Contabilitate publica

1. STANDARDELE
INTERNAŢIONALE DE
CONTABILITATE PENTRU
SECTORUL PUBLIC
Standardele Internationale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS) emise
de IFAC
• Asigura nevoia unui limbaj comun pe care intreaga comunitate financiara
internationala o doreste;
• Usureaza activitatea celor ce pregatesc, auditeaza sau utilizeaza situatii financiare;
• Este puntea de legatura intre entitatile publice si cele private;
• Contribuie la asigurarea unei baze comune pentru contabilitate si raportare in
toate tarile, rezultand o mai buna si mai eficienta analiza financiara;
• Contribuie la reducerea costurilor deoarece contabilii, auditorii, analistii
financiari, investitorii, si organismele de reglementare nu vor ma fi obligati sa
converteasca sau sa reconcilieze situatiile fiannciare dintr-un set de standarde in
alt set de standarde.
În 1996, IFAC – prin Comitetul pentru sectorul public PSC a lansat un proiect de
dezvoltare a unui set de standarde contabile pentru entităţile din sfera sectorului public,
cunoscute sub denumirea de IPSAS.
Dupa 31 Iulie 1998, PSC a publicat 20 de Standarde IPSAS de inspiraţie IAS, având la
bază modelul de contabilitate pe bază de angajamente şi care privesc următoarele
domenii:
IPSAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare
IPSAS 2 Tabloul fluxurilor de numerar

2. IPSAS 3 Surplusul sau deficitul net al perioadei, erori şi modificări fundamentale în
politicile contabile
IPSAS 4 Efectele modificărilor ratelor de schimb valutare
IPSAS 5 Costul îndatorării
IPSAS 6 Situaţiile financiare consolidate şi contabilitatea entităţilor controlate
IPSAS 7 Contabilitatea investiţiilor în entităţi asociate
IPSAS 8 Raportarea financiară a participaţiilor în societăţile mixte
IPSAS 9 Veniturile din tranzacţii comerciale
IPSAS 10 Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste
IPSAS 11 Contractele de construcţii
IPSAS 12 Stocuri
IPSAS 13 Leasing
IPSAS 14 Evenimente ulterioare datei închiderii exerciţiului
IPSAS 15 Instrumente financiare: conţinut şi prezentare
IPSAS 16 Investiţii imobiliare
IPSAS 17 Proprietăţi, plantaţiile şi echipamentele
IPSAS 18 Raportarea pe segmente
IPSAS 19 Provizioane, active şi datorii contingente
IPSAS 20 Informaţii de furnizat privind părţile legale
IPSAS 21 Depreceierea activelor generatoare de alte fluxuri decât cele de trezorerie
IPSAS 22 Publicarea situaţiilor financiare ale sectorului “ Administraţie Publică”
IPSAS 23 Venituri din alte tranzacţii decât cele de schimb
IPSAS 24 Prezentarea informaţiilor din buget în situaţiile financiare
IPSAS 25 Beneficiile angajaţilor
IPSAS 26 Deprecierea activelor generatoare de numerar
IPSAS 27 Agricultura
IPSAS 28 Prezentarea instrumentelor financiare
IPSAS 29 Instrumente finaciare-recunoaştere şi evaluare
IPSAS 30 Instrumente financiare- raportare
IPSAS 31 Active necorporale
IPSAS 32 Acorduri de concesiune a seriviciilor- Concendent

3. IPSAS 1. Prezentarea situaţiilor financiare
Situaţiile financiare sunt o reprezentare structurală a poziţiei financiare şi a performanţei
financiare a unei entităţi. Obiectivul situaţiilor financiare de uz general este de a oferi
informaţii despre poziţia financiară, performanţa şi fluxurile de trezorerie ale unei
entităţi, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice.Mai
exact, obiectivul raportării financiare în sectorul public trebuie să fie oferirea
informaţiilor utile luării deciziilor şi demonstrarea răspunderii entităţii pentru resursele
încredinţate ei prin:
a) Oferirea informaţiilor privind resursele, alocarea şi utilizările resurselor financiare;
b) Oferirea informaţiilor privind modul în care entitatea şi-a finanţat activităţile şi şi-a
acoperit necesarul de numerar;
c) Oferirea informaţiilor utile în evaluarea capacităţii entităţii de a-şi finanţa
activităţile şi de a-şi onora datoriile şi angajamentele;
d) Oferirea informaţiilor privind situaţia financiară a entităţii şi modificările ei;
e) Oferirea informaţiilor agregate utile în evaluarea performanţei entităţii în termeni
de costuri ale serviciilor, eficienţă şi realizări.
