Planul de actiuni al strategiei de dezvoltare a culturii cultura 2020
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova: de la realitate la necesitate
1. MINISTERUL CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA
AGENŢIA DE INSPECTARE ŞI RESTAURARE A MONUMENTELOR
Patrimoniul cultural
al Republicii Moldova:
de la realitate
la necesitate
Chişinău 2011
2. MINISTERUL CULTURII AGENŢIA DE INSPECTARE ŞI
AL REPUBLICII MOLDOVA RESTAURARE A MONUMENTELOR
Coordonatorul volumului:
Ştefăniţă Ion
Colegiul de redacţie:
Balan Ecaterina
Cherdivară Aliona
Oboroceanu Vadim
Roşca Nadejda
Acest volum este editat cu sprijinul financiar
al Ministerului Culturii al Republicii Moldova
3. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
Cuprins
Cuvânt înainte (Ion Ștefăniță)................................................................................................................... 4
Prefaţă (Tamara Nesterov)......................................................................................................................... 6
Sergiu Musteață. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova –
probleme de legislaţie şi management................................................................................................16
Monumente ale arhitecturii locative.....................................................................................................38
Monumente de arhitectură civilă............................................................................................................67
Monumente de arhitectură religioasă..................................................................................................81
Mănăstiri..........................................................................................................................................................81
Biserici..............................................................................................................................................................88
Monumente de arhitectură industrială şi a instalaţiilor tehnice populare............................124
Monumente ale arhitecturii defensive...............................................................................................128
3
4. Cuvânt înainte
Patrimoniul arhitectural constituie una dintre cele mai reprezentative file din
moştenirea culturală a omenirii, studierea şi protecţia cărora a devenit o normă obligatorie
a fiecărei ţări. Cunoaşterea obiectivelor de arhitectură ne permite o mai bună cunoaştere
a trecutului istoric, iar valorificarea şi păstrarea lor trebuie să fie parte a unui regim le-
gal durabil de ocrotire. Din primii ani după declararea independenţei Republicii Moldo-
va autorităţile statului au încercat să instituie un astfel de regim – aprobând mai multe
acte normative naţionale şi aderând la diverse convenţii europene şi internaţionale. După
douăzeci de ani de independenţă, constatăm că situaţia în domeniul ocrotirii patrimo-
niului cultural în Republica Moldova rămâne a fi una precară. Deşi Parlamentul Republicii
Moldova a adoptat încă în anul 1993 Legea privind ocrotirea monumentelor şi Registrul
monumentelor ocrotite de stat, ulterior a ratificat un şir de convenţii în domeniu, organele
executive nu au depus efort pentru a le implementa. Unul din cele mai stranii momente
din acest domeniu a fost nepublicarea Registrul monumentelor ocrotite de stat, care a de-
venit un act cu adevărat normativ abia în anul 2010. Astfel, reieşind din legislaţia în vigoa-
re doar obiectivele de arhitectură şi siturile arheologice înscrise în Registrul monumente-
lor ocrotite de stat se află sub protecţia oficială a statului. Ignoranţa funcţionarilor statului
şi indiferenţa cetăţenilor faţă de moştenirea noastră culturală au condus la deteriorarea
şi distrugerea unui şir de obiective de patrimoniu arhitectural de-a lungul celor două de-
cenii de independenţă. Cel mai grav în acest domeniu este faptul că până în prezent nici
o persoană fizică sau juridică nu au purtat răspundere pentru abaterile şi încălcările fla-
grante ale prevederilor legale în domeniu. Sesizările din ultimii ani adresate organelor de
anchetă au fost urmate de un răspuns standard – „lipsa componenţei de infracţiune”. În
această situaţie ne întrebăm cât şi ce trebuie să se mai demoleze ca organele procuraturii
să vadă componenta de infracţiune?
Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor a realizat în perioada 2009-2010
inspectarea Nucleului Istoric al municipiului Chişinău publicând rezultatele acesteia în lucra-
rea - Cartea neagră a patrimoniului cultural al municipiului Chişinău. Această experienţă ne-a
permis să inspectăm în ultimii doi ani şi monumentele de importanţă naţională incluse în
Registrul monumentelor ocrotite de stat din alte regiuni ale republicii. Astfel până în prezent
s-a reuşit inspectarea a 788 de monumente din cele 29 de raioane. Doar pe parcursul anului
2010 -2011 specialiştii AIRM au ajuns în 366 de localităţi unde se află monumente. Prin-
tre obiectivele inspectate sunt cele de arhitectură religioasă, civilă, defensivă şi industrială.
În total au fost inspectate 338 de biserici, 49 de conace boiereşti, 11 case memoriale, 10
spitale cu parc, 18 mănăstiri, 10 mori , 4 poduri şi 6 staţii de cale ferată, toate sunt parte a
Registrului Naţional al Monumentelor din Republica Moldova. În rezultatul acestor vizite
putem constata o situaţie dezastruoasă la capitolul conservării preventive a patrimoniului
cultural-istoric din Republica Moldova. Astfel, în perioada 1993-2011 au fost demolate 18
4
5. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
biserici de lemn care sunt înscrise în Registrul monumentelor ocrotite de stat, iar altele patru
biserici de lemn se află într-o stare de degradare avansată: Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” din
satul Hiliuţi, raionul Râşcani, Biserica „Sf. Nicolae” din Năpădeni, raionul Ungheni, Biserica
„Sf. Arhanghel Mihail şi Gavril” din satul Vorniceni, raionul Străşeni şi Biserica „Sf. Trifan din
satul Cotul Morii, raionul Hânceşti. Aproximativ 13 din cele 332 de biserici inspectate au
fost mutilate prin intervenţii degradante, de cele mai dese ori fără permisiunea autorităţilor
investite de legislaţie cu responsabilităţi de autorizare a intervenţiilor de acest gen. De ase-
menea 31 biserici din diverse localităţi ale republicii sunt la momentul actual într-o situaţie
nesatisfăcătoare şi nu întrunesc toate normele de conservare preventivă. La fel, în majorita-
tea mănăstirilor istorice protejate de stat au fost operate intervenţii care au prejudiciat grav
originalitatea şi valoarea lor de monument.
O situaţie la fel de tristă este şi a monumentelor de arhitectură civilă, prin urmare
din cele 49 de conace boiereşti, constatăm că un conac deja a fost demolat - Conacul
Familiei Russo,din satul Micăuţi, raionul Străşeni, iar 17 conace sunt într-o stare de de-
gradare avansată. Dacă veţi merge să vizitaţi Conacul cu parc Cantacuzino, din satul
Poiana, raionul Edineţ sau Odaia „Drăgălina” a familiei Ianovschi din Gura Bâcului, raionul
Anenii Noi, veţi avea parte de un peisaj cu ruine, spre regret nu veţi mai putea vedea
acele conace care anterior erau într-o armonie cu natura. La acest compartiment doar
câteva conace putem considera că sunt într-o stare de conservare bună, care întrunesc
toate normele de conservare preventivă aici ne referim la Conacul Hasnaş din satul Sofia,
raionul Drochia, Conacul familiei Ralli, din satul Dolna, raionul Străşeni şi Conacul familiei
Balioz , satul Ivancea, raionul Orhei.
În majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, valorile căreia Republica Moldova tin-
de să le asimileze, patrimoniul cultural-istoric se protejează în primul rând prin întreţinere
corespunzătoare, prin intervenţii de conservare şi restaurare. Patrimoniul cultural imobil
este considerat unul dintre pilonii care asigură dezvoltarea durabilă a oraşelor, protejarea
lui fiind plasată printre obiectivele esenţiale ale urbanismului şi amenajării teritoriului.
Această publicaţie vine să informeze opinia publică şi factorii de decizie din Re-
publica Moldova asupra situaţiei reale din domeniul patrimoniului cultural istoric. Fără
a dramatiza, afirmăm cu toată responsabilitatea că situaţia în acest domeniu este una
catastrofală, dat fiind faptul că o mare parte din monumentele cu statut protejat de stat
se ruinează şi se distrug în continuare. În acest sens dorim să accentuăm că dacă vom
continua să fim iresponsabili şi indiferenţi faţă de patrimoniul cultural, riscăm să le pier-
dem irecuperabil destul de rapid şi multe din aceste obiective vor putea fi văzute doar în
documentele şi imaginile de arhivă.
În final aş vrea să aduc mulţumiri specialiştilor din cadrul Agenţiei de Inspectare
şi Restaurare a Monumentelor pentru efortul depus în procesul inspectării monumente-
lor. De asemenea mulţumim colegilor din cadrul Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici
din Moldova şi Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM care şi-au adus aportul atât la
realizarea mai multor proiecte în domeniul protecţiei patrimoniului cultural al Republicii
Moldova, cât şi la pregătirea acestui volum.
Ion ŞTEFĂNIŢĂ,
Director general,
Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor
5
6. Prefaţă
Tamara NESTEROV,
doctor, conferenţiar cercetător
Cercetarea sistematică a patrimoniului cultural-istoric din Republica Moldova a
început în 1976, când a fost organizat sectorul de Studiere a monumentelor de istorie
şi cultură din RSSM, parte componentă a Secţiei de etnografie şi studiul artelor a AŞ a
RSSM. Şeful sectorului şi animatorul cercetărilor a fost Nicolae Demcenco, doctor în istorie,
specializat în etnografie şi cunoscător al culturii materiale. Activitatea acestui sector era
orientată spre elaborarea „ Свод памятников истории и культуры МССР” (Codului de
monumente de istorie şi cultură din RSSM”) în patru volume, care, conform deciziilor Pre-
zidiului AŞ a URSS şi a Ministerului Culturii a URSS din 1967, împreună cu lucrările simila-
re din republicile unionale, urma să formeze corpusul monumental „Свод памятников
истории и культуры народов СССР”. Iniţial, sarcina era pusă extrem de larg, planificân-
du-se cercetarea frontală a tuturor localităţilor republicii pentru depistarea monumente-
lor imobile şi mobile, cum ar fi cărţi rare şi obiecte de artă din biserici, mănăstiri, biblioteci
şi arhive. Se preconiza atragerea colaboratorilor ştiinţifici de la institutele academice de
profil şi de învăţământ superior, fiind iniţiat Programul de acţiuni de importanţă majoră
nr.14, sub auspiciile Guvernului RSSM, cu crearea unui Consiliu interdisciplinar ştiinţifico
- metodic. Cu timpul s-au definit direcţiile prioritare, activitatea sectorului rezumându-se
la studierea monumentelore din patrimoniul istoric imobil – arheologice, istorice, arhitec-
turale şi artă monumentală (for public). Institutele de profil din Moscova: de Arheologie,
Istorie şi Studiul Artelor au elaborat criteriile de selectare şi valorificare ştiinţifică a monu-
mentelor. Acestea trebuiau să reflecte istoria societăţii umane în diacronie; să fie mărturii
materiale ale evenimentelor istorice şi ale luptei de clasă, a devenirii statului socialist şi a
realizărilor din perioada sovietică. Selectarea operelor de arhitectură a fost dependentă
de vechimea moştenirii istorice, stilurile şi orientările stilistice, cu reprezentarea deplină
a tipurilor de edificii şi a programelor funcţionale – de cult, civile (obşteşti şi locative) şi
industriale; sculptura monumentală şi de for public, profesionistă şi arta populară. Fiecare
categorie de monumente cu timpul s-a diversificat în tipuri, subtipuri şi variante, care au
creat ramificaţii, în care dominau formele regionale.
