SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 4
„Prin credinţă”
isaac
Evrei 11:20
„Prin credinţă i-a binecuvântat Isaac pe Iacov şi pe Esau cu privire la viitor.” (NTR)
„Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile
viitoare. (Cornilescu)
TOT ceea ce învăţăm despre CREDINŢĂ din Evrei 11, ne descrie FELUL de CREDINŢĂ pe
care şi noi trebui să îl cunoaştem şi să-l experimentăm:
Abel ne învaţă CREDINŢA care SACRIFICĂ înaintea lui Dumnezeu (Închinare)
Enoh ne învaţă CREDINŢA care UMBLĂ cu Dumnezeu (Trăire)
Noe ne învaţă CREDINŢA care ACŢIONEAZĂ la avertizarea lui Dumnezeu (Speranţă)
Avraam ne învaţă CREDINŢA care SE DEZVOLTĂ, până acolo de trece testul suprem
(Trece testul)
Sara ne învaţă CREDINŢA care CREDE IMPOSIBILUL, în ciuda obstacolelor vieţii.
Astăzi, mergem mai departe şi ne întrebăm:
Ce învăţăm despre CREDINŢĂ din viaţa lui ISAAC???
Versetele 20 la 22 din Evrei 11 sunt foarte scurte şi „criptice” (ascunse), dar ele vorbesc despre,
ceea ce noi numim azi, PATRIARHII poporului Israel, iar istoria vieţii lor acoperă capitolele 12 la
50 din cartea Genesa.
Este interesant cum de scriitorul cărţii Evrei are aşa de multe versete despre Avraam, şi doar
un singur verset despre fiul său, Isaac.
„Prin credinţă i-a binecuvântat Isaac pe Iacov şi pe Esau cu privire la viitor (la lucrurile
viitoare).”
Cuvintele cheie aici sunt „lucrurile viitoare” – care sunt o referinţă la „lucrurile
promise” de Dumnezeu lui Avraam şi urmaşilor săi:
o Evrei 11:13 ne spune despre aceştia „Toţi aceştia au murit crezând, însă fără să
primească lucrurile promise, ci doar le-au văzut de departe, le-au salutat şi au
mărturisit că sunt străini şi peregrini pe pământ.”
o Evrei 11:17-18 ne spune despre Avraam că „Prin credinţă l-a jertfit Avraam pe
Isaac, atunci când a fost pus la încercare; el, cel care a primit promisiunile, a fost
gata să-şi jertfească singurul fiu, 18 chiar dacă i se spusese: „Prin Isaac îşi va
primi numele sămânţa ta.”
o Astfel, Isaac avea să continue moştenirea aceasta a CREDINŢEI în
promisiunile lui Dumnezeu - promisiunile legate de naţiunea care avea să se
formeze, de pământul/ţara în care aveau să locuiască şi toate binecuvântările de
care aveau să aibe parte şi să reverse peste tot pământul.
o Acum, şi Isaac avea să nu vădă împlinirea acestor promisiuni, dar avea prin
credinţă, să le lase ca moştenire copiilor săi, Iacov şi Esau (Evrei 11:20)
Se pune o întrebare (...două) aici:
CUM DE AU AVUT CREDINŢA ACEASTA aceşti oameni??? ... că să meargă mai
departe şi să lase ca moştenire această speranţă în promisiunile lui Dumnezeu?
Cum de a avut credinţă Isaac să lase moştenirea acestor promisiuni fiilor săi?
Evrei 10:23 – „Cel Care a promis este credincios!”
Să privim la viaţa lui Isaac, că să putem înţelege puţinele cuvinte din Evrei 11:20 despre
credinţa sa.
Isaac a trăit cel mai mult dintre toţi ceilalţi patriarhi (Avraam, Iacov şi Iosif), dar despre el
ni se spune cel mai puţin din toţi. Practic viaţa sa este înghesuită în capitolele 25,26 şi 27
din Genesa.
Despre Isaac putem spune cu uşurinţă un lucru: NU A FOST UN OM DEOSEBIT! Cineva
a spus despre el că a fost „un fiu obişnuit al unui tată deosebit, care a devenit un tată
obişnuit al unui fiu deosebit!” Cu alte cuvinte, el a fost un om oarecare între 2 oameni
extraordinari (Avraam şi Iacov).
A trăit o viaţă liniştită şi este cunoscut mai degrabă pentru slăbiciunile sale.. mai ales
pentru firea sa pasivă!
Să mergem în Genesa 26 să observăm viaţa lui Isaac mai îndeaproape, pentru a înţelege
credinţa acestui om! Ceea ce vom observa va fi o încurajare mare pentru fiecare din noi,
pentru că în ciuda slăbiciunilor pe care le vom vedea la Isaac, Dumnezeu totuşi a fost
CREDINCIOS planurilor şi promisiunilor sale, şi în timp, Isaac avea să devină un om al
credinţei!
În Genesa 26:1-6 vedem ceva similar din viaţa lui Avraam întâmplându-se şi fiului său
Isacc ... „nu-i nimic nou sub soare...” cum ne spune Eclesiastul – „o foamete a venit în
ţară”
o Isaac porneşte spre Egipt, dar pe drum se opreşte în Gherar (vs.1)
o Dumnezeu intervine şi îi spune lui Isaac să nu meargă în Egipt, dar să
locuiască în ţara în care se afla (vs 2)
o Dumnezeu îi oferă şi motivaţia: promisiunea Sa făcută lui Avraam (vs.3-5):,
protecţie („Eu voi fi cu tine”), binecuvântare („te voi binecuvânta...”)
o Isaac ASCULTĂ (vs.6) şi a locuit în Gherar – UN LUCRU BUN
În Genesa 26:7 – vedem cum TESTUL a venit imediat – fiind într-o ţară străină, Isaac îi
este FRICĂ/TEAMĂ că va fi omorât din cauza soţiei sale – astfel el o sfătuieşte să
spună că este sora lui!
o DE UNDE învăţase el „şmecheria” asta??? – de la tatăl său, Avraam, care
făcuse acelaşi lucru de 2 ori (Genesa 12 şi 20)
o O dovadă de LAŞITATE – ca şi soţ şi lider
În Genesa 26:8-33 – Dumnezeu ESTE ÎN CONTROL! – EL ESTE SUVERAN!
o DUMNEZEU intervine, în suveranitatea Sa, mai departe în viaţa lui Isaac,
învăţându-l pas cu pas, CUM SĂ SE ÎNCREADĂ în EL
