Reguli_generale_privind_prescrierea_prep.ppt

2. La primirea reţetei în farmacie,
farmacistul:
 va citi cu atenţie reţeta,
 verifica substanţele medicamentoase,
 dozele maxime admise dacă e cazul,
 existenţa substanţei în farmacie,
 posibilitatea preparării,
 taxează reţeta şi o înaintează pentru
preparare.

3. În cazul lipsei unei substanţe medicamentoase, substituiri se pot
face doar cu substanţele care au acţiunea terapeutică identică .
De exemplu: fosfat de codeină cu
clorhidrat de codeină etc.
Nu se permite prepararea a două sau mai
multe reţete deodată.
Aparatura pentru cântărire trebuie să fie verificată conform
dispoziţiilor legale.

4. După prepararea reţetei conform regulilor tehnice dependente de
forma prescrisă şi proprietăţile fizico-chimice ale ingredientelor,
preparatul se ambalează şi se etichetează corespunzător.
Pe etichetă se va scrie preparatorul, data şi mod
de administrare în limba maternă a pacientului.
La eliberarea din farmacie se mai verifică încă o dată produsul,
etichetarea şi se dau indicaţiile corespunzătoare legat de utilizarea
preparatului medicamentos.

5. Verificarea şi calcularea dozelor maxime. Aspecte generale
În F.R. X avem, pentru fiecare substanţă medicamentoasă prezentată
în tabele în funcţie de calea de administrare atât dozele terapeutice
uzuale cât şi dozele terapeutice maxime pentru o dată cât şi pentru 24
de ore.
În F.R. X dozele maxime indicate sunt valabile pentru adulţi între
vârstele de 18 şi 60 ani fără insuficienţă hepatică şi renală.

6. Pentru calcularea dozelor maxime este important să cunoaştem
valorile diferitelor măsuri utilizate la administrarea medicamentului.
1 g= 20 picături apă la 200C
Produsul Apă Sirop Ulei
1 lingura 15 g 20 g 13,5 g
1 linguriţă 5 g 6,5 g 4,5 g
- un pahar cu apă  200 g apă;
- un pahar cu vin  100 g apă;
- o ceaşcă de ceai  150 g apă;
- un gram alcool 950  63 picături:
- un gram alcool 700  56 picături;
- un gram tinctură alcoolică  56-60 picături;
- un vârf de cuţit pulbere  0,5-1g;
- o linguriţă rasă de pulbere  2-4 g;

7. Dozele maxime pentru adulţi
Pentru calcularea dozelor maxime la adulţi putem utiliza 2 metode de
calcul:
a) Cantitatea totală de formă farmaceutică preparată se împarte la
cantitatea pentru o administrare (calculul se face în funcţie de greutatea
măsurilor lingură, linguriţă).
Rp
Ethylmorphini Hydrochloridum cgta qunqveginta (0,50)
Aquae dest. ad. 150,00 g
M.f. soluţie
DS 3 x 1 linguri pe zi
 
ri
administra
doze
10
g
15
g
150


8. b) Pentru a afla cantitatea de Dionină prescrisă vom utiliza următoarea
metodă:
15 g soluţie pot conţine maximum 0,1 Dionină
150 g soluţie ..................................x g Dionină
g
1
15
1
,
0
x
150
x 


9. Controlul dozajului şi al indicaţiilor
După vârstă →categorii de pacienţi:
-Nou născut: 1 zi – 1 luna;
-Sugar: 1 luna – 2 ani;
-Copil: 2 – 12 ani;
-Adolescent: 12 – 18 ani;
-Adult: 18 – 60 ani;
-Bâtrân, pacient vârstnic > 60 ani.
VÂRSTA (ani) CATEGORIA
65-74 Vârsta a treia- perioada de
vârstnic (young-old)
75-84 Vârsta a treia- perioada de
bătrân (middle-old)
>85 Vârsta a treia- perioada de
longeviv (old-old)

10. Calcularea dozelor maxime pentru bătrâni
Pentru persoanele în vârstă doza maximă se va calcula
astfel:
- între vârstele de 61-70 ani
– Doza maximă = Doză maximă. adult x 0,9;
- între vârstele de 71-80 ani
– Doza maximă = Doză maximă adult x 0,8;
- între vârstele de 81-90 ani
– Doza maximă = Doză maximă adult x 0,7.

