SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 5
Baixar para ler offline
un program creat și susținut de Evolutiv
trainer: Letiția LUCESCU
Codul bunelor
maniere
de prezentare
Copyright Evolutiv Consultants Network, 2013www.evolutivconsultants.ro, facebook.com/EVOLUTIV
MANAGEMENT & SOFT SKILLS
tu câte motive ai să participi?
Ți se întâmplă
adesea să ai lucruri
valoroase de spus
în ședințe sau în
adunări, dar frica de
a vorbi în public te
face să renunți de
fiecare dată
1. 2.
Prin natura a ceea
ce faci ești pus în
situația de a vorbi în
public și vrei să
înveți să-ți învingi
teama și să scapi
de stângăcii
3.
Ai participat la
prezentări în care
vorbitorii n-au reușit
să păstreze atenția
audienței și vrei să
înveți să eviți
capcanele tipice ale
prezentărilor eșuate
4.
Ai constatat că, deși
te-ai pregătit,
“socoteala de-acasă
nu se potrivește cu
cea din târg”
5.
Vrei să înveți tehnici
noi de prezentare,
de la structurarea
propriu-zisă a
discursului până la
limbajul non-verbal
și adaptarea la
“geografia” sălii
6.
Vrei să afli cum poți
reacționa când apar
situații neprevăzute,
fie că e vorba de
încadrarea în timp,
de reacții din sală
sau de defecțiuni
ale echipamentelor
de lucru
7.
?
Codul
bunelor maniere
de prezentare
PUTEREA VALORILOR: În adâncul oricărei întreprinderi umane trăiesc, fie că sunt formulate explicit sau nu, valorile. Simple, tăcute
și de-la-sine-înțelese în epoci de armonie și prosperitate, valorile își arată adevărata forță în momentele de confuzie, de cumpănă, de răscruce.
Noi, oamenii Evolutiv, le-am pus la temelia drumului nostru împreună. Valorile ne sunt busolă, mentor, crez.
argument
Să-și gândească
prezentarea pornind
de la profilul
audienței: a-ți
cunoaște publicul e
esențial pentru
eficiența transmiterii
mesajului
1. 2.
Să-și analizeze
punctele tari,
punctele slabe și să
lucreze la
compensarea
minusurilor
3.
Să-și controleze
teama de a vorbi în
public, să-și
înțeleagă emoțiile și
să învețe să le
diminueze impactul
4.
Să înțeleagă rolul
contextului în
succesul
discursului; să ia în
calcul variabilele
situaționale
5.
Să-și structureze
prezentarea ținând
cont de specificul
audienței și de
constrângerile de
spațiu, timp și
obiective de
comunicare
6.
Să-și susțină
prezentarea
folosindu-se de
tehnici non-verbale,
elemente de
paralimbaj și tehnici
retorice clasice
7.
Să-și analizeze cât
mai onest
performanțele și
învețe din
experiențele trecute
“Creierul începe să funcţioneze când te naști și nu se
mai oprește decât în momentul în care te ridici să
vorbești în public”, spunea un judecător britanic uitat, sir
George Jessel. Poate că metafora lui sună exagerat.
Dar nu-i așa că vi s-a întâmplat uneori să tăceți când
aveați ceva important de zis? Sau să simțiți, ridicându-vă
în picioare, că mintea vi s-a golit și nu puteți articula o
propoziție decentă?
Îi priviți cu uluire, în același timp, pe magicienii vorbitului
în public. Cum reușesc ei oare să spună totul atât de
clar și de simplu, să interacționeze cu publicul, să
improvizeze, să aibă umor și pe deasupra să se și
încadreze în timp? Există, e adevărat, vorbitori înnăscuți.
Dar sunt rari. Noi, ceilalți, putem învăța cum se
construiește - și cum se susține - un discurs bun,
convingător, memorabil.
despre ce
vom vorbi
la final, participanții vor ști:
Vorbitul în public și impactul său
social și profesional. Despre
neajunsurile lui “a tăcea când ai
ceva de spus”
“Scena” discursului și
personajele. Alcătuirea
prezentării. Factori care
influențează transmiterea
mesajului
Interacțiunea cu publicul. Context
și situații neprevăzute. Feedback
și lecții de învățat.
I. II. III.
A ȘTI, A TRĂI, A CREDE: Într-un program de training afli lucruri de folos. Câteodată ai și șansa de a trece prin experiențe revelatoare: “a ști” și
“a trăi” îi fac loc, atunci, lui “a crede”. Noi, oamenii Evolutiv, avem convingerea că “a învăța” se regăsește, fără greș, la intersecția dintre “a ști”, “a
trăi” și “a crede”. Acestea sunt verbele pe care se sprijină programele noastre.
Letiția LUCESCU, senior trainer Evolutiv
Letiția Lucescu este trainer, coach, consultant. După câțiva ani de
profesorat, ca absolvent de Limbi Străine, Letiția a intrat în lumea
businessului, lucrând la Romtelecom chiar din primii ani post-
privatizare. Aici a fost martor - și mai apoi participant activ - la
reinventarea unei companii pe o piață tot mai competitivă și, în același
timp, a avut primele experiențe ca trainer, înțelegându-le încă de
atunci forța transformațională.
Și-a consolidat cunoștinele de management absolvind, în 2002 Open
University Business School (Marea Britanie) și dobândind mai apoi, în
anii care au urmat, licențieri The Coaching Clinic (Corpoarte Coach U)
şi NLP Practitioner. Din 2013, Letiția este coach licențiat In Life
