SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 104
Curriculum disciplinar
Limba Străină 1
ciclul primar, 2018
Sistem de competențe şi
unități de învățare
Daniela Munca-Aftenev, dr.
RESURSE
RESURSE
CARE SUNT PRIMELE ELEMENTE LINVISTICE
PE CARE LE PREDĂM LA CICLUL PRIMAR?
CARE ESTE URMĂTORUL PAS PENTRU
ELEVUL DIN CICLUL PRIMAR – CE VA TREBUI
SĂ FACĂ CU ACESTE ELEMENTE?
CE SARCINI ELABORĂM DUPĂ CE ELEVII AU
MEMORIZAT ANUMITE STRUCTURI
LINGVISTICE?
COMPETENȚA PRAGMATICĂ
tranziția de la competența lingvistică și socio lingvistică
Adaptarea elementelor
lingvistice la contexte
uzuale/ familiare,
dovedind corectitudine şi
coerenţă în structurarea
mesajului.
SCOPUL NOSTRU ESTE CA ELEVUL SĂ:
 Memorizeze o
poezie
 Învețe pe de rost
cuvintele noi
 Traducă corect
cuvintele noi
 Să utilizeze în viața reală
cuvintele noi din poezie
 Interacționeze în limba
străină utilizând cuvintele
noi
 Să înțeleagă sensul global al
unui enunț și să răspundă în
mod corespunzător
PROIECTAREA DE LUNGĂ DURATĂ
LS I
LS II
CECRL
CRCN
CECRL - Cadrul European Comun de
Referinţă pentru Limbi
CRCN - Cadrul de Referință al
Curriculumului Naţional
evaluare inițială (EI)
evaluare formativă în etape (EFE)
evaluare sumativă (ES)
Care sunt tipurile de lecție din
perspectiva formării competențelor?
Care sunt tipurile de lecție din
perspectiva formării competențelor?
PROIECTAREA DE LUNGĂ DURATĂ
INCLUDE:
antetul,
proiectul de administrare a
disciplinei,
proiectele unităților de
învățare;
PROIECTAREA DE LUNGĂ DURATĂ
ESTE:
 un document administrativ
 care se întocmește de către cadrul didactic la
începutul anului şcolar
 pentru fiecare disciplină de învăţământ
 admite operarea unor ajustări, dezvoltări pe
parcursul anului, în funcție de dinamica reală a
clasei de elevi;
PROIECTAREA DE LUNGĂ DURATĂ:
 poartă un caracter personalizat
 realizând o confluență a normativității didactice
cu creativitatea și competența profesională a
pedagogului
 benefică, întâi de toate, pentru elev
 proiectările de lungă durată editate pot fi
folosite ca repere pentru demersul personalizat.
PROIECTAREA DE LUNGĂ DURATĂ
ELEMENTELE OBLIGATORII:
 Disciplina – se scrie denumirea disciplinei în conformitate cu Planul-
cadru.
 Competențele specifice disciplinei – se transcriu din curriculumul
disciplinar;
 Bibliografie – se listează produsele curriculare aferente disciplinei:
 Produse curriculare principale: curriculum disciplinar, manualul
școlar aprobat de MECC;
 Produse curriculare auxiliare: ghidul de implementare a
curriculumului disciplinar, ghiduri metodice pentru cadrele didactice,
instrucțiuni metodologice, caiete de activitate independenta pentru
elevi, culegeri de teste, softuri educationale etc.
Abordări actualizate:
Rolul limbilor străine
în procesul de formare a
cursanților
care a evoluat din 2010
rolul limbilor în procesul de formare a cursanților care a evoluat de atunci
Recepţia
Producerea
Interacţiunea
Medierea
(activităţile de traducere și interpretare)
”Mobilizând și recepţia, și producerea, activităţile de mediere
în forma lor scrisă și/sau orală permit, prin intermediul
traducerii sau interpretării, rezumatului în scris sau a dării de
seamă, de a produce pentru o terţă persoană o (re)formulare
accesibilă a textului-sursă, la care terţul nu are acces direct.
Activităţile comunicative de mediere care (re)procesează un
text existent ocupă un loc considerabil în funcţionarea
lingvistică normală a societăţilor noastre.”
 educație plurilingvă și
interculturală în practică
 competenţe profesionale generale
cu un caracter transversal
 fără ca aceasta să conducă la
dispariția disciplinelor școlare
tradiționale
RESURSE
Activităţi de învăţare
şi
produse școlare
recomandate
ELEMENTE DE NOUTATE
Hărți conceptuale
Lucrul cu materiale mp3 și mp4
Colaje creative
Mesaje Online
Jocuri interactive
Benzi animate
Proiecte de grup
Jurnale de învățare
Infografice
Postere digitale
Produse digitale
CONŢINUTURI LINGVISTICE
SUGESTII PENTRU CONTEXTE
ŞI SARCINI COMUNICATIVE
VĂ URĂM SUCCES
ÎN IMPLEMENTAREA
NOULUI CURRICULUM!

