x

1. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ ŞI HORTICULTURĂ
C.E.P.A. - MASTERAT
OBŢINEREA ECOLOGICĂ A PEPENILOR
VERZI
CRAIOVA
2013
1

2. CUPRINS:
CAPITOLUL 1 Consideraţii generale......................................................... 2
CAPITOLUL 2 Legislaţie în domeniul produselor ecologice ................... 11
CAPITOLUL 3 Tehnologia ecologică de cultivare a pepenilor verzi cu
plante altoite pe solurile nisipoase............................................................... 18
CONCLUZII................................................................................................ 31
2

3. Capitolul 1 Consideraţii generale
Agricultura ecologică (numită organică sau biologică în alte limbi) a
apărut în Europa ca expresie a neîncrederii populaţiei în măsurile de
siguranţă alimentară şi ca urmare a apariţiei de îmbolnăviri prin consum de
produse purtătoare de noxe (dioxină, trichinele, salmonele, E. coli de tip
O157, virus gripal, prioni etc.). Întrucât mai multe episoade de îmbolnăvire au
fost generate de tehnologiile de tip intensiv, industriale, bazate pe forţarea
producţiei prin suprafertilizarea terenului agricol, prin folosirea de
biostimulatori (antibiotice, hormoni etc.) în alimentaţia animalelor, s-a
conturat o cerinţă nouă, destul de puternică, care s-a transformat într-o
adevărată mişcare de nivel european pentru obţinerea de produse
agroalimentare prin tehnologii curate, nepoluante, fără substanţe
indezirabile. La baza producţiei ecologice stă ideea că principala cauză a
degradării calităţii biologice a produselor constă în intervenţia
necorespunzătoare a omului la diferite niveluri structurale ale biosferei,
iar cele mai grave efecte asupra omului rezultă din cumulul de greşeli
privind solul, plantele şi animalele. Agricultura ecologică pune un accent
deosebit pe calitatea naturală a produselor, aspectele cantitative şi
productivitatea fiind pe un plan periferic. După conturarea noilor principii,
nu au întârziat să apară firme specializate, care oferă astfel de produse
etichetate în mod distinct şi comercializate cu preţuri crescute.
Pentru prevenirea şi combaterea necinstei, eliminarea fraudelor prin
substituirea produselor ecologice cu cele convenţionale (mai ieftine), în
scopul asigurării protecţiei consumatorilor, au apărut reglementări specifice
în numeroase ţări, iar apoi s-a trecut la elaborarea şi aplicarea de standarde
internaţionale, care urmăresc respectarea unor reguli stricte în producerea,
prelucrarea, transportul şi comercializarea acestor produse. În elaborarea de
reglementări specifice un rol important revine Federaţiei Naţionale pentru
Agricultura Ecologică, care face parte din Federaţia Internaţională pentru
Agricultura Organică (International Federation for Organic Agriculture
Movement ° IFOAM). Această Federaţie - IFOAM, a elaborat un standard
pentru producţia biologică, care a fost tradus în 19 limbi şi difuzat în toată
lumea. IFOAM dispune de o revistă (Ecology & Farming) şi de grupe de
lucru specializate, fiind reprezentată (cu rol consultativ) la O.N.U. şi F.A.O.
În ţara noastră, baza legală pentru organizarea producţiei şi desfacerii
de produse ecologice a fost pusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001 şi prin Hotărârea de Guvern
3

4. 917/2001, care stabileşte Normele metodologice de aplicare a prevederilor
O.U.G. nr. 34/2000.
Conform O.U.G., prin producţie ecologică se înţelege obţinerea de
produse agroalimentare fără utilizarea de îngrăşăminte chimice, pesticide
(insecticide, acaricide, substanţe dezinfectante etc.) pentru combaterea
dăunătorilor, aditivi şi biostimulatori alimentari pentru animale (antibiotice,
coccidiostatice, hormoni etc.), medicamente, organisme modificate genetic
şi derivatele lor. Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea
unor sisteme agricole durabile, diversificate şi echilibrate, care asigură
protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor şi se referă la
obţinerea de:
• produse vegetale şi animale primare neprocesate;
• produse de origine animală şi vegetală procesate, destinate consumului
uman;
• materii prime furajere şi furaje compuse, destinate hrănirii animalelor din
ferme cu producţie ecologică.
Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice sunt:
• eliminarea tehnologiilor poluante şi a organismelor modificate genetic
şi/sau a produselor derivate din astfel de organisme, cu excepţia unor
medicamente de uz veterinar;
• realizarea structurilor de producţie şi a asolamentelor în cadrul cărora rolul
principal revine speciilor, soiurilor şi raselor cu înaltă rezistenţă şi
adaptabilitate;
• ameliorarea fertilităţii naturale a solului (prin folosirea de asolamente
adecvate şi îngrăşăminte organice naturale);
• integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie ecologică a
plantelor;
• utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea
acestora în cât mai mare măsură prin utilizarea raţională a energiei
neconvenţionale (energia solară, biogazul etc.) şi a produselor secundare
refolosibile;
• aplicarea de tehnologii pentru creşterea animalelor, care să satisfacă
cerinţele fiziologice şi de comportament (etologice) ale speciilor şi raselor.
Trecerea de la producţia agricolă convenţională la cea ecologică se
realizează într-o anumită perioadă de timp (de ordinul anilor), în
concordanţă cu standardele ecologice internaţionale şi cu prevederile H.G.
917/2001.
4

5. Produsele bio-organice sunt compuse strict din plante şi din
ingrediente organice, care nu au fost modificate genetic şi cărora nu li s-au
adăugat alte produse chimice.
Produsele certificate ecologic, bio/ecologic sau organic sunt termeni
sinonimi. Folosirea lor depinde de termenul impus într-o anumită zonă
geografică - de exemplu în spaţiul anglo-saxon se foloseşte termenul de
organic (inclusiv în S.U.A. şi Canada), în spaţiul german se foloseşte oficial
termenul ökologisch („ecologic”), în timp ce în acelaşi spaţiu termenul bio
se foloseşte în context de marketing pentru a desemna un produs ecologic
certificat, iar în spaţiul italian termenul folosit este cel de bio. Aceste
produse pot fi caracterizate şi sunt individualizate prin intermediul unor
norme de producţie şi procesare codificate legislativ la nivel naţional sau, în
cazul Uniunii Europene şi S.U.A., la nivel comunitar.
Unul dintre aspectele definitorii ale acestei clase de produse este
trasabilitatea. Trasabilitatea presupune respectarea unor reguli stricte în ceea
ce priveşte înregistrarea şi păstrarea unor evidenţe clare şi verificabile pe tot
lanţul de producţie: de la producerea materiei prime, la procesare, la
transport şi comerţ până la ajungerea produsului la consumator. În acest fel
se oferă consumatorului un grad ridicat de siguranţă şi transparenţă la
achiziţionarea unui produs ecologic certificat, iar în cazul constatării unei
iregularităţi se poate reface uşor filiera de procesare şi producţie şi se poate
identifica modul în care a fost corupt sau infestat produsul certificat ecologic
şi se pot lua măsuri pentru înlăturarea factorului negativ, respectiv factorii de
control se pot îndrepta împotriva celui care este responsabil de iregularitatea
identificată. Astfel de cazuri sunt rare datorită controlului şi inspecţiei la
care este supus fiecare operator din sistemul ecologic certificat, dar spre
deosebire de industria alimentară convenţională, domeniul ecologic este
cunoscut pentru intransigenţa cu care rezolvă astfel de probleme şi lipsa de
toleranţă în eliminarea din sistem a celor responsabili. Explicaţia se găseşte
în caracteristicile deosebite ale acestui domeniu precum şi în faptul că
trasabilitatea şi puritatea produselor certificate ecologic este cel mai puternic
argument de marketing al branşei, iar tolerarea unor abateri de la regulile
asumate ar constitui o lovitură de imagine majoră pentru întreg sectorul.
Între produsele naturale şi produsele bio-organice, diferenţa o
reprezintă tocmai aceşti paşi menţionaţi în producţie. Produsele denumite
generic naturale sunt bazate pe plante. Ele nu au fost cultivate pe terenuri
organice şi nici nu au fost supuse procedeelor naturale, fără substanţe
chimice pentru obţinerea produsului final.
5

