SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 2
CODUL DE CONDUITĂ AL FIRMEI
               S.C. SOLCETA S.A.

PRACTICI LA LOCUL DE MUNCĂ:

− In cadrul firmei noastre angajaţii sunt susţinuţi şi încurajaţi sa denunţe
  orice tentativă de harţuire pentru a nu afecta procesul muncii şi
  scaderea încrederii în siguranţa la locul de muncă.
− Toţi angajaţii să aibă oportunităţi egale în funcţie de propriile realizări
  fără a se aplica un tratament preferenţial.
− Un punct important îl reprezintă de asemeni şi echilibrul muncă-
  familie în sensul că orele de muncă să nu depăşească un anumit barem
  astfel încât angajatul să nu mai reuşească să acorde timp propriei
  familii şi vieţii presonale.
− Discriminarea reprezintă şi la ora actuală o mare problemă inclusiv în
  ţările dezvoltate aceasta fiind mai mult o reflexie a mentalităţii care se
  transmite de la o generaţie la alta. Dar totuşi fiecare dintre noi trebuie
  să încercăm să depăşim acestă piedică care stă în calea dezvoltării
  relaţiilor sociale şi de fapt în calea progresului firmelor.
− Drogurile şi alcoolul sunt strict interzise deoarece are efecte distructive
  asupra consumatorilor aceştia fiind inapţi în realizarea sarcinilor de
  serviciu.
− La angajare fiecărei persoane i se dă să semneze un act de
  confidenţialitate prin care nu i se permite să divulge secretele
  informatii despre firmă chiar dacă aceştia părăsesc locul de muncă.


INFORMAŢII PUBLICE:

− Publicitatea nu are voie să fie mincinoasă astfel încât consumatorul să-
  şi facă o impresie greşită asupra produselor sau seriozităţii firmei.
− Informaţiile oferite trebuie să fie cât mai clare, accesibile şi
  transparente astfel încât clientul să găsească răspuns la toate
  nelămuririle pe care le are acesta fiind singurul mod in care firma îşi
  poate câştiga credibilitatea şi loialitatea.




                                                                           1
PROBLEME LEGATE DE MEDIU:

− Mediul înconjurător nu trebuie neglijat în detrimentul activităţilor pe
  care le realizăm. Mediului trebuie protejat prin reducerea poluării prin
  reciclarea cat mai multor materiale, filtrarea gazelor şi renunţarea la
  devărsarea de deşeuri .
− Sănătatea şi siguranţa angajaţilor trebuie garantată de către angajator
  prin utilizarea echipamentelor de protecţie necesare pentru a se evita
  accidentele la locul de muncă precum şi bolile profesionale. Este
  important de asemeni ca angajaţii să fie informaţi în legătură cu
  preicolele pe care le pot întâmpina( instructaj PSI ).

PRACTICI ETICE MANAGERIALE:

 − Înregistrarea tuturor documentelor se face în ordine cronologică
   pentru a nu se pierde datele.

CONFLICTELE DE INTERESE:

 − Angajaţilor li se permit apartenenţa la un partid politic atâta timp cât
   aceştia nu fac propagandă în timpul orelor de serviciu.




                                                                         2

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Recrutarea si selectia personalului
Recrutarea si selectia personaluluiRecrutarea si selectia personalului
Recrutarea si selectia personaluluiRodica B
 
Primul ajutor calificat...
Primul ajutor calificat...Primul ajutor calificat...
Primul ajutor calificat...Elena Negotei
 
Mihai viteazul 3
Mihai viteazul 3Mihai viteazul 3
Mihai viteazul 3Ami Amv
 
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-Iulian
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-IulianMircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-Iulian
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-IulianIulian Marius
 
2.-Formele-educatiei.ppt
2.-Formele-educatiei.ppt2.-Formele-educatiei.ppt
2.-Formele-educatiei.pptFedelesVioleta
 
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxGestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxAlis Popa
 
Mihai-Eminescu
Mihai-EminescuMihai-Eminescu
Mihai-EminescuVilleFTW
 
regimuri interbelice.pdf
regimuri interbelice.pdfregimuri interbelice.pdf
regimuri interbelice.pdfValericaPanaite
 
nutritie_echilibrata.pptx
nutritie_echilibrata.pptxnutritie_echilibrata.pptx
nutritie_echilibrata.pptxSterencoRita
 
