SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 34
FEMEI CELEBRE DIN
    ROMÂNIA
Sarmiza Bilcescu
         Prima femeie doctor în drept din lume
• Născută la 25 aprilie 1867
• Poziţia socială îi permite să se
  înscrie la Facultate de Drept
  din Paris
• Întâmpină opoziţie în demersul
  său, însă după numeroase
  dezbateri este înscrisă
• A fost prima studentă a
  Facultăţii de Drept din Paris
• 1890 – prima femeie care îşi
  susţine teza de doctorat
• Elaborează o teorie a
  feminismului
Ana Aslan
        Savanta care a învins bătrâneţea
• S-a născut în1897, Brăila
• 1915 – se înscrie la
  Facultatea de Medicină
  din Bucureşti
• În 1949 îşi începe cariera
  în gerontologie
• În 1951 este directorul
  primului Institut de
  Gerontologie din Lume
• Elaborează Gerovital H3,
  medicament cu efecte
  curative asupra
  îmbătrânirii premature, şi
  a bolilor legate de vârstă
Ana Aslan
• O altă marcă Ana Aslan
  este Aslavital
• Metoda de tratament
  Doctor Aslan şi
  medicamentele brevetate
  de ea aduceau un profit
  statului de 17 mil. dolari
  pe an
• Pacienţi celebrii : Pablo
  Neruda, Salvador Dali,
  Charlie Chaplin, Aristotel
  Onassis, Charles de
  Gaulle, Marlene Dietrich
Elena Caragiani-Stoenescu
       Prima Aviatoare din România
• S-a născut 13 mai
  1887, Tecuci
• Fascinată de aviaţie este
  martoră la zborul istoric
  realizat de Aurel Vlaicu
• Este prima femeie din ţară
  licenţiată în ştiinţe juridice
• Prima femeie înscrisă la
  şcoala de pilotaj
   A avut de înfruntat
  numeroase prejudecăţi
• Autorităţile române au refuzat
  sistematic să îi acorde
  brevetul de pilot
Elena Văcărescu
        Laureată a Academiei Franceze
• 21 septembrie
  1866, Bucureşti
• Provenea dintr-o familie de
  vechi boieri
• Studiază la Paris şi îşi
  desăvârşeşte arta poetică
  sub îndrumarea poetului
  Sully Prudhomme
• Devine apropiata reginei
  Elisabeta (Carmen Sylva)
• Căsătoria ei cu moştenitorul
  tronului Ferdinand este
  oprită
Elena Caragiani-Stoenescu
             • Franţa îi acordă brevetul
               la absolvirea Şcolii Civile
               de Aviaţie(la 27 de ani)
             • În timpul războiului este
               infirmieră voluntară la
               Crucea Roşie
             • Între anii 1917 –
               1929, profesează
               ziaristica în
               SUA, Mexic, Africa
Elena Văcărescu
        • În exil la Paris are o
          bogată activitate
          literară, dar şi politică
        • În 1920 face parte din
          delegaţia României la
          Societatea Naţiunilor
        • 1925 – membru de
          onoare al Academiei
          Române
        • Moare la Paris în 1947
Elisa Leonida Zamfirescu
Prima Femeie Inginer din Europa
            • 10 noiembrie 1887
            • Nu este admisă din cauza
              prejudecăţilor din epocă la
              Şcoala de Poduri şi Şosele din
              Bucureşti
            • 1909 devine prima femeie
              studentă de la Academia Regală
              Tehnică din Germania
            • După absolvire este angajată la
              Institutul Geologic din Bucureşti
            • În timpul războiului conduce un
              spital de campanie
            • A obţinut rezultate deosebite în
              ştiinţă şi tehnică
Elisabeta Rizea
                  Eroina Rezistenţei
• 28 iulie 1912
• Existenţa marcată de
  întâlnirea cu regele Mihai
• După 1947 se alătură
  împreună cu soţul ei
  Rezistenţei din
  munţi, condusă de fraţii
  Arnăuţoiu
• A înfruntat tortura şi anii grei
  de închisoare fără să trădeze
  cauza pentru care a luptat
• Condamnată la muncă
  silnică pe viaţă de comunişti
Ella Negruzzi
       Prima femeie avocat din România
• 11 septembrie 1876
• Familia Negruzzi a jucat un rol
  primordial în viaţa politică
  românească(sec XIX - XX)
• Ella Negruzzi – prima femeie
  avocat din România şi din
  Estul Europei
• A avut de suferit din cauza
  discriminărilor din propria
  branşă
• A susţinut emanciparea femeii
• În 1930 a apără pe Ana
  Pauker într-un proces politic
Elvira Popescu
           Vedetă a scenei şi a ecranului
• 10 mai 1894, Bucureşti
• Urmează cursurile
  Conservatorului de Artă
• La 16 ani debutează pe scena
  Teatrului Naţional, unde este
  angajată după absolvire
• Este remarcată la Paris, având
  un succes uriaş
• Este numită cea mai
  aristocratică dintre actriţe
• Supranumită de francezi Notre
  – Dame de Theatre
• 1931 joacă în filmele “Sa
  meilleure cliente”, “Austerlitz” ,
  “Pleine soleil”
Elvira Popescu
• a jucat alături de Claudia
  Cardinale, Jean Marais, Alain
  Delon, Orson Welles
Florica Bagdasar
