2. DREPTURILE OMULUI
A UL XX
R. 1
2010
I STITUTUL ROMÂ PE TRU DREPTURILE OMULUI

3. DREPTURILE OMULUI
Revistă clasificată de Consiliul Național al Cercetării Științifice
din Învățământul Superior
Consiliul științific
Prof. univ. dr. Gérard Conac, membru de onoare al Academiei Române; Prof. univ. dr. icolas
Mateesco Matte, membru de onoare al Academiei Române; Prof. univ. dr. Vasile Stănecu,
membru al Academiei Române; Prof. univ. dr. Karel Vasak; Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu,
membru al Academiei Române.
Colegiul de redacție
Sergiu Andon; Conf. univ. dr. Gheorghe Bârlea; Prof. univ. dr. Monna-Lisa Belu Magdo; Prof.
dr. Jean Bernard Marie, director de cercetare CNRS; Prof. univ. dr. Raluca Beșteliu; Prof. dr.
Christine Desouches, Paris I; Prof. dr. icole Guimezanes, Universitatea Paris XII, Membru al
Academiei Internaționale de Drept Comparat; Prof. univ. dr. Ioan Leș; Emil Marinache; Prof.
univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, membru al Academiei Internaționale de Drept Comparat; Prof.
univ. dr. icolae Popa; Prof. Ioan Oancea; Prof. univ. dr. Dumitra Popescu; Gheorghe Pârvan,
redactor șef; Dr. Ianfred Silberstein; dr. Rodica Șerbănescu, Prof. univ. dr. Laurențiu Șoitu;
Prof. dr. Joseph Voyame; Prof. univ. dr. Ioan Vida, președintele Curții Constituționale;
Institutul Român pentru Drepturile Omului
București, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 21
Tel. +40 21 3114921
e-mail:office@irdo.ro
www.irdo.ro

4. SUMAR
I. STUDII. CERCETĂRI. ARTICOLE ........................................................................................ 5
• Economia şi drepturile omului. Câteva repere - prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu .... 5
• Noul Cod civil şi drepturile omului - prof. univ. dr. Monna-Lisa Belu Magdo,
prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu............................................................................... 12
• Buna administrare a justiţiei - judecător Ana Cristina Lăbuş, membru al Consiliului
Superior al Magistraturii........................................................................................................ 22
• Dreptul copiilor la un mediu sănătos în familie - Violeta Pop .............................................. 27
• Rolul Mediatorului European în respectarea dreptului la bună administrare - Claudiu Ignat .... 34
II. DOCUMENT............................................................................................................................ 40
• Declaraţia Forumului Mondial al Familiei +5, „Familia în echilibru. O mobilizare globală
pentru realizarea ODM3 a egalităţii de gen şi a emancipării femeii“..................................... 40
III. SEMNAL.................................................................................................................................. 43
IV. REMEMBER .......................................................................................................................... 48
SOMMAIRE
I. ETUDES, RECHERCHES, ARTICLES.................................................................................. 5
• L'économie et les droits de l'homme. Quelques repères - Prof. univ. dr. Irina Moroianu
Zlătescu................................................................................................................................. 5
• Le nouveau Code civil et les droits de l'homme - Prof. dr. Monna-Lisa Belu Magdo,
Prof. Dr. Irina Moroianu Zlătescu........................................................................................ 12
• La bonne administration de la justice - Ana Cristina Lăbuş, membre du Conseil Supérieur
de la Magistrature................................................................................................................... 22
• Le droit des enfants à un milieu sain dans la famille -Violeta Pop....................................... 27
• Le rôle du Médiateur Européen pour le respect du droit à une bonne administration -
Claudiu Ignat........................................................................................................................ 34
II. DOCUMENT............................................................................................................................. 40
• Déclaration du Forum Mondial de la Famille+5, «La famille en équilibre. Une mobilisation
globale en vue de la réalisation des ODM3, de l'égalité de genre et de l'émancipation
de la femme».......................................................................................................................... 40
DREPTURILE OMULUI 3

5. III. SIGNAL.................................................................................................................................... 43
IV. REMEMBER .......................................................................................................................... 48
CONTENTS
I. STUDIES,RESEARCH,ARTICLES............................................................................................ 5
• Economy and human rights. A few reference points - Prof. univ. dr. Irina Moroianu
Zlătescu................................................................................................................................. 5
• The Civil Code and human rights - Prof. dr. Monna-Lisa Belu Magdo, Prof. Dr. Irina
Moroianu Zlătescu............................................................................................................... 12
• Good administration of justice - Judge Ana Cristina Lăbuş, member of the Superior Council
of Magistracy......................................................................................................................... 22
• Children's right to a healthy environment in the family - Violeta Pop................................. 27
• Role of the European Mediator with the observance of the right to good administration -
Claudiu Ignat........................................................................................................................ 34
II. DOCUMENT............................................................................................................................ 40
• Declaration of the World Family Summit+5, „Families in Balance. Achieving Gender Equality
and Empowering Women“...................................................................................................... 40
III. SIGNAL................................................................................................................................... 43
IV. REMEMBER .......................................................................................................................... 48
4 DREPTURILE OMULUI

6. DREPTURILE OMULUI 5
Începutul mileniului al treilea sub semnul
schimbărilor accelerate, al globalizării și al unor
mari provocări și amenințări, obligă la scrutarea
trecutului și mai ales a viitorului, evaluări și
reevaluări, identificarea unor metode, căi și
mijloace de acțiune pentru gestionarea eficientă a
schimbării, ținându-se cont atât de obligațiile
statelor față de proprii cetățeni, cât și de răspunderea
colectivă asumată pe plan internațional, chiar în
condițiile creșterii procesului de globalizare1
.
Statelor continuă să le revină un rol important,
pentru că protecția internațională a drepturilor
omului rămâne subsidiară, statele rămânând
debitorii angajamentelor internaționale asumate.
A pune în practică drepturile omului înseamnă
pentru state obligația de a lua măsuri de ordin
legislativ, judiciar, administrativ, bugetar pentru a
asigura realizarea acestor drepturi. Statele trebuie
să adopte și să aplice politici sau programe proprii
care să garanteze accesul la drepturi și să asigure
exercitarea lor. Dacă statul joacă rolul esențial în
protejarea demnității umane, garantând respectarea
și promovarea drepturilor omului, de mobilizarea
societății civile pentru respectarea și promovarea
drepturilor omului depinde progresul lor în
societate. Nu trebuie omis rolul ce revine justiției
pentru că de hotărârile pronunțate depind garanțiile
pentru victime în cazul violării drepturilor lor, rol
a cărui exercitare depinde de garantarea accesului
la justiție, independența judecătorului, efectivitatea
recursului (contradictorialitatea), competență și
puteri adecvate ale judecătorului, termen rezonabil,
compatibilitatea cu formalismul și costul justiției,
executarea efectivă a hotărârilor.
Dimensiunea juridică a drepturilor omului
reprezintă, în același timp, o consecință, un mijloc
și o traducere în drept a proiectului pe care acestea
îl reprezintă pentru umanitate. Un proiect care se
poate declina la diverse nivele de organizare
instituțională, de unde decurg dreptul internațional,
regional, național al drepturilor omului. Acest
proiect se regăsește în preambulul Declarației
Universale a Drepturilor Omului, adoptată la 10
decembrie 1948. Drepturile sunt universale: „Toate
ființele se nasc libere și egale în demnitate și în
drepturi”. Ele sunt indispensabile și necondiționale:
Fiecare se poate prevala de toate drepturile și toate
libertățile proclamate, fără nici o deosebire. Prin
afirmarea și consacrarea drepturilor fundamentale
ale omului acest document fondator susține
implicit ideea necondiționalității vis-a-vis de factori
politici, economici sau culturali.
Drepturile sunt interdependente și indivizibile:
realizarea fiecăruia este legată de celelalte. Pentru
garantarea drepturilor omului și asigurarea realizării
imediate sau progresive a lor, un rol important
revine statelor, societății civile, justiției.
Pe de altă parte, efectivitatea drepturilor și
gradul lor de realizare se înscriu într-un context
general, intern și internațional, economic, social
și politic.
Actuala criză mondială evidențiază deosebit de
pregnant interdependența și interacțiunea tuturor
acestor actori și factori de influență, cu precădere
relația dintre evoluțiile economice și starea
drepturilor sociale precum și necesitatea unor
reglaje complexe și corecții ce depind de decizia
politică la nivelul statelor și a comunității
internaționale.
De aceea, investigarea evoluțiilor de ansamblu,
de după cel de al doilea război mondial, cu
identificarea etapelor succesive,2
este deosebit de
sugestivă pentru înțelegerea corectă, realistă a
situațiilor actuale și scrutarea responsabilă a
perspectivelor.
Dacă după al doilea război mondial, până în
anii șaptezeci, în majoritatea țărilor democratice
occidentale cel mai mare număr de instrumente
ale puterii au fost concentrate în mâinile statului,
I STUDII. CERCETĂRI. ARTICOLE
ECO OMIA ȘI DREPTURILE OMULUI. CÂTEVA REPERE
Prof.univ.dr. IRI A MOROIA U ZLĂTESCU
1
A se vedea : Irina Moroianu Zlătescu „Economia și
drepturile omului în epoca globalizării” în „Info IRDO”
nr. 2/2010 p.1 și urm. și J.E.Stiglitz, „Globalizarea. Speranțe
și deziluzii”, Editura Economică, București, 2003.
2
A se vedea, în acest sens: Ol. Maurel în „La
responsabilité des entreprises en matière de droits de
l’homme”, I, La documentation Francaise, 2009, p. 90 și
urm.

