2 culegere-exercitii

Anca Cazacu Ileana Boteanu
Culegere de exercitii
de dezvoltare personalÃ
Auxiliar didactic
pentru ora de dirigin ieþ
Editura SuceavaGeorge Tofan,
2016
,

1
CAZACU ANCA BOTEANU ILEANA
Culegere de exerciții de dezvoltare personală
Auxiliar didactic pentru ora de diriginție
Editura George Tofan, Suceva
2016

2
Copertă: TABARCEA ISABELA MARIA
Editare text: DUMITRAȘCU GABRIELA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
CAZACU, ANCA
Culegere de exerciţii de dezvoltare personală : auxiliar didactic pentru ora de
dirigenţie / Anca Cazacu, Ileana Boteanu. - Suceava : Editura George Tofan, 2016
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-625-210-2
I. Boteanu, Ileana
371.671:159.9

3
ARGUMENT
Reacţia şcolii – instituție de educație, formare și orientare - la mobilitatea socială şi economică
trebuie să fie de adaptare rapidă a conţinutului, a structurilor şi a funcţiilor sale, de creare a premiselor
favorabile pentru elevi care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa şi
rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului sau a hazardului în alegerea carierei. De aceea,
școala trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin
stimularea intelectuală a elevilor, a aptitudinilor, a atitudinilor şi a trăsăturilor de personalitate.
Asimilată orelor de dirigenție, aria curriculară „Consiliere și orientare“ constituie cadrul
organizat de întâlnire între profesori şi elevi, în care profesorul poate să lucreze nu doar cu
dimensiunea raţional – intelectivă a elevului, ci şi cu cea afectivă, motivaţională, atitudinală şi socială.
Aria tinde să rezolve în prezent, simultan, următoarele aspecte: dezvoltarea personală şi înzestrarea
elevilor cu cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru managementul propriei vieţi, informarea elevilor
privind oportunităţile de educaţie şi formare în România, facilitarea accesului la întreaga ofertă de
educaţie şi formare profesională, sprijinirea bunei inserţii socio-profesionale viitoare a tinerilor,
precum și ameliorarea continuă a procesului de utilizare a resurselor umane de care societatea
dispune. În urma parcurgerii orelor de consiliere şi orientare, elevii vor conştientiza conexiunile între
ceea ce învaţă şi utilitatea cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite pentru viaţa reală. Conştientizarea
transferului de abilităţi şi cunoştinţe în viaţa reală sporeşte motivaţia şi interesul pentru învăţare al
elevilor.
Toate aceste realități ne-au determinat să considerăm că lucrarea noastră este un instrument
util profesorului diriginte. Parcurgând modulele specifice, ea abordează atât o serie de aspecte
metodologice, cu rol de ghid pentru profesori, cât și o suită de teste, exerciții, jocuri, chestionare și
texte pentru dezbatere, într-un format modern, divers, actual și atractiv, aplicabil pe categorii de
vârstă, cicluri de învățământ, interese și necesități.
Autoarele

4
I. AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ
De ce autocunoaştere şi dezvoltare personală …
Autocunoaşterea se referă la procesul de explorare şi structurare a propriilor caracteristici (abilităţi,
emoţii, motivaţii, atitudini, credinţe, mecanisme de apărare şi adaptare, etc.) în urma căruia rezultă
imaginea de sine a persoanei;
Cunoaşterea şi acceptarea de sine sunt variabile fundamentale în funcţionarea şi adaptarea optimă
la mediul social, în menţinerea sănătăţii mentale şi emoţionale;
Acceptarea necondiţionată (indiferent de performanţe) şi gândirea pozitivă (convingerea că fiecare
avem ceva bun) sunt atitudini care favorizează dezvoltarea personală;
Fiecare persoană este valoroasă în sine, are capacitatea de a se dezvolta şi de a-şi alege propriul
destin, de a-şi valida calităţile şi caracteristicile pozitive în măsura în care mediul îi creează condiţiile
de actualizare a sinelui.
Aspecte relevante ale autocunoaşterii:
Imaginea de sine
Stima de sine
Aptitudinile şi abilităţile personale
Motivaţia
Emoţiile şi mecanismele de apărare şi adaptare
Autoeficacitatea percepută
1. IMAGINEA DE SINE
este modul în care o persoana îşi percepe propriile caracteristici fizice, cognitive, emoţionale,
sociale şi spirituale;
este o reprezentare mentală a propriei persoane, un „tablou” în care sunt incluse cunoştinţe despre
sine (abilităţi, comportamente, emoţii, cunoştinţe, valori, etc.) şi care ne ajută să ne reglăm
comportamentul în societate;
Consecinţe ale imagini de sine negative / pozitive
Imagine de sine negativă:
• Scăderea performanţelor şcolare sau la locul de muncă, datorită subestimării resurselor,
neasumării responsabilităţilor;

5
• Relaţii nearmonioase în cadrul familiei (lipsa de respect faţă de sine favorizează lipsa respectului
manifestat faţă de ceilalţi membri din familie; în timpul conflictelor se învinovăţesc excesiv sau
îi critică pe ceilalţi);
• Relaţii deficitare cu cei de aceeaşi vârstă (elevii vor să îşi menţină stima de sine crescută
impunându-se, însa fac acest lucru nerespectând drepturile celorlalţi şi valoarea lor, ceea ce
afectează relaţiile cu aceştia.
Imagine de sine pozitivă:
• Creşterea performanţelor şcolare (persoana îşi estimează corect resursele, îşi asumă
responsabilităţi în conformitate cu cerinţele şi resursele proprii);
• Relaţii armonioase în cadrul familiei (respectul de sine determinat de o imagine de sine pozitivă
favorizează manifestarea respectului din partea celorlalţi; rezolvarea conflictelor este mai simplu
de realizat în condiţiile în care cei implicaţi în conflict nu se autoînvinovăţesc şi nu îi învinovăţesc
pe ceilalţi);
• Relaţii bune cu colegii şi prietenii de aceiaşi vârstă (elevii îşi pot pune în evidentă calităţile fără a
le devaloriza pe ale celorlalţi).
Modalităţi de manifestare a imaginii de sine negative:
• evitare – atitudine de genul “dacă nu încerci nu greşeşti”. Retragerea şi comportamentele timide,
de evitare a confruntării cu problemele sunt indici ai imaginii de sine negative;
• agresivitate defensivă – un elev cu o imagine de sine negativa compensează atacând sursa
frustrării (îl ironizează pe un coleg care a luat o nota mai mare);
• compensare – un elev care nu are succes la unele materii, le minimalizează importanţa şi încearcă
să aibă succes la altele, pe care ajunge să le considere mai importante;
• motivaţie scăzută – un elev cu o imagine de sine negativa va manifesta lipsă de încredere în forţele
proprii. În consecinţă, el va fi mult mai puţin motivat să iniţieze sau să se implice în diverse
activităţi, deoarece nu se va simţi în stare să le finalizeze cu succes;
• rezistenţa – elevii încearcă să îşi „conserve” imaginea de sine şi manifestă rezistenţă la schimbări,
chiar dacă aceste schimbări pot fi în beneficiul lor. Elevii cu o imagine de sine negativă sunt mai
rezistenţi la schimbare, reducând astfel riscul unui eşec în situaţii dificile.
2. STIMA DE SINE
dimensiunea evaluativă a imaginii de sine şi se referă la modul în care ne considerăm ca persoane
în raport cu propriile aşteptări şi cu ceilalţi;
evaluarea imaginii de sine diferă radical de evaluarea comportamentelor;
eşecul adulţilor în a diferenţia între comportament şi persoană au frecvent drept consecinţă formarea
unei stime de sine scăzute;

6
perceperea unui eşec ca simptom al lipsei de valoare este nu doar injustă, ci şi foarte dăunătoare
persoanei. Valoarea unei persoane nu decurge din performanţele realizate de aceasta într-un anumit
domeniu, ci din ansamblul tuturor comportamentelor, acţiunilor şi potenţialităţilor sale trecute,
prezente şi viitoare pe toate palierele vieţii. Un elev poate avea note mici la şcoală, însă să fie în
acelaşi timp o persoana altruistă, respectoasă şi săritoare, trăsături pentru care merită respectul nostru;
copii îşi evaluează imaginea de sine pornind de la părerile şi reacţiile adulţilor. Aprecierile sau
criticile acestora sunt preluate şi interiorizate de către copil, ducând la formarea unei stime de sine
scăzute sau ridicate.
Persoane cu stimă de sine ridicată:
• interpretează situaţiile noi ca fiind provocatoare, nu ameninţătoare;
• preferă independenţa;
• îşi asumă responsabilităţi;
• se implică în rezolvarea unor sarcini noi;
• îşi exprimă adecvat emoţiile pozitive şi pe cele negative;
• îşi asumă consecinţele acţiunilor lor;
• sunt mândre de realizările lor;
Persoanele cu stimă de sine scăzută
• sunt nemulţumite de persoana lor în general;
• evită responsabilităţile sau sarcinile noi;
• se simt lipsite de valoare;
• refuză să îşi asume consecinţele faptelor lor;
• manifestă toleranţa scăzută la frustrare;
• manifestă rezistenţă scăzută la presiunile negative ale grupului;
• îşi exprimă într-o manieră neadecvată emoţiile sau şi le neagă;
• consideră manifestarea emoţiilor o dovadă de slăbiciune;
Creşterea stimei de sine este favorizată de:
crearea în familie şi la şcoală a unor oportunităţi prin care elevul să obţină succes, să îşi identifice
ariile în care este competent şi prin care să îşi exprime calităţile faţă de grupul de colegi şi prieteni;
crearea unor situaţii în care elevul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor celorlalte persoane
(activităţi de voluntariat)
identificarea surselor de suport social (este un tip de ajutor bazat pe o relaţie sau o configuraţie de
relaţii care oferă individului resurse pentru a face faţă responsabilităţilor şi a depăşi obstacolele cu
care se confruntă);
dezvoltarea abilităţilor de comunicare, negociere, rezolvare de probleme şi a celor de a face faţă
situaţiilor de criză;

7
dezvoltarea sentimentului de autoeficacitate (“Şi eu sunt bun la ceva”);
stabilirea unor aşteptări rezonabile, în funcţie de vârsta şi abilităţi;
identificarea unor modalităţi adecvate de exprimare a emoţiilor negative;
acceptarea necondiţionată a propriei persoane şi a celorlalţi;
3. APTITUDINILE
– reprezintă potenţialul unei persoane de a obţine performanţă într-un anumit domeniu.
Tipuri de aptitudini:
a)după nivelul de generalitate:
– aptitudini generale – permit obţinerea de performanţe superioare în mai multe domenii.
Inteligenţa este aptitudinea generală care asigură o performanţă ridicată în toate domeniile, mai ales
cele care presupun achiziţia de noi informaţii şi operare cu acestea.
– aptitudini speciale – permit obţinerea de performanţe superioare într-un număr mai restrâns
de domenii.
b)după domeniul în care se manifestă:
aptitudini cognitive – capacităţile individului implicate în prelucrarea informaţiilor:
• abilitatea generală de învăţare – capacitatea de a dobândi noi cunoştinţe şi de a opera cu ele;
• aptitudinea verbală – capacitatea de a utiliza adecvat lexicul, sintaxa şi de a înţelege texte scrise;
• aptitudinea numerică – capacitatea de a înţelege şi a opera cu conţinuturi numerice;
• aptitudinea spaţială – capacitatea de a reţine şi a opera cu reprezentări mintale spaţiale;
• aptitudinea de percepţie a formei – capacitatea de percepţie a constanţei formei şi a detaliilor
obiectelor şi de discriminare figură fond;
• aptitudinea decizională – abilitatea de a lua decizii corecte şi raţionale;
aptitudinile sociale – capacitatea de a comunica, a stabili contacte sociale şi de a utiliza reguli
sociale pentru menţinerea relaţiilor;
aptitudinile artistice – se refera la aptitudinile necesare pentru reuşita în activităţi de desen, pictură,
grafică;
aptitudinile muzicale – sensibilitate la tonalitatea, amplitudinea, intensitatea, timbrul sunetelor şi
la patern-urile muzicale
aptitudinile fizice – se referă la capacităţile fizice care permit obţinerea succesului în domenii ce
presupun forţă, putere, rezistenţă fizică şi flexibilitate;
Dezvoltarea aptitudinilor presupune în primul rând explorarea eficientă a potenţialului
individual pentru obţinerea unor performanţe cât mai bune.
Performanţa în orice domeniu este dependentă de:
volumul cunoştinţelor din domeniul respectiv;

