SlideShare a Scribd company logo
1 of 8
Primul model de scrisoare de intentie
Stimate Domnule/Doamnă,

        Vă adresez această scrisoare de intenţie ca raspuns la anunţul dumneavoastră pentru
postul vacant pe care îl aveţi în companie.
        Am absolvit Facultatea de Adminstratie si Afaceri, Universitatea din Bucuresti si
consider ca in anii de studentie am acumulat multe cunostinte in drept, economie,
management, marketing si finante. Astept cu nerabdare sa pun in practica aceste cunostinte,
combinate cu abilitati utile domeniului si, implicit, jobului dvs.
        Sunt o persoana dinamica, cu aptitudini foarte bune de comunicare, dobandite in
experienta mea (de promoter), responsabila, hotarata, interesata in perfectionarea profesionala
in domeniul economic. Imi doresc sa am sansa de a lucra in compania dumneavoastra, unde as
putea sa-mi pun in evidenta capacitatile intelectuale si experienta acumulata
(conform CV anexat) pentru a indeplini sarcinile si scopurile organizatiei, cat si
pentrudezvoltarea carierei mele.
        Daca veti considera ca motivatia si calificarea mea sunt oportune pentru obtinerea unui
loc in cadrul companiei dumneavoastra, sunt disponibil in orice moment pentru a fi contactat
in vederea discutarii detaliilor unei posibile colaborari.

Va multumesc,
Prenume Nume.

Al doilea exemplu de scrisoare de intentie este mult mai sobru, in asa zis ''limbaj de
lemn''. Acest model de scrisoare de intentie este recomandat mai ales in mediile formale,
cum ar fi banci si companii de stat sau pentru joburi cu un mare grad de responsabilitate si
seriozitate.
Al doilea model de scrisoare de intentie

Stimate Domnule/Doamna,

        Subsemnatul, Prenume Nume, am luat la cunostinta cu interes de posibilitatile pe care
le ofera compania dumneavoastra. Animat de dorinta de a reusi, de ambitie, tenacitate si
optimism, supun atentiei dvs. candidatura mea in vederea obtinerii postului de Analist
vanzari.
        Am beneficiat de o pregatire universitara si de o experienta in vanzari acumulata in
cadrul SC XYZ SRL si sunt pregatit pentru un parteneriat fructuos prin care veti avea la
dispozitie avantajele formarii mele teoretice si pe cele ale unei semnificative experiente de
care dispun in domeniul vanzarilor. Documentandu-ma asupra activitatilor derulate de firma
dvs., am constatat cu satisfactie ca profilul si realizarile acesteia corespund pe deplin
aspiratiilor si nevoilor mele.
        Acesta este motivul pentru care imi permit sa apreciez ca dorinta mea de afirmare,
entuziasmul, tenacitatea, fidelitatea si pasiunea mea pentru reusita totala (atingerea
obiectivelor) sunt numai cateva din trasaturile pe care voi fi onorat sa le pun la dispozitia unei
echipe tinere si dinamice.
        Oportunitatea unei discutii despre cum ar putea fi folosite cunostintele si priceperea
mea in avantajul companiei dvs. ar fi binevenita.

      Cu deosebita consideratie,
Prenume Nume

                                                1
Cel de-al treilea model de scrisoare de intentie poate fi utlizat pentru un post managerial. In
functie de profilul tau, al companiei care ofera jobul si de preferinte, alege cea mai
potrivita scrisoare de intentie.
Al treilea model de scrisoare de intentie

       Stimat(a) Domn/Doamna

        Va prezint candidatura mea pentru postul de care am luat la cunostinta cu interes prin
intermediul anuntului aparut pe site-ul Myjob. Pe parcursul intregii mele activitati
profesionale (conform CV anexat) am avut ocazia sa imi valorific cu succes calitatile
manageriale de decizie si actiune.
        Am dezvoltat activitatea de organizare de evenimente si m-am ocupat, in acelasi timp,
de prezentarea companiei atat in fata unui public larg, cat si in fata divesilor clienti. Consider
ca satisfactia clientului este cel mai important lucru al unei afaceri si am reusit sa impun
echipei mele aceasta orientare. Am in subordine o echipa pe care am reorganizat-o si am
instruit-o. Conceperea si administrarea bugetului proiectului au reprezentat doua dintre
responsabilitatile mele, avand ca principal scop gestionarea eficienta a resurselor
financiare si controlul costurilor.
        Doresc sa pun un accent deosebit pe importanta pe care o acord muncii mele si pe
scopul declarat de a obtine rezultate masurabile. Capacitatea de a gasi solutii si de a ma adapta
diverselor situatii de munca, precum si importanta acordata oferirii unor servicii de calitate
reprezinta atuuri suplimentare ale pregatirii mele profesionale. Nu in ultimul rand mentionez
foarte buna cunoastere a limbii engleze si faptul ca am absolvit o facultate cu specialitatea ''x''
si in prezent urmez cursurile de master ''X Y Z''.
        Doresc sa va multumesc pentru timpul si interesul acordat candidaturii mele si sunt
convins ca in cadrul unui interviu va puteti convinge de calitatile profesionale mentionate
mai sus.

Cu deosebita consideratie,
Prenume Nume.
Ce trebuie sa stii pentru o scrisoare de intentie reusita
1) Axeaza-te pe necesitatile angajatorului intr-o scrisoare de intentie. Analizeaza activitatea
companiei. Cum poti sa le aduci mai multi bani? Prezinta-te pe tine ca o solutie a
problemelor pe care organizatia le intampina.
2) Adreseaza orice scrisoare de intentie. Pentru a avea si mai mult efect, intereseaza-te care
este persoana care se va ocupa de recrutari si adreseaza-i-te direct.
3) Cand redactezi o scrisoare de intentie gandeste-te sa raspunzi intrebarilor angajatorului: Ce
poti face pentru respectiva companie? Care este situatia ta curenta? Esti calificat pentru
respectivul job? De ce vrei sa lucrezi pentru ei?
4) Fii scurt si la obiect intr-o scrisoare de intentie. Lasa o impresie buna. Foloseste propozitii
scurte. Imparte textul in 3-4 paragrafe despartite printr-un spatiu.
5) Scrie asa cum vorbesti, dar ingrijit. Pentru un plus de originalitate combina limbajul
formal cu stilul simplu, conversational in scrisoarea de intentie.
6) Fii pozitiv. Foloseste un ton optimist si plin de energie intr-o scrisoare de intentie. Il va
molipsi si pe angajator!
7) Mentine legatura. Stabileste urmatorul pas: interviul.
Adapteaza cele trei exemple de scrisoare de intentie in functie de nivelul de cariera sau de
domeniul                     in                 care                 cauti                un job.
Succes!


