Radulescu si cojocaru [ghidul antrenorului de fotbal] dumitrescu

ŞCOALA FEDERALĂ DE ANTRENOR!
GHIDUL
ANTRENORULUI DE FOTBAL
~ copii şi juniori ~
Colectivulde autori:
MIRCEA RĂDULESCU
VIOREL COJOCARU
CORNELJURCĂ
AURELIAN DRĂGAN
NUCU ANTOHI
GABRIEL MANOLACHE
SORIN CiOLCA
PETRE COMĂNIŢĂ

Tehnoredactare: Mariana Lungu
Corectură: Mariana Lungu, Dan Suciu
Tiparut. S.C. Tipocav Comimpex S.R.L.
Tirajut. 800 ex.
ISBN 973 - 95689 - 7 -1

CONTEXTUL IN CARE NE AFLĂM
De mai mult timp, antrenorii de copii şi juniori aşteaptă o lucrare
românească cu caracter teoretico-metodic pentru munca lor. Subcomisia
Tehnică a Juniorilor, coordonată de prof. Viorel Cojocaru, a reuşit să
unească un colectiv de specialişti cu condei, care au dovedit receptivitate în
acest sens, cu o mentalitate profesionistă şi care au făcut această muncă fară
să o condiţioneze, să se lase rugaţi sau aşteptaţi. S-a lucrat sistematic în
cadrul acestui colectiv, punându-se în discuţie toate aspectele pe care le veţi
găsi în lucrarea de faţă. Le mulţumim, pe această cale, şi aşteptăm ca şi în
viitor, alţi antrenori - specialişti în arta de a descoperi şi şlefui talente - să
vină să-şi spună cuvântul, să-şi împărtăşească experienţa. Generaţiile de
antrenori trebuie să colaboreze, să se simtă în armonie şi, ceea ce este şi mai
important, să manifeste generozitate în transmiterea cunoştinţelor şi
experienţelor acumulate. Numai în acest fel, putem progresa şi contribui la
aşezarea întregului fotbal pe principii sănătoase.
Se cuvine să facem cunoscut faptul că, în urmă cu câtva timp,
preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a lansat Comisiei
Tehnice recomandarea de a se întreprinde mai multe acţiuni cu antrenorii
angajaţi la copii şi juniori, pe bună dreptate exprimându-şi nemulţumirea în
legătură cu activitatea lor. Ca urmare, la începutul acestui an, Comisia
Tehnică a organizat, în 6 oraşe (Bucureşti, Târgovişte, Sibiu, Bacău, Galaţi
şi Arad), întâlniri de lucru cu aproximativ 600 de antrenori din toate judeţele
ţării, angrenaţi în activitatea cu tinerii. La aceste reuniuni, în afara evidenţei
participanţilor, care în viitor va fi tratată cu rigurozitate, membri ai Comisei
Tehnice au prezentat problemele acestei activităţi deficitare, principalele
carenţe, în special pe linia mentalităţii antrenorilor, şi au fost prezentate şi
unele lecţii teoretico-metodice, casete video, completate cu discuţii
profesionale. Participanţilor li s-au înmânat în fmal materiale tehnico-
metodice de actualitate. Obligatorie prin Statutul Antrenorului, activitatea
de perfecţionare va conduce şi la echivalarea categoriilor de antrenori cu
diplomele UEFA „A” şi „B”, ce va fi monitorizată în Registrul antrenorilor
în aşa fel încât acelora care sfidează prin absenţe această activitate să li se
ridice temporar dreptul de a antrena. Acţiunile de perfecţionare, având în
vedere specificul competiţional şi de climă al ţării noastre, se vor derula
iama (teoretico-metodic şi testarea participanţilor la sediul Şcolii Federale

de Antrenori din cadrul Federaţiei Române de Fotbal) şi vara (practico-
metodic, în teritoriu). în permanenţă, aceste acţiuni de perfecţionare vor viza
atât experienţa şcolii româneşti de fotbal - „laboratorul” - prin care noi am
obţinut performanţele internaţionale cunoscute cât şi experienţa la zi a celor
mai înaintate şcoli europene de fotbal.
Nu putem să nu constatăm, dacă vrem să fim realişti, că întregul
sector de copii şi juniori din ţară aşteaptă cam de mult o întoarcere cu „faţa”
a celor care ar putea face ceva pentru eliminarea carenţelor materiale cu care
se confruntă multe din cluburile, asociaţiile sau centrele specializate în
materie de copii şi juniori. Pentru că, în această direcţie, se află multe din
cauzele diminuării formării de jucători atât cantitativ dar şi calitativ.
Numărul jucătorilor de top, competitivi la actualele exigenţe internaţionale,
este într-o scădere alarmantă, iar calitatea fotbalului nostru are de suferit. Nu
este locul aici să detaliem lucrurile. Se aşteaptă iniţiative concrete care să
stopeze fenomenul de mediocritate al acestui sector şi nu vorbe sau
comentarii interminabile. Să mărim numărul de terenuri, să le gazonăm, să
creăm săli unde, în lunile friguroase, să se poată continua activitatea,
vestiare cu apă caldă, să dotăm copiii şi juniorii cu echipamentele necesare,
cât mai multe mingi, să retribuim antrenorii corespunzător aportului lor cu
venituri care să le asigure o viaţă decentă, să sprijinim organizarea de
competiţii şcolare şi de masă, să facilităm cât mai multe contacte
internaţionale, să creăm centre cu internate pentru talentele autentice după
modelul Academiilor de Fotbal care funcţionează în ţările europene cu o
veche tradiţie, iată doar câteva din dezideratele care se impun.
Centrele „Nicolae Dobrin”, „Gică Popescu”, centrele de copii şi
juniori ale cluburilor Universitatea Craiova, Farul Constanţa, FC Argeş,
FCM Bacău, sunt doar câteva flori rare, pe o suprafaţă mult mai mare,
„fertilă”, unde zac încă talente nedescoperite, fară a mai vorbi de prelucrarea
lor. Noi nu fructificăm încă în măsura în care ar trebui faptul că tinerii de pe
meleagurile patriei noastre se nasc cu talent şi vocaţie pentru jocul de fotbal.
Nu putem, însă, să explicăm chiar totul prin contextul material şi
trebuie să spunem că şi antrenorii care lucrează în prezent, nu pot fi
mulţumiţi de pasiunea şi interesul pe care le manifestă şi, în final, de
rezultatele muncii lor. Circulă, din ce în ce mai mult, comentarii în urma
cărora unii antrenori sunt acuzaţi pentru diferite compromisuri pe care le
fac, în special, în relaţiile cu părinţii, nepedagogice sau alţii care nu sunt
preocupaţi pentru informare şi documentare, lucrează stereotip, vârstele nu
se văd reflectate în orientarea metodică sau se sacrifică de multe ori procesul
instructiv-educativ goanei după rezultate prin orice mijloace. în aceeaşi

ordine de idei, credem că şi conducătorii sau responsabilii coordonatori ai
centrelor de copii şi juniori, comit unele greşeli. Exemplificând, să ne
referim la metoda în urma căreia acelaşi antrenor preia o grupă în faza de
iniţiere (6-10 ani) şi o pregăteşte până la terminarea junioratului (la 18 ani),
metodă de mult depăşită prin efectele sale negative. în marea majoritate a
ţărilor avansate din Europa, antrenorii lucrează pe cicluri de 2-3 ani, sunt
specializaţi pe vârste, metodă care are efecte într-adevăr benefice emulaţiei
şi obiectivităţii întregii activităţi.
. Să conchidem prin a sublinia că prioritatea antrenorului de copii
si juniori trebuie să fie munca, profesionalismul, spiritul său novator în
plan metodic, prezenta sa în teren, zi lumină. în căutarea si atragerea
cât mai multor talente.
Revenind la lucrarea de faţă, se cuvine să remarcăm consensul în
care autorii au acceptat subîmpărţirea ca timp a întregii perioade de la
selecţia copilului şi până la sfârşitul junioratului. Astfel, considerarea
metodică a etapelor - iniţiere, dezvoltare şi perfecţionare - conferă
antrenorilor o viziune mai logică şi mai sigură a modului cum trebuie lucrat,
împărţirea pe criterii de vârstă, unde întâlnim diverse puncte de vedere,
rămâne valabilă cu condiţia ca aceste criterii să rămână orientative şi supuse
criteriului metodic.
Fără a considera că acest ghid, destinat antrenorului de copii şi
jimiori, se substituie unei reţete unice, el reprezintă totuşi o sursă de
raportare privind problematica de selecţie, pregătire, testare şi planificare în
munca cu copiii şi juniorii, fiind, aşa cum am amintit, emanaţia unui
prestigios colectiv.
Antrenor emerit,
MIRCEA RĂDULESCU
Directorul Şcolii Federale de Antrenori

CAPITOLUL I
UNELE CONSTATĂRI PRIVIND
FOTBALUL MODERN
L ÎN PLANUL COMPETIŢULOR
Numărul jocurilor oficiale pe care un fotbalist profesionist este
chemat să le susţină vem ratrsul unui an competitional este în creştere.
Aceasta se datorează înmulţirii competiţiilor, utilizării imor formule
noi pentru desemnarea ierarhiilor, având ca obiectiv oferirea marelui public
a unor elemente de noutate şi de interes privind întrecerea fotbalistică.
Astăzi, fotbalistul profesionist trebuie să facă faţă unor solicitări din ce în ce
mai mari. Cifra de 60-70 de jocuri pe an devine o cifră atinsă de mai mulţi
jucători profesionişti şi duce Ia concluzia (aritmetic vorbind) disputării unui
joc dificil, la un interval, în medie, de 4-5 zile. Implicaţiile acestei situaţii se
transmit aproape în toate planurile fenomenului fotbalistic, dintre care am
menţiona: selecţia, modelarea pregătirii (care se reduce substanţial ca volum
şi se restructurează în conţinut), creşterea importanţei cercetărilor în
domeniul refacerii jucătorului după efort, în căutarea prospeţimii psiho-
fizice şi introducerea soluţiilor oferite de medicină în acest sens. Testarea
gradului de oboseală a jucătorului devine tot mai necesară, în dorinţa
noastră de a lucra corect. Vrând-nevrând, efectele suprasolicitărilor trebuie
anticipate inclusiv în planul longevităţii jucătorilor cu care ne propunem
performanţele. La ce vârstă se va opri Chivu? îi va egala el pe Baresi sau pe
Gică Popescu? Vom vedea.
Astăzi, tehnicienii trebuie să cunoască cauzele pentru care unii
jucători au scăderi în privinţa randamentului; oboseală? suprasolicitare?
nepregătire? alţi factori?

II. IN PLANUL JOCULUI
Vitejjg sub toate aspectele
Vizionând astăzi o partidă între două echipe de club sau naţionale,
nu putem să nu remarcăm tendinţa prin care, tot ceea ce fac jucătorii în
teren, poartă amprenta de „mai repede decât adversarul”. De ce aceasta?
.Pentru că a interveni mai repede decât adversarul este o problemă, logic,
care poate decide rezultatul. Această situaţie a determinat în timp, şi
continuă să determine, diferite efecte asupra tehnicii şi tacticii. După cum
constatăm, mulţi s-au adaptat, alţii sunt în curs, iar alţii întâmpină dificultăţi
atunci când vor să joace mai repede şi spectacolul devine dezagreabil.
Cursurile organizate de UEFA în ultimii ani indiferent de tematica lor, nu
ocolesc acest subiect interesant pe care diverşi specialişti îl subliniază.
Directorul tehnic al UEFA, Andy Roxburgh, sublinia, de exemplu la cursul
ţinut la Faro (Portugalia, 10-14 februarie 2003), ce rol mare are astăzi
„anticipaţia”. în acest sens, aş menţiona jucători din trecut cum ar fi Platini,
dar şi jucători actuali ca Zidane, Thiery Henry, Maldini, Râul, despre care,
pe bună dreptate, se spune că au în cap soluţia următoare înainte de a primi
mingea.
Principiile „zonei”
Din ce în ce mai mulţi tehnicieni îşi organizează jocul după
principiile zonei. De ce? Pentru că acest mod de a juca cheamă toată lumea
la inteligenţă, la cooperare, la personalitate. Antrenorii citesc jocul, trag
concluzii, îşi pregătesc jucătorii, le dau cadrul general, iar mai departe,
„artiştii” trebuie să găsească soluţii pentru obţinerea rezultatelor. De foarte
multe ori, în această privinţă, se face trimitere la filozofia celebrului Pablo
Picasso: „NU CAUT, GĂSESC”. Din ce în ce mai mult, astăzi, când o
echipă de club excelează prin jocul şi rezultatele ei (vezi exemplele ce ni le
furnizează Champions League: Manchester United., Real Madrid, Valencia,
Barcelona, Bayem Miinchen, Juventus, Ajax, Inter, Milan), reuşesc prin
faptul că în teren jucătorii au idei, soluţii inteligente, imprevizibile, cu
precădere în faza ofensivă în căutarea golului. Aceeaşi constatare se poate
face astăzi dacă ne-am referi la formele modeme de apărare avansată, de
presing, de translaţie inteligentă a blocului funcţional, totul în dorinţa (Je a
se recupera mingea în zone avantajoase din punct de vedere tactic.