6. Produsele certificate BIO au minim 95% ingrediente naturale, din care
minim 95% ingrediente BIO din totalul celor vegetale si minim 10% din
totalul ingredientelor.
Produsele certificate ECO au minim 95% ingrediente naturale, din care
minim 50% ingrediente BIO din totalul celor vegetale si minim 5% din
totalul ingredientelor.
A apărut o adevărată modă legată de folosirea principiilor active ce se
regăsesc în plante şi de evitare a tehnicilor intrusive sau a folosirii
substanţelor chimice „străine” de corpul nostru. Ca urmare, dacă acum
câţiva ani produsele bio erau legate mai degrabă de mici magazine
specializate şi destinate unui segment restrâns de populaţie, în prezent piaţa
de desfacere a acestor produse s-a lărgit foarte mult datorită creşterii
numărului de consumatori care aleg cu mult mai multă atenţie produsele
destinate îngrijirii corpului şi a sănătăţii.
Industria agricolă bio se supune unei legislaţii speciale pentru
certificare. Motivul este conştientizarea efectelor nocive pe care îl au
îngrăşămintele chimice şi insecticidele asupra organismului uman de-a
lungul anilor.
Ce este certificarea organică/bio?
Din perspectiva legală, certificarea organică este procesul de
certificare a produselor agricole sau a altor tipuri de produse care au legătură
cu domeniul agricol: seminţe, carne, mâncare procesată, lactate etc.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un produs pentru a fi certificat
organic diferă de la o ţară la alta, însa există un set comun de reguli generale
în toată lumea:
- Este interzisă, cu mici excepţii, utilizarea substanţelor chimice artificiale,
cum ar fi fertilizatori, pesticide, aditivi alimentari;
- Este interzisă utilizarea organismelor modificate genetic;
- Este interzisă utilizarea iradierilor;
- Pământul utilizat trebuie să fie ferit de substanţe chimice timp de mai mulţi
ani înainte de a începe producţia organica;
- Producătorii certificaţi trebuie să ţină o evidenţă scrisă a operaţiunilor de zi
cu zi;
- Oricând pot avea loc inspecţii neanunţate ale organismelor de certificare
sau ale autorităţilor.
Din perspectiva comercială, certificarea organică poate fi acordată şi de
organisme de certificare private, care nu se supun niciunui control al
autorităţilor statului şi nici nu trebuie să fie acreditate în vreun fel.
6

7. Ce produse se pot certifica organic?
Din punct de vedere legal, se pot certifica doar produsele agricole sau
alte tipuri de produse care au legătură cu domeniul agricol: seminţe, carne,
mâncare procesată, lactate etc. Din punct de vedere comercial, există
certificări ale unor organisme private şi pentru alte produse decât cele
alimentare, cum ar fi cosmeticele organice, restaurantele, firmele de catering
sau textilele.
Care este diferenţa intre organic, bio, eco şi ecologic?
Niciuna. Termenul „organic” se utilizează în spaţiul anglo-saxon
(vorbitori de engleză): organic food, organic milk, organic expo etc.
Termenul „bio” înseamnă acelaşi lucru, fiind folosit în special în spaţiul
franco-german: agriculture biologique. Şi „eco” înseamnă acelaşi lucru. În
România, pe sigla de certificare scrie Agricultura Ecologică.
Care este diferenţa între organic/bio, pe de-o parte şi natural?
Din punct de vedere legal, „natural” nu înseamnă nimic, este doar o
denumire de marketing. Orice poate fi natural, fără constrângeri legale. Din
punct de vedere al certificărilor private, „natural” se foloseşte pentru unele
cosmetice, care nu îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi organice, este o
stare de mijloc, între cosmetice obişnuite şi cosmetice organice.
Ce înseamnă mâncare organică sau produse agricole ecologice?
Produsele agricole bio sunt realizate respectând standardele organice/
bio/ ecologice naţionale sau europene.
Ce produse agricole şi ce tipuri de mâncare pot fi certificate
organic?
Următoarele tipuri de produse pot fi certificate bio: legume, fructe,
carne, lactate, mâncare bere, vinuri, bere, iaurt, prăjituri, produse de
patiserie, cereale, pâine, biscuiţi, mezeluri, sucuri, fructe conservate, ceai sau
cafea.
În producerea lor este interzisă utilizarea substanţelor chimice
artificiale, a fertilizatorilor, pesticidelor, a aditivilor alimentari, a
organismelor modificate genetic, a radiaţiilor cu raze X.
Pentru a fi comercializate ca produse ecologice, acestea trebuie certificate.
Cine produce mâncare ecologică?
Oricine vrea acest lucru şi obţine certificarea, inclusiv mici fermieri sau
mari exploataţii agricole care vând în hyper-market-uri.
7

8. Comercianţii se întrec de ceva vreme în oferte tot mai diverse de produse aşa
zis „naturale” inducând consumatorului ideea că au de-a face cu produse
ecologice. În realitate, nu există echivalenţe corecte între un produs etichetat
„natural” şi unul „eco” sau „bio”, de exemplu.
În schimb, nu există nicio diferenţă între termenii bio, eco, organic. Toţi
aceşti termeni definesc acelaşi lucru, produse realizate conform legii, fără
utilizarea substantelor chimice, fără intervenţii genetice şi în armonie cu
natura şi mediul inconjurator, dar şi certificate de un organism autorizat.
Termenul „natural” sau „100% natural” aplicat pe eticheta unor
produse nu este decât o strategie de marketing, nu oferă neapărat
garanţia unui produs de calitate şi cu siguranţă nu indică un produs
ecologic.
Legislaţia nu face referiri la etichetarea şi încadrarea produselor după
categoria „natural”. Un produs marcat „natural” poate să conţină diverşi
aditivi alimentari, coloranţi etc.
Termenul „organic” se utilizează pentru produse agroalimentare în
spaţiul anglo-saxon. Termenul „bio” (de la biologic) înseamnă acelaşi lucru,
fiind folosit în special în spaţiul franco-german. De exemplu, în SUA şi
Canada se utilizează termenul organic, în spaţiul german – atît ecologic
(„eco”), cât şi bio, iar în Italia sau Ungaria termenul folosit este de „bio”. În
Romania, pe sigla de certificare scrie „Agricultura Ecologica” , cu
prescurtarea „ae”.
Produsele ecologice din România nu pot avea decât sigla „ae”
Sigla naţională ,,ae”, specifică produselor ecologice, alături de sigla
comunitară sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării
de către consumatori a produselor obţinute în conformitate cu metodele de
producţie ecologică.
Aplicarea logoului UE pe produsele alimentare preambalate este
obligatorie începând cu data de 1 iulie 2010. Utilizarea acestuia rămâne
opţională pentru produsele importate. Folosirea logoului comunitar UE
trebui să fie însoţită de indicarea locului de producere al materiilor prime
agricole.
,,Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de Uniunea
Europeană României pentru definirea acestui sistem de agricultură este
similar cu termenii ,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică”
utilizaţi în alte state membre. Rolul sistemului de agricultură ecologică este
de a produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, în
deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre
principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse
8

9. agricole şi alimentare proaspete şi autentice, prin procese create să
respecte natura şi sistemele acesteia.
Doi ani de conversie pentru a putea comercializa un „produs
ecologic”
Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă
etichetele şi siglele specifice, producătorii trebuie să parcurgă un proces
strict ce trebuie urmat întocmai.
Înainte de a obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu
menţiunea ,,produs ecologic” exploataţia trebuie să parcurgă o perioadă
de conversie, de minimum doi ani.
Pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii
trebuie să respecte permanent regulile stabilite în legislaţia comunitară şi
naţională. Ei trebuie să-şi supună activitatea unor vizite de inspecţie,
realizate de organisme de inspecţie şi certificare, în scopul controlului
conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare privind producţia
ecologică.
Organisme de inspecţie şi certificare private
Când discutăm de agricultura ecologică, în etapa de producţie, la
fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri şi
derivatele acestora) a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor
şi regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor. Iar, în etapa de
procesare a alimentelor se restricţionează folosirea aditivilor, a substanţelor
complementare şi a substanţelor chimice de sinteză folosite la prepararea
alimentelor ecologice. Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la
dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor economice cu o importantă
valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul rural.
În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este
asigurată în prezent de organisme de inspecţie şi certificare private.
Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi
Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi
competenţă stabilite în Ordinul nr. 65/2010 pentru aprobarea Regulilor
privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a
organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii
organismelor de control.
Ce produse şi servicii se pot certifica ecologic
Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de inspcţie şi certificare
este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora, în conformitate
9

