SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 23
ACCESUL DESCHIS – UN ELEMENT IMPORTANT
 DE OPTIMIZARE A COMUNICĂRII ŞTIINŢIFICE ŞI
 UNIVERSITARE




                                                                                     Natalia CHERADI




Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Lista ISI

•     „reviste din fluxul principal” (mainstream journals) al
      ştiinţei, cuprinse în „Lista ISI”

•     Publicarea în aceste reviste este controlată de
      referenţi acreditaţi şi prezintă o anumită garanţie a
      calităţii unei lucrări ştiinţifice.

•     „factorul de impact”, o mărime care reprezintă raportul
      dintre numărul citărilor revistei respective într-o
      perioadă de doi ani şi numărul total al lucrărilor
      publicate în revistă în aceeaşi perioadă




    Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Bazele de date Web of Knowledge ale
        companiei Thomson Reuters, ISI

Prin revistă cotată ISI se înţelege o revistă inclusă în una
   din următoarele baze de date care au sistem de
   monitorizare a citărilor:

•     Arts & Humanities Citation Index® (Web of Science)
      -1395 reviste
•     Science Citation Index Expanded™ (Web of Science)
      - 6650 reviste
•     Social Sciences Citation Index® (Web of Science) -
      2474 reviste




    Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Journal Citation Reports (JCR)

•     Bibliometria agregată a revistelor este disponibilă
      printr-un produs special Journal Citation Reports
      (JCR).

•     Thomson ISI monitorizează şi evaluează publicaţiile
      ştiinţifice, cât şi oferă instrumente pentru evaluarea
      vizibilităţii şi performanţei ştiinţifice.

•     Master Journal List include un număr de 16559 de
      reviste ştiinţifice, ce se regăsesc în diverse produse
      ştiinţifice ale Thomson ISI.




    Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Indicatori de măsurare a performanţelor
                              cercetărilor ştiinţifice


•     indicatori care privesc activitatea de creaţie şi de
      inovaţie;

•     indicatori privind impactul ştiinţei şi tehnologiei asupra
      economiei;

•     indicatorii ştiinţei (număr de publicaţii; număr de citări;
      referenţi).




    Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Ce este considerată o citare?



•     Articolul A citează articolul B, în cazul în care cel puţin
      o dată în textul articolului A se face referire la articolul
      B şi, astfel, articolul B este fixat în lista bibliografică la
      sfârşitul articolului A, sau apare într-o notă de subsol.

•     Dacă în textul unui articol un alt articol este menţionat
      de mai multe ori, este considerată numai o citare.




    Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Ce este factor de impact?


•      Factorul de impact este calculat ca fiind egal cu
       numărul de citări al publicaţiei împărţit la numărul de
       articole citabile, pe o perioadă de timp.
•      Factorul de impact este calculat de compania
       Thomson Scientific, parte a companiei Thomson
       Reuters.
•      Baza de date Science Citation Index reprezintă sursa
       cea mai folosită pentru indicatorii scientometrici.
•      Factorul de impact este unul dintre instrumentele de
       analiză cantitativă pentru clasarea, evaluarea,
       clasificarea, compararea revistelor.




    Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Academic Search Premier (EBSCO)
                       1,897 reviste cu indexul de citare ISI
                          (Institutul de Informaţie Ştiinţifică)
989 reviste ştiinţifice, ştiinţe ale naturii din Science Citation Index
543 reviste ştiinţifice, ştiinţe umanitare din Social Sciences Citation Index
284 reviste ştiinţifice, ştiinţe umanitare din Arts & Humanities Citation Index




Fizică                        Biochimie                         Imunologie                          Genetică

      JIF = 13,4                  JIF = 31,6                  JIF = 46,2                        JIF = 10,3




Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Google Academic
                                                 http://scholar.google.ro




Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
PUBLISH OR PERISH
                                       http://www.harzing.com/pop.htm


•   Softul „Publish or Perish” calculează impactul cercetărilor şi
    vizibilitatea în Internet prin Google Scholar

•   Softul „Publish or Perish” este disponibil pe pagina web a
    prof. Anne Wil HARZING

•   Softul „Publish or Perish” calculează indicatorii cantitativi
    bibliometrici: numărul total de lucrări; numărul total de citări;
    numărul mediu de citări pe articol; numărul mediu de citări
    pe autor; numărul total de lucrări al autorului; numărul mediu
    de citări pe an; importanţa vârstei în rata de citare; o analiză
    a numărului de autori pe lucrare etc.




Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Obţinerea scorului citărilor autorilor cu ajutorul
                               softului Publish or Perish




Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Datele privind citarea autorilor din R. Moldova

•   Producţia ştiinţifică este un indicator important al gradului de
    dezvoltare a unei ţări. Productivitatea reprezintă numărul de
    lucrări dintr-o perioadă de timp raportată la populaţie.

•   Lista CNAA conţine 73 de publicaţii ştiinţifice moldoveneşti
    (economie – 15).

•   Revistele ştiinţifice din Republica Moldova sunt reprezentate
    în baze de date internaţionale cotate de ISI, dar nu
    depăşeşte 0,04%.

