teatru

1. URSUL
A.P. CEHOV
Personaje:
ELENA IVANOVNA POPOVA – o văduvioară durdulie, cu gropiţe în obraji - moşieriţă.
GRIGORI STEPANOVICI SMIRNOV – moşier, încă tânăr.
LUKA – servitorul Elenei Ivanovna Popova, bătrân.
Salon în conacul Elenei Ivanovna Popova.
I
Popova (în mare doliu, se uită mereu la o fotografie) şi Luka.
LUKA: ….Nu-i bine aşa, coniţă….. vă prăpădiţi sănătatea…. Jupâneasa şi bucătăreasa s-
au dus să culeagă mure….orice vieţuitoare se bucură de viaţă… Până şi pisica, şi ea e
mulţumită; se plimbă prin casă, prinde păsărele! Numai dumneavoastră nu vă îngăduiţi
nici o bucurie, staţi toată ziulica închisă în odaie, parc-aţi fi la mănăstire. De-aproape un
an n-aţi mai ieşit din casă! Zău aşa!
POPOVA: Şi nici n-am să mai ies vreodată! Pentru ce-aş ieşi? Viaţa mea s-a sfârşit. El e
în groapă, iar eu – înmormântată între patru pereţi…. Amândoi suntem morţi.
LUKA: Ei, poftim, auzi vorbă! Nikolai Mihailovici a murit şi nu mai e nimic de făcut…
Asa a vrut Dumnezeu, fie-i ţărâna uşoară, acolo unde e… Aţi plâns cât aţi plâns; ajunge!
Durerea are şi ea o margine. Ca doar n-o să jeliţi şi să purtaţi doliu toată viaţa! Iaca, şi
1

2. mie mi-a murit baba… Ei, am plâns-o, am oftat vreo lună ….şi gata! Doar n-o fi meritat
baba mea să mă amărăsc o viaţă întreagă. (Oftează) Aţi uitat şi de vecini… Nici
dumneavoastră nu vă duceţi la ei, da’ nici pe ei nu vreţi să-i primiţi. Trăim – iertaţi-mă –
ca niste lilieci, nu mai ştim ce-i lumina zilei. Până şi livreaua mi-au mâncat-o şoarecii…
Ei, să nu fi fost oameni cumsecade prin vecinătate, aş mai zice, da’ aşa, tot judeţul e plin
de boieri…. La Râblov e un regiment de husari. Ce mai ofiţeri!...O mândreţe de bărbaţi.
Ţi se scurg ochii după ei. În tabăra lor e bal în fiece vineri şi aproape în fiecare zi cântă
muzica regimentului…. Eh, coniţă, coniţă! Sunteţi tânără, frumoasă, albă şi roză – să vă
tot bucuraţi de viaţă… Să ştiţi că frumuseţea nu ţine o veşnicie! Încă vreo zece anişori –
şi-o să vreţi să treceţi ca o lebădă pe stradă şi să-i zăpăciţi pe ofiţeri, dar o să fie prea
târziu!....
POPOVA: (cu hotărâre) Te rog să nu-mi vorbeşti niciodată de asemenea lucruri! Ştii că,
de când a murit Nikolai Mihailovici, pentru mine viaţa nu mai are nici un rost. Ţi se pare
că trăiesc, dar asta nu-i decât o aparenţă! Am jurat că până la moarte n-am să-mi scot
doliul şi n-am să mă arăt în lume… Ai auzit? Vreau ca umbra lui să vadă cât l-am iubit…
Ştiu, da…da… ştiu că tu ai văzut că de multe ori era nedrept cu mine, nemilos… şi chiar
mă înşela… dar eu ii voi rămâne credincioasă până la moarte şi am să-i dovedesc cum
ştiu să iubesc! Acolo, de pe lumea cealaltă, o să mă vadă tot atât de curată pe cât m-a
lăsat….
LUKA: În loc să vorbiţi aşa, mai bine v-aţi plimba puţin prin grădină… sau aţi porunci să
vă înhame la trăsură pe Tobi sau pe Uriaşul şi aţi merge prin vecini…
POPOVA: Ah!... (Plânge)
LUKA: Coniţă!....Coniţă!... Ce-i cu dumeavoastră? Doamne Dumnezeule!
2

