Dreptul afacerilor

1. DREPTUL AFACERILOR
Capitolul I
Scurte consideratii introductive. Defintitia. Obiectul. Scurt istoric
1.1. Spre a ne plasa pe terenul unei discipline de specialitate adresata unor
persoane cu aspiratii in a deveni profesionisti – titulari ai unor intreprinderi care
exploateaza activitati orientate spre obtinerea de profit, deci ai unui domeniu de
actualitate si deopotriva de viitor, consideram necesara o „asezare” a materiei in
curricula disciplinelor dreptului, in general, si, totodata o definitie a ei, spre a ne
permite sa o intelegem dincolo de semnificatia profana, usor accesibila a
sintagmei.
Notiunea de „drept”, in general, poate primi o multitudine de sensuri, de
acceptiuni. Rezumandu-ne la cele cu semnificatie juridica, putem distinge intre :
a) drept, ca ansamblu de reglementari, de reguli, norme juridice aplicabile
populatiei unui anumit stat. Din acest punct de vedere, se poate diferentia
dreptul roman de dreptul altor state, francez, german, etc. Acest ansamblu
de reglementari constituie, dintr-o alta perspectiva, dreptul obiectiv,
pozitiv, deci dreptul vazut ca totalitate de norme juridice aplicabile in
limitele teritoriale ale unui stat;
b) intr-o a doua acceptiune, dreptul poate fi inteles ca facultate, (in sensul de
posibilitate) pe care dreptul obiectiv, (adica ansamblul de norme juridice
aplicabile pe teritoriul unui stat), o recunoaste unei persoane de a adopta
o anumita conduita, sau, altfel spus, posibilitatea de a lua o anume
atitudine, de a savarsi un anume act, de a pretinde altei persoane
recunoasterea unui drept, realizarea unei anume obligatii bazate pe o
lege, pe o anume reglementare. De exemplu, dreptul fiecarui cetatean la
munca, a fiecarui individ la un nume, dreptul de proprietate, etc, sunt,
fiecare dintre ele, drepturi subiective, raportate la individ ca subiect de
drept.
1

2. c) In sfarsit, spunand „drept” se poate avea in vedere stiinta dreptului ca
ramura de invatamant sau de cercetare stiintifica avand ca obiect tocmai
studiul ansamblului de reglementari, deci a dreptului obiectiv precum si a
drepturilor subiective, deopotriva. Din acest punct de vedere se poate face
distinctia dintre stiinta dreptului, in general si alte ramuri ale cunoasterii
umane, sau, intr-o varianta mai restransa, intre diversele ramuri ale
dreptului, (civil, penal, constitutional, administrativ,etc.)
1..2. Privit ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile sociale,
dreptul este divizat, in mod traditional, in doua mari ramuri: dreptul public si
dreptul privat. Nu este singura clasificare, este insa cea considerata
fundamentala, de baza. Distinctia dintre cele doua ramuri este data de natura
raporturilor sociale dintre subiectele participante la aceste raporturi. Astfel;
a) dreptului public1
ii sunt specifice raporturi de subordonare intre
participanti, raporturi dintre guvernanti si guvernati, sau, altfel spus,
dintre stat si particulari, in cadrul carora statul este cel care impune
regulile, guverneaza, iar particularul este cel obligat sa le respecte; ii
sunt proprii, altfel spus, norme care ocrotesc interese generale; apartin
acestei mari diviziuni a dreptului ramuri ca: dreptul constitutional,
dreptul financiar, international public, penal, administrativ, procesual
penal, etc.
b) dreptul privat2
se caracterizeaza prin pozitia de egalitate dintre
participanti; studiaza raporturi sociale create intre particulari, vizand,
deci, ordinea juridica privata. Reprezentativ pentru aceasta categorie
este dreptul civil, care cuprinde ponderea covarsitoare a
reglementarilor dreptului privat. Sustinerea este suplimentar si
substantial argumentata prin adoptarea actualului Cod Civil, intrat in
1
Mircea Muresan, Drept civil, Parte generala, Ed. Cordial SRL, Cluj-Napoca, 1992, pag.7; Ioan Schiau,
Curs de drept comercial, Ed. Rosetti, 2004, pag.5;
2
idem
2

3. vigoare la 1 octombrie 2011, care devine legea fundamentala, dreptul
comun in materia raporturilor de drept privat, aplicabil deopotriva
particularilor ca indivizi si profesionistilor care exploateaza intreprideri
in diverse domenii de interes si, deci, apartinand si altor ramuri ale
dreptului privat. Noua reglementare revolutioneaza prin viziunea
monista in materia raporturilor de drept privat, constand in pretentia de
a oferi o baza reglementara unica si uniforma tuturor categoriilor de
raporturi dintre particulari, civili si profesionisit deopotriva. Evident,
desi este legea fundamentala pentru aceasta ramura a dreptului nu
este insa unica. Este completata de reglementari speciale, aplicabile
unor domenii sau/si unor profesionisti si care definesc, la randul lor
subramuri ale dreptului privat, cum sunt; dreptul afacerilor, dreptul
muncii, dreptul familiei, etc,
Asadar, ramura a dreptului privat, dreptul afacerilor are propria identitate, propria
autonomie. In raport cu el, dreptul civil ramane dreptul comun, ale carui reguli
completeaza reglementarile speciale ale dreptului afacerilor. In comparatie cu el,
insa, dreptului afacerilor ii este proprie o dinamica aparte, superioara oricarei
alte subramuri a dreptului privat si justificata de natura, complexitatea si
specificitatea activitatii profesionistilor si a domeniului pe care acestia il
exploateaza, cel economic, orientat spre profit.
1.3. Definitia dreptului afacerilor;
Spre a defini disciplina devine prioritar necesara definirea notiunii de afacere; in
sensul ei cel mai cuprinzator, subsumeza orice activitate economica, deci,
subordonata unui scop profitabil, si, ca urmare, supusa riscului, asumat de
fiecare dintre participanti, ca sansa de castig sau posibilitate de pierdere.3
Evolutia si complexitatea dobandita de activitatea economica intr-o epoca acut
marcata de tendinta de globalizare atribuie firesc notiunii de afacere valente noi,
3
A se vedea, Gheorghe Piperea, Introducere in dreptul contractelor profesionale, Ed. C.H.Beck, Bucuresti,
2011, pag.8 si urm.
3

4. suplimentare fata de varianta traditionala a ceea ce, sub imperiul vechiului Cod
Comercial, (in vigoare intre 1887 – 2011). identificam cu sintagma „activitate
comerciala”.
Problematica specifica domeniului afacerilor este una complexa si diversa, cu
incidente in domeniile fiscalitatii, muncii, concurentei, protectiei consumatorilor,
transporturilor, bancar, drepturilor de proprietate industriala, etc. Este argumentul
pentru care, in planul stiintelor dreptului, dreptul afacerilor este calificat ca o
materie pluridisciplinara constituita din totalitatea normelor juridice care
reglementeaza statutul si regimul juridic aplicabil profesionistilor specializati in
exploatarea unor intreprinderi, in sensul de activitati organizate pentru
producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri sau prestarea de servicii in
scopuri lucrative, profitabile.
1.4. Obiectul de studiu al dreptului afacerilor
Definitia disciplinei ofera reperele determinarii obiectului dreptului afacerilor :
normele juridice aplicabile profesionistilor (comerciantilor) care exploateaza
intreprinderi organizate pentru a desfasura activitati economice, ( de productie,
comert, prestari servicii) intelese in sensul lor complex, modern, de afacere.
Durata cursului insa, dimensionata la un semestru, nu ne va permite o abordare
exhaustiva, ci, dimpotriva, ne impune o riguroasa selectie si sinteza a institutiilor
juridice analizate. Reper in acest demers devine utilitatea informatiei raportata la
profilul profesional al viitorilor absolventi.
1.5. Scurt istoric
Inainte de a deveni disciplina de studiu sau ramura de drept distincta, materia
studiata poate fi identificata ca segment al vietii individului, pragmatic si bine
orientat spre activitati aducatoare de beneficii, de profit. Analizate din perspectiva
istorica, pana sa devina profitabile, aceste activitati au raspuns nevoilor de
existenta ale individului. Astfel;
4

5. 1.5.1 In antichitate; spre a-si acoperi necesarul existential, oamenii au inceput
sa schimbe intre ei produsele de care dispuneau, fie realizate prin munca lor, fie
obtinute din mediul inconjurator. Schimbul, asadar, in varianta sa primitiva numita
troc, a fost rezultatul constientizarii ideii de proprietate, a dreptului de a dispune
liber asupra unor bunuri. Mai tarziu, pe masura cresterii nevoilor oamenilor si a
dezvoltarii, a intensificarii relatiilor dintre ei, au aparut targurile, ca locuri de
intalnire organizate periodic in vederea realizarii schimbului de produse. Este
perioada din istoria omenirii in care nu se poate vorbi inca de nevoia unor
reglementari in materie comerciala, in primul rand datorita preponderentei
componentei agricole si pastorale a vietii. Nevoia unor reglementari in materie a
aparut treptat, pe masura dezvoltarii comertului. Contributii semnificative in
acest sens, (al dezvoltarii comertului), si-au adus fenicienii, egiptenii, grecii,
ultimii fiind si cei care au instituit primele reguli aplicabile activitatii comerciale, in
principal celei maritime. In perioada de glorie a imperiului roman, careia ii apartin
importante reglementari de natura civila, comertul nu s-a bucurat de succes,
principalele surse de agoniseala fiind agricultura si razboaiele purtate pentru
expansiune teritoriala. Mai mult, romanii considerau activitatea in domeniul
comertului ca fiind degradanta, adecvata doar pentru sclavi si popoarele supuse
lor. Ca urmare, considerau ca reglementarile lor in materie civila erau suficiente
si pentru domeniul comercial.
1.5.2. In evul mediu; Prabusirea imperiului roman a avut ca efect atat
faramitarea puterii politice cat si dezmembrarea sistemului de drept unitar. Au
aparut statele cetati italiene, (Milano, Bolognia, Genova, Florenta, Pisa), si odata
cu ele, interesul comerciantilor de a se organiza in corporatiuni, spre a-si
reprezenta interesele proprii. Corporatia, cuprinzand comerciantii si mestesugarii
apartinand unei anumite ramuri, a inceput sa-si configureze reguli proprii care au
devenit, practic, primele norme aplicabile in materie comerciala. Cu timpul, ele au
fost coagulate in asa numite „statute”, fiecare dintre ele reprezentand ansamblul
reglementarilor proprii unei corporatii.
5

6. 1.5.3. Epoca moderna. Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea acestor
norme cutumiare cu altele care au inceput sa alcatuiasca dreptul scris. Prima
care a marcat aceasta trecere a fost Franta, care, dupa reguli comerciale scrise
de mai mica anvergura, a adoptat, marcand un moment istoric de referinta,
primul Cod Comercial, in plina perioada de glorie a lui Napoleon, la 1807.
Momentul are, totodata, meritul de a separa reglementarile in materie civila de
cele comerciale. Dupa revolutia franceza, influenta ei in Europa a avut ca efect si
raspandirea codului comercial francez in diverse state europene, care l-au
adoptat ca lege proprie in materie comerciala. Dintre acestea, la 1882, Codul
comercial francez a fost preluat in Italia, oferind o conceptie moderna asupra
comertului. El a stat la baza adoptarii in 1887 a Codului comercial roman, in
vigoare si in prezent. In Germania, Codul comercial a fost adoptat in anul 1897,
impreuna cu Codul civil. Ambele au intrat in vigoare in anul 1900.
1.5.4. In Romania, la inceputurile sale si pentru o lunga perioada de timp,
comertul a fost guvernat de reguli cutumiare. Primele reguli scrise nu se refereau
la comert in mod special, fiind, ca urmare, aplicabile deopotriva comerciantilor si
necomerciantilor. Este cazul Codului lui Andronache Donici din 1814, a Codului
Caragea din 1817, in Muntenia, a Codului Calimah din 1828, in Moldova. Toate
preced Codul Comercial adoptat in 1887, prima lucrare de anvergura in materie
comerciala, si prima care este in totalitate consacrata reglementarii domeniului
comercial la a carui dezvoltare a contribuit.4
Intrucat nu era in concordanta cu
principiile economiei socialiste, planificate, el nu a mai fost aplicat in raporturile
economice interne fiind considerat desuet, in intreaga perioada de economie
etatizata. Cu toate acestea, nu a fost formal abrogat, avandu-si aria de
aplicabilitate restransa la sfera raporturilor juridice de comert exterior. De abia
dupa 1989, odata cu trecerea la economia de piata, Codul a revenit in actualitate
oferind prima reglementare cu caracter general a activitatii comerciale proprii
economiei de piata. Sigur, o parte a dispozitiilor sale nu mai corespundea
4
Codul era structurat in patru parti, intitulate carti : Cartea I, Despre comert in general, Cartea a II a,
Despre comertul maritim, Cartea a III a, Despre faliment, (in prezent abrogata), Cartea a IVa, Despre
exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor
6

