2. CROMOSFERA
- Denumita si atmosfera de hidrogen a Soarelui
- poate ajunge pana la 5.000 km deasupra fotosferei
- are o temperatura medie de aproximativ 4.500 grade (creste
odata cu cresterea inaltimii avand in partea superioara 20.000 de
grade Celsius sau chiar atinge 1 milion de grade.
- fiind mai rece decat fotosfera ea poate fi observata numai in
timpul eclipselor totale de Soare, cand discul solar este acoperit de
discul aparent al Lunii
- se prezinta sub forma unui cerc de lumina rosiatica data de
emisia radiatiei de catre atomii de H
- este denumita « sprayul fotosferic », deoarece este formata din
spicule - jeturi fierbinti de gaze, care pot ajunge la inaltimi de
10000Km, cu viteze de 15-20Km/s.
4. COROANA SOLARA
• Se intinde pana la inaltimi de ordinul milioanelor de
kilometri, scaldand planetele cele mai apropiate de Soare :
Mercur, Venus, Pamant si Marte; atinge temperaturi de 1-2
milioane de grade.
• Fiind de un milion de ori mai putin stralucitoare decat fotosfera ea
poate fi observata numai in timpul eclipselor totale de Soare sau cu
un aparat special care acopera discul solar, numit coronograf si se
prezinta sub forma unui halou argintat mai mult sau mai putin
neregulat.
• este formata din suvite de gaz rarefiat care evadeaza in spatiu dand
nastere unor particule incarcate electric (protoni si electroni)
cunoscute sub numele de vant solar. Viteza materiei ionizate in
vecinatatea Soarelui este mica (de ordinul zecilor de kilometri pe
secunda) dar creste pe masura ce acestea se indeparteaza ajungand
ca in vecinatatea Pamantului sa fie de aproximativ 350 km/s. In mod
normal concentratia vantului solar este de 5-10 particule pe
centimetru cub .
5. HELIOSFERA
• reprezintă zona de influenţă a Soarelui şi a vântului solar.
• are forma unei bule uriaşe ce se întinde până aproape de centura lui
Kuiper şi a cărei structuri exterioare (heliopauza este limita sa) este
determinată de actiunea vânturilor galactice şi a vântului solar
supersonic, ce îşi încetineşte viteza dincolo de orbita planetei Neptun.
• La graniţa heliosferei se află heliopauza, ce se întinde probabil la 100
UA (unitaţi astronomice) de la Soare. Forma exactă şi distanţa până la
heliopauză nu sunt încă bine cunoscute.
• Câteva staţii spaţiale (Pioneer 10 şi 11, Voyager 1 şi 2) sunt în drum
spre această zonă. Voyager 1 şi Voyager 2 au părăsit zona de acţiune a
vântului solar supersonic la aproximativ 85 UA şi au intrat în
heliopauză. Satelitul IBEX (Interstellar Boundary Explorer), lansat în
2008, a găsit ceva necunoscut până acum, o bandă de atomi neutrii
încărcaţi energetic ce par a fi rezultatul interacţiunii heliosferei cu
galaxia. Aşa cum şi staţia Cassini a relevant, înteracţiunea dintre
heliosferă şi galaxie pare a fi controlată de presiunea particolelor şi
densitatea de energie a câmpului magnetic.
6. Zona in care vantul solar isi inceteaza activitatea, intalnind
mediul interstelar, poarta numele de heliopauza.
7.
8.
9. SPECTRUL SOARELUI
• În 1861 Anders Jonas Ångström (August 13, 1814 – June 21, 1874 a
fost fizician în Suedia), a demonstrat ca în atmosfera solara se afla
hidrogen, printre alte elemente.
• În prezent, se cunosc aproximativ 25.000 de linii Fraunhofer
existente în spectrul Soarelui, cuprinse între lungimile de undă de
2.950 şi 10.000 de angstromi.Liniile de absorbţie menţionate mai
sus sunt numite şi linii Fraunhofer, iar spectrul solar este uneori
numit şi spectru Fraunhofer. Aceste linii sunt produse, în mare
parte, în fotosferă. Soarele emite în diverse spectre, dintre acestea
cel mai cunoscut fiind spectrul vizibil (între 4000 Å şi 7500 Å).
Există însă şi emisii de raze X, ceea ce indică faptul că temperatura
Soarelui atinge în unele zone din coroană şi atmosfera superioară
milioane de grade. De asemenea, emisiile în ultraviolet arată zone
de circa un milion de grade Celsius în zonele mai deschise şi puţin
mai reci în cele întunecate.
10. • Compoziţia solară poate fi stabilită prin intermediul liniilor de
absorbţie din spectrul său. Şablonul lor ne expune tipul
elementelor din structura lor, iar intensitatea ne oferă
concentraţia lor. Circa 60 de elemente au fost descoperite în
compoziţia acestei stele, dintre care cele mai abundente sunt
hidrogenul (70% din masa totală) şi heliul (28% din masa
totală). Alte elemente prezente în compoziţia sa: oxigen,
carbon, azot, magneziu, sulf, siliciu, fier, neon.
• Aşa cum şi era de aşteptat, cele mai abundente elemente sunt
hidrogenul şi heliul, acestea fiind şi cele mai abundente din
Univers. Heliul, al doilea element ca abundenţă din Univers,
este foarte greu de găsit pe Terra (fiind prezent doar în unele
fântâni adânci de gaze), şi prezenţa lui în structura Soarelui a
fost postulată odată cu descoperirea unor linii spectrale ce nu
aparţineau vreunui element cunoscut pe Terra. Ipoteza a fost
confirmată, doar după descoperirea lui pe Terra.
11. Spectrul solar cu liniile Fraunhofer
Spectrul continuu vizibil este brazdat de linii intunecate ce corespund
absorbtiei radiatiilor de anumita lungime de unda de catre
elementele chimice prezente in atmosfera Soarelui.
12. Radiația Soarelui
• Majoritatea radiației solare se află în spectrul
luminii ultraviolete, vizibile și infraroșii.
• Lumina solară este necesară la fotosinteza
plantelor.
• Căldura, sub formă de radiație infraroșie, creează
pe Pământ temperatura medie globală necesară
vieții și asigură energia necesară circulației
oceanice și atmosferice.
• O mare parte din radiațiile nocive ultraviolete este
blocată de stratul de ozon din atmosfera
Pământului. Restul de UV neblocate care ajung
până la suprafața Pământului pot provoca arsuri
grave de piele, cataracte și chiar cancer.
