2. Integrarea europeana a inceput ca un process treptat care aduce succese tangibile,
diminueaza temerile politicienilor referitoare la pierderea suveranitatii si creaza presiuni
in directia continuarii procesului.Adesea, succesele sunt urmate de perioade de stagnare
sau chiar de pasi inapoi in privinta integrarii.Prima mare revizuire a Tratatului de la
Roma – Actul Unic European din 1985 – a dat startul unei noi etape de integrare
accelerate.UE a stabilit sfarsitul anului 1992 ca data-tinta pentru crearea unei adevarate
piete commune in Europa.Acest set cuprinzator de modificari a fost numit Europa 1992.
Procesul s-a focalizat asupra a aproximativ 300 de directive ale Comisiei
Europene, care aveau ca scop eliminarea barierelor nontarifre pentru liberul schimb de
bunuri, servicii, forta de munca si capital, in cadrul CE. Problemele tindeau sa fie
complexe si tehnice. De exemplu, profesionistii autorizati intr-un stat ar trebui sa fie
liberi sa practice meseria intr-un altul; insa cerintele pentru obtinerea autorizatiei in
Spania pentru, sa zicem, kinetoterapeuti puteau fi diferite de cele din Marea Britanie.
Birocratii Comisiei au lucrat pentru a nivela astfel de inconsecvente si pentru a crea un
set uniform de standarde. Toate guvernele nationale urmau sa voteze legi pentru a
implementa aceste masuri.
De exemplu, timp de decenii a persistat o disputa privind definitia ciocolatei;
Belgia – renumita pentru sortimentele sale de ciocolata – cere folosirea exclusive a
untului de cacao pentru ca un produs sa fie numit ciocolata; Marea Britanie si alte tari
folosesc un process mai ieftin care utilizeaza, partial, uleiuri vegetale. Pe fondul adancirii
integrarii si al unui comert neintrerupt, Belgia se temea ca isi va pierde avantajul
competitiv pe piata mondiala a ciocolatei – o piata de 30 de miliarde de dolari (din care
jumatate provenea din Europa ). Marea Britanie si alte sase tari care s-au alaturat UE
dupa 1973 au castigat o scutire de la regula “ exclusive unt de cacao “ care se aplica
celorlalti opt membri ai UE.1 Cu toate acestea, sub presiunea integrarii, UE se indreapta
catre unificarea standardelor, cum ar fi reglementarile in privinta alimentelor. Razboaiele
ciocolatei ilustraza faptul ca acest concept aparent simplu al integrarii economice pune in
miscare forte de schimbare care afecteaza intreaga societate, precum si viata de zi cu zi a
milioane de oameni.
1
Goldstein Joshua, Pevenhouse Jon – Relatii Internationale, Polirom 2008, p.506
2
3. Actul Unic European a dat un nou impuls crearii unei Banci Comerciale Europene (la
Frankfurt, Germania) si a unui sistem valutar si monetar unic – scopuri de lunga durata,
care de atunci au fost indeplinite. Atat timp cat economiile membrilor UE erau legate de
state separate (cu banci centrale separate), eforturile de a mentine ratele de schimb fixe
erau dificile. De exemplu, in 1992, politicienii britanici au fost reticenti in a intensifica
recesiunea pentru a salva politicienii germani de inflatie (sursa controversatei devalorizari
a monedei britanice).
Procesul Europa 1992 a dus integrarea economica in zone cu caracter mai politic
si mai controversat, erodand suveranitatea intr-un mod mai vizibil decat inainte. Aceasta
a intensificat o tendinta a UE de a trata direct cu provinciile, mai degraba decat cu statele
– incepand astfel sa “goleasca de continut” statul, de jos in sus (guverne provinciale mai
puternice), dar si de sus in jos (un guvern mai puternic la nivel european). Cu toate
acestea, si Europa 19922 a amanat problemele dificile ale integrarii politice si militare.
Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986,de nouă
ţări (Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Irlanda, Anglia, Luxemburg şi Portugalia)
iar la Haga la 28 februarie 1986 de către celelalte trei state (Italia, Grecia şi Danemarca
care au organizat un referendum în acest scop). A.U.E. marchează o nouă etapă în
procesul de realizare a pieţei interioare Comunitare şi a relansat acţiunea comunitară,
constituind un moment foarte important al istoriei U.E. El evidenţiază politicastatelor
membre de a pune capăt stagnării construcţiei comunitare, conciliind cele două curente
care s-au evidenţiat în procesul construcţiei europene – cooperare interstatică şi acţiunea
supranaţională - prefigurând U.E.3 Dar până la semnarea Actului Unic European au avut
loc mai multe acţiuni în această direcţie, printre care cele mai importante au fost:
Raportul Davignon, adoptat în 1970 de către miniştrii de externe la Luxemburg, care
2
Tratatul privind Uniunea Europeană (numit şi Tratatul de la Maastricht) a fost semnat de Consiliul
European la 7 februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht.
3
La sugestia Comisiei din februarie 1969, sefii de stat si de guvern au luat decizia la Haga (în decembrie
1969) de a studia posibilitatea crearii unei U.E.M. În martie 1970 Consiliul l-a desemnat pe
luxemburghezul Pierre Werner pentru a prezenta un raport pe aceasta tema. Inspirându-se din acest
raport, Comisia într-un mod prudent a propus crearea unei uniuni în 10 ani.
3
4. prevedea cooperarea politică a celor şase state în scopul informării şi consultării regulate
cu privire la cele mai importante probleme internaţionale. Comisia Comunităţilor
Europene primea dreptul de a da avize în situaţiile în care lucrările miniştrilor de externe
antrenau efecte asupra activităţii Comunităţilor.
Actul Unic european din 1987, care a facilitat crearea Pietei Unice cinci ani mai
tarziu si Tratatul de la Maastricht, cu angajamentul de creare a UEM si a uniunii politice
demonstreaza ca mersul catre Uniunea Europeana este acum ireversibil.4
4
Actul Unic European constituie prima mare modificare a Tratatetelor originare ale Comunităţilor
Europene, prin care au fost extinse competenţele CE.
4
5. Bibliografie:
• Andrei Miroiu, Radu Sebastian Ungureanu – Manual de Relatii Internationale,
Polirom 2006
• Joshua Goldstein, Jon Pevehouse – Relatii Internationale, Polirom 2008
• Maurice Vaisse – Dictionar de relatii internationale. Secolul XX, Polirom
• www.uniuneaeuropeana.ro/istoria.html
5