Power Point- Marii exploratori ai lumii
Power Point- Marii exploratori ai lumiiPower Point- Marii exploratori ai lumii
Power Point- Marii exploratori ai lumiiIstoria Altfel
 
Cum sa-scrii-un-eseu
Cum sa-scrii-un-eseuCum sa-scrii-un-eseu
Cum sa-scrii-un-eseuIsidhor
 

Mais procurados (20)

Sedinta cu parintii
Sedinta cu parintiiSedinta cu parintii
Sedinta cu parintii
 
Recrutarea si selectia personalului
Recrutarea si selectia personaluluiRecrutarea si selectia personalului
Recrutarea si selectia personalului
 
Primul ajutor calificat...
Primul ajutor calificat...Primul ajutor calificat...
Primul ajutor calificat...
 
Prezentare antreprenoriat
Prezentare antreprenoriatPrezentare antreprenoriat
Prezentare antreprenoriat
 
Mircea cel Bătrân
Mircea cel BătrânMircea cel Bătrân
Mircea cel Bătrân
 
Mihai viteazul 3
Mihai viteazul 3Mihai viteazul 3
Mihai viteazul 3
 
Conflictul intre generatii
Conflictul intre generatiiConflictul intre generatii
Conflictul intre generatii
 
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-Iulian
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-IulianMircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-Iulian
Mircea cel batran,clasa a VI-a B,Samson Marius-Iulian
 
2.-Formele-educatiei.ppt
2.-Formele-educatiei.ppt2.-Formele-educatiei.ppt
2.-Formele-educatiei.ppt
 
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxGestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
 
Cariere De Succes
Cariere De SuccesCariere De Succes
Cariere De Succes
 
Mihai-Eminescu
Mihai-EminescuMihai-Eminescu
Mihai-Eminescu
 
regimuri interbelice.pdf
regimuri interbelice.pdfregimuri interbelice.pdf
regimuri interbelice.pdf
 
nutritie_echilibrata.pptx
nutritie_echilibrata.pptxnutritie_echilibrata.pptx
nutritie_echilibrata.pptx
 
Power Point- Marii exploratori ai lumii
Power Point- Marii exploratori ai lumiiPower Point- Marii exploratori ai lumii
Power Point- Marii exploratori ai lumii
 
Cum sa-scrii-un-eseu
Cum sa-scrii-un-eseuCum sa-scrii-un-eseu
Cum sa-scrii-un-eseu
 
proiect10b_floreaungurean
proiect10b_floreaungureanproiect10b_floreaungurean
proiect10b_floreaungurean
 
Stefan cel mare
Stefan cel mareStefan cel mare
Stefan cel mare
 
Români celebri
Români celebriRomâni celebri
Români celebri
 
Preadolescenta
PreadolescentaPreadolescenta
Preadolescenta
 

Mais de guestc3bede

Universitatea Din Oradea
Universitatea Din OradeaUniversitatea Din Oradea
Universitatea Din Oradeaguestc3bede
 
Criterii De Evaluare A Pm
Criterii De Evaluare A PmCriterii De Evaluare A Pm
Criterii De Evaluare A Pmguestc3bede
 
Indicatii Pentru Detalierea Elementelor Pm
Indicatii Pentru Detalierea Elementelor PmIndicatii Pentru Detalierea Elementelor Pm
Indicatii Pentru Detalierea Elementelor Pmguestc3bede
 
Potentialul Turistic Al Jud
Potentialul Turistic Al JudPotentialul Turistic Al Jud
Potentialul Turistic Al Judguestc3bede
 
23 De Ore Pentru Un Plan De Marketing
23 De Ore Pentru Un Plan De Marketing23 De Ore Pentru Un Plan De Marketing
23 De Ore Pentru Un Plan De Marketingguestc3bede
 
Marketing Coca Cola
Marketing Coca ColaMarketing Coca Cola
Marketing Coca Colaguestc3bede
 
CreşTerea şI Dezvoltarea Economică
CreşTerea şI Dezvoltarea EconomicăCreşTerea şI Dezvoltarea Economică
CreşTerea şI Dezvoltarea Economicăguestc3bede
 
Impozitul Pe Venitul Persoanelor Fizice
Impozitul Pe Venitul Persoanelor FiziceImpozitul Pe Venitul Persoanelor Fizice
Impozitul Pe Venitul Persoanelor Fiziceguestc3bede
 

Mais de guestc3bede (10)

Universitatea Din Oradea
Universitatea Din OradeaUniversitatea Din Oradea
Universitatea Din Oradea
 