10. cu norma europeană EN ISO 45011:1998, emisă de un organism abilitat în
acest scop.
Din punct de vedere legal, se pot certifica doar produsele agricole sau
alte tipuri de produse care au legatura cu domeniul agricol: seminţe, carne şi
subproduse din carne, mancare procesata, lactate, brânzeturi, vin şi bere etc.
Doar din punct de vedere comercial, există certificări ale unor organisme
private şi pentru alte produse decât cele alimentare, cum ar fi cosmeticele,
restaurantele, firmele de catering sau textilele.
Cine are dreptul să pună inscripţia „ecologic” pe produse
În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi
certificare, operatorii care au respectat regulile de producţie vor primi
certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele cu
menţiunea ,,ecologic”. Pe eticheta aplicată unui produs ecologic sunt
obligatorii următoarele menţiuni: referire la producţia ecologică, siglele,
numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat
inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic.
Sigla ,,ae”, proprietate a M.A.D.R , garantează ca produsul, astfel
etichetat, provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism
de inspecţie şi certificare aprobat. Regulile de utilizare a siglei ,,ae” sunt
cuprinse în Anexa nr.1 la Ordinul comun pentru modificarea şi completarea
Anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr.
317/2006 şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor nr.190/2006 pentru aprobarea Regulilor specifice privind
etichetarea produselor agroalimentare ecologice.
Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele
produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii
înregistraţi la M.A.D.R. În vederea obţinerii dreptului de utilizare a siglei
„ae’’ de certificare şi a siglei „ae” de comunicare, solicitanţii vor completa
cererile de solicitare.
Garanţia oferită de sigla „ae”
Consumatorii care cumpără produse care poartă sigla naţională şi
logoul comunitar pot avea încrederea că: cel puţin 95% din ingredientele
produsului au fost obţinute în conformitate cu metoda de producţie ecologică
şi produsul respectă regulile de producţie ecologică. În plus, produsul poartă
numele producătorului, procesatorului sau vânzătorului şi numele sau codul
organismului de inspecţie şi certificare.
Înainte ca producătorii să înceapă desfăşurarea unei activităţi în acest
domeniu au obligaţia să se înregistreze la MADR.
10

11. Înregistrarea producătorilor în agricultura ecologică este
obligatorie, în fiecare an, prin completarea Fişelor de înregistrare în
agricultura ecologică,disponibile la Direcţiile pentru Agricultură
Judeţene şi a Municipiului Bucureşti, în perimetrul căreia producătorul
îşi desfăşoară activitatea, la responsabilii judeţeni pentru agricultura
ecologică. Procedura de înregistrare a producătorilor în agricultura ecologică
este reglementată prin Ordinul nr. 219/2007 pentru aprobarea Regulilor
privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică, cu completările şi
modificările ulterioare. Urmare a procesului de înregistrare, MADR
elaborează în fiecare an Lista operatorilor din agricultura ecologică care
este pusă la dispoziţia celor interesaţi de către MADR.
11

12. CAPITOLUL 2
Legislaţie în domeniul produselor ecologice
În iunie 2007, Consiliul European al Miniştrilor Agriculturii a
convenit asupra unui nou Regulament al Consiliului privind producţia
ecologică şi etichetarea produselor ecologice. Acest nou Regulament al
Consiliului conţine obiective, principii şi reguli generale clar definite privind
producţia ecologică.
La data de 1 ianuarie 2009, au intrat în vigoare noile regulamente ale
Uniunii Europene privind producţia, controlul şi etichetarea produselor
ecologice.
Obiectivul acestui nou cadru juridic este stabilirea unui nou parcurs
pentru dezvoltarea permanentă a agriculturii ecologice. Scopul îl reprezintă
sistemele sustenabile de cultivare şi o gamă variată de produse de calitate
ridicată. În cadrul acestui proces, în viitor va trebui să se pună accentul într-o
şi mai mare măsură pe protecţia mediului, pe biodiversitate şi pe standardele
ridicate de protecţie a animalelor.
Producţia ecologică trebuie să respecte sistemele şi ciclurile naturale.
Producţia durabilă trebuie realizată pe cât posibil cu ajutorul proceselor de
producţie biologice şi mecanice, prin intermediul producţiei legate de
pământ şi fără utilizarea organismelor modificate genetic (OMG).
În agricultura ecologică, se preferă ciclurile închise care utilizează
resursele interne în locul ciclurilor deschise care se bazează pe resurse
externe. În mod ideal, resursele externe trebuie limitate la resurse ecologice
din alte ferme ecologice, materiale naturale sau obţinute pe cale naturală şi
îngrăşăminte minerale cu solubilitate scăzută. Cu toate acestea, în cazuri
excepţionale, se admit resurse chimice sintetice dacă lipsesc alternativele
corespunzătoare. Acestea sunt autorizate şi incluse în liste aprobate ale
Anexei Regulamentului Comisiei numai după ce au fost analizate amănunţit
de către Comisie şi de către statele membre.
Deoarece Uniunea Europeană se întinde din Nordul îndepărtat înspre
Sud şi Europa de Est, diferenţele locale climatice, culturale sau structurale se
pot compensa prin reguli de flexibilitate.
Alimentele pot fi marcate ca fiind „ecologice” numai dacă cel puţin
95% din ingredientele lor agricole sunt ecologice. Ingredientele ecologice
din alimentele neecologice pot fi enumerate ca ecologice pe lista
ingredientelor cu condiţia ca aceste alimente să fie produse în conformitate
cu legislaţia privind agricultura ecologică. În vederea asigurării unei mai
bune transparenţe, trebuie indicat codul numeric al organismului de control.
12

13. Încă este interzisă utilizarea în producţia ecologică a organismelor
modificate genetic (OMG) şi a produselor obţinute din OMG-uri. Produsele
care conţin OMG-uri nu pot fi etichetate ca fiind ecologice decât dacă
ingredientele care conţin OMG-uri au ajuns în produse în mod neintenţionat
şi dacă proporţia de OMG din ingredient este de sub 0,9%.
Conform noii legislaţii, producătorii de alimente ecologice ambalate
trebuie să utilizeze sigla UE de agricultură ecologică de la data de 1 iulie
2010. Totuşi, utilizarea siglei pe alimentele ecologice din ţări terţe este
opţională. Atunci când se utilizează sigla UE de agricultură ecologică,
trebuie menţionat locul producţiei ingredientelor agricole, începând de la 1
iulie 2010.
Se permite distribuţia produselor ecologice din ţări terţe numai pe
piaţa comună, dacă acestea sunt produse şi controlate în aceleaşi condiţii sau
în condiţii echivalente. Odată cu noua legislaţie, regimul de importuri a fost
extins. Anterior, se puteau importa numai alimentele ecologice din ţări terţe
recunoscute de către UE sau bunuri a căror producţie era controlată de către
statele membre şi care primiseră autorizaţii de import.
Pe viitor, procedura pentru autorizaţiile de import va fi înlocuită cu un
nou regim de importuri. Organismele de control care activează în ţări terţe
vor fi autorizate şi monitorizate direct de către Comisia Europeană şi de
către statele membre.
Această nouă procedură permite Comisiei Uniunii Europene să
supravegheze şi să monitorizeze mai eficient importurile de produse
ecologice şi controlul garanţiilor de agricultură ecologică. În plus, în noua
legislaţie s-au pus bazele acceptării normelor UE privind acvacultura
ecologică şi algele.
Particularităţi ale legislaţiei ecologice a UE
Pe lângă un nou Regulament al Consiliului, în 2008 au fost adoptate două
noi Regulamente ale Comisiei referitoare la producţia ecologică, la importul
şi distribuţia de produse ecologice, precum şi la etichetarea acestora.
Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007
privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi de
abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91.
Acest regulament stabileşte cadrul legal pentru toate nivelurile de
producţie, distribuţie, control şi etichetare ale produselor ecologice care se
pot oferi şi comercializa în UE. Acesta stabileşte dezvoltarea permanentă a
producţiei ecologice prin asigurarea de obiective şi principii clar definite.
Instrucţiunile generale privind producţia, controlul şi etichetarea au fost
stabilite prin Regulamentul Consiliului şi, prin urmare, pot fi modificate
13