8
baza de strategii de rezolvare a problemelor specifice domeniului;
metacogniţia sau cunoştinţele care permit utilizarea adaptată şi contextualizată a strategiilor şi
abilităţilor de rezolvare a problemelor domeniului;
4. MOTIVAŢIA
– Se referă la acele stări şi procese emoţionale şi cognitive care pot declanşa, orienta şi susţine
diferite comportamente şi activităţi.
– Motivaţia este un factor important / esenţial al performanţei în activitate.
– Motivaţia determină iniţierea unei activităţi şi persistenţa în realizarea unei sarcini sau
abandonarea ei, fiind unul dintre factorii principali care influenţează performanţa.
Relaţia motivaţie - performanţă
Emoţiile sunt componente motivaţionale care au rolul de a media între intenţia de acţiune şi
implicarea în acţiune, respectiv nivelul de performanţă la care se ajunge. Ele pot amplifica, diminua
sau bloca accesul la resursele cognitive şi energetice:
– emoţii pozitive – favorizează concentrarea, creativitatea, capacitatea de memorare şi de calcul,
rezistenţa la frustrare, efort îndelungat şi ambiguitate conducând la implicarea în activitate şi
obţinerea unor performanţe superioare;
– emoţii negative – blochează capacitatea de concentrare, de memorare şi de rezolvare a
problemelor conducând la comportamente de evitare, neimplicare în activităţi, performanţe
scăzute;
Intensitatea emoţiilor:
– intensitatea scăzută determină o stare de relaxare, nefavorabilă implicării şi susţinerii
energetice a activităţilor, conducând la performanţe scăzute;
– intensitatea ridicată determină de cele mai multe ori o mobilizare energetică excesivă cu efect
de dezorganizare a comportamentului şi a capacităţii de concentrare, poate conduce de
asemenea la obţinerea unor performanţe scăzute;
– intensitatea moderată este cea mai adecvată pentru mobilizarea energetică şi utilizarea
eficientă a cunoştinţelor şi abilităţilor;
Strategii de optimizare cu rol în declanşarea activităţii
– conştientizarea consecinţelor neimplicării în sarcină (ex. pentru activităţi de învăţare –
incultura, şomajul, izolarea, dezamăgirea celor dragi, etc.);
– manipularea consecinţelor – oferirea de recompense pentru angajarea în activitate, respectiv
de penalizări pentru evitarea lor (recompensa se va realiza imediat după efectuarea
comportamentului aşteptat, nu va viza persoana, ci comportamentul);

9
– activarea sau crearea unui context favorabil specific activităţii aşteptate;
– modelarea – motivaţiile pozitive pentru anumite conduite se declanşează prin motivarea
comportamentală (dacă membrii de prestigiu ai grupului se angajează într-o activitate, există
şanse mari să se declanşeze motivaţii pozitive pentru acea activitate la toţi membrii grupului);
– explorarea preferinţelor şi intereselor elevilor;
Exemple de tehnici ce pot fi utilizate în optimizarea motivaţiei pentru declanşarea
activităţii:
– imageria dirijată – elevii trebuie să îşi imagineze ce le-ar plăcea să devină în viitor si de ce ar
avea nevoie pentru a urma traseul profesional ales, astfel aceştia vor fi capabili să se focalizeze
pe propriile dorinţe / aspiraţii şi să devină mai specifici cu ceea ce-şi doresc;
– alegerea unui obiect – simbol al aspiraţiilor sale (ex. un elev poartă mereu cu sine un con de
brad pentru a-i aminti de dorinţa lui de a deveni biolog);
– aplicarea subiectelor predate la situaţii personale – identificarea acelor aspecte predate care se
pot aplica la situaţii curente sau de interes pentru a creşte atractivitatea informaţiei;
– crearea unei imagini mentale motivaţionale (ex. “mă văd în faţa clasei de elevi, predând
copiilor”, “mă văd în halat alb, examinând pacienţi”);
Strategii de susţinere motivaţională
• asigurarea confortului fizic şi psihic bazal;
• creşterea sentimentului eficacităţii personale şi al stimei de sine – reamintirea repetată a situaţiilor
în care elevul a experimentat sentimente de eficacitate;
• formarea unor atribuiri realiste ale succesului şi eşecului – persoanele care atribuie predominant
succesul unor factori externi stabili, iar eşecul unor factori interni stabili vor avea un sentiment al
eficacităţii scăzut şi aşteptări de nereuşită în sarcină, astfel încât există şanse mari de neimplicare
în sarcină “Oricum nu o să reuşesc”; persoanele care fac atribuiri inverse vor avea un sentiment
al autoeficacităţii foarte crescut, aşteptări crescute de reuşită, indiferent de complexitatea sarcinii
şi obstacolele apărute, ceea ce uneori poate duce la lipsa persistenţei motivaţionale “Oricum o să
reuşesc”;
Exemple de tehnici ce pot fi utilizate în optimizarea motivaţiei pentru susţinerea
activităţii
– dezvoltarea unor convingeri adaptative prin dialog intern pozitiv (“Ştiu că pot să obţin mai
mult dacă muncesc mai mult”;
– formularea unor scopuri specifice – stabilirea unui scop realist în raport cu sarcina propusă;
– crearea unei reţele de suport în vederea sprijinirii realizării scopurilor;
– evitarea suprasolicitării printr-un management eficient al timpului;

10
5.EMOȚIILE ȘI MECANISMELE DE APĂRARE / ADAPTARE
Emoţiile sunt trăiri subiective ce rezultă din acordul sau discrepanţa dintre trebuinţele sau
expectanţele unei persoane şi realitate. Sunt stări interne caracterizate prin: reacţii fiziologice, gânduri
specifice şi expresii comportamentale.
Mecanismele de apărare şi adaptare sunt strategii ale psihicului uman de a reduce, controla,
tolera sau înlătura stresul, disconfortul, tensiunea generată de solicitările interne sau externe care
depăşesc resursele persoanei.
Mecanismele de apărare sunt strategii prin care oamenii se apăra de o durere psihică
(anxietate, tristeţe, etc.). Ele se declanşează automat şi inconştient şi sunt îndreptate asupra reducerii
tensiunii.
Mecanismele de adaptare sunt modalităţi conştiente, raţionale de control, şi vizează sursa
stresului.
Principalele mecanisme de adaptare şi apărare:
• anticiparea – anticiparea consecinţelor posibile şi găsirea unor soluţii adecvate la problema data;
• auto-observarea – monitorizarea propriilor gânduri, sentimente, motivaţii, comportamente, şi
selectarea reacţiilor celor mai potrivite;
• sublimarea – canalizarea emoţiilor şi impulsurilor negative în activităţi şi comportamente
acceptabile din punct de vedere social;
• represia – înlăturarea gândurilor negative, a dorinţelor indezirabile, ori amintirilor neplăcute din
câmpul conştiinţei;
• intelectualizarea – implicarea într-o formă de gândire abstractă şi generală, producându-se
distanţarea şi evitarea emoţiilor negative;
• negarea – refuzul de a recunoaşte existenta unei probleme, a unui eveniment neplăcut, stânjenitor;
• regresia – revenirea la comportamente specifice unei vârste mai mici;
• proiecţia – persoana atribuie altcuiva sursa răului pe care îl trăieşte;
• raţionalizarea – persoana produce justificări nerealiste ale comportamentelor sale indezirabile;
• umorul – accentuarea aspectelor ironice şi amuzante ale evenimentului, situaţiei;
• compensarea – deficienţe de natură fizică sau psihică sunt contrabalansate prin dezvoltarea altor
abilităţi.
6. AUTOEFICACITATEA PERCEPUTĂ
reprezintă convingerile oamenilor despre propriile abilităţi necesare pentru atingerea
obiectivelor şi îndeplinirea sarcinilor propuse.
Autoeficacitatea influenţează:

11
• capacitatea individului de a-şi stabili scopuri este influenţată şi de autoevaluarea capacităţilor
proprii.
• credinţele pe care oamenii le au despre propria lor eficacitate determină tipul scenariilor despre
derularea activităţilor (cei care au un nivel ridicat de autoeficacitate vizualizează scenarii cu
rezultate pozitive, pe când cei care nu au încredere în eficacitatea lor crează de obicei scenarii
reprezentând eşecuri).
• atribuiri cauzale – persoanele cu un nivel ridicat de autoeficacitate atribuie eşecurile unor eforturi
reduse, pe când persoanele cu autoeficacitate redusă susţin că eşecurile lor se datorează lipsei
unor abilităţi.
• cei care consideră că deţin controlul în situaţii ameninţătoare, nu au gânduri care le-ar putea
perturba prea mult activităţile; pe când cei care cred că nu sunt în stare să controleze situaţiile
stresante, se caracterizează printr-un nivel crescut de anxietate, percepând multe aspecte ale
mediului ca fiind ameninţătoare şi periculoase.
• din cauza convingerilor despre propriile abilităţi, indivizi pot evita sau nu situaţiile şi activităţile
pe care le consideră incontrolabile (ex: metodele de selecţie şi planificare pentru carieră – cu cât
nivelul autoeficacităţi este mai crescut, cu atât creşte şi numărul posibilelor direcţii de orientare
privind cariera).
REGULI, ROLURI, RESPONSABILITĂŢI
REGULILE sunt prescripţii recunoscute şi acceptate de un anumit grup de persoane legat de “ce se
poate face” şi “ce nu se poate face” în cadrul acelui grup.
Regulile asigură:
– funcţionarea eficientă în cadrul grupului;
– evitarea conflictelor;
– evitarea neînţelegerilor;
– crearea unui cadru care să încurajeze respectul reciproc;
ROLURILE sunt modele de comportament asociate unei poziţii şi reprezintă drepturile şi
responsabilităţile aflate în acţiune şi asigură buna funcţionare a unui sistem social. Rolurile definesc
ceea ce trebuie să facă persoana.
RESPONSABILITĂŢILE sunt sarcinile concrete care revin persoanei conform cerinţelor şi
aşteptărilor faţă de rolul pe care îl ocupă

12
COMPETENŢE GENERALE
Explorarea resurselor personale care influenţează planificarea carierei
VALORI ŞI ATITUDINI
Respect şi încredere în sine şi în ceilalţi;
Aprecierea unicităţii fiecărui

13
Competenţe specifice Teme / conţinuturi Clasa
a IX-a
Clasa
a X-a
Clasa
a XI-a
Clasa
a XII a
1.analizarea relaţiei dintre stima
de sine, imaginea de sine şi
încrederea în sine
2.examinarea caracteristicilor
specifice adolescenţei
Autocunoaştere
-stima de sine: factori care
influenţează formarea stimei de
sine, --strategii de dezvoltare.
Relaţia dintre stima de sine,
imaginea de sine şi încrederea în
sine
X
Schimbare, creştere, dezvoltare
-adolescenţa: caracteristicile
dezvoltării fizice, cognitive,
-emoţionale, dezvoltarea
personalităţii
X
-dezvoltare personală: noţiuni
introductive, principii, relaţia cu
schimbarea
X
1.identificarea relaţiei dintre
valori personale, auto-eficienţă,
auto-eficacitate şi succes
2.elaborarea unui plan de
dezvoltare a resurselor personale
Autocunoaştere
-auto-eficienţă. Auto-eficacitate.
Calităţi şi valori personale.
Pregătirea pentru succes.
X
-starea de bine: dimensiuni, factori,
strategii de menţinere.
X
Managementul resurselor
personale
-planificarea bugetului financiar,
managementul resurselor materiale:
concepte.
X
1.analizarea priorităţilor,
aspiraţiilor, valorilor
personale,calităţilor,
punctelor tari şi scopurilor prin
estimarea resurselor individuale
şi sociale
Autocunoaştere
-auto-eficacitate şi succes. Programe
de dezvoltare a auto-eficacităţii.
X
-(auto)evaluare personală – noţiuni
generale, modalităţi de realizare.
X