Coaching (Oxford, Marea Britanie) și master certified coach Self
Esteem Elevation (Center for Personal Reinvention, Statele Unite).
În 2005 a ales să se dedice 100% unei cariere de learning &
development; acum susține singurul program de Train of the Trainers
acreditat internațional din România. A lucrat în zona de soft skills -
inteligență emoțională, comunicare, conflict, coaching - deopotrivă cu
top manageri și cu middle manageri.
Are o credință nestrămutată, după 15 ani de experiență neîntreruptă în
business, în capacitatea organizațiilor de a se reinventa prin învățare
continuă, de a-și dizolva limitele, de a-și pune la lucru nebănuitele
resurse de energie și talent și, mai ales, de a-și întrupa propria
viziune, trăind-o în fiecare zi.
O puteți contacta pe Letiția la telefon 0727-392-962 sau pe e-mail,
la letitia.lucescu@evolutivconsultants.ro.
Ne propunem ca
participanții să capete o
perspectivă
tridimensională asupra
vorbitului în public: să fie
conștienți de publicul lor și
de geografia prezentării, de
propriile emoții și de
influența pe care acestea o
au și, nu în ultimul rând, de
tehnicile de construcție a
unei prezentări de impact.   
MODULUL 1
Privire de ansamblu
» Obiectivele comunicării în
public: de ce vrem să
comunicăm?
» Cine ești tu, ca vorbitor? Care e
modelul tău de speaker și care
sunt aptitudinile pe care le poți
folosi?
» Cui te adresezi? Cunoaște-ți
publicul înainte de a-ți structura
prezentarea
MODULUL 2
Stările, trăirile și emoțiile
vorbitorului
» Teama de a vorbi în public: de
ce apare și cum poate fi
diminuată
» Impactul emoțiilor asupra
deciziilor din timpul prezentării
» Identificarea incongruențelor
între limbajul verbal și cel non-
verbal
MODULUL 3
Înainte de prezentare
» Discursul propriu-zis: a.
structurarea prezentării
(deschidere, dezvoltarea
conținutului, informație relevantă/
informație utilă); b. mecanisme de
livrare a mesajelor (tehnici de
ancorare a simțurilor: vizual/
auditiv/kinestezic)
» Contextul: elemente cheie -
spațiul în care se va desfășura
prezentarea; timpii alocați; flow-ul
MODULUL 4
În timpul și după prezentare
» Emoții / trăiri / postură; etos,
patos și construirea încrederii
» Paralimbajul și influenţa asupra
discursului
» Structuri simple de limbaj:
sintaxă, legături, asocieri, tranziţii
» Tehnici retorice pentru captarea
și menţinerea atenţiei;
decodificare și impact
» Variabile situaționale (tehnice și
de context)
» Finalul prezentării; concluzii
» Feedback-ul de la public; lecții
pentru viitoarele prezentări
cum vom lucra
V-ar ajuta să adaptăm acest program la nevoile specifice din compania dvs.? Ne puteți contacta la office@evolutivconsultants.ro.
ce ne
propunem
CUNOȘTINȚE, EXPERIENȚĂ, PASIUNE: Cu toții am iubit sau detestat discipline școlare mulțumită - sau din cauza - profesorilor, nu-i așa? Evolutiv
știe cât de important e dascălul. Tocmai de aceea și-a croit programele mizând, pe lângă cunoștințe, pe experiența și valorile unor traineri seniori
care aduc în training “acel ceva” fără de care învățarea rămâne o sumă de informații.
Alte traininguri Evolutiv pe aceeași temă:
ORGANIZAȚIA CARE ÎNVAȚĂ: Noi, oamenii Evolutiv, credem în viitorul organizațiilor care învață continuu. Ne-am antrenat timp de 15 ani alături
de zeci de companii, însoțindu-le întru autodepășire, fiindu-le aproape și în epoci de creștere, dar și în vremuri tulburi, de nevoie, când doar voința
lor de a merge mai departe a făcut diferența. Pe noi vă puteți baza.
Vrei
să înveți
și altceva?
TEHNICI DE COMUNICARE ȘI FEEDBACK: Jocul de oglinzi al comunicării interpersonale. Cum reglăm
distorsiunile și cum asigurăm acuratețea transmiterii mesajelor. Impactul feedback-ului de substanță asupra
performanței echipei.
MANAGEMENTUL CONFLICTELOR: Ce rol au conflictele în organizație, care sunt rădăcinile acestora și cum pot
fi situațiile conflictuale gestionate astfel încât să nu mai submineze starea de spirit a echipei.
COACHING PENTRU MANAGERI: O întrebare bine formulată face cât o mie de instrucțiuni precise. Folosind
tehnici simple de coaching poți descătușa multe dintre ideile bune, soluțiile și buna-credință care există, în stare
latentă, în echipa ta.
INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ: Care sunt emoțiile, stările și trăirile care ne perturbă starea de echilibru - și,
implicit, performanța noastră și a celor din jur - și cum ne putem elibera din capcana reacțiilor care ne pun în pericol
relațiile și rezultatele.
360º ÎN RELAȚIILE CU CLIENȚII: Cum putem remodela relația dintre companie și clienți dizolvând tiparele de
gândire și construind un raport nou, de substanță, între fiecare angajat și cei care ne cumpără produsele/serviciile.
Dacă sunteți interesați să aflați informații suplimentare despre programele Evolutiv, ne puteți scrie la adresa office@evolutivconsultants.ro