14. numai de către Consiliul European al Miniştrilor Agriculturii. În acelaşi,
timp, se abrogă Regulamentul (CEE) nr. 2092/91.
Noile regulamente privind etichetarea legate de utilizarea obligatorie a
siglei UE de agricultură ecologică au fost amânate până la 1 iulie 2010
printr-un amendament la Regulamentul Consiliului.
Domeniul de aplicare
Regulamentul Consiliului se aplică următoarelor produse de origine
agricolă, inclusiv acvaculturii şi drojdiei:
• Produse vii sau neprocesate
• Produse agricole procesate
• Furaje pentru animale
• Seminţe şi material de înmulţire vegetativ
Colectarea de plante sălbatice şi de seminţe este inclusă, de asemenea, în
sfera de aplicare a acestui Regulament
Neincluse în sfera de aplicare:
• Produsele obţinute din vânatul şi pescuitul animalelor sălbatice.
Regulamentele Comisiei
Până în prezent, au fost adoptate următoarele Regulamente ale Comisiei:
• Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008
care conţine norme amănunţite în ceea ce priveşte producţia,
etichetarea şi controlul, inclusiv prima sa modificare privind normele
de producţie a drojdiei ecologice Primul Regulament de modificare,
care stabileşte noi norme pentru producţia drojdiei ecologice.
• Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008
care stabileşte norme amănunţite privind importul produselor
ecologice din ţări terţe
În Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei, sunt reglementate
toate nivelurile de producţie vegetală şi animalieră, de la cultivarea
terenurilor şi îngrijirea animalelor la procesarea, distribuţia şi controlul
produselor alimentare ecologice. Acestea conţin numeroase detalii tehnice şi
reprezintă, în mare parte, o continuare a regulamentului iniţial privind
agricultura ecologică, cu excepţia reglementărilor diferite din Regulamentul
Consiliului.
Regulamentul Comisiei cuprinde numeroase anexe. În cadrul acestora, se
enumeră următoarele:
• Produse permise în agricultura ecologică, cum ar fi îngrăşămintele,
amelioratorii de sol şi pesticidele
• Cerinţele minime privind dimensiunea suprafeţelor destinate
adăpostirii şi mişcării, inclusiv a păşunilor pentru efectivele de
14

15. animale ecologice, în funcţie de speciile de animale şi de stadiul de
dezvoltare.
• Furajele neecologice pentru animale, aditivii pentru furaje şi
substanţele auxiliare la procesare pentru producţia de furaje combinate
şi preamestecuri permise în agricultura ecologică.
• Ingredientele, aditivii şi substanţele auxiliare neecologice permise în
producţia de hrană ecologică (inclusiv în producţia de drojdie).
• Cerinţe privind sigla comunitară.
Aceste Anexe şi alte părţi ale Regulamentului Comisiei pot fi
completate de către Comisie în aşa fel încât să fie menţinute la zi în ceea ce
priveşte progresele permanente ale tehnologiei, ştiinţei şi pieţei produselor
ecologice.
Pentru a se facilita punerea în aplicare a noilor norme şi pentru a se integra
unele derogări care expiră ale Regulamentului anterior privind agricultura
ecologică, s-au stabilit măsuri de tranziţie.
În plus faţă de legislaţia UE privind agricultura ecologică şi producţia
ecologică, fermierii şi procesatorii care lucrează prin metode ecologice
trebuie să adere, de asemenea, la normele cu aplicabilitate generală privind
producţia agricolă şi procesarea produselor agricole. Aceasta înseamnă că
normele cu aplicabilitate generală privind reglementarea producţiei,
procesării, promovării, etichetării şi controlului produselor agricole se aplică
şi produselor agricole ecologice.
În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este
asigurată în prezent de organisme de inspecţie şi certificare private.
Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării
Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi competenţă
stabilite în Ordinul nr. 65/2010 pentru aprobarea Regulilor privind
organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor
de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de
control. Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de inspcţie şi
certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora, în
conformitate cu norma europeană EN ISO 45011:1998, emisă de un
organism abilitat în acest scop.
În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi
certificare, operatorii care au respectat regulile de producţie vor primi
certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele cu
menţiunea ,,ecologic”. Pe eticheta aplicată unui produs ecologic sunt
obligatorii următoarele menţiuni: referire la producţia ecologică, siglele,
numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat
inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic.
15

16. În cazul etichetării sau publicităţii produselor vegetale primare
neprocesate, a animalelor şi a produselor animaliere neprocesate, se fac
referiri la modul de producţie ecologică numai în următoarele condiţii:
 indicaţiile evidenţiază cu claritate modul de producţie agricolă;
 produsul este obţinut în conformitate cu regulile de producţie
ecologică stabilite în OUG nr. 34/2000 şi în Hotărârea Guvernului nr.
917/2001, sau este importat şi se supune aceloraşi prevederi;
 produsul se obţine sau se importă de un operator care este controlat
de un organism de inspecţie şi certificare în conformitate cu
prevederile art. 7 şi 8 din OUG nr. 34/2000;
 prin etichetare se înscriu numele şi/sau codul organismului de
inspecţie şi certificare la care operatorul este înscris.
Produsele vegetale în plus pot cuprinde referiri la conversia către modul
de producţie ecologică în următoarele condiţii:
 respectă o perioadă de conversie de cel puţin 12 luni înainte de
recoltare;
 indicaţiile de pe eticheta produsului sunt inscripţionate astfel încât
să nu inducă în eroare cumpărătorul asupra acestui produs. Aceste
indicaţii se formulează astfel: "produs în conversie către agricultura
ecologică" şi trebuie să fie prezentate în acelaşi format, culoare şi stil
de caractere cu denumirea sub care se vinde produsul. În această
formulare cuvintele "agricultura ecologică" nu vor fi mai evidente
decât cuvintele "produs în conversie către";
 produsul conţine doar un singur ingredient vegetal de origine
agricolă;
 prin etichetare se înscriu numele şi/sau codul organismului de
inspecţie şi certificare care a efectuat ultima inspecţie a operatorului;
 produsul este obţinut fără utilizarea organismelor modificate
genetic şi/sau a produselor derivate din astfel de organisme.
 Pe eticheta şi publicitatea unui produs ecologic se va aplica sigla
«ae» specifică produselor ecologice controlate.
Sigla naţională ,,ae”, specifică produselor ecologice,
alături de sigla comunitară sunt folosite pentru a
completa etichetarea, în scopul identificării de către
consumatori a produselor obţinute în conformitate cu
metodele de producţie ecologică.
Aplicarea logoului UE pe produsele
alimentare preambalate este obligatorie
începând cu data de 1 iulie 2010 . Utilizarea acestuia rămâne
opţională pentru produsele importate. Folosirea logoului
16

17. comunitar UE trebui să fie însoţită de indicarea locului de producere al
materiilor prime agricole. Această indicaţie poate fi de forma 'UE', 'non-UE'
sau/şi numele statului membru UE sau din afara UE, unde au fost obţinute
produsul sau materiile prime ale acestuia. Logoul comunitar oferă
recunoaşterea produselor certificate ecologic în întreaga Uniune Europeană.
Informaţii cu privire la modul de aplicare al logoului comunitar pe etichetele
produselor agroalimentare ecologice sunt regăsite în manualul de utilizare
al logoului comunitar.
Sigla ,,ae”, proprietate a M.A.D.R , garantează ca produsul, astfel
etichetat, provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism
de inspecţie şi certificare aprobat. Regulile de utilizare a siglei ,,ae” sunt
cuprinse în Anexa nr.1 la Ordinul comun pentru modificarea şi completarea
Anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr.
317/2006 şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor nr.190/2006 pentru aprobarea Regulilor specifice privind
etichetarea produselor agroalimentare ecologice.
Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele
produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii
înregistraţi la M.A.D.R. În vederea obţinerii dreptului de utilizare a siglei
„ae’’ de certificare şi a siglei „ae” de comunicare, solicitanţii vor completa
cererile de solicitare.
Consumatorii care cumpără produse care poartă sigla naţională şi
logoul comunitar pot avea încrederea că: cel puţin 95% din ingredientele
produsului au fost obţinute în conformitate cu metoda de producţie ecologică
şi produsul respectă regulile de producţie ecologică. În plus, produsul poartă
numele producătorului, procesatorului sau vânzătorului şi numele sau codul
organismului de inspecţie şi certificare.
Ordinul nr. 219/2007 pentru aprobarea Regulilor privind
înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică, cu completările şi
modificările ulterioare. Urmare a procesului de înregistrare, M.A.D.R
elaborează în fiecare an Lista operatorilor din agricultura ecologică care
este pusă la dispoziţia celor interesaţi.
Producătorul în agricultura ecologică va urma paşii:
a) Se informează, citeşte legislaţia naţională şi reglementările comunitare
privind producţia ecologică
b) Se informează despre distribuitorii, importatorii, producătorii de input –
uri ecologice de pe site–ul MADR, alte surse.
c) Caută piaţă de desfacere, contracte pentru produsele ecologice
d) Introduce unitate, fermă sau o parcelă din fermă în conversie de la
agricultura convenţională la cea ecologică
17

