O slideshow foi denunciado.
Utilizamos seu perfil e dados de atividades no LinkedIn para personalizar e exibir anúncios mais relevantes. Altere suas preferências de anúncios quando desejar.

Drept Parlamentar

2.315 visualizações

Publicada em

Drept parlamentar

Publicada em: Direito
  • Seja o primeiro a comentar

Drept Parlamentar

  1. 1. MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT NOTE DE CURS DREPT PARLAMENTAR (Ciclul I) AUTORI: Victor Rusu mg. în drept, lector. univ. Veronica Bujor mg. în drept, lector. univ. Aprobat la şedinţa Catedrei Drept public din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10 Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5 Aprobat la ședința Senatului USEM din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9 CHIŞINĂU – 2013
  2. 2. Lucrarea este recomandată spre editare de Senatul Universității de Studii Europene din Moldova Recenzenți: Ion GUCEAC, doctor habilitat în drept, profesor universitar, membru corespondent al Academiei de Științe din Moldova; Teodor CÂRNAȚ, doctor habilitat în drept, profesor universitar, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Autor : Victor RUSU, drd., magistru în drept, lector superior la catedra de drept public, USEM
  3. 3. CUPRINS Introducere........................................................................................................... 6 I. Parlamentul Republicii Moldova - autoritate reprezentativă a poporului ....... 8 1. Locul şi rolul Parlamentului în regimul reprezentativ. ............................... 8 2. Noţiuni generale privind suveranitatea naţionala. ...................................... 9 3. Regimul reprezentativ şi legătura lui cu suveranitatea naţională. ............10 4. Poziţia Parlamentului în regimul reprezentativ al ţârii. ............................12 II. Caracteristici ale dreptului parlamentar .......................................................14 1.Dreptul parlamentar în sistemul de drept al Republicii Moldova..............14 2. Originea dreptului parlamentar .................................................................16 3. Definirea dreptului parlamentar................................................................17 4. Izvoarele dreptului parlamentar ................................................................17 III. Principiile dreptului parlamentar.................................................................20 IV. Mandatul parlamentar .................................................................................23 1. Noţiuni generale privind alegerile parlamentare.......................................23 2. Atribuirea mandatelor parlamentare .........................................................26 3. Durata mandatului în timp ........................................................................28 4. Încetarea mandatului .................................................................................29 5. Validareasupleanţilor ................................................................................29 6. Drepturile parlamentarului........................................................................30 7. Interdicții și sancțiuni................................................................................32 V. Formele de protecţie a mandatului parlamentar...........................................34 1. Necesitatea protecţiei mandatului .............................................................34 2. Incompatibilităţi ........................................................................................34 3. Imunităţi ....................................................................................................35 4. Indemnizaţiile şi transparenţa financiară ..................................................40 VI. Funcţiile Parlamentului...............................................................................43 1. Noţiuni generale privind funcţia ...............................................................43
  4. 4. 2. Clasificarea funcțiilor................................................................................45 VII. Atribuții ale Parlamentului ........................................................................48 VIII. Organizarea şi funcţionarea parlamentului ..............................................49 1.Structura internă a Parlamentului...............................................................49 2. Organele directoare ale Parlamentului......................................................51 3. Comisiile parlamentare .............................................................................54 4. Fracţiunile parlamentare............................................................................57 5. Opoziția parlamentară ...............................................................................59 IX. Funcţionarea Parlamentului ........................................................................61 1. Legislatură.................................................................................................61 2. Regimul sesiunilor și desfăşurarea şedinţelor Parlamentului ...................62 3. Ordinea de zi și dezbaterile parlamentare.................................................63 X. Procedura legislativă ....................................................................................66 1. Iniţiativa legislativă și înregistrarea proiectului de lege ...........................66 2. Examinarea şi avizarea proiectului de lege în comisiile parlamentare.....68 3. Dezbaterea proiectului de lege în plenul Parlamentului și votarea lui. ....69 4. Semnarea proiectului de lege, trimiterea spre promulgare și publicarea..69 XI. Actele parlamentului...................................................................................71 Bibliografie generală și recomandată:...........................................................80
  5. 5. Introducere Instituţia Parlamentului a constituit - şi constituie încă - obiectul unor remarcabile cercetări din partea istoricilor, sociologilor, politologilor şi, în mod precumpănitor, din partea juriştilor. Interesul faţă de Parlament, de rolul pe care acesta îl îndeplineşte în societate, faţă de mijloacele prin care contribuie la elaborarea legilor şi la edificarea unei autentice ordini de drept este firesc şi legitim, dacă ne gândim la faptul că astăzi, în lume, respectul pentru democraţia reprezentativă poate fi considerat ca o realitate. Ilustrul gânditor Jean Jacques Rousseau scria, pe bună dreptate, că „Principiul vieţii politice stă în autoritatea suverană: puterea legiuitoare este inima statului; puterea executivă este creierul care pune toate părţile în mişcare... Nu prin legi dăinuieşte un stat, ci prin puterea sa legiuitoare". Ideea unui Drept parlamentar lansată, la timpul său, pentru prima dată, de marele om politic american Thomas Jefferson, a devenit de mult o realitate, chiar dacă ea nu s-a ridicat încă până la nivelul configuraţiei unei ramuri distincte de drept, rămânând încă un capitol - dar nu cel mai puţin important, desigur - al Dreptului constituţional. Nu întâmplător toate cursurile şi manualele universitare de Drept constituţional - acordă o însemnătate deosebită instituţiei Parlamentului. Cu migală şi sârguinţă, lucrările mai vechi şi mai noi de Drept constituţional caută să desluşească multiplele valenţe ale acestei instituţii, rolul său actual şi în perspectivă. Ele oferă interpretări autorizate asupra unora sau altora dintre prevederile care interesează viaţa parlamentară, activitatea corpurilor legiuitoare, modul în care acestea acţionează pentru a-şi realiza îndatoririle ce le revin potrivit constituţiilor şi regulamentelor proprii de funcţionare. Discuţiile în jurul existenţei sau inexistenţei acestei categorii juridice au avut meritul - indiferent de punctele de vedere susţinute - de a sublinia valoarea şi
  6. 6. utilitatea unei cercetări ce priveşte Parlamentul, sub multiplele sale aspecte, funcţii, incidenţe în viaţa socială şi în raporturile cu diverse organe de stat. Interesul faţă de Parlament, de rolul pe care acesta îl îndeplineşte în societate, faţă de mijloacele prin care contribuie la elaborarea legilor şi la edificarea unei autentice ordini de drept este firesc şi legitim, dacă ne gândim la faptul că astăzi, în lume, respectul pentru democraţia reprezentativă poate fi considerat ca o realitate. Apărute cu multe secole în urmă, desigur nu în formele atât de elaborate pe care le cunoaşte astăzi viaţa parlamentară, Adunările reprezentative - mai largi sau mai restrânse - au promovat ideea de democraţie, au zăgăzuit tendinţele totalitare, au contribuit la formarea unei conştiinţe naţionale care a evoluat în pas cu ideile drepturilor omului şi ale popoarelor, cu cerinţele fundamentării raporturilor politice pe adevărate principii de egalitate şi reprezentativitate. Această lucrare, este bazată pe curriculum aprobat și recomandată la ședința Senatului USEM și materialul doctrinal al savanților constituționaliști: Victor Popa, Ion Guceac, Alexandru Arseni, Teodor Cârnaț, Ioan Muraru, Victor Duculescu ș.a., cea ce le aduc mari mulțumiri și tuturor autorilor menționați în sursele bibliografice.Sperăm din toată inima că ceea ce am întreprins va folosi cât de cât celor pentru care am elaborat-o şi, de aceea, orice comentariu, orice observaţie vizând perfecţionarea acestei lucrări va fi pentru noi un prilej de bucurie şi satisfacţie. Autorul Chișinău, 2014
  7. 7. I. Parlamentul Republicii Moldova - autoritate reprezentativă a poporului 1. Locul şi rolul Parlamentului în regimul reprezentativ. În literatura de specialitate găsim diferite definiţii date regimului reprezentativ, cum ar fi: „exercitarea puterii de către reprezentanţii aleşi prin sufragiu universal, împuterniciţi să decidă în numele naţiunii―1 ; „un sistem politic, în care guvernanţii sunt aleşi de către cetăţeni şi sunt consideraţi ca reprezentanţi ai acestora―2 ; „formă de exercitare indirectă a suveranităţii naţionale de către popor prin intermediul reprezentanţilor săi aleşi sau ansamblu de autorităţi publice, desemnate de către popor, pentru a exercita suveranitatea (puterea politică) în numele lor―3 . Generalizând cele expuse prof. Victor Popa consideră că regimul reprezentativ al unei ţări constituie un ansamblu de autorităţi alese de către popor pentru a exercita puterea în numele lui.4 "Există în toate constituţiile - scria Aristotel - trei elemente în legătură cu care un bun legiuitor trebuie să studieze ceea ce este avantajos pentru fiecare5 ". După părerea sa, "una dintre aceste trei părţi este aceea care deliberează cu privire la problemele comune; a doua este aceea care are drept obiect magistratura...; a treia este aceea care distribuie justiţia". ―Nici o autoritate de pe pământ nu e nelimitata, nici cea a poporului, nici cea aoamenilor care spun ca sunt reprezentanțiisăi, nici cea a regilor, oricare ar fi titlul subcare domnesc, nici cea a legii, care, nefiind altceva decât expresia voinței poporului saua principelui, în funcție de forma de guvernământ, trebuie circumscrisăacelorași limiteca si autoritatea din care emana‖6 . Aşa cum sublinia la timpul său, în mod inspirat, filosoful şi omul politic irlandez Edmund Burke (1729-1797): "Parlamentul nu este un congres de ambasadori care exprimă interese diferite şi ostile, pe care fiecare urmăreşte să le 1 Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Ed. Masson, 1991, p.90. 2 Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, Ed. Presses de France, 1980, p.92. 3 Victor Popa, Drept public, Chişinău , 1998, p.146. 4 Victor Popa, op.cit. p.143 5 Politica, IV, 1,2. 6 Benjamin Constant, op.cit.,p.16.
