SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 27
„Le puteţi dărui
copiilor dragostea,


dar nu şi gândurile
     voastre,
   căci ei îşi au
  gândurile lor.”


   (Kahlil Gibran,
Misiunea de a fi părinte este deosebit de grea.
A fi părinte e o meserie în toată puterea
cuvântului, cu deosebirea că în acest caz
trebuie să muncim cu normă întreagă, zi şi
noapte, fără să beneficiem de concedii anuale
plătite sau de pauzele determinate de reviziile
tehnice.

O meserie din care nu se pune problema să
demisionăm, ba dimpotrivă, pentru că există
riscul să fim consideraţi „nedemni”. O
meserie care se învaţă din mers, pe tot
parcursul vieţii, şi pentru care nu se
organizează cursuri de specializare. O
meserie care se construieşte în fiecare zi şi în
care greşelile ne ameninţă la fiecare pas,
refuzându-ne dreptul de a greşi.
Majoritatea frustrărilor slujbei de părinte apar pentru că noi
nu avem un model bine trasat, un « plan de bătaie », pentru a
răspunde aşa cum trebuie la toate situaţiile inevitabile cu care ne
confruntăm. Ar trebui să avem anumite jaloane, trasate foarte clar,
precum au aviatorii lumini la aterizare, care să ne arate încotro să ne
îndreptăm nava familiei. Dorim principii călăuzitoare care ne vor
ajuta să ne creştem copiii sănătoşi şi în siguranţă.
        La şcoala părinţilor are acces liber oricine. Nu se asigură o
specializare, nu se oferă diplome sau certificate de absolvire. Nu se
organizează examene şi nu se dau alte note decât cele acordate de
proprii noştri copii.
        Nu există restricţii… Ce se întâmplă însă când cineva nu
şi-a învăţat lecţia?
A fi părinte înseamnă
deopotrivă a da (a-i ajuta
pe copii să realizeze ceea ce
vor, pentru că aceştia nu au
suficientă forţă, şi a le oferi
sprijinul necesar pentru a
ajunge acolo unde trebuie să
ajungă), a cere (a porunci şi
a impune reguli) şi a ierta. În
primul rând trebuie să-i
acceptăm pe copiii noştri aşa
cum sunt, pentru că ei sunt
mai importanţi decât
aspiraţiile noastre personale.
Dacă părinţii s-ar lăsa puţin
„ghidaţi” de profesori, poate le-ar fi
mai uşor în procesul de educaţie al
copiilor şi unora şi celorlalţi.
      Dar, uneori, ca dascăl, simţi
că duci lupta lui Don Quijote,
morile de vânt fiind atât elevii cât şi
părinţii acestora. Ne străduim să-i
învăţăm normele de bună conduită,
dar cât este de zadarnic dacă acasă
nu se continuă această muncă. Şi ce
bine ar fi dacă părinţii ar colabora
mai mult cu profesorii…
Nu material pentru a trece clasa sau
sub imperiul nervilor şi ameninţărilor
adresate copilului „Lasă că vezi tu
acasă…!”
În acest caz dascălul nu mai are curaj
să spună nimic, nu-şi poate încărca
conştiinţa cu încă o „victimă” care
oricum nu va da rezultate mai bune, va
fi numai timorat şi îngrozit de ceea ce
înseamnă şcoală şi educaţie. Duhul
blândeţii poate face minuni. Este
foarte greu, dar merită încercat, pentru
că greşelile de educaţie se văd, iar
când se văd este prea târziu, poţi să-l
baţi…. mult şi bine, de la un anumit
moment, copilul nu mai ţine cont de
părintele care se impune cu bătaia.
Numeroşi cercetători din domeniul dezvoltării copiilor
sunt acum convinşi că aceste creaturi complexe,
micuţe, numite bebeluşi, sunt foarte departe de a fi
„foi albe” atunci când vin pe lume . Un important
studiu revelează existenţa a nouă tipuri diferite de
comportament a nou-născuţilor

                      Aceste diferenţe au tendinţa de
                      a se păstra şi mai târziu şi
                      printre ele se numără şi nivelul
                      de activitate, reacţiile,
                      distragerea atenţiei şi dispoziţia.
                      O altă caracteristică foarte
                      importantă a nou-născuţilor se
                      referă la ceea ce se poate numi
                      „puterea voinţei”.
Unii copii se pare că se nasc cu atitudine docilă şi favorabilă
autorităţii exterioare. Ca prunci, nu plâng prea des, dorm aproape
toată noaptea, zâmbesc atunci când sunt schimbaţi, sunt răbdători
atunci când masa întârzie puţin. Mai târziu, în timpul copilăriei, le
place să îşi păstreze camera curată, îşi fac lecţiile pentru şcoală cu
multă plăcere şi se pot juca ore întregi fără să se plictisească. Din
păcate, aceşti copii superdocili nu sunt prea numeroşi, dar este sigur
că ei există în unele familii.
Tot atât de sigur, cum unii copii
sunt, prin natură, ascultători,
alţii par a adopta o atitudine
sfidătoare, „agresivă” încă de
la naştere. Intră în lume
sfidători, plângându-se de
temperatura necorespunzătoare
din sala de naşteri, de
incompetenţa asistentelor.
Pretind ca masa să le fie
servită exact în momentul în
care au comandat-o şi cer ca
mama să le acorde tot timpul ei.
Pe măsura trecerii timpului,
exprimarea voinţei devine tot mai
categorică, iar vânturile se
transformă în uragane în timpul
primilor ani ai vieţii.
Ceea ce ar trebui să ştie fiecare părinte este
 faptul că voinţa copilului trebuie modelată încă din
 primii ani ai vieţii. Nu zdrobită, distrusă sau înăbuşită.
 Cum se poate realiza acest lucru? Cel mai important
 pas în orice procedeu este stabilirea în avans a unor
 limite rezonabile.