3. POPOVA: El l-a iubit atât de mult pe Tobi! Întotdeauna când se ducea pe la Korceaghini
sau pe la Vlasovi, pe el îl înhăma la trăsură. Ce frumos mâna caii! Câtă putere când
întindea frâul, câtă graţie! Îţi aduci aminte, Luka? Tobi, Tobi! Să i se dea astăzi o porţie
dublă de ovăz!
LUKA: Bine, coniţă! (Se aude soneria)
POPOVA: (tresare) Cine o fi? Să spui că nu primesc pe nimeni!
LUKA: Bine, coniţă! (Iese)
II
Popova (singură)
POPOVA: (uitându-se la fotografie) Ai să vezi, Nicolas, cum ştiu eu să iubesc şi să
iert!... Dragostea mea nu se va stinge decât o dată cu ultima bătaie a bietei mele inimi.
(Râde printre lacrimi) Ţie nu ţi-e ruşine deloc? Sunt o soţioară cuminte, credincioasă…
m-am ferecat între patru pereţi şi-am să-ţi fiu credincioasă toată viaţa! Dar tu? Nu ţi-e
ruşine deloc? De câte ori m-ai înşelat, de câte ori nu mi-ai făcut scene şi m-ai lăsat
singură săptămâni întregi!...
III
Popova şi Luka
LUKA: (intră agitat) Coniţă, întreabă cineva de dumneavoastră. Vrea să vă vadă….
POPOVA: Nu i-ai spus că, de când a murit soţul meu, nu mai primesc pe nimeni?
3

4. LUKA : Ba i-am spus, coniţă, da’ nici nu vrea să asculte. Zice că are ceva foarte
important.
POPOVA: Nu pri-mesc!
LUKA: Păi, i-am spus, da’….e unu’ îndrăcit… A înjurat şi a intrat drept în sufragerie.
Acu’ e acolo…
POPOVA: (enervată) Bine, primeşte-l…. Ce bădăran o mai fi şi ăsta?!
(Luka iese)
POPOVA: Oh, ce oameni nesuferiţi! Ce vor de la mine? De ce-mi tulbură liniştea?
(Suspină) Nu zău, cred că trebuie să mă retrag la mănăstire… (Rămâne pe gânduri) Da,
da…. calugăriţă într-o mănăstire…
IV
Popova, Luka şi Smirnov
SMIRNOV: (intrând, către Luka) Tâmpitule, îţi place să trăncăneşti cam multe! Măgar
bătrân! (Observând-o pe Popova, grav) Am onoarea să mă prezint, doamnă. Locotenent
de artilerie în retragere şi moşier, Grigori Stepanovici Smirnov! Sunt nevoit să vă tulbur
pentru o chestiune foarte urgentă…
POPOVA: (fara să-i întindă mâna): Ce doriţi?
SMIRNOV: Răposatul dumneavoastră soţ, pe care am avut onoarea să-l cunosc, mi-a
rămas dator, pe două poliţe, o mie două sute de ruble. Mâine fiind scadenţa, şi cum am de
făcut plăţi la banca agrară, vă rog, doamnă, să-mi achitaţi datoria chiar astăzi.
POPOVA: O mie două sute? …. Pentru ce vă datora soţul meu aceşti bani?
SMIRNOV: Pentru ovăzul cumpărat de la mine.
4

5. POPOVA: Ovăz? (Suspinând, către Luka) Luka, nu uita să-i dai lui Tobi o porţie dublă
de ovăz. (Luka iese. Către Smirnov) Desigur că vă voi plăti suma, dacă spuneţi că Nikolai
Mihailovici v-o datora… numai că, vă rog să mă iertaţi, dar astăzi nu am aceşti bani
asupra mea. Poimâine însă, când se întoarce administratorul meu de la oraş, îi voi da
ordin să vă plătească tot ce vi se cuvine… Dar acum, nu pot să vă satisfac dorinţa. Pe
lângă asta, chiar astăzi s-au împlinit şapte luni de la moartea soţului meu şi nu mă simt
deloc dispusă să mă ocup de chestiuni financiare.
SMIRNOV: Da’ nici eu nu sunt dispus ca mâine să mi se scoată la mezat moşia, ceea ce,
vă asigur, se va întâmpla, dacă nu-mi voi plăti procentele.
POPOVA: Poimâine veţi primi banii care vi se cuvin….
SMIRNOV: Mie îmi trebuiesc banii astăzi….nu poimâine!
POPOVA: Iertaţi-mă, dar astăzi nu pot să vi-i dau.
SMIRNOV: Iar eu nu pot aştepta până poimâine.
POPOVA: Ce să fac, dacă nu-i am acum?
SMIRNOV: Va să zică nu-mi puteţi plăti?
POPOVA: Nu pot…
SMIRNOV: Hm!... Ǎsta-i ultimul dumneavoastră cuvânt?
POPOVA: Da, ultimul.
SMIRNOV: Ultimul? Sigur?
POPOVA: Sigur!
SMIRNOV: Mulţumesc. Am luat notă. (Ridică din umeri) Cum să-ti păstrezi calmul?
Venind încoace, l-am întâlnit în drum pe perceptor, care m-a întrebat: “De ce eşti mereu
supărat, Grigori Stepanovici?” Păi cum să nu fiu supărat? Am o nevoie cumplită de
5