18. e) Alege unul din organismele de inspecţie şi control din lista acreditată de
MAPDR
f) Se înregistrează la DADR Iaşi până pe data de 1 iunie a fiecărui an cu
formularul aferent activităţii din agricultura ecologică (producţie vegetală,
animală, procesare, import, export etc.)
g) În perioada de conversie poate aplica pe eticheta de produs "produs în
conversie către agricultura ecologică"
h) Produsele agroalimentare ecologice aflate în perioada de conversie nu se
inscripţionează cu sigla "ae" de certificare-identificare
i) La terminarea conversiei şi cu respectarea procedurilor, Organismul de
inspecţie şi certificare ales, certifică produsele ecologice
j) Operatorul poate utiliza eticheta pentru produs ecologic conform
reglementărilor
k) Operatorul solicită la MADR aplicarea siglei „ae„
l) Dacă o obţine o tipăreşte pe eticheta produsului.
m) Respectă în permanenţă regulile şi reglementările privind producţia
ecologică
CAPITOLUL 3
Tehnologia ecologică de cultivare a pepenilor verzi cu plante
altoite pe solurile nisipoase
18

19. Datorită fertilităţii naturale scăzute şi condiţiilor climatice
caracterizate prin exces termic şi precipitaţii insuficiente, zona solurilor
nisipoase poate fi considerată ca fiind o zonă agricolă defavorizată. Aici
fermierii au la dispoziţie o gamă redusă de culturi care să asigure
exploatarea solului în condiţii de profitabilitate, dintre acestea cultura
pepenilor verzi, fiind de cea mai mare importanţă. România produce 22,8%
din producţia de pepeni verzi a Uniunii Europene, iar în ţara noastră cele mai
mari suprafeţe cultivate cu pepeni verzi sunt în zonele cu soluri nisipoase din
judeţele Dolj, Brăila ,Galaţi, Buzău. Suprafeţele cultivate anual cu pepeni
verzi în ţara noastră în ultimii ani a oscilat între 49 500 ha în anul 1999 şi 29
700 în anul 2008 ha, producţia totală anuală fiind de 853 200 t, respectiv
562 300 t. (Anuarul statistic al României, 2009). Competiţia pentru piaţa
internă, dar şi pentru cea europeană a devenit tot mai puternică. Pentru a face
faţă acesteia cultivatorii au nevoie de noi soluţii care să determine creşterea
nivelului de profitabilitate prin valorificarea optimă a condiţiilor ecologice,
printre care se evidenţiază obţinerea de pepeni verzi ecologici. Datorită
fertilităţii naturale reduse şi condiţiilor climatice caracterizate prin stres
termic şi hidric, producerea pepenilor verzi ecologici presupune aplicarea
unei tehnologii specifice de cultivare Cultura pepenilor verzi cu plante
altoite face posibilă cultura ecologică, altoirea determinând creşterea
rezistenţei plantelor la factorii de stres, a nivelului de producţie, eliminarea
tratamentelor privind combaterea unor agenţi patogeni de sol, o mai bună
utilizare a îngrăşămintelor organice acceptate de agricultura ecologică.
Pentru obţinerea pepenilor verzi ecologici se vor alege portaltoii şi
cultivarele cel mai bine adaptate condiţiilor ecologice, se vor utiliza tipuri şi
doze de fertilizanţi organici, produse naturale cu rol biostimulator acceptate
de reglementările agriculturii ecologice (biologice), metode şi produse
organice naturale pentru limitarea şi combaterea unor agenţi patogeni şi
dăunători. Cultura ecologică (biologică) a pepenilor verzi pe solurile
nisipoase trebuie făcută prin respectarea Caietului de sarcini adoptat de
Federaţia Internaţională a Mişcăriilor de Agricultură Organică (IFOAM),
recunoscute oficial la nivel european prin Reglementarea CEE nr.2092/1991
şi prin legislaţia românească referitoare la agricultura ecologică (biologică)
(OUG 34/2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001). Implementarea noilor
tehnologii de cultivare a pepenilor verzi prin altoire în vederea obţinerii de
produse ecologice va contribui la menţinerea sau chiar la creşterea
profitabilităţii acestei culturi în zonele cu soluri nisipoase şi va conduce
nemijlocit la dezvoltarea rurală în zonele cu soluri nisipoase.
Amenajarea spaţiului şi producerea răsadului altoit.
19

20. Producerea răsadului altoit se face în spaţii protejate care dispun de
instalaţii de dirijare a microclimatului, prevăzute cu tunele speciale de
calusare, maşini de altoire, etc. În ţări precum Japonia, Corea, Turcia,
Grecia, SUA, Italia, Ungaria, Spania, etc. producerea răsadurilor altoite a
căpătat caracter industrial. Răsadurile altoite se pot obţine şi în spaţii mai
puţin dotate cum ar fi serele şi solariile, care au posibilităţi de încălzire,
instalaţie de udare şi instalaţie de umbrire. Se pot obţine rezultate bune şi în
solarii prevăzute cu instalaţie de încălzire, sau chiar cu încălzire biologică,
în care se instalează tunele cu lăţimea de 1,5 m. Acest tip de răsadniţă se
remarcă pentru simplitate în amenajare şi cheltuielile reduse, fiind la
îndemâna oricărui cultivator. Grosimea platformei de biocombustibil este de
25-30 cm.Pentru producerea altoiului se seamănă pe pat cald, grosimea
stratului de amestec fiind de 15 cm. Stabilirea “reţetei” pentru amestecul de
pământ depinde de posibilităţile de aprovizionare locale, de preţul de cost şi
altele. Un amestec bun se poate obţine folosind 40% turbă, 20% mraniţă,
30% pământ de ţelină şi 10% nisip. În lipsa turbei, se poate folosi amestecul
format din 30 % mraniţă, 50% pământ de ţelină şi 20% nisip. Dezinfecţia
amestecului în vederea producerii răsadurilor ecologice se face prin
solarizare, sau tratamente cu zeamă bordeleză 0,2% +sulf muiabil 0,2%, 4-5
l/m3
.
Seminţele de altoi se seamănă în rânduri distanţate la 10 cm, la
adâncimea de 2 cm, distanţa între seminţe pe rând fiind de 10 cm. În cazul
culturilor ecologice seminţele atât de altoi , cât şi de portaltoi trebuie să fie
seminţe biologice certificate, sau seminţe produse în fermele biologice, sau
seminţe convenţionale netratate chimic. Dezinfecţia seminţelor se poate face
prin tratament termic umed la 53 o
C, urmat de răcire cu apă şi uscare cu aer
cald timp de 8 ore.
Seminţele de portaltoi se pot semăna în ghivece din material plastic
cu diametrul de 8-10 cm şi înălţimea de 10 cm, în alveole , în cuburi
nutritive , în ghivece din folie de polietilenă, umplute cu amestec de pământ
cu aceleaşi componente şi în aceeaşi proporţie menţionată anterior. Data
semănatului se alege în funcţie de metoda de cultivare. Pentru culturile
protejate în tunele sau pentru cele mulcite cu folie de polietilenă
transparentă, altoiul se seamănă în perioada 5-10 martie, iar portaltoiul din
specia Lagenaria siceraria (Macis F1, Enphasis F1)sau hibrizi Cucurbita
maximax Cucurbita moshata (Shintosa Camel F1, Strong Tosa F1) se
seamănă după 4-5 zile, în perioada 10-15 martie. Pentru culturile neprotejate
se seamănă altoiul pe 18-20 martie , iar portaltoiul după 4-5 zile. Ghivecele
umplute cu amestec se introduc în spaţiile de producere a răsadurilor cu 5 –
20