7. momentului istoric, evolutia vietii comerciale moderne justificand abordari
legislative noi, care vor contura in timp cadrul juridic necesar domeniului
economic si, corelativ, materia de studiu a disciplinei dreptul afacerilor.5
A impus
principiile de baza in domeniul afacerilor insa pana in 2011, cand a fost abrogat
prin Noul Cod Civil, intrat in vigoare la 1 octombrie 2011.
CAPITOLUL II
Categoriile de profesionisti in domeniul afacerilor
2.1.Denumirea traditionala de comerciant, consacrata de Codul comercial de la
1887, (in prezent, abrogat, asa cum deja am precizat mai sus), era atribuita, sub
incidenta acestuia ;
a) persoanelor fizice care se calificau ca atare prin activitatea desfasurata,
(acte de comert, operatiuni comerciale realizate pe proprie raspundere si
cu continuitatea unei indeletniciri obisnuite) si care se inregistreaza in
registrul comertului;
b) persoanelor juridice care, prin inmatriculare in registrul comertului
dobandeau calitatea de comerciant : societati comerciale, regii autonome,
organizatii cooperatiste, grupuri de interes economic,
Trasatura comuna a tuturor acestor comercianti, persoane fizice si juridice
deopotriva, a fost reprezentata de natura comerciala, economica, deci
speculativa, orientata spre profit, a activitatii lor. Sub vechea reglementare,
acesta era criteriul obiectiv care impunea distinctia dintre domeniul comercial si
necomercial, dintre comercianti si necomercianti, si, ca efect, delimita normele
juridice ce le erau aplicabile de cele incidente altor domenii sau categorii
prfesionale.
5
Reglementarile in materie comerciala adoptate dupa 1990 permit sistematizarea pe materii, cum sunt:
legislatia societatilor comerciale (ex. Legea nr.31/1990, privind societatile comerciale), legislatia privind
registrul comertului, (ex. Legea nr.26/1990); legislatia privind insolventa (ex.Legea nr.85/2006), legislatia
pietei de capital, (ex. Legea nr.297/2004), legislatia bancara, a asigurarilor (ex. Legea nr.136/1995), etc. Ele
constitutie ceea ce doctrina juridica defineste drept ”izvoare” ale dreptului afacerilor.
7

8. 2.2. Prin noul Cod Civil, renuntandu-se la dualitatea comercial - civil, sub
pretextul unificarii regulilor de baza aplicabile in materia dreptului privat, in
general, deci implicit celui economic, al afacerilor, termenul traditional de
comerciant este integrat categoriei mult mai cuprinzatoare a profesionistilor.
Potrivit art.3, al.2 din Cod, sunt profesionisti toti cei care „exploateaza o
intreprindere”, adica, exercita sistematic o activitate organizata „ce consta in
producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri, ori in prestarea de servicii
indiferent daca are sau nu un scop lucrativ”, (art,.3, al.3 din Cod). Definitia
subsumeaza profesionistii, in general si, deci, inclusiv cei care performeaza in
domeniul afacerilor, traditional numiti comercianti. In aceste conditii, devine
necesara stabilirea elementelor de distinctie, de delimitare dintre diversele
categorii de profesionisti, si, evident, a celor care activeaza in domeniul
afacerilor. Codul nu ofera in terminis asemenea repere. Ele sunt mai degraba
deduse decat formulate explicit. In determinarea reglementarilor de drept privat
aplicabile unui domeniu sau altul accentul se pune pe subiect, respectiv pe
calitatea de profesionist a titularului acestei activitati. Ce anume face insa
diferenta intre diversele categorii de profesionisti ? Altfel spus, ce deosebeste
profesionistii in domeniul afacerilor de alte categorii de profesionisti ? Unicul
criteriu va trebui sa ramana tot activitatea desfasurata, respectiv, in cazul
profesionistilor comercianti‚ ”scopul lucrativ” al acestei activitati, in sensul de
activitati economice, (de productie, comert sau prestari de servicii efectuate in
scop profitabil).
2.3. Delimitarea profesionistilor in domeniul afacerilor de alte categorii
profesionale prezinta o importanta practica incontestabila. Statutul lor distinct
este, definit de :
a) un ansamblu de obligatii profesionale specifice, cum ar fi: a.1) obligatia
inregistrarii in registrul comertului atat la momentul inceperii activitatii comerciale
cat si ulterior, a actelor si faptelor realizate de ei si pentru care legea impune o
atare inregistrare, si, evident, obligatia inregistrarii incetarii activitatii; 6
a.2.)
6
Registrul comertului este sintagma care defineste registrul de evidenta a tuturor categoriilor de
profesionsiti care desfasoara activitati economice, a actelor acestora pentru care legea impune realizarea
8

9. obligatia de a tine anumite registre comerciale in care vor reflecta activitatea
desfasurata, sau, aceea a.3) de a respecta regulile unei concurente oneste,
loiale;
b.) supunerea activitatii lor comerciale unor dispozitii legale proprii, specifice,
distincte, unele fata de cele aplicabile neprofesionistilor, altele, fata de cele
aplicabile altor categorii de profesionisti
c.) procedura insolventei le este uzual si covarsitor aplicabila profesionistilor din
domeniul afacerilor;
2.4. Categorii de profesionisti in domeniul afacerilor (comercianti)
In mod traditional, profesionisitii in domeniul afacerilor sunt clasificati in doua
categorii :
a) persoane fizice;
b) persoane juridice.
Legislatia actuala, conturata incepand din 1989, mentine distinctia dar o
armonizeaza si o racordeaza la evolutia societatii si, in acest context, a
activitatilor economice. Astfel, art.1 al Legii nr.26/1990, privind registrul
comertului enumera urmatoarele categorii de profesionisti care, activand in
domeniul economic, au obligatia de a se inregistra in registrul comertului ;:
a) persoanele fizice autorizate
b) intreprinderile individuale
c) intreprinderile familiale
d) societatile comerciale
e) companiile nationale si societatile nationale
f) regiile autonome
g) grupurile de interes economic
h) societatile cooperative
i) organizatiile cooperatiste
publicitatii, si este tinut de institutia publica denumita Oficiul National al Registrului Comertului, organizat
in temeiul Legii nr.26/1990 privind registrul comertului,
9

10. j) societatile europene
k) societatile cooperative europene
l) grupurile europene de interes economic cu sediul principal in Romania
m) alte persoane fizice si juridice prevazute de lege
Enumerarea ofera un criteriu formal pentu distinctia profesionistilor in domeniul
economic.
Categoriile enumerate la d)-l) fac parte din categoria profesionistilor (comercianti)
persoane juridice. Ponderea, in aceasta categorie, o detin societatile comerciale.
Vom analiza in cele ce urmeaza principalele categorii, pentru o corecta
determinare a regimului juridic propriu fiecareia, alocandu-le, insa, in acest
demers, spatiul adecvat, direct proportional cu reprezentativitatea si ponderea
detinuta in realitatea economica.
2.5. Persoana fizica
Spre deosebire de societatea comerciala, care „se naste” comerciant, in sensul
ca este infiintata cu scopul de a realiza operatiunile economice determinate prin
actele sale constitutive, o persoana fizica dobandeste aceasta calitate, daca
intruneste cumulativ urmatoarele conditii:
a) realizeaza activitati economice la modul profesional, cu caracter de
continuitate, in nume si pe risc propriu.
b) solicita si obtine inregistrarea in registrul comertului si autorizarea
desfasurarii activitatii
In prezent, procedura de inregistrare si autorizare este reglementata de
Ordonanta de Guvern nr.44 din 2008.7
Potrivit acestui act normativ, obtinerea de
catre persoanele fizice a autorizatiei necesare desfasurarii activitatii lor
economice se poate solicita astfel:
a) individual si independent, ca persoane fizice autorizate, (identificate cu
abrevierea PFA)
7
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.44 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele
fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale a fost publicata in Monitorul Oficial,
Partea I, nr.328 din 25.04.2008.
10

11. b) ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale
c) ca membri ai unei intreprinderi familiale
Anterior inceperii activitatii, persoana fizica va solicita :
a) inregistrarea in registrul comertului
b) acordarea autorizatiei de functionare.
Competenta solutionarii cererii sale revine, in toate cele trei cazuri enumerate
mai sus, Oficiului registrului comertului de pe langa tribunalul corespunzator
judetului in care persoana fizica ce urmeaza sa fie autorizata isi declara sediul
social.
Pot desfasura activitati economice, in una din cele trei forme enumerate,
persoanele fizice care:
a) au implinit varsta de 18 ani, respectiv de 16 ani, in cazul
membrilor intreprinderii familiale;
b) nu au savarsit fapte sanctionate de legile financiare, vamale si
cele care privesc disciplina financiar-fiscala, de natura celor care
se inscriu in cazierul fiscal;
c) au un sediu profesional declarat intr-un imobil asupra caruia au
un drept de folosinta dobandit in conditiile legii;
d) declara pe proprie raspundere ca indeplinesc conditiile de
functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar,
sanitar-veterinar, protectiei mediului si al protectiei muncii.
Ca efect al solutionarii cererii de inregistrare si autorizare a functionarii se
elibereaza certificatul de inregistrare continand codul unic de inregistrare al
persoanei fizice. Este documentul care atesta inregistrarea acesteia in registrul
comertului, autorizarea functionarii precum si luarea in evidenta de catre
autoritatea fiscala competenta. Altfel spus, este documentul care confera
legalitate activitatii economice realizate de o persoana fizica.
2.5.1. Regimul juridic al persoanelor fizice autorizate, (PFA);
a) are dreptul de a colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, cu
11

12. intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale, cu reprezentantii unei
intreprinderi familiale, cu alte persoane fizice sau juridice, in scopul desfasurarii
activitatii pentru care a fost autorizat;
b) poate angaja cu contract de munca terte persoane pentru desfasurarea
activitatii pentru care a fost autorizata;
c) poate cumula calitatea de persoana fizica autorizata cu cea de salariat al
unei terte persoane indiferent ca functioneaza in acelasi domeniu sau intr-unul
distinct, in schimb nu poate cumula aceasta calitate cu cea de intreprinzator
persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale;
d) este asigurata in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurata
in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;
e) poate fi supusa procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii
nr.85/2006;
f) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca
aceasta a fost constituit, si, in completare, in masura in care acesta nu este
suficient, cu averea sa personala.
2.5.2. Regimul juridic al intreprinzatorului persoana fizica titular al unei
intreprinderi individuale
a) poate angaja terte persoane cu contract individual de munca, poate
colabora cu alte PFA, cu alti intreprinzatori persoane fizice titulari ai unor
intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi familiale, cu alte
persoane juridice;
b) poate cumula calitatea de intreprinzator titular al unei intreprinderi
individuale cu cea de salariat al unei terte persoane, indiferent ca activitatea
acesteia este in acelasi domeniu sau intr-unul distinct;
c) este asigurat in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurat in
sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;
g) poate fi supus procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii
nr.85/2006;
d) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta
12

