SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 60
PROGRAMUL DE STAGII AMMB
Un proiect organizat în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora, Jeunes
Moldaves și Asociația Republica Moldova - Marea Britanie
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Introducere
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie în parteneriat cu
Biroul pentru Relații cu Diaspora, Jeunes Moldaves și
Asociația "Republica Moldova - Marea Britanie" anunță
deschiderea sesiunii de aplicare pentru Programul de Stagii
“JobSTORM”
Stagiile vor avea loc în perioada estivală, 2014 și sunt
deschise tuturor studenților care își fac (și-au făcut) studiile
de licență sau master la o universitate de peste hotare.
Stagiile sunt variate și acoperă o gamă largă de domenii,
inclusiv: Business Consulting, Vânzări & Marketing, Events
Management, Inginerie, Logistică, Finanțe, Contabilitate, IT,
Resurse Umane, Business Management, Juridică, Drept
Internațional și Voluntariat.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Introducere
Aplicările vor fi acceptate până pe data de 20
aprile, după care urmează a fi procesate.
Echipa AMMB speră să dați dovadă de curaj și inițiativă și să
încercați a trăi o experiență de lucru acasă !
P.S. Companiile care își doresc să devină parteneri pot să-și
manifeste interesul pe adresa: ammbsoc@gmail.com.
Disclaimer: Stagiile nu garantează în nici un fel oportunitatea de angajare. Angajatorul
are discreția totală în procesul de recrutare a candidaților.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
American Chamber of Commerce in Moldova
Funcția Stagiar
Scopul stagiului Stagiul va fi axat pe sprijinirea și asistarea managerilor de proiecte în
sarcinile și activitățile lor de zi cu zi.
Responsabilități - Asistență în procesul de organizare a evenimentelor, întrunirilor de afaceri,
proiecte la ordinea de zi;
- Analiza datelor și actelor cu caracter legislativ; sarcini administrative.
Cerințe - Studii în Marketing, Business, Finanțe, Relații Internaționale, Drept;
- Cunoștințe de lucru la calculator (Word, Excel, Photshop sau CorelDRAW va
fi un avantaj);
- Abilități organizare și de planificare (proiecte), lucru în echipă, comunicator
- Abilități analitice și de luare a deciziilor; spirit de inițiativă și
autoadministrare.
Durata Negociabilă, 1 – 2 luni (perioada iulie – august)
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa elenabuzu@amcham.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Connect businesses to share the common
goal of bringing the entrepreneurial spirit
and the cultures of Moldova and US closer
Pentru mai multe detalii accesează pagina: http://www.amcham.md/
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Automobil Club din Moldova este o organizație republicană, non-
guvernamentală, fondată în 1998 cu scopul dezvoltării
automobilismului, asistenței tehnice rutiere și turismului auto.
https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGSGNkNUFnaUhlQTg/edit?u
sp=sharing
Funcția Voluntar
Scopul stagiului Stagiarul va acumula experiență în siguranța rutieră; își va
îmbunătăți calitățile de comunicare, analiză, lucrul în echipă, etc.
De asemenea, stagiarul va fi expus la procesul de cercetare și
elaborare a unui raport, inclusiv: elaborarea chestionarelor,
colectarea și analiza datelor.
Obiectivele stagiului - Distribuția și colectarea chestionarelor oferite participanților la
interviu;
- Editarea unui raport despre siguranța rutieră a persoanelor cu
dezabilități, ce va cuprinde promovarea celor mai bune practici
pentru conducătorii auto, recomandări pentru instituțiile publice
(implicate în proces), etc.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română și engleză; rusă
- Gândirea critică, spirit analitic;
Durata Flexibilă (perioada iulie – august)
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa mihailovat@yahoo.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Automobil Club din Moldova
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Because - o companie tânără pe piața RM care se ocupă cu
producerea, comercializarea și arenda sacilor moi (bean bag).
Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJWlFDN3I3SF9MRlk/edit?us
p=sharing
Funcția Stagiar – Resurse Umane
Scopul stagiului Scopul principal al stagiarului este de a contribui la crearea
proceselor în cadrul companiei care ar permite angajaților să
lucreze la potențialul maxim.
Obiectivele stagiului - Crearea și a implementarea instrumentelor de motivare a
angajaților;
- De a crea și implementa indicatori de performanță pentru toate
posturile din cadrul companiei.
Cerințe - Cunoașterea limbii române, engleze;
- Flexibil.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa colors@because.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Because
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Funcția Stagiar – Marketing
Scopul stagiului Scopul principal în cadrul companiei este de a contribui la crearea
și implementarea instrumentelor de marketing low cost pentru
toate filialele.
Obiectivele stagiului - Elaborarea proiectelor de marketing low cost și implementarea
acestora. Crearea și implementarea indicatorilor de performanță
pentru departamentul de marketing;
- Studiu de piață în regiunile în care dorim să ne extindem, ex. -
Orhei, Soroca, Iași (România), București(România).
Cerințe - Cunoașterea limbii române, engleze.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa colors@because.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Because
Because - o companie tânără pe piața RM care se ocupă cu
producerea, comercializarea și arenda sacilor moi (bean bag).
Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJVG4xMDN2Ym1GVWM/edit
?usp=sharing
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
DIEZ
#diez este un site de ştiri. Ştiri pentru tineri. Pentru mai multe
detalii accesează pagina:
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJeVBXSmNLM2drdkE/edit
?usp=sharing
Funcția Stagiar – Reporter/Jurnalism
Scopul stagiului De a aduce experiența stagiarului din țara unde învață, în Moldova,
atât prin exemple concrete cât și prin informație mai detaliată
referitoare la locul său de trai.
Responsabilități - Urmărirea celor mai importante evenimente pentru tineri;
- Participarea la evenimente și raportarea de pe teren;
- Elaborarea interviurilor și știrilor cu interes pentru tineri;
- Implementarea practicilor creative.
Obiectivele stagiului - Stagiarul va participa la 10 evenimente Stagiarul va face 10
interviuri.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, engleză – obligatoriu;
- Student la o facultatea legată de comunicarea sau jurnalism.
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa alexandru.lebedev@diez.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Efes Vitanta Moldova Brewery
Efes Vitanta Moldova Brewery - cel mai mare producător de bere
din Moldova. http://berechisinau.md/
Funcția Stagiar – Departamentul de Marketing
Departamentul Direcția Marketing
Scopul stagiului - Perfectarea unui studiu de piață pe tipuri de producție și tipuri
de producători în orașul Chișinău.
Obiectivele stagiului - Prezentarea analizei finale managementului companiei.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă, engleză;
- Cunoștințe de lucru la calculator (Word, Excel).
Durata 6 -8 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; Experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa serghei.baziuc@md.anadoluefes.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Efes Vitanta Moldova Brewery
Efes Vitanta Moldova Brewery - cel mai mare producător de bere
din Moldova. http://berechisinau.md/
Funcția Stagiar – Vânzări
Departamentul Direcția Merchandising
Scopul stagiului - Familiarizarea stagiarului cu procesul de merchandising al
companiei;
- Elaborarea unui set de propuneri de îmbunătățire a practicii
vânzărilor.
Obiectivele stagiului - Realizarea unui raport final și prezentarea acestuia
managementului companiei.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă;
- Cunoștințe de lucru la calculator (Word, Excel).
Durata 6-8 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa serghei.baziuc@md.anadoluefes.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
berechisinau.md/