  8. 8. păstreze ... Parlamentul este adunarea deliberativă a unei singure naţiuni, având un singur interes, ca un întreg ... "7 . Împotriva "parlamentarismului" au fost formulate fel şi fel de critici. Exacerbarea dezbaterilor, confruntarea de idei, uneori imposibilitatea găsirii unor soluţii, au fost invocate ca argumente de către adepţii regimurilor antiparlamentare de toate nuanţele, care au teoretizat supremaţia executivului şi au redus până la anihilare rolul factorului reprezentativ. Revigorarea ideii democratice şi eşecul tuturor formelor de guvernare totalitară au demonstrat însă, fără putinţă de tăgadă, forţa şi viabilitatea instituţiei Parlamentului ca exponent al suveranităţii naţionale. A devenit general recunoscută ideea că parlamentele nu reprezintă astăzi în lume numai cele mai largi forumuri democratice naţionale de dezbatere, dar şi laboratoare eficiente de elaborare a legilor, factori de răspundere ai vieţii publice, elemente de contrapondere faţă de orice tentative de a diminua drepturile democratice şi valoarea instituţiilor statului de drept. 2. Noţiuni generale privind suveranitatea naţionala. Republica Moldova fiind un stat de drept, democratic, în care voinţa poporului constituie baza puterii de stat oferă cetăţenilor săi, dreptul de aşi exprima direct suveranitatea naţională, prin organele sale reprezentative. Potrivit titlului II din Constituţie, cetăţenilor Republicii Moldova li se acordă numeroase drepturi fundamentale, dintre ele un rol important le au drepturile electorale printre care se înscrie dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, reglementate prin art. 38 din Legea fundamentală a statului. Menţionăm faptul că aceste drepturi sunt deosebite aşa cum prin ele cetăţenilor li se oferă dreptul de a-şi decide soarta sa. 7 Cf. Robert Andrews, The Concise Columbia Dictionary of Quotations, Columbia University Press, New York, ) 1989, pag.l89.
  9. 9. Principiu de legitimitate a puterii politice în regimurile democratice, suveranitateapoporului stipulează ca: suveranitatea, ca ―exercitare a voinței generale‖8 , singura voință capabila ―sa îndrume forțele statului potrivit scopului instituirii ei, adică binelecomun‖9 , este inalienabilă si indivizibilă; aceasta putere suprema aparține poporului,care este ansamblul cetățenilor ce formează corpul politic al unei naţiuni. Suveranitatea poporului este, deci, voința generala a corpului politic, adică a ansamblului cetățenilor unei nații. Observam ca suveranitatea poporului – principiu de legitimitate a puterii politice –, este rezultatul libertarii-participative a fiecărui cetățean, sau, cu alte cuvinte, rezultanta exercitării libertăţii “pozitive” de către cetăţenii corpului politic, sinteza libertăţii politice a cetăţenilor. "Atunci când, în mâinile aceleiaşi persoane sau în ale acelui corp de dregători se află întrunite puterea legislativă şi puterea executivă, nu există libertate, deoarece se poate naşte teama ca acelaşi monarh sau acelaşi Senat să întocmească legi tiranice, pe care să le aplice în mod tiranic. Nu există, de asemenea, libertate dacă puterea judecătorească nu este separată de puterea legislativă şi de cea executivă. Dacă ea ar fi îmbinată cu puterea legislativă, puterea asupra vieţii şi libertăţii cetăţenilor ar fi arbitrară, căci judecătorul ar fi şi legiuitor. Dacă ar fi îmbinată cu puterea executivă, judecătorul ar putea avea forţa unui opresor. Totul ar fi pierdut dacă acelaşi om, sau acelaşi corp de fruntaşi, fie al nobililor, fie al poporului, ar exercita aceste trei puteri: pe cea de a face legi, pe cea de a aduce la îndeplinire hotărârile obşteşti şi pe cea de a judeca infracţiunile sau litigiile dintre particulari"10 3. Regimul reprezentativ şi legătura lui cu suveranitatea naţională. Cum am menţionat mai sus, voinţa poporului constituie baza puterii de stat, şi această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu 8 Jean-Jacques Rousseau, Contractul social, Editura Moldova, Iasi, 1996, p.84. 9 Ibidem 10 Ibidem, pag.195-196.
  10. 10. universal, egal, direct şi liber exprimat. Statul garantează exprimarea voinţei libere a cetăţenilor prin apărarea principiilor democratice şi a normelor dreptului electoral. Potrivit art.21 din Declaraţia Universală a Dreptului Omului11 ‖ 1.Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publiceale ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi. 2. Orice persoană are dreptul de acces egal la funcţiile publice din țară sa. 3. Voinţa poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voinţă trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în modperiodic prin sufragiu universal, egal şi exprimat prin vot secret sau urmîndo procedură echivalentă care să asigure libertatea votului‖. Numai prin alegeri poporul îşi alege deputaţii parlamentari, consilierii locali şi primarii. Poporul selectează împuterniciţi, atît în organele reprezentative locale, cît şi cele centrale, iar autorităţile care urmează să exercite suveranitatea în numele poporului său, dreptul la administrarea autonomă a unor probleme de interes local dobîndesc calitatea de a fi reprezentative şi publice12 . Leon Duguit, menționează că problema alegerilor duce spre o altă, mai generală, cea a ―instituirii agenţilor publici‖. Astfel, demonstrînd ca alegerile sînt o formă de numire de către un grup, în timp ce numirea exprimă alegerea de către un individ13 . Reieşind din cele expuse, alegerile reprezintă un act juridic prin al cărui intermediu alegătorii investiţi cu dreptul de vot în baza unor reglementări normative, selectează prin vot individual un candidat sau un grup de candidaţi în organul care îi va reprezenta o anumită perioadă de timp. Corpul electoral constituie cele mai importante instituţii ale democraţiei reprezentative14 . Forţa sistemului parlamentar constă însă în principiul suveranităţii naţionale, în ideea că parlamentul reprezintă însuşi poporul, iar parlamentarii sun delegaţii săi, care nu pot delega, în nici un caz, prerogativele lor unor funcţionari ai statului. 11 Declaraţia Universală a Dreptului Omului 12 Victor Popa, Drept Public, Chişinău, 1998, p.156 13 Leon Duguit, Manuel de droit constitutionnel, Paris 1923, p. 428 14 Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Vol.2, ed. Chemarea, Iaşi 1993, p.130.
  11. 11. Cunoscutul principiu din dreptul roman "delegata potestas non delegatur" se opune transmiterii oricăror prerogative parlamentare către alte instituţii alese sau numite. Principiul "autonomiei parlamentului" garantează, forumului legislativ plenitudinea de acţiune şi decizie în orice domeniu, Parlamentul fiind, totodată, în cele mai multe state, singurul organism în măsură să tragă la răspundere pe membrii săi. Puterea excepţională ce revine parlamentelor şi calitatea cu totul aparte a celor care le alcătuiesc au determinat elaborarea unor statute, a unui regim propriu de imunităţi şi inviolabilităţi, chemat tocmai să garanteze exercitarea mandatului parlamentar. Acesta a devenit, cu timpul, tot mai mult, un mandat reprezentativ, parlamentul constituind nu o "părticică" din suveranitatea naţiunii, ci însăşi această suveranitate, de unde fundamentul drepturilor şi prerogativelor parlamentarilor, independenţa de care ei se bucură pentru a-şi putea înfăptui mandatul în condiţii optime. 4. Poziţia Parlamentului în regimul reprezentativ al ţârii. Principiul esenţial care guvernează într-un stat de drept întreaga organizare politică, relaţiile dintre puterea publică şi cetăţeni, raporturile dintre diferitele puteri ale statului, este principiul separaţiei puterilor. Acest principiu, enunţat pentru prima dată de Aristotel în lucrarea sa "Politica", a fost dezvoltat mai târziu cu deosebire de şcoala dreptului natural (Grotius, Wolff, Puffendort), iar mai târziu de John Locke, găsindu-şi încununarea în opera lui Montesquieu15 . Din punct de vedere juridic, principiul separaţiei puterilor a fost consacrat în numeroase documente de drept constituţional. Astfel, el se regăseşte în cunoscuta Declaraţie a drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789, precum şi în documentele revoluţiei americane. Unul dintre părinţii actualei Constituţii a Statelor Unite, James Madison, arăta că "acumularea tuturor puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în aceleaşi mâini, indiferent dacă acestea aparţin unei singure 15 Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept, Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009, p. 59
  12. 12. persoane, unor puţini sau la mai mulţi, sau dacă aceasta (acumularea) este ereditară, autonumită sau electivă, poate fi considerată în mod justificat ca fiind adevărata definiţie a tiraniei"16 . În multe constituţii moderne, principiul separaţiei puterilor este consacrat expres, cum ar fi Constituţia SUA, Constituția Franței, Italiei și multe alte state.. De asemenea, referiri la puterile statului se regăsesc în Constituţiile Germaniei, Spaniei, Belgiei, Danemarcei, Greciei, Finlandei, Italiei, Portugaliei şi altor state, precum şi în Constituţia S.U.A. În România, după modificarea constituţională din anul 2003, textul art. l alin.(4) a căpătat următorul cuprins: "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale". În Constituţia Republicii Moldova din 28 iulie 1994, care dispune în art.6 că "puterile legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogative lor ce le revin" Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice. 1. Să definească dreptul parlamentar. 2. Să identifice regimul reprezentativ. 3. Să aprecieze principiile dreptului parlamentar. 4. Să aprecieze poziția Parlamentului. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă. Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul I. 1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM 2. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009 3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura All Beck 4. Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane: Iași, 1993 5. Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, București 1998, Editura Actami 6. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck 7. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami 16 Respectfully Quoted. A Dictlonary of Quos, Library of Congress, Washington, 1989, pag.l53.