6. bani… Am plecat de-acasă de ieri dimineaţă cu noaptea-n cap, am fost pe la toţi debitorii
mei, dar nici unul din ei nu vrea să-mi platească datoriile! Am alergat ca un ogar. Am
dormit pe unde-am apucat – în cârciuma unui evreu, lângă un butoiaş cu votcă… În cele
din urmă, am ajuns aici, la şaptezeci de verste de casa mea, cu speranţa să găsesc banii…
şi, în schimb, mă izbesc de “proasta dispoziţie” a dumitale. Cum să nu mă supăr?
POPOVA: Mi se pare c-am vorbit destul de limpede. Când are sa vie administratorul de
la oraş, am să vă plătesc!
SMIRNOV: Eu la dumneavoastră am venit, nu la administrator. Ce dracu’ am eu, iertaţi-
mi expresia, cu administratorul dumneavoastră?
POPOVA: Iertaţi-mă, stimate domn, dar nu sunt obişnuită cu asemenea expresii… nici cu
un asemenea ton.. Nici nu vreau să vă mai ascult! (Iese grăbită)
V
Smirnov (singur)
SMIRNOV: Ia te uită! Prost dispusă…. Şapte luni de când i-a murit bărbatu’! Eu însă
trebuie să plătesc procentele! Vă întreb, trebuie să plătesc procentele? Ei i-a murit
bărbatu’, e prost dispusă şi câte şi mai câte….administratorul e plecat, dracu’ să-l ia, iar
eu ce să fac, mă rog? Să mă înalţ cu balonu’ în cer, ca să nu mă prindă creditorii? Să mă
dau cu capu’ de pereţi? Am fost la Gruzdev, nu-i acasă! Iaroşevici s-a ascuns! Cu Kuriţân
m-am certat şi era cat p-aci să-l arunc pe fereastră… Mazutov era bolnav de holeră…iar
dumneaei e prost dispusă! Nici una din canaliile astea nu vrea să plătească. Şi asta numai
6

7. fiindcă sunt o cârpă, mă port cu ei cu mănuşi, îs un prost, o nimica toată…. Prea mă port
delicat cu ei!... Staţi că v-arăt eu vouă! O să vedeţi cine-s eu. N-am să vă las să vă bateţi
joc de mine. Lua-v-ar dracu’ să vă ia! Rămân aici şi aştept până-mi plăteşte datoria.
Astăzi sunt furios! Brrr! Foarte furios! Tremur tot de furie, mă înăbuş…. Dumnezeule!
M-apucă ameţeala! (Strigă) Bătrâne!
VI
Smirnov şi Luka
LUKA: (intrând) Ce doriţi?
SMIRNOV: Adu-mi apă sau cvas!
(Luka iese)
SMIRNOV: Ce logică o mai fi şi asta? Un om are neapărată nevoie de bani, i-a ajuns
cuţitul la os…şi dânsa nu vrea sa plătească, fiindcă, mă rog, nu-i dispusă să se ocupe de
chestiuni băneşti. Logică femeiască, ce vreţi! De-aia nu mi-a plăcut niciodată să stau de
vorbă cu femeile. Mai degrabă aş sta pe un… butoi plin cu pulbere, decât să stau de vorbă
cu o femeie…. Brrrr!...Mă trec fiorii….aşa de rău m-a scos din sărite fusta asta! Mi-e de
ajuns să văd de departe o fiinţă poetică – adica o femeie – că îndată mă şi apucă furia. Îmi
vine să urlu!
VII
Smirnov şi Luka
LUKA: (intră şi-i dă un pahar cu apă) Coniţa e bolnavă şi nu primeşte.
SMIRNOV: Ieşi afară!
7