      Prima femeie ministru din România
• S-a născut în 1901
• Urmează cursurile Facultăţii de
  Medicină
• are o căsnicie model cu Dumitru
  Bagdasar, care va introduce în România
  o nouă ramură în
  medicină, neurochirurgia
• Studiază cu o bursă Rockefeller în SUA
• 1946 – este singura femeie din
  delegaţia României la Conferinţa de
  pace de la Paris
• 1946 – 1948 este ministru al
  Sănătăţii, prima femeie care a făcut
  parte dintr-un guvern al României
• Conduce campanii pilot împotriva
  malariei în Tulcea şi Dobrogea
Florica Bagdasar
   • 1946 pune bazele Centrului pentru
     Igienă Mintală, unde trata copii
     retardaţi sau cu probleme de
     comportament
   • Este marginalizată şi denigrată în
     regimul comunist
   • După 1956 este reabilitată şi devine
     vicepreşedinte al Crucii Roşii
   • Fiica sa Alexandra a fost căsătorită
     cu scriitorul american Saul
     Bellow, laureat al premiului Nobel
     Pentru Literatură
   • Romanul “Iarna Decanului”, este
     inspirat de vizita scriitorului şi a
     soţiei sale la Bucureşti, la moartea
     Floricăi Bagdasar în 1977
Hariclea Darclée
      O soprană preferată de cei mai mari
             compozitori ai lumii
• 10 iunie 1860
• Studiază la Viena
• În 1888 este descoperită de
  Pierre Gaillard, unul din
  directorii Operei Mari din Paris
  care a recomandă
  compozitorului Charles Gounod
• “Are în gât o privighetoare
  ”, avea să spună el despre
  vocea cu un ambitus de trei
  octave a cântăreţei
• Presa franceză o omagiază
  pentru debutul cu rolul
  Margareta din “Faust”
Hariclea Darclée
     • Este angajată la Scala din Milano
       fiind admirată de marele Verdi
     • Una din cele mai mari artiste
       lirice, prezenţa ei pe scenele lumii
       a fost un triumf românesc, în
       conştiinţa opiniei publice mondiale
     • Se întoarce în România în
       1936, şi moare doi ani mai târziu
       fără a avea parte de funerarii
       naţionale
     • Mariana Nicolesco, a creat la
       Brăila, Festivalul Internaţional de
       Canto,”Hariclea Darclée”, pentru a
       onora numele marii soprane
Maria Cuţarida Crătunescu
         Prima femeie medic din România
• S-a născut în 1857 la Călăraşi
• Este descendentă a celebrului
  doctor Carol Davila
• Studiază medicina la Montpellier şi
  la Paris, rezultatele ei excepţionale
  fiind intens mediatizate
• În România va conduce Secţia de
  Ginecologie a Spitalului Filantropia
• Înfiinţează primele creşe şi cămine
  pentru copii, pune bazele Societăţii
  Materna care are ca scop îngrijirea
  copiilor
• Este mobilizată ca medic primar în
  timpul războiului
Maria Rosetti
       Prima femeie ziarist din România
• 1820, Guernesey, Anglia
• A fost soţia lui C.A. Rosetti,
  important publicist, om politic şi
  scriitor român
• Maria Rosetti a luat parte activă la
  Revoluţia de la 1848 din Ţara
  Românească
• Luptătoare pentru drepturile
  românilor şi feministă înflăcărată
• A fost model pentru pictorul
  paşoptist Daniel C. Rosenthal în
  lucrările România Revoluţionară,
  şi România descătuşându-şi
  lanţurile pe Câmpia Libertăţii
Maria Rosetti
    • Atunci când soţul său este
      arestat îl urmează şi reuşeşte să
      îl elibereze
    • Este o eroină demnă de un
      roman de aventuri
    • După 9 ani de exil se întoarce în
      România şi împreună cu C. A.
      Rosetti scoate ziarul Românul,
      ce a servit la susţinerea ideilor
      revoluţionare
    • În 1887 când trupele române
      conduse de Carol I, vor trece
      Dunărea, Maria va conduce un
      spital de campanie
    • Şi-a pus scrisul în interesul
      naţional
Marina Ştirbei
               Prinţesa aviaţiei române
• S-a născut la 19 martie 1912, la Viena
• Nepoata prinţului Barbu Ştirbei
• Învaţă să piloteze la Şcoala”Mircea
  Cantacuzino”
• Participă la mitinguri aviatice şi face
  acrobaţii aeriene
• Se ocupă de înfiinţarea aviaţiei sanitare
• 1939 – Escadrila Albă
• Prima şi singura româncă pilot militar
• Întreţine un sanatoriu destinat refacerii
  aviatorilor răniţi pe front
• A contribuit la emanciparea femeii şi la
  aşezarea ei pe un picior de egalitate,
  întru-un domeniu greu accesibil, cel al
  aviaţiei
Smaranda Brăescu
Prima femeie paraşutist din România
                  • 21 mai 1897
                  • Provine dintr-o familie de
                    răzeşi
                  • La 18 ani face primul zbor
                    de agrement
                  • Prima femeie cu brevet
                    de paraşutism din
                    România, brevet
                    internaţional obţinut în
                    Germania
                  • România a devenit a