14
Competenţe specifice Teme / conţinuturi Clasa
a IX-a
Clasa
a X-a
Clasa
a XI-a
Clasa
a XII a
2.proiectarea unui plan de
acţiune pentru dezvoltarea
personală prin raportarea la
situaţia şi la obiectivele de viitor
Importanţa (auto)evaluării pentru
dezvoltarea personală.
3.aplicarea modalităţilor privind
un management eficient al
resurselor materiale în diverse
situaţii
-autocunoaştere şi explorare
profesională. Programe educaţionale
pentru managementul resurselor
personale.
X
1.(Auto)evaluarea din
perspectiva abilităţilor necesare
integrării profesionale şi sociale
2.elaborarea unui program
personalizat de reuşită personală
şi profesională pe baza unor
structuri negociate
3.aplicarea tehnicilor de
management personal şi
strategiilor pentru
responsabilizare şi pregătire
pentru viaţa de adult
Autocunoaştere
-chestionare, teste şi instrumente
folosite pentru orientarea în
carieră (interoption, BTPAC,
chestionare on-line:
www.go.ise.ro,
www.cognitrom.ro
X
-programe educaţionale de
dezvoltare a stimei de sine, auto-
eficienţei şi auto-eficacităţii în
pregătirea pentru reuşita personală
şi profesională
X
Managementul resurselor
personale
-tehnici de management al resurselor
personale.
Asumarea responsabilităţii şi a
consecinţelor
X

15
Exemple de activităţi de învăţare:
SWOT – elevii vor fi rugaţisă dea exemple de situaţii pentru care trebuie să găsească o soluţie.
Se scrie pe tablă cele patru componente din analiza SWOT sub forma unui tabel, se alege o
situaţie menţionată de către elevii şi li se va cere să dea exemple de puncte tari, puncte slabe,
oportunităţi şi ameninţări specifice pentru situaţia dată.
În continuare fiecare elev va primi o fişă de lucru şi va analiza o situaţie problematică din
perspectiva celor patru componente.
Aotoeficacitate şi succes - elevii sunt rugaţi să se gândească la o persoană de succes şi să
identifice caracteristicile acesteia, se notează pe tablă caracteristicile identificate şi se subliniază rolul
sentimentului de autoeficacitate în obţinerea succesului.
Se discută cu elevii relaţia dintre autoeficacitate şi succes, influenţa autoeficacităţii asupra:
alegerilor realizate, a efortului depus în activitate, a nivelului de stres resimţit.
Se cere elevilor să noteze pe fişa de lucru “influenţa autoeficacităţii” exemple de situaţii în
care sentimentul de aotoeficacitate le-a influenţat comportamentul, din perspectiva celor trei
dimensiuni discutate.
Elevii prezintă câteva exemple, analizarea situaţiilor descrise.
Proiecţii în viitor - elevii vor primi fişa de lucru “proiecţii în viitor” în care vor completa
individual, cu aspecte cât mai concrete, caracteristicile personale prezente şi pe cele dorite/dezirabile
de ei, urmând ca, pe baza fişelor completate, să evalueze distanţa dintre caracteristicile prezente şi
cele dorite.
De asemenea se va analiza în ce măsură caracteristicile dorite sunt realizabile sau nu.
Se poate propune elevilor să reprezinte distanţa dintre caracteristicile actuale şi cele dorite
printr-un desen, pentru a putea surprinde mai bine caracterul realist al proiecţiei realizate în viitor.
Motivaţie şi performanţă – se împart elevii clasei în trei grupe şi se cere să se analizeze în
grup fişa de lucru “motivaţie şi performanţă”, având ca sarcină identificarea componentelor situaţiei
în care se află personajul: gânduri, emoţii, nivel de motivare şi să facă predicţii asupra nivelului de
performanţă pe care îl va atinge personajul descris.
Pe tablă se reprezintă relaţia dintre motivaţie şi performanţă, elevii trebuind să situeze cazurile
pe care le-au analizat pe această schemă.
Se cere elevilor să dea exemple de situaţii de supramotivare, submotivare şi motivaţie optimă
din experienţa proprie şi să se gândească la performanţa obţinută în acea situaţie.
Identificarea împreună cu elevii a unor modalităţi de optimizare a motivaţiei pentru activitate.
Optimizarea motivaţiei – împreună cu elevii sunt identificate modalităţile de manifestare a
motivaţiei / lipsei de motivaţie pentru anumite activităţii.

16
Rugaţi elevii să se gândească la o activitate importantă, pentru care au însă o motivaţie mai
scăzută, se împarte fişa de lucru şi cereţi-le să noteze pe aceasta, activitatea selectată.
Cereţi elevilor să bifeze afirmaţia care descrie cel mai bine problema motivaţională pe care o
întâmpină, iar din lista componentelor cu rol motivaţional să bifeze acele componente care consideră
că stau la baza problemei lor.
Cereţi să argumenteze alegerile făcute.
Discutaţi cu elevii cum pot fi identificate cauzele pentru care nu suntem motivaţi sau suntem
prea puţin motivaţi pentru a realiza o activitate.

17
ACTIVITATEA „Cine sunt eu?”
Obiectiv: Dezvoltarea stimei de sine
Nivel: gimnazial, liceal
Materiale necesare: fişe, lipici, foarfece, creioane, carioca, reviste
Durata: 50 min.
Descriere: Se înmânează fiecărui elev fişa “Cine sunt eu?” şi se pun la dispoziţie materialele. Elevii
primesc ca sarcină realizarea timp de 25 min. a unui colaj/desen care să le ofere celorlalţi o idee despre
cine sunt ei. Pentru realizarea sarcinii elevii pot folosi cuvinte, simboluri, desene la libera alegere.
După realizarea sarcinii se fac grupuri de câte 3-4 elevi în care fiecare va împărtăşi celorlalţi ce a făcut.
Grupurile vor discuta aspectele comune timp de 10 min.
Discutii: În final se reface grupul mare şi se discută timp de 10 min: a fost uşoară/grea sarcina, care
sunt lucrurile comune descoperite, i-a ajutat exerciţiul să se cunoască mai bine etc.
Fişa “Cine sunt eu?”:
CNE SUNT EU?
Dacă aş fi animal aş fi... Dacă aş fi culoare aş fi...
Dacă aş fi pasăre aş fi.... Dacă aş fi floare aş fi...
Dacă aş fi jucărie aş fi... Dacă aş fi instrument muzical aş fi...

18
ACTIVITATEA „Eu şi nota proastă”
Obiectiv: Dezvoltarea capacităţii de autoanaliza a rezultatelor; dezvoltarea capacităţii de apreciere şi
utilizare a potenţialului propriu.
Materiale necesare: coli A4, creioane
Durata: 50 min.
Descriere: Elevii se împart în patru echipe. Prima descoperă cauzele care determină obţinerea
rezultatelor nesatisfăcătoare, a doua descoperă soluţii pentru evitarea notelor proaste, a treia
improvizează o scenetă care să reflecte relaţiile profesor-elev, a patra desenează elevul care a primit
o notă proastă şi exprimă prin imagini/simboluri gândurile acestuia.
Se trece apoi la prezentarea rezultatelor la care au ajuns echipele.
Discuții: Profesorul sintetizeaza informatiile si pune problema existenţei unui program zilnic al
elevului care să-i asigure o pregătire optimă şi o viaţă echilibrată.

19
ACTIVITATEA „Diploma mea”
Obiectiv: Dezvoltarea stimei de sine
Materiale necesare: fișe, creioane
Durata: 50 min.
Descriere: Fiecare elev primeşte o fişă cu titlul „Diploma mea” pe care o completează.
După completarea fişei, se împart elevii pe grupuri de 4-5 și impartasesc cele scrise, cei care doresc
o prezintă clasei.
Discutii: Profesorul îndrumă elevii să surprindă că fiecare are aspecte pozitive și lucruri importante
în comun.
Fişa „Diploma mea”:
DIPLOMA MEA
1. Cea mai importantă realizare din viaţa mea ___________________________________________
________________________________________________________________________________
2. Cel mai important succes din viaţa mea _____________________________________________
________________________________________________________________________________
3. Cel mai important eveniment din viaţa mea___________________________________________
________________________________________________________________________________
4. Cel mai important obiectiv realizat_________________________________________________
________________________________________________________________________________
5. Cea mai importantă decizie pe care am luat-o _________________________________________
________________________________________________________________________________
6. Cele mai importante persoane din viaţa mea__________________________________________
________________________________________________________________________________

20
ACTIVITATEA „Cartea de vizită”
Obiective:
- autocunoaştere, dezvoltarea stimei de sine
- dezvoltarea abilităţilor de auto-prezentare
Materiale: hârtie, creion
Durată: 50 minute
Descriere:
Exerciţiul se mai poate numi şi „Anunţul personal”. Elevii primesc instrucţiunea de a realiza
un anunţ în care să se descrie pe scurt, în ideea obţinerii unui beneficiu. Instrucţiunea poate viza fie
realizarea unui anunţ de tip „de vanzare”, în care să fie scoase în evidenţă calităţile şi trăsăturile de
personalitate utile într-o relaţie interpersonală, fie realizarea unui anunţ pentru obţinerea unei slujbe,
caz în care vor fi evidenţiate abilităţile şi capacitatea de muncă, de relaţionare în echipă, aportul pe
care autorul „anunţului” l-ar putea aduce companiei / instituţiei etc. Este important ca descrierile să
nu conţină exagerări mari sau denaturări flagrante ale realităţii, fiind totuşi accentuate calităţile
fiecăruia.
Discuții: Discutați despre importanța autoprezentării pentru a avea succes în relațiile interpersonale,
ce important e sa știi să te „vinzi”.
Încercaţi să nu judecaţi critic anunţurile personale ale elevilor şi nu le permiteţi nici celorlalţi
elevi să facă acest lucru;
Nu obligaţi pe toţi elevii să-şi prezinte anunţul în faţa clasei şi spuneţi acest lucru la începutul
orei. Pentru unii autodezvăluirea este mult mai dificilă decât pentru alţii. Asiguraţi-vă totuşi că toţi
elevii participă în mod serios la exerciţiu.

21
Consilierea de grup. Exerciții
1. Povestea seminței
Pas 1: Relaxați-vă, simțiți-vă liberi. Veți primi un dar. Chiar acum aveți în palmă niște
semințe. Sunteți semințe. Scrieți povestea acestei semințe.
Pas 2: Grupați-vă pe echipe de maximum 5 persoane, împărtășiți-vă povestea personală, apoi
alegeți pentru expunere o poveste.
Pas 3: reprezentanții echipelor prezintă pe rând povestea personală în fața grupului.
Pas 4: se alege cea mai frumoasă și emoționantă poveste prin votul grupului. Se afisează în
sala de curs pe panoul cu materiale realizate de cursanți.
Timp de lucru: 40 de minute
Scopul activității: autocunoaștere si dezvoltare personală prin intermediul metaforei.
Intercunoaștere.
Materiale: fișa cu întrebări de sprijin
Se dau participanților fișe cu întrebări de sprijin pe baza cărora să-și structureze propria
poveste.
Întrebări de sprijin :
Cum se numesc semințele ?
Ce fel de semințe sunt ?
Au nevoie de îngrijire ?
Le plantați ? Unde ?
Cum este mediul în care le plantăm ?
Ce familie au semințele ? De unde provin ?
Ce nevoi au semințele ?
Ce vise, dorințe au semințele ?
Descrieți cei 7 ani de acasa ai plantei care s-a dezvoltat.
Cu ce semințe, plante se reunește/împrietenește ?
Descrie cea mai frumoasă experiență a semințelor plantei ?
2. Povestea unui succes
Pas 1 : Gândiți-vă la o reusită personală care v-a făcut să vă simțiți bine.
Retrăiți acest succes și răspundeți la urmatoarele întrebări :
– Ce anume te-a făcut sa te simți cel mai bine ?
– Ce ai învățat ? Ce calități ai folosit ?

22
– Dacă cineva te-ar fi privit, ce-ar fi putut spune despre ce ai făcut ?
– Cum ai interacționat cu ceilalți ?
– Dați un nume poveștii personale.
Pas 2 : dupa ce cursanții au scris propria poveste, se dau cursanților cartonașe de diferite culori
și aceștia trebuie să se grupeze după culorile primite : bleumarin, verde, roșu, galben și roz.
Pas 3 : membrii fiecărui grup împărtășesc povestea personală grupului. Aleg o poveste care
să fie prezentată întregului grup.
Pas 4 : un delegat al fiecărui grup prezintă grupului mare povestea personală, iar cursanții
identifică din poveste resursele, calitațile personale care l-au ajutat să reușească. Pe o foaie de
flipchart sau pe tablă un delegat al grupului scrie numele prezentatorului, numele poveștii și calitățile
identificate de grupul mare.
numele poveștii resurse personale/calități
Observație : în interiorul desenului se scrie numele prezentatorului/delegatului.
Materiale: foi albe de hârtie, cartonașe de diferite culori, markere sau carioca.
3. Mașina timpului
Vă propun un exercițiu care să investigheze propriile nevoi, dorințe și mai ales scopurile personale.
Închideți ochii, relaxați-vă și respirați adânc.
– Imaginați-vă că vă urcați în mașina timpului și călătoriți în viitor spre o destinație știută doar
de voi. Ca să ajungeți la destinație va trebui să străbateți un traseu temporal personal presărat
cu obstacole. Poate că va fi nevoie să faceți opriri. Pentru a ajunge cu bine la destinație aveți
nevoie de valiza cu resursele personale.
– dacă ați reușit să vă imaginați toate aceste lucruri veți primi o foaie de hârtie pe care să scrieți
sau desenați acest scop (desen, metaforă) în colțul dreapta sus.
– apoi desenați spre acel scop un traseu temporal ascendent pe care calatoriți și imaginați-vă
drumul pe care îl parcurgeți.
– desenați pașii pe care trebuie să-i faceți pentru a putea ajunge în stația următoare.
– de ce resurse aveți nevoie pentru a putea ajunge la destinație? De câte opriri este nevoie ?
– cum este drumul ? Greu, ușor ?