Bostaniada este un festival etno-gastronomic care sărbătoreşte
roadele toamnei cu dovleci ciudați, mesteşuguri inspirate din
natură, cu muzică live, costume, concursuri, jocuri.
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJcWd4Y1lPTTdkNXM/edit?usp
=sharing
Funcția Stagiar – Resurse Umane
Scopul stagiului Stagiarul va crea o ofertă de colaborare pentru voluntarii
evenimentului, va alcătui o listă de voluntari potențiali, va recruta
numărul necesar de voluntari (25-30), va oferi 2 sesiuni de
instruire, va organiza activitatea voluntarilor în timpul
evenimentului.
Responsabilități - Elaborarea unei oferte atractive pentru voluntari;
- Recrutarea voluntarilor;
- Organizarea activității eficiente a voluntarilor până și -în timpul
evenimentului.
Durata 28 august-28 septembrie
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu;
- Sociabil, fizic activ.
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa info@vatra.org.uk și pe adresa ammbsoc@gmail.com.
În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
EtnoGastronomica - BOSTANIADA!
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Funcția Stagiar – Logistics & Infrastructure
Scopul stagiului Stagiarul va elabora un plan de organizare a infrastructurii fizice a
evenimentului și va asigura implementarea acestuia.
Responsabilități - Elaborarea unui plan de infrastructură și a tuturor elementelor
necesare;
- Recrutarea prestatorilor de servicii infrastructură - studiu piață,
acumulare oferte, negociere prețuri, asigurare livrări, achitare
servicii (corturi, sonorizare, mese, scaune, bucătărie mobilă, etc);
- Stagiarul va fi responsabil de comunicarea cu toți prestatorii, până
la și pe parcursul, și după eveniment.
Durata 28 august-28 septembrie
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu;
- Sociabil, Abilități de design tehnic în AutoCad.
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa info@vatra.org.uk și pe adresa ammbsoc@gmail.com.
În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Bostaniada este un festival etno-gastronomic care sărbătoreşte
roadele toamnei cu dovleci ciudați, mesteşuguri inspirate din
natură, cu muzică live, costume, concursuri, jocuri.
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJM0ZlQ29TOXpOUE0/edit?us
p=sharing
EtnoGastronomica - BOSTANIADA!
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Funcția Stagiar – Marketing
Scopul stagiului - Stagiarul va elabora un plan de promovare a evenimentului
(online, TV, radio, presa, etc);
- Stagiarul va implementa Planul de Promovarea pe parcursul
campaniei, intre 1-28 septembrie 2014.
Responsabilități - Elaborarea unui plan de promovare activă;
- Diseminarea informației, crearea parteneriatelor-media;
- Popularea și menținerea blogului www.bostaniada.md și paginii fb
BOSTANIADA Festival;
- Alcătuirea și promovarea Acordului de Parteneriat Media între
EtnoGastronomica și diferite MIM.
Durata 28 august-28 septembrie
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu;
- Sociabil, internaut.
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa info@vatra.org.uk și pe adresa ammbsoc@gmail.com.
În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Bostaniada este un festival etno-gastronomic care sărbătoreşte
roadele toamnei cu dovleci ciudați, mesteşuguri inspirate din
natură, cu muzică live, costume, concursuri, jocuri.
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJNXJ5TXYxbHZ6cW8/edit?usp
=sharing
EtnoGastronomica - BOSTANIADA!
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Funcția Stagiar – Logistică – Traffic Management
Scopul stagiului Stagiarul va elabora un plan de organizare a infrastructurii fizice a
evenimentului și va asigura implementarea acestuia.
Responsabilități - Elaborarea unui plan de trafic, inclusiv pentru participanți, pentru
localnici și pentru vizitatori;
- Recrutarea prestatorilor de servicii în securitatea traficului,
inclusiv a voluntarilor - studiu piață, acumulare oferte, negociere
prețuri, asigurare prezență, achitare servicii;
- Stagiarul va promova planul de trafic in media (website, fb, tv,
radio, etc).
Durata 28 august-28 septembrie
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu
- Abilități de design tehnic în AutoCad, cunoștințe academice si/sau
practice în Traffic Management.
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa info@vatra.org.uk și pe adresa ammbsoc@gmail.com.
În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Bostaniada este un festival etno-gastronomic care sărbătoreşte
roadele toamnei cu dovleci ciudați, mesteşuguri inspirate din
natură, cu muzică live, costume, concursuri, jocuri.
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJbGJjRHBlVy1ybk0/edit?usp=s
haring
EtnoGastronomica - BOSTANIADA!
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
EtnoGastronomica - BOSTANIADA!
Funcția Stagiar – Vânzări
Scopul stagiului Stagiarul va organiza prezența a 150 participanți la BOSTANIADA
Festival Etno Gastronomic (producători agro-alimentari, gospodine,
prestatori de servicii, catering).
Responsabilități - Stagiarul va consolida formularele pentru participare la eveniment
(din 2013) și le va aplica în recrutarea participanților;
- Stagiarul va crea portofoliul evenimentului;
- Stagiarul va crea baza de date a evenimentului, în baza;
portofoliului, folosind și baza de date 2013.
Durata 28 august-28 septembrie
Cerințe Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa info@vatra.org.uk și pe adresa ammbsoc@gmail.com.
În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Bostaniada este un festival etno-gastronomic care sărbătoreşte
roadele toamnei cu dovleci ciudați, mesteşuguri inspirate din
natură, cu muzică live, costume, concursuri, jocuri.
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJUk5Scjc2YjBYT3c/edit?usp=s
haring
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Gas Natural Fenosa
Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R.
Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/1YYqMTwOfFkf11hWx97-
0pXBdaUSPsCCXTSErQW-HmVI/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Programator sisteme
Departamentul Direcția Sisteme Informaționale
Scopul stagiului - Căpătarea cunoștințelor și abilităților necesare pentru lucrul într-o
echipă în cadrul proiectelor IT;
- Stagiarul va contribui la rezolvarea unor sarcini bine stabilite în
cadrul unui proiect (funcționalități noi ale sistemelor info.);
Cerințe - Abilități de lucru cu pachetul MS Office, cunoaşterea limbii
române, cunoașterea cel puțin la nivel general a limbajelor de
programare și tehnologiilor informaționale actuale;
- Studii în domeniul tehnologiilor informaționale.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Gas Natural Fenosa
Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R.
Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/1Mj6jTNESaxW3BRGwaBlsgIG8bfT
cCIstB2Ot68tCsj8/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Calitate şi Mediu Ambiant
Departamentul Direcția Achiziții, Prevenirea Riscurilor şi Servicii Generale
Scopul stagiului - Informarea și asigurarea unui suport în gestionarea sistemelor de
management al calității și mediului ambient.
Obiectivele stagiului - Stagiarul va efectua un studiu al situații actuale a sistemelor de
management al calității sau mediului ambiant din cadrul
întreprinderii Gas Natural Fenosa din Moldova.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, engleză – obligatoriu;
- Student la economie, management sau în domeniul mediului
ambiant.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Gas Natural Fenosa
Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R.
Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/1iifPcqgEWEesDlvZqflLDrJKY5-
H0QC8d8atjT-YuK4/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Gestionarea Serviciilor de Personal
Departamentul Direcția Resurse Umane
Scopul stagiului - Inițierea stagiarului despre procesele ce țin de gestiunea
serviciilor de personal din cadrul Direcției Resurse Umane;
- Suport în gestionarea activităților derivate din procesele Direcției
Resurselor Umane: gestiunea serviciilor de personal; activități
relaționate de procesul de instruire.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română; spaniolă și engleză – va constitui
un avantaj;
- Student la economie, managementul resurselor umane.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Gas Natural Fenosa
Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R.
Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/1yI2q1crO32tizrZYoD00f1EM4oVK
tFdF5iMxioqPKco/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Planificarea și Gestionarea Activelor
Departamentul Direcția Gestiunea Rețelelor
Scopul stagiului - Aplicarea în practică a cunoștințelor primite în perioada studiilor
universitare şi însușirea tehnologiilor, proceselor aplicate în ÎCS
„RED Union Fenosa” S.A.
Obiectivele stagiului - Dezvoltarea competenților tehnice specifice domeniului de
distribuție a energiei electrice în vederea formării și dezvoltării
aptitudinilor de muncă, creșterii nivelului de calificare.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română;
- Student în domeniul electroenergetic.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Gas Natural Fenosa
Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R.
Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/19orjLBEQPyGmjKdexNksm8eSJpiJ
gUU2cXC9REd5yuM/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Domeniul Juridic
Departamentul Direcția Juridică
Scopul stagiului - Facilitarea , prin efortul depus, a realizării proceselor ce sunt de
competenta DJ indicate la descrierea tipului de activități în care va
fi implicat stagiarul.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, engleză – obligatoriu;
- Student la Juridică.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Gas Natural Fenosa
Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R.
Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/1e_kL4DuYuUNDZRsvmO-
4HrYVjUrKvMbUsF8A7CydhNQ/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Departamentul Control Energetic
Departamentul Direcția Gestiunea Rețelelor
Scopul stagiului - Obținerea cunoștințelor și experienței în domeniul Gestiunii
proceselor comerciale, măsurării volumelor de resurse electro-
energetice și reducerii pierderilor de energie electrică.
Obiectivele stagiului - Să cunoască obietivele, politicile, planurile si strategiile din
domeniul Departamentului Control de Energia;
- Să cunoască in linii generale procedurile şi tehnicile de evidenta si
control energetic.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română; engleză – obligatoriu;
- Student în domeniul energetic.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Gas Natural Fenosa
Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R.
Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/1wmIYrEwr8yEFhzqsdQmylB9ysle
PzGDatDSfFTekMFM/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Proiectul Eficiență Energetică
Departamentul Direcția Comercială și Deservirea Clienților
Scopul stagiului - Promovarea ideilor noi în dezvoltarea proiectelor de Eficiență
Energetică.
Obiectivele stagiului - Stagiarul va efectua un studiu al situații actuale a sistemelor de
management al calității sau mediului ambiant din cadrul
întreprinderii Gas Natural Fenosa din Moldova;
- Format de prezentare a informației – Power Point.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română; spaniolă – va constitui un avantaj;
- Student în domeniul energetic.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Gas Natural Fenosa
Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R.
Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/1MSg71iNE_G4QS1o5layj2HZDS5T
W3wywRUvlEXxc6xg/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Achiziții, Logistică și Calitatea Furnizorilor
Departamentul Direcția Achiziții, Prevenirea Riscurilor și Servicii Generale
Scopul stagiului - Suport în elaborarea strategiilor și tacticilor de negociere;
- Idei pentru desfășurarea achizițiilor eficiente.
Obiectivele stagiului - Un studiu al motivelor de neparticipare a furnizorilor în cadrul
proiectelor interne;
- Format de prezentare a informației – PowerPoint.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română; engleză – obligatoriu;
- Student la economie - Administrarea afacerilor.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Funcția Stagiar
Departamentul Cercetări și Analiză
Scopul stagiului - Acumularea experienței în domeniul desfășurării cercetărilor sociale
și de marketing;
- Acumularea cunoștințelor în domeniul cercetărilor de marketing;
- Punerea în practică a cunoștințelor;
Responsabilități - Lucru cu datele (procesarea, reprezentarea vizuală a datelor, etc.);
- Analiza și interpretarea datelor;
- Implementarea și monitorizarea cercetărilor de marketing;
Cerințe - Dorința și intenția de a-și perfecționa cunoștințele profesionale;
- Cunoașterea limbilor: română, engleză – obligatoriu, rusa -
preferabil;
- Student la Marketing, Economie, Sociologie, PR;
- Capacități analitice;
Durata 8 săptămâni (perioada iulie – august)
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa magenta@consulting.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Magenta Consulting
Companie specializată în domeniul consultanței în afaceri și a
cercetărilor opiniei publice.
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJR0Q2UkNrSmREblk/edit?usp
=sharing
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Funcția Stagiar – Marketing
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJOTBTZG5hbVVHcUU/edit?us
p=sharing
Scopul
stagiului
Stagiarul va fi responsabil direct de extensia organizatiei in MB şi în
special găsirea unui magazin care găzduieşte produse a companiilor
sociale şi/sau promovarea produselor online.
Obiectivele stagiului - Analiza oportunităților de extindere pe piața MB şi evaluarea
preferințelor pieței;
- Stabilirea parteneriatelor cu magazine sau alte organizații sociale
- Promovarea produselor pe piața MB online.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă, engleză;
- Student la economie, business şi administrare, marketing şi
logistică.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa knits@marawoman.org și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
MARA reprezintă un business social, care implică femei în procesul de producere
a articolelor de tricotaj. www.facebook.com/marawoman.moldova
Mara Woman
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Funcția Stagiar – Social Project Manager
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJSHNLblpEV3ZFb0U/edit?usp=
sharing
Scopul
stagiului
Stagiarul va fi responsabil de implementarea unui proiect social
planificat de organizație. Proiectul va fi destinat femeilor din regiunea
rurală.
Obiectivele stagiului - Crearea conceptului proiectului împreună cu directorul organizației;
- Planificarea proiectului şi stabilirea bugetului;
- Implementarea propriu zisă a proiectul, împreună cu echipa de
organizare.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă, engleză;
- Domeniul de studii nu contează;
- Experiența în organizații sociale poate reprezenta un avantaj.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; Experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa knits@marawoman.org și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
MARA reprezintă un business social, care implică femei în procesul de producere
a articolelor de tricotaj www.facebook.com/marawoman.moldova
Mara Woman
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Funcția Stagiar
Departamentul Direcția Generală Integrare Europeană
Cerințe de bază - Student la universitate;
- Cunoaşterea limbii de stat şi a limbii engleze şi/sau a limbii
franceze la nivel avansat;
- Cunoştințe IT la nivel de utilizator: Microsoft Word, Excel,
PowerPoint, Internet.
Durata Negociabil (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul, o scrisoarea de motivare, și o scrisoare de recomandare pe adresa daniela.dima@mfa.md
și în Cc Iulian.groza@mfa.md, și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un
interviu online.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
Organul central de specialitate ce promovează politica statului în domeniul
relațiilor externe şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituția
şi legile Republicii Moldova.
http://www.mfa.gov.md/
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Organul central de specialitate ce promovează politica statului în domeniul
relațiilor externe şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituția
şi legile Republicii Moldova.
http://www.mfa.gov.md/
Funcția Stagiar
Departamentul Direcția Generală Drept Internațional