                                                2
Model scrisoare de intentie - fara experienta



In atentia Dep. Resurse Umane,

Va scriu aceasta scrisoare de intentie in legatura cu postul "...................".

Am absolvit Facultatea de ...... si de aceea consider ca am acumulat cunostinte legate de
.................., cunostinte pe care doresc sa le aplic in cadrul companiei dumneavoastra.

Sunt o persoana ........., cu aptitudini in ...............

Sper ca studiile, aptitudinile si CV-ul meu anexat sa ma recomande pentru obtinerea unui loc
de munca in cadrul companiei dumneavoastra.

Va multumesc,
....................




Model scrisoare de intentie - experienta medie



Stimate Domnule/ Doamnă,

Vă scriu această scrisoare de intenţie in legatura cu postul de electrician .

Beneficiez de asemenea de experienta ca şi electrician, experienţă acumulată în cadrul firmei
IMSATIE DROBETA.

Sunt o persoană dinamică, cu aptitudini foarte bune de comunicare, dobândite în experienţa
mea, responsabilă, hotărâtă, interesată în perfecţionarea profesională. Imi doresc să am şansa
de a lucra în compania dumneavoastră, unde aş putea să-mi pun în evidenţă capacităţile
intelectuale şi experienţa acumulată pentru a îndeplini sarcinile şi scopurile companiei, cât şi
pentru dezvoltarea carierei mele.


Sper ca studiile, experienta, aptitudinile şi CV-ul meu să mă recomande pentru obţinerea unui
loc de munca în cadrul companiei dumneavoastră.

Va multumesc,
Creţescu Doru




                                                        3
Model scrisoare de intentie - experienta vasta


In atentia Dep. Resurse Umane,

Va scriu aceasta scrisoare de intentie in legatura cu postul "...................".

Am absolvit Facultatea de ...... si de aceea consider ca am acumulat cunostinte legate de
.................., cunostinte pe care doresc sa le aplic in cadrul companiei dumneavoastra.

Beneficiez de asemenea de experienta in domeniul ........, experienta acumulata in cadrul
firmei ......., etc (detalii, atributii, responsabilitati).

Pe parcursul activitatii profesionale am putut pune cu succes in aplicare si aptitudinile mele
manageriale, organizatorice, de conducere, etc.

Sunt convins ca studiile, experienta, aptitudinile si CV-ul meu anexat ma recomanda pentru
obtinerea unui loc de munca in cadrul companiei dumneavoastra.

Va multumesc,
....................




Domnului Director de resurse umane

Compania X Bucuresti

Stimate domnule XXX ZZZ


Va adresez aceasta scrisoare ca raspuns la anuntul pentru postul de contabil, publicat în
Capital nr. 53, din 24 iulie 2000.

Calificarea pe care o cautati este foarte apropiata de aceea pe care o am eu: sunt absolvent al
ASE, Facultatea de contabilitate si am o experienta în domeniu de 4 ani.

Sunt atras de compania dvs. datorita atât reputatiei de care se bucura, cât si perspectivelor
privind evolutia în cariera profesionala, data fiind corespondenta între solicitarile dvs. si
motivatiile personale. Am convingerea, dupa ce am studiat diferite companii, ca voi fi un
competitor pe masura standardelor impuse de dvs., fapt pentru care a-si dori sa am ocazia de a
discuta direct cu dvs. asupra experientei mele profesionale si a posibilitatilor de angajare.
Anexez un curriculum vitae din care va puteti forma o prima impresie asupra calificarii si
experientei mele. Pot fi gasit la telefonul indicat mai sus, de luni pâna vineri, între orele 8 si
10 dimineata.

01 ianuarie 2002. Cu deosebita consideratie

Cristian Mihalache

                                                    4
Ce este o scrisoare de intentie?

O scrisoare de intentie insoteste cererea de angajare si adesea rezuma informatii care au fost
cuprinse intr-un CV. Folosita in acest fel, o scrisoare de intentie este mult mai detaliata decat
o scrisoare de insotire si poate cuprinde titluri si subtitluri precum un CV. In functie de
solicitarile organizatiei, un CV se accepta sau nu la o cerere de solicitare a postului, in timp ce
o o scrisoare de intentie este de obicei acceptata si poate ca este chiar necesara.

Combinatia dintre un CV bine intocmit si o scrisoare de intentie este de obicei cea mai buna
alegere pentru a fi anexata la o cerere de angajare. Totusi o scrisoare de intentie poate
indeplini mai multe scopuri decat CV-ul: in principal ea poate sa aduca in prim plan
calificarile relevante care partial pot lipsi sau sunt disipate in cererea de angajare. Importanta
unei scrisori de intentie creste in cazul in care activitatea anterioara nu se potriveste cu functia
pentru care doriti sa aplicati.

Nota: : Scrisoarea de intentie este uneori folosita simultan cu "scrisoarea de insotire".
Scrisoarea de insotire, in cele mai multe cazuri, trebuie folosita pentru a insoti CV-ul in cazul
in care cele doua sunt transmise prin e-mail, posta sau inmanate direct unui angajator.

Exista putine exceptii de la aceasta regula: in timp ce scrisoarea de insotire este o prezentare
personala care insoteste CV-ul, ea nu va fi necesara in cazul in care inmanati CV-ul la o
intalnire stabilita anterior (de ex. in cazul firmelor de recrutare).

Daca intentionati sa mergeti la un interviu fara ca acesta sa fi fost stabilit in prealalbil cu un
reprezentant al firmei angajatoare, cand inmanati un CV, va fi necesara si o scrisoare de
insotire, pentru ca interviul este posibil sa nu poata avea loc.

In cele mai multe cazuri, CV-urile trimise prin e-mail si CV-urile prezentate pe formulare
online trimise catre bancile de CV-uri, trebuie sa inceapa cu o scrisoare de insotire. Pentru
bancile de CV-uri, introduceti scrisoarea de insotire inaintea CV-ului in formularul propus
special pentru aceasta. Pentru e-mail reproduceti scrisoarea de insotire in corpul textului de e-
mail, urmata de CV. Nu o transmiteti ca atasament, cu exceptia cazurilor in care se cere in
mod special acest lucru.