                    patra ţară din Europa cu
                    o paraşutistă brevetată
Smaranda Brăescu
• Doboară recordul mondial feminin
  la săritura cu paraşuta(6200 m)
• Decorată cu ordinul”Virtutea
  aeronautică, clasa Crucea de Aur”
• În SUA la Sacramento, bate toate
  recordurile mondiale la
  paraşutism, inclusiv cel
  masculin(7233m)
• Primeşte titlul de campioană
  mondială absolută, şi sportiva nr. 1
  a lumii
• Prima europeană brevetată ca pilot
  în SUA
• 1936 – traversează Mediterana în
  premieră mondială feminină
• În cadrul escadrilei sanitare
  participă la luptele de pe frontul de
  est
Smaranda Gheorghiu
    Prima femeie exploratoare a Polului Nord
• 18 septembrie 1857
• Studiază la Şcoala Centrală
  de fete din Bucureşti
• Scrie proză satirică şi
  socială, schiţe umoristice şi
  versuri, face traduceri
• 1902 atinge Polul Nord
• Promotor al mişcării
  feministe româneşti
• Este aleasă vicepreşedinte
  al Alianţei Universale a
  Femeilor pentru Pace
• A fost prima profesoară din
  România care a susţinut
  conferinţe în Occident
Sofia Ionescu
      Prima femeie neurochirurg din lume
• 1920, Fălticeni
• A studiat la Facultatea de
  Medicină din
  Bucureşti, specialitatea
  neurochirurghie
• 1944 – este prima femeie din
  lume care realizează o
  operaţie pe creier
• A operat numeroase
  personalităţi
• Profesor universitar şi membru
  emerit al Academiei de Ştiinţe
  Medicale
Virginia Andreescu Haret
Prima femeie arhitect din lume
               • 21 iunie 1894
               • Nepoata marelui pictor
                 peisagist Ioan Andreescu
               • Studiază la Şcoala
                 Superioară de Arhitectură
                 şi Belle – Arte
               • Este prima femeie care a
                 ajuns la gradul de arhitect
                 inspector general
               • A reprezentat România la
                 numeroase congrese
                 internaţionale
Virginia Andreescu Haret
            • Printre proiectele sale
              arhitecturale se numără
              :Palatul Tinerimea
              Română, Liceele Dimitrie
              Cantemir şi Gheorghe
              Şincai, Biserica “Sf.
              Treime”, una din cele mai
              mari din Bucureşti,
              primele blocuri din beton
              armat , cinematograful
              Parc din staţiunea
              Govora
Alexandra Nechita
                 Micuţa Picasso
• 27 august 1985, Vaslui
• Părinţii emigrează în SUA,
  înainte ca ea să împlinească
  un an
• Pictează în acuarele de la 4
  ani
• 1994 - la 8 ani are prima
  expoziţie
• La 12 a vernisat expoziţii în
  SUA, Noua Zeelandă,
  Australia, Japonia
• Este Ambasador al Păcii în
  numele Naţiunilor Unite
• Lucrările ei se găsesc în
  colecţii publice şi particulare
Nadia Comăneci
Cea mai cunoscută româncă de pe planetă
              • 12 noiembrie1961, Oneşti
              • 1970 – participă la Campionatele
                Naţionale ale României
              • 1972 – campioană absolută a
                României
              • 1975 – campioană
                europeană, trei medalii de aur la
                aparate(Skien)
              • La Olimpiada de la
                Montreal(1976), obţine prima
                notă de 10 din istoria Jocurilor
                Olimpice, la paralele
              • Obţine de 5 ori nota 10, şi trei
                medalii de aur
Nadia Comăneci
• 1977 – campioană
  europeană, la Praga
• 1979 – campioană
  europeană absolută la
  Copenhaga
• 1979 – campioană
  mondială cu echipa(SUA)
• 1980 – Olimpiada de la
  Moscova(2 medalii de
  aur, 3 de argint, 1 de
  bronz)
• 1984 – i se acordă
  Ordinul Olimpic, se
  retrage din competiţii
Angela Gheorghiu
   Una din cele mai renumite cântăreţe de
               operă din lume
• 7 septembrie 1965, Adjud
• Studiază la Conservatorul din
  Bucureşti
• 1992 – debutează la Royal
  House Opera, în opera Don
  Giovani
• Cântă pe marile scene ale
  lumii, Metropolitan
  Opera, Covent Garden, Scala
• Apreciată pentru Traviata
• 2001 interpretează rolul Floriei
  Tosca alături de soţul său
  tenorul Roberto Alagna, în filmul
  operă Tosca
Angela Gheorghiu
• Vocea ei este considerată de critica
  internaţională o combinaţie între
  vocile a două soprane celebre
  Maria Callas şi Renata Tebaldi
• Este premiată cu “La Medaille
  Vermeille de la Ville de Paris” şi
  devine “Officier de l’Ordre des Arts
  et Lettres”.
Material realizat de
       Diana Trif
     Ramona Toma
Secţia Informare Bibliografică şi
         Documentară
  Biblioteca Judeţeană
   “Ovid Densusianu
   Hunedoara-Deva”
Femei celebre din România

