Psihologie experimentala curs 3.pptx

1. UNIVERSITATEA “ANDREI ŞAGUNA”
FACULTATEA:PSIHOLOGIE, ȘTIINȚE COMPORTAMENTALE
ȘI JURIDICE
SPECIALIZAREA : PSIHOLOGIE
PSIHOLOGIE
EXPERIMENTALĂ
Titular curs: Lector dr. Aurelia Moraru
2023

2. PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ
Cunoștințe preliminare:
1. Fundamentele psihologiei
2. Statistică aplicată în psihologie
•Durata cursului: 2 ore

3. CURS NR.3- OBSERVAȚIA
Obiectivele cursului
1. Introducere
2. Definire şi caracteristici
3. Observaţia ocazională versus observaţia sistemică
4. Observaţie şi experiment
5. Factorii determinanţi ai observaţiei
6. Conţinutul observaţiei
7. Protocolul observaţiei.
8. Fişa de observaţie
9. Clasificarea observaţiei
10. Identificarea comportamentelor (operaţionalizarea)
11. Grilele de observaţie
12. Avantajele şi limitele observaţiei

4. INTRODUCERE
• Experimentul se instituie în baza unei idei, a unei ipoteze care este o întrebare adresată
unei zone din realitate (Bacon). Cauza fenomenului studiat se prezumă în ipoteza
formulată.
• Observaţia, cea mai veche metodă psihologică, este prezentă în mod practic în toate
domeniile psihologiei. Orice cercetare concretă are ca punct de plecare un proces de
observaţie.”Pleci de la obsevaţie, descoperi un fapt interesant urmează să reproduci
apoi situaţia respectivă făcând să varieze factorii implicaţi”, spune într-un interviu,
J.Piaget. De fapt, aici începe experimentarea.
• Observaţia, ca metodă de investigaţie, nu se reduce la simpla impresie asupra unei
persoane sau a unui fapt. Observatorul are şansa de a descoperi un fapt inedit sau
demn de atenţie numai dacă inspectează realul, fiind înzestrat cu un fond bogat de
cunoştinţe, fond de ipoteze latente, în măsură să faciliteze formularea unor ipoteze
locale care să fie supuse experimentării şi verificării (P.Fraise, 1982).
• Se impune a preciza că există o distincţie între observaţia care însoţeşte activitatea
profesională a psihologului în general şi observaţia care însoţeşte activitatea de
cercetare în psihologia experimentală. Prima formă de observaţie, adesea se constituie
într-o sursă pentru cea de-a doua. Precizarea făcută are în vedere specificul activităţii
psihologiei experimentale în care observaţia joacă rolul metodei de cercetare.

5. • Etimologia cuvântului: latinescul observaţio,-onis şi înseamnă a privi, a fi atent la.
• Observaţia este definit
D
ă E
caF
„a
IcN
ţiu
I
n
R
eaE
deŞ
aIpr
C
iviA
cu
R
aA
ten
C
ţie
T
fi
E
inR
ţelI
e,
S
lu
T
cr
I
u
C
rile
I, evenimentele,
fenomenele pentru a le studia, supraveghea şi a trage concluzii asupra acestora (Petite
Larousse,1998).
• În experimentul de laborator, observaţia va fi subordonată scopurilor acestuia şi va urmări
obţinerea unor date suplimentare, care să descrie modificările variabilei dependente.
• Marca psihologică a observaţiei ca metodă de cercetare în laborator, o constituie „înregistrarea
sistematică a manifestarilor comportamentale prin simţuri, a cracteristicilor şi transformărilor
obiectului studiat” aşa cum se prezintă ele în condiţiile normale ale contextului de desfăşurare
într-un mod discret (Doron, Parot, 1999, p.547). A observa înseamnă a dezvolta o atitudine activă,
a organiza informaţia, a înţelege, a căuta sensuri.
Caracteristici definitorii observaţiei (Banister et al., 1996,apud Aniţei, 2007:
1. Precizia observaţiei;
2. Focalizarea;
3.Nivelul de conştientizare a prezenţei observatorului de către
subiectul observat;
4. Durata observaţiei;
5. Nivelul de informare oferit subiectului observat.