8. (Luka iese)
SMIRNOV: E bolnavă şi nu primeşte! Nu-i nimic! Poţi să nu mă primeşti… Stau aici
până îmi dai banii…. O să fii bolnavă o săptămână? Bine! Am să stau o săptămână… O
să fii bolnavă un an? Am să stau aici un an… Am să primesc ce mi se cuvine, scumpeteo!
Nu mă impresionează nici rochia de doliu, nici gropiţele din obraji… Cunoaştem noi
toate astea! (Strigă pe fereastră) Semion, deshamă caii! Nu mai plecăm! Rămânem aici!
Să spui la grajd să dea ovăz cailor! Ce păzeşti, neghiobule? Iar ţi s-a încurcat în hamuri
calul din stânga! (Îl îngână) “Nu-i nimic!”… Ţi-arăt eu ţie “Nu-i nimic! “ (Pleacă de la
fereastră) Daa, urâtă treabă….afară-i o căldură insuportabilă, nimeni nu vrea să-mi
plătească…noaptea trecută am dormit prost şi, pe lângă toate, hop! şi fusta asta în doliu,
cu proasta ei dispoziţie… Mă doare capu’! Ce-ar fi să beau puţină votcă? Să încerc!
(Strigă) Bătrâne!
LUKA: (intră) Ce doriţi?
SMIRNOV: Dă-mi un păhărel de votcă!
(Luka iese)
SMIRNOV: Uff! (Se aşează şi se examinează) N-am ce zice, bine mai arăt! Prăfuit, cu
cizmele pline de noroi, nespălat, nepieptănat, cu paie pe haine… Te pomeneşti că doamna
m-a luat drept un tâlhar. (Cască) Ce e drept, e cam nepoliticos să apari într-un salon în
halul ăsta, da’ nu face nimic… Nu sunt musafir, sunt creditor. Şi, pentru creditori, ţinuta
nu-i obligatorie…
LUKA: (intră şi-i dă un păhărel cu votcă) Vă îngăduiţi cam multe, domnule….
SMIRNOV: (supărat) Cum?
LUKA: Eu…eu….n-am spus nimic….
8

9. SMIRNOV: Cu cine crezi că vorbeşti? Gura!
LUKA: (sieşi) De unde o fi picat săritu’ ăsta? Dracu’ l-a adus!...
(Luka iese)
SMIRNOV: Ah! Ce furios sunt! Atât de furios, încât aş face praf toată lumea. Iar mi-e
rău…. (Strigă) Moşule!
VIII
Popova şi Smirnov
POPOVA: (intră, cu ochii plecaţi) Stimate domn! În singurătatea mea, m-am dezobişnuit
să aud glasuri omeneşti şi nu pot suporta ţipetele astea! Vă rog stăruitor să-mi cruţaţi
liniştea!
SMIRNOV: Daţi-mi banii şi plec!
POPOVA: V-am mai spus odată: nu am bani. Aşteptaţi până poimâine.
SMIRNOV: Şi eu v-am mai spus odată: am nevoie de bani astăzi, nu poimâine. Dacă nu-
mi daţi banii astăzi, mâine nu-mi mai rămâne altceva de făcut decât să-mi pun ştreangu’
de gât!
POPOVA: Da’ ce pot să fac dacă n-am bani? Ciudat!
SMIRNOV: Aşadar, nu mi-i daţi acum? Nu?
POPOVA: Nu pot…
SMIRNOV: În cazul ăsta, rămân aici până-mi plătiţi… (Se aşează) Îmi plătiţi poimâine?
Bine!... Stau aşa până poimâine! Da! Nu mă urnesc din loc! (Sare în sus) Spuneţi şi
dumneavoastră: trebuie să-mi plătesc mâine procentele? Da sau ba? … Sau credeţi că-mi
arde de glumit?
9

10. POPOVA: Stimate domn, vă rog să nu strigaţi! Nu sunteţi în grajd!
SMIRNOV: Nu-i vorba de grajd; eu vă întreb: trebuie să-mi plătesc mâine procentele?
Da sau ba?
POPOVA: Nu ştiţi cum să vă purtaţi cu doamnele.
SMIRNOV: Nu-i adevărat. Ştiu foarte bine să mă port cu doamnele.
POPOVA: Nu! Nu ştiţi! Sunteţi un om prost crescut şi nepoliticos! Oamenii de lume nu
vorbesc aşa cu femeile.
SMIRNOV: Aha! Minunat! Şi cum doriţi să vă vorbesc? Pe franţuzeşte? (Supărat şi
afectat) Madame, je vous prie….sunt tare fericit că nu-mi plătiţi banii mei… Oh!
Pardon…că v-am tulburat. Astăzi e o vreme încântătoare! Şi doliul vă stă de minune!
(Face o reverenţă)
POPOVA: E grosolan şi nu-i deloc spiritual!
SMIRNOV: (îngânând-o) “E grosolan şi nu-i deloc spiritual!” Nu ştiu să mă port în
societatea doamnelor! Coniţă, de când eşti, n-ai văzut atâtea vrăbii, câte femei am
cunoscut eu. De trei ori m-am bătut în duel pentru femei. Douăsprezece femei le-am
părăsit eu, iar nouă m-au părăsit ele pe mine! Da, coniţă! A fost o vreme când eram un
prost! Mă risipeam în vorbe dulci, în drăgălaşenii, în complimente…. Făceam
reverenţe… Iubeam nebuneşte! Oftam la lumina lunii, sufeream, mă topeam…
îngheţam…ardeam ca flacăra… Am iubit cu patimă, cu ardoare, în tot felul, dracu’ să mă
ia! Am ţinut prelegeri despre emanciparea femeilor! Mi-am prăpădit jumătate din avere
cu sentimentele astea duioase. Dar acum? Nu, mulţumesc! Acum nu mă mai duceţi de
nas! Gata! Ochi negri, ochi pătimaşi, buze roşii, gropiţe în obraji, clar de lună, suspine,
şoapte drăgăstoase… Toate astea pentru mine nu mai fac doi bani! Nu vorbesc de cei de
10