      Copilul trebuie să ştie care este comportarea
acceptabilă şi care nu, înainte de a fi făcut răspunzător
pentru aceasta. Stabilirea acestor condiţii prealabile va
elimina sentimentul copleşitor al nedreptăţii, resimţit de
copil când este pedepsit pentru incidente sau greşeli pe
care nu le înţelege. Dacă nu s-a stabilit nici o limită, nu
trebuie să se ceară respectarea vreuneia.
O dată ce copilul a înţeles ce i se cere,
trebuie făcut responsabil pentru
comportarea sa. Aceasta sună frumos şi
pare uşor de aplicat, dar, majoritatea
copiilor înfruntă autoritatea părinţilor de a
conduce, fiind conştienţi de competiţia
voinţelor dintre generaţii.



 De obicei, când un copil se comportă
 într-un mod dăunător, atât pentru ceilalţi
 cât şi pentru el, scopul său ascuns este să
 verifice stabilitatea limitelor fixate.
Când se                 Când au loc astfel de
răzvrăteşte, copilul    confruntări este
ia în considerare       extrem de important
dorinţele părinţilor    ca adultul să obţină o
săi şi, sfidător,       victorie decisivă şi să
încearcă să le          afişeze o încredere
nesocotească. Ca        nezguduită în el
un general de           însuşi. Copilul şi-a
armată, va calcula      manifestat clar
riscurile potenţiale,   dorinţa de a se lupta
îşi va aduna forţele    şi părinţii trebuie să
şi va ataca             fie suficient de
duşmanul cu toate       înţelepţi să nu-l
gurile de foc de        dezamăgească.
care dispune.
Nimic nu este mai distructiv pentru autoritatea părintească
decât ca mama sau tata să piardă această bătălie.


                           Copilul face ca poliţistul care
                           verifică noaptea dacă uşile
                           magazinelor sunt încuiate. Cu
                           toate că încearcă să deschidă
                           uşile, totuşi speră ca ele să fie
                           încuiate, şi totul să fie în
                           siguranţă. În acelaşi mod, copilul
                           care atacă autoritatea iubitoare a
                           părinţilor se simte pe deplin
                           asigurat când observă că ei
                           rămân fermi şi încrezători pe
                           poziţia lor de conducători.
Se simte în siguranţă într-un mediu bine organizat, în care
drepturile celorlalţi oameni (şi ale lui) sunt garantate de
limitele clare şi ferme stabilite de părinţi.

                           După o perioadă de conflicte, în care
                          părintele şi-a afirmat dreptul de
                          conducere (mai ales daca pentru copii
                          rezultatul a fost plânsul), copiii ar putea
                          simţi nevoia să fie iubiţi şi asiguraţi de
                          dragostea părintească. Legănându-l,
                          îmbrăţişându-l, spunându-i-se cât de
                          mult este iubit, i se poate aminti din ce
                          motive a fost pedepsit şi cum poate, pe
                          viitor evita astfel de necazuri.
Atunci când părinţii stabilesc
limitele, trebuie să fie siguri
că odraslele lor sunt capabile
să îndeplinească cerinţele
formulate. Cerinţele
exagerate îl pun pe copil
într-o situaţie fără ieşire şi
acest lucru va produce
pagube inevitabile capacităţii
sale emoţionale.
O relaţie bazată pe dragoste şi
afecţiune este foarte posibil să devină o
relaţie sănătoasă, chiar dacă vor apărea
şi greşelile inevitabile ale părinţilor.
Noi, părinţii trebuie să ne iubim copiii
pentru ceea ce sunt ei şi nu pentru ceea
ce ne-am dori noi să fie. Oferindu-le
mai multă dragoste decât am primit
noi la rândul nostru, vom reuşi să le
împărtăşim din experienţa noastră de
viaţă. Prin cuvinte ce ne vor veni
firesc, va trebui să le transmitem acele
valori pe care noi le considerăm
supreme. Acele valori care stau la
baza vieţii noastre prezente, care fac
diferenţe dintre bine şi rău, dintre
acceptabil şi inacceptabil. Dintre
adevăr şi fals, dintre drept şi nedrept.
O dată deveniţi responsabili, copiii
                                 noştri vor fi arhitecţii şi promotorii
                                 propriei lor vieţi.
                                     Dar cum să-i convingem că
                                existenţa lor viitoare este în mâinile
                                lor, că trebuie să se hotărască să
                                conjuge propria lor viaţă la timpul
                                viitor?
                                     Că leneşul de astăzi riscă să fie
                                  omul bun la nimic de mâine?

