SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 1
DETERMINAREA ACIDITĂŢII FAINII
Principiul metodei.
Extractul apos al probei de analizat se titrează cu soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 n în prezenţa
fenolftaleinei, ca indicator.
Materiale şi aparatură folosite:
proba de analizat; balon de sticlă de 500 cm3 cu dop şlefuit, balanţă tehnică, trusă de greutăţi;
capsulă de cântărire, pahar Erlenmeyer, baghetă, pâlnie, pahar Berzelius, hârtie de filtru, biuretă,
pipetă, NaOH 0,1 n, cilindru gradat, fenolftaleină soluţie 1 % în alcool etilic 70 % vol.
Modul de lucru.
Din miez se taie bucăţi din diferite locuri de greutatea totală de 25g. Miezul cîntărit se taie în
bucăţi mărunte şi se întroduce într-o butelie cu dop rodat, într-un balon cotat de 250 ml se
întroduce apă distilată pînă la cotă. Din acest balon se toarnă în borcan peste miezul de paine
aproximativ 1/3 din apă, fixînd ora. Se frămîntă miezul de paine cu apă cu ajutorul unei spatule
de os.După frămîntare se mai adaugă o parte din apă şi se lasă să stea 30 minute, agitîndu-l uşor
din 10 în 10 minute. Se spală apoi pereţii borcanului cu restul apei, trecînd în lichide particulele
de miez care aderă pe pereţi. Dacă se foloseşte apă fierbinte amestecul se agită intens timp de 3
min., apoi se lasă pentru limpezire timp de 5-8 min. După sedimentare, se decantează lichidul
într-un pahar.Se iau cu o pipetă 50 ml lichid decantat şi se titrează cu hidroxid de sodiu 0,1n în
prezenţa fenolftaleinei ca indicator pînă la coloraţia în roz, persistentă un minut.
Aciditatea se exprimă în grade de aciditate şi se calculează cu formula:
Aciditatea = [grade]
În care:
V = volumul soluţiei de hidoxid de sodiu, 0,1n, folosit la titrare, în cm³ (ml).
0,1 = normalitatea soluţiei de hidroxid de sodiu;
m = masa probei luată pentru determinare, în g.
Ca rezultat, se ia media aritmetică a două determinări paralele. Diferenţa dintre cele două
determinări paralele, efectuate de acelaşi operator în cadrul aceluiaşi laborator, nu trebuie să
depăşească 0,2 grade de aciditate.

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Scrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandareScrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandareIulia Rotaru
 
Referat necesitate model
Referat necesitate modelReferat necesitate model
Referat necesitate modelOprea Elena
 
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.pptssuser45866c
 
Servirea preparatelor si bauturilor
Servirea preparatelor si bauturilorServirea preparatelor si bauturilor
Servirea preparatelor si bauturilorMari Min
 
Efectele curentului electric asupra mediului si a organismelor vii 2003
Efectele curentului electric asupra mediului si a organismelor vii   2003Efectele curentului electric asupra mediului si a organismelor vii   2003
Efectele curentului electric asupra mediului si a organismelor vii 2003Catalin Alexandru-catalin
 
Educatie artistica si culturala
Educatie artistica si culturalaEducatie artistica si culturala
Educatie artistica si culturalaIstoria Artei
 
Istoricul Psihologiei Sociale
Istoricul Psihologiei SocialeIstoricul Psihologiei Sociale
Istoricul Psihologiei Sociale1Leu
 
Razboiul de secesiune
Razboiul de secesiuneRazboiul de secesiune
Razboiul de secesiunegruianul
 
Implementarea managementului calitatii la o unitate din industria alimenta.docx
Implementarea managementului calitatii la o unitate din industria alimenta.docxImplementarea managementului calitatii la o unitate din industria alimenta.docx
Implementarea managementului calitatii la o unitate din industria alimenta.docxAnamariaMorna1
 
Efectele fumatului Prezentare Powerpoint
Efectele fumatului Prezentare PowerpointEfectele fumatului Prezentare Powerpoint
Efectele fumatului Prezentare PowerpointDombici Serban
 
