1. MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
NOTE DE CURS
DREPTUL AFACERILOR
(Ciclul I)
AUTORI:
Ilie Rotaru
dr. în drept, conf.univ.
Igor Cirimpei
mg. în drept, lector. univ.
Aprobat la şedinţa Catedrei Drept privat
din: 22.05.2013, proces-verbal Nr: 9
Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM
la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5
Aprobat la ședința Senatului USEM
din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9
CHIŞINĂU – 2013

2. Subiectul 1. INTRODUCERE IN DREPTUL AFACERILOR.
I. NOŢIUNEA DREPTULUI AFACERILOR. OBIECTUL ŞI METODA DREPTULUI
AFACERILOR.
Prin afacere poate fi înţeleasă activitatea social - utilă a cetăţenilor şi a asociaţiilor acestora,
adică a întreprinderilor, în domeniul comerţului, fabricării de producţie, prestării de servicii, executării de
lucrări îndreptată spre obţinerea venitului.
Alături de denumirea dreptul afacerilor se mai poate întâlni denumirea de drept comercial.
Denumirea de dreptul afacerilor însă este mai relevantă deoarece este mai largă, cuprinzând pe lângă
reglementarea raporturilor de comerţ şi a celor de fabricare a producţiei, prestării de servicii, executării de
lucrări. Pe lângă această denumire de drept comercial mai poate fi întâlnită denumire de drept economic,
drept corporativ ş.a.
Dreptul afacerilor reprezintă o totalitate de norme juridice ce reglementează raporturile
patrimoniale şi personal nepatrimoniale ce apar între persoanele fizice şi juridice în legătură cu
desfăşurarea activităţii de întreprinzător, precum şi raporturile ce apar între aceste persoane şi
organele statului ca rezultat al reglementării de către stat a acestor relaţii.
OBIECTUL DREPTULUI AFACERILOR reglementează relaţiile ce ţin de obţinerea calităţii de
întreprinzător, adică înregistrarea în calitate de subiect al dreptului afacerilor, raporturile legate de
desfăşurarea activităţii de întreprinzător, suspendarea sau lichidarea subiectului de drept, raporturile între
agenţii economici în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător, raporturile între agenţii
economici şi organele abilitate ale statului în legătură cu relaţiile numite mai sus.
Precum reiese din definiţia numită mai sus a dreptului afacerilor, acesta reglementează trei mari
categorii de raporturi, care de fapt formează obiectul de studiu al disciplinei în cauză, şi care pot fi
clasificate convenţional în:
A) raporturi patrimoniale, adică acele raporturi care urmăresc nemijlocit obţinerea
venitului (executarea contractelor comerciale);
B) raporturi nepatrimoniale, adică acele raporturi care nu urmăresc nemijlocit
obţinerea venitului, dar care sunt necesare având în vedere că aceste raporturi urmăresc
eficientizarea acestei activităţi (convocarea şi petrecerea adunărilor generale, înregistrarea obiectelor
proprietăţii intelectuale a întreprinderii etc.);
C) raporturile întreprinzătorilor persoane fizice şi juridice cu organelor abilitate ale
statului în cadrul procesului desfăşurării activităţii de întreprinzător (înregistrarea subiectelor
dreptului afacerilor, obţinerea licenţelor şi autorizaţiilor, lichidarea subiectelor dreptului afacerilor şi
derularea procesului de insolvabilitate).
METODA DREPTULUI AFACERILOR. Prin metoda ramurii de drept înţelegem caracterul
normelor cu ajutorul cărora se reglementează raporturile sociale ce constituie obiectul de studiu al
dreptului afacerilor. Pentru unele ramuri de drept este caracteristică metoda dispozitivă – de ex: dr. civil,
dr. familiei, iar pentru unele metoda imperativă de reglementare a relaţiilor sociale - ca de ex: dr. penal,
dr. procesual penal. Pentru dreptul afacerilor este caracteristică o combinaţie a celor două metode, şi
anume metoda imperativ- dispozitivă, ceea ce înseamnă că activitatea de întreprinzător este liberă şi
independentă însă se desfăşoară sub controlul strict al statului în scopul evitării abuzurilor din partea
agenţilor economici şi prejudicierea intereselor statului (achitarea impozitelor, protecţia concurenţei,
protecţia mediului înconjurător şi a securităţii statului).
II. IZVOARELE DREPTULUI AFACERILOR

3. Prin izvoare ale dreptului afacerilor se subînţelege totalitatea actelor normative, aranjate după o
anumită ierarhie în dependenţă de forţa lor juridică, ce reglementează raporturile juridice ale dreptului
afacerilor.
1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.94// Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1 din 12.08.1994;
2. Codul civil nr.1107/2002, publicat in Monitorul Oficial, 2002, nr.82-86.
3. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.1992, MO, 1994, nr.2.
4. Legea cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali nr.
220-XVI din 19.10.2007, MO nr.184-187, 2007;
5. Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 2.04.1997, MO, 1997, nr.38-39.
6. Legea cu privire la piaţa valorile mobiliare nr.199-XIV, 18.XI.1998, MO, 1999, nr.27-28.
7. Legea privind piaţa de capital nr. 171/11.07.2012 //Monitorul Oficial 193-197/665, 14.09.2012;
8. Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr.135-XVI din 14.06.2007.
9. Legea cu privire la investiţii in activitatea de întreprinzător din 18.03.2004 //Monitorul Oficial al R.
Moldova, nr. 64-66/344 din 23.04.2004;
10. Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, MO, 2012, nr.193-197.
11. Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr. 451-XV din 30.07.2001,
MO, 2001, nr. 108-109.
12. Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr.93-XIV din 5.07.1998, MO, 1998, nr.72-73.
13. Legea privind cooperativele de producţie nr.1007/2002, MO, 2002, nr.71-73.
14. Legea privind cooperativele de întreprinzător nr.73/2001, MO, 2001, nr.49-50.
15. Legea cu privire la întreprinderea de stat nr.146-XIII din 16.06.1994, MO, 1994, nr.2.
16. Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995, MO, 1996, nr.1.
17. Legea cu privire la grupele financiar industriale nr.1418/2000, MO, nr.27-28/2001;
18. Legea privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), nr.1353/2000, MO, nr. 14-15;
19. Legea nr.206/2006 privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii //MO nr.126-130/2006.
20. Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007, MO, 2007, nr.90-93.
21. Legea concurenţei Nr. 183 din 11.07.2012, MO-193-197, 2012;
22. Legea privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare nr.820/2000, MO-5-7/2001;
23. Legea privind zonele economice libere nr.440/2001, MO, 2001, nr.108-109;
24. Legea nr. 625 din 03.11.95 cu privire la Zona Antreprenoriatului Liber "Expo-Business-Chişinău"
//Monitorul Oficial 73/857 din 28.12.1995;
25. Legea nr. 1295 din 25.07.2002 privind Zona Economică Liberă "Ungheni-business" //Monitorul Oficial
113-114/898 din 05.08.2002;
26. Legea nr. 1565 din 26.02.98 privind Zona Antreprenoriatului Liber - Parcul de Producţie "Otaci-
Business" //Monitorul Oficial 36-37/242 din 23.04.1998;
27. Legea nr. 1529 din 19.02.98 privind Zona Antreprenoriatului Liber -Parcul de Producţie "Taraclia"
//Monitorul Oficial 36-37/238 din 23.04.1998;
28. Legea nr. 626 din 03.11.95 privind Zona Antreprenoriatului Liber "Tvardiţa" //Monitorul Oficial 73/859
din 28.12.1995;
29. Legea privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nr.192-XIV din 12.11.1998, MO, 1998, nr.22-23.
30. Legea privind protecţia mediului înconjurător nr.1516-XII din 16.06.1993, Monitorul, 1993, nr.10.
31. Regulamentul – model al întreprinderii municipale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.387 din
06.06.1994, MO, 1994, nr.2.
32. Hotărârea Guvernului cu privire la reglementarea monopolurilor, nr. 582 din 17.08.95, MO, 1995, nr.
59-60.
33. Hotărârea Guvernului nr. 977 privind înregistrarea gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) din
14.09.2001// Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 116-118/1045 din 27.09.2001.
34. Hotărârea CNVM cu privire la indicaţii referitor la procedura de schimb a hârtiilor de valoare in
legătură cu reorganizarea societăţilor pe acţiuni nr.76 din 29.12.1997, MO, 2000, nr.42-44.
35. Hotărârea Guvernului nr. 783 din 17.06.2002 despre aprobarea Concepţiei privind crearea şi
dezvoltarea zonelor economice libere //Monitorul Oficial 91-94/884 din 27.06.2002.

4. Subiectul 2: ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR. REGLEMENTAREA
JURIDICĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTRERINZĂTOR
1. NOŢIUNEA ŞI ELEMENTELE ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR.
Doctrinarii au determinat prin activitatea de întreprinzător mijlocul legal de obţinere a
veniturilor necesare asigurării existenţei indivizilor, desfăşurată în anumite condiţii prevăzute de lege.
În legislaţia RM putem găsi mai multe denumiri ale activităţii de întreprinzător, ca de exemplu –
activitate de antreprenoriat, activitate comercială, afacere, bussines, activitate economică. Între
aceste noţiuni pot fi găsite atât puncte de tangenţă cât şi deosebiri ceea ce face să presupunem că
aceste definiţii nu au în esenţă acelaşi sens, respectiv urmează să deosebim aceste activităţi. Astfel
activitatea economică înglobează în sine nu doar activitatea comercială, adică activitatea aducătoare de
beneficii cât şi pe cea necomercială, ca de exemplu activitatea instituţiilor de învăţământ, activitatea
notarilor şi avocaţilor, persoanelor ce comercializează automobile la piaţă, uneori fiind dificil de a delimita
care activitate este comercială şi care este necomercială.
Pentru a clarifica aceste noţiuni este necesar să cunoaştem definiţia dată de legiuitor activităţii de
întreprinzător. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, unicul act normativ care defineşte
noţiunea de activitate de întreprinzător ne spune că: „Prin activitatea de întreprinzător se subînţelege
activitatea de fabricare a producţiei, de executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor, desfăşurată de
cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din propria iniţiativă, în numele şi cu riscul propriu,
sub răspunderea lor patrimonială, în scopul asigurării unei surse de venituri permanente”.
Din definiţia dată putem determina elementele activităţii de întreprinzător, cu ajutorul cărora vom
putea delimita activităţile de întreprinzător de celelalte activităţi similare care nu se raportează la
activităţile de întreprinzător.
I. Primul element este „activitate practicată de cetăţeni şi asociaţiile acestora” .
În Republica Moldova activitatea de întreprinzător poate fi practicată numai în formele
organizatorico – juridice prevăzute de lege. În caz contrar o astfel de activitate se consideră ca practicare
ilegală a activităţii de întreprinzător şi se pedepseşte pe cale administrativă sau penală, iar tot beneficiul
realizat pe cale ilegală fiind făcut venit la stat.
Activitatea de întreprinzător se poate desfăşura de persoane fizice sau de asociaţiile acestora,
adică de persoane juridice. Conform art. 26 a Codului Civil persoana fizică are dreptul să practice
activitate de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în
calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege.
La momentul de faţă în Republica Moldova persoanele fizice pot desfăşura activitate de
întreprinzător în următoarele forme:
A) titular al patentei de întreprinzător (se obţin de la inspectoratele fiscale);
B) s-a înregistrat în calitate de întreprinzător individual (la CÎS);
C) a înregistrat o gospodărie ţărănească (primăriile unităţilor administrativ teritoriale).
Persoanele juridice pot efectua activitate de întreprinzător doar după efectuarea înregistrării de
stat, iar în unele cazuri expres prevăzute de lege doar după obţinerea licenţei.
Persoanele juridice pot fi clasificate în:

5. Convenţional persoanele juridice cu scop lucrativ pot fi divizate în:
A) societăţi comerciale:
B) societăţile cooperatiste:
D) Întreprinderi, care la rândul lor pot fi:
După cum se poate de observat şi într-un caz şi în altul este strict necesară înregistrarea de stat
a întreprinzătorilor, fapt prin care statul urmăreşte mai multe scopuri: evidenţa agenţilor economici,
efectuarea unui control eficient, impozitarea, ş.a.
Al II element – „activitate independentă şi din propria iniţiativă”.
Întreprinzătorul acţionează în mod independent în relaţiile cu terţii nefiind obligat de a cere
acordul unor terţi. Întreprinzătorul are dreptul al alegerea domeniului de activitate, a formei de organizare
juridică a activităţii, poate stabili singur preţurile, cu excepţiile stabilite de lege, îşi alege independent
contragenţii, are dreptul la suspendarea sau încetarea activităţiisale, este protejat de amestecul ilegal al
organelor statului sau a unor terţe persoane.
Independenţa întreprinzătorului nu trebuie însă interpretată ca una totală, deoarece este limitată
de catele normative şi de drepturile altor persoane.