7. 6 DREPTURILE OMULUI
de regulă stat-națiune, care definește mecanismele
de control al societății asupra căreia îl exercită, pe
plan politic. Guvernele și parlamentele decid
legile și veghează la aplicarea lor în perimetrul
statului-națiune pe calea unei administrații adesea
centralizată. Statul garantează protecția socială a
cetățenilor, ceea ce contribuie la coeziunea
națiunii, crucială pentru o perioadă când se aspira
la pace și democrație.
La nivel economic, statul exercită un rol
important în distribuirea, redistribuirea și planificarea
ajutorului și reconstrucției. Sectorul public cuprinde
întreprinderi din industria grea (de exemplu:
sectorul minier și toate industriile conexe). Statul
este actorul cel mai important și un patron a cărui
politică influențează evident întreprinderile
private.
Prezența statului în sistemul bancar permite în
mod constant întreprinderilor să depindă mai puțin
de acționarii băncilor și de piața financiară. În
această perioadă dolarul american este raportat la
aur, noul sistem monetar internațional se bazează
pe aur schimb standard, fiecare stat națiune decide
masa monetară în circulație, controlează influența
și riscul crizei financiare. Se dezvoltă industria,
economia în general, iar sociologii și politicienii
numesc „poporul” „societate”, adesea cu completarea
„modernă”.
Creșterea nivelului de trai, a nivelului de
socializare, accesul larg la universități, progresul
sistemului sanitar accesibil datorită protecției
sociale, dezvoltarea media duce la avântul
cetățeniei și instituțiile se reînnoiesc, lucrătorii își
renegociază drepturile, fac presiuni asupra statelor
prin contracte colective, existând unitate de loc –
uzine și birouri unde se concentrează sute și mii de
oameni, unitate de timp – ritmul zilnic de muncă
cadențe sistematice și unitate de acțiune –
repetarea atribuțiilor și interschimbarea posturilor
datorată standardizării pentru producția de masă.
În 1970 apare criza care duce la micșorarea
limitelor de acțiune economică a guvernelor și la
schimbarea modelului productiv dominant. La
nivel macroeconomic, politica SUA în materie de
deficit și prezența crescândă a întreprinderilor
americane pe cele cinci continente contribuie ca
dolarul american să devină moneda de referință în
economia mondială3
.
După cum se evidențiază în literatura de
specialitate, în 1971, SUA decid inconvertibi-
litatea dolarului în raport cu aurul și, în 1973,
sistemul de rată de schimb fixă dispare în favoarea
modificării ratei de schimb în funcție de forța
pieței. Astfel, apare concurența între piețele
financiare. Inflația americană se extinde în Europa,
în special după cele două momente de creștere a
puterii petrolului în 1973 și 1979.
Influența rapidă și instabilitatea schimburilor
vor întări rolul băncilor naționale și a sectorului
de asigurări. Se creează noi instrumente, cum ar
fi GATT sau, în 1995 Organizația Mondială a
Comerțului ori instituții economice regionale.
Influența acțiunii guvernamentale a scăzut,
guvernele nu mai au o putere de acțiune directă ca
înainte din cauza privatizării întreprinderilor
publice, după restructurări finanțate masiv de
contribuabili.
La rândul lor, marile întreprinderi fac nume-
roase schimbări. În țările dezvoltate apare declinul
industriei grele, procesul de concentrare a altor
industrii și dezvoltarea rapidă a serviciilor, o parte
a producătorilor cumpără ceea ce aparținea concu-
renței, apar noi generații de produse și se ajunge la
societăți multinaționale.
Apare gestiunea preventivă sau chiar previ-
zională a locurilor de muncă, măsuri de adaptare
sau de flexibilizare, cel mai adesea pe termen
scurt. Se ajunge la o segmentare a pieței muncii.
Societățile occidentale, așa cum se remarcă în
doctrină sunt afectate de aceste schimbări
economice. Șomajul în masă devine structural,
femeile intră din ce în ce mai mult pe piața muncii.
În același timp descrește forța sindicatelor și
din cauza diminuării sectorului public unde
sindicatele erau puternice. Se schimbă modelul
producției și se creează unități mai mici, interne
și externe în care sindicatele sunt nesemnificative
sau chiar înlocuite de strategii mai personale, care
sunt încurajate de practici manageriale diferențiate
și individualizante care pun salariații în competiție
unii cu alții.
Aceste schimbări sunt produsul raporturilor de
forță, ideale și materiale între stat – mari patroni –
angajați – sindicate.
Un număr important de societăți multinaționale
s-au impus la nivel planetar. Se deschid piețele
liberei concurențe iar acțiunea publică este adesea
contestată în ceea ce privește fiscalitatea, tarifele
vamale, ajutoarele sectoriale sau perimetrul
serviciilor publice.3
Ibidem

8. DREPTURILE OMULUI 7
Profitând de poziția lor economică, multina-
ționalele pot influența unele state în privința
orientării cadrului juridic național și obținerii
impunității în caz de nevoie. Aceasta, în absența
unui cadru legal internațional care să li se aplice în
țările în care pătrund aceste multinaționale.
După 1990 și până în prezent circulația
mondială a capitalurilor și presiunea instituțiilor
financiare în economie sunt facilitate de
dezvoltarea investitorilor instituționali, începând
cu fondurile de pensii anglo-saxone, care girează
fonduri pentru terți, rupe legătura între acționarul
individual și întreprinderea în care investește.
Investițiile pierd ancorarea teritorială, socială și
culturală. Acționarul nu își dă seama ce responsa-
bilitate are când vizează o rentabilitate maximă ale
cărei consecințe politice, economice și sociale
pentru populație nu le cunoaște sau nu-l interesează.
Internaționalizarea atinge și procesul de
producție, concurența mondială care nu poate fi
concretizată decât printr-un război al prețurilor se
repercutează asupra condițiilor de muncă și asupra
mediului, în țările în care legislația este mai puțin
exigentă, dar și în țările occidentale, unde încep
să apară muncitori săraci.
Practicile manageriale cunosc o globalizare
pornind de la structura tip a întreprinderilor multi-
naționale. Munca face obiectul unei adevărate
negocieri cu presiune concurențială însoțită de o
creștere a inegalităților, individualizarea și
reversibilitatea remunerațiilor, delocalizarea spre
țări cu mână de lucru ieftină sau unde legislația
muncii este mai puțin constrângătoare. Aceste
decizii manageriale sunt luate cel mai des pornind
de la criterii financiare.
Legea și acordurile sociale cedează pasul unei
logici de contract individual în care prevalează un
dezechilibru al raporturilor sociale. Statele, față în
față cu puterile crescânde ale marilor întreprinderi,
încearcă să existe într-o rețea politică și
instituțională complexă. Suveranitatea națională,
așa cum se remarcă în doctrină și sfera acțiunii
guvernamentale suferă constrângeri din cauza
alianțelor regionale, organizațiilor internaționale
care produc, tratate, coduri, cărți verzi sau albe,
directive, recomandări etc., precum și din cauza
regularizării unor domenii altădată încredințate
statului de către autorități independente inclusiv
bănci centrale devenite independente.
Statele recompun perimetrul lor de acțiune,
caută noi forme de regularizare pentru a menține o
anumită coeziune socială. Investesc în noi domenii
pentru a opri deziluzia cetățenilor cu privire la
clasa politică, la ordinea zilei fiind dezvoltarea
durabilă, care se realizează printr-un progres
economic, justiție socială și conservarea mediului
și responsabilitatea socială a întreprinderii invocate
și în discursul politic, sub presiunea noilor mișcări
sociale. Acestea, de exemplu, cu ocazia unor
reuniuni internaționale își manifestă opoziția sau
organizează propriile lor întâlniri internaționale
cum ar fi „Forumul social internațional”.
Organizațiile neguvernamentale joacă, la
rândul lor, un rol de catalizator pentru a schimba
comportamentul întreprinderilor considerate
iresponsabile. Unele ONG-uri au ajuns la o mare
eficacitate profesională și sunt de asemenea
internaționalizate.
Datorită acțiunilor lor de teren, al interesului
pe care l-au suscitat în media, au încercat să se
mobilizeze pe subiecte considerate dificile, totuși,
relativ recent s-a creat și Confederația sindicală
mondială. Cu toate acestea, se constată creșterea
în continuare a puterii întreprinderilor multinaționale.
În condițiile globalizării, se schimbă modelele
economiei care așezau în centrul lor statele,
delimitate de granițele politice, iar alături de
autoritățile publice apar noi autorități, noi actori
la nivel mondial și internațional în această nouă
ordine mondială.
Criza apărută la finele anului 2008 în SUA, mai
întâi financiară, a devenit mondială și economică.
Tot mai multe voci, din diverse direcții, se ridică
împotriva limitelor modelului capitalismului
financiar care domină economia de mai bine de
treizeci de ani4
.
Sunt puse în discuție orientările politicilor
economice, sociale și culturale la scară europeană
și mondială din perspectiva promovării și
protecției drepturilor omului5
.Acestea se confruntă
cu noi încercări, de exemplu, legate de migrația
internațională al cărei dinamism este fără
precedent, noile forme de migrație implicând noi
populații și destinații din ce în ce mai diversificate,
adaptate la contextul mondial de sărăcie etc6
.
4
A se vedea Ol. Maurel, op.cit., p. 13.
5
A se vedea și Irina Moroianu Zlătescu „Carta socială
europeană și modelul social european” în Drepturile Omului,
nr. 2/2009, p. 3 și urm și, același autor, „Social Rights-
Developments”, în Științele Educației, Analele Științifice ale
Universității „A.I.Cuza” Iași, 2010, p.63 și urm.
6
A se vedea Catherine Wihtol de Wenden în „La
Declaration universelle des droits de l’homme 1948-2008.
Realité d’un ideal commun?”, La Documentation Francaise,
2009.

9. 8 DREPTURILE OMULUI
Organizația Internațională a Muncii a definit
globalizarea ca un val al liberalizării schimburilor,
al investițiilor și al fluxului de capitaluri, precum
și al importanței crescânde a tuturor acestor
fluxuri și al concurenței internaționale în
economia mondială7
.
Evident, criza economică determină un interes
mai mare față de instituțiile financiare
internaționale și față de rolul și locul pe care îl
ocupă drepturile omului în activitatea lor, mai ales
dacă ne gândim la „Obiectivele Mileniului”.
În contextul mondial și al dezvoltării unui
model global de guvernare modernă –
mondializarea pieței muncii, internaționalizarea
economiilor care sfidează statul național și
ordinea internațională interstatală specifică
secolului al xx lea – , Conferința populației și
dezvoltării de la Cairo, din 1995 reprezintă
punctul de plecare al unui consens pentru o
guvernare globală. Pornind de la Declarația
universală a drepturilor omului conform căreia
„orice persoană are dreptul de a părăsi o țară și
desigur și a sa”, ONU ajunge în 1990 la „Carta
privind drepturile lucrătorilor migranți” cu vocație
mondială pentru a fixa un nucleu de drepturi ale
omului care să fie recunoscute. Semnată de 34 de
state, dintre care niciunul industrializat, a intrat
deja în vigoare. În privința migrației, Carta verde
a Uniunii Europene a luat în considerare
întredeschiderea frontierelor din rațiuni
economice și demografice pentru a rămâne în
competiția mondială a competențelor și talentelor,
menținând, totodată, obiectivul protecției
frontierelor în lupta contra migrărilor ilegale, deși
în anul 2000, Kofi Annan, la Parlamentul
European, spunea că Europa trebuie să se
deschidă, să se considere un pământ al imigrărilor.
În raportul Secretarului general ONU la
Adunarea mileniului se menționa, între altele că,
„nu vom ști să considerăm domeniul economic ca
independent de țesutul social și politic și să
acceptăm că el nu poate fi tratat decât potrivit
propriei logici. Pentru a supraviețui și a prospera,
economia mondială trebuie să se așeze pe valori
împărtășite și practici instituționale stabile și să
servească obiective sociale mai ambițioase, mai
egalitare”. În acest context, au fost promovate noi
instrumente internaționale. De exemplu, Pactul
mondial, inițiativă lansată de Secretarul general
ONU în 1999, invită societățile transnaționale să
promoveze și să aplice în domeniile de
competență zece principii ce decurg din
instrumentele internaționale pentru promovarea
drepturilor omului, normele de muncă și de mediu
și lupta împotriva corupției. În mod special, două
dintre principii se referă la necesitatea ca
întreprinderile care acționează în cadrul
schimburilor economice mondiale să respecte
drepturile omului. Întreprinderile sunt invitate „să
promoveze și să respecte protecția dreptului
internațional al drepturilor omului în sfera lor de
influență” și să vegheze ca „propriile lor companii
să nu fie complice la violarea drepturilor omului”.
Declarația de la Doha privind acordul asupra
dreptului de proprietate intelectuală care se referă
la comerț (ADPIC) și sănătatea publică, adoptată
de Conferința ministerială a Organizației
Mondiale a Comerțului a însemnat recunoașterea
principiului importanței dreptului la sănătate în
contextul schimburilor comerciale mondiale și a
fost adoptat un amendament la acordul ADPIC, cu
privire la dreptul la protecția sănătății publice și
în special la accesul tuturor la medicamente.
Convenția UNESCO – 2005 – privind
diversitatea culturală insistă asupra importanței
acesteia pentru realizarea deplină a drepturilor
omului proclamate de Declarația universală a
drepturilor omului și alte instrumente
internaționale. Convenția, care oferă o protecție
indirectă a drepturilor omului, se referă la procesul
mondializării și la riscul dezechilibrului între țările
bogate și cele sărace, evidențiind, totodată, faptul
că activitățile, bunurile și serviciile culturale au o
dublă natură, economică și culturală. Ele nu pot fi
tratate ca și cum ar avea doar o valoare
comercială. Trebuie avute în vedere, interacțiunea
dintre libertățile economice care constituie
economia liberală și libertățile civile care fac
democrația. Dreptul de a intra demn într-o relație
de schimb, capacitatea de a fi util și alte implicații
ce reies din analiza economică a drepturilor
omului. De aici decurge și rolul instituțiilor
financiare în respectarea drepturilor omului.
Față de momentul în care au fost create și s-au
dezvoltat, instituțiile financiare trebuie să
7
A se vedea O.I.M. „L emploi dans le monde 1996-1997.
La politique nationale à l’heure de la mondialisation”,
Genève, 1996, p.1.