Turneele finale ale campionatelor mondiale, care ne dau măsura privind
unde s-a ajuns şi în ce direcţie se îndreaptă fotbalul prin prisma a ceea ce a fost
în 2002 în Japonia şi Coreea, în planul profilului jucătorului actual, ne prezintă
o mărire masivă a numărului de jucători cu calităţi complexe care să facă faţă
oricăror situaţii cerute de joc.
Posesia, armă cu două tăişuri
Avem multe exemple astăzi de echipe naţionale sau de club care, din
punct de vedere al posesiei, au fost superioare adversarilor, dar au pierdut
jocul. Nu mai departe de finala Campionatului Mondial 2002, Germania a
avut o posesie superioară Braziliei, constatare pe care nimeni n-ar fi
anticipat-o ştiind calităţile brazilienilor în acest sens, dar campioana
mondială a fost Brazilia. Iată un subiect deloc simplu ce dă mari bătăi de
cap antrenorilor, dar care cheamă la o aducere cu picioarele pe „pământ” a
strategiei în care gândim şi jucăm. Fără a da un scop posesiei prin prisma
rezultatului nu se mai poate. Restul este poezie.
Şansele de a marca rămân direct proporţionale cu numărul
situaţiilor prin care o echipă îşi crează si îşi valorifică spatiile libere. Oricât
de bine am rezolva problema unor automatisme în atac sau beneficiem de
jucători cu o bună abilitate tehnică, un adversar bine organizat în terenul
propriu rămâne greu de dezechilibrat. Puţinele momente pe care Ie oferă
astăzi un joc de top, în care echipele îşi lasă liber propriul teren, coincid şi
cu situaţiile cele mai accesibile pentru finalizare. Statistica confirmă de
fiecare dată acest simplu adevăr.
„Specularea” momentelor de trecere din atac în apărare si invers
Ieşirea mingii în afara limitelor terenului, faulturile, diferitele
întreruperi dictate de arbitru, dar în special, greşelile tehnice pe care le comit
jucătorii cu precădere la mijlocul terenului, determină schimbări de ordinul
a câtorva secunde ale situaţiei fundamentale în care se află o echipă în atac
sau în apărare. Tocmai acest aspect al jocului mai puţin studiat astăzi este
punctul de plecare spre înscrierea multora din golurile pe care le vedem ca şi
evitarea unor situaţii în care adversarul are şanse de finalizare.
Polivalenta jucătorilor

Ca un aspect al polivalenţei, subliniem marele progres al tehnicii
apărătorilor. Ce poate fi mai concludent decât că atunci când vrem să cităm
jucători de top aducem spre exemplificare apărători de clasă cum ar fi
Roberto Carlos, Dessailly, Thuram, Costacurta, Cafu, Chivu.
Valorificarea calităţilor individuale
Frumuseţea spectacolului fotbalistic, trebuie să recunoaştem, este
determinată de jucători, de evoluţia lor, dar şi de modul particular în care
fiecare se exprimă plecând de la calităţile - într-o proporţie foarte mare -
native. Aceste calităţi, uneori, sunt arme principale în depăşirea adversarului
direct, în câştigarea unor dueluri sau îşi pun amprenta de o manieră
covârşitoare asupra jocului şi aduc emoţii şi apreciere, de regulă salutate şi
de tribună. Viteza şi impetuozitatea lui Lăcătuş, imprevizibilitatea
slalomurilor lui Gică Hagi, discernământul tactic al lui Loţi Boloni,
exactitatea şi utilitatea intervenţiilor lui Gică Popescu, iată numai câteva
exemple româneşti în acest sens.
Fazele fixe
într-o diversitate privind strategiile cu care azi tehnicienii îşi
pregătesc echipele pentru victorie, foarte puţine mai rămân de „exploatat”
cu efecte de surprindere. Din această cauză, din ce în ce mai multe jocuri
sunt decise de fazele fixe, în special comere şi lovituri libere. Exersate cu
maximum de concentrare, prin sincronizarea uneori a 6-7 jucători,
adversarul poate fi surprins. Iată o direcţie care în fotbalul actual ne
îndeamnă la meditaţie şi analiză.
Portarul a preluat sarcinile de altădată ale liberoului
Cu sisteme de joc bazate pe principiile zonei, cu linia celor 4 sau 5
fundaşi, a apărut necesitatea ca portarul să intervină în poziţii avansate, centrale
sau laterale, adică ceea ce facea liberoul altădată. Aceasta are efecte multiple
începând chiar cu eşaloanele de copii şi juniori, unde portarii trebuie pregătiţi
astfel încât să ştie să aprecieze situaţiile de joc precum şi calitatea soluţiilor
tehnice.
Tehnica apărătorilor

IU
Prosresele tehnoloeiei ve linia citirii jocului
Nu greşim cu nimic când spunem că această cucerire pe care ne-o
oferă tehnologia, în special camerele digitale şi computerul, au complicat
foarte mult misiunile antrenorilor astăzi. Atât de multe ne oferă această nouă
tehnologie în planul măsurării efortului fizic dar şi al prestaţiei tehnico-
tactice a fiecărui jucător încât stabilirea a ceea ce este esenţial pentru
antrenor devine din ce în ce mai greu şi presupune experienţă şi competenţă
remarcabile.
Medicina specifică fotbalului face proerese rapide si remarcabile
în condiţiile în care jucătorul este atât de complex solicitat, iar riscurile
sale se înmulţesc, medicina este, din ce în ce, mai necesară. Sănătatea
jucătorului, dirijarea efortului, dieta, refacerea, recuperarea după accidente, iată
numai câteva direcţii care presupun asistenţă competentă şi intervenţie rapidă.
III. ÎN PLANUL PREGĂTIRII
Având în vedere cele câteva constatări în planul competiţiilor şi
jocului, pregătirea în fotbal, la nivelul marii performanţe, capătă noi
conotaţii. Mai precis, din ce în ce mai mult, prinde teren modul de abordare
a pregătirii care este orientat în două direcţii:
a) Presătirea jucătorului - aceasta presupunând o adaptare individuală
a mijloacelor corelată cu o cunoaştere perfectă a jucătorului.
b) Presătirea echipei - este cu totul altceva şi se referă la asamblarea
grupului, perfecţionarea sistemelor de joc şi a relaţiilor în diferitele
ipostaze ale jocului, etc.
Dintre multiplele aspecte prin care am caracteriza pregătirea de
astăzi am aminti:
• “atacarea”, în antrenament, simultană, a cât mai multor factori ai
pregătirii. Pentru aceasta, este nevoie de metode şi mijloace complexe
care să solicite şi gândirea creatoare ajucătorului şi care să-l ajute în a
găsi cu uşurinţă în joc soluţiile necesare;
• cunoaşterea jucătorului, prin observaţii, testări, care trebuie să
conducă la metodele de pregătire care i se potrivesc cel mai bine;
• ţinerea unei evidenţe riguroase a întregii activităţi şi în această
privinţă utilizarea calculatorului devine soluţia viitorului,
înlocuindu-se într-o proporţie covârşitoare ceea ce altădată se

11
realiza prin caietul antrenorului;
pregătirea mentală devine din ce în ce mai importantă;
în plan psihologic creşte necesitatea găsirii soluţiilor de compensare
a urmelor lăsate de stressul competiţional şi presiunea rezultatelor.
Acestea pot aduce o contribuţie, uneori decisivă, pentru ca puterea
afectivă a jucătorului să fie constant bună;
cultura tactică, obiectiv permanent de perfecţionare a jucătorului,
nu are limite. Şi cei mai virtuoşi, în acest sens, pot fi perfecţionaţi.
IV. ANTRENORUL
A fi antrenor de top astăzi înseamnă mult mai mult decât în trecut.
Cursurile organizate de Comisia Tehnică UEFA chiar prezintă teme
referitoare la problematica actuală care defineşte munca antrenorului. De
exemplu, la al-XII-lea curs UEFA pentru antrenorii educatori (Barcelona,
11-15 februarie 2002), se precizează că, în viitor, generaţiile de antrenori îşi
vor obţine CREDIBILITATEA plecând de la următoarele argumente:
recorduri impresionante;
imagine pozitivă;
licenţa UEFA;
caracter puternic;
clarviziune.
în ceea ce priveşte capacităţile viitorului antrenor de top, ele ar fi:
să se descurce cu jucătorii de excepţie;
să acţioneze decisiv;
să fie deschis, flexibil;
să aibă rezultate;
să-şi folosească imaginaţia;
să împartă sarcini;
^ să cunoască detalii;
să formeze jucători dar şi echipe.
Merită să subliniem şi cele două tendinţele care se impun, din ce în
ce mai mult, referitoare la antrenor:

a) ANTRENORUL, GESTIONARUL ÎNTREGII ACTIVITĂŢI.
Aceasta trebuie înţeleasă ca o deplină responsabilitate faţă de tot
ceea ce afişează echipa în jocurile oficiale, precum şi absolut toate
aspectele ce privesc pregătirea şi viaţa jucătorilor. Nimic nu poate fi
pus în afara responsabilităţii antrenorului din problemele jocului,
antrenamentului şi a conduitei jucătorilor săi.
b) .ANTRENORUL TREBUIE SÂ AIBĂ, DIN CE ÎN CE MAI
MULT, CALITĂŢI DE MANAGER. Această a doua tendinţă
derivă din faptul că, în perioada cât el lucrează cu o grupare,
antrenorul este un pion important în cadrul societăţii imde împreună
cu ceilalţi «pioni» urmăreşte interese comune. Plecând de la acest
adevăr, antrenorul, prin munca sa, trebuie să contribuie la
îmbunătăţirea mentalităţii jucătorilor pentru a realiza scopurile. Iată
un exemplu: pregătirea şi lansarea unui jucător tânăr, care poate
ajunge rapid un jucător de top, poate să se constituie într-un succes
notabil alături de succesele care vin din competiţie, de care
beneficiază întreaga societate.
Iată o rapidă trecere în revistă a câtorva din tendinţele ce se
manifestă astăzi în fotbalul modem. Aprofundarea lor, ca şi a altora, revine
fiecărui tehnician, ca şi adaptabilitatea acestor observaţii la specificul
grupării cu care lucrăm.
Antrenor emerit:
MIRCEA RĂDULESCU
Directorul Şcolii Federale de Antrenori

CAPITOLUL II
PROCESUL DE INIŢIERE ÎN FOTBAL
(6-lOÂNI)
2.1. Particularităţile de creştere şi dezvoltare
A. Motricitatea la vârstă şcolară mică
(perioada antepubertară)
Influenţat de integrarea în mediul şcolar, cu rezonanţe largi în plan
psihic, de personalitate, afectiv, şcolarul mic este supus unor solicitări net
crescute, resimţite diferit, în funcţie de dezvoltarea sa biologică. în această
perioadă, creşterea şi dezvoltarea morfo-fiincţională a şcolarilor sunt mai rapide
şi, în general, mai uniforme decât în etapele anterioare.
Masa musculară se dezvoltă relativ lent, tonusul muscular are valori
mai reduse, ceea ce favorizează efectuarea unor mişcări cu amplitudine, în
diverse articulaţii. Forţa musculară este relativ redusă, iar menţinerea
echilibrului necesită un efort suplimentar.
Activităţile cognitive favorizează o dezvoltare intelectuală evidentă,
influenţată şi de o plasticitate deosebită a sistemului nervos - avantaj
fiincţional - ce conferă copilului o mare receptivitate în comparaţie cu
adulţii.
De mare utilitate, la această vârstă, este prezentarea noţiunilor noi,
inclusiv a structurilor motrice prin intermediul ambelor sisteme de
semnalizare.
Predominanţa excitaţiei corticale face ca stimulii externi să producă
reacţii motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile şi printr-o
slabă inhibiţie de diferenţiere.

14
Motricitatea în această perioadă este debordantă, capacitatea de invăţare
motricâ remarcabilă, dar posibilităţile de fixare a mişcărilor noi sunt reduse. In
consecinţă, doar repetarea sistematică integrează şi stabilizează structura nouă
în repertoriul motric al copilului. Deprinderile motrice fundamentale se supun
unui proces de consolidare - perfecţionare.
Alergarea are un aspect apropiat de cel optim; odată cu creşterea şi
cu îmbunătăţirea repartiţiei de forţe, deplasarea verticală a centrului general
de greutate creşte, ceea ce corespunde unei mai mari extensii a piciorului de
impulsie. De asemenea, piciorul liber are o cursă mai amplă, cu ridicarea
mai accentuată a genunchiului.
Prinderea mingii se caracterizează printr-o poziţie de aşteptare mai
suplă, braţele sunt semi-flectate, iar picioarele depărtate. La începutul
perioadei (6 ani), copilul are dificultăţi de plasare în spaţiu în raport de
traiectoria mingii. La 9-10 ani, deplasările la minge sunt mai sigure şi se
caracterizează prin menţinerea stabilităţii posturale verticale.
Aruncarea mingii, în această etapă, cunoaşte o fază pregătitoare în
care piciorul opus braţului de aruncare avansează, braţul liber este ridicat
pentru a echilibra rotaţia trunchiului, ce are drept consecinţă un recul al
acestui braţ şi o flexie lejeră laterală şi antero-posterioară a trunchiului.
Această deprindere motrică, fundamentală, se realizează printr-o acţiune
pliui-articulară (scapulo-humerală, coxo-femurală).
Săritura în lungime - una dintre cele mai utilizate deprinderi (ce
face parte, de altfel, şi din conţinutul instructiv al programei de educaţie
fizică) implică o acţiune concertată a diferitelor segmente corporale - braţe,
membre inferioare, trunchi, cap - în funcţie de orientarea lor în spaţiu şi de
amplitudinea mişcării fiecăruia dintre acestea.
Copilul care a căpătat un plus de forţă faţă de etapa de vârstă anterioară,
este capabil să realizeze o impulsie puternică a piciorului de bătaie, o relativă
bună „cooperare” a forţelor orizontale şi verticale, o acţiune coordonată a
braţelor, o extensie completă a piciorului de impulsie în timpul zborului,
elemente importante în executarea deprinderilor motrice de bază.
Desfrancois, 1988, studiază evoluţia reglării elanului în săritura în
lungime la copiii de 6-10 ani. Dezvoltarea acestei capacităţi a fost
determinată prin observarea fazelor de accelerare şi decelerare a vitezei în
elan şi prin măsurarea amplitudinii flileurilor. La 6 ani, se manifestă tendinţa
de modificare a ritmului, insuficient structurată însă. La 9 ani, copilul începe
să conştientizeze necesitatea ruperilor de ritm, variind accelerarea cu
decelerarea. La 10 ani, se atinge o formă eficientă, în sensul realizării unei