21. 7 zile înainte de semănat pentru a permite încălzirea amestecului şi răsărirea
buruienilor, care vor fi distruse cu ocazia semănatului. Temperatura până la
răsărire se menţine la 24 – 250
C. În primele 4 – 6 zile de la răsărire
temperatura aerului din răsadniţă va fi de 20 – 220
C în zilele senine şi 18 –
200
C în zilele noroase şi noaptea, după care temperatura va fi de 24 – 250
C
în zilele senine, 19 – 210
C în zilele noroase şi 17 – 190
C noaptea.
Alegerea metodei de altoire depinde în primul rând de dotarea tehnică
de care dispunem în spaţiul de producere a răsadurilor.
Metoda ,,cu limbă prin apropierea plantelor”(fig.1, foto.1-2) este cea
mai veche metodă de altoire a pepenilor verzi utilizată în Japonia , Coreea,
dar şi alte ţări. Seminţele altoiului şi portaltoiului se seamănă separat în
alveole(ghivece, cuburi nutritive). Cînd plantele altoi şi portaltoi au 1-2
frunze adevărate se secţionează hipocotilul la un unghi de 45 o
sub formă de
limbă, în sens opus, pe jumătate din grosimea acestuia. Se apropie cele două
plante prin întrepătrunderea celor două limbi, iar locul de unire se strânge cu
o bandă îngustă de folie din aluminiu. Cele două plante astfel pregătite se
replantează în alveole cu diametru corespunzător şi se depun în spaţiul de
creştere. După 7-8 zile, când locul de inserţie s-a calusat, cu lama se taie
rădăcina altoiului şi partea de sus a portaltoiului. Metoda poate fi aplicată şi
de cultivatori începători şi care nu dispun de spaţii speciale de calusare.
Dezavantajul metodei este că implică cheltuieli mai mari cu forţa de muncă
şi este nevoie de un spaţiu de producere a plantelor altoi mai mare.
21

22. Fig. 1 Altoirea ,,cu limbă prin
apropierea plantelor”(după Hassell R.)
Foto. 1. Plante altoite prin metoda ,,cu
limbă prin apropierea plantelor”(după
Cushman K.)
Foto. 2 Alveole cu plante altoite prin metoda ,,cu limbă prin apropierea plantelor” în
tunelul de calusare
Metoda prin ,,alipire cu un
cotiledon”(fig.2,foto.3) este cea mai folosită
metodă de altoire , fiind făcută atât manual cât şi de
către roboţii de altoire. Seminţele altoiului se
seamănă pe straturi nutritive, cu 4-5 zile înaintea
22

23. portaltoiului. Seminţele de portaltoi se seamănă în alveole(ghivece, cuburi
nutritive).Când plantele portaltoiului au 1-3 frunze adevărate, cu o lamă
bine ascuţită se taie epicotilul şi printr-o tăietură oblică la 45 o
se
îndepărtează unul dintre cotiledoane. Altoiul se taie oblic la 45 o
la 1-2 cm
sub cotiledoane, se alipeşte portaltoiului pe lungimea tăiată şi se prinde cu
clipsul de altoire. Ca o variantă a cestei metode este altoirea ,, cu pană
între cotiledoane”(fig.7-12). În acest caz, la planta portaltoi se face o
tăietură sub formă de pană între cotiledoane pe lungimea de 1-1,5 cm. Planta
altoi se taie la 1-2 cm sub cotiledoane sub formă de pană , se introduce între
cotiledoanele portaltoiului şi se prinde cu clipsul de altoire. După altoire
plantele se introduc în tunelul de calusare, care are posibilitatea de umbrire,
de asigurare constantă a temperturii de 25-26o
C şi a umidităţii relative cât
mai apropiată de 100%. După 3-4 zile lumina, temperatura şi umiditatea se
aduc treptat la condiţii normale.Dezavantajul metodei este acela al
necesităţii tunelului de calusare şi a apariţiei unor lăstari din ţesutul
meristematic neîndepărtat al portaltoiului.
Fig. 2 Altoirea prin
,,alipire cu un cotiledon”(după Hassell
R.) Foto. 3. Plante altoite prin ,,alipire cu
un cotiledon”(după Cushman K.)
Odată încheiată operaţia de altoire, ghivecele(alveolele) se introduc în
tunelul de calusare, se udă abundent şi se acoperă plantele cu folie de
23

24. polietilenă transparentă foarte subţire, în vederea obţinerii unei temperaturi
apropiate de optim ( 25- 26o
C) şi a unei umidităţi atmosferice cât mai
ridicate. Ghivecele astfel pregătite se introduc în adăpostul tip tunel montat
pe o platformă de biocombustibil, sau care are alte tipuri de instalaţii de
încălzire. Pentru a favoriza calusarea, plantele se umbresc prin acoperirea
temporară (2-3 zile) a tunelului cu o prelată din material textil ,sau prin alte
metode de umbrire. După 2 zile se scoate folia subţire de pe ghivece, iar
plantele se menţin în condiţii de semiumbră până se constată că nu mai
suferă ca urmare a ofilirii datorată scăderii umidităţii relative a aerului.
Treptat ele se obişnuiesc cu condiţiile atmosferice , prin aerisirea sau
închiderea cu multă atenţie a tunelelor. După 8-10 zile de la altoire
răsadurile sunt bune pentru plantare în câmp. Cumulând toate operaţiile de
producere a răsadurilor rezultă o vârstă a răsadurilor de 35 –40 zile.
Tunel de calusare la ICDVMPH Horting Bucureşti
Pentru suprafaţa de 1 ha sunt necesare 4000 – 5500 ghivece sau
cuburi nutritive, în funcţie de vigoarea soiului, sistemul de fertilizare,
fertilitatea solului. Cantitatea de seminţe necesară producerii răsadurilor
24

25. pentru suprafaţa de 1 ha este de 150 – 350 g în cazul altoiului şi de 500-1200
g în cazul portaltoiului, în funcţie de numărul de seminţe şi MMB.
Pentru a obţine răsaduri de calitate bună lucrările de îngrijire trebuie
să aibă în vedere reglarea luminii, dirijarea optimă a temperaturii, aerisirea,
udarea, fertilizarea suplimentară şi călirea răsadurilor. Răsadurile au nevoie
de multă lumină şi aceasta se poate realiza prin îndepărtarea foliilor de pe
tunelele de calusare atunci când temperatura o permite şi folosirea unor folii
cu transparenţă cât mai bună. Aerisirea se face ori de câte ori temperatura
depăşeşte optimul, pentru împrospătarea aerului care are un conţinut ridicat
în CO2, amoniac, ori pentru reducerea umidităţii atmosferice.
Udarea răsadurilor se face cu multă atenţie, excesul de apă favorizând
apariţia unor boli, iar lipsa apei determină o creştere slabă a răsadurilor.
Udarea se face uniform astfel încât în fiecare ghiveci amestecul de pământ
să fie umectat pe toată adâncimea. Se ţine seama ca după fiecare udare să fie
timp suficient pentru ca picăturile de apă de pe frunze să se usuce până la
lăsarea serii.
Pentru prevenirea sau combaterea unor agenţi patogeni
( Pseudomonas lachrymans) şi mana(Pseudoperonospora cubensis)
răsadurile pentru culturile biologice se pot trata cu zeamă bordeleză 0,2%.
La semnalarea atacului de făinare (Sphaerotheca fuliginea) răsadurile se
vor trata cu sulf muiabil 0,2%.
Fertilizarea suplimentară se face atunci când se constată o creştere
slabă a răsadurilor datorată folosirii unui amestec mai puţin bogat în
elemente fertilizante. Sunt suficiente 1- 2 fertilizări cu soluţii de
îngrăşăminte naturale(Cropmax, Bionat, Glutaxim,etc.).
Plivitul buruienilor se face ori de câte ori este nevoie, la plantare
ghivecele(cuburile nutritive) trebuind să fie lipsite de buruieni.
Călirea răsadurilor se face cu 4 – 5 zile înainte de plantare şi are drept
scop adaptarea plantelor la condiţiile de câmp. La început folia se
îndepărtează de pe răsaduri pentru o perioadă mai scurtă pe timpul zilei, iar
cu 2 – 3 zile înainte de plantat aceasta se îndepărtează şi pe timpul nopţii. Cu
o zi înainte de plantare răsadurile se udă abundent şi se face un tratament
fitosanitar cu unul din produsele menţionate. În vederea transportării de la
locul de producere în câmp ghivecele se aşează în lăzi. Transportul pe
distanţe scurte se face cu mijloace de transport deschise, iar pe distanţe mari
în camioane sau remorci închise.
Cultivare (soiuri şi hibrizi) recomandate pentru cultura altoită
25