Cercetările patrimoniului imobil au fost eşalonate conform divizării în zone geogra-
fice a teritoriului RM: de nord, centru, sud şi municipiul Chişinău, preconizându-se pentru
fiecare din ele elaborarea a câte un volum de monumente de istorie şi cultură. Investigaţiile
au demarat din zona de nord, alcătuită din 15 raioane şi municipiul Bălţi, unde s-a activat
cca. 10 ani la cercetarea frontală şi elaborarea studiilor. În 1988 a fost editat în limba rusă
macheta primului volum al Codului de monumente de istorie şi cultură din RSSM. Zona de
nord, pregătit pentru a fi adus la cunoştinţa opiniei publice. Codul monumentelor din
zona de nord a obţinut recenzii pozitive în instituţiile de profil, unde articolele au fost pre-
6
7. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
zentate cu fotografii şi grafica de rigoare. Cercetarea frontală a localităţilor şi studiul mo-
numentelor au fost efectuate de membrii sectorului de studiere a monumentelor, alcătuit
din 9 persoane: 1 arheolog (Ion G. Hâncu), cinci istorici, fiecare specializat într-un domeniu
anumit: monumentele luptei de clasă, istoriei statului şi partidului (Ivan M. Bobeico), isto-
ria militară (Ion Chirtoagă), activitatea de muncă, instalaţii tehnice populare şi obiective
industriale, personalităţi istorice (Nicolae A. Demcenco); cinci arhitecţi: arhitectura urbană
(Silvia Apostol), conace rurale cu parc (Olga Rudenco), ansambluri monastice şi schituri
rupestre (Olga Slastihina), arhitectura ecleziastică rurală şi arhitectura populară (Dumitru
Macari), artă şi sculptură monumentală (Pavel Răilean). La diferite etape au activat Valen-
tin Mednec, Natalia Iurcenco, Eugenia Râbalco, care ulterior a devenit colaboratoarea sec-
torului. Au pregătit unele articole arhitecţii Iaroslav Taras şi Eugen Bâzgu.
Selectarea şi valorificarea monumentelor incluse în primul volum, reflectau sta-
rea de spirit din domeniul patrimoniului cultural-istoric elaborat cu 15 ani mai înainte de
ieşirea lui de sub tipar, dar între timp evoluţia gândirii arhitecturale a schimbat optica ve-
derii rolului şi importanţei monumentului istoric în mediul ambiant. S-au schimbat crite-
riile de selectare a monumentelor, trecându-se de la protecţia monumentelor de unicat,
selectate izolat, la ansambluri de monumente, integrităţi urbanistice şi mediu istoric cu
includerea clădirilor fără statut de monument aparte, ci ca parte componentă a zonei de
protecţie a monumentelor sau a fondului construit stradal. Odată cu schimbarea climatu-
lui ideologic şi a pătrunderii ideilor generate de Perestroika gorbaciovistă, şi de abando-
nare a criteriului selectării monumentelor după principiul luptei de clasă, prioritar a de-
venit factorul general-uman şi importanţa monumentului ca mărturie materială a istoriei
naţionale şi a fenomenului artistic. A fost lărgită baza criteriilor de selectare a monumen-
telor ca opere ale unor orientări stilistice, considerate anterior decadente (stilurile eclectic,
modern (Art Nouveau), neoromânesc, etc.), care nu erau agreate de regimul sovietic.
Cercetarea zonei de centru, alcătuită din 14 raioane şi trei municipii Chişinău, Bender
şi Tiraspol, s-a soldat cu o mai mare libertate de abordare a patrimoniului sub unghiul de
vedere al umanului. Din rândul monumentelor istorice au fost excluse sculpturile lui Lenin
şi a altor revoluţionari şi conducători ai luptei de clasă, monumentele construirii societăţii
socialiste şi a colectivizării gospodăriilor săteşti. Au fost acceptate drept monumente isto-
rice case de locuit de tip capitalist şi aristocratice, edificii din perioada interbelică. Aceasta
a condus la includerea unui mai mare număr de monumente istorice de tip civil mai ales în
municipiile, oraşe cu statut istoric: Chişinău, Soroca şi Bender şi în oraşele Bălţi şi Orhei.
Studierea frontală a zonei de centru a oferit cel mai mare număr de tipuri de monu-
mente de arhitectură şi artă. Odată cu promovarea politicii de privatizare a proprietăţilor
imobiliare a fost simţită necesitatea de a proteja clădirile istorice de interes major public
şi cultural-istoric de modificarea aspectului lor şi de pericolul demolărilor. Nu calitatea
artistică a operei valora, ci vechimea, contextul, rolul monumentului în ambianţa istorică.
Aceasta a condus la mărirea numărului de monumente istorice, nu doar a capodoperelor,
ci şi a fondului construit istoric, cu lărgirea diversităţii tipurilor, propuse pentru includere
în Codul monumentelor. La cercetarea zonei de Centru au participat, pe bază de contract
finanţat de Societatea de protecţie a monumentelor din RSSM, lectorii Facultăţii de Istorie
a Universităţii Pedagogice din Chişinău, care au studiat raioanele Nisporeni şi Anenii Noi,
şi a Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Tehnice a Moldovei cu studierea
raionului Străşeni. Cercetarea a continuat până în 1991, după care expediţiile în teritoriu
au fost stopate din cauza deficienţelor financiare. În continuare, studierea monumentelor
s-a concentrat asupra patrimoniului cultural-istoric al municipiului Chişinău.
În această perioadă a avut loc elaborarea Legii cu privire la ocrotirea monumente-
lor din RM, confirmată în 1993, pentru care s-a cerut în regim de urgenţă de la Sectorul
de monumente al AŞM alcătuirea „Registrului monumentelor de istorie şi cultură din RM”.
7
8. În acest scop listele vechi ale monumentelor au fost completate cu obiective depistate în
conformitate cu exigenţele noi ale teoriei şi practicii studierii patrimoniului cultural-istoric
şi artistic. Astfel, din cele 872 monumente de istorie din zona de nord a RM, care fusese
introduse în 1988 în Macheta „Codului de monumente de istorie şi cultură din RSSM. Zona
de nord” au fost eliminate monumentele legate de ideologia comunistă şi în „Registrului
monumentelor de istorie şi cultură din RM” au fost introduse titluri noi de monumente, le-
gate expres de istoria naţională. Deoarece zona de sud nu a fost cercetată frontal, lista
monumentelor pentru includerea în „Registrului monumentelor de istorie şi cultură din RM”,
a fost alcătuită din mai multe surse fără a fi verificate şi fără a fi depistate monumente noi.
„Registrului monumentelor de istorie şi cultură din RM”, confirmat de Parlamentul
RM în 1993 a fost publicat în 2010, după 17 ani de la alcătuirea sa. Multe din monumentele
de arhitectură şi de artă populară incluse au dispărut, iar o mulţime de monumente de for
public sau artă monumentală elaborată profesional, apărute între timp aproape în toate
localităţile urbane din RM, nu au fost introduse.
Monumente de artă. Numărul de obiective de artă conform Registrului este: în
zona de nord – 50, în zona de centru – 88 şi în zona de sud – 28, în total – 166 de adrese de
monumente, numărul lor real fiind de câteva ori mai mare.
Involuntar, în registru au fost incluse şi obiective care prezintă obiective etnogra-
fice. Au fost evidenţiate 9 tipuri de monumente etnografice imobile: locuinţe, instalaţii
tehnice populare, obiective care servesc la ritualuri. În zona de nord au fost depistate 33
monumente etnografice, centru – 50 şi la sud – 2, iar în total – 65, deşi numărul lor la o cer-
cetare specială va fi mult mai mare. Lipsesc informaţii despre evenimentele din perioada
interbelică: mormântul şi monumentul lui Stan Poetaş din Bârnova, mormintele soldaţilor
români din cimitirele de la Ţiganca, Tabăra, etc., obiective care ar revoca personalitatea
membrilor Sfatului Ţării.
Monumente de istorie. Au fost evidenţiate monumente ale istoriei naţionale, a
formării statalităţii autohtone, militare, reprezentate prin semne comemorative în memo-
ria luptelor şi funerare la înhumările participanţilor la conflagraţiile mondiale, a victimelor
cataclismelor sociale, edificii legate de personalităţile marcante în care au locuit şi în care
s-au petrecut diferite evenimente importante. Câte 14 tipuri de monumente de istorie au
fost depistate în zona de nord şi centru şi altele 9 la sud. Numărul titlurilor în zona de nord
este de 524, în zona de centru – 467, în zona de sud – 214, în total – 1205. Printre acestea
nu au fost incluse monumentele care semnifică evenimente din perioada interbelică, vic-
timele foametei şi deportărilor din perioada postbelică.
Monumente de arhitectură. În zona de nord, în timpul cercetării frontale au fost
studiate 191 monumente de arhitectură şi urbanism (dintre care 157 erau clădiri de cult),
iar în Registrul de monumente alcătuit în 1993 au fost incluse 311 monumente noi de
arhitectură naţională, formând în final un corpus din 501 de titluri. Dintre acestea erau
monumente cu arhitectură ecleziastică - 337 (252 biserici de piatră, 55 biserici din lemn
şi 9 mănăstiri şi schituri); fortificaţii – 1, clădiri cu arhitectură obştească – 44, locativă – 91
(36 conace şi conace cu parc, 45 locuinţe urbane şi 2 locuinţe rurale, fond construit – 3);
industrială – 27. În zona de Nord au fost valorificate cca. 50 de tipuri de edificii.
În zona din centru, arhitectura ecleziastică în sumă de 348 de monumente (5 ca-
tedrale, 282 biserici din piatră şi 27 biserici din lemn, 18 mănăstiri şi schituri dintre care 4
mănăstiri idioritmice şi 3 schituri rupestre, 3 sinagogi), fortificaţii – 2, clădiri cu arhitectură
obştească – 108 (21 administrative, 10 edificii de cultură, 46 educaţie şi instruire, 5 bănci
şi sucursale, 18 stabilimente curative, 5 hotelurri şi hanuri), locativă – 410 (47 conace şi
conace cu parc şi 6 parcuri peisagistice izolate, 296 locuinţe urbane individuale şi vile, 61
case de raport şi locuinţe cu unităţi comerciale), industrial şi inginerie – 34 (5 fabrici de vin
şi bere, 4 pivniţe şi cave de păstrare a vinului, 11 mori de aburi, 3 hidrocentrale, staţii de
8
9. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
cale ferată şi depou de tramvai, 2 poduri, 2 castele de apă, ş.a.). În total monumentele de
arhitectură din zona de centru au format un corpus de 902 de titluri şi peste 70 de tipuri
de monumente de arhitectură.
Pentru zona de sud, care nu a fost cercetată, ci doar acumulate informaţii din
literatură, prin ce se explică sărăcia tipologică a edificiilor incluse, numărul monumente-
lor de arhitectură pot fi estimate cu probabilitate la 127 de titluri, dintre care 120 edificii
de cult (2 catedrale, 111 biserici de piatră, 7 biserici de lemn), 3 locativă, 1 obştească şi 1
industrială.
În total, pentru toată ţara numărul obiectivelor de arhitectură sunt estimate în jur
de 1530 de titluri (locative – 404; fortificaţii – 3; obşteşti – 152; industriale - 181).
Din obiectivele de cea mai mare valoare istorico-culturală a genurilor şi tipurilor de
monumente fac parte şi numeroasele monumente de arhitectură.
Dintre cele mai impresionante forificaţii defensive fac parte cetăţile medievale,
parte componentă a sistemului de apărare a Moldovei – cetăţile construite la vadurile
Nistrului – Soroca şi Tighina (Bender). Din ultima perioadă a utilizării cetăţilor bastionare,
s-a păstrat cetatea bastionată de la Tighina şi bastionul Vladimir de la cetatea de Mijloc
(dispărută) din Tiraspol.