Situaţiile financiare de uz general pot avea şi un rol predictiv sau prospectiv,
oferind informaţii utile în prognozarea nivelului de resurse necesar pentru continuarea
activităţii, resursele ce ar putea fi generate de activitatea continuă, precum şi riscurile şi
incertitudinile asociate.Raportarea financiară poate oferi utilizatorilor informaţii:
a) Care să indice dacă resursele au fost obţinute şi utilizate în conformitate cu
bugetul legal adoptat;
b) Care să indice dacă resursele au fost obţinute şi utilizate în conformitate cu
cerinţele legale şi contractuale, inclusiv limitele financiare stabilite de către
autorităţile legislative corespunzătoare.
Pentru a atinge acest obiectiv, situaţiile financiare oferă informaţii despre:
a) Activele;
b) Datoriile;
c) Capitalurile proprii;
d) Veniturile şi cheltuielile, inclusiv câştigurile şi pierderile;
e) Alte schimbări în capitalurile proprii;
f) Fluxurile de trezorerie ale entităţii.
Pentru ca situaţiile financiare să reflecte o imagine fidelă a modului în care au
fost finanţate unităţile şi activităţile la care acestea se referă, se impune, în prealabil,
efectuarea câtorva operaţiuni obligatorii, şi anume:
- verificarea respectării tuturor normelor şi regulilor contabile de înregistrare a
documentelor primare în conturile contabile;
- realitatea şi exactitatea soldurilor contabile din balanţa de verificare contabilă,
corespondenţa acestora cu balanţele analitice şi cu rezultatul inventarierii
patrimoniale a tuturor conturilor de activ şi de pasiv;
- dacă inventarierea patrimoniului s-a efectuat faptic în conformitate cu normele
legale, dacă au fost valorificate rezultatele inventarierii prin înregistrarea
plusurilor şi minusurilor de inventar, dacă au fost efectuate casările şi declasările

4. de bunuri şi dacă evaluarea s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.
Astfel, la baza întocmirii situaţiilor financiare ale unităţilor bugetare stau
următoarele principii:
 principiul realităţii şi al exactităţii datelor înscrise în documentele de sinteză, ceea
ce presupune că datele evidenţei contabile sintetice şi analitice corespund
realităţii;
 principiul respectării normelor legale în vigoare cu privire la completarea tuturor
formularelor ce compun situaţiile financiare, conform normelor emise de
Ministerul Finanţelor Publice referitoare la închiderea exerciţiului financiar;
 principiul bunei informări, deoarece situaţiile financiare constituie pentru
ordonatorul de credite suportul efectuării analizei modului de utilizare a fondurilor
bugetare în limita creditelor bugetare aprobate.De asemenea, bilanţul contabil
reprezintă suportul informaţional necesar întocmirii bugetului de venituri şi
cheltuieli aferent anului următor.
Întocmirea situaţiilor financiare anuale trebuie să fie precedată obligatoriu de
inventarierea generală a elementelor de activ şi de pasiv şi a celorlate bunuri şi valori
aflate în gestiune şi administrare, potrivit normelor emise în acest scop de Ministerul
Finanţelor Publice.
Situaţiile financiare trimestriale şi anuale ce se întocmesc de către instituţiile
publice se semnează de conducătorul insituţiei şi de către conducătorul
compartimentului financiar-contabil sau de altă persoană împuternicită să îndeplinească
această funcţie.