26. Se vor cultiva soiuri şi hibrizi recunoscuţi pentru timpurietate,
mărimea şi calitatea producţiei, rezistenţă la atacul unor boli şi la stresul
datorat condiţiilor de cultură de pe solurile nisipoase. În urma testării
comportării unor cultivare de pepeni verzi în cultură biologică(ecologică) cu
plante altoite se recomandă folosirea
cultivarelor: Audry F1, Crisby F1, Lady F1, Celine F1, Flamingo F1. Lista
cultivarelor recomandate va fi completată după noi testări. Seminţele vor fi
procurate din reţeaua autorizată care garantează autenticitatea şi calitatea
seminţelor. Cu toate că preţul seminţelor hibride este foarte ridicat, folosirea
lor de către cultivatori se justifică economic.
Crisby F1 este un hibrid extratimpuriu, de vigoare mijlocie. Fructul
este mijlociu spre mare(6-12 kg) de formă rotund ovală, de culoare verde
deschis cu dungi de culoare verde intens. Pulpa este de culoare roşu intens,
dulce şi are textura fină. Seminţele sunt mici, de culoare maronie. În cultură
altoită poate realiza producţii de 65-70 t/ha.
Lady F1 este un hibrid timpuriu de tip Crimson Sweet. Prezintă
fructe ovale, uniforme, cu greutatea de 6-12 kg. , care pot ajunge la 15-18
Kg. Pulpa este crocantă, suculentă, de culoare roşu purpuriu. Capacitatea de
producţie în cultură altoită este de peste 80 t/ha.
Audry F1 este un hibrid viguros, timpuriu, cu fructe ovale de
tip Crimson Sweetcu greutatea de 7-14 Kg. Manifestă o foarte bună
toleranţă la atacul agenţilor patogeni. Realizează producţii medii de 75 –85
t/ha, iar în condiţii foarte favorabile producţia poate trece de 120 t/ha
Foto .7 Crisby F1(Fruct obţinut prin
altoire )
26

27. Foto.8 Lady F1(Fruct obţinut prin altoire)
Portaltoiul recomandat este Macis F1 din specia Lagenaria siceraria.
Rezultate bune s-au obţinut şi atunci când altoirea s-a făcut pe
portaltoii Shintosa Camel F1 şiStrongtosa F1 care sunt hibrizi interspecifici
între Cucurbita maxima şi Cucurbita moshata. La alegerea portaltoiului se
va ţine seamă de faptul că în lipsa unor instalaţii performante de dirijare a
microclimatului şi a tunelelor de calusare sunt de preferat portaltoi
din Lagenaria siceraria. Aceşti portaltoi sunt recomandaţi pentru culturile
timpurii, portaltoii interspecifici imprimând producţiei o tardivitate
accentuată
ALEGEREA TERENULUI
Pentru trecerea de la agricultura convenţională la cea ecologică este
necesară o perioadă de conversie de la un an la cel mult 3-5 ani, timp în care
se contează pe o creştere a fertilităţii solului şi pe reducerea buruienilor şi a
agenţilor de dăunare, pe dispariţia unor eventuale reziduuri toxice din sol.
Produsele agricole realizate în perioada de conversie nu sunt produse
ecologice. Conform reglementărilor europene care stabilesc o perioadă de
conversie de 2 ani, se admite că numai a treia recoltă obţinută după sistarea
produselor chimice poate fi considerată produs ecologic.
Pentru culturile ecologice de pepeni verzi sunt recomandate solurile
nisipoase cu un conţinut în humus de 0,7 – 1,2 %. Terenul trebuie să fie cât
mai adăpostit natural, să aibă expoziţie sudică, iar apa freatică să fie la o
adâncime de peste 2 m. La alegerea terenului se are în vedere existenţa unei
surse de apă permanente necesară irigării.
27

28. Terenul destinat culturilor protejate şi mulcite cu folie de polietilenă
transparentă trebuie să aibă un grad de îmburuienare cât mai redus, mai ales
în ceea ce priveşte existenţa pirului gros (Cynodon dactilon), pirului târâtor
(Agropyron repens) şi a costreiului (Sorghum halepense).
În cadrul fermelor ecologice, culturi bune premergătoare pentru
pepenii verzi sunt cele de mazăre, fasole, cartofi, ceapă, tomate. Se pot
cultiva cu rezultate bune şi după soia sau cereale păioase. Cu toate că
altoirea determină creşterea rezistenţei plantelor la atacul agenţilor patogeni
de sol şi foliari şi o mai bună utilizare a îngrăşămintelor organice este de
dorit ca pepenii verzi în cultură biologică să revină pe acelaşi teren după
minim 6 ani.
PREGĂTIREA TERENULUI
Lucrări efectuate toamna.
Distrugerea resturilor vegetale şi afânarea solului în vederea nivelării
se efectuează prin discuire cu GD - 3,2 în agregat cu tractorul U – 650.
Pentru atenuarea efectului negativ al vântului şi combaterea deflaţiei eoliene
este necesară protejarea culturilor prin înfiinţarea benzilor de protecţie din
secară. Secara se seamănă în perioada 15 – 30 septembrie. Lăţimea benzilor
va fi egală cu lăţimea de lucru a semănătorii, distanţa dintre benzi va fi de
21,6 m (12 rânduri distanţate la 1,8 m).
Lucrări efectuate primăvara.
Lucrările de pregătire a terenului pentru cultura de pepeni verzi se
execută în totalitate primăvara pentru a evita spulberarea şi tasarea arăturii
pe timpul iernii.
Fertilizarea se face folosind 60 t/ha gunoi de grajd bine fermentat .
Pentru administrarea îngrăşămintelor se pot folosi maşinile MIG - 6 , în
agregat cu tractorul U – 650. Cultura altoită valorifică foarte bine
îngrăşămintele organice ceea ce face ca la desimi mici ale culturii de până la
5500 plante /ha fertilizarea exclusiv organică să permită obţinerea de pepeni
verzi ecologici pe solurile nisipoase în condiţii de eficienţă economică
ridicată.
Pentru combaterea buruienilor, dar şi pentru o mai bună valorificare a
apei şi îngrăşămintelor organice terenul se mulceşte cu folie de polietilenă
fumurie, cu lăţimea de 1,0 m şi grosimea de 0,018 mm. Sunt necesare 80 Kg
folie pentru 1 ha de cultură. Întinderea foliei se face cu maşini care
concomitent, sub folie instalează şi banda de picurare. Pentru solurile
nisipoase este indicată banda de picurare de 6-8 mil., distanţa între
picurătoare de 30-40 cm, cu debite de 10-12 l/m liniar.
28

29. ÎNFIINŢAREA CULTURII
Plantarea răsadurilor se face în perioada 10 – 15 aprilie în cazul
culturilor protejate în tunele şi în perioada 20 – 30 aprilie în cazul culturilor
neprotejate sau a celor mulcite cu folie de polietilenă. Se plantează în câmp
neprotejat când temperatura în sol la adâncimea de 10 cm se stabilizează la
150
C, după ce a trecut pericolul ultimelor brume.
Plantarea se poate executa mecanizat cu maşini speciale care pe lângă
plantarea propriu-zisă pot efectua instalarea tunelelor, mulcirea sau numai
una din lucrările menţionate.
Atunci când înfiinţarea se face manual, în funcţie de tehnologia aleasă
se efectuează următoarele lucrări:
a) pentru culturile altoite protejate în adăposturi tunel:
 marcarea rândurilor sau deschiderea rigolelor distanţate echidistant la
180 cm;
 transportul şi distribuirea pe rând a ghivecelor sau cuburilor nutritive;
 scoaterea din ghiveci a răsadului. Lucrarea se face prin întoarcerea
ghiveciului şi lovirea acestuia pentru a uşura desprinderea balului de pământ.
În cazul ghivecelor confecţionate din folie de polietilenă se taie folia înainte
de plantare;
 plantarea răsadului se face la distanţa de 100-140 cm între plante pe
rând, fiind realizată desimea de 4000-5500 plante/ha. Distanţa pe rând se
alege în funcţie de vigoarea soiului sau hibridului cultivat. Lucrarea se
execută cu mare atenţie având în vedere păstrarea intactă a balului.
Adâncimea de plantare a ghiveciului este cu 1- 2 cm sub nivelul terenului;
 udarea răsadului se face la fiecare cuib cu 1- 1,5 l apă;
 instalarea adăpostului tunel. La 30 – 35 cm de o parte şi alta a
rândului de plante se deschid rigole cu adâncimea de 8 -10 cm. Lucrarea se
poate face manual sau mecanic. Pentru susţinerea foliei se instalează la
distanţa de 1 – 1,5 m arce de fier beton cu diametrul de 5 – 6 mm, din tuburi
din PVC cu diametrul de 12 – 20 mm sau nuiele din răchită sau salcie.
Lungimea arcelor este de 140 cm. Pentru acoperirea tunelelor se foloseşte
folie din polietilenă cu grosimea de 0,07 – 0,1 mm şi lăţime de 150 cm.
Rezultatele cele mai bune se obţin când se foloseşte folie perforată,
diametrul orificiilor fiind de 10 – 12 mm, iar distanţa dintre ele de 10 cm.
Folia se fixează cu marginile pe rigolele deschise anterior prin acoperire cu
pământ. La capete folia se ancorează de un ţăruş. Pentru întinderea cât mai
bună, la 2-3 arce peste folie se instalează un arc.
 În urma lucrărilor menţionate rezultă tunele cu lăţimea de 60 -70 cm
şi cu lungimea în funcţie de dimensiunile parcelei, expunerea terenului la
vânt, posibilităţile de udare, etc. Pentru instalarea adăposturilor pe suprafaţa
29