APLICAŢIE:
DUMNEZEU ESTE ÎN CONTROL ŞI SUVERAN – planurile Sale sunt mai bune decât ale
noastre!
Prov.16:1 – „Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă
gura vine de la Domnul.”
Prov.16:9 – „Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă
paşii”
Prov.19:1 – „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se
împlineşte”
o DUMNEZEU îi descoperă lui Abimelec adevărul despre soţia lui Isaac (vs.8-11)
– „s-a întâmplat”(vs.8) este doar un mod de a spune că Dumnezeu a făcut acel
lucru! ... să-i vadă pe Isaac şi Rebeca cum se „jucau”, într-un mod cum fraţii nu
o fac niciodată!
 Se pare că păgânii/filistenii erau mai morali decât cei din „familia” lui
Dumnezeu – Abimelec îl mustră pe Isaac şi-i ţine, pe bună dreptate, lecţii de
morală socială! (vs.9-10)
 Dumnezeu face ca Isaac să fie protejat în ţara aceasta – El l-a făcut pe
Abimelec să dea un edict de protecţie a lui Isaac şi familia sa. (vs.11)
o Dumnezeu îl binecuvântează pe Isaac în munca sa (vs.12-13)
o Dumnezeu îl protejează în problemele care apar (vs.14-22)
o Dumnezeu îi vorbeşte din nou (vs.24) – îşi reînoieşte LEGĂMÂNTUL
/PROMISIUNEA făcută lui tatăl său Avraam
 „Nu te teme pentru că Eu sunt cu tine”- Legământul devine personal lui
Isaac
o CE FACE ISAAC??? (vs.25) – a răspuns în CREDINŢĂ faţă de promisiunea lui
Dumnezeu
 „a zidit un altar” – închinare/adorare
 „a chemat Numele Domnului” – recunoaşterea suveranităţii lui Dumnezeu
 „şi-a întins cortul în acel loc” – ascultare faţă de porunca lui Dumnezeu
(vs.2)
APLICAŢIE:
Dumnezeu nu este descurajat de slăbiciunile noastre!
Slăbiciunile noastre nu-l pot opri pe Dumnezeu de la a-şi împlini planurile şi
promisiunile Sale!
Cea mai bună alegere a noastră este SĂ CREDEM în El: adorându-L, recunoscând
suveranitatea Sa şi ascultând de El, făcând ce ne spune.
În Genesa 25:19-34 – avem un alt capitol al vieţii lui Isaac, legat de soţia sa şi de copiii săi
În primul rând soţia sa, Rebeca, era stearpă – pare a fi „un făcut” în familia aceasta (ex.
Sarei)
o povestea de dragoste a lui Isaac şi Rebeca este una extraordinară, unde
Dumnezeu îi aduce acasă soţia (Gen.24) – Da, da! Dumnezeu poate face aşa
ceva, aşa cum ne spune în Proverve 18:22 şi Proverbe 19:14.
o Isaac se roagă pentru soţia sa (vs. 21) – un semn excelent de credinţă!
o Dumnezeu i-a răspuns şi astfel Rebeca rămâne însărcinată cu 2 gemeni
 Are probleme cu sarcina şi întreabă pe Dumnezeu(vs.22-23)
 Dumnezeu le oferă un răspuns profeţie- avea să nască 2 gemeni din care
vor ieşi 2 naţiuni, iar cel mai mic va fi mai puternic şi va domni peste cel mai
mare
o Isaac şi Rebeca practică favoritisme (vs.27-28)
o Esau îşi nesocoteşte dreptul de „întâi născut”, iar Iacov i-l cumpără (vs.29-34)
Astfel vedem că Isaac nu prea pare că este atent la ceea ce Dumnezeu făcea şi îi spusese, şi
s-a comportat fireşte... omeneşte! ... şi nu prin CREDINŢĂ!
Nu este atent şi ignoră profeţia lui Dumnezeu
Nu este atent la comportamentul „lumesc” al lui Esau... a ignorat caracterul său
slab! (Evrei 12:16-17 – „desfrânat şi lumesc”)
Se poartă ca un copil – totul pentru „burta lui”
TOATE ACESTEA CONDUC LA UN ALT EPISOD din viaţa lui Isaac.
În Genesa 27 avem descris ultimul capitol din viaţa lui Isaac.
Contextul este încă unul în care Isaac încă îl favoriza pe Esau, în ciuda faptului că Dumnezeu
îi arătase ce fel de om avea să fie Esau, şi că planul său avea să continuie prin Iacov.
Isaac a ignorat:
- Profeţia lui Dumnezeu despre copiii săi (Gen.25:23)
- Comportamentul degradant al fiului său Esau
o şi-a nesocotit responsabilitatea de „întâi născut” (Gen.25:29-34)
o s-a căsătorit cu femei păgâne (Gen.26:34-35)
Să citim Gen.27
Citind acest capitol, ne întrebăm ce vrea să spună Evrei 11:20? Unde vedem credinţa lui
Isaac?
„Prin credinţă i-a binecuvântat Isaac pe Iacov şi pe Esau cu privire la viitor (la lucrurile
viitoare).”
Isaac, văzând că el nu avea să primească împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, a
binecuvântat pe Iacov şi pe Esau - „cu privire la lucrurile viitoare”
Da, el a vrut să facă CE şi CUM a vrut el, dar în final, el a acceptat că nu mai poată să
facă nimic, odată ce a binecuvântat pe Iacov ca urmaş şi moştenitor al promisiunilor
făcute de Dumnezeu lui Avraam
Gen.28:1-6 ne arată că Isaac a acţionat, la sfârşitul vieţii sale, în CREDINŢĂ:
o a acceptat suveranitatea lui Dumnezeu în situaţia copiilor săi
o îl sfătuieşte pe Iacov să nu facă greşelile fratelui său Esau – asfel să se poarte la
înălţimea chemării, responsabilităţii şi promisiunii lui Dumnezeu cu el
o reînoieşte binecuvântarea lui Avraam peste Iacov
APLICAŢIE:
Indiferent de vremea petrecută în necredinţă, vine vremea în care trebuie:
o să ne amintim CUVÂNTUL lui DUMNEZEU
o să ne lăsăm conduşi de Duhul Sfânt, NU de firea noastră/înclinaţiile noastre
pământeşti
o să lăsăm o moştenire – un exemplu de credinţă clar de urmat pt cei din jurul
nostru