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Proiectarea unui curs_optional
Proiectarea unui curs_optionalProiectarea unui curs_optional
Proiectarea unui curs_optional
Batca Anca
 
Limbajul pedagogic
Limbajul pedagogicLimbajul pedagogic
Limbajul pedagogic
Sima Sorin
 

Mais procurados (20)

Medierea, Formare Curriculum 2019
Medierea, Formare Curriculum 2019Medierea, Formare Curriculum 2019
Medierea, Formare Curriculum 2019
 
Raport 2017 trimestrul 1
Raport 2017 trimestrul 1Raport 2017 trimestrul 1
Raport 2017 trimestrul 1
 
RAPORT DE ACTIVITATE ŞTIINŢIFICĂ pentru anul 2015
RAPORT DE ACTIVITATE ŞTIINŢIFICĂ pentru anul 2015RAPORT DE ACTIVITATE ŞTIINŢIFICĂ pentru anul 2015
RAPORT DE ACTIVITATE ŞTIINŢIFICĂ pentru anul 2015
 
Sectorul limbă și comunicare 2016
Sectorul limbă și comunicare 2016Sectorul limbă și comunicare 2016
Sectorul limbă și comunicare 2016
 
Info site general2017
Info site general2017Info site general2017
Info site general2017
 
Competența Pragmatică, Formare formatori Curriculum 2019
Competența Pragmatică, Formare formatori Curriculum 2019Competența Pragmatică, Formare formatori Curriculum 2019
Competența Pragmatică, Formare formatori Curriculum 2019
 
Proiectarea unui curs_optional
Proiectarea unui curs_optionalProiectarea unui curs_optional
Proiectarea unui curs_optional
 
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă duratăProiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
 
Raport sector
Raport sectorRaport sector
Raport sector
 
Teză de licenţă
Teză de licenţăTeză de licenţă
Teză de licenţă
 
Adaptarea curricumului la contextul rural
Adaptarea curricumului la contextul ruralAdaptarea curricumului la contextul rural
Adaptarea curricumului la contextul rural
 
Raport de acticitate 2016 sector
Raport de acticitate 2016 sectorRaport de acticitate 2016 sector
Raport de acticitate 2016 sector
 
Disciplinele optionale intre deziderat si realitate
Disciplinele optionale intre deziderat si realitateDisciplinele optionale intre deziderat si realitate
Disciplinele optionale intre deziderat si realitate
 
Programa engleza titularizare 2015
Programa engleza titularizare 2015Programa engleza titularizare 2015
Programa engleza titularizare 2015
 
Comenius Adriana
Comenius AdrianaComenius Adriana
Comenius Adriana
 
Limbajul pedagogic
Limbajul pedagogicLimbajul pedagogic
Limbajul pedagogic
 
Formarea continuă a profesorilor de istorie şi geografie în societatea cunoaş...
Formarea continuă a profesorilor de istorie şi geografie în societatea cunoaş...Formarea continuă a profesorilor de istorie şi geografie în societatea cunoaş...
Formarea continuă a profesorilor de istorie şi geografie în societatea cunoaş...
 