Ce trebuie sa contina o scrisoare de insotire? (Inapoi la Cuprins)

O scrisoare de insotire este o prezentare personala care insoteste CV-ul dvs, scopul acesteia
fiind acela de a creste valoarea CV-ului dumneavostra.

O scrisoare de insotire se redacteaza pe o pagina, adresata catre o anume persoana, cuprinzand
functia persoanei respective si intotdeauna pentru o societate specificata. Chiar daca adresati
cererea fara aceste elemente sau o expediati catre o casuta postala, folositi datele care urmeaza
pentru a o putea personaliza:

* raspuns la o reclama -o anume publicatie,
* o companie pe care ati identificat-o prin cautarile dvs si pentru care ati dori sa lucrati (nu
faceti uz de acest lucru daca nu ati facut-o si in realitate)
* lecturarea unui articol privind compania si conducerea acesteia,
* prezentarea companiei XYZ de catre Nume Prenume.

                                                 5
In consecinta, cu cat scrisoarea de insotire este mai personala cu atat este mai bine.

Scrisoarea de insotire trebuie sa contina si o prezentare a calificarilor pe care le-ati obtinut,
punand accentul pe cele care sunt legate direct de postul pentru care doriti sa aplicati.
Amplificati sau detaliati informatiile continute in CV-ul dvs fara insa a le repeta. Includeti si
cateva puncte tari sau calitati personale referitoare la tipul de functie pe care il vizati. Daca
cererea se face online, prin e-mail sau cu CV-ul care se scaneaza nu uitati sa adaugati
cuvintele cheie care va pot situa pe o pozite superioara in clasamentul general.

Incheiati cu o actiune! De exemplu, daca este vorba despre o functie care nu este publicata si
nu se solicita CV, mentionati faptul ca il veti trimite peste cateva zile. Daca raspundeti unei
functii care fost publicata, mentionati ca asteptati ocazia de a-i intalni sau de a le vorbi. Pentru
o astfel de functie ar trebui sa reveniti peste cateva zile, daca nu vi s-a spus sa nu o faceti, fara
sa mentionati acest lucru in scrisoarea dvs.

Este foarte important ca tonul scrisorii de insotire sa fie foarte bine echilibrat. In plus, in timp
ce un CV nu se conformeaza stilurilor standard de redactare, de exemplu folosirea pronumelor
personale, articolelor si a propozitiile terminate cu perioade, o scrisoare de intentie poate face
aceasta.

Tipuri de scrisori de intentie:

1.Bussiness Administration (Administrarea afacerilor)
Scrisoare de insotire traditionala

Marian George
B-dul Protopopescu 33
BUCURESTI - Romania
E-mail: marian_george@yahoo.com
Tel: 021 - xxxxxx

Stimate dle Georgescu,

Am citit cu mare interes mesajul dvs, de pe site-ul www.angajat.ro. pentru functia de Director
de Operatiuni. CV-ul anexat va va furniza mai multe informatii despre experienta, instruirea si
capacitatile mele.

Dupa cum veti constata am o baza solida în administrarea afacerilor. Am condus pentru un
distribuitor operatii zilnice in valoare de 1,2 miliarde lei, am creat politici corporative, am
intervievat si angajat candidati, am condus o echipa formata din 30 de persoane.

Experienta mea cuprinde de asemenea studii si analize ale pietei, crearea publicitatii pentru
toate tipurile de media, fixarea scopurilor pentru vanzari si asigurarea unor relatii pozitive cu
clientii. În plus sunt licentiat în Bussiness Administration.

Printre punctele mele tari se afla capacitati excelente de organizare si priceperea de a construi
echipe puternice. Combinate cu angajamentul meu pentru crestere personala si profesionala,
aceste calitati ar trebui sa-mi permita sa contribui substantial la dezvolatrea companiei, daca
voi avea ocazia.

                                                  6
As aprecia ocazia de a ma întalni cu dvs. si de a discuta necesitatile si obiectivele dvs. si felul
în care as putea contribui la acestea.

Va multumesc pentru timpul si consideratia dvs.

Al dvs.,
Marian George

2.Director de relatii cu publicul
Scrisoare de insotire traditionala


Cristina Froiu
Sos. Nationala 65
Iasi
E-mail: Maria_Deaconu@k.ro
Tel: 0232 - xxxxxxx

Stimata Doamna Stamate,

As dori sa fiu luata in considerare pentru postul de Director de Relatii cu Publicul pe care l-ati
transmis prin intermediul site-ului www.angajat.ro. CV-ul anexat va va furniza informatii cu
privire la experienta, instruirea si capacitatile mele.

Asa cum veti observa, am o experienta bogata in relatii cu publicul. Am creat si condus
programe de colectare a fondurilor, am facut sute de prezentari in public si am condus
campanii de marketing. Experienta mea cuprinde de asemenea relatii comunitare directe, am
lucrat cu numerosi voluntari si am intocmit rapoarte pentru Consiliului Director.

Printre punctele mele tari se afla excelentele capacitati organizatorice si abilitati de
comunicare puternice. Aceste calitati, combinate cu increderea si devotamentul meu, ar trebui
sa-mi permita sa continui sa aduc contributii de valoare in cazul unui angajament.

As aprecia ocazia de a ma intâlni cu dvs. si de a discuta necesitatile si obiectivele dvs. si felul
in care as putea contribui la acestea.

Va multumesc pentrul timpul si consideratia dvs.

Cu deosebita consideartie,
Cristina Froiu

3.Functie de executie/CEO
Scrisoare de insotire traditionala



Geroge Haralambie
Str. Aurel Vlaicu,
Iasi

                                                 7
E-mail: har_george@hotmail.com
Tel: 0232 - xxxxxx

Stimate Domnule Dinculescu,

M-am bucurat ca v-am intilnit la Seminarul organizat de Camera de Comert din Bucuresti.
Sunt foarte interesat de functia de CEO la filiala dvs. din Brasov. Asa dupa cum v-am
informat am urmatoarele calificari:

* 13 ani de experienta de succes in managementul executiv
* experienta in afaceri internationale in Europa de Est
* deprins cu crearea de noi produse, marketingul si managementul acestora
* capacitate probata in cresterea profitului, reducerea costurilor si atingerea obiectivelor
propuse de catre companie
* licentiat in energetica.

In plus, ofer insusiri de conducator si capacitati desosebite in luarea deciziilor. Aceste calitati,
combinate cu energia si dedicatia mea mi-ar permite sa aduc o contributie de valoare in cadrul
firmei pe care o reprezentati, daca voi avea aceasta ocazie.