6. Propria iniţiativă se manifestă prin faptul că întreprinzătorul îşi manifestă liber iniţiativa de a
practica o anumită activitate, de a investi anumite surse şi bunuri în afacere pentru a obţine ulterior
venituri. Iniţiativa trebuie să fie raţională, reală, legală.
Al III element – „activitate în nume propriu”.
Fiecare întreprinzător activează în relaţiile cu terţii şi organele statului în nume propiu, adică cu
numele agentului care a solicitat înregistrarea de stat. Astfel, titularii de patentă activează în mune
propriu, fără a putea atrage la muncă alte persoane. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Întreprinzătorii
Individuali. În denumirea Gospodăriei Ţărăneşti se indică numele fondatorului sau a fondatorilor. Din
momentul constituirii persoanele juridice acţionează în nume propriu, deoarece dispune de petrsonalitate
juridică, drepturi şi obligaţii, răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul său, iar voinţa sa este
exteriorizată prin intermediul administratorului. Conform prevederilor legalepe toate actele va figura
denumirea persoanei juridice, sediul şi rechizitele bancare.
Al IV element – „activitate pe riscul propriu şi sub răspundere patrimonială proprie”.
Activitatea de întreprinzător se bazează pe risc, deoarece nu poate fi activitate fără risc mai ales
că întreprinzătorul fondând o afacere pune în circulaţie bani, bunuri pentru a majora veniturile sale. Nu
întotdeauna însă activitatea economică conform regulilor economiei de piaţă este eficientă şi
întreprinzătorul riscă fie din motive obiective (independente de voinţa întreprinzătorului – greve, calamităţi
naturale) fie din motive subiective (incompetenţă, neonorarea obligaţiilor contractuale) să suporte riscul
activităţii sale, inclusiv pierderea totală a mijloacelor materiale investite.
Al V element – „activitate permanentă aducătoare de venituri”.
În cadrul prevederilor legii nu găsim noţiunea de „activitate permanentă” astfel că apelăm la
interpretarea gramaticală a normei legale ”sursă de venit permanentă”, ceea ce semnifică o activitate
permanentă, continuă în timp şi nu o activitate ocazională.
Abordările doctrinale ne recomandă să determinăm ce venituri a obţinut persoana din activitatea
de întreprinzător în raport cu toate veniturile pe care le obţine persoana în decursul anului şi să
determinăm dacă aceste venituri sunt de ajuns pentru întreţinerea persoanei.
Veniturile. Orice activitate de întreprinzător trebuie să aducă întreprinzătorului venit. Venitul este
diferenţa între sumele investite de întreprinzător şi cele obţinute după onorarea obligaţiilor asumate.
2.GENURILE ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR.
Din punct de vedere legal genurile activităţii de întreprinzător sunt enumerate în art. 1 a Legii cu
privire la Antreprenoriat şi Întreprinderi:
A. Fabricarea producţiei;
B. Executarea lucrărilor;
C. Prestarea serviciilor.
În noţiunea prezentată de către legea enumerată s-a omis cel mai des practicat gen de activitate
de întreprinzător şi anume – comercializarea mărfurilor şi serviciilor.
A) Fabricarea producţiei ca gen de activitate economică constă în transformarea materiilor
prime sau a semifabricatelor în produse noi cu o valoare economică mai mare. În cadrul acestui proces
întreprinzătorul este obligat să respecte tehnologiile, drepturile consumatorului, să nu polueze mediul
înconjurător.
B) Executarea lucrărilor – gen de activitate economică prin care întreprinzătorul se obligă să
efectueze o anumită lucrare fie din propriul material, fie din cel al beneficiarului contra unei remuneraţii;
C) Prestarea serviciilor - gen de activitate economică prin care întreprinzătorul se obligă să
satisfacă anumite necesităţi ale persoanelor fizice sau juridice sau a statului (consultanţă, transport,
publicitate, asigurări). Deosebirea esenţială dintre executarea de lucrări şi prestarea de servicii este că
serviciile sunt de regulă imateriale;
D) Comercializarea mărfurilor şi produselor – gen de activitate economică prin care
vânzătorul se obligă să transfere dreptul de proprietate asupra bunurilor cumpărătorului iar ultimul se
obligă să recepţioneze bunul şi să achite preţul bunului.
Deosebim veriga simplă a relaţiilor contractuale şi veriga compusă a relaţiilor contractuale în
cadrul activităţii de comercializare a bunurilor.

7. Întreprinzătorii nu pot însă practica orice gen de activitate în acest sens existând anumite
restricţii. Astfel deosebim activităţi:
a. Interzise. În legislaţie nu se conţine o listă exhaustivă a activităţilor interzise. De aici
deducem că sunt interzise acele activităţi care deşi pot aduce beneficii sunt interzise de normele
imperative ale legii, iar pentru practicarea acestora se prevede o pedeapsă penală sau administrativă
(întreţinerea caselor de toleranţă, proxenetismul, traficul de fiinţe umane).
b. Activităţi monopol de stat- adică activităţi ce pot fi desfăşurate exclusiv de către
organele statului sau de agenţii economici constituiţi de stat pentru aceste scopuri. Lista genurilor de
activitate permise exclusiv întreprinderilor de stat este stabilit la art. 10, al. 3 a Legii cu privire la
Antreprenoriat şi Întreprinderi.
c. Activităţi monopol natural. Este situaţia în care fabricarea producţiei, executarea
anumitor lucrări, prestarea anumitor servicii în virtutea unor factori de ordin natural, economic, tehnologic,
geografic se află sub controlul direct al unui sau câţiva agenţi economici.
Activităţile desemnate ca monopol natural sunt exercitate doar de unii agenţi economic datorită
importanţei acestor activităţi sau a imposibilităţii desfăşurării genului dat de activitate de către mai mulţi
agenţi economici.
Activităţile ce sunt categorisite drept monopol natural sunt stabilite expres în Hotărîrea Guvernului
nr. 582 din 17.08.1995 cu privire la reglementarea monopolurilor;
IV practicate în baza licenţei. Unele genuri de activitate expres stabilite de către Legea cu
privire la reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător pot fi practicate doar după obţinerea
unei autorizaţii speciale denumite licenţă.
Celelalte genuri de activitate pot fi practicate liber, din momentul înregistrării în calitate de
întreprinzător.
Activităţile economice practicate în economia Republicii Moldova sunt stabilite şi în Clasificatorul
Activităţilor din Economia Moldovei, aprobat prin ordinul Moldova standard nr. 694 –ST din
09.02.2000.
3. OBLIGAŢIILE PROFESIONALE ALE ÎNTREPRINZĂTORULUI:
A. Obligaţia de a obţine licenţa;
B. Obligaţia de a exercita activitatea în limitele concurenţei licite;
C. Obligaţia de a ţine evidenţa contabilă;
Obligaţia de a obţine licenţa.
În conformitate cu prevederile art. 60, al. 5 al Cod Civil persoana juridică poate practica anumite
tipuri de activitate a căror listă este stabilită de lege, doar în baza unui permis special (licenţă). Dreptul
persoanei juridice de a practica activitatea pentru care este necesară licenţa apare în momentul obţinerii
ei sau în momentul indicat în ea şi încetează o dată cu expirarea licenţei dacă legea nu prevede altfel.
Pentru unele genuri de activitate legiuitorul a stabilit condiţii suplimentare de activitate, exercitând
astfel funcţia de control, protecţie a drepturilor şi intereselor cetăţenilor, apărarea securităţii statului.
Activităţile supuse licenţierii, modul de obţinere a licenţei, organele abilitate cu eliberarea
licenţelor, condiţiile de retragere suspendare ş.a. sunt stabilite de Legea RM privind reglementarea prin
licenţiere a activităţii de întreprinzător. Conform art. 2 din Lege prin licenţă se înţelege “licenţă – act
administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licenţiere în procesul de reglementare a
activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă
stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau parţial, cu respectarea obligatorie a condiţiilor
de licenţiere”
Titularii de licenţă - Licenţa poate fi obţinută de către persoanele fizice sau juridice înregistrate
în modul stabilit în Republica Moldova în calitate de întreprindere sau de organizaţie, indiferent de tipul de
proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi persoană fizică ce poate practica unele genuri de
activitate supuse licenţierii în temeiul unor alte acte legislative, care depune la autoritatea de licenţiere
declaraţie şi documentele necesare eliberării licenţei;

8. Autorităţile de licenţiere sânt:
a) Camera de licenţiere a Republicii Moldova. Majoritatea licenţelor se eliberează de către acest
organ. Alte organe abilitate cu funcţia eliberării licenţelor sunt:
b) Banca Naţională a Moldovei;
c) Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
d) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;
e) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei;
f) Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
Genurile de activitate supuse licenţierii sunt stabilite de art. 8 a Legii:
Actele necesare pentru obţinerea licenţei
Pentru obţinerea licenţei, conducătorul întreprinderii sau organizaţiei ori persoana împuternicită
de acesta sau persoana fizică depune la autoritatea de licenţiere respectivă personal, prin scrisoare
recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală) o
declaraţie de modelul stabilit de această autoritate, semnată de persoana care depune declaraţia, ce
conţine:
a) denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO al întreprinderii sau al organizaţiei ori
numele, prenumele, adresa şi IDNP al persoanei fizice;
b) genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul de licenţă
intenţionează să obţină licenţă;
c) asumarea pe propria răspundere de către solicitantul de licenţă a responsabilităţii pentru
respectarea condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită licenţă şi
pentru veridicitatea documentelor prezentate.
La declaraţia pentru eliberarea licenţei se anexează:
a) copia de pe certificatul de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei ori de pe
buletinul de identitate al persoanei fizice;
b) documentele suplimentare în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementează
activitatea licenţiată pentru care se solicită licenţa. Documentele pot fi însoţite şi de copii pe suport
electronic.
Solicitarea altor documente decât cele prevăzute de Lege se interzice.
Documentele se depun în original sau în copie. Datele din documentele şi informaţiile depuse se
verifică prin procedura ghişeului unic.
Declaraţia pentru eliberarea licenţei şi documentele anexate la ea se înregistrează conform
borderoului, a cărui copie se expediază (se înmânează) solicitantului de licenţă, cu menţiunea privind
data înregistrării declaraţiei, autentificată prin semnătura persoanei responsabile a autorităţii de licenţiere.
Declaraţia pentru eliberarea licenţei nu se înregistrează în cazul în care:
a) aceasta a fost depusă (semnată) de o persoană care nu are atribuţiile respective;
b) documentele au fost perfectate cu încălcarea cerinţelor prezentului articol.
Despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă este
informat în scris în cel mult 3 zile lucrătoare din ziua adresării, indicându-se temeiurile refuzului.
După înlăturarea cauzelor ce au servit temei pentru refuzul înregistrării declaraţiei pentru
eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă poate depune o nouă declaraţie, care se examinează în modul
stabilit.
Decizia de eliberare a licenţei
Autoritatea de licenţiere, în baza declaraţiei pentru eliberarea licenţei şi documentelor anexate,
adoptă decizia privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei în cel mult 5 zile lucrătoare
de la data înregistrării acesteia.
Prin derogare de la cele expuse, în cazurile expres stabilite de legile care reglementează
activitatea licenţiată respectivă, poate fi stabilit un termen mai mare pentru adoptarea de către autoritatea
de licenţiere a deciziei privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei pentru eliberarea
licenţei. (de exemplu licenţele eliberate pentru activitatea bancară).