13. a fost constituit, si, in completare, cu averea sa personala.
2.5.3. Regimul juridic al intreprinderii familiale
a) este constituita din 2 sau mai multi membri ai unei familii care pot fi
simultan PFA sau titulari ai unor intreprinderi individuale sau pot cumula calitatea
de salariat al unei terte persoane cu activitate in acelasi domeniu sau unul
distinct de cel al intreprinderii familiale; membrii familiei incheie un acord de
constitutire, a carui forma scrisa este o conditie de validitate. In continutul lui va fi
indicat numele membrilor, al reprezentantului intreprinderii, data, participarea
fiecarui membru la întreprindere, cotele procentuale in care se vor imparti
veniturile intre acestia, raporturile dintre ei, conditiile de retragere. Elementele
obligatorii ale acordului sunt comparabile cu cele ale actelor constitutive ale
societatii comerciale, desigur intr-o forma simplificata, corespunzatoare structurii
mai putin complexe si lipsite de personalitate juridica a intreprinderii familiale;
b) membrii intreprinderii familiale sunt asigurati in sistemul public de pensii si
si au dreptul de a fi asigurati in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al
asigurarilor pentru somaj;
c) nu poate angaja terte persoane cu contract de munca;
d) poate colabora cu toate tipurile de comercianti ( PFA, intreprinzatori titulari
ai unei intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, societati comerciale, etc.)
e) nu are personalitate juridica si nu are, ca urmare, un patrimoniu propriu;
prin acordul de constituire, membrii acesteia pot insa conveni asupra constituirii
unui patrimoniu de afectatiune reglementand si cotele fiecarui membru la
constituirea acestui patrimoniu;
f) membrii raspund solidar si indivizibil, cu patrimoniul de afectatiune, pentru
datoriile contractate de reprezentantul intreprinderii; in lipsa patrimoniului de
afectatiune sau, in completarea lui, raspund cu intreg patrimoniul, corespunzator
cotelor de participare convenite prin acordul de constituire.
2.6. Patrimoniul de afectatiune;
13

14. OGU nr.44/2009 consacra in premiera acest concept cu referire la
subiectele dreptului afacerilor. El reprezinta ansamblul bunurilor, drepturilor si
obligatiilor alocate de persoana fizica autorizata in oricare din cele trei forme
permise de lege, desfasurarii activitatii sale economice. Ca urmare, creditorii
personali ai persoanei fizice autorizate,(PFA), intreprinzatorului titular al unei
intreprinderi individuale sau ai membrilor intreprinderii familiale nu vor putea sa
urmareasca, in scopul recuperarii creantelor lor, bunurile din patrimoniul de
afectatiune, ci doar pe cele personale ale respectivelor persoane. La fel, creditorii
comerciali vor urmari cu prioritate bunurile din patrimoniul de afectatiune si doar
in mod complementar pe cele personale ale debitorului lor comerciant persoana
fizica. Se face astfel distinctia intre doua categorii de creditori ai comerciantului
persoana fizica, creditorii comertului si respectiv creditorii personali. 8
Se impune precizarea ca, ulterior acestei prime consacrari legale in maieria
dreptului afacerilor a conceptului de „patrimoniu de afectatiune”, prin dispozitiile
art. 31 din Codul civil, aplicarea lui este generalizata pentru toate categoriile de
profesionisti, fiind afectat exercitarii profesiei acestora.
Capitolul III
SUBIECTELE PERSOANE JURIDICE ALE DREPTULUI AFACERILOR
Societatile comerciale
3.1. Aspecte introductive.
Daca dimensiunile activitatii economice a persoanei fizice, in oricare din cele trei
forme de organizare reglementate de OGU nr.44/2008, sunt direct raportate la
persoana sa, dobandind, ca urmare, anvergura permisa de energiile unui singur
individ, corespund deci, unei afaceri de mica anvergura, in schimb, societatea
8
a se vedea Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed. C.H.Beck, Buresti, 2008, pag.45
14

15. comerciala devine forma adecvata de derulare a operatiunilor economice atunci
cand amploarea acestora impune concentrare de resuse umane si materiale, si,
inerent, o organizare corespunzatoare. Aparitia ei a reprezentat, ca urmare,
consecinta fireasca a evolutiei economice si sociale a societatii omenesti. Din
punctul in care satisfacerea nevoilor a depasit posibilitatile unui singur individ a
devenit necesara asocierea de resurse umane si materiale, scopul convergent
urmarit fiind realizarea unor activitati profitabile. De la formule de asociere
restranse, reunind cateva persoane, care isi puneau impreuna bunurile si
priceperea pentru a da eficienta activitatii lor economice, s-a ajuns in timp la
asocieri de anvergura, de sute, chiar mii de persoane, care, inerent, au impus
solutii adecvate de organizare si coordonare a afacerii. Desigur, complexitatea
acestora este expresia directa a dimensiunilor afacerii si a numarului persoanelor
implicate in realizarea ei. Este indisolubila legatura dintre evolutia activitatii
economice si cea a structurilor juridice create pentru realizarea ei. Privita deci,
din perspectiva istorica, devine usor de inteles de ce, in prezent, societatea
comerciala a devenit o institutie juridica configurata cu exactitate prin dispozitii
legale, capabila sa concentreze energii umane, materiale, financiare, cu scopul
de a satisface nevoile intrepinzatorilor, si, indirect ale societatii omenesti. Ea
insasi si-a structurat si perfectionat formele de organizare in directa corelatie cu
interesele activitatii economice aflate in expensiune. Este explicabil, deci, de ce,
in prezent, constituie ponderea subiectelor persoane juridice ce activeaza in
domeniul afacerilor.
3.2. Scurt istoric.
Inceputurile societatii comerciale dateaza inca din antichitate. La inceput
nu avea personalitate juridica, inspirata fiind de reglementarea societatii civile din
dreptul roman. Evoluand, isi defineste principalele atribute caracteristice in evul
mediu, cand apare societatea in comandita simpla. In perioada capitalismului
colonial, (secol XVII), isi are geneza societatea pe actiuni. Codul comercial
francez de la 1807 o denumeste «societate anonima» si reglementeaza cele
doua forme ale ei, societate pe actiuni si in comandita pe actiuni. La sfarsitul
15

16. secolului al XIX-lea, din imbinarea trasaturilor societatii in nume colectiv si ale
celei pe actiuni apare societatea cu raspundere limitata.
3.3. Definitia.
Societatea comerciala poate fi definita ca fiind entitatea cu personalitate juridica,
constituita potrivit legii, prin asocierea mai multor persoane in conditiile
reglementate prin actul constitutiv, pentru a realiza activitati economice deci,cu
scopul de a obtine profit.9
3.4. Personalitatea juridica a societatii comerciale.
Potrivit legii, societatea comerciala devine persoana juridica din momentul
inregistrarii ei in registrul comertului. Ea dobandeste asadar, o identitate proprie,
distincta de cea a asociatilor care o constituie, configurata de urmatoarele
elemente care o personalizeaza :
a) are o organizare de sine statatoare, convenita de asociati prin
actul constitutiv, cu respectarea conditiilor impuse de lege, in
functie de forma juridica ;
b) are un patrimoniu propriu, ca ansamblu de drepturi si obligatii cu
continut economic,10
distinct si independent de patrimoniul
oricarei alte persoane, inclusiv al asociatilor si afectat realizarii
activitatii comerciale proprii ; element specific al patrimoniului
societatii comerciale este capitalul social;
c) are propriile elemente de identificare, decurgand din calitatea sa
de subiect de drept distinct, (denumire, sediu ) ;
d) are propria sa vointa, distincta de a asociatilor, (voina sociala),
manifestata prin organele sale ;
9
„O grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate
juridica, in care asociatii se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de
comert, in scopul realizarii si impartirii profitului rezultat.” – Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial
roman Ed. a VI-a revazuta si adaugita, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2007, pag.156;
10
„Notiunea de patrimoniu social este o notiune compozita: ea se compune a) din activ, in care figureaza
bunurile si drepturile reale sau personale, cu valoare economica, apartinand societatii comerciale si b) din
pasiv, exprimand datoriile acesteia fata de terti si fata de asociati.” – Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea
societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole”, Ed. Hamangiu, 2007, pag.33
16

17. e) are nationalitate proprie, distincta de cea a asociatilor, si care
este nationalitatea tarii pe teritoriul careia si-a stabilit sediul
social ;
f) are capacitate juridica, (responsabilitate juridica) proprie,
distincta de cea a asociatilor, ceea ce ii permite sa participe in
nume propriu la raporturile juridice, corespunzatoare realizarii
obiectivelor si scopurilor sale, (capacitate de folosinta
specializata) ;
Societatea comerciala este comerciant, profesionist deci, din momentul
Dobandirii personalitatii juridice. Spre deosebire de persoanele fizice care devin
comercianti, (inteprinzatori, operatori economici), ea «se naste» comerciant si isi
pastreaza aceasta calitate pe toata durata existentei sale, indiferent daca
desfasoara sau nu activitate.
3.5. Reglementare
Actul normativ care constituie dreptul comun in materia societatilor
comerciale, oferind regulile de infiintare, organizare si functionare, reorganizare,
dizolvare si lichidare a lor este Legea nr.31/199011
, denumita in continuare, LSC.
Prin ultimele modificari ce i-au fost aduse, legea a fost armonizata cu
reglementarile europene in materie.
Pentru anumite domenii economice, de regula, cele cu un mai mare impact
asupra populatiei si, deci, in scopul protejarii intereselor ei, au fost adoptate acte
normative proprii domeniului respectiv, care, avand caracter special, devin
11
Legea nr.31/1990, republicata in 2004 – Monitorul Oficial nr.1066 din 17 noiembrie 2004, modificata si
completata prin: Legea nr.302/2005, publicata in M.Of. nr.953 din 27 octombrie 2005; Legea nr.85/2006
privind procedura insolventei , publicata in M.Of. nr.359 din 21 aprilie 2005; Legea nr.164/2006 , publicata
in M.Of. nr.430 din 18 mai 2006; Legea nr.441/2006, publicata in M. Of. nr.955 din 28 noiembrie 2006;
Legea nr.516/2006, publicata in M. Of. nr.14 din 9 ianuarie 2007, Ordonanta de Urgenta nr.82/2007,
publicata in M. Of. nr.446 din 29 iunie 2007;
17

18. prioritar incidente pentru domeniul reglementat. In cazul lor, Legea nr.31/1990,
devine complementar aplicabila. 12
Sintagma « drept societar » isi absoarbe substanta cu prioritate din LSC si,
complementar, cum deja am precizat, din reglementarile speciale aplicabile
anumitor categorii de societati comerciale. Privite in ansamblu toate acestea
configueaza statutul juridic al acestei categorii de profesionisti, distinct de cel
reglementat prin normele de drept comun reprezentate de Codul Civil. Ideea este
enuntata de textul art.192 din Cod, in conformitate cu care “persoanele juridice
legal infiintate se supun dispozitiilor aplicabile categoriei din care fac parte,
precum si celor cuprinse in prezentul cod, daca prin lege nu se prevede altfel. »
3.6. Formele de organizare a societatilor comerciale
Legea societatilor comerciale reglementeaza cinci forme juridice in care se
poate constitui societatea comerciala si anume :
1.societatea in nume colectiv
2.societatea in comandita simpla,
3.societatea pe actiuni;
4.societatea in comandita pe actiuni
5.societatea cu raspundere limitata
Enumerarea pastreaza ordinea apartitiei lor istorice. Sunt, in principiu, formele
juridice reglementate si in legislatia altor state, nefiind produse de laborator ci
rezultatul experientei si practictii indelung verificate in statele cu economie de
piata.
Cele cinci forme sunt limitativ prevazute de lege ; viitorii asociati au libertatea de
a opta pentru oricare dintre ele, dar, din momentul alegerii, sunt obligati sa
12
Exemple de astfel de acte : Legea bancara nr. 58 din 5 martie 1998, Legea nr. 32/2000
privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, etc.
18