Arhitectură religioasă. Este binecunoscută situaţia confesională din republică,
care începând cu sfârşitul secolului al XVIII – începutul secolului al XIX-lea, începe a fi
variată. Lăcaşurile de cult sunt cele mai numeroase monumente de arhitectură din RM,
numărul lor luat sub protecţia statului fiind de 811 edificii, din numărul total de clădiri în
care se oficiază astăzi cultul creştin: 1135 de biserici ortodoxe, 40 de mănăstiri (6 rupestre),
7 schituri, cca 20 biserici ortodoxe de rit vechi rus (lipovene) cu o mănăstire, 11 biserici
romano catolice (datele pentru anul 2003), 11 biserici romano catolice şi 5 sinagogi. Fără
utilizare religioasă actuală au rămas câteva clădiri de biserici evanghelice.
Dintre bisericile de piatră cea mai veche este biserica Adormirii Maicii Domnului a
mănăstirii Căpriana. Deşi nu are o datare certă, este evident că prima construcţie datează
din secolul al XV-lea, fiind probabil din timpul domniei lui Ştefan cel Mare, sau refăcută în
timpul domniei lui Petru Rareş, limita cronologică de datare a căreia se înscrie post anii 70 ai
sec. XV - şi anul 1545. Este o biserică cu cinci compartimente, specifică bisericilor domneşti
cu necropolă, parte a şirului de biserici, capul de serie revenind bisericii mănăstirii Put-
na. Din acelaşi şir de biserici-necropole fac parte bisericile mănăstirilor Neamţ, Probota,
Moldoviţa, Slatina, Suceviţa. Aspectul bisericii Adormirea a mănăstirii Căpriana, a fost
modificat în anii 1819-1821, având forme comune arhitecturii ecleziastice ruse, implimen-
tate după 1812. Una dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult, fără o datare certă este biserica
Adormirea Maicii Domnului din or. Căuşeni, care a păstrat în interior pictura murală. Are
un plan alungit, alcătuit dintr-o navă, boltită cilindric, cu absida altarului semicirculară în
plan, decroşată. Este semi-îngropată în sol, particularitate care a influenţat datarea ei cu
timpul aflării la Căuşeni a tătarilor din Bugeac. O altă biserică cu o vechime onorabilă este
Sf. Dumitru din Orhei, finisată anterior anului 1639, un pseudotrilob cu bolta susţinută de
pandantivi, sub un acoperiş în pante, ctitorită de Vasile Lupu, inscripţie păstrată deasupra
portalului intrării, inclusă într-un chenar sculptat. Prezintă interes tipul triconc de biserică,
cele mai vechi mostre datând de la sf. secolului XVIII, păstrate ca biserici de mănăstiri: Rudi,
Călărăşăuca, în or. Otaci, satele Vadul Raşcov, Mereşăuca, ş.a.
Mănăstirile pe teritoriul Republicii Moldova sunt situate în locuri pitoreşti, grupate
în patru zone. Cel mai mare grup de mănăstiri este amplasat în Codrii centrali, Vărzăreşti,
Hâncu, Căpriana, Condriţa, Suruceni, Hârjauca, Răciula, Ţigăneşti, Hârbovăţ, Frumoasa,
Tabăra, Curchi, Hirova (Nicolaevca), Bocancea-schit. Un alt grup compact de mănăstiri,
fiind şi cele mai vechi, sunt construite în preajma unor schituri vechi rupestre, săpate în
malul Nistrului şi a afluenţilor săi: Saharna, Ţipova, Japca, Roghi şi în malurile Răutului,
9
10. lângă satul Butuceni: Peştera, Bosii, Chilior. În partea de nord-est a RM, amplasate în ap-
ropierea Nistrului, se află alt grup de mănăstiri: Rudi, Călărăşăuca, Dobruşa, Cuşălăuca,
Noul Neamţ. Sunt mănăstiri de tip athonit, cu chiliile sub forma camerelor din clădiri de
piatră cu 1-2 niveluri şi trapeză comună. Planul acestor mănăstiri este diferit, cu o tendinţă
spre regularitate, cel mai bine fiind realizat la mănăstirile Căpriana, Dobruşa, Curchi, Noul
Neamţ. S-au păstrat şi unele mănăstiri cu o organizare mai veche, arhaică, numite idio-
ritmice, în care chiliile au forma unor case populare, care formează un sat în miniatură,
singurul obiectiv comun fiind biserica (sau bisericile), amplasată în mijlocul mănăstirii, pe
o piaţă amplă: Vărzăreşti, Răciula, Hirova, Tabăra.
Dintre toate monumentele arhitecturii, cele mai vulnerabile sunt bisericile din
lemn din sec. XVIII-XIX. Aceste mostre de arhitectură populară, cu valenţe inedite istorice
şi artistice, din cauza ideologiei ateiste au fost închise şi lipsite de utilizare cu întreţinerea
adecvată a structurii lor materiale, ce a condus la degradarea lor. După o lungă perioadă,
începând cu obţinerea independenţei şi suveranităţii RM, bisericile de lemn supraveţuite
au fost remise enoriaşilor comunităţilor rurale, dar aceste clădiri modeste nu mai întrune-
au particularităţi atrăgătoare pentru săteni, conceptul de confort şi utilitate ale cărora evo-
luase între timp. Bisericile de lemn, conform Registrului de monumente de istorie şi cultură
din RM, se află în 11 raioane ale zonei de nord, în 6 raioane ale zonei de centru şi 4 - în
zona de sud. Aria răspândirii lor formează o fâşie de-a lungul Prutului, cu grupări în zona
codrilor centrali şi în partea de nord. În zona de nord au fost considerate monumente 55
de biserici de lemn, centru – 27 şi sud 5, în total – 77 de obiective. O parte a bisericilor au
dispărut în urma deciziilor locale cu privire la starea lor avariată, o parte a fost refăcută din
iniţiativă de a le da un corp nou, dar care s-a soldat cu dispariţia caracteristicilor originale.
Înlocuite cu zidărie, aceste mostre au pierdut irevocabil aspectul şi calitatea arhitecturii
originale, cum a fost biserica din satul Petruşeni. Unele biserici de lemn au fost demontate
şi transportate pentru viitorul Muzeu al satului, fără a fi valorificate ulterior (bisericile din
s. Sudarca, Horeşti, Braicău).
În primii ani după alipirea Basarabiei la Rusia, bisericile parohiale în localităţile rurale
şi târguri erau ridicate în continuarea aceloraşi tipuri de lăcaşuri de cult caracteristice pen-
tru arhitectura perioadelor precedente. În componenţa mănăstirilor – Saharna, Dobruşa
între anii 1819-1822 apar biserici mari, construite după tipicul bisericilor voievodale, dar
cu decor specific barocului. În mănăstiri se construiesc biserici în forme specifice clasici-
smului rus: bisericile de vară din mănăstirile Hârjauca, Jabca, Calaraşăuca, acoperite cu
cupole sferice. După cum se remarcă din analiza monumentelor, arhitectura ecleziastică
din oraşele Basarabiei a fost realizată după proiecte elaborate de arhitecţi profesionişti în
stil clasicist, cunoscut anterior, dar care numai în prima treime a secolului XIX a fost folosit
activ la soluţionarea compoziţiilor faţadelor – utilizându-se ordinul în porticuri cu fronto-
ane, în soluţionarea structurii spaţiale şi a planului.
Pentru bisericile rurale se folosea larg tipul structural cruciform, manifestat în
arhitectura bisericilor de lemn, tipologie datată din timpuri mai vechi, utilizată în zone-
le de interferenţă culturală cu mediul slav de răsărit, dar cu modificări ce au dat naştere
unui grup nou de biserici. Prin alipirea absidei altarului semicirculară în plan la tipul cru-
ciform, partea vestică a acestui tip devine bipartită, alcătuită din proeminenţa circulară
şi porţiunea dreptunghiulară în plan, ce aminteşte „bema” din arhitectura caucaziană şi
balcanică, element necunoscut până atunci în arhitectura religioasă a Moldovei. Prima
apariţie a acestui tip de biserică a fost în zona de nord a Basarabiei, unde în 1818 în sa-
tul Ciutuleşti a fost construită biserica Sfântul Spiridon, raionul Floreşti, fiind urmată de
bisericile de piatră din satele Shimbarea la faţă, satul Cobâlea, raionul Şoldăneşti, 1820;
Bădragii-Vechi, raionul Edineţ, 1821; Cogălniceni, raionul Floreşti, 1822 şi altele.
O altă noutate structurală este renaşterea tipului pseudotrilob, ce prezintă o
10
11. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
biserică tricompartimentală cu abside laterale înscrise în grosimea pereţilor laterali,
întăriţi din exterior sub forma rezalitelor. A fost un tip apărut în secolul XV şi reanimat
pentru un scurt timp de către Miron Barnovschi şi Vasile Lupu în prima treime a secolului.
Primul pseudotrilob cunoscut din secolul al XIX din Basarabia a fost construit în satul Ustia,
raionul Glodeni în 1823, urmând în satele Galoşniţa, raionul Soroca, 1824; Visoca, raionul
Donduşeni, 1826, Volodeni, raionul Edineţ, 1830. Aceste biserici aveau compartimentele
acoperite cu tavane plate, ce este o construcţie nefirească în combinaţie cu absidele late-
rale, menite iniţial să întărească constructiv bolta sau turla naosului. Lipsa bolţilor este un
indiciu al regresului, al căderii măiestriei meşterilor. De obicei, trecerea de la plan la turlă,
cu reducerea diametrului bazei, avea loc prin intermediul unor pandantive plane, caracte-
ristice pentru arhitectura de lemn bisericilor a început să fie dirijată după proiecte model,
elaborate pentru guberniile de sud-est a Imperiului Rus. Primul album pentru construcţia
în piatră a bisericilor a fost primit în 1825, dar bisericile păstrau compoziţia planimetrică şi
spaţială, primind doar decoraţia exterioară a paramentului executată cu elemente noi din
arhitectura clasicistă. Proprii arhitecturii moldoveneşti formele de boltire din secolele XV-
XVIII au cedat locul volumelor prismatice, cupolelor din fâşii cuplate sau sectoare, bolţilor
cu penetraţii de diferite forme.
Drumul spre noi idei a fost trasat de bisericile din reşedinţele moşiereşti, deseori
fiind rotondele, dar cu unele modificări pe pământul basarabean. În baza proiectului mo-
del de rotondă, volumul cilindric a fost încorporat între volumele prismatice ale altarului şi
pronaosului, evidenţiindu-se proeminenţele cilindrice ale rotondei, cum au fost construite
biserici în trei sate şi în Chişinău, toate realizate în anii 30 ai secolului XIX, fiecare dintre ele
primind o interpretare proprie a aspectului exterior. În biserica de lângă conacul din satul
Ciuciulea raionul Glodeni, domină volumul cilindric al rotondei, amplasat central, acoperit
cu o masivă cupolă sferică. Semicirculare în plan, în interiorul bisericii, altarul şi pronao-
sul, în exterior sunt ascunse în volume prismatice, doar absida altarului este evidenţiată
printr-o proeminenţă circulară. În biserica cimitirului satului Drujineni, raionul Făleşti, for-
ma circulară centrală, acoperită cu o cupolă fără tambur este înscrisă înăuntru unei biserici
cruciformă în plan dotată cu rezalite laterale. Deasupra pronaosului lipsit de ferestre a fost
înălţată o clopotniţă prismatică. Acest tip se află într-o poziţie intermediară şi faţă de tipul
pseudotriconc. În faţa intrărilor în aceste biserici cu nucleul de rotondă au fost create loje
boltite, divers soluţionate în plan.