9. Informaţia despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei se comunică solicitantului cel
târziu în ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.
Temei pentru respingerea declaraţiei pentru eliberarea licenţei este depistarea de către
autoritatea de licenţiere a datelor neveridice în documentele prezentate de către solicitantul de licenţă.
În caz de respingere a declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul poate depune o nouă
declaraţie după înlăturarea cauzelor care au servit drept temei pentru respingerea declaraţiei precedente.
Licenţa se consideră eliberată dacă autoritatea de licenţiere nu răspunde solicitantului de licenţă
în termenele prevăzute de lege. După expirarea termenului cumulativ stabilit pentru înştiinţarea despre
refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, despre respingerea acesteia sau despre
adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei, cu condiţia lipsei unei comunicări scrise despre temeiurile
refuzului înregistrării şi/sau respingerii declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă poate
desfăşura activitatea pentru care a solicitat licenţa.
Procedura aprobării tacite, se aplică tuturor licenţelor, cu excepţia celor emise de autorităţile de
reglementare din sectorul financiar (bancar şi nebancar), în domeniul activităţilor care vizează regimul
armelor de foc, muniţiilor şi explozibililor.
Răspunsul negativ, dat în termenele prevăzute de lege, nu echivalează cu aprobarea tacită.
Sfera de acţiune a licenţei
Licenţele eliberate de autorităţile de licenţiere indicate în prezenta lege sânt valabile pe întreg
teritoriul Republicii Moldova dacă legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă nu prevăd
limitări teritoriale.
Licenţele obţinute în Republica Moldova sânt valabile şi peste hotarele ei în conformitate cu
acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Licenţele eliberate de autorităţile de licenţiere din străinătate sânt valabile şi pe teritoriul
Republicii Moldova în conformitate cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Termenul de valabilitate a licenţei este reglementat de art. 13 a Legii, care menţionează că:
Pentru genurile de activitate specificate la art.8 Lege, alin.(1) pct.1)–4), 9)–32) şi 43), licenţa se
eliberează pe un termen de 5 ani.
Pentru genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.5), 6) şi 8), licenţa se eliberează pe
un termen de un an.
Pentru genul de activitate indicat la art.8 Lege, alin.(1) pct.7), licenţa se eliberează pe un termen
de 3 ani, cu indicarea anuală în conţinutul acesteia a termenului pentru care s-a achitat taxa de licenţă.
Pentru genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.33)–42) şi 44), termenul de
valabilitate a licenţei se stabileşte prin legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă.
Eliberarea licenţei. Licenţa se perfectează în termen de 3 zile lucrătoare, începînd cu ziua
primirii documentului care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei. Menţiunea despre data
primirii documentului, care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei, se face pe borderoul
documentelor primite de la solicitantul de licenţă.
Dacă solicitantul, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a expediat (înmânat) înştiinţarea
despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei, nu a prezentat nemotivat documentul ce confirmă
achitarea taxei pentru eliberarea acesteia sau nu s-a prezentat pentru a i se elibera licenţa perfectată,
autoritatea de licenţiere este în drept să anuleze decizia privind eliberarea licenţei sau să adopte decizia
privind recunoaşterea licenţei ca fiind nevalabilă.
Titularul de licenţă nu este în drept să transmită licenţa sau copia de pe aceasta altei persoane.
Reperfectarea licenţei. Conform prevederilor art. 15 a Legii - Temeiurile pentru reperfectarea
licenţei sînt schimbarea denumirii titularului de licenţă şi modificarea altor date ce se conţin în licenţă. La
apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei titularul acesteia este obligat, în termen de 10 zile
lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere o cerere de reperfectare a licenţei împreună cu licenţa
care necesită reperfectare şi documentele (sau copiile de pe acestea, cu prezentarea originalelor pentru
verificare), ce confirmă modificările în cauză. Autoritatea de licenţiere, în termen de 10 zile lucrătoare de

10. la data depunerii cererii de reperfectare a licenţei şi a documentelor anexate la ea, adoptă decizia privind
reperfectarea licenţei şi o comunică solicitantului. Licenţa reperfectată se eliberează pe acelaşi formular
sau, după caz, pe un formular nou, ţinîndu-se cont de modificările indicate în cerere; totodată se
eliberează copiile necesare de pe această licenţă. După expirarea termenului de adoptare a deciziei
privind reperfectarea licenţei şi în lipsa unei comunicări în scris privind respingerea cererii de reperfectare
a licenţei, se consideră că licenţa a fost reperfectată.
Termenul de valabilitate a licenţei reperfectate nu poate depăşi termenul de valabilitate indicat în
licenţa precedentă. La reperfectarea licenţei, în cazul în care licenţa reperfectată se eliberează pe un
formular nou, autoritatea de licenţiere adoptă decizia despre recunoaşterea nevalabilităţii licenţei
precedente, introducînd modificările respective în registrul de licenţiere, nu mai tîrziu de ziua lucrătoare
imediat următoare adoptării deciziei.
(n perioada examinării cererii privind reperfectarea licenţei titularul acesteia îşi poate continua
activitatea în baza unui certificat eliberat de autoritatea de licenţiere.
Licenţa care nu a fost reperfectată în termenul stabilit nu este valabilă.
Eliberarea duplicatului licenţei. Drept temei pentru eliberarea duplicatului licenţei serveşte
pierderea sau deteriorarea acesteia. În caz de pierdere a licenţei, titularul acesteia este obligat, în decurs
de 15 zile lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere, în persoană, prin scrisoare recomandată sau
prin poştă electronică, o cerere de eliberare a duplicatului licenţei. În cazul în care licenţa este deteriorată
şi nu poate fi folosită, titularul acesteia depune la autoritatea de licenţiere, împreună cu licenţa
deteriorată, o cerere de eliberare a duplicatului acesteia. Autoritatea de licenţiere este obligată să
elibereze duplicatul licenţei în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a
duplicatului licenţei.
Termenul de valabilitate a duplicatului licenţei nu poate depăşi termenul indicat în licenţa pierdută
sau deteriorată.
În caz de eliberare a duplicatului licenţei, autoritatea de licenţiere adoptă decizia de anulare a
licenţei pierdute sau deteriorate, cu introducerea modificărilor respective în registrul licenţelor nu mai
tîrziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei. În perioada de examinare a cererii de
eliberare a duplicatului licenţei, titularul acesteia îşi poate desfăşura activitatea pe baza unui certificat
eliberat de autoritatea de licenţiere.
Taxa pentru licenţă e prevăzută de art. 18 a Legii. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru
genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.1)-3), pct.9)–29), 31), 32), 40), 41) şi 43) este de
3250 lei. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru unităţile farmaceutice, cu excepţia unităţilor farmaceutice
veterinare, din localităţile rurale este de 2340 lei. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru activitatea
farmaceutică veterinară în localităţile rurale este de 390 de lei. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru
asistenţă veterinară în localităţile rurale nu se percepe. Pentru solicitanţii de licenţă înregistraţi cu cel mult
un an înainte de data depunerii declaraţiei pentru eliberarea licenţei, taxa pentru eliberarea licenţei
constituie 50 la sută din taxa stabilită. Această prevedere nu se extinde asupra solicitanţilor de licenţă
pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc, producţiei alcoolice, tutunului şi al produselor petroliere.
Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8, Lege, alin.(1) pct.5),
6), 8) şi 39) se achită anual conform anexei nr.1 la Lege. Taxa de eliberare a licenţei pentru activitatea în
domeniul jocurilor de noroc se achită în termenele prevăzute la pct.3 din nota anexei nr.1 la Lege.
Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.7) se
achită separat pentru fiecare an de valabilitate a licenţei: la eliberarea licenţei şi la expirarea fiecărui an
din data eliberării licenţei – conform taxei anuale stabilite în anexa nr.1 la prezenta lege. În acelaşi mod
se achită şi taxa pentru copia de pe licenţă ce confirmă dreptul filialei sau al altei subdiviziuni separate a
titularului de licenţă de a desfăşura activitatea în baza licenţei obţinute.
Taxa pentru reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta se stabileşte în proporţie
de 10 la sută din taxa pentru eliberarea acesteia, dar nu mai mult de 585 de lei, iar a duplicatului licenţei
– de 585 de lei. În cazul reperfectării licenţei, taxa pentru eliberarea copiei autorizate de pe aceasta nu se
percepe, cu excepţia extinderii activităţii licenţiate pe o adresă nouă (filială, subdiviziune).

11. Suspendarea temporară şi reluarea valabilităţii licenţei este reglementată de art. 20 a Legii.
Astfel, licenţa poate fi suspendată temporar în următoarele cazuri:
a) cererea titularului de licenţă privind suspendarea acesteia;
b) neachitarea anuală, în termenul stabilit, a taxei pentru licenţă;
c) nerespectarea de către titularul de licenţă a termenului de depunere a cererii de eliberare a
duplicatului licenţei pierdute sau deteriorate;
d) desfăşurarea de către filială şi/sau altă subdiviziune separată a titularului de licenţă a activităţii
licenţiate fără copia autorizată de pe licenţă, în cazurile cînd obligativitatea obţinerii copiilor autorizate de
pe licenţă este stabilită prin lege.
Decizia privind reluarea valabilităţii licenţei se adoptă de autoritatea de licenţiere în temeiul
hotărîrii instanţei de judecată care a emis hotărîrea de suspendare a acesteia, în termen de 3 zile
lucrătoare de la data primirii înştiinţării. Decizia se aduce la cunoştinţă titularului de licenţă în termen de 3
zile lucrătoare de la data adoptării acesteia.
Termenul de valabilitate a licenţei nu se prelungeşte pe perioada de suspendare temporară a
acesteia.
Retragerea licenţei este reglementată de Articolul 21 a Legii. Licenţa poate fi retrasă în
conformitate în următoarele cazuri:
a) cererea titularului de licenţă privind retragerea acesteia;
b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a titularului de licenţă;
c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii de licenţiere;
d) stabilirea faptului de transmitere a licenţei sau a copiei de pe aceasta altei persoane în scopul
desfăşurării genului de activitate licenţiat;
e) neînlăturarea, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au dus la suspendarea temporară a
licenţei;
f) nerespectarea a doua oară a prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de
licenţiere;
g) neachitarea lunară şi trimestrială, în termenul stabilit, a taxei pentru licenţă.
Licenţa se retrage şi în alte cazuri prevăzute expres de legile ce reglementează genul de
activitate licenţiat. În cazul retragerii licenţei, taxa pentru licenţă nu se restituie.
Controlul în domeniul licenţierii. Autoritatea de licenţiere are obligaţia de a controla
respectarea condiţiilor de licenţiere a activităţilor pentru care eliberează licenţe. Controalele pot fi
planificate sau inopinate.
B) Obligaţia de a ţine evidenţa contabilă
În conformitate cu prevederile Legii contabilităţii şi anume art. 2 al legii se spune că legea
contabilităţii se aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător,
organizaţiilor necomerciale, inclusiv instituţiilor publice, notarilor, avocaţilor şi birourilor înfiinţate de
aceştia, precum şi reprezentanţelor şi filialelor întreprinderilor (organizaţiilor) nerezidente, înregistrate în
Republica Moldova (denumite în cele ce urmează entităţi), indiferent de domeniul de activitate, tipul de
proprietate şi forma juridică de organizare.
În aceiaşi ordine de idei în conformitate cu prevederile art. 7 a Legii - Entitatea este obligată
să ţină contabilitatea şi să întocmească rapoartele financiare în modul prevăzut de prezenta lege, de
standardele de contabilitate, de planul de conturi contabile şi de alte acte normative aprobate în
conformitate cu art.11 alin.(2) lit.a).
Contabilitatea este un sistem de evidenţă a operaţiunilor efectuate de către întreprindere de
determinare a datelor necesare pentru întocmirea rapoartelor financiare, calcularea şi achitarea
impozitelor. Contabilitatea trebuie să reflecte toate bunurile persoanei, în expresie naturală şi bănească,
drepturile şi obligaţiile veniturile şi cheltuielile persoanei.
Funcţiile contabilităţii:
1. Înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor efectuate, prelucrarea şi păstrarea
informaţiei cu privire la patrimonial persoanei, cheltuielile suportate şi veniturile realizate.

