Particularitatile acestui studiu de caz. Criticismul junimist si revista "Convorbiri literare"

1. Studiu de caz V
CRITICISMUL JUNIMIST

2. Cuprins
➢ Întemeierea Junimii
➢ Inițiatorii: Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Petre P. Carp,Theodor Rosetti,Vasile Pogor
➢ Revista:Convorbiri Literare
➢ Obiectivele și etapele Junimii
➢ Titu Maiorescu - În contra direcţiei de astăzi în cultura română
➢ O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867
➢ Comediile domnului Caragiale
➢ Eminescu și poeziile sale
➢ Beția de cuvinte
➢ De la epoca fondatorilor titanici la epoca specialiștilor

3. Întemeierea Junimii
Junimismul este la noi cea mai amplă mişcare culturală şi ideologică în a doua jumătate al
secolului al XIX-lea. Societatea “Junimea” ia naştere la Iaşi, în 1863, fiind întemeiată de T. Maiorescu,
P.P.Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti.Junimea desfăşoară o amplă activitate
culturală, înfiinţează o editură, o tipografie, o revistă de mare prestigiu, “Convorbiri Literare” – 1867.
Ea a funcţionat, totodată,ca un faimos cenaclu literar, în care s-au afirmat cei mai prestigioşi scriitori
ai timpului, cenaclu în care s-au dezbătut diverse probleme teoretice ale artei, dar şi probleme
referitoarela modernizarea societăţii româneşti.Junimea şi-a difuzat ideile printr-o serie de
“prelecţiuni populare” pe care membrii marcanţi ai societăţii le-au susţinut mulţi ani. Junimismul a
fost influenţat de evoluţionismul englez şi de şcoala istorică germană. Este conştiinţa critică a
identităţii naţionale şi un program de reconstrucţie a identităţii culturale în coordonate moderne.

4. Scopul iniţial a fost acela de
a organiza
„prelecţiuni populare” pe
teme diferite de interes larg
prin care se urmăreaeducarea
gustului publicului, unificarea
limbii române literare şi
interesul pentru literatură.
În cadrul şedinţelor erau
citite şi discutate operele unor
tineri scriitori, iar cele mai
valoroase erau publicate în
revista societăţii „Convorbiri
Literare”.

5. Titu Maiorescu
Întemeietorul acestei societăţi şi creatorul doctrinei junimisteeste Titu Maiorescu
(1840-1917),o personalitate reprezentativăa culturii române în a doua jumătatea
secolului al XIX-lea.El este considerat pe bună dreptate un ctitor al culturii române
moderne, un strateg al modernizării noastre culturale,un spirit clarvăzător şi un director
de conştiinţăpentru multe generaţii de intelectualiromâni.El a impus spiritul critic în
mediul cultural şi politic românesc,fiind apreciat ca reprezentatul tipic al “culturiicritice”
româneşti,creatorul faimoasei teorii a “formelor fără fond”, teorie care a avut o carieră de
excepţie în culturaromână modernă.
Maiorescu s-a format în mediul spiritual germanic,făcând studii strălucitela Viena,
Berlin şi Paris. În 1859,la Giessen, în Germania,şi-a susţinut doctoratul în filozofie, cu o
temă referitoare la noţiunea de “Relaţie”, lucrarepe care a şi publicat-oîn limba germană.

6. El susţine ideea progresului istoric al
cunoaşterii şi a emancipării progresive a
omului de sub Dominaţia concepţiilor
religioase, subliniind totodată rolul social
al ştiinţei şi al gândirii filosofice.
Maiorescu are o contribuţie hotărâtoare
la modernizarea învăţământului filosofic
în România, ridicând la nivel european
standardul învăţământului filosofic, atât în
privinţa conţinutului teoretic, cât şi în
privinţa stilului didactic pe care l-a impus.
La Universitatea din Bucureşti a predat
două cursuri importante, “Logica” şi
“Istoria filosofiei moderne”, care au avut
un mare impact asupra studenţilor.

7. Iacob Negruzzi
Si-a făcut studiile în Germania. A fost profesor la Facultatea de
drept din Iaşi şi preşedinte al Academiei Române. Membru fondator
al societăţii Junimea a condus timp de peste 28 de ani revista
Convorbiri literare.La 28 octombrie 1866, Iacob Negruzzi a intrat în
masonerie, în 1867 a ajuns al doilea secretar şi mare expert iar în
1868 ajunsese venerabil. În 1888, Iacob Negruzzi a depus pe biroul
Camerei Deputaţilor o petiţie din partea unui număr de cetăţeni din
toate părţile ţării, pentru un proiect de lege prin care să se i se
acorde poetului Mihai Eminescu, de către stat, o pensie viageră.
"Gospodar al vietii culturale,, cum l-a numit Eugen Lovinescu,
Iacob Negruzzi s-a născut la 1 ianuarie 1843. El a atras pentru revistă
spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție
sigură. Iacob Negruzzi a rămas în posteritate nu numai cu cele șapte
volume de Operecomplete, ci și cu colecţia celor 28 de volume ale
revistei "Convorbiri literare" pe care a condus-o cu exemplară
energie. S-a stins din viaţă la 6 ianuarie 1932, la Iaşi.

