1. Universitatea ,, Babeş-Bolyai ’’ Cluj-Napoca
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
Catedra de Asistenţă Socială
Asis.univ. dr. Maria Diaconescu
NOTIUNI DE PSIHOPATOLOGIE ŞI
SĂNĂTATE MENTALĂ
Suport de curs pentru studenţii anului III
2010-2011

2. CUPRINS
1. Introducere: Scopul si obiectivele generale ale cursului. Temele
abordate. Sarcinile studentilor. Formele de evaluare. Bibliografie.
2. Sanatate mentala si boala psihica. Definirea termenilor: sanatate
mentala pozitiva, probleme de sanatatate mentala, boala psihica,
probleme mentale, tulburari mentale, normalitate si anormalitate.
Modele explicative ale bolii psihice: modelul medical, modelul
psihosocial, modelul biopsihosocial sau modelul holist. Exercitii.
3. Clasificarea tulburarilor psihice dupa DSM IV
4. Cele mai frecvente tulburari psihice. Definire operationala si
interventie psihosociala: tulburari de anxietate, tulburari afective,
schizofrenie, tulburari de personalitate, tulburari de comportament
alimentar, tulburari aparute in copilarie si adolescenta. Exercitii
5. Reabilitarea psihosociala a persoanelor cu tulburari psihice
cronice: reteaua si suportul social in domeniul sanatatii mentale;
serviciile de suport comunitar; stigmatizarea si destigmatizarea in
psihiatrie, legislatie. Exercitii
2

3. 1. Introducere
In munca lor de zi cu zi, asistentii sociali se vor intalni cu multe cazuri de
tulburari mentale neindentificate si neluate in evidenta, sustin Buttler si Pritchard (1993).
Sunt putini asistentii sociali care se vor specializa in asistenta celor care au fost formal
diagnosticati ca bolnavi mentali. Acestia vor lucra fie intr-un spital de psihiatrie sau intr-o
echipa pe domeniu, fie mai ales in domeniul asistentei de dupa externare, continua
autorii. Cu toate acestea, sustin ei, toti asistentii sociali, indiferent de specialitatea lor, vor
intalni bolnavi psihici printre cazurile cu care iau contact si adesea chiar in faza initiala a
prabusirii lor. Indiferent de ceea ce sustine recomandarea initiala – ar putea fi vorba de
pericolul unui abuz asupra copilului sau nevoia unei locuinte – multe cazuri vor contine si
o dimensiune psihiatrica (Buttler et al, 1993). Autorii sustin ca exista o diversitate de
pareri si teorii in psihiatrie si ca asistentii sociali trebuie sa se concetreze intotdeauna
asupra unei tulburari particulare si nu a aspectelor de etiologie sau de patologie. O
cunoastere a acestor aspecte ale tulburarii este evident un avantaj pentru ca ajuta asistentii
sociali sa isi inteleaga clientii, sa le evalueze dificultatile, sa discute problemele cu
colegii si sa comunice cu alte persoane implicate (rudele si prietenii pacientilor). Totusi
accentul trebuie sa se puna pe realitatea cu care clientii si familiile lor se confrunta in
mod curent, adica pe evaluarea nevoilor, dificultatilor si a resursele curente.
Clasificarea tulburarilor psihice dupa DSM IV, Manualul de diagnostic si
statistica a tulburarilor psihice, la care se va face referire in acest curs este un ghid care
orienteaza practica psihiatrilor, nicidecum a asistentilor sociali. Avem nevoie sa
intelegem DSM pentru a comunica cu psihiatrii insa nu avem nevoie sa-l utilizăm pentru
a ne ghida practica. Clasificarea, sustin Comptom & Galaway (1989), intra in joc atunci
cand profesionistii se straduiesc sa evalueze sau sa formuleze un diagnostic ca si ghid
pentru selectarea celor mai adecvate proceduri pentru a face fata problemei. Posibil ca
exista un conflict inerent intre nevoile stiintei de a ordona si clasifica, pe de o parte si
umanismul asistentei sociale, pe de alta parte. Clasificarea ar putea avea ca şi consecinţă,
atat in randul psihiatrilor cat si a psihologilor si asistentilor sociali, raportarea faţă de
persoane mai degrabă ca faţă de obiecte plasate în diverse categorii decât ca indivizi.
Stim ca aceasta raportare duce la incalcarea unei valori fundamentale in asistenta sociala,
3

4. respectul pentru demnitatea si unicitatea individului. Aceasta valoare, transpusa in
practica, necesita evitarea de a folosi clasificari, etichetari, generalizari in comunicarea cu
oamenii si lupta impotriva stereotipiilor si stigmatizarilor de orice fel. Procedurile de
evaluare in termeni de participare a asistentului social cat si a persoanei asistate in
dezvoltarea si intelegerea problemei, sustin Comptom & Galaway, precum şi dezvoltarea
unui plan de interventie bazat pe analizele interactiunii persoana – situaţie asa cum este
traita de beneficiarul serviciilor de asistenta sociala minimizează nevoia de clasificare in
asistenta sociala a persoanelor cu tulburari psihice si totusi mentine rigoarea stiintifica in
munca cu datele valide si fidele, precum si cautarea constienta a explicatiilor alternative.
Scopul si obiectivele generale ale cursului
Cursul oferă notiuni introductive cu privire la sanatatea mintala si psihopatologie
precum si sumarizarea principalelor teorii care le fundamenteaza si isi propune ca
studentii 1. sa se familiarizeze cu limbajul psihiatriei si astfel sa faciliteze dialogul lor cu
specialistii din psihiatrie si psihologie clinica, 2. sa invete sa recunoasca o tulburare
psihica, sa abordeze persoane cu diagnostic psihiatric, să evalueze nevoile si resursele
acestora, 3. sa cunoasca drepturile lor, posibilitatile de tratament si reabilitare, legislatia
in vigoare.
Cursul isi propune dobandirea urmatoarelor competenţe:
Cognitive:
- cunoasterea principalelor teorii explicative cu privire la sanatatea mentala si
psihopatologie
- diferentierea tulburarilor psihice dupa simptomele caracteristice acestora
- cunoasterea resurselor comunitare si rolul acestora in optimizarea starii de
sanatate a persoanelor cu diagnostic psihiatric
- cunoasterea rolurilor pe care asistentii sociali le pot avea in activitatile de
reabilitare si resocializare, precum si in promovarea sanatatii mentale
Instrumental aplicative
- dezvoltarea abilitatilor de a recunoaste o tulburare psihica
- dezvoltarea abilitatilor de abordare a clientului cu tulburări psihice
4

5. - dezvoltarea capacitatii de evaluare a principalelor nevoi, dificultati şi resurse
ale clientilor, persoane cu dgn. psihiatric
Atitudinale
- formarea unei atitudini nediscriminative fata de persoanele cu dgn. psihiatric1
,
- conştientizarea importantei cu privire la destigmatizare si promovarea
drepturilor acestor persoane denumite frecvent ”bolnavi psihici”.
Teme abordate:
Sanatate mentala si boala psihica; definirea termenilor: sanatate mentala pozitiva,
probleme de sanatatate mentala, boala psihica, probleme mentale, tulburari mentale,
normalitate si anormalitate. Modele explicative ale bolii psihice: medical, psihosocial,
biopsihosocial. Clasificarea tulburarilor psihice dupa DSM IV. Definire operationala si
interventie pentru cele mai frecvente tulburari psihice: tulburarile anxioase, tulburarile
afective si de dispozitie, schizofrenie, tulburari de personalitate, tulburari de
comportament alimentar, tulburari aparute in copilarie si adolescenta. Reabilitarea
persoanelor cu tulburari psihice cronice, etc.
Sarcinile studentilor:
1. Consultarea bibliografiei, fise de lectura pentru cel putin 2 titluri carte/ articol din
surse bibliografice (5-10 pagini fise de lectura din cel putin 50 pagini de lectura)
2. Participarea la activitatile si discutiile de curs si seminar, rezolvarea exercitiilor
Formele de evaluare:
1. teme de seminar: 40 %
2. examen scris: 60 %
Surse bibliografice pentru realizarea fiselor de lectura:
1
Prescurtare pentru ”diagnostic psihiatric”
5

6. 1. Anghel, I., Baban, A. (1992), Stresul in sanatate si boala, Editura Dacia, Cluj, (forme de stres,
p.32-42; evaluarea stresului p.52-60; stresul psihosocial p.93-p.111; prevenirea si combaterea
stresului, p.187-205)
2. Antal Imola (2010), Aspecte privind excluderea sociala si ocupationala a persoanelor cu
probleme cronice de sanatate mintala, in: Revista de Asistenta Sociala, anul IX, 2/2010, p. 87-98
3. Balaj, M. (2008), Impactul bolii psihice asupra functionarii familiei, in: Practica asistentei sociale
centrata pe individ si familie. Studii de caz (coord. Neamtu, N.), Editura Napoca Star, Cluj-N.,
p.143-160
4. Buttler, A., Pritchard, C (1993), Asistenta Sociala si bolile mintale. Edit. Alternative, UNICEF
5. Dafinoiu, I., Vargha, J.L. (2005), Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iaşi
6. David D., (2003), Sanatate si boala. Modele etiopatogenetice si de tratament utilizate in
psihologia clinica, in: Psihologie clinica, suport de curs IDD, UBB Cluj-N., p.9-26
7. Dumitrascu, D.H. (2010), Consilierea comportamentelor umane suicidare, in: Revista de
Asistenta Sociala, anul IX, 2/2010, p.197-210
8. Friedman J.R. (2010), „Cazul social” – boala, psihiatrie si dezinstitutionalizare in Romania
postsocialista, in: Revista de Asistenta Sociala, anul IX, 2/2010, p. 99-118
9. Moldovan, A., Milasan, L., Bercea, A., Stoleru, M., Botond, Sz., Mehi, R. (2008), Proiect
comunitar al studentilor: promovarea drepturilor persoanelor cu tulburari psihice, in: Modele si
recomandari pentru proiecte de interventie, coord. Roth, M., Presa Universitara Clujeana, p.133-
158)
10. Monitorul Oficial nr. 589/ 8.O8.2002, Legea nr. 487/2002 Sanatatii mintale si a protectiei
persoanelor cu tulburari psihice, www.savethechildren.net/romania/lege487_2002.pdf, accesat
29.09.2010
11. Roth, M. Coord., (2008), Societatea si bolnavii psihici. Perspective privind asistarea comunitara
in psihiatrie, Presa Universitara Clujeana
Bibliografia cursului:
1. American Psychiatric Association (2003), Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor
mentale. Ediţia a IVa revizuită DSM IV TR, Bucureşti, Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România
2. Comer, R.J.(1992), Abnormal Psychology, W.H.Freeman and Company, New York
3. Roberts B. Compton & Burt Galaway (1989). Social work processes. Wadsworth Publishing
Company, Belmont, California
4. Eisikovits, M. (2009), Notiuni de psihopatologie si sanatate mintala, suport de curs IDD pentru
anul III Asistenta Sociala UBB, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Cluj
5. Gerdtz, J., Gerdtz, S (2007), Disorders Usually First Diagnosed in Infancy, Childhood, or
Adolescence, in: Social Work in Mental Health. An Evidence-Based Approach, Thyer, B.A.,
Wodarski S.J. (eds.), John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey
6

7. 6. Lehtinen, Ville et al (2005), The Intrinsec Value of Mental Health, in: Promoting Mental Health.
WHO Press, Geneva, http://www.who.int/mental_health/evidence/MH_Promotion_Book.pdf,
accesat 24.09.2010
7. Myers, L. (2007), Eating Disorders, in: Social Work in Mental Health. An Evidence-Based
Approach, Thyer, B.A., Wodarski S.J. (eds.), John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey
8. Tudose F., Tudose, C. (2004), Abordarea pacientului in psihiatrie. Ghid de lucrari practice, ed. A
II a revazuta si adaugita, Editura Medica, Bucuresti
9. Tury F., Antal I., Paszthy, B (2008), Anorexia si bulimia. Ghidul pacientului si familiei.
FarmaMedia, Targu Mures
10. Vargha J.L (1993), Psihologie Clinica, curs anul III Psihologie UBB (manuscris), Cluj
11. Vargha J.L, Szabo K.G. (2009), Klinikai Pszichológia, 1.resz, Presa Universitara Clujeana
12. WHO/ OMS - Organizatia Mondiala a Sanatatii, http://www.who.int/topics/mental_health/en/.
2. Sanatate mentala si boala psihica. Definirea termenilor
Sanatatea reprezinta, conform definitiei OMS, starea completa de bine din punct
de vedere fizic, mental si social. Ea nu inseamna doar absenta bolii sau a infirmitatii.
Prin urmare, sanatatea mentală nu este pur si simplu lipsa tulburarii sau bolii psihice.
Sanatatea mentala este definita ca o stare in care fiecare individ isi poate realiza
potentialul, poate face faţă stresului de zi cu zi, poate lucra si se poate bucura de roadele
muncii sale şi este capabil ca prin eforturile sale sa contribuie la dezvoltarea comunitatii
din care face parte2
.
Sanatatea mentala poate fi descrisa sub doua aspecte (Lehtinen, 2005)3
:
• sanatatea mentala pozitiva. Din aceasta perspectiva sanatatea mentala este
conceptualizata in termeni pozitivi si este considerata ca o resursa. Pentru starea
noastra subiectiva de bine si pentru abilitatea noastra de a percepe, intelege si
interpreta datele din mediul in care traim, este esential sa ne adaptam la aceste
date sau sa le schimbam daca este nevoie, sa comunicam unii cu altii si sa avem
2
WHO (engl), OMS/ Organizatia Mondiala a Sanatatii, http://www.who.int/topics/mental_health/en/.
3
Lehtinen, Ville et al (2005), The Intrinsec Value of Mental Health, in: Promoting Mental Health. WHO
Press, Geneva, Switzerland, http://www.who.int/mental_health/evidence/MH_Promotion_Book.pdf,
accesat 24.09.2010
7