10. DREPTURILE OMULUI 9
răspundă globalizării8
. Acestea înscriu acțiunile
lor într-un mod de gândire inspirat de economia
liberă și țin cont de criteriile care îi sunt asociate.
Ele și-au creat o concepție proprie privind
domeniul de competență axat pe luarea în calcul a
considerentelor economice, printre modurile de
acțiune aflându-se politicile macro-economice și
investițiile. Mult timp s-a considerat că drepturile
omului țin de politicile statelor membre și nu sunt
legate de considerațiile economice, fiind astfel
excluse din câmpul de activitate al acestor instituții.
Încetul cu încetul s-au deschis noi căi, în
special în cadrul Băncii Mondiale, prin afirmarea
participării la promovarea drepturilor economice,
sociale și culturale. Problema care se pune în acest
cadru este de a ști dacă instrumentele existente pot
garanta respectarea anumitor drepturi ale omului
cum ar fi dreptul la educație, dreptul la sănătate,
dreptul la alimentație etc. Un exemplu ar fi
măsurile care au însoțit programele de ajustări
structurale la începutul anilor ’90, de exemplu,
crearea „plaselor de siguranță socială”. Prin
intermediul acestora au fost prevăzute acțiuni care
să ofere „compensații” celor care aveau de suferit
de pe urma aplicării unui program de reducere
structurală sau a unui proiect finanțat de Banca
Mondială.
Concepțiile privind dezvoltarea au evoluat.
Noțiunea a căpătat în prezent o interpretare mai
largă, dând loc aspectelor sociale și culturale. Se
acordă o atenție deosebită participării populației
la elaborarea și punerea în aplicare a proiectelor.
Inițiativele în lupta împotriva sărăciei și a
contractării de datorii au început să ocupe un loc
important și se poate considera că astfel de
obiective contribuie la promovarea anumitor drepturi
ale omului. Evident, nu pot fi omise politicile
operaționale privind tratamentul populațiilor
autohtone sau evaluarea impactului asupra mediului,
care au, de asemenea, o importanță deosebită
pentru luarea în considerare a unor drepturi ale
omului9
.
Evident, nu trebuie neglijat nici faptul că
instituțiile financiare internaționale țin cont de
evoluția sistemului juridic internațional din care
fac parte10
. Or, în cadrul acestuia, drepturile
omului au luat o amploare fără precedent. Pentru
ilustrare menționăm că Banca Mondială consideră
că ea trebuie să țină seama de rezoluțiile
Consiliului de Securitate al ONU care decide
sancțiuni economice. Acestea pot interveni când
au loc violări masive ale drepturilor omului, care
aduc atingere păcii și securității internaționale.
Pornind de la faptul că obligațiile statelor membre
decurg din art. 43 din Carta ONU conform căruia
„toți Membrii Națiunilor Unite, spre a contribui la
menținerea păcii și securității internaționale, se
obligă să pună la dispoziția Consiliului de
Securitate, la cererea sa si în conformitate cu un
acord sau acorduri speciale, forțele armate,
asistenta și înlesnirile, inclusiv dreptul de trecere,
necesare pentru menținerea păcii și securității
internaționale” și art. 103 din Carta ONU ce
prevede că „în caz de conflict între obligațiile
Membrilor Națiunilor Unite decurgând din
prezenta Carta și obligațiile lor decurgând din
orice alt acord internațional vor prevala obligațiile
decurgând din prezenta Cartă”, Banca Mondială
consideră că trebuie să țină seama de obligațiile
statelor membre. Se poate pune în discuție, prin
procedura de anchetă accesibilă persoanelor
afectate de un proiect al Băncii Mondiale,
aplicarea politicilor operaționale ale acesteia.
Există și opinii potrivit cărora instituțiile
financiare internaționale nu sunt legate direct de
drepturile omului. Totuși ele trebuie să acționeze
cu mai multă atenție, astfel încât să nu aducă
atingere angajamentelor asumate de state. Aceasta
poate fi interpretată și ca o obligație a instituțiilor
financiare internaționale de a asigura ca fiecare să-și
respecte angajamentele asumate.
Anumite elemente ale practicii instituțiilor
financiare se înscriu în dinamica prevenirii violării
drepturilor omului care ar fi legate de activitățile
pe care le desfășoară (în special cele financiare).
Au fost puse în funcțiune unele mecanisme de
prevenire și de supraveghere care, chiar dacă nu
sunt legate direct de problematica drepturilor
omului, acoperă anumite aspecte. Ele ar putea fi
consolidate. Astfel, Fondul Monetar Internațional
(FMI) a creat în 2001 Biroul Independent de
8
J.E.Stiglitz, în opera citată, p.55 și urm., preciza că
Banca Mondială are ca deviză: «Visul nostru este o lume
fără sărăcie», fiind o instituție consacrată eradicării sărăciei,
iar Fondul Monetar Internațional o instituție a « stabilității
globale ».
9
A se vedea L.Boisson de Chazournes în „Economic
Globalisation and Human Rights”, Cambridge University
Press, 2007, p. 210-212. 10
A se vedea Catherine Wihtol de Wenden, op.cit.

11. Evaluare (BIE). Atribuțiile sale privesc evaluarea
politicilor și activităților FMI. În exercitarea
atribuțiilor sale acesta este independent de
conducerea FMI și raportează Consiliului de
Administrație.
Un cadru de referință pentru a asigura urmările
și supravegherea mai sistematică a aplicării
recomandărilor sale a fost pus în practică în 2007,
prilej cu care s-a remarcat ambiguitatea politicilor
și practicilor FMI în materie de ajutorare și
reducere a sărăciei. Biroul Independent de
Evaluare a elaborat un Raport care a subliniat
necesitatea ca Fondul să fie foarte atent cu
politicile sale de întrajutorare a unor sate. Mai
exact Raportul a evidențiat ambiguitatea și
confuzia existente în jurul politicilor și practicilor
FMI în materie de ajutor și reducerea sărăciei.
Aceste probleme privesc în special rolul Fondului
în mobilizarea de ajutoare, analiza diferitelor
scenarii de ajutor, analiza impactului asupra
sărăciei și consecințele sociale ale politicilor
macroeconomice. Raportul a constatat că există
un hiatus între comunicarea externă a FMI în
privința ajutorului și reducerii sărăciei și practica
la nivelul țărilor cu venituri reduse. Raportul
explică faptul că în lipsa unor orientări clare
asupra măsurilor care ar fi trebuit luate în
domeniul mobilizării ajutorului, scenarii alternative
și analiza impactului asupra sărăciei și situației
sociale serviciile FMI au axat acțiunea lor pe
stabilitatea macroeconomică potrivit mandatului
principal al instituției și culturii profesionale
adânc înrădăcinate a reprezentanților Fondului.
Evident, aceasta ne face să ne gândim că luarea în
considerare a anumitor drepturi ale omului în
momentul formulării politicilor ar putea contribui
la atingerea obiectivului de reducere a sărăciei.
Instituțiile financiare internaționale integrează din
ce în ce mai mult doleanțele celor pe care îi
privesc proiectele lor. Recunoscând, că
participarea populară joacă un rol important în
procesul de finanțare a proiectelor de dezvoltare.
Aici intră în discuție anumite aspecte de drepturile
omului legate de accesul la informație și de
participarea la procesul de decizie în proiectele
finanțate de aceste instituții, ceea ce demonstrează
că în procesul globalizării economiei acțiunile
instituțiilor financiare sunt legate de respectarea
drepturilor omului11
.
Ridicate în anii ce au urmat celui de al doilea
război mondial la nivelul unui fenomen general,
cu vocație universală, drepturile omului prezintă
conexiuni, de mare complexitate în toate
domeniile existenței umane, cu implicații fără
precedent pe plan politic, juridic, social, cultural și
chiar economic. Evident, un rol important revine
și Declarației Universale a Drepturilor Omului.
O incursiune istorică, oricât de sumară, pornind
de la geneza lor, ce coboară până în zorii
umanității și ajungând în zilele noastre,
evidențiază, pe lângă progrese lente, greoaie,
realizate în cursul unui proces îndelungat și,
totodată, dramatic, marcat de momente sau
perioade de stagnare și chiar regres, discontinuități
și convulsii, interacțiunea cu evoluțiile sociale,
politice, economice, culturale, științifice și
tehnologice generale, și o tendință de accelerare a
schimbării tot mai accentuată, în special în
ultimele decenii.
Cu această provocare se confruntă atât
organizațiile internaționale, cât și statele care le
compun, nevoite să își adapteze politicile la noua
etapă a evoluției, în contextul schimbărilor
globale, dar și în spiritul valorilor împărtășite în
comun, cu conștiința răspunderii față de
generațiile următoare și viitorul planetei.
10 DREPTURILE OMULUI
11
A se vedea și J.E.Stiglitz, op.cit.,p.55 și urm.
RÉSUMÉ
Dans le contexte actuel d’une fin de siècle mouvementée
et riche en renouvellements et du début d’un nouveau siècle
et d’un nouveau millénaire sous le signe des changements
accélérés, de la globalisation et de certains grands défis et
menaces, de nouvelles évaluations et réévaluations ont lieu
dans le domaine du r espect des dr oits et des libertés
fondamentales de l’homme. I s’agit d’identifier des
méthodes, voies et moyens d’action en vue d’une gestion
SUMMARY
In the context of an agitated and rich-in-transformations
end of century and a beginning of the new century and
millennium characterized by accelerated changes,
globalizations and gr eat challenges and dangers, new
evaluations and re-evaluations take place in terms of the
respect for human rights and fundamental fr eedoms,
identification of new methods, ways and means of action to
effectively manage these changes, while taking into account