15
curse uniform accelerate şi anticipării reglării fuleului înainte de prag (din
timp şi în mod precis).
Caracteristicile psiho-fizice, extrem de favorabile achiziţionării de
structuri motrice, trebuie exploatate în mod just, în vederea învăţării tehnicilor
fundamentafe. _c.aordQnate grosier la început, dar consolidate ultenor. in
probele sportive, ce necesită o însuşire precoce a tehnicii (înot, gimnastică),
copiii îşi perfecţionează chiar repertoriul gestual specific.
Dozarea corectă a efortului la copiii antepubertari, cu evitarea
suprasolicitării sau subsolicitării, trebuie să asigure o valorificare completă a
capacităţii reale de efort şi posibilităţii crescute de progres.
B. Particularităţifiziologice ale perioadei I
antepubertare
A. Demeter, efectuând o sinteză a clasificărilor etapelor de
dezvoltare ale copiilor şi luând în considerare capacitatea reală de efort şi
adaptabilitatea organismului la cerinţele complexe ale efortului din lecţia de |
educaţie fizică şi în cadrul activităţii sportive, are în vedere, nu atât vârsta ;
cronologică, cât pe cea fiziologică. '
Copiii de vârsta 6 - 10 ani nu prezintă diferenţe esenţiale, în funcţie de ^
sex. în ce priveşte talia, greutatea, dezvoltarea sistemului nervos şi neuro- i
muscular şi a sferei ve^tative. Până la începutul pubertăţii, băieţii şi fetele au *
masa musculară aproximativ asemănătoare. ^ ;
Talia creşte cu aproximativ 5cm anual, iar greutatea cu 2,3-3,5 kg. In
ce priveşte musculatura, structura este similară adultului, diferă însă
proporţia fibrelor musculare şi anume: la copiii de 6 ani, fibrele lente (roşii)
ST sunt în proporţie de 55,6 la fete şi de 62,1 la băieţi, iar capacitatea
glicolitică a fibrelor musculare rapide este semnificativ superioară la băieţi
în raport cu fetele. în general, capacitatea glicolitică anaerobă este redusă la
copii şi aceasta este compensată de capacitatea mărită de a utiliza sistemul
energetic aerob. în această etapă, musculatura dispune de enzimele
oxidative necesare, care permit utilizarea acizilor graşi liberi, chiar mai
rapid decât adultul, economisind astfel rezervele de glucoză.
Comparativ cu sistemul osos, musculatura copiilor de 6-10 ani este
slab dezvoltată. Muşchii flexori sunt mai bine reprezentaţi decât extensorii,
fapt ce trebuie avut în vedere de către profesorul de educaţie fizică care, prin
exerciţii de fortificare a muşchilor antigravitaţionali, va preîntâmpina
instalarea deficientelor de tinută sau căderea umerilor.

!6
Tonusul muscular este mai scăzut şi permite efectuarea mai amplă a
mişcărilor, dar este defavorabil mişcărilor fine şi precise.
Creierul copiilor de 8 ani atinge dimensiunea adultului.
Din punct de vedere funcţional, fenomenul esenţial este
predominanta excitaţiei şi slaba dezvoltare a inhibiţiei de diferenţiere, fapt
ce determină instabilitatea relativă a concentrării şi dificultatea menţinerii
atenţiei timp mai îndeliingat.
Pjaşîkitatea-deesebită a sistemului nervos favorizează receptionarea
unui număr crescut de noţiuni, mişcări, cuvinte, iar slaba dezvoltare a inhibiţiei
de diferen^re în^unează fixarea notiunilor noi. Această neconcordanţă se
rezolvă printr-un nnmăr mai mare. He rppetari a noţiunilor sau a actelor motrice,
astfel, copilul antepubertar fiind capabil să-şi însuşească, într-un ritm crescut,
un volum mai mare de cunoştinţe noi decât adultul.
Caracteristicile psiho-fizice trebuie să fie exploatate de către
profesorul de educaţie fizică şi antrenor, pentru înv^area unui număr mare
de tehnici fundamentale, iar entuziasmuiTcopiilor Trebuie vaîoirificat prin
procedee stimulative care să le creeze atitudini şi obiceiuri de lucru asiduu,
care se pastrează toată viaţa.
C. Particularităţipsihice ale perioadei
antepubertare
Perioada şcolară mică (antepubertară) prezintă caracteristici
importante şi progrese în dezvoltarea psihică, din cauza că procesul învăţării
se conştientizează ca atare. învăţarea devine tipul fundamental de activitate,
mai ales datorită modificărilor, oarecum radicale, de condiţionare a
dezvoltării psihice în ansamblul său, pe care le provoacă şi, ca urmare, a
dificultăţilor pe care copilul le poate întâmpina şi depăşi în mod
independent. Realizând o educaţie instituţionalizată şi obligatorie, şcoala
egalează social accesul la cultură. Fără îndoială, şcoala oferă copilului
cunoştinţe pe care el nu ar putea să şi le dobândească singur, deoarece
interesele, trebuinţele şi curiozităţile lui nu le solicită atât de intens încât să
fie contracarat efortul implicat în această înzestrare.
în această perioadă, transformările se fac totuşi - în mod aparent -
lent, nespectacular. Deşi interesul pentru ioc r ă n ^ e foarte puternic, încep
să devină tot.mai dese71a^-9 ani,“'atitudinile de supărare şi indispoziţie
atunci când copilul este trimis să se joace în timp ce citeşte. Interesul pentru
film, cinematografie, televiziune devine mai clar.

!7
O altă caracteristică pregnantă a acestei perioade este aceea a unei
mai mari atenţii acordate jocului cu reguli în colectiv. Regula devine
fenomen cultural, un fel de certitudine ce-1 ajută în adaptare şi pe care o
consideră reper ca atare.
Antrenată continuu în activitatea şcolară, activitatea intelectuală se
resimte după 6 ani ca direcţie datorită acestei influenţe la majoritatea copiilor.
Primul aspect al modificărilor mai semnificative pe planul acesteia se exprimă
în schimbări ale caracterului investigativ şi comprehensiv al percepţiei şi
observaţiei ca instrumente ale cognitiei. Şcolarul utilizează adesea acest
model de percepere în care elementele de interpretare sunt indicii auditive,
verbale, odorifice, etc. Antrenate şi exercitate, capacităţile senzorial-
perceptive şi interpretative (sau comprehensive) ale percepţiei devin mai
acute şi eficiente. Sensibilitatea discriminativă (cantitatea minimă de excitant
ce produce o modificare a senzaţiilor şi percepţiilor) şi pragurile perceptive
absolute (maximum şi minimum de intensitate ce provoacă senzaţii) se
dezvoltă şi ele. De asemenea, vederea şi auzul ating performanţe importante
spre 9-10 ani, acuitatea acestor forme de sensibilitate devenind foarte bună.
Scrierea şi cititul pun probleme de logică spaţială de percepere a
mărimii, a proporţiilor literelor. Procesul acesta se realizează treptat şi
angajează afară de percepţiile vizuale, auditive şi kinestezice şi modificări ale
expectaţiei. în această evoluţie se delimitează trei etape mai semnificative:
a) identificarea sunetelor (literelor) ca elemente componente ale
cuvintelor, proces realizat prin acţiunea de despărţire a
cuvintelor în silabe;
b) în a doua etapă, încep să fie diferenţiate simete şi
corespondenţele grafice ale acestora şi să fie asociate mintal -
cu aceasta începe alfabetizarea activă (etapa devine
abecedară);
c) consolidarea capacităţilor de însuşire a simbolisticii implicate
în alfabet şi în scrierea şi citirea cifi'elor, caracteristică fiind
creşterea eficienţei expectaţiei în citire, care devine treptat
fluentă şi expresivă.
Din punct de vedere al creativităţii, după 8-9 ani se formează treptat
capacitatea de a compune, creşte capacitatea de a povesti şi de a crea
povestiri, se creează în povestiri intriga de acţiune, culoarea locală,
abilitatea de a folosi elemente descriptive literare. Subiectul capătă
consistenţă în desene şi în compoziţii, începând să se manifeste stilurile şi
aptitudinile creatoare pe aceste planuri.

18
Un alt teren de dezvoltare a acesteia este dictat de activităţile
practice, de activităţile din cercuri, etc. Copilul este dornic şi capabil să-şi
construiască mici ambarcaţiuni cu motoare sau cu vele, planoare, elicoptere,
etc (după 9 ani). De altfel, jocul devine încărcat de atributele revoluţiei
tehnico-industriale şi de cerinţa crescândă de explorare de terenuri noi, de
jocuri de echipă, nu numai de tip fotbal, ci şi de tip ,4e-a indienif'. Oricum,
jocurile încorporează forme noi de fantezii şi incită ia creativitatea
instrumentală pentru joc. în timpul pauzelor, la şcoală, joctirile devin un fel
de revărsare de energii motrice. Copiii se joacă în pauze cu vehemenţă,
fugind, strigând, ca un fel de eliberare de sedentarismul lecţiilor.
Un aspect de mare importanţă, în perioada antepubertară, îl reprezintă
capacitatea de învăţare. Aceasta din urmă, este de maximă implicaţie în
procesul dezvoltării psihice. Bazându-se pe înţelegere, învăţarea se dezvoltă
ea însăşi, antrenată nu numai prin utilizarea intensivă a percepţiei observative
şi a memoriei, ci şi a strategiilor diverse de învăţare şi de exercitare a acestora
în situaţii foarte diverse, care fac să capete consistenţa planul intelectual.
Memorarea cunoaşte, în această perioadă, o importantă dezvoltare,
ea conştientizându-se ca activitate intelectuală, fundamentală în învăţare,
repetiţia devenind suportul ei de bază. Nu se poate neglija fimcţia de
întreţinere emergentă a învăţării, pe de-o parte, de către cunoştinţele deja
stocate, iar pe de altă parte, de nivelul mediului de cultură care vehiculează
numeroase evenimente culturale şi ştiinţifice, care circulă liber în societate
(mai ales televiziunea şi radioul au aceste funcţii). Aceste tipuri de
cunoştinţe acţionează asupra volumului de cunoştinţe ale copilului,
consohdându-l şi îmbogăţindu-1 latent. învăţarea, capacitate legată de
satisfacerea trebuinţelor de dezvoltarea autonomiei în copilăria timpurie,
devine, în perioada antepubertară, antrenată intensiv în planul achiziţiei de
cunoştinţe. Deoarece, acest plan este relativ diferit de cel primar al copilăriei
anterioare, baza lui de întreţinere se lărgeşte suplimentar cu interese şi cu
elemente de motivaţie ce decurg din acestea (unii autori vorbesc de două tipuri
de motivaţii; motivaţie intrinsecă, intemă şi motivaţie extrinsecă, extemă).
Cerinţa de a învăţa pentru a satisface un fel de sentiment de identitate personală
sau a familiei şi de a păstra afecţiunea părinţilor şi respectul celorlalţi, rămâne o
structură motivaţională de bază la copii şi este, în genere, mai tensională decât
învăţarea motivată prin celelalte categorii de mobiluri.
în ceea ce priveşte limbajul, există diferenţe relativ importante ale
gradului său de dezvoltare la copii, în perioada antepubertăţii. Aceste diferenţe
privesc nivelul exprimării, latura fonetică a vorbirii orale, nivelul exprimării
gramaticale şi literare. La acestea se adaugă neînţelegeri parţiale sau totale ale

19
sensului cuvintelor (expresiilor), nesesizarea sensului figurat al cuvintelor,
necunoaşterea termenilor tehnici şi ştiinţifici, tendinţa de a crea cuvinte noi
pentru noţiuni ale căror denumiri nu se cunosc ori nu au fost reţinute.
Competenţa lingvistică este, în genere, mai dezvoltată decât
performanţa verbală. Vocabularul total (activ şi pasiv) cuprinde cam 1500-
2500 cuvinte la intrarea copilului în şcoală. în masa vocabularului ce va fi
însuşită până la sfârşitul clasei a IV-a există cuvinte, denumiri, cuvinte
auxiliare. La sfârşitul perioadei şcolare mici, vocabularul activ va ajunge la
aproximativ 1500-1600 cuvinte şi un vocabular total de 4000-4500 cuvinte.
Debitul verbal oral se modifică, de asemenea, crescând de la circa 80
cuvinte/minut la nivelul clasei întâi, la aproximativ 105 cuvinte/minut la
nivelul clasei a IV-a, iar debitul verbal scris creşte de la circa 3
cuvinte/minut la nivelul clasei întâi, la aproape 4 cuvinte/minut în medie.
In legătură cu integrarea socială a micului şcolar există trei probleme
la care trebuie făcută referire. Prima priveşte integrarea copilului în viaţa
şcolară şi obiectivele care oferă acestuia un teren vast de învăţare, de conduite
sociale, dar şi un mod de a gândi şi înţelege lumea şi viaţa din jur. Copilul
şcolar realizează, în acest context, pe de o parte, o identificare cu clasa din
care face parte, iar pe de altă, o identificare social-culturală cu şcoala sa şi o
apropiere de judecăţi valorice elementare, comparative cu ale acesteia.
O a doua problemă legată de integrarea copilului în viaţa socială,
este aceea a adaptării la dimensiunile economice ale vieţii. Dependenţa
economică a copilului de familie şi relativ restrânsele ocazii ale acestuia de
a mânui sume de bani în perioada antepubertară creează o redusă imagine
privind caracteristicile vieţii economice şi a cunoaşterii preţurilor şi
mecanismelor care acţionează şi reglementează conduitele şi relaţiile sociale
implicate în mânuirea banilor.
A treia problemă priveşte orientarea şcolară şi cimoaşterea lumii
profesiunilor. Orientarea şcolară este o latură importantă a OSP, latură ce
exprimă preparaţia multilaterală de cunoştinţe (inclusiv economice),
deprinderi, aptitudini intelectuale şi practice, atitudini, spirit de iniţiativă şi
hărnicie, trăsături şi caracteristici prin care se garantează o bună antrenare
viitoare a tânărului în viaţa profesională. Alături de această cuprindere largă
de obiective (de învăţare în primul rând) există un aspect mai direcţionat al ei
spre cunoaşterea profesiunilor din viaţa socială, în vederea focalizării treptate
a intereselor spre acele direcţii de cunoştinţe şi activităţi ce sunt mai solicitate
social, antrenându-se maximal şi aptitudinile corespunzătoare.

