1. 40
Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie - Aparatul cardiovascular
PROBELE DE EFORT
Efortul fizic reprezintă o suprasolicitare funcţională care produce o modificare a homeostaziei
organismului, în scopul acoperirii necesităţilor metabolice crescute ale musculaturii în activitate.
Modificările interesează aparatul cardiovascular şi respirator, permiţând evidenţierea unor tulburări în
funcţia acestora, nedecelabile în repaus.
EVALUAREA CAPACITĂŢII DE EFORT
Parametrul care caracterizează cel mai exact capacitatea de efort a subiectului este reprezentat de
consumul de oxigen al organismului. Măsurarea exactă a acestuia se poate face utilizând sisteme de
respiraţie în circuit închis; întrucât această metodă este greu accesibilă, în practică se foloseşte o
estimare aproximativă, pe baza unor nomograme sau tabele.
echivalentul metabolic (MET) reprezintă consumul de oxigen de reapus al organismului;
acesta este estimat a fi de 3.5 ml O2 / kg corp / minut.
capacitatea aerobă maximă (VO2max) reprezintă nivelul maxim al consumului de oxigen al
organismului. Acesta depinde de capacitatea de adaptare a funcţiei respiratorii şi
cardiovasculare; la subiecţii normali, VO2max este atinsă datorită imposibilităţii creşterii
debitului cardiac peste un anumit nivel. Calcularea VO2max se face pe baza nomogramei
Astrand (fig.III-49); exprimarea se face fie în ml O2 / kg / min fie sub forma de multiplu al
MET. Rezultatul obţinut se compară cu valoarea teoretică, care se calculează conform formulei:
VO2 max teoretic = 45.8 - (0.17 x Vârsta)
deficitul aerobic funcţional (DAF) reprezintă scăderea procentuală a capacităţii aerobe
maxime faţă de valoarea sa teoretică; se calculează conform formulei:
DAF =
VO2 max teoretic - VO2 max realizat
x 100
VO2 max teoretic
Valoarea DAF este o măsură a scăderii capacităţii de efort faţă de valoarea teoretică.
• DAF între 0 - 25%:
reducere minimă sau absentă a capacităţii de efort
• DAF între 25 - 50%:
reducere uşoară a capacităţii de efort
• DAF între 50 - 75%:
reducere moderată a capacităţii de efort
• DAF peste 75%:
reducere importantă a capacităţii de efort
CLASIFICAREA PROBELOR DE EFORT
După modalitatea de efectuare a efortului (fig.III-47) se disting:
• efortul rectangular care utilizează un nivel unic de efort cu o durată determinată. Nu
realizează modificări similare la nivelul aparatului cardiovascular la subiecţi cu grade de
antrenament diferite, existând riscul suprasolicitării la cei neantrenaţi şi a unei solicitări
insuficiente la cei antrenaţi.

2. Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie - Aparatul cardiovascular
41
• efortul triangular care presupune o creştere progresivă ("în trepte") a intensităţii efortului,
până la un nivel ţintă, stabilit pe baza capacităţii de efort a subiectului.
Intensitatea efortului
(Watt)
EFORT RECTANGULAR
timpul
EFORT ÎN TREPTE
Figura III-47
După intensitatea efortului se disting:
• testele maximale la care efortul este realizat până la atingerea capacităţii aerobe maxime.
• testele submaximale în care efortul este realizat până la atingerea unei fracţii de 80-90% din
capacitatea aerobă maximă.
PROBA HARVARD
Principiu. Proba Harvard este o probă de efort maximală, bazată pe măsurarea frecvenţei
cardiace în perioada de revenire după efort. Este în general folosită pentru a studia comportarea
aparatului cardiovascular în timpul unor eforturi intense (muncă fizică grea, sport de
performanţă).
Descrierea probei
• în ritmul metronomului, subiectul execută urcări şi coborâri pe scăriţa de efort, în ritm de
30/min timp de 5 minute; dacă nu mai poate executa efortul în ritmul impus de metronom se
întrerupe proba, notându-se durata efortului efectuat.
• imediat după efort, se determină pulsul în 3 perioade, fiecare de 30 secunde, astfel:
-
în primul minut după efort: primele 30" (0-30")
în al doilea minut după efort:
primele 30" (1'00"-1'30")
în al treilea minut după efort:
primele 30" (2'00"-2'30")
= P1
= P2
= P3
• se foloseşte apoi următoarea formulă pentru determinarea Indicelui de aptitudine fizică:
T (timpul efortului/sec) x 100
Indicele de aptitudine fizicã =
(P1 + P2 + P3) x 2
Interpretarea se face în funcţie de valoarea indicelui de aptitudine fizică astfel:
• sub 55
=
condiţie fizică slabă
• 55 - 79
=
condiţie fizică medie
• 80 - 89
=
condiţie fizică bună
• peste 90
=
condiţie fizică excelentă

