education

1. Windy Dryden, Raymond DiGiuseppe
Ghid de terapie raţional-emotivă şi comportamentală
Ediţia în limba engleză:
English title: A Primer on Rational-Emotive Therapy
Copyright© 1990 by Windy Dryden and Raymond DiGiuseppe All rights
reserved. Printed in the United States of America. No part of this book may be
reproduced by any means without the written permission of the ip ublisher.
Excerpts may be printed in connection with published review in periodicals
without express permission.
Ediţia în limba română:
Copyright © 2003 Centrul Român de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale
Toate drepturile rezervate. Reproducerea integrală sau parţială, sub orice
formă, a textului, fără acordul prealabil în scris al Centrului Român de
Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale, este interzisă. Pot fi publicate
extrase fără acordul celor în drept, în cazul în care sunt utilizate în recenzii
publicate în reviste de specialitate.
Traducere în limba română cu permisiunea autorilor.
Traducerea şi adaptarea în limba română: Daniel David, Adrian Opre
Procesare computerizată: Daniel Paul
Corectura: Daniel David, Adrian Opre, Bianca Macavei
Editura RTS
Str. Uzinei Electrice nr. 15, ap. 15, et. II 400378, Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Tel./Fax: 0040-264-582276 Mobil: 0040-746-684376 Email: info@rtsclui.ro
Web: www.rtscluj.ro
ISBN 978-973-1816-20-3

2. Romanian Psychological
Testing
Services
CUPRINS
Prefaţă la ediţia în limba română
Introducere
Partea I: Teoria
Raţionalitate versus Iraţionalitate Modelul ABC
Credinţele iraţionale de bază Interacţiunea dintre A, B şi C
Două tendinţe biologice fundamentale Teoria schimbării în
REBT O perspectivă generală asupra teoriei REBT
Partea a II-a: Practica
Pasul 1 Centraţi-vă pe probleme specifice de viaţă
Problema preferată de client versus problema cea mai gravă a
clientului
Când clientul Dvs. nu poate identifica o problemă ţintă
Pasul 2 Definiţi şi stabiliţi împreună problema ţintă
Faceţi distincţia dintre problemele emoţionale şi problemele
practice
7
8
1
2
12
13
14
14
15
17
17
17
19
19
19

3. Ţintiţi pentru schimbare emoţiile negative disfuncţionale, nu şi
pe cele funcţionale
20

4. iv CUPRINS
CUPRINS...........................................................19
PREFAŢĂ...........................................................13
INTRODUCERE..................................................15
TEORIA.............................................................17
PRACTICA.........................................................26
pasul 1 Centraţi-vă pe probleme specifice de
viaţă.............................................................26
Problema preferată de client versus
problema cea mai gravă a clientului........26
Când clientul Dvs. nu poate indica o
problemă ţintă..........................................26
Pasul 2 Definiţi şi stabiliţi.............................27
împreună problema ţintă.............................27
Faceţi distincţia dintre problemele
emoţionale şi problemele practice...........27
Ţintiţi pentru schimbare emoţiile negative
disfuncţionale, nu şi pe cele funcţionale. .28
Ajutaţi-l pe client să schimbe C-urite, nu A-urile..........................................................
20
Pasul 3 Evaluaţi C-ul.....................................22
Căutaţi o emoţie negativă disfuncţională.22
Focalizaţi-vă atentia pe un C emoţional...22
Clarificaţi C-ul...........................................23
Consideraţi frustrarea ca fiind un A, nu un C
.................................................................23
Aveţi în vedere motivaţia clientului de a
schimba C-ul.............................................23
pasul 4 Evaluaţi A-ul.....................................35
în evaluarea A-ului, fiţi cât mai precis şi
concret.....................................................35
Identificaţi partea din A care amorsează S-ul..............................................................
36
Reţineţi că A-ul se poate referi la mai multe
aspecte.....................................................29
Pentru început, consideraţi că A este
adevărat...................................................29

5. iv CUPRINS
Evitaţi capcanele în procesul de evaluare a
lui A..........................................................30
Dacă încă nu ati identificat A-ul................30
pasul 5 Identificaţi şi evaluaţi problemele
emoţionale secundare..................................34
Stabiliţi când este cazul să lucraţi mai întâi
pe problema.............................................34
emoţională secundară..............................34
pasui 6 Clarificaţi legătura dintre BşC.........35
Evaluaţi atât formele de bază ale
convingerilor iraţionale, cât şi pe cele
derivate din acestea.................................37
Amintiţi-vă cele trei convingeri iraţionale de
bază..........................................................37
Stabiliţi legătura între convingerile iraţionale
şi C...............................................................41
pasul 9 Disputaţi convingerile iraţionale......43
Angajaţi-vă în atingerea obiectivelor
disputei.....................................................43
Folosiţi întrebări pe parcursul disputării /
restructurării.............................................44
credinţelor iraţionale................................44
Fiţi insistent în disputarea / restructurarea
convingerilor de bază sau a derivatelor
acestora....................................................45
Folosiţi stiluri de disputare / restructurare
variate......................................................48
Stilul Socratic............................................48
Stilul didactic............................................48
Folositi-vă creativitatea............................50
Arătaţi de ce încrederea superficială în
propriile convingeri...................................52
raţionale nu duce la schimbare................52
pasul 11 încurajaţi-vă clientul să pună în
practică ceea ce a învătat............................53
Identificaţi şi rezolvaţi anticipat posibilele
obstacolele...............................................56

6. Folosiţi sarcini / prescripţii pentru acasă în
diferite etape pe parcursul terapiei..........56
Pasul 12 Verificaţi sarcinile /........................56
prescripţiile pentru acasă.............................56
Asiguraţi-vă că clientul s-a confruntat cu A-ul..............................................................
57
Luaţi în discuţie eşecul în realizarea
sarcinilor / prescripţiilor pentru acasă......58
pasul 13 Facilitaţi procesul de producere a
schimbării.....................................................58
Găsiţi diferite sarcini pentru acasă care să
vizeze aceeaşi convingere iraţională........58
Discutati modelul nonlinearal schimbării. 59
EXEMPLU DE CAZ.............................................61
PASUL 1 Centraţi-vă pe probleme............61
PASUL 3 Evaluaţi C-ul...............................74
PASUL 4 Evaluaţi A-ul...............................74
PASUL 7 Evaluaţi convingerile clientului (6)
.................................................................71
Pasul 10 Pregătiţi-vă clientul pentru a-şi
adânci încrederea în convingerile raţionale
.................................................................85
PASUL 13 Facilitaţi procesul de producere a
schimbării.................................................87
EPILOG.............................................................89
Pasul 8 Stabiliţi legătura între convingerile iraţionale şl C 43
Pasul 9 Disputaţi convingerile Iraţionale
Angajaţi-vă în atingerea obiectivelor disputei Folosiţi
întrebări pe parcursul disputării / restructurării
convingerilor iraţionale
Fiţi insistenţi în disputarea / restructurarea convingerilor
de bază sau a derivatelor acestora Folosiţi strategii de
disputare / restructurare variate Folosiţi stiluri de
disputare / restructurare variate Folositi-vă creativitatea
Pasul 10 Pregătiţi-vă clientul pentru a-şi adânci încrederea în
convingerile raţionale
45
45
46
47
48
49
5
1
53
53
54
iv CUPRINS

7. iv CUPRINS
Arătaţi de ce încrederea superficială în propriile
convingeri raţionale nu duce la schimbare Abordaţi
problematica: „ce gândesc versus ce simt"
Pasul 11 încurajaţl-vă clientul să pună în practică 55
ceea ce a învăţat
Asiguraţi-vă că sarcinile / prescripţiile pentru acasă sunt relevante 56
CUPRINS...........................................................19
PREFAŢĂ...........................................................13
INTRODUCERE..................................................15
TEORIA.............................................................17
PRACTICA.........................................................26
pasul 1 Centraţi-vă pe probleme specifice de
viaţă.............................................................26
Problema preferată de client versus problema
cea mai gravă a clientului........................26
Când clientul Dvs. nu poate indica o problemă
ţintă..........................................................26
Pasul 2 Definiţi şi stabiliţi.............................27
împreună problema ţintă.............................27
Faceţi distincţia dintre problemele emoţionale
şi problemele practice..............................27
Ţintiţi pentru schimbare emoţiile negative
disfuncţionale, nu şi pe cele funcţionale. .28
Ajutaţi-l pe client să schimbe C-urite, nu A-urile..........................................................
20
Pasul 3 Evaluaţi C-ul.....................................22
Căutaţi o emoţie negativă disfuncţională.22
Focalizaţi-vă atentia pe un C emoţional...22
Clarificaţi C-ul...........................................23
Consideraţi frustrarea ca fiind un A, nu un C23

8. iv CUPRINS
Aveţi în vedere motivaţia clientului de a
schimba C-ul.............................................23
pasul 4 Evaluaţi A-ul.....................................35
în evaluarea A-ului, fiţi cât mai precis şi
concret.....................................................35
Identificaţi partea din A care amorsează S-ul
.................................................................36
Reţineţi că A-ul se poate referi la mai multe
aspecte.....................................................29
Pentru început, consideraţi că A este adevărat
.................................................................29
Evitaţi capcanele în procesul de evaluare a lui
A...............................................................30
Dacă încă nu ati identificat A-ul................30
pasul 5 Identificaţi şi evaluaţi problemele
emoţionale secundare..................................34
Stabiliţi când este cazul să lucraţi mai întâi pe
problema..................................................34
emoţională secundară..............................34
pasui 6 Clarificaţi legătura dintre BşC.........35
Evaluaţi atât formele de bază ale convingerilor
iraţionale, cât şi pe cele derivate din acestea
.................................................................37
Amintiţi-vă cele trei convingeri iraţionale de
bază..........................................................37
Stabiliţi legătura între convingerile iraţionale şi C
.....................................................................41
pasul 9 Disputaţi convingerile iraţionale......43
Angajaţi-vă în atingerea obiectivelor disputei
.................................................................43
Folosiţi întrebări pe parcursul disputării /
restructurării.............................................44
credinţelor iraţionale................................44
Fiţi insistent în disputarea / restructurarea
convingerilor de bază sau a derivatelor
acestora....................................................45

9. iv CUPRINS
Folosiţi stiluri de disputare / restructurare
variate......................................................48
Stilul Socratic............................................48
Stilul didactic............................................48
Folositi-vă creativitatea............................50
Arătaţi de ce încrederea superficială în
propriile convingeri...................................52
raţionale nu duce la schimbare................52
pasul 11 încurajaţi-vă clientul să pună în
practică ceea ce a învătat............................53
Identificaţi şi rezolvaţi anticipat posibilele
obstacolele...............................................56
Folosiţi sarcini / prescripţii pentru acasă în
diferite etape pe parcursul terapiei..........56
Pasul 12 Verificaţi sarcinile /........................56
prescripţiile pentru acasă.............................56
Asiguraţi-vă că clientul s-a confruntat cu A-ul
.................................................................57
Luaţi în discuţie eşecul în realizarea
sarcinilor / prescripţiilor pentru acasă......58
pasul 13 Facilitaţi procesul de producere a
schimbării.....................................................58
Găsiţi diferite sarcini pentru acasă care să
vizeze aceeaşi convingere iraţională........58
Discutati modelul nonlinearal schimbării. 59
EXEMPLU DE CAZ.............................................61
PASUL 1 Centraţi-vă pe probleme............61
PASUL 3 Evaluaţi C-ul...............................74
PASUL 4 Evaluaţi A-ul...............................74
PASUL 7 Evaluaţi convingerile clientului (6)71
Pasul 10 Pregătiţi-vă clientul pentru a-şi
adânci încrederea în convingerile raţionale85
PASUL 13 Facilitaţi procesul de producere a
schimbării.................................................87
EPILOG.............................................................89