Mais conteúdo relacionado

Destaque

Hotelurile capsulă din Japonia
Hotelurile capsulă din JaponiaHotelurile capsulă din Japonia
Hotelurile capsulă din JaponiaFrumoasa Verde
 
The Wreck of the Titan - Morgan Robertson
The Wreck of the Titan - Morgan RobertsonThe Wreck of the Titan - Morgan Robertson
The Wreck of the Titan - Morgan RobertsonFrumoasa Verde
 
Cele patru legăminte toltece
Cele patru legăminte tolteceCele patru legăminte toltece
Cele patru legăminte tolteceFrumoasa Verde
 
În sfârșit nefumător - Allen Carr
În sfârșit nefumător - Allen CarrÎn sfârșit nefumător - Allen Carr
În sfârșit nefumător - Allen CarrFrumoasa Verde
 
Terapii naturiste - Fănică-Voinea Ene
Terapii naturiste - Fănică-Voinea EneTerapii naturiste - Fănică-Voinea Ene
Terapii naturiste - Fănică-Voinea EneFrumoasa Verde
 
Hrana vie - Ernst Gunter
Hrana vie - Ernst GunterHrana vie - Ernst Gunter
Hrana vie - Ernst GunterFrumoasa Verde
 
Poți să-ți vindeci viața - Louise L. Hay
Poți să-ți vindeci viața - Louise L. HayPoți să-ți vindeci viața - Louise L. Hay
Poți să-ți vindeci viața - Louise L. HayFrumoasa Verde
 
În căutarea fericirii
În căutarea fericiriiÎn căutarea fericirii
În căutarea fericiriiFrumoasa Verde
 
Dieta vieții de Daniel Menrath
Dieta vieții de Daniel MenrathDieta vieții de Daniel Menrath
Dieta vieții de Daniel MenrathFrumoasa Verde
 
Femeia în arta lui Daniel Ridgway Knight
Femeia în arta lui Daniel Ridgway KnightFemeia în arta lui Daniel Ridgway Knight
Femeia în arta lui Daniel Ridgway KnightFrumoasa Verde
 
Cel mai luxos tren din lume
Cel mai luxos tren din lumeCel mai luxos tren din lume
Cel mai luxos tren din lumeFrumoasa Verde
 
Prostia la români - sezonul estival
Prostia la români - sezonul estivalProstia la români - sezonul estival
Prostia la români - sezonul estivalFrumoasa Verde
 
America - fotografii de epocă
America - fotografii de epocăAmerica - fotografii de epocă
America - fotografii de epocăFrumoasa Verde
 
Familia regală a României
Familia regală a RomânieiFamilia regală a României
Familia regală a RomânieiFrumoasa Verde
 
Perle de celebritati romanesti
Perle de celebritati romanestiPerle de celebritati romanesti
Perle de celebritati romanestiFrumoasa Verde
 
Muzeul Oului Vama (by Felicia)
Muzeul Oului Vama (by Felicia)Muzeul Oului Vama (by Felicia)
Muzeul Oului Vama (by Felicia)Popescu Felicia
 
Postari cumulate minisinteza studiilor prof Corrado Malanga
Postari cumulate    minisinteza studiilor prof   Corrado  MalangaPostari cumulate    minisinteza studiilor prof   Corrado  Malanga
Postari cumulate minisinteza studiilor prof Corrado MalangaMihai Stefan
 

Destaque (20)

Hotelurile capsulă din Japonia
Hotelurile capsulă din JaponiaHotelurile capsulă din Japonia
Hotelurile capsulă din Japonia
 
The Wreck of the Titan - Morgan Robertson
The Wreck of the Titan - Morgan RobertsonThe Wreck of the Titan - Morgan Robertson
The Wreck of the Titan - Morgan Robertson
 
Cele patru legăminte toltece
Cele patru legăminte tolteceCele patru legăminte toltece
Cele patru legăminte toltece
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
În sfârșit nefumător - Allen Carr
În sfârșit nefumător - Allen CarrÎn sfârșit nefumător - Allen Carr
În sfârșit nefumător - Allen Carr
 
Terapii naturiste - Fănică-Voinea Ene
Terapii naturiste - Fănică-Voinea EneTerapii naturiste - Fănică-Voinea Ene
Terapii naturiste - Fănică-Voinea Ene
 
Hrana vie - Ernst Gunter
Hrana vie - Ernst GunterHrana vie - Ernst Gunter
Hrana vie - Ernst Gunter
 
Poți să-ți vindeci viața - Louise L. Hay
Poți să-ți vindeci viața - Louise L. HayPoți să-ți vindeci viața - Louise L. Hay
Poți să-ți vindeci viața - Louise L. Hay
 
În căutarea fericirii
În căutarea fericiriiÎn căutarea fericirii
În căutarea fericirii
 
Dieta vieții de Daniel Menrath
Dieta vieții de Daniel MenrathDieta vieții de Daniel Menrath
Dieta vieții de Daniel Menrath
 
Burka musulmană
Burka musulmanăBurka musulmană
Burka musulmană
 
Femeia în arta lui Daniel Ridgway Knight
Femeia în arta lui Daniel Ridgway KnightFemeia în arta lui Daniel Ridgway Knight
Femeia în arta lui Daniel Ridgway Knight
 
Cel mai luxos tren din lume
Cel mai luxos tren din lumeCel mai luxos tren din lume
Cel mai luxos tren din lume
 
Prostia la români - sezonul estival
Prostia la români - sezonul estivalProstia la români - sezonul estival
Prostia la români - sezonul estival
 
America - fotografii de epocă
America - fotografii de epocăAmerica - fotografii de epocă
America - fotografii de epocă
 
Romania in reclame
Romania in reclameRomania in reclame
Romania in reclame
 
Familia regală a României
Familia regală a RomânieiFamilia regală a României
Familia regală a României
 
Perle de celebritati romanesti
Perle de celebritati romanestiPerle de celebritati romanesti
Perle de celebritati romanesti
 
Muzeul Oului Vama (by Felicia)
Muzeul Oului Vama (by Felicia)Muzeul Oului Vama (by Felicia)
Muzeul Oului Vama (by Felicia)
 
Postari cumulate minisinteza studiilor prof Corrado Malanga
Postari cumulate    minisinteza studiilor prof   Corrado  MalangaPostari cumulate    minisinteza studiilor prof   Corrado  Malanga
Postari cumulate minisinteza studiilor prof Corrado Malanga
 

Semelhante a Femei celebre din România

Femei celebre din romania
Femei celebre din romaniaFemei celebre din romania
Femei celebre din romaniaParaschiv Sorin
 
Femei care au schimbat Romania.pptx
Femei care au schimbat Romania.pptxFemei care au schimbat Romania.pptx
Femei care au schimbat Romania.pptxLilianaRaducu
 
proiect istorie tristan tzara.pptx
proiect istorie tristan tzara.pptxproiect istorie tristan tzara.pptx
proiect istorie tristan tzara.pptxLucaIordache
 
Madame Tussaud si mostenirea sa
Madame Tussaud si mostenirea saMadame Tussaud si mostenirea sa
Madame Tussaud si mostenirea saOvidiu Slimac
 
Calendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrieCalendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrieIoan M.
 
