1. Managementul clasei ca grup - argument
•
La clasă, profesorul nu realizează numai predarea-învăţarea-evaluarea, ci şi
relaţionează cu elevii, influenţându-le comportamentul de învăţare, intervine în
direcţionarea evoluţiei lor generale.
Fiind figura centrală pentru elevi, profesorul capătă şi alte roluri de influenţare
educativă. Astfel el îşi adaugă noi comportamente în activitatea cu clasa:
- planifică activităţile, determină sarcinile pe variate niveluri, îşi
structurează
conţinuturile, îşi programează acţiunile;
- organizează activităţile clasei, determină climatul specific de muncă;
- comunică informaţii variate;
- conduce activitatea desfăşurată în clasă, după normativitatea specifică;
- coordonează activităţile, sincronizează realizarea obiectivelor, armonizează
stilurile şi ritmurile, încheagă colectivul, previne influenţele negative;
- îndrumă elevii în. cunoaştere, în activitate;
- motivează elevii prin echilibrul stimulare/sancţionare;
- consiliază elevii pe problemele specifice vârstei şi individuale;
- controlează evoluţia elevilor în raport cu obiectivele;
- apreciază, evaluează atingerea performanţelor, standardelor date, formulează
judecăţi
de valoare.
Prin aceste comportamente, profesorul influenţează managerial activitatea

2. instructiv-educativă, dar nu confundă cele două planuri de acţiune.
• Managementul clasei se diferenţiază de managementul şcolii sau a altor
medii educaţionale prin specificul relaţiilor profesor-elevi, în scopul formării
- dezvoltării personalităţii acestora, concomitent cu problemele ei pedagogice,
metodologice. Această abordare este argumentată prin:
- argumente organizaţionale. Grupul-clasă are dimensiunile unei organizaţii,
pentru că
acţionează după norme şi criterii de asociere organizată, are scopuri şi obiective
comune,
sarcinile de rezolvat sunt distribuite şi în comun şi diferenţiat, fiecare elev îndeplineşte
roluri
comune, dar şi individualizate, la nivelul clasei se constituie o anume comunicare şi un
sistem
informaţional, are un timp raţionalizat, utilizează în comun anumite resurse, satisface
tendinţa
naturală de asociere, facilitează constituirea unei mentalităţi comune şi o notă specifică a
clasei
(sintalitate);
- argumente epistemice (de cunoaştere)
Noile metodologii în cunoaşterea (epistemologia) ştiinţifică actuală arată că este
nevoie de cooperare, comunicare pentru a se realiza atributele ei actuale: abordarea
globalistă, interdisciplinară, calitativă, constructivizată, apropierea de realitatea aplicării
ei practice;
- argumente istorice. Evoluţia sensului unor termeni de bază arată adâncirea
studiului
problemelor manageriale: „şcoală" (de la sensul de „odihnă prin muncă", răgaz, la
cel de

3. instituţie cu funcţiuni specifice"), „profesor" (de la lat. „profiteri, professum" - a vorbi
în faţa
cuiva, a face profesie de credinţă, a declara în mod public, la practicarea funcţiei de
educator a
altora).
în ambele cazuri, s-au aprofundat funcţiile specifice (luarea de decizii, planificare,
organizare, dirijare, coordonare, îndrumare, evaluare, reglare), pentru realizarea
eficientă a obiectivelor, activităţilor.
Istoria pedagogiei dezvoltă tocmai evoluţia acestor idei, confruntarea diferitelor
teorii şi sisteme educaţionale care au îmbunătăţit şi abordarea managerială a
problemelor pedagogice;
- argumente sociologice. Realizarea educaţiei se bazează şi pe antrenarea
relaţiilor
reciproce profesor - elevi, elevi - elevi, elevi - şcoală, elevi - clasă, grup.
Mediul social al clasei, motivarea socială a învăţării, climatul de muncă, tipurile de
relaţii interpersonale influenţează planificarea, organizarea, realizarea educaţiei.
Rezultatele învăţării sunt dependente şi de performanţele grupului, de echilibrarea
obiectivelor formării (cunoştinţe-atitudini-motivaţii-comportamente-reprezentări sociale),
de climatul psihosocial al clasei, de modurile de organizare a elevilor, de aprecierea
celorlalţi, de afirmarea unor lideri, de climatul emoţional şi moral al grupurilor din clasă,
de sistemul de aşteptări ale clasei şi de criteriile ei de apreciere valorică, de îndeplinirea
rolului de lider al clasei de către profesor:
- argumente psihologice. Numeroase obiective ale educaţiei, explicaţii ale
învăţării,
aspecte ale dezvoltării şi formării elevilor, ale formării comportamentelor se
fundamentează pe
datele psihologiei (generale, genetice, sociale, cognitive);