10. iv CUPRINS
PREFAŢĂ
LA EDIŢIA ÎN LIMBA ROMÂNĂ
I
psihoterapiile cognitive şi comportamentale (cognitiv-comportamentale)
constituie acel segment din familia mai largă a
psihoterapiilor care este cel mai bine validat ştiinţific şi a cărui
eficienţă a fost demonstrată în studii clinice randomizate (randomized
clinical trials). Sub acest nume - psihoterapii cognitiv-comportamentale
- se află mai multe şcoli, cele mai importante fiind:
(1) psihoterapia raţional-emotivă şi comportamentală (REBT; iniţiată
de Albert Ellis); (2) psihoterapia cognitivă (CT; iniţiată de Aaron Beck);
(3) modificările cognitiv-comportamentale (CBM; iniţiate de Donald
Meichenbaum). Aceste şcoli, la rândul lor, au generat mai multe
variaţii precum: (a) terapia prin rezolvare de probleme (problem
solving therapy; dezvoltată de Arthur Nezu); (b) terapia evaluării
cognitive (cognitive appraisal therapy; iniţiată de Richard Wessler); (c)
psihoterapia multimodală (multimodal therapy; iniţiată de Arnold
Lazarus); (d) terapia focalizată pe schemă (schema-focused therapy;
iniţiată de Jeffrey Young) şi altele. Indiferent de tipul de şcoală, sau
de variaţiile acesteia, toate psihoterapiile cognitiv-comportamentale
au un fundament teoretico-experimental comun care le
particularizează ca o orientare distinctă în psihoterapie faţă de
orientările dinamic- psihanalitice sau umanist-existenţiale. Astfel,
asumpţiile fundamentale ale tuturor psihoterapiilor cognitiv-comportamentale
sunt:
(1) Evenimentele de viaţa nu ne afectează răspunsurile/reacţiile în mod
direct, ci modul în care interpretăm evenimentele de viaţă (cogniţiile
noastre/modul în care gândim cu privire la ele) cauzează
răspunsurile/reacţiile noastre cognitive (ex. ideea că nu merit să
trăiesc), comportamentale (ex. izolare şi lipsă de comunicare),
subiectiv-emoţionale (ex. trăire depresivă) şi biologice (ex. creşterea
tensiunii arteriale).
(2) Cogniţiile prin care interpretăm aceste evenimente de viaţă pot fi
identificate. Această identificare poate fi directă, în cazul cogniţiilor

11. iv CUPRINS
conştiente, sau indirectă (ex. prin indicatori comportamentali) în cazul
cogniţiilor inconştiente.
(3) Odată identificate, cogniţiile pot fi schimbate prin tehnici psihologice
specifice; astfel, cogniţiile iraţionale/dezadaptative care generează
răspunsuri disfuncţionale sunt înlocuite cu cogniţii raţionale/adaptative
care generează răspunsuri funcţionale.
Această lucrare prezintă detaliat şi didactic principalele asumpţii
şi tehnici ale terapiei REBT. REBT este prima formă de psihoterapie
cognitiv-comportamentală elaborată de psihologul Albert Ellis din
SUA, la mijlocul secolului trecut (anii 50). Ea a stat la baza apariţiei
celorlalte şcoli sau forme de psihoterapii cognitiv-comportamentale,
Albert Ellis fiind considerat bunicul (grandfather) sau părintele (father)
tuturor psihoterapiilor cognitiv-comportamentale practicate astăzi în
diverse forme. Asociaţia Americană de Psihologie l-a desemnat pe
Albert Ellis ca fiind cel mai important psihoterapeut în viaţă, el şi
americanul Cari Rogers devansându-l pe Sigmund Freud în ceea ce
priveşte influenţa în domeniul psihoterapiei, aşa cum este ea văzută
în SUA şi Canada. REBT este un tratament psihologic bine validat
ştiinţific atât pentru diverse forme de psihopatologie cât şi pentru
tulburări psihosomatice şi probleme de viaţă (pentru detalii vezi Lyons
şi Woods, 1992). REBT se particularizează între celelalte psihoterapii
cognitiv-comportamentale prin focalizarea pe un tip special de
cogniţii, şi anume, cogniţiile iraţionale şi raţionale. Identificarea şi
modificarea credinţelor iraţionale care generează patologie şi
suferinţă, precum şi asimilarea unor credinţe raţionale care generează
o stare de sănătate psihică, constituie punctele fundamentale ale
REBT. Deoarece aceste credinţe raţionale şi iraţionale se constituie în
adevărate filozofii de viaţă REBT este o terapie pretenţioasă, pentru
înţelegerea şi aplicare ei corectă fiind necesar un program de formare
extensiv. Noi speram ca traducerea acestei lucrări să stimuleze
cercetarea şi practica în această formă de psihoterapie şi la noi în
ţară. Considerăm însă această lucrare doar ca un punct de start
pentru cei interesaţi în REBT. Pentru informaţii suplimentare sugeram
consultarea unor lucrări extensive pe această temă (vezi pentru detalii
http://www.rebt.org) precum şi parcurgerea unor programe de formare
acreditate internaţional (pentru informaţii contactaţi Centrul Român de
Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale, str. Republicii nr. 37, Cluj-
Napoca, email: rahcbp@psychotherapy.ro).

12. iv CUPRINS
în încheierea acestei introduceri, ................. .........
ylbert Ellis din New York şi autorilor acestei lucrări (Windy Dryden şi
Raymond DiGiuseppe) pentru acordul pe care şi l-au dat cu privire la
traducerea şi adaptarea acestei lucrări în limba română. De asemenea,
mulţumim psihologului Bianca Macavei pentru prima traducere a
acestei lucrări, traducere care a stat la baza formei finale a lucrării,
adaptată şi corectată de noi.
Lyons, L. C., şi Woods, P. J. (1992). The efficacy of rational-emotive
therapy: A quantitative review of the outcome research.
Clinical Psychology Review, 11, 357-369.
Cluj-Napoca, 23 Noiembrie, 2007
Prof. „Aaron T. Beck" univ. dr. Daniel David (Şeful Catedrei de
Psihologie Clinică şi Psihoterapie; www.clinicalpsychology.ro) Conf.
univ. dr. Adrian Opre (Catedra de Psihologie) Universitatea Babeş-
Bolyai, Cluj-Napoca
INTRODUCERE
Timp de mai bine de un deceniu, am îndrumat numeroşi
practicieni din domeniile sănătăţii mentale în însuşirea cunoştinţelor
fundamentale din terapia raţional-emotivă şi comportamentală

13. iv CUPRINS
(Rational-Emotive Behavioral Therapy). în toată această perioadă s-au
publicat numeroase texte comprehensive de REBT, inclusiv unele
scrise de noi înşine (ex. Dryden, 1987; Ellis & Dryden, 1987; Walen,
DiGiuseppe & Wessler, 1980). Desigur că am utilizat şi recomandat
aceste lucrări în cadrul programelor de formare primară în REBT.
Totuşi, am constatat deseori că aceste cărţi sunt prea extensive
pentru a fi utilizate într- un curs introductiv de REBT şi ne-am dorit să
avem la îndemână un ghid al terapeutului, care să ofere o prezentare
sistematică şi concisă a elementelor esenţiale ale practicii REBT. în
1988 ne-am întâlnit în New York şi am decis să elaborăm un astfel de
ghid, rezultatul fiind cartea pe care o aveţi în faţă.
în partea I, am prezentat pe scurt principiile centrale pentru
înţelegerea paşilor concreţi presupuşi de REBT. Aceşti paşi, detaliaţi
ulterior în partea a II a, vă sunt prezentaţi în ordinea pe care noi o
recomandăm spre utilizare în practica Dvs. clinică şi atunci când vă
consiliaţi colegii1. în partea a III a, este ilustrată aplicarea procesului
REBT pe un caz concret. în final, într-o anexă scrisă de Albert Ellis,
sunt discutate caracteristicile specifice ale REBT, care o deosebesc
de alte tipuri de psihoterapie, mai ales de celelalte abordări cognitiv-comportamentale.
în mediul complex al practicii clinice, rareori clienţii caută ajutor
pentru o singură problemă emoţională. Mai degrabă, aceştia se
prezintă la terapeut acuzând mai multe probleme aparent distincte,
dar în fapt interrelaţionate. Perspectiva generală asupra practicii
REBT, prezentată în acest ghid, este menită mai degrabă a completa
decât a înlocui textele comprehensive, care vă pot ajuta să rezolvaţi
astfel de situaţii complexe şi să practicaţi REBT la cel mai înalt nivel.
Recomandarea noastră este de a parcurge cu atenţie mai întâi acest
ghid, după care este indicat să consultaţi sursele bibliografice
prezentate la finalul acestuia pentru o analiză aprofundată a
procesului terapeutic. Există multe alte materiale utile practicii REBT,
pe care le puteţi comanda la Institutul de Terapie Raţional-Emotivă şi
Comportamentală, 45 East 65,h Street, New York, NY 10021-6593.
Telefon: (212) 535-0822.
1
' Consilierea între colegi este utilizată în toate programele de formare
primară de la Institutul de Terapie Raţional-Emotivă şi Comportamentală
şi constituie o modalitate excelentă de a exersa REBT. Recomandăm
consultarea
sugestiilor prezentate în acest ghid, pentru fiecare pas în parte, pe
parcursul

14. iv CUPRINS
Sperăm să găsiţi în acest ghid o introducere utilă în REBT şi să
priviţi această formă de terapie ca pe o abordare valoroasă în a vă
ajuta clienţii să îşi depăşească problemele emoţionale şi
comportamentale.
4
partea I
TEORIA
în prima parte a acestui ghid, vom prezenta câteva principii
centrale ale REBT, începând cu definirea termenilor de raţionalitate şi
iraţionalitate utilizaţi în cadrul acestei forme de terapie. în continuare,
vom aborda modelul ABC specific REBT şi vom defini trei convingeri
iraţionale de bază ce interferează cu gândirea şi comportamentul
raţional. Apoi, vom descrie două tendinţe biologice fundamentale,
relevante pentru teoria şi practica REBT şi vom prezenta pe scurt
teoria schimbării în terapia raţională şi emotivă. în final, vom oferi o
prezentare succintă a teoriei de la baza REBT.
RAŢIONALITATE VERSUS IRAŢIONALITATE
Din perspectiva REBT, pentru a fi raţională, o persoană trebuie să
fie (a) pragmatică, (b) logică, şi (c) în acord cu realitatea obiectivă.
Aşadar, raţionalitatea se defineşte ca fiind ceea ce îi ajută pe indivizi
să îşi atingă scopurile de bază, este logic (nonabsolutist) şi este
consecvent cu realitatea obiectivă. Invers, iraţionalitatea se referă la

15. iv CUPRINS
ceea ce blochează atingerea scopurilor de bază ale unei persoane,
este ilogic (mai ales dogmatic şi rigid) şi este inconsecvent cu
realitatea obiectivă.

16. MODELUL ABC
Modelul ABC constituie nucleul practicii REBT. în acest model, /4-
ul reprezintă evenimentul activator (activating event), care poate fi
interior sau exterior clientului. Atunci când >A-ul se referă la un
eveniment extern, prezenţa acestuia poate fi confirmată de
observatori neutri (adică, principiul realităţii observabile). Unii terapeuţi
REBT preferă să includă în A doar evenimente observabile sau
evenimente imaginate de client, grupând toate activităţile cognitive
(inclusiv inferenţele) în 8. Totuşi, în acest ghid /4-ul va reprezenta şi
inferenţele sau interpretările clientului referitoare la evenimentul
activator.
S-ul reprezintă convingerile persoanei (beliefs). Acestea sunt
cogniţii evaluative sau reprezentări personale ale realităţii, care pot fi
rigide sau flexibile. Atunci când convingerile sunt rigide, ele sunt
numite convingeri iraţionale şi se exprimă sub forma lui "trebuie cu
necesitate", "este obligatoriu", "este absolut necesar" etc. Atunci când
clienţii pornesc de la premise rigide, ei tind ca, în baza acestora, să
tragă şi concluzii iraţionale. Aceste concluzii iraţionale se prezintă sub
mai multe forme:
1. Gândirea catastrofică: Clienţii vor evalua un eveniment ca fiind mai
mult de 100% negativ, mai rău decât ar trebui cu necesitate să fie.
2. Intoleranţa la frustrare: Clienţii vor aprecia că nu se pot imagina
suportând anumite situaţii sau trăind vreun sentiment de mulţumire
dacă ceea ce ei cred că nu trebuie să se întâmple se întâmplă cu
adevărat.
3. Evaluarea globală negativă: Clienţii vor avea o atitudine extrem de
critică la adresa propriei persoane, a celorlalţi şi/sau a vieţii.
4. Gândirea de tip "întotdeauna sau niciodată": Clienţii vor adopta
atitudini absolutiste (ex. vor considera că vor avea întotdeauna
eşecuri sau nu vor fi niciodată aprobaţi de persoanele semnificative).
Când convingerile deţinute de clienţi sunt flexibile, ele se numesc
convingeri raţionale şi se exprimă deseori sub forma dorinţelor,
preferinţe ... Aceste convingeri nu se vor accentua nlciod= i astfel încât
să atingă nivelul convingerilor dogmatice, rigide de tipul "trebuie cu