30. de 1 ha cultivată cu pepeni verzi sunt necesare 150 kg folie de polietilenă cu
grosimea de 0,08 mm şi 5000 de arce din fier beton cu diametrul de 6 mm
(1820 kg).
b) pentru culturile altoite mulcite cu folie de polietilenă se execută
următoarele lucrări:
 Lucrarea de instalare a mulciului se face mecanizat după schema 70
+ 110 cm.
Se foloseşte folie de polietilenă transparentă sau fumurie cu lăţimea de 1 m
şi grosimea de 0,018 – 0,02 mm. Comparativ cu folia neagră, folia
transparentă determină o mai bună încălzire a solului, favorizând
timpurietatea producţiei. Dezavantajul folosirii foliei transparente este acela
că sub folie, cresc buruienileDigitaria sanguinalis, Cynodon dactilon şi
Sorgum halepense, iar atunci când din diferite motive folia se perforează sau
rupe acestea sunt foarte greu de distrus prin mijloace biologice de combatere
 transportul şi distribuirea pe rând a răsadului;
 plantarea răsadurilor se face manual având în vedere cele menţionate
la plantarea răsadurilor în adăposturi tunel.
Lucrarea de instalare a mulciului şi de plantare a răsadului se face
mecanizat concomitent atunci când cultivatorii dispun de astfel de maşini.
c) pentru culturile altoite neprotejate se efectuează marcarea rândurilor
sau deschiderea rigolelor în vederea plantării, transportul şi distribuirea pe
rând a ghivecelor sau cuburilor nutritive, scoaterea din ghiveci a răsadurilor,
plantarea şi udarea la cuib, respectând cele menţionate la înfiinţarea
culturilor în tunele.
Înfiinţarea culturilor de pepeni verzi se poate face şi mecanizat
folosind maşini de plantat ghivece sau cuburi nutritive, sau manual.
LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE
 Completarea golurilor se face la 3 – 4 zile de la plantare cu răsad din
rezerva constituită în acest scop;
 Afânarea solului şi combaterea unor buruieni nedistruse prin
erbicidare se face în cazul culturii de pepeni verzi protejate în tunele
prin efectuarea a 3 – 4 praşile manuale. La culturile înfiinţate prin
răsad, neprotejate se aplică 3 – 4 praşile mecanice şi 2 – 3 praşile
manuale pe rând. În cazul culturilor mulcite cu folie de polietilenă
prăşitul se execută mecanic sau manual pe intervalul neacoperit cu
folie, iar buruienile care apar în jurul plantei se înlătură prin plivit.
 Se obţin rezultate bune când pe agrofondul organic menţionat se
tratează foliar cu produse organice naturale acceptate de normele
30

31. agriculturii biologice cum ar fi Cropmax 0,05 – 0,15 %, Bionat 0,3-
0,5%, Glutaxim 0,3-0,5%, Viostar 0,3-0,5%. Se aplică 3 – 4 tratamente
cu îngrăşăminte foliare;
 Irigarea prin picurare corespunde mult mai bine cerinţelor culturii de
pepeni verzi, fiind metoda de irigare care cunoaşte o largă aplicare pe
solurile nisipoase. Irigarea se poate face şi prin aspersiune, fiind
necesare 4 – 6 udări cu norma de 350-400 m3
/ha.
 Dirijarea factorilor de mediu este necesar a fi făcută în cazul
culturilor protejate în tunele acoperite cu folie neperforată. Prin
aerisire se are în vedere ca temperatura în tunel să nu depăşească 300
C
şi menţinerea umidităţii atmosferice sub 75% pe o perioadă cât mai
lungă din zi. La începutul perioadei de protejare, în funcţie de evoluţia
temperaturii din mediul exterior, aerisirea se face moderat, cu multă
atenţie, şocurile de temperatură şi umiditate influenţând negativ
creşterea plantelor, înflorirea şi legarea fructelor.
La culturile protejate în tunele acoperite cu folie perforată sau cu folie
microporoasă permeabilă tip AGRIL nu sunt necesare lucrările de dirijare a
factorilor de microclimat. Pe solurile nisipoase din sudul Olteniei protejarea
este necesară până la 20-25 mai.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Prin altoire , plantele de pepeni verzi nu sunt atacate de agentul
patogen Fusarium oxysporum , ca urmare fiind eliminate din schema de
combatere a bolilor tratamentele respective. Altoirea nu are influenţă asupra
celorlalte boli care atacă părţile aeriene ale plantelor, pentru combaterea
acestora fiind necesare tratamente fitosanitare.
 la semnalarea alternariozei pepenilor verzi (Alternaria cucumerina) se
fac tratamente cu zeamă bordeleză 0,5%, Alcupral 0,5%, Champion
0,3%;
 antracnoza produsă de Colletotrichum lagenarium se combate prin
tratamente cu zeamă bordeleză 0,5%, Alcupral 0,5%, Champion 0,3%
la interval de 6 – 8 zile;
 la apariţia petelor de făinare se fac tratamente cu Sulf muiabil 0,4%;
 bacterioza (Pseudomonas lachrymans) se combate prin tratamente cu
Alcupral 0,5%, Champion 0,3%;
 mana (Pseudoperonospora cubensis) este mai puţin întâlnită pe
solurile nisipoase, iar pentru combaterea ei se fac tratamente cu zeamă
bordeleză 0,5%, Alcupral 0,5%, Champion 0,3%;
31

32.  pentru combaterea afidelor se fac tratamente cu săpun de potasiu (1,5-
2%), făină de bazalt(1-3%),extracte de piretrină, rotenonă, quasia sau
neem, cu purin de urzică, soc, ferigă, decoct de pelin ,etc.
 păianjenul roşu (Tetranicus urticae) se combate la semnalarea atacului
cu săpun de potasiu (1,5-2%), făină de bazalt(1-3%),extracte de
piretrină, rotenonă,quasiasau neem, cu purin de urzică, soc, ferigă,
decoct de pelin ,etc.
 Alternarea produselor în aplicarea tratamentelor sporeşte eficacitatea
acestora în combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor.
Tratamentele se pot executa mecanizat sau manual.
RECOLTAREA
Recoltarea culturilor de pepeni verzi altoite începe după cum urmează :
 1- 5 iulie la culturile protejate în adăposturi joase tip tunel;
 5 – 8 iulie la culturile mulcite cu folie de polietilenă transparentă;
 8- 12 iulie la culturile neprotejate.
În funcţie de soiul sau hibridul cultivat producţia obţinută este de 50 –
80 t/ha. Pentru o mai bună valorificare a producţiei este necesară sortarea,
perierea şi calibrarea fructelor, lucrarea fiind obligatorie în cazul exportului.
Tot pentru export fructele se ambalează în lădiţe de carton sau de lemn.
CONCLUZII
Obţinerea produselor agroalimentare ecologice se face prin renunţarea
la suprafertilizare cu îngrăşăminte chimice, la utilizarea pesticidelor, a
biostimulatorilor, etc. şi aplicarea tehnologii curate, nepoluante.
Se impune punerea accentului pe calitatea naturală a produselor,
aspectele cantitative şi productivitatea trecând în plan secundar.
Întrucât există fraude prin substituirea produselor ecologice cu cele
convenţionale, mai ieftine, trebuie ca cei care vor să obţină produse
ecologice să respecte Reglementările şi standardele intenaţionale elaborate
pentru domeniul respectiv şi să obţină certificarea şi acreditarea în domeniul
producţiei ecologice.
32

33. BIBLIOGRAFIE:
www.jurnalbio.wordpress.com
www.wikipedia.org
www.madr.ro
www.ec.europa.eu
www.hortitiom.ro
33