•   Pentru întreaga perioadă, 8350 de lucrări ai autorilor
    moldoveni au fost incluse în baza de date ISI, care au fost
    citate aproximativ 33 mii de ori. Indicele de citare este egal
    cu 3,9.




Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Monitorizarea producţiei ştiinţifice şi evaluarea
                                                      performanţelor
•   În 2008, prin hotărârea Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi
    Dezvoltare Tehnologică al AŞM în comun cu CNAA a fost
    aprobat Regulamentul cu privire la evaluarea şi clasificarea
    revistelor ştiinţifice.
•   Tipul A. Reviste cu vizibilitate internaţională - sunt incluse în
    baza de date Thompson ISI sau punctajul total depăşeşte
    100 puncte;
•   Tipul B. Reviste cu potenţial de recunoaştere pe plan
    internaţional - punctajul total depăşeşte 80 puncte.
•   Tipul С. Reviste cu vizibilitate naţională - punctajul total
    depăşeşte 50 puncte.
•   Tipul D. Reviste în evidenţa C.S.Ş.D.T. şi C.N.A.A. -
    punctajul total depăşeşte 20 puncte.




Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Monitorizarea producţiei ştiinţifice şi evaluarea
                                            performanţelor

•   La categoria A au fost incluse doar două reviste - Moldavian
    Journal of the Physical Sciences şi Surface Engineering and
    Applied Electrochemistry (Электронная обработка
    татериалов).

•   Cinci reviste economice: Intellectus; Economica; Economie
    şi Sociologie; Sănătate Publică, Economie şi Management
    în Medicină; Ştiinţa agricolă au fost incluse în categoria B.

•   10 reviste economice din Registrul Naţional al revistelor
    ştiinţifice de profil au fost incluse în categoria C.




Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Mişcarea Accesul Deschis


Acţiunile politice pentru sprijinirea OA au contribuit la apariţia unei
   serii de declaraţii


•   Iniţiativa Accesului Deschis de la Budapesta (februarie 2002)

•   Declaraţia de la Bethesda privind politica editorială (iunie 2003)

•   Declaraţia de la Berlin privind Accesul Deschis la Cunoştinţe în
    domeniul Ştiinţei şi Ştiinţelor Umanitare (octombrie 2003)




    Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Definiţia colectivă a Declaraţiei BBB
                                                            se rezumă la:
•   Accesul Deschis (Open Access) este accesul digital,
    online, gratuit la literatură, fără majoritatea restricţiilor
    privind drepturile de autor şi de acordare a licenţelor

Termenul Accesul Deschis este utilizat în 2 sensuri:
1. OA este literatura digitală, online şi gratuită. Acest sens
   elimină barierele de preţ, dar nu cele de permisiune.

2. OA este literatura digitală, online, gratuită, fără copyright
   şi restricţiile de acordare a licenţelor. Această abordate
   îndepărtează atât barierele de preţ, cât şi cele de
   permisiune

Cel mai des OA este abordat în primul sens, în timp ce
  definiţia BBB descrie OA în cel de-al doilea sens




    Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Două mijloace principale pentru oferirea Accesului
                                              Deschis

 Arhive sau depozite digitale (repozitorii) OA                                         Calea Verde
                                                                                        (Green Road)
Directoriul OpenDOAR (2000 arhive digitale)
Registrul ROAR (2955 arhive digitale)

                                    Calea de Aur
 Reviste OA
                                   (Golden Road)


DOAJ (Directory of Open Access Journals), 8233 reviste
academice din 121 ţări
                                                   Republica Moldova:
                                                   în DOAR – Tezele Consiliul Naţional
                                                   pentru Acreditare şi Atestare

                                                   În DOAJ 3 reviste

   Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Ponderea depozitelor electronice pe ţări




                   Sursa: Directoriul OpenDOAR [http://www.opendoar.org/]



Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Nevoia de dezvoltare a arhivelor digitale deschise



 trebuie să fie recunoscută ca un obiectiv prioritar la nivel
  naţional
 cercetătorii sunt dispuşi să arhiveze materialele
 regulamentul arhivei instituţionale deschise
 dispoziţia administraţiei privind depozitarea publicaţiilor
 accesul deschis (Open Access-OA)
 accesul restricţionat (Restricted Access-RA)




Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Clasamentul Ranking Webometrics al universităţilor




                     Sursa: Ranking Web of World Universities [http://www.webometrics.info/]
 Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Iniţiativa Arhivelor Deschise (OAI)




 12 pachete open-source pentru crearea şi menţinerea
arhivelor OAI-compliant

Patru sisteme sunt frecvent utilizate:

Digital Commons
DSpace
Eprints
Fedora




   Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Arhiva Electronică
                 a Academiei de Studii Economice@DSpace




                                                 Open source
                                                  DSpace
                                                  OAI-PMH
                                                  Gestionarea procedurilor de arhivare
                                                  Arhiva electronică instituţională (structura)

Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
Realizarea proiectelor Bibliotecii Ştiinţifice ASEM

•   Open Access to content in Moldovan Higher Economic
    Education” (Norvegia)
•   „Open Access - an important element of optimizing the
    scientific and academic communication” (Fundaţia pentru o
    Societate Deschisă)

                      principalele obiective:
•   crearea primului Repozitoriu Instituţional (IR);
•   elaborarea designului şi iniţierea procedurilor viabile de
    auto-arhivare a publicaţiilor electronice;
•   formularea strategiei pentru utilizarea metadatelor;
•   proiectarea şi desfăşurarea în comun a programelor de
    promovare a tehnologiilor de arhivare digitală în instituţiile
    de învăţământ superior din RM.



Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Implementarea tehnologiilor inovaţionale de arhivare electronică
Implementarea tehnologiilor inovaţionale de arhivare electronicăImplementarea tehnologiilor inovaţionale de arhivare electronică
Implementarea tehnologiilor inovaţionale de arhivare electronicăNatalia Cheradi
 
Implementarea tehnologiei IR
Implementarea tehnologiei IRImplementarea tehnologiei IR
Implementarea tehnologiei IRNatalia Cheradi
 
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitare
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitareAccesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitare
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitareNatalia Cheradi
 
Înregistrarea revistelor ştiinţifice în Acces Deschis (OA): probleme şi persp...
Înregistrarea revistelor ştiinţifice în Acces Deschis (OA): probleme şi persp...Înregistrarea revistelor ştiinţifice în Acces Deschis (OA): probleme şi persp...
Înregistrarea revistelor ştiinţifice în Acces Deschis (OA): probleme şi persp...Natalia Cheradi
 
Impactul campaniilor de promovare a Accesului Deschis la BRTŞ
Impactul campaniilor de promovare a Accesului Deschis la BRTŞImpactul campaniilor de promovare a Accesului Deschis la BRTŞ
Impactul campaniilor de promovare a Accesului Deschis la BRTŞNatalia Cheradi
 
Toma Victoria, Vatamanu Maria - Bibliotecile universitare: instrumente de spo...
Toma Victoria, Vatamanu Maria - Bibliotecile universitare: instrumente de spo...Toma Victoria, Vatamanu Maria - Bibliotecile universitare: instrumente de spo...
Toma Victoria, Vatamanu Maria - Bibliotecile universitare: instrumente de spo...DIB ULIM
 

Mais procurados (20)

Implementarea tehnologiilor inovaţionale de arhivare electronică
Implementarea tehnologiilor inovaţionale de arhivare electronicăImplementarea tehnologiilor inovaţionale de arhivare electronică
Implementarea tehnologiilor inovaţionale de arhivare electronică
 
Implementarea tehnologiei IR
Implementarea tehnologiei IRImplementarea tehnologiei IR
Implementarea tehnologiei IR
 
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitare
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitareAccesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitare
Accesul Deschis: optimizarea comunicării ştiinţifice şi universitare
 
Tehnologiile web 2.0 in biblioteci: model de cercetare bibliografica
Tehnologiile web 2.0 in biblioteci: model de cercetare bibliograficaTehnologiile web 2.0 in biblioteci: model de cercetare bibliografica
Tehnologiile web 2.0 in biblioteci: model de cercetare bibliografica
 
Olga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Universitarii bălţeni În WEB of Science
Olga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Universitarii bălţeni  În WEB of ScienceOlga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Universitarii bălţeni  În WEB of Science
Olga DASCAL, Snejana ZADAINOVA. Universitarii bălţeni În WEB of Science
 
Înregistrarea revistelor ştiinţifice în Acces Deschis (OA): probleme şi persp...
Înregistrarea revistelor ştiinţifice în Acces Deschis (OA): probleme şi persp...Înregistrarea revistelor ştiinţifice în Acces Deschis (OA): probleme şi persp...
Înregistrarea revistelor ştiinţifice în Acces Deschis (OA): probleme şi persp...
 
Elena ŢURCAN. Vedere scientometrică a cercetătorilor universitari din Bălţi.
Elena ŢURCAN. Vedere  scientometrică a cercetătorilor universitari din Bălţi. Elena ŢURCAN. Vedere  scientometrică a cercetătorilor universitari din Bălţi.
Elena ŢURCAN. Vedere scientometrică a cercetătorilor universitari din Bălţi.
 
Cercetarea stiintifica la biblioteca
Cercetarea stiintifica la bibliotecaCercetarea stiintifica la biblioteca
Cercetarea stiintifica la biblioteca
 
Elena Stratan: Studiu bibliometric asupra unor segmente din colecţia Bibliote...
Elena Stratan: Studiu bibliometric asupra unor segmente din colecţia Bibliote...Elena Stratan: Studiu bibliometric asupra unor segmente din colecţia Bibliote...
Elena Stratan: Studiu bibliometric asupra unor segmente din colecţia Bibliote...
 
Angela HĂBĂŞESCU, Valentina VACARCIUC. Dimensiunile valorice şi impactul publ...
Angela HĂBĂŞESCU, Valentina VACARCIUC. Dimensiunile valorice şi impactul publ...Angela HĂBĂŞESCU, Valentina VACARCIUC. Dimensiunile valorice şi impactul publ...
Angela HĂBĂŞESCU, Valentina VACARCIUC. Dimensiunile valorice şi impactul publ...
 