8. Petre Carp
Petre Carp s-a născut la 28 iunie 1837 la Iaşi dintr-o veche
familie boierească. Este trimis înca de copil la Berlin (1850)
unde învață la "FranzosischeGymnasium".În anul 1858 își
ia bacalaureatul și se înscriela Facultateade Drept și Științe
Politice din cadrul Universității din Bonn. În anul 1962
revine la Iași și contribuiela punerea bazei societății
"Junimea”.Adept al ideilor "junimiste" s-a remarcat ca unul
dintre fruntașii Partidului Conservator din acea perioadă. A
fost ales în numeroase rânduri deputat și senator in
Parlamentul României. În anul 1891 gruparea "junimistă" se
desprinde din cadrul Partidului Conservator și formează
Partidul Constituțional,iar Petre Carp este ales președinte.
Acesta se stinge din viaţă la data de 19 iunie 1919 fiind
înmormântat în comuna Tibăneşti din judeţul Iaşi.

9. Theodor Rosetti
Theodor Rosetti era descendentul unei vechi familii boiereşti,
sora sa mai mare, Elena Rosetti, va fi viitoarea soţie a
domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Tânărul Rosetti începe liceul
la Lemberg, dar îl termină la Viena în anul 1855. Studiile
universitare le urmează la Facultatea de Drept din Viena (1855 -
1859), iar licenţa în ştiinţe juridice o obţine la Paris. Deşi era
cumnatul domnitorului, Theodor Rosetti nu se implică în viaţa
politică, preferând să ocupe diferite funcţii în magistratură,
administraţie şi practicând avocatura.Totodată,Theodor Rosetti
se numără printre fondatorii Societăţii literare Junimea în 1863,
participând şi la întocmirea principalelor linii de direcţie pentru
„Convorbiri literare” şi „Timpul”. Ajuns la bătrâneţe,Rosetti se
retrage din viaţa politică, dar se va număra printre puţinii români
care au trăit cele două Uniri, pe cea din 1859, respectiv pe cea
din 1918. Theodor Rosetti se stinge din viaţă pe 17 iulie 1923, la
vârsta de 85 de ani.

10. Vasile Pogor
Scriitor și om politic. După absolvirea cursurilor pensionului
Malgouverne din Iași, pleacă la Paris unde studiază dreptul.
La întorcereaîn țară se angajeaza în cadrul Tribunaluluidin
Iași, unde lucrează până în anul 1859,când se transferăla
Curtea de Apel. A fost unul dintre fondatorii societății
"Junimea".A scris versuri, proză și a realizat importante
traduceri pentru revista "Convorbiri literare".În februarie
1866 este numit prefect al județului Iași. S-a lansat în
politică alături de "junimiști".În perioada 20 aprilie - 23 mai
1870 ocupă funcțiade ministrual Cultelor și Instrucțiunii.A
fost unul dintre membri marcanți al Partidului Constituțional
("junimist")– formațiune politică înființatăîn anul 1891.Alte
funcții politice deținute:deputat și primar al orașului Iași
(februarie - aprilie 1881; iulie 1888 - aprilie 1891;mai 1892
- noiembrie 1894). Deși a fost moștenitorul unei imense
averi a murit urmărit de creditori.

11. Construităîn anul 1850 de vornicul
Vasile Pogor,casa a devenit
proprietatea fiului acestuia,Vasile V.
Pogor. În această casa, numităși Casa cu
ferestre luminate(pentru că a fost una
dintre primele case din Iași iluminatacu
energie electrică) se întruneau membrii
acestei societăți,a cărei revista a fost
Convorbiri Literare.La sfârșitul lunii
februarie 1870,în această casa, a citit
Maiorescu o poezie intitulatăVenere si
Madona, a încă necunoscutului poet
Mihai Eminescu.Casa Vasile Pogor –
scria în Cartea de onoare a muzeului
NichitaStănescu – "este locul unde
Miorița a devenit Odă în metru antic“.Tot
aici a locuit o vreme și istoricul Gh. I.
Brătianu (1898 - 1953).Astăzi, este sediul
Muzeului LiteraturiiRomâne din Iași
(inaugurat la 26 decembrie 1972).