Departamentul Direcția Generală Cooperare Multilaterală
Cerințe de bază - Student la universitate;
- Cunoaşterea limbii de stat şi a limbii engleze şi/sau a limbii
franceze la nivel avansat;
- Cunoştințe IT la nivel de utilizator: Microsoft Word, Excel,
PowerPoint, Internet.
Durata Negociabil (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul, o scrisoarea de motivare, și o scrisoare de recomandare pe adresa daniela.dima@mfa.md
și în Cc Iulian.groza@mfa.md, și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un
interviu online.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
Organul central de specialitate ce promovează politica statului în domeniul
relațiilor externe şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituția
şi legile Republicii Moldova.
http://www.mfa.gov.md/
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
MIEPO
MIEPO: Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a
Exportului din Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina
https://docs.google.com/document/d/1FM8LvE3czqEgFHBZri17hlQNrrebf2JE
uOv5EZV0r3A/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar - Marketing Research SECTORUL TEXTIL
Scopul stagiului Perfectarea unui studiu de piață pe tipuri de probleme ce afectează
activitățile de export ale companiilor din Republica Moldova.
Responsabilități - Investigarea piețelor externe în raport cu posibilitățile de plasare
a produselor moldoveneşti şi informarea producătorilor şi
exportatorilor despre rezultatele acestor investigații;
- Studierea problemelor ce afectează activitățile de export ale
companiilor din Republica Moldova şi formularea recomandărilor
pentru soluționarea lor.
Obiectivele stagiului - Prezentarea analizei finale managementului organizației.
Durata 1-2 luni (perioada iulie – august)
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu;
- Cunoştințe în domeniul economic.
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa octavian.berzan@miepo.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
MIEPO
MIEPO: Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a
Exportului din Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/1ansyknUtGdScYjTzDaa2Fx4enfhfAyv9
une4tndb5ws/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar - Marketing Research SECTORUL AGRO-ALIMENTAR
Scopul stagiului Perfectarea unui studiu de piață pe tipuri de probleme ce afectează
activitățile de export ale companiilor din Republica Moldova.
Responsabilități - Investigarea piețelor externe în raport cu posibilitățile de plasare
a produselor moldoveneşti şi informarea producătorilor şi
exportatorilor despre rezultatele acestor investigații;
- Studierea problemelor ce afectează activitățile de export ale
companiilor din Republica Moldova şi formularea recomandărilor
pentru soluționarea lor.
Obiectivele stagiului - Prezentarea analizei finale managementului organizației.
Durata 1-2 luni (perioada iulie – august)
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu;
- Cunoştințe în domeniul economic.
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa octavian.berzan@miepo.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
MIEPO
MIEPO: Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a
Exportului din Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/1bkwFoo-
O3TyPPrFzqKeY9d8bsNAsmAvwqyKORebmmxg/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar - Marketing Research SECTORUL LIFESTYLE
Scopul stagiului Perfectarea unui studiu de piață pe tipuri de probleme ce afectează
activitățile de export ale companiilor din Republica Moldova.
Responsabilități - Investigarea piețelor externe în raport cu posibilitățile de plasare
a produselor moldoveneşti şi informarea producătorilor şi
exportatorilor despre rezultatele acestor investigații;
- Studierea problemelor ce afectează activitățile de export ale
companiilor din Republica Moldova şi formularea recomandărilor
pentru soluționarea lor.
Obiectivele stagiului - Prezentarea analizei finale managementului organizației.
Durata 1-2 luni (perioada iulie – august)
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu;
- Cunoştințe în domeniul economic.
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa octavian.berzan@miepo.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Funcția Stagiar – Manager Produs
Departamentul Strategie și Marketing
Scopul stagiului Elaborarea, dezvoltarea și promovarea produselor și serviciilor
băncii din segmentul pieței persoanelor fizice în vederea creșterii
competitivității Băncii pe piața produselor gestionate.
Responsabilități - Crearea și evoluția produselor (ofertelor) sau serviciilor cu
propuneri de modificări de prețuri aferente;
- Crearea planurilor de promovare pentru produsele şi serviciile
băncii din segmentul pieței persoanelor fizice;
Cerințe - Cunoașterea cadrului normativ financiar-bancar;
- Cunoaşterea tehnologiei produselor bancare;
- Cunoşterea aprofundata a aplicatiilor MS Office (Excel, Word;
- Power Point, Internet Explorer);
- Cunoaşterea limbilor româna, rusa; engleza, franceza – avantaj;
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse.umane@mobiasbanca.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Mobiasbanca – Groupe Societe Generale SA
Dezvoltăm împreună spiritul de echipă.
https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGeld5azI4TUw0YUk/edit?usp=sha
ring
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Funcția Stagiar – Manager comunicare externă corporativă și comercială
Departamentul Comunicare și Calitate
Scopul stagiului Realizează activități de comunicare externă a băncii. Responsabil de
aplicarea politicii de responsabilitate socială.
Responsabilități - Coordonează realizarea principalelor publicații instituționale;
- Participă la realizarea publicațiilor comerciale și de suport vânzări;
- Realizează informații de presă, comunicate de presă, articole,
interviuri etc. pentru promovarea instituției, etc;
- Mediatizează evenimentele organizate de bancă;
Cerințe - Cunoașterea aprofundată a aplicațiilor MS Office (Excel, Word,
Power Point, Internet Explorer)
- Cunoașterea cadrului normativ financiar-bancar
- Abilități de comunicare scrisă și orală
- Engleza sau franceza nivel mediu sau avansat
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse.umane@mobiasbanca.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Mobiasbanca – Groupe Societe Generale SA
Dezvoltăm împreună spiritul de echipă.
https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGNEVLU1VnXzUxeVk/edit?usp=sh
aring
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
MOLDCELL
Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută
oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil.
https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGMWVnc3NrbTFRNW8
/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Resurse Umane
Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului.
Responsabilități - Implicarea în procesele de recrutare si dezvoltare;
- Administrarea actelor de confidențialitate scăzută;
- Implicarea în procesul de comunicare internă.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă și engleză – obligatoriu;
- Inițiativă, perseverență și dorința de a învăța lucruri noi;
- Flexibil și orientat către client și rezultat.
Durata 5 saptămâni (iulie – august)
Criteriile de departajare - Nivelul de motivare;
- Experiența academică si profesională;
- Implicare extra-curriculară.
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
MOLDCELL
Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută
oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil.
https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGdXNIODZyN1BHNFk/e
dit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Marketing
Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului.
Responsabilități - Implicarea în implementarea tehnică a proiectelor de servicii
aprobate;
- Implicarea în monitorizarea și supravegherea produsului nou din
momentul lansării acestuia până la starea finală de dezvoltare;
- Implicarea în producerea și executarea planului de comunicare a
campaniilor marketing și de vânzare.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusa si engleză – obligatoriu;
- Inițiativa, perseverență și dorința de a învață lucruri noi;
- Flexibil și orientat către client și rezultat.
Durata 5 saptămâni (iulie – august)
Criteriile de departajare Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
MOLDCELL
Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută
oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil.
https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGZVJKVWxJQ3pSdDA/e
dit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Departamentul Tehnic
Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului.
Responsabilități - Implicarea în procesele de lucru a secțiilor;
- Operare Rețea Servicii și Rețele Radio, la fel și Operare Sistem de
comutare.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusa si engleză – obligatoriu;
- Inițiativa, perseverență și dorința de a învață lucruri noi;
- Flexibil si orientat către client si rezultat.
Durata 5 saptămâni (iulie – august)
Criteriile de departajare - Nivelul de motivare;
- Experiența academică si profesională;
- Implicare extra-curriculară;
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
MOLDCELL
Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută
oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil.
https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGaXhyd2xJS0w0bW8/e
dit?usp=sharing
Funcția Stagiar – Departament Vânzări
Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului.
Responsabilități - Implicarea în implementarea strategiei de vânzări și achiziții a
clienților corporativi noi;
- Implicare activa în identificarea clienților potențiali, elaborarea
ofertelor, organizarea prezentărilor serviciilor noi;
- Monitorizarea suportului post vânzare pe termen de 3 luni,
apelurilor telefonice de menținere și a vizitelor personale de
menținere a relațiilor;
- Procesul de încheiere a contractelor;
- Promovarea serviciilor prestate de companie prin intermediul
comunicării directe.
Cerințe Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu.
Durata 5 saptămâni (iulie – august)
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
MOLDCELL
Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută
oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil.
https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGOEtyc3IzU2F2NlU/edi
t?usp=sharing
Funcția Stagiar – Servicii Clientelă
Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului.
Responsabilități - Implicare activa în deservirea clienților la telefon si oferirea
informație referitor la serviciile si campaniile Moldcell;
- Implicare în soluționarea reclamațiilor nerezolvate imediat;
- Familiarizarea cu instrumentele de lucru;
- Promovarea produselor, campaniilor curente , promoțiilor,
serviciilor prestate de companie prin intermediul comunicării
informației prin telefon;
- Realizarea sondajelor de opinie pentru a determina necesitățile,
așteptările, percepția clienților fata de serviciile si produsele
Moldcell.
Cerințe Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu.
Durata 5 saptămâni (iulie – august)
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
MOLDCELL
Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută
oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil.
https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGMlVkUGhIZlJHblk/edit
?usp=sharing
Funcția Stagiar – Financiar
Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusa si engleză – obligatoriu;
- Inițiativă, perseverență și dorința de a învața lucruri noi;
- Flexibil și orientat către client și rezultat.
Durata 5 saptămâni (iulie – august)
Criteriile de departajare - Nivelul de motivare;
- Experiența academică și profesională;
- Implicarea extra-curriculară;
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
MOLDCELL
Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută
oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil.
https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGN0lhc2FsSTYzUkU/edi
t?usp=sharing
Funcția Stagiar – Juridic și Administrare Generală
Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului.
Responsabilități - Implicare în oferirea suportului legal departamentelor companiei;
- Analizarea și monitorizarea legislației în vigoare;
- Implicare în elaborarea corectă a răspunsurilor înainte de proces;
- Urmărește procesul de oferire a sugestiilor și propunerilor pe baza
plângerilor.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusa si engleză – obligatoriu;
- Inițiativă, perseverență și dorința de a învăța lucruri noi;
- Flexibil și orientat către client și rezultat.
Durata 5 saptămâni (iulie – august)
Cerințe Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
ProEra
Funcția Stagiar
Domeniul Management Consultancy
Scopul stagiului - Cercetarea și formularea informațiilor cu privire la dezvoltarea
abilităților „soft skills” a managerilor;
- Cercetarea și formularea celor mai bune practici în domeniile:
managementul proceselor, controlul statistic al proceselor, politici
motivaționale non monetare de management al resurselor umane,
principii de producere lean.
Obiectivele stagiului Prezentări PowerPoint în formatul oferit de companie, care vor
cuprinde una sau mai multe tematici enumerate.
Durata Negociabilă (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa diana.isac@proera.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Professional Education & Management Consulting.
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJWkFKLThyWlI1Qmc/edit?us
p=sharing
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
ProEra
Funcția Stagiar
Domeniul Diagnosis and Valuations
Scopul stagiului - Analiza indicatorilor financiari și a rapoartelor financiare;
- Evaluarea operațiunilor și sistemelor logistice;
- Evaluarea politicilor de management a resurselor umane;
- Estimarea și prognozarea rentabilității investițiilor și altor decizii
strategice.
Obiectivele stagiului Prezentări PowerPoint în formatul oferit de companie, care vor
cuprinde una sau mai multe tematici enumerate.
Durata Negociabilă (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; Experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa diana.isac@proera.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Professional Education & Management Consulting.
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJWkFKLThyWlI1Qmc/edit?us
p=sharing
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
ProEra
Funcția Stagiar
Domeniul Feasibility Projects
Scopul stagiului - Cercetarea bunelor practici internaționale de politici de stat
fiscale, energie regenerabilă, managementul deșeurilor, atragerea
investitorilor, atragerea fondurilor europene, politici de sănătate;
- Evaluarea situației curente și a oportunităților de îmbunătățire în
RM pe diferite sectoare;
Notă: Vor fi aplicate metodologiile de studii de fezabilitate pentru
întreprinderi mici și mijlocii, industrii și clustere.
Obiectivele stagiului - Prezentări PowerPoint în formatul oferit de companie, care vor
cuprinde una sau mai multe tematici enumerate.
Durata Negociabilă (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; Experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa diana.isac@proera.md sau intermediar pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Professional Education & Management Consulting.
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJWkFKLThyWlI1Qmc/edit?us
p=sharing
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
ProEra
Funcția Stagiar
Domeniul Business English
Scopul stagiului - Interpretarea documentelor business;
- Traducerea materialelor de instruire și de metodologie din limba
Engleză în limba Română sau/și Rusă.
Obiectivele stagiului - Prezentări PowerPoint în formatul oferit de companie, care vor
cuprinde una sau mai multe tematici enumerate.
Durata Negociabilă (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa diana.isac@proera.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
Professional Education & Management Consulting.
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJWkFKLThyWlI1Qmc/edit?us
p=sharing
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Raiffeisen Leasing
Finanțare transparentă. Calitate austriacă. Pentru mai
multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/17tNfDEGD_o_olRQOb9
7C1WfGb2wF1uoxmKpFHBjADaU/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar
Departamentul Vânzări și Marketing
Scopul stagiului Studenții vor avea oportunitatea de a se familiariza cu specificul și
cultura unei organizații multinaționale și de a cunoaște fluxul de
activități din cadrul ei, sprijinind direct angajații companiei la
îndeplinirea activităților zilnice.
Responsabilități - Asistență în proces de vânzare și etapele acestuia;
- Asistență în colectare si primirea documentelor;
- Analiza clientului in baza documentelor prezentate;
- Sarcini administrative.
Obiectivele stagiului - Stagiarul va reflecta procesul de vânzare a produsului de leasing
pană la aprobarea dosarului; prezentare PowerPoint.
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Raiffeisen Leasing
Finanțare transparentă. Calitate austriacă. Pentru mai
multe detalii accesează pagina:
https://docs.google.com/document/d/1t1c9rieMbC0dTJnwFXc0
NLYMd0MQbu-Gf0G2M3bmlxY/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar
Departamentul Contabilitate
Scopul stagiului Studenții vor avea oportunitatea de a se familiariza cu specificul și
cultura unei organizații multinaționale și de a cunoaște fluxul de
activități din cadrul ei, sprijinind direct angajații companiei la
îndeplinirea activităților zilnice.
Responsabilități - Asistență în cadrul legislativ și normativ aferent contabilității;
- Expunerea succintă a politicei contabile;
- Evaluarea riscurilor și provocărilor legate de finanțarea în valută;
- Analiza indicatorilor financiari și a rapoartelor financiare;
- Alte sarcini in departamentul Financiar-Contabilitate.
Obiectivele stagiului - Stagiarul va produce un studiu de piață; prezentare PowerPoint
Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Tekedu
TEKEDU (tekedu.org.md) își propune asigurarea fiecărui copil
instituționalizat cu acces la calculator și educație în IT.
Funcția Stagiar
Scopul stagiului - Dezvoltarea capacităților organizatorice ale ONG-ului;
- Generarea unor noi metode de fundraising;
- Elaborarea unui set de studii pe reformarea curriculumui școlar
la informatică;
- Stabilirea parteneriatelor de colaborare cu companii, instituții
publice, și ong-uri din Moldova și de peste hotare.
Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă, engleză;
- Cunoștințe de lucru la calculator (Word, Excel).
Durata Negociabilă (perioada iulie – august)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa dan_perciun@yahoo.com și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Weekend Technologies
We deliver mobile and web solutions that rocket
brands to the skies:
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJSzhWVDd3RV
pKeGc/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar
Departamentul Departamentul tehnologiilor Web
Scopul stagiului Stagiarul va participa la dezvoltarea proiectelor reale.
Responsabilități - Crearea interfațelor sitelor;
- Crearea intefețelor API şi descrierea lor in documentație;
- Crearea unit-testelor;
Obiectivele stagiului - Stagiarul va participa la dezvoltarea proiectelor împreuna cu
dezvoltatori companiei.
Cerințe - Cunoştințe: PHP, HTML, CSS, JavaScript;
- Înțelegerea principilor de funcționarea a bazelor de date
relaționale şi nerelaționale;
- Cunoştințele în securitea web;
- Abilitatea de a dezvolta servicii REST;
Durata 5 săptămâni (perioada 2 iulie – 4 iulie)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Weekend Technologies
We deliver mobile and web solutions that rocket
brands to the skies:
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJbmRlZWFFdXl
qME0/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar
Departamentul Departamentul tehnologiilor Mobile
Scopul stagiului Stagiarul va participa la dezvoltarea proiectelor reale.
Responsabilități - Crearea aplicațiilor pentru platforma Android sau iOS;
- Adaptarea elementelor grafice;
- Crearea unit-testelor;
Obiectivele stagiului Stagiarul va participa la dezvoltarea aplicației pentru Android sau
iOs în colaborarea cu alți deyvoltatorii companiei.
Cerințe - Cunoaşterea limbajului Java sau Objective-C;
- Înțelegerea principilor de funcționarea a SQLite;
- Cuniştințele in Android SDK sau iOS SDK;
- Abilitatea de a dezvolta serviciilor RESTful;
Durata 5 săptămâni (perioada 2 iulie – 4 iulie)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Weekend Technologies
We deliver mobile and web solutions that rocket
brands to the skies:
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJVGZ1Ym9qeD
E4MnM/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar
Departamentul Departamentul Design
Scopul stagiului Stagiarul va participa la dezvoltarea proiectelor reale.
Responsabilități - Crearea designelor pentru site şi aplicații mobile;
- Tăierea elementelor grafice;
- Colaborarea cu dezvoltatori aplicațiilor;
Obiectivele stagiului Stagiarul va participa la dezvoltarea designului aplicației web sau
mobile în colaborarea cu alți designeri şi developerii companiei.
Cerințe - Cunoştințe Adobe Photoshop şi Adobe Illustator;
- Înțelegerea principilor de funcționarea aplicaților web şi mobile;
- Cunoştințe în crearea UI/UX designului;
Durata 5 săptămâni (perioada 2 iulie – 4 iulie)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Weekend Technologies
We deliver mobile and web solutions that rocket
brands to the skies:
https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJMnh4ZmFVV2
p4Ync/edit?usp=sharing
Funcția Stagiar
Departamentul Departamentul Marketing
Scopul stagiului Cercetarea pieții aplicaților mobile și site-urilor web. Executarea
sarcinelor de marketing a companiei şi produselor sale.
Responsabilități - Redactarea comunicatelor de presă;
- Preagtirea rapoartelor campaniilor de marketing;
- Asistență în redactarea rapoartelor şi analiticii;
Obiectivele stagiului Internul va fi direct implicat în promovarea brandului companiei, a
produselor sale și a clienților săi, în cercetare de marketing şi
dezvoltarea de strategii de produse şi branduri;
Cerințe - Cunoștințe de limba rusă și limba engleză (nivel avansat);
- Experiență în copywriting şi SEO;
- Dorința de a învăța lucruri noi, responsabilitate, punctualitate;
Durata 5 săptămâni (perioada 2 iulie – 4 iulie)
Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională
Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa
ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
Frequently Asked Questions
1. Despre program
2. Cine sunt organizatorii?
3. Stagiile sunt plătite?
4. De ce AMMB cere să le transmit și lor documentele?
5. Pot trimite dosarul în limba engleză?
6. La câte companii pot aplica?
7. Pot aplica la mai multe poziții în cadrul aceleiași companii?
8. Cât durează stagiile?
9. Cum să aplic?
10. Când voi ști răspunsul?
11. Odată ce am acceptat stagiul pot renunța la el?
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
1. Despre program
Programul de Stagii “JobSTORM” este un proiect inițiat de Asociația
Moldovenilor din Marea Britanie și dezvoltat împreuna cu Jeunes
Moldaves, Biroul pentru Relațiile cu Diaspora și Asociația “Republica
Moldova – Marea Britanie”.
Programul are scopul de a oferi tinerilor o experiență profesională în
companiile din Republica Moldova. Acest lucru presupune implicarea
tinerilor în sarcini stimulante, cu o doză ridicată de responsabilitate,
accesul la un supervizor, organizarea unor traininguri introductive și minim
o sesiune de socializare cu conducerea companiei.
Programul de Stagii este deschis tuturor studenților, originari din R.
Moldova, care își fac sau și-au făcut studiile de licență/master la o
universitate peste hotarele țării.
Frequently Asked Questions
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
2. Cine sunt organizatorii?
Echipa coordonatoare este formată dintr-un grup de tineri voluntari care își
dedică timpul liber pentru organizarea, dezvoltarea și promovarea
programului per general. Nu suntem ghidați de nici un interes comercial
sau politic. Toate activitățile întreprinse se încadrează în motivația noastră
de a aduce un mic aport la dezvoltarea comunității în care am crescut și ne-
am format ca identități.
Echipa AMMB speră că Programul de Stagii va oferi tinerilor talentați,
plecați la studii peste hotare, posibilitatea de a cunoaște mediul de afaceri
autohton și un motiv de a reveni acasă.
3. Stagiile sunt plătite?
La moment, Programul nu include suport material, stagiile fiind promovate
ca neremunerate. Însă, aici ținem să menționăm câteva mici nuanțe:
1) În efortul nostru de a promova conceptul de “internship” și dat fiind
premiera Programul de Stagii, am hotărât să nu introducem careva
Frequently Asked Questions
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
prevederi specifice pe acest subiect. Unica precizare se face în clauza
3.7 din Acordul de Parteneriat stabilit între AMMB și Angajator (i.e.
companiile și instituțiile partenere): “Remunerarea stagiarului nu este
o condiție, ci doar o opțiune voluntară a angajatorului. În absența unei
specificări clare din partea angajatorului, echipa AMMB va promova
stagiile ca fiind neremunerate.”
2) În discuțiile purtate tête-à-tête, câteva din companiile participante au
fost destul de deschise în a oferi burse sau diurne. Respectiv,
recomandam studenților să negocieze direct cu angajatorul
posibilitatea acoperirii anumitor cheltuieli.
3) La moment colaboram cu instituțiile Uniunii Europene în vederea
stabilirii unor fonduri pentru a acoperi călătoria tur/retur acasă.
4. De ce AMMB cere să le transmit și lor documentele?
Dorim să colectăm mici detalii (tara de studii, domeniul de studii, interesele
candidatului, compania) pentru a duce evidenta si statistica aplicanților cu
Frequently Asked Questions
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
scopul de a îmbunătăți calitatea programului. Orice material cu caracter
personal (i.e. CV, Scrisoare de Motivare, etc.) trimis pe adresa
ammbsoc@gmail.com, sau colectat prin alte mijloace de echipa AMMB va
fi distribuit strict numai cu acordul persoanelor vizate. Nu vom distribui sub
nici un pretext comercial/politic informațiile cu caracter personal unor alte
părți terțe.
5. Pot trimite dosarul în limba engleză?
Aplicațiile pot fi făcute în engleză, însă vă recomandăm să o faceți în limba
română, având în vedere capacitatea limitată a unor companii de a procesa
dosare într-o limbă de uz internațional.
6. La câte companii pot aplica?
Puteți aplica la toate companiile simultan.
7. Pot aplica la mai multe poziții în cadrul aceleiași companii?
Da.
Frequently Asked Questions
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
8. Cât durează stagiile?
Perioada stagiilor variază de la companie la companie, însă perioada
minimă, stabilită în Acordul de Parteneriat este de 5 săptămâni.
9. Cum să aplic?
Pentru a aplica este necesar să trimiteți CV-ul și Scrisoarea de Motivare pe
adresa de email a angajatorului (indicată în prezentare) și “Cc” pe adresa
ammbsoc@gmail.com.
10. Când voi ști răspunsul?
Răspunsul va fi oferit după data de 20 aprilie de către companie. În cazul
candidaților excepționali compania va răspunde în cel mai scurt timp din
momentul aplicării.
Frequently Asked Questions
PROGRAMUL DE STAGII
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves
11. Odată ce am acceptat stagiul pot renunța la el?
Nu există consecințe legale în cazul în care vă deziceți de o ofertă
acceptată. Însă vă rugăm să o faceți cât mai devreme, înainte de începerea
stagiului. În cazul în care în momentul acceptării ofertei aveți dubii daca vă
veți putea onora promisiunea, vă rugăm să anunțați compania. Acest lucru
le va permite să selecteze candidaturi de rezervă. Vă vom fi foarte
recunoscători dacă vă veți onora promisiunile.
Frequently Asked Questions