Mais conteúdo relacionado

Destaque

Servirea preparatelor si bauturilor
Servirea preparatelor si bauturilorServirea preparatelor si bauturilor
Servirea preparatelor si bauturilorMari Min
 
Power point de succes by Paul Ardeleanu
Power point de succes by Paul ArdeleanuPower point de succes by Paul Ardeleanu
Power point de succes by Paul ArdeleanuRazvan Olaru
 
Bazele unei prezentari de succes ppt
Bazele unei prezentari de succes  pptBazele unei prezentari de succes  ppt
Bazele unei prezentari de succes pptCristina Chis
 
Prezentarea unei firme....
Prezentarea unei firme....Prezentarea unei firme....
Prezentarea unei firme....Ocu Gabriel
 
Planul de afaceri - importanta si structura
Planul de afaceri - importanta si structuraPlanul de afaceri - importanta si structura
Planul de afaceri - importanta si structuraPascut Marius Rares
 
Plan de-afaceri-antreprenoriat-calcul
Plan de-afaceri-antreprenoriat-calculPlan de-afaceri-antreprenoriat-calcul
Plan de-afaceri-antreprenoriat-calculAlexandra Grg
 
Prezentare Plan D Afaceri.
Prezentare Plan D Afaceri.Prezentare Plan D Afaceri.
Prezentare Plan D Afaceri.guest48177b
 
Corespondenta in administratie si secretariat
Corespondenta in administratie si secretariatCorespondenta in administratie si secretariat
Corespondenta in administratie si secretariatSimona Grigoras
 
Plan de afaceri
Plan de afaceriPlan de afaceri
Plan de afaceriColectia
 

Destaque (16)

Servirea preparatelor si bauturilor
Servirea preparatelor si bauturilorServirea preparatelor si bauturilor
Servirea preparatelor si bauturilor
 
Power point de succes by Paul Ardeleanu
Power point de succes by Paul ArdeleanuPower point de succes by Paul Ardeleanu
Power point de succes by Paul Ardeleanu
 
Debarasarea ppt
Debarasarea pptDebarasarea ppt
Debarasarea ppt
 
Curs tpcpa
Curs tpcpaCurs tpcpa
Curs tpcpa
 
restaurant
restaurantrestaurant
restaurant
 
Bazele unei prezentari de succes ppt
Bazele unei prezentari de succes  pptBazele unei prezentari de succes  ppt
Bazele unei prezentari de succes ppt
 
Prezentarea unei firme....
Prezentarea unei firme....Prezentarea unei firme....
Prezentarea unei firme....
 
