Carte drept maritim si legislatie

NOTE DE CURS - DREPT MARITIM SI LEGISLAŢIE NAVALĂ

EUGEN
NICOLAE
OLTEANU
DUDU

DREPT MARITIM ŞI
LEGISLAŢIE NAVALĂ
NOTE DE CURS

E d itu r a
N A U T ICA

1 © NEDO 01-2003

DREPT MARITIM ŞI LEGISLAŢIE NAVALĂ - NOTE DE CURS

2003

Elaborat în conformitate cu programele minime de pregătire şi perfecţionare
pentru personalul navigant, cu programele de pregătire în instituţiile de
specialitate aprobate de Autoritatea Navală Română pentru examenele de
evaluare a competenţei în vederea eliberării brevetelor/certificatelor de
capacitate a personalului navigant maritim şi maritim portuar.

Toate drepturile rezervate. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată
fără permisiunea scrisă a autorilor.

Editura NAUTICA, 2003
Str. Mircea cel Bătrân nr.104
8700 Constanţa, România
tel.: +40-241-66.47.40
fax: +40-241-61.72.60
e-mail: nautica@imc.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:
POPA, DAN

Sisteme digitale / Dan Popa – Constanţa: Nautica, 2002
p. ; cm.
Bibliogr.
ISBN 973-86026-0-2

2 © NEDO 01-2003


3 © NEDO 01-2003


Cuvânt înainte

CODUL COMERCIAL ROMÂN cuprinde CARTEA a II-a intitulată „Despre
Comerţul Maritim şi despre Navigaţiune” şi reglementează aspectele juridice din
domeniul de activitate al transporturilor maritime, prevederi cuprinse, în principal, în
art.490 şi care, bineînţeles, se coroborează şi cu alte legi speciale din acest domeniul
de activitate.
Aşa cum arăta şi Constantin Tonegaru, legislaţia navală română nu este formată
dintr-un singur cod, cum au alte ţări, ci este răspândită printr-o mulţime de legi,
ordonanţe, hotărâri, ordine, norme metodologice etc., iar acoperirea distanţei în timp
dintre norme şi găsirea cu uşurinţă a reglementărilor necesare constituie într-adevăr o
dilemă, ceea ce ar impune de - lege ferenda - apariţia unui nou cod maritim–fluvial
român, care să reunească toate normele legale în domeniu.

Primele lucrări care cuprindeau şi referiri la legislaţia aplicabilă în domeniul naval
au fost întocmite de Inspectorii Şefi ai Inspectoratului Navigaţiei Civile şi de personalul
didactic al Institutului de Marină, iar prima culegere de texte legislative referitoare la
acest gen de activitate a fost alcătuită în anul 1922 de către avocatul Serviciului
Maritim Român – S.M.R. Constantin Tonegaru, sub denumirea de “Codul Maritim şi
Fluvial” care a preluat la rândul său o idee ce şi-a dovedit eficienţa de-a lungul
secolelor de existenţă a comerţului maritim şi navigaţiei, aceea a grupării într-un
singur cod a actelor normative ce reglementează acest domeniu.

Munca acestora a fost continuată şi îmbogăţită în următoarele decenii ale secolului
XX de profesionişti deosebiţi, cum ar fi: Gheorghe Bibicescu, prin suita sa de lucrări
referitoare la comerţul maritim, Manea Constantin şi Tudora Octavie, prin cursurile de
Drept Maritim elaborate în cadrul Institutului de Marină “Mircea cel Bătrân” şi relativ
recent, de către prestigioşii judecători Marin Voicu, Anton Fuduli şi Maria Veriotti,
prin grija cărora au apărut lucrări precum “Convenţii Maritime Internaţionale” şi
“Revista Română de Drept Maritim”.

Prezentele note de curs vin în sprijinul studenţilor din cadrul instituţiilor de
învăţământ superior şi a Centrelor de perfecţionare a personalului navigant, care au ca
disciplină de studiu DREPTUL MARITIM şi LEGISLAŢIA NAVALĂ, grupând şi
sintetizând, pe tematici bine conturate, necesarul minim de cunoştinţe de legislaţie din
domeniul maritim ce sunt aplicabile în practica de zi cu zi a personalului navigant
român.

4 © NEDO 01-2003


Având în vedere dinamica schimbărilor legislative şi necesitatea aplicării normelor
naţionale şi internaţionale la bordul navelor, prezentele note de curs constituie o
iniţiativă salutară în continuarea tradiţiei şi în relevarea aspectelor juridice legate de
transportul naval, deoarece marea majoritate a lucrărilor publicate până în prezent în
acest domeniu au fost de natură tehnică sau axate mai mult pe aspectele juridice legate
de comerţul naval, fără însă a trata din punct de vedere juridic siguranţa navigaţiei pe
plan naţional şi internaţional, înmatricularea şi radierea navelor, documentele navei,
transcrierea constituirii, modificării şi stingerii de drepturi reale asupra navei,
drepturile şi obligaţiile personalului navigant, documentele şi atestarea profesională a
acestora.
Prezentul curs face corp comun cu volumele din seria “Reglementări Interne şi
Internaţionale privind Activitatea de Navigaţie Civilă” elaborate de autorii acestui
curs, constituind un instrument modern şi flexibil care să permită un acces facil atât
pentru consultare cât şi pentru actualizare şi care să ofere o importantă sursă de
informare legislativă, pentru întreaga carieră sau activitate, de la debut ca simplu
cadet, apoi ofiţer şi până la funcţia de Comandant de Lungă Cursă.
De asemenea, prezenta lucrare reprezintă o contribuţie la formarea personalului
navigant român, care să ducă mai departe tradiţia marinei civile comerciale ce nu
poate fi concepută fără latura aspectelor legale, precum şi în folosul practicienilor şi
teoreticienilor dreptului maritim şi nu în ultimul rând al studenţilor facultăţilor
maritime-fluviale sau de drept, punând la dispoziţie instrumentul necesar cunoaşterii şi
aplicării legilor maritime naţionale şi internaţionle.

Prof. univ. C.L.C. Anton BEZIRIS
Decanul Facultăţii de Navigaţie
UNIVERSITATEA MARITIMĂ
din
CONSTANŢA

5 © NEDO 01-2003


CUPRINS
NICOLAE ...........................................................................................................1
DUDU 1
EUGEN 1
OLTEANU...........................................................................................................1
DREPT MARITIM ŞI LEGISLAŢIE NAVALĂ................................................1
NOTE DE CURS................................................................................................1
2003 2
Sisteme digitale / Dan Popa – Constanţa: Nautica, 2002.....................................2
Cuvânt înainte......................................................................................................4
MODUL 1. NOŢIUNI GENERALE DE DREPT ............................................13
1.2. NOŢIUNEA DE DREPT ŞI IZVORUL DE DREPT.................................13
1.2.1. Noţiunea de drept, principiile de drept, sistemul de drept şi
ramurile de drept..................................................................................13
1.2.2. Norma de drept, structura, clasificarea şi ierarhia normelor de
drept.....................................................................................................16
1.3. RAPORTUL JURIDIC CIVIL: ELEMENTE, CLASIFICARE................17
Raportul juridic civil......................................................................................17
1.4. ACTUL JURIDIC: CLASIFICARE, MODALITĂŢI................................17
ACTUL JURIDIC CIVIL.................................................17
Clasificarea actelor juridice civile.................................18
Modalităţile actului juridic civil................................21
1.5. FAPTE JURIDICE ŞI PROBA LOR..........................................................22
1.6. DREPTUL DE PROPRIETATE ŞI FORMELE LUI.................................27
1.7. APLICAREA NORMELOR DE DREPT...................................................28
Aplicarea normelor de drept..............................................................................28
A. Aplicarea legii în timp.......................................28
B. Aplicarea legii în spaţiu.....................................29
MODUL 2. NOŢIUNI GENERALE DE DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI
ADMINISTRATIV.............................................................................30
2.1. DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE
30
TITLUL 1. PRINCIPII GENERALE................................................................30
TITLUL 2. DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE
FUNDAMENTALE.........................................................................31
CAPITOLUL 1. Dispoziţii comune..................................................................31
CAPITOLUL 2. Drepturile şi libertăţile fundamentale.....................................32
CAPITOLUL 3. Îndatoririle fundamentale........................................................38
2.2. AUTORITĂŢILE PUBLICE......................................................................39
CAPITOLUL 1. Parlamentul.............................................................................39
Secţiunea 1. Organizarea şi funcţionarea..............................39
Rol şi structură ..................................................................................................39

6 © NEDO 01-2003


Legiferarea - Categorii de legi .............................................39
CAPITOLUL 2. Preşedintele României............................................................40
Rolul Preşedintelui ............................................................................................40
Numirea Guvernului .........................................................................................40
Referendumul.....................................................................................................40
CAPITOLUL 3. Guvernul.................................................................................40
Rol şi structură ..................................................................................................40
Actele Guvernului .............................................................................................40
CAPITOLUL 4. Administraţia publică..............................................................41
2.2.1. Administraţia publică centrală de specialitate...........................41
Înfiinţarea 41
2.2.2. Autoritatea judecătoreasca.........................................................41
Secţiunea 1. Instanţele judecătoreşti.....................................41
Secţiunea a 2-a. Ministerul Public........................................41
Rolul Ministerului Public ..................................................................................41
2.3. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA MINISTERULUI
LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR ŞI LOCUINŢEI
42
2.3. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA AUTORITĂŢII NAVALE
ROMÂNE - ANR................................................................................44
CAPITOLUL 1. Organizarea şi atribuţii principale.............................44
CAPITOLUL 2. Atribuţii.....................................................................45
CAPITOLUL 3. Structura organizatorică............................................50
MODULUL 3. NOŢIUNI GENERALE DE DREPTUL MUNCII...................51
3.1. Principii generale ale relaţiilor de muncă...................................................51
NOŢIUNI INTRODUCTIVE............................................................................51
ACTE NORMATIVE SPECIFICE DREPTULUI MUNCII.............................51
IZVOARELE DREPTULUI MUNCII..............................................................51
PARTEA I. Principii generale ale relaţiilor de muncă; Drepturile şi
îndatoririle oamenilor muncii – consacrate de CODUL MUNCII......55
3.1.1. Principii generale privind relaţiile de muncă...........................................55
3.1.2. Drepturile şi obligaţiile angajatului şi angajatorului................................56
3.2.Relaţiile de muncă........................................................................................57
3.2.1. Încheierea şi încetarea contractului individual de îmbarcare. Salarizarea,
condiţii de muncă şi viaţă la bordul navei........................................57
ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE ÎMBARCARE............57
ÎNCETAREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE ÎMBARCARE.............59
RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ..................................................................61
RĂSPUNDEREA MATERIALĂ......................................................................62
3.2.2. Drepturi şi obligaţii decurgând din contractul individual de muncă şi
contractul colectiv de muncă............................................................63
3.2.3. Timpul de muncă şi odihnă ...................................................................67