Anna NAGHERNEAC, Elena SCURTU. Performanţa cercetării ştiinţifice a universit...
Anna NAGHERNEAC, Elena SCURTU. Performanţa cercetării ştiinţifice a universit...Anna NAGHERNEAC, Elena SCURTU. Performanţa cercetării ştiinţifice a universit...
Anna NAGHERNEAC, Elena SCURTU. Performanţa cercetării ştiinţifice a universit...
 
Cautarea informatiilor cu Google academic
Cautarea informatiilor cu Google academicCautarea informatiilor cu Google academic
Cautarea informatiilor cu Google academic
 
Impactul campaniilor de promovare a Accesului Deschis la BRTŞ
Impactul campaniilor de promovare a Accesului Deschis la BRTŞImpactul campaniilor de promovare a Accesului Deschis la BRTŞ
Impactul campaniilor de promovare a Accesului Deschis la BRTŞ
 
Bibliometria pe intelesul tuturor
Bibliometria pe intelesul tuturorBibliometria pe intelesul tuturor
Bibliometria pe intelesul tuturor
 
Anişoara NAGHERNEAC.Marina MAGHER. Mendeley – instrument util de management ...
Anişoara NAGHERNEAC.Marina MAGHER. Mendeley – instrument  util de management ...Anişoara NAGHERNEAC.Marina MAGHER. Mendeley – instrument  util de management ...
Anişoara NAGHERNEAC.Marina MAGHER. Mendeley – instrument util de management ...
 
Varvara GANEA. Sistemul informaţional modernizat creat de bibliotecarii ...
Varvara  GANEA. Sistemul  informaţional  modernizat   creat de bibliotecarii ...Varvara  GANEA. Sistemul  informaţional  modernizat   creat de bibliotecarii ...
Varvara GANEA. Sistemul informaţional modernizat creat de bibliotecarii ...
 
Olga DASCAL. Snejana ZADAINOVA. Noi paradigme informaţionale oferite de distr...
Olga DASCAL. Snejana ZADAINOVA. Noi paradigme informaţionale oferite de distr...Olga DASCAL. Snejana ZADAINOVA. Noi paradigme informaţionale oferite de distr...
Olga DASCAL. Snejana ZADAINOVA. Noi paradigme informaţionale oferite de distr...
 
Valentina TOPALO. Rolul cuvintelor - cheie în cercetarea și scrierea articole...
Valentina TOPALO. Rolul cuvintelor - cheie în cercetarea și scrierea articole...Valentina TOPALO. Rolul cuvintelor - cheie în cercetarea și scrierea articole...
Valentina TOPALO. Rolul cuvintelor - cheie în cercetarea și scrierea articole...
 
Toma Victoria, Vatamanu Maria - Bibliotecile universitare: instrumente de spo...
Toma Victoria, Vatamanu Maria - Bibliotecile universitare: instrumente de spo...Toma Victoria, Vatamanu Maria - Bibliotecile universitare: instrumente de spo...
Toma Victoria, Vatamanu Maria - Bibliotecile universitare: instrumente de spo...
 
Angela HĂBĂŞESCU. Valentina VACARCIUC Importanța publicațiilor periodice în a...
Angela HĂBĂŞESCU. Valentina VACARCIUC Importanța publicațiilor periodice în a...Angela HĂBĂŞESCU. Valentina VACARCIUC Importanța publicațiilor periodice în a...
Angela HĂBĂŞESCU. Valentina VACARCIUC Importanța publicațiilor periodice în a...
 

Semelhante a ACCESUL DESCHIS - UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE

Diseminarea publicațiilor științifice în bazele de date cu Acces Deschis.pdf
Diseminarea publicațiilor științifice în bazele de date cu Acces Deschis.pdfDiseminarea publicațiilor științifice în bazele de date cu Acces Deschis.pdf
Diseminarea publicațiilor științifice în bazele de date cu Acces Deschis.pdfBiblioteca Republicana Tehnico-Stiintifica
 
Virgil Brumaru, Evaluarea publicațiilor științifice
Virgil Brumaru, Evaluarea publicațiilor științificeVirgil Brumaru, Evaluarea publicațiilor științifice
Virgil Brumaru, Evaluarea publicațiilor științificeCATIIS
 
Elsevier Scopus Training - Romania
Elsevier Scopus Training - RomaniaElsevier Scopus Training - Romania
Elsevier Scopus Training - RomaniaCristina Huidiu
 
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...Biblioteca Științifică USARB
 
Politica Accesului Deschis în ţările în tranziţie
Politica Accesului Deschis în ţările în tranziţiePolitica Accesului Deschis în ţările în tranziţie
Politica Accesului Deschis în ţările în tranziţieNatalia Cheradi
 
Conf. dr. ing. Răzvan Rughiniș, Doctoratul ca experiență profesională
Conf. dr. ing. Răzvan Rughiniș, Doctoratul ca experiență profesionalăConf. dr. ing. Răzvan Rughiniș, Doctoratul ca experiență profesională
Conf. dr. ing. Răzvan Rughiniș, Doctoratul ca experiență profesionalăCATIIS
 
Corghenci Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...
Corghenci  Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...Corghenci  Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...
Corghenci Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...DIB ULIM
 