12. Convorbiri Literare
Revista a fost organul de presă al Societăţii literare
Junimea.Primul număr a apărut la 1 martie 1867,la Iași,
unde revista a funcţionatpână în 1886. Între 1886 şi
1944 apare la Bucureşti,avându-l ca redactor pe Iacob
Negruzzi,care predă apoi conducereaunui comitet
format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu:Mihail
Dragomirescu,Simion Mehedinți,P. P. Negulescu,
Rădulescu-Motru.
Printrecolaboratori s-au numărat Mihai Eminescu,
care publică aici majoritatea poeziilor sale; Ion Creangă,
care "subpublică" primele trei părţi din "Amintiri"şi o
serie de poveşti; Ion Luca Caragiale,care "subpublică"
majoritatea comediilor sale; Ioan Slavici,care publică
nuvele şi poveşti; Vasile Alecsandri,George Coșbuc,
Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu,I. Al.
Brătescu Voinești şi alţi scriitori reprezentativi ai vremii.

13. Publicaţia se va bucura de cel mai
înalt prestigiu din literatura
română, ea impunând, încă de la
apariţia, o direcţie nouă,
modernă, întregii noastre culturi,
definindu-se prin spiritul ei etic şi
sentimentul valorii estetice.
Reveniti de la studii din
strainatate,cativa tineri (Titu
Maiorescu,Iacob Negruzzi,Vasile
Pogor), constienti de situatia
precara a culturii romane, au
hotarat infiintarea la Iasi, a
societatii Junimea, o societate
menita sa aduca un suflu nou in
cultura romana. Asociatia este
bine organizata, avand o
tipografie proprie, o librarie si o
revista.

14. Obiectivele Junimii
• răspândirea spirituluicritic
• încurajarealiteraturii naţionale
• neatârnareaintelectualăa poporului român
• originalitateaculturiişi a literaturiiromâne
• creareaşi impunereavalorilor naţionale
• culturalizareamaselor
• unificarealimbii române literare

15. Revista „Convorbiri Literare” precum şi societatea „Junimea”
a cunoscut câteva etape:
Prima etapă a avut loc intre anii 1868 - 1874 când s-au elaborat
principiile estetice şi sociale, etapa fiind importantă pentru caracterul
polemic în domeniul limbii, al literaturii şi al culturii. Interesul pentru
literatură se manifestă încă din 1865 când se avanseazăideea alcătuirii
unei antologii de poezie românească pentru şcolari. Aceasta i-a
determinat să citească în şedinţele societăţii autorii mai vechi pe ale călor
texte şi-au exersat spiritul critic şi gustul literar.

16. A treia etapă(1885 – 1944) este
numită etapa bucureşteană
deoarece este mutată la Bucureşti
revista „Convorbiri Literare” şi
întreaga societate Junimea.
Această etapă are un caracter
preponderent universitar prin
cercetările ştiinţifice, istorice si
filozofice.
A doua etapă durează din 1874 până în anul 1885
cu desfăşurarea şedinţelor Junimii” la Bucureşti,dar
a activităţiirevistei la Iaşi. Este o etapă de
consolidare în sensul că în această perioadă se
afirmă reprezentanţii „Direcţiei noi” în poezia şi
proza română precum:Mihai Eminescu,Ion
Creangă, Ioan Slavici şi Ion Luca Caragiale. Acum
sunt elaborate studiile esenţiale prin careTitu
Maiorescu se impune ca un autentic întemeietor al
criticiinoastre literaremoderne, fără însă a neglija
preocupările din domeniul limbii literare: în 1860
se făcuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.
Maiorecu susţineutilitateaîmbogăţirii vocabularului
limbii române prin neologismele de origine
romanică într-un studiu din 1881 intitulat
„Neologismele”.

17. “O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”
Cea dintâi lucrare de critică literară a lui Maiorescu, studiul “O cercetare critică asupra poeziei
române de la 1867”, conţine “didactic şi limpede estetica maioresciană,rămasă neschimbată pe
toata întinderea activităţii criticului”, cum afirmă George Călinescu.
Criticul începe prin a stabili faptul că fiecare artă are un material de lucru (sculptura-lemnul sau
piatră, pictura-culoarea,muzica-sunetele),numai poezia nu are un material specific, căci cuvintele
sunt destinate comunicării. Rolul poeziei este acela de a deştepta “prin cuvintele ei imagini sensibile
în fantezia auditoriului”.
În concepţia lui Maiorescu, poetul trebuie să desfăşoare o adevărată luptă pentru sensibilizarea
cuvântului, care tindea către abstractizare.Criticul enumeră, oferind exemple, câteva modalităţi de
sensibilizare a cuvântului: “alegerea cuvântului celui mai puţin abstract”, utilizarea adjectivelor şi
adverbelor - “epitete ornante”, a personificărilor,a comparaţiilor şi a metaforelor.
Ideile criticului sunt argumentate cu exemple din operele marilor scriitori universali: Schiller, Victor
Hugo, Shakspeare,Horaţiu, Heine.