Calendar cultural 6 septembrie
Calendar cultural 6 septembrieCalendar cultural 6 septembrie
Calendar cultural 6 septembrieIoan M.
 
Ziua internațională a femeilor și fetelor în știință.pptx
Ziua internațională a femeilor și fetelor în știință.pptxZiua internațională a femeilor și fetelor în știință.pptx
Ziua internațională a femeilor și fetelor în știință.pptxEmanuelaMaria4
 
Calendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieCalendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieIoan M.
 
George Sbârcea- eternul îndrăgostit
 George Sbârcea- eternul îndrăgostit George Sbârcea- eternul îndrăgostit
George Sbârcea- eternul îndrăgostitLazar Viorica
 
Madame Tussaud Si Arta Sa
Madame Tussaud Si Arta SaMadame Tussaud Si Arta Sa
Madame Tussaud Si Arta SaIBGTV
 
אילנה דמארי - מצגת תמונות על מאדם טוסו
אילנה דמארי - מצגת תמונות על מאדם טוסואילנה דמארי - מצגת תמונות על מאדם טוסו
אילנה דמארי - מצגת תמונות על מאדם טוסוilanadamari
 
Pasoptism
PasoptismPasoptism
PasoptismBGZDTR
 
Most outstanding Romanian artists (Romanian)
Most outstanding Romanian artists (Romanian)Most outstanding Romanian artists (Romanian)
Most outstanding Romanian artists (Romanian)projectportal
 
091 romani celebrii dar necunoscuti inca
091   romani celebrii dar necunoscuti inca091   romani celebrii dar necunoscuti inca
091 romani celebrii dar necunoscuti incaBiro Bela
 

Semelhante a Femei celebre din România (16)

Femei celebre din romania
Femei celebre din romaniaFemei celebre din romania
Femei celebre din romania
 
Femei pionier
Femei pionierFemei pionier
Femei pionier
 
Femei care au schimbat Romania.pptx
Femei care au schimbat Romania.pptxFemei care au schimbat Romania.pptx
Femei care au schimbat Romania.pptx
 
8.o3.2o14
8.o3.2o148.o3.2o14
8.o3.2o14
 
proiect istorie tristan tzara.pptx
proiect istorie tristan tzara.pptxproiect istorie tristan tzara.pptx
proiect istorie tristan tzara.pptx
 
Madame Tussaud si mostenirea sa
Madame Tussaud si mostenirea saMadame Tussaud si mostenirea sa
Madame Tussaud si mostenirea sa
 
Calendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrieCalendar cultural 1 septembrie
Calendar cultural 1 septembrie
 
Calendar cultural 6 septembrie
Calendar cultural 6 septembrieCalendar cultural 6 septembrie
Calendar cultural 6 septembrie
 
Ziua internațională a femeilor și fetelor în știință.pptx
Ziua internațională a femeilor și fetelor în știință.pptxZiua internațională a femeilor și fetelor în știință.pptx
Ziua internațională a femeilor și fetelor în știință.pptx
 
Calendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieCalendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrie
 
George Sbârcea- eternul îndrăgostit
 George Sbârcea- eternul îndrăgostit George Sbârcea- eternul îndrăgostit
George Sbârcea- eternul îndrăgostit
 
Madame Tussaud Si Arta Sa
Madame Tussaud Si Arta SaMadame Tussaud Si Arta Sa
Madame Tussaud Si Arta Sa
 
אילנה דמארי - מצגת תמונות על מאדם טוסו
אילנה דמארי - מצגת תמונות על מאדם טוסואילנה דמארי - מצגת תמונות על מאדם טוסו
אילנה דמארי - מצגת תמונות על מאדם טוסו
 
Pasoptism
PasoptismPasoptism
Pasoptism
 
Most outstanding Romanian artists (Romanian)
Most outstanding Romanian artists (Romanian)Most outstanding Romanian artists (Romanian)
Most outstanding Romanian artists (Romanian)
 
091 romani celebrii dar necunoscuti inca
091   romani celebrii dar necunoscuti inca091   romani celebrii dar necunoscuti inca
091 romani celebrii dar necunoscuti inca
 

Mais de Frumoasa Verde

Automobile 2006 - 2013
Automobile 2006 - 2013Automobile 2006 - 2013
Automobile 2006 - 2013Frumoasa Verde
 
Cugetări despre bătrânețe
Cugetări despre bătrânețeCugetări despre bătrânețe
Cugetări despre bătrânețeFrumoasa Verde
 
Invenții in pregătire
Invenții in pregătireInvenții in pregătire
Invenții in pregătireFrumoasa Verde
 
Casa de chirpici din Ciolpani
Casa de chirpici din CiolpaniCasa de chirpici din Ciolpani
Casa de chirpici din CiolpaniFrumoasa Verde
 