IPSAS 2. Situatia fluxurilor de trezorerie
Obiectivul standardului
Situaţia fluxurilor de trezorerie identifică sursele de intrări de numerar, elementele
pentru care numerarul a fost cheltuit în perioada de raportare, precum şi soldul
numerarului la data raportării.Informaţiile referitoare la fluxurile de trezorerie ale unei
entităţi sunt folositoare utilizatorilor situaţiilor financiare în obţinerea de informaţii
referitoare la răspundere şi scopurile deciziilor. Informaţiile referitoare la fluxurile de
trezorerie permit utilizatorilor să determine modul în care o entitate din sectorul public a
acumulat numerarul necesar pentru a-şi finanţa activităţile şi modul în care respectivul
numerar a fost utilizat.Pentru a lua şi evalua deciziile privind alocarea resurselor, cum ar
fi susţinerea activităţilor entităţii, utilizatorii trebuie să înţeleagă momentul şi siguranţa
realizării fluxurilor de trezorerie.Obiectivul acestul Standard este de a impune oferirea de
informaţii referitoare la modificările istorice ale numerarului şi echivalentelor de
numerar, prin intermediul unei situaţii a fluxurilor de trezorerie care împarte fluxurile de
trezorerie ale perioadei în fluxuri din activităţi de exploatare, de investiţii şi de finanţare.
Prezentarea unei situaţii a fluxurilor de trezorerie
Situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie să raporteze fluxurile de trezorerie ale
perioadei, clasificate în funcţie de activităţile de exploatare, investiţii şi finanţare.
Clasificarea în funcţie de activităţi oferă informaţii care permit utilizatorilor să
evalueze impactul acestor activităţi asupra poziţiei financiare a entităţii, precum şi suma

5. de numerar şi de echivalente de numerar.Aceste informaţii pot fi utilizate şi pentru
evaluarea relaţiilor dintre aceste activităţi.
O singură tranzacţie poate să includă fluxuri de trezorerie care sunt clasificate
diferit.De exemplu, când rambursarea în numerar a unui împrumut include atât
dobânda, cât şi capitalul, elementul de dobândă poate fi clasificat drept o activitate de
exploatare, iar elementul de capital este clasificat drept o activitate de finanţare.
IPSAS 3-Surplusul sau deficitul net al perioadei, erori fundamentale şi
modificări ale politicilor contabile
Obiectivul acestui Standard este de a stabili clasificarea, modul de prezentare
şi tratamentul contabil al anumitor elemente din situaţiile financiare, astfel încât toate
entităţile să întocmească şi să prezinte aceste elemente pe o bază consecventă.Acest
lucru sporeşte gradul de comparabilitate atât cu situaţiile financiare ale entităţii, cât şi cu
situaţiile financiare ale altor entităţi.
În consecinţă, acest Standard prevede clasificarea şi informaţiile de furnizat
privind elementele extraordinare, precum şi evidenţierea anumitor elemente din cadrul
profitului sau pierderii din activităţile curente.De semenea, Standardul prevede,
tratamentul contabil pentru modificări în estimări contabile, modificări ale politicilor
contabile aplicate, precum şi pentru corectarea erorilor fundamentale.
Aria de aplicabilitate
O entitate care întocmeşte şi prezintă situaţiile pe baza contabilităţii de
angajamente trebuie să aplice acest Standard la prezentarea surplusului sau deficitului
rezultat din activităţile curente şi din elemente extraordinare în situaţia performanţei
financiare, precum şi în contabilizarea modificărilor apărute în estimările contabile, a
erorilor fundamentale şi a modificărilor politicilor contabile.
Surplusul sau deficitul net al perioadei
Toate elementele de venituri şi cheltuieli recunoscute în cursul unei perioade
trebuie incluse în determinarea surplusului sau deficitului net al perioadei, cu excepţia
situaţiei în care un IPSAS cere sau prevede altceva.
În mod normal, toate elementele veniturilor şi cheltuielilor recunoscute în cursul
unei perioade sunt incluse în determinarea surplusului sau deficitului net al
perioadei.Acestea includ elemente extraordinare şi efectele modificărilor în estimările
contabile.Oricum, pot exista împrejurări în care anumite elemente pot fi excluse din
surplusul sau deficitul net al perioadei.Acest Standard tratează două astfel de
împrejurări: corectarea erorilor fundamentale şi efectul modificării politicilor contabile.