Diseminare mobilitate individuala, programul sectorial Comenius
Diseminare mobilitate individuala, programul sectorial ComeniusDiseminare mobilitate individuala, programul sectorial Comenius
Diseminare mobilitate individuala, programul sectorial Comenius
 
INCEARCA EUROPA
INCEARCA  EUROPAINCEARCA  EUROPA
INCEARCA EUROPA
 
Invatatori - programa examen titularizare
Invatatori - programa examen titularizare Invatatori - programa examen titularizare
Invatatori - programa examen titularizare
 

Semelhante a Elemente de noutate curricumul limbi straine, ciclul primar

Limbajul pedagogic
Limbajul pedagogicLimbajul pedagogic
Limbajul pedagogic
Sima Sorin
 
Limbajul pedagogic
Limbajul pedagogicLimbajul pedagogic
Limbajul pedagogic
Sima Sorin
 
Limbajul pedagogic
Limbajul pedagogicLimbajul pedagogic
Limbajul pedagogic
Sima Sorin
 
Romanian Lesson 01 02
Romanian Lesson 01 02Romanian Lesson 01 02
Romanian Lesson 01 02
guest5c039104
 
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf
RamonaDragnea1
 
Plan de lect subst actualizare
Plan de lect subst actualizarePlan de lect subst actualizare
Plan de lect subst actualizare
Andreea Ilie
 
Proiect didactic scoala finlandeza
Proiect didactic scoala finlandezaProiect didactic scoala finlandeza
Proiect didactic scoala finlandeza
adelina245
 
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
A Best   Prezentare Servicii LingvisticeA Best   Prezentare Servicii Lingvistice
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
Ipate
 
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
A Best  Prezentare Servicii LingvisticeA Best  Prezentare Servicii Lingvistice
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
Ipate
 
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
A Best   Prezentare Servicii LingvisticeA Best   Prezentare Servicii Lingvistice
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
Ipate
 
Limba engleza 1 clasele a v a - a viii-a
Limba engleza 1 clasele a v a - a viii-aLimba engleza 1 clasele a v a - a viii-a
Limba engleza 1 clasele a v a - a viii-a
Andreea Chiriac
 

Semelhante a Elemente de noutate curricumul limbi straine, ciclul primar (20)

Metoda comunicativa in predarea limbilor straine
Metoda comunicativa in predarea limbilor straineMetoda comunicativa in predarea limbilor straine
Metoda comunicativa in predarea limbilor straine
 
A4 - FISA 4
A4 - FISA 4A4 - FISA 4
A4 - FISA 4
 
Limbajul pedagogic
Limbajul pedagogicLimbajul pedagogic
Limbajul pedagogic
 
Lb. engleza
Lb. englezaLb. engleza
Lb. engleza
 
Limbajul pedagogic
Limbajul pedagogicLimbajul pedagogic
Limbajul pedagogic
 
Limbajul pedagogic
Limbajul pedagogicLimbajul pedagogic
Limbajul pedagogic
 
Romanian Lesson 01 02
Romanian Lesson 01 02Romanian Lesson 01 02
Romanian Lesson 01 02
 
Optional clasa a xii a ted-ed
Optional clasa a xii a ted-edOptional clasa a xii a ted-ed
Optional clasa a xii a ted-ed
 
Strategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străină
Strategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străinăStrategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străină
Strategii și tehnici de evaluare a rezultatelor școlare la limba străină
 
Abordarea integrată a competențelor de comunicare
Abordarea integrată a competențelor de comunicare Abordarea integrată a competențelor de comunicare
Abordarea integrată a competențelor de comunicare
 
Abordarea integrată a competențelor de comunicare
Abordarea integrată a competențelor de comunicareAbordarea integrată a competențelor de comunicare
Abordarea integrată a competențelor de comunicare
 
Plan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatPlan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizat
 
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf
 
Plan de lect subst actualizare
Plan de lect subst actualizarePlan de lect subst actualizare
Plan de lect subst actualizare
 
Proiect didactic scoala finlandeza
Proiect didactic scoala finlandezaProiect didactic scoala finlandeza
Proiect didactic scoala finlandeza
 
1460968212 27. stiinte-clasa-a-iii-a
1460968212 27. stiinte-clasa-a-iii-a1460968212 27. stiinte-clasa-a-iii-a
1460968212 27. stiinte-clasa-a-iii-a
 
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
A Best   Prezentare Servicii LingvisticeA Best   Prezentare Servicii Lingvistice
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
 
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
A Best  Prezentare Servicii LingvisticeA Best  Prezentare Servicii Lingvistice
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
 
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
A Best   Prezentare Servicii LingvisticeA Best   Prezentare Servicii Lingvistice
A Best Prezentare Servicii Lingvistice
 
Limba engleza 1 clasele a v a - a viii-a
Limba engleza 1 clasele a v a - a viii-aLimba engleza 1 clasele a v a - a viii-a
Limba engleza 1 clasele a v a - a viii-a
 