Prepararea semipreparatelor folosite pentru obtinerea produselor de patiserie
Prepararea semipreparatelor folosite pentru obtinerea produselor de patiseriePrepararea semipreparatelor folosite pentru obtinerea produselor de patiserie
Prepararea semipreparatelor folosite pentru obtinerea produselor de patiserieFlorin Iacobat
 
Boli ale sistemului digestiv la om
Boli ale sistemului digestiv la omBoli ale sistemului digestiv la om
Boli ale sistemului digestiv la omviviana
 
Alkēni. Autore: Aiva Miškovska
Alkēni. Autore: Aiva MiškovskaAlkēni. Autore: Aiva Miškovska
Alkēni. Autore: Aiva MiškovskaDrakles
 
Violența - agresivitate ppt
Violența - agresivitate pptViolența - agresivitate ppt
Violența - agresivitate pptelena1r
 

Mais procurados (20)

C p
C pC p
C p
 
Coloranti organici
Coloranti organiciColoranti organici
Coloranti organici
 
Stop violentei! visina db
Stop violentei! visina dbStop violentei! visina db
Stop violentei! visina db
 
Scrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandareScrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandare
 
Referat necesitate model
Referat necesitate modelReferat necesitate model
Referat necesitate model
 
Metode moderne
Metode moderneMetode moderne
Metode moderne
 
Constantin brancusi
Constantin brancusiConstantin brancusi
Constantin brancusi
 
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt
 
Servirea preparatelor si bauturilor
Servirea preparatelor si bauturilorServirea preparatelor si bauturilor
Servirea preparatelor si bauturilor
 
Efectele curentului electric asupra mediului si a organismelor vii 2003
Efectele curentului electric asupra mediului si a organismelor vii   2003Efectele curentului electric asupra mediului si a organismelor vii   2003
Efectele curentului electric asupra mediului si a organismelor vii 2003
 
Educatie artistica si culturala
Educatie artistica si culturalaEducatie artistica si culturala
Educatie artistica si culturala
 
Alchine 97 2003
Alchine 97 2003Alchine 97 2003
Alchine 97 2003
 
Istoricul Psihologiei Sociale
Istoricul Psihologiei SocialeIstoricul Psihologiei Sociale
Istoricul Psihologiei Sociale
 
Razboiul de secesiune
Razboiul de secesiuneRazboiul de secesiune
Razboiul de secesiune
 
Implementarea managementului calitatii la o unitate din industria alimenta.docx
Implementarea managementului calitatii la o unitate din industria alimenta.docxImplementarea managementului calitatii la o unitate din industria alimenta.docx
Implementarea managementului calitatii la o unitate din industria alimenta.docx
 
Efectele fumatului Prezentare Powerpoint
Efectele fumatului Prezentare PowerpointEfectele fumatului Prezentare Powerpoint
Efectele fumatului Prezentare Powerpoint
 
Prepararea semipreparatelor folosite pentru obtinerea produselor de patiserie
Prepararea semipreparatelor folosite pentru obtinerea produselor de patiseriePrepararea semipreparatelor folosite pentru obtinerea produselor de patiserie
Prepararea semipreparatelor folosite pentru obtinerea produselor de patiserie
 
Boli ale sistemului digestiv la om
Boli ale sistemului digestiv la omBoli ale sistemului digestiv la om
Boli ale sistemului digestiv la om
 
Alkēni. Autore: Aiva Miškovska
Alkēni. Autore: Aiva MiškovskaAlkēni. Autore: Aiva Miškovska
Alkēni. Autore: Aiva Miškovska
 
Violența - agresivitate ppt
Violența - agresivitate pptViolența - agresivitate ppt
Violența - agresivitate ppt
 

Mais de Alis Popa

1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt
1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt
1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.pptAlis Popa
 
Ambassadors_meeting151122.pptx
Ambassadors_meeting151122.pptxAmbassadors_meeting151122.pptx
Ambassadors_meeting151122.pptxAlis Popa
 