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009DIB ULIM
 
Material promoţional Acces Deschis 2016
Material promoţional Acces Deschis 2016Material promoţional Acces Deschis 2016
Material promoţional Acces Deschis 2016DIB ULIM
 

Semelhante a ACCESUL DESCHIS - UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE (20)

vizibilitatea.ppt
vizibilitatea.pptvizibilitatea.ppt
vizibilitatea.ppt
 
Protectia_dreptului_autor.pptx
Protectia_dreptului_autor.pptxProtectia_dreptului_autor.pptx
Protectia_dreptului_autor.pptx
 
Diseminarea publicațiilor științifice în bazele de date cu Acces Deschis.pdf
Diseminarea publicațiilor științifice în bazele de date cu Acces Deschis.pdfDiseminarea publicațiilor științifice în bazele de date cu Acces Deschis.pdf
Diseminarea publicațiilor științifice în bazele de date cu Acces Deschis.pdf
 
Topalo, Valentina. Open Access în biblioteca universitară
Topalo, Valentina. Open Access în biblioteca universitară Topalo, Valentina. Open Access în biblioteca universitară
Topalo, Valentina. Open Access în biblioteca universitară
 
Virgil Brumaru, Evaluarea publicațiilor științifice
Virgil Brumaru, Evaluarea publicațiilor științificeVirgil Brumaru, Evaluarea publicațiilor științifice
Virgil Brumaru, Evaluarea publicațiilor științifice
 
Elsevier Scopus Training - Romania
Elsevier Scopus Training - RomaniaElsevier Scopus Training - Romania
Elsevier Scopus Training - Romania
 
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...
Staver, Mihaela. Instrumente de promovare a vizibilităţii cercetătorilor USAR...
 
Vizibilitatea cercetătorilor INCE în IBN.pdf
Vizibilitatea cercetătorilor INCE în IBN.pdfVizibilitatea cercetătorilor INCE în IBN.pdf
Vizibilitatea cercetătorilor INCE în IBN.pdf
 
ValentinaTopalo. Open Access în Biblioteca universitară.
ValentinaTopalo. Open Access în Biblioteca universitară.ValentinaTopalo. Open Access în Biblioteca universitară.
ValentinaTopalo. Open Access în Biblioteca universitară.
 
ŢURCAN, Elena. Cercetarea ştiinţifică în comunitatea academică USARB - realit...
ŢURCAN, Elena. Cercetarea ştiinţifică în comunitatea academică USARB - realit...ŢURCAN, Elena. Cercetarea ştiinţifică în comunitatea academică USARB - realit...
ŢURCAN, Elena. Cercetarea ştiinţifică în comunitatea academică USARB - realit...
 
Serviciile informaționale ale BRTȘ.pdf
Serviciile informaționale ale BRTȘ.pdfServiciile informaționale ale BRTȘ.pdf
Serviciile informaționale ale BRTȘ.pdf
 
Politica Accesului Deschis în ţările în tranziţie
Politica Accesului Deschis în ţările în tranziţiePolitica Accesului Deschis în ţările în tranziţie
Politica Accesului Deschis în ţările în tranziţie
 
Topalo, Valentina. Biblioteca Ştiinţifică a USARB în susţinerea științei desc...
Topalo, Valentina. Biblioteca Ştiinţifică a USARB în susţinerea științei desc...Topalo, Valentina. Biblioteca Ştiinţifică a USARB în susţinerea științei desc...
Topalo, Valentina. Biblioteca Ştiinţifică a USARB în susţinerea științei desc...
 
Panel Cercetare, inovare si protectia proprietatii intelectuale - 27.09.2010
Panel Cercetare, inovare si protectia proprietatii intelectuale - 27.09.2010Panel Cercetare, inovare si protectia proprietatii intelectuale - 27.09.2010
Panel Cercetare, inovare si protectia proprietatii intelectuale - 27.09.2010
 
Conf. dr. ing. Răzvan Rughiniș, Doctoratul ca experiență profesională
Conf. dr. ing. Răzvan Rughiniș, Doctoratul ca experiență profesionalăConf. dr. ing. Răzvan Rughiniș, Doctoratul ca experiență profesională
Conf. dr. ing. Răzvan Rughiniș, Doctoratul ca experiență profesională
 
Corghenci Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...
Corghenci  Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...Corghenci  Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...
Corghenci Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...
 
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009
 
Open science data
Open science dataOpen science data
Open science data
 
Valentina TOPOLO. Accesul Deschis la informaţie în USARB: contribuţii educaţ...
Valentina TOPOLO. Accesul  Deschis la informaţie în USARB: contribuţii educaţ...Valentina TOPOLO. Accesul  Deschis la informaţie în USARB: contribuţii educaţ...
Valentina TOPOLO. Accesul Deschis la informaţie în USARB: contribuţii educaţ...
 