În 1854 a fost stipulat în Codexul de construcţii precum că „La construcţia biseri-
cilor, ca supravegherea cu privire la corectitudinea ridicării acestora să fie încredinţată per-
soanelor, care au atestate legitime cu privire la cunoştinţele în arta de a construi. pentru ca
toate construcţiile să fie nu altfel decât conform planurilor cercetate şi confirmate”. Această
hotărâre, la prima vedere urmărea scopul ca lăcaşurile de cult să fie edificate temeinic,
după soluţii constructive corecte, dar prin aceasta se reglementa aspectul exterior. De
acum înainte vor fi construite biserici a căror arhitectură va fi ajustată la orientările din
Rusia, iar în regiunea Basarabia au dispărut meşterii constructori specializaţi în formele
ecleziastice autohtone.
Acoperişurile în formă de clopot ale turlelor bisericilor moldoveneşti şi cele în for-
ma cupolei ale bisericilor construite în stil clasicist rus, vor fi încununate cu măciulii sau
bulb de ceapă, la care se vor adăuga turlele etajate, acoperite cu forme piramidale înalte
ale clopotniţelor.
Construcţia bisericilor pe tot teritoriul Basarabiei se derula intens, accelerat de
schimbările intervenite după ridicarea ei la rang de gubernie. Arhitectura era dirijată de
stat mai mult decât cea obştească şi locativă. Ideologia de stat a fost exprimată de contele
Uvarov, având scop ca educaţia să corespundă sistemului de valori imperiale şi să nu fie
străină spiritului european. Ortodoxia era concepută ca parte componentă a culturii ruse
11
12. şi în acelaşi timp religia ortodoxă ca un mijloc al consolidării unităţii statului a atras după
sine construcţia de biserici pe întreg teritoriul Rusiei. Bisericile erau concepute drept o
continuare a arhitecturii bizantine pe pământ rusesc, cu tratarea formelor în spirit local.
A apărut stilul ruso-bizantin, cu planurile de tipul cruce greacă înscrisă, dar încununat cu
un coronament din 5 cupole – măciulii sau bulb de ceapă. În spiritul acestei arhitecturi
apar bisericile din mănăstirea Hârbovăţ, Sf. Teodor Tiron din Chişinău, s. Ţareuca, raionul
Rezina, s. Oniţcani, etc. Decorul plastic este inspirat, ca şi formele spaţiale, din arhitectura
moscovită – arcaturi pe sub cornişe şi arcuri în acoladă, cornişe baroce ruseşti deasupra
ferestrelor şi uşilor.
Construcţia bisericilor în stil ruso-bizantin a adus cu sine motive pseudoruse. Biseri-
cile păstrau rolul de cea mai importantă, după dimensiuni şi funcţie, clădire din localitate.
Spre sfârşitul secolului XIX dirijarea strictă de către stat a arhitecturii ecleziastice slăbeşte,
dar rămâne o activitate importantă, pentru sate folosindu-se până la începutul secolului
XX proiectele model, iar în oraşe – după proiecte individuale cu orientare sprea arhitectu-
ra clădirilor din metropolă.
Odată cu apariţia stilului ruso-bizantin stilizaţia este declarată o condiţie obligato-
rie. Stilizările istorice au început încă în secolul XIX sub flamura romantismului, utilizate la
bisericile eterodoxe, continuând mai ales la joncţiunea secolelor XIX –XX, cu construcţia
bisericilor comunităţilor etnice: Sf. Panteleimon în Chişinău, armeneşti din Chişinău, Bălţi
şi Orhei. Începutul secolul XX se remarcă prin introducerea în arhitectura ecleziastică a
stilului Art Nouveau, realizat în biserica cimitirului din Soroca Sf. Stratilat. Este o biserică cu
ţinută stilistic omogenă, realizată în baza bisericii ruseşti, cu stilizarea formelor.
Progresul tehnic şi secularizarea din societate a contribuit la modificarea arhitecturii
tradiţionale ecleziastice. În 1905 are loc reconstrucţia bisericii de vară la mănăstirea Japca,
unde este amplasată o biserică de mari proporţii. Soluţionarea amplasamentului a fost un
eşec, curtea mănăstirească pierzând din libertatea spaţiului, dar arhitectura bisericii a fost o
noutate din domeniu, propunându-se o clădire de tip nou. Interiorul larg, abundenţa lumi-
nii, ferestrele amplasate în două registre şi cupola pătrată la bază şi formată din patru fâşii
cuplate, a făcut ca aceasta să fie percepută ca o clădire monumentală cu destinaţie publică.
Prima conflagraţie mondială a întrerupt construcţiile bisericilor, arhitectura cărora
reprezenta o evoluţie firească spre forme moderne caracteristice progresului tehnic.
În perioada interbelică s-a răspândit, stilul neoromânesc, folosit la edificiile eclezia-
stice, publice şi casele de locuit. Răspândirea la răsărit de Prut al stilului neoromânesc, o
continuare a stilizărilor istorice cu evocarea formelor arhitecturii medievale, numit şi stilul
„Ştefan cel Mare”, va porni din Bălţi, unde această erupţie artistică a fost animată de episco-
pul de Hotin Visarion Puiu, un bun cunoscător al moştenirii istorice, oraşul de reşedinţă a
căruia se afla în Bălţi. În timpul aflării sale în acest oraş au fost construite catedrala, capela
Sf. Cuvioasa Paraschiva a schitului de călugări ai reşedinţei episcopale.
Minorităţile conlocuitoare şi-au construit lăcaşuri de cult impunătoare. În or.
Chişinău au apărut catedrala bulgarilor Înălţarea Domnului, biserica romano-catolică
Providenţa Divină, biserica Sf. Maica Domnului şi Învierea Mântuitorului, snagoga horală
(dispărută) şi mai multe sinagogi ale breslelor; în or. Bălţi – fosta catedrală pentru armenii
catolici, ajustată ulterior cultului ortodox – Sf. Nicolae, biserica Sf. Grigore Iluministul; în
or. Soroca – sinagoga mare (dispărută), în s. Raşcov – biserica romano-catolică Sf. Caetan
şi complexul sinagogii, în raionul Grigoriopol – trei biserici evanghelice-luterane, în Orhei
– biseica armenească, biserica romano-catolică, biserica lipovenească Icoana Maicii Dom-
nului din Cazani, etc.
Monumente cu arhitectură civilă sunt mai mult specifice oraşelor. Pentru călători
au fost construite hanuri, dintre care unul s-a păstrat la Soroca (începutul secolului al XIX-
lea, str. Decebal, nr. 40).
12
13. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
După 1812, odată cu instalarea unei ordine politice noi pe teritoriul Moldovei, sta-
bilirea vieţii paşnice care a urmat, a fost oportună apariţiei tipurilor noi de clădiri obşteşti,
printre care primele clădirile administrative „Prezenţa funcţionarilor”, dar primele sedii nu
au supraveţuit. Concomitent cu construcţia clădirilor administrative, în toate localităţile
urbane din Basarabia, a avut loc construcţia primelor penitenciare conform unor proiecte
model, a căror aspect era inspirat din arhitectura otomană, aluzie la perioada de dominaţie
în care s-a aflat Moldova dintre Prut şi Nistru. Penitenciarul din Chişinău, construit la peri-
feria de sud-est a oraşului, avea aspectul inspirat din arhitectura romanică (arh. G.Toricelli,
1842, dispărut)
Înfiinţarea zemstvei a favorizat construcţia şcolilor şi spitalelor. Clădirile adminis-
trative ale acestui institut social s-au păstrat la Bender (str. Puşkin, 50), la Soroca (str. Alecu
Russo, 18).
Proiectele şcolilor populare pentru localităţile rurale erau elaborate în baza a câtor-
va scheme funcţionale. S-a manifestat deosebit de fructuoasă zemstva judeţului Soro-
ca, datorită căreia au fost îndestulate cu şcoli primare satele. Reuşite au fost arhitectura
şcolilor ridicate în două niveluri, în care erau folosite formele arhitecturii populare, cum
sunt şcolile păstrate în satele: Glavan, raionul Drochia, Lencăuţi, raionul Ocniţa, Cuhureştii
de Sus, raionul Camenca. Şcolile din satele Vertujeni, raionul Camenca, Trifăneşti, raionul
Lazo erau construite în baza schemei cu culoar. În axa de simetrie a faţadei principale, în
faţa intrării de onoare în incinta şcolii, era amenajată o terasă deschisă, care aminteşte
„cerdacul” casei de locuit, dar cu o decoraţie plastică mai accentuată. Clădirile instituţiilor
medii de învăţământ jucau un rol urbanistic important în structura oraşelor, evidenţiindu-
se prin dimensiuni şi calităţi artistice. În Chişinău, finanţat de zemstva basarabeană a fost
construit gimnaziul pentru fete (1881 - 1882, str. Bucureşti, 64, colţ str. Puşkin). Instituţii de
învăţământ mediu au fost amplasate la depărtare de centrul urban, la marginea de vest
a Chişinăului, pe strada limes al părţii superioare a oraşului. Retrase din centrul oraşului,
au fost construite şcoala reală(1883-1886, str. Kogălniceanu, nr. 65, arhitect V.N. Ţâganko),
fondată în 1871. Planul este în formă de careu, amplasată la colţul cartierului, cu o retra-
gere de la liniile roşii ale străzilor, în faţa intrării dinspre strada Kogălniceanu, fiind organi-
zat un scuar. Gimnaziul nr. 3 pentru băieţi, (str. A. Mateevici, nr. 111), Gimnaziu pentru fete
fondat de Iulia von-Gheiking (1909, str. Mateevici, nr. 85). Imobilul, construit în două etaje,
este amplasat cu o retragere de la linia roşie a străzii, cu amenajarea unui mic spaţiu festiv
în faţă, mărginit de vegetaţie.
Şcolile erau construite în apropierea de alte instituţii similare, ca în cazul gimna-
ziului de fete şi cel al gimnaziului real de băieţi din Soroca, amplasate în părţile opuse ale
Bulevardului (str. Ion Creangă, 19). Planurile şcolilor şi gimnaziilor erau în două niveluri, cu
clasele dispuse lateral culoarului de recreaţie, luminat lateral de ferestre largi. La etaj era
amenajată sala de festivităţi şi capela, turla căreia aducea un accent vertical în compoziţia
spaţial-volumetrică al clădirii şi servea pentru orientare verticală suplimentară în oraş.
Fostul gimnaziu pentru fete fondat de principesa Natalia Dadiani (1900-1902, str.
31 August 1989, nr. 115). Clădirea gimnaziului, cu faţada principală aliniată străzii 31 Au-
gust, are un plan în formă de teu, ridicată pe un subsol, având un parter şi un etaj, cu un
acoperiş în pantă.
Concentrarea finanţelor în mâinile oligarhiei latifundiare şi industriale, a favorizat
apariţia edificiilor bancare. În Chişinău, vis a vis de Palatul Dumei a fost construită banca
municipală (Ştefan cel Mare, 81.). Edificiul a fost realizat în stil eclectic cu forme neoclasice
şi baroce, orientare în vogă pentru clădirile publice din această perioadă. În vecinătate
de vest a Dumei a fost ridicată banca privată rusă-asiatică (str. Vlaicu Pârcălab, 55B). Le-
gate de activitatea financiară au fost clădirile publice Administrarea financiară (Ştefan cel
Mare, 16), Camera de revizie (Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, 17). În Bălţi se cunoaşte sediul
13
14. unei bănci (str. Ştefan cel Mare, 52), faţada conţine detalii în relief ce subliniază destinaţia
publică a clădirii. În satul Cosăuţi a fost construită sucursala băncii, cu utilizarea pietrei
locale, ce i-a atribuit un aspect original.