  13. 13. 8. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck 9. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004 10. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001 11. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a IV-a, revăzută și adăugată, Editura Lumina Lex, București 2004 12. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001 13. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010 14. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004 15. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999 II. Caracteristici ale dreptului parlamentar 1.Dreptul parlamentar în sistemul de drept al Republicii Moldova Numeroşi autori de prestigiu acceptă astăzi existenţa în cadrul sistemului de drept a unui număr mai mare sau mai mic de ramuri ale dreptului, stabilite în funcţie de domeniile prioritare ale relaţiilor sociale pe care normele de drept sunt chemate să le reglementeze. Aşa, de pildă, în afara marii diviziuni în dreptul public şi dreptul privat - fundamentată încă de pe vremea romanilor de marele jurisconsult Ulpian - se acceptă ca fiind incluse în dreptul public: dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual penal şi dreptul internaţional public, în timp ce în categoria dreptului privat ar intra dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul procesual civil, dreptul muncii şi dreptul internaţional privat17 . Instituţia Parlamentului însuşi, actele adoptate de acesta, normele şi dispoziţiile sale de procedură au influenţat incontestabil întregul sistem de drept, dar mai ales Dreptul constituţional, care defineşte raportul dintre diferitele puteri sau elemente ale statului. Practicile parlamentare au adus o contribuţie benefică la forjarea instituţiilor democraţiei, au contribuit la punerea în valoare a marilor idei şi tradiţii ce caracterizează societatea modernă. În acelaşi timp, nu trebuie pierdut din 17 Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009., p.80
  14. 14. vedere nici faptul că instituţia Parlamentului însuşi, drepturile şi prerogativele sale, poziţia sa în sistemul separaţiei puterilor, au fost activ influenţate de normele şi principiile Dreptului constituţional. În literatura română, o valoroasă lucrare ce are, neîndoielnic, un rol de pionierat în această materie, elaborată de profesorii Ioan Muraru şi Mihai Constantinescu, consideră - referindu-se la dreptul parlamentar - că deşi este prematur să se susţină existenţa unei subramuri a dreptului constituţional în momentul de faţă, au fost totuşi create premisele pentru dezvoltarea viitoare a unei asemenea subramuri, care în substanţa sa implică o evoluţie semnificativă în asigurarea supremaţiei Constituţiei. În opinia autorilor citaţi, în faza actuală "Dreptul parlamentar face parte, însă, din dreptul constituţional instituţional. Este consecinţa faptului că specificul dreptului parlamentar rezultă din viziunea instituţională asupra Parlamentului, ca instituţie politică de bază a democraţiei reprezentative, în care acesta este analizat atât sub aspectul organizării, inclusiv al statutului membrilor ce îl compun, cât şi sub aspectul funcţionării sale, ceea ce implică, deci, competenţa sa normativă şi modul de realizare a acestei competenţe"18 . Profesorii Ion Guceac și Victor Popa19 , susținînd aceeași opinie concluzionează, că dreptul parlamentar este o instituție juridică de drept constituțional care reglementează modul de întrare în exercițiul mandatului parlamentar și expirarea acestuia, conținutul și condițiile de exercitare propriu-zisă a mandatului parlamentar, precum și activitățile parlamentare legate de îndeplinirea unor acțiuni ori adoptarea unor acte20 . 18 Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.35 19 Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p.44 20 Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p.303
  15. 15. 2. Originea dreptului parlamentar Originea Dreptului parlamentar se consideră că este Manualul lui T. Jeferson, elaborat de acesta ca preşedinte al Senatului SUA, în care a reunit practicile consacrate în activitatea adunării. După unii autori (prof. I. Deleanu), originile Dreptului parlamentar se regăsesc în regulile ce configurau activitatea diferitelor adunări reprezentative, începând cu Senatul roman, continuând cu Parlamentul englez medieval, cu Dieta poloneză, cu Parlamentul francez înainte de Revoluţia franceză etc. Pe continentul european dreptul parlamentar a pătruns în 1814 prin traducerea manualului lui Th. Jefferson. În 1893 apare prima lucrare franceză numită "Tratatul de drept politic, electoral şi parlamentar" publicată de către Eugen Pierre, fost Secretar General al Camerei deputaţilor, preocupat de analiza practicii parlamentare şi compilarea precedentelor din acest domeniu. Odată apărut pe continentul european, dreptul parlamentar s-a răspândit şi în alte state, ţinând cont de importanţa obiectului de reglementare, necesitatea stabilirii unei ordini stricte în activitatea Parlamentului. Trebuie să evidenţiem apariţia dreptului parlamentar odată cu apariţia parlamentarismului ca un ansamblu de norme procedurale necesare organizării şi funcţionării parlamentului. Cu apariţia dreptului constituţional ca un drept care reglementează cele mai importante relaţii sociale în societate, dreptul parlamentar a fost asimilat, deoarece parlamentul a devenit oinstituţie politică a dreptului constituţional care cuprinde inclusiv şi problemele organizării şi funcţionării acestuia.În Republica Moldova după adoptarea Constituției și alegerea Parlamentului pe principii democratice, savanții constituționaliști:Victor Popa21 , Ion Guceac22 , Alexandru Arseni23 , Teodor Cârnaț24 au tratat în lucrările sale instituția dreptului parlamentar. 21 Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999 22 Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004
  16. 16. 3. Definirea dreptului parlamentar În cadrul evoluţiilor dreptului constituţional, conturate mai sus, se încadrează şi dreptul parlamentar, prin relativa sa autonomizare ca subramură a dreptului constituţional. În concluzie ca rezultat al specializării sale dreptul parlamentareste format din trei componente şi anume dreptul parlamentar instituţional care se referă la organele de lucru ale Parlamentului (preşedinte, Biroul permanent, comisiile parlamentare şi altele), la organizarea, funcţionarea, compoziţia lor politică şi la rolul pe care îl au în funcţionarea Camerelor. A doua componentă este dreptul parlamentar al procedurilor parlamentare care cuprinde atât reguli de ordin constituţional, cât şi regulamentar sau, excepţional, cutumiar pentru desfăşurarea dezbaterilor în Parlament. A treia componentă este aceea a subiectului procedurii parlamentare, adică deputaţi şi senatori al căror statut este dat de regimul mandatului reprezentativ. Este specific dreptului faptul că orice procedură îşi are subiecţii săi specifici, precum reclamant, pârât etc. în procedura civilă fiecare cu statutul lor juridic adică cu ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce le revin. 4. Izvoarele dreptului parlamentar Izvoarele de drept sunt formele de exprimare a normelor juridice25 . Sensul juridic al conceptului de izvor de drepteste singurul care exprimă obligativitatea normei ca urmare a instituirii sale printr-un act normativ. Pluralitatea şi ierarhia acestor acte - Constituţia, legea, Regulamentele Camerelor Parlamentului, hotărârea etc. - în cadrul unui sistem legislativ reflectă forţa juridică a normelor pe care le cuprind, legitimitatea lor în funcţie de prevederile actului legislativ supraordonat. Conceptul de izvor poate fi utilizat şi într-un înţeles nejuridic, pentru a desemna 23 Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM 24 Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău: USM, 2010. 25 Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2009: Ediția 13, Volumul II, Editura C.H. Beck, p.28
  17. 17. reprezentările ce influenţează stabilirea şi aplicarea regulilor de drept, cum sunt principiile morale, politice sau doctrina de specialitate26 . De altfel, în doctrina juridică, atunci când se examinează în detaliu izvoarele dreptului, pe bună dreptate se consideră că există nu numai izvoare formale (juridice) ci şi izvoare materiale, izvoare politice, izvoare sociale. Dar aceste sensuri exprimă mai mult sursele normelor juridice decât formele de exprimare. De asemenea, aşa cum explică Nicolae Popa, teoria juridică clasică a izvoarelor dreptului deosebeşte izvoarele scrise de izvoarele nescrise, izvoarele oficiale de izvoarele neoficiale, izvoarele directe de izvoarele indirecte. Adică ce îşi găsesc temeiul în primele. în acest sens Constituţia este izvorul direct prin excelenţă şi faţă de legile organice ordinare ca şi regulamentele parlamentare. Conform practicii existente, care nu este ireproşabilă, dar are meritul simplităţii, vom grupa şi noi izvoarele dreptului parlamentar în două categorii: 1) surse scrise (Constituţia, legile organice şi ordinare. Regulamentul Parlamentului) şi 2) surse cutumiare27 . Constituţiaeste izvorul principal al tuturor ramurilor de drept, ocupând poziţia superioară în sistemul de drept al Republicii Moldova, care conţine şi norme privind domeniul parlamentar. Legile organice si ordinare. Această categorie de acte normative are un caracter flexibil, pot fi mai multe sau mai puţine după număr. în dependenţă de necesitate pot fi uşor modificate şi dacă este necesar şi abrogate. Regulamentul Parlamentului, deşi fixează regulile de ordine interioară, comportamentul individual sau colectiv al deputaţilor, după forţa juridică este identic. Cât priveşte cutuma sau obiceiul ca izvor al dreptului parlamentar,mai multe explicaţii se impun. Fiindcă dreptul parlamentar este, am spus-o deja, o ramură a dreptului constituţional, lui îi sunt aplicabile regulile acestuia. în dreptul constituţional 26 H. Kelsen, op. cit, p. 414., citat de Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck 27 Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p.46
  18. 18. atunci când se discută cutuma ca izvor de drept se fac mai multe delimitări. Mai întâi se constată că obiceiul (cutuma) este în mod obişnuit izvor de drept, dar nu întotdeauna şi izvor de drept constituţional. Ioan Muraru susține și alte explicaţii privind izvoarele dreptului parlamentar: Practica parlamentară,determinantă, îndeosebi de ordin politic, pentru creare a regulilor de drept parlamentar. Ea cuprinde reguli de politeţe ce definesc, în ansamblul lor, curtoazia parlamentară, sancţionată câteodată prin măsurile de disciplină prevăzute în regulamentele Camerelor. Un exemplu din prima categorie îl reprezintă aşa-numitul boicot parlamentar,constând din refuzul unui grup de a participa la dezbaterea sau votarea unei măsuri. Sunt modalităţi, ca şi greva parlamentară,constând în părăsirea lucrărilor adunării, evident contrare spiritului şi literei regulamentelor, de presiune şi represalii ale unui grup asupra Camerei, care, dacă s-ar generaliza, ar vicia profund viaţa parlamentară, fiind expresia brutală a unui comportament nedemocratic, de dictat al minorităţii asupra majorităţii. Doctrina poate fi un alt izvor, întrucât, creând imagini teoretice sau oferind soluţii de interpretare, implicit influenţează aplicarea şi crearea normelor de drept. Este o problemă de timp, după cum tot o problemă de timp este şi influenţa jurisdicţiei constituţionale. „Nu există ţară în care legea să poată prevedea totul şi în care instituţiile să poată înlocui raţiunea şi moravurile"28 . Această caracterizare a lui Alexis de Tocqueville priveşte şi dreptul parlamentar. Activitatea parlamentară fiind, îndeosebi, politică, o influenţă hotărâtoare asupra parlamentarismului şi, deci, şi asupra dreptului parlamentar o are evoluţia pluralismului politic. Este o influenţă, în înţeles de izvor în sens material, care priveşte nu atât concepţiile politice ale diferitelor partide, cât cristalizarea fenomenului politic29 . 28 A. deTocqueville, Despredemocraţie în America, voi.I,Ed.Humanitas, Bucureşti,1992,p.179. 29 Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.49