7 © NEDO 01-2003


3.3.Protecţia muncii şi asigurările sociale..........................................................69
3.3.1. Normele specifice de protecţia muncii pentru transporturile navale.......70
3.3.3. Reglementări privind prevenirea şi stingerea incendiilor........................78
PARTEA A II-A. DREPT MARITIM...............................................................82
MODUL 4. INTRODUCERE ÎN DREPTUL MARITIM.................................82
4.2. Izvoarele dreptului maritim.........................................................................82
MODULUL 5. MIJLOACE DE TRANSPORT PE APĂ.................................85
5.1. ÎNMATRICULAREA NAVELOR............................................................85
5.1.1. Definiţia şi natura juridică a navei.............................................85
5.1.2. Clasificarea navelor....................................................................86
5.1.3. Evidenta înmatriculării navelor..................................................87
5.1.4. Individualizarea navei................................................................88
5.1.5. Clasa navelor. Rolul şi responsabilitatea societăţilor de
clasificare. Inspecţia tehnica a navelor. Controlul şi emiterea
certificatelor pentru navele aflate în exploatare, construcţie,
reconstrucţie.........................................................................................89
5.2. Naţionalitatea navelor.................................................................................90
5.2.1. Naţionalitatea navelor. Condiţiile de obţinere şi de pierdere a
naţionalităţii. Dreptul navelor de a arbora pavilionul roman. Pavilioane
de complezenta....................................................................................90
5.2.2 Transmiterea şi constituirea de drepturi reale asupra navei........91
5.5. Documentele de bord obligatorii pentru navele sub pavilion român şi străin
92
5.5.1.Certificate şi alte documente a căror existenta la bordul navelor
este ceruta prin acte normative interne şi prin convenţii internaţionale,
condiţiile în care acestea pot fi obţinute, perioada lor de valabilitate
legala, autorităţile emitente..................................................................92
CERTIFICATE ŞI DOCUMENTE CARE TREBUIE SĂ EXISTE ÎN
PERMANENŢĂ LA BORDUL NAVELOR......................................92
5.6. Reţinerea şi sechestrarea ............................................................................97
5.6.1. Creanţa maritimă......................................................................................97
MODUL 6. PERSONALUL NAVIGANT .....................................................102
6.1. Echipajul navei .........................................................................................102
6.1.1. Definiţia, structura şi ierarhia echipajului navei ...................................102
6.2. Documentele personalului navigant .........................................................106
6.2.1. Actele naţionale de identitate pentru personalul navigant.....................106
6.2.2. Standardele de instruire, confirmarea competenţei şi eliberarea
brevetelor/certificatelor de capacitate pentru personalul navigant
maritim...............................................................................................108
6.2.2.1. Definiţii...............................................................................................109
6.2.2.2. Brevete, certificate de capacitate şi atestate........................................114
6.2.2.3. Cerinţe de instruire..............................................................................116

8 © NEDO 01-2003


6.2.2.4. Principii care guvernează voiajele costiere.........................................116
6.2.2.5.Sancţiuni disciplinare sau penale ........................................................116
6.2.2.6. Standarde de calitate...........................................................................118
6.2.2.7. Standarde medicale, eliberarea şi înregistrarea brevetelor/ certificatelor
de capacitate şi a atestatelor.............................................................................120
6.2.2.8. Reconfirmarea brevetelor / certificatelor de capacitate......................121
6.2.2.9. Standarde privind utilizarea simulatoarelor........................................123
6.2.2.10. Responsabilitatea companiilor de navigaţie şi operatorilor de nave.123
6.2.2.11. Acordarea dispenselor.......................................................................124
6.2.2.12. Instruirea şi evaluarea personalului navigant ...................................125
6.2.2.13. Proceduri de control..........................................................................126
6.2.2.14. Recunoaşterea brevetelor..................................................................126
6.2.2.15. Organizarea serviciului de cart.........................................................127
6.2.2.16. Mijloace de comunicaţie...................................................................128
6.2.2.17. Dispoziţii finale ................................................................................129
MODUL 7. INSTANŢELE MARITIME ŞI FLUVIALE...............................131
7.1. Efectuarea cercetărilor la bordul navelor .................................................131
7.1.1. Norme speciale de procedura privind efectuarea cercetărilor la bordul
navelor ...........................................................................................131
7.1.2. Organe de cercetare penala – atribuţii, competente...............................131
7.2. Instanţele maritime şi fluviale: competenţa..............................................131
Competenţa teritorială........................................................................131
Competenţa materială........................................................................132
7.3. Aplicarea jurisdicţiei penale a României .................................................134
la bordul navei..................................................................................................134
7.4. Infracţiuni şi contravenţii .........................................................................135
7.4.1. Infracţiunea: definiţie, trăsăturile infracţiunii. Cauze care înlătura
caracterul penal al faptei................................................................135
7.4.2. Infracţiuni contra siguranţei navigaţiei pe apa, şi contra disciplinei şi
ordinii la bord, precum şi pentru infracţiunile de serviciu sau în
legătură cu serviciul, alte infracţiuni prevăzute în Codul penal şi legi
speciale, – săvârşite de personalul navigant al marinei civile........141
I. Infracţiuni contra siguranţei navigaţiei pe apa............141
III. Alte infracţiuni.........................................................141
I. Infracţiuni contra siguranţei navigaţiei pe apă............141
III. Alte infracţiuni.........................................................143
7.4.3. Contravenţii: definite, regimul juridic. Stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor în domeniul marinei civile. Reglementari.............144
MODUL 8. SIGURANŢA NAVIGAŢIEI .....................................................150
8.1. Supravegherea şi controlul navigaţiei civile în porturile..........................150
şi în apele naţionale navigabile ale României..................................................150
8.1.2. Apele naţionale navigabile. Definiţie.....................................................151

9 © NEDO 01-2003


8.1.3. Zona maritima, fluviala şi a altor cai navigabile – definiţie..................151
8.1.4. Reglementarea operaţiunilor care se efectuează numai cu nave sub
pavilion român ..............................................................................152
8.1.5. Regimul operaţiunilor de navigaţie în porturi şi în apele naţionale ......153
8.1.6. Implementarea standardelor internaţionale pentru siguranţa navelor,
prevenirea poluării şi asigurarea condiţiilor de muncă şi viaţă la
bordul navelor maritime (Controlul statului portului –
PSC/Controlul statului de pavilion – FSC)....................................153
8.1.9. Pilotajul. Regimul juridic al pilotajului în România. Contractul de
pilotaj, definiţie, obligaţiile părţilor. Răspunderea pilotului. Servicii
excepţionale executate de pilot .....................................................157
8.1.10. Remorcajul de port şi mare..................................................................163
8.1.11.Scoaterea navelor eşuate şi a epavelor scufundate în apele navigabile
naţionale sau internaţionale............................................................164
8.1.12. Oprirea de la plecare a navelor. Reţinerea navelor. Reglementari,
autoritatea competenta, proceduri..................................................166
8.2. Căutare, asistenţă şi salvare......................................................................167
8.2.1. Căutare, asistenta şi salvarea persoanelor pe mare. Reglementare,
noţiune, definiţie............................................................................169
8.2.2. Căutare, asistenta şi salvarea bunurilor aflate în pericol pe mare.
Reglementare, noţiune, definiţie....................................................169
8.2.3. Retribuţia pentru asistenta şi salvare, cheltuielile de salvare ..............169
Condiţiile pentru recompensă..........................................................................169
Criterii pentru stabilirea recompensei.............................................................170
8.3. Incidente şi accidente de navigaţie. Avarii şi expertize ...........................172
8.3.2. Abordajul: definiţie, răspunderea pentru producerea abordajului. .......172
8.3.3. Avarii rezultate în urma accidentelor de navigaţie; categorii de avarii. 173
MODUL 11. PROTECŢIA MEDIULUI........................................................176
11.1. Protecţia mediului, noţiune, definiţie, reglementări. Tipuri de poluare..176
11.2. Prevenirea poluării. Modalităţi de realizare............................................179
11.3. Pregătirea, răspunsul şi cooperarea în caz de poluare.............................181
11.4. Răspunderea şi consecinţele juridice ale poluării...................................183
11.5. Responsabilităţile comandantului şi ofiţerilor de la bordul navei pentru
protecţia mediului marin....................................................................184
11.6. Controlul, constatarea şi sancţionarea cazurilor de poluare......186
MODUL 12. NOŢIUNI GENERALE DE DREPT INTERNAŢIONAL
PUBLIC . ..........................................................................................188
12.1. Obiectul şi definiţia dreptului internaţional ...........................................188
NOŢIUNEA DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC.............................188
OBIECTUL DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC..............................188
12.5. Dreptul tratatelor ....................................................................................189
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND TRATATELE.........................................189