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Boa Nova, Cap 17, Jesus na samaria
Boa Nova, Cap 17, Jesus na samariaBoa Nova, Cap 17, Jesus na samaria
Boa Nova, Cap 17, Jesus na samariaAntonio Braga
 
Efeseni 2.1-10 Salvati prin har
Efeseni 2.1-10 Salvati prin harEfeseni 2.1-10 Salvati prin har
Efeseni 2.1-10 Salvati prin harFlorin Enescu
 
Marea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
Marea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob LorberMarea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
Marea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob Lorberbillydean
 
Efeseni 4.25-32 Transformaţi
Efeseni 4.25-32 TransformaţiEfeseni 4.25-32 Transformaţi
Efeseni 4.25-32 TransformaţiFlorin Enescu
 
9. prin credinta moise
9. prin credinta moise9. prin credinta moise
9. prin credinta moiseFlorin Enescu
 
Epistola lui Pavel către comunitatea din Laodiceea
Epistola lui Pavel către comunitatea din LaodiceeaEpistola lui Pavel către comunitatea din Laodiceea
Epistola lui Pavel către comunitatea din LaodiceeaFotbal Joc la Performanta
 
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer Hofer
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer HoferA doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer Hofer
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer HoferLoredana
 
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian DorzDreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian DorzComoriNemuritoare.RO
 
1 universul lui edgar cayce
1 universul  lui  edgar  cayce1 universul  lui  edgar  cayce
1 universul lui edgar cayceGabitza Sg
 
O Poder do Nome de Jesus
O Poder do Nome de JesusO Poder do Nome de Jesus
O Poder do Nome de JesusIBMemorialJC
 
Rugaciune pentru iubirea de sine don miguel ruiz
Rugaciune pentru iubirea de sine don miguel ruizRugaciune pentru iubirea de sine don miguel ruiz
Rugaciune pentru iubirea de sine don miguel ruizCristina Cirica
 
Morri e agora (psicografia vera lúcia marinzeck de carvalho espírito antoni...
Morri e agora (psicografia vera lúcia marinzeck de carvalho   espírito antoni...Morri e agora (psicografia vera lúcia marinzeck de carvalho   espírito antoni...
Morri e agora (psicografia vera lúcia marinzeck de carvalho espírito antoni...Sergio Brito Filho
 
Casamento na visão espírita
Casamento na visão espíritaCasamento na visão espírita
Casamento na visão espíritaVal Ruas
 
Identitasku Dalam Kristus
Identitasku Dalam KristusIdentitasku Dalam Kristus
Identitasku Dalam KristusSABDA
 
The Book of Revelation Revealed
The Book of Revelation RevealedThe Book of Revelation Revealed
The Book of Revelation RevealedKenneth Andre
 

Mais procurados (20)

Boa Nova, Cap 17, Jesus na samaria
Boa Nova, Cap 17, Jesus na samariaBoa Nova, Cap 17, Jesus na samaria
Boa Nova, Cap 17, Jesus na samaria
 
Efeseni 2.1-10 Salvati prin har
Efeseni 2.1-10 Salvati prin harEfeseni 2.1-10 Salvati prin har
Efeseni 2.1-10 Salvati prin har
 
Marea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
Marea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob LorberMarea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
Marea Evanghelie a lui Ioan (vol 4) - Dicteu Divin prin Jakob Lorber
 
Efésios 6
Efésios 6Efésios 6
Efésios 6
 
Efeseni 4.25-32 Transformaţi
Efeseni 4.25-32 TransformaţiEfeseni 4.25-32 Transformaţi
Efeseni 4.25-32 Transformaţi
 
9. prin credinta moise
9. prin credinta moise9. prin credinta moise
9. prin credinta moise
 
Quiero Perdonar Pero No Puedo
Quiero Perdonar Pero No PuedoQuiero Perdonar Pero No Puedo
Quiero Perdonar Pero No Puedo
 
Epistola lui Pavel către comunitatea din Laodiceea
Epistola lui Pavel către comunitatea din LaodiceeaEpistola lui Pavel către comunitatea din Laodiceea
Epistola lui Pavel către comunitatea din Laodiceea
 
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer Hofer
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer HoferA doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer Hofer
A doua venire a lui Iisus pe pământ, Jakob Lorber și Gottfried Mayer Hofer
 
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian DorzDreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz
Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz
 
1 universul lui edgar cayce
1 universul  lui  edgar  cayce1 universul  lui  edgar  cayce
1 universul lui edgar cayce
 
O Poder do Nome de Jesus
O Poder do Nome de JesusO Poder do Nome de Jesus
O Poder do Nome de Jesus
 
Rugaciune pentru iubirea de sine don miguel ruiz
Rugaciune pentru iubirea de sine don miguel ruizRugaciune pentru iubirea de sine don miguel ruiz
Rugaciune pentru iubirea de sine don miguel ruiz
 
Morri e agora (psicografia vera lúcia marinzeck de carvalho espírito antoni...
Morri e agora (psicografia vera lúcia marinzeck de carvalho   espírito antoni...Morri e agora (psicografia vera lúcia marinzeck de carvalho   espírito antoni...
Morri e agora (psicografia vera lúcia marinzeck de carvalho espírito antoni...
 