Clădirea Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală (1905, str. Kogălniceanu,
82, arh. V.N. Ţiganco), fondat de Zemstva basarabeană în 1889, în baza exponatelor
expoziţiilor agronomice şi de artizanat, organizate în Chişinău, este un monument singu-
lar ca tip funcţional cu arhitectura în stil maur.
O atenţie deosebită a fost acordată edificării stabilimentelor curative. Spitalul urban
din Chişinău a fost fondat în 1818 la marginea de vest a oraşului. După principiul zonării
funcţionale în pavilioane separate au fost construite spitalul judeţean din Soroca (1891-
1893, str. M. Kogălniceanu, 1), spitalul evreiesc din Chişinău, spitalul evreiesc din Bălţi, spitalul
din Floreşti, din satele Târnova, Vadul Raşcov, raionul Donduşeni, ş.a. Un deosebit interes îl
prezintă spitalul din satul Stolniceni, raionul Edineţ, 1912, care a fost construit de E. Stroescu
pentru ţăranii din satele din apropiere. Spitalul era amplasat în mijlocul vegetaţiei, în faţă
este plantată o livadă din pomi fructiferi, în spate – grădină peisagistică.
Unul din restaurantele vechi care continuă să funcţioneze după destinaţia iniţială,
construit anume ca local de restaurant se află în or. Orhei (1914, str. Vasile Mahu). Aliniat
liniei străzii, are expusă arhitectural doar faţada principală, soluţionată în spirit neoclasic.
Sfârşitul secolului al XIX-lea a fost marcat de apariţia staţiilor de cale ferată, pe lângă
care s-au format localităţi pentru muncitorii feroviari. Lângă nodul de cale ferată de lângă
satul Ocniţa a fost construită staţia de cale ferată Ocniţa – cel mai mare orăşel al ferovia-
rilor, alcătuit din pavilionul de pasageri, case de locuit şi infrastructură socială – grădiniţă
de copii, o şcoală primară şi o şcoală specială de instruire pentru feroviari cu trei clase, toate
construite în două niveluri. Clădirile cu diverse soluţii arhitecturale au fost asamblate într-
un complex prin soluţii comune, prin repetarea detaliilor şi materialelor de construcţie -
cărămida fasonată aparentă, procedeu comun pentru construcţiile de la calea ferată rusă.
În perioada interbelică arhitectura clădirilor obşteşti se orientează spre stilurile eu-
ropene – constructivism, funcţionalism, neoromânesc, modern (Art Nouveau). Au fost im-
plimentate câteva tipuri de primării comunale, construit în stil neoromânesc, cu penetraţii
de pante ale acoperişurilor, cu zidărie daparentă din piatră. Au fost înălţate şi imobile cu
destinaţie de instruire: la Soroca a fost construit liceul pentru băieţi A.D. Xenopol (1932, str.
Alecu Russo, 16), Liceul Tehnico agricol şi Şcoala de iluminare culturală (str. Ştefan cel Mare,
41).
La Bălţi a fost construit liceul teoretic pentru fete „Domniţa Ileana” (1924-1938,
str. Puşkin, 38) în stil funcţionalist, liceul teoretic pentru băieţi Ion Creangă (1938, str.
Independenţei, 53) în stil neoromânesc; liceul industrial, (1937, str. Puşkin, 36), clădiri
care formează complexul clădirilor Universităţii Pedagogice Alecu Russo; liceul evreiesc (str.
Lăpuşneanu, 2), o clădire în două niveluri, realizată în stil constructivist; la Orhei – liceul pen-
tru fete, la Chişinău - şcoala pentru copii feroviarilor (str. Mitropolit Dosoftei, 99), în stil neo-
românesc. În oraşele Râşcani şi Făleşti au fost construite şcoli cu o arhitectură influenţată
de Art Nouveau. În Bender a fost construit spitalul pentru copii (1935, str. Puşkin, 54), în stil
neoromânesc cu acoperiş înalt, penetraţii de volume.
Arhitectura conacelor cu grădini peisagistice, este categoria de monumente is-
torice care cel mai mult a avut de suferit în urma schimbărilor social-politice. Din mulţimea
din zonele de nord şi centru au fost identificate 83 conace şi conace cu parc şi 6 parcuri
peisagistice izolate. Conacele moldoveneşti datează, cu rare excepţii din secolul al XIX-lea.
Unele din ele sunt fostele locuinţe ale boierilor, mulţi dintre ei cu merite faţă de formarea
culturii naţionale, altele – reşedinţe de vară ale unor aristocraţi, demnitari, funcţionari de
stat sau bancheri – Teodor Cazimir în s. Cernoleuca, raionul Ocniţa; Zamfir Ralli în s. Dolna,
raionul Nisporeni; Manolache Negruzzi în s. Târnova, raionul Donduşeni; S. Lazo în satul
14
15. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
Piatra, raionul Orhei, Manuc-bei în oraşul Hânceşti; Pavel Crupenschi în s. Pavlovca, raio-
nul Briceni; bancherul Pommer în s. Ţaul, raionul Donduşeni, Ioan Bogdan în s. Cuhureştii
de Sus, ş.a. În dependenţă de starea lor socială şi posibilităţile financiare, aspectul cona-
celor reprezentau reşedinţe rurale sau suburbane, cu arhitectura şi amploarea spaţial-
volumetrică diferită. Rămase fără stăpân şi fiind expropriate, ansamblurile când erau
într-o stare încă bună, au fost folosite pentru instituţiile publice: şcoli, spitale, sanatorii.
Fără o îngrijire adecvată vegetaţia decorativă a degradat, schemele peisagistice minuţios
alcătuite au dispărut sub presiunea factorului natural, iar arhitectura profesionistă a cona-
celor a pierdut componente importante ale aspectului stilistic, fiind tratată cu intervenţii
bastarde. Majoritatea conacelor sunt părăsite, iar în unele mai păstrează unele activităţi
economice.
Sub primejdia demolărilor şi modificării arhitecturii originale sunt obiectivele de
arhitectură din fondul construit istoric în oraşele istorice. O mare parte din monumentele
cu statut de monument au arhitectura faţadelor modificate prin construcţia de mansarde,
schimbarea golurilor de uşi şi ferestre, dezbaterea detaliilor de arhitectură, iar din fondul
construit pierderile sunt şi mai mari.
15
16. PATRIMONIul CulTuRAl Al REPuBlICII MOlDOVA –
PROBlEME DE lEGISlAŢIE ŞI MANAGEMENT1
Sergiu MuSTEAŢĂ,
Conferențiar universitar, Doctor în istorie
1. PRIVIRE GENERAlĂ
Din momentul proclamării independenţei (1991), Republica Moldova a depus efor-
turi pentru a dezvolta o societate democratică şi pentru a construi un cadru legal bazat pe
aspiraţiile sale, inclusiv în domeniul protejării patrimoniului cultural.
1.1 Sistemul politic
Conform constituţiei adoptate în anul 1994 Republica Moldova a fost declarată re-
publică semi-prezidenţială, însă, după schimbările din sistemul politic de la sfârşitul anului
2000, Moldova a devenit republică parlamentară, unde actul guvernării este divizat în-
tre puterile legislativă, executivă şi judiciară. Parlamentul cuprinde 101 membri aleşi prin
vot universal de către cetăţenii Republicii. Preşedintele ţării este ales de către Parlament
pentru un termen de patru ani. Şeful Guvernului este Prim-ministru propus de către Pre-
şedinte şi aprobat de către Parlament. Autorităţile publice locale sunt formate din consilii
raionale şi săteşti, preşedinţi de consilii şi primari de localităţi aleşi de către cetăţeni odată
în patru ani.
1.2. Sistemul administrativ
Republica Moldova nu a existat înainte de 1991 în calitate de stat independent în
limitele actualelor sale hotare. Începând cu 1991 structura teritorial-administrativă a Mol-
dovei a fost reorganizată de trei ori, la începutul independenţei teritoriul era structurat în
20 de raioane, după aceasta în 10 judeţe şi din 2001 în 31 de raioane şi două regiuni cu
statut special – Unitatea Teritorial-Administrativă Găgăuzia (Republică Autonomă) şi regi-
unea separatistă - Transnistria2. Capitala Moldovei este Chişinău, capitala Găgăuziei este
Comrat, iar oraşul principal al Transnistriei este Tiraspol. Cadrul juridic naţional prevede
existenţa autonomiei locale şi a sistemului administrativ descentralizat3. Descentralizarea
a fost stingherită pe parcursul ultimei decade din cauza dificultăţilor manageriale şi finan-
ciare. În prezent există cinci oraşe cu statut de municipiu (Chişinău, Bălţi, Bender, Comrat
şi Tiraspol) şi 32 oraşe - centre raionale.
Parlamentul este responsabil pentru adoptarea legilor şi politicilor în toate dome-
niilor, iar Guvernul este principala instituţie executivă. La nivel central protejarea patrimo-
1 Acest studiu constituie o sinteză a Raportului Naţional privind situaţia patrimoniului cultural al Republicii Mol-
dova (Heritage Assesment Report - Moldova), elaborat în cadrul Proiectului Pilot 2: “Reabilitarea Patrimoniului
Cultural în Oraşele Istorice” (PP2), Programul Regional „Iniţiativa Kiev”. Strasbourg, noiembrie 2010.
2 Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, nr. 764-XV, 27.12.2001. În Monitorul
Oficial nr. 16/53, 29.01.2002.
3 Legea privind descentralizarea administrativă, nr. 435-XVI, 28,12.2006. În Monitorul Oficial, nr. 29-31, art. 91,
2007.
16
17. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
niului cultural şi natural, dezvoltarea durabilă şi amenajarea teritoriului sunt în responsa-
bilitatea Ministerului Culturii, Ministerului Mediului şi a Ministerul Dezvoltării Regionale şi
Construcţiilor etc., însă la nivelurile administrative regional şi local - în răspunderea consi-
liilor orăşeneşti şi săteşti.
1.3 Sistemul juridic
Cadrul legislativ naţional cuprinde multe domenii, printre care drepturile omului
şi protejarea patrimoniului cultural. Moldova este parte la Declaraţia Universală a Drep-
turilor Omului a ONU şi la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În Moldova există
multe instituţii publice şi ONG-uri care activează în domeniul drepturilor omului, aşa cum
este Comisia Parlamentară „Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice”, Centrul pen-
tru Drepturile Omului din Moldova, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului etc. Cei
mai vizibili indicatori ai schimbării din perioada de tranziţie sunt libertatea de exprimare,
eliminarea cenzurii ideologice şi dezvoltarea legislaţiei în baza principiilor democratice.
Există mai multe legi care se referă în mod particular sau tangenţial la anumite ele-
mente al patrimoniului cultural şi natural. Totuşi, Constituţia Republicii Moldova deleagă
responsabilitatea pentru protejarea monumentelor culturale, în primul rând, cetăţenilor săi:
“Protecţia mediului înconjurător, conservarea şi ocrotirea monumentelor istorice şi culturale
constituie o obligaţie a fiecărui cetăţean”4.