20
2.2. MODELUL DE JOC
Modelul de ioc (6-8 ani)
fotbalul în 5 (4+1)
1. Obiectivul jocului
O echipă trebuie să reuşească să înscrie cât mai multe goluri şi, în
acelaşi timp, să împiedice, prin mijloace regulamentare, echipa adversă să
intre în posesia mingii şi să înscrie.
Copiii trebuie să înţeleagă că scopul acestui joc este de a înscrie cât
mai multe goluri şi să practice un fotbal ofensiv.
2. Numărul de jucători
Fiecare echipă are cinci jucători: un portar şi alţi patru jucători.
Se vor putea folosi mai multe rezerve care nu vor putea să intre pe
teren decât la întreruperea jocului. Plasarea celor patru jucători pe teren este
la latitudinea fiecărui antrenor.
3. Durata jocului
Partida are două reprize de 15 minute fiecare, cu pauză între ele de 5
sau 10 minute.
4. Oficiali
Un arbitru conduce jocul. El este singurul stăpân pe teren. Arbitrul
dirijează jocul din exteriorul terenului, asigurând şi supravegherea unei tuşe.
Un antrenor supraveghează cealaltă mşă.
5. Terenul:
a) dimensiuni: dimensiunile convenabile sunt 20 x 30m. Maximum 30
X 50m;
b) marcarea: se va efectua cu var;
c) porţile: lungime 3m, înălţime 2m.
6. Echivamentul
Adidaşi sau tenişi. Cu toate acestea, pentru întâlnirile în aer liber,
pantofii de fotbal, cu crampoane de cauciuc sunt admişi.
7. Mineea
Mingea este mai mică şi mai uşoară decât una regulamentară. Este o minge
nr.3.
8. Resuli
Regulile sunt cele ale fotbalului în 11: cu toate acestea, am adus
câteva modificări, pentru a da acestui joc valoarea educativă pentru
"ucenicii fotbalişti".

21
• Repunerea în ioc
Dacă mingea trece linia de tuşă, repunerea în joc, cu piciorul
(lovitură liberă directă), în locul unde mingea este ieşită .
Copiii vor evita să trimită balonul către poarta adversă (soluţie
utilizată adesea pentru a împiedica un atac advers, dar lipsită de eleganţă şi
putând fi considerată ca un gest anti-joc).
Copilul trebuie să "joace jocul" şi să nu caute să-l "distrugă".
Aceste dispoziţii sunt valabile având ca scop favorizarea jocului ofensiv.
în zona de 6m, repunerea în joc cu mâna este dictată prin decizia
arbitrului, noţiune indispensabilă fotbalului în 11.
• Cornerul
Cornerul va fi, de asemenea, sancţionat printr-o repunere de la
margine, cu piciorul, din colţul de "coraer".
Aici însă, se caută soluţia cea mai avantajoasă pentru terenul advers.
Este evident că, un corner nu va putea să fie direct transformat în gol; va
trebui ca înainte de a intra în poartă, balonul să fie atins de un jucător.
• Zona de tusă
Zona de pedeapsă (6m) va fi singura zonă în care portarul va avea
dreptul de a se servi de mâinile sale. Această zonă corespimde, pentru
portar, careului de 16m pentru terenul mare.
• Lovitura libera directă si lovitura de pedeapsă (cu piciorul)
Toate greşelile de joc vor fi sancţionate printr-o lovitură liberă
directă care se va executa din locul unde s-a produs greşeala. Totuşi, arbitrul
va sancţiona printr-o lovitură de pedeapsă, cu piciorul, greşelile grave,
voluntare, comise în timpul jocului. Lovitura de pedeapsă va fi executată de
la Im. Nici un jucător nu va avea voie să fie în zona haşurată şi adversarii
vor fi la o distanţă de 6m (aceeaşi distanţă impusă pentru alte lovituri directe
şi repuneri de la margine cu piciorul sau cu mâna). Această folosire a
loviturii de pedeapsă este foarte importantă. Este necesar ca jucătorul copil
să înveţe să joace în cel mai bun spirit posibil. Ştiind că toate greşelile
intenţionate vor fi sancţionate printr-o lovitură de pedeapsă, copilul va
înţelege că nu are interesul să joace "omul" ci numai "mingea".
• Minse scoasă
Toate mingiile scoase în afara liniei porţii sunt repuse în joc cu
piciorul, de către portar, în zona de 6m.
• Pas de ioc în afară, fară offsaid
Acesta simplifică jocul şi evită erorile de judecată şi arbitraj care
atrag incidente ce nu trebuie să existe în întâlnirile de copii.

• Căstisarea meciului
Echipa care a marcat mai multe goluri câştigă. într-un turneu (sau
într-o Cupă), echipele pot să fie departajate prin cinci lovituri de la Im,
executate de către cinci jucători din fiecare echipă. In loc de a obosi copiii
prin prelungiri, această execuţie (lovitură de la 7m) îi va departaja.
Concluzii: Aceste reguli sunt simple. Un singur principiu director:
„A FACE SĂ SE JOACE CU LOIALITATE ÎNAINTE DE TOATE”
Modelul de ioc (vârsta 8-10 ani)
fotbalul în 8 (7+1)
• Obiectivul jocului
O echipă trebuie să reuşească să înscrie cât mai multe goluri şi, în
acelaşi timp, să împiedice, prin mijloace regulamentare, echipa adversă să
intre în posesia mingii şi să înscrie.
Copiii trebuie să înţeleagă că scopul acestui joc este de a înscrie cât
mai multe goluri şi să practice un fotbal ofensiv.
• Numărul de jucători
Fiecare echipă este alcătuită din opt jucători, din care unul este
portar. Fiecare echipă poate să prezinte mai multe rezerve. Rezervele pot să
intre în joc în orice moment al partidei, cu condiţia să aştepte întreruperea
jocului şi să se prezinte la arbitru.
• Durata partidei
• pentru copii între 8 şi 9 ani - 2 reprize de 15min, fară prelungiri;
• pentru copii între 9 şi 10 ani - 2 reprize de 20min, fară prelungiri.
Pauza dintre reprize va fi de max. lOmin.
• Oficiali
Identic fotbalului în 11.
• Terenul de ioc
lungime: de la 50m până la 70m;
lăţime: de la 40m până la 55m;
poartă: lungime 5m şi înălţime 2m;
cercul central: rază 6m
Recomandări: să utilizaţi pe cât posibil o jumătate de teren
regulamentar, să vedeţi cele două jum ătăţi simultan, prevăzând o
zonă neutră între cele două suprafeţe de joc.
• Echipamentul de joc

23
• Mingea
Folosirea unei min^ n r . 4 este recomandată pentru categoriile de
copii mici.
• Reguli
• Lovitura de începere
• Mingea în joc
Identic fotbalului în 11, dar nu se aplică regula offsaidului.
• Gol marcat
• Greşeli si incorectitudini
De menţionat; Dacă un jucător comite intenţionat una din cele
nouă greşeli de referinţă, în afara propriei suprafeţe de pedeapsă, de ex.:
> dacă se face vinovat de brutalităţi;
> dacă opreşte un atac în terenul advers atingând mingea cu mâna
sau pune piedică adversarului când este depăşit, arbitrul apreciind
gravitatea greşelii, va putea să acorde echipei adverse fie o lovitură
liberă directă, fie o lovitură de pedeapsă.
• Lovituri libere
Toate loviturile libere sunt directe.
Identic fotbalului în 11, cu excepţia distanţelor: 6m în loc de 9,15m.
• Lovitura de pedeapsa de la 9m
O lovitură de pedeapsă va putea să fie dictată de arbitru.
• Repunerea de la margine
• Lovitura de la poartă
• Lovitura de la colţ
Identic fotbalului în 11, cu excepţia distanţei: 6m în loc de 9,15m.

24
2.3. MODELUL JUCĂTORULUI
M odelul jucătorului de câmp 6-8 ani
Pregătire fizică
• învăţarea şcolii alergării;
• învăţarea şcolii săriturii.
Pregătire tehnică
• simţul şi controlul mingii;
• lovirea mingii cu capul şi cu piciorul.
Pregătire tactică
• învăţarea deplasărilor în teren, pe spaţii şi zone libere
(evitarea aglomerărilor);
• stimularea formării gândirii tactice prin jocuri de minifotbal
şcoală.
Pregătire teoretică
• descrierea jocului de fotbal şi învăţarea regulilor de bază;
• utilizarea echipamentului de joc şi antrenament.
Pregătire psihologică
• dezvoltarea plăcerii de a practica jocul de fotbal.
Pregătire biologică
• recomandarea refacerii organismului după efort prin
odihnă şi alimentaţie.
Modelul portarului de 6 - 8 ani
1. Copilul trebuie să fie capabil să prindă mingea la nivelul corpului;
2. Să se arunce fară frică (la dreapta şi la stânga sa);
3. Să dorească şi să fie capabil să transmită mingea unui coechipier.
M odelul jucătorului de câmp 8-1 Pani
Pregătire fizică
• asigurarea unei evoluţii fizice generale superioare;
• continuarea dezvoltării psihomotricităţii prin deprinderi de
mişcare.

25
Pregătire tehnică
• formarea şi consolidarea simţului şi controlului mingii;
• consolidarea deprinderilor tehnice învăţate şi iniţierea în
(învăţarea) tehnica de bază.
Pregătire tactică
• formarea deprinderilor tactice de bază individuale;
• stimularea formării gândirii tactice prin jocuri şcoală;
• plecare rapidă în atac spre zonele şi culoarele libere
demarcare; permanentă pentru a fi văzut de posesorul mingii;
• preluarea mingii cu întâmpinare urmată de schimbarea
direcţiei de acţiune prin pasă la cel mai indicat coechipier.
Pregătire teoretică
• cunoştinţe elementare de igienă personală, alimentaţie şi
odihnă;
• învăţarea progresivă a regulamentulu jocului de fotbal, a
detaliilor de participare la jocurile oficiale şi amicale.
Pregătire psihologică
• dezvoltarea ataşamentului faţă de club şi a spiritului de
echipă.
Pregătire biologică
• recomandarea refacerii organismului după efort prin odihnă şi
alimentaţie.
Modelul portarului de 8-10 ani
1. Copilul trebuie să ştie să aprecieze traiectoria mingii şi să ştie să
intervină în consecinţă.
2. Când intervine, să ştie să poziţioneze mâinile astfel încât să întrerupă
traiectoria mingii (cu traiectorie înaltă, joasă şi de înălţime medie).
3. Să ştie să acopere mingea cu corpul.
4. Să se arunce fară fncă (spre dreapta şi spre stânga sa).
5. Să perceapă, pe cât posibil, coechipierii demarcaţi, având o bună
vedere periferică.

f i:
25
2.4. OBIECTIVE
Obiective de pre2ătire (vârsta 6-8 ani)
La această vârstă se va pune accent pe dezvoltarea:
^ vitezei de reacţie;
>■ vitezei de repetiţie;
^ vitezei de decizie;
^ vitezei de deplasare.
Se va urmări, de asemenea, însuşirea elementelor de tehnică, cum ar
y simţul mingii;
^ lovirea mingii cu ambele picioare;
^ lovirea mingii cu capul;
^ preluarea;
^ conducerea mingii;
^ mişcarea înşelătoare.
Obiective de performantă (vârsta 6 -8 m i)
La finalul acestei categorii de vârstă, chiar dacă la prima vedere
nu se poate vorbi despre un obiectiv de performanţă, credem că este
importantă constituirea unui număr de 3 - 5 grupe, a câte 12 copii,
capabili să treacă testele fizice şi tehnice.
Obiective de pregătire (vârsta 8-10 ani)
La această vârstă se va pune accent pe dezvoltarea;
> vitezei de reacţie;
^ vitezei de repetiţie;
^ vitezei de decizie;
^ vitezei de deplasare;
y elementelor specifice şcolii alergării.

