O slideshow foi denunciado.
Seu SlideShare está sendo baixado. ×

Terapiile_cognitiv_comportamentale_in_tu.ppt

Anúncio
Anúncio
Anúncio
Anúncio
Anúncio
Anúncio
Anúncio
Anúncio
Anúncio
Anúncio
Anúncio
Anúncio
Carregando em…3
×

Confira estes a seguir

1 de 28 Anúncio
Anúncio

Mais Conteúdo rRelacionado

Anúncio

Terapiile_cognitiv_comportamentale_in_tu.ppt

  1. 1. Curs 5
  2. 2. Ce este tulburarea de comportament?  Tulburarea de comportament se referă la un grup de probleme comportamentale şi emoţionale la copii şi adolescenţi.  Copiii şi adolescenţii cu această tulburare au dificultăţi în a urma regulile şi în a se comporta în societate în mod acceptabil.  Adesea sunt priviţi de către alţi copii şi adulţi ca fiind răi sau delincvenţi, fără ca aceştia să îşi dea seama că este vorba despre o afecţiune mentală.
  3. 3. Cauzele tulburării de comportament la copil şi adolescent  Cauzele tulburărilor de comportament la copii şi adolescenţi sunt multiple, incluzând leziunile cerebrale, abuzul în copilărie, vulnerabilitatea genetică, eşecul şcolar şi experienţele de viată traumatice.
  4. 4. Simptomele tulburării de comportament la copil şi adolescent Copiii şi adolescenţii cu tulburări de comportament pot prezenta unele din următoarele simptome:  agresivitate faţă de oameni şi animale;  intimidarea sau ameninţarea altora;  iniţierea bătăilor;  cruzime faţă de oameni şi animale;  furt;  viol;  pornirea de incendii;  spargeri în casa altor persoane;  fuga de acasă;  chiulul de la şcoală;  minciuni;  vagabondajul;
  5. 5. Tratament şi psihoterapie pentru tulburările de comportament  Copiii cu asemenea tulburări de comportament necesită o evaluare complexă.  Copiii şi adolescenţii care nu sunt trataţi dezvoltă probleme adiţionale în perioada de adult, cu comportament de tip antisocial, incapacitatea de a-şi menţine o slujbă, probleme de relaţie.  Tratamentul copiilor cu tulburări de comportament include psihoterapia, care are scopul de a învaţa copilul cum să îşi exprime furia în mod adecvat.  La unii copii poate fi necesară medicaţia.  Tratamentul este în general dificil şi de durată.
  6. 6. Relaţia terapeutică...  Abilitatea de a construi relaţia terapeutică cu copilul reprezintă elementul central.  O relaţie bazată pe încredere nu apare în mod spontan, ci trebuie dezvoltată în cadrul interacţiunilor cu copilul şi familia sa.  Terapeutul trebuie să reducă nesiguranţele familiei şi ale copilului printr-o abordare structurată şi prin orientarea sarcinilor.
  7. 7.  Petermann (1996) a recomandat printre altele următoarele comportamente relaţionate cu dezvoltarea relaţiei cu clientul:  apeluri şi întrebări formulate direct copilului;  acordarea de suport copilului prin contact fizic (de ex: punerea mâinii pe umărul lui) în situaţiile dificile (de ex: în jocul de rol);  manifestarea bucuriei, laudei, exprimării calme dar clare a furiei resimţite.
  8. 8. Ce este tipic copiilor agresivi… • Una dintre cele mai frecvente tulburări de comportament este agresivitatea, aceasta recunoscându-se după următorii pareametrii:  crize de furie intense;  certuri frecvente cu adulţii;  enervarea intenţionată a altor persoane;  opoziţie faţă de regulile şi indicaţiile adulţilor;  învinovăţirea altor persoane pentru propriile greşeli;  se simte jignit foarte uşor şi este iritabil, se enervează uşor;  este frecvent răutăcios şi are gânduri de răzbunare;  îi ameninţă sau îi intimidează pe ceilalţi;