12. 2. Controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate;
3. posibilitatea determinării patrimoniului naţional.
Potrivit art. 15 a legii contabilitatea se ţine în partida simplă, dublă simplificată şi partida dublă.
Entităţile cu răspundere limitată şi entităţile cu răspundere nelimitată organizează şi ţin
contabilitatea în baza sistemului contabil:
a) în partidă simplă, fără prezentarea rapoartelor financiare - sau
b) simplificat în partidă dublă, sau
c) complet în partidă dublă,
Organizarea evidenţei contabile.
Organizarea evidenţei contabile este pusă în sarcina conducătorului întreprinderii., care
este responsabil de întocmirea corectă a rapoartelor, ţinerea evidenţei contabile
Documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile financiare, comerciale şi calculate pot fi
semnate unipersonal de conducătorul entităţii ori de două persoane cu drept de semnătură: prima
semnătură aparţine conducătorului sau altei persoane împuternicite, a doua - contabilului-şef sau altei
persoane împuternicite. Semnăturile pe documentele menţionate, după caz, se confirmă prin aplicarea
ştampilei entităţii respective. În lipsa funcţiei de contabil-şef, ambele semnături pe documentele
menţionate se aplică de conducătorul entităţii respective sau de alte persoane împuternicite.
C) Obligaţia de a desfăşura activitatea în limitele concurenţei licite
În cazul în care pe o anumită piaţă există un singur agent economic care desfăşoară
anumite genuri de activitate suntem în prezenţa situaţiei denumite monopol, şi invers în cazul în care pe
piaţă există mai mulţi agenţi economic care desfăşoară genuri de activitate similare suntem în prezenţa
situaţiei denumite concurenţă.
Concurenţa e favorabilă consumatorului (poate alege mărfuri sau produse mai calitative, la
preţul convenabil);
Monopolul este favorabil producătorului, deoarece în cazul dat el de sine stătător poate
stabili criteriile de formare a condiţiilor pieţii (preţ, calitate ş.a.).
Conform art. 4 din Legea concurenţei - concurenţa – este o rivalitate economică,
existentă sau potenţială, între două sau mai multe întreprinderi independente pe o piaţă relevantă, cînd
acţiunile lor limitează efectiv posibilităţile fiecăreia dintre ele de a influenţa unilateral condiţiile generale de
circulaţie a produselor de pe piaţa respectivă, stimulează progresul tehnico-ştiinţific şi creşterea
bunăstării consumatorilor;
Conform definiţiei doctrinare – concurenţa - este o liberă competiţie între mai mulţi agenţi
economici care oferă produse şi servicii similare.
Condiţiile necesare pentru existenţa concurenţei.
Pentru ca într-un sta cu o economie de piaţă să existe concurenţă este necesară
respectarea anumitor condiţii:
1. Liberalizarea comerţului. Conform art. 126, al. 2 Constituţie – statul trebuie să asigure
libertatea comerţului şi a activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale. Acest fapt semnifică că
agenţii economici pot practica orice gen de activitate care nu este interzis de lege, determină independent
genul de activitate practicat şi preţurile mărfurilor comercializate.
2. Existenţa unui număr suficient de agenţi economici privaţi, deoarece numai în cazul dat
poate fi vorba de o concurenţă sănătoasă, în caz contrar fiind în preajma situaţiei denumite monopol sau
a situaţiei agentului economic dominant pe piaţă. Astfel atât codul civil al RM cât şi Legea cu privire la
înregistrarea de sta a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali interzic refuzul de înregistrare a
agenţilor economici pe motiv de inoportunitate.
3. Liberalizarea preţurilor şi a tarifelor. În RM preţurile sunt libere iar autorităţilor publice li se
interzice să dea dispoziţii privind majorarea, reducerea sau menţinerea preţurilor şi a tarifelor, cu excepţia
acelora stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 547/95 cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare
de către stat a preţurilor (tarifelor). Se referă în special la preţurile medicamentelor produse în RM,

13. transport feroviar şi cel de pasageri (cu excepţia taximetrelor), gaze naturale, energia electrică şi termică
şi a mărfurilor cu adaos comercial limitat (produse de panificaţie, lactate, făină şi paste făinoase);
4. Asigurarea cadrului legal. Concurenţa este eficientă doar atunci când este asigurat cadrul
legal de existenţă al acesteia adică existenţa unui număr suficient de reglementări juridice care să
asigure existenţa şi dezvoltarea concurenţei licite şi să combată concurenţa ilicită.
Funcţiile concurenţei.
1. Reglator al cererii şi ofertei;
2. Determină preţul real al mărfurilor şi serviciilor.
Formele concurenţei:
1. Concurenţa licită;
2. Concurenţa ilicită.
Concurenţa ilicită sau acţiunile care dăunează concurenţei se realizează prin:
A) Practici anticoncurenţiale ce se pot manifesta prin:
1. Acorduri anticoncurenţiale
2. Abuzul de poziţie dominanta;
3. Acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale
sau locale de restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenţei.
B) CONCURENTA NELOIALA ce se poate manifesta prin:
1. Discreditarea concurenţilor
2. Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul
3. Obţinerea şi/sau folosirea ilegală a secretului comercial al concurentului
4. Deturnarea clientelei concurentului

14. Subiectul 3. SUBIECTELE DREPTULUI AFACERILOR
1. NOŢIUNI GENERALE.
Subiectele dreptului afacerilor sunt participanţii la raporturile juridice ale dreptului afacerilor care
pot fi oamenii fie priviţi individual fie în forme organizate, adică persoanele juridice.
Astfel sunt subiecte ale dreptului afacerilor persoanele fizice sau juridice care au calitate
de întreprinzător, adică desfăşoară activitate de întreprinzător.
Deoarece dreptul afacerilor conţine şi norme de drept public au calitate de subiect al
dreptului afacerilor şi persoanele juridice care licenţiază, înregistrează, controlează activitatea
persoanelor ce desfăşoară activitate de întreprinzător.
În legislaţia RM nu se defineşte expres noţiunea - activitate de întreprinzător, ba mai mult
ca atât se utilizează mai multe denumiri în privinţa subiectelor dreptului afacerilor, ca de exemplu: Agent
economic, întreprinzător, comerciant, întreprindere ş.a.
2. PERSOANA FIZICĂ CA SUBIECT AL DREPTULUI AFACERILOR.
În conformitate cu prevederile art. 26 a Codului Civil - Persoana fizică are dreptul să practice
activitate de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în
calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege. Persoana care practică activitate de
întreprinzător fără înregistrare de stat nu poate invoca lipsa calităţii de întreprinzător. Asupra activităţii de
întreprinzător desfăşurate fără constituirea de persoană juridică se aplică regulile care reglementează
activitatea persoanelor juridice cu scop lucrativ dacă din lege sau din esenţa raporturilor juridice nu
rezultă altfel.
Astfel persoana fizică antreprenor trebuie să dispună de capacitate de exerciţiu deplină,
să fie înregistrată la organul competent şi poate practica genurile de activitate neinterzise de lege.
În legislaţia RM e stabilit că nu pot practica activitate de întreprinzător:
II. unele persone cu funcţii publice, ca de ex: Preşedintele RM, parlamentarii, membrii
Guvernului, judecătorii Curţii Constituţionale, judecătorii, procurorii, colaboratorii organelor de drept;
III. persoanele lipsite de acest drept de către instanţa de judecată.
Nu au calitate de întreprinzătroi acţionarii Societăţilor pe acţiuni, asociaţii SRL, a cooperativelor,
deoarece deţinerea acţiunilor sau a părţilor sociale nu semnifică practicare a activităţii de întreprinzător.
Aceste persoane apar mai repede ca nişte investitori în capitalul social al întreprinderii cu ajutorul
căruia întreprinderea ulterior ăşi desfăşoară activitatea. Nu sunt întreprinzători, adică subiecţi ai
dreptului afacerilor nici salariaţii întreprinderii, deoarece munca salariaţilor se reglementează de
alte acte normative, acestia nu practică o activitate în nume propriu şi nu răspund pentru
obligaţiile întreprinderii cu bunurile sale.
A) Titularul patentei de întreprinzător.
Noţiunea de patentă de întreprinzător. Patenta de întreprinzător, denumită în continuare
patentă, este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfăşura genul de activitate
de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp.
Caracterele juridice ale patentei:
1. Patenta este un certificat nominativ;
2. Patenta nu este transmisibilă;
3. În baza patentei activitatea este desfăşurată doar de persone fizice;
4. O patentă este eliberată pentru un singur gen de activitate

15. Titular de patentă poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova cu capacitate de exerciţiu, orice
cetăţean străin sau apatrid, care locuieşte permanent în Republica Moldova şi are dreptul să desfăşoare
activitate de întreprinzător, care a declarat despre intenţia sa de a procura patentă şi corespunde
cerinţelor de calificare necesare acestui gen de activitate.
Patenta se eliberează pentru unul din genurile de activitate indicat de Lege. Patenta este
valabilă numai pentru titularul ei şi nu poate fi transmisă altei persoane. Desfăşurarea activităţii de
întreprinzător în baza patentei nu impune înregistrarea de stat a titularului acesteia şi primirea licenţei.
Asupra titularului patentei nu se extind cerinţele privind prezentarea dărilor de seamă financiare şi
statistice, ţinerea evidenţei contabile şi financiare, efectuarea operaţiilor de casă şi decontărilor, precum
şi prevederile art.90 din Codul fiscal. În relaţiile de drept civil, titularul patentei acţionează în numele său.
Titularul patentei răspunde pentru obligaţiile aferente desfăşurării activităţii de întreprinzător pe
parcursul duratei de prescripţie stabilită de lege, indiferent de durata patentei.
Titularul patentei poate desfăşura activitatea de întreprinzător specificată în patentă pe întreg
teritoriul ţării dacă în patentă nu este indicat altfel.
Titularul patentei este obligat:
a) să respecte ordinea stabilită de desfăşurare a activităţii indicate în patentă, normele sanitare,
normele de protecţie contra incendiilor, să îndeplinească alte cerinţe ce se referă la genul de activitate
respectiv, iar pentru desfăşurarea activităţii expres stabiluite de Lege, să aibă documentele primare de
provenienţă a mărfii, după caz, factura de expediţie, chitanţa de percepere a taxei vamale sau actul de
achiziţie a mărfurilor;
b) să desfăşoare activitatea numai în locurile permise în aceste scopuri de autoritatea
administraţiei publice locale;
c) să respecte drepturile şi interesele consumatorilor;
d) să afişeze patenta sau copia ei, autentificată de notar, într-un loc vizibil la locurile unde îşi
desfăşoară activitatea de întreprinzător sau să o prezinte la cererea organului de control sau a
consumatorilor.
Titularul patentei nu este în drept:
a) să angajeze lucrători pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător specificate în patentă;
b) să încheie tranzacţii cu întreprinderea individuală al cărei fondator este el sau careva dintre
membrii familiei sale, cu societatea în nume colectiv ori în comandită, al cărei asociat cu răspundere
deplină este el sau careva dintre membrii familiei sale.
Doi sau câţiva titulari de patente se pot asocia în scopul desfăşurării în comun a activităţii de
întreprinzător, în baza contractului de activitate în comun.
Relaţiile dintre titularul patentei şi organele de control se reglementează prin prezenta lege, legea
bugetului pe anul respectiv şi legislaţia civilă.
Modul de eliberare a patentei
Solicitantul patentei depune cerere la inspectoratul fiscal teritorial pe raza căruia îşi are domiciliul
sau la locul de desfăşurare a activităţii preconizate. În cerere se indică:
a) prenumele, numele şi domiciliul solicitantului;
b) genul de activitate de întreprinzător pentru exercitarea căreia se solicită patenta;
c) durata patentei;
d) tipul mijlocului de transport şi numărul de înmatriculare al acestuia, dacă se prevede că acest
mijloc de transport va fi utilizat la desfăşurarea activităţii menţionate.
La cerere se anexează documentele confirmative de achitare a contribuţiei de asigurare socială
de stat pentru întreaga perioadă solicitată de desfăşurare a activităţii în baza patentei de întreprinzător
sau actele care confirmă scutirea de plata contribuţiei.
Patenta se eliberează de inspectoratul fiscal teritorial, pe raza căruia solicitantul îşi are domiciliul
sau la locul de desfăşurare a activităţii preconizate, în decurs de 3 zile de la data depunerii cererii,
documentelor perfectate în modul respectiv şi după achitarea taxei stabilite.
Patenta poate fi eliberată de primăria în a cărei rază de administrare solicitantul intenţionează
să-şi desfăşoare activitatea în baza patentei, în cazul dacă în localitatea respectivă nu este amplasat