10 © NEDO 01-2003


12.5.1. Definiţia, clasificarea şi categoriile de tratate internaţionale ..............190
Denumirea şi clasificarea tratatelor..................................................................190
12.5.2. Efectele tratatelor internaţionale fata de părţi. Asigurarea executării
tratatelor. Durata efectelor tratatelor. Tratatul internaţional şi legea
internă.............................................................................................191
Aplicarea tratatelor..........................................................................................191
Forţa obligatorie a tratatelor............................................................................191
Neretroactivitatea tratatelor..............................................................................192
12.6. Organizaţiile internaţionale ....................................................................192
12.6.1. Organizaţii internaţionale cu vocaţie universală. Structura şi funcţiile
O.N.U. ...........................................................................................192
Organizaţiile internaţionale.............................................................................192
MODUL 13. TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL ..................194
13.1. Teritoriul terestru, fluvial şi maritim al statului: natura juridică,
elementele componente ale teritoriului, ............................................194
modificările teritoriului, limitele teritoriului ...................................................194
(frontierele)......................................................................................................194
Regimul juridic al de frontierei de stat ............................................................194
TERITORIUL DE STAT ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL.........194
COMPONENTA TERITORIULUI DE STAT................................................194
13.2. Regimul juridic al apelor naţionale navigabile ale României.................198
13.3. Regimul juridic al apelor interioare, marii teritoriale, zonei contigue,
platoului continental şi al marii libere. Prevederile Convenţiei
internaţionale asupra dreptului..........................................................198
Mării - Montego Bay, 1982. Trecerea inofensivă...........................................198
REGIMUL JURIDIC AL MĂRII TERITORIALE.........................................198
NATURA JURIDICĂ A MĂRII TERITORIALE.........................................198
CAPITOLUL 3. Trecerea inofensiva prin marea teritorială (Art. 8-25)..........200
DREPTUL DE TRECERE INOFENSIVĂ (Montego Bay)...........................200
L 17/1990 - Reguli aplicabile tuturor navelor străine........................202
(Art. 8-16).........................................................................................202
JURISDICŢIA STATULUI RIVERAN.........................................................204
LĂŢIMEA MARII TERITORIALE...............................................................205
ZONE MARITIME ASUPRA CĂRORA STATELE AU DREPTURI
SUVERANE..................................................................................207
ZONA CONTIGUĂ........................................................................................207
Zona contiguă a României ..............................................................................208
ZONA ECONOMICA EXCLUSIVA.............................................................208
Zona economică exclusivă a României în .......................................................209
Marea Neagră ..................................................................................................209
ZONE MARITIME NESUPUSE SUVERANITĂŢII SAU DREPTURILOR
SUVERANE ALE STATELOR....................................................212

11 © NEDO 01-2003


MAREA LIBERĂ...........................................................................................212
13.5. Regimul juridic al strâmtorilor internaţionale: principii generale. Regimul
juridic al strâmtorilor Marii Negre. Prevederile Convenţiei de la
Montreux, 1936 ................................................................................215
13.7. Regimul juridic al fluviilor internaţionale: principii generale. Prevederile
Convenţiei şi statutului internaţional privind regimul cailor navigabile
de interes internaţional, Barcelona, 1921. Regimul juridic al Dunării.
Prevederile Convenţiei despre regimul navigaţiei pe Dunăre, Belgrad,
1948 ..................................................................................................216
13.8. Formalităţi la sosirea/plecarea din port (pentru nava, echipaj şi pasageri,
marfa). Autorităţi care executa controlul la sosirea/plecarea din port.
Reglementari interne şi internaţionale. .............................................218
Definiţii şi prevederi generale..........................................................................218
A. Definiţii.........................................................................................218
B. Prevederi generale.........................................................................220
C. Tehnici de prelucrare electronică a informaţiilor..........................220
Intrarea, staţionarea şi plecarea navei.............................................................221
A. Dispoziţii generale........................................................................222
B. Conţinutul şi scopul documentelor................................................222
C. Documente la intrare.....................................................................227
D. Documente la plecare....................................................................227
MODUL 17. MANAGEMENT PENTRU EXPLOATAREA ÎN SIGURANŢA
A NAVELOR ŞI PENTRU PREVENIREA POLUĂRII..................228
17.1. Definiţia, obiectivele şi aplicarea managementului pentru exploatarea în
siguranţa a navelor şi pentru prevenirea poluării...............................228
1. Dispoziţii generale.......................................................................................228
2. Definiţii .......................................................................................................229
17.2. Prevederi funcţionale pentru sistemul de management al siguranţei
conform Codului I.S.M. Politica, responsabilităţi, resurse, planuri
pentru operaţiuni, raportare şi analiză, întreţinerea navei, documente,
verificare şi certificare.......................................................................231
17.3. Procedura privind certificarea companiilor şi a navelor conform Codului
I.S.M..................................................................................................236
17.4. Eliberarea şi valabilitatea documentului de conformitate (DOC) şi a
certificatului de management al siguranţei (S.M.C.), certificare şi
verificări.............................................................................................238
17.5. Efectuarea auditului în conformitate cu prevederile codului internaţional
de management al sigurantei-Codul I.S.M. Pentru exploatarea în
siguranţa a navelor şi pentru prevenirea poluării...............................244
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................247

12 © NEDO 01-2003


MODUL 1. NOŢIUNI GENERALE DE DREPT

1.2. NOŢIUNEA DE DREPT ŞI IZVORUL DE DREPT
1.2.1. Noţiunea de drept, principiile de drept, sistemul de drept şi
ramurile de drept
În sistemul românesc de drept sunt utilizate patru noţiuni de drept şi anume
drept natural, subiectiv, obiectiv şi pozitiv.
Dreptul natural reprezintă reguli fundamentale, strâns legate de însăşi
raţiunea de a fi a omului şi care au o reprezentare absolută, cum ar fi de
exemplu dreptul la viaţă, la onoare, la proprietate.
Spre deosebire de dreptul natural, dreptul subiectiv reprezintă aptitudinea
unei persoane de a-şi realiza interesul într-un cadru determinat de exemplu:
dreptul vânzătorului de a pretinde preţul pe bunul vândut, dreptul proprietarului
de a pretinde chiria.
Dreptul obiectiv reprezintă totalitatea normelor juridice existente in toate
timpurile şi toate zonele, de exemplu: Codul lui Napoleon, Codul lui Hamurapi,
Constituţia în vigoare în acest moment.
Dreptul pozitiv reprezintă o parte din dreptul obiectiv, respectiv acea parte în
acţiune din dreptul obiectiv. (ex.: toate normele juridice existente la un anumit
moment dat şi aplicabile pe un anumit teritoriu şi care se află în vigoare)
Principiile de drept sunt fie idei generale şi comune tuturor normelor din
sistemul juridic, fie specifice unei singure ramuri de drept. Ele sunt reguli
fundamentale, întrucât reflectă ceea ce este esenţial şi hotărâtor în sistemul
dreptului respectiv. Principiile de drept pot fi formulate direct, în articole de
lege speciale, ori pot fi deduse pe cale de interpretare.
Principiile de bază ale dreptului sunt idei de bază ce se regăsesc în
întreaga legislaţie a ţării. Aceste principii ar putea fi formulate astfel:
- principiul democraţiei;
- principiul legalităţii;
- principiul egalităţii în faţa legii;
- principiul separaţiei puterii în stat.
Fiind principii ale sistemului de drept, în întregul său, se regăsesc în
fiecare ramură de drept însă, fiecare ramură de drept se caracterizează prin
anumite principii specifice.
Dreptul pozitiv nu funcţionează în mod eterogen ci el crează un sistem bine
organizat şi structurat în diviziuni şi ramuri de drept.
Sistemele de drept la nivel general sunt la ora actuală în număr de patru:
- Sistemul dreptului continental : dreptul romanist îşi găseşte esenţa
în dreptul roman;

13 © NEDO 01-2003


- Sistemul dreptului anglo-saxon îşi găseşte esenţa în obiceiurile
locale ce funcţionează în Regatul Britanic( Scoţia) în Australia, în
zona engleză din Canada şi în SUA (Lousiana) au drept
continental european.
- Sistemul de drept religios – este un sistem de tip islamic. Sistemul
islamic are la baza legii reguli incluse din Coran.
- Sistemul dreptului tradiţional ce se află în special pe continentul
African

În sistemul european sunt două tendinţe, respectiv una de tip francofon
cu o lege flexibilă cu posibilitatea de a găsi soluţii dincolo de textul de lege şi
cea de a doua de tip britanic cu o lege mai imperativă.
În România avem Codul Civil din 1864 ce derivă din Codul lui Napoleon,
iar Codul Comercial Român nu a fost abrogat de la sfârşitul secolului XVIII
până în prezent şi care în CARTEA a II-a, ce reprezintă partea a doua a codului,
ce tratează „DESPRE COMERŢUL MARITIM ŞI NAVIGAŢIUNE”

Sistemul de drept presupune două diviziuni:
- Dreptul public
- Dreptul privat
În cadrul dreptului public există un raport de subordonare între stat şi
celelalte subiecte de drept, respectiv persoanele fizice şi juridice.
La rândul său dreptul public se divide în mai multe ramuri de drept şi
anume:
Dreptul constituţional – care are ca obiect de studiu principiile ce
guvernează organizarea statală, analiza puterilor în stat (puterea legislativă,
executivă, judecătorească), drepturile şi îndatoririle fundamentale ale
cetăţeanului, toate aceste reglementări regăsindu-se în Constituţia statului.
Dreptul administrativ – reprezintă o altă ramură a dreptului public şi are ca
obiect de studiu modul de reglementare al administraţiei publice centrale şi
locale, sistemul contravenţional care are incluse acele fapte care prezintă un
pericol social mai redus decât infracţiunea, problematica contenciosului
administrativ, respectiv dreptul persoanelor de a acţiona împotriva actelor şi
faptelor administraţiei publice care-i lezează interesele, etc.
Dreptul financiar fiscal – care are ca obiect analiza fondurilor statului,
sistemul de taxe şi impozite şi modul de organizare a Curţii de Conturi.
Dreptul penal – care are o parte generală ce are ca obiect de studiu
infracţiunea ce reprezintă o faptă săvârşită cu vinovăţie prevăzută de legea
penală şi care prezintă un grad de pericol deosebit prin săvârşirea ei,
participanţii la săvârşirea infracţiunilor, precum şi teoria pedepselor iar partea
specială analizează fiecare infracţiune şi pedeapsa corespunzătoare.