6. OBSERVAŢIA OCAZIONALĂ VERSUS OBSERVAŢIA SISTEMICĂ
•Observaţia ocazională, se exercită într-o manieră neformală, neghidată de reguli,
este observaţia practicată în mod cotidian de către psiholog, fie asupra lui, fie
asupra celor din jurul său (Aniţei, 2007). Un caz particular al observaţiei
ocazionale este observaţia accidentală, ce apare într-un anumit context
experimental, cercetătorul constatând aspecte inedite, chiar dacă urmăreşte un
set de scopuri proprii. Aceasta poate contribui la extragerea unor concluzii total
neaşteptate şi originale îmbogăţind istoria ştiinţei.
•Observaţia sistematică este străină clişeelor obişnuite, ea urmăreşte înregistrarea
obiectivă a faptelor după un plan riguros în cadrul proiectului de cercetare prin
restrângerea câmpului studiat şi impunerea selectării datelor relevante pentru
experiment. Datele observaţiei sistematice vor fi consemnate în mod riguros de
către observatori în cadrul grilei de observaţie alcătuite şi planificate anterior.

7. OBSERVAŢIE ŞI EXPERIMENT
• Din perspectivă temporală, cele două metode de cercetare constituie două momente succesive,
observaţia precede experimentul. Aceasta este o ordine istorică atăt în evoluţia şiinţelor cât şi
implicit a psihologiei. În mod obişnuit, spunem că realitatea fiind observată, ne semnalează
anumite probleme, pe care ulterior le vom aborda într-o manieră experimentală. Observaţia
survine pe parcursul experimentului ca sursă de date suplimentare asupra efectelor variabilei
independente fiind totodată şi o metodă ajutătoare.
• Elementul comun pentru observaţie şi experiment este constatarea unor fapte ce au darul de a
fi raspunsul la anumite probleme. Cercetătorii vor pune întrebări precise pentru experimente
reușite. Cea mai relevantă distincţie observaţie-experiment este dată de precizia înregistrării
observaţiilor.
• Diferenţa observaţie-experiment constă în calitatea întrebării puse, în observaţie întrebarea
rămâne deschisă şi cercetătorul nu cunoaşte răspunsul sau are o vagă idee; în experiment
întrebarea se transformă în ipoteză, se avanseză supoziţia existenţei unei relaţii între fapte,
experimentul îşi propune să verifice relaţia.
• Procedurile observaţiei sunt mai puţin riguroase decât ale experimentului, între cele două
metode de cercetare în psihologice existând şi diferenţe de grad şi nivel. În cazul
experimentului explorator de tipul „ce se întămplă dacă…”, observaţia va avea un rol mai
important deoarece ea pare să fie calea de evidenţiere a modificărilor induse în mod
explorator. Dezvoltarea metodologiei în psihologie impune observaţiei asigurarea rigorii prin
îmbunătăţirea modului de observare şi înregistrare a conduitei umane.

8. FACTORII DETERMINANŢI AI OBSERVAŢIEI
a) Prezenţa observatorului-introduce o nouă variabilă în configuraţia cercetării. Dotarea
laboratorului şi creativitatea cercetătorului joacă un rol important în reducerea
influenţelor asupra fapelor cercetate. Camera video, cercetător ascuns, paravane,
conduita experimentatorului, personalitatea sa, modul egal de a trata subiecţii, modul
de exprimare neutru-binevoitor, reprezintă factori cu impact pozitiv asupra bunei
desfăşurări a cercetării.
b) Personalitatea observatorului are un rol deosebit de important în evaluarea
conduitelor observate, în special când se fac referiri la trăsături, manifestăari de
personalitate, atitudinal-caracteriale.
c) Înnăscut dobândit: potenţial înnăscut?sau doar abilităţi dobândite de observator?
Curiozitatea epistemică joacă un rol foarte important în raport cu acţiunile semenilor.
d) Gradul de similitudine între observator şi observat influenţează acurateţea
observaţiei. Observatorul are tendinţa de observa şi judeca pe cel observat prin
„proprii ochelari”, propriul sistem de referinţă.
e) Nivelul experienţei acumulate tinde să fie cel mai important factor ce ţine de
personalitatea observatorului. Calificarea, priceperea, măiestria pot contribui la o
observaţie calificată condusă cu competenţă de psihologii profesionişti.