8. parte de interactiuni sociale de succes. Abilitatile si functiile umane sanatoase
confera sens vietii, ne ajuta sa fim membrii productivi si creativi ai societatii.
• probleme de sanatate mentala - boala mentala. Din aceasta perspectiva,
sanatatea mentala face trimitere la tulburari, simptome si probleme mentale (de
dezvoltare, de invatare, de alimentatie, sexuale, anxioase, depresive, psihotice,
etc). In clasificarile diagnostice curente, tulburarile mentale sunt definite in
principal prin prezenta de simptome. Simptomele si problemele mentale exista
insa chiar daca nu sunt satisfacute criteriile pentru tulburarile clinice descrise in
manualele statistice de diagnostic ale tulburarilor mentale (DSM IV4
, ICD 105
).
Aceste conditii subclinice sunt adesea consecinta distresului temporar sau
persistent si pot sa fie si ele o povara marcanta pentru indivizi, familii si societati.
A creste si spori sanatatea mentala pozitiva constituie scopul promovarii sanatatii
mentale. Promovarea sanatatii mentale se focalizeaza in principal pe dezvoltarea de
competente, resurse si forte, si in acest fel ea contribuie la dezvoltarea personala si
sociala. A proteja indivizii de probleme de sanatate mentala constituie scopul prevenirii
imbolnavirii mentale. Prevenirea tulburarilor mentale se refera in primul rand la
tulburarile specifice si tinteste sa reduca incidenta6
, prevalenta7
si agravarea problemelor
mentale specifice. In practica de zi cu zi, oricum, multe activitati au efecte atat de
promovare a sanatatii mentale cat si de prevenire a tulburarilor psihice.
Problemele mentale sunt probleme psihologice denumite frecvent probleme de
stres, emotionale sau sufletesti. Vorbim de o problema psihologica atunci cand o
persoana se afla intr-o situatie pe care o traieste ca intolerabila, nesatisfacatoare; acuza
neputinta, disconfort si tensiune anxioasa (Vargha, 2009). Faptul ca persoana nu poate
rezolva problema cu resurse individuale o determina sa recurga la ajutorul si sprijinul
prietenilor, rudelor, la asistenta psihologica sau psihiatrica. Nu toate problemele
psihologice sunt tulburari mintale. Tulburarile mintale sunt probleme psihologice care
implica structuri psihologice anormale de functionare si fac obiectul psihiatriei sau
4
DSM – Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale
5
ICD – Clasificarea tulburarilor mentale si comportamentale
6
Incidenta - Totalitatea cazurilor de imbolnavire provocate de o anumita boala infectioasa pe o perioada
data, raportata la populatia totala. – Din fr. incidence.
7
Prevalenta – care prevaleaza, de importanta majora, precumpanire, care domina – din engl. prevalence
8

9. psihologiei clinice. Functionarea psihologica anormala sau psihopatologica inseamna
dupa Comer (1992) functionare psihologica marcata de: 1. distres; persoana traieste
situatia ca fiind neplacuta, deranjanta, cu incordare sau tensiune interioara, 2.
disfunctionalitate, dizabilitare, incapacitate de munca sau relationare in viata de zi cu zi,
3. periculozitate fie pentru propria persoana, fie pentru cei din jur prin conduite de
neglijare in ingrijire, violenta, etc. sau 4. devianta, violarea normelor sociale curente intr-
o anumita societate (legale sau de functionare psihologica).
Conduitele care violeaza normele legale sunt considerate in societate criminale
sau infractionale, iar cele care violeaza normele, ideile dominante despre functionarea
psihologica adecvata sunt considerate anormale. Cu toate acestea, o anumita societate
poate sa valorizeze si sa considere dezirabile anumite deviatii psihologice de la norma
statistica ca de exemplu inteligenta superioara, devotamentul extrem, altruismul fara
granite, geniul, etc. Functionarea psihopatologica sustine Comer (1992) implica emotii,
ganduri, conduite psihologice anormale, adica cele care violeaza ideile prevalente,
normele explicite sau implicite despre functionarea adecvata intr-o anumita societate,
intr-o anumita perioada. Consideratiile cu privire la normalitate si anormalitate variaza
de la o societate la alta; ceea ce intr-o societate este considerat ca fiind anormal, in alta
societate poate fi considerat ca fiind normal. Astfel, o societate care pune un pret deosebit
de mare pe competitie si asertivitate, poate accepta conduitele agresive, in timp ce o
societate care pune mare pret pe curtoazie, cooperare si pace poate considera conduitele
agresive ca fiind inacceptabile si chiar anormale. Consideratiile cu privire la normalitate
si anormalitate variaza si de la o epoca la alta; in urma cu 100 de ani, participarea femeii
in arena profesionala si politica era considerata anormala, inadecvata, bizara, aceeasi
conduita in zilele noastre este pretuita si considerata normala (Comer, 1992).
Modele explicative ale bolii pshice
Boala psihica este un proces care realizează un deficit psihic important şi
prelungit al persoanei constiente (Eisikovits, 2009). Ea semnifica denivelare
(simplificare), dezorganizare (destructurare), dezechilibrare (dizarmonie) a vietii psihice
constiente. Datorita acestor fenomene negative, psihismul subiectului se reorganizeaza,
9

10. prezentand manifestari neobişnuite, aberante, cum sunt ideile delirante sau halucinatiile.
Boala psihica greveaza capacitatea subiectului de a se autoadministra raţional,
diminueaza libertatea interioara, comunicarea interpersonala, integrarea socio-culturala,
pana la desprinderea de insasi existenta umana, de ex in demenţa, numita de altfel si
"moarte psihica". Boala psihica poate conduce la diferite forme si intensitati de defect
psihic. O alta definitie adusa in discutie de Eisikovits denumeste boala psihica drept o
stare psihica anormala care are mai multe cauze, apare la un moment dat, prezintă un
anumit tablou clinic, un anumit substrat, o anumită tendinţă evolutiva şi un raspuns
terapeutic specific. Exista mai multe conceptii despre ce inseamna boala psihica si care
sint cauzele ei (Eisikovits, 2009):
l. Modelul medical: (Koch si Pasteur) denumit si modelul "infectios": dupa acesti
autori si corespunzator cu epoca istorica in care au trait, un factor patologic specific
(toxic, viral, bacteriologic, etc.) este suficient pentru a explica procesul patogen. In
consecinta, boala psihica este rezultatul unei cauze somatice, uneori este semnul unei boli
somatice ascunse si nu este influentata de factorii situationali sociali sau psihologici. In
1960 au aparut reactiile de opozitie, dintre care enumeram: antipsihiatria, stiintele sociale
si terapia comportamentala, aparind al doilea model, modelul psihosocial.
2. Modelul psihosocial: sustine ca boala psihica este determinata doar de cauze
psihologice si sociale. De ex. terapia comportamentală aplică cunoştinţele ştiinţifice din
psihologie la soluţionarea problemelor clinice (Yates, 1970). Conform terapiei
comportamentale, tulburarile psihice sunt intotdeauna rezultatul învaţarii nefavorabile.
Teoria etichetarii critica abordarea unilaterala a terapiei medicamentoase. Scheff (1966),
mentionat de Eisikovits (2009), nu neagă influenta factorilor somatici, dar le relativizează
influenta analizand tulburarile psihice prin intermediul invaţarii de roluri. "Eticheta"
reprezintă roluri atat ale pacientului, cat si ale celor din jur pe care acestia le invata, cu
care se identifica pacientul. Pacientul se identifica cu un rol deviant ceea ce produce
roluri si reactii corespunzatoare in reteaua si suportul sau social, inclusiv in familia
nucleara. Antipsihiatria (Szasz, 1960) subliniază rolul jucat de atribuirea de diagnostic si
conduitele deteriorate de socializare.
3.Modelul biopsihosocial reprezintă sinteza dialectică a celorlalte două modele si
tine cont de interactiunea factorilor si de geneza multifactoriala a tulburarilor psihice.
10

11. Astfel, factorii psihosociali pot provoca boli fizice, iar bolile psihice pot conduce la
consecinte organice, somatice, de ex. explicaţia bolilor coronariene, digestive (ulcer).
Factorii patogenetici, cauzali, sunt biologici, psihologici şi sociali. Astfel, reactivitatea
sistemelor organismului cu care ne nastem este un factor biologic, factorii de risc
traditionali cum sunt stilul de viata sunt cauze sociale, iar modalitatile de coping sunt
cauze psihologice.
Este necesar sa facem cateva distinctii, sustine Eisikovits in continuare, sa
delimitam si sa definim anumiti termeni pentru a evita confuziile care se fac uneori.
Boală - episod: episodul maladiv este delimitat în timp, tinde spre remisiune, are un
tablou clinic clar, poate fi unic în viaţa unui om; boala ia în considerae si caracteristicile
terenului, tendinta evolutiva, poate avea mai multe episoade, poate duce la defect sau
cronicizare. Boală - defect: boala reprezinta procesul dinamic cu inceput si sfarsit,
consta din mai multe episoade, se poate croniciza, poate evolua spre moarte; defectul
inseamna anormalitate in sens negativ, lipsita de dinamism, constanta. Ea înseamna o
deficienta de functionalitate psihocorporala, una sau mai multe disabilitati ale persoanei
ce au drept consecinta pierderea capacitatii de a indeplini anumite actiuni specifice si
instalarea unui "handicap social". Boală - reacţie: instalarea rapida a unei stari
psihopatologice in corelatie evidenta cu un eveniment ce afecteaza direct functionarea
organica cerebrala sau direct si nemijlocit starea psihica.
Impactul tulburarilor mintale asupra sanatatii publice poate fi judecat dupa
anumite criterii: A. Frecventa; B. Severitatea bolii; C. Consecintele bolii; D.
Disponibilitatea interventiilor; E. Accesibilitatea interventiilor; f. Preocuparea publica
(Thornicroft, Tansella, 1999, mentionat de Eisikovits). A. In termenii frecventei, bolile
psihice sunt frecvente, costisitoare si dizabilitante. Exista insa diferente in ceea ce
priveste durata bolii, tendintele socio-geografice si demografice. Astfel, de exemplu,
tulburarile depresive si anxioase, care au o durata mai mica a bolii, dar apar mult mai des
sunt mai costisitoare decat bolile psihice cum sunt schizofrenia sau tulburarile afective
bipolare, care au o durata mai lunga, dar o incidenta mai mica de aparitie in populatia
generala. Prelungirea vietii, ceea ce este o schimbare demografica, conduce la cresterea
numarului de demente, iar legatura dintre saracie si boala psihica este considerata o
certitudine, desi nu in mod linear. B. Ca severitate a bolii, aceasta influenteaza in special
11

12. functionarea sociala a persoanei. Costurile directe sint considerabile pentru serviciile de
sanatate mintala mai ales pentru psihoze. C. Tulburarile mintale au consecinte importante
atat pentru pacienti cat si pentru familiile acestora. Pentru pacient ele includ suferintele
datorate simptomelor specifice bolii, de pierdere a independentei si a capacitatii de
munca, precum si de integrarea sociala redusa. Pentru familie si pentru comunitate, exista
o crestere a poverii datorate ingrijirilor, precum si o productivitate economica diminuata.
D. In ceea ce priveste disponibilitatea interventiilor, serviciile de sanatate mintala
trebuie sa devina disponibile in functie de nevoi, pentru a vindeca (adica a inlatura
simptomele) si pentru a diminua suferinta (prin minimizarea simptomelor si a
dizabilitatii), indiferent de starea sociala, materiala, etnica a pacientului. In fine, in
legatura cu accesibilitatea si preocuparea publica fata de interventiile din sanatatea
mintala, sunt relevanti urmatorii factori: perceperea de catre public a bolii psihice ca
problema de sanatate publica, perceperea bolii psihice ca problema ce are solutii,
frecventa,durata, severitatea si persistenta efectelor secundare ale medicatiei, riscul de
abuz al unor tratamente ( in sensul folosirii lor inadecvate). Pe de alta parte, impactul
bolii psihice asupra publicului este demonstrat de atitudinea acestuia fata de tulburarea
mintala. Comportamentul anormal observabil, care se asociaza cu tulburarile mintale, in
comparatie cu bolile somatice, are sanse mari sa provoace ingrijorare publica si sa fie
perceput ca expunind publicul la risc pentru ca este de multe ori impredictibil si dificil de
inteles. De asemenea, publicul larg nu intelege gradul de suferinta personala care
insoteste tulburarea mintala; astfel, in loc de simpatie si compasiune, bolnavul mintal este
privit cu ingrijorare si frica.
Problemele care solicita interventii psihologice sau psihiatrice, sustine Vargha
(1993, 2009), se exprima prin simptome (modul in care subiectul isi traieste problema,
de ex. neputinta, disconfort, tensiune psihica anxioasa, etc) si semne (semne hard,
manifestari obiective ale unor tulburari, de ex. durerea de cap, modificari ale ritmului
cardiac, care pot fi masurate cu aparate de laborator, semne hard decelate prin teste
psihologice, etc., respectiv semne soft, mai putin consistente, precepute prin
subiectivitatea medicului, de ex. palparea musculaturii pentru a vedea daca e contractata,
a vedea mersul pentru a decide daca este normal sau exista o pareza). In medicina,
12