14 © NEDO 01-2003


Dreptul procesual penal – studiază modul de desfăşurare al proceselor
penale în toate cele trei faze ale sale : faza urmăririi penale, a judecăţii şi a
executării pedepsei penale.
Dreptul internaţional public – are ca obiect de studiu relaţiile ce se stabilesc
între statele autoritare şi folosesc ca instrument de lucru „tratatele” şi
„convenţiile internaţionale”.
În dreptul privat care aşa cum am arătat este o diviziune a sistemului de
drept de asemenea se regăsesc de asemenea mai multe ramuri de drept care
cuprind norme de drept ce reglementează raporturi de egalitate juridică spre
deosebire de dreptul public am văzut că sunt de subordonare, În cadrul
dreptului privat subordonarea este exclusă părţile fiind egale în drepturi şi
obligaţii.
Ramurile dreptului privat sunt:
Dreptul civil – noţiunea de drept civil se confundă cu noţiunea de drept
privat, cu timpul, odată cu dezvoltarea relaţiilor economice şi sociale anumite
raporturi esenţiale au impus reglementări speciale dense, fapt ce a determinat
constituirea unor ramuri de drept privat speciale. În obiectul de studiu al
dreptului civil restrâns se regăsesc : teoria raporturilor juridice civile şi a actului
juridic civil, teoria persoanelor, analiza dreptului de proprietate şi a celorlalte
drepturi reale, teoria generală a obligaţiilor civile, analiza contractelor speciale,
teoria succesiunii.
Dreptul comercial – ca ramură a dreptului privat are ca obiect de studiu
analiza faptelor de comerţ, respectiv: teoria comercianţilor (persoane fizice sau
comercianţi), analiza fondului de comerţ, instituţia falimentului, teoria generală
a obligaţiilor comerciale, contractele comerciale speciale, analiza titlurilor de
valoare.
Dreptul familiei - are ca obiect de studiu analiza instituţiei căsătoriei (a
divorţului) analiza dreptului la întreţinere, instituţia adopţiei şi a ocrotirii
speciale a minorului etc.
Dreptul proprietăţii intelectuale – analizează invenţiile, dreptul de autor,
mărcile de fabricaţie.
Dreptul transporturilor – analizează contractele de transport(navlosirea) şi
toate contractele adiacente operaţiunii de transport (conosamentul).
Dreptul asigurărilor – are ca obiect de studiu contractele de asigurare (P&I)
mai puţin asigurările sociale.
Dreptul procesual civil – procedura civilă care analizează modul de
desfăşurare a procesului civil în cele două faze ale sale de judecată propriu-zisă
şi executarea hotărârilor.
Noţiunea de civil trebuie privită în sensul larg al echivalentului noţiunii de
drept privat întrucât dreptul procesual civil reglementează modul de desfăşurare
al tuturor proceselor de drept privat.

15 © NEDO 01-2003


Dreptul internaţional privat – are ca obiect de studiu raporturile juridice ce
se stabilesc între persoane de drept privat, raporturi ce presupun un element de
extraneitate. În cazul unui conflict de legi în spaţiul de drept internaţional privat
se stabileşte legea naţională aplicabilă.
Dreptul comerţului internaţional – studiază în principal analiza raporturilor
economice între subiecţi de drept privat din state diferite.

1.2.2. Norma de drept, structura, clasificarea şi ierarhia normelor
de drept
Norma de drept sau juridică reprezintă o regulă de conduită generală,
obligatorie şi impersonală a cărei aducere la îndeplinire se realizează de bună
voie sau în ultimă instanţă prin forţa de constrângere a statului. Norma juridică
este generală pentru că se aplică pentru toate situaţiile care intră sub incidenţa
sa şi de regulă pe întreg teritoriul unui stat; este obligatorie pentru că conduita
pe care o presupune trebuie realizată de către destinatarul legii şi este
impersonală pentru că se aplică tuturor persoanelor sau categoriilor de
persoane.
Orice normă juridică presupune trei elemente de structură:
- Ipoteză – stabileşte condiţiile, împrejurările, categoriile de
persoane cărora lise cere o anumită conduită;
- Dispoziţie – stabileşte conduita de urmat;
- Sancţiune – stabileşte consecinţa nerespectării conduitei pretinse
de lege.

În funcţie de dispoziţie normele juridice pot fi clasificate în:
- Imperative – ce impun o anumită conduită, pot fi la rândul lor
onerative, adică impun destinatarului o anumită conduită sau pot fi
prohibitive cele care impun abţinerea de la o anumită conduită
- Dispozitive – permit părţilor să dispună cu privire la conduita de
urmat, această conduită nefiind impusă automat prin lege iar
acestea le rândul lor pot fi permisive, respectiv cele care lasă
exclusiv la latitudinea părţilor conduita de urmat sau suspensive
cele care iniţial lasă la latitudinea părţilor conduita de urmat dar în
măsura în care părţile nu aleg o conduită voinţa lor este suplinită
de către o lege care impune conduita de urmat.
Ierarhia normelor de drept reprezintă forţa actelor normative. Astfel putem
spune că întotdeauna un act normativ inferior nu poate şi nu trebuie să
contravină unei legi superioare. Ierarhia actelor normative este următoarea:
- Constituţia statului
- Legile adoptate de Parlament
- Ordonanţele de Guvern care ulterior aprobării de către Parlament
devin Legi

16 © NEDO 01-2003


- Hotărârile de Guvern date în aplicarea legilor
- Ordinele date de miniştr,
- Dispoziţiile date de funcţionarii instituţiilor publice
- Norme Metodologice de aplicare
- Regulamente.
Toate acestea au forţă juridică de la data publicării lor în Monitorul Oficial
al României sau de la data aducerii la cunoştinţă a actelor administrative. În
unele situaţii legile pot intra în vigoare şi la o dată ulterioară prevăzută în mod
expres în lege.

1.3. RAPORTUL JURIDIC CIVIL: ELEMENTE,
CLASIFICARE

Raportul juridic civil
"Raportul juridic civil" este o relaţie socială reglementată de norma de
drept, deci raportul juridic civil este o relaţie socială, patrimonială ori
nepatrimonială, reglementată de norma de drept civil.
Elementele raportului juridic civil
- Obiectul raportului juridic civil constă în acţiunile ori inacţiunile la care
sunt îndreptăţite părţile ori de care acestea sunt ţinute să le respecte în alţi
termeni obiectul raportului juridic civil constă în conduita pe care o pot avea ori
trebuie să o aibă părţile;
- Subiectele raportului juridic care sunt persoanele fizice şi persoanele
juridice care sunt titularele drepturilor şi obligaţiilor civile;
- Conţinutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor
subiective şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile;
Aceste trei elemente trebuie să fie întrunite cumulativ pentru a fi în
prezenţa unui raport juridic civil.

1.4. ACTUL JURIDIC: CLASIFICARE, MODALITĂŢI

ACTUL JURIDIC CIVIL
Actul juridic civil este o manifestare de voinţă - unilaterală, bilaterală sau
multilaterală, săvârşită cu intenţia de a stabili, modifica sau stinge, potrivit

17 © NEDO 01-2003


dreptului obiectiv, raporturi juridice, cu condiţia ca de existenţa acestei intenţii
să depindă însăşi producerea efectelor juridice.
Clasificarea actelor juridice civile
1. După numărul părţilor - există acte juridice civile unilaterale, bilaterale
şi multilaterale;
- Este unilateral actul cu o singură parte.
- Este bilateral actul juridic civil care reprezintă voinţa concordantă a
două părţi.
- Este multilateral actul juridic civil care ia naştere prin acordul de voinţă
a trei sau mai multe părţi.
2. După scopul urmărit la încheierea lor, actele civile se împart în: cu
titlu oneros şi cu titlu gratuit:
- Este cu titlu oneros acel act juridic civil în care, în schimbul folosului
patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmăreşte obţinerea altui folos
patrimonial. Este un asemenea act contractul de vânzare-cumpărare.
- Este cu titlu gratuit acel act juridic civil prin care se procură un folos
patrimonial fără a se urmări obţinerea altui folos patrimonial în schimb. Ca
exemple pot fi menţionate: donaţia, comodatul, împrumutul fără dobândă,
mandatul gratuit, depozitul neremunerat, legatul
3. După modul (forma) de încheiere, actele civile se împart în:
consensuale, formale (solemne) şi reale;
- Sunt solemne sau formale actele pentru validitatea cărora legea cere
expres respectarea unei forme determinate. Astfel de acte sunt testamentul,
donaţia ipoteca, căsătoria etc.
- Actul consensual este actul juridic civil care se încheie prin acordul
părţilor asupra obiectului, prin simpla lor manifestare de voinţă.
- Actul real nu se poate încheia prin simpla manifestare de voinţă, trebuie
să aibă loc şi remiterea materială a lucrului (predarea lui).
4. După rolul voinţei părţilor în stabilirea conţinutului lor actele civile se
împart în: acte subiective şi acte condiţie;
- Actele juridice subiective sunt actele prin care părţile stabilesc, în
limitele dreptului obiectiv, drepturile şi obligaţiile ce alcătuiesc conţinutul
raporturilor lor juridice, putând deroga de la reglementarea legală, în afară de
cazul când ea are caracter imperativ.
- Actele juridice condiţii sunt acele acte în care subiectele de drepturi îşi
manifestă voinţa ca regulile unei anumite instituţii juridice, aşa cum acestea
sunt reglementate în norme de drept, să le devină aplicabile.
5. După în importanţa (ori gravitatea) lor, se disting actele juridice civile:
de conservare, de administrare şi de dispoziţie;
- Sunt acte de conservare actele săvârşite pentru preîntâmpinarea
pierderii unui drept subiectiv civil şi nu comportă decât cheltuieli reduse faţă de