Planul de afaceri - importanta si structura
Planul de afaceri - importanta si structuraPlanul de afaceri - importanta si structura
Planul de afaceri - importanta si structura
 
Plan de afaceri hotel
Plan de afaceri hotelPlan de afaceri hotel
Plan de afaceri hotel
 
Plan de-afaceri-antreprenoriat-calcul
Plan de-afaceri-antreprenoriat-calculPlan de-afaceri-antreprenoriat-calcul
Plan de-afaceri-antreprenoriat-calcul
 
Prezentare Plan D Afaceri.
Prezentare Plan D Afaceri.Prezentare Plan D Afaceri.
Prezentare Plan D Afaceri.
 
Corespondenta in administratie si secretariat
Corespondenta in administratie si secretariatCorespondenta in administratie si secretariat
Corespondenta in administratie si secretariat
 
Ppt firma
Ppt firmaPpt firma
Ppt firma
 
cofetarie-1
cofetarie-1cofetarie-1
cofetarie-1
 
Plan de afaceri
Plan de afaceriPlan de afaceri
Plan de afaceri
 
Aranjarea Mesei
Aranjarea MeseiAranjarea Mesei
Aranjarea Mesei
 

Semelhante a Codul bunelor maniere de prezentare

Train of the trainers
Train of the trainersTrain of the trainers
Train of the trainersSimona Lucaci
 
Abilitati de coaching pentru lideri si manageri - Evolutiv
Abilitati de coaching pentru lideri si manageri - EvolutivAbilitati de coaching pentru lideri si manageri - Evolutiv
Abilitati de coaching pentru lideri si manageri - EvolutivSorin Magureanu
 
Competent Life Coaching
Competent Life CoachingCompetent Life Coaching
Competent Life CoachingDaniel Bichis
 
ABILITATI DE COMUNICARE, CONSILIERE SI REZOLVARE A CONFLICTELOR
ABILITATI DE COMUNICARE, CONSILIERE SI REZOLVARE A CONFLICTELORABILITATI DE COMUNICARE, CONSILIERE SI REZOLVARE A CONFLICTELOR
ABILITATI DE COMUNICARE, CONSILIERE SI REZOLVARE A CONFLICTELORCarmen Neagu
 
Campioni in negocieri si vanzari open mmm, 29-30 sep 2016
Campioni in negocieri si vanzari  open mmm, 29-30  sep 2016Campioni in negocieri si vanzari  open mmm, 29-30  sep 2016
Campioni in negocieri si vanzari open mmm, 29-30 sep 2016Camelia Gavril
 
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor Training
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor TrainingPrograme Instruire & Antrenare 2012 Mentor Training
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor Trainingmentortraining
 
Clubul Toastmasters Oradea
Clubul Toastmasters OradeaClubul Toastmasters Oradea
Clubul Toastmasters Oradeaeugensyl
 
Team building bine facut
Team building bine facutTeam building bine facut
Team building bine facutKipo
 
Learning tool module2 topic1 Implement the training programme
Learning tool module2 topic1 Implement the training programmeLearning tool module2 topic1 Implement the training programme
Learning tool module2 topic1 Implement the training programmeTOTVET
 
Despre comunicare.pdf
Despre comunicare.pdfDespre comunicare.pdf
Despre comunicare.pdfTatiana Cauni
 
Prezentare Red Pill Influence
Prezentare Red Pill InfluencePrezentare Red Pill Influence
Prezentare Red Pill InfluenceOrlando Stoicescu
 
Ai incredere in tine, vorbeste bine - oferta scoala 179
Ai incredere in tine, vorbeste bine - oferta scoala 179Ai incredere in tine, vorbeste bine - oferta scoala 179
Ai incredere in tine, vorbeste bine - oferta scoala 179Razvan Daba
 
Inovarea și învățarea în managementul social
Inovarea și învățarea în managementul socialInovarea și învățarea în managementul social
Inovarea și învățarea în managementul socialAsociatia Techsoup Romania
 