Surplusul sau deficitul net al perioadei conţine următoarele elemente28, fiecare
dintre acestea trebuind să fie prezentate în situaţia performanţei financiare:
a) Surplusul sau deficitul din activităţile curente;
b) Elemente extraordinar

6. IPSAS 4 – Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar
Obiectiv
O entitate poate desfăşura activităţile din străinătate în două moduri.Ea poate
efectua tranzacţii în valută sau poate efectua operaţiuni din străinătate.Pentru a putea
include tranzacţiile valutare şi operaţiunile din străinătate în declaraţiile fiscale ale unei
entităţi, tranzacţiile trebuie exprimate în moneda de raportare a entităţii şi situaţiile
financiare ale operaţiunilor din străinătate trebuie transformate în moneda de raportare a
entităţii.Principalele probleme în contabilitatea tranzacţiilor valutare şi a operaţiunilor din
străinătate sunt de a decide cursul de schimb ce se va folosi şi cum vor fi recunoscute în
situaţiile financiare efectele variaţiei cursurilor de schimb.
Arie de aplicabilitate
O entitate care întocmeşte şi prezintă situaţii financiare pe baza contabilităţii de
angajamente trebuie să aplice acest Standard:
a) În contabilizarea tranzacţiilor în valută (incluzând raportarea ulterioară a
elementelor monetare şi nemonetare); şi
b) În conversia situaţiilor financiare ale operaţiunilor din străinătate care sunt incluse
în situaţiile financiare ale entităţii prin consolidare, consolidare proporţională sau
metoda punerii în echivalenţă.
O tranzacţie în valută este o tranzacţie care este exprimată sau care necesită
decontarea în valută, inclusiv tranzacţiile rezultate atunci când o entitate:
Cumpără sau vinde bunuri sau servicii, al căror preţ este exprimat în valută;
Împrumută sau oferă spre împrumut fonduri, iar sumele ce urmează a fi plătite
sau încasate sunt exprimate în valută;
Devine parte a unui contract de schimb valutar nerealizat;
Achiziţionează sau cedează active, contractează sau achită datorii exprimate în
valută.
O tranzacţie în valută trebuie înregistrată în momentul recunoaşterii iniţiale în
moneda de raportare, aplicându-se sumei în valută cursul de schimb dintre moneda de
raportare şi moneda străină, la data efectuării tranzacţiei.
Cursul de schimb valutar este raportul de schimb dintre două monede. Cursul de
schimb la data tranzacţiei este adesori denumit cursul spot (la vedere).Din motive
practice, este deseori folosit un curs care aproximează cursul actual de la data efectuării
tranzacţiei, de exmplu un curs mediu calculat pentru o săptămână sau o lună poate fi
folosit pentru toate tranzacţiile efectuate în fiecare valută survenite în acea
perioadă.
IPSAS 5 – Costurile indatorării
Obiectiv
Acest Standard prescrie tratamentul contabil al costurilor îndatorării.Standardul
de faţă cere, în general, evidenţierea imediată a costurilor îndatorării ca o
cheltuială.Totuşi, Standardul permite, ca tratament contabil alternativ, capitalizarea

7. costurilor îndatorării care sunt atribuibile în mod direct achiziţionării, construirii sau
producerii unui activ cu ciclu lung de producţie.
Costurile indatorării cuprind dobânda şi alte costuri suportate de o entitate în
legătură cu împrumuturile de fonduri.
Costurile îndatorării pot include:
a) Dobânzile corespunzătoare descoperirilor de cont şi împrumuturilor pe termen
scurt şi lung;
b) Amortizarea reducerilor sau primelor aferente împrumuturilor;
c) Amortizarea cheltuielilor complementare realizate în scopul obţinerii
împrumuturilor;
d) Cheltuielile de finanţare aferente contractelor de leasing financiar; şi
e) Diferenţele de curs valutar aferente împrumuturilor în valută, în măsura în care
acestea sunt privite ca o ajustare a cheltuielilor cu dobânda.
IPSAS 6 Situaţiile financiare consolidate şi contabilitatea entităţilor
controlate
solicită tuturor entităţilor ce deţin un control asupra altor entităţi să pregătească situaţii
financiare consolidate care să consolideze toate entităţile controlate prin aplicarea
metodei integrării globale. Standardul prezintă de asemenea o prezentare detaliată a
conceptului de control şi modalitatea sa de aplicare în cazul sectorului public şi oferă
îndrumări cu privire la determinarea existenţei controlului în vederea aplicării
standardului .