11. faţă!... Da’ în general, toate femeile, toate, fără nici o excepţie, sunt nişte izmenite, nişte
prefăcute, invidioase şi mincinoase până-n măduva oaselor… Sunt superficiale,
meschine, fără suflet, fără pic de logică…iar în ce priveşte asta (se bate pe frunte), iertaţi-
mi sinceritatea, da’ şi-o găină e mai isteaţă decât un filosof cu fustă! Priveşti câte o fiinţă
poetică din astea: e vaporoasă, încântătoare, semizeiţă…numai extaz! Da’ ia uită-te în
adâncul sufletului ei… Curat crocodil, nu altceva! (Pune mâinile pe speteaza unui scaun;
scaunul trozneşte şi se sfărâmă în bucăţi) Revoltător e însă faptul că crocodilul ăsta îşi
închipuie, nu ştiu de ce, că sentimentul gingaş al dragostei este capodopera lui,
privilegiul, monopolul lui! La naiba! Spânzuraţi-mă cu capu’ în jos de cuiul ăsta dacă
femeia ştie să iubească pe altcineva decât pe căţeluşul ei… În dragoste nu ştie decât să
miorlăie şi să ofteze. În timp ce bărbatu’ suferă şi se sacrifică, toată dragostea femeii se
exprimă într-un singur fel: se împăunează şi face tot ce poate ca să te ducă de nas. Aţi
avut nefericirea să vă naşteti femeie…aşadar, cunoaşteţi destul de bine caracterul
feminin. Spuneţi-mi sincer, aţi văzut vreodată o femeie care să fie sinceră, credincioasă şi
statornică? N-aţi văzut niciodată! Credincioase şi statornice sunt numai femeile bătrâne
sau pocite! Mai degrabă ai să întâlneşti o pisică cu coarne sau un sitar alb, decât o femeie
statornică.
POPOVA: Daţi-mi voie! După părerea dumneavoastră, cine e statornic în dragoste? Te
pomeneşti că bărbatul!...
SMIRNOV: Exact, doamnă! Bărbatul!
POPOVA: Bărbatul? (râde cu răutate) Bărbatul…credincios şi statornic în dragoste?...
Ce noutate!... (cu înflăcărare) Cu ce drept afirmaţi asta? Credincioşi şi statornici,
bărbaţii… Dacă aşa stau lucrurile, atunci daţi-mi voie să vă spun că, din toţi bărbaţii pe
11

12. care i-am cunoscut, cel mai bun a fost bietul meu soţ… L-am iubit cu pasiune, cu toată
fiinţa mea, aşa cum numai o femeie tânără şi inteligentă poate iubi! I-am dăruit tinereţea
mea, fericirea, viaţa, averea mea. Am trăit numai pentru el! Mă închinam lui ca unui
idol…şi….ce credeţi? El, bărbatul acesta, pe care l-am socotit cel mai bun, mă înşela la
fiece pas! După moartea lui, am găsit în sertarul biroului o casetă cu o mulţime de scrisori
de dragoste… Iar când era în viaţă, mi-e şi rusine să-mi amintesc, mă lăsa singură
săptămâni întregi şi făcea curte altor femei, chiar sub ochii mei! Mă înşela, îmi risipea
banii, îşi bătea joc de sentimentele mele… Cu toate astea, l-am iubit şi i-am fost
credincioasă… Şi nu numai atât: a murit şi eu tot îi mai sunt credincioasă. M-am
înmormântat pentru veşnicie între patru pereţi, şi doliul îl voi purta până la moarte….
SMIRNOV: (râde batjocoritor) Doliu!.... Nu înţeleg drept cine mă luaţi! Parcă n-aş şti
ce-nseamnă mascarada asta cu doliul şi pentru ce v-aţi îngropat între patru pereţi!.... Cred
şi eu! E-atât de poetic, plin de mister!... Dacă vreun ofiţer sau vreun poet ar trece prin faţa
conacului dumneavoastră şi s-ar opri sub ferestre, n-ar putea să nu spună: “Aici stă
ciudata Tamara, care, din dragoste pentru soţul ei, şi-a îngropat frumuseţea între patru
pereţi!” Cunoaştem noi toate astea!
POPOVA: (aprinzându-se) Cum? Cum îndrăzniţi să-mi vorbiţi în felul acesta?
SMIRNOV: V-aţi îngropat de vie, da’ văd că n-aţi uitat să vă pudraţi!
POPOVA: Cum vă permiteţi?
SMIRNOV: Vă rog să nu ţipaţi la mine, că eu nu sunt administratorul dumneavoastră.
Daţi-mi voie să spun lucrurilor pe nume. Nu-s femeie şi sunt obişnuit sa vorbesc pe şleau!
Aşa că vă rog să nu ţipaţi la mine!
POPOVA: Dumneavoastră ţipaţi la mine, nu eu! Vă rog lăsaţi-mă în pace!
12