19. respecte dispozitiile legale proprii formei juridice alese ; nu vor putea imagina
forme juridice noi, sui generis, nici chiar preluand si combinand selectiv trasaturi
proprii celor cinci tipuri reglemenate. Pe de alta parte, dreptul de optiune este
limitat in situatiile in care domeniul de activitate al viitoarei societati impune
organizarea intr-o anume forma juridica, dispusa prin acte normative speciale.
Este cazul societatilor bancare, sau celor de investitii financiare pentru care legi
speciale incidente impun constituirea lor in forma juridica de societate pe actiuni.
Evident, optiunea asociatilor pentru una sau alta dintre formele de societate va
avea sansa de a fi corecta, corespunzatoare starii lor de fapt, numai in masura in
care acestia cunosc trasaturile ce definesc fiecare tip de societate in parte, astfel
incat alegerea sa fie facuta in deplina cunostinta de cauza.
3.7. Clasificarea societatilor comerciale
Cele cinci forme juridice de societati comerciale pot fi clasifiate in functie de mai
multe criterii. Avem in vedere, in cele ce urmeaza, doar doua dintre ele,
considerandu-le esentiale in intelegerea regimului lor juridic, in configurarea
exacta a trasaturilor ce le particularizeaza. Astfel ;
3.7.1. In functie de natura asocierii, de argumentul acestei asocieri
sunt :
a) societati de persoane ; cele in care asocierea este consecinta relatiei
dintre asociati, a increderii reciproce pe care si-o acorda ; societatea este
constituita, asadar, in considerarea persoanei asociatilor, (« intuitu personae »).
Relevanta relatiei dintre asociati, imprima societatilor din acesta categorie o serie
de elemente specifice, cum ar fi cele legate de atribuirea denumirii, numarul
relativ restrans de asociati, raspunderea nelimitata si solidara a acestora,
conditiile rigide de transmitere a partilor de interes, deci, de dobandire sau
incetare a calitatii de asociat, cauzele de dizolvare a societatii, etc. Fac parte din
acesta categorie societatea in nume colectiv, (cea mai reprezentativa), si
societatea in comandita simpla.
19

20. b) societati de capitaluri; in care relevanta relatiei dintre asociati se
estompeaza in favoarea importantei marimii aportului adus la capitalul social ;
determinanta este investitia de capital a asociatilor. Ca urmare, sunt societati
care reunesc un numar mare de asociati, care, de cele mai multe ori, nici nu se
cunosc intre ei. Dobandirea calitatii de actionar nu mai este conditionata, in cazul
societatilor din aceasta categorie, de acordul celorlalti actionari, si nu mai
reprezinta, ca urmare, element de modificare a actelor lor constitutive. Prototipul
il reprezinta societatea pe actiuni. Face parte din aceeasi categorie si societatea
in comandita pe actiuni.
c) Societatea cu raspundere limitata nu este integrata complet in nici
una din categoriile mentionate. Ea reprezinta o forma intermediara, un hibrid,
creat din imbinarea de trasaturi proprii atat societatilor de persoane cat si celor
de capitaluri. De exemplu, ca si in cazul celor de persoane, infiintarea ei este
bazata pe relatia dintre asociati, ceea ce justifica dealtfel, limitarea numarului
maxim al acestora la 50. Raspunderea asociatilor este limitata, ca si in cazul
actionarilor societatilor de capitaluri si regulile de organizare si functionare sunt,
la randul lor, asemanatoare acestei din urma categorii. Prin vointa asociatilor,
exprimata in actul constitutiv, pot fi accentuate trasaturile proprii societatilor de
capitaluri sau, dimpotriva, celor de persoane. Dealtfel, tocmai pentru ca este
produsul influentelor preluate de la ambele categorii de societati, a aparut ultima
din punct de vedere istoric.
3.7.2. In functie de intinderea raspunderii asociatilor sunt:
a) societati in care asociatii raspund nelimitat si solidar; societatea in nume
colectiv si societatile in comandita (simpla si pe actiuni) in privinta asociatilor
comanditati.
Cele doua coordonate ale raspunderii se definesc astfel:
1. Nelimitata: asociatii raspund pentru obligatiile societatii nu doar
in limita aportului lor patrimoniul societatii ci, in subsidiar, si cu
20

21. propriul patrimoniu, in masura in care cel al societatii este
insuficient pentru a acoperi integral obligatiile sociale.
2. solidara; fiecare dintre asociati va raspunde pentru intreaga
obligatie a societatii, neacoperita din valorificarea patrimoniului
acesteia. Raspunderea fiecarui asociat fata de creditorii
societatii nu este, asadar, dimensionata la valoarea aportului
sau la capitalul social. Acest aport primeste relevanta numai in
relatia cu ceilalti asociati, de la care asociatul poate pretinde,
pe cale de regres, recuperarea sumei corespunzatoare cotei lor
de participare la capital, dupa ce el a achitat creditorilor intreaga
datorie a societatii. Solidaritatea raspunderii este, dealtfel,
caracteristica obligatiilor comerciale in general, spre deosebire
de obligatiile civile unde divizibilitatea raspunderii constituie
regula iar solidaritatea este exceptia.13
b) societati in care asociatii raspund limitat, societatea pe actiuni, societatea
cu raspundere limitata, societatile in comandita, (simpla si pe actiuni), in privinta
asociatilor comanditari.
Raspunderea limitata consta in obligatia fiecarui asociat de a
raspunde pentru obligatiile societatii numai in limita aportului sau la
capitalul social. Creditorii nu au dreptul de a-si extinde urmarirea, in
vederea recuperarii creantelor lor fata de societate, asupra
patrimoniului personal al asociatilor.
De precizat ca raspunderea in limita aportului la capitalul social nu se
identifica cu plata in favoarea creditorilor, de catre fiecare asociat, a unei sume
corespunzatoare aportului sau la capitalul social, ci cu riscul sau de a nu-si
recupera cel putin investitia adusa cu titlu de aport, scadenta la data lichidarii
13
obligatiile divizibile „se divid, conform legii, de plin drept, activ si pasiv, fiecare creditor putand pretinde
debitorului sau debitorilor sai numai cota-parte din creanta ce i se cuvine si fiecare debitor fiind expus
urmaririi creditorului sau creditorilor sai numai pentru cota-parte din datoria la care s-a obligat.”– Mircea
N. Costin, Calin M. Costin , Dictionar de drept civil de la A la Z, Editia a 2-a, Ed. Hamangiu, 2007, pag.
327;
21

22. societatii. Raspunderea limitata echivaleaza, deci, cu raspunderea societatii
pentru obligatiile sale sociale.
Din exemplele de mai sus devine evidenta particularitatea caracteristica
societatilor in comandita simpla si pe actiuni care, reunind asociati cu raspundere
limitata, (comanditarii) si asociati cu raspundere nelimitata si solidara,
(comanditatii), se regasesc in ambele categorii de societati.
3.8. Formele juridice de societate. Prezentare succinta.
Dupa ce la punctul 6 am enumerat cele cinci tipuri de societati reglementate
de lege, in cele ce urmeaza vom incerca sa le descriem sintetic, configurandu-le
trasaturile specifice.
3.8.1.Societatea in nume colectiv
Este cea mai veche dintre formele de societate, azi considerata usor
desueta. Reuneste, de regula, un numar mic de persoane, a caror asociere este
intemeiata pe relatiile dintre ele, pe increderea reciproca ce si-o acorda. Asa cum
am mai afirmat, este prototipul societatilor de persoane. Este adecvata penru
afaceri de mici dimensiuni, de familie.
Caracteristici:
a) raspunderea asociatilor este nelimitata si solidara ; ca urmare,
creditorii societatii pot pretinde plata sumelor ce le sunt cuvenite si de la asociati,
fiecare dintre ei fiind obligat sa plateasca intreaga suma datorata de societate.
Raspunderea acestora este insa subsidiara celei a societatii, asa incat, poate fi
antrenata numai dupa ce, cu prioritate, plata a fost pretinsa acesteia, dar fara
rezultat. Neincasarea sumei, in termen de 15 zile de la formularea solicitatii, il
indreptateste pe creditor sa se indrepte impotriva oricaruia dintre asociati,
obligandu-l la plata intregii datorii a societatii sau, dupa caz, a diferentei ramase
neacoperite.
22

23. b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin
unuia dintre asociati, insotit de sintagma “societate in nume colectiv” scrisa in
intregime, nu abreviat. Regula privind atribuirea firmei (denumirii) pune in
evidenta relevanta persoanei asociatilor in acest tip de societate, inclusiv pentru
terti. Ca urmare, daca denumirea contine numele unei persoane straine de
societate, aceasta va deveni raspunzatoare nelimitat si solidar pentru obligatiile
societatii, asemeni asociatilor. Printr-o atare reglementare, legiuitorul a urmarit sa
protejeze interesele tertilor care obtin o prima informatie despre societate chiar
din denumirea ei, increderea acordata societatii fiind prioritar raportata la
persoana asociatilor care o constituie.
c) Actul constitutiv al societatii, semnat de toti asociatii, este contractul de
societate, incheiat in forma autentica ;
d) Capitalul social este divizat in parti de interes. Legea nu impune o
limita minima a capitalului social. El va fi varsat integral la data constituirii
societatii si se compune din :
1. aporturi in numerar, cu caracter obligatoriu si, eventual,
2.aporturi in natura, constand in bunuri cu valoare economica,
3.creante, caz in care asociatul va ramane raspunzator
pentru societate pana la incasarea de catre aceasta a valorii
creantei aportate de el;
e) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a
caror valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea
beneficiilor si a activului social ;
f) deciziile societatii se adopta cu votul asociatilor reprezentand
majoritatea capitalului social, cu exceptia celor care privesc modificarea actului
constitutiv sau revocarea administratorilor, pentru care este necesar acordul
tuturor asociatilor.
23

24. g) administrarea societatii poate fi atribuita unuia sau mai multor
administratori, exclusiv asociati, persoane fizice sau juridice. In cazul pluralitatii
de administratori, in actul constitutiv se va reglementa daca acestia sunt obligati
sa lucreze impreuna sau separat.
h) asociatii au obligatia de a nu face concurenta societatii, fiindu-le
interzisa calitatea de asociat cu raspundere nelimitata intr-o alta societate cu
obiect similar sau concurent ; au, de asemenea, obligatia de a nu efectua
operatiuni in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator ;
i) societatea se dizolva daca, urmare a falimentului, incapacitatii,
excluderii sau retragerii unuia dintre asociati, numarul acestora s-a redus la unul
singur si acesta nu decide transformarea societatii in societate cu raspundere
limitata cu unic asociat sau, in cazul decesului, daca in actul constituiv nu a fost
reglementata posibilitatea de continuare a societatii cu mostenitorii. Sunt cauze
speciale de dizolvare, la care se adauga cele cu caracter general, aplicabile
oricarei forme juridice de societate. Analiza acestora se va face in cadrul
capitolului consacrat dizolvarii si lichidarii societatilor comerciale.
3.8.2. Societatea in comandita simpla
Denumirea societatii este legata de contextul aparitiei sale, in Evul Mediu,
intr-o perioada in care categoriile sociale care dispuneau de capitaluri, clerul
nobilimea, militarii, nu aveau posibilitatea de a le valorifica in activitati
comerciale, fie pentru ca legea le interzicea, fie pentru ca activitatea de
comerciant era considerata degradanta pentru pozitia lor sociala. In acest
context, solutia gasita de ei pentru valorificarea banilor de care dispuneau a
devenit contractul de commenda, in baza caruia incredintau sume de bani unor
negustori in vederea fructificarii lor in afaceri si impartirii beneficiilor rezultate.
Accest tip de colaborare, avand ca liant increderea, a generat si formele diferite
de raspundere proprii societatii : limitata, corespunzatoare capitalurilor investite,
24

25. (asociatii comanditari), respectiv nelimitata si solidara, in cazul celor carora le
erau incredintati banii in vederea fructificarii lor in afaceri eficiente, (deveniti
asociati comanditati). Angajarea raspunderii acestei din urma categorii opereaza
dupa regulile valabile in cazul societatii in nume colectiv : caracterul ei subsidiar
impune ca in mod prioritar, plata sa fie pretinsa societatii; numai dupa 15 zile de
la notificarea acesteia fara rezultat, creditorii o vor putea pretinde asociatilor
comanditati, respectiv unuia/unora dintre ei.
Caracteristici :
a) prima trasatura este legata de prezenta, in cadrul societatii, a celor
doua categorii de asociati, comanditari si comanditati, reunind cele doua forme
de raspundere, limitata – comanditarii, nelimitata si solidara - comanditatii ;
suportul asocierii lor il reprezinta increderea, asemeni societatii in nume colectiv ;
numarul minim de asociati este de doi ; desi legea nu plafoneaza numarul
maxim, de regula, acesta este mic ;
b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin
unuia dintre asociatii comanditati, insotit de mentiunea «societate in comandita
simpla», scrisa in intregime. Ratiunile pentru care legiuitorul impune cuprinderea
in denumire a cel putin unuia dintre numele asociatilor cu raspundere nelimitata
si solidara sunt similare celor de la societatea in nume colectiv. Ca urmare, daca
numele unui asociat comanditar sau chiar al unei persoane terte in raport cu
societatea, figureaza in denumire, aceasta, la randul ei, devine raspunzatoare
fata de societate in mod nelimitat si solidar, asemeni asociatilor comanditati. Se
protejaza, si in acest caz, intereselor creditorilor societatii.
c) actul constitutiv al societatii este contractul de societate, incheiat in forma
autentica ;
d) nu are o limita minima a capitalului social, si in acest caz, ca si in cazul
25