IPSAS 7 Contabilitatea investiţiilor în entităţi asociate
solicită ca toate investiţiile în entităţi asociate să fie cuprinse în situaţiile financiare
consolidate utilizând metoda punerii în echivalenţă, cu excepţia cazului în care investiţia
este achiziţionată şi deţinută numai în vederea vânzării sale în viitorul apropiat, în acest
din urmă caz se utilizează metoda costului.
IPSAS 8 Raportarea financiară a participaţiilor în societăţile mixte
solicită consolidarea proporţională ca tratament de bază contabil a părţii deţinute de
entităţi din sectorul public în societăţi mixte. Ca tratament alternativ contabil al părţilor
deţinute poate fi aplicată metoda punerii în echivalenţă.
IPSAS 9 – Venituri din tranzacţii de schimb
Obiectivul acestui Standard este de a prescrie tratamentul contabil al veniturilor
generate de evenimente şi tranzacţii de schimb.
Un element de primă importanţă în contabilizarea venitului din activităţi curente
este determinarea momentului la care trebuie recunoscut un astfel de venit.Venitul din
activităţi curente este recunoscut atunci când există probabilitatea că entităţii îi vor

8. reveni în viitor anumite beneficii economice sau potenţial de servicii şi când aceste
beneficii pot fi evaluate credibil.
Aria de aplicabilitate
Acest Standard se aplică la contabilizarea veniturilor provenite din următoarele
tranzacţii şi evenimente de schimb70:
a) prestarea serviciilor;
b) vânzarea bunurilor;
c) utilizarea de către alţii a activelor entităţii producătoare de dobânzi, redevenţe şi
dividende.
Acest Standard nu tratează veniturile care rezultă din tranzacţiile care nu implică
schimbul.
Entităţile din sectorul public pot genera venituri din tranzacţiile care implică sau
care nu implică schimbul.O tranzacţie care implică schimbul este cea în care entitatea
primeşte activele sau serviciile sau stinge datoriile şi dă celeilalte părţi în schimb o
valoare aproximativ egală (în primul rând sub forma bunurilor, serviciilor sau utilizarea
activelor).Exemple de tranzacţii care implică schimbul:
Achiziţionarea sau vânzarea bunurilor sau serviciilor;
Leasingul imobilizărilor corporale, la preţurile de piaţă.
În diferenţierea între veniturile din tranzacţii care implică şi cele care nu implică
schimbul, trebuie mai degrabă luat în considerare economicul tranzacţiei decât juridicul
acesteia.Exemple de tranzacţii care nu implică schimbul includ veniturile din exercitarea
puterilor guvernamentale (de exemplu, impozite directe şi indirecte, taxe şi amenzi),
subvenţii şi donaţii.
IPSAS 10 Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste
descrie caracteristicile unei astfel de economii şi oferă îndrumări cu privire la retratarea
situaţiilor financiare a entităţilor pentru a asigura furnizarea unei informaţii utile.
IPSAS 11 - Contracte de construcţii
Obiectivul Standardului este de a prescrie tratamentul contabil pentru veniturile
şi costurile aferente contractelor de construcţii.Standardul:
· Identifică contractele care pot fi clasificate ca şi contracte de construcţii;
· Oferă îndrumare cu privire la tipurile de contracte de construcţii care apar în
sectorul public;
· Specifică baza de recunoaştere şi prezentare a cheltuielilor contractului şi, dacă
este relevant, a veniturilor contractului.
Contractul de construcţie reprezintă un contract sau un alt angajament
negociat în mod particular pentru construirea unui activ sau a unui complex de active
care se află într-o strânsă interconexiune sau interdependenţă în ceea ce priveşte
proiectarea, tehnologia şi funcţionarea sau scopul ori utilizarea lor finală.
Un contract de construcţii poate fi negociat pentru construirea unui singur activ,
cum ar fi un pod, o clădire, un baraj, o conductă, un drum, un vas sau un tunel. Un
contract de construcţii se poate ocupa, de asemenea, de construirea unui număr de
active care se află într-o strânsă legătură sau interdependenţă în ceea ce priveşte

9. proiectarea, tehnologia şi funcţionarea sau scopul ori utilizarea lor finală; exemple de
astfel de contracte includ contractele pentru construirea unei reţele de furnizare a apei,
a rafinăriilor sau a altor active complexe ale infrastructurii.