11. Masa corporală în kg F
10 – 18 kg 2
Sub 36 kg 1,5
Sub 56 1,25
Calcularea dozelor maxime pentru copii
Pentru calcularea dozelor maxime pentru copii se porneşte
conform F.R. X de la doza maximă pentru adulţi şi se calculează
doza pentru copii în funcţie de vârsta sau greutatea corporală.
a) Formula lui Clark utilizată pentru copiii peste 2 ani:
F
D
70
G
d 


d = doza terapeutică pentru copil;
D = doza terapeutică pentru adult;
G = masa corporală a copilului în kg;
F = factor de corecţie a masei corporale conform tabelului

12. b) Raportul suprafeţelor şi a maselor corporale ale copilului şi
adultului.
m
70
73
,
1
S
D
d 


d = doza terapeutică pe kg masă corporală la copil;
D = doza terapeutică pe kg masă corporală la adult;
S = suprafaţă corporală la copil (m2);
M = masa corporală la copil (kg);
1,73 = suprafaţa corporală medie la adult (m2);
70 = masa corporală la adult (kg).

13. În tabel sunt prezentate procentul aproximativ al dozei copilului
faţă de doza adultului în funcţie de suprafaţa corporală şi greutate:
Greutate în kg Suprafaţă  în m2 Procentul  faţă de doza adultului
2 0,15 9
4 0,25 14
6 0,33 19
8 0,40 23
10 0,46 27
19 0,63 36
20 0,83 48
25 0,95 55
30 1,08 62
35 1,20 69
40 1,30 75
45 1,40 81
50 1,51 87
55 1,58 91

14. D
12
A
A
d 


adult
Doza
150
luni
în
Varsta
dsugari 

c) Formula lui Young = se aplică între vârstele 2 şi 18 ani:
d = doza copilului;
A = vârsta copilului;
D = doza maximă a adultului.
d) formula lui Fried este aplicabilă pentru calculul dozelor
maxime pentru nou născuţi şi sugari.

15. Definirea relațiilor asistentului de farmacie cu pacientul
Farmaciştii şi asistenţii de farmacie sunt profesionişti
autorizaţi pentru asistenţă de sănătate şi îşi desfăşoară activitatea în
conformitate cu legislaţia şi reglementările în vigoare, precum şi cu
reguli profesionale stricte.
Asistența farmaceutică se defineşte ca fiind activitatea în
care farmacistul şi asistentul
de farmacie îşi asumă responsa-
bilitatea pentru nevoile
pacientului referitoare la
medicament şi este răspunzător
pentru satisfacerea acestor
nevoi.

16. În interesul pacientului, farmacistul şi asistentul de
farmacie trebuie să cultive relaţii:
·de încredere cu pacientul, căruia trebuie să-i fie consilier
în utilizarea medicamentelor;
· de comunicare cu pacientul;
· să ţină cont de complianta pacientului.

17. CONSILIEREA PACIENTULUI ( SFĂTUIREA PACIENTULUI)
Acest act implica acordarea sfatului de către farmacist sau
asistentul de farmacie şi verificarea dacă a fost înţeles, ascultând cu
înţelegerea cuvenită îndoielile, nelămuririle şi problemele
pacienţilor
Acest act presupune deci
că farmacistul şi asistentul de
farmacie să petreacă mai mult timp
cu educarea pacienţilor care vin
în farmacie, prin acordarea de
sfaturi şi consultaţii privind medicamentul, acţiunea fiind
recunoscută ca o prioritate profesională.

18. Farmacistul şi asistentul de farmacie,trebuie să sfătuiască
pacienţii cu privire la medicamentele care se eliberează
- scopul tratamentului şi efectele farmacoterapiei ( ce simptome şi
tulburări vor dispare şi când;
- dozele şi modul de administrare al
medicamentelor (calea de administrare,
modul corect de administrare al formei
farmac.;
- precauţii şi contraindicaţii ( raportate la
conducerea auto, la alimentaţie, la alcool şi tutun, la
automedicaţie;

19. - reacţiile adverse
previzibile ale
medicaţiei
(manifestările, gravitatea, durată şi raportărea imediata a apariţiei );
- medicamentele, alimentele sau activităţile care trebuie evitate de
pacient în timpul tratamentului;
- păstrarea medicamentului la loc uscat, ferit de lumină, la
temperatură camerei ( aproximativ 25 *C ) sau la frigider.
- aruncarea medicamentului rămas neutilizat după expirarea
termenului de valabilitate sau atenţie la medicamentele sterile (
colire, unguente pentru arsuri ), după prima deschidere.