Cum să facem din copiii noştri oameni activi şi determinanţi?
             În ce fel să-i ajutăm, pentru ca astfel să ne îndeplinim
             misiunea de părinte?
                           Cum să-i influenţăm în mod pozitiv?
Cred că toate aceste întrebări au un răspuns unic: copilul trebuie
motivat, pentru că motivaţia conferă comportamentului un sens,
forţă şi perseverenţă.
Să–l ajuţi să găsească            Să-l determini să participe la
raţiunea de a munci                   un proiect, să-i orientezi
argumentându-i că munca               comportamentul spre
reprezintă o cale de a da sens        îndeplinirea unor obiective.
vieţii noastre, de a ne               (notele de la şcoală, un
autodepăşi, de a ajunge la un         anumit nr de ore de muncă)
oarecare confort material,
                                      Să-i permiţi să aleagă în funcţie
găsindu-ne totodată locul în
                                      de propriile lui aspiraţii
ierarhia socială.
                                      Să-i menţii atenţia mereu trează
                                      pentru a-i creşte astfel capacitatea
 Să-l ajuţi să-şi schimbe             de concentrare
 perspectiva asupra lumii,
 asupra vieţii, asupra             Să-i oferi cele mai bune condiţii de
 mediului înconjurător,          existenţă deoarece, după cum se ştie,
 asupra muncii..                 mediul familial şi social în care ne
                                 manifestăm reprezintă un factor
                                 motivaţional important.
Înainte de a încerca să schimbi
sau să îmbunătăţeşti motivaţia
cuiva, trebuie să înveţi să-l
cunoşti cu atuurile şi cu
punctele lui slabe, cu istoria şi
cultura sa.
Schimbarea nu poate fi
hotărâtă printr-o decizie de
sus. Ea este în primul rând o
chestiune de atitudine. O
atitudine flexibilă, rezonabilă,
realistă.
Schimbarea implică în mod
obligatoriu conceptul de grup
(în acest caz, entitatea
familială).
Să înţelegi măcar în parte istoria vieţii lui. În funcţie de
 situaţiile afective prin care trec părinţii alături de copii sau prin
 care copiii trec singuri (acele momente care alcătuiesc istoria
 noastră personală şi ne condiţionează mecanismele de apărare )
 motivarea poate întâmpina obstacole însemnate sau, dimpotrivă,
 acestea se pot transforma în motivaţii pozitive. Cu cât vom
 cunoaşte mai bine elementele care definesc existenţa copilului
 nostru, cu atât vom face mai puţine greşeli.

Să foloseşti cu bună-credinţă sentimentele şi emoţiile acestuia,
evitând să-i manipulăm sau să le îngrădim liberul arbitru . În
anumite condiţii, stresul poate deveni un factor motivaţional , la
fel ca bucuria şi dorinţa de a învinge. Sentimentul că într-un fel
sau altul se fac utili, că sunt competenţi, că progresează, dorinţa
de libertate, simţul răspunderii… reprezintă tot atâtea
sentimente care se pot transforma în factori motivaţionali.
Ea nu trebuie privită ca o prelucrare, ci ca o punere în valoare.




  În sfârşit, dacă vrei să îmbunătăţeşti motivaţia copilului tău,
  trebuie să te priveşti pe tine însuţi şi să-ţi faci autocritica.
  Pentru a-i motiva pe ceilalţi, mai întâi să fii motivat tu însuţi.
Acum nu ne rămâne decât ... să ţinem drumul drept şi să avem în
vedere că greşelile pictorilor se văd pe pânză, ale medicilor nu se
văd, pentru că sunt în pământ, dar greşelile noastre, ale părinţilor
şi ale dascălilor se văd pe copiii noştri.
DECI?
DUET sau
                Cum
 DUEL?
              rămâne?




PĂRINTE – COPIL
DUET SAU DUEL?
Vom evita să spunem tot timpul        ……şi vom spune mai des

Eşti un mincinos.                    Am senzaţia că nu-mi spui adevărul.

Eşti un pierde – vară.              Eşti sigur că ţi-ai terminat temele înainte
                                    de a pleca la joacă?

Eşti un nepriceput.                 Ai grijă! S-ar putea să spargi ceva!

Nu vei înţelege niciodată nimic.   C e metodă de lucru ai folosit? Ai recitit
                                   lecţia? Ce-ar fi să rezolvi câteva exerciţii
                                    acum ca să te antrenezi?
                                   Hai să citim împreună.

Nici de data aceasta               Norocul nu vine din senin. Trebuie să
nu ai făcut nimic..                 munceşti tu singur- Este mai bine să lucrezi
                                    puţin în fiecare seară decât să petreci câteva
                                    ore recapitulând în ultimul moment.
Ceilalţi sunt mai buni decât tine.    Mai exact, ce fac ceilalţi? Cât timp îşi petrec la masa de
                                      lucru?