13. SMIRNOV: Daţi-mi banii şi plec!
POPOVA: Nu vi-i dau!
SMIRNOV: Ba o să mi-i daţi!
POPOVA: Nu! N-am să vă dau nici un ban! Scutiţi-mă, vă rog, de prezenţa
dumneavoastră.
SMIRNOV: N-am plăcerea să vă fiu nici soţ şi nici logodnic, aşa că, vă rog să mă scutiţi
de scene. (Se aşează) Mie nu-mi plac scenele!
POPOVA: (abia îşi stăpâneşte furia) Văd că v-aţi aşezat!!
SMIRNOV: Da, doamnă!
POPOVA: Vă rog să plecaţi!
SMIRNOV: Daţi-mi banii… (Sieşi) Ah, cât sunt de furios! Furios!
POPOVA: Nu stau de vorbă cu obraznicii! Vă rog, ridicaţi-vă! (Pauza) N-aveţi de gând
să plecaţi? Nu?
SMIRNOV: Nu!
POPOVA: Nu?
SMIRNOV: Nu!
POPOVA: Bine! (Sună)
IX
Aceiaşi şi Luka
POPOVA: Luka, dă-l afară pe domnul!...
13

14. LUKA : (se apropie de Smirnov) Domnule, vă rog să binevoiţi a ieşi atunci când vi se
spune! Să binevoiţi a…
SMIRNOV: (sărind în picioare) Gura! Cu cine crezi că vorbeşti? Acum te fac piftie!
LUKA: (punându-şi mâna la inimă) Dumnezeule!...Doamne!... (Cade într-un fotoliu)
Oh!... Mi-e rău…. Mi se taie răsuflarea!
POPOVA: Unde-i Daşa? Daşa! (Strigă) Pelaghia! Daşa! (Sună)
LUKA: S-au dus toate după mure… Nu-i nimeni acasă… Mi-e rău… Apă!
POPOVA: Vă rog să ieşiţi imediat!
SMIRNOV: Vă rog să fiţi mai politicoasă!
POPOVA: (strângând pumnii şi bătând din picior) Sunteţi un mojic! Un urs necioplit!
Brută! Monstru!
SMIRNOV: Poftim? Ce-aţi spus?
POPOVA: Am spus că sunteţi un urs, o brută!
SMIRNOV: (făcând un pas înainte) Daţi-mi voie! Cu ce drept mă insultaţi?
POPOVA: Da, vă insult! Ei şi? Ce credeţi? Nu mi-e frică!
SMIRNOV: Şi dumneavoastră ce credeţi? Fiindcă sunteţi o fiinţă poetică, aveţi dreptul să
insultaţi un bărbat şi să nu fiţi pedepsită? Da? Vă provoc la duel!...
LUKA: Dumnezeule sfinte!... Apă!
SMIRNOV: Cu pistolul!
POPOVA: Credeţi că, dacă aveţi pumni zdraveni şi o ceafă de taur, mă înspăimântaţi?
Aşa credeţi? Nu sunteţi decât un mitocan!
SMIRNOV: La duel! Nu permit nimănui să mă insulte! Credeţi că mă impresionează
faptul că sunteţi o femeie, o faptură gingaşă?!
14