13. semnele, adica ceea ce se poate masura, au o greutate mai mare si problemele in care
exista simptome dar nu si semne sunt mai putin luate in serios. Acesta este cazul
tulburarilor functionale, care constituie cca 40-60% din motivele prezentarii la medic si
care se caracterizeaza prin prezenta unor simptome a caror existenta nu poate fi
obiectivata prin semne astfel incat sa fie justificata existenta unor cauze organice pentru
aceste tulburari. In tulburarile psihologice, cele functionale si cele care acompaniaza
tulburarile organice, simptomele pot sa capete o pondere mai mare decat semnele si
foarte rar un psihiatru sau un psiholog clinician expediaza un pacient care are o
simptomatologie ce nu se bazeaza pe nici-un semn.
Demersul ce sta la baza conceptualizarii tulburarilor psihice este explicat de mai
multe modele teoretice (Vargha, 1993, 2009):
1. modelul medical (biomedical), Pasteur, Koch, conform caruia orice afectiune
are la baza un factor cauzator specific (bacterian, virotic, infectios, toxic, traumatic), care
singur este capabil sa explice un proces maladiv si acest factor este intotdeauna unul
organic, material. Acest model teoretic postuleaza existenta unor semne obiective
independente de factorii psihici si psihosociali si a cautat evidentierea unor factori
organici care sa explice geneza tulburarilor psihice. Curentul antipsihiatric, prin Thomas
Szasz, aduce in discutie mitul bolilor psihice. Boala psihica este considerata o eticheta
pentru o serie de comportamente ce contravin sistemului nostru de valori, convingerilor
noastre. Aceasta orientare in psihiatrie critica tratamentul desconsiderator si violent fata
de persoanele internate in clinicile de psihiatrie care ascund o dezumanizare a
personalului si pledeaza pentru umanizarea serviciilor de psihiatrie.
2. Modelul psihosocial. Curentul behaviorist a contestat modelul medical in
psihiatrie prin realizarea unei nevroze experimentale (Watson), construirea unui
comportament nevrotic prin invatare, reactia fobica a unui copil la vederea unui iepuras.
Acest model teoretic demonstreaza natura invatata a comportamentelor patologice,
dezadaptate, deviante. Ullman si Krasmer aduc in discutie doua ipoteze behavioriste care
stau la baza modelului psihosocial: a. Orice forma de comportament anormal este unul
invatat, in masura in care si cel normal este invatat, diferenta dintre aceste forme de
comportament nefiind calitativa. b. Normalitatea si anormalitatea difera in functie de
sistemul de norme sociale si culturale prin care sunt evaluate diferite forme de
13

14. comportament. Acest model deschide perspectiva de noi forme de terapie, psihoterapia
care este definita ca invatare, dezvatare si reinvatare. Exemple de modele psihosociale
care explica sanatatea mentala si tulburarile psihice sunt modelul freudian al psihicului,
modelul structural al analizei tranzactionale (Eric Berne), modelul lui Erich Fromm, care
ca si reprezentantii psihologie umaniste (Abraham Maslow, Carl Rogers, etc.) sustine ca
satisfacerea nevoilor fundamental umane este principalul criteriu al sanatatii psihice.
Obiectele ce satisfac diferite nevoi umane (de a stabili contacte, de a beneficia de un
numar optim de stimuli, de autorealizare, etc) sunt ierarhizate ceea ce confera acestor
obiecte valente particulare, dupa intensitatea nevoii si gradul de satisfacere dat de aceste
obiecte. Problemele apar atunci cand invatam o serie de valori contradictorii; de aceea,
Mayerson definea omul ca fiind homo ambivalent. Cand omul dispune de doua valori
contradictorii, exprimandu-si preferinta fata de una si neglijand-o pe cealalta se naste un
sistem conflictual. Intrebarea este cat de toleranti putem fi fata de aceste conflicte, pana
unde putem merge cu abstinenta fata de unele nevoi pe care le avem in numele altora la
care aderam. Dezvoltarea diferitelor forme de dezechilibru emotional rezulta fie din
incapacitatea de a rezolva conflictul, fie dintr-o rezolvare dezadaptata.
3. Modelul biopsihosocial este denumit si model holist; el reactualizeaza modelul
medicinei samaniste. In culturile primitive exista samani care intervin prin metode
spirituale asupra intregii game de boli, fie organice, fie psihice. In aceste culturi, nu se
face nici-o diferentiere intre bolile somatice si cele psihice. Conform conceptiei
samaniste asupra fiintei umane, omul este parte integranta a unui complex ordonat
(natura, lumea). Orice boala inseamna tulburarea echilibrului intre organism si mediu
datorita interventiei unor spirite malefice asupra carora va interveni samanul. Exista o
similitudine intre abordarea samanica si cea a medicinei holiste8
, medicina psihosomatica
si curentele existentialiste in psihologie (Rogers, Maslow, partial Allport). Holismul se
refera la unitatea psihosomatica dintre om si mediul inconjurator. In abordarea holista,
distinctia dintre organic si psihic dispare. Orice boala este in acelasi timp organica si
psihica. Prototipurile acestei abordari se regasesc in teoria elaborata la sfarsitul anilor ‘50
de Roseman si Friedman care au descoperit o corelatie intre afectiunile coronariene si un
anumit tip de comportament, denumit comportament de tip A (mersul grabit, fluenta
8
holist, in engl. whole, adica intreg
14

15. verbala mare, permanent in criza de timp, vesnic trebuie sa faca mai multe lucruri
deodata, dorinta mare de promovare, inclinatie spre competitie, etc). In semnalarea unei
viitoare boli cardiovasculare, tipul A de comportament este la fel de important ca si
factorul genetic, fumatul, hipertensiunea arteriala, nivelul colesterolului, trigliceridelor,
etc. Unii asociaza tipul A cu agresivitatea, mai ales autopunitiva. Modificarea tipului de
comportament este posibila prin interventie psihoterapeutica. Abordarea holista se
regaseste si in psihoneuroimunologie care studiaza relatia dintre forme ale stresului si
raspunsuri ale sistemului imunitar. Datele empirice dovedesc aceasta relatie in cercetarile
asupra doliului, divortului, situatiilor de examen si alte evenimente stresogene de viata cu
impact negativ sau pozitiv. Eficienta sistemului imunitar la persoanele afectate de doliu
este semnificativ coborata; in perioada de doliu subiectii sunt mult mai expusi
imbolnavirilor prin infectii. In situatii de examen, in randul vaduvelor, in situatii de
schimbare dramatica a evenimentelor pozitive sau negative, imunoglobulinele secretorii
de tip A si celulele NK (natural killer), linii importante de aparare a sistemului imunitar,
coboara semnificativ ceea ce duce la expunere ridicata la infectii (raceli, imbolnaviri ale
tractului respirator, etc.). Ceea ce conteaza foarte mult este interpretarea data de subiect
evenimentelor stresogene, in ce fel se percepe el vis a vis de evenimentele respective, in
ce masura poate controla desfasurarea evenimentelor. In cazul decesului, nu exista nici-o
posibilitate de interventie, din acest motiv este considerat cel mai grav eveniment
stresogen. Pentru cancer nu exista remediu, omul se confrunta cu depresia (neputinta,
neajutorarea). Azi, jumatate din cazurile de cancer se vindeca datorita schimbarii de
atitudine. Seligman a introdus notiunea de ajutorare invatata, unul din principalele
mecanisme prin care se dezvolta depresia si face referire la persoanele care de mici invata
ca in situatii problematice nu au nici-o posibilitate de-a rezolva problema respectiva, “din
start orice ai face, in final tot pierzi” (tip B de comportament asociat cu depresia).
Psihoneuroimunologia a reusit punerea in evidenta a mecanismului ce poate explica
interventia unor factori psihici, in special a depresiei, in boala canceroasa. Au fost
examinati subiecti cu boala canceroasa in faza terminala (perspectiva de viata mai mica
de 1 an). Durata de supravietuire nu se poate estima cu suficienta precizie pe baza
examenelor medicale. Au depasit durata de viata estimata mai ales cei care: 1. prezentau
o puternica motivatie pentru a trai, si 2. concepeau si chiar vizualizau tratamentul aplicat
15

16. ca o lupta activa impotriva bolii. Una din principalele cauze pentru care prognoza
cancerului este sumbra este ca subiectul se considera dezarmat in fata bolii. Pentru copii
exista jocuri pe calculator in care ei dirijeaza celulele NK in lupta cu celulele canceroase.
Pacientii sunt rugati initial sa deseneze felul in care isi reprezinta celulele canceroase si
pe cele ale sistemului imunitar. Problematica in boala canceroasa este reprezentarea
celulelor canceroase; majoritatea pacientilor isi imagineaza celulele canceroase puternice,
vioaie. Pacientii primesc o alta imagine in care celulele canceroase sunt slabe si confuze,
celulele NK sunt mari, puternice si vioie. Rezultatele obtinute prin aceste tehnici sunt de
2 ori mai bune decat cele mai bune rezultate obtinute in spitalele de oncologie (si asta
chiar si la pacientii in faza terminala). Pentru a obtine rezultate foarte bune, subiectii
trebuie sa fie motivati pentru a trai si sa aiba o mare capacitate de a-si imagina cat mai
viu, mai bogat acest exercitiu. Genul acesta de interventii constituie un plus care se
adauga, sporeste eficienta tratamentului medicamentos si chirurgical.
Exercitii: Raspundeti la urmatoarele intrebari:
1. Dati exemple de probleme mentale specifice, probleme existentiale care credeti ca
ar necesita ingrijire psihiatrica sau asistenta psihoterapeutica.
2. Ganditi-va la o persoana pe care o cunoasteti relativ bine (prieten/a, coleg/a, ruda)
si de care stiti ca a beneficiat de asistenta psihiatrica sau psihoterapeutica.
Descrieti ce credeti despre aceasta persoana si cum va simtit in prezenta ei, in
prezent. Ce ati gandit si ce ati simtit in prezenta ei cand v-a relatat experienta ei
cu psihiatria/ psihoterapia?
3. Dati exemple de activitati cotidiene cu valenta terapeuetica, potential benefic care
promoveaza sanatatea mentala si previne agravarea unor probleme existentiale.
3. Clasificarea tulburarilor psihice dupa DSM IV.
16

17. DSM IV este un sistem de clasificare propus de Asociatia Americana de
Psihiatrie. Unul din meritele acestui sistem de clasificare consta in faptul ca propune
formularea diagnosticului pe 5 axe. Sistemul multiaxial al diagnosticului consta in :
- Axa 1 – diagnosticul tulburarilor clinice
- Axa 2 – tulburarile de personalitate si retardarile mentale
- Axa 3 – conditiile medicale generale
- Axa 4 – stresori psihosociali si de mediu – se acorda un punctaj pe o scara ordinala de
la 1 la 5 (punctajul creste proportional cu nivelul de stresori), pe baza evaluarii
urmatoarelor aspecte: probleme legate de grupul de suport primar, legate de mediul
social, probleme educationale, probleme profesionale (ocupationale), probleme legate
de conditiile de locuit, probleme economice, probleme determinate de accesul la
serviciile de sanatate, probleme legate de incalcari ale legii, alte probleme
psihosociale si de mediu
- Axa 5 – scorul GAF (Global Assessment of Functioning) reprezinta o cuantificare a
modului in care simptomele tulburarii psihice afecteaza nivelul global de functionare
al pacientului – scorul GAF se exprima in intervale de 10 puncte, intre cele doua
extreme:
- GAF = 100 - 91 – lipsa oricaror simptome, cu functionare normala
- GAF = 10 - 1 – pericol crecut si persistent de a cauza injurii lui sau altora;
incapacitate persistenta de mentinere a unei igiene personale minime; acte
suicidare cu intentie si expectanta clara de a muri
Categoriile diagnostice cuprinse in DSM IV pe axa 1, schematic:
1. tulburarile diagnosticate de regula pentru prima oara in perioada de sugar,
copilarie sau adolescenta: retardarea mentala, tulburarea autista,
hiperactivitatea cu deficit de atentie, tulburari de comportament, etc
2. delirium, dementa (dementa in boala Alzheimer, din boala Parkinson, din
cadrul infectiei HIV, dementa posttraumatica, etc.), tulburarile de memorie
si alte tulburari cognitive
3. tulburari mentale datorate unei conditii medicale generale
4. tulburari induse de consumul de substante psihoactive: alcool (dependenta
la alcool, abuzul de alcool, tulburari induse de alcool: intoxicatia
17