17. necesitate", "este obligatoriu", "este absolut necesar" etc. Atunci când
clienţii pornesc de la astfel de premise flexibile, tind ca, în baza
acestora, să tragă concluzii raţionale. Aceste concluzii se prezintă sub
mai multe forme:
1. Evaluarea moderată a caracterului negativ al unui eveniment: La
confruntarea cu un eveniment activator negativ, clienţii vor
concluziona: "Este rău, dar nu groaznic" mai degrabă decât "Este
îngrozitor".
2. Exprimarea toleranţei: Punctele de vedere ale clienţilor vor exprima o
atitudine tolerantă. Spre exemplu, aceştia pot face afirmaţia: "Nu-mi
place acest lucru, dar îl pot suporta".
3. Acceptarea imperfecţiunii: Clienţii se vor accepta pe sine şi îi vor
accepta pe ceilalţi ca fiind fiinţe imperfecte, care nu pot fi evaluate
global ca bune sau rele. De asemenea, aceştia vor considera că
lumea şi condiţiile de viaţă sunt situaţii complexe, cuprinzând aspecte
pozitive, negative şi neutre.
4. Gândirea flexibilă vis a vis de şansa de apariţie a unui eveniment:
Clienţii vor evita să creadă că ceva se va întâmpla întotdeauna sau nu
se va întâmpla niciodată. Mai degrabă, aceştia vor realiza că
majoritatea evenimentelor care au loc în univers se plasează - din
punctul de vedere al frecvenţei de apariţie - pe un continuum, ce se
întinde de la foarte des la foarte rar.
în cadrul modelului ABC, C-ul reprezintă consecinţele emoţionale
şi comportamentale ale credinţelor pe care clientul le are despre A. C-urile
care derivă din convingeri iraţionale, rigide despre A-uri negative
vor fi inadecvate şi se vor numi consecinţe negative disfuncţionale, iar
C-urile care derivă din convingeri raţionale, flexibile despre ,4-uri
negative vor fi adecvate şi se vor numi consecinţe negative
funcţionale (Crawford & Ellls, 1989).
O primă categorie de consecinţe se referă la emoţiile asociate
unui eveniment activator, care sunt de două feluri. Emoţiile negative
disfuncţionale se numesc disfuncţionale pentru unul sau mai multe din
următoarele motive:
1. Conduc la experienţierea durerii şi a disconfortului psihic.
2. Motivează persoana să recurgă la comportamente contrare
propriilor interese.

18. 3. împiedică persoana să se angajeze în comportamentele
necesare atingerii propriilor scopuri.
Prin contrast, emoţiile negative funcţionale se numesc funcţionale
pentru unul sau mai multe din următoarele motive:
1. Atrag atenţia persoanei că ceva blochează atingerea
scopurilor sale, însă nu imobilizează individul.
2. Motivează persoana să recurgă la comportamente care
conduc la dezvoltare personală.
3. încurajează punerea eficientă în practică a comportamentelor
necesare atingerii propriilor scopuri.
în Tabelul 1 sunt prezentate câteva dintre cele mai importante
probleme emoţionale pentru care clienţii recurg la terapie, împreună
cu alternativele lor funcţionale. Alăturat sunt incluse atât credinţele,
cât şi inferenţele cel mai frecvent asociate cu fiecare dintre aceste
emoţii.

19. TABELUL 1. Emoţiile negative funcţionale / disfuncţionale şi
corelatele or cognitive
Inferenţele legate de domeniul
personal
Tipul
convingerii
EmoţiaTipul emoţiei
Ameninţare sau pericol Iraţională AnxietateDisfuncţională
Raţională îngrijorareFuncţională
Pierdere (cu implicaţii pentru
viitor); eşec
Iraţională Trăire
Disfuncţională
depresivă
Raţională TristeţeFuncţională
încălcarea unor reguli per-sonale
(de către sine sau
alţii); ameninţare din partea
altora la adresa propriei
persoane; frustrare
Iraţională FurieDisfuncţională
Raţională NemulţumireFuncţională
încălcarea propriului cod
moral
Iraţională VinovăţieDisfuncţională
Raţională RemuşcareFuncţională
Trădare din partea altuia
(persoana nu merită ceva
mai bun)
Iraţională Sentimente de
Disfuncţională
rănire
Raţională DezamăgireFuncţională
Ameninţare la adresa unei
relaţii care se dorea
exclusivă
Iraţională Gelozie
Disfuncţională
morbidă
Raţională GelozieFuncţională
Slăbiciuni personale
manifestate public
Iraţională RuşineDisfuncţională
Raţională RegretFuncţională
Notă: Inferenţa constituie o interpretare, corectă sau incorectă, care merge
dincolo de realitatea observabilă şi dă sens acesteia. Domeniul personal se
referă la toate aspectele concrete şi abstracte în care este implicată persoana
(Beck, 1976). în teoria raţional-emotivă se face distincţie între aspectele
domeniului personal care se referă la eu-l persoanei şi cele care se referă la
confortul acesteia, deşi ele se află frecvent în interacţiune.

20. CONVINGERILE IRAŢIONALE DE BAZĂ
»
Deşi clienţii îşi exprimă convingerile iraţionale în modalităţi
distincte, personale, aceste convingeri individualizate pot fi
considerate variaţii ale aceloraşi trei tipuri de "TREBUIE" absolutist.
Acestea se referă la următoarele aşteptări:
1. Aşteptări rigide faţă de sine: Această formă de trebuie absolutist se
exprimă frecvent în afirmaţii de genul: "Trebuie să reuşesc în ceea ce
fac şi să fiu aprobat de persoanele semnificative, iar dacă nu se
întâmplă astfel este îngrozitor" sau "Nu pot suporta şi sunt o fiinţă
groaznică atunci când nu sunt iubit de ceilalţi sau când nu reuşesc în
ceea ce fac". Interpretările care au la bază acest tip de credinţă
absolutistă conduc frecvent la anxietate, depresie, ruşine sau
sentimente de vinovăţie.
2. Aşteptări rigide faţă de ceilalţi: Această formă de trebuie absolutist se
exprimă frecvent în afirmaţii de genul: "Trebuie ca toţi ceilalţi să mă
trateze corect şi frumos, iar dacă nu o fac, este îngrozitor şi nu pot
suporta" sau "Ceilalţi sunt nişte fiinţe groaznice dacă nu se comportă
frumos cu mine şi merită să fie pedepsiţi pentru că nu fac ceea ce ar
trebui să facă". Convingerile care au la bază acest tip de credinţă
absolutistă se asociază cu sentimente de furie şi mânie, precum şi cu
atitudini pasiv-agresive şi acte de violenţă.
3. Aşteptări rigide faţă de lume/condiţiile de viaţă: Acest trebuie absolutist
apare frecvent sub forma convingerii conform căreia "Condiţiile mele
de viaţă trebuie cu necesitate să fie aşa cum doresc eu să fie, iar dacă
nu sunt astfel este îngrozitor, nu pot suporta şi îmi este groaznic de
greu". Astfel de convingeri se asociază cu sentimente de
autocompătimire şi rănire, precum şi cu probleme comportamentale
(ex. procrastinare sau adicţii).
INTERACŢIUNEA DINTRE A, B Şl C
în prezentarea succintă a modelului ABC, s-a pornit de la
asumpţia că evenimentele activatoare şi/sau inferenţele despre aceste
evenimente 04-urile) angajează cogniţii evaluative (S-urile), care, la
rândul lor, duc la diverse emoţii şi comportamente (C- urile). în realitate, /
4-urile, 6-urile şi C-urile se află deseori în interacţiuni complexe (Ellis,

21. 1985a). De exemplu, prezenţa unor convingeri rigide în 6 va determina
clientul să facă inferenţe extrem de negative asupra lui A sau să se
centreze pe anumite trăsături ale evenimentului activator la care poate
că nu ar fi atent dacă ar avea convingeri ceva mai raţionale. Astfel,
atunci când o persoană crede că trebuie cu necesitate să nu fie
respinsă social, aceasta va supraestima probabilitatea de a fi respinsă
şi se va centra pe afirmaţiile negative pe care ceilalţi le fac la adresa
sa, ignorând opiniile neutre sau pozitive. în acelaşi fel, experienţierea
anumitor afecte (C-uri), cum ar fi trăirea depresivă, poate determina
clienţii să facă evaluări extrem de negative ale evenimentelor cu care
se confruntă (8-uri). Mai mult, prezenţa unui anumit context în A poate
influenţa evaluările făcute (B-urile), evaluări ce ar fi diferite într-un alt
context. Spre exemplu, o cameră întunecată, străină poate amorsa
mai multe cogniţii generatoare de anxietate decât o cameră bine
iluminată şi familiară.
întrucât o analiză completă a modului în care interacţionează ^-
urile, B-urile şi C-urile depăşeşte scopul acestei discuţii, pentru o
informare mai completă sugerăm consultarea bibliografiei de la
sfârşitul acestui ghid.
DOUĂ TENDINTE BIOLOGICE FUNDAMENTALE
Albert Ellis a atras atenţia asupra faptului că oamenii îşi transformă
extrem de uşor propriile dorinţe în convingeri absolutiste precum
"trebuie cu necesitate", mai ales atunci când aceste dorinţe sunt
puternice (Ellis, 1976). Faptul că facem această substituire atât de
uşor şi frecvent l-a făcut pe Ellis să concluzioneze că această
manifestare constituie o tendinţă biologică fundamentală la majoritatea
persoanelor. Deşi Ellis ia în considerare faptul că şi influenţele sociale
ar putea contribui la o astfel de substituire, acesta consideră că "chiar
dacă toate persoanele ar primi o educaţie cât se poate de raţională,
practic fiecare dintre acestea ar ajunge să îşi transforme frecvent
propriile f^o.erinţe individuale şi sociale în aşteptări rigide faţă de (a)
sine, (b) ceilalţi şi (c) lumea în care trăieşte" (Ellis, 1984a, p.20).
Totuşi, după cum remarcă Ellis, fiinţele umane mai au şi o a doua
tendinţă biologică fundamentală: puterea de a alege şi capacitatea de
a-şi identifica, disputa şi schimba gândirea iraţională. Aşadar, deşi
este posibil ca tendinţa de a gândi iraţional să aibă o componentă
biologică importantă, totuşi nu suntem sclavii acesteia. Putem lupta
pentru a o depăşi, încercând în permanenţă să ne schimbăm
convingerile iraţionale.

22. TEORIA SCHIMBĂRII ÎN REBT
Dat fiind faptul că nu suntem sclavii tendinţei de a gândi iraţional,
o asumpţie importantă a REBT este că oamenii se pot schimba, mai
ales dacă internalizează trei principii fundamentale:
1. Evenimentele activatoare trecute sau prezente nu pot "cauza" emoţii
disfuncţionale sau comportamente dezadaptative. Mai degrabă,
sistemul nostru de convingeri despre aceste evenimente activatoare
determină emoţiile disfuncţionale şi comportamentele dezadaptative.
2. Indiferent de felul în care ne-am generat problemele emoţionale şi
comportamentale în trecut, în prezent ne creăm dificultăţi mai ales
deoarece continuăm să ne reîndoctrinăm cu convingerile noastre
iraţionale.
3. Suntem oameni şi avem tendinţa de a ne crea cu uşurinţă (şi într-o
oarecare măsură natural) probleme; în plus, ne vine foarte uşor să
cultivăm emoţii, gânduri şi comportamente dezadaptative. Cu toate
acestea, pe termen lung putem să depăşim aceste probleme dacă
depunem un efort substanţial şi susţinut pentru a ne disputa
convingerile iraţionale şi consecinţele acestora.
O PERSPECTIVĂ GENERALĂ ASUPRA TEORIEI REBT
REBT constituie o abordare structurată a demersului de rezolvare
a problemelor emoţionale, în care terapeutul adoptă o atitudine activ-directivă
pentru a-şi ajuta clienţii să îşi rezolve dificultăţile. Această
formă de terapie este în esenţă multimodală, adică terapeutul
foloseşte şl îşi încurajează clienţii să folosească o gamă variată de
tehnici cognitive, imagistice, comportamentale şi emoţionale pentru a
facilita schimbarea terapeutică. Terapeuţii REBT consideră că în mare
parte schimbarea care are loc este obţinută de clienţi în viaţa de zi cu
zi, şi mai puţin în cadrul şedinţelor de psihoterapie. Prin urmare,
aceştia prescriu de regulă clienţilor lor "sarcini pentru acasă",
concepute individual pentru a-i ajuta să pună în practică cele învăţate
pe parcursul şedinţelor de psihoterapie.
Partea a ll-a