Mais de Daniela Munca-Aftenev

Mais de Daniela Munca-Aftenev (20)

INSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptx
INSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptxINSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptx
INSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptx
 
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, GrădinițăAlgoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
 
Interviul de evaluare a competenţelor profesionale
Interviul de evaluare a competenţelor profesionaleInterviul de evaluare a competenţelor profesionale
Interviul de evaluare a competenţelor profesionale
 
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
 
Structura studiului de caz
Structura studiului de cazStructura studiului de caz
Structura studiului de caz
 
SEMINAR instructiv-metodic pentru cadrele didactice care au solicitat confer...
SEMINARinstructiv-metodic pentru cadrele didactice care au solicitat confer...SEMINARinstructiv-metodic pentru cadrele didactice care au solicitat confer...
SEMINAR instructiv-metodic pentru cadrele didactice care au solicitat confer...
 
Proiect transdisciplinar „Laboratorul din bucătărie”
Proiect transdisciplinar „Laboratorul din bucătărie”Proiect transdisciplinar „Laboratorul din bucătărie”
Proiect transdisciplinar „Laboratorul din bucătărie”
 
Program de creare a stării de bine la copii și cadre didactice în Grădinița
Program de creare a stării de bine la copii și cadre didactice în GrădinițaProgram de creare a stării de bine la copii și cadre didactice în Grădinița
Program de creare a stării de bine la copii și cadre didactice în Grădinița
 
Cum formulăm obiectivele SMART pentru produsul de atestare.pptx
Cum formulăm obiectivele SMART pentru produsul de atestare.pptxCum formulăm obiectivele SMART pentru produsul de atestare.pptx
Cum formulăm obiectivele SMART pentru produsul de atestare.pptx
 
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionaleEducația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
 
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptxUtilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
 
PREDAREA PE BAZĂ DE PROIECTE.pptx
PREDAREA PE BAZĂ DE PROIECTE.pptxPREDAREA PE BAZĂ DE PROIECTE.pptx
PREDAREA PE BAZĂ DE PROIECTE.pptx
 
PREZENTARE REUNIUNEA METODICA.pptx
PREZENTARE REUNIUNEA METODICA.pptxPREZENTARE REUNIUNEA METODICA.pptx
PREZENTARE REUNIUNEA METODICA.pptx
 
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptxCREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
 
ACCESS OPENING CEREMONY.pptx
ACCESS OPENING CEREMONY.pptxACCESS OPENING CEREMONY.pptx
ACCESS OPENING CEREMONY.pptx
 
PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”
PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”
PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”
 
Proiectul „Poveștile Copilăriei”
Proiectul „Poveștile Copilăriei”Proiectul „Poveștile Copilăriei”
Proiectul „Poveștile Copilăriei”
 
„Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu
 „Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu „Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu
„Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu
 
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENEPROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
 
Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...
Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...
Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...
 

Último (6)

Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptxExaminarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
 
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdfAlbum de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
 
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima oraBaltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
 
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdfSPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
 
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdfRegulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
 
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de PromovareStudiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
 