Contractele de construcţii includ55:
a) Contractele pentru prestarea de servicii ce sunt aferente în mod direct construirii
activelor, de exemplu, serviciile proiectanţilor şi ale arhitecţilor; şi
b) Contracte pentru casarea sau reabilitarea activelor şi reabilitarea mediului în
urma casării activului.
Contractele de construcţii sunt clasificate ca fiind contracte cu preţ fix şi contracte
cost plus sau pe bază de cost.Unele contracte de construcţii pot conţine caracteristici
atât ale contractelor cu preţ fix, cât şi ale contractelor.
IPSAS 12 Stocuri
prescrie tratamentul contabil aplicabil stocurilor deţinute de entităţile din sectorul public
şi face diferenţierea între stocurile deţinute în vederea vânzării lor în cadrul unor
tranzacţii comerciale şi anumite stocuri deţinute în vederea consumului sau distribuirii.
Standardul nu tratează serviciile prestate deoarece având în vedere specificul serviciilor
prestate de către entităţile ce aparţin sectorului public ele vor face obiectul unui standard
viitor.
IPSAS 13-Contracte de leasing
Obiectivul acestui Standard este de a stabili pentru locatari şi locatori politicile
contabile şi prezentările potrivite care trebuie aplicate pentru contractele de leasing
financiar şi operaţional.
Aria de aplicabilitate
O entitate care întocmeşte şi prezintă situaţiile financiare conform contabilităţii de
angajamente ar trebui să aplice acest Standard în contabilitatea pentru contracte de
leasing, altele decât35:
a) Acorduri de leasing pentru explorarea sau pentru utilizarea resurselor naturale,
cum ar fi petrolul, gazul, lemnul, metalele şi alte drepturi mineraliere; şi
b) Acorduri de licenţiere pentru elemente cum ar fi filme de cinematograf, înregistrări
video, piese de teatru, manuscrise, patente şi drepturi de copyright.
Leasingul este un acord prin care locatorul cedează locatarului, în schimbul
unei plăţi sau serii de plăţi, dreptul de a utiliza un activ pentru o perioadă convenită de
timp.
Clasificarea operaţiunilor de leasing se bazează pe măsura în care riscurile şi
avantajele aferente titlului de proprietate a unui bun în regim de leasing revin locatorului
sau locatarului.Riscurile includ posibilitatea de a se înregistra pierderi, ca urmare a unui
grad scăzut de utilizare a bunului sau a uzurii morale şi a unor variaţii ale venitului
datorate modificării condiţiilor economice.
Avantajele pot fi reprentate de estimarea potenţialului de servicii sau activităţilor

10. profitabile pe durata de viaţă economică a activului şi a unor câştiguri rezultate din
creşterea valorii sau din realizarea valorii reziduale.
Operaţiunile de leasing pot fi:operaţiuni de leasing financiar şi operaţiuni de
leasing operaţional.
Leasingul financiar este operaţiunea de leasing care transferă, în mare
măsură, toate riscurile şi avantajele neprăvăzute aferente dreptului de proprietate
asupra activului.Titlul de proprietate poate fi transferat în cele din urmă, sau nu.
Leasingul operaţional este operaţiunea de leasing ce nu intră în categoria
leasingului financiar, adică nu transferă în mare măsură, toate riscurile şi avantajele
aferente titlului de proprietate.
Clasificarea unei operaţiuni de leasing ca leasing financiar sau operaţional
depinde mai curând de fondul economic al tranzacţiei al tranzacţiei decât de forma
juridică a contractului.Cu toate că cele de mai jos sunt exemple ale situaţiilor care ar
duce în mod normal la clasificarea unui contract de leasing ca fiind leasing financiar, un
leasing nu trebuie să îndeplinească toate aceste criterii pentru a fi clasificat ca leasing
financiar:
a) Leasingul transferă locatarului titlul de proprietate asupra activului până la
sfârşitul duratei contractului de leasing;
b) Locatarul are opţiunea de a cumpăra activul la un preţ estimat a fi suficient de
mic faţă de valoarea justă la data la care opţiunea devine exercitabilă, astfel
încât, la începutul contractului de leasing, există în mod rezonabil certitudinea că
opţiunea va fi exercitată;
c) Durata contractului de leasing acoperă, în cea mai mare parte, durata de viaţă
economică a activului, chiar dacă titlul de proprietate nu este transferat;
d) La începutul contractului de leasing, valoarea actualizată a plăţilor minime de
leasing este cel puţin egală cu aproape întreaga valoare justă a activului în regim
de leasing;
e) Activele ce constituie obiectul contractului de leasing sunt de natură specială,
astfel încât numai locatarul le poate utiliza fără modificări majore; şi
f) Activul în leasing nu poate fi uşor înlocuit de un alt activ.