18. alcoolica, starea de sevraj la alcool, deliriumul din intoxicatia alcoolica,
stare de sevraj cu delirium, dementa indusa de alcool, tulburare amnestica
indusa de alcool, tulburare psihotica indusa de alcool deliranta si/ sau
halucinatorie, tulburare afectiva indusa de alcool, tulburare anxioasa
indusa de alcool, disfunctie sexuala indusa de alcool, tulburari de somn
induse de alcool); tulburari in relatie cu consumul de amfetamine, cofeina,
cannabis, cocaina, halucinogene, substante inhalante, nicotina, opioide,
sedative, hipnotice sau anxiolitice, mai multe substante psihoactive, etc.
5. schizofrenia si alte tulburari psihotice: schizofrenia (paranoida,
dezorganizata, catatonica, nediferentiata, reziduala), tulburarea
schizofreniforma, tulburarea schizoafectiva , tulburare deliranta, tulburare
psihotica acuta, tulburare psihotica indusa, tulburare psihotica determinata
de o conditie medicala generala (deliranta, halucinatorie)
6. tulburari afective: tulburari depresive, tulburarea depresiva majora,
tulburarea distimica, tulburarea bipolara (tip I, tip II, tulburarea
ciclotimica)
7. tulburari anxioase: anxietate generalizata, panica cu/ fara agorafobie,
agorafobie fara istorie de panica, fobie specifica, fobie sociala, tulburare
obsesiv-compulsiva, stresul posttraumatic, stresul acut, tulburare anxioasa
datorata unei conditii medicale, tulburare anxioasa indusa de o substanta
8. tulburari somatoforme: de somatizare, de somatizare nediferentiata, de
conversie, tulburare dureroasa, hipocondrie, tulburare dismorfica
9. tulburari factice: tulburari factice cu simptome predominant psihologice,
cu simptome predominant fizice (somatice), cu simptome psihologice si
fizice
10. tulburari disociative
11. tulburari sexuale (disfunctii sexuale: tulburari ale dorintei sexuale, ale
excitarii sexuale, tulburari orgasmice, tulburari sexuale dureroase,
dispareunia (nedeterminata de o conditie medicala generala), vaginismul
(nedeterminat de o conditie medicala generala), parafiliile si tulburari ale
identitatii sexuale
18

19. 12. tulburari de alimentatie: anorexia nervosa, bulimia nervosa
13. tulburarile de somn: tulburare de somn primara, dissomnii, insomnie
primara, hipersomnie primara, narcolepsia, tulburari de respiratie in timpul
somnului, tulburari ale ritmului circadian, parasomnii, cosmaruri, teroare
in timpul somnului (pavor nocturn), somnambulism, tulburari de somn in
relatie cu alte tulburari mentale, insomnie in relatie cu alte tulburari
mentale, hipersomnie in relatie cu alte tulburari mentale, alte tulburari de
somn, tulburari de somn determinate de o conditie medicala generala,
tulburari de somn induse de substante psihoactive
14. tulburari ale controlului impulsului neclasificate in alta parte: tulburare
exploziva intermitenta, cleptomania, piromania, jocul de noroc patologic,
tricotilomania
15. tulburari de adaptare: depresiva, anxioasa, mixta depresiv anxioasa, cu
tulburari de conduita, mixta cu tulburari de conduita si emotionale
16. alte conditii care se pot afla in centrul atentiei: factori psihologici care
afecteaza conditia medicala, tulburari motorii induse de medicatie
(parkinsonism indus de neuroleptice, sindromul neuroleptic malign,
distonia acuta indusa de neuroleptice, akatisia acuta indusa de
neuroleptice, diskinezia tardiva indusa de neuroleptice, tremor postural
indus de medicatie, tulburare motorie indusa medicamentos nespecificata
in alta parte
Categoriile diagnostice cuprinse in DSM IV pe axa 2: 1. tulburarea de
personalitate paranoida, 2. tulburarea de personalitate schizoida, 3. tulburarea de
personalitate schizotipala, 4. tulburarea de personalitate antisociala, 5. tulburarea de
personalitate borderline, 6. tulburarea de personalitate histrionica, 7. tulburarea de
personalitate narcisistica , 8. tulburarea de personalitate evitanta, 9. tulburarea de
personalitate dependenta, 10. tulburarea de personalitate obsesiv compulsiva, 11.
tulburarea de personalitate FAS, 12. retardarea mentala
Categoriile diagnostice cuprinse in DSM IV pe axa 3: maladii infectioase,
neoplasme, maladii endocrine, de nutritie si metabolice si tulburari imunologic, maladii
ale sistemului nervos si ale organelor de simt, etc
19

20. 4. Cele mai frecvente tulburari psihice.
Definire operationala si interventie
Tulburarile de anxietate
In mod clasic, anxietatea este axul central al nevrozelor, nevroza fiind o categorie
nosologica pe care clasificarile moderne nu o mai accepta, sustine Tudose (2004).
Elementul esential in anxietatea generalizata dupa DSM IV o constituie anxietatea si
preocuparea excesiva care survin mai multe zile timp de cel putin 6 luni in legatura cu un
numar de evenimente sau activitati (de ex. performanta in munca sau scolara, finante,
protectia copiilor, randamentul profesional, reparatiile masinii, etc.). Preocuparile pentru
viata cotidiana sunt percepute ca fiind incontrolabile si sunt asociate cu simptome
somatice (oboseala excesiva, cefalee, hiperactivitate vegetativa ca de ex. simptome
gastrointestinale, cardiovasculare, etc.). Anxietatea si preocuparea excesiva sunt asociate
cu 3 sau mai multe dintre urmatoarele 6 simptome in ultimele 6 luni: ingrijorare si
neliniste greu de controlat sau sentimentul de stat ca pe ghimpi, fatigabilitate rapida,
dificultate in concentrare sau senzatie de vid mental, iritabilitate, tensiune musculara sau
tonus muscular crescut (cefalee, agitatie), perturbare de somn (dificultate de adormire sau
de a ramane adormit sau somn nelinistit si nesatisfacator). ICD 10 pentru anxietatea
generalizata, sustine Tudose, pune in evidenta urmatoarele conditii: pacientul sa aiba
simptome primare ale anxietatii mai multe zile, cel putin cateva saptamani in sir: temeri
pentru viitoare nenorociri, sentimentul de a fi „pe marginea prapastiei”, dificultati de
concentrare, tensiune motorie, (framantare permanenta, cefalee tip tensiune, tremuraturi,
incapacitate de relaxare, hiperactivitate vegetativa: ameteli, transpiratii, tahicardie sau
tahipnee, disconfort epigastric, gura uscata). Cele mai eficiente forme de interventie in
anxietatea generalizata sunt, dupa Comer (1992): terapia cognitiva dupa Beck, pentru
identificarea, evaluarea si modificarea sau corectarea erorilor sistematice de gandire, ale
gandurilor automate, dialogului intern si convingerilor care declanseaza si intretin
20

21. raspunsurile de anxietate; antrenamentul de managment al stresului (antrenament de
relaxare, de ex. trainingul autogen sau relaxarea musculara progresiva, biofeedback
pentru controlul simptomelor somatice, etc.)9
; terapia medicamentoasa, de ex. hipnoticele
si sedativele, anxioliticele, tranchilizantele, pentru suplimentarea deficitului de
neurotransmitator GABA, acidul gama aminobutiric asociat cu simptomele de anxietate.
Tulburarea de panica implica perioade scurte de anxietate extrem de intensa;
aceste perioade apar si dispar brusc, dureaza de obicei doar cateva minute si aparitia lor
nu este predictibila, atacurile par sa „apara din senin” (Tudose, 2004). In afara de
simptomele psihologice de frica, teroare, „teama de moarte”, „teama de a nu innebuni”,
sentimente de derealizare, depersonalizare, sustine Tudose, individul poate avea oricare
din urmatoarele simptome fizice (somatice): dispnee cu tahipnee, palpitatii, tahicardie,
dureri de cap de tip anginos, senzatie de inec, vertij, parestezii in extremitatile
membrelor, senzatie de „valuri de rece si cald”. Daca aceste atacuri apar intr-o situatie
specifica, cum ar fi intr-un autobuz sau intr-o multime, pacientii pot ulterior sa evite
situatia respectiva. In mod similar, atacuri de panica frecvente si imprevizibile pot
produce teama de a nu fi singur sau de a merge in locuri publice. Un atac de panica este
adesea urmat de o teama persistenta de a avea un alt atac. Pentru un diagnostic cert de
tulburare de panica, trebuie sa aiba loc mai multe atacuri de panica severe intr-o perioda
de aprox. o luna: in circumstante in care nu exista un pericol obiectiv, atacurile de panica
sa nu poata fi datorate unor situatii cunoscute sau previzibile, intre atacuri trebuie sa
existe intervale libere de simptome anxioase (desi anxietatea anticipatorie este obisnuita).
Cele mai eficiente forme de interventie in atacurile de panica sunt, dupa Comer (1992):
terapia cognitiva si terapia medicamentoasa (unele anxiolitice, antidepresive).
Tulburarile anxioase fobice se refera la un grup de simptome cauzate de obiecte
sau situatii care provoaca frica de locuri, spatiu, contacte interumane, de animale, de boli,
etc; fobia este frica intensa cu caracter irational recunoscut ca atare si care nu poate fi
controlat volitiv, frica declansata de un obiect sau o situatie care nu au prin ele insele un
caracter periculos (Tudose, 2004). Fobiile sunt proiectii ale anxietatii care pot invada
9
Pentru mai multe informatii cu privire la diferite forme de psihoterapii, vezi: Ion Dafinoiu, Jenö-Laszlo
Vargha (2005), Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iaşi
21

22. oricare din obiectele si situatiile realitatii de care experienta individuala se leaga int-un
mod oarecare. Astfel, dupa Mallet mentionat de Tudose, relicvele fricilor din prima
copilarie sunt fobiile de animale mari, iar cele din a doua copilarie - de animale mici si
insecte. Daca in cazul anxietatii, teama nu are obiect, in fobie ea capata caracter specific
(forma, nume, localizare). Dupa Tudose (2004), simptomele incluse in fobie sunt: a.
Victima simte brusc o oroare, o teroare persistenta si fara cauza, intr-o situatie care nu
prezinta pericol, b. Persoana recunoaste ca teama depaseste limitele normale si este
resimtita ca o amenintare in fata unui pericol, c. Reactia fobica este automata,
necontrolabila, persistenta si interpune gandurile persoanei ca un baraj fata de amenintari,
pericole imaginare, d. Apar reactii fizice (vegetative) de insotire: palitatii cardiace,
respiratie superficiala, tremor, transpiratii, etc., e. Persoana fuge de teama unor obiecte
sau situatii si precautia de a le evita poate altera procesul de munca, relatiile sociale si
necesita o consultatie psihiatrica, f. Contemplarea perspectivei de a intra intr-o situatie
fobica genereaza de obicei anxietate anticipatorie. Categoriile de fobie definesc cauza
reactiei si modul de evitare. Fobia se poate dezvolta dupa un atac de panica. Alteori,
pacientii cu fobie nu au avut niciodata un atac de panica. DSM IV descrie agorafobia,
fobia sau anxietatea sociala si fobiile simple sau specifice. Agorafobia se defineste prin
teama de a fi singur in orice loc din care persoana crede ca este greu sa evadeze sau in
care este greu sa fie ajutat daca s-ar afla in primejdie. Pacientii evita spatiile publice,
uneori pur si simplu nu isi parasesc casa. Majoritatea agorafobiilor apar dupa unul sau
mai multe atacuri de panica „spontane”. Aceste atacuri par sa apara la intamplare si in
situatii fara pericole asa incat nu pot fi anticipate, nu li se cunoaste factorul declansator.
De aceea pacientii se tem de un nou atac de panica in mod anticipativ si evita sa mai
mearga in locuri sau situatii unde ei stiu ca a aparut un atac de panica. Persoanele cu
agorafobie dezvolta si depresie, oboseala, tensiune, alcoolism, obsesii (Tudose, 2004).
Fobia sociala sau anxietate sociala se caracterizeaza prin frica excesiva de a fi umilit sau
jenat in diverse situatii sociale cum ar fi: vorbitul in public, vorbitul la telefon, urinatul in
toaletele publice (asa numita vezica rusinoasa), mersul la o intalnire, mancatul in locuri
publice. Mecanismele de aparitie ale fobiilor sociale sunt comune cu cele ale anxietatii si
fobiilor in general, sustine Tudose (2004). Fobiile sociale apar dupa modelul raspunsului
conditionat: un stimul nociv sau neplacut (remarca unei alte persoane, privirile celor din
22