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizataLls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizataAne-Mary Ormenisan
 

Semelhante a Codul bunelor maniere de prezentare (20)

Train of the trainers
Train of the trainersTrain of the trainers
Train of the trainers
 
Abilitati de coaching pentru lideri si manageri - Evolutiv
Abilitati de coaching pentru lideri si manageri - EvolutivAbilitati de coaching pentru lideri si manageri - Evolutiv
Abilitati de coaching pentru lideri si manageri - Evolutiv
 
Competent Life Coaching
Competent Life CoachingCompetent Life Coaching
Competent Life Coaching
 
ABILITATI DE COMUNICARE, CONSILIERE SI REZOLVARE A CONFLICTELOR
ABILITATI DE COMUNICARE, CONSILIERE SI REZOLVARE A CONFLICTELORABILITATI DE COMUNICARE, CONSILIERE SI REZOLVARE A CONFLICTELOR
ABILITATI DE COMUNICARE, CONSILIERE SI REZOLVARE A CONFLICTELOR
 
Cum sa vinzi fara sa discuti despre pret
Cum sa vinzi fara sa discuti despre pretCum sa vinzi fara sa discuti despre pret
Cum sa vinzi fara sa discuti despre pret
 
Campioni in negocieri si vanzari open mmm, 29-30 sep 2016
Campioni in negocieri si vanzari  open mmm, 29-30  sep 2016Campioni in negocieri si vanzari  open mmm, 29-30  sep 2016
Campioni in negocieri si vanzari open mmm, 29-30 sep 2016
 
Elena COCIURCA. “Comunicarea ca factor de schimbare a imaginii bibliotecarul...
Elena COCIURCA. “Comunicarea ca factor de schimbare a imaginii  bibliotecarul...Elena COCIURCA. “Comunicarea ca factor de schimbare a imaginii  bibliotecarul...
Elena COCIURCA. “Comunicarea ca factor de schimbare a imaginii bibliotecarul...
 
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor Training
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor TrainingPrograme Instruire & Antrenare 2012 Mentor Training
Programe Instruire & Antrenare 2012 Mentor Training
 
Brosura br2008
Brosura br2008Brosura br2008
Brosura br2008
 
Super Negociatorul
Super NegociatorulSuper Negociatorul
Super Negociatorul
 
Clubul Toastmasters Oradea
Clubul Toastmasters OradeaClubul Toastmasters Oradea
Clubul Toastmasters Oradea
 
Team building bine facut
Team building bine facutTeam building bine facut
Team building bine facut
 
Learning tool module2 topic1 Implement the training programme
Learning tool module2 topic1 Implement the training programmeLearning tool module2 topic1 Implement the training programme
Learning tool module2 topic1 Implement the training programme
 
Program integrat
Program integratProgram integrat
Program integrat
 
DAfi 2010-2011
DAfi 2010-2011DAfi 2010-2011
DAfi 2010-2011
 
Despre comunicare.pdf
Despre comunicare.pdfDespre comunicare.pdf
Despre comunicare.pdf
 
Prezentare Red Pill Influence
Prezentare Red Pill InfluencePrezentare Red Pill Influence
Prezentare Red Pill Influence
 
Ai incredere in tine, vorbeste bine - oferta scoala 179
Ai incredere in tine, vorbeste bine - oferta scoala 179Ai incredere in tine, vorbeste bine - oferta scoala 179
Ai incredere in tine, vorbeste bine - oferta scoala 179
 
Inovarea și învățarea în managementul social
Inovarea și învățarea în managementul socialInovarea și învățarea în managementul social
Inovarea și învățarea în managementul social
 
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizataLls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
Lls v2 08.08.2013 Prezentare actualizata
 

Mais de Simona Lucaci

Calendar cursuri Evolutiv Consultants Network
Calendar cursuri Evolutiv Consultants NetworkCalendar cursuri Evolutiv Consultants Network
Calendar cursuri Evolutiv Consultants NetworkSimona Lucaci
 
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 2015 - 2016)
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 2015 - 2016)Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 2015 - 2016)
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 2015 - 2016)Simona Lucaci
 
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 13 noiembrie 2015 - 02 aprilie 2016)
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 13 noiembrie 2015 - 02 aprilie 2016)Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 13 noiembrie 2015 - 02 aprilie 2016)
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 13 noiembrie 2015 - 02 aprilie 2016)Simona Lucaci
 