Elemente de noutate curricumul limbi straine, ciclul primar

  • 1. Curriculum disciplinar Limba Străină 1 ciclul primar, 2018 Sistem de competențe şi unități de învățare Daniela Munca-Aftenev, dr.
  • 4.
  • 5. CARE SUNT PRIMELE ELEMENTE LINVISTICE PE CARE LE PREDĂM LA CICLUL PRIMAR?
  • 6. CARE ESTE URMĂTORUL PAS PENTRU ELEVUL DIN CICLUL PRIMAR – CE VA TREBUI SĂ FACĂ CU ACESTE ELEMENTE?
  • 7. CE SARCINI ELABORĂM DUPĂ CE ELEVII AU MEMORIZAT ANUMITE STRUCTURI LINGVISTICE?
  • 8. COMPETENȚA PRAGMATICĂ tranziția de la competența lingvistică și socio lingvistică Adaptarea elementelor lingvistice la contexte uzuale/ familiare, dovedind corectitudine şi coerenţă în structurarea mesajului.
  • 9.
  • 10. SCOPUL NOSTRU ESTE CA ELEVUL SĂ:  Memorizeze o poezie  Învețe pe de rost cuvintele noi  Traducă corect cuvintele noi  Să utilizeze în viața reală cuvintele noi din poezie  Interacționeze în limba străină utilizând cuvintele noi  Să înțeleagă sensul global al unui enunț și să răspundă în mod corespunzător
  • 11.
  • 12.
  • 13.
  • 14.
  • 15.
  • 16.
  • 17.
  • 18.
  • 19.
  • 20.
  • 21.
  • 22.
  • 23.
  • 24.
  • 25.
  • 26.
  • 27.
  • 28.
  • 29.
  • 30.
  • 31.
  • 32.
  • 33.
  • 34.
  • 35.
  • 36.
  • 38.
  • 39.
  • 40.
  • 41.
  • 42.
  • 45. CECRL - Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi CRCN - Cadrul de Referință al Curriculumului Naţional
  • 46.
  • 47. evaluare inițială (EI) evaluare formativă în etape (EFE) evaluare sumativă (ES)
  • 48. Care sunt tipurile de lecție din perspectiva formării competențelor?
  • 49. Care sunt tipurile de lecție din perspectiva formării competențelor?
  • 50.
  • 51.
  • 52.
  • 53. PROIECTAREA DE LUNGĂ DURATĂ INCLUDE: antetul, proiectul de administrare a disciplinei, proiectele unităților de învățare;
  • 54. PROIECTAREA DE LUNGĂ DURATĂ ESTE:  un document administrativ  care se întocmește de către cadrul didactic la începutul anului şcolar  pentru fiecare disciplină de învăţământ  admite operarea unor ajustări, dezvoltări pe parcursul anului, în funcție de dinamica reală a clasei de elevi;
  • 55. PROIECTAREA DE LUNGĂ DURATĂ:  poartă un caracter personalizat  realizând o confluență a normativității didactice cu creativitatea și competența profesională a pedagogului  benefică, întâi de toate, pentru elev  proiectările de lungă durată editate pot fi folosite ca repere pentru demersul personalizat.
  • 56. PROIECTAREA DE LUNGĂ DURATĂ ELEMENTELE OBLIGATORII:  Disciplina – se scrie denumirea disciplinei în conformitate cu Planul- cadru.  Competențele specifice disciplinei – se transcriu din curriculumul disciplinar;  Bibliografie – se listează produsele curriculare aferente disciplinei:  Produse curriculare principale: curriculum disciplinar, manualul școlar aprobat de MECC;  Produse curriculare auxiliare: ghidul de implementare a curriculumului disciplinar, ghiduri metodice pentru cadrele didactice, instrucțiuni metodologice, caiete de activitate independenta pentru elevi, culegeri de teste, softuri educationale etc.
  • 57.
  • 58.
  • 59.
  • 60.
  • 61.
  • 62.
  • 63.
  • 64.
  • 65.
  • 66.
  • 67. Abordări actualizate: Rolul limbilor străine în procesul de formare a cursanților care a evoluat din 2010 rolul limbilor în procesul de formare a cursanților care a evoluat de atunci
  • 69. ”Mobilizând și recepţia, și producerea, activităţile de mediere în forma lor scrisă și/sau orală permit, prin intermediul traducerii sau interpretării, rezumatului în scris sau a dării de seamă, de a produce pentru o terţă persoană o (re)formulare accesibilă a textului-sursă, la care terţul nu are acces direct. Activităţile comunicative de mediere care (re)procesează un text existent ocupă un loc considerabil în funcţionarea lingvistică normală a societăţilor noastre.”
  • 70.  educație plurilingvă și interculturală în practică  competenţe profesionale generale cu un caracter transversal  fără ca aceasta să conducă la dispariția disciplinelor școlare tradiționale
  • 72.
  • 73.
  • 74.
  • 75.
  • 76.
  • 77.
  • 78.
  • 79.
  • 82.
  • 84. Lucrul cu materiale mp3 și mp4
  • 94.
  • 96.
  • 97. SUGESTII PENTRU CONTEXTE ŞI SARCINI COMUNICATIVE
  • 98.
  • 99.
  • 100.
  • 101.
  • 102.
  • 103.
  • 104. VĂ URĂM SUCCES ÎN IMPLEMENTAREA NOULUI CURRICULUM!

Notas do Editor

  1. This template is provided by http://www.free-power-point-templates.com/