Anexez CV-ul meu pentru a-l analiza. As aprecia foarte mult sansa de a va intâlni pentru a
discuta modul in care pot sa contribui la indeplinirea obiectivelor formulate de catre compania
dvs.

Multumesc pentru timpul si consideratia dvs.

Al dvs.
Geroge Haralambie




                                                 8

More Related Content

What's hot (20)

Efectele fumatului Prezentare Powerpoint
Efectele fumatului Prezentare PowerpointEfectele fumatului Prezentare Powerpoint
Efectele fumatului Prezentare Powerpoint
 
Un mod sanatos de viata 1
Un mod sanatos de viata 1Un mod sanatos de viata 1
Un mod sanatos de viata 1
 
1. schema comunicarii
1. schema comunicarii1. schema comunicarii
1. schema comunicarii
 
Sedinta cu parintii
Sedinta cu parintiiSedinta cu parintii
Sedinta cu parintii
 
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptxCREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
 
Comunicarea in afaceri
Comunicarea in afaceriComunicarea in afaceri
Comunicarea in afaceri
 
Sistemul muscular -Prezentare PowerPoint
Sistemul muscular -Prezentare PowerPointSistemul muscular -Prezentare PowerPoint
Sistemul muscular -Prezentare PowerPoint
 
Plan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatPlan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizat
 
Asepsia si antisepsia
Asepsia si antisepsiaAsepsia si antisepsia
Asepsia si antisepsia
 
1 Teoria Si Practica Studiului De Caz
1 Teoria Si Practica Studiului De Caz1 Teoria Si Practica Studiului De Caz
1 Teoria Si Practica Studiului De Caz
 
Metode moderne
Metode moderneMetode moderne
Metode moderne
 
Obiective operationale
Obiective operationaleObiective operationale
Obiective operationale
 
Holocaust
Holocaust Holocaust
Holocaust
 
Prezentare power point bullying
Prezentare power point bullyingPrezentare power point bullying
Prezentare power point bullying
 
Ppt fructul
Ppt fructulPpt fructul
Ppt fructul
 
Scrisoare intentie
Scrisoare intentieScrisoare intentie
Scrisoare intentie
 
Comunicare+eficienta
Comunicare+eficientaComunicare+eficienta
Comunicare+eficienta
 
Comunicarea non verbală
Comunicarea non verbalăComunicarea non verbală
Comunicarea non verbală
 
1.Baltagul-Eseu.docx
1.Baltagul-Eseu.docx1.Baltagul-Eseu.docx
1.Baltagul-Eseu.docx
 
Respiratia la plante
Respiratia la planteRespiratia la plante
Respiratia la plante
 

Viewers also liked

SCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASE
SCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASESCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASE
SCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASELupu Andreea
 
Scrisoare de recomandare JUCAN MARIA pt H&M (3)
Scrisoare de recomandare JUCAN MARIA pt H&M (3)Scrisoare de recomandare JUCAN MARIA pt H&M (3)
Scrisoare de recomandare JUCAN MARIA pt H&M (3)Edith Popa
 
4. scrisoare de intentie VariantaFinala
4. scrisoare de intentie VariantaFinala4. scrisoare de intentie VariantaFinala
4. scrisoare de intentie VariantaFinalaIcesicon
 
Scrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandareScrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandareIulia Rotaru
 
Scrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandareScrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandareIulia Rotaru
 
Scrisoare de motivatie
Scrisoare de motivatieScrisoare de motivatie
Scrisoare de motivatieDana Muntean
 
Scrisoare de recomandare Andreea Numweiler
Scrisoare de recomandare Andreea NumweilerScrisoare de recomandare Andreea Numweiler
Scrisoare de recomandare Andreea NumweilerAndreea Numweiler
 
Scrisoare de recomandare_Manolache Delia, Project Manager Catalyst Solutions.PDF
Scrisoare de recomandare_Manolache Delia, Project Manager Catalyst Solutions.PDFScrisoare de recomandare_Manolache Delia, Project Manager Catalyst Solutions.PDF
Scrisoare de recomandare_Manolache Delia, Project Manager Catalyst Solutions.PDFLupu Andreea
 
Ghid de Mediere a Conflictelor Fiscale
Ghid de Mediere a Conflictelor FiscaleGhid de Mediere a Conflictelor Fiscale
Ghid de Mediere a Conflictelor FiscaleADR HABITAT
 
43 proiect didactic
43 proiect didactic43 proiect didactic
43 proiect didacticpopilona
 
Prezentare Personala
Prezentare PersonalaPrezentare Personala
Prezentare PersonalaManea Ligia
 
Proces verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la al...
Proces verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la al...Proces verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la al...
Proces verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la al...Miscarea Agricultorilor Din Romania
 
VJC Elga Maria
VJC Elga MariaVJC Elga Maria
VJC Elga MariaIgorguillo
 

Viewers also liked (20)

SCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASE
SCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASESCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASE
SCRISOARE DE RECOMANDARE_Prof Irina Petrescu, ASE
 
Scrisoare de recomandare JUCAN MARIA pt H&M (3)
Scrisoare de recomandare JUCAN MARIA pt H&M (3)Scrisoare de recomandare JUCAN MARIA pt H&M (3)
Scrisoare de recomandare JUCAN MARIA pt H&M (3)
 
recomandare
recomandarerecomandare
recomandare
 
4. scrisoare de intentie VariantaFinala
4. scrisoare de intentie VariantaFinala4. scrisoare de intentie VariantaFinala
4. scrisoare de intentie VariantaFinala
 
Scrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandareScrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandare
 
Scrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandareScrisoare-de-recomandare
Scrisoare-de-recomandare
 
Scrisoare de motivatie
Scrisoare de motivatieScrisoare de motivatie
Scrisoare de motivatie
 
Scrisoare de recomandare Andreea Numweiler
Scrisoare de recomandare Andreea NumweilerScrisoare de recomandare Andreea Numweiler
Scrisoare de recomandare Andreea Numweiler
 
Scrisoare de recomandare_Manolache Delia, Project Manager Catalyst Solutions.PDF
Scrisoare de recomandare_Manolache Delia, Project Manager Catalyst Solutions.PDFScrisoare de recomandare_Manolache Delia, Project Manager Catalyst Solutions.PDF
Scrisoare de recomandare_Manolache Delia, Project Manager Catalyst Solutions.PDF
 