Project management professional certification prep. (PMP)
Project management professional certification prep. (PMP)Project management professional certification prep. (PMP)
Project management professional certification prep. (PMP)Simona Lucaci
 
Abilitati esentiale de vanzare
Abilitati esentiale de vanzareAbilitati esentiale de vanzare
Abilitati esentiale de vanzareSimona Lucaci
 
Tehnici de negociere pentru achizitori
Tehnici de negociere pentru achizitoriTehnici de negociere pentru achizitori
Tehnici de negociere pentru achizitoriSimona Lucaci
 
Finante pentru non-finantisti, Evolutiv
Finante pentru non-finantisti, EvolutivFinante pentru non-finantisti, Evolutiv
Finante pentru non-finantisti, EvolutivSimona Lucaci
 
Evolutiv Project Management
Evolutiv Project ManagementEvolutiv Project Management
Evolutiv Project ManagementSimona Lucaci
 
Income/Outcome - Simulare de business
Income/Outcome - Simulare de business Income/Outcome - Simulare de business
Income/Outcome - Simulare de business Simona Lucaci
 

Mais de Simona Lucaci (9)

Calendar cursuri Evolutiv Consultants Network
Calendar cursuri Evolutiv Consultants NetworkCalendar cursuri Evolutiv Consultants Network
Calendar cursuri Evolutiv Consultants Network
 
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 2015 - 2016)
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 2015 - 2016)Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 2015 - 2016)
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 2015 - 2016)
 
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 13 noiembrie 2015 - 02 aprilie 2016)
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 13 noiembrie 2015 - 02 aprilie 2016)Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 13 noiembrie 2015 - 02 aprilie 2016)
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 13 noiembrie 2015 - 02 aprilie 2016)
 
Project management professional certification prep. (PMP)
Project management professional certification prep. (PMP)Project management professional certification prep. (PMP)
Project management professional certification prep. (PMP)
 
Abilitati esentiale de vanzare
Abilitati esentiale de vanzareAbilitati esentiale de vanzare
Abilitati esentiale de vanzare
 
Tehnici de negociere pentru achizitori
Tehnici de negociere pentru achizitoriTehnici de negociere pentru achizitori
Tehnici de negociere pentru achizitori
 
Finante pentru non-finantisti, Evolutiv
Finante pentru non-finantisti, EvolutivFinante pentru non-finantisti, Evolutiv
Finante pentru non-finantisti, Evolutiv
 
Evolutiv Project Management
Evolutiv Project ManagementEvolutiv Project Management
Evolutiv Project Management
 
Income/Outcome - Simulare de business
Income/Outcome - Simulare de business Income/Outcome - Simulare de business
Income/Outcome - Simulare de business
 