23. jur, interpretate de cele mai multe ori eronat) se asociaza cu o situatie neutra (prezenta
intr-un anumit cadru social). In mod clasic, pentru dezvoltarea reflexului conditionat este
necesara repetarea asocierii descrise. Interesant, remarca Tudose, ca la mecanismul de
producere a fobiilor apare faptul ca stimulul neplacut nu este necesar pentru a fi repetat.
Simptomul fobic apare uneori timp de mai multi ani fara ca asocierea cu evenimentul
neplacut sa fie intarita. Fobia simpla se refera la teama produsa de prezenta anumitor
obiecte sau situatii specifice care provoaca teroare; teama de zbor, spatii inchise, de
locuri la inaltime, de animale, administrarea unei injectii, vederea sangelui, de boli,
moarte, furtuna, etc. Teama poate fi produsa si de anticiparea unui obiect sau situatii
specifice. Expunerea la stimulul fobic provoaca aproape in mod constant un raspuns
anxios imediat care poate lua forma unui atac de panica circumscris situational. La copii,
anxietatea poate fi exprimata prin exclamatii, stupefactie sau agatare de ceva. Obiectul
sau situatia fobica este evitata sau suportata cu un distres marcat iar frica aparuta este
recunoscuta de individ ca excesiva, nejustificata, inadecvata si produce o afectare
semnificativa a vietii (interfereaza cu rutina normala a persoanei, cu activitatea ei
profesionala sau scolara ori cu activitatile si relatiile sociale). Cele mai eficiente forme
de interventie, dupa Comer (1992), in tulburarile fobice, sunt: terapiile de inspiratie
behaviorista sau comportamentale, de ex. desensibilizarea sistematica, terapia prin
expunere la stimulii evitati, managementul anxietatii, antrenamentul asertivitatii pentru
terapia fobiilor sociale.
Tulburarea obsesiv compulsiva se caracterizeaza prin obsesii sau compulsii
recurente care sunt recunoscute ca fiind excesive sau irationale, cauzeaza disperare, sunt
consumatoare de timp (ia mai mult de o ora pe zi) sau interfereaza cu rutina normala a
persoanei, cu functionarea profesionala sau scolara ori cu activitatile sau relatiile sociale
uzuale. Daca mai este prezenta o alta tulburare pe axa I, continutul obsesiilor sau
compulsiilor nu se restrange la aceasta. Perturbarea nu se datoreaza efectelor fiziologice
directe ale unei substante (de ex. drog, medicament) ori ale unei conditii medicale
generale. DSM IV defineste obsesiile ca ganduri, impulsuri, imagini persistente si
recurente care sunt experientate, la un moment dat in cursul tulburarii, ca intrusive si
inadecvate si care cauzeaza o anxietate sau detresa considerabila (detresa, conform
Dexonline.ro, inseamna stare sufleteasca a cuiva care se simte parasit in nenorocire,
23

24. disperare, nenorocire, stare critica). Gandurile, impulsurile sau imaginile nu sunt pur si
simplu preocupari excesive in legatura cu probleme reale de viata. Persoana incearca sa
ignore sau sa suprime astfel de ganduri, impulsuri sau imagini, ori sa le neutralizeze cu
alte ganduri sau actiuni. Persoana recunoaste ca obsesiile gandurile, impulsurile sau
imaginile obsesive sunt un produs al propriei minti (nu impuse din afara ca in insertia de
ganduri). Compulsiile sunt comportamente repetitive (de ex. spalatul pe maini, ordonatul,
verificatul) sau acte mentale (de ex. acte de rugaciune, de calculat, repetarea de cuvinte in
gand) pe care persoana se simte constransa sa le efectueze ca raspuns la o obsesie, ori
conform unor reguli care trebuie sa fie aplicate in mod rigid. Comportamentele sau actele
mentale sunt destinate sa previna sau sa reduca detresa, ori sa previna un eveniment sau o
situatie temuta oarecare; insa, aceste comportamente sau acte mentale, sau nu sunt
conectate in mod realist cu ceea ce sunt destinate sa neutralizeze sau sa previna, ori sunt
clar excesive. Cele mai eficiente forme de interventie, dupa Comer (1992), in
tulburarile obsesiv compulsive, sunt: logoterapia dupa Victor Frankl prin interventie
paradoxala (eficienta mai ales in simptomele compulsive, combina expunerea in vivo cu
prevenirea/ blocarea raspunsurilor/ actelor compulsive); tehnici cognitiv
comportamentale precum stoparea gandurilor impreuna cu terapia medicamentoasa
(antidepresive). Tudose (2004) mentioneaza in plus anxioliticile si psihochirurgia,
metoda radicala de tratament care consta in distrugerea chirurgicala de cai nervoase la
nivelul creierului. Este utilizata extrem de rar in prezent, sustine autorul, doar in acele
cazuri care sunt extrem de severe si care nu raspund deloc la nici o alta forma de
tratament.
Criteriile de diagnostic pentru stresul posttraumatic, conform DSM IV, sunt: A.
persoana a fost expusa unui eveniment traumatic in care ambele dintre cele care urmeaza
sunt prezente: 1. persoana a experientat, a fost martora ori a fost confruntata cu un
eveniment sau evenimente care au implicat moartea efectiva, amenintarea cu moartea ori
o vatamare serioasa sau o periclitare a integritatii corporale proprii ori a altora, 2.
raspunsul persoanei a implicat o frica intensa, neputinta sau oroare (la copii, aceasta
poate fi exprimata, in schimb, printr-un comportament dezorganizat sau agitat). B.
Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent intr-unul (sau mai multe) din
urmatoarele moduri: 1. amintiri detresante recurente si intrusive ale evenimentului,
24

25. incluziv imagini, ganduri sau perceptii (la copii, poate surveni un joc repetitiv in care sunt
exprimate teme sau aspecte ale traumei); 2. vise detresante recurente ale evenimentului
(la copii pot exista vise terifiante fara un continut recogniscibil); 3. actiune si simtire, ca
si cum evenimentul traumatic ar fi fost recurent (include sentimentul retrairii experientei,
iluzii, halucinatii si episoade disociative de flashback, inclusiv cele care survin la
desteptarea din somn sau cand este intoxicat (la copiii mici poate surveni reconstituirea
traumei specifice); 4. detresa psihologica intensa la expunerea la stimuli interni sau
externi care simbolizeaza sau seamana cu un aspect al evenimentului traumatic; 5. la
reactivitate fiziologica la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizeaza sau
seamana cu un aspect al evenimentului traumatic. C. Evitarea persistenta a stimulilor
asociati cu trauma si paralizia reactivitatii generale (care nu era prezenta inaintea traumei)
dupa cum este indicat de trei sau mai multe dintre urmatoarele: 1. eforturi de a evita
gandurile, sentimentele sau conversatiile asociate cu trauma, 2. eforturi de a evita
activitati, locuri sau persoane care desteapta amintiri ale traumei, 3. incapacitatea de a
evoca un aspect important al traumei, 4. diminuarea marcata a interesului sau participarii
la activitati semnificative, 5. sentiment de detasare sau de instrainare de altii, 6. gama
restransa a afectului (de ex. este incapabil sa aiba sentimente de amor), 7. sentimentul de
ingustare a viitorului (de ex. nu spera sa-si faca cariera, sa se casatoreasca, sa aiba copii
ori o durata de viata normala). D. Simptome persistente de excitatie crescute (care nu
erau prezente inainte de trauma) dupa cum este indicat de doua sau mai multe dintre
urmatoarele: 1. dificultate in adormire sau in a ramane adormit, 2. iritabilitate sau accese
coleroase, 3. dificultate in concentrare, 4. hipervigilenta, 5. raspuns exagerat de tresarire.
E. Durata perturbarii (simptomele de la criteriile B,C si D) este de mai mult de o luna. F.
Perturbarea cauzeaza o detresa sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social,
profesional sau in alte domenii importante de functionare. De specificat daca este Acut:
daca durata simptomelor este mai putin de 3 luni, sau Cronic: daca durata simptomelor
este de 3 luni sau mai mult. De specificat daca este cu debut tardiv: daca debutul
simptomelor survine la cel putin 6 luni dupa stresor.
Stresul acut. Elementul esential il constituie aparitia anxietatii caracteristice, a
simptomelor disociative si a altor simptome care survin in decurs de o luna dupa
expunerea la un stresor traumatic extrem (stresori similari celor implicati in stresul
25

26. postraumatic). Fie in timp ce experienteaza evenimentul traumatic ori dupa eveniment, ca
raspuns la evenimentul traumatic, individul are cel putin trei dintre urmatoarele simptome
disociative: sentimentul subiectiv de insensibilitate, de detasare sau de absenta a
reactivitatii emotionale, adesea le este dificil sau imposibil de a experienta placerea in
activitatile placute anterior; se simt detasati de corpurile lor, traiesc lumea ca ireala sau ca
asemanatoare visului; o reducere a constiintei ambiantei (de ex. „a fi stupefiat”),
derealizare, depersonalizare sau amnezie disociativa (incapacitate de a evoca un aspect
important al traumei). In plus, este prezent cel putin un simptom din fiecare grupa de
simptome cerute pentru stresul posttraumatic. Perturbarea dureaza timp de cel putin 2 zile
si nu persista dincolo de 4 saptamani dupa evenimentul traumatic; daca simptomele
persista mai mult de patru saptamani, poate fi aplicat diagnosticul de stres posttraumatic.
Comer (1992) propune ca interventie in stresul posttraumatic: tehnicile cognitiv
comportamentale, de exemplu expunerea la stimulii evitati, imersia, de ex. exercitiile de
flooding – exercitii de imagerie asociate cu exercitii de relaxare, grupuri de suport sau
terapia centrata pe exprimarea sentimentelor.
Tulburarile psihotice (psihozele)10
Termenul de "psihoza" este un termen generic, care denumeste mai multe boli
grave, cu simptome diverse, dar al caror punct comun este faptul ca persoana bolnava si-a
pierdut simtul realitatii (total sau partial), nedandu-si seama ca este bolnava, adica
neavand constiinta bolii psihice de care sufera. In mod traditional, in randul psihozelor se
numara tulburarile afective si schizofrenia.
Tulburarile afective11
se mai numesc "tulburari de dispozitie", "tulburare
afectiva bipolara" sau "psihoza maniaco-depresiva". Aceste tulburari apar sub doua
forme: a. Forma unipolara, in care apare doar depresia: b. Forma bipolara, in care apar
succesiv mania si depresia. Tipic pentru tulburarile afective este faptul ca, in general,
pacientul isi revine complet din aceste faze de boala.
Depresia. Simptomele in depresie sunt: indispozitia acuta si fara speranta, uneori
iritabila sau anxioasa, inapetenta si pierderea in greutate, modificarea ritmului circadian
10
Marta Eisikovits (2009)
11
In DSM III si DSM IV, tulburarile afective si schizofrenia nu mai apar grupate impreuna sub termenul
generic de ”psihoze”
26

27. (insomnii sau dimpotriva hipersomnie), lipsa de energie si de chef in orice activitate,
agitatie sau inhibitie, libido scazut, sentimente de teama, vinovatie, tulburari de atentie si
memorie, indispozitie matinala (se trezesc foarte prost dispusi si gata obositi), idei de
inutilitate sau de suicid. Uneori apar fenomene mai grave cum ar fi halucinatiile sau
ideile delirante: in aceste cazuri vorbim de depresie de intensitate psihotica care
reprezinta o urgenta psihiatrica, asistentul social trebuind sa intervina imediat pentru a
interna clientul deoarece exista riscul sinuciderii. Depresia cu simptome mai reduse se
mai numeste "nevroza depresiva"12
; in aceste cazuri, pacientul constientizeaza
simptomele si nu pierde contactul cu realitatea, asa cum se intampla in cazul depresiei de
intensitate psihotica. De multe ori, nevrozele depresive apar in urma unor situatii
stresante de viata (de ex. deces, despartire, concediere), numele curent fiind "depresie
reactiva". Prelevanta in populatia generala a acestei tulburari este intre 3 - 6%, cu un risc
crescut la femei si batrini. Este important sa facem diferenta intre sentimentele negative
cum ar fi frustrarea, nefericirea, tristetea (inevitabile in viata oricarui om sanatos) si
adevarata boala depresiva. Tratamentul este medicamentos si psihoterapeutic. Cea mai
buna combinatie, recunoscuta in prezent, este medicatie + psihoterapie de tip cognitiv
sau interpersonal. In contactul cu bolnavul depresiv sunt doua aspecte importante: a. Sa
evitam acuzatiile de genul "Nu vrea sa faca nici un efort pentru a se insanatosi", deoarece
ideea ca ceilalti nu ii inteleg suferinta poate conduce pacientul chiar la suicid. In acest
sens, asistentul social trebuie sa instruiasca familia pacientului, pentru ca aceasta sa
renunte la asteptarile nerealiste sau exagerate.; b. Deoarece gandirea clientului depresiv
este marcata de deznadejde, persoanele din jurul lui trebuie instruite sa arate repetat
credinta lor in insanatosire, adica sa-i ofere acestuia un suport afectiv continuu.
Sinuciderea. Ca definitie, sinuciderea sau suicidul reprezinta suprimarea brusca
si deliberata a propriei vieti. Etimologia cuvantului vine de la "sui"=sine si "ucidere"= a
omori. O.M.S. sustine ca circa o jumatate de milion de oameni se sinucid anual, mai ales
la populatiile nordice si la unguri. Femeile comit mai multe tentative de sinucidere, in
timp ce la barbati este mai frecvent intalnit suicidul reusit. In sinucidere se descriu doua
12
In DSM III si DSM IV este denumita tulburare distimica daca simptomele de depresie dureaza cel putin
2 ani sau tulburare depresiva (disforica premenstruala, minora cu episoade de simptome depresive cu o
durata de cel putin 2 saptamani si cu mai putin de cinci itemi ceruti pentru tulburarea depresiva majora,
scurta recurenta cu episoade care dureaza de la 2 zile pana la 2 saptamani cel putin odata pe luna timp de
12 luni, postpsihotica a schizofreniei, etc.)
27