  19. 19. Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice. 1. Să identifice apariția instituției dreptului parlamentar 2. Să analize diferite modele ale puterii legislative 3. Să aprecieze modelul Parlamentului RM 4. Să identifice izvoarele dreptului parlamentar În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă. Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul II. 1. Alexandru Arseni, Drept constuţional şi instituţii politice, Chișinău 2005 2. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM 3. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009. 511p. 4. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura All Beck 5. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck 6. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami 7. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck 8. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004 9. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001 10. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001 11. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010 12. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004 13. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999 14. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.: ИНИОН РАН, 1994. III. Principiile dreptului parlamentar Principiile reprezintă spiritul reglementării, în sensul juridic al termenului. Ele rezultă din generalizarea normelor specifice unui domeniu juridic - ramură, subramură sau instituţie juridică. Faţă de principii, normele concrete apar ca fiind aplicaţii, mai mult sau mai puţin generale, în plus, principiile sunt aplicabile şi unor situaţii care, prin natura lor, se includ în domeniul de reglementare respectiv, dar pentru care nu există o normă specifică, direct aplicabilă. Deci în zona în care nici măcar analogia nu poate oferi o soluţie aplicabilă, principiile asigură unitatea juridică a ramurei, subramurei sau instituţiei juridice la care se referă,
  20. 20. cuprinzând soluţii juridice cu o „mare generalitate de aplicabilitate în pofida diversităţii cazurilor concrete"30 . Dreptului parlamentar, ca subramură a dreptului constituţional, în mod necesar îi sunt aplicabile nu numai normele constitutive ale acestuia, dar şi principiile ce îl guvernează. Este o consecinţă inevitabilă a locului dreptului parlamentar în sistemul juridic naţional. În școala de drept românesc31 , se consideră că principiile dreptului parlamentar sunt următoarele: - principiul specializării dreptului parlamentar la domeniul relaţiilor sociale ce rezultă din aplicarea normelor constituţionale referitoare la organizarea şi funcţionarea internă a Parlamentului; - principiul potrivit căruia majoritatea decide şi opoziţia se exprimă, ce guvernează atât procedura, cât şi compunerea organelor de lucru ale Camerelor Parlamentului, fiind de esenţa caracterului pluralist al Parlamentului; - principiul transparenţei ce caracterizează procedura parlamentară şi regulile ce configurează statutul parlamentarului; - principiul autonomiei parlamentare, cu cele trei componente clasice: autonomia regulamentară, autonomia instituţională şi autonomia financiară. Dreptul parlamentar este o instituție de drept constituțional , deoarece cuprinde norme juridice care reglementează o categorie distincta de relații sociale ce vizează organizarea, funcționarea șicompetență parlamentului. Parlamentul RM se bazează pe următoarele acte fundamentale. Constituția RM (Titlul 3, capitolul 4), regulamentul parlamentului și legea cu privire la statutul deputatului. 30 J. Dabin, op. cit., p. 105., citat de Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p. 51 31 Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.52, Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009, p.105
  21. 21. În lucrarea sa, autorul Vuctor Popa, ‖Dreptul parlamentar32 ‖destinge următoarele principii: Principiul autonomiei – acest principiu își are originea sa în art. 6 al constituției, unde prevede căîn RM puterea legislativă, executivășijudecătorească sunt separate și colaboreazăîn exercitarea prerogativelor ce le revin potrivit constituției. Art. 60 prevede: parlamentul este compus din 101 deputați, fiind unica autoritate legislativă. Principiul legalității – presupune că toate subiectele raporturilor juridice respectăîn activitatea sa constituțiași legea. Principiul pluralismului de opinie – e consfințit în art. 5 dinconstituție, unde democrațiaîn RM se exercităîn condiția pluralismului politic care este incompatibilă cu dictatura sau totalitarismul. Art. 71 dinconstituție prevede ca deputații nu pot fi trași la răspundere sau persecutați pentru voturile sau opiniile exprimate. Principiul colegialității – presupune că orice act în parlament, decizie sau hotărîre se adoptă colegial: (2/3 din voturi) pentru modificarea constituției, destituirea dinfuncție a Șefului statului sau a președintelui parlamentului; (3/5 – alegerea Șefului statului, majoritatea absoluta – 50% + 1 – adoptarea legilor organice și numirea unor demnitari, majoritatea simpla a deputaților prezenți în sală – se adopta legile ordinare). Principiul transparenței presupune că toate ședințele ale parlamentului sunt publice, pot fi transmise în direct la televiziune sau mass-media, actele adoptate de parlament, după promulgare de către șeful statului sunt publicate în Monitorul Oficial. Este plasat pe WWW al Parlementului activitatea legislativă. Am mai putea adăuga și un alt princiu, Principiul compromisuluicare presupune căinteresul național este mai presus decîtinteresul unor partide politice sau personale ale deputațilorși minoritatea se supune majorității. 32 Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p. 50
  22. 22. Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice. 1. Sa definească principiile dreptului parlamentar. 2. Sa analizeze pe plan comparativ principiile dreptului parlamentar. 3. Sa aprecieze fiecare principiu în parte. 4. Sa apreciezeprincipiile dreptului parlamentar de diferiți savanți. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă. Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul 3. 1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM 2. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009. 3. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck 4. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004 5. Ion Guceac, Drept electoral Chişinău, 2005 6. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010 7. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999 8. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.: ИНИОН РАН, 1994. IV. Mandatul parlamentar 1. Noţiuni generale privind alegerile parlamentare Republica Moldova fiind un stat de drept, democratic, în care voinţa poporului constituie baza puterii de stat oferă cetăţenilor săi, dreptul de aşi exprima direct suveranitatea naţională, prin organele sale reprezentative. Potrivit titlului II din Constituţie, cetăţenilor Republicii Moldova li se acordă numeroase drepturi fundamentale, dintre ele un rol important le au drepturile electorale printre care se înscrie dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, reglementate prin art. 38 din Legea fundamentală a statului. Menţionăm faptul că aceste drepturi sunt deosebite aşa cum prin ele cetăţenilor li se oferă dreptul de a-şi decide soarta sa. În conformitate cu Legea Supremă a Republicii Moldova, baza puterii de stat o constituie voinţa poporului exprimată ―prin alegeri libere, care au loc în mod periodic, prin sufragiu universal, legal, direc, secret şi liber exprimat‖.
  23. 23. Potrivit art.73 Cod Electoral33 , Parlamentul Republicii Moldova se alege prin vot universal, egal , direct, secret şi liber exprimat pentru un mandat de 4 ani. Alegerile Parlamentare se efectuează într-o singură circumscripţie electorală, naţională în care se aleg 101 deputaţi. Cifra de 101 deputaţi, în opinia noastră, nu este argumentată nici din punct de vedere practic, nici din punct de vedere ştiinţific. Considerăm că 101 deputaţi pentru Republica Moldova sunt prea mulţi. Mai raţional ar fi dacă numărul de deputaţi ar reieși din numărul unităţilor administrativ - teritoriale de nivelul întîi şi de nivelul al doilea și numărul cetățenilor cu drept de vot, care ar putea fi reglementat de Codul Electoral și Legea despre statutul deputatului în Parlament. Conform art.75 Cod Electoral pot fi aleşi deputaţi în Parlament cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani, au domiciliul în ţară şi întrunesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare34 . CetăţeniiRepublicii Moldova merg la alegeri cu o oarecare speranţă în viitor, că se vor produce careva schimbări, care vor aduce stabilitate şi ordine în societate. Statul, însă, este obligat să asigure acele condiţii care vor permite realizarea acestor speranţe.În final menţionăm că alegerile parlamentare constituie un instrument juridic, graţie cărui, poporul îşi exercită suveranitate. Numai prin alegeri poporul selectează deputaţii în Parlament. Alegerile parlamentare sunt reglementate de către Titlul III art. 72-94 Cod Electoral.Alegerile parlamentare se efectuează într-o singură circumscripţie electorală naţională, în care se aleg 101 deputaţi.Candidaţii la funcţia de deputat în Parlament pot fi cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care au împlinit inclusiv în ziua alegerilor vîrsta de 18 ani, au domiciliul în ţară şi întrunesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. 33 Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.97 //Monitorul Oficial 81/667, 08.12.1997 34 Codul electoral nr. 1381-XIII din 21.11.97 //Monitorul Oficial 81/667, 08.12.1997
  24. 24. Alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel puţin trei luni de la expirarea mandatului Parlamentului. Data alegerilor Parlamentului se stabileşte prin hotărîre a Parlamentului cu cel puţin 60 zile înainte de ziua alegerilor. În cazul dizolvării Parlamentului, prin același decret al Preşedintelui Republicii Moldova, se stabileşte data alegerilor noului Parlament. Alegerile anticipate vor avea loc în termen de cel puţin 45 zile de la data intrării în vigoare a decretului. Conform legislaţiei în vigoare concurenţii la funcţia de deputat în Parlament sunt înregistraţi de către Comisia Electorală Centrală. Pentru înregistrarea candidaţilor Comisiei Electorale Centrale i se prezintă cel mai tîrziu cu 30 zile înainte de ziua alegerilor următoarele documente: - procesul-verbal al şedinţei organului central sau teritorial al partidului; - datele biografice ale candidatului; - declaraţia candidatului privind consimţămîntul de a candida; - declaraţia candidatului privind averea imobiliară, depunerile bancare, hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii doi ani precedenţi anului în care se efectuează alegerile parlamentare, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii sub formă de dobîndă, din darea în arendă a acestora; - listele de subscripţie cu numărul suficient de semnături ale susţinătorilor candidatului independent (a cel puțin 2000 si cel mult 2500 de susținători cu drept de vot ). Procedura de alegere a Parlamentului este o procedură complexă pe o perioada de timp cu implicarea subiecților de drept electoral35 pînă la validarea alegerilor de către Curtea Constituțională. Această problemă a fost tratată mai minuțios de profesorul Ion Guceac, care dezvăluie etapele procesului electoral. 35 In literatura de specialitate statutul de subiect al dreptului electoral este conferit: cetăţenilor; organelor de stat şi de administraţie publică locală; organelor electorale; asociaţiilor obşteşti (partidelor şi organizaţiilor social- politice); mijloacelor de informare în masă. Ion Guceac, Drept electoral Chişinău, 2005, p. 85