23. PRACTICA
Paginile următoare cuprind o privire de ansamblu asupra
aspectelor fundamentale ale procesului terapeutic specific REBT,
rezumate în Tabelul 2. Pentru a facilita expunerea, vom pleca de la
asumpţia că problemele emoţionale ale clientului vor fi rezolvate pe
rând. Aşadar, ne vom limita la a prezenta procesul terapeutic cu
referire la o anumită problemă a clientului. încă o dată, este important
de subliniat faptul că un tablou clinic real poate fi mult mai complex
decât ar reieşi din această scurtă analiză.
înainte de a iniţia procesul terapeutic schiţat în următoarele pagini,
este important mai întâi să vă salutaţi clientul şi să stabiliţi aspectele
practice de care acesta ar putea fi interesat (ex., costurile terapiei,
planificarea şedinţelor, etc.).
TABELUL 2 Secvenţele terapiei raţional-emotive şi
_____________comportamentale______________________________
Pasul 1 Centraţi-vă pe probleme specifice de viaţă
Pasul 2 Definiţi şi stabiliţi împreună problema ţintă Pasul 3
Evaluaţi C-ul
Pasul 4 Evaluaţi /A-ul
Pasul 5 Identificaţi şi evaluaţi problemele emoţionale
secundare
Pasul 6 Clarificaţi legătura dintre B şi C
Pasul 7 Evaluaţi convingerile clientului (B)
Pasul 8 Stabiliţi legătura între convingerile iraţionale şi C

24. Pasul 9 Disputaţi convingerile iraţionale
Pasul 10 Pregătiţi-vă clientul pentru a-şi adânci încrederea
în convingerile raţionale Pasul 11 încurajaţi-vă clientul să pună în
practică ceea ce a învăţat
Pasul 12 Verificaţi sarcinile pentru acasă
Pasul 13 Facilitaţi procesul de producere a schimbării
Notă:
A = evenimentul activator;
B = convingeri / credinţe;
C = consecinţe emoţionale şi comportamentale

25. pasul 1 Centraţi-vă pe probleme specifice de
viaţă
După discutarea aspectelor practice presupuse de derularea
terapiei, este bine să stabiliţi imediat orientarea spre rezolvarea de
probleme, specifică REBT, întrebându-vă clientul ce problemă ar dori
să discutaţi prima dată. Stabilirea problemei ţintă transmite clientului
mai multe mesaje. în primul rând, subliniază de la început faptul că
amândoi vă aflaţi acolo pentru a face un anumit lucru bine stabilit
(adică, pentru a ajuta clientul să îşi rezolve problemele emoţionale). în
al doilea rând, exprimă faptul că REBT reprezintă o abordare eficientă
şi ţintită în rezolvarea problemelor emoţionale, în al treilea rând, indică
faptul că veţi fi un terapeut activ şi vă veţi orienta de la început clientul
către discutarea problemelor acestuia.
Problema preferată de client versus problema cea mai gravă a
clientului
Puteţi adopta două strategii de bază atunci când cereţi clientului
Dvs. să se centreze pe o problemă ţintă. într-o primă abordare, puteţi
cere clientului să aleagă problema care-l interesează cel mai mult ("Cu
ce problemă aţi dori „să începem?"). Clientul poate să aleagă sau să
nu aleagă problema cea mai gravă pe care o are. Cea de-a doua
strategie este de a cere clientului să înceapă cu problema cea mai
gravă ("Ce vă deranjează cel mai mult în viaţa Dvs. acum?").
Când clientul Dvs. nu poate indica o problemă ţintă
Ce puteţi face atunci când clientul Dvs. nu reuşeşte să identifice o
problemă asupra căreia să interveniţi? (Această situaţie apare frecvent
când "clientul" este un coleg cu care faceţi o şedinţă de consiliere în
cadrul unui curs de formare în REBT). Mai întâi, asiguraţi-vă clientul
că nu trebuie să aleagă o problemă gravă. Spuneţi-i că este în regulă
să înceapă procesul terapeutic cu o problemă care-l afectează într-o
mai mică măsură. Amintiţi-i că întotdeauna poate fi găsit un aspect pe
care se poate lucra, deoarece fiinţele umane au, de regulă, multe laturi

26. care pot fi optimizate. încurajaţi-vă clientul să caute emoţii şi
comportamente pe care ar dori să le accentueze sau să le estompeze.
O modalitate indirectă prin care vă puteţi ajuta clientul să îşi pună
în evidenţă o problemă este de a-l întreba ce doreşte să obţină în
urma terapiei. După ce acesta îşi structurează un scop, puteţi să îi
puneţi întrebări în legătură cu felul în care acest scop nu este atins în
prezent. Această linie de discuţii poate duce la evidenţierea unor
emoţii şi/sau comportamente care blochează atingerea respectivului
obiectiv. Puteţi apoi continua să exploraţi împreună aceste "bariere",
fără a le eticheta neapărat drept probleme. Denumirea de "problemă"
îi face pe unii clienţi reticenţi la a se implica într-o formă de terapie
orientată pe problemă, cum este REBT. în astfel de cazuri, utilizaţi o
etichetă verbală acceptabilă pentru client.
Pasul 2 Definiţi şi stabiliţi
împreună problema ţintă
De multe ori, tipul problemei clientului Dvs. se clarifică după
discuţia iniţială. în astfel de cazuri, veţi continua cu evaluarea
problemei (Paşii 3, 4 şi 5). Totuşi, când problema clientului este
neclară, sau când acesta identifică mai multe probleme, veţi stabili
împreună în ce anume constă aceasta şi/sau cu care dintre
problemele identificate veţi începe să lucraţi.
Stabilirea unei perspective comune asupra problemei
abordate şi decizia de a lucra asupra acesteia constituie un pas
important în REBT, întrucât duce la întărirea relaţiei terapeutice. O
astfel de abordare permite clientului şi terapeutului să lucreze ca o
echipă şi îl face pe client să se simtă înţeles şi să aibă încredere în
competenţa terapeutului său.
Faceţi distincţia dintre problemele emoţionale şi problemele
practice
După cum a observat şi Bard (1980), REBT este o metodă
psihoterapeutică care-i ajută pe clienţi să îşi depăşească problemele
emoţionale, nu şi dificultăţile practice. Desigur că, mulţi clienţi au
deseori probleme emoţionale legate de problemele lor practice,

27. acestea putând deveni ţinta investigaţiei terapeutice. De asemenea,
pe măsură ce se rezolvă problemele emoţionale ale clienţilor (ex.,
anxietatea), este posibii să se rezolve şi dificultăţile lor practice (ex.,
lipsa banilor), deşi aceste aspecte nu sunt abordate direct în terapie
(Ellis, 1985b). Oricum, este extrem de important să ajutaţi clientul să
înţeleagă această distincţie.
Ţintiţi pentru schimbare emoţiile negative disfuncţionale, nu şi pe
cele funcţionale
în Partea I a acestui ghid, s-a făcut distincţia între emoţiile
negative funcţionale şi emoţiile negative disfuncţionale. Nu încurajaţi
clientul să îşi modifice emoţiile negative funcţionale;

28. 20 PARTEA A ll-A: PRACTICA
aceste reacţii fireşti la evenimentele de viaţă negative ajută individul
(a) să se adapteze adecvat la /A-ul negativ, (b) să facă faţă mai
bine /A-ului şi (c) să schimbe /A-ul într-o manieră constructivă. Pe de
altă parte, concentraţi-vă pe schimbarea emoţiilor negative
disfuncţionale (adică, cele care îşi au originea în convingeri iraţionale).
întrebarea "în ce fel este aceasta o problemă pentru Dvs.?" duce
deseori la o discuţie utilă cu clientul şi vă ajută să identificaţi şi să
definiţi împreună cu acesta o problemă emoţională "reală".
Operaţionalizaţi problemele neclare
Când clientul Dvs. îşi prezintă problema ţintă în termeni vagi sau
neclari, este important să îl ajutaţi să o operaţionalizeze. De exemplu,
dacă clientul spune "Soţia mea este o pacoste", ajutaţi-l să specifice
ce înseamnă operaţional acest lucru (ex., "Ce face soţia Dvs. de aţi
ajuns să spuneţi că este o pacoste şi cum vă simţiţi când ea se
comportă astfel?").
Făcând acest lucru, vă veţi da seama că începeţi să formulaţi
problema în termeni de ABC. Problema practică (sau /A-ul) este
reprezentat de comportamentul soţiei, ceea ce o face să fie o
"pacoste"; problema emoţională (sau C-ul) este emoţia negativă
disfuncţională pe care clientul o experienţiază atunci când soţia nu se
comportă adecvat.
Ajutaţi-l pe client să schimbe C-urite, nu A-urile
O problemă frecvent întâlnită în această etapă este faptul că
clientul doreşte să schimbe mai degrabă -A-ul decât emoţiile
referitoare la A (C-ul). După cum s-a specificat anterior, schimbarea
A-ului constituie o soluţie practică, în timp ce schimbarea C-ului
reprezintă soluţia emoţională. Dacă vă loviţi de astfel de dificultăţi,
aveţi la dispoziţie mai multe strategii cu ajutorul cărora vă puteţi
încuraja clientul să schimbe C-ul înainte de a încerca să modifice -A-ul:
1. Puteţi ajuta clientul să îşi dea seama că va putea schimba mai uşor A-ul
dacă nu mai este afectat emoţional la C de prezenţa acestor
probleme.

29. 2. Este posibil ca uneori clientul să ştie deja cum să schimbe A- ul, dar
să nu poată face asta încă. în acest caz, este important să îl ajutaţi să
înţeleagă că probabil nu îşi poate folosi strategiile eficiente de
rezolvare de probleme pentru a schimba ¿-ul deoarece este afectat
emoţional vis-a-vis de prezenţa problemelor din A.
3 Când clientului îi lipsesc din repertoriul instrumental strategiile rezolutive
eficiente, necesare schimbării A-ului, deseori puteţi să îi focalizaţi
atenţia pe problemele de la C, arătându-i că va putea învăţa astfel de
strategii dacă nu mai este afectat emoţional vis a vis de prezenţa
problemelor din A.
Dacă încă nu puteţi identifica o problemă
Dacă în această etapă nu aţi reuşit încă să cădeţi de acord
asupra unei probleme ţintă, puteţi să sugeraţi clientului Dvs. să ţină un
jurnal cu probleme. încurajaţi-vă clientul să îşi monitorizeze emoţiile
negative pe parcursul următoarei săptămâni şi să noteze ce tip de
emoţii experienţiază şi în ce situaţii apar acestea.
în evaluarea problemei ţintă, fiţi cât mai precis şi concret
Este important să fiţi cât mai precis şi concret atunci când definiţi
şi stabiliţi de comun acord problema ţintă. Clientul Dvs. are o
problemă emoţională şi întreţine anumite convingeri iraţionale în
contexte specifice, aşa încât referirea la aspecte precise şi concrete
vă va ajuta să obţineţi informaţii valide despre A, B şi C. Este bine să
îi explicaţi clientului Dvs. de ce vă centraţi pe aspecte concrete, mai
ales dacă acesta are tendinţa de a-şi prezenta problema în termeni
foarte vagi. Ajutaţi-l să înţeleagă că acurateţea în prezentarea
problemei îl va ajuta să o rezolve cu succes în situaţiile în care se
simte afectat emoţional. O modalitate eficientă de a-i arăta clientului
cum poate dobândi precizie în exprimare este de a-i cere să vă dea
un exemplu recent sau tipic de manifestare a problemei lui (ex., "Când
s-a întâmplat A ultima dată?").
Dacă, după încercări repetate, clientul Dvs. tot nu vă poate oferi
un exemplu concret de manifestare a problemei ţintă, acest lucru
poate indica faptul că există o problemă emoţională secundară
referitoare la problema emoţională primară. Dacă bănuiţi că aşa stau
lucrurile, nu porniţi de la asumpţia că ipoteza Dvs. este corectă;
testaţi-vă ipoteza (vezi Pasul 5 pentru o discuţie detaliată a acestui
aspect).