28. faze: 1. Suicidatia, adica ideile de sinucidere; 2. Suicidactia, adica trecerea la actul
propriu-zis. Deoarece persoana care a avut tentative de suicid in trecut poate repeta acest
act, asistentul social care va lua interviul clientului va fi atent sa puna intrebari relevante
in acest sens. In literatura se mai mentioneaza si parasuicidul, adica gesturi de
autovatamare care nu vizeaza decesul, fiind mai mult semnale de alarma pe care le trage
clientul in disperarea lui. Cauzele cele mai cunoscute ale suicidului sunt: depresia, abuzul
de toxice, schizofrenia, evenimentele majore negative de viata cum ar fi: pierderile,
decesele sau trasaturi de personalitate precum rezistenta redusa la frustrare,
impulsivitatea, agresivitatea. Pentru asistentul social, ideatia suicidara reprezinta nevoia
interventiei in criza pentru care asistentul social trebuie sa fie special pregatit. Daca nu
este special pregatit, atunci se va recurge la profesionisti sau institutii care pot manageria
acest gen de situatie.
Mania. Mania consta intr-o perioada delimitata (de cel putin o saptamina) de
exaltare a functiilor psihice afective, cognitive si volitive, cu o semnificativa deteriorare a
functionalitatii sociale si profesionale. Simptomele maniei sunt urmatoarele: dispozitia
afectiva este expansiva, fara legatura cu evenimentele din realitatea clientului, uneori
chiar irascibila; discursul verbal este greu de urmarit din cauza fugii de idei, a
parantezelor multe facute de pacient; activitatea este intensa dar superficiala, bolnavii nu
mai au nevoie de odihna, ei dorm doar 2-3 ore pe noapte; bolnavul are senzatia ca
dispune de forte foarte mari, ca poate face orice, nemaifiind in stare sa evalueze
consecintele reale ale propriilor fapte, de ex. se cred foarte bogati si fac cumparaturi
costisitoare pe datorie. In cazurile grave, pot sa apara idei delirante de grandoare
sustinute sau nu de halucinatii. Din cauza ca acesti pacienti nu au constiinta bolii si
pentru ca starea lor de bine se poate transforma usor in ceea ce se numeste "furie
maniacala" (extrem de periculoasa), acesti pacienti sunt considerati urgente psihiatrice si
trebuie internati in spital imediat, chiar cu ajutorul Politiei. Mania in faza acuta se
trateaza strict medicamentos, doar in perioadele de remisiune poate fi utila psihoterapia.
Schizofrenia. Este o boala complexa, inca putin cunoscuta, care afecteaza 1% din
populatia generala, indiferent de tara, deci de aria geografica sau de perioada istorica.
Definitie: este un grup de psihoze cu debut in tinerete si adolescenta care evolueaza
episodic sau continuu, avand o simptomatologie centrata in jurul sindromului disociativ si
28

29. creand diminuarea eficientei unor functii psihice principale cu deteriorarea globala a
personalitatii. Din cauza debutului sub 35 ani, unul din clasicii psihiatriei, E.Kraepelin a
numit-o "dementia praecox" (dementa precoce). Simptomatologie: a. Discordanta in sfera
gandirii (idei delirante, incoerenta, disociatie, baraje psihice);b.Comunicare distorsionata:
mutism, paralogie, alterari fonetice, neologisme, 'salata de cuvinte" la schizofrenul
cronic; c. Tulburari de perceptie: halucinatii, mai ales de tip auditiv; d. Discordanta in
sfera afectiva: ambivalenta si inversiunea afectiva, de ex. isi iubeste si uraste parintii in
acelasi timp; detasare afectiva, de ex. povesteste fara nici o rezonanta afectiva crima
comisa; negativism, bizarerie, de ex. rade cand povesteste despre decesul cuiva; e.
Discordanta in sfera comportamentului si a vointei: ambitendinta (vrea si nu vrea sa faca
ceva), catatonia (care este o stare de inertie cu fenomene automate, de ex. "perna
psihica"; f. Depersonalizarea si derealizarea ca tulburari ale constiintei personalitatii si
realitatii. Cea mai cunoscuta clasificare este: schizofrenia paranoida (cel mai frecvent
intalnita), schizofrenia hebefrenica si schizofrenia simpla. Tratamentul este
medicamentos, boala fiind cronica, cu deficit functional (mai ales social) destul de
insemnat. Consilierea si psihoterapia sunt utile in perioadele de remisiune (perioadele
dintre crizele acute), facind posibila transmiterea de informatii despre boala, despre
nevoile specifice precum si despre handicapurile clientului schizofren. Este bine ca aceste
lucruri sa fie discutate si cu familia, explicand ca pacientul este stanjenit in relatiile
interumane tocmai de catre boala sa, fiindu-i greu sa-si coordoneze propriile sentimente
si reactii; din aceasta cauza pot apare handicapurile sociale, de ex. clientul este inapt sa
mearga cu autobuzul, sa ocupe un loc de munca, etc. Nu este vorba de reavointa, ci de
boala. O alta sarcina importanta este faza cand asistentul social ajuta clientul sa reia
legaturile cu ceilalti, cu societatea. Il incurajam sa se "avante" in mediul social, sa reia
legaturile cu personele din reteaua lui sociala, dar il sprijinim din "umbra" discutind cu el
toate problemele intampinate. Autonomia clientului schizofren se obtine greu dupa un
puseu acut de boala, pasii trebuind sa fie marunti. Principalul scop al consilierii este sa
invatam schizofrenul sa traiasca cu boala sa (lucru valabil pentru orice boala cronica,
psihica sau organica). Acest lucru inseamna sa cladim un nou concept si stil de viata, in
care sa fie inclusa si boala. Un alt scop al consilierii este recunoasterea situatiilor de
viata ca declansatori posibili ai unor puseuri acute si prevenirea lor, fie prin evitare, fie
29

30. printr-o medicatie adecvata. Pacientul trebuie prevenit sincer asupra capacitatii lui reduse
de prelucrare a informatiei, de aceea locul lui de munca ar trebui sa fie ordonat, chiar
uniform, fara galagie, pentru a preveni suprasolicitarea si recaderea in boala acuta.
Asadar, schizofrenia este o boala cronica, fiecare puseu acut (cu halucinatii si delir)
contribuind la scaderea substantiala a functiilor cognitive; de aceea, intre puseurile acute,
consilierea si monitorizarea lui de catre asistentul social este foarte importanta.
Tulburarile de personalitate13
Definitie (dupa G. Ionescu): tulburarile de personalitate sunt un ansamblu
caracteristic si persistent de trasaturi cognitive, afective si relationale ilustrate printr-un
comportament ce deviaza clar si invalidant de la expectatiile fata de persoana respectiva
si de la normele grupului social. Tulburarile de personalitate pot fi greu incadrate ca
boala deoarece ele nu se conformeaza modelului medical al bolii, ocupind o zona "gri",
intre patologic si normal. Unii autori considera aceste tulburari ca reprezentante
miniaturale ale bolii psihice. Ca frecventa, ele reprezinta intre 5 si l5% din populatia
generala. Diagnosticul de "tulburare de personalitate" poate fi pus doar dupa varsta de l8
ani, aceleasi probleme numindu-se inainte de l8 ani, "tulburari de comportament".
Termenul echivalent este cel de "psihopatie" (care nu trebuie confundat cu cel de
"psihoza"!). Psihopatia sau tulburarea de personalitate este o structura dizarmonica de
personalitate, adica inteligenta si functiile cognitive sunt normal dezvoltate, in schimb
afectivitatea si vointa au ramas la un nivel infantil ; acest fapt conduce la nevoi si dorinte
infantile si deci la o adaptare deficitara, problematica, la lumea adultilor.
Simptomatologie: autocontrol deficitar, in sensul ca desi ratiunea este normala pentru
varsta adulta, persoana se supune dorintelor si impulsurilor primare ca un copil; egoist,
orientare spre obtinerea cu orice pret a placerilor proprii, totala nereceptivitate la critica,
imposibilitatea de a invata din greselile proprii sau din experienta altora (ceea ce il face
greu adaptabil, viata lui fiind un lung sir de incercari si erori); incapacitatea de a iubi si de
a se darui cu adevarat; impulsivitate si agresivitate; atractie spre droguri si alcool; viata
sexuala neregulata, uneori perversiuni. Debutul este greu decelabil in timp. Cauzele pot fi
ereditare (anomalii cromozomiale, disfunctia cerebrala minima, etc), psihologice
13
Marta Eisikovits (2009)
30

31. (privarea de afectiune la o varsta mica, mai ales prin separarea de mama) si sociale ,
despre care vom discuta in continuare. Relatiile dizarmonice dintre parinti, mai ales cele
marcate de violenta si abuz de droguri, boala psihica a unuia dintre parinti, dimensiunea
mare a familiei fac ca modelele prezentate copilului in procesul de maturizare sa fie
inadecvate unei functionari sociale normale. Tipul de educatie prea lax, prea restrictiv sau
contradictoriu din familie, precum si banda de cartier formata din delincventi sunt matrici
ideale pentru structurarea dizarmonica a personalitatii. Evolutia tulburarilor de
personalitate este spre permanentizare, uneori cu episoade paroxistice determinate de
dificultatile de viata. Cele mai cunoscute tulburari de personalitate sint: tulburarea
paranoida (cea mai frecventa), tulburarea schizoida, antisociala, borderline, histrionica,
narcisica si anxioasa de personalitate. Tratamentul poate fi medicamentos, mai ales in
episoadele acute, dar consilierea si psihoterapia sunt apanajul unei echipe. Acesti pacienti
sunt cei mai dificili in psihoterapie, prin lipsa de motivatie pentru schimbare, prin
sentimentele puternice dar inconstante, prin lipsa de empatie. Socioterapia s-a dovedit
pana la urma a fi cea mai eficienta metoda de psihoterapie prin grupuri de intrajutorare.
Tulburarile de alimentatie14
Statisticile arata ca tulburarile de alimentatie afecteaza in primul rand femeile
tinere, cu varsta intre 18-35 ani, intr-un procent de 1-4%, sustine Tury et al. In deceniile
trecute ne-am intalnit mai degrabă cu anorexia, in zilele noastre bulimia este de trei ori
mai frecventa. Din totalul imbolnavirilor barbatii se regasesc doar intr-un procent de 2-
10%. O alta caracteristica este faptul ca apar mai frecvent la persoane cu un statut social
mediu sau ridicat. Multi specialisti au aratat insa ca treptat aceste diferente sociale dispar,
iar tulburarile de alimentatie devin din ce in ce mai frecvente in tarile mai putin
dezvoltate, in randul barbatilor, varstnicilor si persoanelor cu un statut socio-economic
mai scazut. Tulburarile de alimentatie sunt bolile fetelor, femeilor tinere: anorexia
incepe in general intre 13 – 20 ani, iar bulimia cu 2-3 ani mai tarziu.
Anorexia. Criteriile de diagnostic conform DSM IV R sunt urmatoarele: A.
Refuzul de a mentine greutatea corporala la sau deasupra unei greutati normale minime
pentru varsta si inaltimea sa (de ex. scadere ponderala si mentinerea unei greutati
14
Tury F., Antal I., Paszthy, B (2008), DSM IV
31