3. 42
Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie - Aparatul cardiovascular
PROBA ASTRAND
Principiu. Proba Astrand ste o probă de efort maximală prin care se determină în mod indirect
capacitatea aerobă maximă. Ea permite astfel aprecierea posibilităţilor maximale ale funcţiei
respiratorii şi cardiovasculare.
Descrierea probei.
• se urmăreşte ca subiectul să efectueze un efort cunoscut (exprimat în W/s) care să producă
creşterea frecvenţei cardiace peste 120/min. Efortul se face la cicloergo-metru, timp de 6
minute, contra unei rezistenţe de 120 W/s pentru bărbaţi şi 100 W/s pentru femei.
• după terminarea exerciţiului se măsoară imediat frecvenţa cardiacă, în primele 10 secunde,
subiectul fiind în poziţie ortostatică, iar rezultatul se raportează pe minut.
• din nomograma Astrand se citeşte capacitatea aerobă maximă exprimată în litri/min. Ea se
raportează la greutatea ideală calculată după formula lui Lorentz:
Înãlþimea - 150
Greutatea idealã = Înãlþimea (cm) - 100 4
• din tabel se apreciază capacitatea de efort a subiectului în funcţie de capacitatea aerobă
maximă, vârstă şi sex.
Tabel III-2
Aprecierea calitativă a capacităţii de efort
în funcţie de capacitatea aerobă maximă (ml/min/kg corp) şi vârstă la bărbaţi.
VÂRSTA
(ani)
20 - 29
30 - 39
40 - 49
50 - 59
60 - 69
F.SCĂZUTĂ
sub 38
sub 34
sub 30
sub 25
sub 21
CAPACITATEA
SCĂZUTĂ
39 - 43
35 - 39
31 - 35
26 - 31
22 - 26
DE EFORT
MEDIE
44 - 51
40 - 47
36 - 43
32 - 39
27 - 35
RIDICATĂ
peste 52
peste 48
peste 44
peste 40
peste 36
Tabel III-3
Aprecierea calitativă a capacităţii de efort
în funcţie de capacitatea aerobă maximă (ml/min/kg corp) şi vârstă la femei.
VÂRSTA
(ani)
20 - 29
30 - 39
40 - 49
50 - 65
F.SCĂZUTĂ
sub 28
sub 27
sub 25
sub 21
CAPACITATEA DE EFORT
SCĂZUTĂ
MEDIE
29 - 34
35 - 43
28 - 33
34 - 41
26 - 31
32 - 40
22 - 28
29 - 36
RIDICATĂ
peste 44
peste 42
peste 41
peste 37
PROBA RUFFIER
Principiu. Proba Ruffier este o probă de efort submaximală care se bazează pe măsurarea
frecvenţei cardiace în perioada de recuperare după efort.
Descrierea probei
• se măsoară pulsul în poziţie şezândă, notând valoarea cu P1.

4. Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie - Aparatul cardiovascular
43
• se execută 30 de genuflexiuni; în primele 15 secunde după încetarea efortului, subiectul fiind
în clinostatism, se măsoară pulsul şi se notează valoarea cu P2.
• se determină numărul de pulsaţii dupa 1 minut de repaus în clinostatism, notând valoarea
obţinută cu P3.
• se calculează Indicele Ruffier după următoarea formulă:
(P2 - 70) + (P3 - P1)
INDICELE RUFFIER =
10
Interpretarea se face în funcţie de valoarea indicelui Ruffier:
• 0 - 2.9
= indice bun
• 3-6
= indice mijlociu
• peste 6
= indice deficitar
PROBA SCHELLONG II
Principiu. Proba Schellong este o probă de efort submaximală, bazată pe măsurarea frecvenţei
cardiace şi tensiunii arteriale în perioada de revenire după efort.
Descrierea probei
• se execută 20-30 genuflexiuni, după care se trece în clinostatism;
• imediat şi apoi succesiv, la intervale de 1 min se măsoară pulsul şi PA continuând
determinarea până este atinsă valoarea de repaus.
Interpretare. La subiecţi sănătoşi se produc următoarele modificări:
• frecvenţa cardiacă creşte moderat ( până la 120/min).
• PA sistolică creşte cu 15-20 mm Hg; PA diastolică scade uşor sau nu se modifică, diferenţa
între ele crescând.
• revenire rapidă a pulsului şi PA în 2-3 minute.
EVALUAREA CIRCULAŢIEI CORONARIENE
Principiu. Miocardul fiind un organ cu metabolism aproape exclusiv aerob, necesită o adaptare
rapidă a fluxului coronarian la necesităţi. Creşterea necesarului de oxigen în timpul efortului
permite deci diagnosticarea tulburărilor circulaţiei coronariene. Aceasta se face în primul rând
prin înregistrarea ECG de efort, hipoxia determinând modificări în procesele de depolarizare şi
repolarizare miocardică. Este utilă de asemenea estimarea consumului miocardic de oxigen, pe
baza unor parametrii hemo-dinamici.
Modalitatea de efectuare şi intensitatea efortului. Efortul se efectuează la cicloergometru,
covor rulant, sau folosind o scăriţă specială cu două trepte (testul Master). Cel mai răspândit
este testul în trepte la cicloergometru, care permite o adaptare mai exactă a efortului la gradul de
antrenament.
Se preferă un efort submaximal, până la atingerea unei frecvenţe ţintă (FT), reprezentând 85%
din frecvenţa cardiacă maximă teoretică (FCMT), la care debitul cardiac atinge valoarea
maximă. Aceasta se apreciază prin formula:
FCMT = 220 - Vârsta (ani)

