O slideshow foi denunciado.
Utilizamos seu perfil e dados de atividades no LinkedIn para personalizar e exibir anúncios mais relevantes. Altere suas preferências de anúncios quando desejar.
DREPTUL
SECURITĂŢII
SOCIALE
specializarea
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
(PARTEA a II-a)
SUPORT DE CURS
Iaşi, 2009
CURSUL Nr. 8(suport)
DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE.
RAMURĂ DISTINCTĂ A SISTEMULUI
DE DREPT ROMÂN
Secţiunea I-a
Securitatea s...
În legislaţia recentă din ţara noastră7
s-a ţinut cont de reglementările Convenţiei nr. 102/52, făcându-se referire
direct...
În susţinerea afirmaţiilor de mai sus aducem ca argument convingător prevederile Legii nr. 19/200014
privind sistemul publ...
acestora alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale privind exploatarea de suprafeţe agricole şi
f...
Principiile dreptului securităţii sociale
1. Definirea noţiunii de principiu
Noţiunea de principiu derivă din termenul lat...
pe toţi cetăţenii în domeniul securităţii sociale, iar, pe de altă parte, nimeni nu poate pretinde mai multe drepturi de p...
6. Principiul repartiţiei este cel consacrat în art. 2 lit. f din Legea nr. 19/2000. Potrivit acestui principiu,
„fonduril...
În susţinerea acestui principiu sunt de remarcat prevederile Legii nr. 61/1993 cu privire la alocaţia de stat pentru
copii...
a şanselor, de prevenire şi de tratament, ale handicapului în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în
v...
Hotărârile de Guvern se emit în aplicarea legilor. Atunci când o lege care reglementează raporturi
juridice privind securi...
Într-o altă definiţie61
,dreptul constituţional reprezintă „acea ramură a dreptului unitar formată din normele
juridice ca...
La aceste susţineri trebuie să avem în vedere şi nuanţările date de noile reglementări în materie (Legea nr.
19/2000 privi...
Conexiunile acestei ramuri de drept cu dreptul securităţii sociale o putem găsi, printre altele, în următoarele
situaţii:
...
completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările
ulterioare....
CURSUL Nr. 9(suport)
SISTEMUL PUBLIC DE PENSII. FONDURILE DE PENSII ADMINISTRATE PRIVAT. PENSIA
FACULTATIVĂ
Secţiunea I-a
...
a) Prin efectul legii78
, în sistemul public sunt asigurate obligatoriu următoarele categorii de persoane:
I. persoanele c...
d) Stagiul de cotizare este alcătuit din perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale în
siste...
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
58639437 dreptul-securitatii-sociale
Próximos SlideShares
Carregando em…5
×