32. corporale la mai putin de 85% din cea asteptata; incapacitatea de a lua in greutate plusul
sperat in cursul perioadei de crestere, ducand la o greutate corporala de mai putin de 85%
din cea sperata. B. Teama intensa a subiectului ca se va ingrasa, desi are mult sub
greutatea normala. C. Tulburari ale imaginii si formei corporale datorate importantei
acestora in autoapreciere sau negarea gravitatii starii subponderale actuale. D. La femeile
la care s-a instalat ciclul menstrual, aparitia amenoreei, adica absenta ciclului pe o
perioada de cel putin trei luni (amenoreea este diagnosticata numai in cazul in care
femeia are menstra doar in urma administrarii de hormoni estrogeni.). De specificat
tipul : tip restrictiv, in cursul episodului actual de anorexie nervoasa persoana nu s-a
angajat regulat intr-un comportament de mancat compulsiv sau purgativ (adica varsaturi
autoprovocate sau abuz de laxative, diuretice sau clisme.); tip de mancat compulsiv/
purgativ : in cursul episodului actual de anorexie persoana se angajeaza in mod repetat
intr-un comportament de mancat compulsiv sau purgativ. Pentru masurarea pierderii in
greutate se foloseste indicele de masa corporala (in prescurtare englezeasca BMI, de la
body mass index). Aceasta se calculeaza impartind greutatea (in kilograme) la patratul
inaltimii (in metri). La femei valoarea normala a acestuia se situează in intervalul 18.5 –
25, iar la barbati valorile sunt mai mari, intervalul care indica o greutate normala fiind
intre 20-25.
Vorbim despre slabire anorexica atunci cand indicele de masa corporala este
mai mic de 17.5. Pentru o fata cu o inaltime de 170 m si o greutate de 40 kg, valoarea
indicelui de masa corporala se va calcula in felul urmator: BMI = 40/1,702
= 13,84
[kg/m2
]. In practica, de cele multe ori, ne intalnim cu formele subclinice ale tulburarilor
de alimentatie, in cazul carora unul sau doua criterii de diagnostic nu sunt satisfacute (de
cele mai multe ori cel legat de amenoree). Criteriile anorexiei cand debutul este la
inceputul adolescentei, sunt: 1. Pierdere evidenta in greutate (evitarea mancatului, voma,
activitate fizica in exces, utilizarea laxativelor), 2. Distorsionarea perceptiei imaginii
corporale, 3. Preocupari excesive privind silueta şi greutatea corporală
Bulimia. In cazul bulimiei, greutatea corporala este de obicei normala, insa
tulburarea poate sa apara in orice stare nutritionala. Mai precis, daca simptomele bulimiei
apar in intervalele greutatii corporale caracteristice anorexiei, vorbim despre anorexie,
subtipul bulimic. Criteriile de diagnostic conform DSM IV R sunt urmatoarele: A.
Episoade recurente de consum alimentar caracterizat prin: 1. mancatul intr-o anumita
32

33. perioada de timp (de exemplu in decursul unei perioade de doua ore) a unei cantitati de
hrana mult mai mare decat aceea pe care ar manca-o alte persoane in aceeasi perioada de
timp si in conditii similare; 2. sentimentul lipsei de control asupra episoadelor de
alimentare excesiva (subiectul simte ca nu se poate opri din mancat si/sau nu poate
controla ce si cat mananca). B. Comportament compensator inadecvat recurent menit sa
previna cresterea in greutate: voma provocata, utilizare excesiva de laxative, diuretice sau
alte medicamente pentru slabit; regim alimentar, exercitii fizice in exces. C. Mancatul
compulsiv si comportamentele compensatorii se manifesta, in medie, cel putin de doua
ori pe saptamana, pe o perioada de minimum trei luni. D. Preocupari privind forma si
greutatea corporală. E. Tulburarea nu apare in mod exclusiv in cursul episoadelor de
anorexie nervoasa. Bulimia are două subtipuri: tipul de nonpurgare, in cursul episoadelor
curente de bulimie nervoasa persoana a utilizat alte comportamente compensatorii cum ar
fi repausul alimentar periodic sau exercitiile excesive, dar nu s-a angajat in mod regulat
in varsaturi autoinduse sau in abuzul de laxative, diuretice sau clisme; tipul de purgare
(autocuratare): aceasta se caracterizează prin autoprovocarea de vărsături şi alte metode
de „autocurăţare”. Se mai vorbeste despre o forma apropiata bulimiei, tulburarea de
mancat compulsiv, care nu este caracterizata de comportamentele compensatorii
caracteristice bulimiei, ci doar de aparitia unor episoade recurente de consum compulsiv
de alimente. Acesti bolnavi de obicei sunt supraponderali. O forma de bulimie cu un
prognostic mai nefavorabil este bulimia multimpulsiva. In aceasta situatie controlul
impulsurilor, emotiilor este dificil pentru bolnav, iar acest lucru poate sa aiba diferite
consecinte: cleptomania (furturi compulsive), consumul de alcool si droguri, dezinhibitie
sexuală, tentative de automutilare si de suicid.
Cele mai eficiente forme de interventie in cazul tulburarilor de alimentatie,
sustine Myers (2001), sunt: terapia cognitiv comportamentala si psihoterapia
interpersonala atat in anorexie cat si in bulimie, terapia de familie mai ales in cazurile de
anorexie la adolescenti in care prezenta si cooperarea parintilor devine foarte importanta,
terapia comportamentala pentru scadere ponderala si controlul greutatii in obezitate,
interventie si educatie nutritionala, autoajutorarea (self help) si educatia psihosociala,
grupurile de suport, terapia medicamentoasa (medicatie antipsihotica in anorexie, pentru
33

34. reducerea gandirii obsesive, compulsivitatii si anxietatii; medicatia antidepresiva cand
persoanele cu bulimie/ obezitate sunt vulnerabile la sau prezinta simptome depresive)
Tulburarile psihice diagnosticate in copilarie si adolescenta15
Intre tulburarile „copilariei” si „perioadei adulte” nu exista vreo distinctie clara.
Desi cei mai multi adulti cu probleme psihice, de intensitate clinica sau subclinica, se
prezinta pentru atentie clinica in copilarie sau adolescenta, uneori tulburarile nu sunt
diagnosticate pana in perioada adulta. Multe tulburari descrise in alte sectiuni din DSM
debuteaza adesea in cursul copilariei sau adolescentei (ex. tulburarile de anxietate,
distimice, psihotice, de personalitate, de alimentatie, etc.). Adultii pot fi, de asemenea,
diagnosticati cu tulburari incluse in aceasta sectiune a tulburarilor diagnosticate de regula
pentru prima data in perioada de sugar, in copilarie sau adolescenta, daca tabloul lor
clinic satisface criteriile de diagnostic relevante (ex. balbism, pica). De asemenea, daca
un adult a prezentat in copilarie simptome care au satisfacut complet criteriile pentru o
tulburare iar acum prezinta doar o forma atenuata sau reziduala, se specifica in remisiune
partiala. Pentru cele mai multe tulburari descrise in DSM IV este prevazut un singur set
de criterii care se aplica copiilor, adolescentilor si adultilor. Variatiile in prezentarea unei
tulburari, atribuibile unui stadiu de dezvoltare a individului, sunt descrise intr-o sectiune
intitulata elemente specifice culturii, varstei si sexului. In aceasta sectiune din DSM IV
sunt incluse: retardarea mentala cu functionare intelectuala semnificativ sub medie/ QI
70 sau sub, debut inainte de 18 ani si deficite in functionarea adaptativa; tulburari de
invatare cu functionare scolara substantial sub cea asteptata, de ex. dislexia (tulburarea
de citit), discalculia (tulburarea de calcul), disgrafia (tulburarea expresiei grafice);
tulburarea aptitudinilor motorii care include tulburarea de dezvoltare a coordonarii;
tulburarile de comunicare caracterizate prin dificultati in vorbire sau limbaj, inclusiv
tulburarea de limbaj expresiv si/sau receptiv, balbismul, etc.; tulburari de dezvoltare
pervasiva caracterizate prin deficite severe si deteriorare pervasiva in multiple domenii
ale dezvoltarii. Acestea includ deteriorarea in interactiunea sociala reciproca, deteriorarea
in comunicare si prezenta de comportamente, preocupari si activitati stereotipe
(tulburarea autista, tulburarea dezintegrativa a copilariei, tulburarea Asperger, etc.);
15
Conform DSM IV, si cateva criterii (doar A, doar B sau A si B)
34

35. deficitul de atentie si tulburarile de comportament disruptiv cu referire la tulburarea
hiperactivitate/ deficit de atentie si tulburarile de conduita; tulburari alimentare ale
perioadei de sugar si micii copilarii; ticurile; tulburarile de eliminare (enurezis,
encomprezis), anxietate de separare, etc. In continuare prezentam rezumativ cateva
dintre aceste tulburari.
Balbismul se refera la o perturbare in fluenta normala si in timpul de structurare a
vorbirii si se caracterizeaza prin repetitii frecvente sau prelungiri ale sunetelor, silabelor
sau cuvintelor, cuvinte intrerupte de ex. pauze in interiorul unui cuvant, substituiri de
cuvinte cu scopul de a evita cuvintele problematice, etc. Perturbarea fluentei interfereaza
cu performanta scolara sau profesionala ori cu comunicarea sociala. Balbismul este
adesea absent in cursul lecturii orale, al cantatului ori al vorbitului cu obiecte inanimate
sau cu animale favorite.
Tulburarea autista se caracterizeaza prin prezenta unei dezvoltari/ functionari/
intarzieri anormale sau a deteriorarii, inainte de varsta de 3 ani, in: 1. interactiunea
sociala reciproca (in uzul comportamentelor nonverbale cum ar fi privitul in fata,
expresia faciala, posturile corpului si gesturile pentru reglarea interactiunii sociale;
capacitatea de a promova relatii cu egalii; cautarea de a impartasi bucuria, interesele sau
realizarile cu alti oameni; reciprocitate emotionala sau sociala, etc.), 2. in limbaj, asa cum
este utilizat in comunicarea sociala (intarziere sau lipsa totala a dezvoltarii limbajului
vorbit fara compensarea in sfera nonverbala, gestica sau mimica; la indivizii cu limbaj
adecvat, deteriorarea semnificativa in capacitatea de a initia sau sustine o conversatie cu
altii; uz repetitiv si stereotip de limbaj ori un limbaj vag; lipsa unui joc spontan si variat
„de-a...” ori a unui joc imitativ social corespunzator nivelului de dezvoltare), 3. si in
repertoriul de activitati si interese (preocupare restransa la unul sau mai multe patternuri
stereotipe de interese, care este anormala fie ca intensitate, fie ca focalizare; aderenta
inflexibila evidenta de anumite rutine sau ritualuri nonfunctionale; manierisme motorii
stereotipe si repetitive, de ex. fluturatul sau rasucitul egetelor sau mainilor, preocupare
persistenta pentru parti ale obiectelor)
Tulburarea de hiperactivitate/ deficit de atentie se refera la un pattern
persistent de inatentie si, sau de hiperactivitate – impulsivitate, care este mai frecvent si
mai sever decat este observat de regula la indivizii cu un nivel comparabil de dezvoltare.
35

36. Unele simptome, care cauzeaza deteriorarea semnificativa clinic in functionarea sociala,
scolara sau profesionala, au fost prezente inainte de varsta de 7 ani. Criterii: A. 1 sau/si 2.
1. sase (sau mai multe) din 9 simptome de inatentie au persistat cel putin 6 luni intr-un
grad care este dezadaptativ si discrepant in raport cu nivelul de dezvoltare (incapabil
adesea de a da atentie detaliilor, in sustinerea atentiei asupra sarcinilor de joc, de a asculta
cand i se vorbeste direct, de a-si termina temele pentru acasa/ sarcinile casnice/ obligatiile
la locul de munca; dificultati de organizare a sarcinilor si activitatilor; are aversiune sau
evita sarcinile care necesita efort mental sustinut; pierde lucruri necesare pentru diverse
sarcini/ activitati; usor de distras de stimuli irelevanti; uituc referitor la activitatile
cotidiene). 2. sase (sau mai multe) din 9 simptome de hiperactivitate – impulsivitate au
persistat cel putin 6 luni intr-un grad care este dezadaptativ si discrepant in raport cu
nivelul de dezvoltare (hiperactivitate: adesea: se joaca cu mainile sau cu picioarele sau se
foieste pe loc, isi lasa locul in clasa sau in alte situatii in care este de dorit sa ramana
asezat, alearga in jur sau se catara excesiv de mult in situatii in care acest lucru este
inadecvat, are dificultati in a se juca sau in a se angaja in activitati distractive in liniste,
este in continua miscare sau actioneaza ca si cum ar fi impins de un motor, adesea
vorbeste excesiv de mult; impulsivitate, adesea: tranteste raspunsuri inainte ca intrebarile
sa fi fost complet formulate, are dificultati in a-si astepta randul, intrerupe sau deranjeaza
pe altii, de ex. intervine in conversatiile sau jocurile altora).
Tulburarea de conduita se refera la un pattern persistent si repetitiv de
comportamente in care drepturile fundamentale ale altora ori normele sau regulile sociale
majore corespunzatoare varstei sunt violate. Aceste comportamente se incadreaza in patru
grupe principale: 1. conduita agresiva care cauzeaza sau ameninta cu vatamarea fizica alti
oameni sau animale, 2. conduita nonagresiva care cauzeaza pierderea sau prejudicierea
proprietatii, 3. fruda sau furt, si 4. violari serioase ale regulilor (minte frecvent sau face
promisiuni spre a obtine bunuri sau favoruri, vine acasa noaptea tarziu, fuge de acasa,
chiuleste de la scoala, etc.). Trei sau mai multe comportamente caracteristice trebuie sa fi
fost prezente in timpul ultimelor 12 luni cu cel putin un comportament prezent in ultimele
6 luni. Perturbarea in comportament cauzeaza o deteriorare semnificativa clinic in
functionarea sociala, scolara sau profesionala. Tulburarea de conduita poate fi
36