23
Dacă ați reușit să terminați, cine dorește să înceapă ?
Văd că ai ajuns la destinație. Ce resurse ai folosit din valiză ? De ce ai mai avea nevoie ?
Puteți da o retetă a succesului ? Ca să reușesc am nevoie de…
Materiale: fișa „Valiza cu resurse”, foi albe de hârtie, un obiect simbolic (jucărie, bățul înțelepciunii,
piatra, etc.), markere
4. Cercul convorbirilor
Oamenii au elaborat din cele mai vechi timpuri activități care aveau drept scop acordarea de ajutor.
O astfel de activitate este „Cercul convorbirilor”. Un cerc al convorbirilor este o modalitate de a
„împărtăși povești”. Poveștile pot fi despre experiențe, valori, credințe, speranțe, durere, spiritualitate
sau o cale simplă de a exprima semnificații privind propria viață.
Proceduri pentru Cercul Convorbirilor:
Formați un cerc și alegeți un conducător (de obicei un consilier sau persoana cea mai în vârstă). Un
cerc al convorbirilor poate fi alcătuit din minimum 4 participanți.
Conducătorul începe să vorbească. Atunci când termină de vorbit el dă următorului vorbitor un obiect
(o piatră, un băț, un obiect simbolic, etc.)
Fiecare persoană are ocazia să vorbească despre orice dorește, atâta vreme cât ține în mână obiectul.
Când termină înmanează obiectul următorului vorbitor. O persoană care nu spune nimic dă obiectul
mai departe. Câteodată obiectul este înmânat și a doua oară sau de mai multe ori. Conducătorul
închide cercul atunci când nu mai dă obiectul mai departe.
Reguli pentru cercul convorbirilor:
Când o persoană vorbește, toți trebuie să tacă.
Fiecare persoană poate să spună orice „poveste” dorește.
Conducătorul răspunde de înmânarea obiectului, se asigură că se ascultă fiecare participant și închide
cercul. Ceilalți respectă acțiunile conducătorului.
Nimeni nu murmură sau nu vorbește în timp ce vorbesc ceilalți. Dacă acționezi astfel înseamnă ca ești
nerespectuos.
În cerc nu se stă de vorbă. Scopul poveștii este de a deschide noi perspective altor persoane, de a-ți
spune povestea și de a ști ca ești ascultat de ceilalți cu respect.
Autoaprecierea atunci și acum
Răspundeţi la următoarele întrebări referitoare la experienţele pe care le-aţi avut în copilărie.

24
Dacă nu aţi fost crescuţi de părinţi, scrieţi în numele persoanelor care v-au crescut.
1.Ce mesaje pozitive aţi primit de la mama şi / sau tata?
……………………………………………….………………………………………………………
2.Ce mesaje negative aţi primit de la mama şi / sau tata?
…………………………………………………………………………………………………………
3.Ce mesaje referitoare la propria persoană aţi primit în şcoală?
…………….…………………………………………………………………………………………
4.Ce factori v-au ajutat să vă dezvoltaţi autoaprecierea?
………………………….……………………………………………………………………………
5.Ce alţi factori v-au afectat negativ autoaprecierea?
………………………..………………………………………………………………………………
7.Ce mesaje pozitive vă mai influenţează şi astăzi?
…………………………………………………………………………………………………………
Completaţi următoarele fraze:
Ca elev, autoaprecierea mea este………..………………………………..……………………………...
Cinci lucruri care îmi plac la mine sunt:
1. ………………………………………………………………………………………..................
2. …………………………………………………………………………………………………..
3. …………………………………………………………………………………………………..
4. …………………………………………………………………………………………………..
5. ………………………………………………………………………………………………......
Cinci lucruri pe care le-am realizat sunt:
1. ………………………………………………………………………………………..................
2. …………………………………………………………………………………………………..
3. …………………………………………………………………………………………………..
4. …………………………………………………………………………………………………..
5. ………………………………………………………………………………………………......

25
Cinci moduri în care am grijă de propria mea persoană sunt:
1. ………………………………………………………………………………………..................
2. …………………………………………………………………………………………………..
3. …………………………………………………………………………………………………..
4. …………………………………………………………………………………………………..
5. ………………………………………………………………………………………………......
Calităţile cu care mă mândresc sunt:
……………………………………………………………….………………………………………….
Câteva moduri în care pot să-mi îmbunătăţesc autoaprecierea sunt:
………………………………………………………………………………………………….………
Îmbunătăţirea autoaprecierii ar presupune:
………………………………………………………………………………………………….………

26
HARTA INIMII
Se desenează o inimă şi se împarte în 4 cadrane. Fiecare cadran va fi completat după cum urmează:
1. Scrie trei calităţi ale persoanelor tale preferate.
2. Scrie trei lucruri din viaţa ta pe care ţi-ar plăcea să le schimbi.
3. Scrie trei lucruri pe care le faci bine.
4. Scrie trei cuvinte care ţi-ar plăcea să fie spuse despre tine.
Apoi se formează grupuri de lucru de 4-5 persoane şi se discută conţinutul fişelor cu inima fiecăruia.
La final se va răspunde la întrebări precum:
– Ce aţi învăţat despre voi înşivă?
– V-a surprins vreun raspuns de pe vreun formular?
– Aţi descoperit ceva nou despre cei din grupul vostru?
TORTUL REALIZĂRILOR PERSONALE
Fiecare participant al grupului desenează un tort cu un număr de lumânari egal cu vârsta sa. Pentru
fiecare lumânare va nota achiziţiile sau realizările din acel an de viaţă. Își prezintă fiecare tortul
personal, iar la final au loc discuţii cu feed-back şi identificări legate de realizările personale în raport
cu ale celorlalţi.
ROLURI PERSONALE
Se lucrează pe fişe, fiecare persoană notând toate rolurile pe care le are (de elev, fiu/fiică,
nepot/nepoată, prieten/ă, etc.). În dreptul fiecărui rol va trebui să identifice calităţile personale în
raport cu acel rol (ex: ca prieten sunt devotat, de încredere). Apoi au loc discuţii căutând să se obţină
cât mai multe exemple care definesc respectivele calităţi.
DAC-AȘ FI…
Se solicită ca fiecare din grup să-si aleagă pe rând mai multe obiecte sau animale cu care se identifică,
justificându-si alegerea. Ex:
– Dac-aş fi o floare, aş fi … pentru că… ,
– Dac-aş fi un animal, aş fi… pentru că… ,
– Dac-aş fi o formă de relief, aş fi… pentru că… .
Imaginează-ţi că eşti o floare. Ce floare ai vrea să fii? Povesteşte-ne despre această floare. Spune-ne
de ce ai ales-o?

27
POVESTEA COPILĂRIEI
Toţi participanţii se vor gândi la povestea şi la personajul care i-a impresionat în copilărie. Vor alege
prima poveste care le vine în minte şi îi vor spune titlul şi personajul. În continuare vor răspunde la
următoarele întrebări.
• Ce te-a impresionat la poveste?
• Prin ce te identifici cu personajul?
• Cu ce perioada din viaţa ta seamană povestea? / cu ce experienţă a ta rezonează povestea?
• Care este emoţia personajului?
• Cum se simte el?
• Când te-ai simţit ca el?
• Schimbă povestea! Tu esti autorul. Cum arată povestea scrisă de tine?
• Ce spune povestea aleasă si schimbarea ei despre tine în termeni de nevoi si temeri?
• Ce te-a făcut să spui asta despre tine? / să te numesti aşa?
La final, fiecare va primi feed-back din partea grupului şi identificări (dacă mai sunt şi alţii care au
trecut prin experienţe similare sau privesc lucrurile din aceeaşi perspectivă)
Exerciţii pentru conştientizarea valorilor personale
1. Imaginaţi-vă că aţi câştigat 100 000 euro la loto. Scrieţi apoi pe o foaie de hârtie, cât mai
detaliat, ce aţi face cu aceşti bani. Gândiţi-vă apoi ce v-a determinat să repartizaţi banii astfel. Ce este
important pentru dvs. în viaţă?
2. Când veţi ajunge la bătrâneţe, ce v-ar plăcea să vă puteţi spune despre viaţa pe care aţi trăit-o
până atunci?
3. Amintiţi-vă de o decizie mai dificilă cu care v-aţi confruntat. Când aţi optat pentru varianta
aleasă, care au fost factorii, valorile care au contat pentru dvs.?
4. Imaginaţi-vă că intraţi într-un magazin magic de unde puteţi cumpăra absolut orice, adică
orice vă puteţi reprezenta. Dacă aţi ajunge într-un astfel de magazin, ce produse aţi pune în coş?
5. Citiţi cu atenţie lista de mai jos, ce cuprinde mai multe valori. Extrageţi-le pe cele pe care le
consideraţi mai importante şi apoi ierarhizaţi-le. Dacă simţiţi nevoia, puteţi adăuga orice altă valoare
pe care o consideraţi importantă. Lista este doar orientativă.

28
Listă de valori:
Autenticitate
Creativitate
Siguranţă
Generozitate
Bunătate
Autoritate personală
Ambiţie
Colegialitate
Credinţă
Demnitate
Respect
Sinceritate
Prietenie
Responsabilitate
Libertate
Distracţie
Muncă
Succes
Realizare profesională
Dragoste
Înţelepciune
Cinste
Curaj
Optimism
Frumuseţe
Fidelitate
Toleranţă
Sănătate
Autorealizare
Utilitate Răbdare
Diversitate
Comunicare
Omenie
Linişte
Cunoaştere
Înţelegere
Ambiţie
Apreciere
Egalitate
Integritate
Pace
Perseverenţă
Eroi și eroine
Instructaj:
„Oferiþi-vă câteva momente și gândiþi-vă la un erou preferat; poate fi un bărbat, poate fi o
femeie. Important este să fie un erou sau o eroină pe care voi o apreciați sau care vă place din anumite
puncte de vedere. Amintiți-vă felul în care acesta sau aceasta vorbește, se mișcă, se comportă sau are
anumite idei sau valori care-i coordonează viața. Reamintiți-vă ce vă place, ce vă fascinează la acest

29
personaj sau ce puncte slabe îi gasiți, evident dacă are și așa ceva. Sunteți gata? (Lasă câteva momente
participanților la grup pentru a-și contura o imagine cât mai clară despre eroul ales sau eroina aleasă.)
Din acest moment deveniți chiar eroul sau eroina pe care voi l-ați ales sau ați ales-o. Vă invit sa
mergeți câțiva pași prin încăpere, încercând să vă faceți simțită prezența printre ceilalți invitați astăzi
aici. Iar apoi, vă propun fiecăruia să vă prezentați într-o manieră personală întregii adunări.”
Strategii de valorificare a experienței:
Încurajează participanții să intre cât mai bine în rolul personajului ales de ei și, împreună cu
ceilalți participanți la grup, să ofere fiecare mai multe informații despre personaj. Stimulează foarte
mult expresivitatea gestică și posturală, precum și interacțiunea cu celelalte personaje.
După desfășurarea tuturor prezentărilor oferă adolescenților o foaie de hârtie A 4 și 5-7 minute
în care să identifice și să enumere afinitățile și deosebirile dintre ei și personajul ales.
Fotografie de familie
Materiale necesare: coli albe A4, scoici, cristale, pietre, frunze, crenguțe, flori, castane, semințe.
Durata: 40 de minute
Instructaj:
„Gândiți-vă pentru o clipă la familia voastră. Opriți-vă, pe rând, la fiecare membru al familiei
voastre și observați-l cu atenție! Cum este el? Ce-l caracterizează? Cum este relația voastră cu el? Ce
vă atrage sau nu vă atrage la el? Sunt lucruri care vă apropie sau vă țin realmente departe unul de
celălalt? Încercați să aveți o imagine cât mai clară a fiecărei persoane din familia voastră. Și, dacă
tabloul este complet, vă invit să vă îndreptați către materialele din centrul sălii: scoici, cristale, pietre,
frunze, crenguțe, flori, castane, semințe și cu ajutorul lor să realizați pe spațiul foii de hârtie din fața
voastră o fotografie reprezentativă pentru familia din care proveniți. Faceți în așa fel încât să redați o
imagine cât mai fidelă a familiei voastre, găsind elementele care ar putea să definească cel mai bine
fiecare membru al familiei.”
(Oferă timp suficient adolescenților pentru a realiza tabloul familial.)
„Priviți acum fotografia realizată și observați modul în care vă situați voi față de ceilalți
membri ai familiei voastre. Încercați să aflați ce vă determină să stați la o distanță mai mare sau mai