16. inspectoratul (oficiul) fiscal. Patenta eliberată de primărie este valabilă numai pe teritoriul administrat de
aceasta.
Nivelul de calificare al solicitantului se stabileşte în baza documentelor, prezentate de acesta, cu
privire la studii (calificare) şi la activitatea de muncă anterioară.
Duplicatul patentei
Pentru fiecare patentă eliberată se întocmeşte duplicat care se păstrează la autoritatea care a
eliberat patenta.
Duplicatul patentei conţine aceleaşi date ca şi originalul, precum şi cupoane care se utilizează ca
dovadă a achitării taxei pentru patentă.
Cuponul se consideră nestins (neplătit) doar în cazul în care nu a fost decupat de la duplicatul
patentei.
Patenta se eliberează pe o durată de o lună sau, la dorinţa solicitantului, pe o durată mai mare.
Încetarea valabilităţii patentei
(1) Valabilitatea patentei încetează:
a) odată cu expirarea duratei patentei;
b) în cazul în care titularul patentei renunţă la patentă pe calea depunerii cererii respective;
c) în baza cererii titularului patentei în legătură cu pierderea capacităţii de muncă, confirmată de
concluzia respectivă a comisiei medicale;
d) în cazul decesului titularului patentei;
e) în cazul aplicării faţă de titularul patentei a unor sancţiuni administrative;
f) în cazul în care se constată transmiterea patentei către o altă persoană;
g) în cazul în care durata patentei nu este prelungită în decurs de 12 luni consecutive de la data
suspendării ei pentru neachitarea în termen a taxei pentru patentă.
Suspendarea patentei.
Patenta se suspendă:
a) în baza cererii titularului patentei în legătură cu boala lui, în limitele termenelor stabilite de
legislaţia muncii;
b) în cazul neexecutării obligaţiilor prevăzute de Legea Cu privire la patenta de întreprinzător;
c) în cazul neachitării în termen a taxei pentru perioada următoare de valabilitate a patentei.
La expirarea perioadei de timp pentru care patenta a fost suspendată şi după înlăturarea
cauzelor ce au condus la suspendarea patentei, valabilitatea ei se restabileşte şi se prelungeşte pe
perioada respectivă.
Schimbarea patentei
Schimbarea patentei se efectuează în cazul în care titularul ei şi-a schimbat numele şi/sau
prenumele, domiciliul sau locul de desfăşurare a activităţii indicate în patentă.
Schimbarea patentei se efectuează în decurs de 3 zile de la data depunerii cererii respective şi
achitării unei taxe în mărimea unui salariu minim.
Restabilirea patentei
În cazul în care patenta a fost pierdută sau nimicită, aceasta poate fi restabilită în baza cererii
depuse de titular la autoritatea care a eliberat patenta.
Restabilirea patentei se efectuează în baza duplicatului ei, în decurs de 10 zile de la data
depunerii cererii respective. Totodată, perioada în care titularul nu a putut beneficia de patentă nu se
restabileşte.
Impozitarea titularului patentei
Impunerea fiscală a titularului patentei se efectuează sub formă de taxă pentru patentă, care
include impozitul pe venit, taxele pentru resursele naturale, taxa pentru unităţile comerciale şi/sau
unităţile de deservire socială, taxa pentru amenajarea teritoriului.
Alte impozite, taxe şi încasări se plătesc de titularul patentei pe principii generale.

17. Titularii patentei achită în mod obligatoriu contribuţia de asigurare socială de stat. Achitarea
contribuţiei de asigurare socială de stat îi asigură titularului patentei dreptul la o pensie minimă şi la un
ajutor de deces prevăzute în legislaţie. Durata activităţii desfăşurate în baza patentei se include în
vechimea în muncă a titularului patentei, cu condiţia achitării contribuţiilor de asigurare socială de stat.
Condiţiile de asigurare socială de stat a titularilor patentei se stabilesc prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv. Se scutesc de achitarea contribuţiei de asigurare socială de
stat pensionarii şi invalizii de toate grupele.
Taxa pentru patentă
Taxa lunară pentru patentă este prevăzută în anexa la lege şi se percepe în cuantumul stabilit
pentru localitatea unde se va desfăşura activitatea de întreprinzător. În cazul desfăşurării activităţii de
întreprinzător pe întreg teritoriul ţării, taxa lunară pentru patentă se achită în cuantum stabilit, specificat în
rubrica "Chişinău, Bălţi, Bender, Tiraspol" din anexa la lege.
Înlesniri şi garanţii acordate titularului patentei
(1) Pentru următoarele categorii ale populaţiei, taxa pentru patentă se reduce:
a) pentru invalizii de gradele I şi II – cu 20% din taxa stabilită;
b) pentru persoanele care sînt la evidenţă la oficiile forţei de muncă şi nu au fost plasate în
cîmpul muncii în decursul a 6 luni – cu 15% din taxa stabilită (din această categorie nu fac parte
persoanele care au refuzat locul de muncă propus). Înlesnirea în cauză se acordă pe un an de la data
depunerii cererii pentru primirea patentei;
c) pentru persoanele care întreţin membri ai familiei inapţi pentru muncă pe motiv de vîrstă sau
de sănătate:
4-6 membri ai familiei – cu 20% din taxa stabilită;
7-9 membri ai familiei – cu 30% din taxa stabilită;
10 sau mai mulţi membri ai familiei – cu 40% din taxa stabilită;
d) pentru studenţi şi pensionari – cu 20% din taxa stabilită.
(2) Orice decizie, conform căreia plata pentru patentă se majorează, intră în vigoare nu mai
înainte de expirarea a 3 luni după publicarea ei.
(3) Titularul patentei este eliberat de datoria de a plăti suplimentar pentru patentă dacă, prin
actele normative adoptate după primirea patentei, taxa pentru ea s-a majorat.
B) Întreprinzătorul Individual
În conformitate cu prevederile art. 2 a Legii Înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi
întreprinzătorilor individuali- întreprinzător individual – este o persoană fizică cu capacitate de exerciţiu
deplină, care practică activitate de întreprinzător în nume şi pe risc propriu, fără a constitui o persoană
juridică, şi este înregistrată în modul stabilit de lege;
În conformitate cu prevederile art. 4 a Legii Înregistrarea de stat a întreprinzătorilor individuali, precum şi
a modificărilor în actele de constituire şi în datele înscrise în Registrul de stat, se efectuează contra unei
sume de 54 lei.
În conformitate cu prevederile art. 5 a Legii - întreprinzătorii individuali se înregistrează la oficiul
teritorial al organului înregistrării de stat în a cărui rază de deservire se află sediul acestora.
Înregistrarea de stat a întreprinzătorilor individuali
Procedura de înregistrare de stat a întreprinzătorilor individuali e prevăzută de art. 28 a Legii,
care stipulează că:
Pentru înregistrarea de stat a întreprinzătorilor individuali se depun următoarele documente:
a) cererea de înregistrare, conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat;
b) documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare.

18. Documentele electronice pot fi transmise organului înregistrării de stat prin reţele electronice, cu
respectarea prevederilor Legii nr.264-XV din 15 iulie 2004 cu privire la documentul electronic şi
semnătura digitală şi ale actelor normative din domeniu ale Guvernului.
Se consideră ca dată a depunerii documentelor pentru înregistrarea de stat data primirii lor de
către organul înregistrării de stat.
La primirea cererii şi a documentelor pentru înregistrarea de stat, deponentului i se eliberează un
bon de confirmare a primirii cererii, în care se indică numărul cererii şi data primirii acesteia, denumirea
oficiului, lista documentelor depuse, data stabilită pentru eliberarea actelor. În cazul primirii documentelor
prin reţeaua electronică, solicitantului i se expediază prin reţea aceeaşi confirmare.
Organul înregistrării de stat nu este în drept să refuze primirea cererii de înregistrare sau să
solicite alte documente decît cele prevăzute de lege.
La înregistrarea de stat se verifică identitatea şi capacitatea de exerciţiu ale persoanei fizice.
Registratorul, în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor, adoptă decizia
de înregistrare sau de a refuza înregistrarea.
Decizia de înregistrare se semnează de registrator, se perfectează în două exemplare, unul
dintre care se păstrează la organul înregistrării de stat, iar celălalt se eliberează solicitantului.
Decizia de înregistrare poate fi contestată în instanţa de judecată şi poate fi anulată numai de
instanţa de judecată.
Refuzul înregistrării întreprinzătorului individual poate avea loc în următoarele cazuri:
a) persoana fizică este deja înregistrată în calitate de întreprinzător individual;
b) Persoana respectivă Este lipsită, prin hotărîrea instanţei de judecată, de dreptul de a practica
activitate de întreprinzător.
În cazurile prevăzute registratorul adoptă decizia de a refuza înregistrarea. Înregistrarea de stat
nu poate fi refuzată pentru motive de inoportunitate. Refuzul înregistrării de stat nu poate împiedica
depunerea repetată a documentelor în vederea înregistrării dacă au fost înlăturate cauzele care au servit
drept temei pentru refuzul înregistrării. Decizia de a refuza înregistrarea poate fi contestată în instanţa de
judecată şi poate fi anulată numai de instanţa de judecată.
Întreprinzătorul individual este obligat, în termen de 3 zile de la data modificării datelor anterior
înscrise în Registrul de stat, să depună la organul înregistrării de stat următoarele documente:
a) cererea de înregistrare a modificărilor, conform modelului aprobat de organul înregistrării de
stat;
b) documentul ce confirmă modificarea datelor anterior înscrise în Registrul de stat;
c) documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare a modificărilor.
Registratorul, în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor, adoptă decizia de
înregistrare a modificărilor sau decizia de a refuza înregistrarea modificărilor.
Încetarea calităţii de întreprinzător individual are loc în următoarele cazuri:
a) la cererea întreprinzătorului individual în cazul lipsei datoriilor faţă de bugetul public naţional;
b) prin hotărârea instanţei de judecată;
c) în cazul decesului;
d) în alte temeiuri stabilite de legislaţie.
Activitatea întreprinzătorului individual se consideră încetată din momentul radierii acestuia din
Registrul de stat. Radierea din Registrul de stat a întreprinzătorului individual din proprie iniţiativă se
efectuează pe baza cererii de radiere, întocmite conform modelului aprobat de organul înregistrării de
stat. Registratorul, în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor necesare, adoptă
decizia de radiere.
C) Gospodăria Ţărănească (de fermier)
Gospodăria ţărănească. Noţiune
Gospodăria ţărănească este o întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată asupra
terenurilor agricole (denumite în continuare terenuri) şi asupra altor bunuri, pe munca personală a

19. membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), avînd ca scop obţinerea de produse agricole,
prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole.
Gospodăria ţărănească se poate constitui şi dintr-o singură persoană fizică. Numai gospodăriile
ţărăneşti pot desfăşura activitate individuală de întreprinzător în agricultură. Gospodăria ţărănească are
statutul juridic de persoană fizică.
Suprafaţa terenurilor şi mărimea altor bunuri, inclusiv arendate, ale gospodăriei ţărăneşti trebuie
să asigure utilizarea preponderentă în cadrul acesteia (mai mult de 50 la sută anual) a muncii personale a
membrilor ei.
În cazul în care nu întruneşte condiţiile expuse de legel, gospodăria ţărănească este obligată să
asigure, în termen de 3 luni, astfel de condiţii sau să se reorganizeze, sau să se lichideze, în modul
stabilit de legislaţie.
Gospodăria ţărănească nu poartă răspundere pentru obligaţiile personale ale membrilor ei.
Membrii gospodăriei ţărăneşti poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia cu
întreg patrimoniul lor, cu excepţia bunurilor care, potrivit Codului de procedură civilă, nu fac obiectul
urmăririi.
Gospodăria ţărănească are dreptul - să dispună de ştampilă, să deschidă conturi bancare,
inclusiv valutare; să angajeze şi să elibereze lucrători în bază de contracte individuale de muncă, să ia şi
să dea în arendă terenuri şi alte bunuri; să stabilească preţurile de comercializare la producţia proprie; să
fie membru al societăţilor necomerciale (asociaţii, uniuni);
În cazul în care gospodăria ţărănească nu dispune de ştampilă, semnătura conducătorului poate
fi autentificată de notar sau de secretarul primăriei care a înregistrat gospodăria.
Gospodăria ţărănească este obligată- să achite integral şi la timp salariile angajaţilor, să
plătească, în numele membrilor şi al angajaţilor gospodăriei, contribuţiile de asigurări sociale de stat şi să
le acorde asistenţă socială; să folosească terenurile la destinaţie; să păstreze fertilitatea solului prin
măsuri de protecţie, să aplice tehnologii care ocrotesc natura; să îndeplinească integral şi la timp
obligaţiile fiscale;
Fondator al gospodăriei ţărăneşti poate fi persoana fizică care a atins vîrsta de 18 ani, are
capacitate de exerciţiu deplină, posedă teren cu drept de proprietate privată. O persoană fizică poate fi
fondatorul (membrul) numai al unei gospodării ţărăneşti.
Gospodăria ţărănească se constituie pe principiul liberului consimţămînt. Gospodăria ţărănească
se creează în temeiul declaraţiei de constituire, semnată de fondator şi de potenţialii membri ai acesteia.
În declaraţia de constituire a gospodăriei ţărăneşti (de fermier), denumită în continuare declaraţie
de constituire, trebuie să se indice:
a) denumirea completă şi abreviată a gospodăriei;
b) sediul gospodăriei;
c) numele, prenumele, data naşterii, cetăţenia şi domiciliul fondatorului şi al potenţialilor membri
ai ei, informaţii privind aflarea acestora în relaţii familiale cu fondatorul;
d) numerele de înregistrare, amplasarea şi suprafaţa, conform cadastrului bunurilor imobile, a
terenurilor proprietate individuală sau proprietate comună, inclusiv a terenurilor din extravilan considerate
grădini, precum şi a terenurilor arendate;
e) componenţa altor bunuri imobiliare care se transmit în proprietate comună membrilor
gospodăriei.
Semnătura fondatorului şi semnăturile celorlalţi membri din declaraţia de constituire sînt
autentificate de notar sau de secretarul primăriei la care se înregistrează gospodăria.
Denumirea completă a gospodăriei ţărăneşti va conţine cuvintele gospodărie ţărănească,
numele fondatorului (conducătorului) şi sediul gospodăriei. Denumirea abreviată a gospodăriei ţărăneşti
va conţine iniţialele G.Ţ., numele fondatorului (conducătorului) şi sediul ei. Denumirea completă şi
denumirea abreviată a gospodăriei ţărăneşti vor conţine şi alte date pentru a nu fi identice denumirii unei
alte gospodării ţărăneşti înregistrate anterior la aceeaşi primărie.

20. Sediul gospodăriei ţărăneşti este în unitatea administrativ- teritorială de nivelul întâi în a cărei
primărie este înregistrată.
Înregistrarea
Gospodăria ţărănească va fi înregistrată de către fondatorul ei la primăria unităţii administrativ-
teritoriale de nivelul întâi în a cărei hotare el deţine teren. În cazul în care fondatorul deţine terenuri
amplasate în hotarele a două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întâi, cererea de
înregistrare a gospodăriei ţărăneşti se prezintă primăriei alese de fondator. Pentru înregistrarea
gospodăriei ţărăneşti, fondatorul prezintă primăriei:
a) declaraţia de constituire;
b) copiile de pe documentele ce confirmă dreptul de proprietate privată al fondatorului şi al
potenţialilor membri ai gospodăriei asupra terenurilor;
c) copiile de pe contractele de arendă a terenurilor, după caz, autentificate de secretarul
primăriei;
d) bonul de plată, pe contul primăriei, a taxei de înregistrare a gospodăriei.
În decursul unei săptămâni din ziua prezentării documentelor prevăzute la alin.(1), primăria
înregistrează gospodăria ţărănească, efectuând înscrieri de rigoare în Registrul gospodăriilor ţărăneşti
(de fermier), şi eliberează certificatul de înregistrare sau emite o decizie privind refuzul de a înregistra
gospodăria.
Decizia motivată a primăriei privind refuzul de a înregistra gospodăria ţărănească se remite
fondatorului în scris. Refuzul de a înregistra gospodăria ţărănească sau încălcarea termenelor ei de
înregistrare pot fi atacate pe cale administrativă şi/sau judiciară.
Gospodăria ţărănească este în drept să înceapă activitatea din ziua înregistrării.
CONDUCĂTORUL GOSPODĂRIEI ŢĂRĂNEŞTI. MEMBRII EI
Conducător al gospodăriei ţărăneşti este fondatorul, iar în cazul eliberării fondatorului din funcţie,
unul dintre membri care a atins vîrsta de 18 ani şi are capacitate de exerciţiu deplină, ales de ceilalţi
membri ai gospodăriei. Conducătorul gospodăriei ţărăneşti:
a) reprezintă gospodăria în instanţă de judecată, în relaţiile cu alte autorităţi publice, precum şi cu
persoane fizice şi juridice;
b) organizează activitatea gospodăriei;
c) efectuează, în numele gospodăriei, tranzacţii, eliberează procuri pentru efectuarea de
tranzacţii;
d) angajează şi eliberează lucrători;
e) ţine evidenţa timpului de lucru şi salariilor persoanelor care lucrează în bază de contract,
efectuează înscrieri în carnetul lor de muncă, precum şi al membrilor gospodăriei;
f) stabileşte politica de evidenţă în gospodărie, asigură evidenţa contabilă şi prezentarea
rapoartelor în conformitate cu legislaţia;
g) asigură predarea în arhivă a documentelor de plată a salariilor şi a contribuţiilor de asigurări
sociale de stat;
h) exercită alte atribuţii neinterzise de lege.
În cazul incapacităţii temporare de muncă sau absenţei sale îndelungate, conducătorul
gospodăriei ţărăneşti are dreptul să încredinţeze îndeplinirea obligaţiilor sale unui membru cu capacitate
deplină de exerciţiu, iar în cazul constituirii gospodăriei ţărăneşti dintr-o singură persoană, unei alte
persoane, faptul consemnîndu-se în Registrul gospodăriilor ţărăneşti (de fermier).
Conducătorul gospodăriei ţărăneşti îşi poate da demisia ori poate fi destituit prin hotărîre a
membrilor ei în cazul executării necorespunzătoare sau neexecutării îndelungate a atribuţiilor.
În cazul înlocuirii conducătorului gospodăriei ţărăneşti, membrii ei anunţă în scris, în decursul
unei săptămîni, primăria care a înregistrat gospodăria.
Membrii
Pot fi membri ai gospodăriei ţărăneşti, în afară de conducător, următoarele persoane apte de
muncă: soţul (soţia), părinţii, copiii, inclusiv adoptivi, fraţii, surorile şi nepoţii lui care au atins vîrsta de 16

21. ani, precum şi alte persoane care sînt membri ai familiei respective. Nu sînt considerate membri ai
gospodăriei ţărăneşti persoanele care lucrează în gospodărie în bază de contract. Primirea în gospodăria
ţărănească se face cu acordul membrilor ei.
Ieşirea din gospodăria ţărănească se face la cerere şi nu necesită acordul celorlalţi membri ai ei.
Excluderea din gospodăria ţărănească se face în baza hotărîrii celorlalţi membri ai ei.
Calitatea de membru al gospodăriei ţărăneşti apare şi încetează în ziua efectuării înscrierilor
respective în Registrul gospodăriilor ţărăneşti (de fermier).Litigiile dintre membrii gospodăriei ţărăneşti se
soluţionează în instanţă de judecată.
Membrul gospodăriei ţărăneşti este în drept:
a) să aleagă şi să fie ales conducător al gospodăriei;
b) să ia cunoştinţă de datele referitoare la activitatea economică şi financiară a gospodăriei;
c) să ceară cota sa din produsele şi veniturile gospodăriei;
d) să iasă din gospodărie primind cota sa din bunurile comune în numerar sau în natură;
e) să efectueze alte acţiuni neinterzise de lege.
Membrul gospodăriei ţărăneşti este obligat să participe prin muncă personală la activitatea
gospodăriei şi să respecte alte prevederi ale legislaţiei. În cazul în care nu a participat prin muncă
personală la activitatea gospodăriei în decursul a 3 ani consecutivi, membrul gospodăriei ţărăneşti
urmează să fie exclus. În termenul indicat mai sus nu se include perioada în care membrul nu a participat
la activitatea gospodăriei ţărăneşti din cauza faptului că a fost ales în o funcţie electivă, a făcut serviciul
militar în termen, a studiat la o instituţie de învăţământ sau a fost bolnav. În cazul în care şi-a pierdut
calitatea de membru al familiei conducătorului gospodăriei ţărăneşti, membrul ei îşi păstrează drepturile şi
obligaţiile dacă întruneşte celelalte condiţii stabilite de prezenta lege.
BUNURILE MEMBRILOR GOSPODĂRIEI ŢĂRĂNEŞTI
Bunurile folosite în comun de membrii gospodăriei ţărăneşti pot aparţine:
a) unui sau mai multor membri ai gospodăriei cu drept de proprietate individuală;
b) membrilor gospodăriei cu drept de proprietate comună în devălmăşie sau cu drept de
proprietate comună în diviziune dacă ultimul este prevăzut în contract.
Bunurile care se află în proprietatea comună a membrilor gospodăriei ţărăneşti (denumite în
continuare bunuri comune) se formează din:
a) mijloacele băneşti şi alte bunuri aduse, cu drept de proprietate comună, în gospodărie de
membrii ei;
b) produsele şi veniturile obţinute din activitatea independentă a gospodăriei sau din activitatea ei
cu alte întreprinderi;
c) veniturile obţinute din tranzacţii cu valori mobiliare procurate de gospodărie;
d) prestaţiile de asigurări sociale primite de gospodărie;
e) donaţiile de la organizaţii şi cetăţeni;
f) creditele şi împrumuturile luate de gospodărie;
g) alte bunuri comune obţinute în conformitate cu legea.
Bunuri comune pot fi: terenurile, plantaţiile, construcţiile gospodăreşti şi alte construcţii, instalaţiile
de ameliorare şi alte instalaţii, vitele productive şi de muncă, păsările, tehnica agricolă şi altă tehnică,
mijloacele de transport, utilajele, inventarul şi alte bunuri, procurate pentru gospodărie în comun de
membrii ei. Dispunerea de bunurile comune se efectuează cu acordul tuturor membrilor gospodăriei
ţărăneşti.
Înstrăinarea cotei din bunurile comune
Membrul gospodăriei ţărăneşti este în drept să vândă, să dăruiască sau să înstrăineze în alt mod
cota sa din bunurile comune exclusiv membrilor gospodăriei sau altor persoane, enumerate în Lege care
nu erau, dar au devenit membri ai gospodăriei. Membrii gospodăriei ţărăneşti au dreptul prioritar faţă de
alţi membri ai familiei conducătorului ei de a procura cota ce se înstrăinează din bunurile comune.
Membrul gospodăriei ţărăneşti este obligat să informeze ceilalţi membri ai ei şi ceilalţi membri ai familiei
conducătorului de gospodărie privind comercializarea cotei sale din bunurile comune, precum şi preţul ei