9. CONŢINUTUL OBSERVAŢIEI
• Valeriu Ceauşu (1978), dorind să facă o sistemizare a conduitelor, le-a împărţit în două
mari categorii: simptomatica stabilă (înălţimea, greutatea, lărgimea umerilor,
circumferinţa toracică, circumferinţa abdominală, lungimea şi grosimea mâinilor şi
picioarelor, circumferinţa şi diametrele craniene etc) şi simptomatica labilă
(pantomima, mimica, modificările vegetative, vorbirea).
❖ Particularităţile bioconstituţionale. Tipologia lui Kretschmer prezintă tipurile picnic,
astenic, atletic, displastic.
❖ Conduita expresivă include manifestările dinamice ale corpului: pantomima, mimica,
modificările vegetative şi vorbirea.
❖ Conduita verbală include aspecte formale de expresivitate proprii limbajului oral şi
aspecte de conţinut, structură, proprii mesajului verbal.
✔ Aspectul formal – intensitatea (inicator al fondului energetic,hotărâre, fermitate, calm, încredere)
✔ Fluenţa - debitul, viteza verbalizării
✔ Intonaţia- specifică oamenilor cu fond afectiv bogat; pronunția
✔ Aspectul semantic- vizează conținutul
✔ Conduita reflexivă vizează în mod deosebit poziția, atitudinea subiectului față de situația
experimentală, sarcina dată, experimentator.

10. PROTOCOLUL OBSERVAŢIEI
• Observaţia tebuie să fie sistematică şi analitică pentru a putea răspunde scopurilor
cercetării experimentale. De asemenea, ea trebuie să răspundă unor întrebări precise
pentru a reuşi să rămână eficientă.
• După elaborarea proiectului experimental va fi precizat şi câmpul observaţiei prin
elaborarea unei liste a conduitelor care urmează a fi observate în experimentul
respectiv. Pentru fiecare conduită în parte se va preciza sistemul de notare, de
consemnare a datelor observaţiei. Este de dorit să întrebuinţăm scale de evaluare cu
trepte de 3,5,7 puncte prin care să definim intensitatea manifestărilor. Se pot utiliza
adjective sau adverbe prin care să se descrie intensitatea (foarte puternic pana la foarte
slab) sau frecvenţa(foarte frecvent până la foarte rar, adesea până la deloc). Sunt şi
unele manifestări care permit doar evaluări dihotomice prin care vom consemna
prezenţa sau absenţa.
• Observaţia va fi structurată şi în raport cu momentele acesteia: momentul iniţial al
primului contact între subiect şi situaţia experimentală, momentul instructajului,
momentul efectuării sarcinii, momentul încheierii experimentului.
• Alcătuirea unei fişe de observaţie pentru consemnarea rapidă şi eficientă a datelor
observaţiei.

11. •Datele de paşaport ale subiecFtuIŞluAi,DnuEmOeB,S
v
ă
E
r
R
s
t
V
ă
A
,s
Ţe
Ix
E,nivel de pregătire.
•Date privitaore la particularităţile concrete ale situaţiei experimentale: data,
ora, ambianţa, locul de desfăşurare, durata observaţeiei, numărul de
observatori, tipul de observaţie, tipul de observator, numărul de subiecţi
observaţi;
•Conţinutul observaţiei: tipul constituţional, tipul temperamental, conduita
expresivă, pantomima, mimica, modificările vegetative, conduita reflexivă
(componente senzorial percepive, cognitive, mnezice, atenţia, motivaţia,
atitudinile). În fişe, va exista un sistem clar de consemnare a fiecărei
componente.
•Observaţia este extrem de importantă în verificarea acurateţei modelului
experimental care trebuie sa fie pretestat. Ea poate identifica erori, deficienţe,
inadvertenţe. Pretestarea se aplică şi protocolului, fişei de observaţie, în scopul
completării, corectării, restructurării.

12. • Reprezintă un instrument G
– g
R
hi
Id
L
d
A
e le
D
ct
E
ură
O
aB
re
S
aE
litR
ăţi
V
i, A
ele
Ţa
I
sE
igură caracterul sistematic al
observaţiei şi cuprind mai multe unităţi de comportament ce urmează a fi observate.
• Alegerea unităţilor trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:
1. Unităţile să fie discrete şi exclusive;
2. Fiecare unitate de comportament să fie bine precizată şi definită – operaţionalizare –
buna selectare a criteriilor de identificarea şi clasificarea comportamentelor/ să nu se
neglijeze elementele contextuale care contribuie la interpretarea comportamentului;
3. Criteriile concrete trebuie să fie utilizate la începutul investigaţiei; doar când studiul
fenomenului este suficient de avansat se recurge la criterii abstracte (observaţiile bazate
pe criterii concrete pot fi reinterpretate, în timp ce criteriile abstracte utilizează deja
interpretare;
4. Numărul de unităţi dintr-o grilă trebuie să fie limitat – funcţie de obiectivele cercetării
(se poate începe cu un număr mai mare de unităţi definite prin criterii concrete,
analitice, care apoi fuzionează în unităţi mai puţine definite prin criterii abstracte;
5. Dimensiunea temporală a definiţiei unităţilor de comportament – când începe şi se
termină un comportament?
6. Grilele de observație trebuie să nu fie mai numeroase de 10, să fie disjuncte şi să
epuizeze aspectele principale ale fenomenului observat.