  9. 9.  iniţiază frecvent bătăi;  foloseşte obiecte pentru a provoca răni fizice grave altor persoane (de exemplu pietre, sticle sparte, cuţite);  chinuie alte persoane, de exemplu copii mai mici sau animale;  distruge intenţionat proprietatea altora;  fură (de exemplu furt din magazine) sau le ia colegilor lucrurile;  iese în afara casei peste noapte fără permisiunea părinţilor (de exemplu doarme la un prieten deşi i se interzice acest lucru);  chiuleşte frecvent de la şcoală.
  10. 10. Caracteristici...  În plus, mulţi copii agresivi sunt neatenţi, nu ascultă atunci când li se explică ceva (acasă sau la şcoală), fac multe greşeli, sunt impulsivi şi acţionează fără a se gândi, sunt uşor de distras.  Copiii agresivi suportă foarte greu eşecurile. Dar astfel de eşecuri apar frecvent în viaţa de zi cu zi, deoarece de cele mai multe ori acţionează impulsiv, fără a se gândi la ce fac.  Ei se pot pune cu dificultate în locul victimei; din cauza comportamentului lor agresiv nu manifestă compasiune faţă de aceasta.
  11. 11.  Copiii agresivi pot învăţa să rezolve paşnic conflictele cu care se confruntă.  În mod paradoxal aceşti copii se percep victime, deşii cei din jur îi percep ca fiind agresori.  În procesul de terapie în care se doreşte ruperea cercului vicios în care sunt prinşi aceşti copii, se recomandă folosirea următoarei grile de observaţie:
  12. 12. Grilă de observare a comportamentului agresiv  Numele copilului: ............................................................... Data: . .......................  Evaluator: ............................................................................ Nr. chestionar: ..........  Scalã de evaluare: 1 = nu se manifestã niciodatã 4 = se manifestã frecvent 2 = se manifestã rar 5 = se manifestã foarte frecvent 3 = se manifestã uneori
  13. 13. Grilă de observare a comportamentului agresiv... Comportament Evaluare 1. Copilul este insultat sau certat. 2. Râde de necazul altora, face comentarii cinice cu privire la adulţi şi copii, îi batjocoreşte pe alţii. 3. Strigă, ţipă şi insultă adulţii şi copiii. 4. Copilul e lovit, împins, zgâriat, tras de păr şi scuipat. 5. Pune piedici, trage scaunul de sub colegi, îi loveşte aparent întâmplător, refuză să ofere ajutor bucurându-se de problema altora, fură sau distruge ceva pe ascuns. 6. Loveşte, calcă cu piciorul, se împinge, muşcă, zgârie, scuipă, trage de păr, murdăreşte alte persoane. 7. Insultarea şi ironizarea propriei persoane, îşi înjură propriul comportament (de exemplu când greşeşte). 8. Îşi roade unghiile, îşi smulge părul, se loveşte în cap, face mişcări ale capului şi ale corpului prin care să se lovească, se zgârie pe mâini, pe braţe sau pe alte părţi ale corpului cu lama sau cu alte obiecte ascuţite,se taie sau se ciupeşte.
  14. 14. 9. Insultă sau înjură obiecte. 10. Distruge sau mâzgăleşte părţi de clădire sau lucruri asemănătoare cu vopsea sau cu murdărie, rupe sau murdăreşte mobilierul sau obiecte de folosinţă, trânteşte uşile, aruncă cu pietre în ferestre, aruncă lucruri pe podea, rupe, incendiază. 11. Autoafirmare adecvată: îşi spune părerea sau nemulţumirile pe un ton potrivit, nu foloseşte cuvinte jignitoare, nu manifestă agresivitate fizică. 12. Cooperare şi comportament de ajutorare: face propuneri, compromisuri, respectă regulile, îi susţine pe ceilalţi. 13. Autocontrol: se calmează prin alte activitãţi atunci când este furios, evită amplificarea conflictului, respectă solicitările, realizează sarcinile sale fãră a i se cere în mod special. 14. Empatie: îi ascultă pe ceilalţi, acceptă părerea celorlalţi, caută sursa conflictelor, se interesează de ceea ce simt ceilalţi.