30
mică de fiecare membru al familiei voastre. Care este relația voastră cu ei și care sunt trăirile voastre
în raport cu ei?”
Solicită participanților să prezinte celorlalți, pe rând, familia lor. Încurajează-i să se exprime
cât mai deschis și să observe trăirile pe care le au atunci când prezintă fiecare personaj în parte.
Prezentarea unor membri ai familiei va fi poate însoțită de emoții pozitive, în timp ce prezentarea
altora de emoții negative. Ajută-i să conștientizeze care sunt acele comportamente ale parinților,
fraților sau bunicilor care îi bucură sau îi întristează. Nu uita să ai în vedere următoarea grila de
întrebări, pentru a-i ajuta pe adolescenți să conștientizeze comportamente specifice de sex-rol:
• Care sunt comportamentele specifice fiecărei persoane din familia ta?
• Care sunt comportamentele comune și diferențele exercitate de persoanele de gen feminin din
familia ta?
• Care sunt comportamentele comune și diferențele exercitate de persoanele de gen masculin
din familia ta?
• Corespund comportamentele membrilor familiei tale unor stereotipuri de gen în adoptarea
rolurilor familiale? Daca da, care sunt acelea?
Moștenire de familie
Materiale necesare: coli albe A4, creioane colorate, carioca, markere.
Durata: 40 de minute.
Instructaj: „Vă invit să vă îndreptați din nou cu gândul către parinții voștri. Priviți-i cu ochii minții
și amintiți-vă cum sunt ei, ca mamă și ca tată, ca oameni, cu calități și cu defecte. Îndreptați-vă acum
către creioanele colorate din fața voastră, luați câte o coală albă și redați cu ajutorul cuvintelor sau al
diferitelor simboluri, desene, trăsăturile pozitive ale mamei și tatălui vostru, calitățile pe care voi le
apreciați la ei. Ce trasătură descrie cel mai bine personalitatea mamei? Ce are ea unic? Dar tatăl vostru
prin ce se definește cel mai bine? Observați în tot acest timp care sunt trăirile voastre atunci când
desenați sau notați toate aceste trăsături care vă plac la parinții voștri. Iar acum, vă invit să prezentați,
pe aceeași coală de hârtie, acele trăsături care vă displac la parinții voștri. Și fiți, de asemenea,
constienți de emoțiile pe care le trăiți atunci când le evidențiați, într-o formă sau alta, pe spațiul foii.
Poate că unele dintre ele v-au creat de-a lungul timpului unele neplăceri: v-au întristat, v-au supărat,
v-au speriat, v-au frustrat sau v-au revoltat. Amintiți-vă toate aceste neplăceri si încercați să le

31
conturați și pe ele pe foaia de hârtie. Pe masură ce creionați toate aceste stări, lăsați mâna voastră să
exprime cât mai bine toate trăirile pe care le aveți.
Iar acum, când sunteți profund constienți de ceea ce apreciați sau respingeți la părinții voștri,
vă invit să luați o nouă foaie de hârtie și s-o împărțiți în patru cadrane după urmatorul model:
Ce am moștenit de la părinții mei? Ce mi-ar plăcea să moștenesc?
Ce ar fi cel mai neplăcut să moștenesc? Ce mi-ar plăcea să moștenească copiii mei?
Completați cu ajutorul creioanelor colorate fiecare cadran. Observați cu atenție gândurile care
vă trec prin minte și emoțiile asociate lor odată cu fiecare linie trasată pe foaia de hârtie.”
(Realizează acum grupuri de câte patru participanți, având drept criteriu principiul
proximității.)
„Recitiți acum fiecare cadran și împărtășiți ceea ce ați notat colegilor din grupul vostru. Fiți
atenți și remarcați asemănările și deosebirile dintre voi.”
Oferă participanților 10-15 minute pentru a putea discuta despre „moștenirea lor de familie”
la nivelul grupului de patru persoane. Reunește apoi grupul mare, centrându-l mai ales pe analiza
celui de-al treilea cadran: „Ce ar fi cel mai neplăcut sa moștenesc?” Ajută-i pe adolescenți, prin tehnici
specifice analizei personale de tip experiențial, să lucreze relația cu parinții lor, pornind de la aceste
lucruri care le displac, pentru a obține o mai bună acceptare a acestora și, implicit, o mai bună
acceptare și asumare a propriei identități de gen.
Metoda SWOT de autocunoaştere
1. Cereţi elevilor să dea exemple de situaţii pentru care trebuie să găsească o soluţie, să
depăşească obstacole. Scrieţi pe tablă cele patru componente din analiza SWOT* sub forma unui
tabel şi explicaţi conţinutul acestor componente. Alegeţi una din situaţiile menţionate de elevi și
cereţi-le să dea exemple de puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări specifice pentru
situaţia dată.
2. Împărţiţi elevilor fişele de lucru şi cereţi-le să lucreze individual pentru a analiza situaţia
problematică din perspectiva celor patru componente. Explicaţi faptul că fiecare persoană prezintă
puncte tari şi puncte slabe în raport cu anumite situaţii şi că acestea diferă de la o persoană la alta.

32
3. Solicitaţi elevilor să prezinte colegului de bancă modul în care au analizat situaţia. Sugeraţi
elevilor să îşi ofere reciproc feedback şi eventual sugestii pentru completarea analizei.
4. Discutaţi cu întreaga grupă despre rolul pe care îl are analiza SWOT a unei situaţii pentru
procesul de autocunoaştere.
* O metodă eficientă de autocunoaştere este analiza SWOT care presupune identificarea de
către elev:
S - strenghts – a cât mai multe puncte tari în personalitatea, convingerile, atitudinile şi
comportamentele sale (de exemplu: sunt vesel şi optimist, am mulţi prieteni, iubesc animalele, am
umor, dorm mult, mă simt iubit de cei din jurul meu, etc.). Este important ca elevul să nu considere
„puncte tari” doar calităţi deosebite sau succese mari(de exemplu: sunt primul în clasa, am câştigat
un concurs de atletism);
W - weaknesses – a două sau trei puncte slabe pe care ar dori să le diminueze sau chiar să le
elimine (de exemplu: mă enervez uşor, sunt dezordonat). Este important ca elevii să se focalizeze la
un anumit moment doar pe una, două, maxim trei neajunsuri personale, în scopul de a încerca să le
depăşească şi a nu se simţi copleşit de ele. Este importat să evităm etichetarea lor ca defecte; cuvântul
neajuns sau punct slab permite elevului să perceapă posibilitatea de remediere;
O - opportunities – a oportunităţilor pe care se poate baza în dezvoltarea personală (de exemplu:
am un frate mai mare care mă ajută, am prieteni suportivi, am părinţi care mă iubesc, am camera mea,
am acces la informaţii). Este important ca acestea să fie identificate şi ca elevul să conştientizeze
modul în care pot şi trebuie să fie folosite;
T - threats – a ameninţărirlor care pot periclita formarea unei stime de sine pozitive ( de
exemplu: conflicte în familie, situaţie financiară precară, boală cronică). Poate fi discutat modul în
care aceste ameninţări pot să influenţeze stima de sine şi măsura în care sunt ameninţări reale sau
imaginare. De asemenea, elevul poate identifica şi căile prin care pot fi ele depăşite.
Fişa de lucru - SWOT
Situaţia problematică:
Puncte tari Puncte slabe: Oportunităţi: Ameninţări:

33
Cine sunt eu? (2)
1. Cereţi elevilor să răspundă la întrebarea : „Cine sunt eu?” pe un bileţel. Strângeţi bileţelele şi
notaţi pe tablă răspunsurile elevilor încercând o grupare a acestora (de exemplu, aspecte legate
de gen: fată/băiat; aspecte legate de roluri sociale: fiu, frate, nepot, prieten, coleg; aspecte
legate de caracteristici de personalitate: vesel, optimist, conştiincios, etc.). Cereţi elevilor să
vă ajute în gruparea răspunsurilor. În funcţie de categoriile identificate, completaţi împreună
cu elevii lista caracteristicilor care descriu identitatea unei persoane (gen, vârstă, nume, rol,
etc.).
2. Împărţiţi fişele de lucru. Solicitaţi elevilor să completeze fişa de lucru cu cât mai multe
caracteristici care definesc propria lor identitate. Lăsaţi-i să lucreze individual aproximativ 10 min
3. Încheiaţi activitatea prin analiza răspunsurilor elevilor. Discutaţi cu elevii despre dezvoltarea
identităţii* şi aspecte ale acesteia.
*Puteţi să le spuneţi că: „Propria noastră identitate se dezvoltă prin interacţiuni cu ceilalţi şi cu
diverse situaţii (exemplu: familia are un impact major în formarea identităţii, fiind mediul în care
învăţăm şi ne dezvoltăm din primii ani ai vieţii). Atunci când începi şcoala identitatea ta este de elev;
dacă faci parte dintr-o echipă sportivă, te identifici ca membru al aceleaşi echipe; dacă îţi rezolvi
sarcinile cu seriozitate, poţi spune despre tine că eşti o persoană conştiincioasă.
Fişa de lucru - Cine sunt eu?
EU
SUNT…

34
Actele de identitate
1. Spuneţi-le elevilor că în această activitate veţi discuta câteva aspecte legate de propria
identitate. Explicaţi-le că în societatea noastră există o serie de acte prin care cineva poate fi
identificat de către persoane oficiale. Câteva dintre acestea sunt: certificatul de naştere, cartea
de identitate, paşaportul. Ele cuprind anumite informaţii despre identitatea noastră, însă nu
toate aspectele importante ale propriei identităţi.
2. Cereţi-le elevilor să spună care sunt „actele de identitate” pe care le deţin la această vârstă şi
ce elemente de identitate cuprind ele (certificat de naştere, carnet de elev, etc.).
3. Spuneţi-le elevilor că alte aspecte ale identităţii unei persoane se pot exprima prin simboluri,
cum ar fi: semnătura, ştampila, insigna, un desen reprezentativ, etc. Solicitaţi-le elevilor ca pe
o coală albă să facă schiţa unui tricou personalizat (care cuprinde un simbol al identităţii lor).
4. Rugaţi elevii să prezinte colegilor simbolurile alese şi să motiveze alegerea.
Fereastra lui Johari
1. Împărţiţi elevilor fişele de lucru şi explicaţi ce semnificaţie are fiecare zonă din model*.
2. Cereţi elevilor să completeze individual zonele I şi III.
3. Solicitaţi elevii să-şi aleagă un coleg care să-i ajute în completarea zonelor II.
I. Deschis către mine – cuprinde acele informaţii care îmi sunt accesibile atât mie cât şi celorlalţi.
II. Închis către mine – cuprinde informaţii pe care ceilalţi le-au sesizat la mine, fără ca eu să fiu
conştient de ele. Astfel o persoană poate afla mai multe despre sine prin atenţia acordată feed-back-
ului pe care îl dau celelalte persoane.
III. Închis către alţii – cuprinde informaţii pe care numai eu le conştientizez şi le ştiu despre mine,
dar nu sunt dispus să le exteriorizez; ele sunt inaccesibile pentru celelalte persoane. Aceste
informaţii devin publice doar în situaţia în care persoana doreşte acest lucru, prin auto-dezvăluiri.
IV. Blocat – cuprinde informaţii care nu îmi sunt accesibile nici mie, nici celorlalţi. Pot accesa aceste
informaţii, pot să aflu mai multe despre mine, doar prin activităţile de autocunoaştere.
De reţinut!
Cu ajutorul acestei activităţi veţi putea descoperi stilul de autodezvăluire al elevilor şi
receptare a feed-back-ului de la alţii.
Stiluri:
Stilul I – descrie o persoană care nu este receptivă la feed-back-ul celorlalţi, dar nu este nici interesată
să facă dezvăluiri personale.