37. diagnosticata la indivizii in etate de peste 18 ani dar numai daca nu sunt satisfacute
criteriile pentru tulburarea de personalitate antisociala.
Opozitionismul provocator se refera la un pattern de comportament negativist,
ostil, provocator care dureaza cel putin 6 luni; in aceasta perioada sunt prezente patru sau
mai multe dintre urmatoarele: adesea copilul/ adolescentul isi pierde cumpatul, adesea se
cearta cu adultii, adesea sfideaza sau refuza in mod activ sa se conformeze cererilor sau
regulilor adultilor, adesea enerveaza in mod deliberat pe altii, adesea blameaza pe altii
pentru propriile sale erori sau purtare rea, adesea este susceptibil ori usor de enervat de
catre altii, adesea este coleros si plin de resentimente, adesea este ranchiunos si
vindicativ. Comportamentul de opozitie in mica copilarie sau adolescenta este un element
tipic de dezvoltare, poate fi datorat procesului normal de individuatie normala daca nu
cauzeaza o deteriorare semnificativa clinic in functionarea sociala, scolara si
profesionala.
Tulburarile alimentare in perioada de sugar si mica copilarie (pica, ruminatia,
tulburarea de aalimentare specifica acestei varste). Pica se refera la mancatul persistent
de substante nonnutritive o perioada de cel putin o luna, este inadecvat nivelului de
dezvoltare si nu este o parte a unei practici sanctionate cultural. Sugarii si copiii mici
mananca de regula vopsea, plastic, sfoara, par sau imbracaminte. Copiii mari pot manca
excremente de animale, nisip, insecte, etc. Adolescentii sau adultii pot manca argila sau
lut. Tulburarea de alimentare in perioada de sugar sau mica copilarie se refera la
incapacitatea persistenta de a manca adecvat asociata cu incapacitatea semnificativa de a
lua in greutate ori cu pierderea ponderala semnificativa in decurs de cel putin o luna.
Perturbarea nu se datoreaza unei conditii gastrointestinale sau altei conditii medicale
asociate (de ex. reflux esofagian).
Ticurile. Ticurile vocale sau/si motorii unice sau multiple (vocalizari sau miscari
motorii stereotipe, bruste, rapide, recurente, nonritmice) survin de mai multe ori pe zi,
aproape zilnic. Ticurile motorii simple, de ex.: clipitul, incretirea nasului, scuturarea
capului, ridicatul din umeri, grimasele faciale, dureaza mai putin de cateva sute de
milisecunde. Ticurile motorii complexe, de ex. gesturi manuale, saritul, atinsul, mersul cu
pasi de dans, mirosirea repetata a unui obiect, ghemuitul, mersul inapoi, etc., au o durata
mai mare, cateva sec sau chiar mai mult. Cele tranzitorii survin cel putin patru saptamani,
37

38. nu mai mult de 12 luni consecutiv. Ticurile vocale sau motorii cronice survin aproape in
fiecare zi sau intermitent o perioada de mai mult de un an iar in cursul acestei perioade nu
a existat nici o data o perioada fara ticuri mai lunga de trei luni consecutiv. Dgn.
diferential: tulburarea nu se datoreaza unor stimulente sau unor maladii somatice (boala
Huntigton, encefalita postvirala, etc)
Encoprezis se refera la eliminarea repetata de fecale in locuri inadecvate (de ex.
in pantaloni ori pe jos), fie ca este involuntar sau intentionat. Incontinenta de fecale nu se
datoreaza exclusiv efectului fiziologic direct al unei substante (de ex. laxativ). Varsta la
care apare tulburarea sau nivelul de dezvoltare echivalent este de cel putin 4 ani.
Enurezis se refera la emisiunea repetata de urina in pat sau in pantaloni (fie
involuntar, fie intentionat). Incontinenta urinara nu se datoreaza exclusiv efectului
fiziologic direct al unei substante (de ex. diuretic) ori unei conditii medicale generale (ex.
diabet, spina bifida, epilepsie). Varsta la care apare tulburarea sau nivelul de dezvoltare
echivalent este de cel putin 5 ani.
Anxietatea de separare se refera la anxietatea excesiva in legatura cu separarea
de casa sau de persoanele de care copilul este atasat (de regula parintii). Cand sunt
separati de ei, copii sau adolescentii cu aceasta tulburare sunt adesea preocupati de teama
de a nu fi pierduti si de a nu se mai intalni niciodata cu parintii, teama ca parintii lor sau
ei insisi se vor imbolnavi/ vor suferi un accident.
Mutismul selectiv se refera la incapacitatea considerabila de a vorbi in anumite
situatii sociale (in care exista expectatia de a vorbi, de ex. la scoala) in dispretul faptului
ca insul vorbeste in alte situatii. Perturbarea interfereaza cu performanta educationala sau
profesionala ori cu comunicarea sociala.
Tulburarea reactiva de atasament in perioada de sugar sau mica copilarie.
Incepe inainte de 5 ani si se manifesta fie prin 1. incapacitate persistenta de a initia sau a
raspunde intr-o maniera adecvata evolutiv la cele mai multe interactiuni sociale
manifestata prin raspunsuri excesiv de inhibate, hipervigilenta sau extrem de ambivalente
si contradictorii (copilul poate raspunde infirmierelor printr-o mixtura de apropiere,
evitare, rezistenta la consolare ori poate manifesta o vigilenta rece), fie prin 2. atasamente
difuze manifestate prin sociabilitate indiscriminativa cu incapacitate marcata de a
38

39. manifesta atasamente selective adecvate (ex. familiaritate excesiva cu rudele straine sau
lipsa de selectivitate in alegerea persoanelor de atasament)
Tulburarea de miscare stereotipa se refera la comportamentul motor stereotip,
aparent directionat si nonfunctional (ex. strangerea/ fluturatul mainilor, leganarea
corpului, lovitul cu capul, apucarea obiectelor cu gura, muscaturile autoprovocate,
piscarea tegumentelor sau a orificiilor corpului, lovirea propriului corp. Comportamentul
interfereaza considerabil cu activitatile normale si poate duce la vatamari corporale
autoprovocate. Diferentierea acestor miscari de ticurile simple (de ex. clipitul) este relativ
simpla, in schimb diferentierea lor de ticurile motorii complexe poate fi foarte dificila
datorita similitudinii in ceea ce priveste intentionalitatea, ritmicitatea, directionarea.
Interventii psihosociale16
.
Este foarte important ca parintii si asistentii sociali sa fie extrem de precauti si sa
verifice validitatea si eficienta interventiilor larg popularizate pe internet. Asistentii
sociali au un rol important in explorarea in literatura stiintifica de specialitate a dovezilor
care probeaza eficienta cu privire la diferite interventii si tratament in cazul tulburarilor
psihice, precum si in discutarea acestor probe cu alti profesionisti. In autism, de pilda,
sunt doua tipuri de tratament care pana in prezent si-au dovedit eficienta prin cercetari
stiintifice: 1. interventia comportamentalista, de ex. analiza comportamentala aplicata17
,
antrenarea cat se poate de intensiva (ex. 40 ore/ saptamana) si progresiva, adica intr-o
anumita ordine, a deprinderilor (ex. de a sta pe scaun, de a urmari instructiunile, de
ascultare, etc.) intr-o faza cat mai timpurie, imediat dupa depistarea primelor simptome
de autism, precum si antrenarea parintilor ca ei sa continue munca de terapie in
mentinerea si consolidarea rezultatelor obtinute, ceea ce abiliteaza copilul intr-o faza
ulterioara pentru a invata deprinderi mult mai avansate18
, si 2. tratamentul
psihofarmacologic (adica medicamentos). Asistentii sociali au un rol important in a asista
familia pentru a accesa resursele comunitatii, ca de ex. grupurile de suport, terapia
sistemica de familie, programele de interventie precoce, programele educationale pentru
parinti, programele speciala de educatie pentru copii cu autism, etc.
16
Gerdtz, J., Gerdtz, S (2007), Disorders Usually First Diagnosed in Infancy, Childhood, or Adolescence
17
Applied behavior analysis (ABA)
18
Early intensiv behaviorl intervention (EIBI)
39

40. In deficitul de atentie cu/ fara hiperactivitate (ADHD) cea mai eficienta forma de
interventie s-a dovedit a fi tratamentul multimodal care include: 1. medicatia
psihostimulenta, in combinatie cu 2. educarea copilului si a parintilor cu privire la
diagnostic si tratament, 3. interventii comportamentaliste. Cele mai eficiente interventii
de educatie psihosociala s-au dovedit a fi: 1. educatia parentala in grup pentru
dezvoltarea deprinderilor de managment comportamental, atat a propriilor
comportamente in raport cu copilul cat si a simptomelor de ADHD (ex. time-out/ timp de
liniste ca intarire pozitiva a comportamentelor dezirabile, laudarea comportamentelor
dezirabile, sistematizarea zilnica a recompenselor si a consecintelor nedorite, etc). 2.
educatia profesorilor pentru dezvoltarea deprinderilor de managment al simptomelor la
scoala, in clasa; interventii in clasa pentru prevenirea simptomelor de ADHD.
In tulburarile de conduita si opozitionism provocator, cele mai eficiente forme de
interventie s-au dovedit a fi cele care se bazeaza pe abordarea ecologica a conduitelor
antisociale, care tintesc preventia agravarii acestor conduite si care focalizeaza
interactiunile dintre parinti si copii (antrenarea parintilor, terapie de familie) si in grup
(terapii cognitiv comportamentale de grup: exercitii si jocuri de rol pentru gestionarea
furiei, dezvoltarea asertivitatii, deprinderilor de rezolvare de probleme, etc.).
Exercitii: Cititi un roman sau vizionati un film care ilustreaza simptomele unor
tulburari psihice/ ecranizeaza suferintele unei persoane/ mai multor persoane cu
diagnostic psihiatric precum si atitudinea celor din jur fata de aceasta persoana/ aceste
persoane (de ex. Vanatorul de cerbi 1978 regizat de Michael Cimino, Vertigo 1958
regizat de Alfred Hichcock, Mai bine nu se poate 1997 regizat de James L. Brooks,
Veronica hotareste sa moara 2009 regizat de Emily Young, O minte sclipitoare 2001
regizat de Ron Howard, Zbor deasupra unui cuib de cuci 1975 regizat de Milos Forman,
Rain Man 1988 regizat de Barry Lavinson, etc). Bazandu-va pe cunostintele si
deprinderile acumulate pana in prezent, folosindu-va de notele de curs si sursele
bibliografice indicate pentru realizarea fiselor de lectura: 1. descrieti simptomele
identificate, 2. evaluati nevoile persoanei/ persoanelor in suferinta, dificultatile cu care se
confrunta in mod curent si schitati un plan ipotetic de interventie la nivel individual,
40

41. familiei comunitar, sau/ si (dupa caz) 3. descrieti resursele pe care persoanele in suferinta
le-au accesat de curand, resursele si sprijinul actual pe care pot ele conta (2-3 pagini)
4. Reabilitarea psihosociala a persoanelor
cu tulburari psihice cronice19
Reteaua si suportul social in psihopatologie
Pentru prima data in 1986, O.M.S. a considerat sistemul de suport social o
problema prioritara a politicii sanitare generale in Europa. In acest context, se discuta
mult despre problema "coping-ului" si a "abilitatilor sociale de rezolvare de probleme" ca
si problema co-participarii pacientilor la proiectele de preventie, terapie si reabilitare. O
alta problema discutata aici este cea a retelei sociale, definita ca un set complex de
interrelatii umane constante, directe ori indirecte, pe care le stabileste individul cu un
grup social. Acesta variaza in functie de ciclurile vietii individului, de contextul social-
istoric si cultural, de clasa sociala, de zona urbana sau rurala, de evenimente de viata, etc.
Reteaua sociala se clasifica in primara (familia), secundara (colegii de munca) si tertiara
(biserica, clubul, etc.). Studiul retelei sociale se face din mai multe puncte de vedere:
structura, intensitatea legaturilor, schimbarile ei (numarul persoanelor, caracteristicile
demografice, frecventa comunicarilor, felul legaturilor - asimetrice, unilaterale sau
reciproce, felul contactelor - de rudenie, profesionale, etc., persoana cu rolul principal in
retea, etc.
In psihopatologie este importanta studierea retelei sociale deoarece, inca din anii
1980, cercetatorii au constatat diferente intre retelele sociale ale persoanelor sanatoase si
bolnave, fapt ce intretine boala. Astfel, in general la bolnavii psihici retelele sunt mai
mici cantitativ decit la persoanele normale. La nevrotici scade marimea, densitatea si
interconectarea, membrii familiei ramanand principalele persoane din retea. In psihoze,
mai ales la schizofreni, reteaua este redusa cantitativ dramatic, cu o densitate a legaturilor
mult diminuata. Cu cat reteaua sociala este mai mica si mai putin densa, cu atat riscul
19
Marta Eisikovits (2009)
41