În anii recenţi ai independenţei, Republica Moldova a semnat şi ratificat câteva tra-
tate internaţionale, printre care nouă sunt convenţii în domeniul protejării patrimoniului
cultural (vezi lista din Anexa 2). Deşi legislaţia Republicii Moldova acordă prioritate trata-
telor internaţionale atunci când acestea au fost semnate şi ratificate, prevederile conven-
ţiilor internaţionale nu sunt aplicate în majoritatea cazurilor:
“ Dacă tratatul internaţional parte la care este Republica Moldova prevede alte norme decât
cele stabilite de prezenta lege, se aplică prevederile tratatului internaţional”5.
Chiar dacă legislaţia stipulează în mod clar supremaţia tratatelor internaţionale la
care Republica Moldova a aderat, această clauză, de regulă, nu este aplicată fiindcă ratifi-
carea actelor internaţionale este urmată de obligaţia statului de a-şi ajusta legislaţia naţi-
onală - un lucru dificil de realizat. Astfel, din cele 11 convenţii din domeniul patrimoniului
cultural semnate de Republica Moldova, doar legea privind protejarea patrimoniului ar-
heologic, aprobată recent de către Parlament, îndeplineşte prevederile Convenţiei de la
Valletta. Celelalte modificări legislative rămân în fază de proiect şi intenţie.
1.4 Sistemul economic
De la începutul anului 1991, economia Republicii Moldova a trecut printr-un pro-
ces de reformare şi liberalizare. În conformitate cu Legea nr. 847 din 24.05.1996 privind
sistemul şi procesul bugetar, dar şi a prevederilor altor acte normative, sistemul bugetar
reprezintă un sistem unitar de bugete şi fonduri care se ridică la nivelul bugetului pu-
blic naţional: buget de stat, buget de stat pentru asigurare socială, bugete ale unităţilor
administrativ-teritoriale, fonduri pentru asigurare medicală obligatorie. Începând cu anul
2005, fondurile extra-bugetare sunt incluse în bugetul de stat. Business-ul mic şi mijlociu
formează în principiu piaţa de muncă, cuprinzând producţia articolelor de consum şi sfera
de servicii importante pentru necesităţile populaţiei.
4 Articolul 59, Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 29, 1994. In Monitorul Oficial, nr. 1, 12.08.1994.
5 Articolul 63, Legea privind ocrotirea monumentelor, nr. 1530-XII, 22.06.1993.
17
18. Datorită condiţiilor climaterice favorabile şi a fertilităţii înalte a solului, Republica
Moldova este o ţară agrar-industrială. Republica Moldova ocupă una din primele poziţii în
lume după suprafaţa solurilor fertile, predominant în cernoziom. Agricultura şi industria
sunt baza economiei, ridicându-se la 40% din PIB (Produsul Intern Brut) şi asigurând locuri
de muncă pentru aproximativ 43% din totalul forţei de muncă active. Producţia agricolă
reprezintă 75% din totalul exporturilor Republicii Moldova. Printre ţările Europei de Est,
Moldova este una din producătoarele principale de vinuri, fructe şi legume. Astfel, vinu-
rile reprezintă 50% din volumul exporturilor Republicii Moldova pe piaţa din Vest, Asia şi
America.
În prima jumătate a anului 2010, Republica Moldova a trăit o puternică evoluţie
economică reprezentată prin creşterea PIB-ului cu 5.6%. La nivelul sectoarelor economice,
s-a observat o accelerare a creşterii agriculturii, industriei şi serviciilor. O altă evoluţie o
constituie diminuarea tendinţei de recesiune în domeniul construcţiilor, care a avut de
suferit de pe urma crizei economice din ultimii ani. În al doilea sfert al anului 2010, inves-
tiţiile capitale s-au mărit comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009 (rata de creştere
este de aproximativ 4% anual). Investiţiile finanţate din mijloacele personale ale agenţilor
economici şi ale populaţiei s-au mărit cel mai mult, cu aproximativ 17.5%. Totuşi, investi-
ţiile capitale finanţate de investitori străini au continuat să descrească – estimate la 20%,
cele finanţate din bugetul de stat – 30%, iar cele finanţate din alte surse, inclusiv credi-
te bancare au scăzut cu circa 20%. În domeniul serviciilor, cea mai importantă creştere a
fost înregistrată în sectoarele de transport şi comunicaţii (volumul producţiei a crescut cu
8.5%), fapt determinat de volumul mărfurilor transportate şi creşterea numărului pasage-
rilor. După colapsul de mai bine de doi ani, o creştere a fost înregistrată în prima jumătate
a anului 2010 în sectorul turismului (numărul turiştilor străini s-a mărit cu 40% şi al celor
locali cu 3.7%). În 2010 situaţia pe piaţa de muncă a continuat să se înrăutăţească, nu-
mărul angajaţilor din rândurile populaţiei a continuat să fie în declin, însă rata declinului
s-a redus simţitor, iar în unele segmente ale pieţii de muncă s-au înregistrat îmbunătăţiri.
Sectorul de construcţii a fost cel mai puternic afectat de criză, acum, însă, aflându-se în
proces de refacere6.
6 Pentru mai multe detalii privind situaţia economică din Moldova vezi Raportul Expert Group Independent
Think-Tank - Realitatea Economică, no. 15 la http://expert-grup.org/library_upld/d283.pdf
18
19. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
2. INFORMAŢIE SPECIFICĂ
2.1 Niveluri de administrare a patrimoniul cultural şi natural
Protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi natural naţional este stabilită de
către Guvern în colaborare cu Parlamentul, în conformitate cu legile Republicii Moldo-
va7. Parlamentul, în baza Legii privind ocrotirea monumentelor, dezvoltă politica statului
privind protejarea monumentelor, aprobă Registrul Naţional al Monumentelor, aprobă
Programele de Stat şi fondurile etc. Guvernul pregăteşte politici concrete şi eficiente în
domeniul protejării patrimoniului cultural şi actualizează Registrul Naţional. Ministerul
Culturii este instituţia naţională oficială responsabilă pentru înscrierea, protejarea şi eva-
luarea monumentelor (Anexă 3.1):
„(1) Responsabil în caz de nimicire, pierdere, vânzare fără avizare, tărăgănare a lucrărilor de
salvare, protejare, conservare şi restaurare a monumentelor este Ministerul Culturii şi Cultelor, pre-
cum şi deţinătorii.”8.
Însă Codul Funciar stipulează că toate instituţiile statului au obligaţia de a proteja
patrimoniul cultural9. Astfel, în conformitate cu legislaţia naţională fiecare cetăţean şi insti-
tuţie de stat sunt responsabili pentru păstrarea patrimoniului natural şi cultural.
Politica culturală în Republica Moldova se axează în mod special pe protejarea bu-
nurilor culturale aflate în pericol ca răspuns la efectele cauzate de către circumstanţele
dificile şi dramatice anterioare perioadei de tranziţie. Structura principală din cadrul Mi-
nisterului Culturii este Direcţia patrimoniu cultural şi arte vizuale (Anexa 1), responsabilă
pentru vestigiile istorice, patrimoniul arhitectural, protejarea patrimoniului cultural naţi-
onal mobil şi imobil, conformarea cu legislaţia relevantă şi menţinerea arhivelor şi regis-
trelor privind protejarea monumentelor. Pe lângă aceasta, Direcţia pune accentele finale
asupra programelor de protejare a monumentelor, coordonează studii de impact al dez-
voltării urbane şi regionale asupra monumentelor arheologice şi supraveghează săpături-
le arheologice. Specialiştii din cadrul Direcţiei oferă consultanţă şi îndrumare în probleme
legate de patrimoniul cultural oficialităţilor din guvernele centrale şi locale, profesionişti-
lor, cercetătorilor, studenţilor etc.
Un alt organ executiv din cadrul Ministerului Culturii este Agenţia de Inspectare
şi Restaurare a Monumentelor. În subordinea Ministerului Culturii se află câteva instituţii
consultative specializate pe diverse componente ale patrimoniului cultural, precum este
Secţia Patrimoniului Cultural şi Arte Vizuale, Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice,
Comisia Arheologică Naţională, Comisia pentru Achiziţionarea Artei pentru Colecţiile Na-
ţionale, Consiliul Naţional pentru Artă Monumentală şi Decorativă şi Comisia Muzeelor şi
Colecţiilor.
Ministerul Culturii cooperează cu alte ministere, aşa cum sunt ministerele Dezvol-
tării Regionale şi Construcţiilor, Mediului, Economiei, Finanţelor, Afacerilor Externe, Edu-
caţiei, Muncii şi Justiţiei, prin intermediul comitetelor inter-ministeriale comune. Este res-
ponsabil pentru ridicarea problemelor culturale în cadrul comitetelor, a căror activitate
este concentrată mai mult pe subiecte economice sau comerciale.
Ministerul Mediului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor sunt alte
două instituţii principale responsabile pentru protejarea patrimoniului cultural şi natural.
Ministerul Mediului coordonează activitatea organizaţiilor şi întreprinderilor subordona-
te printre care Agenţia „Apele Moldovei” şi Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minera-
7 Articolul 17 (1), Legea despre Cultură. In Monitorul Oficial, 5 August 1999, nr.83-86, p. I, art. 401.
8 Articolul 55, Legea privind ocrotirea monumentelor, nr. 1530-XII, 22.06.1993.
9 Articolul 59, Codul Funciar al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova Nr. 828-XII din 25.12.1991.
19
20. le. Totodată Ministerul coordonează procesul de inventariere, paşaportizare, evaluare şi
dezvoltare a sistemului de arii naturale protejate de stat, de elaborare şi implementare a
măsurilor de protecţie şi conservare a biodiversităţii, inclusiv de creare a reţelei ecologice
naţionale ca parte integrantă a Reţelei Ecologice Pan-Europene; coordonează activităţile
de elaborare a Cadastrului de stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate,
Cadastrului regnului vegetal şi animal, Cărţii Roşii a Republicii Moldova, precum şi ţinerea
bazei de date şi a Registrului colecţiilor de animale şi plante din flora şi fauna sălbatică.
Ministerul Mediului planifică să prezinte în anul 2011 Guvernului pentru aprobare Legea
cu privire la peisaje, în scopul realizării Convenţiei privind peisajul european, parte la care
este Republica Moldova şi executării Strategiei naţionale şi a Planului de acţiuni în dome-
niul conservării diversităţii biologice10.
Agenţia “Apele Moldovei” acumulează şi analizează sistematic informaţia privind
starea ramurii, ţine Registrul de evidenţă primară al fondului apelor, cu prezentarea acestei
informaţii organelor ierarhic superioare; ţine evidenţa statistică de stat a utilizării apelor,
evidenţa fondului apelor şi celui ameliorative, participă la elaborarea Cadastrului de Stat
al Apelor, formează banca de date în domeniu. Agenţia pentru Geologie şi Resurse Mine-
rale ţine Fondul de stat de informaţii privind subsolul, Cadastrul de stat al zăcămintelor şi
manifestărilor de substanţe minerale utile, balanţele de stat ale rezervelor de substanţe
minerale utile, precum şi Cadastrul de stat al sectoarelor de subsol nelegate de extrage-
rea substanţelor minerale utile; ţine Registrul obiectivelor miniere şi elaborează propuneri
pentru lista substanţelor minerale utile de importanţă naţională.