18 © NEDO 01-2003


valoarea dreptului păstrat ori salvat, aşa încât nu pot fi vătămătoare, ci, mai
degrabă, sunt utile patrimoniului.
- Actele de administrare sunt actele prin care se realizează o normală
punere în valoare a unor bunuri ori patrimonii, deci nu se depăşesc limitele
unor exploatări normale a lor.
Nu trebuie confundat actul de administrare cu actul administrativ sau
cu cel de administraţie.
Astfel de acte sunt: închirierea unui bun în anumite condiţii, culegerea
fructelor, reparaţiile de întreţinere etc.
- Actele de dispoziţie sunt acele acte care depăşesc sfera acţiunii de
administrare a patrimoniului, precum şi asumarea unei obligaţii, constituirea
sau transmiterea unui drept real ori renunţarea la un drept.
Pentru încheierea unor astfel de acte, persoana trebuie să aibă deplină
capacitate de exerciţiu.
Sunt acte de dispoziţie, spre exemplu, vânzarea-cumpărarea şi donaţia.
6. După efectele lor, actele civile se împart în: constitutive, translative şi
declarative;
- Este translativ actul juridic civil care are ca efect strămutarea unui drept
subiectiv civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu, deci se creează o situaţie
juridică nouă, fără a lua fiinţă un drept nou.
Contractul de vânzare-cumpărare este translativ de proprietate.
- Sunt declarative actele juridice civile care au ca efect consolidarea ori
definitivarea unor drepturi subiective preexistente.
- Actul constitutiv şi cel declarativ îşi produc efectele numai pentru viitor,
pe când actul declarativ produce efecte pentru trecut.
Publicităţii imobiliare îi sunt supuse numai actele constitutive şi
translative.
7. După momentul producerii efectelor lor actele civile se împart. în: acte
între vii şi acte pentru cauză de moarte;
- Actele juridice între vii sunt actele în care intenţia părţilor trebuie să
producă efecte încă din timpul vieţii lor, deci nu sunt condiţionate de moartea
autorului ori autorilor lor.
Majoritatea actelor sunt intre vii; astfel de acte sunt: vânzarea -
cumpărarea, schimbul, locaţiunea, mandatul etc.
- Actele pentru cauză de moarte se săvârşesc în considerarea morţii
autorilor lor, deci, îşi produc efectele după moartea autorilor lor. Ele au
menirea, de regulă, să determine, în funcţie de acest eveniment, soarta
patrimoniului ori a unor bunuri singulare, aparţinând autorilor lor. Un astfel de
act este testamentul.
8. După reglementarea şi denumirea lor legală, se disting actele tipice
(numite) şi actele atipice (nenumite);

19 © NEDO 01-2003


- Sunt acte tipice (numite) actele care au o reglementare proprie şi o
denumire stabilită de lege. Sunt astfel de acte contractele civile şi actele
unilaterale.
- Este atipic (nenumit) actul care nu are reglementarea şi denumirea
proprii, întrucât părţile pot găsi variate feluri de contracte pentru a îmbrăca
operaţiile pe care le săvârşesc, fără a fi ţinute să se adapteze neapărat la vreunul
din tipurile de contracte numite.
9. După legătura lor cu modalităţile (termen, condiţie, sarcină), se împart.
în: acte pure şi simple şi acte afectate de modalităţi;
- Este pur şi simplu actul juridic civil care nu cuprinde o modalitate:
termen, condiţie ori sarcină. Unele acte civile sunt incompatibile cu
modalităţile este cazul actului de opţiune succesorală (acceptarea ori renunţarea
la moştenire) ori actul de recunoaştere a filiaţiei.
- Este afectat de modalităţi actul juridic civil care cuprinde o modalitate
Unele acte civile sunt esenţialmente acte afectate de modalităţi; cităm, în acest
sens: contractul de împrumut, contractul de vânzare cu clauză de întreţinere (în
care este prezent termenul), contractul de asigurare, contractul de donaţie cu
sarcină.
10. După raportul dintre ele, actele civile se împart în principale şi
accesorii:
- Este principal actul juridic civil care are o existenţă de sine stătătoare
soarta sa nedepinzând de soarta juridică a altui act juridic Majoritatea actelor
juridice este formată din acte principale
- Este accesoriu acel act juridic a cărui soartă juridică depinde de soarta
altui act juridic, principal Ca acte accesorii, menţionăm: clauza penală,
fideiusiunea (art. 1652 Codul civil), gajul, ipoteca convenţională, arvuna.
11. După legătura cu cauza (scopul), distingem între actele cauzale şi
cele abstracte;
Aici este vorba de acte juridice abstracte, cum sunt: obligaţiile C.E.C.,
cambiile sau conosamentele etc.
- Este cauzal actul juridic a cărui valabilitate implică analiza cauzei ori a
scopului său; dacă scopul lipseşte, este imoral ori ilicit, actul juridic cauzal e
lovit de nulitate.
- Este abstract actul juridic civil care este detaşat de elementul cauză,
valabilitatea sa neimplicând analiza acestui element.
Astfel de acte sunt cele constatate prin titlurile de valoare, adică prin
înscrisuri care încorporează operaţiuni juridice .
12. După modalitatea încheierii lor se disting: actele strict personale şi
actele care pot fi încheiate şi prin reprezentare;
- Este strict personal actul juridic civil care nu poate fi făcut decât
personal, fără a putea fi încheiat prin reprezentare. Este cazul testamentului
Majoritatea actelor juridice civile este formată din actele ce pot fi încheiate

20 © NEDO 01-2003


personal, dar pot fi încheiate şi prin reprezentant (mandatar art. 1532 Codul
civil).
Constituind excepţia, normele care reglementează actul strict personal sunt
de strictă interpretare şi aplicare.
13. După conţinutul lor deosebim actele patrimoniale de cele
nepatrimoniale;
- Este patrimonial actul juridic civil care are un conţinut evaluabil în
bani. De regulă, sunt asemenea acte cele ce privesc drepturile reale şi de
creanţă. Bunăoară, sunt patrimoniale contractele de vânzare-cumpărare, de
donaţie, de împrumut etc.
- Este nepatrimonial actul juridic civil care are un conţinut neevaluabil în
bani. Spre exemplu, este un act nepatrimonial convenţia (înţelegerea) părinţilor
unui copil din afara căsătoriei în sensul ca acesta să ia numele de familie al
unuia dintre ei sau numele lor reunite.
14. După modul lor de exercitare, actele civile se împart în: acte cu
executare dintr-o dată (UNO ICTU) şi acte cu executare succesivă:
- Este cu executarea dintr-o dată actul juridic care presupune, pentru
executarea sa, o singură prestaţie din partea debitorului. Acest tip de act se mai
numeşte şi cu executare imediată sau instantanee.
- Spre deosebire de primul tip de act, a cărui executare se produce într-un
singur moment; la actul cu executare succesivă, executarea presupune mai
multe prestaţii eşalonate în timp, săptămânal, lunar, anual etc.

Modalităţile actului juridic civil
Prin condiţiile actului juridic civil înţelegem elementele (componentele)
din care este alcătuit un asemenea act.
Condiţii de fond, esenţiale pentru validitatea unei convenţii care sunt
prevăzute în art. 948 Codul civil şi anume:
a) capacitatea de a contracta;
b) consimţământul valabil al părţii ce se obligă;
c) un obiect determinat;
c) o cauză licită.

Termenul ca modalitate a actului civil
Este un eveniment, viitor şi sigur ca realizare, până la care este amânată
începerea sau încetarea exerciţiului drepturilor subiective şi executării
obligaţiilor civile.

Condiţia ca modalitate a actului juridic civil
Este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde existenţa
(naşterea ori desfiinţarea) actului juridic civil.

21 © NEDO 01-2003


Sarcina ca modalitate a actului juridic civil
Este o obligaţie, de a da, a face sau a nu face ceva, impusă de dispunător
gratificatului în actele cu titlu gratuit - liberalităţi.

1.5. FAPTE JURIDICE ŞI PROBA LOR

Proba actelor şi faptelor juridice
Proba este un mijloc de a dovedi adevărul cu privire la acte sau fapte
juridice deci se poate spune că prin probă se înţelege mijlocul juridic de
stabilire a existenţei unui act sau fapt juridic şi, prin aceasta, a dreptului
subiectiv civil şi a obligaţiei civile.
Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Cum
primul care se adresează justiţiei este reclamantul, înseamnă că lui îi revine,
mai întâi, sarcina de a dovedi cele pretinse.
Condiţiile de admisibilitate a probei pentru ca aceasta să fie încuviinţată
de instanţă sunt:
- să nu, fie oprită de lege, probele care sunt oprite de lege sunt expres
prevăzute în aceasta;
- să fie verosimilă (să tindă la dovedirea unor fapte credibile);
- să fie utilă şi pertinentă (proba e inutilă dovedeşte fapte care nu au
legătură cu actele sau faptele în cauză);
- să fie concludentă, adică de natură să conducă la rezolvarea cauzei.
Proba cu înscrisuri
a) înscrisul autentic este "Actul autentic este acela care s-a făcut cu
solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a
funcţiona în locul unde actul s-a făcut":
b) înscrisul sub semnătură privată este acel înscris care este semnat de cel
ori cei de la care provine iar pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură
privată trebuie doar semnătura autorului ori autorilor actului, înscrisului.
Operaţiunea de culegere şi prezervare de probe în apărare sau în vederea
formulării reclamaţiei trebuie declanşată imediat ce s-a constatat evenimentul.
De aceasta operaţiune şi de rapiditatea cu care se pune în practică, depinde, am
putea spune, soarta cazului, în sensul că, dacă nu suntem pregătiţi cu probe
puternice reclamaţia noastră poate fi respinsă cu uşurinţă, situaţie în care nu ne
putem recupera pagubele sau nu integral iar dacă suntem pe poziţia de a ne
apăra, nu putem contra-argumenta pretenţiile oponenţilor, situaţie care conduce
de asemenea la pierderi financiare.
Este necesar să obţinem şi să prezervăm probe pentru a afla cu exactitate şi
cât mai repede posibil ce s-a întâmplat, ceea ce ne dă posibilitatea de a ne
forma cu acurateţe o părere în legătură cu punctele slabe şi punctele tari ale
cazului nostru.