João batista 1
João batista 1João batista 1
João batista 1
 
João 4
João 4João 4
João 4
 
Casamento na visão espírita
Casamento na visão espíritaCasamento na visão espírita
Casamento na visão espírita
 
Identitasku Dalam Kristus
Identitasku Dalam KristusIdentitasku Dalam Kristus
Identitasku Dalam Kristus
 
The Book of Revelation Revealed
The Book of Revelation RevealedThe Book of Revelation Revealed
The Book of Revelation Revealed
 
ESE – estudo compaixão
ESE – estudo compaixãoESE – estudo compaixão
ESE – estudo compaixão
 

Destaque

New Microsoft Power Point Presentation
New  Microsoft  Power Point  PresentationNew  Microsoft  Power Point  Presentation
New Microsoft Power Point PresentationArsh Singh
 
Listas Cortas Ed.2009 Si Websites
Listas Cortas Ed.2009 Si WebsitesListas Cortas Ed.2009 Si Websites
Listas Cortas Ed.2009 Si Websitesguest871724
 
Hospital Da Estefania
Hospital Da EstefaniaHospital Da Estefania
Hospital Da EstefaniaVera Raposo
 
Pictures
PicturesPictures
Picturesaballew
 
GeroPsych General Flyer
GeroPsych General FlyerGeroPsych General Flyer
GeroPsych General Flyernatehowell21
 
Cunoscandu_L pe Dumnezeu
Cunoscandu_L pe DumnezeuCunoscandu_L pe Dumnezeu
Cunoscandu_L pe DumnezeuFlorin Enescu
 
Cunoscându_l pe Dumnezeu Mania b
Cunoscându_l pe Dumnezeu Mania bCunoscându_l pe Dumnezeu Mania b
Cunoscându_l pe Dumnezeu Mania bFlorin Enescu
 

Destaque (9)

Maharashtra Times 28 May 2009
Maharashtra Times 28 May 2009Maharashtra Times 28 May 2009
Maharashtra Times 28 May 2009
 
nene tecnologia
nene tecnologianene tecnologia
nene tecnologia
 
New Microsoft Power Point Presentation
New  Microsoft  Power Point  PresentationNew  Microsoft  Power Point  Presentation
New Microsoft Power Point Presentation
 
Listas Cortas Ed.2009 Si Websites
Listas Cortas Ed.2009 Si WebsitesListas Cortas Ed.2009 Si Websites
Listas Cortas Ed.2009 Si Websites
 
Hospital Da Estefania
Hospital Da EstefaniaHospital Da Estefania
Hospital Da Estefania
 
Pictures
PicturesPictures
Pictures
 
GeroPsych General Flyer
GeroPsych General FlyerGeroPsych General Flyer
GeroPsych General Flyer
 
Cunoscandu_L pe Dumnezeu
Cunoscandu_L pe DumnezeuCunoscandu_L pe Dumnezeu
Cunoscandu_L pe Dumnezeu
 
Cunoscându_l pe Dumnezeu Mania b
Cunoscându_l pe Dumnezeu Mania bCunoscându_l pe Dumnezeu Mania b
Cunoscându_l pe Dumnezeu Mania b
 

Mais de Florin Enescu

Efeseni 6.10 24 Luptatori
Efeseni 6.10 24 LuptatoriEfeseni 6.10 24 Luptatori
Efeseni 6.10 24 LuptatoriFlorin Enescu
 
Efeseni 6.5 9 Muncitori
Efeseni 6.5 9 MuncitoriEfeseni 6.5 9 Muncitori
Efeseni 6.5 9 MuncitoriFlorin Enescu
 
Efeseni 5.21 6.4 Familisti
Efeseni 5.21 6.4 FamilistiEfeseni 5.21 6.4 Familisti
Efeseni 5.21 6.4 FamilistiFlorin Enescu
 
Efeseni 5.15 20 Intelepti
Efeseni 5.15 20 InteleptiEfeseni 5.15 20 Intelepti
Efeseni 5.15 20 InteleptiFlorin Enescu
 
Efeseni 5.1 7 imitatori
Efeseni 5.1 7 imitatoriEfeseni 5.1 7 imitatori
Efeseni 5.1 7 imitatoriFlorin Enescu
 
Efeseni 4.17-24 Înnoiţi
Efeseni 4.17-24 ÎnnoiţiEfeseni 4.17-24 Înnoiţi
Efeseni 4.17-24 ÎnnoiţiFlorin Enescu
 
Efeseni 4.11-16 Echipati
Efeseni 4.11-16 EchipatiEfeseni 4.11-16 Echipati
Efeseni 4.11-16 EchipatiFlorin Enescu
 
Efeseni 4.7-10 Daruiti
Efeseni 4.7-10 DaruitiEfeseni 4.7-10 Daruiti
Efeseni 4.7-10 DaruitiFlorin Enescu
 
Efeseni 4.1-3 Atitudini
Efeseni 4.1-3  AtitudiniEfeseni 4.1-3  Atitudini
Efeseni 4.1-3 AtitudiniFlorin Enescu
 
Efeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui Dumnezeu
Efeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui DumnezeuEfeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui Dumnezeu
Efeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui DumnezeuFlorin Enescu
 
Efeseni 3.1-13 Taina Bisericii
Efeseni 3.1-13 Taina BisericiiEfeseni 3.1-13 Taina Bisericii
Efeseni 3.1-13 Taina BisericiiFlorin Enescu
 
Efeseni 2.11-22 Împăcaţi
Efeseni 2.11-22 ÎmpăcaţiEfeseni 2.11-22 Împăcaţi
Efeseni 2.11-22 ÎmpăcaţiFlorin Enescu
 
Efeseni 1.7-12 Rascumparati
Efeseni 1.7-12 RascumparatiEfeseni 1.7-12 Rascumparati
Efeseni 1.7-12 RascumparatiFlorin Enescu
 
Efeseni 1.2-6 Binecuvantati
Efeseni 1.2-6 BinecuvantatiEfeseni 1.2-6 Binecuvantati
Efeseni 1.2-6 BinecuvantatiFlorin Enescu
 
Efeseni 1.1 Sfinti vii
Efeseni 1.1 Sfinti viiEfeseni 1.1 Sfinti vii
Efeseni 1.1 Sfinti viiFlorin Enescu
 
Cum raspunzi la ce face isus
Cum raspunzi la ce face isusCum raspunzi la ce face isus
Cum raspunzi la ce face isusFlorin Enescu
 
De la indoiala la credinta
De la indoiala la credintaDe la indoiala la credinta
De la indoiala la credintaFlorin Enescu
 

Mais de Florin Enescu (20)

Efeseni 6.10 24 Luptatori
Efeseni 6.10 24 LuptatoriEfeseni 6.10 24 Luptatori
Efeseni 6.10 24 Luptatori
 
Efeseni 6.5 9 Muncitori
Efeseni 6.5 9 MuncitoriEfeseni 6.5 9 Muncitori
Efeseni 6.5 9 Muncitori
 
Efeseni 5.21 6.4 Familisti
Efeseni 5.21 6.4 FamilistiEfeseni 5.21 6.4 Familisti
Efeseni 5.21 6.4 Familisti
 
Efeseni 5.15 20 Intelepti
Efeseni 5.15 20 InteleptiEfeseni 5.15 20 Intelepti
Efeseni 5.15 20 Intelepti
 
Efeseni 5.1 7 imitatori
Efeseni 5.1 7 imitatoriEfeseni 5.1 7 imitatori
Efeseni 5.1 7 imitatori
 
Efeseni 4.17-24 Înnoiţi
Efeseni 4.17-24 ÎnnoiţiEfeseni 4.17-24 Înnoiţi
Efeseni 4.17-24 Înnoiţi
 
Efeseni 4.11-16 Echipati
Efeseni 4.11-16 EchipatiEfeseni 4.11-16 Echipati
Efeseni 4.11-16 Echipati
 
Efeseni 4.7-10 Daruiti
Efeseni 4.7-10 DaruitiEfeseni 4.7-10 Daruiti
Efeseni 4.7-10 Daruiti
 
Efeseni 4.4-6 Uniti
Efeseni 4.4-6 UnitiEfeseni 4.4-6 Uniti
Efeseni 4.4-6 Uniti
 
Efeseni 4.1-3 Atitudini
Efeseni 4.1-3  AtitudiniEfeseni 4.1-3  Atitudini
Efeseni 4.1-3 Atitudini
 
Efeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui Dumnezeu
Efeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui DumnezeuEfeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui Dumnezeu
Efeseni 3.14-21 Dimensiunile Dragostei lui Dumnezeu
 
Efeseni 3.1-13 Taina Bisericii
Efeseni 3.1-13 Taina BisericiiEfeseni 3.1-13 Taina Bisericii
Efeseni 3.1-13 Taina Bisericii
 
Efeseni 2.11-22 Împăcaţi
Efeseni 2.11-22 ÎmpăcaţiEfeseni 2.11-22 Împăcaţi
Efeseni 2.11-22 Împăcaţi
 
Efeseni 1.7-12 Rascumparati
Efeseni 1.7-12 RascumparatiEfeseni 1.7-12 Rascumparati
Efeseni 1.7-12 Rascumparati
 
Efeseni 1.2-6 Binecuvantati
Efeseni 1.2-6 BinecuvantatiEfeseni 1.2-6 Binecuvantati
Efeseni 1.2-6 Binecuvantati
 
Efeseni 1.1 Sfinti vii
Efeseni 1.1 Sfinti viiEfeseni 1.1 Sfinti vii
Efeseni 1.1 Sfinti vii
 
Cum raspunzi la ce face isus
Cum raspunzi la ce face isusCum raspunzi la ce face isus
Cum raspunzi la ce face isus
 
Talanti
TalantiTalanti
Talanti
 
Talanti
TalantiTalanti
Talanti
 
De la indoiala la credinta
De la indoiala la credintaDe la indoiala la credinta
De la indoiala la credinta
 

Último

Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...
Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...
Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...Stea emy
 
Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...
Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...
Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...Stea emy
 
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica Podeanu
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica PodeanuSfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica Podeanu
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica PodeanuStea emy
 
Paraclisul Sfinţilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi maica sa...
Paraclisul Sfinţilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi maica sa...Paraclisul Sfinţilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi maica sa...
Paraclisul Sfinţilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi maica sa...Stea emy
 
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)Stea emy
 
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Acachie (s.v. 7 mai / s.n. 20 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Acachie (s.v. 7 mai / s.n. 20 mai)Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Acachie (s.v. 7 mai / s.n. 20 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Acachie (s.v. 7 mai / s.n. 20 mai)Stea emy
 
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist IoanAcatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist IoanStea emy
 