Scrisoare de recomandare supervisor (1)
Scrisoare de recomandare supervisor (1)Scrisoare de recomandare supervisor (1)
Scrisoare de recomandare supervisor (1)
 
Scrisoare de recomandare AN
Scrisoare de recomandare ANScrisoare de recomandare AN
Scrisoare de recomandare AN
 
Ghid de Mediere a Conflictelor Fiscale
Ghid de Mediere a Conflictelor FiscaleGhid de Mediere a Conflictelor Fiscale
Ghid de Mediere a Conflictelor Fiscale
 
Ghid cariera
Ghid carieraGhid cariera
Ghid cariera
 
43 proiect didactic
43 proiect didactic43 proiect didactic
43 proiect didactic
 
Prezentare Personala
Prezentare PersonalaPrezentare Personala
Prezentare Personala
 
Ordonanta 26-2000-forma-sintetica-pentru-data-2016-03-25
Ordonanta 26-2000-forma-sintetica-pentru-data-2016-03-25Ordonanta 26-2000-forma-sintetica-pentru-data-2016-03-25
Ordonanta 26-2000-forma-sintetica-pentru-data-2016-03-25
 
Proces verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la al...
Proces verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la al...Proces verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la al...
Proces verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la al...
 
VJC Elga Maria
VJC Elga MariaVJC Elga Maria
VJC Elga Maria
 
CV Europass_FlyLevel
CV Europass_FlyLevelCV Europass_FlyLevel
CV Europass_FlyLevel
 
Firewall PfSense
Firewall PfSenseFirewall PfSense
Firewall PfSense
 

Similar to Modele de scrisoare de intentie

Documente de selectie - CV
Documente de selectie - CVDocumente de selectie - CV
Documente de selectie - CVRodica B
 
Interviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxanaInterviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxanaRoxana Maria
 
Interviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxanaInterviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxanaRoxana Maria
 
Let's find a job Daria Simona Igor
Let's find a job Daria Simona IgorLet's find a job Daria Simona Igor
Let's find a job Daria Simona IgorIgorguillo
 
Interviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxanaInterviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxanaRoxana Maria
 
Scrisoare de intentie
Scrisoare de intentieScrisoare de intentie
Scrisoare de intentieMarian92
 
[eBook] Cariera mea: Primii pasi spre succes
[eBook] Cariera mea: Primii pasi spre succes[eBook] Cariera mea: Primii pasi spre succes
[eBook] Cariera mea: Primii pasi spre succesaptjob.ro
 
Sfera Business - Cursuri deschise iun-dec 2016
Sfera Business - Cursuri deschise iun-dec 2016Sfera Business - Cursuri deschise iun-dec 2016
Sfera Business - Cursuri deschise iun-dec 2016Catalin Stancu
 
Buletin informativ nr. 2
Buletin informativ nr. 2Buletin informativ nr. 2
Buletin informativ nr. 2Ionel Dobre
 
Brosura 2016 MMM Consulting
Brosura 2016 MMM ConsultingBrosura 2016 MMM Consulting
Brosura 2016 MMM ConsultingMadi Radulescu
 
Plan de cariera_ii
Plan de cariera_iiPlan de cariera_ii
Plan de cariera_iiPopescu Toni
 
Campioni in negocieri si vanzari open mmm, 29-30 sep 2016
Campioni in negocieri si vanzari  open mmm, 29-30  sep 2016Campioni in negocieri si vanzari  open mmm, 29-30  sep 2016
Campioni in negocieri si vanzari open mmm, 29-30 sep 2016Camelia Gavril
 
Ghidul Celui Care Isi Incepe Cariera
Ghidul Celui Care Isi Incepe CarieraGhidul Celui Care Isi Incepe Cariera
Ghidul Celui Care Isi Incepe Carierasilvius
 

Similar to Modele de scrisoare de intentie (20)

Ghid orientare cariera
Ghid orientare carieraGhid orientare cariera
Ghid orientare cariera
 
Documente de selectie - CV
Documente de selectie - CVDocumente de selectie - CV
Documente de selectie - CV
 
1669032026721984.pdf
1669032026721984.pdf1669032026721984.pdf
1669032026721984.pdf
 
Interviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxanaInterviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxana
 
Interviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxanaInterviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxana
 
Let's find a job Daria Simona Igor
Let's find a job Daria Simona IgorLet's find a job Daria Simona Igor
Let's find a job Daria Simona Igor
 
Interviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxanaInterviul de angajare rasunoiu roxana
Interviul de angajare rasunoiu roxana
 
Interview tool kit
Interview tool kitInterview tool kit
Interview tool kit
 
Evolutiv Human Resources 2018
Evolutiv Human Resources 2018Evolutiv Human Resources 2018
Evolutiv Human Resources 2018
 
Scrisoare de intentie
Scrisoare de intentieScrisoare de intentie
Scrisoare de intentie
 
[eBook] Cariera mea: Primii pasi spre succes
[eBook] Cariera mea: Primii pasi spre succes[eBook] Cariera mea: Primii pasi spre succes
[eBook] Cariera mea: Primii pasi spre succes
 
Sfera Business - Cursuri deschise iun-dec 2016
Sfera Business - Cursuri deschise iun-dec 2016Sfera Business - Cursuri deschise iun-dec 2016
Sfera Business - Cursuri deschise iun-dec 2016
 
Curs ghid cariera
Curs ghid carieraCurs ghid cariera
Curs ghid cariera
 
Curs ghid cariera
Curs ghid carieraCurs ghid cariera
Curs ghid cariera
 
Buletin informativ nr. 2
Buletin informativ nr. 2Buletin informativ nr. 2
Buletin informativ nr. 2
 
Brosura 2016 MMM Consulting
Brosura 2016 MMM ConsultingBrosura 2016 MMM Consulting
Brosura 2016 MMM Consulting
 
Job club ro1
Job club ro1Job club ro1
Job club ro1
 
Plan de cariera_ii
Plan de cariera_iiPlan de cariera_ii
Plan de cariera_ii
 
Campioni in negocieri si vanzari open mmm, 29-30 sep 2016
Campioni in negocieri si vanzari  open mmm, 29-30  sep 2016Campioni in negocieri si vanzari  open mmm, 29-30  sep 2016
Campioni in negocieri si vanzari open mmm, 29-30 sep 2016
 