27
Se va urmări, de asemenea, însuşirea tuturor elementelor de tehnică,
cum ar fi:
^ simţului mingii;
> lovirea mingii cu ambele picioare;
^ lovirea mingii cu capul;
> preluarea;
>• conducerea mingii;
^ mişcarea înşelătoare.
Este vârsta optimă învăţării şutului la poartă şi pot începe
exerciţiile pentru însuşirea combinaţiilor între 2 - 3 jucători.
Obiective de performantă (vârsta 8 - 1 0 ani)
Ca finalitate a perioadei de pregătire, se urmăreşte constituirea a 2 -
3 grupe, de câte 16jucători, capabili să desfăşoare regulamentar un joc 8 : 8.
2.5. SELECŢIA PRIMARĂ (STADIUL I)
Selecţia serveşte pentru alegerea copiilor pe care antrenorul îi poate
pregăti în vederea întrecerilor sportive. Selecţia este un proces permanent.
Scopul selecţionerului este acela de a găsi copii care să corespundă cerinţelor
pe care le implică jocul de fotbal.
Selecţia, ca proces permanent, poate fi divizată în fimcţie de stadiile
de pregătire astfel:
• Selecţia primară (Stadiul I) — care începe la vârsta de 6-7 ani;
• Selecţia secundară (Stadiul II) - care se desfăşoară în 2 etape:
> 10-12 ani;
> 12-14 ani;
• Selecţa finală (Stadiul HI) - 14-18 ani.
Până când se ajunge la selecţia primară, copilul se află la o vârstă
fragedă, la care nu se poate spune cu probabilitate dacă acesta are talent
pentru fotbal. De multe ori, alegerea unei activităţi sportive se face datorită
părinţilor, prietenilor şi chiar întâmplător. Dar, decisiv nu este felul în care un
copil a ajuns să practice fotbalul ci, ca mulţi copii să înveţe şi să iubească
acest sport, fiindcă numai aşa pot fi aleşi dintre ei cei mai talentaţi. Pentru asta
este necesară pregătirea. Dar, totodată, mai apare şi riscul unei alegeri pripite.

28
Din această cauză, copii nu trebuie obligaţi, imediat după prima întâlnire cu
setecfionerul, să devină fotbalişti. Un copil de 6 sau chiar 9 ani nu este
conştient de capacităţile şi înclinaţiile pe care le are iar părinţii şi învăţătorii
nu pot spune cu siguranţă ce fel de talent posedă. Mai corect ar fi dacă un
copil s-ar confrunta şi cu alte sporturi, mai ales la şcoală. Dacă este talentat şi
se simte atras de fotbal, există o mai mare certitudine ca el să rămână în
domeniu şi să continue pregătirea.
Prima întâlnire cu selecţionerul trebuie să aibă loc când copii au 6 ani
(selecţie primară). La această vârstă, copilul este capabil să înveţe regulile de
bază, pe care le implică un antrenament. Cu cât este mai complexă această
întâlnire, cu atât sunt mai sigure informaţiile obţinute. Această primă întâlnire
trebuie să cuprindă următoarele criterii:
• controlul medical;
• examinarea capacităţilor tehnice de joc ale copilului;
• examinarea capacităţilor tactice pe care copilul le posedă;
• aptitudinile fizice;
• evaluarea personalităţii (se face cu ajutorul antrenorului sau a
profesorului);
• capacitatea de joc;
Selecţionerul trebuie să se informeze la ce nivel de pregătire au ajuns
copii precum şi ce cimoştinţe fotbalistice posedă, întrucât există şi copii
talentaţi, care, din păcate, nu au avut parte de o pregătire adecvată. Cu alte
cuvinte, selecţionerul trebuie să ţină seama de inteligenţa copilului (orientarea
copilului în teren), de viteza acestuia, de vioiciunea-vigoarea copilului, de
talia acestuia, de trăsăturile psiho-sociale şi, nu în ultimul rând, de starea de
sănătate (cea mai importantă).
Pentru copii care au trecut cu bine de prima întâlnire cu selecţionerul,
este nevoie să se asigure posibilităţi corespunzătoare de antrenament. Copii
sunt astfel mândri că au fost acceptaţi într-o echipă şi pot asista regulat la
pregătire. De aceea, este indicat ca, de copii să se ocupe un antrenor cu
experienţă, un bun pedagog, care, pe lângă procesul de pregătire, să organizeze
şi diferite competiţii sportive. Dacă aceste condiţii nu sxint respectate există
posibilitatea ca nivelul de pregătire al copilului să nu fie cel mai bun, iar acesta
să se decidă să renunţe ia fotbal pentru a-şi alege un alt sport.

29
Indice de nutriţie; 6 ani = 195 7 ani = 205
CRITERII BIOLOGICE (6 - 8 ANI)
Criterii
antropometrice
Vârsta Talie Greutatea
6 ani 126 cm 23 kg
7 ani 130 cm 26 kg
Criterii fiziologice 6 ANI 7AN1
Repaus 56 cm 59 cm
Inspiraţie 60 cm 63 cm
Expiraţie 55 cm 58 cm
Diametrul bitrohanterian 19,3 cm 20,1 cm
Capacitate vitală 1000 ml 1200 ml
Criterii motrice 6 ANI 7ANI
Viteză pe 50 m 10,5 sec. 10 sec
Lungime de pe loc 125 cm 135 cm
Rezistenţă pe 600 m 2,64 min 2,57 min
Aruncare minge oină 11 m 14 m
Menţinut în atârnat 38 sec 43 sec
Abdomen 15-17X 17-19X
Mobilitate coxo-femurală 48 cm 51 cm
CRITERII BIOLOGICE (8 -10 ANI)
Indice de nutriţie: 8 ani = 195 9 ani = 205
Vârsta Talie Greutatea
Criterii 8 ani 133 cm 29 kg
antropometrice 9 ani 137 cm 33 kg
10 ani 144 cm 36 kg

30
Criterii fiâologice 8AM 9AM 10ANI
Repaus 62cm 66cm 69cm
inspiraţie 66cm 69cm 73 cm
Expiraţie 61 cm 64cm 66cm
Diametaii biflohanterian 21cm 22,9cm 23,8cm
rapacitatevitală 1200-1400ml 1400-1700ml 1700-2000ml
Criterii motrice 8 ani 9 ani 10 ani
Viteza pe 50m 9,5 sec 9 sec 8,7 sec
Lungime de pe loc 142 cm 152 cm 162 cm
Rezistenţă pe 600m 2,50 min 2,45 min 2,36 min
Aruncare minge oină 18,7 m 23,7 m 27,1 m
Menţinut în atârnat 48 sec 53 sec 57 sec
Tracţiuni 3-4x
Abdomen 20-2 Ix 21 -22x 22-23X
Mobilitate coxo-femurală 53 cm 55 cm 57 cm
2.6. PRIORITĂŢI ÎN PREGĂTIRE
Consideraţii generale (vârsta 6 -8 ani)
La această grupă de vârstă, se lucrează pe grupe mici de jucători
(maximum 12), în condiţii izolate de joc:
50% din timp se alocă pregătirii fizice şi şcolii alergării;
50% se alocă deprinderilor de ordin tehnic;
Durata unui antrenament va fi de 45 - 50 minute;'
Se pune accent pe corectitudinea execuţiilor;
Jocuri cu temă 1:1, 2:2, 3 : 3.

31
Consideraţii generale (vârsta 8-19 ani)
La această grupă de vârstă, se lucrează pe grupe medii dejucători
(maximum 16), în condiţii izolate de joc:
• 45% din timp se alocă pregătirii fizice şi şcolii alergării;
• 45% se alocă deprinderilor de ordin tehnic;
• 10% se alocă deprinderilor teoretice;
• Durata unui antrenament va fi de 60-70 minute;
• Se pune accent pe corectitudinea execuţiilor;
• Jocuri cu temă 1:1, 2:2, 3 : 3 şi 4:4.
VARSTA 6 -10 ANI
Caracteristic pentru această,vârstă este interesul copiilor pentru sport.
Acest interes joacă un rol important în procesul de pregătire. Copilul se
bucură când joacă fotbal şi, de aceea, trebuie folosite anumite metode, jocuri
şi exerciţii, pentru a-i pregăti mai bine. La această vârstă, copilul începe să
aibă simţul mingii şi, de asemenea, se pot identifica cei cu aptitudini pentru
acest sport. Nu se poate începe însă imediat cu predarea regulilor de joc
deoarece nu pot fi atenţi şi concentraţi prea multă vreme. De asemenea,
musculatura nu este bine dezvoltată şi ar putea duce la scăderea
randamentului. Astfel, cele mai indicate sunt exerciţiile individuale precum
şi cele colective şi chiar meciurile (jocurile) scurte. Prin aceste exerciţii,
copii învaţă să lucreze în echipă, să fie atenţi la coechipieri şi la adversari, să
se bucure când câştigă dar să şi înveţe să accepte înfrângerile. Elementele
simple pot fi incluse în exerciţii iar antrenorul nu trebuie să intervină des în
jocul copiilor, răbdarea fiind esenţială în procesul de pregătire al copiilor.
La vârsta de 6 până la 8 ani copii trebuie să facă trei antrenamente pe
săptămână, cu durata 45-50 minntR fiecare. La pregătire, trebuie să
participe un număr mic dejiicătorl---------
CîTcât îiiaifîleăză în vârstă, copiii devin mai conştienţi de regulile
impuse de către antrenor. Copiii de 9 şi 10 ani pot efectua şi exerciţii mai
dificile fiindcă se pot concentra mult mai uşor decât cei de 7 sau 8 ani.
Circulaţia, sistemul respirator, aparatul locomotor se îmbunătăţesc, ceea ce
stabilizează evoluţia în cadrul antrenamentului. De asemenea, Ia*9 şi 10 ani.

jocurile de grup şi de echipă pot fi mai puternice. Folositoare pentru această
categorie de vârstă sunt exerciţiile cu mingea precum şi diversele forme de
joc. VQ.r fi tot de 3 ori pe săptămână, dar durata lor se
schimbă, în loc de 45 minute acestea vor dura 60-70 minute fiecare.
Pregătirea tehnică a copiilor de 6 - 8 ani
Pregătirea tehnică nu se poate baza doar pe învăţarea anumitor
mişcări ci trebuie să se ţină cont şi de condiţiile pe care le implică jocul de
fotbal. Astfel, cele mai indicate sunt exerciţiile de pressing, cele făcute într-un
tempo mai ridicat, cele făcute pe spaţii mai strâmte dar, şi cele care oferă
soluţii la situaţiile mai complicate de joc. Tehnica şi tactica alcătuiesc o
unitate. Doar pregătirea tehnică nu formează un jucător. De aceea,
antrenamentul tehnic trebuie să se afle mereu în legătură cu tactica
individuală şi colectivă.
Pornim de la premiza că începătorii au intrat, până la această vârstă, în
contact cu elementele de bază ale tehnicii fotbalistice. Pe această premiză se
şi bazează întreaga teorie. Desigur, după aceea, antrenorul trebuie să predea
elementele tehnice care corespund fiecărui copil. De aceea, în această fază,
este recomandat ca antrenorul să înceapă cu exerciţiile de mişcare cele mai
simple şi acestea să se facă individual. Astfel, copilul se poate concentra mult
mai uşor, decât dacă ar avea un partener de lucru. Explicaţia dată de antrenor
trebuie să fie cât mai simplă, clară şi pe înţelesul tuturor pentru ca cei mici să
recunoască uşor scopul folosirii acestor elemente tehnice. Asta îl ajută pe
antrenor, care va putea folosi elementele predate în jocul celor mici.
Un rol esenţial îl are şi demonstraţia acestor elemente tehnice.
Antrenorul trebuie să demonstreze aceste exerciţii în faţa copiilor şi trebuie, de
asemenea, să-i lase pe ei să le prezinte. Astfel, este mult mai uşor ca un copil
să fie mai atent dacă prezintă exerciţiul în faţa celorlalţi. Copilul trebuie să fie
atent şi activ în timpul antrenamentului şi trebuie să cunoască ce, cum şi de
ce sunt utilizate exerciţiile.
Pregătirea tehnică a copiilor de 8 -10 ani
Când un copil se apucă să joace fotbal, antrenorul trebuie să înceapă cu
exerciţiile tehnice cele mai simple. Fără aceste exerciţii copilul nu va fi
capabil să joace. Pentru început, este indicat să se facă anumite exerciţii cu
mingea. Pentru asta, sunt necesare anumite forme de exerciţii pentru a-i învăţa

33
tehnica de bază, forme de întreceri precum şi jocuri scurte la care copii să se
folosească atât de mâini cât şi de picioare.
1. Exerciţii tehnice cu mingea care pot fi efectuate cu mâinile:
prinderea mingii de pe loc sau din mişcare; aruncarea mingii spre un
coechipier sau la perete; lovirea mingii încet, apoi repede, mai întâi normal ca
mai apoi să se folosească şi schimbări de direcţie, acţiuni de joc sau
concursuri efectuate în doi sau în grupuri.
2. Exerciţii tehnice cu mingea care pot fi efectuate cu picioarele;
acţiuni de joc efectuate cu latul, oprirea mingii cu talpa sau cu latul,
conducerea mingii în linie dreaptă iar apoi oprirea lui cu talpa, conducerea
mingii cu schimbări de direcţie, tras la poartă.
3. Exerciţii tehnice cu mingea care au un grad de dificultate mai
ridicat; jonglarea mingii cu piciorul şi cu capul, lovirea mingii cu latul,
preluarea mingii de pe loc şi din mişcare, conducerea mingii cu schimbări de
direcţie şi de tempo, lovirea mingii cu capul spre poartă, fentarea unui
adversar, preluarea mingii şi centrare spre poartă;
Este imposibilă aprecierea tehnicii de joc dacă aceasta este examinată
în afara imei situaţii date, a unui complex de împrejurări, care o
condiţionează, dacă nu este determinat obiectivul tactic sau de joc care
trebuie realizat sau a cărei realizare este urmărită.
Principalele elemente de tehnică pentru categoria de vârsta 6- 10 ani
(jucători de câmp);
Simţul mingii;
Lovirea mingii cu ambele picioare;
Lovirea mingii cu capul;
Preluarea;
Conducerea mingii;
Mişcarea înşelătoare;
Principalele elemente tehnice ale jocului portarului pentru 6-10 ani:
Poziţia fiindamentală;
■ Deplasările în teren;
Prinderea mingii;
Boxarea mingii;
Plonjonul-căderile.