12. efficiente des changements, en tenant compte tant des
obligations des Etats vis-á-vis de leurs propres citoyens, que
de la responsabilité collective assumée dans les conditions
de l’essor du pr ocessus de globalisation. De vocation
universelle, les droits de l’homme présentent des connexions
de grande complexité dans tous les domaines de l’existence
humaine, avec des implications sans précédent sur le plan
politique, juridique, culturel et économique.
La mondialisation du mar ché du travail,
l’internationalisation des économies qui défient l’Etat
national et l’ordre interétatique propre au XX-e siècle, le
contexte mondial et le développement d’un modèle global
de gouvernance moderne mettent en discussion les
orientations des politiques économiques, sociales et
culturelles à l’échelle européenne et mondiale, envisagées
de la perspective de la promotion et protection des droits de
l’homme.
En divers instruments internationaux qui établissent la
protection des droits de l’homme, des références sont faites
au pr ocessus de mondialisation ainsi qu’au risque du
déséquilibre entre les pays riches et les pays pauvr es. Il y
est souligné le fait que les activités, les biens et les services
culturels ont une double natur e, économique et culturelle.
Il y este démontré qu’on ne peut pas les traiter comme si
elles avaient seulement une valeur culturelle et que l’on doit
aussi avoir en vue leur interaction avec les libertés
économiques, qui constituent l’économie libérale, et les
libertés civiles, qui fond la démocratie. D’ici découle le rôle
des institutions financièr es dans le r espect des dr oits de
l’homme: ces institutions doivent répondr e á la
mondialisation en inscrivant leurs actions dans un mode de
penser inspiré par l’économie libre et en tenant compte des
critères qui sont associés à celle-ci. On a longtemps
considéré que les droits de l’homme tiennent des politiques
des Etats membres et qu’ils ne sont pas en relation avec des
considérations d’ordre économique, ce qui fait qu’ils ont été
exclus du champ d’activité de ces institutions. Peu à peu, de
nouvelles voies on été ouvertes, surtout dans le cadre de la
Banque Mondiale, visant la pr omotion des dr oits
économiques sociaux et culturels. Ils est important de savoir
si les instruments existants peuvent garantir le r espect des
droits de l’homme tels que le droit à l’èducation, le droit à
la santé, à l’alimentation etc. Il ne faut pas négliger le fait
que les institutions financièr es internationales tiennent
compte de l’évolution du système juridique international
dont elles font partie, système dans le cadre duquel les droits
de l’homme ont acquis une ampleur sans précédent.
both the obligations of countries towards their citizens and
the collective responsibility assumed under the circumstances
of an intensifying globalization process. Having a universal
vocation, human rights are characterized by highly complex
connections with all fields of human life, with unprecedented
implications at the political, juridical, cultural and
economic levels.
The globalization of the labour market, the
internalization of economies, which defies the national State
and the international interstate order that was characteristic
of the 20th century , the world context in which a global
model of modern governance is being developed, all bring
along questions related to the economic, social and cultural
policies at Eur opean and global level in terms of the
promotion and the protection of human rights.
Various international instruments r egulating the
protection of human rights refer to the globalization process
and the risk of imbalances between the rich countries and
the poor ones, while pointing out that cultural activities,
goods and services have a double natur e - economic and
cultural. They cannot be dealt with as if they had a cultural
value only; the interaction between the economic freedoms,
which make up the liberal economy, and the civil freedoms,
which make up democracy , should also be taken into
account. Hence the role financial institutions play in terms
of respect for human rights, in their capacity as institutions
that should respond to globalization by acting and thinking
in a way that is inspired by the free economy and taking into
account the criteria associated with the latter . However,
human rights have been for a long time consider ed to be
only dependent of the member states’ policies and not
connected with the economic aspects as well, thus being
excluded from these institutions’field of activity. Gradually,
new ways to pr omote the economic, social and cultural
rights were developed, particularly in the framework of the
World Bank. What is important to know is to what extent the
existing instruments ar e capable to guarantee the
observance of certain human rights, such as the right to
education, the right to health, the right to food, etc. It should
also be borne in mind that the international financial
institutions take into account the development of the
international legal system to which they belong, a system
where human rights have taken an unprecedented impetus.
DREPTURILE OMULUI 11

13. 12 DREPTURILE OMULUI
OUL COD CIVIL ȘI DREPTURILE OMULUI
Prof.univ.dr. IRI A MOROIA U ZLĂTESCU Prof.univ.dr. MO A-LISA BELU MAGDO
Noul Cod civil1
, adoptat în urma angajării
răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, se
înscrie în categoria actelor normative de reformare
a sistemului judiciar, a instituțiilor și
mecanismelor fundamentale, ce receptează
substanța relațiilor socio-economice, valorile
europene contemporane și evoluția conceptelor
ideologice. Codul va intra în vigoare la data care
va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a
acestuia.
Demersul științific, coerent și articulat, de
armonizare a legislației naționale cu standardele
internaționale și normele dreptului comunitar, a
dus la regândirea principiilor generale ale
dreptului civil și la asimilarea unor noi valori
socio-umane, culturale, economice și tehnico-
științifice.
Codul promovează concepția monistă de
reglementare a raporturilor patrimoniale și
nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de
drept civil în cele 2664 articole. În sfera de
codificare au fost integrate și dispozițiile de drept
internațional privat din Legea nr.105/1992
revizuită și pusă în acord cu instrumentele
comunitare și cele internaționale în domeniul
dreptului internațional privat.
Codul a realizat astfel o unificare a normelor
ce guvernează raporturile de drept privat cuprinse
într-o multitudine de acte normative disparate.
Protecția și promovarea drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului constituie o
dimensiune esențială a acestui act normativ, în
deplină armonie cu reglementările internaționale,
din perspectiva unui cadru legislativ unitar,
determinat de evoluția ascendentă a dreptului
comunitar și a normelor internaționale incidente.2
În această viziune, titlul preliminar al noului
Cod reiterează principiul constituțional al aplicării
prioritare a tratatelor internaționale privind
drepturile omului și a normelor dreptului comunitar,
făcând în același timp mențiunea că în cazul
raporturilor juridice cu elemente de extraneitate
se aplică normele de drept internațional privat,
care de altfel, se regăsesc în Cod.
Codul precizează că se aplică uzanțele pentru
cazurile neprevăzute de lege iar în lipsa lor
dispozițiile legale privind situațiile asemănătoare
și dacă nu există nici astfel de dispoziții,
principiile generale ale dreptului.
Rețin atenția, principiul neretroactivității în
aplicarea temporală a legii, acela al teritorialității,
precum și regulile normelor interpretative care
reiterează principiul neretroactivității și limitează
interpretarea judiciară a legii la cazul dedus
judecății.
În exercitarea drepturilor și executarea
obligațiilor, persoanele fizice și juridice trebuie să
fie animate de bună-credință, nimeni neputând
exercita drepturile în scopul de a vătăma sau
păgubi pe altul, ori după caz, excesiv și nerezonabil,
contrar bunei-credințe.
Legiuitorul cantonează răspunderea civilă la
vinovăție dacă prin lege nu se prevede altfel și
conferă eficiență juridică erorii comune și
invincibile, dacă aceasta este probată.
Cartea I despre persoane, debutează prin a
consacra ocrotirea și garantarea prin lege a
drepturilor civile ale persoanelor fizice și juridice
și asimilarea străinilor și apatrizilor, în condițiile
legii, cu cetățenii români, în privința drepturilor
lor civile.
Dimensiunea drepturilor civile este conferită
de capacitatea civilă recunoscută tuturor persoanelor,
fără nicio discriminare în funcție de rasă, culoare,
naționalitate, origine etnică, limbă, religie, vârstă,
sex sau orientare sexuală, opinie, convingeri
personale, apartenență politică, sindicală, categorie
socială ori apartenență la o categorie defavorizată,
avere, origine socială, grad de cultură precum și
orice altă situație. În accepțiunea Codului, nimeni
nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință, ori
1
Legea privind Codul civil a fost publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.511 din 24 iulie 2009.
Urmează ca în 12 luni de la publicarea sa, Guvernul să
supună Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru
punerea în aplicare a Codului civil.
2
A se vedea, Victor Dan Zlătescu „Aspecte specifice
legate de aplicarea standardelor europene în țări membre
ale Consiliului Eur opei”, în Aspecte ale dreptului de
proprietate, IRDO, 1998, pag. 51.

14. lipsit în tot sau în parte de capacitatea de exercițiu,
decât în condițiile prevăzute expres de lege.
Între lipsa totală a capacității de exercițiu a
minorului de până la 14 ani, a capacității depline
de exercițiu pentru persoana care a împlinit vârsta
majoratului și capacitatea restrânsă de exercițiu,
pentru minorul între 14 și 18 ani, legiuitorul a
perfecționat regimul capacității de exercițiu prin
recunoașterea pentru motive temeinice de către
instanța tutelară a capacității de exercițiu
anticipată, pentru minorul care a împlinit vârsta
de 16 ani.
În viziunea Codului, respectul ființei umane și
al drepturilor ei inerente este dimensionat de
drepturile personalității, de atributele de identificare
și de dreptul persoanei de a dispune de ea însăși.
Dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică
și psihică, încorporate dreptului personalității
umane, sunt promovate și garantate în mod egal
de lege (art.58 din Cod) și interesul și binele ființei
umane trebuie să primeze asupra interesului unic
al societății și științei. În această idee, legiuitorul
interzice practicile eugenice (prin care se aduce
atingere speciei umane ori se tinde la organizarea
selecției persoanelor) și intervențiile asupra
caracterelor genetice având ca scop modificarea
descendenței, crearea unei ființe umane genetic
identice ori crearea de embrioni umani în scop de
cercetare.
Respectul ființei umane exclude examenul
caracteristicilor genetice ale unei persoane în afara
scopurilor medicale sau de cercetare științifică,
precum și identificarea unei persoane pe baza
amprentelor genetice, în afara procedurilor
judiciare, civile sau penale ori, după caz, în
scopuri medicale sau de cercetare științifică.
Consacrând inviolabilitatea corpului uman,
legiuitorul interzice orice acte care ar avea ca
obiect conferirea unor valori patrimoniale
corpului uman, elementelor sau produselor sale și
încuviințează atingerea integrității ființei umane
numai în caz de necesitate terapeutică și numai în
acest scop. Nicio persoană nu poate fi supusă
experiențelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor
sau altor intervenții în scop terapeutic sau în scop
de cercetare științifică, decât după ce aceasta și-a
dat consimțământul în scris, liber și în cunoștință
de cauză, după o prealabilă și corespunzătoare
informare cu privire la scopul, natura,
consecințele și riscurile intervenției medicale.
Aceste intervenții asupra persoanei majore nu
trebuie să aducă atingere vieții sau integrității sale
fizice și psihice.
Intervenția medicală în scop de necesitate, care
face imposibil consimțământul, trebuie făcută în
beneficiul direct al persoanei și exclude folosirea
de tratamente, intervenții, tehnici neomologate ori
ale căror consecințe ar fi intolerabile pentru
persoana în cauză. Instanța tutelară va putea
autoriza efectuarea operațiilor în scop terapeutic
sau de cercetare, dacă persoanele al căror consim-
țământ este cerut de lege sunt în imposibilitate de
a și-l exprima sau refuză nejustificat să și-l dea.
Prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și
celule de origine umană de la donator, se face
numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Drepturile personalității integrează și respectul
vieții private și al demnității persoanei umane.
Orice persoană are dreptul la respectarea vieții
sale private și nu poate fi supusă unor imixtiuni în
viața intimă, personală și de familie, nici în
domiciliul sau corespondența sa, fără să existe
consimțământul său, ori fără ca legea să permită
acest lucru.
Este interzisă în temeiul art.73 din Cod,
utilizarea în mod public a înregistrărilor, imaginii
sau vocii unei persoane, utilizarea în mod public
a corespondenței, a documentelor personale și a
informațiilor din viața privată a unei persoane fără
acordul său, dacă prin aceasta se aduce atingere
imaginii sau reputației sale.
Art.74 din noul Cod civil enumeră exempli-
ficativ modalitățile prin care se aduce atingere
vieții private sau reputației. Printre aceste
modalități sunt enumerate interceptarea fără drept
a unei convorbiri private, prin orice mijloace
tehnice, captarea ori utilizarea imaginii sau vocii
unei persoane, dacă aceasta nu se află într-un loc
public, ținerea vieții private sub observație, cu
orice mijloace în afara cazurilor prevăzute de lege,
difuzarea de știri, anchete, dezbateri sau reportaje
scrise ori audio-vizuale privind viața intimă,
personală sau de familie, fără acordul persoanei,
difuzarea de materiale privind datele cu caracter
personal ale unui individ aflat în unitățile de
asistență medicală, a stării sale de sănătate, de
diagnostic ori prognostic în legătură cu boala, fără
acordul pacientului, iar în cazul celor decedați,
rezultatele autopsiei, fără acordul familiei sau
acelora îndreptățiți.
Sunt considerate atingeri aduse vieții private,
difuzarea sau utilizarea datelor privind domiciliul,
DREPTURILE OMULUI 13