58639437 dreptul-securitatii-sociale

13.954 visualizações

Publicada em

  • Seja o primeiro a comentar

58639437 dreptul-securitatii-sociale

  1. 1. DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE specializarea ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ (PARTEA a II-a) SUPORT DE CURS
  2. 2. Iaşi, 2009
  3. 3. CURSUL Nr. 8(suport) DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE. RAMURĂ DISTINCTĂ A SISTEMULUI DE DREPT ROMÂN Secţiunea I-a Securitatea socială - noţiuni introductive 1. Noţiunea de securitate socială În limba latină cuvântul „securitas-atis“ însemna „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa unui pericol, protecţie, apărare“1 . Potrivit Biroului Internaţional al Muncii2 ,, noţiunea de securitate socială este definită ca fiind „protecţia pe care societatea o acordă membrilor săi printr-un ansamblu de dispoziţii publice contra mizeriei economice şi sociale care îi ameninţă în caz de pierdere sau reducere importantă a câştigurilor datorate bolii, maternităţii, accidentului de muncă, şomajului, invalidităţii, bătrâneţii sau decesului, precum şi acordarea de îngrijiri medicale şi alocaţii familiilor cu copii.“ În ceea ce priveşte securitatea socială, aceasta începe cu îngrijirile prenatale şi se prelungeşte după moarte (cazul pensiei de urmaş). Idealul este ca fiecare membru al colectivităţii să fie protejat în caz de nevoie prin acest ansamblu de dispoziţii publice.3 Potrivit prevederilor Codului european de securitate socială4 , conceptul de securitate socială cuprinde atât asigurările sociale cât şi asistenţa socială. Dreptul la securitate socială este consacrat şi în art. 22 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia „Orice persoană, în calitate de membru al societăţii, are dreptul la securitate socială…“ Un moment aparte în evoluţia legislaţiei internaţionale a securităţii sociale îl constituie adoptarea de către Organizaţia Internaţională a Muncii a Convenţiei nr. 102/1952, care a prevăzut ca prim obiectiv crearea unui nivel minim de securitate socială în toate statele lumii, indiferent de dezvoltarea economică. Prin această Convenţie se definesc cele nouă direcţii de securitate socială, definiţie prin care se au în vedere şi eventualele situaţii care împiedică salariaţii să-ţi subvenţioneze necesităţile familiale sau care-i obligă să facă cheltuieli suplimentare, cum ar fi: îngrijiri medicale, incapacitate de muncă pentru cauză de boală, şomaj, de bătrâneţe, accident de muncă sau boală profesională, întreţinerea copiilor, maternitate, invaliditate, decesul susţinătorilor de familie etc. Revenind pe continentul european trebuie precizat că astfel de preocupări privind securitatea socială se regăsesc şi în activitatea Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. De exemplu, Carta Socială Europeană (1961), Codul european de securitate socială (1964) şi Convenţia europeană de securitate socială (1973) sunt documente adoptate de Consiliul Europei. Uniunea Europeană, prin Regulamentul nr. 574/1972, a realizat o codificare a regimului de securitate socială referitoare la cetăţenii Uniunii. În 1989 a elaborat „Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor“ care, în art. 10, arată că „orice muncitor al comunităţii are dreptul la o protecţie socială adecvată şi la prestaţii de securitate socială la un nivel suficient“. Trebuie remarcat faptul că şi în literatura juridică românească au existat preocupări în acest domeniu al asigurărilor sociale şi al asistenţei sociale, dar referiri concrete la termenul de securitate socială au fost făcute mai recent.5 În anii de după 1990 tot mai mulţi jurişti români6 au îmbrăţişat şi susţin ideea existenţei unui drept al securităţii sociale ca ramură distinctă de drept, idee la care se raliază şi autorul acestei lucrări. 2. Riscurile sociale sunt consecinţele ce apar ca urmare a producerii unor evenimente în viaţa omului. Potrivit prevederilor Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 102/1952, aceste evenimente pot fi boala, maternitatea, invaliditatea, bătrâneţea, accidentul de muncă şi boala profesională, decesul, şomajul, obligaţiile familiale. 1 Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Editura „Univers enciclopedic“, Bucureşti, 1998, p. 969. 2 La securité sociale, Bureau International de Travail, Genève, 1995, p. 4. 3 Jean Jacques Dupeyroux, Droit de la securité sociale, 12 - ème édition, Dalloz, Paris, 1993, p. 4. 4 Siegfriend Gunter Nagel, Reflections a props du „Concept de securité sociale“ en relation avec les travaux du Conseil L’Europe“ en matière de securité sociale , în „Seminaire international du droit comparé du travail, de relations professionelles et de la sécurité sociale“, Szeged, 1995, p. 148 şi următ. 5 A se vedea Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, Dreptul muncii. Tratat, vol. III, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 271. 6 A se vedea Gheorghe Brehoi, Dreptul securităţii sociale, ramură distinctă de drept, în „Dreptul“ nr. 7/1994, p. 17-20; Alexandru Athanasiu, Dreptul securităţii sociale, Editura „Actami“, Bucureşti, 1995; Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, Dreptul securităţii sociale., Editura „All Beck“, Bucureşti, 1998; Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, Dreptul securităţii sociale, Editura „Global Lex“, Bucureşti, 2003; Ioan Ciochină-Barbu – „Dreptul securităţii sociale. Specializarea administraţie publică”, Editura „Junimea”, Iaşi, 2006