22 © NEDO 01-2003


Celeritatea este importantă deoarece probele culese când evenimentul produs
este proaspăt în mintea martorilor conferă mai multă valoare şi credibilitate
relatării lor. Cu cât se ajunge mai repede la locul faptei cu atât se pot culege
piese vitale de evidenţă verbală sau fizică cum ar fi înscrisurile din jurnalul de
bord, aşa numitul “terfelog”, privind conversaţiile cu pilotul în timpul unui
eveniment de coliziune.
Este necesar să ştim dacă ne situăm pe poziţia de parte care plăteşte sau
parte care primeşte contravaloarea pagubei adică cunoaşterea cazului în părţile
lui avantajoase şi în cele dezavantajoase care este la fel de vitală ca şi
colectarea tuturor detaliilor litigiului şi estimarea cu acurateţe a costurilor
prejudiciilor sau reparaţiilor cât mai repede posibil.
Conform procedurilor precum şi a practicii şi uzanţelor, toate documentele
care au legătura cu cazul litigios trebuie dezvăluite, indiferent dacă sunt
favorabile sau nu.
Tipuri de probe:
Dintre toate tipurile de probe folosite în activitatea de soluţionare a litigiilor
maritime - activitate cu caracter esenţialmente ante-judiciar – importanţa cea
mai marcantă o au înscrisurile, fie ele autentice sau sub semnătura privata,
proba cu rapoartele experţilor (expertizele), probele materiale directe şi
prezumţiile şi indiciile sau faptele conexe care pot dovedi indirect faptul
generator de drepturi ce este de dovedit (exemplu: dovada întârzierii într-un
voiaj din cauza de forţa majora se poate face printr-un fapt conex cum ar fi
blocarea unui canal de trecere pe ruta navei).
În activitatea de litigii maritime caracterul de înscrisuri autentice îl au actele
şi documentele pe care căpităniile de port sau alte autorităţi similare de egală
competenţă administrativa (autorităţi portuare, consulate) le emit sau le
autentifică cu ocazia verificării oficiale a unui eveniment de mare protestat la
aceste organe. Dosarul de cercetare încheiat şi emis de către căpitanii sau
consulatele române din străinătate împreuna cu procesul-verbal constatator de
încheiere a cercetării sunt înscrisuri autentice.
Protestul de mare (Sea protest) – este o comunicare scrisa făcută de
comandantul navei autorităţilor competente (căpităniile de port) spre a
consemna public evenimentele întâmpinate de navă sau marfa de la bordul
acesteia, sau cu scopul de a lua atitudine contra părţii care a cauzat sau ar putea
cauza o daună navei sau încărcăturii ei. Protestul de mare constituie unul dintre
documentele principale în formularea pretenţiilor faţă de asiguratori. Protestul
de mare se depune în termen de 24 de ore de la sosirea navei în primul port de
escala după producerea evenimentului. Aceasta promptitudine constituie o
garanţie a sincerităţii comandantului. Depunerea cu întârziere (dacă o permite
căpitănia respectivă) nu scade însă forţa probantă a protestului cu atât mai mult
cu cât aceasta nu rezultă din simpla consemnare a faptelor de către comandant
ci mai ales din verificarea lor de către autorităţile competente, ci poate conduce

23 © NEDO 01-2003


la pierderea ori dispariţia unor probe pe care autorităţile le-ar putea consemna
în urma cercetării la faţa locului, situaţie în care comandantul devine
răspunzător pentru pierderea sau dispariţia ori conservarea acestora. În drept,
nedepunerea protestului de mare nu poate priva pe armator de a administra în
fata justiţiei alte probe, aşa cum existenţa unui protest de mare depus legal şi
chiar verificat, nu constituie o probă de neînlăturat, putând fi răsturnată, până la
proba contrară, cu alte probe, în conformitate cu legile naţionale de procedură.
Legislaţia Română prevede obligativitatea depunerii protestului de mare şi este
stipulată atât de Codul Comercial Român în Cartea a ÎI-a “Despre comerţul
maritim şi despre navigaţiune” Titlul ÎI „Despre Căpitan” la art. 526, 527, 528,
529, cât şi de OG 42/1997 privind transportul naval, art. 43, 44, 45.
Protestul de mare era reglementat de Regulamentul de serviciu la Bordul
Navelor însă prin modificările aduse OG nr.42-1997 prin Legea 412/2002 se
pare că prevederile din RSB au fost abrogate implicit.
Extinderea protestului de mare se poate face la locul şi termenul convenabil
comandantului cu condiţia ca în protestul de mare să se menţioneze rezervarea
dreptului de extindere.

Copii jurnale de bord punte şi maşină din ziua producerii
evenimentului – sunt documente ce se anexează la Protestul de mare odată cu
depunerea acestuia. În afara de copiile din jurnale din ziua evenimentului
există posibilitatea şi/sau necesitatea ca în anumite situaţii să se prezinte drept
probe copii ale jurnalelor de bord punte şi/sau maşină pe o perioadă mai
îndelungată. Exemplu: în cazul unui eveniment de eşuare care a condus la
salvare, remorcaj într-un port de refugiu, reparaţii definitive ca urmare a
avariilor produse de eşuare (caz clasic de avarie generală), se vor prezenta copii
ale jurnalelor din momentul producerii evenimentului de eşuare până în
momentul reintrării navei în ruta iniţiala.

Documentele care probează buna stare de navigabilitate
(seaworthiness)- înscrisuri autentice - Buna stare de navigabilitate a navei
este însuşirea navei de a fi aptă din toate punctele de vedere, să efectueze
voiajul intenţional. În acest sens nava trebuie să posede calităţile tehnice de
construcţie necesare şi să fie prevăzută cu echipajul reglementar, să fie dotată
cu aparatură şi documentaţia de navigaţie specifice voiajului, să fie
aprovizionată cu furniturile, materialele, proviziile şi combustibilul necesar
spre a întâmpina riscurile obişnuite de navigaţie ale voiajului intenţional şi a
asigura transportarea în bune condiţii a mărfurilor şi/sau pasagerilor. O navă
poate fi în bună stare de navigabilitate pentru un anumit fel de marfă însă nu şi
pentru alta; poate poseda această calitate într-un anumit stadiu al voiajului şi a o
pierde în altul. De exemplu: gurile de magazie deschise pe timpul staţionării
navei în port nu creează în mod necesar o stare de navigabilitate

24 © NEDO 01-2003


necorespunzătoare (unseaworthiness), însă, când nava se afla în marş capacele
de magazie trebuie să fie bine închise şi etanşeizate, în caz contrar aceasta
pierzându-şi buna stare de navigabilitate. Alte exemple de stare de
navigabilitate necorespunzătoare: nava de o construcţie specială care are un
comandant nefamiliarizat cu acest tip de navă, a cărui incompetenţă constituie
un pericol pentru navă şi încărcătura ei; lipsa unei anumite hărţi sau a unui
aparat de navigaţie, a unei ancore; insuficienţa sau incompetenta echipajului,
insuficienţa combustibilului, a proviziilor şi a materialelor; avarierea maşinilor
a corpului sau a instalaţiilor; stivuirea defectuoasa. Armatorul are obligaţia de a
asigura buna stare de navigabilitate a navei la începutul voiajului. Proba relei
stări de navigabilitate trebuie făcută de partea care reclamă despăgubiri pentru
daunele suferite, armatorul fiind obligat să facă dovada că a depus diligenţa
cuvenită spre a avea nava în bună stare de navigabilitate. Proba se face de
regulă prin certificatul de clasă, certificatul de siguranţă, certificatul de
navigabilitate eliberat de societatea de clasificare.

În aceasta categorie sunt cuprinse şi toate celelalte certificate, atestatele,
permisele, emise de către autorităţile naţionale şi cele străine de exemplu:
certificatele de deratizare, certificatele de capacitate profesională pentru
membri de echipaj, certificatul de liberă practică sanitară, certificatele de
bord liber, certificatele de tonaj şi mai ales certificatul de naţionalitate al navei.

Declaraţiile membrilor de echipaj
Constituie înscrisuri autentice daca fac parte dintr-un dosar de cercetare-
verificare întocmit de căpitănia portului de depunere a protestului de mare sau
de extindere a acestuia. Declaraţiile obţinute în afara cercetării căpităniei
portului sau a unui consulat român din străinătate sau a unui notariat, rămân
înscrisuri simple sub semnătură privată.

Rapoartele de expertiza (survey reports) sunt emise de specialişti de
calificare recunoscută în specialitatea lor, fie în domeniul tehnic (maşini, corp,
instalaţii de nava sau portuare) fie în cel de navigaţie, fie în diverse probleme
comerciale legate de mărfuri, navlosiri etc. Dacă expertizele sunt obţinute în
cadrul verificărilor încheiate de organele portuare, căpitanii, consulate, societăţi
de clasificare, rapoartele respective constituie înscrisuri autentice. La fel în
cazul unor expertize judiciare obţinute prin instanţă. Până la pronunţarea
definitivă, raportul de expertiză poate fi combătut printr-o contra-expertiză.