18. “Comediille d-lui Caragiale”
(1885)
“Comediille d-lui Caragiale” (1885) Comediile
domnului Caragiale este o lucrare scrisă din dorinţa de a-l
apăra pe I.L. Caragiale de atacurile din presa vremii care-l
acuzau de imoralitate (datorată prezenţei unei lumi de joasă
speţă în piesele sale: oameni "viţioşi sau proşti", amor
nelegiuit etc.). Pornind de la constatarea că tipurile şi
situaţiile din sfera timpului, Maiorescu atrage atenţia că
artistul recreează realitatea dintr-o perspectivă ideal-artistică,
fără nicio preocupare practică.
Prin Comediile d-lui I.L. Caragiale criticul îsi propune să
explice din punct de vedere estetic raportul dintre artă şi
realitatea socială,răspunzând, în acelaşi timp, la întrebarea
dacă arta are sau nu o misiune moralizatoare.

19. “Eminescu si poeziile lui”
Studiul „Eminescu şi poeziile lui” de Titu Maiorescu publicat în anul în care Eminescu
îşi încheiaexistenţa (1889).
Maiorescu porneşte de la constatareacă tânăra generaţie „se află astăzi sub influenţa
operei poetice a lui Eminescu”.În prima parte Maiorescu analizează personalitatea
poetului explicând-o prin firea lui „Ce a fost şi a devenit Eminescu este rezultatul geniului
său înnăscut”.În partea a doua criticul examinează culturapoetului arătând că: „Eminescu
este un om al timpului modern, culturalui individuală stă la nivelul culturii europene de
astăzi”. Poeziile lui Eminescu exprimă „o intuiţiea naturii sub formă descriptivă,o simţire
de amor uneori veselă, adeseori melancolică”.
În acest studiu toată fiinţa lui Eminescu este adunată într-o formulă memorabilă: „Poetul
e din naştere,fără îndoială”. Prin obiectivitate,rigoare, clarviziuneşi detaşare, autorul ne
oferă o imagine convingătoarea personalităţii celui mai mare poet român concluzionând
că literaturasecolului al XX-lea se află sub influenţaliricii eminesciene.

20. "Betia de cuvinte" (1873)
În “Beţia de cuvinte”(1873), ţinta polemicii este “Revista Contimporană” care lăuda unii autori mediocri.
Aceştia, pentru a exprima o singură idee, foloseau o inşiruire de sinonime fără rost. Titu Maiorescu
ridiculizează discrepanţa dintre formă şi fond. Acest studiu este subintitulat “Studiu de patologie literară”.
Din acel moment, ziaristica noastră nu a mai fost privită doar prin prisma opiniilor exprimate,ci şi a
modului în care acestea erau exprimate. Titu Maiorescu pornea ofensiva împotriva celor ce denaturau
“spiritul propriu naţional”, care „nu par a avea conştiinţa răului, ci răspândesc încrederea de a fi cei mai
buni stilişti ai literaturii române", cu armele omului de ştiinţă, cu rigoarea în demonstraţie, ce a fost
caracteristică profesorului de logică şi, bineînţeles, criticului,atunci când devierile stilistice îmbrăcau
formele ,patologiei literare".
Atacul începe în gama pamfletului,citându-l pe Darwin, care vorbeste despre “ameţeala artificială"
observată în regnul animal. Demonstraţia nu se abate de la această premisă,urmărind “simptomele
patologice ale ameţelii produse prin întrebuinţarea nefirească a cuvintelor", care ,,ni se înfăţişează treptat,
după intensitatea îmbolnăvirii": “Darwin ne spune că multe soiuri de maimuţe au aplecare spre băutura
ceaiului, a cafelei şi a spirtoaselor; “ele sunt în stare, zice el, să fumeze şi tutun cu multă plăcere,precum
însumi am văzut.