30. . ~ mrMEMA ll-A: PRACTICA
Pasul 3 Evaluaţi C-ul
în această etapă, puteţi evalua fie C-ul, fie A-ul, în funcţie de ce
aspect al problemei abordează mai întâi clientul Dvs. Pentru
facilitarea discuţiei, vom începe cu aspectele legate de evaluarea C-ului.
Căutaţi o emoţie negativă disfuncţională
Când evaluaţi C-ul, ţineţi minte că problema emoţională a
clientului Dvs. se referă la o emoţie negativă disfuncţională
(inadecvată), şi nu la o emoţie negativă funcţională (adecvată). După
cum s-a arătat anterior, emoţiile negative funcţionale diferă de cele
negative disfuncţionale prin faptul că acestea din urmă implică un
disconfort afectiv puternic, îl determină pe individ să adopte
comportamente dezadaptative şi îi blochează atingerea scopurilor.
în Tabelul 1 din Partea I sunt prezentate denumirile folosite în
teoria REBT pentru a desemna şi distinge cele două tipuri de emoţii.
Deşi această distincţie terminologică este importantă, nu trebuie să
aşteptaţi de la clienţi să utilizeze etichetele verbale exact aşa cum o
faceţi Dvs. De exemplu, clientul Dvs. poate vorbi despre anxietate
atunci când experienţiază de fapt îngrijorare şi vice versa (Dryden,
1986). Este important să identificaţi o emoţie negativă disfuncţională
şi să folosiţi un limbaj comun atunci când discutaţi cu clientul Dvs.
J
despre aceasta. Puteţi fie să încurajaţi clientul să adopte terminologia
specifică REBT, fie să adoptaţi etichetele verbale utilizate de acesta
pentru a descrie emoţii. Oricare ar fi etichetele verbale folosite,
păstraţi aceeaşi terminologie pe tot parcursul terapiei.
Focalizaţi-vă atentia pe un C emoţional
» » 1 >
^ t.
Ştim că un C poate fi emoţional sau comportamental. Totuşi,
deoarece comportamentele dezadaptative sunt deseori defensive
¿H KARTEA a ll-A: practica

31. şi au rolul de a-l ajuta pe individ să evite experienţierea unor emoţii
negative disfuncţionale, considerăm că este mai eficient să evitati
abordarea comportamentelor dezadaptative şi să vă focalizaţi atenţia
pe emoţiile negative disfuncţionale. Astfel, dacă clientul Dvs. doreşte
să renunţe la fumat, consideraţi fumatul ca şi comportament defensiv
şi încurajaţi persoana să îşi identifice emoţiile problematice pe care le-ar
putea experienţia în cazul în care ar renunţa la acest
comportament. Sugerăm adoptarea acestei strategii şi atunci când
problema identificată de client se referă la procrastinare sau alte tipuri
de comportamente evitative.
Clarificaţi C-ul
Atunci când clientul Dvs. identifică un C mult prea vag, există mai
multe tehnici cu ajutorul cărora puteţi clarifica natura acestuia. De
exemplu, puteţi utiliza metode imagistice sau exerciţii gestaltiste cum
sunt tehnica scaunului liber (vezi Passon, 1975) sau tehnica focalizării
a lui Gendlin (1978). Când clienţii lui Ellis au dificultăţi în a identifica o
anumită emoţie, acesta îi încurajează "să îşi dea cu părerea", metodă
ce furnizează informaţii extrem de utile despre C.
Consideraţi frustrarea ca fiind un A, nu un C
Uneori, clienţii Dvs. vor spune că se simt frustraţi referindu-se la
un C. Unii terapeuţi REBT consideră că frustrarea constituie un
eveniment activator (A) şi nu o emoţie (Trexler, 1976). Ca şi C, în
teoria REBT frustrarea este considerată, de regulă, emoţie negativă
funcţională care apare atunci când ceva blochează scopurile
individului. Totuşi, atunci când clientul spune că se simte frustrat, este
posibil ca acesta să se refere la o emoţie negativă disfuncţională. O
modalitate prin care puteţi decide dacă frustrarea resimţită de client
este funcţională sau disfuncţională constă în a-l întreba dacă această
emoţie este sau nu suportabilă. Când clientul spune că emoţia este
insuportabilă, este foarte probabil să experienţieze o emoţie negativă
disfuncţională, care va trebui schimbată.
Aveţi în vedere motivaţia clientului de a schimba C-ul
Se poate întâmpla ca un client să experienţieze emoţii negative
disfuncţionale, pe care să nu fie motivat să le schimbe.

32. PARTEA A l-A: TICA
astă lipsă de motivaţie poate apărea atunci când clientul nu sizează
caracterul distructiv al emoţiei pe care o trăieşte. O astfel de situaţie se
întâlneşte cel mai frecvent în cazul furiei, însă oate apărea şi în cazul
sentimentelor de vinovăţie şi al trăirilor depresive. De aceea, este
recomandabil să evaluaţi în ce măsură clientul sesizează şi înţelege
caracterul disfuncţional şi distructiv al emoţiei ţintă (C). în cazul în care
clientul Dvs. nu înţelege de ce emoţia pe care o trăieşte este
disfuncţională, alocaţi atâta timp cât este necesar pentru a-l ajuta să
sesizeze acest aspect. în esenţă, puteţi realiza acest obiectiv în trei
paşi:
1. Ajutaţi-vă clientul să evalueze consecinţele emoţiei negative
disfuncţionale. Ce se întâmplă atunci când se simte astfel?
Reacţionează într-o manieră constructivă? Se comportă
dezadaptativ? încetează să se mai comporte adecvat?
2. Subliniaţi faptul că scopul vizat este de a înlocui emoţia disfuncţională
cu un corespondent funcţional al acesteia. Clarificarea acestui aspect
poate fi dificilă, mai ales când clientul Dvs. deţine idei rigide despre ce
trebuie să simtă într-o anumită situaţie. Totuşi, cu ajutorul unor
exemple adecvate, clientul va reuşi, de regulă, să înţeleagă că o
persoană poate experienţia emoţii funcţionale în orice situaţie
posibilă.
3. în final, exploraţi care ar fi consecinţele în cazul în care, pus în
aceeaşi situaţie, clientul ar simţi corespondentul funcţional al emoţiei
sale disfuncţionale. întrucât probabil că acesta nu s-a gândit la o
astfel de schimbare, ajutaţi-l să îşi imagineze cum s-ar comporta şi
care ar fi urmările experienţieril emoţiei funcţionale la confruntarea cu
evenimentul activator. Comparaţi efectele emoţiei funcţionale cu cele
ale emoţiei disfuncţionale. De regulă, clientul Dvs. va înţelege
avantajele emoţiei funcţionale, ceea ce îi va creşte motivaţia pentru
schimbarea C-ului.
Evitaţi capcanele în procesul de evaluare a lui C
Puteţi întâlni mai multe capcane atunci când evaluaţi emoţiile
problematice pe care clientul le are la C. Sugestiile de mai jos vă vor
ajuta să le evitaţi:

33. 1. Nu puneţi întrebări care întăresc asumpţia că A cauzează C.
Terapeuţii REBT începători îşi întreabă de multe ori clienţii "Cum
vă face să vă simţiţi această situaţie?". O întrebare alternativă,
care nu ar sugera că A determină C poate fi "Cum vă simţiţi în
situaţia respectivă?".
2. Nu acceptaţi descrieri ale emoţiilor făcute în termeni vagi,
cum ar fi "rău", "supărat", "nenorocit" etc. Când clientul Dvs.
recurge la descrieri ambigue, ajutaţi-l să îşi clarifice emoţiile de la
C (vezi Tabelul 1 din Partea I pentru o distincţie între diferite tipuri
de emoţii negative). De asemenea, nu acceptaţi ca descriptori ai
emoţiilor de la C afirmaţii de genul "Mă simt prins în capcană" sau
"Mă simt respins". Accentuaţi faptul că nu avem emoţii numite
prins în capcană sau respins. Aceşti termeni se referă la
combinaţii de factori situaţi la A, B sau C, şi este important să
separaţi aceste trei tipuri de factori şi să vă asiguraţi că afirmaţiile
pe care clientul le face la C se referă cu adevărat la emoţii. De
exemplu, când clientul spune "Mă simt respins" ajutaţi-l să vadă
că se poate să fi fost respins la A. Apoi, la C, întrebaţi-l cum s-a
simţit vis a vis de faptul că a fost respins (ex., "rănit", "ruşinat",
etc.).
pasul 4 Evaluaţi A-ul
Dacă aţi ales să evaluaţi mai întâi C-ul, pasul următor va fi
evaluarea A-ului. După cum s-a spus anterior, A-ul se referă la
evenimentele activatoare ce pot fi considerate realitate observabilă
(adică, precizia descrierilor pe care clientul le face la A poate fi
confirmată de observatori neutri). Totuşi, în această carte, A-ul va
reprezenta şi inferenţele sau interpretările pe care clientul le face vis a
vis de evenimentul activator.
în evaluarea A-ului, fiţi cât mai precis şi concret
Ca şi atunci când evaluaţi C-ul, este bine să fiţi cât mai precis şi
concret şi atunci când evaluaţi /-ul. De exemplu, întrebaţi când a apărut
ultima dată A-ul, cereţi un exemplu tipic de A sau cel mai relevant
exemplu pe care clientul şi-l aminteşte.

34. Identificaţi partea din A care amorsează S-ul
Pe măsură ce evaluaţi A-ul, ajutaţi-vă clientul să identifice partea
cea mai relevantă a acestuia (adică, partea care îi amorsează
credinţele iraţionale de la 6). Uneori, clarificarea acestei amorse poate fi
îngreunată de inferenţele pe care le face clientul despre situaţia
respectivă. Pe cele mai importante dintre acestea le puteţi identifica
utilizând lanţul inferenţial, tehnică ce vă ajută să clarificaţi cum anume
se leagă între ele inferenţele clientului Dvs.
De exemplu, gândiţi-vă la un client care experienţiază anxietate la
C. Prima tentativă de a afla ce anume îi provoacă anxietate relevă
faptul că acesta se teme de prezentarea pe care trebuie să o facă în
faţa clasei. în acest moment, sarcina Dvs. este de a afia ce anume din
faptul că trebuie să facă o prezentare în faţa clasei constituie un motiv
de teamă şi anxietate, din punctul de vedere al clientului Dvs.:

35. Terapeutul: Ce anume din faptul că trebuie să faci o prezentare în faţa clasei te sperie?
Clientul: Păi, s-ar putea să nu mă descurc foarte bine.
Terapeutul: Haide să presupunem, pentru moment, că aşa va fi. Ce anume îţi provoacă
anxietate când te gândeşti la asta?
Clientul: Păi, dacă nu îmi fac bine sarcinile în clasă, •profesorul îmi va
da o notă proastă.
Terapeutul: Să presupunem că aşa se va întâmpla. Ce este aşa de înfricoşător în asta?
Clientul Că s-ar putea să rămân corigent.
Terapeutul: Şi dacă ai rămâne corigent?
Clientul: Aoleu, păi nu aş mai putea să dau ochii cu tata!
Terapeutul: Dacă i-ai spune tatălui tău că ai rămas corigent, ce crezi tu că ar fi
înspăimântător în asta?
Clientul: Parcă îl văd pe tata - ar fi distrus.
Terapeutul: Şi cum te-ai simţi dacă s-ar întâmpla asta?
Clientul: Vai, ar fi groaznic. N-aş putea suporta să îl văd pe tata plângând - mi-arfi aşa
de milă de el.
Iniţial, clientul Dvs. a prezentat ca şi A faptul că trebuie să facă o
prezentare în faţa clasei. Totuşi, lanţul inferenţial a pus în evidenţă
teama clientului la gândul că tatăl lui ar fi devastat dacă ar afla de
posibilul său eşec. Pentru a verifica dacă acest aspect al evenimentului
activator constituie cel mai relevant factor pentru problema emoţională a
clientului, puteţi nota pe hârtie lanţul inferenţial pe care să îl analizaţi
apoi împreună cu acesta, cerându-i să vă indice care crede el că este
elementul cel mal important. O altă metodă prin care se poate afla dacă
aspectul recent identificat al evenimentului activator este esenţial
constă în manipularea conţinutului din A, urmărind reacţia clientului la
C. De exemplu, puteţi să îi spuneţi clientului Dvs.: "Haide să
presupunem că i-ai spune tatălui tău că ai rămas corigent şi el nu s-ar
supăra - de fapt, ar face faţă destul de bine acestei veşti. Ar influenţa
asta cu ceva teama ta de a face o prezentare în faţa clasei?". Dacă
clientul răspunde afirmativ, este foarte probabil că aţi evaluat ar simţi
anxios, este clar că supărarea tatălui (de la A) nu constituie cel mai
important factor implicat în problema sa emoţională.
După ce aţi stabilit, împreună cu clientul, cel mai relevant aspect al
evenimentului activator, este important să reevaluaţi posibilele modificări
de la C, care au avut loc de la analiza iniţială a problemei până în acest