26. societatii in nume colectiv, garantia creditorilor fiind prioritar data de asociati, nu
de valoarea capitalului social. Aporturilor asociatilor la capitalul social, prevazute
in actul constitutiv, sunt similare cu cele de la societatea in nume colectiv;
e) ca si in cazul asociatilor societatii in nume colectiv, asociatii
comanditati se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a caror
valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea
beneficiilor si a activului social ;
f) deciziile societatii sunt luate de asociatii reprezentand majoritatea
absoluta a capitalului social, cu exceptia celor referitoare la modificarea
contractului de societate si la revocarea administratorilor, pentru care este
necesar acordul tuturor asociatilor. Votul se exercita, ca si in cazul societatii in
nume colectiv, in mod direct proportional cu participarea asociatilor la capitalul
social.
g) dreptul de a administra societatea il au numai asociatii comanditati;
restrictia este reglementata, si in acest caz, in vederea apararii intereselor
tertilor ; comanditarilor li se recunoaste dreptul de a realiza in numele societatii
numai anumite operatiuni, incredintate de reprezentantii acesteia prin procura
inscrisa in registrul comertului. Daca un asociat comanditar realizeaza acte de
administrare in lipsa unei astfel de procuri, el devine raspunzator fata de terti in
mod nelimitat si solidar, asemeni comanditatilor.
h) cauzele de dizolvare sunt similare cu cele reglementate pentru
societatea in nume colectiv.
De retinut : raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor imprima
societatilor de persoane o serie de trasaturi comune, specifice: 1) numai in cazul
acestora denumirea va cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia
dintre asociati, respectiv a unuia dintre comanditati, si, 2) numai in cazul
26

27. acestora, denumirea va fi insotita de precizarea formei juridice a societatii, scrisa
in intregime, nu cu initiale ; 3) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu
de aport social, a carui valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci
doar in impartirea beneficiilor si a activului social ; 4) legea nu impune o valoare
minima a capitalului social pentru nici una din cele doua forme juridice de
societate.
Argumente : credibilitatea acestor tipuri de societate este prioritar
fundamentata pe persoana asociatilor ; capitalul social fiind nesemnificativ, si, pe
de alta parte, asociatii/o parte dintre ei, avand o raspundere nelimitata si
solidara, tertii se vor putea raporta la acestia pentru a-si evalua riscurile de a
contracta cu societatea.
3.8.3.Societatea pe actiuni
Este forma reprezentativa a societatilor de capitaluri ; ca urmare, in cazul
ei, relevant devine aportul la capital al actionarilor, in detrimentul relatiei dintre
asociati, a carei importanta dispare. Ca o consecinta, caracteristic pentru acest
tip de societate este numarul mare de actionari, care, de cele mai multe ori, nici
nu se cunosc intre ei. Denumirea care i se mai atribuie, de «societate anonima»,
pune suplimentar in valoare aceasta trasatura.
Este cea mai complexa, mai evoluata dintre formele juridice de societate,
adecvata pentru afaceri de mari dimensiuni, care absorb capitaluri considerabile.
Pentru a raspunde unui atare scop, atat pentru infiintarea societatii cat si pentru
infuzia suplimentara de capital se poate recurge la subscriptia publica, (oferta
publica).
Numarul mare de actionari si valoarea mare a capitalului social,
caracteristice pentru societatea pe actiuni, au impus reglementarea unor structuri
adecvate, a unor organe cu atributii si competente bine definite, functionand pe
principul separatiei puterilor.
Vom acorda spatiul adecvat analizei acestor structuri la capitolul consacrat
organizarii si functionarii societatilor comerciale.
27

28. Caracteristici :
a) Actionarii raspund limitat pentru obligatiile sociale;
b) Pentru infiintarea societatii este necesar un numar minim de doi
actionari, persoane fizice si/sau juridice ; (dealtfel, acelasi numar este necesar in
cazul fiecarei forme juridice de societate, cu exceptia societatii cu raspundere
limitata cu unic asociat).
c) Firma societatii cuprinde o denumire proprie, distincta de a altor
societati si va insotita de mentiunea «societate pe actiuni » scrisa in intregime
sau de initialele «S.A» ;
d) Actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si statutul
care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv, sub
semnatura privata sau avand data certa; forma autentica devine necesara numai
in cazul in care la capitalul social au fost subscrise terenuri sau cand societatea
s-a constituit prin subscriptie publica ;
e) In functie de modul de asigurare a capitalului social al viitoarei societati
comerciale, aceasta se poate constitui : 1) prin subscriere integrala si simultana
a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv ; procedura de infiintare,
in acest caz, nu este diferita de cea urmata in cazul celorlalte forme juridice de
societate ; 2) prin subscriptie publica, caz in care capitalul social este asigurat si
de alte persoane decat cele care au initiat infiintarea societatii. Vom analiza
procedura aferenta ambelor modalitati de constituire la capitolul consacrat
acestei teme.
In functie de modalitatea de infiintare a societatii, (simultana,
concomitenta), sau continuata, (prin subscriptie publica), societatile de capitaluri
pot fi clasificate in societati inchise, cele infiintate simultan, sau de tip deschis,
cele infiintate prin oferta publica. Se integreaza celei de-a doua categorii si cele
care, desi s-au infiintat simultan, ulterior constituirii au apelat la o majorare a
capitalului social prin subscriptie publica. Reciproca e valabila : societatile de tip
deschis se pot transforma, la randul lor, in societati inchise, urmand in acest scop
procedura legala expres reglementata.
f) Limita minima a capitalului social este de 90.000 lei. Capitalul va fi
28

29. constituit din aporturi in numerar, si/sau aporturi in natura evaluabile economic si
aporturi in creante, acestea din urma numai in cazul societatii pe actiuni
constituite simultan. La infiintare este obligatorie varsarea a cel putin 30% din
valoarea capitalului social subscris, diferenta de 70% urmand a fi varsata in
termen de 12 luni, in cazul aporturilor in numerar, respectiv de 2 ani, in cazul
celor in natura.
g) Capitalul social este divizat in fractiuni egale ca valoare, de minim 0,10
lei, indivizibile, numite actiuni. Ele pot fi nominative, (1), cand nominalizeaza
titularul actiunii, sau la purtator (2), cand titularul nu este nominal indicat, si se
considera, ca urmare, ca proprietatea asupra actiunii apartine posesorului ei. In
actul constitutiv se va reglementa, in mod obligatoriu, atat numarul cat si felul
actiunilor emise de societate.
Actiunile sunt titluri de valoare negociabile, (sau titluri de credit) care
incorporeaza in ele o anume valoare patrimoniala, corespunzatoare valorii
patrimoniului societatii emitente. Au trasaturi ale titlurilor de credit fara a fi insa
perfect asimilabile acestora, intrucat le lipseste caracterul perfect autonom,
independenta fata de actul juridic din care decurg, in speta, fata de actul
constitutiv al societatii emitente. Detinerea unei actiuni presupune implicit
dependenta la o anume societate si, deci, dobandirea drepturilor si obligatiilor
reglementate prin actul constitutiv al respectivei societati.
Drepturile fundamentale garantate oricarui detinator de actiuni, (deci
actionar), sunt: a) dreptul de a participa si a vota in adunarile generale ; b)
dreptul de a incasa dividende. Nu sunt singurele drepturi dar sunt cele de baza.
Actiuni preferentiale cu drept de dividend prioritar; reprezinta o
categorie speciala de actiuni care confera titularului lor dreptul de a incasa profit
in mod prioritar, din profitul distribuibil, inaintea oricarei prelevari. Nu confera
dreptul de a vota ci doar de a participa la lucrarile adunarilor generale ale
actionarilor. Pot deveni, asadar, modalitati de investire eficienta a resurselor
banesti de catre titularul lor, cu conditia ca societatea sa fie profitabila.
h) Organizarea si functionarea societatii sunt realizate prin intermediul
29

30. organelor sale, cu competente si atributii bine definite, structurate pe principiul
separatiei puterilor: (1), adunarea generala, cu cele doua forme de lucru ale sale,
ordinara si extraordinara, (2), administratorii societatii, de regula constituiti in
organul colegial numit consiliu de administratie, si directorii, (in cazul sistemului
unitar de administrare), sau consiliul de supraveghere si directoratul, (proprii
sistemului dualist de administrare a societatii), (3) cenzorii/auditorul financiar ;
Vom analiza competentele, modul de lucru al acestor organe la capitolul
consacrat organizarii si functionarii societatii comerciale.
i) are dreptul de a emite obligatiuni, ca modalitate tipica de capitalizare,
proprie acestui tip de societate; atunci cand are nevoie de fonduri banesti si cand
nu poate sau nu are interesul de a recurge in acest scop la majorarea capitalului
social si cand nici solutia contractarii unui credit bancar nu este convenabila,
poate emite titluri de valoare numite obligatiuni. Competenta adoptarii unei astfel
de hotarari revine adunarii generale extraordinare a actionarilor si va fi pusa in
aplicare printr-o oferta publica formulata prin emiterea unui prospect de
emisiune. Valoarea totala a obligatiunilor emise are semnificatia unui imprumut
contractat de societate de la obligatari, (cei care au subscris obligatiuni).
Asemeni actiunilor, obligatiunile pot fi, la randul lor, nominative sau la purtator.
De asemenea, asemeni actiunilor, obligatiunile sunt titluri de valoare, egale si
indivizibile. Ele confera insa titularului lor, obligatarul, drepturi distincte de cele
ale actionarilor societatii. Spre deosebire de acestia, obligatarii au doar dreptul
de a li se restitui suma datorata, incorporata in valoarea obligatiunii, precum si
dobanda aferenta ei, indiferent daca societatea a inregistrat sau nu profit. Nu vor
putea insa vota in cadrul adunarilor generale ale actionarilor si nu vor incasa
dividende, aceste drepturi fiindu-le rezervate numai actionarilor. Pentru
reprezentarea intereselor lor, (de exemplu, in situatia nerambursarii la scadenta
a obligatiunilor), obligatarii se pot intruni in adunare generala.
3.8.4.Societatea in comandita pe actiuni
Face parte din categoria societatilor de capitaluri. Are doua categorii de
30

31. actionari, comanditati si comanditari, asemeni societatii in comandita simpla, dar,
diferit de aceasta, are capitalul social divizat in actiuni, asemeni societatii pe
actiuni.
Caracteristici ;
a) are doua categorii de actionari, comanditati si comanditari ;e
necesar un numar minim de doi actionari in vederea constituirii societatii ;
b) actul constitutiv al societatii este contractul de societate si statul
care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv ; nu
este necesara forma autentica a actului constitutiv, cu exceptiile obisnuite,
constituirea societatii prin subscriptie publica sau aportarea de terenuri la
capitalul social;
c) se poate constitui atat simultan cat si in forma continuata, (prin
subscriptie publica) ;
d) firma societatii contine o denumire proprie, diferita de a altor
societati existente, insotita de precizarea « societate in comandita pe actiuni »,
scrisa in intregime ;
e) se supune dispozitiilor legale incidente societatii pe actiuni cu
privire la capitalul social, divizarea acestuia in actiuni, felurile actiunilor, emiterea
de obligatiuni, adunarile generale, cenzori ;
f) administrarea societatii se poate organiza in exclusivitate dupa
regulile sistemului unitar ; administratorii pot fi desemnati numai din randul
actionarilor comanditati, deci a celor cu raspundere nelimitata si solidara ;
Este o forma de societate putin intalnita in practica. Inconvenientele pe
care le prezinta pentru actionarii comanditari care, desi asigura consistenta
capitalului social, nu pot paticipa la administrarea societatii decat renuntand la
raspunderea lor limitata, ar putea oferi explicatia acestei realitati. In plus, faptul
ca cele mai multe dintre dispozitiile legale ce o guverneaza apartin societatii pe
actiuni, face usor explicabila preferinta pentru aceasta a doua forma juridica in
raport de care societatea in comandita pe actiuni prezinta doar dezavantaje.
3.8.5. Societatea cu raspundere limitata
31