Ghidul Celui Care Isi Incepe Cariera
Ghidul Celui Care Isi Incepe CarieraGhidul Celui Care Isi Incepe Cariera
Ghidul Celui Care Isi Incepe Cariera
 

Modele de scrisoare de intentie

  • 1. Primul model de scrisoare de intentie Stimate Domnule/Doamnă, Vă adresez această scrisoare de intenţie ca raspuns la anunţul dumneavoastră pentru postul vacant pe care îl aveţi în companie. Am absolvit Facultatea de Adminstratie si Afaceri, Universitatea din Bucuresti si consider ca in anii de studentie am acumulat multe cunostinte in drept, economie, management, marketing si finante. Astept cu nerabdare sa pun in practica aceste cunostinte, combinate cu abilitati utile domeniului si, implicit, jobului dvs. Sunt o persoana dinamica, cu aptitudini foarte bune de comunicare, dobandite in experienta mea (de promoter), responsabila, hotarata, interesata in perfectionarea profesionala in domeniul economic. Imi doresc sa am sansa de a lucra in compania dumneavoastra, unde as putea sa-mi pun in evidenta capacitatile intelectuale si experienta acumulata (conform CV anexat) pentru a indeplini sarcinile si scopurile organizatiei, cat si pentrudezvoltarea carierei mele. Daca veti considera ca motivatia si calificarea mea sunt oportune pentru obtinerea unui loc in cadrul companiei dumneavoastra, sunt disponibil in orice moment pentru a fi contactat in vederea discutarii detaliilor unei posibile colaborari. Va multumesc, Prenume Nume. Al doilea exemplu de scrisoare de intentie este mult mai sobru, in asa zis ''limbaj de lemn''. Acest model de scrisoare de intentie este recomandat mai ales in mediile formale, cum ar fi banci si companii de stat sau pentru joburi cu un mare grad de responsabilitate si seriozitate. Al doilea model de scrisoare de intentie Stimate Domnule/Doamna, Subsemnatul, Prenume Nume, am luat la cunostinta cu interes de posibilitatile pe care le ofera compania dumneavoastra. Animat de dorinta de a reusi, de ambitie, tenacitate si optimism, supun atentiei dvs. candidatura mea in vederea obtinerii postului de Analist vanzari. Am beneficiat de o pregatire universitara si de o experienta in vanzari acumulata in cadrul SC XYZ SRL si sunt pregatit pentru un parteneriat fructuos prin care veti avea la dispozitie avantajele formarii mele teoretice si pe cele ale unei semnificative experiente de care dispun in domeniul vanzarilor. Documentandu-ma asupra activitatilor derulate de firma dvs., am constatat cu satisfactie ca profilul si realizarile acesteia corespund pe deplin aspiratiilor si nevoilor mele. Acesta este motivul pentru care imi permit sa apreciez ca dorinta mea de afirmare, entuziasmul, tenacitatea, fidelitatea si pasiunea mea pentru reusita totala (atingerea obiectivelor) sunt numai cateva din trasaturile pe care voi fi onorat sa le pun la dispozitia unei echipe tinere si dinamice. Oportunitatea unei discutii despre cum ar putea fi folosite cunostintele si priceperea mea in avantajul companiei dvs. ar fi binevenita. Cu deosebita consideratie, Prenume Nume 1
  • 2. Cel de-al treilea model de scrisoare de intentie poate fi utlizat pentru un post managerial. In functie de profilul tau, al companiei care ofera jobul si de preferinte, alege cea mai potrivita scrisoare de intentie. Al treilea model de scrisoare de intentie Stimat(a) Domn/Doamna Va prezint candidatura mea pentru postul de care am luat la cunostinta cu interes prin intermediul anuntului aparut pe site-ul Myjob. Pe parcursul intregii mele activitati profesionale (conform CV anexat) am avut ocazia sa imi valorific cu succes calitatile manageriale de decizie si actiune. Am dezvoltat activitatea de organizare de evenimente si m-am ocupat, in acelasi timp, de prezentarea companiei atat in fata unui public larg, cat si in fata divesilor clienti. Consider ca satisfactia clientului este cel mai important lucru al unei afaceri si am reusit sa impun echipei mele aceasta orientare. Am in subordine o echipa pe care am reorganizat-o si am instruit-o. Conceperea si administrarea bugetului proiectului au reprezentat doua dintre responsabilitatile mele, avand ca principal scop gestionarea eficienta a resurselor financiare si controlul costurilor. Doresc sa pun un accent deosebit pe importanta pe care o acord muncii mele si pe scopul declarat de a obtine rezultate masurabile. Capacitatea de a gasi solutii si de a ma adapta diverselor situatii de munca, precum si importanta acordata oferirii unor servicii de calitate reprezinta atuuri suplimentare ale pregatirii mele profesionale. Nu in ultimul rand mentionez foarte buna cunoastere a limbii engleze si faptul ca am absolvit o facultate cu specialitatea ''x'' si in prezent urmez cursurile de master ''X Y Z''. Doresc sa va multumesc pentru timpul si interesul acordat candidaturii mele si sunt convins ca in cadrul unui interviu va puteti convinge de calitatile profesionale mentionate mai sus. Cu deosebita consideratie, Prenume Nume. Ce trebuie sa stii pentru o scrisoare de intentie reusita 1) Axeaza-te pe necesitatile angajatorului intr-o scrisoare de intentie. Analizeaza activitatea companiei. Cum poti sa le aduci mai multi bani? Prezinta-te pe tine ca o solutie a problemelor pe care organizatia le intampina. 2) Adreseaza orice scrisoare de intentie. Pentru a avea si mai mult efect, intereseaza-te care este persoana care se va ocupa de recrutari si adreseaza-i-te direct. 3) Cand redactezi o scrisoare de intentie gandeste-te sa raspunzi intrebarilor angajatorului: Ce poti face pentru respectiva companie? Care este situatia ta curenta? Esti calificat pentru respectivul job? De ce vrei sa lucrezi pentru ei? 4) Fii scurt si la obiect intr-o scrisoare de intentie. Lasa o impresie buna. Foloseste propozitii scurte. Imparte textul in 3-4 paragrafe despartite printr-un spatiu. 5) Scrie asa cum vorbesti, dar ingrijit. Pentru un plus de originalitate combina limbajul formal cu stilul simplu, conversational in scrisoarea de intentie. 6) Fii pozitiv. Foloseste un ton optimist si plin de energie intr-o scrisoare de intentie. Il va molipsi si pe angajator! 7) Mentine legatura. Stabileste urmatorul pas: interviul. Adapteaza cele trei exemple de scrisoare de intentie in functie de nivelul de cariera sau de domeniul in care cauti un job. Succes! 2