IPSAS 14 Evenimente ulterioare datei închiderii exerciţiului
(IAS 10), conţine anumite amendamente cu privire la necesitatea prezentării mediului în
care activează sectorul public. Standardul stabileşte criteriile ce stau la baza luării
deciziei cu privire la necesitatea ajustării situaţiilor financiare în cazul apariţiei unui
eveniment ulterior datei de raportare.
IPSAS 15 Instrumente financiare: conţinut şi prezentare
se bazează pe IAS 32 cu acelaşi nume, şi cuprinde cerinţele de conţinut privind
reflectarea instrumentelor financiare în situaţiile financiare şi clasifică instrumentele
financiare ca active financiare, datorii sau capitaluri proprii.
IPSAS 16 – Investiţii imobiliare

11. Investiţia imobiliară este acea proprietate (teren sau construcţie – sau parte a
unei construcţii – sau amândouă) deţinută mai degrabă pentru a lua chirii sau pentru
aprecierea capitalului sau pentru amândouă, decât pentru:
a) Utilizarea în producţia sau furnizarea de bunuri sau servicii sau pentru scopuri
administrative; sau
b) Vânzarea în cursul normal al activităţii.
Există mai multe cazuri în care entităţile sectorului public pot deţine proprietăţi
pentru a câştiga chirie sau pentru aprecierea capitalului.De exemplu, o entitate a unui
sector public poate fi înfiinţată pentru a administra portofoliul de investiţii al guvernului
pe bază comercială.În acest caz, investiţia deţinută de către entitate, alta decât investiţia
deţinută pentru a fi revândută în activitatea obişnuită a entităţii, îndeplineşte definiţia
unei investiţii imobiliare.Alte entităţi ale sectorului public pot, de asemenea, să deţină
investiţii pentru a le închiria sau pentru aprecierea capitalului şi pentru a utiliza
numerarul generat pentru a-şi finanţa alte activităţi (prestare de servicii).De exemplu, o
universitate sau un guvern local deţine o clădire în scopul de a o da în leasing, pe o
bază comercială unei părţi externe, pentru a genera fonduri, mai degrabă decât pentru a
produce sau furniza bunuri şi servicii.Această investiţie ar îndeplini, de asemenea,
definiţia investiţiilor imobiliare.
Investiţia imobiliară este deţinută în scopul închirierii, pentru creşterea valorii
capitalului sau ambele.Prin urmare, o investiţie imobiliară generează fluxuri de trezorerie
care sunt în mare măsură independente de alte active deţinute de o entitate.Acest lucru
diferenţiază investiţia imobiliară de alte proprietăţi imobiliare.
Exemple de investiţii imobiliare:
 Terenurile deţinute mai degrabă în scopul creşterii valorii capitalului pe termen
lung decât în scopul vânzării într-un timp foarte scurt, pe parcursul desfăşurării
normale a activităţii.De exemplu, terenul deţinut de un spital pentru aprecierea
capitalului, care ar putea fi vândut la un moment benefic în viitor;
 Terenurile deţinute pentru a fi utilizate într-un viitor nedeterminat.Dacă o entitate
nu a hotărât că va utiliza terenul fie ca pe un tip de proprietate imobiliară utilizată
de posesor, inclusiv ocuparea pentru a oferi servicii cum ar fi cele oferite de către
parcurile naţionale generaţiilor actuale şi viitoare, fie în scopul vânzării rapide pe
parcursul desfăşurării normale a activităţii, atunci terenul este privit ca fiind
deţinut în scopul creşterii valorii capitalului;
 O clădire aflată în proprietatea entităţii (sau deţinută de entitate în baza unui
contract de leasing financiar) şi închiriată în baza unuia sau mai multor contracte
comerciale de leasing operaţional.De exemplu, o universitate s-ar putea să deţină
o clădire pe care o dă în leasing terţilor pe o bază comercială;
 O clădire care este liberă, dar care este deţinută spre a fi închiriată terţilor în baza
unuia sau mai multor contracte de leasing operaţional

12. IPSAS 17 Proprietăţi, plantaţiile şi echipamentele
stabileşte tratamentul lor contabil, incluzând baza şi perioada recunoaşterii lor iniţiale, şi
determinarea amortizării şi deprecierii lor. Standardul nu solicită sau interzice
recunoaşterea bunurilor de patrimoniu.