Documentele însoţitoare ale transportului de marfă
În materie de litigii maritime înscrisurile probatoare constituie o multitudine
foarte variată şi diversă, mai cu seama în ceea ce priveşte litigiile privind marfa
şi tranzitarea ei. Cea mai mare parte din materialul probator o constituie

25 © NEDO 01-2003


documentele însoţitoare ale transportului de marfa care rareori sunt înscrisuri
autentice ci documente sub semnătura privata. Ne rezumăm pentru moment la o
simpla trecere a lor în revista urmând sa fie examinate funcţional la capitolul de
litigii de marfa – lipsuri şi avarii.
Contractele de închiriere (charter party)

Conosamentele (bills of lading)

Diferite documente doveditoare; la faza de încărcare: cargo list, cargo
manifest, ordine de îmbarcare (mate’s receipts) , ordinul de livrare (delivery
order), cargo plan (stowage plan), fişele de încărcare (tally sheets); la faza de
descărcare: fişele de pontaj la descărcare (discharging tally sheets), permisele
de sosire/plecare (clearance), rapoartele de descărcare (out-turn reports of
inward cargo)

Aceasta enumerare a câtorva dintre înscrisurile fie ele autentice sau sub
semnătura privata , uneori simple începuturi de proba scrisa, care se folosesc ca
mijloace de proba în soluţionarea litigiilor maritime nu poate sa constituie o
lista completa a lor ci o simpla enunţare a tipurilor de probe. Practic vorbind,
transportul maritim fiind un ansamblu de operaţiuni comerciale cu caracter
internaţional, tipurile de probe scrise pot fi tot atât de diverse câţi parteneri
sunt. Un litigiu maritim poate fi diferit ca procedura de soluţionare după
legislaţia sau după uzurile portuare ale locului unde el se produce. De aceea,
modalitatea generala de tratare şi soluţionare a litigiului va avea un caracter
pragmatic şi neprogramat cu stricteţe după o metodica fixa sau rigida.

- În sfârşit, trebuie arătat ca, în afara contractului de transport sau de
închiriere, fiecare caz special de avarie ce conduce la litigii maritime (salvarea,
remorcajul etc.) va avea la baza soluţionării sale, ca mijloc de probă
fundamentală, contractul special care guvernează operaţiunea.

Proba cu martori
Relatarea oficială, făcută de o persoană, în faţa instanţei de judecată, cu
privire la acte sau fapte litigioase, săvârşite în trecut, despre care are cunoştinţă
personal, se numeşte mărturie.
Proba prin mărturisire
Recunoaşterea de către o persoană a unui act sau fapt pe care o altă
persoană îşi întemeiază o pretenţie şi care este de natură să producă efecte
contra autorului ei, se numeşte mărturisire (recunoaştere).
Proba cu interogatoriu
Este mijlocul procesual de administrare a probei mărturiei şi este
reglementat în art. 218-225 Codul de procedură civilă.

26 © NEDO 01-2003


Prezumţiile
Sunt consecinţele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut, la
un fapt necunoscut.
Clasificarea prezumţiilor se pot face după autorul lor în:
- prezumţiile legale, sunt cele ce reprezintă opera legiuitorului;
- prezumţiile simple, sunt acelea stabilite de magistrat (judecător);
- prezumţiile absolute, sunt cele ce nu pot fi răsturnate prin proba
contrarie, este de asemenea prezumţie: cea a puterii lucrului judecat.
- prezumţiile relative: sunt cele ce pot fi răsturnate prin proba contrară, fie
mai uşor, fie mai greu, majoritatea prezumţiilor legale e formată din prezumţiile
relative.

1.6. DREPTUL DE PROPRIETATE ŞI FORMELE LUI

DREPTUL DE PROPRIETATE
Dispoziţiile legale folosesc termenul de proprietate în sensuri deosebite.
În sens larg, termenul de proprietate se aplică tuturor drepturilor, de
exemplu, proprietatea imobiliară şi proprietatea mobiliară, proprietatea unui
uzufruct, proprietatea unei creanţe şi proprietatea intelectuală sau proprietatea
incorporală.
În sens restrâns, termenul de proprietate are şi un înţeles propriu, şi
anume, proprietatea corporală, adică purtând asupra bunurilor corporale, mobile
şi imobile, deci proprietatea ca drept real exclusiv, absolut şi perpetuu, cu
precizările ce vor fi făcute. În acest sens, proprietatea este folosită de art. 41 şi
art. 135 din Constituţie ori de Codul civil în titlul ÎI intitulat "Despre
proprietate". La acest sens ne vom referi în continuare.
În art. 480 Cod civil se arată că proprietatea este dreptul ce are cineva de
a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în
limitele determinate de lege.
Dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului
dreptul de a întrebuinţa lucrul potrivit naturii ori destinaţiei sale, de a-l folosi şi
de-a dispune de el, în mod exclusiv şi perpetuu, în cadrul şi cu respectarea
dispoziţiilor legale. Proprietarul are dreptul de a poseda lucrul care formează
obiectul acestuia.
Atributele dreptului de proprietate sunt:
- dreptul de a întrebuinţa lucrul potrivit naturii ori destinaţiei lui;
- dreptul de a-i culege fructele şi veniturile pe care le poate da;
- dreptul de a dispune de lucru, fie prin înstrăinare, fie prin consumare.
Formele dreptului de proprietate
În raport de titular, proprietatea este publică şi privată.

27 © NEDO 01-2003


Proprietatea publică este aceea care aparţine statului sau unităţilor
administrativ-teritoriale.
Proprietatea privată, este proprietatea care nu este publică şi aparţine
particularilor.
Unele bunuri, prin natura lor, nu pot aparţine particularilor, de exemplu,
drumurile, danele, cheurile , litoralul, marea teritorială, etc.
- Bunurile din domeniul public al statului sunt inalienabile,
imprescriptibile. Aceste bunuri nu se pot înstrăina.
Bunurile din domeniul privat al statului pot fi concesionate, închiriate sau
date în locaţie de gestiune.

1.7. APLICAREA NORMELOR DE DREPT

Aplicarea normelor de drept
Legea acţionează simultan sub trei aspecte:
- o anumită durată perioadă de timp care se numeşte "aplicarea legii în
timp";
- pe un anumit teritoriu şi se numeşte "aplicarea legii în spaţiu";
- cu privire la anumite subiecte care sunt destinatarii legii ceea ce se
numeşte "aplicarea legii asupra persoanelor (fizice sau juridice)".

A. Aplicarea legii în timp
- principiul neretroactivităţii legii civile este regula juridică potrivit
căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc în practică după
adoptarea ci iar nu şi situaţiilor anterioare trecute Acest principiu se găseşte
înscris în art. 15 din Constituţie.
Legislativ acest principiu este consacrat expres în chiar art. 1 al Codului
civil astfel "Legea dispune numai pentru viitor ea n-are putere retroactivă".
- retroactivitatea legii civile noi care înseamnă aplicarea legii civile noi
la situaţii juridice anterioare adoptării ci îşi poate găsi aplicare numai dacă este
consacrată expres în legea nouă.
- ultraactivitatea (supravieţuirea) legii civile vechi care înseamnă
aplicarea încă un timp oarecare a legii vechi deşi a intrat în vigoare legea nouă
la unele situaţii determinate precizate în legea nouă fiind tot excepţie şi
supravieţuirea legii vechi trebuie consacrată expres de lege.
- principiul aplicării imediate a legii civile noi este regula de drept
potrivit căreia de îndată ce a fost adoptată legea nouă se aplică tuturor situaţiilor
ivite după intrarea ci în vigoare excluzând aplicarea legii vechi.

28 © NEDO 01-2003


B. Aplicarea legii în spaţiu
Pentru precizarea regulilor şi excepţiilor privind aplicarea legii în spaţiu
trebuie să ţinem seama de:
- situaţia raporturilor juridice stabilite între subiecte de drept de cetăţenie
ori naţionalitate română pe teritoriul României,
- situaţia raporturilor juridice cu un element de extraneitate - cetăţenie
naţionalitate locul încheierii ori executării contractului locul producerii
delictului civil ori consumării efectelor sale etc.
C. aplicarea legii asupra persoanelor (fizice sau juridice)
Cu privire la aplicarea legii civile asupra persoanelor, legile civile se pot
împărţite în trei categorii:
- legi cu vocaţie generală de aplicare, adică, cele aplicabile atât
persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice încadrăm în această categorie spre
exemplu Codul civil, comercial sau Penal, Decretul nr. 31/1954 privitor la
persoanele fizice şi persoanele juridice etc.;
- legi cu vocaţia aplicării numai persoanelor fizice din această categorie
fac parte spre exemplu Codul familiei ori Decretul nr. 212/1974 de ratificare a
Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului;
- legi civile cu vocaţia aplicării numai persoanelor juridice în această
categorie include bunăoară Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor
economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale sau Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale

29 © NEDO 01-2003


MODUL 2. NOŢIUNI GENERALE DE DREPT
CONSTITUŢIONAL ŞI ADMINISTRATIV

2.1. DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE
FUNDAMENTALE

TITLUL 1. PRINCIPII GENERALE
1.Statul roman-România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi
indivizibil, forma de guvernământ a statului este republica.
România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane,
dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.
2.Suveranitatea naţională aparţine poporului roman, care o exercita prin
organele sale reprezentative şi prin referendum, nici un grup şi nici o persoana
nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
3.Teritoriul României este inalienabil, respective nu poate face obiectul
unei vânzări-cumpărări.
Frontierele tarii sunt consfinţite prin lege organica, cu respectarea
principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional. În
cadrul frontierelor statului intră apele naţionale navigabile formate din marea
teritorială şi apele interioare navigabile.
Nava care arborează pavilionul roman este considerată ca făcând parte din
teritoriul statului român.
Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi
judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
4. Unitatea poporului şi egalitatea intre cetăţeni - România este patria
comuna şi indivizibila a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasa, de
naţionalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de
apartenenţa politica, de avere sau de origine sociala.
5. Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile
prevăzute de legea organica. Cetăţenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a
dobândit-o prin naştere, decât la cererea cetăţeanului.
6. Dreptul la identitate - statul recunoaşte şi garantează persoanelor
aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la
exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. La bordul
navelor nu de puţine ori se întâmplă să avem astfel de situaţii iar navigatorii
trebui să aceste persoane aparţinând minorităţilor.
Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi
exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie sa

30 © NEDO 01-2003


fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi
cetăţeni români.
7. Sindicatele - se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele
lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea
intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor. Personalul
navigant are deschisă calea pentru a se constitui în sindicate pentru a-şi apăra
drepturile.
8. Relaţii internaţionale - România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu
toate statele şi, în acest cadru, relaţii de buna vecinătate, întemeiate pe
principiile şi normele general admise ale dreptului internaţional.
9. Dreptul internaţional şi dreptul intern - Statul român se obligă să
îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la
care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din
dreptul intern.
Astfel, personalul navigant român beneficiază de drepturile stabilite în
convenţiile şi tratatele la care România a aderat şi trebuie să respecte obligaţiile
prevăzute în acestea.
10. Simboluri naţionale
Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea
următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.
Ziua naţională a României este 1 Decembrie.
Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române".
Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
11 Limba oficială - în România, limba oficială este limba română.
12. Capitala - Capitala României este municipiul Bucureşti.