35
Stilul II - descrie o persoană care este deschisă la primirea de feed-back-uri de la celelalte persoane,
dar nu este interesată în auto-dezvăluiri voluntare. O astfel de persoană este reţinută în auto-dezvăluiri
pentru că nu are încă suficientă încredere în ceilalţi. Poate să fie deschisă şi să-şi asculte interlocutorul
fără însă a se exprima pe sine foarte mult.
Stilul III - descrie persoanele care sunt libere în auto-dezvăluiri, dar care nu încurajează feed-back-ul
celorlalţi. Ca şi persoanele care se încadrează la stilul II, acestea, în general, nu au încredere în opinia
celorlalţi, reducând capacitatea de autocunoaştere.
Stilul IV - descrie o persoană care este deschisă la auto-dezvăluiri şi la primirea de feed-back din
partea celorlalţi. Are încredere în opinia celorlalţi şi în opinia personală, devenind un bun
comunicator.
Fişa de lucru - Fereastra lui Johari
Informaţii pe care le ştiu
despre mine
Informaţii pe care nu le
am despre mine
Informaţii
accesibile altora
I. Deschis către mine II. Închis către mine
Informaţii
inaccesibile altora
Închis către alţii IV. Blocat
Chestionar pentru identificarea nivelului stimei de sine
1. Citiţi elevilor cele 14 afirmaţii pentru identificarea nivelului stimei de sine*. Scrieţi pe tablă
variantele de răspuns .
2. Fiecare elev va însuma propriile răspunsuri pentru identificarea nivelului stimei de sine.
*Stima de sine este o dimensiune fundamentală pentru orice fiinţă umană, indiferent că este copil,
adult sau vârstnicul; indiferent de cultură, personalitate, interese, statutul social, abilităţi. Ea se referă
la modul în care ne evaluăm pe noi înşine, cât de „buni” ne considerăm comparativ cu propriile
expectanţe sau cu alţii. Valenţa sa pozitivă este sentimentul de autoapreciere şi încredere în forţele
proprii. O stimă de sine pozitivă şi realistă dezvoltă capacitate de a lua decizii responsabile şi
abilitatea de a face faţă presiunii grupului.

36
Fişa de lucru - Chestionar pentru identificarea nivelului stimei de sine
Pentru a vă putea evalua nivelul stimei de sine, vă oferim u chestionar. Acesta cuprinde 14 afirmaţii,
cărora v a trebui să le acordaţi note pe o scală de la 1 la 8, în funcţie de cum vi se potriveşte, astfel:
1 – deloc, 2 – foarte puţin, 3 – puţin, 4 – suficient, 5 – potrivit, 6 – bine, 7 – foarte bine, 8 – perfect.
1. Mă simt bine în situaţii relaţionale.
2. Nu am tulburări fizice în situaţii relaţionale (ritm cardiac crescut, transpiraţii, tremurături,
senzaţie de nod în gât, sufocare).
3. În situaţiile relaţionale am întotdeauna idei clare.
4. Îmi este uşor să cer.
5. Pot refuza cu uşurinţă.
6. Când este necesar, îmi verbalizez cu uşurinţă gândurile şi sentimentele.
7. Pot să pornesc fără probleme o conversaţie.
8. Îmi este uşor să întreţin o conversaţie.
9. Ştiu cum să pun capăt unei conversaţii dacă este cazul.
10. Nu mă deranjează să fiu criticat.
11. Ştiu să fac critică fără să-mi jignesc interlocutorul.
12. În general, ştiu cum să reacţionez atunci când cineva are faţă de mine un comportament
agresiv (verbal), astfel încât lucrurile să se sfârşească cu bine.
13. Ştiu cum să primesc complimente fără să mă jenez.
14. Fac cu uşurinţă complimente.
Cei care au obţinut uşor peste 37 au o stimă de sine pozitivă, ceea ce înseamnă că:
• îşi asumă responsabilităţi („Pot să fac acest lucru”);
• se comportă independent („Mă descurc singur”);
• sunt mândri de realizările lor („Sunt mândru pentru că…”);
• realizează fără probleme sarcini noi („Sunt convins că pot să fac acest lucru”);
• îşi exprimă atât emoţiile pozitive, cât şi pe cele negative („îmi place de mine aşa cu sunt”. „sunt
supărat când vorbeşti aşa cu mine”);
• oferă ajutor şi sprijin celorlalţi colegi („Am nevoie de ajutorul tăi”).
• Cei care au obţinut uşor sub 37 au o stimă de sine negativă, ceea ce înseamnă că:
• sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi („Nu sunt în stare să fac asta”);
• evită să realizeze sau să se implice î sarcini noi („Nu voi fi în stare să iau examenul”);
• se simt neiubiţi şi nevaloroşi („Sunt antipatic. Nu mă place nimeni”);
• îi blamează pe ceilalţi pentru realizările lor („Profesorul a fost nedrept cu mine”);

37
• pretind că sunt indiferenţi emoţional („Nu mă interesează că am luat nota 4 la..”);
• nu pot tolera un nivel mediu de frustrare („Nu ştiu cum să rezolv problema2, „Nu pot să învăţ”);
• sunt uşor influenţabili („Prietenii mei cred că este bine să fumez”).
• În această situaţie trebuie să ajutaţi elevii :
• să-şi dezvolte o atitudine pozitivă faţă de sine şi faţă de situaţiile cu care se confruntă prin
conştientizarea gândurilor negative automate şi înlăturarea lor;
• să-şi exprime deschis sentimentele;
• să încerce să-l înţeleagă pe ceilalţi, punându-se în locul lor;
• să formuleze pozitiv critici, întrebări, răspunsuri şi opinii;
• să ofere informaţii direct şi precis;
• să înveţe să-şi recunoască greşelile;
• să caute situaţia de compromis într-un conflict;
• să înveţe evitarea unei discuţii reluând verbalizarea interlocutorului cât se poate de neutru;
• să devină „surd” la mesajul interlocutorului, atuncicând acesta îiprovoacă gânduri,emoţii neplăcute;
• să insiste într-un mod amabil şi politicos atunci când doreşte ceva.
• Linia vieţii
1. Identificaţi împreună cu elevii elemente care contribuie la formarea imaginii de sine*. Dintre
acestea reţineţi evenimentele pozitive şi discutaţi cu elevii impactul acestora supra stimei de sine
a persoanei
*Stima de sine se referă la modul în care ne considerăm ca persoane în raport cu propriile
aşteptări şi cu ceilalţi (de exemplu, mai buni sau mai puţin buni).
Elemente care contribuie la formarea imaginii de sine:
• crearea în familie şi la şcoală a unoroportunităţi prin care elevul să obţină succes, să îşi identifice
ariile în care este competent şi prin care să îţi exprime calităţile faţă de grupul de colegi şi prieteni;
• crearea unor situaţii în care copilul sau adolescentul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor
celorlalte persoane (de exemplu, activităţi de voluntariat);
• identificarea surselorde suport social (grupuri de persoane care pot oferi o susţinere constantă);
• dezvoltarea abilităţilor de comunicare, negociere, rezolvare de probleme şi a celor de a face
faţă situaţiilor de criză;
• dezvoltarea sentimentului de autoeficacitate („Şi eu sunt bun la ceva”);
• stabilirea unor aşteptări rezonabile în funcţie de vârstă şi abilităţi;
• identificarea unor modalităţi adecvate de exprimare a emoţiilor negative;
• acceptarea necondiţionată a propriei persoane şi a celorlalţi.

38
2. Împărţiţi fişele de lucru şi rugaţi elevii să noteze în capătul din dreapta a liniei vieţii vârsta
actuală, în ani. Cereţi-le de asemenea să marcheze de-a lungul liniei, la intervale egale, vârstele
intermediare (de la 0 la vârsta actuală), iar în dreptul acestora să noteze un eveniment
pozitiv/succes obţinut în anul respectiv. Acordaţi elevilor 15 min pentru a lucra individual.
3. Discutaţi cu elevii despre importanţa reamintirii evenimentelor pozitive şi a succeselor obţinute.
Analizaţi relaţia dintre acestea şi stima de sine. Discutaţi despre starea trăită în momentul
completării liniei vieţii.
Fişa de lucru - Linia vieţii
… ani
0 ani
Proiecţii în viitor
1. Comunicaţi elevilor că vor face un exerciţiu în cadrul căruia vor putea să îşi construiască o
imagine realistă asupra ceea ce ar putea deveni în viitor.
2. Distribuiţi fişele de lucru şi rugaţi elevii să completeze individual, cu aspecte cât mai concrete,
caracteristicile personale prezente şi cele dorite pentru ei. Au la dispoziţie aproximativ 15 min
pentru această activitate.
3. Cereţi elevilor să evalueze pe baza fişelor distanţa dintre caracteristicile prezente şi cele dorite.
Sugeraţi-le să analizeze în ce măsură caracteristicile dorite sunt sau nu realiste. Solicitaţi elevii
să înlocuiască caracteristicile dorite nerealiste cu caracteristici realiste. Le puteţi propune să
reprezinte distanţa dintre caracteristicile actuale şi cel dorite printr-un desen, pentru a putea
surprinde mai bine caracterul realist al proiecţiei realizate în viitor.
4. Discutaţi cu elevii relaţia dintre caracteristicile prezente şi cele dorite. Introduceţi termenii de
Eu actual şi Eu viitor, explicaţi diferenţa dintre Eul viitor şi Eul ideal*.
* Eul sau imaginea de sine cuprinde.
• eul actual – ceea ce individul consideră că este într-un anumit moment al dezvoltării sale;
modul în care îşi percepe propriile caracteristici fizice, cognitive, emoţionale, sociale şi spirituale;

39
• eul fizic – ce cred despre corpul meu;
• eul cognitiv – ce cred despre modul în care gândesc, memorez;
• eul emoţional – ce cred despre emoţiile şi sentimentele mele,
• eul social – cum cred că mă percep ceilalţi;
• eul spiritual – ce cred că este important şi reprezintă o valoare pentru mine.
• eul ideal – modul în care individul îşi reprezintă mintal ceea ce şi-ar dori să fie, dar este în
acelaşi timp conştient că nu are în prezent resursele necesare să devină;
• eul viitor –modul în care individul îşi reprezintă mintal ceea ce poate deveni în viitor, folosind
resursele de care dispune în prezent.
Fişa de lucru - Proiecţii în viitor
Dimensiuni
Caracteristici
personale
prezente
Caracteristici
personale
dorite
Modalităţi de
dezvoltare
Caracteristici fizice
Caracteristici cognitive
Caracteristici emoţionale
Caracteristici sociale
Caracteristici spirituale

40
Motivaţie şi performanţă
1. Comunicaţi elevilor că vor face un exerciţiu în cadrul căruia vor analiza modul în care
motivaţia le poate influenţa performanţa.
2. Împărţiţi grupa în trei echipe şi cereţi elevilor să analizeze pe echipe situaţia propusă în fişa
de lucru (echipa 1 – situaţia 1, echipa 2 – situaţia 2, echipa 3 – situaţia 3). Daţi ca sarcină
elevilor să identifice componentele situaţiei în care se află personajul: gânduri, emoţii, nivel
de motivare şi să facă predicţii asupra nivelului de performanţă pe care îl va atinge personajul
descris. Acordaţi aproximativ 15 min pentru această activitate. Cereţi elevilor să noteze
observaţiile lor legate de relaţia dintre aceste componente şi performanţă.
3. Reprezentaţi la tablă relaţia între motivaţie şi performanţă* şi cereţi elevilor să situeze cazurile
pe care le-au analizat pe această schemă. Cereţi elevilor să dea exemple de supramotivare,
submotivare şi motivaţie optimă pe care le-au experimentat şi rugaţi-i să se gândească la
performanţa obţinută în acea situaţie. Discutaţi relaţia dintre motivaţie şi performanţă.
4. Identificaţi împreună cu elevii modalităţi de optimizare a motivaţiei pentru activitate.
a. Relaţia intensitate motivaţională-performanţă
mare
Performanţă
mică
scăzută Intensitatea motivaţiei crescută
Graficul nr. 1 Relaţia intensitate motivaţională-performanţă