15. reședința, numerele de telefon ale unei persoane
sau ale familiei sale, fără acordul acesteia, precum
și orice prelucrare a datelor cu caracter personal
care pot contribui la identificarea persoanei prin
unul sau mai multe elemente specifice de natură
fizică, fiziologică, psihică, economică, culturală,
socială sau politică.
Orice persoană are dreptul la respectarea
demnității sale. Este interzisă în temeiul art.72 din
noul Cod civil, orice atingere adusă imaginii,
onoarei și reputației unei persoane fără
consimțământul acesteia sau fără ca legea să
permită acest lucru. Și persoanei decedate i se
datorează respectul voinței sale și respectul
privitor la memoria sa și la corpul său, iar art.78 și
urm. din noul Cod enunță exemplificativ
modalitățile prin care se poate aduce atingere
memoriei persoanei decedate.
Condițiile legale pentru prelevarea de organe,
țesuturi și celule umane în scop terapeutic sau
științific de la persoanele decedate, reprezintă un
aspect al respectului datorat memoriei corpului și
voinței persoanei decedate (art.81 Cod civil).
Atributele de identificare ale persoanei sunt
dimensionate prin dreptul la nume, la domiciliu, la
reședință și la o anumită stare civilă, dobândite în
condițiile legii.
Orice persoană are dreptul la numele stabilit
sau dobândit potrivit legii și care încorporează
numele de familie și prenumele (art.82 și 83 Cod
civil). Numele de familie se dobândește prin
efectul filiației și se modifică prin efectul
schimbării stării civile, în timp ce prenumele se
stabilește la data înregistrării nașterii, fără ca
acesta să poată avea un caracter fantezist, indecent
și ridicol și altor asemenea de natură a afecta
ordinea publică, bunele moravuri sau interesele
copilului.
Persoana fizică are dreptul în același timp la un
singur domiciliu și la o singură reședință, acestea
constituind elementele de identificare ale
persoanei în spațiu și concură la exercitarea
drepturilor sale civile. Reședința va fi considerată
domiciliu când acesta nu este cunoscut (art.90).
După ce reiterează reglementarea cunoscută din
Codul familiei, referitoare la domiciliul minorului
și a celui pus sub interdicție judecătorească, ca o
noutate, Codul civil definește domiciliul
profesional și reglementează alegerea de
domiciliu pe cale convențională.
Starea civilă reprezintă dreptul persoanei de a
se individualiza în familie și societate prin calități
strict personale, care decurg din actele și faptele
de stare civilă (art.98 din noul Cod civil). Acest
drept este amplu reglementat în dinamica sa.
Ca un corolar al drepturilor personalității și
atributelor de identificare este dreptul persoanei
fizice de a dispune de ea însăși, dacă nu încalcă
drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau
bunele moravuri.
Noua reglementare revizuiește instituțiile
tutelei și curatelei în scopul asigurării unei
protecții reale a minorului și a persoanelor care,
deși capabile, nu-și pot administra bunurile sau
apăra interesele din cauza bătrâneții, a bolii sau
infirmității și din motive temeinice nu-și pot numi
un reprezentant sau administrator.
Ca o noutate, în noua reglementare este
desemnarea tutorelui de către părinte prin act
unilateral sau prin contract de mandat încheiat în
formă autentică, ori după caz, prin testament
precum și desemnarea mai multor persoane ca
tutori (art.114-115 Cod civil).
În cazul desemnării mai multor tutori, fără
preferință, precum și în lipsa unui tutore
desemnat, instanța tutelară numește cu prioritate
ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o
rudă sau afin, ori un prieten al familiei minorului,
în stare să îndeplinească această sarcină, ținând
seama de relațiile personale, de aproprierea
domiciliilor, de condițiile materiale și de garanțiile
morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.
Desemnarea tutorelui de către instanța tutelară se
face prin încheiere în Camera de consiliu, cu
ascultarea obligatorie a minorului care a împlinit
vârsta de 10 ani și consultarea consiliului de
familie.
Consiliul de familie, constituit de instanța
tutelară, compus din trei rude sau afini, are rolul
de a supraveghea modul în care tutorele își
exercită drepturile și își îndeplinește îndatoririle
cu privire la persoana și bunurile minorului.
Consiliul de familie dă avize consultative la
solicitarea tutorelui sau instanței tutelare și ia
decizii în cazurile prevăzute de lege, cu ascultarea
minorului care a împlinit vârsta de 10 ani.
Protecția minorului prin tutelă se regăsește în
reglementarea privind exercitarea tutelei care
trebuie să se facă în interesul minorului atât în
ceea ce privește persoana cât și bunurile acestuia,
precum și în conținutul tutelei, care vizează
14 DREPTURILE OMULUI

16. asigurarea îngrijirii copilului, a sănătății și
dezvoltării lui fizice și mentale, educația,
învățătura și pregătirea profesională a acestuia,
potrivit cu aptitudinile sale.
Instanța tutelară este implicată în exercitarea
unui control efectiv și continuu asupra modului în
care tutorele și consiliul de familie își îndeplinesc
atribuțiile cu privire la minor și bunurile acestuia.
În îndeplinirea atribuțiilor de control, instanța
tutelară va putea cere colaborarea autorităților
administrative, a instituțiilor și serviciilor publice
specializate pentru protecția copilului.
Consiliul de familie, persoanele apropiate
minorului, administratorii și locatarii casei în care
locuiește minorul, serviciul de stare civilă, notarul
public, instanțele judecătorești, Ministerul Public,
poliția, organele administrației publice locale,
instituțiile de ocrotire și orice persoană pot face
plângere la instanța tutelară cu privire la actele sau
faptele tutorelui, păgubitoare pentru minori, iar
plângerea se soluționează de instanța tutelară cu
citarea părților, a membrilor consiliului de familie
și ascultarea minorului care a împlinit vârsta de
14 ani, dacă instanța tutelară o socotește necesară.
Această procedură judiciară reprezintă garanția
efectivității exercitării tutelei în interesul superior
al minorului, în ceea ce privește persoana și
bunurile acestuia.
Protecția persoanei pusă sub interdicție judecă-
torească este asigurată prin tutelă, căreia i se
aplică regulile privitoare la tutela minorului care
nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum și de
autoritatea teritorială de sănătate publică, ce
instituie asupra celui interzis o supraveghere medicală
permanentă.
Noul Cod civil consacră explicit ocrotirea
legală și egală a personalității umane, a valorilor
strâns legate de ființa umană cum sunt viața,
sănătatea, integritatea fizică, demnitatea, intimitatea
vieții private, creația științifică, artistică, literară
sau tehnică, precum și a oricăror drepturi nepatri-
moniale.
Consolidarea acestei protecții se realizează prin
reglementarea expresă a mijloacelor de apărare, a
drepturilor nepatrimoniale încălcate sau amenințate,
constând în legitimarea persoanei de a cere
instanței interzicerea încălcării, dacă ea este
iminentă, încetarea încălcării și interzicerea ei
pentru viitor, dacă aceasta durează încă,
constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite,
dacă tulburarea pe care a creat-o subzistă încă,
precum și obligarea autorului faptei la îndeplinirea
oricărei măsuri socotită necesară de către instanță
spre a ajunge la restabilirea dreptului încălcat,
precum și publicarea hotărârii de condamnare,
sechestrarea, distrugerea, confiscarea sau
retragerea din circulație a bunurilor ce au servit la
săvârșirea faptei ilicite și măsuri pentru repararea
prejudiciului patrimonial și chiar nepatrimonial ce
i-a fost cauzat persoanei.
Un mijloc specific de apărare este dreptul la
replică al oricărei persoane ale cărei drepturi sau
interese legitime au fost lezate, ca o contrapondere
la exercitarea abuzivă a libertății de exprimare în
presa scrisă sau audio-vizuală, prin prezentarea
unor fapte neadevărate. Oricare persoană ale cărei
drepturi sau interese legitime au fost lezate prin
aceste modalități are dreptul în temeiul art.255
Cod civil, la rectificarea informațiilor și poate cere
instanței judecătorești luarea unor măsuri
provizorii, precum și interzicerea încălcării sau
încetarea ei provizorie și asigurarea conservării
probelor.
În cartea a II-a a noului Cod, legiuitorul realizează
o regândire a modalității de reglementare a materiei
familiei, renunțând la ideea unui cod distinct care
să guverneze acest domeniu.
În dispozițiunile generale ale Titlului I, legiui-
torul redă într-o formă sintetică principiile pe care
se întemeiază căsătoria și familia, precum și rolul
acesteia în creșterea și educarea minorilor,
realizând astfel o reiterare a prevederilor principa-
lelor instrumente internaționale ratificate de România
în acest domeniu.
Familia, întemeiată pe căsătoria liber consim-
țită între soți și egalitatea acestora, precum și pe
dreptul și îndatorirea părinților de a asigura
creșterea și educarea copiilor, se bucură de
ocrotire din partea societății și a statului, care este
obligat să o sprijine prin măsuri economice și
sociale, în vederea dezvoltării și consolidării sale.
Codul consacră principiul egalității în fața legii
a copiilor din afara căsătoriei cu aceia rezultați din
căsătorie și cu cei adoptați, precum și principiul
interesului superior al copilului în concordanță cu
prevederile Convenției Organizației Națiunilor
Unite privitoare la drepturile copilului și cu cele
din Legea nr.272/2004 privind protecția și
promovarea drepturilor copilului, cu modificările
ulterioare.
Aplicarea dispozițiunilor legale în materia
raporturilor de familie revine în competența
DREPTURILE OMULUI 15