Material promoţional Acces Deschis 2016
Material promoţional Acces Deschis 2016Material promoţional Acces Deschis 2016
Material promoţional Acces Deschis 2016
 

Mais de Natalia Cheradi

Eminescu - universalitatea geniului
Eminescu - universalitatea  geniuluiEminescu - universalitatea  geniului
Eminescu - universalitatea geniuluiNatalia Cheradi
 
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălţi
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea de Stat „Alecu Russo" din BălţiSăptămâna Accesului Deschis la Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălţi
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea de Stat „Alecu Russo" din BălţiNatalia Cheradi
 
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”Natalia Cheradi
 
VIZIBILITATEA PRODUCŢIEI ŞTIINŢIFICE
VIZIBILITATEA PRODUCŢIEI ŞTIINŢIFICE  VIZIBILITATEA PRODUCŢIEI ŞTIINŢIFICE
VIZIBILITATEA PRODUCŢIEI ŞTIINŢIFICE Natalia Cheradi
 
производство научных знаний
производство научных знанийпроизводство научных знаний
производство научных знанийNatalia Cheradi
 
Aplicarea AWStats pentru măsurarea eficienţei diseminării informaţiei ştiinţi...
Aplicarea AWStats pentru măsurarea eficienţei diseminării informaţiei ştiinţi...Aplicarea AWStats pentru măsurarea eficienţei diseminării informaţiei ştiinţi...
Aplicarea AWStats pentru măsurarea eficienţei diseminării informaţiei ştiinţi...Natalia Cheradi
 
Tendinţe noi în dezvoltarea serviciilor
Tendinţe noi în dezvoltarea serviciilorTendinţe noi în dezvoltarea serviciilor
Tendinţe noi în dezvoltarea serviciilorNatalia Cheradi
 
Aplicarea tehnologiilor moderne în dezvoltarea colecţiilor bibliotecii
Aplicarea tehnologiilor moderne în dezvoltarea colecţiilor biblioteciiAplicarea tehnologiilor moderne în dezvoltarea colecţiilor bibliotecii
Aplicarea tehnologiilor moderne în dezvoltarea colecţiilor biblioteciiNatalia Cheradi
 
Servicii interactive prin SMS
Servicii interactive prin SMSServicii interactive prin SMS
Servicii interactive prin SMSNatalia Cheradi
 
Programul eIFL-OA în Republica Moldova: scopuri şi activităţi
Programul eIFL-OA în Republica Moldova: scopuri şi activităţi  Programul eIFL-OA în Republica Moldova: scopuri şi activităţi
Programul eIFL-OA în Republica Moldova: scopuri şi activităţi Natalia Cheradi
 
Licenţe cu acces deschis - Creative Commons
Licenţe cu acces deschis - Creative Commons Licenţe cu acces deschis - Creative Commons
Licenţe cu acces deschis - Creative Commons Natalia Cheradi
 

Mais de Natalia Cheradi (18)

Eminescu - universalitatea geniului
Eminescu - universalitatea  geniuluiEminescu - universalitatea  geniului
Eminescu - universalitatea geniului
 
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălţi
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea de Stat „Alecu Russo" din BălţiSăptămâna Accesului Deschis la Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălţi
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălţi
 
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
Săptămâna Accesului Deschis la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
 
Senat prezentare
Senat prezentareSenat prezentare
Senat prezentare
 
VIZIBILITATEA PRODUCŢIEI ŞTIINŢIFICE
VIZIBILITATEA PRODUCŢIEI ŞTIINŢIFICE  VIZIBILITATEA PRODUCŢIEI ŞTIINŢIFICE
VIZIBILITATEA PRODUCŢIEI ŞTIINŢIFICE
 
производство научных знаний
производство научных знанийпроизводство научных знаний
производство научных знаний
 
Aplicarea AWStats pentru măsurarea eficienţei diseminării informaţiei ştiinţi...
Aplicarea AWStats pentru măsurarea eficienţei diseminării informaţiei ştiinţi...Aplicarea AWStats pentru măsurarea eficienţei diseminării informaţiei ştiinţi...
Aplicarea AWStats pentru măsurarea eficienţei diseminării informaţiei ştiinţi...
 
Tendinţe noi în dezvoltarea serviciilor
Tendinţe noi în dezvoltarea serviciilorTendinţe noi în dezvoltarea serviciilor
Tendinţe noi în dezvoltarea serviciilor
 
Aplicarea tehnologiilor moderne în dezvoltarea colecţiilor bibliotecii
Aplicarea tehnologiilor moderne în dezvoltarea colecţiilor biblioteciiAplicarea tehnologiilor moderne în dezvoltarea colecţiilor bibliotecii
Aplicarea tehnologiilor moderne în dezvoltarea colecţiilor bibliotecii
 
Servicii interactive prin SMS
Servicii interactive prin SMSServicii interactive prin SMS
Servicii interactive prin SMS
 
Utilizarea DSpace
Utilizarea DSpace Utilizarea DSpace
Utilizarea DSpace
 
Instalarea DSpace
Instalarea DSpaceInstalarea DSpace
Instalarea DSpace
 
Setarea DSpace
Setarea DSpaceSetarea DSpace
Setarea DSpace
 
Administrarea DSpace
Administrarea DSpaceAdministrarea DSpace
Administrarea DSpace
 