22. de vânzare. În cazul în care membrii gospodăriei ţărăneşti şi ceilalţi membri ai familiei conducătorului
refuză să procure cota ce se înstrăinează din bunurile comune sau în cazul în care aceştia nu-şi
îndeplinesc, în decursul unei luni de la data informării lor privind înstrăinarea cotei, intenţia de a o
procura, membrul care înstrăinează cota este în drept să ceară separarea ei. Dacă întreaga cotă din
bunurile comune s-a vândut, a fost dăruită sau înstrăinată în alt mod, se consideră că titularul care a
înstrăinat-o s-a retras din gospodărie, faptul consemnându-se în Registrul gospodăriilor ţărăneşti (de
fermier) şi, după caz, în alte registre. Atribuirea în proprietate individuală a unei cote din bunurile comune
se efectuează prin separare sau divizare. Cota din bunurile comune se atribuie membrului gospodăriei
ţărăneşti:
a) la pierderea calităţii de membru al gospodăriei fără ca el să întemeieze o nouă întreprindere
(separarea cotei din bunurile comune);
b) la urmărirea cotei pentru obligaţiile personale ale membrului gospodăriei (separarea cotei din
bunurile comune);
c) la reorganizarea sau lichidarea gospodăriei (divizarea bunurilor comune).
Cota membrului gospodăriei ţărăneşti din bunurile proprietate comună în devălmăşie se
consideră egală cotelor celorlalţi membri dacă, cu acordul acestora, cota nu a fost micşorată din cauza
participării lui neînsemnate cu bunuri sau cu muncă personală la activitatea gospodăriei. În cazul pierderii
calităţii de membru al gospodăriei ţărăneşti, cota din mijloacele fixe de producţie care se află în
proprietate comună este inseparabilă în natură. În acest caz, cota se plăteşte în bani, în producţie
agricolă sau în alt fel. Modul de plată se stabileşte cu acordul celorlalţi membri ai gospodăriei. Urmărirea
cotei din bunurile comune pentru obligaţiile personale ale membrului gospodăriei ţărăneşti se efectuează
în cazul în care datoriile acestuia nu pot fi acoperite cu alte bunuri ale lui.
Cota din bunurile comune poate fi moştenită în modul stabilit de legislaţia civilă.
REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA
Gospodăria ţărănească se reorganizează prin hotărâre a membrilor ei sau a instanţei de
judecată. Gospodăria ţărănească se reorganizează în conformitate cu Codul civil. Volumul depunerilor
membrilor gospodăriei ţărăneşti în capitalul social al întreprinderii cu o altă formă juridică de organizare,
constituită prin reorganizare, este determinat în funcţie de cota lor din bunurile comune care se transmit
acestei întreprinderi.
Lichidarea. Gospodăria ţărănească se lichidează prin hotărâre a membrilor ei sau a instanţei de
judecată. Gospodăria ţărănească poate fi lichidată prin hotărâre a instanţei de judecată la cererea:
a) unui membru al gospodăriei sau a primăriei dacă sânt încălcate prevederile imperative ale
Legii, inclusiv în cazul în care nici unul dintre membrii gospodăriei nu are drept de proprietate asupra
pământului;
b) unui membru al gospodăriei sau a creditorului (creditorilor) în cazul insolvabilităţii ei;
c) moştenitorului sau a primăriei dacă nu a rămas nici un membru şi nici un moştenitor al acestuia
nu doreşte să ţină mai departe gospodăria.
III. PERSOANA JURIDICĂ CA SUBIECT AL DREPTULUI AFACERILOR
În conformitate cu prevederile Codului Civil persoanele juridice pot fi de drept privat şi de drept
public, care în raporturile civile sunt situate pe principii de egalitate.
Persoanele juridice de drept public sunt statul şi unităţile administrativ – teritoriale, care nu au
calitatea de întreprinzător şi nu pot desfăşura afaceri în nume propriu.
Operaţiunile economice ale statului sunt desfăşurate de către întreprinderile de stat constituite de
acesta prin intermediul Guvernului sau a autorităţilor publice centrale. În aceiaşi ordine de idei statul
poate participa la constituirea societăţilor cu răspundere limitată sau a societăţilor pe acţiuni. Unităţile
administrativ – teritoriale ale statului pot înfiinţa pentru soluţionarea intereselor sale întreprinderi
municipale sau pot participa la constituirea societăţilor cu răspundere limitată sau a societăţilor pe acţiuni.

23. Persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ sau scop nelucrativ.
Persoanele juridice cu scop lucrativ sunt societăţile comerciale, cooperativele de producţie şi de
întreprinzător, întreprinderile de sta li municipale. Persoanele juridice cu scop lucrativ pot desfăşura
activitate de întreprinzător şi sunt principalele subiecte ce desfăşoară activitatea economică în RM.
Persoanele juridice cu scop nelucrativ sunt fondate pentru atingerea unor scopuri culturale,
ştiinţifice, spirituale. Aceştia pot desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, respectiv legiuitorul a
permis acestora şi desfăşurarea activităţilor comerciale care ar permite realizarea sarcinilor pentru care a
fost constituită. În această ordine de idei tot venitul obţinut de persoanele juridice fără scop lucrativ va fi
îndreptat spre realizarea sarcinilor pentru care a fost constituită şi nu va putea fi împărţit între fondatorii
acesteia.

24. Subiectul 4. CONSTITUIREA PERSOANELOR JURIDICE CU SCOP LUCRATIV
1. Condiţii generale de constituire a persoanelor juridice cu scop lucrativ.
2. Înregistrarea de stat persoanelor juridice cu scop lucrativ.
3. Consecinţele nerespectării condiţiilor de valabilitate a actului de constituire şi a modului de
înregistrare a persoanei juridice cu scop lucrativ.
1. CONDIŢII GENERALE DE CONSTITUIRE A PERSOANELOR JURIDICE CU SCOP
LUCRATIV.
Drept fondatori ai persoanei juridice cu scop lucrativ po apărea persoanele fizice, persoanele
juridice, statul şi unităţile sale administrativ teritoriale.
Persoana fizică poate participa la constituirea unei persoane juridice, cu excepţia întreprinderii de
stat , municipale şi a cooperativei de întreprinzător, dacă are capacitate deplină de exerciţiu şi dacă acest
fapt nu îi este interzis prin lege sau hotărâre de judecată.
Persoana juridică pot apărea în calitate de fondator al altei persoane juridice doar dacă acest fapt
nu este interzis prin lege sau hotărâre a instanţei de judecată. Persoanele juridice nu pot constitui
cooperative de producţie, deoarece calitatea de membru în acestea o are doar persoana fizică. În acelaşi
timp dreptul la constituirea persoanei juridice îl are atât persoana juridică cu scop lucrativ cât şi cea fără
scop lucrativ.
Statul şi unităţile administrativ teritoriale au dreptul de a constitui persoane juridice în condiţiile
legii. Astfel statul, prin intermediul Guvernului şi a autorităţilor publice centrale poate participa la
constituirea întreprinderilor de stat, iar unităţile administrativ teritoriale pot constitui întreprinderi
municipale pentru atingerea scopurilor sale. În acelaşi timp persoanelor juridice de drept public li se
permite prin lege să participe la constituirea societăţil0or cu răspundere limitată şi a societăţilor pe acţiuni.
În conformitate cu prevederile art. 62 a Codului Civil persoana juridică activează în baza
contractului de constituire sau în baza contractului de constituire şi a statutului sau doar în baza
statutului.
Conform prevederilor art. 108 a Codului Civil în actul de constituire al societăţii comerciale trebuie
să se indice:
a) numele, locul şi data naşterii, domiciliul, cetăţenia şi datele din actul de identitate al
fondatorului persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului
persoană juridică;
b) denumirea societăţii;
c) obiectul de activitate;
d) participaţiunile asociaţilor, modul şi termenul lor de vărsare;
e) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune în natură şi modul de evaluare, dacă au fost
făcute asemenea aporturi;
f) sediul;
g) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii;
h) modul de reprezentare;
i) filialele şi reprezentanţele societăţii;
j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate.
Actul de constituire al societăţii comerciale poate deroga de la prevederile prezentei secţiuni doar
în cazurile prevăzute expres. Actul de constituire al societăţii comerciale poate prevedea şi alte clauze ce
nu contravin legii. Actul de constituire al societăţii comerciale se întocmeşte în limba de stat şi se
semnează de către toţi asociaţii fondatori.

25. 2. ÎNREGISTRAREA DE STAT A SOCIETĂŢILOR COMERCIALE
Întreprinderea conform prevederilor codului civil devine subiect de drept doar după înregistrare de
stat. Conform art. 35 a Legii, înregistrarea de stat se efectuează de către Î.S. „Camera Înregistrării de
Stat” sau la oficiile sale teritoriale conduse de către Registratori.
Principiile înregistrării:
- publicitatea informaţiilor (toţi doritorii au acces la informaţia din Registrul de Stat
contra plată);
- autenticitatea datelor prezentate – se presupune că toate datele prezentate sunt
veridice.
În conformitate cu prevederile art. 7. a Legii, pentru înregistrare se depune:
I. Cererea de înregistrare, conform modelului stabilit de Cameră;
II. Hotărârea de constituire sau actul de constituire în dependenţă de forma juridică de
organizare, în două exemplare;
III. Documentul ce confirmă achitarea taxei de stat.
Cu toate că din textul legii a fost exclusă cerinţa cu privire la prezentarea documetului ce
confirmă depunerea de către fondatori a aportului în capitalul social al persoanei juridice în mărimea şi în
termenul prevăzut de legislaţie registratorii vor fi în drept să solicite un astfel de document deoarece art.
113, al. 3 a Codului Civil prevede că la data înregistrării societăţii comerciale, fiecare asociat este obligat
să verse aportul sub formă de mijloace băneşti în mărime de cel puţin 40 procente din aportul subscris
dacă legea sau statutul nu prevede o proporţie mai mare.
Pentru înregistrarea de stat a persoanelor juridice cu investiţii străine se vor depune suplimentar:
a) extrasul din registrul naţional din ţara de reşedinţă a investitorului;
b) actele de constituire ale persoanei juridice străine.
Documentele pentru înregistrarea de stat se perfectează în limba de stat şi se depun la organul
înregistrării de stat de către fondator sau de către reprezentantul acestuia, împuternicit prin procură
autentificată în modul stabilit de lege.
Se consideră ca dată a depunerii documentelor pentru înregistrarea de stat data primirii lor de
către organul înregistrării de stat.
La primirea cererii şi a documentelor pentru înregistrarea de stat, deponentului i se eliberează un
bon de confirmare a primirii cererii, în care se indică numărul cererii şi data primirii acesteia, denumirea
oficiului, lista documentelor depuse, data stabilită pentru eliberarea actelor. În cazul primirii documentelor
prin reţeaua electronică, solicitantului i se expediază prin reţea aceeaşi confirmare.
Organul înregistrării de stat nu este în drept să refuze primirea cererii de înregistrare sau să
solicite alte documente decât cele prevăzute de lege.
Denumirea persoanei juridice
Denumirea persoanei juridice trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute la art.66 din Codul civil.
Persoana juridică a cărei denumire conţine denumirea oficială a statului sau a unei unităţi
administrativ-teritoriale se înregistrează dacă utilizarea acesteia a fost permisă în modul şi în condiţiile
stabilite de lege. Persoana juridică este în drept să utilizeze denumirea sa din momentul înregistrării de
stat.
Sediul persoanei juridice
Organul înregistrării de stat înscrie în Registrul de stat datele cu privire la sediul persoanei
juridice indicate în actele de constituire şi nu este în drept să ceară alte documente pentru confirmarea
acestor date. Răspunderea pentru autenticitatea datelor prezentate cu privire la sediu o poartă persoana
juridică.
Sediul se consideră schimbat şi este opozabil terţelor persoane din momentul înregistrării acestui
fapt în Registrul de stat.
Procedura înregistrării