17. instanței tutelare, chemată să instituie măsurile ce
se impun și să soluționeze litigiile de această
natură.
Pentru prima dată după anul 1954, s-a oferit
soților posibilitatea alegerii regimului matrimonial.
Cei care nu doresc să li se aplice reglementarea în
vigoare, privind comunitatea legală, pot încheia
convenții matrimoniale, care le oferă soților
posibilitatea de a alege între regimul separației de
bunuri și acela al comunității convenționale.
Convenția matrimonială se încheie sub sancțiunea
nulității în formă autentică, cu consimțământul
exprimat al părților. Convenția matrimonială
încheiată înainte de căsătorie produce efecte între
părți de la încheierea căsătoriei, iar aceea
perfectată în timpul căsătoriei își produce efectele
de la data prevăzută de părți sau, în lipsă, de la
data încheierii ei. Față de terți, regimul matri-
monial este opozabil de la data îndeplinirii
formalităților de publicitate prevăzute de lege, iar
neîndeplinirea acestei formalități face ca soții să
fie considerați în raport de terții de bună-credință
ca fiind căsătoriți sub regimul matrimonial al
comunității legale.
Dreptul soților de a încheia convenția matrimo-
nială sau de a o modifica ilustrează egalitatea
acestora de a dispune de drepturile lor patrimoniale
și independența patrimonială a acestora, constând
în dreptul fiecărui soț de a dispune de bunuri
potrivit regimului matrimonial adoptat și de
veniturile încasate din exercitarea profesiei.
Independent de regimul matrimonial, soții sunt
obligați să-și acorde sprijin material reciproc, să
contribuie în raport de mijloacele financiare la
cheltuielile căsătoriei dacă prin convenția
matrimonială nu s-a prevăzut altfel, fără însă ca
suportarea acestor cheltuieli să cadă în
exclusivitate în sarcina unuia din soți.
Munca oricăruia din soți în gospodărie și
pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție
la cheltuielile căsătoriei, iar participarea efectivă a
soțului la activitatea profesională a celuilalt soț,
dacă această participare a depășit limitele de
sprijin material, ale obligației de a contribui la
cheltuielile căsătoriei, se transpune în dreptul
acestuia la o compensație în măsura îmbogățirii
celuilalt soț.
Prin convenția matrimonială nu se poate
deroga sub sancțiunea nulității absolute de la
dispozițiunile legale privind regimul matrimonial
decât în cazurile anume prevăzute de lege, nu se
poate aduce atingere egalității dintre soți,
autorității părintești sau devoluțiunii succesorale
legale, fără însă a se exclude inserarea clauzei de
preciput.
Protejarea intereselor patrimoniale ale familiei
în cadrul regimului matrimonial al comunității
legale sau convenționale împotriva actelor abuzive
ale celuilalt soț, prin care periclitează aceste
interese, se asigură prin pronunțarea de către instanță
a separației judiciare de bunuri, care are drept
consecință încetarea regimului matrimonial
anterior și aplicarea regimului matrimonial al
separației de bunuri de la data formulării cererii
sau după caz, de la despărțirea în fapt.
Indiferent de regimul matrimonial ales,
locuința familiei, ca locuință comună a soților sau,
în lipsă, locuința în care se află copiii, are un
regim identic, iar notarea în cartea funciară a unui
imobil ca locuință a familiei poate fi cerută de
oricare din soți, chiar dacă nu este proprietarul
imobilului. Niciunul dintre soți, chiar dacă este
proprietar exclusiv, nu poate dispune fără
consimțământul celuilalt soț de drepturile asupra
locuinței familiei sub sancțiunea nulității actului
în termen de 1 an de la data la care a luat cunoștință
despre aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data
încetării regimului matrimonial. În lipsa notării
locuinței familiei în cartea funciară, soțul care nu
și-a dat consimțământul nu poate cere anularea
actului ci numai daune interese de la celălalt soț.
În cazul în care locuința este deținută în temeiul
unui contract de închiriere, fiecare soț are un drept
locativ propriu, chiar dacă numai unul din ei este
titularul contractului, ori contractul este încheiat
înainte de căsătorie.
La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă
folosința locuinței de către ambii soți și aceștia nu
se înțeleg în privința beneficiului contractului de
închiriere, aceasta poate fi atribuită unuia din soți,
ținând seama în ordine, de interesul superior al
copiilor minori și de culpa în desfacerea căsătoriei.
Dreptul locativ al fiecărui soț și al copiilor
minori sunt protejate în strânsă legătură cu dreptul
locativ egal al celuilalt soț. În temeiul art.324
alin.2 din Cod, soțul căruia i s-a atribuit beneficiul
contractului de închiriere este obligat să-i
plătească celuilalt soț o indemnizație de instalare,
cu excepția cazului în care divorțul a fost pronunțat
din culpa acestuia din urmă.
Reglementarea instituției divorțului are în
vedere principiul simetriei, constând în acordul
16 DREPTURILE OMULUI

18. soților în încheierea și desfacerea căsătoriei și în
lipsa acordului, rațiunea și fundamentul căsătoriei.
Divorțul prin acordul soților pe cale judiciară
poate fi formulat indiferent de data încheierii
căsătoriei și a existenței sau inexistenței minorilor
rezultați din căsătorie. Consimțământul liber și
neviciat al fiecărui soț este condiția esențială a
acestui mod de desfacere al căsătoriei.
Divorțul pe cale administrativă, la starea civilă
sau Primăria de la locul încheierii căsătoriei sau
ultimei locuințe comune este condiționat de
acordul soților și de inexistența copiilor minori din
căsătorie sau adoptați.
Desfacerea administrativă a căsătoriei intervine
numai dacă la expirarea celor două luni de
gândire, soții consimt la divorț și în privința
numelui ce urmează a-l purta după divorț; în caz
contrar, ofițerul de stare civilă emite o decizie de
respingere a cererii de divorț, îndrumând părțile
la instanța judecătorească.
Instanța judecătorească pronunță divorțul din
culpa pârâtului sau ambilor soți, în temeiul
probelor administrate, iar divorțul cerut după
separarea în fapt care a durat cel puțin 5 ani, se
pronunță din culpa soțului reclamant, cu excepția
cazului în care pârâtul se declară de acord cu
divorțul, situație în care acesta se pronunță fără
vreo mențiune despre culpă. La fel și divorțul
remediu se pronunță fără a se face vreo mențiune
despre culpa soților.
Prejudiciul material sau moral cauzat soțului
nevinovat prin desfacerea căsătoriei este reparat
prin obligarea soțului vinovat la plata unor
despăgubiri. La aceasta, se poate adăuga prestația
compensatorie de care poate beneficia oricare
dintre soți în cazul în care divorțul s-a pronunțat
din culpă comună sau fără a se stabili culpa lor.
Această prestație, care nu se poate cumula cu
pensia de întreținere, compensează în măsura în
care este posibil diferențele importante pe care
divorțul le-ar determina în modul de viață al celui
care o solicită. La stabilirea prestației compensatorii
se ține seama atât de resursele soțului care a
solicitat, cât și de mijloacele celuilalt soț din
momentul divorțului, de efectele pe care le are sau
le va avea lichidarea regimului matrimonial
precum și de orice alte împrejurări previzibile de
natură să le modifice, cum ar fi vârsta și starea de
sănătate a soților, contribuția la creșterea copiilor
minori pe care a avut-o sau trebuie să o aibă
fiecare dintre soți, pregătirea profesională,
posibilitatea desfășurării unei activități producătoare
de venituri și alte asemenea.
Prestația compensatorie poate fi stabilită în
bani, sub forma unei sume globale sau rente
viagere ori în natură, sub forma uzufructului
asupra unor bunuri mobile sau imobile ce aparțin
debitorului.
Odată cu pronunțarea divorțului, instanța
tutelară hotărăște asupra raporturilor dintre părinții
divorțați și copii, ținând seama de interesul
superior al copiilor, de concluziile raportului de
anchetă socială și, dacă este cazul, de învoiala
părinților și opțiunea minorilor care au împlinit
vârsta de 10 ani și a căror ascultare este
obligatorie.
După divorț, autoritatea părintească revine în
comun ambilor părinți afară de cazul în care, și
numai excepțional, având în vedere interesul
superior al copilului, instanța hotărăște ca
autoritatea părintească să fie exercitată numai de
către unul din părinți sau de către alte persoane
cărora minorul le este dat în plasament.
Din ansamblul reglementării privind instituția
divorțului, se conturează preocuparea legiuitorului
pentru protejarea familiei în condițiile existenței
fundamentului acesteia și nu cu orice preț, pentru
apărarea interesului superior al copiilor rezultați
din căsătorie și exercitarea de regulă a autorității
părintești de către ambii părinți, precum și pentru
repararea prejudiciului material și moral cauzat
soțului inocent prin desfacerea căsătoriei,
asigurându-i-se totodată acestuia prin prestația
compensatorie, acoperirea pe cât posibil a
diferențelor pe care divorțul le-ar determina în
modul de viață.
În materia rudeniei se constată în noua
reglementare o reală preocupare pentru protejarea
interesului copilului prin stabilirea statutului civil
real al acestuia în raport cu ambii părinți, prin
lărgirea sferei celor legitimați să formuleze
acțiunea în stabilirea filiației și tăgăduirea paternității.
Filiația față de tatăl din căsătorie se stabilește
prin prezumția de paternitate, iar față de tatăl din
afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau
prin hotărâre judecătorească.
În noul Cod civil, asistăm tot la o detaliere a
prezumției de paternitate și o ordonare a acesteia,
mai întâi în favoarea soțului mamei din căsătoria
în care copilul s-a născut, iar dacă paternitatea
astfel stabilită a fost înlăturată prin hotărâre
judecătorească, prezumția este instituită în
DREPTURILE OMULUI 17