15. POPOVA: (ţipând) Ursule! Ursule! Ursule!
SMIRNOV: E vremea să lăsăm prejudecăţile că numai bărbaţii trebuie să platească
pentru insulte!... Dacă-i egalitate de drepturi, egalitate de drepturi să fie!... Ei, drăcie! Să
ne duelăm!
POPOVA: Cu pistolul? Bine!
SMIRNOV: Da! Imediat!
POPOVA: Imediat! Bărbatu-meu mi-a lăsat destule pistoale… Le aduc îndată… (Se duce
grăbită, apoi se întoarce) Cu câtă plăcere am să vă trag un glonte în căpăţâna
dumneavoastră seacă! Lua-v-ar dracu’! (Iese)
SMIRNOV: Am s-o omor ca pe un pui de găină! Nu-s băieţandru şi nici căţel
sentimental… Pentru mine nu există făpturi gingaşe!
LUKA: Domnule, boierule!... (Cade în genunchi) Fie-vă milă de un biet bătrân! Plecaţi,
plecaţi de-aici… Ne-aţi băgat în sperieţi – şi-acum vreţi să vă mai bateţi şi-n duel!
SMIRNOV: (fără să-l asculte) Tocmai ăsta e principiul de egalitate în drepturi, de
emancipare! Sexele sunt egale! Asa că am să trag în ea din principiu! Ce femeie! (O
imită) “Lua-v-ar dracu’! Am să vă trag un glonte în căpăţână…” Ce femeie! Se înroşise!
Ochii-i străluceau… A primit provocarea! Pe cuvânt de cinste că-i pentru prima oară în
viaţa mea când întâlnesc o femeie ca asta!
LUKA: Boierule, plecaţi! Pentru numele lui Dumnezeu, plecaţi!
SMIRNOV: Asta femeie! Aşa mai zic şi eu! Adevărată femeie! Nu-i o miorlaită…spirt,
foc, dinamită! Zău aşa, îţi şi pare rău s-o omori!...
LUKA: (plânge) Boierule, tătucule….pleacă!
15

16. SMIRNOV: Începe să-mi placă femeia asta! Serios! Cu toate că are gropiţele alea în
obraji, totuşi îmi place! Sunt gata să-i iert şi datoria!... Poftim: mi-a trecut până şi furia!
Minunată femeie!
X
Aceiaşi şi Popova
POPOVA: (intră cu pistoalele) Iată pistoalele… Dar, mai înainte de a ne bate, arătaţi-mi,
vă rog, cum se umblă cu ele… N-am ţinut în viaţa mea un pistol în mână…
LUKA: Doamne sfinte, ocroteşte-ne… fie-ţi milă de noi…. Mă duc să chem grădinarul şi
vizitiul… De unde a căzut pe capul nostru o năpastă ca asta?.... (Iese)
SMIRNOV: (examinează pistoalele) Vedeţi, există câteva feluri de pistoale… Pistoale
speciale pentru duel, Mortimer…. Astea sunt sistem Smith si Wesson, cu trei ţevi, cu
extractor, cu percuţie centrală… Minunate pistoale! Costă cam nouăzeci de ruble
perechea… Pistolul trebuie ţinut aşa…. (Sieşi) Ce ochi! Femeia asta te aprinde ca o
văpaie…
POPOVA: Aşa?
SMIRNOV: Da…. aşa…. Pe urmă, ridicaţi cocoşul… Asa… ţintiţi… capu’ puţin pe
spate… Întindeţi mâna aşa….apoi, cu degetul ăsta, apăsaţi pe trăgaci…şi gata…. Da’ ce-i
mai important e să nu vă grăbiţi! Să staţi liniştită …. Şi să ţintiţi… Aveţi grijă să nu vă
tremure mâna….
POPOVA: Bine… Socot, totuşi, că nu-i nimerit să tragem cu pistolul în cameră… Să
mergem în gradină!
SMIRNOV: Să mergem! Vă previn, însă, că voi trage în aer!
16