Regina Maria a României
Regina Maria a RomânieiRegina Maria a României
Regina Maria a RomânieiFrumoasa Verde
 
Civilizații pe cale de dispariție
Civilizații pe cale de disparițieCivilizații pe cale de dispariție
Civilizații pe cale de disparițieFrumoasa Verde
 
Muzeul de istorie din Cairo - Egipt
Muzeul de istorie din Cairo - EgiptMuzeul de istorie din Cairo - Egipt
Muzeul de istorie din Cairo - EgiptFrumoasa Verde
 
Obiceiuri zilnice care dăunează creierului
Obiceiuri zilnice care dăunează creieruluiObiceiuri zilnice care dăunează creierului
Obiceiuri zilnice care dăunează creieruluiFrumoasa Verde
 
Psihologia popoarelor în trei paşi
Psihologia popoarelor în trei paşiPsihologia popoarelor în trei paşi
Psihologia popoarelor în trei paşiFrumoasa Verde
 

Mais de Frumoasa Verde (12)

Automobile 2006 - 2013
Automobile 2006 - 2013Automobile 2006 - 2013
Automobile 2006 - 2013
 
Cugetări despre bătrânețe
Cugetări despre bătrânețeCugetări despre bătrânețe
Cugetări despre bătrânețe
 
Invenții in pregătire
Invenții in pregătireInvenții in pregătire
Invenții in pregătire
 
Casa de chirpici din Ciolpani
Casa de chirpici din CiolpaniCasa de chirpici din Ciolpani
Casa de chirpici din Ciolpani
 
Regina Maria a României
Regina Maria a RomânieiRegina Maria a României
Regina Maria a României
 
Civilizații pe cale de dispariție
Civilizații pe cale de disparițieCivilizații pe cale de dispariție
Civilizații pe cale de dispariție
 
Parlamentul Canadei
Parlamentul CanadeiParlamentul Canadei
Parlamentul Canadei
 
Fotografii istorice
Fotografii istoriceFotografii istorice
Fotografii istorice
 
Muzeul de istorie din Cairo - Egipt
Muzeul de istorie din Cairo - EgiptMuzeul de istorie din Cairo - Egipt
Muzeul de istorie din Cairo - Egipt
 
Lumea Dubai-ului
Lumea Dubai-uluiLumea Dubai-ului
Lumea Dubai-ului
 
Obiceiuri zilnice care dăunează creierului
Obiceiuri zilnice care dăunează creieruluiObiceiuri zilnice care dăunează creierului
Obiceiuri zilnice care dăunează creierului
 
Psihologia popoarelor în trei paşi
Psihologia popoarelor în trei paşiPsihologia popoarelor în trei paşi
Psihologia popoarelor în trei paşi
 