19. favoarea soțului mamei din căsătoria în timpul
căreia a avut loc concepția. Prezumția de
paternitate este tranșată în caz de bigamie în
favoarea soțului mamei din ultima căsătorie dacă
copilul s-a născut după încheierea acesteia, iar
dacă această paternitate a fost înlăturată prin
hotărâre judecătorească, prezumția operează în
favoarea soțului mamei din căsătoria încheiată
mai întâi.
Acțiunea în stabilirea filiației față de mamă sau
tată aparține copilului și se pornește în numele
acestuia de către reprezentantul său legal și
respectiv, mama, chiar dacă este minoră. Acțiunea
poate fi formulată și, după caz continuată, și de
moștenitorii copilului, în condițiile legii și poate fi
îndreptată chiar împotriva moștenitorilor pretinsei
mame sau pretinsului tată, spre deosebire de
vechea reglementare și în ideea înlăturării oricărui
impediment în stabilirea statutului civil al
copilului; nu numai acțiunea în stabilirea filiației
față de mamă ci și aceea de stabilire a filiației față
de tată este imprescriptibilă în timpul vieții
copilului.
Legitimarea în formularea acțiunii de tăgadă a
paternității aparține nu numai soțului mamei, dar
și mamei și copilului. Acțiunea poate fi formulată
sau, după caz, continuată și de moștenitorii
acestora.
Soțul mamei introduce acțiunea împotriva
copilului, iar când acesta e decedat, acțiunea se
pornește împotriva mamei sale și, dacă este cazul,
a altor moștenitori ai săi.
Mama sau copilul formulează acțiunea în
tăgada paternității împotriva soțului, iar dacă
acesta este decedat, acțiunea se pornește împotriva
moștenitorilor săi.
Termenul de prescripție al acțiunii a fost
dilatat, de la 6 luni la 3 ani, începând cu data
nașterii copilului sau, data de la care soțul mamei
a aflat că prezumția nu corespunde realității, iar
pentru moștenitori, prescripția a fost stabilită la 1
an de la data decesului celui legitimat.
Ceea ce aduce nou Codul civil în materia
acțiunilor în stabilirea filiației, în aceeași idee a
dreptului persoanei de a avea un anumit statut
civil, este posibilitatea formulării acesteia împotriva
statului atunci când moștenitorii împotriva cărora
acțiunea poate fi formulată nu există sau aceștia
au renunțat la succesiune.
În materia reproducerii asistate cu un terț
donator, legătura de filiație nu se realizează între
copil și donator ci între acesta și soțul mamei, care
a consimțit la această modalitate de reproducere.
În acest caz, filiația copilului nu poate fi
contestată, iar tăgăduirea paternității de soțul
mamei este admisă numai dacă acesta nu a
consimțit la o atare modalitate de reproducere.
Noul Cod civil reglementează numai adopția
cu efecte depline, care creează legătura de filiație
între adoptat și adoptator și legături de rudenie
între adoptat și rudele adoptatorului.
Coordonatele adopției, ale căror condiții,
proceduri și efecte se stabilesc prin lege specială,
se înscriu principiului interesului superior al
copilului, al creșterii și educării acestuia într-un
mediu familial, ținând seama de originea etică,
lingvistică și culturală. Adopția se încuviințează
de către instanța tutelară, potrivit legii speciale.
Titlul al IV-lea al noului Cod este consacrat
autorității părintești care încorporează ansamblul
de drepturi și îndatoriri privitoare atât la persona
cât și bunurile copilului și care aparțin în mod egal
ambilor părinți.
Exercitarea autorității drepturilor părintești se
face în interesul superior al copilului, cu respectul
datorat persoanei acestuia, asociindu-l pe copil la
toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta
și gradul său de maturitate.
Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor
lor minori și exercită autoritatea părintească până
la data dobândirii de către copil a capacității
depline de exercițiu. Orice neînțelegere între
părinți cu privire la exercițiul drepturilor lor sau
îndeplinirea îndatoririlor părintești, se sancțio-
nează de instanța tutelară după ascultarea părin-
ților, luând în considerare concluziile anchetei
psihologice. Hotărârea se pronunță potrivit
interesului superior al copilului, a cărui ascultare
este obligatorie.
Îndatorirea părinților de creștere a copilului în
condițiile asigurării, dezvoltării fizice, mentale,
spirituale, morale și sociale, se realizează în
deplină cooperare cu copilul și în condițiile
respectării vieții intime, private și demnității
acestuia, a informării sale în privința actelor și
faptelor care l-ar afecta și luării în considerare a
opțiunii sale.
Măsurile disciplinare nu pot fi luate de către
părinți decât cu respectarea demnității copilului,
fiind interzise pedepsele fizice și orice alte măsuri
care ar fi de natură să afecteze dezvoltarea fizică,
psihică sau starea emoțională a copilului. Părinții
18 DREPTURILE OMULUI

20. aleg religia copilului iar schimbarea acesteia nu
poate interveni decât cu consimțământul copilului,
dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani. De la
împlinirea vârstei de 16 ani, copilul are dreptul să-
și aleagă singur confesiunea.
Dreptul și îndatorirea părinților de suprave-
ghere a copilului trebuie exercitate cu respectarea
relațiilor sociale ale copilului, de maniera de a nu
împiedica corespondența, legăturile personale ale
copilului cu rudele și orice altă persoană. În afara
dreptului la moștenire și întreținere, părintele nu
are niciun drept asupra bunurilor copilului;
părinții au doar dreptul și îndatorirea de a admi-
nistra bunurile copilului lor și de a-l reprezenta în
actele juridice civile, iar după împlinirea vârstei
de 14 ani, minorul își exercită drepturile și își
execută singur obligațiile în condițiile legii, însă
numai cu încuviințarea părinților și, după caz, a
instanței tutelare.
Ambii părinți sunt obligați în solidar să dea
întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele
necesare traiului, precum și educația, învățătura
sau pregătirea profesională, dacă minorul nu are
venituri proprii ori acestea nu sunt îndestulătoare.
Obligația părinților de întreținere a copilului lor
major, aflat în continuarea studiilor până la
terminarea acestora, dar nu mai mult de 26 ani, se
înscrie în obligația ce revine părinților de
asigurare a educației, învățăturii și pregătirii
profesionale a copilului lor.
Părinții exercită împreună și în mod egal
autoritatea părintească, iar în caz de divorț ori în
cazul copiilor din afara căsătoriei, dacă părinții nu
conviețuiesc, autoritatea părintească se exercită
potrivit dispozițiunilor referitoare la efectele
divorțului în raporturile dintre părinți și copii.
Decăderea din drepturile părintești care poate fi
totală (atunci când se întinde asupra tuturor
copiilor) sau parțială (dacă vizează anumiți copii
sau anumite drepturi) se pronunță de instanța
tutelară la cererea autorităților administrației
publice, cu atribuții în domeniul protecției
copilului, atunci când părintele pune în pericol
viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin rele
tratamente aplicate acestuia, prin consumul de
alcool sau stupefiante, prin purtare abuzivă ori
neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor
părintești.
Decăderea din exercițiul drepturilor părintești
nu scutește părintele de obligația sa de întreținerea
copilului, nu-i obstrucționează legăturile
personale cu copilul dacă acestea sunt în interesul
lui. Măsura decăderii din drepturile părintești nu
este ireversibilă; instanța redă drepturile părintești,
dacă împrejurările care au generat această măsură
au încetat și dacă părintele nu mai periclitează
viața, sănătatea și dezvoltarea copilului.
Dreptul la întreținere, căreia îi corespunde obli-
gația corespunzătoare, reprezintă un alt domeniu
de reglementare al noului Cod civil și are la bază
ideea de solidaritate umană. Obligația de între-
ținere înglobează o sferă largă de persoane, legate
prin relații de rudenie, afinitate sau ținute de o
îndatorire morală.
Obligația de întreținere are un caracter perso-
nal, legal și reciproc, ea vizând soții, rudele în linie
dreaptă, frații și surorile, chiar dacă rudenia a fost
generată de adopție, precum și pe copilul celuilalt
soț dacă întreținerea acestuia a fost asigurată de
cel care l-a întreținut timp de 10 ani. La rândul lor,
și moștenitorii persoanei care a fost obligată la
întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținere
fără a avea obligație legală sunt ținuți în măsura
bunurilor moștenite să contribuie la întreținere,
dacă părinții minorului au murit, sunt dispăruți ori
se află în stare de nevoie.
Art.519 Cod civil stabilește ordinea de plată a
întreținerii, iar art.522 Cod civil reglementează
obligația subsidiară de întreținere, atunci când cel
obligat în primul rând la întreținere nu are
mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile
celui care o cere.
Executarea obligației de întreținere se face în
natură, prin asigurarea celor necesare traiului și
cheltuielilor pentru educare și pregătire profe-
sională, sau prin plata unei pensii de întreținere,
stabilită în bani sub forma unei sume fixe sau cote
procentuale din venitul lunar al celui ce datorează
întreținerea.
Un cadru larg de reglementare este afectat
drepturilor reale și în special celui de proprietate,
în cele două forme publică și privată.
Proprietatea privată, în viziunea codului, înglo-
bează toate bunurile de uz sau interes privat,
aparținând persoanelor fizice, persoanelor juridice
de drept privat sau de drept public, inclusiv
bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului
și al unităților administrativ teritoriale.
Bunurile, obiect al proprietății private, indife-
rent de titular, sunt și rămân în circuitul civil, dacă
prin lege nu se dispune altfel. Ele pot fi înstrăinate,
DREPTURILE OMULUI 19