Oare cine m-a pricopsit cu            De ce ai nevoie? Cu ce să te ajut?
un asemenea copil.

Iar ai luat nota mică!               Îmi pare rău că ai luat notă mică. Sunt sigur că o singură
În schimb sora ta….                  oră în plus de exerciţii te-ar fi ajutat să te descurci
                                     mult mai bine

Nu ţi-a stat mintea la carte.        Trebuie să fim încrezători.. Întotdeauna există un decalaj
Notele sunt la fel de slabe.         între eforturile depuse şi succes.

Nu pot să mai am încredere
în tine. M-ai dezamăgit.             Trebuie să ai răbdare.

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Inteligenta Emotionala
Inteligenta EmotionalaInteligenta Emotionala
Inteligenta Emotionalamasalmagro
 
Chestionar pentru parinti
Chestionar pentru parintiChestionar pentru parinti
Chestionar pentru parintiLivia Dobrescu
 
Crearea unui mediu incluziv.pptx
Crearea unui mediu incluziv.pptxCrearea unui mediu incluziv.pptx
Crearea unui mediu incluziv.pptxDanielaMuncaAftenev
 
Managementul timpului-pentru-copii
Managementul timpului-pentru-copiiManagementul timpului-pentru-copii
Managementul timpului-pentru-copiiIvy Blue
 
Alimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasaAlimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasatavikeith
 
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)Iuliana Lia
 
Toleranta l t tudr arghezi-2014
Toleranta l t tudr arghezi-2014Toleranta l t tudr arghezi-2014
Toleranta l t tudr arghezi-2014seven_leonardo2012
 
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptxFORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptxDaniela Munca-Aftenev
 
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxGestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxAlis Popa
 
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.pptssuser45866c
 
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilorDezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilorAncutaCirje
 
Prezentare power point bullying
Prezentare power point bullyingPrezentare power point bullying
Prezentare power point bullyingrica_rotariu
 
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSAPractici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSADaniela Munca-Aftenev
 

Mais procurados (20)

Referat
ReferatReferat
Referat
 
Un mod sanatos de viata 1
Un mod sanatos de viata 1Un mod sanatos de viata 1
Un mod sanatos de viata 1
 
Preadolescenta
PreadolescentaPreadolescenta
Preadolescenta
 
Inteligenta Emotionala
Inteligenta EmotionalaInteligenta Emotionala
Inteligenta Emotionala
 
Chestionar pentru parinti
Chestionar pentru parintiChestionar pentru parinti
Chestionar pentru parinti
 
Crearea unui mediu incluziv.pptx
Crearea unui mediu incluziv.pptxCrearea unui mediu incluziv.pptx
Crearea unui mediu incluziv.pptx
 
Managementul timpului-pentru-copii
Managementul timpului-pentru-copiiManagementul timpului-pentru-copii
Managementul timpului-pentru-copii
 
Alimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasaAlimentatie sanatoasa
Alimentatie sanatoasa
 
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
0lectorat (lectorat cu parintii clasa i)
 
Prezentare STEM
Prezentare STEMPrezentare STEM
Prezentare STEM
 
Toleranta l t tudr arghezi-2014
Toleranta l t tudr arghezi-2014Toleranta l t tudr arghezi-2014
Toleranta l t tudr arghezi-2014
 
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptxFORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
 
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxGestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
 
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt
4. Evaluarea. Verificarea și aprecierea rezultatelor.ppt
 
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilorDezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
 
Prezentare emotii
Prezentare emotiiPrezentare emotii
Prezentare emotii
 
Prezentare educatia-incluziva
Prezentare educatia-incluzivaPrezentare educatia-incluziva
Prezentare educatia-incluziva
 
Prezentare power point bullying
Prezentare power point bullyingPrezentare power point bullying
Prezentare power point bullying
 
EGALITATE DE GEN.ppt
EGALITATE DE GEN.pptEGALITATE DE GEN.ppt
EGALITATE DE GEN.ppt
 
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSAPractici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
 

Semelhante a Parinte copil

214 galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii
214   galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii214   galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii
214 galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatiiAdrian Ionescu
 
Brosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parintiBrosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parintiCosnita Otilia
 
Omraam mikhael-aivanhov-galvanoplastia-spirituala
Omraam mikhael-aivanhov-galvanoplastia-spiritualaOmraam mikhael-aivanhov-galvanoplastia-spirituala
Omraam mikhael-aivanhov-galvanoplastia-spiritualaSorina Iacob
 
Galvanoplastia spirituala 4
Galvanoplastia spirituala 4Galvanoplastia spirituala 4
Galvanoplastia spirituala 4Adrian Ionescu
 
Galvanoplastia spirituala 1
Galvanoplastia spirituala 1Galvanoplastia spirituala 1
Galvanoplastia spirituala 1Adrian Ionescu
 