Femei celebre din România

  • 1. FEMEI CELEBRE DIN ROMÂNIA
  • 2. Sarmiza Bilcescu Prima femeie doctor în drept din lume • Născută la 25 aprilie 1867 • Poziţia socială îi permite să se înscrie la Facultate de Drept din Paris • Întâmpină opoziţie în demersul său, însă după numeroase dezbateri este înscrisă • A fost prima studentă a Facultăţii de Drept din Paris • 1890 – prima femeie care îşi susţine teza de doctorat • Elaborează o teorie a feminismului
  • 3. Ana Aslan Savanta care a învins bătrâneţea • S-a născut în1897, Brăila • 1915 – se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti • În 1949 îşi începe cariera în gerontologie • În 1951 este directorul primului Institut de Gerontologie din Lume • Elaborează Gerovital H3, medicament cu efecte curative asupra îmbătrânirii premature, şi a bolilor legate de vârstă
  • 4. Ana Aslan • O altă marcă Ana Aslan este Aslavital • Metoda de tratament Doctor Aslan şi medicamentele brevetate de ea aduceau un profit statului de 17 mil. dolari pe an • Pacienţi celebrii : Pablo Neruda, Salvador Dali, Charlie Chaplin, Aristotel Onassis, Charles de Gaulle, Marlene Dietrich
  • 5. Elena Caragiani-Stoenescu Prima Aviatoare din România • S-a născut 13 mai 1887, Tecuci • Fascinată de aviaţie este martoră la zborul istoric realizat de Aurel Vlaicu • Este prima femeie din ţară licenţiată în ştiinţe juridice • Prima femeie înscrisă la şcoala de pilotaj A avut de înfruntat numeroase prejudecăţi • Autorităţile române au refuzat sistematic să îi acorde brevetul de pilot
  • 6. Elena Văcărescu Laureată a Academiei Franceze • 21 septembrie 1866, Bucureşti • Provenea dintr-o familie de vechi boieri • Studiază la Paris şi îşi desăvârşeşte arta poetică sub îndrumarea poetului Sully Prudhomme • Devine apropiata reginei Elisabeta (Carmen Sylva) • Căsătoria ei cu moştenitorul tronului Ferdinand este oprită
  • 7. Elena Caragiani-Stoenescu • Franţa îi acordă brevetul la absolvirea Şcolii Civile de Aviaţie(la 27 de ani) • În timpul războiului este infirmieră voluntară la Crucea Roşie • Între anii 1917 – 1929, profesează ziaristica în SUA, Mexic, Africa
  • 8. Elena Văcărescu • În exil la Paris are o bogată activitate literară, dar şi politică • În 1920 face parte din delegaţia României la Societatea Naţiunilor • 1925 – membru de onoare al Academiei Române • Moare la Paris în 1947
  • 9. Elisa Leonida Zamfirescu Prima Femeie Inginer din Europa • 10 noiembrie 1887 • Nu este admisă din cauza prejudecăţilor din epocă la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti • 1909 devine prima femeie studentă de la Academia Regală Tehnică din Germania • După absolvire este angajată la Institutul Geologic din Bucureşti • În timpul războiului conduce un spital de campanie • A obţinut rezultate deosebite în ştiinţă şi tehnică
  • 10. Elisabeta Rizea Eroina Rezistenţei • 28 iulie 1912 • Existenţa marcată de întâlnirea cu regele Mihai • După 1947 se alătură împreună cu soţul ei Rezistenţei din munţi, condusă de fraţii Arnăuţoiu • A înfruntat tortura şi anii grei de închisoare fără să trădeze cauza pentru care a luptat • Condamnată la muncă silnică pe viaţă de comunişti
  • 11. Ella Negruzzi Prima femeie avocat din România • 11 septembrie 1876 • Familia Negruzzi a jucat un rol primordial în viaţa politică românească(sec XIX - XX) • Ella Negruzzi – prima femeie avocat din România şi din Estul Europei • A avut de suferit din cauza discriminărilor din propria branşă • A susţinut emanciparea femeii • În 1930 a apără pe Ana Pauker într-un proces politic
  • 12. Elvira Popescu Vedetă a scenei şi a ecranului • 10 mai 1894, Bucureşti • Urmează cursurile Conservatorului de Artă • La 16 ani debutează pe scena Teatrului Naţional, unde este angajată după absolvire • Este remarcată la Paris, având un succes uriaş • Este numită cea mai aristocratică dintre actriţe • Supranumită de francezi Notre – Dame de Theatre • 1931 joacă în filmele “Sa meilleure cliente”, “Austerlitz” , “Pleine soleil”
  • 13. Elvira Popescu • a jucat alături de Claudia Cardinale, Jean Marais, Alain Delon, Orson Welles
  • 14. Florica Bagdasar Prima femeie ministru din România • S-a născut în 1901 • Urmează cursurile Facultăţii de Medicină • are o căsnicie model cu Dumitru Bagdasar, care va introduce în România o nouă ramură în medicină, neurochirurgia • Studiază cu o bursă Rockefeller în SUA • 1946 – este singura femeie din delegaţia României la Conferinţa de pace de la Paris • 1946 – 1948 este ministru al Sănătăţii, prima femeie care a făcut parte dintr-un guvern al României • Conduce campanii pilot împotriva malariei în Tulcea şi Dobrogea
  • 15. Florica Bagdasar • 1946 pune bazele Centrului pentru Igienă Mintală, unde trata copii retardaţi sau cu probleme de comportament • Este marginalizată şi denigrată în regimul comunist • După 1956 este reabilitată şi devine vicepreşedinte al Crucii Roşii • Fiica sa Alexandra a fost căsătorită cu scriitorul american Saul Bellow, laureat al premiului Nobel Pentru Literatură • Romanul “Iarna Decanului”, este inspirat de vizita scriitorului şi a soţiei sale la Bucureşti, la moartea Floricăi Bagdasar în 1977
  • 16. Hariclea Darclée O soprană preferată de cei mai mari compozitori ai lumii • 10 iunie 1860 • Studiază la Viena • În 1888 este descoperită de Pierre Gaillard, unul din directorii Operei Mari din Paris care a recomandă compozitorului Charles Gounod • “Are în gât o privighetoare ”, avea să spună el despre vocea cu un ambitus de trei octave a cântăreţei • Presa franceză o omagiază pentru debutul cu rolul Margareta din “Faust”
  • 17. Hariclea Darclée • Este angajată la Scala din Milano fiind admirată de marele Verdi • Una din cele mai mari artiste lirice, prezenţa ei pe scenele lumii a fost un triumf românesc, în conştiinţa opiniei publice mondiale • Se întoarce în România în 1936, şi moare doi ani mai târziu fără a avea parte de funerarii naţionale • Mariana Nicolesco, a creat la Brăila, Festivalul Internaţional de Canto,”Hariclea Darclée”, pentru a onora numele marii soprane