  25. 25. Importanţa funcţională a etapelor procesului electoral ţine de asigurarea dinamismului acţiunilor electorale în absenţa căruia atingerea rezultatelor alegerilor şi, respectiv, formarea Parlamentului şi a autorităţilor administraţiei publice locale sunt irealizabile. Procesul electoral este constituit dintr-o serie de etape consecutive şi interdependente, fiecare dintre care are o destinaţie strict determinată în regimul procesual al raporturilor electorale. În urma analizei legislaţiei electorale, inclusiv a practicii de aplicare a ei în Republica Moldova, profesorul Ion Guceac36 propune următoarele etape principale ale procesului electoral: - fixarea alegerilor; - formarea bazelor organizaţional-tehnologice ale alegerilor; - desemnarea şi înregistrarea candidaţilor (listelor de candidaţi); - agitaţia electorală; - votarea; - calcularea voturilor, stabilirea rezultatelor alegerilor şi validarea lor. Toate aceste etape sunt elemente obligatorii ale procesului electoral şi absenţa cel puţin a uneia dintre ele poate paraliza mersul întregii campanii electorale. În Republica Moldova, pentru distribuirea mandatelor se aplică sistemul reprezentării proporţionale votat de pe listele de partid. 2. Atribuirea mandatelor parlamentare În Republica Moldova, pentru distribuirea mandatelor se aplică sistemul reprezentării proporţionale votat de pe listele de partid. Sistemul electoral al reprezentării proporţionale este considerat echitabil, deoarece permite partidelor să obţină un număr de mandate proporţional forţei sale numerice sau numărului de voturi obţinute. 36 Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004. 496 p., p.258
  26. 26. Joseph Barthelemy lămurea alegoric în ce constă diferenţa dintre sistemul majoritar şi cel al reprezentării proporţionale: «Cazul în care cinci copii primesc o prăjitură şi trei din ei pretind să o mănânce în întregime este un sistem majoritar: cazul în care fiecare din cei cinci copii iau câte o bucată din prăjitură este un sistem proporţional»37 . Prin sistemul reprezentării proporţionale se creează situaţia în care majoritatea aleşilor în organul reprezentativ reprezintă fidel voinţa majorităţii alegătorilor. În Europa, doar Marea Britanie şi Franţa întrebuinţează exclusiv sistemul de vot uninominal pentru alegerea parlamentului. În Marea Britanie, în alegerile pentru Camera Comunelor, el este organizat într-un singur tur de scrutin (sistemul uninominal majoritar relativ), iar în Franţa în două tururi (sistem uninominal majoritar absolut)38 . Modurile de scrutin mixt combina, în forme diferite, scrutinul uninominal si pe cel de lista. Ele au apărut în urma celui de al doilea război mondial în încercarea de a maximiza avantajele celor doua sisteme clasice, minimizînd dezavantajele. În general aceste sisteme rămîn proporționale în ceea ce privește distribuirea mandatelor, motiv pentru care unii autori le încadrează în rîndul sistemelor proporționale. Cel mai cunoscut caz de sistem care îmbina cele doua tipuri de scrutin și care, pentru a rămîne proporțional sub aspectul relației dintre numărul de mandate si suportul electoral, presupune si compensarea, este cel german. Sistemul votului dublu german, utilizat in Germania din 1946 pentru desemnarea membrilor Bundestagului, presupune un scrutin în care alegatorul are doua voturi: primul servește la desemnarea unei jumătăți din cei 656 de deputați, aleși prin scrutin uninominal cu un tur în cadrul a 328 de circumscripții uninominale, iar cu cel de-al doilea, pentru cea de-a doua jumătate din mandate, alegatorul alegînd o listă de partid. Daca un partid obține, în circumscripțiile uninominale, mai puține mandate decît ar presupune respectarea principiului proporționalității (luîndu-se in calcul exclusiv rezultatele 37 Citat de Victor Popa în, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999. 232p., p.80 38 Правовые системы мира, Издательство Норма, Москва 2001, c.105, c. 711,
  27. 27. scrutinului proporțional), i se acordă o compensare pîna la atingerea proporției rezultate din alegeri. Aceste locuri sunt atribuite candidaților de pe lista folosită pentru al doilea vot, după ordinea din lista. Dar daca un partid obține mai multe mandate în circumscripțiile uninominale decît proporția la care are dreptul, locurile suplimentare se adăuga la celelalte. Așa s-a întîmplat în 1990 cînd creștin - democrații au obținut 6 locuri suplimentare39 . Chiar dacă votează tot liste de partid, austriecii, olandezii, suedezii, cehii, danezii, slovacii, letonii şi slovacii îşi bifează candidatul preferat ca, de altfel, şi irlandezii, polonezii şi grecii care scriu pe buletinul de vot numele candidatului pentru care optează. Germanii şi ungurii folosesc sistemul mixt, o parte dintre candidaţi fiind aleşi în circumscripţii uninominale şi o altă parte pe liste de partid40 . În România la fel, în urma reformei electorale și constituționale din 2003, se utilizează sistemul uninominal.41 Pe 24.02.2014 în urma reformei electorale în Duma de Stat a Federației Ruse a fost adoptată Legea Federală42 care reglementează sistemul mixt de alegeri 3. Durata mandatului în timp Ion Muraru în lucrarea sa, menționează că durata mandatului diferă de la stat la stat, în dependență de sistemele constituţionale, cele două Camere ale Parlamentului nu sunt alese pe durate de timp egale. Astfel: în S.U.A., Camera Reprezentanţilor este aleasă pe o durată de 2 ani, în timp ce Senatul este ales pentru o durată de 6 ani (reînnoit la fiecare 2 ani); în Franţa, Adunarea Naţională este aleasă pentru o durată de 5 ani, în timp ce Senatul este ales pe o durată de 9 ani (reînnoit la fiecare 3 ani)43 . Reieșind din tabloul comparativ de mai sus, arătam că durata de 4 ani a mandatului parlamentar la noi în țară este durata normală, deoarece există şi două 39 Stefan Marschal, Das politische System Deutschlands,UVK Konstanz 2007, s. 83 40 http://www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/annales_10_2007/macavei_ro.pdf, la 28.02.2014 41 http://www.dreptonline.ro/legislatie/constitutia_romaniei.php 28.02.2014 42 http://www.rg.ru/2014/02/26/gosduma-dok.html rosisscaia gazeta(1.03.2014) 43 Ibidem p.304
  28. 28. excepţii în cazul prelungirii mandatului sau al dizolvării Parlamentului conform Constituției art.63 1)44 . Conform‖Art.68 (1) În exercitarea mandatului, deputaţii sînt în serviciul poporului; (2) Orice mandat imperativ este nul. Art. 69 (1) Deputaţii intră în exerciţiul mandatului sub condiţia validării. 4. Încetarea mandatului (2) Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou ales, în caz de demisie, de ridicare a mandatului, de incompatibilitate sau de deces45 ‖. Mandatul de deputat este incompatibil cu: a) funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova; b) funcţia de membru al Guvernului; c) funcţia de avocat parlamentar; c1 ) funcţia de ales local; d) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un stat străin sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului. Deputatul care se află în unul din cazurile de incompatibilitate va demisiona, în termen de 30 de zile de la data validării mandatului, din funcţia incompatibilă cu mandatul de deputat. 5. Validareasupleanţilor Conform art.2 alin 10), mandatul vacant va fi atribuit supleantului imediat următor de pe lista partidului, organizaţiei social-politice sau a blocului electoral pentru care a candidat deputatul al cărui mandat a fost declarat vacant. În cazul în care devine vacant mandatul de deputat obţinut de un candidat independent, completarea vacanţei în cauză se efectuează prin restabilirea şirului descrescător, excluzîndu-se numărul ce corespunde candidatului respectiv şi incluzîndu-se următorul număr din şir. După declararea de către Parlament a vacanţei mandatului 44 Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994 45 Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
  29. 29. de deputat, Comisia Electorală Centrală, în termen de 10 zile, va examina candidatura candidatului supleant imediat următor de pe lista concurentului electoral al cărui mandat a devenit vacant şi o va înainta Curţii Constituţionale pentru validarea mandatului.Curtea Constituţională, în termen de 30 de zile de la declararea vacanţei mandatului de deputat, va valida următorul mandat46 . 6. Drepturile parlamentarului Conform Art.17. din Legea despre statutul deputatului în Parlament47 deputatul beneficiază de dreptul de vot deliberativ asupra tuturor problemelor examinate de Parlament. (2) Deputatul este în drept: a) să aleagă şi să fie ales în organele Parlamentului; b) să-şi exprime părerea asupra componenţei nominale a organelor formate de Parlament şi asupra candidaturilor persoanelor oficiale în cadrul dezbaterilor pentru alegerea, numirea sau confirmarea lor de către Parlament; c) să facă propuneri legislative în scris spre a fi examinate de Parlament; d) să facă propuneri şi observaţii asupra ordinii de zi a şedinţei, asupra esenţei problemelor puse în discuţie şi modului lor de examinare; e) să dea dovadă de iniţiativă şi să facă propuneri vizînd examinarea la şedinţele Parlamentului a dărilor de seamă sau a informaţiilor prezentate de orice organ sau persoană oficială, aflată în subordinea sau sub controlul Parlamentului; f) să pună problema votului de încredere în Guvern, în persoanele oficiale alese, numite sau confirmate de Parlament, dacă propunerea este susţinută de cel puţin o pătrime din deputaţii aleşi; 46 Lege despre statutul deputatului în Parlament nr. 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994 47 Lege despre statutul deputatului în Parlament nr. 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994
  30. 30. g) să propună spre examinare Parlamentului probleme ce ţin de controlul asupra modului în care organele de stat şi cele obşteşti, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile (mai departe unităţi) execută legile şi hotărîrile Parlamentului; h) să participe la dezbateri, să facă interpelări, să adreseze întrebări reporterilor şi preşedintelui şedinţei, să ceară răspunsuri; i) să-şi argumenteze propunerile, să se pronunţe în chestiuni de procedură, să prezinte note informative; j) să facă amendamente la proiectele de legi, de hotărîri şi de alte acte normative. (3) Deputatul care nu a luat cuvîntul în dezbateri este in drept să transmită preşedintelui şedinţei textul cuvîntării, propunerile şi observaţiile sale asupra problemei examinate la şedinţa Parlamentului. Textul cuvîntării deputatului se anexează la stenograma şedinţei şi, la solicitarea lui, se publică în organul de presă al Parlamentului. (4) Deputatul este în drept să ia cunoştinţă de textele stenogramelor şedinţelor Parlamentului înainte de a fi publicate, să primească textele cuvîntărilor sale care nu urmează a fi publicate. (5) Propunerile şi observaţiile făcute de deputat la şedinţele Parlamentului sînt examinate, ţinîndu-se cont de ele, în procesul de definitivare şi adoptare a proiectelor de legi şi hotărîri. (6) În exercitarea mandatului deputatul poate adresa întrebări, interpelări şi petiţii Preşedintelui Republicii Moldova, membrilor Guvernului sau altor reprezentanţi ai organelor centrale ale administraţiei de stat.