Comunicarea in familie
Comunicarea in familieComunicarea in familie
Comunicarea in familieeconsiliere
 
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53Aivanhov galvanoplastia spirituala 53
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53Adrian Ionescu
 
Consilierea biblica-a-adolescentului
Consilierea biblica-a-adolescentuluiConsilierea biblica-a-adolescentului
Consilierea biblica-a-adolescentuluiAndrei Ghidion
 
Temperamentul violet
Temperamentul violetTemperamentul violet
Temperamentul violeteconsiliere
 
Stima de-sine
Stima de-sineStima de-sine
Stima de-sinereptilus7
 
Descrieți doua complexe în care actorii sunt părinții vis a vis de copii și u...
Descrieți doua complexe în care actorii sunt părinții vis a vis de copii și u...Descrieți doua complexe în care actorii sunt părinții vis a vis de copii și u...
Descrieți doua complexe în care actorii sunt părinții vis a vis de copii și u...cris cris
 
Dincolo de modelele si de vointa educatorilor de a face ca toata lumea sa pat...
Dincolo de modelele si de vointa educatorilor de a face ca toata lumea sa pat...Dincolo de modelele si de vointa educatorilor de a face ca toata lumea sa pat...
Dincolo de modelele si de vointa educatorilor de a face ca toata lumea sa pat...Crina Vîlcu
 
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 ani
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 aniPsihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 ani
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 aniDobre Claudiu
 
Violenta - Ghid pentru parinti
Violenta - Ghid pentru parintiViolenta - Ghid pentru parinti
Violenta - Ghid pentru parintiIvan Gabriela
 
Ana savin-totul-se-intampla-inainte-de-6-ani
Ana savin-totul-se-intampla-inainte-de-6-aniAna savin-totul-se-intampla-inainte-de-6-ani
Ana savin-totul-se-intampla-inainte-de-6-aniBrief Consulting
 

Semelhante a Parinte copil (20)

Brosura
BrosuraBrosura
Brosura
 
Cum să creștem copii fericiți!
Cum să creștem copii fericiți!Cum să creștem copii fericiți!
Cum să creștem copii fericiți!
 
Psihologia copilului; Autoritatea parintilor in fata copiilor
Psihologia copilului; Autoritatea parintilor in fata copiilorPsihologia copilului; Autoritatea parintilor in fata copiilor
Psihologia copilului; Autoritatea parintilor in fata copiilor
 
Invitatie la toleranta
Invitatie la tolerantaInvitatie la toleranta
Invitatie la toleranta
 
214 galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii
214   galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii214   galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii
214 galvanoplastia spirituala si viitorul umanitatii
 
Brosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parintiBrosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parinti
 
Omraam mikhael-aivanhov-galvanoplastia-spirituala
Omraam mikhael-aivanhov-galvanoplastia-spiritualaOmraam mikhael-aivanhov-galvanoplastia-spirituala
Omraam mikhael-aivanhov-galvanoplastia-spirituala
 
Galvanoplastia spirituala 4
Galvanoplastia spirituala 4Galvanoplastia spirituala 4
Galvanoplastia spirituala 4
 
Galvanoplastia spirituala 1
Galvanoplastia spirituala 1Galvanoplastia spirituala 1
Galvanoplastia spirituala 1
 
Comunicarea in familie
Comunicarea in familieComunicarea in familie
Comunicarea in familie
 
Carte profesionisti
Carte profesionistiCarte profesionisti
Carte profesionisti
 
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53Aivanhov galvanoplastia spirituala 53
Aivanhov galvanoplastia spirituala 53
 
Consilierea biblica-a-adolescentului
Consilierea biblica-a-adolescentuluiConsilierea biblica-a-adolescentului
Consilierea biblica-a-adolescentului
 
Temperamentul violet
Temperamentul violetTemperamentul violet
Temperamentul violet
 
Stima de-sine
Stima de-sineStima de-sine
Stima de-sine
 
Descrieți doua complexe în care actorii sunt părinții vis a vis de copii și u...
Descrieți doua complexe în care actorii sunt părinții vis a vis de copii și u...Descrieți doua complexe în care actorii sunt părinții vis a vis de copii și u...
Descrieți doua complexe în care actorii sunt părinții vis a vis de copii și u...
 
Dincolo de modelele si de vointa educatorilor de a face ca toata lumea sa pat...
Dincolo de modelele si de vointa educatorilor de a face ca toata lumea sa pat...Dincolo de modelele si de vointa educatorilor de a face ca toata lumea sa pat...
Dincolo de modelele si de vointa educatorilor de a face ca toata lumea sa pat...
 