34
Este vârsta învăţării trasului la poartă şi a exerciţiilor pentru însuşirea
combinaţiilor între 2 sau 3 jucători.
între 6 şi 10 ani se pune accent pe formarea şi consolidarea simţului şi
controlului mingii, lovirea cu capul şi piciorul şi iniţierea în tehnica de bază.
în continuare, prezentăm principalele greşeli frecvente şi utilizarea
tactică a elementelor tehnice enumerate mai sus:
Jucători de câmp
1. Simţul mingii:
a. greşeli frecvente: nu se lucrează cu ambele picioare, se
folosesc mai mult exerciţii statice, lipsa exerciţiilor care folosesc
materiale ajutătoare;
b. utilizare tactică: pentru învăţarea acţiunilor tehnico-tactice
de bază, pentru depăşirea adversarului, finalizare.
2. Lovirea mingii cu ambele picioare:
a. greşeli frecvente: aşezarea piciorului de sprijin prea departe,
în spatele sau în faţa mingii, glezna nu este încordată şi piciorul
în extensie în momentul lovirii, înclinarea trunchiului pe spate;
b. utilizare tactică: la finalizare, pentru schimbarea direcţiei de
joc, pentru executarea paselor, pentru respingerea mingilor în
apărare.
3. Lovirea mingii cu capul:
a. greşeli frecvente: mingea nu este lovită cu fruntea, în
momentul lovirii se închid ochii, nu se apreciază traiectoria
mingii;
b. utilizare tactică: ia finalizare, în executarea paselor (în atac)
şi respingerea mingii (în apărare), la păstrarea mingii prin
demarcări.
4. Preluarea:
a. greşeli frecvente: contactul cu mingea se face prin mişcări
rigide, nu se amortizează la intrarea în posesia mingii;
b. utilizare tactică: schimbarea direcţiei de joc, în continuarea
pregătirii altor execuţii de transmitere a mingii, la finalizare.

35
5. Conducerea mingii:
a. greşeli frecvente: jucătorul nu imprimă o mişcare de „retro”
prin loviturile aplicate mingii, mingea este atinsă de jucător
având glezna încordată, mingea se depărtează prea mult de
picior, privirea este tot timpul îndreptată asupra mingii;
b. utilizare tactică'. în scopul demarcării coechipierilor, pentru
schimbarea direcţiei de atac, pentru depăşirea adversarului.
6. Mişcarea înşelătoare:
a. greşeli frecvente: corpul are o poziţie prea înaltă, nu este
sesizat momentul dezechilibrului adversarului pentru a fi depăşit,
viteza de trecere a centrului de greutate de pe un picior pe
celălalt este mică;
b. utilizare tactică: în situaţiile de intrare în posesia mingii şi de
păstrare a ei, în depăşirile individuale, în schimbarea direcţiei de
joc.
Elemtele tehnice alejucătorului specializatpe
postul de portar
1. Poziţia fundamentală:
a. greşeli frecvente: greutatea corpului nu este repartizată pe
ambele picioare, corpul nu se află într-o poziţie optimă-
genunchii nefiind flexaţi suficient şi orientaţi pe direcţia mingii;
b. utilizare tactică: portarul poate întreprinde cu uşurinţă orice
mişcare pentru a interveni cu eficienţă asupra mingii.
2. Deplasările în teren:
a. greşeli frecvente: nu se apreciază corect, de către portar,
distanţa până la minge şi traiectoria mingii în situaţiile de deviere
şi boxare, deplasarea se face cu paşi mari fapt pentru care
portarul nu poate efectua rapid eventualele schimbări de direcţie;
b. utilizare tactică: contribuie la rezolvarea cu eficienţă a
celorlalte elemente tehnice cu minge din jocul portarului.

36
3. Prinderea mingii:
a. greşeli frecvente: nu se apreciază traiectoria mingii şi tăria
şutului, deplasarea nu se face cu paşi mărunţi şi în poziţie joasă,
mingea nu se duce la piept după prindere;
b. utilizare tactică: pentru repunerea mingii în joc cu uşurinţă şi
rapiditate, câştigarea, în spaţiu şi timp, pentru intrarea în posesia
mingii, în declanşarea rapidă a contraatacului.
4. Boxarea mingii:
a. greşeli frecvente: lipsa de coordonare între elan, mişcarea
braţelor şi lovirea mingii, lovirea mingii se face cu braţele
(braţul) întinse fapt ce diminuează forţa de lovire;
b. utilizare tactică: când mingea nu poate fi prinsă, în suprafaţa
de pedeapsă unde numărul jucătorilor care participă la acţiune
este mare, portarul intervine în ultimul moment pentru a evita
intrarea mingii în poartă.
5. Plonjonul-căderile:
a. greşeli frecvente: contactul cu solul nu se face cu partea
laterală a corpului (gambă, coapsă, şold, torace, braţ), se execută
plonjonul în direcţia barelor porţii (pericol de accidentare);
b. utilizare tactică: câştigarea în spaţiu şi timp pentru intrarea în
posesia mingii, la acţiunile de finalizare ale adversarului
terminate cu şut puternic şi prin surprindere.
Consideraţii de ordin tacticj
Când copii practică fotbalul, urmează conştient sau inconştient un
anumit sistem de joc. Acest sistem este un cadru în care copilul are
posibilitatea, împreună cu coechipierii lui, să rezolve anumite situaţii de joc.
Sistemele de joc s-au schimbat în trecut şi se mai schimbă şi astăzi la
intervale mai lungi sau mai scurte de timp. Sistemul de joc îşi atinge scopul în
momentul în care are o structură modernă şi dacă se potriveşte cu pregătirea
tactică şi tehnică a jucătorilor precum şi cu capacităţile fizice.
Pentru categoriile de vârstă mai mici cum ar fi 6 - 8 ani, 8 - 10 ani
punctul central îl constituie jocul în general. La această categorie de vârstă,
gândirea tactică nu este încă dezvoltată. Pentru joc nu este necesară
planificarea situaţiilor ci improvizarea unor situaţii de moment. Este necesar

însă să se folosească anumite exerciţii care să stimuleze întreaga echipă. Mai
târziu copiilor li se vor preda exerciţii simple, individuale şi, la început,
exerciţii tactice mai uşoare, utile pentru fazele de atac şi de apărare în care sunt
implicaţi doi, maximum, trei jucători.
La toate echipele de copii se remarcă următoarele trăsături tactice esenţiale:
• prezenţa unui jucător în apărare având rol în organizarea jocului în
ambele faze;
• îmbunătăţirea jocului fără minge, în care să apară circulaţia jucătorilor
în atac şi apărare, pe toată lăţimea şi adâncimea terenului;
• aplicarea consecventă şi promptă a marcajului, pentru a nu periclita
sistemul defensiv din cauza unor adversari liberi în faţa porţii;
• schimbarea tempoului de joc în fazele de atac şi accelerarea lui la
finalizarea acţiunilor ofensive; schimbarea tempoului se va face prin
mişcare rapidă, fără minge, precum şi cu schimbări de direcţie şi viteză
maximă;
• apariţia în joc a imor scheme şi manevre proprii echipei care să creeze
elemente surpriză, speculând slăbiciunile adversarilor.
La 8 -10 ani, tactic este vorba despre:
• formarea deprinderilor de bază;
• stimularea formării gândirii tactice prin jocuri şcoală;
• plecare rapidă în atac spre zonele hbere;
• preluarea mingii urmată de schimbarea direcţiei de acţiune prin pasă la
cel mai indicat coechipier.
Principii de bază ale antrenamentului la copiii 6 -1 0 ani
Antrenamentul trebuie oprit în momentul în care copii se simt cel mai bine
iar obiectivele zilei respective au fost îndeplinite.
Antrenorul trebuie să dea dovadă de imaginaţie şi să nu uite că antrenează
copii.
Antrenorul trebuie să devină o parte din universul copiilor, fiindcă, astfel
se poate apropia cel mai mult de ei.
Pasele, fentele cu mingea trebuie să fie nelipsite de la fiecare
antrenament.

38
Antrenorul trebuie să dea dovadă de creativitate. El nu trebuie să uite
că lumea copiilor este plină de imaginaţie. Pentru copii, pokemonii
reprezintă mai mult decât o pasă de joc. De aceea, antrenorul trebuie
să fie capabil să îmbine tacticile de joc cu imaginaţia şi, nu în ultimul
rând, trebuie să-şi trateze jucătorii ca pe nişte copii şi nu ca pe adulţi.
Jucătorii aflaţi la această vârstă învaţă mult mai repede dacă se află
frecvent în posesia mingii. Logic, ar fi ca antrenorul să formeze mai multe
grupe care să joace pe porţiuni mici de teren.
Deşi, sunt încă mici, copii au nevoie de disciplină. Pentru asta e nevoie
ca antrenorul să fie ferm în legătură cu comportamentul pe care-1 acceptă
în timpul jocului. De asemenea, el trebuie să spună ce nu îngăduie în
timpul pregătirii.
Antrenorul trebuie să-şi aleagă cu grijă limbajul pe care îl foloseşte în
momentul în care comunică cu jucătorii. Trebuie utilizat un limbaj care să
permită fiecărui jucător să participe la exerciţii, fără să se simtă exclus.
Antrenorul trebuie să-şi exprime bucuria şi satisfacţia prin diferite
modalităţi, care să-i permită să intre mai bine în contact cujucătorii.
2.7. PLANIFICAREA ŞI EVIDENŢA PROCESULUI
DE PREGĂTIRE
Antrenorul trebuie să aibă o evidenţă clară asupra procesului de
pregătire. Pentru vârsta 6 - 1 0 ani, cel mai important document de evidenţă
este caietul antrenorului, cu următoarele documente curente şi operative;
• tabelul nominal al jucătorilor;
• fişele individuale ale jucătorilor;
• control medical;
• planuri de antrenament;
• pagini referitoare ia turnee, meciuri amicale etc.;
• situaţia şcolară a fiecărui jucător;
• teste.
în continuare prezentăm 10 modele de planuri de antrenament pentru
jucătorii de 6 -10 ani.

39
PLAN DE ANTRENAMENT -1
Grupa; 6- 8 ani
Antrenor:
Nr. Jucători: 12
Teren:
Materiale: 12 mingi
Antrenamentul:
Data:
Caracterul: Fizic - Tehnic
Durata: 50 min
Intensitatea: 70%
Obiective: dezvoltarea vitezei de reacţie şi învăţarea lovirii mingii
cu latul şi cu şiretul plin.
Dozare
Nr.
crt.
Structură
antrenament
Exerciţii
1
a.
S
E=
s
s
<2
Observaţii
1
încălzirea
Pregătirea
organismului
pentru efort
(15 min)
-alergare uşoară
-joc de glezne
-alergarecu genunchii sus
-pas sărit
-pas săltat
-alergare uşoarăşi aleigare
lansată
-complex de gimnastică
2x
2x
2x
2x
2x
5'
5’
5’
-se pune accent
pe execuţia
corectă
2
Partea
fundamentală
(20 min.)
-ridicareaahemativăaunui
genundiidiipăunanumitnuiiiăr
depăşi.
-paidulana^bei înapoidupă
unanumitnumărdepaşi
-aleiggreaacceleratălasemnal,
-cupickml oferitădepartener
-paseîndoi
-menţinereamingiiînaer
-cucapuloferitădepartener
3x
30m
lOx
5m
10’
10’
-mingea se
loveşte cu latul
şi şiretul
-lovirea mingii
cu capul se face
de pe Ioc
3
Joc cu temă
(10 min.)
3 ; 3 cu accent pe lovirea
mingii cu latul
-se foloseşteteren
redus cu porţi
mici, ftră portar
4
Revenirea
(5min)
-alergare uşoară cu mişcări
de respiraţie
5 Indicaţii
-la exeerciţiile pentru viteza
de reacţie se asigură pauze
pentru revenirea completă
-la exerciţiile pentru lovirea
mingii se folosesc distanţe
mici pentru învăţarea
corectă a mişcării |

40
PLAN DE ANTRENAMENT - 2
Grupa: 6- 8 ani
Antrenor:
Nr. Jucători: 12
Teren:
M ateriale: 12 mingi, 10jaloane, 12pieptăraşe
Antrenamentul:
Data:
Caracterul: Tehnic
Durata: 50 min
Intensitatea: 60%
Obiective: Dezvoltarea simţului mingii şi învăţarea lovirii mingii cu latul.
Nr.
crt.
Structură
antrenament
Exerciţii
Dozare
I Observaţii
încălzirea
Pregătirea
organismului
pentru efort
(15 min)
-alergare uşoară
-joc de glezne
-alergare cu genunchii sus
-pas sărit
-pas săltat
-alergare uşoară şi alergare
lansată
2x
2x
2x
2x
2x
5'
5’
5’
-se pune
accent pe
execuţia
corectă
Partea
fundamentală
(20 min.)
-mingea între glezne, mers cu
lovirea alternativă a mingii
-cu latul piciorului drept se
rulează mingea spre piciorul
stâng, se opreşte cu talpa şi
invers
-pase în doi cu latul din
deplasare fără schimb de
locuri
-pasă redublată cu latul de la
jalon la jalon______________
4x
lOm
4x
20m
2x
15m
10'
10’
-accent pe
execuţia
corectă şi pe
ambidextrie
Joc cu temă
(10 min.)
3 ; 3 cu accent pe lovirea
mingii cu latul
-se foloseşte
teren redus cu
porţi mici, fâră
X)rtar
Revenirea
(5min)
de resipraţie
Indicaţii
-se foloseşte rularea
piciorului pe minge prin
amortizare
-pasarea mingii cu latul, cu
ambele picioare-accent pe
precizie__________________