32. A fost reglementata in premiera in Germania in anul 1892. Este rezultanta
imbinarii unor trasaturi ale societatii in nume colectiv, deci ale unei societati
adecvate pentru afaceri mici, si ale celei pe actiuni, ca forma juridica proprie
afacerilor de mari dimensiuni, asa incat, ea corespunde exigentelor valorificarii
capitalurilor de valoare medie. Se imbina, asadar, in acest tip de societate,
personalizand-o, trasaturi proprii ambelor tipuri de societati din care se inspira.
Caracteristici ;
a. asociatii, persoane fizice sau juridice, sunt animati de « afectio
societatis », ca si in cazul societatilor in nume colectiv si au raspundere limitata,
asemeni actionarilor din societatile pe actiuni ; este singura societate care se
poate constitui in forma atipica de societate cu unic asociat si singura al carei
numar maxim de asociati este limitat la 50;
b. actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si
statutul care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, act constitutiv ;
c. firma societatii se compune dintr-o denumie proprire, in masura
sa o diferentieze de a altor societati, insotita de sintagma « societate cu
raspundere limitata » sau de initialele « S.R.L.»
d. capitalul social minim este de 200 lei si este divizat in fractiuni
numite parti sociale, cu o valoare minima de 10 lei. In actul constitutiv se va
indica aportul fiecarui asociat si numarul partilor sociale detinute ; este obligatorie
varsarea integrala a capitalului social la constituirea societatii, ca si in cazul
societatilor de persoane ;
Sursele capitalul social la constituirea societatii, vor fi : aporturi in
numerar, obligatorii, si, eventual, aporturi in natura, constand in bunuri evaluabile
economic. Nu sunt permise aporturile in creante. In cazul aporturilor in natura, in
actul constitutiv va fi indicat modul de evaluare a lor, prin intelegerea asociatilor
sau prin expertiza;
Spre deosebire de actiuni, partile sociale nu sunt titluri negociabile,
nu pot fi tranzactionate liber, societatea pastrand trasaturi ale societatilor de
persoane. Ca urmare, transmiterea lor in favoarea unor terte persoane se poate
32

33. face numai cu acordul asociatilor care detin cel putin trei patrimi din capitalul
social. In plus, ea impune modificarea actelor constitutive ale societatii si
inregistrarea in registrul comertului ;
e. Organizarea si functionarea societatii sunt asigurate de
adunarea generala a asociatilor, ca organ cu puteri depline de decizie, si de
administratorul/administratorii acesteia, care pot fi atat asociati, cat si neasociati.
Potrivit vointei lor, prin actul constitutiv, asociatii pot accentua trasaturile de
societate de persoane sau, dimpotriva, de capitaluri a societatii. Astfel, de
exemplu, prin vointa lor, exprimata in actul constitutiv, pot stabili ca hotararile
avand ca obiect modificarea actelor constitutive ale societatii se fie adoptate nu
cu unanimitatea voturilor asociatilor, asemeni celor ale societatilor de persoane,
ci cu majoritatea expres reglementata prin actele constituive, ca si in cazul
societatilor pe actiuni ;
f. Controlul gestiunii societatii se exercita fie de catre asociati, in
mod nediferentiat, asemeni societatilor de persoane, fie de cenzor/cenzori, ca
structura specializata, dupa modelul oferit de societatile de capitaluri. Cand
numarul asociatilor este mai mare de 15, desemnarea acestuia/acestora devine
obligatorie ;
g. societatea se poate constitui in forma atipica de societate cu
raspundere limitata cu unic asociat sau se poate transforma intr-o astfel de
societate ca efect al modificarii numarului de asociati ; unicul act constituiv al
societatii, in acest caz, este statutul. Legea impune o serie de norme speciale
aplicabile societatii cu raspundere limitata cu unic asociat, si anume :
1. o pesoana fizica sau juridica poate detine calitatea de asociat unic intr-o
singura societate comerciala ;
2. o societate cu raspundere limitata cu unic asociat nu poate detine calitatea de
asociat unic intr-o societate cu raspundere limitata ;
3. valoarea aporturilor in natura la capitalul social se determina prin expertiza,
spre deosebire de societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi
asociati, in cazul careia aporturile in natura pot fi evaluate prin acord de catre
asociati.
33

34. 3.9. Regimul juridic al filialelor, sucursalelor, celorlalte sedii secundare ale
societatii comerciale
Nevoia dezvoltarii societatii comerciale, interesul consolidarii pozitiei ei intr-un
mediu economic concurential devin argumentele hotararii de expansiune a
activitatii, realizabila prin crearea unor structuri exogene, exterioare sediului sau
social. Cele mai cunoscute dintre ele sunt filiala si sucursala societatii
comerciale. Desi frecvent intalnite in practica, ele beneficiaza de o reglementare
sumara in cuprinsul Legii nr.31/1990. Pe baza acestor dispozitii legale, doctrina a
reusit sa configureze cu exactitate regimul lor juridic.
3.9.1. Filiala.
Este singura dintre structurile exogene ale societatii comerciale care are
personalitate juridica, fiind, deci, o entitate distincta de societatea („mama”) care
a constituit-o. Ca urmare, ea poate avea forma juridica si chiar nationalitate
diferite de cele ale societatii mama. Va respecta, in vederea infiintarii, dispozitiile
legale corespunzatoare formei sale juridice si va avea regimul juridic propriu
formei alese. Are propriul patrimoniu si o organizare de sine statatoare, adecvate
realizarii obiectivelor si scopurilor reglementate prin actele constitutive.
Dependenta sa fata de „societatea-mama”, legatura de „filiatie” dintre ele este
asigurata prin controlul pe care ”mama” il exercita in virtutea cotei majoritare de
participare la capitalul social al filialei. Societatea-mama are, asadar, in filiala,
comportamentul adecvat pozitiei si rolului sau de asociat/actionar majoritar, si,
intr-un singur caz, de unic asociat (intrucat poate constitui o singura societate ca
asociat unic). Postura „mamei” de asociat/actionar majoritar sau unic asociat in
societatea filiala este singura care defineste relatia sa cu filiala. Alte forme
posibile de control al mamei, realizabile, de exemplu, in temeiul unor relatii de
contractuale de afaceri sau prin administrarea ambelor societati de catre aceleasi
persoane, nu definesc relatia juridica filiala - „societate-mama”.
34

35. Legea nu impune o regula expresa privitoare la atribuirea denumirii filialei. Fiind
o societate comerciala distincta, ea va respecta, evident, dispoziile legale
incidente, in functie de forma juridica in care se constituie. Conditia de unicitate a
denumirii nu va permite functionarea ei cu numele societatii mama decat daca i
se va atasa mentiunea de „filiala”, si se va indica sediul acesteia. Daca tinem
seama de faptul ca, in general, ratiunea infiintarii unei filiale este aceea de a
diversifica clientela societatii mama, de a-si extinde zona de influenta economica
in arii geografice noi, e de prespus, ca, in mod obisnuit, se va opta pentru acesta
ultima solutie de atribuire a numelui comercial al filialei.
3.9.2. Sucursala
Spre deosebire de filiala, sucursala este un dezmembramant fara personalitate
juridica al societatii comerciale. Ca urmare, ea nu poate actiona independent de
„societatea-mama” care a constituit-o. Dobandeste din partea acesteia doar o
anumita autonomie in limitele careia isi desfasoara operatiunile comerciale.
Activitatea sa nu poate fi diferita de cea a societatii mama, va fi identica sau
parte din aceasta. Este dublu dependenta fata de societatea mama: juridic si
economic. Din punct de vedere juridic, lipsindu-i personalitatea, nu va avea
denumire, nationalitate, organizare de sine statatoare, patrimoniu si capital social
proprii. Economic, ea nu poate detine bunuri proprii, cele pe care le utilizeaza in
activitate apartinandu-i societatii mama. Stabileste raporturi juridice cu tertii strict
in numele societatii mama, in calitate de mandatar sau comisionar al acesteia.
Sucursala are acelasi regim juridic cu cel aplicabil altor sedii secundare ale
societatii comerciale, denumite, potrivit vointei acesteia, agentii, reprezentante,
puncte de lucru, oficii, etc. Diferenta dintre ele si sucursala este data doar de
obligatia inregistrarii celei din urma in registrul comertului corespunzator sediului
sau social. Chiar daca ea va avea sediul in acelasi judet cu societatea-mama, se
va inregistra in registrul comertului distinct de aceasta. In schimb, celelalte sedii
secundare vor fi evidentiate numai in registrul comertului in care este inregistrata
societatea mama, indiferent de judetul unde sunt amplasate.
35

36. 8.3. O societate comerciala straina are dreptul de a-si infiinta in Romania, cu
respectarea legii romane, atat filiale cat si sucursale daca acest drept ii este
recunoscut de legea statutului sau organic. Filialele din Romania ale societatilor
comerciale straine vor avea nationalitate romana in timp ce sucursalele acestora
isi vor pastra nationalitatea societatii care le-a constituit.
CAPITOLUL IV
Constituirea societatilor comerciale
Infiintarea societatii comerciale, in oricare din cele cinci forme juridice
reglementate de lege, este rezultatul parcurgerii unei proceduri precis
reglementate, la sfarsitul careia societatea dobandeste personalitate juridica.
4.1. Actele constitutive ale societatii comerciale.
Primul moment in acest demers procedural este marcat de manifestarea vointei
asociatilor, concretizata prin incheierea actului constitutiv/actelor constitutive
al/ale viitoarei societati. El/ele va/vor deveni fundamentul viitoarei societati
comerciale, „instrumentul juridic prin care asociatii isi exprima vointa de
asociere”.14
In cazul societatilor de persoane, ca forme juridice mai simple, legea
reglementeaza contractul de societate ca unic act constitutiv.
In schimb, in cazul societatilor cu grad sporit de complexitate, cum sunt cele de
capitaluri precum si societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi
asociati, contractul de societate este completat de statut, ca al doilea act
constitutiv.
Cele doua pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, reunind clauzele proprii
ambelor si denumit generic act constitutiv.
14
Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole,
Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007, pag.42;
36

37. Daca Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale enumera in mod expres
prevederile obligatorii ale contractului de societate, pentru fiecare din cele cinci
tipuri, in schimb, se rezuma la a preciza necesitatea statutului, ca al doilea act
constitutiv, fara a dispune in vreun fel asupra continutului acestuia. Atribuindu-i
acceptiunea de act constitutiv complementar contractului de societate, doctrina a
apreciat ca in el ar trebui sa se regaseasca dispozitii speciale convenite de
asociati, privind organizarea si functionarea societatii, comparabile cu cele proprii
regulamentelor de organizare si functionare. In practica, insa, distinctiile dintre
continutul celor doua acte sunt adesea nesemnificative. Se poate constata
frecvent intentia de a prelua in statut clauze din contractul de societate. In astfel
de situatii, preferabila devine alternativa oferita expres de lege, a redactarii celor
doua acte sub forma unui inscris unic denumit generic act constitutiv.
In cazul societatii comerciale unipersonale, (societatea cu raspundere limitata cu
unic asociat), in lipsa unui raport de asociere, unicul act constitutiv este statutul,
ca act de vointa al unei singure persoane, asociatul unic, (sintagma neinspirat
atribuita de lege).
4.2. Forma actelor constitutive
La capitolul consacrat descrierii sumare a societatilor comerciale am precizat
deja forma impusa de lege pentru actele constitutive. Sintetic, reamintim ca ea
este direct legata de forma de raspundere a asociatilor. Astfel, in cazul
societatilor in care acestia raspund in limita aportului lor la capitalul social, ca
regula, actul constitutiv, semnat de toti asociatii, va fi incheiat sub semnatura
privata, cu exceptia cazului in care au fost aportate terenuri la capitalul social,
cand forma autentica devine obligatorie. Actele constitutive realizate sub
semnatura privata dobandesc data certa fie ca urmare a aribuirii ei de catre un
avocat sau notar, in exercitarea atributiilor lor profesionale, fie prin inscrierea in
registrul comertului. In acest ultim caz, suntem in prezenta unei aplicatii a
dispozitiei legale generale cuprinse la art.1185 Cod Civil, in conformitate cu care,
37