Industria construcţiilor ocupă un rol central în dezvoltarea economiei naţionale a
Moldovei. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor este instituţia administrativă
publică centrală care dezvoltă şi promovează politica statului în domeniul amenajării te-
ritoriale şi urbane, arhitecturii, construcţiilor, producerii materialelor de construcţie, fon-
dului locativ şi dezvoltării regionale. Direcţia Arhitectură, Proiectări, Urbanism şi Amenaja-
rea Teritoriului din cadrul ministerului este responsabilă direct pentru cele patru domenii
menţionate în titulatura sa. În subordinea ministerului se află şi alte structuri care au rolul
de monitorizare sau verificare a îndeplinirii efective a politicilor în domeniul construcţiilor
şi amenajării regionale. Inspecţia de Stat în Construcţii este unica structură de stat împu-
ternicită cu atribuţii de control asupra respectării prevederilor documentelor legislative şi
normative referitoare la construcţii şi dezvoltare urbană de către instituţiile executive lo-
cale, persoane fizice şi juridice angajate în activităţi de investiţie, inclusiv elaborarea con-
cepţiei şi designului proiectelor, autorizaţiilor de construcţie, de utilizare şi post-utilizare
a construcţiilor şi a producerii materialelor de construcţie şi a articolelor pentru construc-
ţii11. O altă instituţie este Institutul Naţional de Cercetări şi Proiectări în Domeniul Ame-
najării Teritoriului, Urbanismului şi Arhitecturii „URBANPROIECT”, care are o serie largă de
specialişti pentru implementarea diferitor proiecte urbane, de amenajare a teritoriului şi
dezvoltare spaţială. El face parte din lista instituţiilor care au dreptul să proiecteze în zone
seismice şi exercită funcţia instituţiei de planificare regională12. Institutul de Stat de Proiec-
tări „RURALPROIECT” activează în domeniul planificării din zonele rurale specializându-se
pe arhitectură şi design, spaţiu locativ, inginerie civilă, dar mai efectuează şi lucrări de
restaurare a obiectivelor istorice şi turistice.
O altă instituţie importantă este Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, care realizează
politica statului în domeniul relaţiilor funciare, cadastrului, geodeziei, cartografiei, geoin-
formaticii şi este subordonată Guvernului Republicii Moldova. Deoarece cadastrul serveş-
te ca bază pentru crearea Infrastructurii Naţionale de Date Spaţiale, actualmente Agenţia
10 Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 112-XV, 27.04.2001.
11 Pentru mai multe detalii privind această instituţie vezi www.iscmcdt.md.
12 Mai multe detalii la www.urbanproiect.md
20
21. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
este preocupată de elaborarea Sistemului Informaţional Geografic Naţional13.
Din punct de vedere ştiinţific, patrimonial cultural este în atenţia mai multor insti-
tuţii de cercetare (institute, universităţi, ONG-uri). Astfel sub egida Academiei de Ştiinţe a
Moldovei activează Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM care are câteva direcţii priori-
tare de cercetare – arheologie, etnologie, istoria artelor etc.
La nivelul administraţiei publice locale există direcţii pentru cultură, arhitectură şi
mediu, practic, în fiecare raion şi municipalitate şi care elaborează politici în acest dome-
niu. După reforma teritorial-administrativă din 2003, au fost create 32 de consilii raionale,
Direcţia municipală pentru cultură din Chişinău şi Direcţia municipală pentru cultură din
Bălţi pentru a supraveghea activitatea instituţiilor culturale locale. Obiectivele principale
ale acestora sunt:
• asigurarea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea artei populare şi meşteşugu-
rilor tradiţionale, a activităţilor culturale şi de agrement;
• realizarea programelor de conservare şi promovare a culturii şi artei în raioane /
municipalităţi prin organizarea diferitor evenimente culturale: festivaluri, competiţii, ac-
tivităţi îndreptate spre conservarea şi promovarea artei populare, grupurilor de amatori,
expoziţiilor de artă şi meşteşugărit; şi
• prezentarea către Ministerul Culturii şi către consiliul raional / municipal a rapor-
tului anual privind activitatea sa şi activitatea instituţiilor subordonate14.
Prin urmare, autorităţile locale sunt responsabile pentru menţinerea inventarului
monumentelor de importanţă raională şi locală şi pentru finanţarea activităţilor legate de
protejarea acestor monumente. Pentru a preveni deteriorarea monumentelor, instituţiile
statului responsabile pentru protejarea lor sunt obligate să stabilească zone de protecţie
incluse în registru, iar orice lucrări efectuate în zonele de protecţie trebuie să respecte
normele care reglementează aceste zone.
2.2 Acte legislative privind patrimoniul cultural şi natural şi felul în care aces-
tea se raportează la alte acte juridice şi politice.
Patrimoniul cultural şi natural este menţionat într-o serie de diferite legi. Legea prin-
cipală despre patrimoniului cultural este Legea privind ocrotirea monumentelor15 şi Legea
privind protejarea patrimoniului arheologic al Republicii Moldova16, însă unele aspecte pri-
vind patrimoniul cultural sunt menţionate în alte legi, precum Legea Culturii a Republicii
Moldova, Legea privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova, Legea Muzeelor, Legea cu
privire la activitatea arhitecturală etc. Cele mai importante acte normative care reglemen-
tează relaţiile din domeniul protejării patrimoniului cultural şi natural sunt Legea privind
protecţia mediului înconjurător, Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului
asupra mediului înconjurător, Legea cu privire la resursele naturale, Legea privind fondul
ariilor naturale protejate de stat, Legea cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi
rurale, Codul Apelor etc. Ambele domenii juridice interacţionează cu codurile naţionale:
Codul Civil, Codul Penal, Codul Vamal, Codul cu privire la contravenţiile administrative, Co-
dul Fiscal, Codul Funciar, Codul Silvic, Codul Subsolului, Codul Apelor etc. (vezi Anexa 2).
Patrimoniul arhitectural, mobil şi imobil, este menţionat într-o lege de ordin ge-
neral; excepţie prezintă patrimoniul arheologic pentru care recent a fost adoptată o lege
specializată privind acest domeniu. Legile naţionale ale Moldovei se referă la valori cultu-
rale, rezervaţii şi parcuri memoriale, morminte şi cimitire, monumentele arheologice şi ar-
13 http://www.arfc.gov.md/
14 Council of Europe/ERICarts, “Compendium of Cultural Policies and Trends in Europe, 11th edition”, 2010.
15 Legea privind ocrotirea monumentelor, nr. 1530-XII, 22.06.1993.
16 Legea privind protejarea patrimoniului arheologic adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 17
septembrie 2010.
21
22. hitecturale şi landşafturi. Instituţiile statului sunt obligate să protejeze acest patrimoniu17.
Deciziile organelor statale privind protejarea monumentelor, înregistrarea, cercetarea,
evaluarea, păstrarea şi restaurarea monumentelor sunt aplicate tuturor persoanelor fizice
şi juridice18. Legea prevede o mai bună contabilizare şi, respectiv, păstrarea monumen-
telor prin crearea Registrului Naţional al Monumentelor, aprobat de către Parlament în
199319, însă publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova abia în februarie 2010.
În prezent, Ministerul Culturii lucrează asupra elaborării unui nou cod de legi pri-
vind patrimoniul cultural – Legea privind monumentele istorice, Legea privind patrimoniul
cultural mobil, Legea privind patrimoniul cultural intangibil, Legea privind monumentele
de artă, precum şi a câtorva regulamente. Prin aceste măsuri se urmăreşte îmbunătăţirea
cadrului legislativ naţional şi armonizarea lui cu tratatele şi convenţiile internaţionale.
În afară de legi şi coduri de legi în cadrul legislaţiei naţionale există un şir de re-
gulamente menite să implementeze actele legislative sau să reglementeze relaţiile din
domeniul protecţiei patrimoniului cultural şi natural sau planificării regionale şi urbane,
cum ar fi: Regulamentul privind consultarea populaţiei în procesul elaborării şi aprobării
documentaţiei de amenajare a teritoriului şi de urbanism, Regulamentul privind zonele
protejate naturale şi construite, Regulamentul-cadru privind activitatea organelor locale
de arhitectură şi urbanism, Regulamentul privind certificatul de planificare urbană şi auto-
rizaţia de construcţie sau demolare a construcţiilor şi amenajărilor, Regulamentul general
de urbanism etc. Aprobarea în 2001 de către Guvernul Republicii Moldova a Regulamen-
tului privind zonele protejate naturale şi construite nu a contribuit şi la aplicarea sa prac-
tică. Deşi este un act normativ obligatoriu pentru autorităţile publice locale şi centrale şi
stabileşte un număr de norme referitoare la protecţia ariilor protejate naturale şi constru-
ite, aceste regulamente au rămas pe hârtie:
„[...] 2. Regulamentul stabileşte criteriile de delimitare a zonelor protejate naturale şi constru-
ite în documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului, exigenţele de bază pentru conservarea,
punerea în valoare a acestor zone, determină competenţele autorităţilor publice centrale şi locale în
acest domeniu, propune reglementări speciale pentru situri, rezervaţii etc.
3. Regulamentul este obligatoriu pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale
responsabile de protecţia şi punerea în valoare a patrimoniului natural şi construit, precum şi pentru
instituţiile de proiectare, alte persoane fizice şi juridice implicate în procesul de elaborare a docu-
mentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului, construcţie, reconstrucţie, revitalizare, conservare,
utilizare sau efectuarea altor intervenţii în zonele, siturile, monumentele, landşafturile de interes
naţional sau local.
4. Instituirea zonelor protejate are ca scop conservarea, valorificarea bunurilor patrimoniu-
lui natural şi construit prin delimitarea în jurul lor a unor teritorii cu regim special de gestionare şi
reglementare a intervenţiilor, pentru asigurarea unui cadru armonios şi unor condiţii optimale de
păstrare a acestor bunuri. [...]”
Astfel, legislaţia Republicii Moldova conţine un şir de acte normative în domeniul
protecţiei patrimoniului cultural şi natural care se completează reciproc, dar o interacţiu-
ne eficientă între acestea lipseşte. Deoarece deseori organele de stat responsabile de pri-
vatizare, planificare urbană etc. nu au ţinut cont de prevederile legale privind consultarea
Ministerului Culturii înainte de a lua o decizie. De aceea, astăzi, în contextual armonizării
legislaţiei moldoveneşti la cea europeană, se necesită un studiu profund privind conţinu-
tul legislaţiei naţionale şi interacţiunea dintre actele normative deja existente. Acest lucru,
17 Articolul 59, Codul Funciar al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova Nr. 828-XII din 25 decembrie
1991.
18 Articolul 6, Legea privind ocrotirea monumentelor, nr. 1530-XII, 22.06.1993.
19 Legea privind Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, nr. 1531-XII, 23.06.1993.
22
23. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
ar facilita şi elaborarea unor politici culturale eficiente în domeniu şi ar obliga instituţiile
statului să-şi onoreze obligaţiile şi să respecte subordinea normativă în procesul de luare
a deciziilor.
2.3 Forme de protecţie a patrimoniului imobil
Legislaţia naţională moldovenească defineşte monumentele mobile şi imobile uti-
lizând termeni generali precum obiecte arheologice alături de termeni specifici precum
tumuli, stele din piatră, morminte antice izolate, fortificaţii, drumuri antice etc., precum şi
referinţe arhitecturale. Astfel, legislaţia stabileşte drept bunuri imobile următoarele:
“[...]…obiectele naturale cu valoare geologică, biologică, zoologică, antropologică, arheo-
logică, etnografică istorică, clădiri construcţii, monumente în cimitire, opere de artă monumentală
şi de arhitectură, tumuli, stele de piatră, morminte antice izolate, fortificaţii, drumuri antice, poduri
străvechi şi apeducte medievale. [...]” 20.