41
Fişa de lucru - Motivaţie şi performanţă
Situaţia 1. Cu o zi înainte de un examen foarte important, Daniel simte că îl cuprinde teama,
gândindu-se că dacă nu reuşeşte la acest examen nimic nu va mai avea sens pentru el. Toate
gândurile sale se concentrează pe acest examen şi încordarea creşte la maxim.
Gânduri Nivel de motivare Emoţii Performanţă
Supramotivare
Medie
Submotivare
Frică intensă
Îngrijorare uşoară
Lipsa îngrijorării
Ridicată, la nivelul
capacităţilor sale
Medie
Scăzută, sub nivelul
Observaţii:
Situaţia 2. Cu o zi înaintea unui examen foarte important, Daniel este îngrijorat gândindu-se că de
rezultatul acelei evaluări depind foarte multe pentru el. În acelaşi timp ele este conştient că există
şi alte lucruri importante în viaţa sa. Oricum, ele îşi doreşte foarte mult ca examenul de a doua zi
să fie o reuşită şi se mobilizează pentru a da randament maxim.
Supramotivare
Medie
Submotivare
Frică intensă
Medie
Observaţii:
Situaţia 3. Cu o zi înaintea unui examen Daniel se simte liniştit şi relaxat, gândindu-se că nu îl
interesează în mod deosebit să reuşească în această situaţie. Întrucât nu îşi doreşte să obţină o notă
mare a doua zi, nu se mobilizează să dea randament maxim.
Supramotivare
Medie
Submotivare
Frică intensă
Medie
Observaţii:

42
Optimizarea motivaţiei
Sesiunea 1
1. Comunicaţi elevilor că vor face un exerciţiu în care vor identifica componente deficitare
ale motivaţiei lor pentru diferite activităţi şi vor învăţa modalităţi prin care îşi pot optimiza motivaţia.
2. Identificaţi împreună cu elevii modalităţi de manifestare a motivaţiei/lipsei de
motivaţie pentru diferite activităţi*.
3. Rugaţi elevii să se gândească la o activitate importantă, pentru care au o motivaţie mai
scăzută. Împărţiţi fişele de lucru şi cereţi-le să noteze în fişă activitatea selectată
4. Cereţi elevilor să bifeze în fişa de lucru afirmaţia care descrie cel mai bine problema
motivaţională pe care o întâmpină. De asemenea, din lista componentelor cu rol motivaţional să bifeze
acele componente care cred că stau la baza problemei lor.Cereţi elevilor să argumenteze alegerile făcute.
5. Daţi ca temă elevilor să îşi monitorizeze comportamentul şi să descrie pentru ora
viitoare pe fişa de lucru modul de manifestare a componentelor identificate.
*Cei mai buni indicatori ai motivaţiei sunt reacţiile şi conduitele pe care le declanşează. Acestea
pot fi de apropiere faţă de o anumită activitate (manifestarea motivaţiei) sau de evitare a ei (lipsa de
motivaţie).
Indicatori ai motivaţiei de
apropiere
Indicatori ai motivaţiei de
evitare
Exemple de indicatori
motivaţionali
Alegerea sarcinii
Focalizarea atenţională
Interesul pentru activitatea
respectivă
Prezenţa unor trăiri emoţionale
pozitive
Prezenţa efortului
Persistenţa în sarcină
Un relativ sentiment al
controlului situaţiei
implicarea accentuată în
activitate
Toleranţa la frustrare şi
ambiguitate
Rezultate bune obţinute în
activităţile respective
Evitarea sarcinii
Probleme de concentrare în
sarcină
Dezinteres, apatie sau frustrare
accentuată
Emoţii negative (teamă, furie,
depresie, stre)
Effort fluctuant sau inexistent
Evaziuni repetate din sarcină
Sentimentul incontrolabilităţii
situaţiei
Toleranţă scăzută la frustrare
Prezenţa mecanismelor de
apărare
Rezultate slabe obţinute n
activităţile respective
Sesiunea 2
1. Rugaţi elevii să prezinte câteva exemple de componente şi modul de manifestare a lor.
Discutaţi importanţa identificării componentelor deficitare pentru optimizarea motivaţiei.
2. Cereţi elevilor să se gândească la modalităţi prin care şi-ar putea optimiza motivaţia
pentru activitate. Puteţi să le prezentaşi dumneavoastră modalităţi de optimizare* şi să solicitaţi elevii
să selecteze acele modalităţi care vizează componentele deficitare.

43
3. Cereţi elevilor să îşi facă un plan de motivare pe fişa de lucru.
*Elevii se pot confrunta cu diverse probleme motivaţionale. Unii se angajează greu în
activitate, încearcă foarte puţine exerciţii, sarcini noi. Alţii, dimpotrivă, încep cu uşurinţă o sarcină,
însă abandonează înainte de a o finaliza. Există şi elevi care au probleme în a abandona o sarcină şi a
începe altceva. Pentru fiecare din aceste categorii, optimizarea motivaţională presupune utilizarea
unor strategii diferite.
1. Strategii de optimizare cu rol în declanşarea activităţii
• Explorarea unor alternative potrivite
• Conştientizarea neimplicării în sarcină (de exemplu, pentru activităţi de învăţare –
incultura, şomajul, izolarea din anumite grupuri sociale)
• Manipularea consecinţelor: oferirea de recompense, respectiv de penalizări pentru evitarea
lor. Penalizarea nu înseamnă pedeapsă, ea poate fi chiar consecinţa neimplicării în sarcină. Utilizarea
recompenselor trebuie să se realizez după anumite reguli: să se aplice imediat după efectuarea
comportamentului aşteptat şi să nu vizeze persoana, ci comportamentul (de exemplu, se poate discuta
cu elevul rolul consecinţelor şi se pot stabili de comun acord penalizările şi recompensele).
• Activarea sau crearea unui context favorabil activităţii aşteptate (de exemplu, într-o
bibliotecă există şanse mari să apară motivaţii pozitive pentru lectură, etc.)
• Modelarea – motivaţiile pozitive pentru anumite conduite se declanşează de asemenea prin
modelare comportamentală (de exemplu, dacă persoanele semnificative ale grupului se angajează
într-o activitate, există şanse mari să se declanşeze, motivaţii pozitive pentru acea activitate la toţi
aparţinătorii grupului)
• Explorarea preferinţelor şi intereselor elevilor şi crearea unor legături motivaţionale
pornind de la acestea
Exemple de tehnici care pot fi utilizate în optimizarea motivaţiei pentru declanşarea activităţii:
a) imageria dirijată
În acest exerciţiu elevii trebuie să-şi imagineze ce le-ar plăcea să devină în viitor şi de ce ar avea
nevoie pentru a urma traseul profesional ales. Acest exerciţiu îl ajută pe elev să se focalizeze pe
propriile sale dorinţe şi să devină mai specific în legătură cu ceea ce doreşte să obţină prin
frecventarea unei anumite şcoli.
b) alegerea unui obiect-simbol al aspiraţiilor sale
De exemplu, un elev poartă cu sine un corn de brad pentru a-I reaminti de dorinţa lui de a deveni
biolog.
c) aplicarea subiectelor predate la situaţii personale
d) crearea unei imagini mentale motivaţionale

44
Exemple de imagini mentale cu rol motivaţional: „mă văd în halat alb, examinând pacienţi”, „mă văd
în faţa clasei de elevi, predând copiilor”.
2. Strategii de susţinere motivaţională
• Asigurarea confortului fizic şi psihic bazal – dacă echilibrul fizic şi psihic bazal nu este
asigurat, organismul va aloca foarte multe resurse energetice şi cognitive spre rezolvarea acestor
deficite. Prin urmare motivaţiile de restabilire a echilibrului funcţional vor fi prioritare
• Creşterea sentimentului eficacităţii personale şi al stimei de sine – se realizează prin:
1. reamintirea repetată e situaţiilor în care elevul a experienţiat un sentiment al eficacităţii
proprii. Se vor accentua trăirile afective pozitive care au însoţit aceste experienţe
2. enumerarea argumentelor concrete care să susţină un sentiment al eficacităţii proprii
3. perfecţionarea unor abilităţi şi aptitudini, dobândirea unor competenţe specifice care să
determine eficienţa reală şi astfel să garanteze stabilizarea sentimentului de autoeficacitate
• Formarea unor atribuiri realiste a succesului şi eşecului (respectiv ale aşteptărilor de
reuşită) – Cele mai problematice atribuiri pentru persistenţa motivaţională sunt cele nerealiste:
1. persoanele care atribuie predominant succesul unor factori externi stabili, iar eşecul unor
factori interni stabili, vor avea un sentiment al autoeficacităţii scăzut şi aşteptări de nereuşită în
sarcină, astfel încât există şanse mari de neimplicare motivaţională „oricum nu o să reuşesc”.
2. persoanele care fac atribuiri inverse (predominant externe pentru eşec şi interne pentru succes)
vor avea un sentiment al autoeficacităţii foarte crescut, aşteptări crescute de reuşită, indiferent de
complexitatea sarcinii şi obstacolele apărute,cea ce uneori poate duce la lipsa persistenţei
motivaţionale. „oricum o să reuşesc”.
Exemple de tehnici care pot fi utilizate în optimizarea motivaţiei pentru susţinerea activităţii:
a) formularea unor scopuri specifice
Pentru menţinerea unei motivaţii optime, elevilor li se recomandă să abandoneze stabilirea unor
scopuri nerealiste, cum ar fi: „voi rezolva azi 50 de probleme de algebră”. În schimb, ei vor fi ajutaţi
să-şi evalueze resursele şi să stabilească scopuri realiste î raport cu sarcinile propuse.
b) crearea unei reţele de suport
Elevii vor recurge la utilizarea relaţiilor din cadrul reţelei de suport pentru sprijinirea realizării
scopurilor. Se ştie că angajamentul făcut în faţa altor persoane se respectă mai uşor.
c) evitarea suprasolicitării printr-un management eficient al timpului

45
Fişa de lucru - Optimizarea motivaţiei
Activitatea pentru care am o motivaţie scăzută………………………………………………….
Problema
motivaţională
La nivel de
declanşare a
activităţii
La nivel de
direcţionare a
activităţii
La nivel de
menţinere a
activităţii
La nivel de
încheiere a
activităţii
Durează mult
până să încep
activitatea sau o
tot amân
M-am hotărât să
încep activitate,
dar nu mă pot
decide cum să
încep
Am tendinţa să
abandonez
activitatea la cea mai
mică dificultate
apărută
Nu mă pot hotărî să
întrerup activitate,
deoarece nu sunt
mulţumit de
rezultatele obţinute
Componente cu
rol
motivaţional:
Nu au apărut
dezechilibre
majore în
organism care să
justifice
începerea
activităţii
Nu văd cum se
leagă activitatea
pe care trebuie
să o încep de
scopurile mele
Nu am
convingerea că
am abilităţile
necesare pentru
a realiza
activitatea
Trăiesc emoţii
negative când
mă gândesc la
activitate
Nu am
convingerea că pot
alege modalităţile
optime de
realizarea a
activităţii
Trăiesc emoţii
negative când
trebuie să iau
decizii în ceea ce
priveşte realizarea
activităţii
Nu am
convingerea că
deciziile pe care le
voi lua vor duce la
succesul activităţii
Nu am
convingerea că
sunt suficient de
bun pentru a lua
decizii bune
Nu cred că am
abilităţile necesare
pentru realizarea
activităţii
Cred că deciziile
bune pe carele iau
se datorează
întâmplării, iar
deciziile rele mi se
datorează numai
mie
Nu am convingerea
că mă pot concentra
suficient de mult
pentru a realiza
activitatea
Trăiesc emoţii
negative când trebuie
să mă concentrez şi
să mă mobilizez
pentru a desfăşura
activitatea
Nu cred că am
abilităţile necesare
pentru desfăşurarea
activităţii
‫ٱ‬ Realizarea
activităţii presupune
prea mult efort din
partea mea‫ٱ‬ Nu văd
nici un beneficiu
pentru a continua să
realizez acea
activitate mai mult
timp
‫ٱ‬ Mă gândesc că
rezultatele vor fi
oricum slabe
Nu am convingerea
că sunt în stare să
închei activitatea
pentru a începe alta
Trăiesc emoţii
negative când mă
gândesc că voi
încheia activitatea nu
sunt mulţumit de
rezultate, cred că
le-aş putea ameliora
dacă aş continua
activitatea
Cum se
manifestă
componentele
deficitare în
cazul meu:
Strategii de
optimizarea a
motivaţiei:
Planul meu de
optimizare:

46
II. COMUNICARE ŞI RELAȚIONARE INTERPERSONALĂ
TEME:
Managementul emoţiilor
Comunicare: vorbire, ascultare, comportamente non-verbale
Abilităţile sociale (cooperare, cum să-ţi faci prieteni, relaţionare în grup)
Familie
BENEFICIILE ELEVILOR:
Îşi dezvoltă abilităţi de management al emoţiilor;
Exersează şi dezvoltă atitudini şi abilităţi prosociale;
Exersează şi aplică abilităţi de comunicare;
Analizează roluri asumate în familie şi promovează un stil partenerial pentru viaţa de familie;
MANAGEMENTUL EMOŢIILOR
Sondajele efectuate asupra unui număr mare de părinţi şi profesori indică tendinţa mondială a
generaţiei actuale de copii de a avea mai multe probleme emoţionale decât în trecut: sunt mai singuri
şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să se îngrijoreze din orice,
mai impulsivi şi mai agresivi. Remediul constă în felul în care îi pregătim pe tineri pentru viaţă.
Copilăria şi adolescenţa sunt ferestre de oportunitate pentru a forma obiceiurile emoţionale esenţiale
care ne vor domina întreaga existenţă. Emoţiile sunt puse astfel în centrul aptitudinilor necesare
pentru viaţă.
Emoţiile sunt impulsuri ce te determină să acţionezi, planuri imediate de abordare a vieţii,
planuri pe care le avem înnăscute
Emoţiile ne călăuzesc în înfruntarea situaţiilor dificile – primejdia,o pierdere dureroasă,perseverarea în
atingerea unui sco în ciuda frustrărilor, legătura cu un partener de viaţă, clădirea unei familii.
Fiecare emoţie în parte oferă o dorinţă distinctă de a acţiona şi ne arată direcţia cea bună în abordarea
provocărilor inerente ale vieţii.
EMOŢIILE
Dimensiunile emoţiilor:
Emoţia este combinaţia mai multor modificări survenite la următoarele nivele:
subiectiv - trăirea emoţiei diferit de la o persoană la alta;

47
cognitiv – tipul emoţiei resimţite (fericire, teamă, furie, indignare, etc.) este dată de modul în care
gândim despre situaţie. Felul în care interpretăm un eveniment determină ceea ce simţim (frică sau
furie, bucurie sau tristeţe, etc.);
biologic / fiziologic – schimbări apărute în durata, ritmul şi amplitudinea respiraţiei, modificări în
tabloul EEG, în tensiunea musculară, în compoziţia chimică a sângelui, precum şi la nivelul secreţiei
salivare. Intensitatea trăirilor emoţionale pe care le trăim este dată de prezenţa acestor modificări;
comportamental
mişcări grosiere ale corpului – pot fi îndreptate sau nu spre un scop precis;
expresiile emoţionale – manifestări comportamentale ca gestul, mimica,
expresia facială, tonul vocii, intensitatea vocii, coloritul epidermic, etc.;
Există şase emoţii de bază, universale: mânia, dezgustul, tristeţea, bucuria, teama şi
surpriza.
TIPURI DE EMOŢII
a) După polaritatea lor, emoţiile se împart în:
emoţii pozitive – apar atunci când există congruenţă motivaţională, adică evenimentele concrete
sunt în concordanţă cu scopurile persoanei;
emoţii negative – apar atunci când situaţia concretă este în contradicţie cu scopurile persoanei,
blocându-le sau îngreunând atingerea acestora;
b) După funcţionalitatea lor, emoţiile se împart în:
emoţii funcţionale – facilitează adaptarea persoanei la situaţia concretă în care aceasta se găseşte. O
emoţie funcţională pozitivă (satisfacţia în urma susţinerii cu succes a unui examen) poate motiva
elevul să îşi dezvolte cunoştinţele în respectivul domeniu (mulţumire, bucurie). O emoţie funcţională
negativă (nemulţumirea în urma ratării unui examen) poate motiva elevul să identifice şi să
completeze lacunele din cunoştinţele sale (îngrijorare, tristeţe, părere de rău, dezamăgire, regret)
emoţii disfuncţionale – acele trăiri subiective care împiedică adaptarea persoanei la situaţia concretă
în care aceasta se găseşte. O emoţie disfuncţională pozitivă (fericirea trăită în urma luării unei note
mari) îl poate determina pe un elev să nu mai înveţe pentru lecţia următoare. O emoţie disfuncţională
negativă (frica puternică în momentul scoaterii la tablă) îl poate “paraliza” pe elev, reducându-i foarte
mult capacitatea de concentrare (deprimare, furie, vinovăţie, sentimente de rănire, ruşine).
c) După stabilitatea în timp a emoţiei:
emoţia ca stare generată de un stimul sau o situaţie
emoţia ca trăsătură – se referă la tendinţa generală de a ne simţi într-un anumit mod sau la uşurinţa
cu care stimulii ne activează emoţia.

48
Inteligenţa emoţională – capacitatea de control şi autocontrol al stresului şi emoţiilor
negative, abilitatea care determină şi influenţează modul şi eficienţa cu care ne putem folosi celelalte
capacităţi şi aptitudini pe care le posedăm.
Autoreglare emoţională = procesul prin care persoana îşi autoreglează şi controlează atât
reacţiile interne la emoţii, cât şi expresia comportamentală a emoţiilor. Autoreglarea emoţională se
dezvoltă prin încercarea de a modifica:
-situaţia negativă (învăţând mai mult şi mai eficient pentru următorul examen)
-trăirea emoţională şi comportamentele, modificând gândurile
-atât evenimentele externe cât şi cele interne
ABILITĂŢI UTILE ÎN AUTOREGLAREA EMOŢIONALĂ
acceptarea necondiţionată a propriei persoane şi a celor din jur
-acceptarea propriei persoane presupune asumarea propriei imperfecţiuni şi conştientizarea faptului
că nimeni nu este perfect;
-acceptarea necondiţionată a celorlalţi oameni se referă la faptul că trebuie să manifestăm grijă şi
înţelegere pentru cei din jur, acceptarea lor ca fiinţe umane valoroase; îi putem accepta pe cei din jur,
fără însă a le aproba comportamentele sau gândurile negative.
responsabilitate şi respect
-respectul faţă de sine vizează acceptarea propriei persoane, precum şi conştientizarea şi acceptarea
imperfecţiunii propriei persoane;
-respectul faţă de celălalt se referă la acceptarea celuilalt, precum şi conştientizarea şi acceptarea
imperfecţiunii celuilalt;
-responsabilitatea implică asumarea consecinţelor propriilor comportamente. Existenţa în societate
presupune reguli de conduită şi interacţiune care fac posibilă şi facilitează viaţa tuturor membrilor
grupului. Respectarea acestor reguli este controlată prin atribuirea de recompense şi pedepse
înţelegerea emoţiilor celorlalţi – empatia
-se referă la capacitatea de a adopta perspectiva celuilalt, în sensul de a înţelege de ce anume trăieşte
acesta o anumită emoţie şi de a-i comunica în mod inteligibil acest lucru; este transpunerea cu uşurinţă
a persoanei în postura celuilalt, pentru a vedea lucrurile din punctul de vedere al acestuia.
comunicarea emoţiilor şi autodezvăluirea
-nevoia de comunicare afectivă este susţinută şi de trebuinţa de a obtine aprobare, înţelegere, simpatie
din partea semenilor;
-autodezvăluirea se referă la împărtăşirea unor informaţii despre sine pe care ceilalţi nu le-ar obţine
sau descoperi singuri;

49
ABILITĂŢILE SOCIALE
• Abilitatea socială – capacitatea de a iniţia şi întreţine relaţii personale, de a fi acceptaţi şi de a ne
integra în grupuri, de a acţiona eficient ca membri ai unei echipe, de a influenţa atitudinea, părerile şi
comportamentul altor oameni, de a conduce oameni, în unele cazuri organizaţii întregi şi de a preveni
apariţia conflictelor, sau, în cazul în care au loc, de a le dirija corespunzător. Cuprinde trei elemente
principale:
1. dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor interumane
2. comunicarea cu alte persoane
3. munca împreună cu alte persoane.
Exemple de abilităţi sociale: cooperarea, negocierea, aservitatea, leadership-ul, oferirea de
suport social, abilitatea de a dezvolta o reţea de suport social.
Prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală putem preveni
scăderea performanţelor şcolare, problemele emoţionale şi de comportament, dificultăţile de adaptare
socială.
Grupul de prieteni
Există în fiecare tânăr o nevoie puternică de a face parte dintr-un grup. Grupul de prieteni îl
ajută pe copil să-şi contureze propria-i identitate şi modul de relaţionare socială.
Caracteristici definitorii ale grupului mic: Membrii grupului
• se angajează în interacţiuni frecvente, adică se cunosc şi interacţionează unul cu celălalt;
• se definesc, se percep şi sunt percepuţi de ceilalţi ca membri ai grupului;
• sunt parte a unui sistem de roluri aflate în interacţiune (ex. liderul, antiliderul, inovatorul,
executantul, împăciuitorul)
• împărtăşesc o percepţie colectivă a unităţii (se comportă ca un întreg)
• se supun unui set de norme (formale şi informale) care le ghidează comportamentul.
De ce se formează grupurile?
• satisfac nevoia de apartenenţă şi afiliere a membrilor;
• satisfac nevoia de comparaţie socială;
• permite atingerea unor scopuri mai complexe şi rezolvarea unor sarcini mai dificile, decât cele pe
care le poate rezolva un singur individ, având un scop comun vizat;
• datorită atracţiei interpersonale, pe baza similarităţii între membrii grupului.
Aspecte ale dinamicii de grup
1. coeziunea grupului - dorinţa membrilor grupului de a fi împreună şi de a desfăşura activităţi
împreună. Cooperarea este o activitate orientată social în cadrul căreia individul colaborează cu

50
ceilalţi pentru atingerea unui ţel comun, care nu poate fi atins decât prin concentrarea eforturilor
tuturor membrilor grupului.
Există două categorii de factori care cresc coeziunea grupului:
a) Factori interni:
• Sistemul de norme – cu cât normele sunt mai clar stabilite şi rolurile mai lipsite de
ambiguitate, cu atât este mai probabil ca grupul să aibă o coeziune ridicată;
• Mărimea grupului – cu cât grupul este mai mare cu atât gradul de coeziune scade;
• Similaritatea dintre membrii grupului - cu cât membrii unui grup sunt mai similari, (în
interese, preocupări şi scopuri) cu atât grupul va avea un grad de coeziune mai ridicat;
b) Factori externi:
• Sistemul de recompense – dacă recompensele pentru performanţa grupului vizează grupul în
ansamblul său, performanţa sa globală, coeziunea grupului creşte;
2. fenomenul conducerii (leadership) – conceptul de “lider” se referă la orice persoană care
îndeplineşte oficial sau îşi asumă spontan – în cadrul unui grup – funcţii de conducere. Liderul
grupului este centralizatorul comunicărilor de grup. Lui îi sunt adresate cele mai multe mesaje şi
el este cel care transmite mesajele cu impactul cel mai mare.
Factori ce influenţează abilitatea de lider:
• Factori de personalitate: autoeficacitate percepută, locus de control intern ( se consideră
responsabil pentru ceea ce I se întâmplă, nu crede că e la “mâna destinului”), dominanţă, empatie
şi sensibilitate la nevoile celorlalţi, propensiunea pentru risc, nonconformismul social.
• Factori de dezvoltare: mediu familial suportiv, antecedente personale în activităţi de conducere
(cineva din familie a avut funcţii de conducere).
• Factori cognitivi: inteligenţa generală, creativitate, perspicacitate, inteligenţa verbală,
performanţa şcolară ridicată.
3. influenţa socială – modul în care individul îşi modifică comportamentul, opiniile, în prezenţa
reală sau percepută a celorlalţi.
Există trei dimensiuni bipolare ale influenţei sociale:
• Conformism / independenţă socială (individul fie se lasă influenţat de normele implicite ale
grupului, fie acţionează independent de ele);
• Complianţă / asertivitate (fie individul acceptă să satisfacă cerinţele directe ale grupului, fie
decide să răspundă acestora asertiv);
• Obedienţă, supunere / sfidare (fie individul se supune ordinelor. Solicitărilor imperative ale unei
autorităţi, fie le sfidează)

2 culegere-exercitii

Recomendados

Recomendados

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Mais procurados (20)

Semelhante a 2 culegere-exercitii

Semelhante a 2 culegere-exercitii (20)

2 culegere-exercitii