20. Important este că farmacistul sau asistentul de farmacie
să se asigure că pacientul cunoaşte şi înţelege efectul şi utilizarea
medicamentului eliberat.
Farmacistul şi asistentul de farmacie, alături de medic, au
rol important în educaţia sanitară.
O bună consiliere a
pacientului depinde de:
*educaţia pacientului;
* mediul înconjurător;
* personalul farmaciei.

21. COMUNICAREA CU PACIENTUL
Este definită ca totalitatea mijloacelor prin care informaţia
trece de la farmacist şi asistent de farmacie la pacient.
Pentru succesul comunicării sunt necesare următoarele:
- scopul comunicării este de a urmări efectul ei la pacient;
- comunicarea trebuie să fie clară, pe înţelesul pacientului;
- comunicarea nu se bazează numai pe cuvinte, ci şi pe atitudini,
expresii, gesturi ce însoţesc sfaturile.

22. Pentru uşurarea comunicării s-au creat prospecte pentru
medicamente.
Prospectul este sursa de informaţii a
pacientului şi cuprinde o cantitate suficientă
şi completă de informaţii care să permită
pacientului utilizarea corectă a produsului
medicamentos şi să-i asigure acestuia un
înalt grad de protecţie.
În cazul în care nu este prevăzut un prospect,
informaţiile pentru pacient sunt imprimate pe ambalajul primar
sau secundar şi informaţiile privesc: substanţa active, forma
farmaceutica, concentraţia, seria, dată de expirare, numele şi
adresa producătorului.

23. COMPLIANȚA PACIENTULUI
Numită şi : acceptare, adeziune, aderare şi reprezintă
bună utilizare a unui medicament de către pacient, cu
respectarea prescripţiilor medicale.
Complianta reflectă calitatea relaţiei medic- pacient- farmacist.
În aceasta sunt implicate:
• bunăvoinţa pacientului;
• acceptarea regimului alimentar
indicat;
• acceptarea factorilor modului
de viaţă indicat.

24. Cauzele noncompliantei
Sunt numeroase, de ordin psihologic şi tehnic.
* pacientul nu întreabă pentru a nu părea ignorant;
* pacientul este confuz în ceea ce priveşte terminologia medicală
(farmacistul are marele rol de a explica termenii pe înţelesul
pacientului );
* pacientul este adesea nervos sau înspăimântat, pentru a mai pune
întrebări;
* farmacistul are prea puţin timp pentru a explica instrucţiunile
adecvate pacientului.

25. - consultaţia este terminate în grabă, farmacistul înmânând
medicamentele fără să dea nici o explicaţie pacientului.
*dispariţia simptomelor bolii duce deseori la oprirea premature a
tratamentului, cu consecinţe negative, că recăderile sau rezistenta
microbiană
*apariţia unor efecte neplăcute pentru bolnav determina oprirea
tratamentului, fără consultarea medicului pentru înlocuire sau
acceptare.
*schemele terapeutice foarte complexe şi complicate sunt greu de
respectat ;
* forme farmaceutice inadecvate pentru bolnavul respective, atrag
lipsa compliantei ( ex: supozitoare de mai multe ori pe zi, la
adultul în activitate );
* gustul rău, aspectul neobişnuit pot genera noncomplianta.

26. Personalul farmaciei
Halatul alb, conferă o imagine profesională care ajută
pacientul.
Este foarte important ca farmacistul să se poată deosebi de
colaboratorii din farmacie: asistenţi, tehnicieni.
Farmacistul trebuie să poatre ca şi ceilalţi, ecusonul cu
numele său şi simbolul farmaciei.
Comportarea farmacistului, nu trebuie să se abată niciodată
de la normele de etică profesională.

27. Pe lângă sfaturile şi indicaţiile date de farmacist, sunt
importante şi formele de comunicare neverbale, care include:
gesture, expresia feţei, apropierea de pacient, mişcarea ochilor, a
capului, poziţia farmacistului.
Farmacistul trebuie să se afle la o distanţă confortabilă de
pacient: nici prea aproape, nici prea departe, pentru a face
conversaţia eficace.
Vocea farmacistului trebuie să fie calmă, caldă, personală
şi cu un vocabular pe înţelesul pacientului.
Privirea este importantă.
Comportamentul farmacistului şi a
asistentului de farmacie faţă
de pacient, trebuie să fie prietenoasă,
sinceră şi empatică.