36. ¿t> PARTEA A ll-A: PRACTICA
moment. De exemplu, considerând că, în cazul de mai sus, noul aspect
din A este într-adevăr factorul central, ar fi foarte important să ajutaţi
clientul să sesizeze faptul că anxietatea sa se leagă mai degrabă de
mila pe care o simte pentru tatăl său la C, decât de orice alte temeri sau
eşecuri pe care le-ar putea avea. Din punctul de vedere al
tratamentului, s-ar deschide aşadar două direcţii: prima ar presupune
centrarea pe anxietatea din C, resimţită de client la gândul că tatăl său
suferă. O variantă alternativă ar fi să cereţi clientului să pornească de la
premisa că noul A (durerea tatălui) s-a produs deja, şi să abordaţi
sentimentele de milă care se presupune că ar apărea la C.
Reţineţi că A-ul se poate referi la mai multe aspecte
Este important să reţineţi că, din punctul nostru de vedere, A-ul
poate fi un gând, o inferenţă, o imagine, o senzaţie sau un
comportament, dar şi orice eveniment care poate fi confirmat de
observatori neutri. Aşadar, emoţiile clienţilor de la C pot să joace şi rol
de A. De exemplu, clientul Dvs. poate trăi sentimente de vinovăţie la C.
Aceste sentimente pot deveni A, iar clientul să simtă jenă (un nou C) vis
a vis de sentimentele de vinovăţie. Deşi acest lucru nu apare
întotdeauna, clienţii pot avea o problemă emoţională secundară vis a
vis de problema emoţională primară. Identificarea prezenţei problemelor
emoţionale secundare presupune o evaluare atentă şi lipsită de
prejudecăţi (vezi Pasul 5).
Pentru început, consideraţi că A este adevărat
Când începeţi să evaluaţi -4-ul, s-ar putea să constataţi că
evenimentul activator central pentru clientul Dvs. reprezintă o
distorsiune majoră a realităţii. în acest caz, aţi putea fi tentat să disputaţi
A-ul. Este bine ca în această etapă să rezistaţi tentaţiei şi să vă
încurajaţi clientul să considere că A este corect. De exemplu, în cazul
prezentat anterior, nu este atât de important să stabiliţi dacă tatăl
clientului s-ar simţi într-adevăr îndurerat la vestea

37. OU r-AK I EA A ll-A: PRACTICA
eşecului fiului său. Mai degrabă, este important să vă îndemnaţi clientul
să considere că A-ul este adevărat pentru a-l ajuta să îşi identifice mai
precis convingerile iraţionale despre A care au condus la emoţiile de la
C.
Evitaţi capcanele în procesul de evaluare a lui A
în evaluarea lui A, există mai multe capcane pe care este bine să le
evitaţi. Sugestiile de mai jos vă vor ajuta în acest sens:
1. Nu cereţi prea multe detalii despre A. Dacă îi permiteţi clientului Dvs. să
vorbească pe larg despre A, vă veţi îndepărta amândoi de abordarea
centrată pe rezolvarea de probleme în demersul de depăşire a
dificultăţilor emoţionale. Dacă clientul vă oferă totuşi prea multe detalii,
încercaţi să reţineţi temele mai importante sau rezumaţi ceea ce aţi
înţeles Dvs. ca fiind aspectul principal al lui A. întrerupeţi cu tact
discursul clientului şi restabiliţi centrarea pe un anumit aspect. De
exemplu, aţi putea spune ceva de genul "Cred că îmi oferiţi mai multe
detalii decât este nevoie în acest moment. Ce anume v-a deranjat cel
mai tare în acea situaţie?".
2. Nu lăsaţi clientul să descrie evenimentul activator în termeni vagi. Ca şi
în cazul evaluării lui C, obţineţi un exemplu de A cât mai concret şi clar
cu putinţă (Un exemplu de A neclar ar fi afirmaţia "Soţia mea a
reacţionat negativ faţă de mine". Spre deosebire de acesta, un A
concret ar fi "Soţia mea m-a făcut bleg când i-am spus că am plâns la
filmul de aseară".)
3. Nu lăsaţi clientul să vorbească despre mai multe evenimente
activatoare în acelaşi timp. în REBT este important să lucraţi cu un
singur A o dată; aşadar, încurajaţi-vă clientul să se centreze pe A-ul pe
care îl consideră reprezentativ pentru contextul în care experienţiază
probleme emoţionale. Asiguraţi-I că veţi aborda şi celelalte evenimente
activatoare ceva mai târziu.
Dacă încă nu ati identificat A-ul
• »
Dacă în această etapă clientul Dvs. nu a reuşit încă să identifice un
eveniment activator clar, încurajaţi-l să ţină un jurnal până la şedinţa
viitoare. în acest jurnal va descrie exemple de

38. ¿t> PARTEA A ll-A: PRACTICA
evenimente activatoare în legătură cu care se simte afectat
emoţional.
Stabiliţi împreună scopurile terapiei
Anterior, s-a subliniat faptul că este important ca terapeutul şi clientul
să cadă de acord asupra problemei ţintă. De asemenea, este bine ca
amândoi să ajungă la un punct de vedere comun asupra obiectivelor
schimbării. în ambele cazuri motivul este acelaşi, şi anume faptul că o
astfel de abordare facilitează relaţia terapeutică şi colaborarea dintre
client şi terapeut.
Când este bine să vă fixaţi scopurile
Există două momente importante pentru a evalua care sunt
obiectivele schimbării pentru clientul Dvs. Primul este momentul în care
stabiliţi împreună problema ţintă (Pasul 2). în această etapă incipientă,
este indicat să asistaţi clientul în a-şi fixa un obiectiv în concordanţă cu
problema, aşa cum a fost ea evaluată într-o primă fază. De exemplu,
dacă problema clientului Dvs. se leagă de faptul că este supraponderal,
un obiectiv iniţial ar fi să atingă şi să îşi menţină o anumită greutate.
Totuşi, s-ar putea să fie nevoie să redefiniţi obiectivul clientului în
etapa de evaluare (Paşii 3, 4 şi 5). De exemplu, să presupunem că
după ce aţi stabilit că scopul clientului este de a atinge şi a-şi menţine o
anumită greutate, evaluarea Dvs. pune în evidenţă faptul că acesta
devine anxios şi mănâncă mult atunci când se plictiseşte. în acest
moment, obiectivul reformulat al clientului poate viza capacitatea
acestuia de a face faţă în mod adecvat senzaţiei de plictiseală, astfel
încât să nu mai recurgă la strategii de coping dezadaptative precum
supraalimentarea. Aşadar, puteţi încuraja clientul să se simtă îngrijorat
(şi nu anxios) de faptul că este plictisit şi să folosească sentimentul de
îngrijorare pentru a face faţă plictiselii într-un mod mai constructiv. Ca
regulă generală, încurajaţi-vă clientul să îşi fixeze ca scop o emoţie
negativă funcţională şi să înţeleagă de ce o astfel de emoţie constituie
un răspuns realist şi adecvat la un eveniment activator negativ de la A.
Ajutaţi-vă clientul să vadă lucrurile în perspectivă
Atunci când stabiliţi împreună cu clientul Dvs. obiectivele
intervenţiei, păstraţi în minte distincţia dintre scopurile pe termen scurt
şi scopurile pe termen lung. Clientul Dvs. ar putea opta

39. ...kKACTICA
PARTEA A l-A: TICA
pentru un obiectiv pe termen scurt, care poate fi dezadaptativ pe termen
lung şi, deci, iraţional (ex., în cazul unei persoane cu anorexie, dorinţa
de a slăbi). Ajutaţi-vă clientul să vadă lucrurile în perspectivă şi obţineţi
acordul acestuia de a lucra pentru a atinge scopuri productive, pe
termen lung.
Evitaţi capcanele în procesul de stabilire a scopurilor
în procesul de stabilire a scopurilor, există mai multe capcane pe
care trebuie să le evitaţi. Sugestiile de mai jos vă vor ajuta în acest
sens:
1. Nu acceptaţi formulările obiectivelor clientului atunci când acestea
exprimă dorinţa de a experienţia o emoţie negativă disfuncţională mai
puţin intensă (ex., "Vreau să simt mai puţină anxietate" sau "Vreau să
mă simt mai puţin vinovat"). Conform ' teoriei raţional-emotive, prezenţa
unei emoţii negative disfuncţionale (ex., anxietate sau vinovăţie) indică
faptul că clientul Dvs. deţine convingeri iraţionale. Ca atare, este indicat
să ajutaţi clientul să facă distincţia între respectiva emoţie negativă
disfuncţională şi corespondentul funcţional al acesteia. îndemnaţi-vă
clientul să îşi fixeze ca obiectiv cel deal doilea tip de emoţie. Aşadar,
acesta va putea alege să simtă îngrijorare în loc de anxietate şi regret
în loc de vinovăţie sau devalorizare.
2. Nu acceptaţi scopuri care arată că clientul Dvs. doreşte să se simtă
indiferent, neutru sau calm în situaţii în care ar fi normal să trăiască o
emoţie negativă funcţională. Emoţiile ce exprimă indiferenţă (ex., calmul
în faţa unui eveniment nefericit) arată că el nu deţine convingeri
raţionale despre situaţia respectivă, astfel încât de fapt acesta îşi
doreşte ca evenimentul să nu se fi întâmplat. Dacă susţineţi scopul
clientului de a se simţi calm sau indiferent în faţa unui eveniment
negativ, îl veţi încuraja să nege existenţa dorinţelor sale în loc să
gândească raţional.
3. Din aceleaşi motive, nu acceptaţi ca şi obiectiv experienţierea unor
emoţii pozitive la confruntarea cu un A negativ. Este nefiresc ca clientul
Dvs. să se simtă, spre exemplu, fericit atunci când se loveşte de un
eveniment de viaţă negativ pe care ar prefera să nu îl întâlnească (ex.,
o situaţie de pierdere sau eşec). Dacă susţineţi scopul clientului de a
simţi confort la confruntarea cu un eveniment negativ, îl veţi încuraja să
PARTEA A ll-A: PRACTICA 33

40. creadă că este bine că s-a întâmplat acel A negativ. O astfel de
atitudine îl va împiedica pe clientul Dvs. să gândească raţona.
Reluând o idee prezentată anterior, atunci când vă încurajaţi
clientul să exp6rienţieze emoţii negative funcţionale la
confruntarea cu evenimentele de viaţă negative, îl ajutaţi să
accepte sau să schimbe respectiva situaţie.
în fine, nu acceptaţi obiective formulate în termeni vagi (ex.,
"Vreau să fiu fericit"). Cu cât clientul Dvs. reuşeşte să îşi
stabilească obiective mai concrete, cu atât acesta va fi mai
motivat să depună efort pentru a-şi schimba convingerile
iraţionale, în vederea atingerii scopurilor.
f, ¿-ÍÍ
PARTEA A l-A: TICA

41. PARTEA A l-A: TICA
pasul 5 Identificaţi şi evaluaţi problemele
emoţionale secundare
Frecvent, clienţii au probleme emoţionale secundare vis a vis de
problemele emoţionale primare. Dacă problema primară a clientului
Dvs. este anxietatea, îi puteţi pune o întrebare de genul "Cum vă simţiţi
vis-a-vis de faptul că sunteţi anxios?", pentru a determina dacă acesta
are într-adevăr o problemă emoţională secundară la problema primară a
anxietăţii (ex. este depresiv faţă de faptul că este anxios).
Stabiliţi când este cazul să lucraţi mai întâi pe problema
emoţională secundară
i
Este indicat să abordaţi mai întâi problema emoţională secundară,
dacă este îndeplinită oricare din următoarele trei
condiţii:
1. Problema emoţională secundară interferează puternic cu
încercările de rezolvare a problemei primare. O astfel de interferenţă
se poate manifesta fie în timpul şedinţelor de psihoterapie, fie în
viaţa cotidiană a clientului.
2. Din punct de vedere clinic, problema secundară este mai importantă
decât cea primară.
3. Clientul înţelege raţiunea de a lucra mai întâi pe problema emoţională
secundară.
Ar fi de dorit să îi prezentaţi clientului o explicaţie plauzibilă pentru
decizia de a începe cu problema secundară. Dacă după oferirea
explicaţiei clientul doreşte în continuare să lucreze pe problema
primară, veţi începe cu aceasta. Oricare altă decizie v-ar putea periclita
relaţia terapeutică de colaborare pe care aţi stabilit-o deja.
,M crt M II-A: PRACTICA