Mais conteúdo relacionado

Semelhante a Programul de Stagii "JobStorm"

Anunt formatori curs calificare cameraman foto-reporter
Anunt formatori   curs calificare cameraman foto-reporterAnunt formatori   curs calificare cameraman foto-reporter
Anunt formatori curs calificare cameraman foto-reporterAmare Phrala - Fratii Nostri
 
Prezentare proiect ERASMUS+ pentru manageri
Prezentare proiect ERASMUS+ pentru manageriPrezentare proiect ERASMUS+ pentru manageri
Prezentare proiect ERASMUS+ pentru manageriFpimm BV Ong
 
Cursuri Expert Accesare Fonduri Europene
Cursuri Expert Accesare Fonduri  EuropeneCursuri Expert Accesare Fonduri  Europene
Cursuri Expert Accesare Fonduri EuropeneMacro Training
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013IMI PQ NET Romania
 
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_20131. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013IMI PQ NET Romania
 
CV_Oana Duma
CV_Oana DumaCV_Oana Duma
CV_Oana DumaOana Duma
 
Prezentare ReBranders AIESEC
Prezentare ReBranders AIESECPrezentare ReBranders AIESEC
Prezentare ReBranders AIESECDiana Chiscaneanu
 
Smarter Academy - Moldova
Smarter Academy - MoldovaSmarter Academy - Moldova
Smarter Academy - MoldovaGabriel BREZOIU
 
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie
1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie
1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunieIMI PQ NET Romania
 
Key account management
Key account managementKey account management
Key account managementCatalin Lazar
 
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptx
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptxFundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptx
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptxiulia749768
 
Erasmus+ Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu 2020-2021
Erasmus+ Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu 2020-2021Erasmus+ Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu 2020-2021
Erasmus+ Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu 2020-2021florinbratu7
 
Spiritul de aventură şi pasiunea pentru natură ca nucleu al dezvoltării
Spiritul de aventură şi pasiunea pentru natură ca nucleu al dezvoltăriiSpiritul de aventură şi pasiunea pentru natură ca nucleu al dezvoltării
Spiritul de aventură şi pasiunea pentru natură ca nucleu al dezvoltăriieComunitate.ro
 
Semelhante a Programul de Stagii "JobStorm" (20)

Anunt formatori curs calificare cameraman foto-reporter
Anunt formatori   curs calificare cameraman foto-reporterAnunt formatori   curs calificare cameraman foto-reporter
Anunt formatori curs calificare cameraman foto-reporter
 
Prezentare proiect ERASMUS+ pentru manageri
Prezentare proiect ERASMUS+ pentru manageriPrezentare proiect ERASMUS+ pentru manageri
Prezentare proiect ERASMUS+ pentru manageri
 
Anunt formatori lucrator social
Anunt formatori lucrator socialAnunt formatori lucrator social
Anunt formatori lucrator social
 
Anunt formatori lucrator social
Anunt formatori lucrator socialAnunt formatori lucrator social
Anunt formatori lucrator social
 