  • 3. Model scrisoare de intentie - fara experienta In atentia Dep. Resurse Umane, Va scriu aceasta scrisoare de intentie in legatura cu postul "...................". Am absolvit Facultatea de ...... si de aceea consider ca am acumulat cunostinte legate de .................., cunostinte pe care doresc sa le aplic in cadrul companiei dumneavoastra. Sunt o persoana ........., cu aptitudini in ............... Sper ca studiile, aptitudinile si CV-ul meu anexat sa ma recomande pentru obtinerea unui loc de munca in cadrul companiei dumneavoastra. Va multumesc, .................... Model scrisoare de intentie - experienta medie Stimate Domnule/ Doamnă, Vă scriu această scrisoare de intenţie in legatura cu postul de electrician . Beneficiez de asemenea de experienta ca şi electrician, experienţă acumulată în cadrul firmei IMSATIE DROBETA. Sunt o persoană dinamică, cu aptitudini foarte bune de comunicare, dobândite în experienţa mea, responsabilă, hotărâtă, interesată în perfecţionarea profesională. Imi doresc să am şansa de a lucra în compania dumneavoastră, unde aş putea să-mi pun în evidenţă capacităţile intelectuale şi experienţa acumulată pentru a îndeplini sarcinile şi scopurile companiei, cât şi pentru dezvoltarea carierei mele. Sper ca studiile, experienta, aptitudinile şi CV-ul meu să mă recomande pentru obţinerea unui loc de munca în cadrul companiei dumneavoastră. Va multumesc, Creţescu Doru 3
  • 4. Model scrisoare de intentie - experienta vasta In atentia Dep. Resurse Umane, Va scriu aceasta scrisoare de intentie in legatura cu postul "...................". Am absolvit Facultatea de ...... si de aceea consider ca am acumulat cunostinte legate de .................., cunostinte pe care doresc sa le aplic in cadrul companiei dumneavoastra. Beneficiez de asemenea de experienta in domeniul ........, experienta acumulata in cadrul firmei ......., etc (detalii, atributii, responsabilitati). Pe parcursul activitatii profesionale am putut pune cu succes in aplicare si aptitudinile mele manageriale, organizatorice, de conducere, etc. Sunt convins ca studiile, experienta, aptitudinile si CV-ul meu anexat ma recomanda pentru obtinerea unui loc de munca in cadrul companiei dumneavoastra. Va multumesc, .................... Domnului Director de resurse umane Compania X Bucuresti Stimate domnule XXX ZZZ Va adresez aceasta scrisoare ca raspuns la anuntul pentru postul de contabil, publicat în Capital nr. 53, din 24 iulie 2000. Calificarea pe care o cautati este foarte apropiata de aceea pe care o am eu: sunt absolvent al ASE, Facultatea de contabilitate si am o experienta în domeniu de 4 ani. Sunt atras de compania dvs. datorita atât reputatiei de care se bucura, cât si perspectivelor privind evolutia în cariera profesionala, data fiind corespondenta între solicitarile dvs. si motivatiile personale. Am convingerea, dupa ce am studiat diferite companii, ca voi fi un competitor pe masura standardelor impuse de dvs., fapt pentru care a-si dori sa am ocazia de a discuta direct cu dvs. asupra experientei mele profesionale si a posibilitatilor de angajare. Anexez un curriculum vitae din care va puteti forma o prima impresie asupra calificarii si experientei mele. Pot fi gasit la telefonul indicat mai sus, de luni pâna vineri, între orele 8 si 10 dimineata. 01 ianuarie 2002. Cu deosebita consideratie Cristian Mihalache 4
  • 5. Ce este o scrisoare de intentie? O scrisoare de intentie insoteste cererea de angajare si adesea rezuma informatii care au fost cuprinse intr-un CV. Folosita in acest fel, o scrisoare de intentie este mult mai detaliata decat o scrisoare de insotire si poate cuprinde titluri si subtitluri precum un CV. In functie de solicitarile organizatiei, un CV se accepta sau nu la o cerere de solicitare a postului, in timp ce o o scrisoare de intentie este de obicei acceptata si poate ca este chiar necesara. Combinatia dintre un CV bine intocmit si o scrisoare de intentie este de obicei cea mai buna alegere pentru a fi anexata la o cerere de angajare. Totusi o scrisoare de intentie poate indeplini mai multe scopuri decat CV-ul: in principal ea poate sa aduca in prim plan calificarile relevante care partial pot lipsi sau sunt disipate in cererea de angajare. Importanta unei scrisori de intentie creste in cazul in care activitatea anterioara nu se potriveste cu functia pentru care doriti sa aplicati. Nota: : Scrisoarea de intentie este uneori folosita simultan cu "scrisoarea de insotire". Scrisoarea de insotire, in cele mai multe cazuri, trebuie folosita pentru a insoti CV-ul in cazul in care cele doua sunt transmise prin e-mail, posta sau inmanate direct unui angajator. Exista putine exceptii de la aceasta regula: in timp ce scrisoarea de insotire este o prezentare personala care insoteste CV-ul, ea nu va fi necesara in cazul in care inmanati CV-ul la o intalnire stabilita anterior (de ex. in cazul firmelor de recrutare). Daca intentionati sa mergeti la un interviu fara ca acesta sa fi fost stabilit in prealalbil cu un reprezentant al firmei angajatoare, cand inmanati un CV, va fi necesara si o scrisoare de insotire, pentru ca interviul este posibil sa nu poata avea loc. In cele mai multe cazuri, CV-urile trimise prin e-mail si CV-urile prezentate pe formulare online trimise catre bancile de CV-uri, trebuie sa inceapa cu o scrisoare de insotire. Pentru bancile de CV-uri, introduceti scrisoarea de insotire inaintea CV-ului in formularul propus special pentru aceasta. Pentru e-mail reproduceti scrisoarea de insotire in corpul textului de e- mail, urmata de CV. Nu o transmiteti ca atasament, cu exceptia cazurilor in care se cere in mod special acest lucru. Ce trebuie sa contina o scrisoare de insotire? (Inapoi la Cuprins) O scrisoare de insotire este o prezentare personala care insoteste CV-ul dvs, scopul acesteia fiind acela de a creste valoarea CV-ului dumneavostra. O scrisoare de insotire se redacteaza pe o pagina, adresata catre o anume persoana, cuprinzand functia persoanei respective si intotdeauna pentru o societate specificata. Chiar daca adresati cererea fara aceste elemente sau o expediati catre o casuta postala, folositi datele care urmeaza pentru a o putea personaliza: * raspuns la o reclama -o anume publicatie, * o companie pe care ati identificat-o prin cautarile dvs si pentru care ati dori sa lucrati (nu faceti uz de acest lucru daca nu ati facut-o si in realitate) * lecturarea unui articol privind compania si conducerea acesteia, * prezentarea companiei XYZ de catre Nume Prenume. 5