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...Stea emy
 
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...Stea emy
 
Sfânta împărăteasă Elena - Nobilissima femina
Sfânta împărăteasă Elena - Nobilissima feminaSfânta împărăteasă Elena - Nobilissima femina
Sfânta împărăteasă Elena - Nobilissima feminaStea emy
 
Acatistul Sfântului sfințit mucenic Mochie, preotul lui Dumnezeu din Macedoni...
Acatistul Sfântului sfințit mucenic Mochie, preotul lui Dumnezeu din Macedoni...Acatistul Sfântului sfințit mucenic Mochie, preotul lui Dumnezeu din Macedoni...
Acatistul Sfântului sfințit mucenic Mochie, preotul lui Dumnezeu din Macedoni...Stea emy
 
Canon de rugăciune către Sfânta Cruce, în cinstea arătării ei la Ierusalim, î...
Canon de rugăciune către Sfânta Cruce, în cinstea arătării ei la Ierusalim, î...Canon de rugăciune către Sfânta Cruce, în cinstea arătării ei la Ierusalim, î...
Canon de rugăciune către Sfânta Cruce, în cinstea arătării ei la Ierusalim, î...Stea emy
 
Acatistul Sfintei mucenițe Glicheria (s.v. 13 mai / s.n. 26 mai)
Acatistul Sfintei mucenițe Glicheria (s.v. 13 mai / s.n. 26 mai)Acatistul Sfintei mucenițe Glicheria (s.v. 13 mai / s.n. 26 mai)
Acatistul Sfintei mucenițe Glicheria (s.v. 13 mai / s.n. 26 mai)Stea emy
 
Acatistul Sfintei mari muceniţe Irina din Maghedon (s.v. 5 mai / s.n. 18 mai)
Acatistul Sfintei mari muceniţe Irina din Maghedon (s.v. 5 mai / s.n. 18 mai)Acatistul Sfintei mari muceniţe Irina din Maghedon (s.v. 5 mai / s.n. 18 mai)
Acatistul Sfintei mari muceniţe Irina din Maghedon (s.v. 5 mai / s.n. 18 mai)Stea emy
 

Último (14)

Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...
Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...
Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...
 
Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...
Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...
Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...
 
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica Podeanu
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica PodeanuSfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica Podeanu
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica Podeanu
 
Paraclisul Sfinţilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi maica sa...
Paraclisul Sfinţilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi maica sa...Paraclisul Sfinţilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi maica sa...
Paraclisul Sfinţilor împăraţi şi întocmai cu apostolii Constantin şi maica sa...
 
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)
 
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Acachie (s.v. 7 mai / s.n. 20 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Acachie (s.v. 7 mai / s.n. 20 mai)Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Acachie (s.v. 7 mai / s.n. 20 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul mucenic Acachie (s.v. 7 mai / s.n. 20 mai)
 
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist IoanAcatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan
 
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...
 
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...
 
Sfânta împărăteasă Elena - Nobilissima femina
Sfânta împărăteasă Elena - Nobilissima feminaSfânta împărăteasă Elena - Nobilissima femina
Sfânta împărăteasă Elena - Nobilissima femina
 
Acatistul Sfântului sfințit mucenic Mochie, preotul lui Dumnezeu din Macedoni...
Acatistul Sfântului sfințit mucenic Mochie, preotul lui Dumnezeu din Macedoni...Acatistul Sfântului sfințit mucenic Mochie, preotul lui Dumnezeu din Macedoni...
Acatistul Sfântului sfințit mucenic Mochie, preotul lui Dumnezeu din Macedoni...
 
Canon de rugăciune către Sfânta Cruce, în cinstea arătării ei la Ierusalim, î...
Canon de rugăciune către Sfânta Cruce, în cinstea arătării ei la Ierusalim, î...Canon de rugăciune către Sfânta Cruce, în cinstea arătării ei la Ierusalim, î...
Canon de rugăciune către Sfânta Cruce, în cinstea arătării ei la Ierusalim, î...
 
Acatistul Sfintei mucenițe Glicheria (s.v. 13 mai / s.n. 26 mai)
Acatistul Sfintei mucenițe Glicheria (s.v. 13 mai / s.n. 26 mai)Acatistul Sfintei mucenițe Glicheria (s.v. 13 mai / s.n. 26 mai)
Acatistul Sfintei mucenițe Glicheria (s.v. 13 mai / s.n. 26 mai)
 
Acatistul Sfintei mari muceniţe Irina din Maghedon (s.v. 5 mai / s.n. 18 mai)
Acatistul Sfintei mari muceniţe Irina din Maghedon (s.v. 5 mai / s.n. 18 mai)Acatistul Sfintei mari muceniţe Irina din Maghedon (s.v. 5 mai / s.n. 18 mai)
Acatistul Sfintei mari muceniţe Irina din Maghedon (s.v. 5 mai / s.n. 18 mai)
 