  15. 15. Cum poate fi tratată tulburarea de comportament…  Tulburarea de comportament poate fi tratată prin intermediul diferitelor tipuri de terapii, printre care se numără şi terapiile cognitiv-comportamentale.  Terapiile cognitiv-comportamentale au ca scop schimbarea schemelor de gândire, a credinţelor, care pot declanşa tulburarea de comportament.  O parte a terapiei poate să includă expunerea gradată prin care copilul sau adolescentul este expus unor situaţii care pot duce la tulburări de comportament.
  16. 16. Tehnicile terapiei cognitiv-comportamentale... • În ceea ce priveşte terapia cognitiv-comportamentală la copilul cu tulburări de comportament, terapeutul are la dispozitţe o varietate de tehnici pe care le poate folosi singure sau în combinaţie .
  17. 17. • Stingerea: copilul nu primeşte nici o recompensă pentru comportamentul indezirabil, cu alte cuvinte se opreşte întărirea de genul aprobării, atenţiei. Succesul stingerii constă în eliminarea comportamentului din repertoriul copilului. • Copilul poate încerca să recâştinge întărirea pierdută şi astfel poate să se facă mai rău, înainte de a se face mai bine. • Părinţii trebuie avertizaţi de această posibilitate, de aceea ei trebuie să persevereze cu programul suficient de mult pentru a obţine rezultate.
  18. 18.  Saţietatea: copilul este lasat sa performeze un comportament indezirabil pană se plictiseşte.  Schimbarea stimulilor. Unele răspunsuri par să apară numai când anumite condiţii specifice sunt prezente. Dacă copilul, de exemplu, vorbeşte cu colegul de bancă, profesorul poate schimba contextul fizic în care are loc convorbirea, mutându-l în bancă singur sau cu alt coleg.
  19. 19.  Pedeapsa: poate fi eficientă în controlul comportamentului.  Atât retragerea întăririi pozitive, cât şi aplicarea unor stimuli aversivi tind să descrească apariţia comportamentului problemă.  Stimulii aversivi trebuie să aibă intensitate moderată, fiind administraţi imediat după comportamentul inadecvat. Problema este că pedeapsa pare să fie înţeleasă în termeni de lovire, rănire. Pedeapsa severă tinde să refuleze comportamentul mai degrabă decât să-l stingă. Predicţia este ca acel comportament va reapărea.  Pedeapsa nu trebuie să fie intensă sau fizică.  Comportamentul agresiv poate genera răspunsuri emoţional maladaptative, cum ar fi frica, tensiunea, retragerea, frustrarea.
  20. 20.  Becher (1971) considera că pedeapsa folosită uman şi adecvat poate fi eficientă în modificarea comportamentului. Pentru ca pedeapsa să fie eficientă, ea trebuie: - să aibă intensitate moderată; - să i se explice copilului pedeapsa; - să urmeze imediat după comportamentul indezirabil; - să fie aplicată de o singură persoană; - să fie consistentă; - în timp ce copilul este pedepsit pentru un comportament negativ, trebuie întărit un comportament pozitiv; - să se bazeze pe retragerea întăririi; - copilul nu trebuie ameninţat cu pedeapsa; - să fie în acord cu gravitatea pedepsei.
  21. 21.  Time-out la întărirea pozitivă: această procedură permite sancţionarea comportamentului nedorit prin retragerea întăriri.  Time-out este o perioadă de timp în care copilul este împiedicat să performeze comportamentul problematic, în situaţia în care a fost întărit pozitiv în trecut.  Time-out determină noi comportamente rebele: plâns, ţipat.  Pentru copiii mici perioada de time-out poate fi cuprinsă între 3-5 minute, pentru cei de 8 ani perioada este mai lungă. Iar 10-15 minute reprezintă maximum de durată dezirabilă. În timp ce 10 minute de time-out este tipic pentru situaţii de clasă.
  22. 22.  Costul răspunsului: adesea părinţii îşi reţin dragostea, aprobarea, privilegiile oferite copiilor când aceştia sunt “neastâmpăraţi”.  Metoda este folosită în termeni de pierdere a punctelor şi privilegiilor.  Copilul devine conştient de recompense şi pierderea acestora.