IPSAS 18 Raportarea pe segmente
stabileşte principiile prezentării situaţiilor financiare cu privire la tipurile de activităţi ale
unei entităţi din cadrul sectorului public în vederea evaluării performanţelor anterioare
privind atingerea obiectivelor propuse şi în vederea luării deciziilor privind viitoarele
alocări de resurse.
IPSAS 19-Provizioane, datorii contingente şi active contingente
Obiectivul acestui Standard este de a defini provizioanele, datoriile contingente
şi activele contingente, de a identifica circumstanţele în care provizioanele ar trebui
recunoscute, modul în care ar trebui evaluate şi prezentările care ar trebui făcute în
legătură cu acestea.
Aria de aplicabilitate
O entitate care întocmeşte şi prezintă situaţiile financiare în baza contabilităţii de
angajamente ar trebui să aplice acest Standard în contabilizarea provizioanelor,
datoriilor contingente şi activelor contingente, cu excepţia:
a) Acelor provizioane şi datorii contingente apărute de pe urma beneficiilor sociale
oferite de o entitate pentru care aceasta nu primeşte, direct de la beneficiari,
contravaloarea aproximativ egală cu valoarea acelor bunuri şi servicii oferite;
b) Celor generate de instrumente financiare care sunt reflectate la valoarea justă;
c) Celor rezultate din contracte executorii, cu excepţia contractelor oneroase;
d) Celor rezultate din activitatea întreprinderilor de asigurări în relaţia cu clienţii
asiguraţi;
e) Celor care constituie obiectul altui IPSAS;
f) Celor apărute în relaţie cu impozitul pe profit sau cu echivalente ale acestuia;
g) Celor apărute de pe urma beneficiilor angajaţilor, cu excepţia beneficiilor de la
terminarea contractului de angajare care apar ca rezultat al unei restructurări.
Provizionul este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă30.
Provizioanele se pot distinge de alte datorii, cum ar fi datoriile din credite
comerciale sau angajamente contabile, datorită factorului de incertitudine legat de
exigibilitatea sau valoarea viitoarelor cheltuieli necesare stingerii datoriei.Spre deosebire
de acestea:
a) Datoriile din credite comerciale constituie obligaţii de plată a bunurilor sau
serviciilor ce au fost primite de la sau expediate de furnizori şi care au fost
facturate, sau a căror plată a fost convenită în mod oficial cu furnizorii;
b) Angajamentele contabile sunt obligaţii de plată pentru bunuri şi servicii care au
fost primite de la sau expediate de furnizori, dar care nu au fost încă plătite,
facturate sau nu s-a convenit oficial asupra plăţii lor cu furnizorul, inclusiv salariile

13. datorate angajaţilor.
Provozioanele se constituie pentru elemente cum sunt:
- litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile, daunele şi alte datorii incerte;
- cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi de alte
cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor;
- alte provizioane.
Un provizion ar trebui recunoscut numai în momentul în care;
a) O entitate are o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior;
b) Este probabil ca o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice sau
potenţial de servicii să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă; şi
c) Poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligaţiei.
IPSAS 20 Părţile afiliate
solicită prezentarea existenţei relaţiilor dintre părţile afiliate când există control între ele
şi prezentarea de informaţii cu privire la tranzacţiile dintre entitate şi părţile afiliate în
anumite circumstanţe. Informaţiile sunt necesare în vederea înţelegerii corecte a poziţiei
financiare şi a performanţei entităţii raportoare.