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 ani
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 aniPsihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 ani
Psihologia copilului. totul se intampla inainte de 6 ani
 
Violenta - Ghid pentru parinti
Violenta - Ghid pentru parintiViolenta - Ghid pentru parinti
Violenta - Ghid pentru parinti
 
Ana savin-totul-se-intampla-inainte-de-6-ani
Ana savin-totul-se-intampla-inainte-de-6-aniAna savin-totul-se-intampla-inainte-de-6-ani
Ana savin-totul-se-intampla-inainte-de-6-ani
 

Parinte copil

  • 1.
  • 2.
  • 3. „Le puteţi dărui copiilor dragostea, dar nu şi gândurile voastre, căci ei îşi au gândurile lor.” (Kahlil Gibran,
  • 4. Misiunea de a fi părinte este deosebit de grea. A fi părinte e o meserie în toată puterea cuvântului, cu deosebirea că în acest caz trebuie să muncim cu normă întreagă, zi şi noapte, fără să beneficiem de concedii anuale plătite sau de pauzele determinate de reviziile tehnice. O meserie din care nu se pune problema să demisionăm, ba dimpotrivă, pentru că există riscul să fim consideraţi „nedemni”. O meserie care se învaţă din mers, pe tot parcursul vieţii, şi pentru care nu se organizează cursuri de specializare. O meserie care se construieşte în fiecare zi şi în care greşelile ne ameninţă la fiecare pas, refuzându-ne dreptul de a greşi.
  • 5. Majoritatea frustrărilor slujbei de părinte apar pentru că noi nu avem un model bine trasat, un « plan de bătaie », pentru a răspunde aşa cum trebuie la toate situaţiile inevitabile cu care ne confruntăm. Ar trebui să avem anumite jaloane, trasate foarte clar, precum au aviatorii lumini la aterizare, care să ne arate încotro să ne îndreptăm nava familiei. Dorim principii călăuzitoare care ne vor ajuta să ne creştem copiii sănătoşi şi în siguranţă. La şcoala părinţilor are acces liber oricine. Nu se asigură o specializare, nu se oferă diplome sau certificate de absolvire. Nu se organizează examene şi nu se dau alte note decât cele acordate de proprii noştri copii. Nu există restricţii… Ce se întâmplă însă când cineva nu şi-a învăţat lecţia?
  • 6. A fi părinte înseamnă deopotrivă a da (a-i ajuta pe copii să realizeze ceea ce vor, pentru că aceştia nu au suficientă forţă, şi a le oferi sprijinul necesar pentru a ajunge acolo unde trebuie să ajungă), a cere (a porunci şi a impune reguli) şi a ierta. În primul rând trebuie să-i acceptăm pe copiii noştri aşa cum sunt, pentru că ei sunt mai importanţi decât aspiraţiile noastre personale.
  • 7. Dacă părinţii s-ar lăsa puţin „ghidaţi” de profesori, poate le-ar fi mai uşor în procesul de educaţie al copiilor şi unora şi celorlalţi. Dar, uneori, ca dascăl, simţi că duci lupta lui Don Quijote, morile de vânt fiind atât elevii cât şi părinţii acestora. Ne străduim să-i învăţăm normele de bună conduită, dar cât este de zadarnic dacă acasă nu se continuă această muncă. Şi ce bine ar fi dacă părinţii ar colabora mai mult cu profesorii…
  • 8. Nu material pentru a trece clasa sau sub imperiul nervilor şi ameninţărilor adresate copilului „Lasă că vezi tu acasă…!” În acest caz dascălul nu mai are curaj să spună nimic, nu-şi poate încărca conştiinţa cu încă o „victimă” care oricum nu va da rezultate mai bune, va fi numai timorat şi îngrozit de ceea ce înseamnă şcoală şi educaţie. Duhul blândeţii poate face minuni. Este foarte greu, dar merită încercat, pentru că greşelile de educaţie se văd, iar când se văd este prea târziu, poţi să-l baţi…. mult şi bine, de la un anumit moment, copilul nu mai ţine cont de părintele care se impune cu bătaia.
  • 9. Numeroşi cercetători din domeniul dezvoltării copiilor sunt acum convinşi că aceste creaturi complexe, micuţe, numite bebeluşi, sunt foarte departe de a fi „foi albe” atunci când vin pe lume . Un important studiu revelează existenţa a nouă tipuri diferite de comportament a nou-născuţilor Aceste diferenţe au tendinţa de a se păstra şi mai târziu şi printre ele se numără şi nivelul de activitate, reacţiile, distragerea atenţiei şi dispoziţia. O altă caracteristică foarte importantă a nou-născuţilor se referă la ceea ce se poate numi „puterea voinţei”.
  • 10. Unii copii se pare că se nasc cu atitudine docilă şi favorabilă autorităţii exterioare. Ca prunci, nu plâng prea des, dorm aproape toată noaptea, zâmbesc atunci când sunt schimbaţi, sunt răbdători atunci când masa întârzie puţin. Mai târziu, în timpul copilăriei, le place să îşi păstreze camera curată, îşi fac lecţiile pentru şcoală cu multă plăcere şi se pot juca ore întregi fără să se plictisească. Din păcate, aceşti copii superdocili nu sunt prea numeroşi, dar este sigur că ei există în unele familii.