  23. 23.  Supracorecţia: este o formă mai îndepărtată a costului răspunsului şi penalizării.  Supracorecţia permite combinarea întăririi pozitive şi controlului aversiv, fiind folosită pentru a descuraja comportamentul neadecvat.  Exemplu: un copil care a furat şi a stricat jucaria altui copil este obligat să economisească bani pentru a o înlocui, dar de asemenea pentru a cumpăra un dar în semn de regret.
  24. 24.  Intărirea pozitivă: promovarea unui comportament alternativ.  Proceduri: a) Întărirea unui comportament incompatibil - întărirea unui comportament care este inconsistent cu actul indezirabil.  Presupune oprirea copilului în performarea unui anumit comportament, întărind deliberat un comportament competitiv. b) Întărirea diferenţială a altor comportamente - este o procedură simplă, implicând întărirea oricărui comportament, în afara comportamentului ţintă (comportamente agresive, hiperactive, injurioase).
  25. 25. • Antrenarea abilităţilor: • Proceduri: a) Repetarea comportamentului: mulţi copii, datorită experienţelor de viaţă tragice sau deprivate, lipsiţi de experienţele necesare, trebuie să-şi dezvolte mecanisme de adaptare; b) Antrenarea abilităţilor sociale: antrenarea copilului într-un repertoriu al abilităţilor acceptate social. • Temele includ îmbunătăţirea observaţiei, abilităţi de comunicare verbală, nonverbală, tehnici asertive de comportament. • Metoda de lucru: jocul de rol. Astfel, un copil timid poate acoperi acest deficit prin training asertiv. O altă aplicaţie poate fi învăţarea relaţionării cu persoane de celălalt sex, cu profesori, părinţi, autorităţi.
  26. 26.  Eliminarea emoţiilor disfuncţionale: comportamentul emoţional poate fi controlat de diferiţi stimuli. Pentru a elimina răspunsul emoţional dezadaptativ este necesară expunerea repetată la stimuli ameninţători.  Modelarea: presupune intervenţia terapeutică ce se va direcţiona spre relaţia dintre condiţiile antecedente şi comportamentul deviant şi/sau dintre comportamentul problemă şi consecinţele sale.  Un exemplu este reducerea agresiunii prin expunerea copiilor la modele care demonstrează modalităţi alternative de a face faţă situaţiei provocative; aceste modele vor fi mai degrabă imitate, dacă consecinţele pentru model sunt recompensările, decât absenţa recompensei sau consecinţe aversive.
  27. 27.  Lang si Jakubowski (1976) oferă câteva elemente de modelare în trainingul asertivităţii: 1. selectează modele de acelaşi sex cu copilul şi care prezintă similarităţi din mai multe puncte de vedere; 2. demonstrează nu numai comportamentul asertiv, dar şi rezultatul acţiunii în termeni de întărire; 3. oferă scene de modelare scurte (3 minute); 4. împarte comportamentul asertiv în părţi mai uşor de asimilat, de reamintit pentru observator; 5. subliniază anumite aspecte cheie ale comportamentului asertiv (include povestioare care orientează atenţia observatorului); 6. include anumite metode pentru a-l ajuta pe observator să-şi dezvolte propriul cod pentru modelarea secvenţelor de comportament (ex.: achiziţionează punctul de vedere al altora, înainte de a-ţi forma punctul tău de vedere); 7. alocă o perioadă de practică pentru adaptarea personală la acţiunile modelate.
  28. 28.  Jocul de rol: : presupune joc de rol pe o situaţie problemă cu copilul (un eveniment care provoacă furie, o confruntare provocativă).  Jocul de rol este o tehnică eficientă pentru învătarea unor noi abilităţi.  Copilul va performa un rol care nu îi aparţine.  Jocul de rol fixat: copilul va performa un pattern de comportament, un rol negociat (fixat, specific).  Kelly vorbeşte de această metodă ca fiind o sofisticată formă cognitiv-comportamentală de repetare a comportamentului.

×