26. Registratorul verifică legalitatea documentelor depuse pentru înregistrare şi, în termen de cel mult
cinci zile lucrătoare va adoptă decizia de înregistrare sau de a refuza înregistrarea. Persoanei juridice la
înregistrare i se atribuie un număr de identificare de stat (IDNO), care se indică pe foaia de titlu a actelor
de constituire.
Persoana juridică se consideră înregistrată la data adoptării deciziei de înregistrare.
Decizia de înregistrare poate fi contestată în instanţa de judecată şi poate fi anulată numai de
instanţa de judecată.
Refuzul înregistrării de stat a persoanei juridice survine în următoarele cazuri:
a) nedepunerii tuturor documentelor necesare pentru înregistrare;
b) necorespunderii actelor de constituire sau altor documente depuse pentru înregistrare
cerinţelor prevăzute de lege;
c) încălcării procedurii legale de constituire, reorganizare, lichidare, suspendare sau reluare a
activităţii persoanei juridice, de modificare a actelor de constituire ale persoanei juridice;
c
1
) constituirii unei noi persoane de către fondatorul persoanei juridice radiată din Registrul de
stat ca rezultat al aplicării art.174
1
din Codul fiscal - în decursul a 3 ani
d) încălcării, din motive neîntemeiate, a termenului de depunere a documentelor pentru
înregistrarea modificărilor operate în actele de constituire sau în datele înscrise în Registrul de stat.
Înregistrarea de stat nu poate fi refuzată pentru motive de inoportunitate.
Refuzul înregistrării de stat nu poate împiedica depunerea repetată a documentelor în vederea
înregistrării dacă au fost înlăturate cauzele care au servit drept temei pentru refuzul înregistrării.
Decizia de a refuza înregistrarea poate fi contestată în instanţa de judecată şi poate fi anulată
numai de către instanţa de judecată.
3. CONSECINŢELE NERESPECTĂRII CONDIŢIILOR DE VALABILITATE A ACTULUI DE
CONSTITUIRE ŞI A MODULUI DE ÎNREGISTRARE A PERSOANEI JURIDICE CU SCOP LUCRATIV.
TEMEIURILE DE NULITATE A SOCIETĂŢILOR COMERCIALE. EFECTELE NULITĂŢII SOCIETĂŢII
COMERCIALE.
Consecinţele nerespectării condiţiilor de valabilitate a actului de constituire sunt destul de
serioase pentru întreprindere cît şi pentru fondatorii acvesteia.
Conform prevederilor art. 110 Cod Civil societatea comercială poate fi declarată nulă prin
hotărîre judecătorească. Hotărîrea privind nulitatea societăţii comerciale poate fi pronunţată numai atunci
cînd:
a) actul de constituire lipseşte sau nu este autentificat notarial;
b) obiectul societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
c) actul de constituire nu prevede denumirea societăţii, participaţiunile asociaţilor, mărimea
capitalului social subscris sau scopul societăţii;
d) dispoziţiile legale privind capitalul social minim nu au fost respectate;
e) toţi fondatorii au fost incapabili la data constituirii societăţii.
Dispozitivul hotărîrii de declarare a nulităţii societăţii comerciale se inserează în publicaţiile
societăţii în termen de 15 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii.
Efectele declarării nulităţii societăţii comerciale sunt prevăzute de art. 111 a Codului Civil.
Astfel, pe data la care hotărîrea judecătorească de declarare a nulităţii societăţii comerciale rămîne
definitivă, aceasta se dizolvă şi intră în lichidare. Prin hotărîre judecătorească de declarare a nulităţii se
desemnează lichidatorul societăţii.
Nulitatea societăţii comerciale nu afectează actele juridice încheiate în numele ei. Dacă
societatea comercială declarată nulă este insolvabilă, lichidarea ei se efectuează conform legislaţiei cu
privire la insolvabilitate. Asociaţii cărora le este imputabilă nulitatea societăţii comerciale răspund nelimitat
şi solidar faţă de ceilalţi asociaţi şi faţă de terţi pentru prejudiciul cauzat prin nulitatea societăţii.

27. Subiectul 5. FUNCŢIONAREA PERSOANELOR JURIDICE CU SCOP LUCRATIV
1. Obligaţiile asociaţilor (fondatorilor, membrilor) faţă de persoana juridică din capitalul
social al căreia deţine participaţiune.
2. Drepturile asociaţilor (fondatorilor, membrilor) faţă de persoana juridică din capitalul
social al căreia deţine participaţiune.
3. Structura de organizare a persoanei juridice:
a) Adunarea asociaţilor - organ suprem al persoanei juridice. Atribuţiile şi modul de
activitate.
b) Administratorul (organul executiv). Modul de desemnare şi revocare. Organ
unipersonal sau colegial; atribuţiile de gestiune şi reprezentare. Răspunderea administratorului.
c) Organele facultative – organul reprezentativ şi organul de control.
4. Filialele şi reprezentanţele persoanei juridice
a) Filiala persoanei juridice. Noţiunea şi particularităţile filialei. Constituirea: actul de
constituire şi înregistrarea filialei. Administrarea filialei. Patrimoniul filialei. Desfiinţarea filialei.
b) Reprezentanţele întreprinderii. Noţiune. Constituirea: actul de constituire şi
înregistrarea Patrimoniul reprezentanţei. Actele juridice ale reprezentanţei. Desfiinţarea reprezentanţei.
1. OBLIGAŢIILE ASOCIATULUI PERSOANEI JURIDICE CU SCOP LUCRATIVE.
În conformitate cu prevederile art. 116 a Codului civil asociatul are următoarele obligaţii:
- Obligaţia de a transmite a aportului la capitalul social în ordinea, mărimea,
modul prevăzut de lege sau alt act de constituire.
Mărimea aportului se poate determina de:
a)- prevederile legale;
b) – de actul de constituire;
c) - hotărîrea asociaţilor cu privire la majorarea capitalului social.
Aportul se transmite conform art. 112 a Codului Civil în cel mult 6 luni de la data constituirii
societăţii. Ca excepţie asociatul unic varsă integral aportul subscris pînă la data constituirii. Conform art.
113 a Codului Civil la data înregistrării fiecare asociat e obligate să verse în n umerar cel puţin 40% din
aportul subscris dacaă nu se prevede de lege sau statut o proporţie mai mare. La SA plata în bani pentru
acţiunile subscrise se face pînă la înregistrarea societăţii iar aportul în natură se varsă timp de o lună din
momentul constituirii.
- Obligaţia de a nu divulga informaţia confidenţială despre activitatea societăţii.
Pot apărea situaţii cînd asociatul este fondator şi la alte personae juridice concurente. Astfel, pentru a
preveni divulgarea informaţiei se va decide de către organul executive care informaţie se consideră
confidenţială.
- Să comunice persoanei juridice despre schimbarea datelor ce prezintă importanţă
(domiciliu, sediu, denumire, nume, administrator ş.a.).
- Obligaţia de neconcurenţă. Astfel conform prevederilor art. 116, al. 2 se prevede că - Fără
acordul societăţii de persoane, membrul nu are dreptul să practice activităţi similare celei pe care o
practică societatea. Acordul membrilor se prezumă, până la proba contrară, pentru activităţile despre care
membrii erau informaţi la data acceptării în calitate de membru. În cazul în care această obligaţie se
încalcă societatea poate prevedea repararea prejudiciului cauzat sau cesiunea beneficiului realizat.
- Alte obligaţii prevăzute de lege sau de actul de constituire.

28. 2. Drepturile asociaţilor faţă de persoana juridică cu scop lucrativ.
a. Drepturile asociatului societăţii comerciale. În conformitate cu prevederile art. 115 a
Codului Civil Asociatul are următoarele drepturi:
i. Să participe la conducerea şi la activitatea societăţii în condiţiile stabilite de lege şi de actul de
constituire. Acest fapt presupune dreptul la vot, dreptul de a alege şi a fi ales în organele persoanei
juridice, dreptul de a participa la şedinţele asociaţilor;
ii. să cunoască informaţia despre activitatea societăţii şi să ia cunoştinţă de cărţile contabile şi de
altă documentaţie în modul prevăzut de lege şi de actul de constituire;
c) să participe la repartizarea profitului societăţii, proporţional participaţiunii la capitalul social;
d) să primească, în caz de lichidare a societăţii, o parte din valoarea activelor ei rămase după
satisfacerea creanţelor creditorilor, proporţional participaţiunii la capitalul social;
e) să întreprindă alte acţiuni prevăzute de lege sau de actul de constituire.
Actul de constituire poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii sau a
activelor, dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit
de pierderile suferite de ea.
3. STRUCTURA DE ORGANIZARE A PERSOANEI JURIDICE.
O dată cu fondarea persoana juridică trebuie să dispună de o serie de organe proprii,
legate între ele prin raporturi de subordonare, supraordonare sau de colaborare, cu ajutorul cărora să-şi
desfăşoare activitatea. Astfel, deosebim la persoanele juridice două categorii de organe:
I. Obligatorii;
II. Facultative.
Organele obligatorii sunt – organul suprem de decizie şi organul executiv, iar pentru
unele categorii de persoane juridice prin legi speciale mai sunt prevăzute drept obligatorii şi alte categorii
de organe precum sunt – comisia de cenzori şi consiliul de administraţie (pentru SA care deţin mai mult
de 50 acţionari).
Dacă numărul asociaţilor SRL depăşeşte 15 asociaţi, desemnarea cenzorului este obligatorie.
A) Organul suprem de decizie – se constituie din totalitatea asociaţilor persoanei
juridice şi formează voinţa persoanei juridice, decide asupra celor mai importante chestiuni legate de
funcţionarea, gestionarea şi existenţa persoanei juridice. Dacă este un singur asociat organul supreme
se constituie din unicul fondator. Deciziile organului suprem sunt obligatorii pentru celelalte organe ale
persoanei juridice. Activitatea Adunării Generale a Asociaţilor este reglementată prin acte normative
speciale pentru fiecare tip de persoană juridică precum şi de acte normative interne care detalizează
activitatea acestui organ.
Adunarea Generală a Asociaţilor poate fi de 2 feluri:
I) Ordinară – ce se convoacă cel puţin 1 dată pe an, de regulă după expirarea anului
financiar;
II) Extraordinară – se convoacă ori de câte ori este necesar pentru a decide unele
chestiuni importante ce pot apărea pe parcursul anului, dacă acestea nu sunt de competenţa celorlalte
organe.
Adunarea generală a asociaţilor se poate desfăşura în trei forme:
1. Cu prezenţa asociaţilor (fiecare asociat în parte se informează referitor la locul, timpul
desfăşurării, chestiunile de pe ordinea de zi, etc.)
2. Prin corespondenţă (fiecărui asociat i se expediază chestiunile de pe ordinea de zi şi
buletinul de vot în care acesta marchează răspunsurile în dependenţă de voinţa sa).
3. Adunarea Generală Mixtă. Se îmbină primele două forme.