17. POPOVA: Cum aşa? De ce?
SMIRNOV: Fiindcă…fiindcă… Asta-i treaba mea de ce!
POPOVA: A! Vă e frică? Da? Aha! Nu, domnule, nu vă mai daţi în lături! Vă rog să mă
urmaţi! Nu mă liniştesc până nu vă găuresc fruntea asta, pe care o urăsc atâta! Vă e frică?
SMIRNOV: Da, mi-e frică!
POPOVA: Minciună! De ce nu vreţi să ne batem?
SMIRNOV: Fiindcă….fiindcă…îmi placeţi!
POPOVA: (râde cu răutate) Îi plac! Are îndrăzneala să spună că-i plac! (Îi arată uşa)
Poftim!
SMIRNOV: (fără să scoată o vorbă, pune revolverul jos, îşi ia pălăria, se duce spre uşă,
unde se opreşte; o clipă se privesc în tăcere; apoi, el începe să vorbească, apropiindu-se
încet de Popova) Ascultaţi-mă… Mai sunteţi suparată?... Şi eu am fost întărâtat, dar….
înţelegeţi!... Cum aş putea să vă explic?... Vedeţi, la drept vorbind, asta-i o poveste…
(Tare) Ei bine, ce vină am eu dacă-mi placeţi? (Apucă scaunul şi-l sfărâmă în mâini)
Dracu’ ştie ce mobilă aveţi! Cum o atingi, se sfărâmă!... Îmi placeţi… Înţelegeţi? Sunt…
sunt aproape îndrăgostit!
POPOVA: Plecaţi ! Vă urăsc!
SMIRNOV: Doamne, ce femeie! N-am văzut în viaţa mea aşa ceva! Sunt pierdut! Am
căzut în cursă ca un şoarece!
POPOVA: Plecaţi sau trag!
SMIRNOV: Trageţi! Nu vă puteţi închipui ce plăcut e să mori sub privirea ochilor
dumneavoastră minunaţi, să mori împuşcat de o mână catifelată… Mi-am pierdut capul!
Gândiţi-vă bine şi luaţi o hotărâre imediată, căci altfel ies de aici şi n-o să ne mai vedem
17

18. niciodată! Hotarâţi!... Sunt nobil, mă trag dintr-o familie onorabilă, sunt om cinstit, am un
venit anual de zece mii de ruble… Trag fără greş într-o monedă aruncată în aer… Am o
herghelie de cai de rasă… Vreţi să fiţi soţia mea?
POPOVA: (revoltată, ridică revolverul) Vreau să ne batem în duel! Poftim!
SMIRNOV: Înnebunesc!... Nu mai înţeleg nimic!... (Strigă) Luka! Apă!
POPOVA: (strigă) Să ne duelăm!
SMIRNOV: Mi-am pierdut capul… M-am îndrăgostit ca un băieţandru, ca un prost! (O
apucă de mână, ea ţipă de durere) Vă iubesc! (Cade în genunchi) Iubesc cum n-am iubit
vreodată! Am părăsit douăsprezece femei, nouă m-au părăsit ele pe mine, da’ pe nici una
n-am iubit-o atât… Mi-am pierdut minţile, demnitatea, am devenit o cârpă… Stau în
genunchi ca un prost…şi vă cer mâna!... Ce ruşinos! De cinci ani n-am mai fost
îndrăgostit şi mi-am jurat să nu mă mai îndrăgostesc… Şi-acum… aşa, dintr-odată, m-am
prins în mreje!... Vă cer mâna! Da sau nu? Nu vreţi? Bine! (Se ridică şi pleacă grăbit
spre uşă)
POPOVA: Staţi puţin…
SMIRNOV: (se opreşte) Da?
POPOVA: Nimic… puteţi pleca… sau nu, staţi… Nu… plecaţi, plecaţi… vă urăsc! Sau
nu… Nu plecaţi. Daca aţi şti cât sunt de furioasă! (Aruncă revolverul pe masă) Mă doare
mâna din pricina porcăriei ăsteia de revolver… (de furie, rupe o batistă) Ce mai staţi?
Plecaţi!
SMIRNOV: Adio!
POPOVA: Da, da, plecaţi!... (Strigă) Încotro? Staţi puţin… Nu, nu plecaţi! Ce furioasă
sunt! Nu vă apropiaţi, nu vă apropiaţi….
18

19. SMIRNOV: (apropiindu-se) Ce furios sunt! M-am îndrăgostit ca un licean, am stat în
genunchi… Mă îngrozesc de mine însumi… (Brutal) Vă iubesc! Asta mi-a mai trebuit, să
mă îndrăgostesc de dumneavoastră! Mâine trebuie să plătesc procentele… cositu’ a
început şi na, poftim! (O prinde de mijloc) Niciodată n-o să-mi iert asta…
POPOVA: Lăsaţi-ma, lăsaţi-mă! Jos mâinile de pe mine! Vă….urăsc! Vreau să ne batem!
(Se sărută prelung)
XI
Aceiaşi. Luka intră cu un topor în mâini,
grădinarul cu grebla, vizitiul cu o furcă şi mai mulţi lucrători cu bate
LUKA: (văzându-i pe cei doi sărutându-se) Doamne sfinte! (Pauză)
POPOVA: (cu ochii plecaţi) Luka, du-te şi spune la grajd să nu i se mai dea astăzi ovăz
lui Tobi!
Cortina
19