21. pot fi urmărite silit și pot fi dobândite pe orice cale
prevăzută de lege.
Proprietatea privată este dreptul titularului de
a poseda, folosi și dispune în mod liber și complet
de un bun, în limitele stabilite de lege. Exercițiul
atributelor dreptului de proprietate poate fi limitat
prin lege și prin convenție, cu excepțiile prevăzute
de lege și tot în condițiile legii dreptul de
proprietate privată este susceptibil de modalități
și dezmembrăminte.
O noutate în materia reglementării dreptului de
proprietate, este aceea prevăzută de art.559 Cod
civil, referitoare la întinderea dreptului de
proprietate asupra terenurilor, care vizează atât
subsolul, cât și spațiul de deasupra terenului cu
respectarea limitelor legale.
Proprietarul poate face deasupra și în subsolul
terenului, toate construcțiile, plantațiile și lucrările
ce găsește de cuviință, în afara excepțiilor stabilite
de lege și poate trage din ele toate foloasele ce
acestea le-ar produce. El este ținut însă să respecte
în condițiile și limitele legale drepturile terților
asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoa-
relor și apelor subterane, lucrărilor și instalațiilor
subterane și alte asemenea.
Apele de suprafață și albiile acestora aparțin
proprietarului terenului, pe care se formează și
curg, în condițiile legii, iar proprietarul terenului
are de asemenea dreptul de a-și apropia și de a
utiliza în condițiile legii, apa, apa izvoarelor și
lacurilor aflate pe terenul respectiv și apele
pluviale.
Referindu-se la stingerea dreptului de proprietate,
art.562 alin.3 și 4 Cod civil statuează că
exproprierea se poate face numai pentru cauză de
utilitate publică stabilită potrivit legii, cu o justă și
prealabilă despăgubire fixată de comun acord între
proprietar și expropriator, sau în caz de divergență,
pe cale judecătorească. Aceeași idee a protejării și
garantării dreptului de proprietate se regăsește și
în stingerea acestui drept prin confiscare,
restrângând această sancțiune numai la bunurile
destinate sau folosite pentru săvârșirea unei
infracțiuni ori contravenții, sau cele ce rezultă din
acestea.
Reglementând apărarea dreptului de proprie-
tate pe calea acțiunii în revendicare, legiuitorul se
preocupă și de proba dreptului de proprietate în
privința imobilelor înscrise în cartea funciară, prin
extrasul de carte funciară, precum și de efectele
administrării acesteia în revendicare, în raporturile
dinte proprietar și pârât, în legătură cu restituirea
bunului sau despăgubirilor aferente bunului ce a
pierit din culpa pârâtului ori a fost înstrăinat, în
legătură cu restituirea productelor și fructelor,
precum și a cheltuielilor necesare și utile pentru
imobil, ori pentru culegerea fructelor și
productelor, pe care proprietarul este ținut să le
restituie.
Legea poate limita executarea dreptului de
proprietate în interes public sau privat, iar limitele
legale în interes privat pot fi agravate, modificate
ori desființate temporar prin acordul părților.
Dreptul de proprietate obligă la respectarea
sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea
bunei vecinătăți, precum și la respectarea
celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului
revin proprietarului.
Astfel, prin reglementări detaliate, se instituie
reguli privind curgerea firească sau provocată a
apelor, întrebuințarea izvoarelor, folosirea apelor,
a picăturii streșinii, distanța minimă a construc-
țiilor, plantațiilor și altor lucrări față de linia de
hotar, distanța minimă pentru fereastra de vedere,
servituțile de trecere, dreptul de trecere pentru
utilitate, pentru efectuarea unor lucrări, dreptul de
trecere pentru reintrarea în posesie ori pentru
starea de necesitate.
Pe cale convențională, proprietarul poate
consimți la limitarea dreptului său prin acte
juridice, dacă nu se încalcă ordinea publică și
bunele moravuri, iar instanța poate acorda
despăgubiri în favoarea celui vătămat sau dispune
restabilirea situației anterioare atunci când acest
lucru este posibil, dacă proprietarul cauzează prin
exercitarea dreptului său inconveniente mai mari
decât cele normale în relațiile de vecinătate.
Ca o noutate în noul Cod este reglementarea
proprietății periodice în absența unei reglementări
speciale, care se transpune prin exercitarea de
către mai multe persoane succesiv, a atributului
folosinței specifice dreptului de proprietate asupra
unui bun mobil sau imobil, la intervale de timp
determinate, egale sau inegale. În intervalul de
timp ce îi revine, orice coproprietar poate încheia
în condițiile legii, acte precum închirierea,
vânzarea, ipotecarea sau alte asemenea, cu
respectarea cotei părți din dreptul de proprietate
aferentă unui alt interval de timp și cu interdicția
actelor prin care se consumă în tot sau în parte
substanța bunului, în afara consimțământului
celorlalți coproprietari.
20 DREPTURILE OMULUI

22. DREPTURILE OMULUI 21
Aceeași preocupare o manifestă legiuitorul și
în protejarea dezmembrămintelor dreptului de
proprietate privată, ale căror caractere esențiale
sunt configurate de caracterele dreptului din care
decurg.
Cea de-a doua formă de proprietate, este cea
publică aparținând statului, unităților adminis-
trativ teritoriale asupra bunurilor care prin natura
lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau interes
public, cu condiția să fie dobândite printr-unul din
modurile prevăzute de lege.
Bunurile proprietate publică fac parte din
domeniul public național, județean și local, iar
delimitarea se face în condițiile legii.
Bunurile proprietate publică sunt inalienabile,
imprescriptibile și insesizabile. Proprietatea acestor
bunuri nu se stinge prin neuz, nu poate fi
dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz,
prin posesiunea de bună-credință asupra bunurilor
mobile. În condițiile legii, bunurile proprietate
publică pot fi date în administrare, în folosință,
concesionate sau închiriate.
Dreptul de proprietate publică est susceptibil
de orice limitare reglementată de lege sau de
Codul civil pentru dreptul de proprietate privată,
în măsura în care acestea sunt compatibile cu uzul
sau interesul public căruia îi sunt destinate
bunurile afectate.
Apărarea în justiție a proprietății publice revine
titularului drepturilor corespunzătoare proprietății
publice, care este obligat să informeze pe
proprietar în privința oricărei tulburări aduse
dreptului de proprietate publică și să-l introducă
în proces.
Apărarea dreptului de proprietate publică se
realizează întocmai proprietății private, pe calea
acțiunii în revendicare și negatorii, prevăzute de
art.865 Cod civil și care face trimitere la art.563
Cod civil.
Exercitarea dreptului de proprietate publică
trebuie să se facă în limitele sale legale și fără a
aduce atingere dreptului de proprietate privată, ori
de a situa forma de proprietate privată într-o
ierarhie superioară. Fiecare formă de proprietate
cu regimul său juridic trebuie să asigure
respectarea dreptului celui ce o deține.
RÉSUMÉ
La démar che scientifique d'harmonisation de la
législation nationale avec les systèmes de droit d'inspiration
européenne, avec les documents internationaux et les actes
normatifs communautaires a déterminé les spécialistes à
repenser les principes généraux du dr oit civil et assimiler
de nouvelles valeurs socio-humaines, cultur elles,
économiques, techniques et scientifiques, telles que certains
domaines de protection et de réglementation. En ce sens, le
nouveau Code civil (la responsabilité de son adoption ayant
été assumée par le Gouvernement) s'inscrit lui-aussi dans la
catégorie des actes normatifs venant réformer le système
judiciaire, les institutions et les mécanismes fondamentaux,
en assimilant la substance des relations socio-économiques,
les valeurs européennes contemporaines et l'évolution des
concepts idéologiques.
En promouvant la conception moniste de réglementation
des rapports de dr oit privé r elatifs aux personnes, aux
relations familiales et commerciales, le nouveau Code civil
a réalisé l'unification des normes qui régissent les rapports
de dr oit privé, contenues dans une multitude d'actes
normatifs disparates ou qui formaient artificiellement
SUMMARY
The academic work of harmonizing the national
legislation with the systems of law of European inspiration,
with the international documents and the Community
normative acts, entailed a r econsideration of the general
principles of civil law and the assimilation of new social-
human, cultural economic and technical-scientific values,
as fields of inter est for protection and regulation. In this
respect, the new Civil Code (adopted by the Government's
assumed responsibility) is thus part of the normative acts
meant to r eform the legal system, the fundamental
institutions and mechanisms which reflect the substance of
the socioeconomic relations, the contemporary European
values and the development of the ideological concepts.
Promoting the monistic concept on the regulation of the
private law r elationships among persons, the family
relationships and the commercial ones, the new Civil Code
achieved the unification of the norms governing the private
law relationships included in a lar ge number of separate
normative acts, or normative acts the used to be artificially
classified as distinctive branches of law, in spite of the fact

23. 22 DREPTURILE OMULUI
des branches distinctes de dr oit, quoique lesdits rapports,
réglementés par leur essence de dr oit privé, ne pouvaient
être soustraits à l'action des normes de droit civil.
Une caractéristique essentielle de ce nouveau acte
normatif est la protection et la défense égale et effective des
droits et des libertés fondamentaux de l'homme, en parfaite
harmonie avec les réglementations internationales,
envisagées de la perspective d'un cadr e législatif unitaire,
déterminé par l'évolution ascendante du dr oit
communautaire et par les normes internationales incidentes.
Considéré de cette perspective, le Code vient réitér er le
principe constitutionnel de l'application prioritair e des
traités internationaux relatifs aux droits de l'homme et du
droit communautaire, en r envoyant en même temps aux
normes de dr oit international privé quand il s'agit de
déterminer les rapports juridiques avec des éléments
d'extranéité.
Il faut également mentionner le principe de la non-
rétroactivité en cas d'application tempor elle de la loi, le
principe de la territorialité, ainsi que les règles des normes
interprétatives, qui réitèr ent le principe de la non-
rétroactivité et limitent l'interprétation judiciaire de la loi à
seul le cas soumis au jugement.
Il est aussi important de mentionner que, dans l'exercice
des droits et dans l'exécution des obligations, les personnes,
tans physiques que morales, doivent faire preuve de bonne
foi, sans léser ou porter préjudice à autrui ou, selon le cas,
sans jamais agir excessivement, déraisonnablement ou de
mauvaise foi. En même temps, le législateur cantonne la
responsabilité civile dans la culpabilité, si la loi ne prévoit
pas autr e chose, et confèr e de l'efficience juridique à
l'erreur commune et invincible, si celle-ci est prouvée.
that the relationships they regulated in their capacity as
private law norms could hardly escape the action of the civil
law norms.
An essential characteristic feature of this new normative
act is the equal and effective protection and defence of the
human rights and fundamental fr eedoms, in full harmony
with the international r egulations, within a unitary legal
framework r esulting fr om the ascending evolution of
Community law and the incidental international norms. In
this respect, the Code reiterates the constitutional principle
according to which the international tr eaties and the
Community treaties on human rights shall outweigh the
domestic legislation, while at the same time r eferring to
international private law norms for establishing the legal
relationships having extraneousness elements.
It is worth mentioning such principles as non-
retroactivity with the temporal application of the law , the
principle of territoriality as well as the rules of the
interpretative norms which reiterate the principle of non-
retroactivity and limit the juridical interpretation of the law
to the case brought before the court.
It is also worth mentioning the fact that, on exer cising
their rights and performing their duties, legal and natural
persons shall be ur ged by good faith, without hurting or
injuring someone else or , as the case may be, taking
excessive and unreasonable action, contrary to good faith.
At the same time, the law-maker accommodates civil
liability with guilt, unless otherwise provided under the law,
and confers legal effect to common and invincible err or,
provided it is proved.
BU AADMI ISTRARE A JUSTIȚIEI
judecător A A CRISTI A LĂBUȘ
Membru al Consiliului Superior al Magistraturii
Administrarea justiției poate fi definită ca
activitatea de executare și implementare a
politicilor publice în domeniul justiției, prin
conducerea eficientă a instituțiilor publice care
alcătuiesc acest sistem.
Titularii dreptului de administrare a justiției
sunt Ministerul Justiției, în calitate de organ de
specialitate al administrației publice centrale care
asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea
strategiei și a programului de guvernare, în
vederea bunei funcționări a justiției, Consiliul
Superior al Magistraturii, organ administrativ
autonom care gestionează cariera magistraților și
are rolul de garant al independenței justiției și
Ministerul Public, care are o parte din atribuțiile
de organizare și coordonare a activității
parchetelor și gestionează bugetul acestora.
Această scindare a prerogativelor de adminis-
trare a sistemului judiciar a avut în vedere, în
primul rând, asigurarea unui standard mulțumitor
de independență a acestuia, iar în acord cu
preocupările Consiliului Europei și ale Uniunii
Europene în domeniul eficienței și echității
justiției și garantarea dreptului la o justiție
echitabilă prin: informarea publicului referitor la
organizarea și funcționarea sistemului judiciar;
simplificarea și accelerarea procedurilor; reduce-
rea costurilor pe care le implică actul de justiție;
asigurarea resurselor umane și materiale necesare
pentru a putea face față eficient creșterii
numărului cauzelor, dar și a sarcinilor jurisdic-
ționale care incumbă magistraților; asigurarea
unui acces efectiv la justiție; respectarea și
promovarea independenței magistraților.