  31. 31. 7. Interdicții și sancțiuni Conform Regulamentului Parlamentului Nr.797 din 02.04.9648 , deputații au anumite interdicții și sancțiuni în dependență de cauză: Se interzic: a) proferarea de insulte, amenințări sau calomnii atît de la tribuna Parlamentului, cit si din sala de ședințe; b) dialogul intre vorbitorul aflat la tribuna si persoanele aflate in sala; c) convorbiri la telefoane mobile în sala de ședințe a Parlamentului in timpul ședințelor in plen; d) tulburarea dezbaterilor sau crearea agitației in sala de ședințe; e) orice acțiuni ce pot împiedica desfășurarea normala a lucrărilor Parlamentului. Sancțiuni pentru încălcarea de către deputați a prevederilor Regulamentului (1) Încălcarea de către deputați a prevederilor Regulamentului în cadrul ședințelor Parlamentului atrage următoarele sancțiuni: a) avertismentul; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvîntului; d) lipsirea de cuvînt pe o durata de pîna la 5 ședințe; e) eliminarea din sala de ședințe; f) interzicerea participării la ședințele plenare pe o durata de pîna la 10 ședințe. (2) Sancțiunileprevăzute la alin.(1) lit.a) - c) se aplica de cătrepreședinteleședinței, iar sancțiunile de la alin.(1) lit.d) - f) se aplică de Parlament, cu votul majoritățiideputațilorprezenți, la propunerea președinteluiședinței sau a unei fracțiuni parlamentare. 48 Regulamentului Parlamentului Nr.797 din 02.04.96, Monitorul Oficial al Republici Moldova Nr.050 din 07.04.2007
  32. 32. (3) Sancțiunile aplicate deputațilorîn cadrul ședințelor Parlamentului se înscriuîn stenograma ședinței. (4) Deputațiiîn privințacărora se propune aplicarea sancțiunilorprevăzute la alin. (1) lit.d)-f) au dreptul sa prezinte explicații Parlamentului in decurs de 3 minute. (5) Executarea sancțiunilorprevăzute la alin.(1) lit.e) si f) se asigura de colaboratorii serviciului special al Parlamentului in baza unui regulament aprobat prin lege. Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice. 1. Sa definească statutul deputatului 2. Sa analizeze organizarea alegerilor parlamentare 3. Sa aprecieze pe plan comparativ componența și şi modul de formare a Parlamentului RM 4. Sa aprecieze pe plan comparativ durata și încetarea mandatului 5. Să analizeze obligațiile deputatului 6. Să analizeze drepturile și interdicțiile deputaților. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă. Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul 4. 1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM 2. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura All Beck 3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Vol. I, București 2001:, Editura Lumina Lex , Genoveva Vrabie, Drept constituţional şi instituţii politice contemporane: Iași, 1993 4. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami 5. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck 6. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004 7. Ion Guceac, Drept electoral Chişinău, 2005 8. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a IV-a, revăzută și adăugată, Editura Lumina Lex, București 2004 9. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001 10. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010
  33. 33. V. Formele de protecţie a mandatului parlamentar 1. Necesitatea protecţiei mandatului Protecția mandatului parlamentar este o necesitate de asigurare a activității parlamentare bazate pe cele trăsături menționate mai sus, care includ mai multe măsuri de protecție și asigurare. Alexandru Arseni precizează în monografia sa, că pornind de la aceste precizări, considerăm că măsurile de protecţie a mandatului parlamentar sunt: a) incompatibilităţile şi b) imunităţile: iresponsabilitatea juridică şi inviolabilitatea. Ceea ce ţine de indemnizaţia protecţia socială, dreptul la spaţiu locativ sunt garanţii de asigurare a drepturilor şi obligaţiunilor deputatului, adică se încadrează în statutul juridic al deputatului. Doctrina juridică română tratează subiectul în sens restrictiv în sistemul de protecţie a mandatului parlamentar: „incompatibilităţile şi imunităţile‖, iar în sens larg „mai pot fi integrate‖ indemnizaţiile şi regimul disciplinar. La rândul său, V. Popa în cadrul protecţiei mandatului parlamentar include: „incompatibilităţile; imunitatea; indemnizaţiile: a) plăţi fixe; b) plăţi variabile, legate de participarea la şedinţe şi transparenţa financiară‖, iar I. Guceac: „indemnizaţiile; asigurarea cu spaţiu locativ; protecţia socială; incompatibilităţi; imunităţi – iresponsabilitatea; inviolabilitatea‖49 . 2. Incompatibilităţi Conform art.70 din Constituţie: „(1) Calitatea de deputat este incompatibilă cu excitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin legea organică50 ‖. Conform Legii despre statutul deputatului în Parlament51 , Art.3. – Mandatul de deputat este incompatibil cu: 49 Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM, 188 p., p.40 50 Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994[Art.70 completatprinLegea nr.1470-XV din 21.11.02, învigoare 12.12.02] 51 Lege despre statutul deputatului în Parlament 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994
  34. 34. a) funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova; b) funcţia de membru al Guvernului; c) funcţia de avocat parlamentar; d) exercitarea oricărei alte funcţii remunerate, inclusiv a funcţiei acordate de un stat străin sau organizaţie internaţională, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice desfăşurate în afara programului stabilit de Regulamentul Parlamentului. 3. Imunităţi Cu trecerea timpului, imunitatea parlamentară s-a impus ca un element constitutiv al statutului parlamentarilor, fiind recunoscută astăzi în numeroase ţări, mai ales europene, asupra cărora modelul francez care reglementează distinct lipsa răspunderii juridice şi inviolabilitatea a avut o influenţă predominantă, aşa cum se recunoaşte într-un studiu elaborat de Parlamentul european52 . În ceea ce priveşte conţinutul său, potrivit punctului de vedere exprimat de specialiştii români care au studiat această instituţie, „Imunitatea parlamentară este acea trăsătură a mandatului parlamentar în temeiul căreia parlamentarul este protejat faţă de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei sale şi care îi asigură acestuia independenţa, libertatea şi siguranţa în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor care-i revin potrivit Constituţiei şi legilor53 . În literatura română de specialitate a fost subliniat faptul că protecţia mandatului parlamentar rezultă din însuşi rolul constituţional al Parlamentului, care exercită puterea suverană a poporului. O asemenea protecţie este, prin urmare, imperios necesară pentru a asigura independenţa parlamentarului contra oricăror presiuni, indiferent de ce natură ar fi acestea, şi de a-i permite să-şi exercite nestingherit atribuţiile. Constituţia României precizează, de altfel, în art.69, că: „în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului‖ (alin. 1), specificând totodată că „orice mandat imperativ este nul‖ (alin.2).Imunitatea 52 Rules on Parliamentary Immunity in the European Parliament and the Member States of the European Union, Dick Toornstra ECPRD c/o European Parliament B – 1047 Brussels, Belgium 2001, p.9 53 Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck 440 p, p.329
  35. 35. parlamentară protejează, prin urmare, mandatul parlamentar în sine, motiv pentru care ea este considerată a avea un caracter obiectiv. În practică, imunitatea parlamentară este cunoscută sub două forme: a) lipsa răspunderii juridicepentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, iresponsabilitatea fiind considerată, în asemenea situaţii, o imunitate de fond. b) inviolabilităţile – situaţii în care imunitatea este de fapt o imunitate de procedură, care se referă exclusiv la răspunderea penală şi contravenţională, protejând persoana parlamentarului împotriva unor urmăriri pentru acţiuni care ar fi străine mandatului, abuzive sau vexatorii54 . Profesorul Ioan Muraru în una din lucrările sale, menționa că deţinătorul suveranităţii naţionale, poporul, o exercită prin reprezentare, iar că parlamentarii sunt împuterniciţii acestuia, fundamentează temeinic ideea că ei trebuie să se bucure de o protecţie juridică aparte. Ca atare, protecţia mandatului parlamentar rezultă din însuşi rolul Parlamentului în exerciţiul puterii suverane. Realizarea eficientă a mandatului implică independenţa parlamentarului contra oricăror presiuni exterioare, de orice natură ar fi ele şi de oriunde ar veni, o anumită libertate de comportament. Parlamentarul trebuie protejat îndeosebi contra: presiunii alegătorilor, presiunilor propriului partid care 1-a propulsat, presiunilor Guvernului şi a diferitelor interese private55 . Practic în toate statele instituțiile reprezentative din lume prin Constituții și alte legi reglementează forme de protecție a mandatului parlamentar. Tot odată în sursele doctrinare ale savanților : Victor Popa, Ion Guceac, Alexandru Arseni, Teodor Cârnaț, Ioan Muraru, Victor Duculescu la fel sunt tratate necesitatea protecție a mandatului parlamentar. Tradiţional, sunt folosite trei categorii de protecţii ale mandatului deputaţilor: incompatibilităţile, imunităţile parlamentare şi indemnizaţia. 54 Constanța Călinoiu, Victor Duculescu, Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009. 511p., p.152 55 Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.319
  36. 36. În actualul sistem parlamentar, protecţia specială a deputaţilor se realizează prin: regimul de incompatibilitate; imunitatea parlamentară; indemnizaţii56 (la care pot fi adăugate, prin regulament sau lege specială, şi alte drepturi în vederea facilitării exercitării mandatului); transparenţa financiară57 . Prin incompatibilităţi trebuie să înţelegem situaţia prin care deputatului i se interzice de a ocupa şi alte funcţii care nu sunt compatibile cu funcţia de deputat. Altfel- spus, este interzis cumulul de funcţii. Art. 70 din Constituţie stabileşte această restricţie prevăzând calitatea de deputat incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite. Se justifică reglementarea nominalizată prin faptul stabilirii unei protecţii şi independenţe a reprezentantului poporului faţă de orice influenţe de orice provenienţă. Victor Popa menționează, că dacă am admite că deputatul ar ocupa concomitent şi unele funcţii în domeniul public sau privat, ar interveni unele consecinţe negative cum ar fi: - lipsa de la unele şedinţe ale Parlamentului; - timp insuficient pentru examinarea profundă a proiectelor de legi; - activitate insuficientă în comisiile parlamentare; - dependenţă materială de funcţia cumulată; - posibile tentative ale patronului sau altor persoane de ai stabili comportamentul în anumite cazuri; - posibile sarcini de a soluţiona prin excepţie sau prin influenţa mandatului unele probleme de interes particular sau corporativ. Incompatibilitatea cu funcţia de parlamentar este stabilită şi în virtutea teoriei separaţiei puterilor în stat. Cei care ocupă funcţii în puterea legislativă nu pot ocupa funcţii 56 Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p.312 57 Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.336.