Climate_Volunteers__Popa_Alina_Mirela_.pdf
Climate_Volunteers__Popa_Alina_Mirela_.pdfClimate_Volunteers__Popa_Alina_Mirela_.pdf
Climate_Volunteers__Popa_Alina_Mirela_.pdfAlis Popa
 
Andrea_Go Ahead_Erasmus.ppt
Andrea_Go Ahead_Erasmus.pptAndrea_Go Ahead_Erasmus.ppt
Andrea_Go Ahead_Erasmus.pptAlis Popa
 
3. Popa Alina _CERC PEDAGOGIC 4 MAI 2023.pptx
3. Popa Alina _CERC PEDAGOGIC 4 MAI 2023.pptx3. Popa Alina _CERC PEDAGOGIC 4 MAI 2023.pptx
3. Popa Alina _CERC PEDAGOGIC 4 MAI 2023.pptxAlis Popa
 
AUXILIAR_CURRICULAR_CICLUL_SUPERIOR_AL_L.doc
AUXILIAR_CURRICULAR_CICLUL_SUPERIOR_AL_L.docAUXILIAR_CURRICULAR_CICLUL_SUPERIOR_AL_L.doc
AUXILIAR_CURRICULAR_CICLUL_SUPERIOR_AL_L.docAlis Popa
 
FOOD 2021 NEWSLETTER.pdf
FOOD 2021 NEWSLETTER.pdfFOOD 2021 NEWSLETTER.pdf
FOOD 2021 NEWSLETTER.pdfAlis Popa
 
PADLET CAMPANIA NOI SI EUROPA 2019.pdf
PADLET CAMPANIA NOI SI EUROPA 2019.pdfPADLET CAMPANIA NOI SI EUROPA 2019.pdf
PADLET CAMPANIA NOI SI EUROPA 2019.pdfAlis Popa
 
POLITICA ESAFETY LIC PALADE 2023.pdf
POLITICA ESAFETY LIC PALADE 2023.pdfPOLITICA ESAFETY LIC PALADE 2023.pdf
POLITICA ESAFETY LIC PALADE 2023.pdfAlis Popa
 
POLITICA PUA LIC PALADE 2023.pdf
POLITICA PUA LIC PALADE 2023.pdfPOLITICA PUA LIC PALADE 2023.pdf
POLITICA PUA LIC PALADE 2023.pdfAlis Popa
 
JURNAL DOLORES Prezentare 5.pptx
JURNAL DOLORES  Prezentare 5.pptxJURNAL DOLORES  Prezentare 5.pptx
JURNAL DOLORES Prezentare 5.pptxAlis Popa
 
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxGestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxAlis Popa
 
PREZENTARE 1.pptx
PREZENTARE 1.pptxPREZENTARE 1.pptx
PREZENTARE 1.pptxAlis Popa
 
2. PREZENTARE ERASMUS 23.ppt
2. PREZENTARE ERASMUS 23.ppt2. PREZENTARE ERASMUS 23.ppt
2. PREZENTARE ERASMUS 23.pptAlis Popa
 
3. Event 17 ianuarie 2021.pptx
3. Event 17 ianuarie 2021.pptx3. Event 17 ianuarie 2021.pptx
3. Event 17 ianuarie 2021.pptxAlis Popa
 
4. STEAM - for a better community 24 iulie 2021.pptx
4. STEAM - for a better community 24 iulie 2021.pptx4. STEAM - for a better community 24 iulie 2021.pptx
4. STEAM - for a better community 24 iulie 2021.pptxAlis Popa
 
2. Made for Europe_Digital Academy_2022_CIRCIU.pptx
2. Made for Europe_Digital Academy_2022_CIRCIU.pptx2. Made for Europe_Digital Academy_2022_CIRCIU.pptx
2. Made for Europe_Digital Academy_2022_CIRCIU.pptxAlis Popa
 