38. data certa a unui act, deci data de la care el devine opozabil tertilor, se
dobandeste printre altele, prin prezentarea actului unei institutii de stat, prin
inregistrarea lui intr-un registru public, sau prin mentionarea intr-un inscris
redactat de un functionar public.
Contractul de societate al societatilor de persoane, caracterizate prin
raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor, sau cel putin a unora dintre ei, (in
cazul societatii in comandita simpla), va fi realizat in forma autentica. Aceeasi
forma o vor avea actele constitutive ale societatii pe actiuni infiintate prin
subscriptie publica. 15
4.3. Elemente obligatorii ale contractului de societate
Analiza textelor legale care reglementeaza elementele obligatorii ale contractului
de societate pentru fiecare din cele cinci forme juridice de societati, permite
concluzia potrivit careia majoritatea clauzelor sunt comune tuturor acestora.
Desigur, inerenta este si prezenta prevederilor contractuale specifice, derivand
din trasaturile proprii fiecarei forme de societate, dar acestea sunt
complementare celor comune obligatorii. Din categoria dispozitiilor contractuale
comune fac parte:
a) clauze privind identificarea asociatilor; (numele, prenumele, cetatenia,
domiciliul data si locul nasterii, codul numeric personal al asociatilor
persoane fizice, respectiv, denumirea, nationalitatea, adresa sediului
social, numarul sau codul unic de inregistrare, dupa caz);
b) clauze privind identificarea viitoarei societati comerciale, si anume,
cele care stabilesc:
b.1.) denumirea societatii, atribuita in condiile impuse de lege;
b.2.) sediul social, ca spatiu in care sunt tinute documentele societatii, se
realizeaza corespondenta, se afla organele de conducere ale acesteia.
Functia indeplinuita de sediul social nu este, asadar, indispensabil legata de
activitatea comeriala a societatii comerciale.
15
De regula, forma autentica a actelor reprezinta o exceptie de la cea privind valabilitatea lor in forma
inscrisului sub semnatura privata si este justificata de interesul, preocuparea legiuitorului de a proteja
semnatarii respectivului act, in speta asociatii care raspund nelimitat si solidar, respectiv subscriitorii, in
cazul societatii pe actiuni constituita prin subscriptie publica.
38

39. In prezent, potrivit legii, la aceeasi adresa pot fi declarate sediile a mai multe
societati comerciale numai daca e indeplinita una din urmatoarele conditii:1)
structura imobilului permite functionarea respectivelor societati; 2) acestea
au cel putin un asociat comun,3) imobilul se afla in proprietatea a cel putin
unuia dintre asociati.
b.3.) forma juridica a societatii; optiunea pentru o anumita forma juridica
trebuie exprimata prin actul constitutiv cu consecinta asumarii obligatiei de a
respecta prevederile legale proprii formei juridice alese;
c) clauze privind obiectul de activitate al societatii; obiectul de activitate,
cel care da profilul economic al societatii, este configurat de totalitatea actelor de
comert convenite de asociati spre a fi realizate in scopul obtinerii profitului.
Determinarea lui se face uzandu-se de nomenclatorul CAEN, (clasificarea
activitatilor din economia nationala). E de precizat ca in cuprinsul acestuia
activitatile nu sunt selectate si enumerate pe criterii de comercialitate.
Dimpotriva, realizand o evidenta utilizata in activitatea de raportare statistica,
nomenclatorul contine si activitati necomerciale, asa incat, in vederea configurarii
obiectului de activitate al unui comerciant devine necesara selectarea din
cuprinsul lui a celor care pot fi calificate ca acte de comert.
Devine, in plus, necesara indicarea in actul constitutiv, a activitatii principale
precum si a domeniului in care se incadreaza aceasta activitate, ca sursa
principala a profitului societatii.
Pe de alta parte, societatea va putea efectua numai acele operatiuni
comerciale care ii sunt configurate in actul constitutiv, ca expresie a principiului
specialitatii capacitatii sale de folosinta in virtutea caruia isi va asuma obligatiile
si isi va valorifica drepturile recunoscute prin actul sau de infiintare.
Se impune precizarea ca desfasurarea unora dintre activitatile selectate in
cuprinsul actului constitutiv poate fi conditionata de obtinerea unor autorizatii
administrative suplimentare, unele prealabile infiintarii societatii, altele ulterioare
acestui moment dar anterioare initierii efective a respectivelor activitati.
39

40. d) clauze privind capitalul social si aportul asociatilor; actul constitutiv va
preciza valoarea totala a capitalului social, structura acestuia, (in numerar, in
natura, creante, dupa caz), precum si valoarea aportului fiecarui asociat, in
functie de care vor fi precis determinate drepturile acestuia in relatia sa cu
societatea, (dreptul la vot, la dividende, etc.). Vor fi indicate si diviziunile
capitalului social, (parti sociale, actiuni, dupa caz), precum si modul de
repartizarea a acestora intre asociatii societatii. In cazul societatilor comerciale
pentru care legea impune o limita minima a capitalului social, evident, devine
necesara respectarea acesteia.
In cazul aporturilor in natura, vor fi descrise bunurile aportate precum si
modalitatea de evaluare a lor, conventionala sau prin expertiza de specialitate,
dupa caz. Se impune precizarea ca pentru capitalul social interes prezinta
valoarea bunului, nu bunul in materialitatea sa, ca existenta fizica.
In cazul societatilor pe actiuni, unde este ingaduita varsarea unei cote de pana la
70% din capital ulterior infiintarii societatii, se va indica si termenul de varsare a
acesteia, evident, incadrat in limita legala, (12 luni pentru aporturile in numerar,
respectiv 2 ani pentru cele in natura). 16
La acelasi tip de societati devine
necesara indicarea numarului si felului actiunilor emise, (nominative sau la
purtator).
e) Clauze privind administrarea si controlul societatii; actul constitutiv va
indica nominal administratorii societatii, precum si elementele lor de identificare.
Vor fi precizate puterile ce le sunt acordate, daca vor lucra impreuna sau
separat, cui ii revine dreptul de a reprezenta societatea in raporturile cu tertii.
Complexitatea societatilor de capitaluri este pregnant demonstrata de regulile
privitoare la administrare. Ca urmare, in cazul acestora, actul constitutiv va trebui
sa determine sistemul de administrare ales, si, corespunzator acestuia, modul de
distribuire a competentelor legate de administrare si reprezentare a societatii,
durata mandatului, modul de lucru. Definirea lor corecta devine conditie a
16
„Capitalul subscris este cel stabilit de fondatori prin actul constitutiv, reprezentand,
reprezentand, asadar, promisiunea acestora de a transmite societatii comerciale aporturi pana la
concurenta valorii acestui capital. Capitalul varsat este expresia valorica a aproturilor efectiv
transmise de asociati la data constituirii societatii comerciale”- Ioan Schiau, Titus Prescure,
Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole, Ed. Hamangiu 2007,
pag.59-60;
40

41. functionalitatii acestor structuri de care depinde, in cele din urma, eficienta
activitatii societatii.
In cazul societatilor in care controlul gestiunii societatii este necesar a fi atribuit si
exercitat prin structuri specializate, si anume cenzori sau auditor financiar, in
actul constitutiv vor fi cuprinse datele de identificare ale primilor cenzori sau
primului auditor financiar, dupa caz, precum si durata mandatului acestora.
Desemnarea acestor structuri de control profesionale este obligatorie in cazul
societatilor de capitaluri si a celei cu raspundere limitata cu mai mult de
cincisprezece asociati si facultativa, in celelalte situatii. La societatile de
persoane si la cea cu raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati
acest control revine asociatilor.
f) Durata societatii; este la latitudinea asociatilor sa determine durata
pentru care constituie societatea, iar o atare mentiune, indiferent ca au optat
pentru o durata limitata sau nelimitata de timp, va fi precizata ca atare in
cuprinsul actului constitutiv. Daca societatea a fost infiintata pentru o perioada
limitata de timp, implinirea termenului devine cauza de dizolvare a societatii,
daca, anterior acestei date, asociatii nu au decis prelungirea lui.
g) Participarea la beneficii si pierderi; obtinerea de beneficii si distribuirea
lor intre asociati sub forma de dividende, (asocierea la risc), reprezinta,
finalmente, ratiunea esentiala a infiintarii societatii, pentru fiecare dintre asociatii
acesteia. Este criteriul de baza al delimitarii societatii comerciale de alte structuri
asociative, cum sunt, de exempu, asociatiile si fundatiile, ca organizatii
nonprofitabile. Este firesc, asadar, ca in cuprinsul actului constitutiv sa fie definite
regulile dupa care sunt distribuite beneficiile, si, in mod corelativ, sunt suportate
pierderile societatii. Se pot conveni reguli de repartizare care sa recunoasca
efortul diferentiat al asociatilor la realizarea activitatii societatii sau, dimpotriva, se
pot conveni cote de distribuire egale, necorelate cu aporturile neegale la capital.
Exista o singura limitare a libertatii de decizie a asociatilor in problema
participarii la beneficii si pierderi, si anume, evitarea inserarii unor clauze
41

42. „leonine”, respectiv a unor clauze prin care unul sau o parte dintre asociati sa
dobandeasca toate benficiile societatii, fara a participa la pierderile acesteia. O
atare prevedere este considerata nula, fara a atrage insa nulitatea intregului
contract de societate. In locul ei devin aplicabile dispozitiile supletive ale legii in
conformitate cu care participarea la beneficii si pierderi va suporta regula
proportionalitatii cu cota de participare a fiecarui asociat la capitalul social al
societatii.
h) Clauzele privind sediile secundare ale societatii; asociatii vor indica
in cuprinsul actului constitutiv adresa postala a sediilor secundare pe care au
decis sa la infiinteze sau cel putin conditiile in care acestea urmeaza sa fie
deschise.
j) clauze prind dizolvarea si lichidarea societatii; finalitatea celor doua
operatiuni, si anume, incetarea existentei societatii, justifica necesitatea inserarii
unor clauze in acest sens in cuprinsul actului constitutiv. Conditia este
considerata realizata atat in cazul preluarii, in contractul de societate, a
dispoziilor legale incidente cat si in cazul in care se face doar trimitere la ele.
4.4. Formalitati procedurale necesare constituirii
Pentru redactarea actelor constitutive cu respectarea conditiilor de forma si
continut mai sus enumerate se impune cu prioritate verificarea disponibilitatii
firmei (denumirii), atat din puncul de vedere al noutatii sale, (elementelor care o
disting de firmele existente) cat si al unicitatii, in sensul ca nu a fost deja atribuita
unei societati existente sau in curs de constituire. Operatiunea se solutioneaza
42