5. 44
Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie - Aparatul cardiovascular
A
B
C
Figura III-48. Modalităţi de efectuare a efortului. A.Testul Master B.Testul la cicloergometru. C.Testul la covorul rulant
Descrirea probei.
• subiectului, în repaus, aşezat la cicloergometru, i se măsoară pulsul, TA, şi se înregistrează
ECG de repaus.
• se realizează efortul, pedalând la cicloergometru, contra unei rezistenţe progresiv crescute, în
trepte de 30 W, câte 3 minute la fiecare treaptă, până la atingerea FT. La sfârşitul fiecărei
trepte de efort se măsoară frecvenţa cardiacă,TA şi se înregistrează un traseu ECG.
• după oprirea efortului se urmăreşte continuu subiectul timp de 10 minute, înregistrând din
minut în minut un traseu ECG.
Interpretare.Criteriile de după care se apreciază ca pozitiv un test de efort în trepte la
cicloergometru sunt următoarele:
• Criterii clinice: apariţia durerii precordiale de tip angină pectorală, în mod reproductibil, la
aceaşi intensitate a efortului.
• Criterii electrocardiografice:
1. Subdenivelarea segmentului ST
a. Subdenivelare ST de tip orizontal sau descendent cu amplitudine ≥ 1 mm şi durată ≥
0.08 secunde
b. Subdenivelare ST de tip descendent (joncţional) cu amplitudine ≥ 2 mm şi durată ≥
0.08 secunde
Figura III-50. Electrocardiogramă înregistrată în derivaţiile V5 şi V6 pe parcursul unui test de efort
la cicloergometru. Se remarcă subdenivelarea progresivă a segmentului ST, care depăşeşte 2 mm şi
negativarea undei T. Testul de efort este pozitiv.

6. Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie - Aparatul cardiovascular
45
2. Negativarea undei U
3. Modificări ale undei T: negativarea undei T în timpul efortului sau "pseudonormalizarea" undei T (negativă pe traseul de repaus) în timpul efortului. Sunt
nespecifice pentru diagnostic în absenţa (1) şi/sau (2).
4. Tulburări de ritm: extrasistole ventriculare repetitive, polifocale, sau tahicardie
paroxistică supraventriculară sau ventriculară, a căror apariţie impune oprirea efortului.
Sunt de asemenea nespecifice pentru diagnostic în absenţa (1) şi/sau (2).
• Criterii hemodinamice bazate pe calcularea produsului dintre presiunea arterială şi
frecvenţa cardiacă atinse la sfârşitul ultimei trepte de efort (dublul produs); acesta defineşte
indicele tensiune-timp (ITT) şi este un indicator al consumului miocardic de oxigen.
Valoarea obţinută se compară cu ITT teoretic, calculat conform formulei:
ITT teoretic = (364 - Vârsta) x 100
Rezultatul se exprimă sub forma deficitului aerobic miocardic (DAM) care se calculea-ză
conform formulei:
DAM =
ITT teoretic - ITT realizat
x 100
ITT teoretic
Interpretarea valorii DAM se face în modul următor:
•
DAM între 0 - 20%:
deficit nesemnificativ sau absent
•
DAM între 20 - 40%:
deficit redus
•
DAM între 40 - 60%:
deficit moderat
•
DAM peste 60%:
deficit important
Compararea valorii deficitului aerobic funcţional cu cea a deficitului aerobic miocardic,
permite aprecierea măsurii în care reducerea capacităţii de efort se datorează unei tulburări a
circulaţiei coronariene.