1. IPT_Cerc_pedagogic_31_mai_2022.ppt
1. IPT_Cerc_pedagogic_31_mai_2022.ppt1. IPT_Cerc_pedagogic_31_mai_2022.ppt
1. IPT_Cerc_pedagogic_31_mai_2022.pptAlis Popa
 
5.CERC PEDAGOGIC MAI 2022.pptx
5.CERC PEDAGOGIC MAI 2022.pptx5.CERC PEDAGOGIC MAI 2022.pptx
5.CERC PEDAGOGIC MAI 2022.pptxAlis Popa
 
AGUSTIN CLIMATE VOLUNTEERS PRESENTATION 2021
AGUSTIN CLIMATE VOLUNTEERS PRESENTATION 2021AGUSTIN CLIMATE VOLUNTEERS PRESENTATION 2021
AGUSTIN CLIMATE VOLUNTEERS PRESENTATION 2021Alis Popa
 

Mais de Alis Popa (20)

1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt
1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt
1. ANTIBULLYING ERASMUS INCLUZIUNEA SOCIALA.ppt
 
Ambassadors_meeting151122.pptx
Ambassadors_meeting151122.pptxAmbassadors_meeting151122.pptx
Ambassadors_meeting151122.pptx
 
Climate_Volunteers__Popa_Alina_Mirela_.pdf
Climate_Volunteers__Popa_Alina_Mirela_.pdfClimate_Volunteers__Popa_Alina_Mirela_.pdf
Climate_Volunteers__Popa_Alina_Mirela_.pdf
 
Andrea_Go Ahead_Erasmus.ppt
Andrea_Go Ahead_Erasmus.pptAndrea_Go Ahead_Erasmus.ppt
Andrea_Go Ahead_Erasmus.ppt
 
3. Popa Alina _CERC PEDAGOGIC 4 MAI 2023.pptx
3. Popa Alina _CERC PEDAGOGIC 4 MAI 2023.pptx3. Popa Alina _CERC PEDAGOGIC 4 MAI 2023.pptx
3. Popa Alina _CERC PEDAGOGIC 4 MAI 2023.pptx
 
AUXILIAR_CURRICULAR_CICLUL_SUPERIOR_AL_L.doc
AUXILIAR_CURRICULAR_CICLUL_SUPERIOR_AL_L.docAUXILIAR_CURRICULAR_CICLUL_SUPERIOR_AL_L.doc
AUXILIAR_CURRICULAR_CICLUL_SUPERIOR_AL_L.doc
 
FOOD 2021 NEWSLETTER.pdf
FOOD 2021 NEWSLETTER.pdfFOOD 2021 NEWSLETTER.pdf
FOOD 2021 NEWSLETTER.pdf
 
PADLET CAMPANIA NOI SI EUROPA 2019.pdf
PADLET CAMPANIA NOI SI EUROPA 2019.pdfPADLET CAMPANIA NOI SI EUROPA 2019.pdf
PADLET CAMPANIA NOI SI EUROPA 2019.pdf
 
POLITICA ESAFETY LIC PALADE 2023.pdf
POLITICA ESAFETY LIC PALADE 2023.pdfPOLITICA ESAFETY LIC PALADE 2023.pdf
POLITICA ESAFETY LIC PALADE 2023.pdf
 
POLITICA PUA LIC PALADE 2023.pdf
POLITICA PUA LIC PALADE 2023.pdfPOLITICA PUA LIC PALADE 2023.pdf
POLITICA PUA LIC PALADE 2023.pdf
 
JURNAL DOLORES Prezentare 5.pptx
JURNAL DOLORES  Prezentare 5.pptxJURNAL DOLORES  Prezentare 5.pptx
JURNAL DOLORES Prezentare 5.pptx
 
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxGestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
 
PREZENTARE 1.pptx
PREZENTARE 1.pptxPREZENTARE 1.pptx
PREZENTARE 1.pptx
 
2. PREZENTARE ERASMUS 23.ppt
2. PREZENTARE ERASMUS 23.ppt2. PREZENTARE ERASMUS 23.ppt
2. PREZENTARE ERASMUS 23.ppt
 
3. Event 17 ianuarie 2021.pptx
3. Event 17 ianuarie 2021.pptx3. Event 17 ianuarie 2021.pptx
3. Event 17 ianuarie 2021.pptx
 
