1. ION DE LIVIU REBREANU

3. “ Ion simţea o vocaţiune obscurã , înrãdãcinatã pentru pãmânt. Şi era lacom…E o vocaţiune, o portretizare, o idolatrie. O asemenea chemare profundã simte şi Ion pentru posesiunea pãmântului. Neapãrat, personajul e idealizat, el serveşte un simbol. Nimic nu face acest ţãran mai rãsãrit, care sã nu poatã fi explicat prin şiretenie sau încãpãţânare. E o naturã stãruitoa premeditativã. Ion are o viaţã animalicã puternicã, plinã de ecou. Pasiunea lui e o senzualitate. Siguranţa şi unitatea gestului cu care îşi conduce viaţa prin pasiune la posesiunea pãmântului, şi la posesiunea femeii are o mãreţie reprezentativã; e poate sinteza celor douã instincte cardinale, care au asigurat persistenţa rasei.” Tudor Vianu – “Arta prozatorilor români

5. “ << Ion>> e drama unui om , proiectatã de vasta frescã socialã a vieţii ardelene; metodic, existenţa pateticã a acestui suflet rudimentar se mişcã, se înnoadã stãruitor, fãcându-şi drum ca un şuvoi de apã pe dedesuptul unui bloc strãveziu…” Pompiliu Constantinescu, “ Liviu Rebreanu ” în “ Viaţa literarã”