42. PARTEA A l-A: TICA
Căutaţi problemele emoţionale vis a vis de emoţiile negative
funcţionale
După evaluarea problemei primare declarate a clientului Dvs., s-ar
putea să ajungeţi la concluzia că aceasta este o emoţie negativă
funcţională (ex., tristeţe legată de o pierdere importantă), în acest caz,
verificaţi dacă nu cumva clientul Dvs. are o problemă vis a vis de
această emoţie funcţională. De exemplu, acesta se poate simţi jenat
deoarece este trist. Dacă lucrurile se prezintă astfel, stabiliţi de comun
acord că problema emoţională secundară (sentimentul de jenă) va
deveni problema ţintă a clientului şi începeţi să evaluaţi această nouă
problemă.
Identificaţi prezenţa sentimentului de jenă
După cum am văzut anterior, atunci când clientul este reticent în a
dezvălui faptul că are o problemă emoţională, este posibil ca acesta să
se simtă jenat de faptul că are o problemă sau că trebuie să vorbească
despre ea unui terapeut. Când bănuiţi că aşa stau lucrurile, întrebaţi
clientul cum crede că s-ar simţi dacă ar avea o problemă emoţională
legată de evenimentul activator adus în discuţie. Dacă acesta afirmă că
s-ar simţi jenat, stabiliţi de comun acord să consideraţi sentimentul de
jenă ca problemă ţintă cu care să începeţi să lucraţi, înainte de a
încuraja clientul să abordeze problema la care se gândise iniţial.
pasui 6 Clarificaţi legătura dintre BşC
Până în acest moment, au fost evaluate elementele de la A şi C
ale problemei primare sau secundare cu care a venit clientul Dvs.
Următorul pas constă în clarificarea legăturii dintre B şi C - ideea că
problemele emoţionale ale clientului sunt determinate, în mare parte,
de convingerile acestuia, mai degrabă decât de evenimentele
activatoare deja evaluate. Parcurgerea acestei etape este esenţială.
Dacă clientul Dvs. nu înţelege că problema lui emoţională este
determinată de convingerile pe care le are, nu va pricepe de ce
încercaţi să îi evaluaţi credinţele în etapa următoare a procesului
terapeutic. Ulzarea unui exemplu nelegat de problema clientului
poate fi de folos în explicarea acestei noţiuni. în lucrările de REBT
listate la finalul acestei cărţi (ex., Dryden, 1987; Ellis & Dryden, 1987;
Walen şi colab., 1980) puteţi găsi exerciţii şi metafore care să
faciliteze înţelegerea acestui concept.

44. pasul 7 Evaluaţi convingerile
clientului (B)
Pe parcursul evaluării B-ului, păstraţi în minte distincţia dintre
convingerile raţionale şi convingerile iraţionale, şi ajutaţi-vă clientul să
înţeleagă diferenţa dintre aceste două tipuri de gândire.
Evaluaţi atât formele de bază ale convingerilor iraţionale, cât şi pe
cele derivate din acestea
în Partea I s-a arătat cum convingerile iraţionale pot fi împărţite în
forme de bază şi derivate ale acestora. în această etapă a procesului
terapeutic, este bine să evaluaţi cu atenţie convingerile iraţionale ale
clientului Dvs. în evaluarea pe care o faceţi, focalizaţi-vă atât pe
formele de bază (trebuie cu necesitate, este obligatoriu, este absolut
necesar etc.) cât şi pe cele patru derivate ale acestora: (a) gândirea
catastrofică, (b) intoleranţa la frustrare, (c) evaluarea globală negativă
şi (d) gândirea în termeni de "întotdeauna sau niciodată". Pe parcursul
evaluării, puteţi fie să utilizaţi terminologia REBT referitoare la aceste
procese, fie să folosiţi limbajul clientului, asigurându-vă că etichetele
verbale ale acestuia exprimă corect convingerile iraţionale. Decideţi
pentru care dintre aceste variante veţi opta, în funcţie de feedback-ul
primit de la client despre utilitatea acestora.
Amintiţi-vă cele trei convingeri iraţionale de bază
în timp ce evaluaţi convingerile iraţionale ale clientului Dvs.,
păstraţi în minte cele trei tipuri de trebuie absolutist prezentate în
Partea I: aşteptările rigide faţă de sine, aşteptările rigide faţă de ceilalţi
şi aşteptările rigide relativ la lume/condiţiile de viaţă.

45. Faceţi distincţia dintre trebuie absolutist şi alte forme de trebuie
Pe măsură ce evaluaţi formele de bază ale convingerilor sale
iraţionale, clientul Dvs. ar putea folosi termenul de trebuie, cuvânt ce
are mai multe înţelesuri în limba engleză (ca, de altfel, şi în limba
română). Multe dintre utilizările cuvântului trebuie nu sunt legate de
problemele emoţionale ale clientului Dvs. Printre acestea se numără
formele care exprimă preferinţa (ex., "Ar trebui să îţi tratezi copiii cu
respect"), forme care exprimă date empirice (ex., "La amestecarea a
două părţi de hidrogen cu o parte de oxigen trebuie să se obţină apă")
precum şi forme care exprimă o recomandare (ex., "Trebuie să mergi
să vezi piesa aceea excelentă care se joacă la teatrul local").
în teoria raţional-emotivă şi comportamentală, se pleacă de la
ipoteza că doar trebuie absolutist se leagă de tulburările emoţionale.
Dacă pentru clientul Dvs. diferitele sensuri ale cuvântului trebuie
creează confuzie, este bine să îl înlocuiţi cu forma trebuie cu
necesitate pentru a exprima prezenţa unei convingeri iraţionale de
bază (Comparaţi, de exemplu, expresia "Trebuie să fiu admirat de
colegii mei" cu cea de "Trebuie cu necesitate să fiu admirat de colegii
mei"). Experienţa noastră clinică, precum şi cea a lui Ellis, arată că
formularea trebuie cu necesitate exprimă mai bine decât trebuie ideea
de aşteptare rigidă, inflexibilă. Ajutaţi-vă clientul să distingă mai ales
între trebuie absolutist şi trebuie ce exprimă preferinţe.
Folosiţi întrebări pentru evaluarea convingerilor iraţionale
Apelaţi la întrebări atunci când evaluaţi convingerile iraţionale ale
clientului Dvs. O întrebare standard utilizată frecvent de terapeuţii
REBT este "Ce anume ţi-ai spus referitor la A de te-a afectat la C?".
Acest tip de întrebare deschisă are atât avantaje, cât şi dezavantaje.
Principalul avantaj al unei astfel de chestionări constă în faptul că
reduce mult probabilitatea de a-i sugera clientului conţinutul
convingerilor sale. Dezavantajul major ar fi că rareori clientul va
răspunde prin exprimarea unei convingeri iraţionale. Mai degrabă,
acesta vă va oferi în continuare inferenţe despre A - care ar putea fi
mai puţin relevante decât cea la care v- aţi oprit la Pasul 4.
De exemplu, să presupunem că clientul Dvs. este extrem de
anxios la gândul că ceilalţi îl vor considera un prost dacă se bâlbâie în
public. întrebându-l "Ce ţi-ai spus referitor la atitudinea critică a celorlalţi
de te-a determinat să fii anxios?" aţi putea obţine răspunsul "M-am

46. gândit că ei nu mă plac". Observaţi că acest gând este, de fapt, o
inferenţă şi că încă nu aţi reuşit să aflaţi convingerea iraţională a
clientului. în acest punct, scopul Dvs. ar fi să vă ajutaţi clientul să
înţeleagă că afirmaţia sa nu exprimă o convingere iraţională şi să îl
învăţaţi cum să îşi identifice convingerile iraţionale referitoare la A. Puteţi
realiza acest lucru alternând ingenios întrebările deschise cu explicaţiile
mai didactice.
Ce alte întrebări deschise aţi mai putea folosi în evaluarea
convingerilor iraţionale ale clienţilor Dvs.? Walen şi colab. (1980) reţin
mai multe variante, cum ar fi "Ce ţi-a trecut prin minte?", "Te gândeai
la ceva anume?", "La ce te gândeai în acel moment?" şi "îţi aminteşti
la ce te gândeai atunci?". încă o dată, reţineţi că s-ar putea ca clientul
Dvs. să nu exprime spontan o convingere iraţională, ca răspuns la
aceste întrebări; este posibil ca acesta să aibă încă nevoie de o
îndrumare mai didactică.
O alternativă la utilizarea întrebărilor deschise la A ar fi folosirea
întrebărilor bazate pe teorie (adică, întrebări derivate direct din teoria
raţional-emotivă şi comportamentală). De exemplu, pentru a obţine un
răspuns care să exprime un trebuie (adică, o credinţă bazală), puteţi
întreba "Ce aşteptări aveţi faţă de atitudinea critică a celorlalţi, de vă
afectează atât de mult la C?". Pentru a evidenţia prezenţa credinţelor
derivate din trebuie, aţi putea întreba "Ce fel de om v-aţi gândit că
sunteţi când v-aţi bâlbâit şi v-aţi atras dispreţul celorlalţi?".
Avantajul întrebărilor bazate pe teorie este că orientează clientul
spre identificarea convingerilor iraţionale. Partea proastă este că
există în acest caz pericolul de a sugera clientului o convingere
iraţională pe care poate nu o are. Totuşi, puteţi reduce acest pericol
dacă aţi stabilit anterior faptul că el are o emoţie negativă
disfuncţională la C.

48. PARTEA A l-A: TICA
Stabiliţi legătura între
convingerile
iraţionale şi C
pasul 8
După ce aţi evaluat riguros convingerile iraţionale ale clientului -
atât cele bazale, cât şi derivatele lor - asiguraţi-vă că acesta înţelege
legătura dintre convingerile sale iraţionale şi emoţiile disfuncţionale de
la C, înainte de a trece la disputarea respectivelor convingeri. Aşadar,
aţi putea spune "Realizaţi că atâta timp cât pretindeţi ca toţi ceilalţi să
nu vă critice, veţi ajunge să fiţi anxios la gândul că acest lucru s-ar
putea întâmpla?" sau "Vă daţi seama că dacă vă desconsideraţi
deoarece ceilalţi vă consideră prost, veţi fi anxios la gândul că aceştia
s-ar putea să vă dispreţuiască?". Dacă clientul Dvs. răspunde
afirmativ, puteţi încerca să îl ajutaţi să surprindă legătura B-C (ex.,
"Aşadar, pentru a înlocui sentimentul de anxietate cu unul de
îngrijorare, ce ar trebui să schimbaţi prima dată?"). Orientarea
clientului spre surprinderea acestei legături este deseori mai eficientă
decât a-i spune direct acestuia că există o astfel de relaţie. Dacă
clientul Dvs. spune că înţelege că pentru a-şi modifica emoţiile trebuie
să îşi schimbe convingerile, înseamnă că a surprins ideea centrală.
Când, însă, acesta nu poate vedea legătura, insistaţi în continuare
pentru a clarifica această relaţie, înainte să treceţi la disputarea
convingerilor.

50. pasul 9 Disputaţi convingerile iraţionale
După evaluarea atentă a problemei ţintă, identificarea şi evaluarea
problemelor emoţionale secundare şi clarificarea legăturii B-C, pasul
următor constă în disputarea convingerilor iraţionale ale clientului Dvs.
Angajaţi-vă în atingerea obiectivelor disputei
Obiectivul principal al disputei în această etapă a procesului
terapeutic în REBT este de a-l face pe client să realizeze că
majoritatea convingerilor sale iraţionale sunt nefolositoare (adică,
conduc la emoţii disfuncţionale), ilogice şi inconsecvente cu realitatea,
şi că alternativele lor (adică, convingerile raţionale) sunt folositoare,
logice şi consecvente cu realitatea.
Dacă reuşiţi să vă ajutaţi clientul să înţeleagă aceste concepte în
această etapă, nu vă bazaţi totuşi pe faptul că încrederea pe care o
are în convingerile raţionale va fi puternică. Ajutaţi-I să înţeleagă
distincţia dintre încrederea superficială şi încrederea profundă într-o
convingere raţională. De asemenea, insistaţi pe faptul că, în această
etapă, chiar şi încrederea superficială într-o convingere raţională
alternativă (adică, înţelegerea intelectuală) reprezintă un semn de
progres, deşi este insuficientă pentru a determina prin sine
modificarea emoţiei.
Păstrând focalizarea asupra problemei ţintă, scopurile disputării
sunt de a-l face pe client să înţeleagă următoarele aspecte:
1. Trebuie absolutist Nu există dovezi care să susţină aşteptările
rigide ale clientului, însă astfel de dovezi pot fi aduse în sprijinul
preferinţelor sale. (După cum spune deseori Ellis, "Probabil că nu
există în univers nici un trebuie cu necesitate").
2. Gândirea catastrofică: Ceea ce clientul defineşte ca fiind
îngrozitor (adică, 101% rău) constituie un nonsens. în realitate,