  • 18. Maria Cuţarida Crătunescu Prima femeie medic din România • S-a născut în 1857 la Călăraşi • Este descendentă a celebrului doctor Carol Davila • Studiază medicina la Montpellier şi la Paris, rezultatele ei excepţionale fiind intens mediatizate • În România va conduce Secţia de Ginecologie a Spitalului Filantropia • Înfiinţează primele creşe şi cămine pentru copii, pune bazele Societăţii Materna care are ca scop îngrijirea copiilor • Este mobilizată ca medic primar în timpul războiului
  • 19. Maria Rosetti Prima femeie ziarist din România • 1820, Guernesey, Anglia • A fost soţia lui C.A. Rosetti, important publicist, om politic şi scriitor român • Maria Rosetti a luat parte activă la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească • Luptătoare pentru drepturile românilor şi feministă înflăcărată • A fost model pentru pictorul paşoptist Daniel C. Rosenthal în lucrările România Revoluţionară, şi România descătuşându-şi lanţurile pe Câmpia Libertăţii
  • 20. Maria Rosetti • Atunci când soţul său este arestat îl urmează şi reuşeşte să îl elibereze • Este o eroină demnă de un roman de aventuri • După 9 ani de exil se întoarce în România şi împreună cu C. A. Rosetti scoate ziarul Românul, ce a servit la susţinerea ideilor revoluţionare • În 1887 când trupele române conduse de Carol I, vor trece Dunărea, Maria va conduce un spital de campanie • Şi-a pus scrisul în interesul naţional
  • 21. Marina Ştirbei Prinţesa aviaţiei române • S-a născut la 19 martie 1912, la Viena • Nepoata prinţului Barbu Ştirbei • Învaţă să piloteze la Şcoala”Mircea Cantacuzino” • Participă la mitinguri aviatice şi face acrobaţii aeriene • Se ocupă de înfiinţarea aviaţiei sanitare • 1939 – Escadrila Albă • Prima şi singura româncă pilot militar • Întreţine un sanatoriu destinat refacerii aviatorilor răniţi pe front • A contribuit la emanciparea femeii şi la aşezarea ei pe un picior de egalitate, întru-un domeniu greu accesibil, cel al aviaţiei
  • 22. Smaranda Brăescu Prima femeie paraşutist din România • 21 mai 1897 • Provine dintr-o familie de răzeşi • La 18 ani face primul zbor de agrement • Prima femeie cu brevet de paraşutism din România, brevet internaţional obţinut în Germania • România a devenit a patra ţară din Europa cu o paraşutistă brevetată
  • 23. Smaranda Brăescu • Doboară recordul mondial feminin la săritura cu paraşuta(6200 m) • Decorată cu ordinul”Virtutea aeronautică, clasa Crucea de Aur” • În SUA la Sacramento, bate toate recordurile mondiale la paraşutism, inclusiv cel masculin(7233m) • Primeşte titlul de campioană mondială absolută, şi sportiva nr. 1 a lumii • Prima europeană brevetată ca pilot în SUA • 1936 – traversează Mediterana în premieră mondială feminină • În cadrul escadrilei sanitare participă la luptele de pe frontul de est
  • 24. Smaranda Gheorghiu Prima femeie exploratoare a Polului Nord • 18 septembrie 1857 • Studiază la Şcoala Centrală de fete din Bucureşti • Scrie proză satirică şi socială, schiţe umoristice şi versuri, face traduceri • 1902 atinge Polul Nord • Promotor al mişcării feministe româneşti • Este aleasă vicepreşedinte al Alianţei Universale a Femeilor pentru Pace • A fost prima profesoară din România care a susţinut conferinţe în Occident
  • 25. Sofia Ionescu Prima femeie neurochirurg din lume • 1920, Fălticeni • A studiat la Facultatea de Medicină din Bucureşti, specialitatea neurochirurghie • 1944 – este prima femeie din lume care realizează o operaţie pe creier • A operat numeroase personalităţi • Profesor universitar şi membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale
  • 26. Virginia Andreescu Haret Prima femeie arhitect din lume • 21 iunie 1894 • Nepoata marelui pictor peisagist Ioan Andreescu • Studiază la Şcoala Superioară de Arhitectură şi Belle – Arte • Este prima femeie care a ajuns la gradul de arhitect inspector general • A reprezentat România la numeroase congrese internaţionale
  • 27. Virginia Andreescu Haret • Printre proiectele sale arhitecturale se numără :Palatul Tinerimea Română, Liceele Dimitrie Cantemir şi Gheorghe Şincai, Biserica “Sf. Treime”, una din cele mai mari din Bucureşti, primele blocuri din beton armat , cinematograful Parc din staţiunea Govora
  • 28. Alexandra Nechita Micuţa Picasso • 27 august 1985, Vaslui • Părinţii emigrează în SUA, înainte ca ea să împlinească un an • Pictează în acuarele de la 4 ani • 1994 - la 8 ani are prima expoziţie • La 12 a vernisat expoziţii în SUA, Noua Zeelandă, Australia, Japonia • Este Ambasador al Păcii în numele Naţiunilor Unite • Lucrările ei se găsesc în colecţii publice şi particulare
  • 29. Nadia Comăneci Cea mai cunoscută româncă de pe planetă • 12 noiembrie1961, Oneşti • 1970 – participă la Campionatele Naţionale ale României • 1972 – campioană absolută a României • 1975 – campioană europeană, trei medalii de aur la aparate(Skien) • La Olimpiada de la Montreal(1976), obţine prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice, la paralele • Obţine de 5 ori nota 10, şi trei medalii de aur
  • 30. Nadia Comăneci • 1977 – campioană europeană, la Praga • 1979 – campioană europeană absolută la Copenhaga • 1979 – campioană mondială cu echipa(SUA) • 1980 – Olimpiada de la Moscova(2 medalii de aur, 3 de argint, 1 de bronz) • 1984 – i se acordă Ordinul Olimpic, se retrage din competiţii
  • 31. Angela Gheorghiu Una din cele mai renumite cântăreţe de operă din lume • 7 septembrie 1965, Adjud • Studiază la Conservatorul din Bucureşti • 1992 – debutează la Royal House Opera, în opera Don Giovani • Cântă pe marile scene ale lumii, Metropolitan Opera, Covent Garden, Scala • Apreciată pentru Traviata • 2001 interpretează rolul Floriei Tosca alături de soţul său tenorul Roberto Alagna, în filmul operă Tosca
  • 32. Angela Gheorghiu • Vocea ei este considerată de critica internaţională o combinaţie între vocile a două soprane celebre Maria Callas şi Renata Tebaldi • Este premiată cu “La Medaille Vermeille de la Ville de Paris” şi devine “Officier de l’Ordre des Arts et Lettres”.
  • 33. Material realizat de Diana Trif Ramona Toma Secţia Informare Bibliografică şi Documentară Biblioteca Judeţeană “Ovid Densusianu Hunedoara-Deva”