13. CLASIFICAREA OBSERVAŢIEI-Criterii (Chelcea, S.,2004)
A) În funcţie de posibilitatea de cuantificare, deosebim:
❖Spontană, empirică, calitativă, este fundamental naturalistică, se desfăşoară în
cadrele naturale de viaţă
❖Stiinţifică, are la bază anumite ipoteze
B) În funcţie de gradul de implicare al cercetărului, deosebim:
❖Paricipativă
❖Nonparticipativă
C) Recunoaşterea deschisă sau ascunderea faptului
că se urmăreşte studierea conduitei:
❖Observaţie deschisă
❖Observaţie ascunsă

14. CLASIFICAREA OBSERVAŢIEI-Criterii (Chelcea, S.,2004) - continuare
D) În funcţie de efectuare observaţiei în mediul natural sau artificial (de laborator):
❖Observaţie de teren (naturală)
❖Observaţie de laborator
E) În funcţie de gradul de control:
❖Observaţie puternic controlată
❖Observaţie slab controlată,
❖F) În funţie de poziţia faţă de realitate a materialului observat, deosebim:
❖Indirectă
❖Directă
G) În funcţie de gradul de structurare
❖1. Observaţia structurată (cantitativă),
❖2. Observaţia nestructurată (calitativă),
❖3. Auto-observaţia (introspecţia)

15. AVANTAJELE OBSERVAŢIEI
1. Atiudinea pozitivă, focalizată pe experimentare
2. Intuiţie fină, simţ discriminitativ dezvoltat în observarea conduitelor umane a
observatorului profesionist
3. Antrenarea capacităţilor de observator;
4. Îmbunătăţirea performanţelor profesionale prin confruntarea cu rezultatele
obţinute prin alte metode validate ştiinţific;
5. Îmbogăţirea câmpului ştiinţific prin noutate şi inventivitate;
6. Accederea la fenomene profunde, ascunse, ambigue experimentului;
7. Accesul la fenomenele sociale din cadrele naturale, care nu pot fi reproduse în
laborator (întruniri, nunţi, petreceri);
8. Reprezintă modul, poate cel mai accesibil al validării profesionale al
psihologului.

16. LIMITELE OBSERVAŢIEI
1. Criterii subiective de interpretare prin întrebuinţarea „propriilor
ochelari”;
2. Selecţia limitată a fenomenelor observate;
3. Atitudinile puţin focalizate pe experimentare pot conduce la erori de
interpretare;
4. Capacităţi limitate de recepţie şi interpretare;
5. Încrederea absolută în propriile cunoştinţe, reprezentări, teorii;
6. Influenţarea comportamentului subiecţilor de către observator;
7. Probleme legate de etica observatorului;
8. Dificultatea asigurării fidelităţii şi validităţii.

17. BIBLIOGRAFIE
1. Aniţei, M. (2007). Psihologia Experimentală. Iaşi: Ed. Polirom (pp. 24-33)
2. Moraru, A. (2023). Note de curs – Psihologie experimentală, Universitatea
„Andrei Şaguna”, Constanta
3. Radu, I.(1993). Metodologia psihologică și Analiza datelor. Cluj:Sincron
(pp.15-20)
4. Chelcea, S. (2004).Metodologia cercetării. București: Ed. Economică
(pp.390-411)

18. SEMINAR TESTE DE EVALUARE
1. DEFINIȚI OBSERVAȚIA
2. PRECIZAȚI CONȚINUTUL ȘI FACTORII
DETERMINANȚI AI OBSERVAȚIEI
3. GRILA DE OBSERVAȚIE- DEFINIRE ȘI ALEGEREA
UNITĂȚILOR
4. CREAȚI O FISĂ DE OBSERVAȚIE!