  • 6. In consecinta, cu cat scrisoarea de insotire este mai personala cu atat este mai bine. Scrisoarea de insotire trebuie sa contina si o prezentare a calificarilor pe care le-ati obtinut, punand accentul pe cele care sunt legate direct de postul pentru care doriti sa aplicati. Amplificati sau detaliati informatiile continute in CV-ul dvs fara insa a le repeta. Includeti si cateva puncte tari sau calitati personale referitoare la tipul de functie pe care il vizati. Daca cererea se face online, prin e-mail sau cu CV-ul care se scaneaza nu uitati sa adaugati cuvintele cheie care va pot situa pe o pozite superioara in clasamentul general. Incheiati cu o actiune! De exemplu, daca este vorba despre o functie care nu este publicata si nu se solicita CV, mentionati faptul ca il veti trimite peste cateva zile. Daca raspundeti unei functii care fost publicata, mentionati ca asteptati ocazia de a-i intalni sau de a le vorbi. Pentru o astfel de functie ar trebui sa reveniti peste cateva zile, daca nu vi s-a spus sa nu o faceti, fara sa mentionati acest lucru in scrisoarea dvs. Este foarte important ca tonul scrisorii de insotire sa fie foarte bine echilibrat. In plus, in timp ce un CV nu se conformeaza stilurilor standard de redactare, de exemplu folosirea pronumelor personale, articolelor si a propozitiile terminate cu perioade, o scrisoare de intentie poate face aceasta. Tipuri de scrisori de intentie: 1.Bussiness Administration (Administrarea afacerilor) Scrisoare de insotire traditionala Marian George B-dul Protopopescu 33 BUCURESTI - Romania E-mail: marian_george@yahoo.com Tel: 021 - xxxxxx Stimate dle Georgescu, Am citit cu mare interes mesajul dvs, de pe site-ul www.angajat.ro. pentru functia de Director de Operatiuni. CV-ul anexat va va furniza mai multe informatii despre experienta, instruirea si capacitatile mele. Dupa cum veti constata am o baza solida în administrarea afacerilor. Am condus pentru un distribuitor operatii zilnice in valoare de 1,2 miliarde lei, am creat politici corporative, am intervievat si angajat candidati, am condus o echipa formata din 30 de persoane. Experienta mea cuprinde de asemenea studii si analize ale pietei, crearea publicitatii pentru toate tipurile de media, fixarea scopurilor pentru vanzari si asigurarea unor relatii pozitive cu clientii. În plus sunt licentiat în Bussiness Administration. Printre punctele mele tari se afla capacitati excelente de organizare si priceperea de a construi echipe puternice. Combinate cu angajamentul meu pentru crestere personala si profesionala, aceste calitati ar trebui sa-mi permita sa contribui substantial la dezvolatrea companiei, daca voi avea ocazia. 6
  • 7. As aprecia ocazia de a ma întalni cu dvs. si de a discuta necesitatile si obiectivele dvs. si felul în care as putea contribui la acestea. Va multumesc pentru timpul si consideratia dvs. Al dvs., Marian George 2.Director de relatii cu publicul Scrisoare de insotire traditionala Cristina Froiu Sos. Nationala 65 Iasi E-mail: Maria_Deaconu@k.ro Tel: 0232 - xxxxxxx Stimata Doamna Stamate, As dori sa fiu luata in considerare pentru postul de Director de Relatii cu Publicul pe care l-ati transmis prin intermediul site-ului www.angajat.ro. CV-ul anexat va va furniza informatii cu privire la experienta, instruirea si capacitatile mele. Asa cum veti observa, am o experienta bogata in relatii cu publicul. Am creat si condus programe de colectare a fondurilor, am facut sute de prezentari in public si am condus campanii de marketing. Experienta mea cuprinde de asemenea relatii comunitare directe, am lucrat cu numerosi voluntari si am intocmit rapoarte pentru Consiliului Director. Printre punctele mele tari se afla excelentele capacitati organizatorice si abilitati de comunicare puternice. Aceste calitati, combinate cu increderea si devotamentul meu, ar trebui sa-mi permita sa continui sa aduc contributii de valoare in cazul unui angajament. As aprecia ocazia de a ma intâlni cu dvs. si de a discuta necesitatile si obiectivele dvs. si felul in care as putea contribui la acestea. Va multumesc pentrul timpul si consideratia dvs. Cu deosebita consideartie, Cristina Froiu 3.Functie de executie/CEO Scrisoare de insotire traditionala Geroge Haralambie Str. Aurel Vlaicu, Iasi 7
  • 8. E-mail: har_george@hotmail.com Tel: 0232 - xxxxxx Stimate Domnule Dinculescu, M-am bucurat ca v-am intilnit la Seminarul organizat de Camera de Comert din Bucuresti. Sunt foarte interesat de functia de CEO la filiala dvs. din Brasov. Asa dupa cum v-am informat am urmatoarele calificari: * 13 ani de experienta de succes in managementul executiv * experienta in afaceri internationale in Europa de Est * deprins cu crearea de noi produse, marketingul si managementul acestora * capacitate probata in cresterea profitului, reducerea costurilor si atingerea obiectivelor propuse de catre companie * licentiat in energetica. In plus, ofer insusiri de conducator si capacitati desosebite in luarea deciziilor. Aceste calitati, combinate cu energia si dedicatia mea mi-ar permite sa aduc o contributie de valoare in cadrul firmei pe care o reprezentati, daca voi avea aceasta ocazie. Anexez CV-ul meu pentru a-l analiza. As aprecia foarte mult sansa de a va intâlni pentru a discuta modul in care pot sa contribui la indeplinirea obiectivelor formulate de catre compania dvs. Multumesc pentru timpul si consideratia dvs. Al dvs. Geroge Haralambie 8