6. prin credinta isaac

  • 1. „Prin credinţă” isaac Evrei 11:20 „Prin credinţă i-a binecuvântat Isaac pe Iacov şi pe Esau cu privire la viitor.” (NTR) „Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare. (Cornilescu) TOT ceea ce învăţăm despre CREDINŢĂ din Evrei 11, ne descrie FELUL de CREDINŢĂ pe care şi noi trebui să îl cunoaştem şi să-l experimentăm: Abel ne învaţă CREDINŢA care SACRIFICĂ înaintea lui Dumnezeu (Închinare) Enoh ne învaţă CREDINŢA care UMBLĂ cu Dumnezeu (Trăire) Noe ne învaţă CREDINŢA care ACŢIONEAZĂ la avertizarea lui Dumnezeu (Speranţă) Avraam ne învaţă CREDINŢA care SE DEZVOLTĂ, până acolo de trece testul suprem (Trece testul) Sara ne învaţă CREDINŢA care CREDE IMPOSIBILUL, în ciuda obstacolelor vieţii. Astăzi, mergem mai departe şi ne întrebăm: Ce învăţăm despre CREDINŢĂ din viaţa lui ISAAC??? Versetele 20 la 22 din Evrei 11 sunt foarte scurte şi „criptice” (ascunse), dar ele vorbesc despre, ceea ce noi numim azi, PATRIARHII poporului Israel, iar istoria vieţii lor acoperă capitolele 12 la 50 din cartea Genesa. Este interesant cum de scriitorul cărţii Evrei are aşa de multe versete despre Avraam, şi doar un singur verset despre fiul său, Isaac. „Prin credinţă i-a binecuvântat Isaac pe Iacov şi pe Esau cu privire la viitor (la lucrurile viitoare).” Cuvintele cheie aici sunt „lucrurile viitoare” – care sunt o referinţă la „lucrurile promise” de Dumnezeu lui Avraam şi urmaşilor săi: o Evrei 11:13 ne spune despre aceştia „Toţi aceştia au murit crezând, însă fără să primească lucrurile promise, ci doar le-au văzut de departe, le-au salutat şi au mărturisit că sunt străini şi peregrini pe pământ.” o Evrei 11:17-18 ne spune despre Avraam că „Prin credinţă l-a jertfit Avraam pe Isaac, atunci când a fost pus la încercare; el, cel care a primit promisiunile, a fost gata să-şi jertfească singurul fiu, 18 chiar dacă i se spusese: „Prin Isaac îşi va primi numele sămânţa ta.” o Astfel, Isaac avea să continue moştenirea aceasta a CREDINŢEI în promisiunile lui Dumnezeu - promisiunile legate de naţiunea care avea să se formeze, de pământul/ţara în care aveau să locuiască şi toate binecuvântările de care aveau să aibe parte şi să reverse peste tot pământul. o Acum, şi Isaac avea să nu vădă împlinirea acestor promisiuni, dar avea prin credinţă, să le lase ca moştenire copiilor săi, Iacov şi Esau (Evrei 11:20)
  • 2. Se pune o întrebare (...două) aici: CUM DE AU AVUT CREDINŢA ACEASTA aceşti oameni??? ... că să meargă mai departe şi să lase ca moştenire această speranţă în promisiunile lui Dumnezeu? Cum de a avut credinţă Isaac să lase moştenirea acestor promisiuni fiilor săi? Evrei 10:23 – „Cel Care a promis este credincios!” Să privim la viaţa lui Isaac, că să putem înţelege puţinele cuvinte din Evrei 11:20 despre credinţa sa. Isaac a trăit cel mai mult dintre toţi ceilalţi patriarhi (Avraam, Iacov şi Iosif), dar despre el ni se spune cel mai puţin din toţi. Practic viaţa sa este înghesuită în capitolele 25,26 şi 27 din Genesa. Despre Isaac putem spune cu uşurinţă un lucru: NU A FOST UN OM DEOSEBIT! Cineva a spus despre el că a fost „un fiu obişnuit al unui tată deosebit, care a devenit un tată obişnuit al unui fiu deosebit!” Cu alte cuvinte, el a fost un om oarecare între 2 oameni extraordinari (Avraam şi Iacov). A trăit o viaţă liniştită şi este cunoscut mai degrabă pentru slăbiciunile sale.. mai ales pentru firea sa pasivă! Să mergem în Genesa 26 să observăm viaţa lui Isaac mai îndeaproape, pentru a înţelege credinţa acestui om! Ceea ce vom observa va fi o încurajare mare pentru fiecare din noi, pentru că în ciuda slăbiciunilor pe care le vom vedea la Isaac, Dumnezeu totuşi a fost CREDINCIOS planurilor şi promisiunilor sale, şi în timp, Isaac avea să devină un om al credinţei! În Genesa 26:1-6 vedem ceva similar din viaţa lui Avraam întâmplându-se şi fiului său Isacc ... „nu-i nimic nou sub soare...” cum ne spune Eclesiastul – „o foamete a venit în ţară” o Isaac porneşte spre Egipt, dar pe drum se opreşte în Gherar (vs.1) o Dumnezeu intervine şi îi spune lui Isaac să nu meargă în Egipt, dar să locuiască în ţara în care se afla (vs 2) o Dumnezeu îi oferă şi motivaţia: promisiunea Sa făcută lui Avraam (vs.3-5):, protecţie („Eu voi fi cu tine”), binecuvântare („te voi binecuvânta...”) o Isaac ASCULTĂ (vs.6) şi a locuit în Gherar – UN LUCRU BUN În Genesa 26:7 – vedem cum TESTUL a venit imediat – fiind într-o ţară străină, Isaac îi este FRICĂ/TEAMĂ că va fi omorât din cauza soţiei sale – astfel el o sfătuieşte să spună că este sora lui! o DE UNDE învăţase el „şmecheria” asta??? – de la tatăl său, Avraam, care făcuse acelaşi lucru de 2 ori (Genesa 12 şi 20) o O dovadă de LAŞITATE – ca şi soţ şi lider În Genesa 26:8-33 – Dumnezeu ESTE ÎN CONTROL! – EL ESTE SUVERAN! o DUMNEZEU intervine, în suveranitatea Sa, mai departe în viaţa lui Isaac, învăţându-l pas cu pas, CUM SĂ SE ÎNCREADĂ în EL APLICAŢIE: DUMNEZEU ESTE ÎN CONTROL ŞI SUVERAN – planurile Sale sunt mai bune decât ale noastre! Prov.16:1 – „Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul.”