4. STEAM - for a better community 24 iulie 2021.pptx
4. STEAM - for a better community 24 iulie 2021.pptx4. STEAM - for a better community 24 iulie 2021.pptx
4. STEAM - for a better community 24 iulie 2021.pptx
 
2. Made for Europe_Digital Academy_2022_CIRCIU.pptx
2. Made for Europe_Digital Academy_2022_CIRCIU.pptx2. Made for Europe_Digital Academy_2022_CIRCIU.pptx
2. Made for Europe_Digital Academy_2022_CIRCIU.pptx
 
1. IPT_Cerc_pedagogic_31_mai_2022.ppt
1. IPT_Cerc_pedagogic_31_mai_2022.ppt1. IPT_Cerc_pedagogic_31_mai_2022.ppt
1. IPT_Cerc_pedagogic_31_mai_2022.ppt
 
5.CERC PEDAGOGIC MAI 2022.pptx
5.CERC PEDAGOGIC MAI 2022.pptx5.CERC PEDAGOGIC MAI 2022.pptx
5.CERC PEDAGOGIC MAI 2022.pptx
 
AGUSTIN CLIMATE VOLUNTEERS PRESENTATION 2021
AGUSTIN CLIMATE VOLUNTEERS PRESENTATION 2021AGUSTIN CLIMATE VOLUNTEERS PRESENTATION 2021
AGUSTIN CLIMATE VOLUNTEERS PRESENTATION 2021
 

Determinarea aciditatii fainii

  • 1. DETERMINAREA ACIDITĂŢII FAINII Principiul metodei. Extractul apos al probei de analizat se titrează cu soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 n în prezenţa fenolftaleinei, ca indicator. Materiale şi aparatură folosite: proba de analizat; balon de sticlă de 500 cm3 cu dop şlefuit, balanţă tehnică, trusă de greutăţi; capsulă de cântărire, pahar Erlenmeyer, baghetă, pâlnie, pahar Berzelius, hârtie de filtru, biuretă, pipetă, NaOH 0,1 n, cilindru gradat, fenolftaleină soluţie 1 % în alcool etilic 70 % vol. Modul de lucru. Din miez se taie bucăţi din diferite locuri de greutatea totală de 25g. Miezul cîntărit se taie în bucăţi mărunte şi se întroduce într-o butelie cu dop rodat, într-un balon cotat de 250 ml se întroduce apă distilată pînă la cotă. Din acest balon se toarnă în borcan peste miezul de paine aproximativ 1/3 din apă, fixînd ora. Se frămîntă miezul de paine cu apă cu ajutorul unei spatule de os.După frămîntare se mai adaugă o parte din apă şi se lasă să stea 30 minute, agitîndu-l uşor din 10 în 10 minute. Se spală apoi pereţii borcanului cu restul apei, trecînd în lichide particulele de miez care aderă pe pereţi. Dacă se foloseşte apă fierbinte amestecul se agită intens timp de 3 min., apoi se lasă pentru limpezire timp de 5-8 min. După sedimentare, se decantează lichidul într-un pahar.Se iau cu o pipetă 50 ml lichid decantat şi se titrează cu hidroxid de sodiu 0,1n în prezenţa fenolftaleinei ca indicator pînă la coloraţia în roz, persistentă un minut. Aciditatea se exprimă în grade de aciditate şi se calculează cu formula: Aciditatea = [grade] În care: V = volumul soluţiei de hidoxid de sodiu, 0,1n, folosit la titrare, în cm³ (ml). 0,1 = normalitatea soluţiei de hidroxid de sodiu; m = masa probei luată pentru determinare, în g. Ca rezultat, se ia media aritmetică a două determinări paralele. Diferenţa dintre cele două determinări paralele, efectuate de acelaşi operator în cadrul aceluiaşi laborator, nu trebuie să depăşească 0,2 grade de aciditate.