  • 11. Tot atât de sigur, cum unii copii sunt, prin natură, ascultători, alţii par a adopta o atitudine sfidătoare, „agresivă” încă de la naştere. Intră în lume sfidători, plângându-se de temperatura necorespunzătoare din sala de naşteri, de incompetenţa asistentelor. Pretind ca masa să le fie servită exact în momentul în care au comandat-o şi cer ca mama să le acorde tot timpul ei. Pe măsura trecerii timpului, exprimarea voinţei devine tot mai categorică, iar vânturile se transformă în uragane în timpul primilor ani ai vieţii.
  • 12. Ceea ce ar trebui să ştie fiecare părinte este faptul că voinţa copilului trebuie modelată încă din primii ani ai vieţii. Nu zdrobită, distrusă sau înăbuşită. Cum se poate realiza acest lucru? Cel mai important pas în orice procedeu este stabilirea în avans a unor limite rezonabile. Copilul trebuie să ştie care este comportarea acceptabilă şi care nu, înainte de a fi făcut răspunzător pentru aceasta. Stabilirea acestor condiţii prealabile va elimina sentimentul copleşitor al nedreptăţii, resimţit de copil când este pedepsit pentru incidente sau greşeli pe care nu le înţelege. Dacă nu s-a stabilit nici o limită, nu trebuie să se ceară respectarea vreuneia.
  • 13. O dată ce copilul a înţeles ce i se cere, trebuie făcut responsabil pentru comportarea sa. Aceasta sună frumos şi pare uşor de aplicat, dar, majoritatea copiilor înfruntă autoritatea părinţilor de a conduce, fiind conştienţi de competiţia voinţelor dintre generaţii. De obicei, când un copil se comportă într-un mod dăunător, atât pentru ceilalţi cât şi pentru el, scopul său ascuns este să verifice stabilitatea limitelor fixate.
  • 14. Când se Când au loc astfel de răzvrăteşte, copilul confruntări este ia în considerare extrem de important dorinţele părinţilor ca adultul să obţină o săi şi, sfidător, victorie decisivă şi să încearcă să le afişeze o încredere nesocotească. Ca nezguduită în el un general de însuşi. Copilul şi-a armată, va calcula manifestat clar riscurile potenţiale, dorinţa de a se lupta îşi va aduna forţele şi părinţii trebuie să şi va ataca fie suficient de duşmanul cu toate înţelepţi să nu-l gurile de foc de dezamăgească. care dispune.
  • 15. Nimic nu este mai distructiv pentru autoritatea părintească decât ca mama sau tata să piardă această bătălie. Copilul face ca poliţistul care verifică noaptea dacă uşile magazinelor sunt încuiate. Cu toate că încearcă să deschidă uşile, totuşi speră ca ele să fie încuiate, şi totul să fie în siguranţă. În acelaşi mod, copilul care atacă autoritatea iubitoare a părinţilor se simte pe deplin asigurat când observă că ei rămân fermi şi încrezători pe poziţia lor de conducători.
  • 16. Se simte în siguranţă într-un mediu bine organizat, în care drepturile celorlalţi oameni (şi ale lui) sunt garantate de limitele clare şi ferme stabilite de părinţi. După o perioadă de conflicte, în care părintele şi-a afirmat dreptul de conducere (mai ales daca pentru copii rezultatul a fost plânsul), copiii ar putea simţi nevoia să fie iubiţi şi asiguraţi de dragostea părintească. Legănându-l, îmbrăţişându-l, spunându-i-se cât de mult este iubit, i se poate aminti din ce motive a fost pedepsit şi cum poate, pe viitor evita astfel de necazuri.
  • 17. Atunci când părinţii stabilesc limitele, trebuie să fie siguri că odraslele lor sunt capabile să îndeplinească cerinţele formulate. Cerinţele exagerate îl pun pe copil într-o situaţie fără ieşire şi acest lucru va produce pagube inevitabile capacităţii sale emoţionale.
  • 18. O relaţie bazată pe dragoste şi afecţiune este foarte posibil să devină o relaţie sănătoasă, chiar dacă vor apărea şi greşelile inevitabile ale părinţilor. Noi, părinţii trebuie să ne iubim copiii pentru ceea ce sunt ei şi nu pentru ceea ce ne-am dori noi să fie. Oferindu-le mai multă dragoste decât am primit noi la rândul nostru, vom reuşi să le împărtăşim din experienţa noastră de viaţă. Prin cuvinte ce ne vor veni firesc, va trebui să le transmitem acele valori pe care noi le considerăm supreme. Acele valori care stau la baza vieţii noastre prezente, care fac diferenţe dintre bine şi rău, dintre acceptabil şi inacceptabil. Dintre adevăr şi fals, dintre drept şi nedrept.