  • 3. Prov.16:9 – „Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii” Prov.19:1 – „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte” o DUMNEZEU îi descoperă lui Abimelec adevărul despre soţia lui Isaac (vs.8-11) – „s-a întâmplat”(vs.8) este doar un mod de a spune că Dumnezeu a făcut acel lucru! ... să-i vadă pe Isaac şi Rebeca cum se „jucau”, într-un mod cum fraţii nu o fac niciodată!  Se pare că păgânii/filistenii erau mai morali decât cei din „familia” lui Dumnezeu – Abimelec îl mustră pe Isaac şi-i ţine, pe bună dreptate, lecţii de morală socială! (vs.9-10)  Dumnezeu face ca Isaac să fie protejat în ţara aceasta – El l-a făcut pe Abimelec să dea un edict de protecţie a lui Isaac şi familia sa. (vs.11) o Dumnezeu îl binecuvântează pe Isaac în munca sa (vs.12-13) o Dumnezeu îl protejează în problemele care apar (vs.14-22) o Dumnezeu îi vorbeşte din nou (vs.24) – îşi reînoieşte LEGĂMÂNTUL /PROMISIUNEA făcută lui tatăl său Avraam  „Nu te teme pentru că Eu sunt cu tine”- Legământul devine personal lui Isaac o CE FACE ISAAC??? (vs.25) – a răspuns în CREDINŢĂ faţă de promisiunea lui Dumnezeu  „a zidit un altar” – închinare/adorare  „a chemat Numele Domnului” – recunoaşterea suveranităţii lui Dumnezeu  „şi-a întins cortul în acel loc” – ascultare faţă de porunca lui Dumnezeu (vs.2) APLICAŢIE: Dumnezeu nu este descurajat de slăbiciunile noastre! Slăbiciunile noastre nu-l pot opri pe Dumnezeu de la a-şi împlini planurile şi promisiunile Sale! Cea mai bună alegere a noastră este SĂ CREDEM în El: adorându-L, recunoscând suveranitatea Sa şi ascultând de El, făcând ce ne spune. În Genesa 25:19-34 – avem un alt capitol al vieţii lui Isaac, legat de soţia sa şi de copiii săi În primul rând soţia sa, Rebeca, era stearpă – pare a fi „un făcut” în familia aceasta (ex. Sarei) o povestea de dragoste a lui Isaac şi Rebeca este una extraordinară, unde Dumnezeu îi aduce acasă soţia (Gen.24) – Da, da! Dumnezeu poate face aşa ceva, aşa cum ne spune în Proverve 18:22 şi Proverbe 19:14. o Isaac se roagă pentru soţia sa (vs. 21) – un semn excelent de credinţă! o Dumnezeu i-a răspuns şi astfel Rebeca rămâne însărcinată cu 2 gemeni  Are probleme cu sarcina şi întreabă pe Dumnezeu(vs.22-23)  Dumnezeu le oferă un răspuns profeţie- avea să nască 2 gemeni din care vor ieşi 2 naţiuni, iar cel mai mic va fi mai puternic şi va domni peste cel mai mare o Isaac şi Rebeca practică favoritisme (vs.27-28) o Esau îşi nesocoteşte dreptul de „întâi născut”, iar Iacov i-l cumpără (vs.29-34) Astfel vedem că Isaac nu prea pare că este atent la ceea ce Dumnezeu făcea şi îi spusese, şi s-a comportat fireşte... omeneşte! ... şi nu prin CREDINŢĂ!
  • 4. Nu este atent şi ignoră profeţia lui Dumnezeu Nu este atent la comportamentul „lumesc” al lui Esau... a ignorat caracterul său slab! (Evrei 12:16-17 – „desfrânat şi lumesc”) Se poartă ca un copil – totul pentru „burta lui” TOATE ACESTEA CONDUC LA UN ALT EPISOD din viaţa lui Isaac. În Genesa 27 avem descris ultimul capitol din viaţa lui Isaac. Contextul este încă unul în care Isaac încă îl favoriza pe Esau, în ciuda faptului că Dumnezeu îi arătase ce fel de om avea să fie Esau, şi că planul său avea să continuie prin Iacov. Isaac a ignorat: - Profeţia lui Dumnezeu despre copiii săi (Gen.25:23) - Comportamentul degradant al fiului său Esau o şi-a nesocotit responsabilitatea de „întâi născut” (Gen.25:29-34) o s-a căsătorit cu femei păgâne (Gen.26:34-35) Să citim Gen.27 Citind acest capitol, ne întrebăm ce vrea să spună Evrei 11:20? Unde vedem credinţa lui Isaac? „Prin credinţă i-a binecuvântat Isaac pe Iacov şi pe Esau cu privire la viitor (la lucrurile viitoare).” Isaac, văzând că el nu avea să primească împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, a binecuvântat pe Iacov şi pe Esau - „cu privire la lucrurile viitoare” Da, el a vrut să facă CE şi CUM a vrut el, dar în final, el a acceptat că nu mai poată să facă nimic, odată ce a binecuvântat pe Iacov ca urmaş şi moştenitor al promisiunilor făcute de Dumnezeu lui Avraam Gen.28:1-6 ne arată că Isaac a acţionat, la sfârşitul vieţii sale, în CREDINŢĂ: o a acceptat suveranitatea lui Dumnezeu în situaţia copiilor săi o îl sfătuieşte pe Iacov să nu facă greşelile fratelui său Esau – asfel să se poarte la înălţimea chemării, responsabilităţii şi promisiunii lui Dumnezeu cu el o reînoieşte binecuvântarea lui Avraam peste Iacov APLICAŢIE: Indiferent de vremea petrecută în necredinţă, vine vremea în care trebuie: o să ne amintim CUVÂNTUL lui DUMNEZEU o să ne lăsăm conduşi de Duhul Sfânt, NU de firea noastră/înclinaţiile noastre pământeşti o să lăsăm o moştenire – un exemplu de credinţă clar de urmat pt cei din jurul nostru