41
Grupa: 6-8 ani
Antrenor:
Nr. Jucători: 12
Teren:
Materiale; 12 mingi, 12 pieptăraşe
Antrenamentul:
Data:
Caracterul: Tehnic
Durata: 50 min
Intensitatea: 70%
Obiective: învăţarea driblingului şi a lovirii mingii cu latul şi cu şiretul plin.
Dozare
Nr.
crt
Structură
antrenament
Exerciţii d 1
1
Observaţii
1
Încălzirea
Pregătirea
organismului
pentru efort
(15 min)
-variantede mers
-joc de atenţie
- a le i^ uşoară
-variantede alergare
4x
2x
4x
5’
5’
5’
-se execută cu
intensitate mică
si medie
-accent pe
exeecuţie corectă
2
Partea
fundamentală
(20 min.)
-din mers, trecereapiciorului
dieptpeste minge, din
exteriorspre intraior şi lovire
cu exteriorul piciorului şi
invers
-acelaşi exerciţiu din alergare
uşoarăşi finalizare
-paseîn doi din deplasarecu
şiretul plin şi finalizare
10’
10’
-accent pe
uşurinţa
mişcărilor şi
corectitudine
-accent pe
precizia paselor
3
Joc cu temă
(10 min.)
3 : 3 finalizare numai cu
şiretul plin precedată de
dribling
-se foloseşteteen
reduscu poiţi mici,
lârăportar
4
Revenirea
(5min)
-alergare uşoară cu
mişcări de resipraţie
-mobilitate
5 Indicaţii
-se foloseşte orientarea în
teren
-pasarea mingii şi
finalizarea se fac cu
glezna încordată şi
piciorul în extensie

Grupa: 6- 8 ani
Antrenor:
Nr. Jucători: 12
Teren:
Materiale: 6 mingi, 10 gărduieţe şi 10 beţe
12 pieptăraşe
Antrenamentul:
Data:
Caracterul: Fizic
Durata: 50 min
Intensitatea: i
Obiective: Dezvoltarea vitezei de deplasare şi a forţei musculaturii trenului inferior.
Dozare
Nr.
crt
Structură
antrenament
Exerciţii
1
a
S
H 1 Observaţii
1
încălzirea
Pregătirea
organismului
pentru efort
(15 min)
-alergare uşoară
-joc de glezne
-alo^garecu genunchii sus
-pas sărit
-pas săltat
-alergare uşoarăşi alergare
2x
2x
2x
2x
2x
5'
5’
5’
-se pune accent
pe execuţia
corectă
2
Partea
fundamentală
(20 min.)
-aleigare pe distanţede 10 şi
30mcu startdin picioare
-a lei^ lavale
-alei^garecu sărituri
ahemative peste beţe fixate
pe sol . ...............
-sărituri alternative peste
gărduieţe (înălţime 50cm)
4x
4x
20m
4x
lOm
4x
lOm
10’
10’
-accent pe
execuţia
corectă a
mişcărilor şi pe
modificarea
progresivă a
distanţelor între
gărduieţe (beţe)
3
Joc cu temă
(10 min.)
3 : 3 cu accent pe viteza
de deplasare aJucătorilor
-se foloseşte
teren reduscu
porţi mici, iără
portar
4
Revenirea
(5min)
-mobilitate
5 Indicaţii
-se recomandă execuţia
corectă a mişcărilor şi
alegerea distanţelor
optime de lucru

Grupa: 6- 8 ani
Antrenor;
Nr. Jucători; 12
Teren:
M ateriale: 6 mingi
10 gărduieţ şi 10 beţe, 12 pieptăraşe
Antrenamentul:
Data:
Caracterul: Fizic
Durata: 50 min
Intensitatea: 70%
Obiective: Dezvoltarea forţei musculaturii trenului inferior şi superior.
Dozare
Nr.
crt.
Structură
antrenament
Exerciţii d
V
ec
a
g
H £
Observaţii
1
Încălzirea
Pregătirea
organismului
pentru efort
(15 min)
-variantede mers
-joc de atenţie
-alergare uşoară
-variantede alergare
4x
2x
4x
5'
5’
5’
-se execută cu
intensitate
mică si medie
-accent pe
execuţie
corectă
2
Partea
fundamentală
(20 min.)
-sărituri pestegărduleţe-picior
drept, doi paşi, săriturăpicior
stâng
-sărituri lateralecu paşi adăugaţi
(2 beţe, distanţă20-30cm între
ele)
-flotări (5), ridicarecu lovirea
mingii oferite cu capul
-aruncarea mingii medicinale
4x
lOm
4x
15m
3x
3x
10’ -accent pe
execuţia
corectă a
mişcărilor
3
Joc cu temă
(10 min.)
3 : 3 gol valabil numai cu
capul
-se foloseşte
toBn redus
4
Revenirea
(5min)
de resipraţie
-mobilitate
5 Indicaţii
-se foloseşte un număr optim
de gărduleţe (beţe) şi se
alternează distanţele de lucru

44
Grupa; 8-10 ani
Antrenor:
Nr. Jucători: 16
Teren:
M ateriale: 16 mingi, 10 jaloane, 16pieptăraşe
Antrenamentul:
Data:
Caracterul: Fizic - Tehnic
Durata: 70 min
Intensitatea: 60%
Obiective: învăţarea lovirii mingii cu şiretul plin şi preluării cu latul,
coapsa, pieptul, dezvoltarea vitezei de deplasare.
Nr.
crt
Dozare
diruciura
antrenament
Exerciţii
1
1
E=
Si
s
b
Observaţii
1
încălzirea
Pregătirea
organismului
pentru efort
(20 min)
-alergare uşoară
-alergare cu paşi adăugaţi
-alergarecujoc de glezne
-alergare cu paşi încrucişaţi
-alergare lansată
2x
2x
2x
2x
2x
6'
8’
6’
-se execută cu
intensitate mică si
medie
-accent pe
amplitudine
2
Partea
fundamentală
(35 min.)
-alergare pe distanţe de 10şi
30m
-pa,scîndoidepeloc
-suveica simplă
-preluareamingii oferite
-conducere - pasă-reprimire
- preluare - şut la poartă
10’
25’
-se execută cu şi
fără preluare
-preluarea se face
cu pieptul, latul,
coapsa
3
Joc cu temă
(10 min.)
4 : 4 gol valabil după cel
puţin 4 pase consecutive
- se foloseşte teren
redus
4
Revenirea
(5min)
-mobilitate
5 Indicaţii
-se foloseşte preluarea
prin amortizare
-conducerea mingii se
execută atât cu stângul
cât şi cu dreptul

45
PLAN DE ANTRENAiMENT - 7
Grupa: 8-10 ani
Antrenor:
Nr. Jucători: 16
Teren:
Materiale: 16 mingi, 16 pieptăraşe
Antrenamentul:
Data:
Caracterul: Tehnic
Durata: 70 min
Intensitatea: 60%
Obiective: învăţarea lovirea mingii cu şiretul plin şi preluării prin
Dozare
Nr.
crt
Structură
antrenament
Exerciţii d
V
Oi
1
H
Observaţii
1
încălzirea
Pregătirea
organismului
pentru efort
(20 min)
-variantede mers
-joc de atenţie
-alergare uşoară
-pendulareagambelor
-călcâiele laşezuta
2x
2x
2x
10'
5’
5’
-accent pe
execuţia corectă a
mişcărilor şi pe
amplitudine
2
Partea
fundamentală
(35 min.)
- pase laîntâlnire şi centrări în
suprafaţade pedeapsăpentru
finalizare (alternativ)
-suveica simplă-lovire cu
şiretul plin
-tras lapoartădin minge oferită
(altenativ)
-m cerc, unjucătordin centru,
pasea2ă cu control de minge,
apoi direct
4x
2x
4x
10’
15’
10’
-accent pe
încordarea
gleznei şi
extensia
piciorului în
momentul lovirii
mingii
-accent pe pase pe
poziţii viitoare (la
întâlnire)
■ 3
Joc cu temă
(10 min.)
4 : 4 gol valabil numai prin
finalizare cu şiretul plin
-se foloseşteteren
redus
4 Revenirea
de resipraţie
-mobilitate
5 Indicaţii
-se folosesc ambele
picioare, atât pentru pasare
cât şi pentru finalizare

46
Grupa: 8-1 O ani
Antrenor:
Nr. Jucători: 16
Teren:
Materiale: 16 mingi, 10 jaloane, 16pieptăraşe
Antrenamentul:
Caracterul: Teiinic
Durata: 70 min
Intensitatea: 70%
Obiective: învăţarea conducerii mingii cu şiretul plin şi îmbunătăţirea
deplasării jucătorilor.
Nr.
crt.
Structură
antrenament
Exerciţii
Dozare
a
u
ai
Observaţii
încălzirea
Pregătirea
organismului
pentru efort
(20 min)
-alergare uşoară
-alergare cujoc de glezne
-alergare lansală
6'
2x
2x
2x
2x
2x
6’
-se execută cu
intensitate mică
si medie
accent pe
amplitudine
Partea
fundamentală
(35 min.)
-conducere - pasă-reprimire
- preluare - şut lapoartă
-conducerea mingii
printre jaloane (ştafetă,
concurs)
-pasă launjucătormarcat,
reprimire, deplasare, pasă
(alternativ) şi finalizare
4x
20m
2x
20m
4x
20m
10’
10’
15’
-atenţie la
depărtarea mingii
de piciorul
jucătorului
-accent pe
deplasarea
jucătorilor pe
zone libere
Joc cu temă
(10 min.)
4 :4 cu accent pe
posesia mingii şl
deplasare
-se foloseşte teren
redus
Revenirea
(5min)
-mobilitate
-variante de mers-lucru
de braţe, respiraţie
Indicaţii
-se foloseşte preluarea
prin amortizare
-conducerea mingii se
execută atât cu stângul
cât şi cu dreptul_______

47
Grupa: 8 -10 ani
Antrenor:
Nr. Jucători: 16
Teren:
Antrenamentul:
Data:
Caracterul: Fizic
Durata: 70 tnin
M ateriale: 16 mingi, 10 cercuri, 10 beţe, 10 gărduleţe Intensitatea: 60%
Obiective: Dezvoltarea detentei şi a forţei musculaturii trenului inferior
Nr.
crt.
Structură
antrenament
Exerciţii
Dozare
d
(U
P i
1
H
s
0^
Observaţii
1
încălzirea
Pregătirea
organismului
pentru efort
(20 min)
-variantede mers
-joc de atenţie
-aleigare uşoară
-alCTganecu genunchii sus
-pendularea gambelor
-^câiele laşezută
2x
2x
2x
10'
5 ’
5’
-accent pe
execuţia
corectă a
mişcărilor şi
pe amplitudine
2
Partea
fundamentală
(35 min.)
-sărituri in cercuri cu picioarele
depărtateşi apropiate
-sărituri lateraleşi paşi adăugaţi, Iii
cercuri
-sărituri cu picioareleapropiate şi
depărtate(în cercuri)
-sărituri alternative (peste beţe)
5x
5x
5x
5x
10
10
15
-accent pe
corectitudine
în execuţii
-ambidextrie
3
Joc cu temă
(10 min.)
4 ; 4 gol valabil numai prin
lovirea mingii cu capul din
săritură
-se foloseşte
teren redus
4
Revenirea
(5min)
- alergare uşoară cu mişcări de
resipraţie
-mobilitate
-variante de mers-lucru de
braţe, respiraţie
5 Indicaţii
-se recomandă frecvenţă mai
mare în execuţii, distanţe
scurte şi varietate în mişcări

48
PLAN DE ANTRENAMENT -1 0
Grupa: 8-10 ani
Antrenor:
Nr. Jucători: 16
Teren:
Antrenamentul:
Data:
Caracterul; Fizic
Durata: 60 min
Materiale: 16 mingi, 10 cercuri, 10 beţe, 10 gărduleţe Intensitatea: 75%
Obiective: Dezvoltarea vitezei de deplasare şi a
forţei musculaturii trenului inferior
Nr.
crt.
Structură
antrenament
Exerciţii
Dozare
&
P£
Observaţii
încălzirea
Pregătirea
organismului
pentru efort
(15 min)
-alergare uşoară
-alergare cujoc de glezne
-alergare lansată
2x
2x
2x
2x
2x
- se execută cu
intensitate mică
si medie
- accent pe
amplitudine
Partea
fundamentală
(30 min.)
-alergare pe distanţe de 10 m şi
30 meu startdejos
-alergare pe 30m cu start la
semnal,din sprijin ghemuit, cu
spatele ladirecţiade deplasare
-sărituri altemative-cercuri şi
beţe
-sărituri peste gărduleţe cu
schimbare de direcţie________
4x
4x
4x
4x
- accent pe
corectitudine şi
intensitatea
lucrului
Joc cu temă
(10 min.)
4 : 4 din trei atingeri -se foloseşte teren
redus
Revenirea
(5min)
de resipraţie
-variante de mers
Indicaţii
-se recomandă varietate
mare de mişcări şi
ambidextrie

49
PRINCIPALELE MIJLOACE PREZENTATE
ÎN PLANURILE DE ANTRENAMENT
J

1
V ^
1
X ^

B
i t i t
1
X
1 <-----------------
t t t
1
------------- X
2 l _ r
SIM ŢUL M INGII
M ingea în tre glezne - mers alternativ cu lovirea m ingiidreapta - stânga;
stânga - dreapta;
Acelaşi exerciţiu din alergare cernând mingea în tre glezne.

50
Cu latul piciorului drept se ruleaza mingea spre piciorul stâng, se opreşte
cu talpa, apoi cu latul piciorului stâng se ruleaza mingea spre piciorul
drept, se opreşte cu talpa.

51
Se loveşte mingea uşor cu exteriorul piciorului drept spre dreapta, apoi
cu vârful piciorului drept se schimba direcţia mingii spre stânga lovind-o
uşor cu exteriorul piciorului stâng, apoi cu vârful piciorului stâng se
schimba direcţia mingii spre dreapta lovind-o uşor cu exteriorul piciorului
drept s.a.m.d.

32
Dribling
Exercitfui se executa din mers - se trece piciorui drept
peste minge din exterior spre interior apoi se ioveste cu
exteriorul piciorului drept; se trece piciorul stâng peste
minge din exterior spre interior si se loveşte cu exteriorul.