  37. 37. în alte ramuri ale puterii de stat (executivă şi jurisdicţională), altfel ar avea loc o diminuare a marelui principiu scopul căruia este stabilirea unui echilibra între puteri58 . Ion Guceac prin instituirea incompatibilităţilor explică prin: - imposibilitatea exercitării concomitente a mai multor funcţii; - crearea condiţiilor pentru ca parlamentarul să se poată concentra doar asupra activităţii parlamentare; - evitarea cazurilor de corupţie prin oferirea unor posturi avantajoase de către executiv în schimbul unei „protecţii‖ parlamentare etc.59 . Spre deosebire de iresponsabilitate, inviolabilitatea este o imunitate de procedură şi se referă exclusiv la răspunderea penală şi la cea contravenţională dacă implică trimiterea în judecată sau aplicarea unei sancţiuni privative de libertate. Este un aspect al imunităţii parlamentare, ea protejează mandatul dar şi parlamentarul împotriva urmărilor penale sau contravenţionale, pentru acţiuni străine mandatului, abuzive sau vexatorii. În general, inviolabilitatea parlamentară se referă numai la faptele străine exercitării mandatului. Ea are ca scop să împiedice ca un parlamentar să fie privat de posibilitatea de a-şi exercita funcţia ca urmare a unor urmăriri represive şi arbitrare, inspirate din motive politice. Deci, inviolabilitatea nu suprimă represiunea, ci întârzie momentul urmăririi penale şi judecătoreşti, pentru săvârşirea unei infracţiuni sau contravenţii, în scopul de a nu abate un parlamentar de la exercitarea funcţiei sale. Ea este, deci, temporară, adică pe durata exercitării mandatului60 . În legislația națională este reglementată imunitatea parlamentară și răspunderea juridică. Constituția prevede, că conform art. 70(3) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului după ascultarea sa, iar art. 71Deputatul nu poate fi 58 Victor Popa, Dreptul parlamentar, Chișinău:ULIM, 1999, p.97 59 Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p 315 60 Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p 333
  38. 38. persecutat sau tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului61 . Într-o formă mai explicită este reglementat în Legea organică despre statutul deputatului în Parlament și anume conform ‖ Art.9. – (1) Imunitatea parlamentară are ca scop protejarea deputatului în Parlament împotriva urmărilor judiciare şi garantarea libertăţii lui de gîndire şi de acţiune. (2) Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere 39olicit3939 sub nici o formă pentru opiniile politice sau voturile exprimate în exercitarea mandatului. Art.10. – (1) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată pe cauză penală ori contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului după ascultarea sa. (2) Cererea la reţinere, 39olici, percheziţie sau trimitere în judecată penală ori contravenţională este adresată Preşedintelui Parlamentului de către Procurorul General. Preşedintele Parlamentului o 39olici la cunoştinţă deputaţilor în şedinţă publică în cel mult 7 zile de la parvenirea acesteia şi o trimite de îndată spre examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, care, în cel mult 15 zile, va constata 39olicit39 unor motive temeinice pentru aprobarea cererii. Hotărîrea comisiei este adoptată prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu din membrii ei. (3) Procurorul General va depune în comisie toate documentele pe care acesta le 39olicit. În caz de refuz comisia va face apel în Parlament. (4) Raportul comisiei este supus examinării şi aprobării în Parlament imediat, în cel mult 7 zile de la prezentarea acestuia. (5) Parlamentul decide asupra cererii Procurorului General cu votul secret al majorităţii deputaţilor aleşi. (6) Acţiunea penală împotriva deputatului poate fi intentată numai de Procurorul General. 61 Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994
  39. 39. Art.11. – (1) În caz de infracţiune flagrantă, deputatul poate fi reţinut la domiciliu pe o durată de 24 de ore numai cu încuviinţarea prealabilă a Procurorului General. Acesta va informa neîntîrziat Preşedintele Parlamentului asupra reţinerii. (2) Dacă Parlamentul consideră că nu există temei pentru reţinere, dispune imediat revocarea acestei măsuri. 4.Indemnizaţiile şi transparenţa financiară În lucrarea sa, la paragraful ‖Protecția mandatului parlamentar‖, profesorul Ion Guceac începe cu Indemnizațiile, unde menționează, că exercitarea unui mandat parlamentar nu este o activitate neremunerată şi recompensa acordată celor aleşi este indispensabilă bunei reprezentări a Parlamentelor şi independenţei membrilor lor. în istoria statului nostru deţinătorii mandatelor parlamentare nu au beneficiat întotdeauna de indemnizaţii pentru activitatea desfăşurată. Astfel, Constituţia din 1978 prevedea că „în timpul sesiunilor Sovietului, precum şi pentru exercitarea împuternicirilor de deputat, în alte cazuri prevăzute prin lege, deputatul este scutit de îndeplinirea îndatoririlor de producţie sau de serviciu, menţinându-i-se câştigul mediu la locul de muncă"31 . Indemnizaţiile oferite parlamentarilor, luând forma unui salariu concret, ajung să transforme mandatul parlamentar într-o „profesie", ceea ce duce la formarea unui strat social deosebit al „profesionalilor politici"62 . Conform legii‖Art.26. – (1) Pentru exercitarea eficientă a mandatului, deputatul în Parlament are dreptul: a) la salariu lunar în modul, condiţiile şi mărimile prevăzute de Legea nr.355- XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar; b) la diurne şi alte plăţi compensatorii, în mărimile stabilite de Biroul permanent, care nu se includ în salariul lunar şi nu se iau în calcul la stabilirea cuantumului prestaţiilor de asigurări sociale. (3) Deputatul care nu dispune de spaţiu locativ în municipiul Chişinău se asigură cu apartament de serviciu pe durata mandatului. În cazul neasigurării cu 62 Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004, p 313
  40. 40. apartament de serviciu, deputatului i se acordă o indemnizaţie lunară neimpozabilă pentru chirie. Transparenţa financiară - este menționată de profesorul Ioan Muraru63 ca o prevenire posibilităţii de a folosi în scopuri personale, de regulă materiale, demnităţile şi, respectiv, funcţiile publice. întrucît mandatul parlamentar trebuie exercitat doar în vederea garantării intereselor naţionale, a eficientizării acţiunilor statului în rezolvarea problemelor majore ale societăţii, folosirea abuzivă şi frauduloasă a demnităţilor deţinute, în scopul îmbogăţirii personale, ar contraveni grav regulilor mandatului reprezentativ. Salariile deputaţilor în Parlament întotdeauna au trezit discuţii, fapt ce a determinat parlamentarii să discute aceste probleme cu uşile închise, ceea ce este incorect, toate şedinţele fiind declarate publice cu excepţia celor în care se discută probleme legate de securitatea statului şi protecţia cetăţenilor. Transparenţa financiară trebuie interpretată ca o protecţie a Parlamentului împotriva unor parlamentari care ar putea interpreta greşit drepturile ce le revin în această calitate, ea trebuie văzută ca îndeplinind un dublu rol: a) Protecţia Parlamentului şi a autorităţii statale în general împotriva unor parlamentari ce ar abuza de funcţiile lor,acţionînd prioritar sau numai pentru realizarea unor interese personale (adesea materiale); b) Protecţia parlamentarilor, combaterea calomniilor la adresa lor, în special a celor ce vin de la adversarii lor politici. Din punct de vedere juridic, aceasta se realizează prin declararea veniturilor parlamentarilor la începerea mandatului. Astfel, oricînd există posibilitatea combaterii calomniilor la adresa parlamentarilor, dar şi identificării cazurilor de încălcare a deontologiei parlamentare. Transparenţa financiară este reglementată și în ‖Art.7. – (1) La începutul fiecărei legislaturi, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi examinează declaraţiile deputaţilor sub aspectul incompatibilităţii activităţii. 63 Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck, p.336
  41. 41. (4) Deputatul va depune, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi proprietate. (5) La începutul fiecărei legislaturi, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi, împreună cu organele fiscale, organizează controlul declaraţiilor deputaţilor despre veniturile lor, care se impozitează conform Codului fiscal, şi, în termen de cel mult 2 luni de la data depunerii declaraţiilor, întocmeşte un raport, care urmează să fie aprobat de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. (6) Declaraţiile deputaţilor despre veniturile lor, care se impozitează conform Codului fiscal, depuse cu 3 luni înainte de expirarea mandatului, vor fi controlate, cu cel puţin o lună înainte de expirarea mandatului, de către Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi împreună cu organele fiscale şi, ca rezultat al controlului, se va întocmi un raport, care urmează să fie aprobat de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi‖64 . Mai poate fi adăugateșiurmătoarele acte normative, care reglementează transparenţa financiară: Lege privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere65 , Lege cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică66 . Conform art. 44 alin.1 lit."e" din Codul electoral67 , pentru înregistrarea candidaţilor, la alegerile parlamentare, Comisiei electorale centrale i se prezintă declaraţia candidatului privind averea imobiliară, depunerile bancare, hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani precedenţi anului în care se efectuează alegerile, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii 64 Lege despre statutul deputatului în Parlament 39/07.04.94 //Monitor 4/78, 30.04.1994 65 Lege nr. 1264/19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere //Monitorul Oficial 124-125/991, 05.09.2002 66 Lege nr. 199/16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică //Monitorul Oficial 194- 196/637, 05.10.2010 67 Codul electoral 1381/21.11.97 //Monitorul Oficial 81/667, 08.12.1997
  42. 42. etc.; Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice. 1. Să analize Legea cu privirea la statutul deputatului 2. Să analizeze practica și forme de protecție a altor state a mandatului parlamentar 3. Să aprecieze necesitatea protecției statutul deputatului 4. Să aprecieze fiecare formă în parte. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă. Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul V. 1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM 2. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009. 511p. 3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura All Beck 4. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck 5. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami 6. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck 7. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004 8. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001 9. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001 10. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010 11. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004 12. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999 13. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.: ИНИОН РАН, 1994. VI. Funcţiile Parlamentului 1. Noţiuni generale privind funcţia Funcţiile Parlamentului constituie o problemă mult discutată în literatura de specialitate, pornindu-se de la celebra teorie a separării puterilor în stat, care fixează puterea legislativă ca funcţie inerentă a statului de a emite legi sau altfel-spus de a stabili comportamentul indivizilor în societate. La acest capitol întotdeauna este văzut