4. - argumente manageriale propriu-zise. Ele au în vedere nuanţele subliniate în
definirea managementului, a funcţiilor sale, a rolurilor profesorului (supraveghere,
planificare,
organizare, dirijare, coordonare, executare, administrare, gestionare, direcţionare,
controlare,
evaluare, reglare, decizie, consiliere).
Prin aceste argumente, managementul clasei devine o componentă a ştiinţelor
pedagogice, în relaţie directă cu celelalte discipline care dezvoltă problematica educaţiei
Paradigme ale studiului managementului clasei
Paradigmele sunt idei de bază care sintetizează, exprimă esenţa unor aspecte teoretice
şi practice unitare, cu efecte interpretative şi aplicative majore. Şi pedagogia recurge la
acestea în exprimarea teoriilor, exemplelor, modelelor semnificative: paradigma
curriculumului, a învăţământului formativ, a profesorului-manager al clasei etc.
a) în problematica managementului clasei, paradigmele care explică sunt:
- normativă, pentru raportarea la criteriile de funcţionare, de structurare, de organizare
a claser, a grupurilor ei;
interpretativă, pentru raportarea la integrarea individului în grupul social, pe baza
interacţiunilor conturate.
Paradigmele explicativ-conceptuale ale managementului clasei clarifică: factorii
determinanţi (cadrele didactice şi formarea lor, structura clasei), dimensiunile sale
(psihologică, normativă, ergonomică, operaţională, creativă), nivelul interacţional,
utilizarea timpului, pregătirea începerii noului an şcolar, realizarea climatului educaţional
al clasei, prevenirea managementului defectuos (lipsa de motivare, oboseala, agresivitatea),
intervenţiile în situaţie de criza managerială, realizarea de negocieri ş.a.

5. b) Paradigmele metodologice în studiul managementului clasei se referă la modalităţile
şi
instrumentele de cunoaştere a clasei, a evoluţiei universului clasei, a percepţiilor elevilor
asupra
clasei şi profesorului.
Astfel s-au conturat scale de apreciere, pe diferite probleme ale temei: inventarul
mediului de învăţare (climatul clasei), scala mediului şcolar individualizat ş.a.
Aceste instrumente favorizează studiul intensiv al clasei, pentru îmbunătăţirea
intervenţiilor în situaţii manageriale normale sau de criză.
Bibliografie
R. M. Iucu, Managementul şi gestionarea clasei de elevi, 2000, Ed. Polirom, Iaşi

6. b) Paradigmele metodologice în studiul managementului clasei se referă la modalităţile
şi
instrumentele de cunoaştere a clasei, a evoluţiei universului clasei, a percepţiilor elevilor
asupra
clasei şi profesorului.
Astfel s-au conturat scale de apreciere, pe diferite probleme ale temei: inventarul
mediului de învăţare (climatul clasei), scala mediului şcolar individualizat ş.a.
Aceste instrumente favorizează studiul intensiv al clasei, pentru îmbunătăţirea
intervenţiilor în situaţii manageriale normale sau de criză.
Bibliografie
R. M. Iucu, Managementul şi gestionarea clasei de elevi, 2000, Ed. Polirom, Iaşi