21. Acest studiu reprezintă, deopotrivă, modelul unei analize stilistice laborioase care disecă fiecare
exemplu, dar şi al unui pamflet care, prin comparaţia pe care o face chiar de la început, caută să înscrie
obiectul atacului său într-o zonă ridicolă.
Titu Maiorescu avea,din toate punctele de vedere,autoritateasă ducă această ofensivă,
deoarece stilul scrierilor sale,în mare majoritate polemice,împotrivaatâtor direcţiigreşiteale
culturii noastre din acea vreme,vădeşte rigoare,economie de mijloace,rostirisentenţioase,un
vocabular care nu ceda curentelor lingvistice artificialedin acea vreme.
Toate aceste înzestrări au făcut ca ceea ce a scris atunci Titu Maiorescu să capete valoarea unor
adevăruri cu caracter peren. Un exemplu îl reprezintă textul în care a fost formulată ceea ce s-a numit de
atunci (din 1868) şi a rămas până în prezent ,teoria fără fond". Expusă în studiul “În contra direcţiei de
astăzi în cultura română”, demonstrarea teoriei care a marcat gândirea socială românească ocupă un
spaţiu extrem de restrâns, fiind un model de conciziune,de esenţializare stilistică.Frazele au o simetrie
perfectă în alcătuirea lor riguroasă, repetiţiile au o valoare stilistică , ca apoi să se arate, ca o încununare
negativă, la ceea ce s-a ajuns. Exemplele sunt luate din viaţa de fiecare zi, sunt concrete,şi accentuările
prin câteva cuvinte vin să pună în evidenţă o stare de fapt ce nu poate să fie contestată.
Cea de-a doua reacţie împotriva stilului artificial,grandilocvent,a “beţiei de cuvinte", a vocabularului
preţios şi pretenţios, împovărat de expresii şi cuvinte preluate fie din latină, fie din limbi străine, a fost de
esenţă satirică şi aparţine lui Caragiale.Se integrează universului parodic al marelui scriitor şi va fi studiat
la capitolul celui ce are o importanţă covârşitoare în evoluţia stilisticii presei româneşti.

22. De la epoca fondatorilor titanici la epoca specialiştilor
Conjunctura pe care o avem în vedere este aceea a trecerii de la paşoptism la junimism, în
perioada 1859-1866. Este intervalul în care se modifică nu numai structurile politice, dar şi strategia
globală a modernizării.Acest fapt este vizibil în atitudinile elitei culturale şi politice faţă de sarcinile
istorice ale momentului. Din acţiunea concertată a paşoptiştilor,ce duce la Unirea Principatelor,
rezultă însă şi o juxtapunere de planuri şi de obiective, o coexistenţă de stiluri, curente de gândire,
ideologii, metodologii, directive estetice şi politice, imposibil de repartizat pe o scară a
succesiunilor, precum în Occident.
Ele se actualizează aproape concomitent, în funcţie de obiective şi direcţii de acţiune, într-o
perioadă aglomerată, de câteva decenii, 1821-1859: luminism, raţionalism, romantism,
neoclasicism, umanism, realism, liberalism, idealism social, mesianism utopic şi naţional,
providenţialism, evoluţionism,istorism, pozitivism etc.
De aici rezultă titanismul personalităţilor care trebuiau să răspundă la solicitări divergente, să umple
"golurile” culturii române.

23. ➢ Deşi titanismul, enciclopedismul şi profetismul naţional sunt caracteristici dominante ale
întregului secol al XIX-lea, totuşi, odată ce unda paşoptismului mesianic se stinge treptat,după
1860 asistăm la o diminuare a acestui tip de personalitate intelectuală în favoarea “specialiştilor”
ce se afirmă într-un câmp restrâns al culturii, explorându-l în adâncime.
➢ Apar economişti de profesie, istorici specializaţi în raport cu anumite teme şi epoci, savanţi ce
explorează un domeniu particular al ştiinţelor naturale, scriitori care se specializează într-un gen
anumit (proză, poezie, dramaturgie etc.) şi care nu mai au veleităţi de oameni politici. Formula de
personalitate titanică se prelungeşte (vezi Hasdeu şi Eminescu), dar nu mai e dominantă.
Necesităţile interioare ale culturii române impuneau acum o disociere a sferelor de activitate,a
valorilor şi a sferelor culturale,idee promovată şi de Maiorescu, care a transformat-oîntr-un
instrument eficace al faimoasei sale acţiuni critice.

24. Bibliografie
❖ Titu Maiorescu,În contra direcţiei de astăzi în
culturaromână,în Opere, 1978;
❖ Grigore Georgiu,Istoria Culturii Române
Moderne, Bucuresti,2000.
❖www.pdfcoffee.com
❖www.prezi.com