  43. 43. Parlamentul ca autoritate legislativă, ca unică autoritate legislativă, ca organ reprezentativ suprem. Însă trebuie să menţionăm că funcţia legislativă nu este unica cu care este înzestrat Parlamentul, şi de aici pornesc mai multe vizuini asupra funcţiilor Parlamentului. În literatura de specialitate, s-a subliniat importanţadeterminării rolului Parlamentului, prin studierea funcţiilor sale. Dezbaterile în legătură cu funcţiile Parlamentuluiconstituie una dintre cele mai polemizate probleme în literatura de specialitate, pornindu-se în acest sens de la bine cunoscuta teorie a separării puterilor în stat, care stabileşte că puterea legislativă îşi are originile în funcţia inerentă statului, de a emite legi sau altfel-spus, de a stabili comportamentul indivizilor în societate. Astfel, reieşind din cele enunţate mai sus, putem afirma ca Parlamentul este văzut întotdeauna ca autoritate legislativă în primul rînd, ca organ reprezentativ suprem. Dar funcţia legislativă ,deşi este cea mai importantă, nu este unica cu care este investit Parlamentul, şi de aici pornesc cele mai multe opinii şi viziuni asupra funcţiilor pe care le deţine Parlamentul. Cele mai dezbătute aspecte sînt cele ce ţin de numărul funcţiilor de care trebuie sa dispună Parlamentul şi care ar fi limita exercitării acestora. La aceste întrebări se dau diverse răspunsuri, unele depăşind uneori cu mult frontierele stabilite de teoria separării puterilor în stat.Aceste răspunsuri, completări sînt justificate şi bine venite,deoarece dacă Parlamentul îndeplineşte atît funcţii legislative, cît şi executive şi guvernamentale, survine întrebarea: ne mai putem oare limita doar la folosirea teoriei privind separarea puterilor în stat? În practica parlamentară europeană funcţiile Parlamentuluiîn linii mari corespund clasificării făcute de constituţionaliştii francezi Marcel Prelot şi Jean Boulouis şi a elveţianului JeanFrancois Aubert care prezintă patru comportamente: dereprezentare, de deliberare, de control, de legiferare. Dar, şi în acest caz, dacă ne referim la principiul clasificării, pot apărea unele schimbări, poate interveni ceva nou, întrucît cele patru comportamente sînt destul de flexibile. Potrivit unor autori, parlamentul are o triplă misiune,inerentă democraţiei: informarea, controlul, legiferarea. Potrivit altora, ar fi suficient să se vorbească despre "rolul legislativ" al parlamentului şi despre "rolul său politic" (informarea şi
  44. 44. angajarea răspunderii guvernului). Într-o opinie, nevorbindu-se despre funcţiile parlamentului, se vorbeşte însă de relaţia biunivocă dintre parlament şi guvern, sistematizînd demersul în mijloace ale parlamentului pentru a acţiona asupra guvernului şi invers, mijloace ale guvernului pentru a acţiona asupra parlamentului. 2. Clasificarea funcțiilor Reieșind din clasificarea funcțiilor formulate de mai mulți savanți, cinci funcţii ar exprima cel mai bine activitatea şi orientarea parlamentară. a)Funcţia de reprezentare Temeiul acestei funcţii se găseşte în art.60 din Constituţie, care dispune că "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului". Această funcţie de reprezentare se manifestă în special în raporturile statului cu Uniunea Europeană şi în orientarea întregii activităţi externe în raport cu toate statele lumii, pe baza principiilor dreptului internaţional. Funcţia de reprezentare a Parlamentului prezintă o însemnătate dintre cele mai mari şi în ceea ce priveşte relaţiile dintre Parlament şi alte organe ale statului, Parlamentul beneficiind de o legitimitate originară, ca exponent al intereselor întregii naţiuni. b)Funcţia legislativă Această funcţie reprezintă de fapt nucleul întregii activităţi parlamentare, autorii de specialitate fiind unanimi în a aprecia că elaborarea legilor trebuie să constituie activitatea primordială a parlamentelor. Funcţia legislativă a Parlamentului este amplu fundamentată în prevederile Constituţiei, ca şi în cele ale Regulamentelor parlamentare. c)Funcţia de informare Această funcţie se realizează prin argumentarea deciziilor politice, dar şi a legilor, pe o temeinică evaluare a unor consideraţiuni economice, sociale şi politice. Prin dreptul de petiţionare, parlamentarii cunosc doleanţele cetăţenilor, iar
  45. 45. Regulamentele parlamentare prevăd modalităţi practice prin care parlamentarii pot solicita anumite informări din partea organelor de stat. d)Funcţia de control Această funcţie parlamentară se manifestă printr-o serie întreagă de activităţi de maximă importanţă, cum ar fi acordarea şi retragerea încrederii Guvernului, întrebările şi interpelările, anchetele parlamentare, etc. Funcţia de control poate merge până la suspendarea din funcţie a Preşedintelui RM. e)Funcţia de desemnare prin investire, alegere sau numirea unor autorităţi publice Aici locul cel mai important îl ocupă, desigur, acordarea votului de investitură Guvernului conform art.98 din Constituţie cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. După modificările art. 78 din iulie 200068 , Parlamentul este investit de alegerea Preşedintelui statului cu votul a cel puțin 3/5 din numărul total de deputați. Este de remarcat că, potrivit Constituţiei, Parlamentul mai exercită şi alte activităţi legate de desemnarea sau investirea unor autorităţi publice, numirea Procurorului General conform art. 125 alin.(1) din Constituţie, numirea unor membri ai Consiliului Superior al Procurorilor în baza art.81 alin.(4) şi art.86 alin.(1) din Legea nr.294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură69 , numirea unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii70 , numirea în funcţie a preşedintelui, vicepreşedinţilor, judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie conform art.116 alin. (4) şi în baza legii71 , numirea unor membri ai Curţii de Conturi, numirea directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, numirea Avocaţilor Parlamentari, desemnarea în mod separat a celor doi din cei şase judecători ai Curţii Constituţionale conform art. 136 alin. (2) etc. 68 Legea cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova nr. 1115/05.07.2000 //Monitorul Oficial 88-90/661, 28.07.2000 69 Legea nr. 294/25.12.2008 cuprivire la Procuratură//MonitorulOficial 55-56/155, 17.03.2009 70 947/19.07.96 Legeacuprivire la Consiliul Superior al Magistraturii//MonitorulOficial 64/641, 03.10.1996 71 Legea nr. 789/26.03.96 cuprivire la Curtea Supremă de Justiţie//MonitorulOficial 32-33/323, 30.05.1996
  46. 46. Evaluarea comparativă a ponderii pe care aceste cinci funcţii le au în activitatea Parlamentului permite constatarea că exceptând funcţia de reprezentare care în mod constant şi permanent se situează în fruntea preocupării Parlamentului, în legătură cu celelalte funcţii se poate estima că unele sau alte dintre funcţiile respective au prevalat în anumite momente, în funcţie complexitatea problemelor cu care Parlamentul era confruntat. Astfel, funcţia de formare a diferitelor organe apare de regulă în momentele de debut al unei legislaturi; funcţia de control are un caracter permanent; funcţia de legiferare este mai accentuată în anumite momente în care trebuiau îndeplinite condiţiile pentru îndeplinirea unor condiţii sau programe electorale. Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice. 1. Sa identifice funcţiileParlamentului. 2. Sa analizeze funcțiile Parlamentului în parte. 3. Să studieze pe plan comparativ funcțiile Parlamentelor a altor state. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă. Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul VI. 1. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM 2. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009. 511p. 3. Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004, Editura All Beck 4. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck 5. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami 6. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck 7. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004 8. Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001 9. Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001 10. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010 11. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004 12. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999
  47. 47. VII. Atribuții ale Parlamentului Parlamentul Republicii Moldova, fiind unicul organ reprezentativ suprem şi legislativ are următoarele atribuţii de bază: a) adoptă legi, hotărîri şi moţiuni; b) declară referendumuri; c) interpretează legile şi asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării; d) aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului; e) aprobă doctrina militară a statului; f) exercită controlul parlamentar asupra puterii executive, sub formele şi în limitele prevăzute de Constituţie; g) ratifică, denunţă, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor internaţionale încheiate de Republica Moldova; h) aprobă bugetul statului şi exercită controlul asupra lui; i) exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine; j) alege şi numeşte persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege; k) aprobă ordinele şi medaliile Republicii Moldova; l) declară mobilizarea parţială sau generală; m) declară starea de urgenţă, de asediu şi de război; n) iniţiază cercetarea şi audierea oricăror chestiuni ce se referă la interesele societăţii; o) suspendă activitatea organelor administraţiei publice locale, în cazurile prevăzute de lege; p) adoptă acte privind amnistia; r) îndeplineşte alte atribuţii, stabilite prin Constituţie şi legi. În exercitarea acestor atribuții Parlamentul adoptă legi și hotărîri obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului.(Actele Parlamentului a se vedea în Titlu XI)
  48. 48. Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice. 1. Să analize atribuțiile Parlamentul RM 2. Să identifice actele adoptate de Parlamentul RM 3. Să aprecieze consecinţele juridice ale actelor Parlamentul RM. 4. Să studieze pe plan comparativ atribuțiile Parlamentelor a altor state. În caz de necesitate, pot fi examinate şi alte subiecte la tema respectivă. Bibliografie și lecturi suplimentare la capitolul VII. 1. Alexandru Arseni, Drept constuţional şi instituţii politice, Chișinău 2005 2. Alexandru Arseni, Suveranitatea națională de la construcție teoretică la realizare practică, Chișinău 2013, CEP USM 3. Constanța Călinoiu, Victor Diculescu Drept Parlamentar. București: Lumina Lex, 2009. 4. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc. București 2005:, Editura C.H. Beck 5. Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami 6. Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. II. Chişinău, 2004 7. Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a, Chişinău: USM, 2010 8. Victor Popa Drept parlamentar. Chișinău:ULIM, 1999 9. МАКЛАКОВ В.В. Парламенты стран – членов Европейского союза: Справочник. М.: ИНИОН РАН, 1994. VIII. Organizarea şi funcţionarea parlamentului 1.Structura internă a Parlamentului În dreptul parlamentar, instituțiile puteriilegislativedin punct de vedere al structurii poate fi clasificatăîn unicameraleși bicamerale. Parlamentul unicameral este caracteristic statelor unitare avînd anumite avantaje:  economie de timp și economie de resurse financiare;  simplificarea procedurii legislative în comisiile parlamentare;  responsabilitatea mai clară a deputaților. Dezavantaje:  elaborarea unei legislații mai puținprelucrate și adaptate;

×