Cursuri Expert Accesare Fonduri Europene
Cursuri Expert Accesare Fonduri  EuropeneCursuri Expert Accesare Fonduri  Europene
Cursuri Expert Accesare Fonduri Europene
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
 
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
 
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_20131. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013
 
CV_Oana Duma
CV_Oana DumaCV_Oana Duma
CV_Oana Duma
 
Prezentare ReBranders AIESEC
Prezentare ReBranders AIESECPrezentare ReBranders AIESEC
Prezentare ReBranders AIESEC
 
Smarter Academy - Moldova
Smarter Academy - MoldovaSmarter Academy - Moldova
Smarter Academy - Moldova
 
Analiza activități romania
Analiza activități romaniaAnaliza activități romania
Analiza activități romania
 
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Danemarcei - Paula Posea - iunie 2013
 
1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie
1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie
1. comunicat pre eveniment sa1.2 3 iunie
 
Givet newsletter n. 2
Givet   newsletter n. 2Givet   newsletter n. 2
Givet newsletter n. 2
 
Proiecte VIP
Proiecte VIPProiecte VIP
Proiecte VIP
 
Key account management
Key account managementKey account management
Key account management
 
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptx
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptxFundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptx
Fundatia Post PrivatizareMANAGEMENTUL PROIECTELOR DE INVESTITII.pptx
 
Erasmus+ Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu 2020-2021
Erasmus+ Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu 2020-2021Erasmus+ Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu 2020-2021
Erasmus+ Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu 2020-2021
 
Spiritul de aventură şi pasiunea pentru natură ca nucleu al dezvoltării
Spiritul de aventură şi pasiunea pentru natură ca nucleu al dezvoltăriiSpiritul de aventură şi pasiunea pentru natură ca nucleu al dezvoltării
Spiritul de aventură şi pasiunea pentru natură ca nucleu al dezvoltării
 
Programul de Stagii "JobStorm"