51. toate experienţele se înscriu într-un registru de nocivitate care merge
de la 0-99,9 %.
3. Intoleranţa la frustrare: Practic, clientul Dvs. poate suporta
întotdeauna ceea ce el crede că nu poate suporta şi poate simţi o
anumită mulţumire chiar şi atunci când evenimentele neplăcute de la
A continuă să se manifeste.
4. Evaluarea globală negativă: Acesta este un concept inconsecvent cu
realitatea, ilogic şl care duce la probleme emoţionale. Alternativa este
ca clientul Dvs. să accepte că propria-i persoană, cei din jurul său şi
lumea în care trăieşte reprezintă realităţi complexe şi imperfecte - mult
prea complexe pentru a putea fi evaluate global.
5. Gândirea de tip "întotdeauna sau niciodată": Este puţin probabil ca
clientul Dvs. să fie întotdeauna respins sau să nu reuşească niciodată
în ceea ce face. El nu este nici respingător prin sine însuşi, şi nici un
ratat complet.
Mult mai târziu în procesul terapeutic (la un moment care
depăşeşte obiectivele acestui ghid), scopul Dvs. va fi de a ajuta
clientul să internalizeze o gamă largă de convingeri raţionale, astfel
încât acestea să devină parte a unei filosofii de viaţă raţională.
Folosiţi întrebări pe parcursul disputării / restructurării
credinţelor iraţionale
i i
Să presupunem că urmează să disputaţi o convingere iraţională
care apare în forma unui trebuie. Primul pas în secvenţa disputării
este de a căuta dovezile ce susţin respectivul trebuie. Unele dintre
întrebările standard prin care se poate realiza acest lucru sunt "Ce
dovezi ai că tu trebuie, orice s-ar întâmpla?", "Unde este dovada?",
"Crezi cu adevărat că trebuie?", şi "Unde scrie că trebuie?".
Asiguraţi-vă că clientul răspunde la întrebările pe care i le-aţi pus.
De exemplu, la întrebarea "De ce trebuie să reuşeşti?" clientul poate
răspunde "Pentru că aş avea anumite avantaje dacă aş reuşi.".
Observaţi că clientul nu a răspuns la întrebarea pusă, ci la o alta, şi
anume "De ce este preferabil să reuşeşti?". De fapt, este bine să aveţi
în vedere faptul că acesta nu va oferi de la început răspunsuri corecte la
întrebările puse.

52. Conform teoriei REBT, la întrebarea "De ce trebuie să reuşeşti?"
există un singur răspuns corect, şi anume "Nu există nici un motiv
pentru care trebuie să reuşesc, deşi aş prefera să reuşesc". Când
clientul Dvs. oferă orice alt răspuns, va trebui să îl ajutaţi să înţeleagă
de ce răspunsul său este fie (a) incorect pentru întrebarea pe care i-aţi
pus-o, fie (b) corect pentru o altă întrebare. Pe parcursul acestui
proces, folosiţi o combinaţie de întrebări şi scurte explicaţii didactice
până când clientul Dvs. oferă răspunsul corect şi înţelege de ce
acesta este corect.
Ca şi parte a procesului de înţelegere, ajutaţi-vă din nou clientul
să facă distincţia dintre convingerile sale raţionale şi cele iraţionale. O
modalitate prin care puteţi realiza acest lucru este de a scrie pe hârtie
următoarele două întrebări:
1. De ce trebuie cu necesitate să reuşeşti?
2. De ce este preferabil, dar nu absolut necesar, să reuşeşti?
Cereţi clientului Dvs. să răspundă la aceste întrebări. Este foarte
probabil ca acesta să vă dea acelaşi răspuns la ambele. în acest caz,
ajutaţi-l să înţeleagă că justificarea pe care a oferit-o este o dovadă în
sprijinul convingerii sale raţionale, nu şi a celei iraţionale. După cum
am subliniat anterior, ajutaţi-l să realizeze că unicul răspuns la o
întrebare ce vizează realitatea lui trebuie cu necesitate este, pentru a-l
parafraza pe Ellis, "Probabil că nu există în univers nici un trebuie cu
necesitate".
Fiţi insistent în disputarea / restructurarea convingerilor de bază
sau a derivatelor acestora
Am arătat anterior că este important să disputaţi atât convingerile
iraţionale de bază sau premisele clientului Dvs., cât şi cel puţin una
dintre cele patru derivate ale acestora (gândirea catastrofică,
intoleranţa la frustrare, evaluarea globală negativă, sau gândirea
"întotdeauna sau niciodată"). Totuşi, dacă aţi început să disputaţi o
convingere iraţională bazală, insistaţi până când reuşiţi să îi dovediţi
clientului că nu există dovezi în sprijinul unei astfel de convingeri,
înainte de a începe să disputaţi convingerile derivate din acea
premisă.
A trece de la convingerea de bază la derivatele ei (şi de la
derivate la convingerea de bază) poate genera confuzie în mintea

53. 48 PARTEA A ll-A: PRACTICA
clientului. Totuşi, dacă aţi insistat suficient pe disputarea unei
convingeri de bază, iar acest lucru nu s-a dovedit util pentru clientul
Dvs., este bine să vă reorientaţi atenţia către una dintre convingerile
derivate şi să vedeţi care este reacţia acestuia. Pentru unii clienţi, este
mai uşor să înţeleagă de ce sunt iraţionale convingerile lor derivate,
decât să surprindă de ce este iraţional acel trebuie cu necesitate
bazai.
Folosiţi strategii de disputare / restructurare variate
Există trei strategii de disputare fundamentale. Când puteţi, este
bine să le utilizaţi pe toate trei:
1. Focalizarea pe aspecte logice: în acest caz, scopul Dvs. este
de a-l ajuta pe client să înţeleagă de ce convingerea sa iraţională
este ilogică. Faceţi-vă clientul să înţeleagă că doar pentru că el
doreşte ca un lucru să se întâmple nu înseamnă că acel lucru
trebuie obligatoriu să se întâmple. Puneţi întrebarea "Unde este
logica acestei convingeri?" şi accentuaţi faptul că transformarea
arbitrară a unei preferinţe în regulă ţine de fantezie şi nu de
realitate.
2. Focalizarea pe aspecte empirice: în acest caz, scopul Dvs.
este de a-i arăta clientului că convingerile lui iraţionale de bază şi
derivatele acestora sunt aproape întotdeauna inconsecvente cu
realitatea empirică. Astfel, folosiţi întrebări care cer clientului să
aducă dovezi în sprijinul convingerilor sale iraţionale (ex., "Ce
dovezi ai pentru asta?"). De exemplu, puteţi arăta clientului că
dacă ar exista dovezi care să justifice convingerea lui conform
căreia trebuie cu necesitate să reuşească, atunci ar trebui să
reuşească indiferent de ce crede el. Dacă, însă, nu a reuşit în
prezent, acest lucru dovedeşte că acea convingere iraţională
contrazice realitatea.
3. Focalizarea pe aspecte pragmatice: Scopul centrării pe
consecinţele pragmatice ale menţinerii convingerilor iraţionale este
de a arăta clientului că, atâta timp cât el crede în acel trebuie
absolutist şi în derivatele acestuia, va continua să fie afectat
emoţional. Folosiţi întrebări de genul "La ce altceva vei ajunge

54. dacă vei continua să crezi că trebuie neapărat să reuşeşti, în afară
de anxietate şi depresie?".

55. După disputarea convingerii iraţionale, clientul Dvs. trebuie să
înveţe să o înlocuiască cu o alta raţională. Este bine să elaboraţi
împreună noua convingere raţională, făcând-o cât mai adaptativă vis-a-vis
de A. După ce aţi construit împreună cu clientul o convingere
raţională alternativă, disputaţi-o logic, empiric şi pragmatic pentru a-i
dovedi acestuia că este într-adevăr raţională. Este mult mai util ca el
să vadă dovezile care arată că gândurile raţionale sunt mai bune, decât
să audă de la Dvs. acest lucru.
Folosiţi stiluri de disputare / restructurare variate
Deşi pot exista o mulţime de variaţii individuale, patru dintre
stilurile fundamentale de disputare a convingerilor iraţionale sunt stilul
Socratic, stilul didactic, stilul umoristic şi autodezvăluirea.
Stilul Socratic
Când utilizaţi stilul de disputare Socratic, sarcina Dvs. principală
este de a pune întrebări ce vizează aspectele ilogice, inconsecvente
cu realitatea sau dezadaptative ale convingerilor iraţionale deţinute de
client. Scopul acestui stil este de a-l încuraja pe clientul Dvs. să
gândească de unul singur, mai degrabă decât să accepte punctul Dvs.
de vedere pe motiv că aveţi autoritate ca terapeut. Deşi acest stil se
bazează, în principal, pe întrebări, poate include şi scurte explicaţii
menite să corecteze ideile eronate ale clientului.
Stilul didactic
Deşi terapeuţii REBT preferă stilul Socratic, chestionarea cu
ajutorul întrebărilor nu se dovedeşte întotdeauna eficientă. în acest
caz, puteţi opta să explicaţi pe larg, într-o manieră mai didactică, de
ce o convingere iraţională este dezadaptativă şi de ce o convingere
raţională este mai utilă. Este foarte probabil să fie nevoie să recurgeţi
la diferite explicaţii didactice în cazul fiecărui client pe care-l aveţi, la
un moment sau altul pe parcursul procesului terapeutic.
Când folosiţi explicaţiile didactice, asiguraţi-vă că clientul a înţeles
ce i-aţi spus, rugându-l din când în când să parafrazeze cele
prezentate anterior. Puteţi spune, de exemplu, "Nu sunt sigur că m-am
exprimat suficient de clar până aici - poate aţi putea să spuneţi cu
cuvintele Dvs. ce credeţi că am încercat eu să vă zic". Nu acceptaţi,
fără a verifica prin întrebări semnalele nonverbale (ex., clătinat din
cap) ca dovezi că clientul a înţeles ce aţi vrut să îi comunicaţi. Aşa
cum spune deseori unul dintre colegii noştri (R.D.), "Nu există curs
bun fără evaluare finală".

56. Stilul umoristic
PARTEA A l-A: TICA
în cazul unora dintre clienţi, o modalitate eficientă de a demonstra
că nu există dovezi justificative pentru convingerile iraţionale este
folosirea umorului sau a exagerărilor ilare. După cum au observat
Walen şi colab. (1980):
Când clientul spune "Este îngrozitor că mi-am picat examenul!",
terapeutul poate răspunde "Ai absolută dreptate! Nu numai că este
îngrozitor, dar nu văd cum ai mai putea supravieţui după aşa ceva.
Este cel mai groaznic lucru pe care l-am auzit în viaţa mea. Este atât
de înspăimântător că nici nu pot vorbi despre asta. Haide să
schimbăm repede subiectul." De multe ori, astfel de afirmaţii
paradoxale atrag atenţia clientului asupra lipsei de sens a
convingerilor iraţionale şi nu vor mai fi necesare explicaţii detaliate
pentru ca acesta să înţeleagă despre ce este vorba.
Folosiţi exagerările ilare ca şi strategie de disputare a
convingerilor iraţionale doar dacă (a) aţi reuşit să stabiliţi o relaţie
terapeutică bună cu clientul, (b) aţi observat că clientul Dvs. are simţul
umorului şi (c) afirmaţiile Dvs. ilare vizează ¡raţionalitatea
convingerilor clientului şi nu clientul ca persoană.
Autodezvăluirea
O altă modalitate eficientă de a disputa credinţele iraţionale ale
clientului presupune ca terapeutul să recurgă la autodezvăluiri. în
modelul coping al autodezvăluirii, veţi arăta că (a) aţi avut o problemă
similară cu problema clientului, (b) aţi avut cândva o convingere
iraţională asemănătoare cu cea a clientului Dvs. şi (c) v-aţi schimbat
acea convingere iraţională şi acum nu mai aveţi problema respectivă.
De exemplu, unul dintre colegii noştri (W.D.) a folosit exemplul
personal pentru a arăta cum şi-a depăşit anxietatea legată de faptul
că se bâlbâia în public.
Dezvălui clientului că obişnuiam să cred că "Nu trebuie să mă bâlbâi".
Pe urmă, accentuez faptul că această convingere îmi creştea
anxietatea în loc să mi-o diminueze. După aceea, îi arăt cum mi-am
disputat această convingere ¡raţională demonstrându-mi că nu există
dovezi care să o susţină, iar apoi mi-am înlocuit-o cu următoarea
convingere raţională: "Nu există dovezi care să arate că eu nu trebuie să
mă bâlbâi. Dacă mă bâlbăi, mă bâlbâi şi gata. Asta este neplăcut, dar
nicidecum groaznic". Pe urmă, îi descriu cum m-am străduit să aplic în