TITLUL 2. DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE
FUNDAMENTALE
CAPITOLUL 1. Dispoziţii comune
Se aplică tuturor cetăţenilor români.
15. Universalitatea - cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile
consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de
acestea.
Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.
De exemplu o lege intra în vigoare de la data publicării acesteia în
Monitorul Oficial al României ori la o dată ulterioara prevăzută în mod expres
în lege. În situaţia legii penale dacă o infracţiune se săvârşeşte când pedeapsa
era mai mica şi până la condamnarea definitiva legea se modifică şi se măreşte
pedeapsa, aceasta va rămânea cea de la data săvârşirii infracţiunii iar dacă legea
nouă prevede o pedeapsă mai mică atunci se va aplica legea nouă.

31 © NEDO 01-2003


16. Egalitatea în drepturi – a cetăţenilor în fata legii şi a autorităţilor
publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Nimeni nu este mai presus de lege.
Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de
persoanele care au numai cetăţenia romana şi domiciliul în tara.
17. Cetăţenii romani în străinătate - se bucura de protecţia statului roman
şi trebuie sa-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelor ce nu sunt
compatibile cu absenta lor din tara1 (ex. părăsirea ţării fără efectuarea
formalităţilor legale, pentru sustragerea de la răspunderea penală).
19. Extrădarea şi expulzarea - Cetăţeanul roman nu poate fi extrădat sau
expulzat din România.
Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii
internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. Expulzarea sau extrădarea se
hotărăşte de justiţie.
Condiţiile extrădării şi expulzării se aplică şi la bordul unei nave pentru
personalul navigant.
20. Tratatele internaţionale privind drepturile omului
Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor
fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor
Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au
prioritate reglementările internaţionale.
21. Accesul liber la justiţie – orice persoană se poate adresa justiţiei pentru
apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu
poate îngrădi exercitarea acestui drept.

CAPITOLUL 2. Drepturile şi libertăţile fundamentale

22. Dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică ale persoanei sunt
garantate.
Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de
tratament inuman ori degradant. Pedeapsa cu moartea este interzisă.
23. Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai
în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
1
A se vedea si Legea nr. 156 din 26 iulie 2000 privind protecţia cetăţenilor români care
lucrează în străinătate, Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 364 din data de 4 august 2000

32 © NEDO 01-2003


Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata
de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plânge
judecătorului, care este obligat sa se pronunţe prin hotărâre motivata.
Prelungirea arestării se aproba numai de instanţa de judecata.
Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţa, în limba pe care o
înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt
termen; învinuirea se aduce la cunoştinţa numai în prezenta unui avocat, ales
sau numit din oficiu.
Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor
masuri au dispărut.
Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate
provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
Pana la rămânerea definitiva a hotărârii judecătoreşti de condamnare,
persoana este considerata nevinovata.
Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decât în condiţiile şi în
temeiul legii.
24. Dreptul la apărare - este garantat.
În tot cursul procesului, părţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales
sau numit din oficiu.
25. Libera circulaţie - în tara şi în străinătate, este garantat. Legea
stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau
reşedinţa în orice localitate din tara, de a emigra, precum şi de a reveni în tara.
26. Viaţa intimă, familiala şi privată – este respectată şi ocrotită de
autorităţile publice.
Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, daca nu încălca
drepturile şi libertăţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri.
27: Inviolabilitatea domiciliului - şi a reşedinţei. Nimeni nu poate pătrunde
sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege în următoarele
situaţii:
a) pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri
judecătoreşti;
b) pentru înlăturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau
bunurile unei persoane;
c) pentru apărarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice;
d) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
Percheziţiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat şi pot fi efectuate numai în
formele prevăzute de lege.
Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afara de cazul delictului flagrant.

33 © NEDO 01-2003


28. Secretul corespondenţei - scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri
poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de
comunicare este inviolabil.
29. Libertatea conştiinţei - gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea
credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi
constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credinţa religioasa, contrare
convingerilor sale.
Libertatea conştiinţei este garantata; ea trebuie sa se manifeste în spirit de
toleranta şi de respect reciproc.
Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în
condiţiile legii.
În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni
de învrăjbire religioasa.
Cultele religioase sunt autonome fata de stat şi se bucura de sprijinul
acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistentei religioase în armata, în spitale, în
penitenciare, în azil şi în orfelinate.
Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri,
educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
30. Libertatea de exprimare - a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi
libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin
sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
Cenzura de orice fel este interzisa. Libertatea presei implica şi libertatea de a
înfiinţa publicaţii. Nici o publicaţie nu poate fi suprimata.
Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligaţia de a face
publica sursa finanţării. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea,
onoarea, viata particulara a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de
agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la
discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi
manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
Răspunderea civila pentru informaţia sau pentru creaţia adusa la cunoştinţa
publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului
manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de
radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin
lege.
31. Dreptul la informaţie - al persoanei de a avea acces la orice informaţie
de interes public nu poate fi îngrădit.
Autorităţile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa
asigure informarea corecta a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra
problemelor de interes personal.
Dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protecţie a
tinerilor sau siguranţa naţionala.

34 © NEDO 01-2003


Mijloacele de informare în masa, publice şi private, sunt obligate sa asigure
informarea corecta a opiniei publice.
Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie sa
garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la
antena. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii
lor se reglementează prin lege organica.
32. Dreptul la învăţătură - este asigurat prin învăţământ general
obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul
superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba romana. În condiţiile
legii, învăţământul se poate desfăşura şi intr-o limba de circulaţie
internaţionala.
Dreptul persoanelor aparţinând minoritarilor naţionale de a învăţa limba lor
materna şi dreptul de a putea fi instruite în aceasta limba sunt garantate;
modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Instituţiile de învăţământ,
inclusiv cele particulare, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile
legii.
Autonomia universala este garantata. Statul asigura libertatea învăţământului
religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat,
învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
33. Dreptul la ocrotirea sănătăţii - este garantat. Statul este obligat sa ia
masuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţi publice.
Organizarea asistentei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru
boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor
medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a
sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
34. Dreptul de vot - cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani,
împliniţi pana în ziua alegerilor inclusiv.
Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici
persoanele condamnate, prin hotărâre judecătoreasca definitiva, la pierderea
drepturilor electorale.
35. Dreptul de a fi ales – îl au cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc
condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), daca nu le este interzisa
asocierea în partide politice, potrivit articolului 37 alineatul (3).
Candidaţii trebuie sa fi împlinit, pana în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de
cel puţin 23 de ani, pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele
locale, şi vârsta de cel puţin 35 de ani, pentru a fi aleşi în Senat sau în funcţia
de Preşedinte al României.
36. Libertatea întrunirilor - mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau
orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod
paşnic, fără nici un fel de arme.

35 © NEDO 01-2003


37. Dreptul de asociere - cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în
sindicate şi în alte forme de asociere.
Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor,
militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a
suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României, sunt
neconstituţionale.
Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale,
avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte
categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organica. Asociaţiile cu
caracter secret sunt interzise.
38. Munca şi protecţia sociala a muncii - dreptul la munca nu poate fi
îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de munca sunt libere. Salariaţii
au dreptul la protecţia sociala a muncii. Masurile de protecţie privesc
securitatea şi igiena muncii, regimul de munca al femeilor şi al tinerilor,
instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de
odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.
Durata normala a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. La munca
egala, femeile au salariu egal cu bărbaţii. Dreptul la negocieri colective în
materie de munca şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt
garantate.
39. Interzicerea muncii forţate - munca forţată este interzisa. Nu constituie
munca forţată:
a) serviciul cu caracter militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia
de cei care, potrivit legii, nu prestează serviciul militar obligatoriu din motive
religioase;
b) munca unei persoane condamnate, prestata în condiţii normale, în
perioada de detenţie sau de libertate condiţionată;
c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol,
precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
40. Dreptul la grevă - salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea
intereselor profesionale, economice şi sociale.
Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi
garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
41. Protecţia proprietăţii private - dreptul de proprietate, precum şi
creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi
sunt stabilite de lege.
Proprietatea privata este ocrotita în mod egal de lege, indiferent de titular.
Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra
terenurilor.
Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica,
stabilita potrivit legii, cu dreapta şi prealabila despăgubire.

36 © NEDO 01-2003

Carte drept maritim si legislatie

Carte drept maritim si legislatie

Recomendados

Recomendados

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Mais procurados (7)

Destaque

Destaque (15)

Carte drept maritim si legislatie