Codul bunelor maniere de prezentare

  • 1. un program creat și susținut de Evolutiv trainer: Letiția LUCESCU Codul bunelor maniere de prezentare Copyright Evolutiv Consultants Network, 2013www.evolutivconsultants.ro, facebook.com/EVOLUTIV MANAGEMENT & SOFT SKILLS
  • 2. tu câte motive ai să participi? Ți se întâmplă adesea să ai lucruri valoroase de spus în ședințe sau în adunări, dar frica de a vorbi în public te face să renunți de fiecare dată 1. 2. Prin natura a ceea ce faci ești pus în situația de a vorbi în public și vrei să înveți să-ți învingi teama și să scapi de stângăcii 3. Ai participat la prezentări în care vorbitorii n-au reușit să păstreze atenția audienței și vrei să înveți să eviți capcanele tipice ale prezentărilor eșuate 4. Ai constatat că, deși te-ai pregătit, “socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg” 5. Vrei să înveți tehnici noi de prezentare, de la structurarea propriu-zisă a discursului până la limbajul non-verbal și adaptarea la “geografia” sălii 6. Vrei să afli cum poți reacționa când apar situații neprevăzute, fie că e vorba de încadrarea în timp, de reacții din sală sau de defecțiuni ale echipamentelor de lucru 7. ? Codul bunelor maniere de prezentare PUTEREA VALORILOR: În adâncul oricărei întreprinderi umane trăiesc, fie că sunt formulate explicit sau nu, valorile. Simple, tăcute și de-la-sine-înțelese în epoci de armonie și prosperitate, valorile își arată adevărata forță în momentele de confuzie, de cumpănă, de răscruce. Noi, oamenii Evolutiv, le-am pus la temelia drumului nostru împreună. Valorile ne sunt busolă, mentor, crez.
  • 3. argument Să-și gândească prezentarea pornind de la profilul audienței: a-ți cunoaște publicul e esențial pentru eficiența transmiterii mesajului 1. 2. Să-și analizeze punctele tari, punctele slabe și să lucreze la compensarea minusurilor 3. Să-și controleze teama de a vorbi în public, să-și înțeleagă emoțiile și să învețe să le diminueze impactul 4. Să înțeleagă rolul contextului în succesul discursului; să ia în calcul variabilele situaționale 5. Să-și structureze prezentarea ținând cont de specificul audienței și de constrângerile de spațiu, timp și obiective de comunicare 6. Să-și susțină prezentarea folosindu-se de tehnici non-verbale, elemente de paralimbaj și tehnici retorice clasice 7. Să-și analizeze cât mai onest performanțele și învețe din experiențele trecute “Creierul începe să funcţioneze când te naști și nu se mai oprește decât în momentul în care te ridici să vorbești în public”, spunea un judecător britanic uitat, sir George Jessel. Poate că metafora lui sună exagerat. Dar nu-i așa că vi s-a întâmplat uneori să tăceți când aveați ceva important de zis? Sau să simțiți, ridicându-vă în picioare, că mintea vi s-a golit și nu puteți articula o propoziție decentă? Îi priviți cu uluire, în același timp, pe magicienii vorbitului în public. Cum reușesc ei oare să spună totul atât de clar și de simplu, să interacționeze cu publicul, să improvizeze, să aibă umor și pe deasupra să se și încadreze în timp? Există, e adevărat, vorbitori înnăscuți. Dar sunt rari. Noi, ceilalți, putem învăța cum se construiește - și cum se susține - un discurs bun, convingător, memorabil. despre ce vom vorbi la final, participanții vor ști: Vorbitul în public și impactul său social și profesional. Despre neajunsurile lui “a tăcea când ai ceva de spus” “Scena” discursului și personajele. Alcătuirea prezentării. Factori care influențează transmiterea mesajului Interacțiunea cu publicul. Context și situații neprevăzute. Feedback și lecții de învățat. I. II. III. A ȘTI, A TRĂI, A CREDE: Într-un program de training afli lucruri de folos. Câteodată ai și șansa de a trece prin experiențe revelatoare: “a ști” și “a trăi” îi fac loc, atunci, lui “a crede”. Noi, oamenii Evolutiv, avem convingerea că “a învăța” se regăsește, fără greș, la intersecția dintre “a ști”, “a trăi” și “a crede”. Acestea sunt verbele pe care se sprijină programele noastre.
  • 4. Letiția LUCESCU, senior trainer Evolutiv Letiția Lucescu este trainer, coach, consultant. După câțiva ani de profesorat, ca absolvent de Limbi Străine, Letiția a intrat în lumea businessului, lucrând la Romtelecom chiar din primii ani post- privatizare. Aici a fost martor - și mai apoi participant activ - la reinventarea unei companii pe o piață tot mai competitivă și, în același timp, a avut primele experiențe ca trainer, înțelegându-le încă de atunci forța transformațională. Și-a consolidat cunoștinele de management absolvind, în 2002 Open University Business School (Marea Britanie) și dobândind mai apoi, în anii care au urmat, licențieri The Coaching Clinic (Corpoarte Coach U) şi NLP Practitioner. Din 2013, Letiția este coach licențiat In Life Coaching (Oxford, Marea Britanie) și