  • 19. O dată deveniţi responsabili, copiii noştri vor fi arhitecţii şi promotorii propriei lor vieţi. Dar cum să-i convingem că existenţa lor viitoare este în mâinile lor, că trebuie să se hotărască să conjuge propria lor viaţă la timpul viitor? Că leneşul de astăzi riscă să fie omul bun la nimic de mâine? Cum să facem din copiii noştri oameni activi şi determinanţi? În ce fel să-i ajutăm, pentru ca astfel să ne îndeplinim misiunea de părinte? Cum să-i influenţăm în mod pozitiv? Cred că toate aceste întrebări au un răspuns unic: copilul trebuie motivat, pentru că motivaţia conferă comportamentului un sens, forţă şi perseverenţă.
  • 20. Să–l ajuţi să găsească Să-l determini să participe la raţiunea de a munci un proiect, să-i orientezi argumentându-i că munca comportamentul spre reprezintă o cale de a da sens îndeplinirea unor obiective. vieţii noastre, de a ne (notele de la şcoală, un autodepăşi, de a ajunge la un anumit nr de ore de muncă) oarecare confort material, Să-i permiţi să aleagă în funcţie găsindu-ne totodată locul în de propriile lui aspiraţii ierarhia socială. Să-i menţii atenţia mereu trează pentru a-i creşte astfel capacitatea Să-l ajuţi să-şi schimbe de concentrare perspectiva asupra lumii, asupra vieţii, asupra Să-i oferi cele mai bune condiţii de mediului înconjurător, existenţă deoarece, după cum se ştie, asupra muncii.. mediul familial şi social în care ne manifestăm reprezintă un factor motivaţional important.
  • 21. Înainte de a încerca să schimbi sau să îmbunătăţeşti motivaţia cuiva, trebuie să înveţi să-l cunoşti cu atuurile şi cu punctele lui slabe, cu istoria şi cultura sa. Schimbarea nu poate fi hotărâtă printr-o decizie de sus. Ea este în primul rând o chestiune de atitudine. O atitudine flexibilă, rezonabilă, realistă. Schimbarea implică în mod obligatoriu conceptul de grup (în acest caz, entitatea familială).
  • 22. Să înţelegi măcar în parte istoria vieţii lui. În funcţie de situaţiile afective prin care trec părinţii alături de copii sau prin care copiii trec singuri (acele momente care alcătuiesc istoria noastră personală şi ne condiţionează mecanismele de apărare ) motivarea poate întâmpina obstacole însemnate sau, dimpotrivă, acestea se pot transforma în motivaţii pozitive. Cu cât vom cunoaşte mai bine elementele care definesc existenţa copilului nostru, cu atât vom face mai puţine greşeli. Să foloseşti cu bună-credinţă sentimentele şi emoţiile acestuia, evitând să-i manipulăm sau să le îngrădim liberul arbitru . În anumite condiţii, stresul poate deveni un factor motivaţional , la fel ca bucuria şi dorinţa de a învinge. Sentimentul că într-un fel sau altul se fac utili, că sunt competenţi, că progresează, dorinţa de libertate, simţul răspunderii… reprezintă tot atâtea sentimente care se pot transforma în factori motivaţionali.
  • 23. Ea nu trebuie privită ca o prelucrare, ci ca o punere în valoare. În sfârşit, dacă vrei să îmbunătăţeşti motivaţia copilului tău, trebuie să te priveşti pe tine însuţi şi să-ţi faci autocritica. Pentru a-i motiva pe ceilalţi, mai întâi să fii motivat tu însuţi.
  • 24. Acum nu ne rămâne decât ... să ţinem drumul drept şi să avem în vedere că greşelile pictorilor se văd pe pânză, ale medicilor nu se văd, pentru că sunt în pământ, dar greşelile noastre, ale părinţilor şi ale dascălilor se văd pe copiii noştri.
  • 25. DECI? DUET sau Cum DUEL? rămâne? PĂRINTE – COPIL DUET SAU DUEL?
  • 26. Vom evita să spunem tot timpul ……şi vom spune mai des Eşti un mincinos. Am senzaţia că nu-mi spui adevărul. Eşti un pierde – vară. Eşti sigur că ţi-ai terminat temele înainte de a pleca la joacă? Eşti un nepriceput. Ai grijă! S-ar putea să spargi ceva! Nu vei înţelege niciodată nimic. C e metodă de lucru ai folosit? Ai recitit lecţia? Ce-ar fi să rezolvi câteva exerciţii acum ca să te antrenezi? Hai să citim împreună. Nici de data aceasta Norocul nu vine din senin. Trebuie să nu ai făcut nimic.. munceşti tu singur- Este mai bine să lucrezi puţin în fiecare seară decât să petreci câteva ore recapitulând în ultimul moment.
  • 27. Ceilalţi sunt mai buni decât tine. Mai exact, ce fac ceilalţi? Cât timp îşi petrec la masa de lucru? Oare cine m-a pricopsit cu De ce ai nevoie? Cu ce să te ajut? un asemenea copil. Iar ai luat nota mică! Îmi pare rău că ai luat notă mică. Sunt sigur că o singură În schimb sora ta…. oră în plus de exerciţii te-ar fi ajutat să te descurci mult mai bine Nu ţi-a stat mintea la carte. Trebuie să fim încrezători.. Întotdeauna există un decalaj Notele sunt la fel de slabe. între eforturile depuse şi succes. Nu pot să mai am încredere în tine. M-ai dezamăgit. Trebuie să ai răbdare.