43. prin rezervarea firmei la oficiul registrului comertului.17
Dovada eliberata
probeaza parcurgerea acestui prim control de legalitate.
In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, sau,
dupa caz, reprezentantii acesteia vor cere inmatricularea societatii in registrul
comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea. Cererea de
inmatriculare, (formular tipizat, emis de Oficiul National al Registrului
Comertului),va fi insotita de urmatoarele acte :
a) actul constitutiv, in forma ceruta de lege;
b) dovada efectuarii varsamintelor constand in aporturile asociatilor, potrivit
actului constitutiv; in cazul aporturilor in natura, vor fi depuse documentele
care probeaza dreptul de proprietate al asociatului asupra bunurilor
aportate la capital, si daca e cazul, raportul de expertiza prin care a fost
determinata valoarea bunurilor aportate, de catre expertul desemnat numit
de judecatorul delegat;
c) dovada sediului declarat18
si al disponibilitatii firmei;
d) declaratia pe proprie raspundere a fondatorilor, primilor administratori si,
dupa caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului
si consiliului de supraveghere, a primilor cenzori, privind indeplinirea
condtitiilor legale pentru a detine respectivele calitati;
e) eventualele acte sau avize impuse de legi speciale, (este cazul autorizatiei
emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, necesara societatilor
de asigurare, sau a autorizatiei provizorii emise de Banca Nationala pentru
societatile comerciale bancare, etc.)
17
Registrului comertului ca instrument de evidenta si publicitate a comerciantilor si activitatilor lor
este gestionat de institutia numita Oficiul registrului comertului, organizata pe langa tribunale, in
fiecare judet si in municipiul Bucuresti, in temeiul Legii nr.26/1990, modificata. Registrul central al
comertului este tinut de Oficiul National al Registrului Comertului, institutie publica cu
personalitate juridica subordonata Ministerului Justitiei. Registrul comertului este public, fiind, ca
urmare, obligat sa elibereze, la cerere, contra cost, copii certificate de pe inregistrarile efectuate
in registru si de pe actele depuse precum si informatii despre datele inregistrate. Inmatricularea si
mentiunile operate in registrul comertului devin opozabile fata de terti de la data efectuarii
inregistrarii ori de la publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IVa sau in alta
publicatie, acolo unde legea dispune astfel.
18
detinerea legala a spatiului in care este declarat sediul societatii se va face, dupa caz, cu
extras CF, contract de inchiriere, de comodat etc.).
43

44. In termen de 5 zile de la indeplinirea tuturor cerintelor de legalitate,
cererea de inmatriculare este solutionata de catre directorul oficiului comertului
de pe langa tribunal si/sau persoanele desemnate de catre directorul Oficiului
National al Registrului Comertului care, daca sunt intrunite conditiile legale, va
autoriza, prin rezolutie, constituirea societatii si inregistrarea ei in registrul
comertului. Tehnic, rezolutia este comunicata in format electronic Ministerului
Finantelor Publice care atribuie si comunica registrului codul unic de inregistrare
a societatii. Un alt exemplar al incheierii este comunicat dupa inmatriculare,
Monitorului Oficial, in vederea publicarii. Cu data inregistrarii, societatea
dobandeste personalitate juridica. Certificatul de inregistrare, continand codul
unic, denumirea, forma juridica, sediul societatii si activitateea ei principala,
numarul de ordine in registrul comertului, atesta inregistrarea societatii, existenta
ei ca subiect de drept. Cu aceeasi data, societatea este inregistrata si ca subiect
fiscal. Procedura de inmatriculare integreaza si componenta care vizeaza
autorizarea functionarii societatii, solutionata in temeiul unei declaratii pe proprie
raspundere a reprezentantului acesteia, privind indeplinirea conditiilor legale de
mediu, sanitare, sanitar-veterinare, de protectia civila, protectia muncii, dupa caz.
Ulterior inmatricularii, in functie de natura activitatii, societatea isi va asuma
responsabilitatea legalitatii acestor activitati, obtinand, daca e cazul, autorizatiile
sau avizele necesare.
4.5. Constituirea societatilor pe actiuni prin subscriptie publica
Este cea de-a doua modalitate care poate fi urmata pentru infiintarea unei
societati pe actiuni, pe langa procedura obisnuita, (constituire simultana),
comuna tuturor formelor juridice de societate reglementate de lege. Cunoscuta in
doctrina si sub denumirea de „constituire continuata”, ea reprezinta o modalitate
proprie strict societatii pe actiuni, justificata de nevoia asigurarii unei capitalizari
masive a societatii, inca din momentul constituirii. Procedura, initiata de fondatorii
societatii, respectiv de grupul de persoane care isi asuma responsabilitatea si
cheltuielile infiintarii societatii, parcurge urmatoarele etape:
44

45. a) emiterea prospectului de emisiune, adica a ofertei adresate publicului,
in general, de a subscrie actiuni la viitoarea societate comerciala. In
continutul lui vor fi indicate, ca urmare, in mod obligatoriu, elementele
esentiale ale viitoarei societati, proprii actului constitutiv, cu exceptia celor
privind organele de conducere si control alegerea acestora urmand a fi
realizata in adunarea constitutiva. Sub sanctiunea nulitatii, prospectul de
emisiune va fi realizate in forma autentica.
b) depunerea prospectului de emisiune la oficiul registrului comertului,
in vederea vizarii lui de catre persoanele autorizate din cadrul oficiului
registrului comertului, in scopul publicarii in presa;
c) subscrierea actiunilor; persoanele interesate de oferta lansata prin
prospect, vor putea subscrie actiuni ale viitoarei societati, semnand pe
unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune si varsand cel
putin jumatate din valoarea actiunilor subscrise in contul indicat in
continutul prospectului.
d) adunarea constitutiva; in termen de 15 zile de la inchiderea perioadei de
subscriere, fondatorii vor convoca adunarea constitutiva, alcatuita din toti
cei care au subscris actiuni ale viitoarei societati, (subscriitori). In cadrul
acesteia, fiecare subscriitor are dreptul la un singur vot, indiferent de
numarul actiunilor subscrise. Principalele atributii ale adunarii, exercitate
prin hotararile adoptate, se refera la: verificarea cerintelor legale privind
capitalul social, validarea raportului expertilor privind evaluarea aporturilor
in natura, (daca este cazul), aprobarea operatiunilor efectuate de fondatori
in contul societatii precum si acordarea avantajelor reglementate de lege
in favoarea acestora, constand in atribuirea unei cote suplimentare de
pana la 6% din profitul societatii, pentru o perioada de maxim 5 ani de la
constituirea acesteia, desemnarea membrilor organelor de conducere si
control ale societatii, aprobarea actului constitutiv si desemnarea
persoanelor care, in numele subscriitorilor, vor reprezenta societatea in
scopul autentificarii actului si finalizarii formalitatilor de constituire.
45

46. e) Dupa autentificarea actelor constitutive, formalitatile procedurale devin
identice cu cele urmate in cazul constiturii simultane.
Se impune sublinierea rolului decisiv al fondatorilor in procedura de
constituire a societatii prin oferta publica. Responsabilitatea legata de
emiterea prospectului de emisiune, organizarea adunarii constitutive,
efectuarea varsamintelor, exactitatea informatiilor comunicate, valabilitatea
operatiunilor incheiate in numele societatii anterior constituirii, ofera doar
cateva din argumentele reglementarii si acordarii unor avantaje si drepturi in
favoarea lor.
In practica, procedura a avut pana in prezent o aplicabilitate destul de
restransa. Mai frecvente au fost situatiile de majorare a capitalului social prin
subscriptie publica. Si intr-un caz si in altul, societatile care au recurs la oferta
publica pentru constituirea sau majorarea capitalului social devin societati de
tip deschis, supuse legislatiei speciale aplicabile in domeniul valorilor
mobiliare.
Capitolul V
Organizarea si functionarea societatilor comerciale
5.1. Scopurile si obiectivele societatii, definite prin actul constitutiv, vor fi realizate
prin intermediul organelor sale, structurate pe trei niveluri diferite, cu competente
si functiuni precis delimitate: adunarea generala, administratorii, (managerii) si
cenzorii/auditorii financiari ai societatii. Ele materializeaza vointa societatii ca
persoana juridica, distincta de vointa proprie a asociatilor acesteia, tot la fel cum
bunurile din patrimoniul societatii nu se identifica cu bunurile proprii ale
asociatilor. O buna si eficienta functionare a societatii este, ca urmare, expresia
corectei indepliniri a atributiilor specifice fiecareia dintre cele trei categorii de
„organe”. Structurate ierarhic, fiecare dintre ele beneficiaza de reglementari
clare, care, daca sunt fidel respectate, confera societatii exactitatea unui
mecanism functional bine articulat, bazat pe principiul separatiei puterilor, a
atributiilor, pe o precisa configurare a intinderii si limitelor de competenta. In
aceasta analiza, societatea pe actiuni devine exemplul cel mai concludent,
46

47. complexitatea sa fiind confirmata tocmai prin regulile dupa care se organizeaza
si functioneaza organele sale. Relevanta, in acest sens, este sustinerea
doctrinara potrivit careia „societatea comerciala pe actiuni este similara ca
organizare societatii statale bazate pe principii democratice”.19
In privinta
celorlalte tipuri de societati, inclusiv al celei cu raspundere limitata cu mai putin
de cincisprezece asociati, lipseste, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, cea
de-a treia categorie de organe, cenzorii, desemnarea lor fiind facultativa si nu
obligatorie, rolul de a controla gestiunea societatii revenind in acest caz
asociatilor.
Sintetic, vom analiza in continuare cele trei categorii de organe.
5.2. Adunarile generale
Alcatuite, fara exceptie, din totalitatea asociatilor/.actionarilor societatii, in sensul
ca fiecare dintre ei are dreptul de a participa si de a vota in cadrul acestora, ca
detinator al numarului de voturi determinat de numarul actiunilor/partilor
sociale/partilor de interes pe care le detine, adunarile generale reprezinta organul
deliberativ cu caracter suprem la nivelul societatii. Lor le revine rolul de a hotari
atat in problemele curente cat si in cele fundamentale, ce tin de strategia si
directiile de baza ale evolutiei societatii comerciale. In modul cel mai expresiv,
vointa societatii se manifesta la nivelul adunarii generale.20
Vointa personala a
fiecarui actionar cu privire la societate se va putea materializa numai prin vot,
contribuind, prin numarul de voturi exprimate, la articularea vointei societatii.
Asadar, actele emise de societate nu sunt actele actionarilor, ci ale societatii,
care se exprima prin organele sale. Sub acest aspect, se poate sustine ca
adunarea actionarilor/asociatilor reprezinta, prin hotararile adoptate, forma de
expresie a societatii la nivelul problemelor de baza pe care evolutia ei ca
organism viu integrat in viata economica si sociala le impune.
5.2.1. Forme de lucru. Atributii.
19
Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed.C.H.Beck, 2008, pag.107
20
In acest sens, a se vedea, Gheorghe Piperea, op.cit. pag.171
47

48. In cazul societatilor pe actiuni, adunarile generale ale actionarilor se intrunesc
in sedinte ordinare si extraordinare, in functie de problemele care urmeaza a fi
aprobate, fiecareia revenindu-i atributii exprese, inconfundabile, si conditii de
lucru proprii. Astfel;
a) Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in
primele cinci luni de la incheierea exercitiului financiar, (adica 31 decembrie a
fiecarui an), rolul ei fiind tocmai acela de a analiza activitatea anului incheiat, prin
prisma rezultatelor reflectate de situatiile financiare, de raportul
administratorilor/consiliului de supraveghere si cenzorilor/auditorului financiar. In
competenta ei intra si problema alegerii sau revocarii acestor organe, precum si
stabilirea remuneratiei ce li se cuvine pentru activitatea desfasurata. Sintetic, se
poate afirma ca hotaraste, in general, asupra problemelor „ordinare”, adica
obisnuite, de rand, ale societatii.
b) Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este
nevoie spre a decide in probleme de mai mare importanta pentru ”viata” si
evolutia societatii, (probleme extraordinare). Este vorba, in general, de hotarari
care au ca efect modificarea actului constitutiv al societatii, (obiectul de activitate,
sediul social, capitalul social, forma juridica, fuziunea sau divizarea societatii,
dizolvarea si lichidarea, etc.)
Diferenta intre competentele decizionale este evidentiata si de conditiile de
cvorum si majoritate necesare, diferit reglementate pentru cele doua adunari.
Astfel, in timp ce in cazul adunarii ordinare, pentru a fi valabil intrunita, la prima
convocare este necesara prezenta actionarilor reprezentand cel putin o patrime
din numarul total de drepturi de vot, la cea de–a doua convocare, daca prima nu
intruneste conditiile de cvorum legale sau statutare spre a se putea desfasura
valabil, sau nu poate lucra valabil in lipsa majoritatii necesare pentru adoptarea
hotararilor, sedinta este statutara indiferent de ponderea capitalului prezent sau
reprezentat, hotararile urmand a fi adoptate cu votul majoritatii acestui capital.
Adunarea generala extraordinara, in schimb, are nevoie de un cvorum minim atat
48