Lucrare
LucrareLucrare
Lucrare
 
Proiect
ProiectProiect
Proiect
 
Criterii De Evaluare A Pm
Criterii De Evaluare A PmCriterii De Evaluare A Pm
Criterii De Evaluare A Pm
 
Indicatii Pentru Detalierea Elementelor Pm
Indicatii Pentru Detalierea Elementelor PmIndicatii Pentru Detalierea Elementelor Pm
Indicatii Pentru Detalierea Elementelor Pm
 
Potentialul Turistic Al Jud
Potentialul Turistic Al JudPotentialul Turistic Al Jud
Potentialul Turistic Al Jud
 
23 De Ore Pentru Un Plan De Marketing
23 De Ore Pentru Un Plan De Marketing23 De Ore Pentru Un Plan De Marketing
23 De Ore Pentru Un Plan De Marketing
 
Marketing Coca Cola
Marketing Coca ColaMarketing Coca Cola
Marketing Coca Cola
 
CreşTerea şI Dezvoltarea Economică
CreşTerea şI Dezvoltarea EconomicăCreşTerea şI Dezvoltarea Economică
CreşTerea şI Dezvoltarea Economică
 
Impozitul Pe Venitul Persoanelor Fizice
Impozitul Pe Venitul Persoanelor FiziceImpozitul Pe Venitul Persoanelor Fizice
Impozitul Pe Venitul Persoanelor Fizice
 

Codul De Conduită Etică Al Firmei

  • 1. CODUL DE CONDUITĂ AL FIRMEI S.C. SOLCETA S.A. PRACTICI LA LOCUL DE MUNCĂ: − In cadrul firmei noastre angajaţii sunt susţinuţi şi încurajaţi sa denunţe orice tentativă de harţuire pentru a nu afecta procesul muncii şi scaderea încrederii în siguranţa la locul de muncă. − Toţi angajaţii să aibă oportunităţi egale în funcţie de propriile realizări fără a se aplica un tratament preferenţial. − Un punct important îl reprezintă de asemeni şi echilibrul muncă- familie în sensul că orele de muncă să nu depăşească un anumit barem astfel încât angajatul să nu mai reuşească să acorde timp propriei familii şi vieţii presonale. − Discriminarea reprezintă şi la ora actuală o mare problemă inclusiv în ţările dezvoltate aceasta fiind mai mult o reflexie a mentalităţii care se transmite de la o generaţie la alta. Dar totuşi fiecare dintre noi trebuie să încercăm să depăşim acestă piedică care stă în calea dezvoltării relaţiilor sociale şi de fapt în calea progresului firmelor. − Drogurile şi alcoolul sunt strict interzise deoarece are efecte distructive asupra consumatorilor aceştia fiind inapţi în realizarea sarcinilor de serviciu. − La angajare fiecărei persoane i se dă să semneze un act de confidenţialitate prin care nu i se permite să divulge secretele informatii despre firmă chiar dacă aceştia părăsesc locul de muncă. INFORMAŢII PUBLICE: − Publicitatea nu are voie să fie mincinoasă astfel încât consumatorul să- şi facă o impresie greşită asupra produselor sau seriozităţii firmei. − Informaţiile oferite trebuie să fie cât mai clare, accesibile şi transparente astfel încât clientul să găsească răspuns la toate nelămuririle pe care le are acesta fiind singurul mod in care firma îşi poate câştiga credibilitatea şi loialitatea. 1
  • 2. PROBLEME LEGATE DE MEDIU: − Mediul înconjurător nu trebuie neglijat în detrimentul activităţilor pe care le realizăm. Mediului trebuie protejat prin reducerea poluării prin reciclarea cat mai multor materiale, filtrarea gazelor şi renunţarea la devărsarea de deşeuri . − Sănătatea şi siguranţa angajaţilor trebuie garantată de către angajator prin utilizarea echipamentelor de protecţie necesare pentru a se evita accidentele la locul de muncă precum şi bolile profesionale. Este important de asemeni ca angajaţii să fie informaţi în legătură cu preicolele pe care le pot întâmpina( instructaj PSI ). PRACTICI ETICE MANAGERIALE: − Înregistrarea tuturor documentelor se face în ordine cronologică pentru a nu se pierde datele. CONFLICTELE DE INTERESE: − Angajaţilor li se permit apartenenţa la un partid politic atâta timp cât aceştia nu fac propagandă în timpul orelor de serviciu. 2