  • 1. PROGRAMUL DE STAGII AMMB Un proiect organizat în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora, Jeunes Moldaves și Asociația Republica Moldova - Marea Britanie
  • 2. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Introducere Asociația Moldovenilor din Marea Britanie în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora, Jeunes Moldaves și Asociația "Republica Moldova - Marea Britanie" anunță deschiderea sesiunii de aplicare pentru Programul de Stagii “JobSTORM” Stagiile vor avea loc în perioada estivală, 2014 și sunt deschise tuturor studenților care își fac (și-au făcut) studiile de licență sau master la o universitate de peste hotare. Stagiile sunt variate și acoperă o gamă largă de domenii, inclusiv: Business Consulting, Vânzări & Marketing, Events Management, Inginerie, Logistică, Finanțe, Contabilitate, IT, Resurse Umane, Business Management, Juridică, Drept Internațional și Voluntariat.
  • 3. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Introducere Aplicările vor fi acceptate până pe data de 20 aprile, după care urmează a fi procesate. Echipa AMMB speră să dați dovadă de curaj și inițiativă și să încercați a trăi o experiență de lucru acasă ! P.S. Companiile care își doresc să devină parteneri pot să-și manifeste interesul pe adresa: ammbsoc@gmail.com. Disclaimer: Stagiile nu garantează în nici un fel oportunitatea de angajare. Angajatorul are discreția totală în procesul de recrutare a candidaților.
  • 4. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves American Chamber of Commerce in Moldova Funcția Stagiar Scopul stagiului Stagiul va fi axat pe sprijinirea și asistarea managerilor de proiecte în sarcinile și activitățile lor de zi cu zi. Responsabilități - Asistență în procesul de organizare a evenimentelor, întrunirilor de afaceri, proiecte la ordinea de zi; - Analiza datelor și actelor cu caracter legislativ; sarcini administrative. Cerințe - Studii în Marketing, Business, Finanțe, Relații Internaționale, Drept; - Cunoștințe de lucru la calculator (Word, Excel, Photshop sau CorelDRAW va fi un avantaj); - Abilități organizare și de planificare (proiecte), lucru în echipă, comunicator - Abilități analitice și de luare a deciziilor; spirit de inițiativă și autoadministrare. Durata Negociabilă, 1 – 2 luni (perioada iulie – august) Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa elenabuzu@amcham.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Connect businesses to share the common goal of bringing the entrepreneurial spirit and the cultures of Moldova and US closer Pentru mai multe detalii accesează pagina: http://www.amcham.md/
  • 5. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Automobil Club din Moldova este o organizație republicană, non- guvernamentală, fondată în 1998 cu scopul dezvoltării automobilismului, asistenței tehnice rutiere și turismului auto. https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGSGNkNUFnaUhlQTg/edit?u sp=sharing Funcția Voluntar Scopul stagiului Stagiarul va acumula experiență în siguranța rutieră; își va îmbunătăți calitățile de comunicare, analiză, lucrul în echipă, etc. De asemenea, stagiarul va fi expus la procesul de cercetare și elaborare a unui raport, inclusiv: elaborarea chestionarelor, colectarea și analiza datelor. Obiectivele stagiului - Distribuția și colectarea chestionarelor oferite participanților la interviu; - Editarea unui raport despre siguranța rutieră a persoanelor cu dezabilități, ce va cuprinde promovarea celor mai bune practici pentru conducătorii auto, recomandări pentru instituțiile publice (implicate în proces), etc. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română și engleză; rusă - Gândirea critică, spirit analitic; Durata Flexibilă (perioada iulie – august) Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa mihailovat@yahoo.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Automobil Club din Moldova
  • 6. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Because - o companie tânără pe piața RM care se ocupă cu producerea, comercializarea și arenda sacilor moi (bean bag). Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJWlFDN3I3SF9MRlk/edit?us p=sharing Funcția Stagiar – Resurse Umane Scopul stagiului Scopul principal al stagiarului este de a contribui la crearea proceselor în cadrul companiei care ar permite angajaților să lucreze la potențialul maxim. Obiectivele stagiului - Crearea și a implementarea instrumentelor de motivare a angajaților; - De a crea și implementa indicatori de performanță pentru toate posturile din cadrul companiei. Cerințe - Cunoașterea limbii române, engleze; - Flexibil. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa colors@because.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Because
  • 7. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Funcția Stagiar – Marketing Scopul stagiului Scopul principal în cadrul companiei este de a contribui la crearea și implementarea instrumentelor de marketing low cost pentru toate filialele. Obiectivele stagiului - Elaborarea proiectelor de marketing low cost și implementarea acestora. Crearea și implementarea indicatorilor de performanță pentru departamentul de marketing; - Studiu de piață în regiunile în care dorim să ne extindem, ex. - Orhei, Soroca, Iași (România), București(România). Cerințe - Cunoașterea limbii române, engleze. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa colors@because.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Because Because - o companie tânără pe piața RM care se ocupă cu producerea, comercializarea și arenda sacilor moi (bean bag). Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJVG4xMDN2Ym1GVWM/edit ?usp=sharing
  • 8. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves DIEZ #diez este un site de ştiri. Ştiri pentru tineri. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJeVBXSmNLM2drdkE/edit ?usp=sharing Funcția Stagiar – Reporter/Jurnalism Scopul stagiului De a aduce experiența stagiarului din țara unde învață, în Moldova, atât prin exemple concrete cât și prin informație mai detaliată referitoare la locul său de trai. Responsabilități - Urmărirea celor mai importante evenimente pentru tineri; - Participarea la evenimente și raportarea de pe teren; - Elaborarea interviurilor și știrilor cu interes pentru tineri; - Implementarea practicilor creative. Obiectivele stagiului - Stagiarul va participa la 10 evenimente Stagiarul va face 10 interviuri. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, engleză – obligatoriu; - Student la o facultatea legată de comunicarea sau jurnalism. Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa alexandru.lebedev@diez.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 9. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Efes Vitanta Moldova Brewery Efes Vitanta Moldova Brewery - cel mai mare producător de bere din Moldova. http://berechisinau.md/ Funcția Stagiar – Departamentul de Marketing Departamentul Direcția Marketing Scopul stagiului - Perfectarea unui studiu de piață pe tipuri de producție și tipuri de producători în orașul Chișinău. Obiectivele stagiului - Prezentarea analizei finale managementului companiei. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă, engleză; - Cunoștințe de lucru la calculator (Word, Excel). Durata 6 -8 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; Experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa serghei.baziuc@md.anadoluefes.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 10. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Efes Vitanta Moldova Brewery Efes Vitanta Moldova Brewery - cel mai mare producător de bere din Moldova. http://berechisinau.md/ Funcția Stagiar – Vânzări Departamentul Direcția Merchandising Scopul stagiului - Familiarizarea stagiarului cu procesul de merchandising al companiei; - Elaborarea unui set de propuneri de îmbunătățire a practicii vânzărilor. Obiectivele stagiului - Realizarea unui raport final și prezentarea acestuia managementului companiei. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă; - Cunoștințe de lucru la calculator (Word, Excel). Durata 6-8 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa serghei.baziuc@md.anadoluefes.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. berechisinau.md/
  • 11. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Efes Vitanta Moldova Brewery - cel mai mare producător de bere din Moldova. http://berechisinau.md/ Funcția Stagiar – Vânzări Departamentul Direcția Merchandising Scopul stagiului - Familiarizarea stagiarului cu procesul de merchandising al companiei; - Elaborarea unui set de propuneri de îmbunătățire a practicii vânzărilor. Obiectivele stagiului - Realizarea unui raport final și prezentarea acestuia managementului companiei. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă; - Cunoștințe de lucru la calculator (Word, Excel). Durata 6-8 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa serghei.baziuc@md.anadoluefes.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Efes Vitanta Moldova Brewery
  • 12. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Bostaniada este un festival etno-gastronomic care sărbătoreşte roadele toamnei cu dovleci ciudați, mesteşuguri inspirate din natură, cu muzică live, costume, concursuri, jocuri. https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJcWd4Y1lPTTdkNXM/edit?usp =sharing Funcția Stagiar – Resurse Umane Scopul stagiului Stagiarul va crea o ofertă de colaborare pentru voluntarii evenimentului, va alcătui o listă de voluntari potențiali, va recruta numărul necesar de voluntari (25-30), va oferi 2 sesiuni de instruire, va organiza activitatea voluntarilor în timpul evenimentului. Responsabilități - Elaborarea unei oferte atractive pentru voluntari; - Recrutarea voluntarilor; - Organizarea activității eficiente a voluntarilor până și -în timpul evenimentului. Durata 28 august-28 septembrie Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu; - Sociabil, fizic activ. Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa info@vatra.org.uk și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. EtnoGastronomica - BOSTANIADA!
  • 13. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Funcția Stagiar – Logistics & Infrastructure Scopul stagiului Stagiarul va elabora un plan de organizare a infrastructurii fizice a evenimentului și va asigura implementarea acestuia. Responsabilități - Elaborarea unui plan de infrastructură și a tuturor elementelor necesare; - Recrutarea prestatorilor de servicii infrastructură - studiu piață, acumulare oferte, negociere prețuri, asigurare livrări, achitare servicii (corturi, sonorizare, mese, scaune, bucătărie mobilă, etc); - Stagiarul va fi responsabil de comunicarea cu toți prestatorii, până la și pe parcursul, și după eveniment. Durata 28 august-28 septembrie Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu; - Sociabil, Abilități de design tehnic în AutoCad. Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa info@vatra.org.uk și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Bostaniada este un festival etno-gastronomic care sărbătoreşte roadele toamnei cu dovleci ciudați, mesteşuguri inspirate din natură, cu muzică live, costume, concursuri, jocuri. https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJM0ZlQ29TOXpOUE0/edit?us p=sharing EtnoGastronomica - BOSTANIADA!
  • 14. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Funcția Stagiar – Marketing Scopul stagiului - Stagiarul va elabora un plan de promovare a evenimentului (online, TV, radio, presa, etc); - Stagiarul va implementa Planul de Promovarea pe parcursul campaniei, intre 1-28 septembrie 2014. Responsabilități - Elaborarea unui plan de promovare activă; - Diseminarea informației, crearea parteneriatelor-media; - Popularea și menținerea blogului www.bostaniada.md și paginii fb BOSTANIADA Festival; - Alcătuirea și promovarea Acordului de Parteneriat Media între EtnoGastronomica și diferite MIM. Durata 28 august-28 septembrie Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu; - Sociabil, internaut. Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa info@vatra.org.uk și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Bostaniada este un festival etno-gastronomic care sărbătoreşte roadele toamnei cu dovleci ciudați, mesteşuguri inspirate din natură, cu muzică live, costume, concursuri, jocuri. https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJNXJ5TXYxbHZ6cW8/edit?usp =sharing EtnoGastronomica - BOSTANIADA!
  • 15. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Funcția Stagiar – Logistică – Traffic Management Scopul stagiului Stagiarul va elabora un plan de organizare a infrastructurii fizice a evenimentului și va asigura implementarea acestuia. Responsabilități - Elaborarea unui plan de trafic, inclusiv pentru participanți, pentru localnici și pentru vizitatori; - Recrutarea prestatorilor de servicii în securitatea traficului, inclusiv a voluntarilor - studiu piață, acumulare oferte, negociere prețuri, asigurare prezență, achitare servicii; - Stagiarul va promova planul de trafic in media (website, fb, tv, radio, etc). Durata 28 august-28 septembrie Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu - Abilități de design tehnic în AutoCad, cunoștințe academice si/sau practice în Traffic Management. Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa info@vatra.org.uk și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Bostaniada este un festival etno-gastronomic care sărbătoreşte roadele toamnei cu dovleci ciudați, mesteşuguri inspirate din natură, cu muzică live, costume, concursuri, jocuri. https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJbGJjRHBlVy1ybk0/edit?usp=s haring EtnoGastronomica - BOSTANIADA!
  • 16. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves EtnoGastronomica - BOSTANIADA! Funcția Stagiar – Vânzări Scopul stagiului Stagiarul va organiza prezența a 150 participanți la BOSTANIADA Festival Etno Gastronomic (producători agro-alimentari, gospodine, prestatori de servicii, catering). Responsabilități - Stagiarul va consolida formularele pentru participare la eveniment (din 2013) și le va aplica în recrutarea participanților; - Stagiarul va crea portofoliul evenimentului; - Stagiarul va crea baza de date a evenimentului, în baza; portofoliului, folosind și baza de date 2013. Durata 28 august-28 septembrie Cerințe Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa info@vatra.org.uk și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Bostaniada este un festival etno-gastronomic care sărbătoreşte roadele toamnei cu dovleci ciudați, mesteşuguri inspirate din natură, cu muzică live, costume, concursuri, jocuri. https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJUk5Scjc2YjBYT3c/edit?usp=s haring
  • 17. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Gas Natural Fenosa Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R. Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/1YYqMTwOfFkf11hWx97- 0pXBdaUSPsCCXTSErQW-HmVI/edit?usp=sharing Funcția Stagiar – Programator sisteme Departamentul Direcția Sisteme Informaționale Scopul stagiului - Căpătarea cunoștințelor și abilităților necesare pentru lucrul într-o echipă în cadrul proiectelor IT; - Stagiarul va contribui la rezolvarea unor sarcini bine stabilite în cadrul unui proiect (funcționalități noi ale sistemelor info.); Cerințe - Abilități de lucru cu pachetul MS Office, cunoaşterea limbii române, cunoașterea cel puțin la nivel general a limbajelor de programare și tehnologiilor informaționale actuale; - Studii în domeniul tehnologiilor informaționale. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 18. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Gas Natural Fenosa Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R. Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/1Mj6jTNESaxW3BRGwaBlsgIG8bfT cCIstB2Ot68tCsj8/edit?usp=sharing Funcția Stagiar – Calitate şi Mediu Ambiant Departamentul Direcția Achiziții, Prevenirea Riscurilor şi Servicii Generale Scopul stagiului - Informarea și asigurarea unui suport în gestionarea sistemelor de management al calității și mediului ambient. Obiectivele stagiului - Stagiarul va efectua un studiu al situații actuale a sistemelor de management al calității sau mediului ambiant din cadrul întreprinderii Gas Natural Fenosa din Moldova. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, engleză – obligatoriu; - Student la economie, management sau în domeniul mediului ambiant. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 19. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Gas Natural Fenosa Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R. Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/1iifPcqgEWEesDlvZqflLDrJKY5- H0QC8d8atjT-YuK4/edit?usp=sharing Funcția Stagiar – Gestionarea Serviciilor de Personal Departamentul Direcția Resurse Umane Scopul stagiului - Inițierea stagiarului despre procesele ce țin de gestiunea serviciilor de personal din cadrul Direcției Resurse Umane; - Suport în gestionarea activităților derivate din procesele Direcției Resurselor Umane: gestiunea serviciilor de personal; activități relaționate de procesul de instruire. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română; spaniolă și engleză – va constitui un avantaj; - Student la economie, managementul resurselor umane. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 20. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Gas Natural Fenosa Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R. Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/1yI2q1crO32tizrZYoD00f1EM4oVK tFdF5iMxioqPKco/edit?usp=sharing Funcția Stagiar – Planificarea și Gestionarea Activelor Departamentul Direcția Gestiunea Rețelelor Scopul stagiului - Aplicarea în practică a cunoștințelor primite în perioada studiilor universitare şi însușirea tehnologiilor, proceselor aplicate în ÎCS „RED Union Fenosa” S.A. Obiectivele stagiului - Dezvoltarea competenților tehnice specifice domeniului de distribuție a energiei electrice în vederea formării și dezvoltării aptitudinilor de muncă, creșterii nivelului de calificare. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română; - Student în domeniul electroenergetic. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 21. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Gas Natural Fenosa Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R. Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/19orjLBEQPyGmjKdexNksm8eSJpiJ gUU2cXC9REd5yuM/edit?usp=sharing Funcția Stagiar – Domeniul Juridic Departamentul Direcția Juridică Scopul stagiului - Facilitarea , prin efortul depus, a realizării proceselor ce sunt de competenta DJ indicate la descrierea tipului de activități în care va fi implicat stagiarul. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, engleză – obligatoriu; - Student la Juridică. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 22. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Gas Natural Fenosa Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R. Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/1e_kL4DuYuUNDZRsvmO- 4HrYVjUrKvMbUsF8A7CydhNQ/edit?usp=sharing Funcția Stagiar – Departamentul Control Energetic Departamentul Direcția Gestiunea Rețelelor Scopul stagiului - Obținerea cunoștințelor și experienței în domeniul Gestiunii proceselor comerciale, măsurării volumelor de resurse electro- energetice și reducerii pierderilor de energie electrică. Obiectivele stagiului - Să cunoască obietivele, politicile, planurile si strategiile din domeniul Departamentului Control de Energia; - Să cunoască in linii generale procedurile şi tehnicile de evidenta si control energetic. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română; engleză – obligatoriu; - Student în domeniul energetic. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 23. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Gas Natural Fenosa Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R. Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/1wmIYrEwr8yEFhzqsdQmylB9ysle PzGDatDSfFTekMFM/edit?usp=sharing Funcția Stagiar – Proiectul Eficiență Energetică Departamentul Direcția Comercială și Deservirea Clienților Scopul stagiului - Promovarea ideilor noi în dezvoltarea proiectelor de Eficiență Energetică. Obiectivele stagiului - Stagiarul va efectua un studiu al situații actuale a sistemelor de management al calității sau mediului ambiant din cadrul întreprinderii Gas Natural Fenosa din Moldova; - Format de prezentare a informației – Power Point. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română; spaniolă – va constitui un avantaj; - Student în domeniul energetic. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 24. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Gas Natural Fenosa Cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din R. Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/1MSg71iNE_G4QS1o5layj2HZDS5T W3wywRUvlEXxc6xg/edit?usp=sharing Funcția Stagiar – Achiziții, Logistică și Calitatea Furnizorilor Departamentul Direcția Achiziții, Prevenirea Riscurilor și Servicii Generale Scopul stagiului - Suport în elaborarea strategiilor și tacticilor de negociere; - Idei pentru desfășurarea achizițiilor eficiente. Obiectivele stagiului - Un studiu al motivelor de neparticipare a furnizorilor în cadrul proiectelor interne; - Format de prezentare a informației – PowerPoint. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română; engleză – obligatoriu; - Student la economie - Administrarea afacerilor. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse_umane@ufmoldova.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 25. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Funcția Stagiar Departamentul Cercetări și Analiză Scopul stagiului - Acumularea experienței în domeniul desfășurării cercetărilor sociale și de marketing; - Acumularea cunoștințelor în domeniul cercetărilor de marketing; - Punerea în practică a cunoștințelor; Responsabilități - Lucru cu datele (procesarea, reprezentarea vizuală a datelor, etc.); - Analiza și interpretarea datelor; - Implementarea și monitorizarea cercetărilor de marketing; Cerințe - Dorința și intenția de a-și perfecționa cunoștințele profesionale; - Cunoașterea limbilor: română, engleză – obligatoriu, rusa - preferabil; - Student la Marketing, Economie, Sociologie, PR; - Capacități analitice; Durata 8 săptămâni (perioada iulie – august) Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa magenta@consulting.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Magenta Consulting Companie specializată în domeniul consultanței în afaceri și a cercetărilor opiniei publice. https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJR0Q2UkNrSmREblk/edit?usp =sharing
  • 26. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Funcția Stagiar – Marketing https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJOTBTZG5hbVVHcUU/edit?us p=sharing Scopul stagiului Stagiarul va fi responsabil direct de extensia organizatiei in MB şi în special găsirea unui magazin care găzduieşte produse a companiilor sociale şi/sau promovarea produselor online. Obiectivele stagiului - Analiza oportunităților de extindere pe piața MB şi evaluarea preferințelor pieței; - Stabilirea parteneriatelor cu magazine sau alte organizații sociale - Promovarea produselor pe piața MB online. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă, engleză; - Student la economie, business şi administrare, marketing şi logistică. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa knits@marawoman.org și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. MARA reprezintă un business social, care implică femei în procesul de producere a articolelor de tricotaj. www.facebook.com/marawoman.moldova Mara Woman
  • 27. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Funcția Stagiar – Social Project Manager https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJSHNLblpEV3ZFb0U/edit?usp= sharing Scopul stagiului Stagiarul va fi responsabil de implementarea unui proiect social planificat de organizație. Proiectul va fi destinat femeilor din regiunea rurală. Obiectivele stagiului - Crearea conceptului proiectului împreună cu directorul organizației; - Planificarea proiectului şi stabilirea bugetului; - Implementarea propriu zisă a proiectul, împreună cu echipa de organizare. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă, engleză; - Domeniul de studii nu contează; - Experiența în organizații sociale poate reprezenta un avantaj. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; Experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa knits@marawoman.org și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. MARA reprezintă un business social, care implică femei în procesul de producere a articolelor de tricotaj www.facebook.com/marawoman.moldova Mara Woman
  • 28. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Funcția Stagiar Departamentul Direcția Generală Integrare Europeană Cerințe de bază - Student la universitate; - Cunoaşterea limbii de stat şi a limbii engleze şi/sau a limbii franceze la nivel avansat; - Cunoştințe IT la nivel de utilizator: Microsoft Word, Excel, PowerPoint, Internet. Durata Negociabil (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul, o scrisoarea de motivare, și o scrisoare de recomandare pe adresa daniela.dima@mfa.md și în Cc Iulian.groza@mfa.md, și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene Organul central de specialitate ce promovează politica statului în domeniul relațiilor externe şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituția şi legile Republicii Moldova. http://www.mfa.gov.md/
  • 29. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Organul central de specialitate ce promovează politica statului în domeniul relațiilor externe şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituția şi legile Republicii Moldova. http://www.mfa.gov.md/ Funcția Stagiar Departamentul Direcția Generală Drept Internațional Cerințe de bază - Student la universitate; - Cunoaşterea limbii de stat şi a limbii engleze şi/sau a limbii franceze la nivel avansat; - Cunoştințe IT la nivel de utilizator: Microsoft Word, Excel, PowerPoint, Internet. Durata Negociabil (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul, o scrisoarea de motivare, și o scrisoare de recomandare pe adresa daniela.dima@mfa.md și în Cc Iulian.groza@mfa.md, și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
  • 30. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Funcția Stagiar Departamentul Direcția Generală Cooperare Multilaterală Cerințe de bază - Student la universitate; - Cunoaşterea limbii de stat şi a limbii engleze şi/sau a limbii franceze la nivel avansat; - Cunoştințe IT la nivel de utilizator: Microsoft Word, Excel, PowerPoint, Internet. Durata Negociabil (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul, o scrisoarea de motivare, și o scrisoare de recomandare pe adresa daniela.dima@mfa.md și în Cc Iulian.groza@mfa.md, și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene Organul central de specialitate ce promovează politica statului în domeniul relațiilor externe şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituția şi legile Republicii Moldova. http://www.mfa.gov.md/
  • 31. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves MIEPO MIEPO: Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina https://docs.google.com/document/d/1FM8LvE3czqEgFHBZri17hlQNrrebf2JE uOv5EZV0r3A/edit?usp=sharing Funcția Stagiar - Marketing Research SECTORUL TEXTIL Scopul stagiului Perfectarea unui studiu de piață pe tipuri de probleme ce afectează activitățile de export ale companiilor din Republica Moldova. Responsabilități - Investigarea piețelor externe în raport cu posibilitățile de plasare a produselor moldoveneşti şi informarea producătorilor şi exportatorilor despre rezultatele acestor investigații; - Studierea problemelor ce afectează activitățile de export ale companiilor din Republica Moldova şi formularea recomandărilor pentru soluționarea lor. Obiectivele stagiului - Prezentarea analizei finale managementului organizației. Durata 1-2 luni (perioada iulie – august) Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu; - Cunoştințe în domeniul economic. Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa octavian.berzan@miepo.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 32. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves MIEPO MIEPO: Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/1ansyknUtGdScYjTzDaa2Fx4enfhfAyv9 une4tndb5ws/edit?usp=sharing Funcția Stagiar - Marketing Research SECTORUL AGRO-ALIMENTAR Scopul stagiului Perfectarea unui studiu de piață pe tipuri de probleme ce afectează activitățile de export ale companiilor din Republica Moldova. Responsabilități - Investigarea piețelor externe în raport cu posibilitățile de plasare a produselor moldoveneşti şi informarea producătorilor şi exportatorilor despre rezultatele acestor investigații; - Studierea problemelor ce afectează activitățile de export ale companiilor din Republica Moldova şi formularea recomandărilor pentru soluționarea lor. Obiectivele stagiului - Prezentarea analizei finale managementului organizației. Durata 1-2 luni (perioada iulie – august) Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu; - Cunoştințe în domeniul economic. Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa octavian.berzan@miepo.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 33. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves MIEPO MIEPO: Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/1bkwFoo- O3TyPPrFzqKeY9d8bsNAsmAvwqyKORebmmxg/edit?usp=sharing Funcția Stagiar - Marketing Research SECTORUL LIFESTYLE Scopul stagiului Perfectarea unui studiu de piață pe tipuri de probleme ce afectează activitățile de export ale companiilor din Republica Moldova. Responsabilități - Investigarea piețelor externe în raport cu posibilitățile de plasare a produselor moldoveneşti şi informarea producătorilor şi exportatorilor despre rezultatele acestor investigații; - Studierea problemelor ce afectează activitățile de export ale companiilor din Republica Moldova şi formularea recomandărilor pentru soluționarea lor. Obiectivele stagiului - Prezentarea analizei finale managementului organizației. Durata 1-2 luni (perioada iulie – august) Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu; - Cunoştințe în domeniul economic. Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa octavian.berzan@miepo.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 34. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Funcția Stagiar – Manager Produs Departamentul Strategie și Marketing Scopul stagiului Elaborarea, dezvoltarea și promovarea produselor și serviciilor băncii din segmentul pieței persoanelor fizice în vederea creșterii competitivității Băncii pe piața produselor gestionate. Responsabilități - Crearea și evoluția produselor (ofertelor) sau serviciilor cu propuneri de modificări de prețuri aferente; - Crearea planurilor de promovare pentru produsele şi serviciile băncii din segmentul pieței persoanelor fizice; Cerințe - Cunoașterea cadrului normativ financiar-bancar; - Cunoaşterea tehnologiei produselor bancare; - Cunoşterea aprofundata a aplicatiilor MS Office (Excel, Word; - Power Point, Internet Explorer); - Cunoaşterea limbilor româna, rusa; engleza, franceza – avantaj; Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse.umane@mobiasbanca.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Mobiasbanca – Groupe Societe Generale SA Dezvoltăm împreună spiritul de echipă. https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGeld5azI4TUw0YUk/edit?usp=sha ring
  • 35. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Funcția Stagiar – Manager comunicare externă corporativă și comercială Departamentul Comunicare și Calitate Scopul stagiului Realizează activități de comunicare externă a băncii. Responsabil de aplicarea politicii de responsabilitate socială. Responsabilități - Coordonează realizarea principalelor publicații instituționale; - Participă la realizarea publicațiilor comerciale și de suport vânzări; - Realizează informații de presă, comunicate de presă, articole, interviuri etc. pentru promovarea instituției, etc; - Mediatizează evenimentele organizate de bancă; Cerințe - Cunoașterea aprofundată a aplicațiilor MS Office (Excel, Word, Power Point, Internet Explorer) - Cunoașterea cadrului normativ financiar-bancar - Abilități de comunicare scrisă și orală - Engleza sau franceza nivel mediu sau avansat Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa resurse.umane@mobiasbanca.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Mobiasbanca – Groupe Societe Generale SA Dezvoltăm împreună spiritul de echipă. https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGNEVLU1VnXzUxeVk/edit?usp=sh aring
  • 36. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves MOLDCELL Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil. https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGMWVnc3NrbTFRNW8 /edit?usp=sharing Funcția Stagiar – Resurse Umane Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului. Responsabilități - Implicarea în procesele de recrutare si dezvoltare; - Administrarea actelor de confidențialitate scăzută; - Implicarea în procesul de comunicare internă. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă și engleză – obligatoriu; - Inițiativă, perseverență și dorința de a învăța lucruri noi; - Flexibil și orientat către client și rezultat. Durata 5 saptămâni (iulie – august) Criteriile de departajare - Nivelul de motivare; - Experiența academică si profesională; - Implicare extra-curriculară. Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 37. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves MOLDCELL Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil. https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGdXNIODZyN1BHNFk/e dit?usp=sharing Funcția Stagiar – Marketing Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului. Responsabilități - Implicarea în implementarea tehnică a proiectelor de servicii aprobate; - Implicarea în monitorizarea și supravegherea produsului nou din momentul lansării acestuia până la starea finală de dezvoltare; - Implicarea în producerea și executarea planului de comunicare a campaniilor marketing și de vânzare. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusa si engleză – obligatoriu; - Inițiativa, perseverență și dorința de a învață lucruri noi; - Flexibil și orientat către client și rezultat. Durata 5 saptămâni (iulie – august) Criteriile de departajare Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 38. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves MOLDCELL Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil. https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGZVJKVWxJQ3pSdDA/e dit?usp=sharing Funcția Stagiar – Departamentul Tehnic Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului. Responsabilități - Implicarea în procesele de lucru a secțiilor; - Operare Rețea Servicii și Rețele Radio, la fel și Operare Sistem de comutare. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusa si engleză – obligatoriu; - Inițiativa, perseverență și dorința de a învață lucruri noi; - Flexibil si orientat către client si rezultat. Durata 5 saptămâni (iulie – august) Criteriile de departajare - Nivelul de motivare; - Experiența academică si profesională; - Implicare extra-curriculară; Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 39. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves MOLDCELL Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil. https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGaXhyd2xJS0w0bW8/e dit?usp=sharing Funcția Stagiar – Departament Vânzări Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului. Responsabilități - Implicarea în implementarea strategiei de vânzări și achiziții a clienților corporativi noi; - Implicare activa în identificarea clienților potențiali, elaborarea ofertelor, organizarea prezentărilor serviciilor noi; - Monitorizarea suportului post vânzare pe termen de 3 luni, apelurilor telefonice de menținere și a vizitelor personale de menținere a relațiilor; - Procesul de încheiere a contractelor; - Promovarea serviciilor prestate de companie prin intermediul comunicării directe. Cerințe Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu. Durata 5 saptămâni (iulie – august) Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 40. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves MOLDCELL Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil. https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGOEtyc3IzU2F2NlU/edi t?usp=sharing Funcția Stagiar – Servicii Clientelă Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului. Responsabilități - Implicare activa în deservirea clienților la telefon si oferirea informație referitor la serviciile si campaniile Moldcell; - Implicare în soluționarea reclamațiilor nerezolvate imediat; - Familiarizarea cu instrumentele de lucru; - Promovarea produselor, campaniilor curente , promoțiilor, serviciilor prestate de companie prin intermediul comunicării informației prin telefon; - Realizarea sondajelor de opinie pentru a determina necesitățile, așteptările, percepția clienților fata de serviciile si produsele Moldcell. Cerințe Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu. Durata 5 saptămâni (iulie – august) Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 41. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves MOLDCELL Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil. https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGMlVkUGhIZlJHblk/edit ?usp=sharing Funcția Stagiar – Financiar Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusa si engleză – obligatoriu; - Inițiativă, perseverență și dorința de a învața lucruri noi; - Flexibil și orientat către client și rezultat. Durata 5 saptămâni (iulie – august) Criteriile de departajare - Nivelul de motivare; - Experiența academică și profesională; - Implicarea extra-curriculară; Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 42. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves MOLDCELL Oferă servicii de telecomunicații de înaltă calitate care ajută oamenii şi companiile să comunice simplu, eficient şi accesibil. https://drive.google.com/file/d/0B2uI3C3QkFcGN0lhc2FsSTYzUkU/edi t?usp=sharing Funcția Stagiar – Juridic și Administrare Generală Scopul stagiului Implicarea activă în procesele departamentului. Responsabilități - Implicare în oferirea suportului legal departamentelor companiei; - Analizarea și monitorizarea legislației în vigoare; - Implicare în elaborarea corectă a răspunsurilor înainte de proces; - Urmărește procesul de oferire a sugestiilor și propunerilor pe baza plângerilor. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusa si engleză – obligatoriu; - Inițiativă, perseverență și dorința de a învăța lucruri noi; - Flexibil și orientat către client și rezultat. Durata 5 saptămâni (iulie – august) Cerințe Cunoașterea limbilor: română, rusă engleză – obligatoriu Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa vacancy@moldcell.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 43. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves ProEra Funcția Stagiar Domeniul Management Consultancy Scopul stagiului - Cercetarea și formularea informațiilor cu privire la dezvoltarea abilităților „soft skills” a managerilor; - Cercetarea și formularea celor mai bune practici în domeniile: managementul proceselor, controlul statistic al proceselor, politici motivaționale non monetare de management al resurselor umane, principii de producere lean. Obiectivele stagiului Prezentări PowerPoint în formatul oferit de companie, care vor cuprinde una sau mai multe tematici enumerate. Durata Negociabilă (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa diana.isac@proera.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Professional Education & Management Consulting. https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJWkFKLThyWlI1Qmc/edit?us p=sharing
  • 44. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves ProEra Funcția Stagiar Domeniul Diagnosis and Valuations Scopul stagiului - Analiza indicatorilor financiari și a rapoartelor financiare; - Evaluarea operațiunilor și sistemelor logistice; - Evaluarea politicilor de management a resurselor umane; - Estimarea și prognozarea rentabilității investițiilor și altor decizii strategice. Obiectivele stagiului Prezentări PowerPoint în formatul oferit de companie, care vor cuprinde una sau mai multe tematici enumerate. Durata Negociabilă (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; Experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa diana.isac@proera.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Professional Education & Management Consulting. https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJWkFKLThyWlI1Qmc/edit?us p=sharing
  • 45. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves ProEra Funcția Stagiar Domeniul Feasibility Projects Scopul stagiului - Cercetarea bunelor practici internaționale de politici de stat fiscale, energie regenerabilă, managementul deșeurilor, atragerea investitorilor, atragerea fondurilor europene, politici de sănătate; - Evaluarea situației curente și a oportunităților de îmbunătățire în RM pe diferite sectoare; Notă: Vor fi aplicate metodologiile de studii de fezabilitate pentru întreprinderi mici și mijlocii, industrii și clustere. Obiectivele stagiului - Prezentări PowerPoint în formatul oferit de companie, care vor cuprinde una sau mai multe tematici enumerate. Durata Negociabilă (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; Experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa diana.isac@proera.md sau intermediar pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Professional Education & Management Consulting. https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJWkFKLThyWlI1Qmc/edit?us p=sharing
  • 46. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves ProEra Funcția Stagiar Domeniul Business English Scopul stagiului - Interpretarea documentelor business; - Traducerea materialelor de instruire și de metodologie din limba Engleză în limba Română sau/și Rusă. Obiectivele stagiului - Prezentări PowerPoint în formatul oferit de companie, care vor cuprinde una sau mai multe tematici enumerate. Durata Negociabilă (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa diana.isac@proera.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online. Professional Education & Management Consulting. https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJWkFKLThyWlI1Qmc/edit?us p=sharing
  • 47. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Raiffeisen Leasing Finanțare transparentă. Calitate austriacă. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/17tNfDEGD_o_olRQOb9 7C1WfGb2wF1uoxmKpFHBjADaU/edit?usp=sharing Funcția Stagiar Departamentul Vânzări și Marketing Scopul stagiului Studenții vor avea oportunitatea de a se familiariza cu specificul și cultura unei organizații multinaționale și de a cunoaște fluxul de activități din cadrul ei, sprijinind direct angajații companiei la îndeplinirea activităților zilnice. Responsabilități - Asistență în proces de vânzare și etapele acestuia; - Asistență în colectare si primirea documentelor; - Analiza clientului in baza documentelor prezentate; - Sarcini administrative. Obiectivele stagiului - Stagiarul va reflecta procesul de vânzare a produsului de leasing pană la aprobarea dosarului; prezentare PowerPoint. Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 48. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Raiffeisen Leasing Finanțare transparentă. Calitate austriacă. Pentru mai multe detalii accesează pagina: https://docs.google.com/document/d/1t1c9rieMbC0dTJnwFXc0 NLYMd0MQbu-Gf0G2M3bmlxY/edit?usp=sharing Funcția Stagiar Departamentul Contabilitate Scopul stagiului Studenții vor avea oportunitatea de a se familiariza cu specificul și cultura unei organizații multinaționale și de a cunoaște fluxul de activități din cadrul ei, sprijinind direct angajații companiei la îndeplinirea activităților zilnice. Responsabilități - Asistență în cadrul legislativ și normativ aferent contabilității; - Expunerea succintă a politicei contabile; - Evaluarea riscurilor și provocărilor legate de finanțarea în valută; - Analiza indicatorilor financiari și a rapoartelor financiare; - Alte sarcini in departamentul Financiar-Contabilitate. Obiectivele stagiului - Stagiarul va produce un studiu de piață; prezentare PowerPoint Durata 7 săptămâni (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 49. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Tekedu TEKEDU (tekedu.org.md) își propune asigurarea fiecărui copil instituționalizat cu acces la calculator și educație în IT. Funcția Stagiar Scopul stagiului - Dezvoltarea capacităților organizatorice ale ONG-ului; - Generarea unor noi metode de fundraising; - Elaborarea unui set de studii pe reformarea curriculumui școlar la informatică; - Stabilirea parteneriatelor de colaborare cu companii, instituții publice, și ong-uri din Moldova și de peste hotare. Cerințe - Cunoașterea limbilor: română, rusă, engleză; - Cunoștințe de lucru la calculator (Word, Excel). Durata Negociabilă (perioada iulie – august) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa dan_perciun@yahoo.com și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 50. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Weekend Technologies We deliver mobile and web solutions that rocket brands to the skies: https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJSzhWVDd3RV pKeGc/edit?usp=sharing Funcția Stagiar Departamentul Departamentul tehnologiilor Web Scopul stagiului Stagiarul va participa la dezvoltarea proiectelor reale. Responsabilități - Crearea interfațelor sitelor; - Crearea intefețelor API şi descrierea lor in documentație; - Crearea unit-testelor; Obiectivele stagiului - Stagiarul va participa la dezvoltarea proiectelor împreuna cu dezvoltatori companiei. Cerințe - Cunoştințe: PHP, HTML, CSS, JavaScript; - Înțelegerea principilor de funcționarea a bazelor de date relaționale şi nerelaționale; - Cunoştințele în securitea web; - Abilitatea de a dezvolta servicii REST; Durata 5 săptămâni (perioada 2 iulie – 4 iulie) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 51. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Weekend Technologies We deliver mobile and web solutions that rocket brands to the skies: https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJbmRlZWFFdXl qME0/edit?usp=sharing Funcția Stagiar Departamentul Departamentul tehnologiilor Mobile Scopul stagiului Stagiarul va participa la dezvoltarea proiectelor reale. Responsabilități - Crearea aplicațiilor pentru platforma Android sau iOS; - Adaptarea elementelor grafice; - Crearea unit-testelor; Obiectivele stagiului Stagiarul va participa la dezvoltarea aplicației pentru Android sau iOs în colaborarea cu alți deyvoltatorii companiei. Cerințe - Cunoaşterea limbajului Java sau Objective-C; - Înțelegerea principilor de funcționarea a SQLite; - Cuniştințele in Android SDK sau iOS SDK; - Abilitatea de a dezvolta serviciilor RESTful; Durata 5 săptămâni (perioada 2 iulie – 4 iulie) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 52. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Weekend Technologies We deliver mobile and web solutions that rocket brands to the skies: https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJVGZ1Ym9qeD E4MnM/edit?usp=sharing Funcția Stagiar Departamentul Departamentul Design Scopul stagiului Stagiarul va participa la dezvoltarea proiectelor reale. Responsabilități - Crearea designelor pentru site şi aplicații mobile; - Tăierea elementelor grafice; - Colaborarea cu dezvoltatori aplicațiilor; Obiectivele stagiului Stagiarul va participa la dezvoltarea designului aplicației web sau mobile în colaborarea cu alți designeri şi developerii companiei. Cerințe - Cunoştințe Adobe Photoshop şi Adobe Illustator; - Înțelegerea principilor de funcționarea aplicaților web şi mobile; - Cunoştințe în crearea UI/UX designului; Durata 5 săptămâni (perioada 2 iulie – 4 iulie) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 53. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Weekend Technologies We deliver mobile and web solutions that rocket brands to the skies: https://drive.google.com/file/d/0ByFx6juoPQuJMnh4ZmFVV2 p4Ync/edit?usp=sharing Funcția Stagiar Departamentul Departamentul Marketing Scopul stagiului Cercetarea pieții aplicaților mobile și site-urilor web. Executarea sarcinelor de marketing a companiei şi produselor sale. Responsabilități - Redactarea comunicatelor de presă; - Preagtirea rapoartelor campaniilor de marketing; - Asistență în redactarea rapoartelor şi analiticii; Obiectivele stagiului Internul va fi direct implicat în promovarea brandului companiei, a produselor sale și a clienților săi, în cercetare de marketing şi dezvoltarea de strategii de produse şi branduri; Cerințe - Cunoștințe de limba rusă și limba engleză (nivel avansat); - Experiență în copywriting şi SEO; - Dorința de a învăța lucruri noi, responsabilitate, punctualitate; Durata 5 săptămâni (perioada 2 iulie – 4 iulie) Criteriile de departajare Nivelul de motivare; experiența academică și profesională Candidații vor trimite CV-ul și scrisoarea de motivare pe adresa office@raiffeisen-leasing.md și pe adresa ammbsoc@gmail.com. În caz de necesitate aceștia vor fi invitați la un interviu online.
  • 54. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves Frequently Asked Questions 1. Despre program 2. Cine sunt organizatorii? 3. Stagiile sunt plătite? 4. De ce AMMB cere să le transmit și lor documentele? 5. Pot trimite dosarul în limba engleză? 6. La câte companii pot aplica? 7. Pot aplica la mai multe poziții în cadrul aceleiași companii? 8. Cât durează stagiile? 9. Cum să aplic? 10. Când voi ști răspunsul? 11. Odată ce am acceptat stagiul pot renunța la el?
  • 55. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves 1. Despre program Programul de Stagii “JobSTORM” este un proiect inițiat de Asociația Moldovenilor din Marea Britanie și dezvoltat împreuna cu Jeunes Moldaves, Biroul pentru Relațiile cu Diaspora și Asociația “Republica Moldova – Marea Britanie”. Programul are scopul de a oferi tinerilor o experiență profesională în companiile din Republica Moldova. Acest lucru presupune implicarea tinerilor în sarcini stimulante, cu o doză ridicată de responsabilitate, accesul la un supervizor, organizarea unor traininguri introductive și minim o sesiune de socializare cu conducerea companiei. Programul de Stagii este deschis tuturor studenților, originari din R. Moldova, care își fac sau și-au făcut studiile de licență/master la o universitate peste hotarele țării. Frequently Asked Questions
  • 56. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves 2. Cine sunt organizatorii? Echipa coordonatoare este formată dintr-un grup de tineri voluntari care își dedică timpul liber pentru organizarea, dezvoltarea și promovarea programului per general. Nu suntem ghidați de nici un interes comercial sau politic. Toate activitățile întreprinse se încadrează în motivația noastră de a aduce un mic aport la dezvoltarea comunității în care am crescut și ne- am format ca identități. Echipa AMMB speră că Programul de Stagii va oferi tinerilor talentați, plecați la studii peste hotare, posibilitatea de a cunoaște mediul de afaceri autohton și un motiv de a reveni acasă. 3. Stagiile sunt plătite? La moment, Programul nu include suport material, stagiile fiind promovate ca neremunerate. Însă, aici ținem să menționăm câteva mici nuanțe: 1) În efortul nostru de a promova conceptul de “internship” și dat fiind premiera Programul de Stagii, am hotărât să nu introducem careva Frequently Asked Questions
  • 57. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves prevederi specifice pe acest subiect. Unica precizare se face în clauza 3.7 din Acordul de Parteneriat stabilit între AMMB și Angajator (i.e. companiile și instituțiile partenere): “Remunerarea stagiarului nu este o condiție, ci doar o opțiune voluntară a angajatorului. În absența unei specificări clare din partea angajatorului, echipa AMMB va promova stagiile ca fiind neremunerate.” 2) În discuțiile purtate tête-à-tête, câteva din companiile participante au fost destul de deschise în a oferi burse sau diurne. Respectiv, recomandam studenților să negocieze direct cu angajatorul posibilitatea acoperirii anumitor cheltuieli. 3) La moment colaboram cu instituțiile Uniunii Europene în vederea stabilirii unor fonduri pentru a acoperi călătoria tur/retur acasă. 4. De ce AMMB cere să le transmit și lor documentele? Dorim să colectăm mici detalii (tara de studii, domeniul de studii, interesele candidatului, compania) pentru a duce evidenta si statistica aplicanților cu Frequently Asked Questions
  • 58. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves scopul de a îmbunătăți calitatea programului. Orice material cu caracter personal (i.e. CV, Scrisoare de Motivare, etc.) trimis pe adresa ammbsoc@gmail.com, sau colectat prin alte mijloace de echipa AMMB va fi distribuit strict numai cu acordul persoanelor vizate. Nu vom distribui sub nici un pretext comercial/politic informațiile cu caracter personal unor alte părți terțe. 5. Pot trimite dosarul în limba engleză? Aplicațiile pot fi făcute în engleză, însă vă recomandăm să o faceți în limba română, având în vedere capacitatea limitată a unor companii de a procesa dosare într-o limbă de uz internațional. 6. La câte companii pot aplica? Puteți aplica la toate companiile simultan. 7. Pot aplica la mai multe poziții în cadrul aceleiași companii? Da. Frequently Asked Questions
  • 59. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves 8. Cât durează stagiile? Perioada stagiilor variază de la companie la companie, însă perioada minimă, stabilită în Acordul de Parteneriat este de 5 săptămâni. 9. Cum să aplic? Pentru a aplica este necesar să trimiteți CV-ul și Scrisoarea de Motivare pe adresa de email a angajatorului (indicată în prezentare) și “Cc” pe adresa ammbsoc@gmail.com. 10. Când voi ști răspunsul? Răspunsul va fi oferit după data de 20 aprilie de către companie. În cazul candidaților excepționali compania va răspunde în cel mai scurt timp din momentul aplicării. Frequently Asked Questions
  • 60. PROGRAMUL DE STAGII Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul pentru Relații cu Diaspora și Jeunes Moldaves 11. Odată ce am acceptat stagiul pot renunța la el? Nu există consecințe legale în cazul în care vă deziceți de o ofertă acceptată. Însă vă rugăm să o faceți cât mai devreme, înainte de începerea stagiului. În cazul în care în momentul acceptării ofertei aveți dubii daca vă veți putea onora promisiunea, vă rugăm să anunțați compania. Acest lucru le va permite să selecteze candidaturi de rezervă. Vă vom fi foarte recunoscători dacă vă veți onora promisiunile. Frequently Asked Questions