DECLARAŢIA OA
DECLARAŢIA OADECLARAŢIA OA
DECLARAŢIA OA
 
DECLARATION
DECLARATION DECLARATION
DECLARATION
 
Programul eIFL-OA în Republica Moldova: scopuri şi activităţi
Programul eIFL-OA în Republica Moldova: scopuri şi activităţi  Programul eIFL-OA în Republica Moldova: scopuri şi activităţi
Programul eIFL-OA în Republica Moldova: scopuri şi activităţi
 
Licenţe cu acces deschis - Creative Commons
Licenţe cu acces deschis - Creative Commons Licenţe cu acces deschis - Creative Commons
Licenţe cu acces deschis - Creative Commons
 

ACCESUL DESCHIS - UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE

  • 1. ACCESUL DESCHIS – UN ELEMENT IMPORTANT DE OPTIMIZARE A COMUNICĂRII ŞTIINŢIFICE ŞI UNIVERSITARE Natalia CHERADI Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 2. Lista ISI • „reviste din fluxul principal” (mainstream journals) al ştiinţei, cuprinse în „Lista ISI” • Publicarea în aceste reviste este controlată de referenţi acreditaţi şi prezintă o anumită garanţie a calităţii unei lucrări ştiinţifice. • „factorul de impact”, o mărime care reprezintă raportul dintre numărul citărilor revistei respective într-o perioadă de doi ani şi numărul total al lucrărilor publicate în revistă în aceeaşi perioadă Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 3. Bazele de date Web of Knowledge ale companiei Thomson Reuters, ISI Prin revistă cotată ISI se înţelege o revistă inclusă în una din următoarele baze de date care au sistem de monitorizare a citărilor: • Arts & Humanities Citation Index® (Web of Science) -1395 reviste • Science Citation Index Expanded™ (Web of Science) - 6650 reviste • Social Sciences Citation Index® (Web of Science) - 2474 reviste Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 4. Journal Citation Reports (JCR) • Bibliometria agregată a revistelor este disponibilă printr-un produs special Journal Citation Reports (JCR). • Thomson ISI monitorizează şi evaluează publicaţiile ştiinţifice, cât şi oferă instrumente pentru evaluarea vizibilităţii şi performanţei ştiinţifice. • Master Journal List include un număr de 16559 de reviste ştiinţifice, ce se regăsesc în diverse produse ştiinţifice ale Thomson ISI. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 5. Indicatori de măsurare a performanţelor cercetărilor ştiinţifice • indicatori care privesc activitatea de creaţie şi de inovaţie; • indicatori privind impactul ştiinţei şi tehnologiei asupra economiei; • indicatorii ştiinţei (număr de publicaţii; număr de citări; referenţi). Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 6. Ce este considerată o citare? • Articolul A citează articolul B, în cazul în care cel puţin o dată în textul articolului A se face referire la articolul B şi, astfel, articolul B este fixat în lista bibliografică la sfârşitul articolului A, sau apare într-o notă de subsol. • Dacă în textul unui articol un alt articol este menţionat de mai multe ori, este considerată numai o citare. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 7. Ce este factor de impact? • Factorul de impact este calculat ca fiind egal cu numărul de citări al publicaţiei împărţit la numărul de articole citabile, pe o perioadă de timp. • Factorul de impact este calculat de compania Thomson Scientific, parte a companiei Thomson Reuters. • Baza de date Science Citation Index reprezintă sursa cea mai folosită pentru indicatorii scientometrici. • Factorul de impact este unul dintre instrumentele de analiză cantitativă pentru clasarea, evaluarea, clasificarea, compararea revistelor. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 8. Academic Search Premier (EBSCO) 1,897 reviste cu indexul de citare ISI (Institutul de Informaţie Ştiinţifică) 989 reviste ştiinţifice, ştiinţe ale naturii din Science Citation Index 543 reviste ştiinţifice, ştiinţe umanitare din Social Sciences Citation Index 284 reviste ştiinţifice, ştiinţe umanitare din Arts & Humanities Citation Index Fizică Biochimie Imunologie Genetică JIF = 13,4 JIF = 31,6 JIF = 46,2 JIF = 10,3 Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 9. Google Academic http://scholar.google.ro Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 10. PUBLISH OR PERISH http://www.harzing.com/pop.htm • Softul „Publish or Perish” calculează impactul cercetărilor şi vizibilitatea în Internet prin Google Scholar • Softul „Publish or Perish” este disponibil pe pagina web a prof. Anne Wil HARZING • Softul „Publish or Perish” calculează indicatorii cantitativi bibliometrici: numărul total de lucrări; numărul total de citări; numărul mediu de citări pe articol; numărul mediu de citări pe autor; numărul total de lucrări al autorului; numărul mediu de citări pe an; importanţa vârstei în rata de citare; o analiză a numărului de autori pe lucrare etc. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 11. Obţinerea scorului citărilor autorilor cu ajutorul softului Publish or Perish Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 12. Datele privind citarea autorilor din R. Moldova • Producţia ştiinţifică este un indicator important al gradului de dezvoltare a unei ţări. Productivitatea reprezintă numărul de lucrări dintr-o perioadă de timp raportată la populaţie. • Lista CNAA conţine 73 de publicaţii ştiinţifice moldoveneşti (economie – 15). • Revistele ştiinţifice din Republica Moldova sunt reprezentate în baze de date internaţionale cotate de ISI, dar nu depăşeşte 0,04%. • Pentru întreaga perioadă, 8350 de lucrări ai autorilor moldoveni au fost incluse în baza de date ISI, care au fost citate aproximativ 33 mii de ori. Indicele de citare este egal cu 3,9. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 13. Monitorizarea producţiei ştiinţifice şi evaluarea performanţelor • În 2008, prin hotărârea Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM în comun cu CNAA a fost aprobat Regulamentul cu privire la evaluarea şi clasificarea revistelor ştiinţifice. • Tipul A. Reviste cu vizibilitate internaţională - sunt incluse în baza de date Thompson ISI sau punctajul total depăşeşte 100 puncte; • Tipul B. Reviste cu potenţial de recunoaştere pe plan internaţional - punctajul total depăşeşte 80 puncte. • Tipul С. Reviste cu vizibilitate naţională - punctajul total depăşeşte 50 puncte. • Tipul D. Reviste în evidenţa C.S.Ş.D.T. şi C.N.A.A. - punctajul total depăşeşte 20 puncte. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 14. Monitorizarea producţiei ştiinţifice şi evaluarea performanţelor • La categoria A au fost incluse doar două reviste - Moldavian Journal of the Physical Sciences şi Surface Engineering and Applied Electrochemistry (Электронная обработка татериалов). • Cinci reviste economice: Intellectus; Economica; Economie şi Sociologie; Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină; Ştiinţa agricolă au fost incluse în categoria B. • 10 reviste economice din Registrul Naţional al revistelor ştiinţifice de profil au fost incluse în categoria C. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 15. Mişcarea Accesul Deschis Acţiunile politice pentru sprijinirea OA au contribuit la apariţia unei serii de declaraţii • Iniţiativa Accesului Deschis de la Budapesta (februarie 2002) • Declaraţia de la Bethesda privind politica editorială (iunie 2003) • Declaraţia de la Berlin privind Accesul Deschis la Cunoştinţe în domeniul Ştiinţei şi Ştiinţelor Umanitare (octombrie 2003) Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 16. Definiţia colectivă a Declaraţiei BBB se rezumă la: • Accesul Deschis (Open Access) este accesul digital, online, gratuit la literatură, fără majoritatea restricţiilor privind drepturile de autor şi de acordare a licenţelor Termenul Accesul Deschis este utilizat în 2 sensuri: 1. OA este literatura digitală, online şi gratuită. Acest sens elimină barierele de preţ, dar nu cele de permisiune. 2. OA este literatura digitală, online, gratuită, fără copyright şi restricţiile de acordare a licenţelor. Această abordate îndepărtează atât barierele de preţ, cât şi cele de permisiune Cel mai des OA este abordat în primul sens, în timp ce definiţia BBB descrie OA în cel de-al doilea sens Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 17. Două mijloace principale pentru oferirea Accesului Deschis  Arhive sau depozite digitale (repozitorii) OA Calea Verde (Green Road) Directoriul OpenDOAR (2000 arhive digitale) Registrul ROAR (2955 arhive digitale) Calea de Aur  Reviste OA (Golden Road) DOAJ (Directory of Open Access Journals), 8233 reviste academice din 121 ţări Republica Moldova: în DOAR – Tezele Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare În DOAJ 3 reviste Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 18. Ponderea depozitelor electronice pe ţări Sursa: Directoriul OpenDOAR [http://www.opendoar.org/] Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 19. Nevoia de dezvoltare a arhivelor digitale deschise  trebuie să fie recunoscută ca un obiectiv prioritar la nivel naţional  cercetătorii sunt dispuşi să arhiveze materialele  regulamentul arhivei instituţionale deschise  dispoziţia administraţiei privind depozitarea publicaţiilor  accesul deschis (Open Access-OA)  accesul restricţionat (Restricted Access-RA) Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 20. Clasamentul Ranking Webometrics al universităţilor Sursa: Ranking Web of World Universities [http://www.webometrics.info/] Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 21. Iniţiativa Arhivelor Deschise (OAI)  12 pachete open-source pentru crearea şi menţinerea arhivelor OAI-compliant Patru sisteme sunt frecvent utilizate: Digital Commons DSpace Eprints Fedora Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 22. Arhiva Electronică a Academiei de Studii Economice@DSpace Open source  DSpace  OAI-PMH  Gestionarea procedurilor de arhivare  Arhiva electronică instituţională (structura) Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012
  • 23. Realizarea proiectelor Bibliotecii Ştiinţifice ASEM • Open Access to content in Moldovan Higher Economic Education” (Norvegia) • „Open Access - an important element of optimizing the scientific and academic communication” (Fundaţia pentru o Societate Deschisă) principalele obiective: • crearea primului Repozitoriu Instituţional (IR); • elaborarea designului şi iniţierea procedurilor viabile de auto-arhivare a publicaţiilor electronice; • formularea strategiei pentru utilizarea metadatelor; • proiectarea şi desfăşurarea în comun a programelor de promovare a tehnologiilor de arhivare digitală în instituţiile de învăţământ superior din RM. Conferinţa Ştiinţifică Internaţională “Competitivitatea şi inovarea în economia cunoaşterii”, 28-29 septembrie 2012