master certified coach Self Esteem Elevation (Center for Personal Reinvention, Statele Unite). În 2005 a ales să se dedice 100% unei cariere de learning & development; acum susține singurul program de Train of the Trainers acreditat internațional din România. A lucrat în zona de soft skills - inteligență emoțională, comunicare, conflict, coaching - deopotrivă cu top manageri și cu middle manageri. Are o credință nestrămutată, după 15 ani de experiență neîntreruptă în business, în capacitatea organizațiilor de a se reinventa prin învățare continuă, de a-și dizolva limitele, de a-și pune la lucru nebănuitele resurse de energie și talent și, mai ales, de a-și întrupa propria viziune, trăind-o în fiecare zi. O puteți contacta pe Letiția la telefon 0727-392-962 sau pe e-mail, la letitia.lucescu@evolutivconsultants.ro. Ne propunem ca participanții să capete o perspectivă tridimensională asupra vorbitului în public: să fie conștienți de publicul lor și de geografia prezentării, de propriile emoții și de influența pe care acestea o au și, nu în ultimul rând, de tehnicile de construcție a unei prezentări de impact.    MODULUL 1 Privire de ansamblu » Obiectivele comunicării în public: de ce vrem să comunicăm? » Cine ești tu, ca vorbitor? Care e modelul tău de speaker și care sunt aptitudinile pe care le poți folosi? » Cui te adresezi? Cunoaște-ți publicul înainte de a-ți structura prezentarea MODULUL 2 Stările, trăirile și emoțiile vorbitorului » Teama de a vorbi în public: de ce apare și cum poate fi diminuată » Impactul emoțiilor asupra deciziilor din timpul prezentării » Identificarea incongruențelor între limbajul verbal și cel non- verbal MODULUL 3 Înainte de prezentare » Discursul propriu-zis: a. structurarea prezentării (deschidere, dezvoltarea conținutului, informație relevantă/ informație utilă); b. mecanisme de livrare a mesajelor (tehnici de ancorare a simțurilor: vizual/ auditiv/kinestezic) » Contextul: elemente cheie - spațiul în care se va desfășura prezentarea; timpii alocați; flow-ul MODULUL 4 În timpul și după prezentare » Emoții / trăiri / postură; etos, patos și construirea încrederii » Paralimbajul și influenţa asupra discursului » Structuri simple de limbaj: sintaxă, legături, asocieri, tranziţii » Tehnici retorice pentru captarea și menţinerea atenţiei; decodificare și impact » Variabile situaționale (tehnice și de context) » Finalul prezentării; concluzii » Feedback-ul de la public; lecții pentru viitoarele prezentări cum vom lucra V-ar ajuta să adaptăm acest program la nevoile specifice din compania dvs.? Ne puteți contacta la office@evolutivconsultants.ro. ce ne propunem CUNOȘTINȚE, EXPERIENȚĂ, PASIUNE: Cu toții am iubit sau detestat discipline școlare mulțumită - sau din cauza - profesorilor, nu-i așa? Evolutiv știe cât de important e dascălul. Tocmai de aceea și-a croit programele mizând, pe lângă cunoștințe, pe experiența și valorile unor traineri seniori care aduc în training “acel ceva” fără de care învățarea rămâne o sumă de informații.
  • 5. Alte traininguri Evolutiv pe aceeași temă: ORGANIZAȚIA CARE ÎNVAȚĂ: Noi, oamenii Evolutiv, credem în viitorul organizațiilor care învață continuu. Ne-am antrenat timp de 15 ani alături de zeci de companii, însoțindu-le întru autodepășire, fiindu-le aproape și în epoci de creștere, dar și în vremuri tulburi, de nevoie, când doar voința lor de a merge mai departe a făcut diferența. Pe noi vă puteți baza. Vrei să înveți și altceva? TEHNICI DE COMUNICARE ȘI FEEDBACK: Jocul de oglinzi al comunicării interpersonale. Cum reglăm distorsiunile și cum asigurăm acuratețea transmiterii mesajelor. Impactul feedback-ului de substanță asupra performanței echipei. MANAGEMENTUL CONFLICTELOR: Ce rol au conflictele în organizație, care sunt rădăcinile acestora și cum pot fi situațiile conflictuale gestionate astfel încât să nu mai submineze starea de spirit a echipei. COACHING PENTRU MANAGERI: O întrebare bine formulată face cât o mie de instrucțiuni precise. Folosind tehnici simple de coaching poți descătușa multe dintre ideile bune, soluțiile și buna-credință care există, în stare latentă, în echipa ta. INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ: Care sunt emoțiile, stările și trăirile care ne perturbă starea de echilibru - și, implicit, performanța noastră și a celor din jur - și cum ne putem elibera din capcana reacțiilor care ne pun în pericol relațiile și rezultatele. 360º ÎN RELAȚIILE CU CLIENȚII: Cum putem remodela relația dintre companie și clienți dizolvând tiparele de gândire și construind un raport nou, de substanță, între fiecare angajat și cei care ne cumpără produsele/serviciile. Dacă sunteți interesați să aflați informații suplimentare despre programele Evolutiv, ne puteți scrie la adresa office@evolutivconsultants.ro