Mai departe, la secţiunea ansamblurilor monumentale, legea subliniază termenul
ansambluri de situri arheologice şi încearcă să aducă o listă cu elementele sale constituti-
ve. Următoarele sunt considerate drept ansambluri monumentale sub formă de bunuri
imobile:
“[...] teritorii şi landşafturi naturale, ansambluri şi situri arheologice care cuprind cetăţui de
pământ, aşezări nefortificate (grădişti, aşezări antice, staţiuni ale omului primitiv, grote, peşteri, gru-
puri tumulare, necropole, straturi cu valoare arheologică), ansambluri de monumente cu valoare
istorică, arheologică sau memorială (memoriale, cimitire) care cuprind obiecte antropologice, valuri
de pământ stele de piatră, morminte antice izolate, şanţuri antice de apărare, obiecte etnografice,
ansambluri şi rezervaţii de arhitectură urbană şi rurală (oraşe, centre orăşeneşti, cartiere, pieţe, străzi,
cetăţi, ansambluri monastice, curţi boiereşti, parcuri, landşafturi naturale cu obiecte de arhitectură)
[...]”21.
Astfel, în acelaşi articol al legii legislatorul face un amestec de termeni fără să atragă
atenţie la semnificaţia acestora. Găsim aceeaşi încurcătură şi în cazul definiţiei monumen-
telor mobile, unde legea include o listă generală de obiecte cu valoare arheologică, adău-
gând în paranteze cuvintele unelte cu valoare istorică22, cuvinte de prisos în acest context.
Aceasta reprezintă o omisiune în specificarea termenului, generalizat în mod inadecvat.
Monumentele istorice sunt divizate după importanţă în două categorii principale
– monumentele de importanţă naţională şi monumentele de importanţă locală, fiind pla-
sate într-un context istoric specific, izolate sau în grup. Componenta construită reprezintă
elementul esenţial al patrimoniului arhitectural23. În acelaşi timp, bunurile culturale, inclu-
siv monumentele istorice, sunt protejate prin lege împreună cu porţiunea de pământ din
jurul său (zona de protecţie), pe suprafaţa căreia orice activitate care vine în contradicţie
cu statutul special de protecţie este limitată24. În conformitate cu regulile oficiale toate
activităţile planificate a fi efectuate în zona de protecţie (conservare, restaurare, demolare
etc.) trebuie coordonată cu organele statului.
20 Articolul 2 (2), Legea privind ocrotirea monumentelor, nr. 1530-XII, 22.06.1993.
21 Ibidem, Articolul 2 (3).
22 Ibidem, Articolul 2 (4).
23 T. Nesterov, Studiu privind situaţia oraşelor istorice din Republica Moldova, Chişinău, 2007, p. 30.
24 Articolul 59, Codul Funciar al Republicii Moldova, nr. 828-XII din 25.12.91, republicat în Monitorul Oficial, nr.
107 din 04.09.2001.
23
24. 2.4 Alte mecanisme de protejare / păstrare a oraşelor şi aşezărilor istorice
Pe lângă Guvern mai există o serie de alte structuri care activează în domeniul pro-
tejării patrimoniului cultural şi natural. Printre acestea Consiliul naţional al monumentelor
istorice şi Agenţia de inspectare şi restaurare a monumentelor din cadrul Ministerului Cul-
turii. În acest context menţionăm şi Inspectoratul Ecologic de Stat din cadrul Ministerului
Mediului.
În 2004, preşedintele V. Voronin, printr-un decret prezidenţial a format Comisia
pentru problemele ocrotirii monumentelor de istorie şi cultură. Acest decret este un do-
cumente relevant având scopul intensificarea “activităţilor de protejare a monumentelor
istorice şi cultură”. De fapt, a împuternicit Comisia, în cooperare cu autorităţile administra-
ţiei publice locale, să elaboreze un plan de acţiuni privind înregistrarea şi documentarea
monumentelor istorice şi culturale, siturilor memoriale şi cimitirelor militare (1941-1945)
şi crearea unei baze de date electronice cu aceste monumente. Totuşi, până în prezent, nu
dispunem de rezultate evidente ale activităţii acestei comisii25.
Lipsa unor mecanisme eficiente de control privind îndeplinirea normelor de pro-
tejare a patrimoniului cultural a dus deseori la demolări şi distrugeri ale obiectelor patri-
moniale urbane. Spre exemplu, în 2005, Conacul Theodosiu, o clădire istorică din secolul
al XIX-lea situată în centrul Chişinăului (pe bulevardul Ştefan cel Mare, nr. 160, construit
în 1836) şi inclusă în Registrul monumentelor protejate de stat, a fost distrusă cu partici-
parea directă a administraţiei republicane şi a Ministerului Culturii. Deşi societatea civilă,
mass-media şi partidele politice de opoziţie din Parlament au încercat să oprească această
distrugere, autorităţile statale nu au luat în consideraţie demersul acestora.
Majoritatea oraşelor din Moldova au planuri urbane din anii 1980, care sunt de-
păşite şi necesită actualizare, iar din cauza lipsei mijloacelor financiare această chestiune
a fost amânată din an în an. Doar Chişinău a elaborat recent un plan de urbanizare, însă
conţinutul acestuia lasă mult de dorit întrucât protejarea patrimoniului istoric al oraşului
este ignorat completamente.
Un alt aspect destul de important pentru ocrotirea oraşelor istorice este inventa-
rierea obiectivelor de patrimoniu şi monitorizarea stării lor. Din păcate şi la acest capitol
administraţia publică centrală şi locală este restanţieră. Doar în cazul municipiului Bălţi
situaţia este una mai bună, fiecare monument are dosarul relativ complet şi actualizat
periodic. Începând cu anul 2009 Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor a
iniţiat procedura de evaluare a stării monumentelor de arhitectură incluse în Registrul
monumentelor ocrotite de stat care se va finaliza la sfârşitul primului trimestru a anului
2011, după care urmează să fie prezentat un raport, în baza căruia să se vor lua măsuri de
actualizare a Registrului. În 2010 şi Consiliul municipiului Chişinău a luat o decizie privind
actualizarea registrului monumentelor aflate în subordinea municipiului.
Strategia pe termen lung de Dezvoltare Economică şi Reducere a Sărăciei lansată de
către Guvern în septembrie 2003 cuprinde câteva prevederi referitoare la turismul cultu-
ral ca parte importantă a economiei naţionale, dar nimic semnificativ privind problema
ocrotirii patrimoniului cultural. La 19 decembrie 2003 Parlamentul a aprobat „Concepţia
privind politica naţională de stat a Republicii Moldova”. Acesta se pretinde a fi un docu-
ment fundamental, în baza căruia autorităţile dezvoltă politici social-economice şi cultu-
rale, consolidându-se printr-o coeziune socială. De fapt, Concepţia impune într-o manieră
autoritară ideologia partidului comunist în cele mai stringente chestiuni pentru populaţie.
De aceea ea este ignorată de către instituţiile culturale publice.
La 25 martie 2005 Guvernul a aprobat Strategia Naţională privind Societatea Infor-
maţională E-Moldova, 2005-2015. Ea cuprinde capitolul despre „e-cultură”, care prevede
25 Decretul privind constituirea Comisiei pentru problemele ocrotirii monumentelor de istorie şi cultură,
8.09.2004.
24
25. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova:
de la realitate la necesitate
noi mijloace de promovare a culturii prin intermediul mass-mediei electronice din diferite
sectoare ale culturii naţionale. Noul Program privind dezvoltarea raioanelor, 2005-2015 în-
titulat „Satul Moldovenesc” cuprinde astfel de sarcini precum ocrotirea patrimoniului cul-
tural, promovarea politicilor culturale pentru tineret, restaurarea şi dezvoltarea caselor de
cultură, a bibliotecilor şi muzeelor raionale şi implementarea unor modele europene de
dezvoltarea a localităţilor rurale.
2.5 Mecanisme de consultanţă
Principalele instituţii de consultanţă din domeniul ocrotirii patrimoniului cultural
sunt Consiliul Naţional al Monumentelor, Consiliul Naţional al Monumentelor de For Pu-
blic şi Comisia Arheologică Naţională ca structuri ale Ministerului Culturii. Una din institu-
ţiile care oferă servicii de consultanţă din perspectivă ştiinţifică este Academia de Ştiinţe
a Moldovei.
În procesul de elaborare şi realizarea a politicilor culturale Ministerul Culturii con-
sultă un şir de ministere din cadrul Guvernului (Justiţiei, Economiei, Finanţelor, Construc-
ţiilor şi Dezvoltării Regionale, Mediului etc.), Academia de Ştiinţe a Moldovei, Universităţile
care au facultăţi de profil istoric şi cultural, administraţia publică locală, societate civilă,
etc. Spre exemplu, pentru actualizarea Registrului monumentelor ocrotite de stat propu-
nerile pot parveni din partea oricărei organizaţii de stat, private, ONG sau chiar şi persoane
fizice. Acestea la rândul lor urmează să fie integrate într-un proiect de lege care poate fi
înaintat în Parlament de către Guvern, Preşedintele ţării sau un grup de deputaţi. Aceiaşi
procedură trebuie respectată şi în cazul excluderii unui obiectiv din registru.
În ceea ce priveşte acordarea de autorizaţii în domeniul construcţiilor acestea se
eliberează de către Ministerul Construcţiilor şi direcţiile de profil din cadrul primăriilor, dar
în cazul când vizează obiective sau zone cu patrimoniu cultural, ele trebuie consultate cu
Ministerul Culturii. Acelaşi lucru se referă şi la procesul de aprobare a proiectelor arhitectu-
rale, administraţia publică locală este obligată să consulte Ministerul Culturii şi doar după
avizul Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice poate elibera autorizaţia. Din păcate
nu există nici un organ de stat cu drept de veto asupra actelor care încalcă procedura de
eliberare a autorizaţiilor. Astfel de cazuri se pot soluţiona doar prin intermediul instanţelor
de judecată, dar mai întâi trebuie sesizate organele de anchetă care stabilesc circumstan-
ţele şi califică cauza în baza legislaţiei civile şi penale.
Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice este organul consultative de bază al
Ministerului Culturii şi în cazul proiectelor de reconstrucţie, restaurare sau demolare a
unor edificii de patrimoniu cultural. El este compus din 14 membri. Consiliul examinează
proiectele de intervenţie în cadrul monumentelor istorice în două etape. În prima etapă
se examinează schiţa/conceptul intervenţiei propuse, aceasta în caz de avizare pozitivă
urmând a servi drept bază pentru eliberarea de către autorităţile administraţiei publice
locale a Certificatului de urbanism (act legal pentru începerea procesului de proiectare).
În etapa secundă se examinează deja proiectul însuşi, avizul pozitiv al Consiliului servind
drept temei juridic pentru eliberarea de către autorităţile publice locale a Autorizaţiei de
construire. Practica însă arată eschivarea frecventă de la această procedură a agenţilor
economici, cu acordul şi concursul tacit al autorităţilor publice locale. Aceste probleme
(lipsa îndeplinirii prevederilor legale privind protecţia, păstrarea şi valorificarea patrimo-
niului cultural) sunt monitorizate de către Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monu-
mentelor din cadrul Ministerului Culturii.
Spre exemplu, în procesul de elaborare a planului urbanistic al municipiului Chişi-
nău au fost consultate mai multe instituţii publice, inclusiv Institutul Patrimoniului Cultu-
ral al Academiei de Ştiinţe, instituţii private şi chiar experţi independenţi. Dar, rezultatul
final lasă de dorit, opiniile exprimate de specialiştii în domeniul protejării patrimoniului
25