53
Se trece piciorul drept peste minge din exterior spre
interior apoi.se revine la loc lovind mingea cu exteriorul
piciorului stâng; se trece piciorul stâng peste minge din
exterior spre interior, apoi la loc lovind mingea eu
exteriorul piciorului drept; se continua alternativ.

54
Exerciţiul implica săritură peste gardulete si se executa
atât cu piciorul stâng cât si cu cel drept. Antrenorul este
cel care decide câte obstacole se folosesc, distanta dintre
acestea dar si viteza cu care jucătorii executa exerciţiul.

55
Exerciţiul implica schimbarea de direcţie. Jucătorul
începe cu piciorul drept sau stâng, sare în fata peste doua
bete, dupa care sare înapoi peste unul.

Exerciţiul se efectueaza cu spatele. Jucătorii trebuie sa fie
atent! sa nu atlnga betele; ei au voie sa priveasca peste
umar obstacolele.

57
Pentru acest exerciţiu se folosesc gardulete si bete. Se
aseaza mal întâi un gardulet dupa care trei bete.
Antrenorul este cei care decide numărul obstacolelor. Se
efectueaza sărituri atât cu piciorul stâng cât si eu cel
drept.

58
Pentru acest exerciţiu se folosesc sase bete. Dupa primeie
trei bete se lasa o distanta de 2 m, dupa care se aseaza si
ceielaite obstacoie. Jucatorui sare peste primeie trei bete
Iar la mijloc efectueaza o răsucire.

59
Exerciţiul Implica săriturile peste gardulete. Jucătorul
incepe printr-o săritură cu piciorul drept, dupa care
efectueaza doi pasi înainte Iar în final executa o
săritură cu piciorul stâng.

Pentru acest exerciţiu se folosesc doua bete. Distanta
dintre ele trebuie sa fie de 20-30 cm. Exerciţiul implica
săriturile iateraie cu pasi adaugatl.

61
Pentru acest exerciţiu se folosesc cercuri. Ele trebuie
aşezate în forma: 1-2-1-2-1-2-1. Când este doar un cerc,
jucătorul trebuie sa sara cu picioarele apropiate, iar când
sunt doua el trebuie sa depărteze picioarele.

62
Joc 1:1 , 2:2, 3:3
Se delimiteaza cu jaloane terenuri; se )oaca 1;1 , 2:2 sau
3:3.

63
Conducere de minge pe marginea dreapta si stânga în
apropierea careului si sut executat de partenerul care
asteapta.

64
Jucătorul cu mingea se duce spre aparator, pe zona
ramasa libera apare coechipierul, el primeşte mingea,
conduce si centreaza iar jucătorul care a pasat finalizeaza.

65
/
/
/
1

n
( )
( )
( )
(
X
)
X
X
X
X
X

1
/
/
/
Jonglarea mingii cu piciorul drept apoi tras la poarta cu
dreptul. La fel cu stângul.

66
Joc cu doua mingi.
Se da pasa apoi se schimba direcţia de alergare si pasare.
Dupa un anumit timp se schimba si direcţia de pasare. în
spatii delimitate de Jaloane.

Pentru acest exerciţiu se folosesc cercuri. Ele trebuie
aşezate în forma: 1-2-1-2-1 distanta 1-2-1-2-1. Jucatorui
începe printr-o săritură cu picioarele apropiate, acolo
unde se gaseste doar un cerc, urmata de o săritură cu ele
departate, unde sunt doua cercuri. Odata ajuns ia mijloc
jucătorul trebuie sa efectueze o răsucire.

68
Pentru acest exerciţiu sunt necesare cercuri. Ele se
aseaza în forma: 1-2-1-2-1-2-1-2-1. Jucătorul efectueaza
sărituri laterale sl pasi adaugatl.

69
Pentru acest exerciţiu sunt necesare bete si cercuri. Ele se
aseaza ?n forma: 1-2-1-2-1 urmate de Ssau 6 bete dupa
care se aseaza aite cercuri in forma mentionata mai sus.
viucatoruf efectueaza sărituri cu picioarele apropiate si
departate când întâlneşte cercuri si sărituri cu piciorul
drept sau stâng în fata când întâlneşte bete.

70
Exerciţiul, ca si cel de mal sus, necesita bete si cercuri.
Ele trebuie aşezate în lorma: I bat - 3 cercuri-1 bat - 3
cercuri. Jucătorul începe printr-o săritură cu piciorul drept
sau stâng urmata de sărituri cu picioarele apropiate când
ajunge ia cercuri.

71
Exerciţiul se aseamana într-o mare masura eu cei de mai
sus. Singura diferenţa este ca numarui cercuriior aflate
între bete poate sa creasca. Ex; I bat ■ 3 cercuri • I bat - 4
cercuri -1 bat - Scercuri etc.

7?
Exerciţiul implica sărituri peste gardulete si schimbări de
direcţie. Dupa primele 5 bete se iasa o distanta de 2 m
dupa care se aseaza si celelalte obstacole. Pentru început
se efectueaza sărituri cu picioarele apropiate peste
gardulete. Odata ajuns ia mijloc jucătorul trebuie sa
alerge în direcţia aratata de sageti.

73
2.8. METODE, MIJLOACE ŞI TESTE
I. Metode si mijloace
Fiecărei perioade de formare a tânărului jucător îi corespunde o
anumită etapă de lucru, deci sarcini specifice de efectuat.
în acest caz, antrenorul va fixa obiective care să răspundă la toate
cerinţele pregătirii la acest nivel şi va utiliza metode şi mijloace de
antrenament specifice vârstei respective.
La vârsta de 6 ani, când propunem începerea selecţiei în jocul de
fotbal, metodele de pregătire vor fi:
• metoda jocului (jocuri cu minge şi fară minge, jocuri
complementare şi ajutătoare);
• metoda exersării individuale;
• metoda exersării colective (în 2, 3 şi 4 jucători).
Programarea şi planificarea antrenamentului se va realiza pe 4
macrociciuri de antrenament ( 6 - 7 ani, 7 - 8 ani, 8 - 9 ani, 9 - 1 0 ani), care
vor conţine aproximativ 120 de microcicluri (şedinţe sau lecţii de
antrenament).
6 -1 0 ani
• MCI ( 6 - 7ani): 120 l e c ţ i i / a n 3 lecţii/săptămână;
• MC2 ( 7 - 8 ani): 120 lecţii/an ^ 3 lecţii/săptămână;
• MC3 ( 8 - 9 ani): 120 l e c ţ i i / a n 3 lecţii/săptămână;
• MC4 ( 9 - 1 0 ani): 140 lecţii/an —»3,4 lecţii/săptămână.
Se va lucra cu minge nr. 3 şi pe teren redus, iar durata lecţiei de
antrenament va fi de 60 - 70 de minute. Durata jocurilor (amicale, oficiale)
va fi de 40 de minute (2x20’) şi numărul jucătorilor va fi de 4.
Din punct de vedere al conţinutului pregătirii la acest nivel, jucătorul
trebuie să poată juca. Ca urmare, mijloacele de antrenament îl vor iniţia în
tehnica jocului cu minge şi fară minge (elemente şi procedee tehnice de
învăţare). De asemenea, aceste mijloace îi vor oferi jucătorului o inteligenţă
de joc minimă şi calităţi de coordonare, echilibru şi lateralitate.
Mijloacele propuse vor fi structurate astfel:

74
• mijloace tehnice (elemente tehnice);
• mijloace fizice (viteză şi coordonare);
• mijloace psihomotrice (coordonare, echilibru, lateralitate).
Mijloacele ce aparţin celor trei categorii menţionate, vor fi
structurate sub formă de exerciţii şi jocuri în timpul antrenamentului la
copii, temele fiind rezolvate în mod simultan. La acest nivel, structurile de
exerciţii vor trebui să înveţe copilul să ştie să joace (mijloace tehnice) şi să
poată juca (mijoacele fizice). Prin ele vom atrage copilul spre jocul de
fotbal.
A. Mijloace tehnice
• joc Ixl, joc 2x2, pe teren redus. Ia porţi mici, fară portar, out -ul
se execută cu piciorul;
• două echipe faţă în faţă în tricouri de culori diferite,
numerotate: jucătorii uneia dintre echipe au fiecare câte o
minge; când antrenorul strigă un număr, cei care îl poartă se
activează şi încep duelul unu la unu în postură de atacant şi
apărător;
• în 4 sectoare (8/6m) se realizează 1x1 la porţi mici; la un 1’30”
se schimbă adversarul câştigătorul deplasându-se pe terenul din
dreapta (urcă), iar pierzătorul în terenul din stânga (coboară);
Fig. I.
complex tehnic, conducere de minge printre 5 jaloane urmat de
şut la poarta apărată de portar;

75
Variante:
v' conducerea se execută normal - mai întîi cu dreptul, apoi cu stângul;
conducerea se execută prin lovirea alternativă a mingii, cu interiorul
piciorului drept şi cu stângul;
^ conducerea se execută prin tragerea mingii cu piciorul drept, apoi cu
stângul;
: )
c
Fig. 2.
structură individuală compusă din: jonglarea mingii (3-4 jonglări -
lovirea verticală, urmată de preluare);
pe o suprafaţă de 40x60m toţi jucătorii au câte o minge la picior pe
care o manevrează. în timp ce-şi protejează fiecare mingea, ei vor
încerca să-l deposedeze pe cel din apropierea sa;
joc 6 contra 6, pe o suprafaţă de 30x20m cu 5 porţi aşezate pe teren
aleatoriu; se încearcă marcarea golurilor în oricare dintre porţi;
pe o suprafaţă de 25x20m se trasează două zone laterale; se joacă 5
contra 5, echipa care duce mingea în zona laterală a adversarului, are
un punct marcat;

76
în aceeaşi suprafaţă, cu aceeaşi zonă de marcaj, echipele stau faţă în
faţă, pe două linii, echipate în culori diferite, cu numere pe tricouri,
fiecare jucător având o minge la picior; ia strigarea culorii şi a
numărului de pe tricou, cel apelat devine atacant şi omologul său
apărător. Atacantul va încerca să ajungă în zona laterală a echipei
apărătorului. Antrenorul poate striga 1, 2, 3 sau mai mulţi jucători,
jocul transformându-se în ixl, 2x2, 3x3,4x4, etc.
complex de elemente tehnice realizate separat sau în circuit;
Variante:
• preluare - conducere printre 4 jaloane - şut la poartă;
• preluare urmată de întoarcere SâC** - conducere printre 4 jaloane -
pasă la antrenor;
• conducere printre 4 jaloane - pasă la antrenor - reprimire - fentă de
corp - şut la poartă;
• fentă în faţa unui jalon - conducere printre 4 conuri - şut la poartă;
• alergare printre obstacole - preluarea mingii transmisă de antrenor -
fentă - pasă la coechipier.
Precizări metodice: exerciţiile se pot executa individual sau sub formă de
ştafetă.
B. Mijloacefizice şi psihomotrice
La această vârstă (6-10 ani), mijloacele fizice şi psihomotrice se
referă la dezvoltarea calităţii motrice - viteza şi ai unor indici ai capacităţii
psihomotrice, (coordonare generală şi segmentară, coordonare senzorio-

77
motorie, echilibru, lateralitate podală) prin jocuri de mişcare şi ştafete
specifice jocului de fotbal.
Exerciţii, ştafete si jocuri de mişcare
a) Exerciţii libere
• Stând, ridicare pe vârfuri, coborâre pe călcâie, cu diferite poziţii şi
mişcări de braţe, îndoirea trunchiului înainte cu ducerea braţelor
lateral.
• Stând cu mâinile încleştate la spate jos, mers pe vârfiiri înapoi cu
ochii închişi;
• Stând cu braţele sus, patru paşi înainte cu rotarea braţelor dinainte -
înapoi la fiecare pas, patru paşi înapoi cu rotarea inversă a braţelor;
• Stând depărtat, ducerea braţului stâng la spate, dreptul coroană
deasupra capului, îndoirea piciorului drept în fandare cu arcuire. La
fel în partea opusă. ^
• Stând, rotare de braţe înainte, urmată de ghemuire, ridicare cu un
picior, sprijin înapoi, braţele sus.
b) Exerciţii pe banca de gimnastică
• Mers în echilibru pe bancă cu opriri şi porniri la diferite senmale,
mers pe vârfuri cu întoarceri 180 , deplasare cu pas încrucişat, mers
în patru labe, etc.
• Alergare pe bancă cu prinderea şi aruncarea mingii.
• Alergare cu sărituri peste obstacole aşezate pe bancă.
• Deplasare pe bancă sărind coarda.
c) Exerciţii cu coarda de sărit
• Sărituri pe loc şi cu deplasare înainte, înapoi sau lateral.
• Sărituri pe loc cu schimbarea permanentă a poziţiei picioarelor
(lateral, în faţă, încrucişări, etc.).
• Sărituri cu balansarea alternativă a unui picior înainte sau pendulând
gamba înapoi.
• Sărituri cu genunchiul sus, alternativ cu legănarea corpului, realizată
prin schimbarea greutăţii de pe un picior pe celălalt.
• Sărituri alternative pe un picior şi pe celălalt cu uşoară fandare înainte.

Radulescu si cojocaru [ghidul antrenorului de fotbal] dumitrescu

Radulescu si cojocaru [ghidul antrenorului de fotbal] dumitrescu

Recomendados

Recomendados

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Mais procurados (20)

Semelhante a Radulescu si cojocaru [ghidul antrenorului de fotbal] dumitrescu

Semelhante a Radulescu si cojocaru [ghidul antrenorului de fotbal] dumitrescu (20)

Radulescu si cojocaru [ghidul antrenorului de fotbal] dumitrescu