  4. 4. În legislaţia recentă din ţara noastră7 s-a ţinut cont de reglementările Convenţiei nr. 102/52, făcându-se referire directă la aceste acte normative. Astfel, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale prevede că „În sistemul public prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venituri de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor asigurate ca urmare a bătrâneţii, invalidităţii sau decesului”. În art. 2 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat8 se arată că „Sistemul pensiilor militare de stat şi asigurărilor sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale acoperă riscurile activităţii militare, precum şi pierderile de venituri datorate invalidităţii, bătrâneţii şi decesului.“ (subl. ns.) Din interpretarea prevederilor art. 2 şi 5 pct. VI şi VII din Legea nr. 76/20029 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă rezultă că „indemnizaţia de şomaj“ reprezintă „o compensaţie parţială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii locului de muncă sau a veniturilor absolvenţilor de învăţământ şi militarilor care au efectuat stagiul militar şi care nu s-au putut încadra în muncă.“ (subl. ns.) Din prezentarea modului de reglementare a acestui risc social în legislaţia noastră actuală şi aşa cum s-a statuat şi în literatura de specialitate10 , aceste evenimente pot fi clasificate în riscuri fizice şi riscuri economice. Riscurile fizice pot fi acelea care apar când forţa de muncă este alterată, redusă sau pierdută definitiv (evenimente de natură profesională cauzate de un accident de muncă, contactarea unei boli profesionale sau de natură extraprofesională cum ar fi situaţiile de maternitate, invaliditate, bătrâneţe, deces, stare de văduvie etc.) Riscurile economice sunt cele generate de fluctuaţiile pieţei forţei de muncă, cum este cazul şomerilor. În aceleaşi categorii de riscuri economice pot fi incluse şi situaţiile determinate de reducerea nivelului de trai şi creşterea unor cheltuieli privind procurarea de medicamente, majorarea chiriilor, a costurilor unor servicii publice, întreţinerea unor membri ai familiei aflaţi în nevoie când se impune luarea de măsuri pentru garantarea unei minime securităţi economice a persoanelor afectate de asemenea riscuri. Secţiunea a II-a Definiţia şi obiectul dreptului securităţii sociale 1. Definiţia ramurii dreptului securităţii sociale După cum este cunoscut deja, securitatea socială (solidaritatea socială, după unii autori) a devenit un fenomen de masă. Acest lucru este dovedit de numărul tot mai mare de persoane care au nevoie de siguranţă socială pentru a duce un mod de viaţă decent în condiţiile în care legile „activităţii sociale“ au fost „înlocuite“ cu cele ale economiei pieţei libere. Este suficient să arătăm numai faptul că la ora actuală sunt peste 6.300.000 de pensionari, ceea ce reprezintă peste 50% din populaţia activă a ţării. La aceştia se mai adaugă şomerii, persoanele cărora li se plăteşte ajutor social etc. Toate problemele cu caracter social pe care le ridică aceste categorii de persoane au reglementări juridice proprii, distincte de cele privind relaţiile sociale ce apar se dezvoltă şi încetează în cadrul raporturilor juridice de muncă. Este adevărat că aceste relaţii sociale sunt derivate din relaţiile de muncă, dar prin întinderea lor, prin complexitatea lor dar, mai ales, prin autonomia lor, prin independenţa acestora, putem afirma, cu toată certitudinea, că au apărut raporturi juridice noi, şi anume raporturi juridice de securitate socială care sunt reglementate de o nouă ramură de drept, aceea a dreptului securităţii sociale. Dreptul securităţii sociale, ca orice ramură de drept, distinctă, în timp şi-a format un obiect de studiu propriu, are metode specifice, principii proprii care le guvernează aplicarea la relaţiile specifice ale raporturilor juridice de securitate socială. Tot aşa cum dreptul muncii s-a desprins din disciplina mamă - dreptul civil -, dreptul securităţii sociale s-a desprins, la rândul său, din dreptul muncii pentru a deservi o disciplină autonomă, o nouă ramură de drept.11 „Până nu demult raporturile juridice din domeniul securităţii sociale ai fost socotite ca fiind conexe raporturilor juridice de muncă stabilite prin încheierea contractelor individuale de muncă şi incluse şi ele în dreptul muncii. S-a apreciat că raporturile juridice privind asigurările sociale de stat au, faţă de raportul de muncă, o poziţie derivată pe considerentul că se găsesc grevate de acesta.“12 „Concluzia de mai sus, justă în momentul formulării ei, era corespunzătoare configuraţiei sistemului nostru de drept la acea dată când covârşitoarea majoritate a drepturilor de asigurări sociale şi de asistenţă socială se acordau în considerarea calităţii de salariat a beneficiarului. În prezent, însă, dispoziţiile legale din domeniul securităţii sociale au evoluat către dobândirea unei specificităţi proprii care le conferă individualitatea necesară constituirii într-o ramură distinctă de sine stătătoare.”13 7 Legea nr. 19/17.03.2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial nr. 140/1.04.2000, modificată şi completată ulterior inclusiv prin Legea nr. 250/2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 486/2007) şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale (publicată în Monitorul Oficial nr. 671/2007). 84 Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 183/10.04.2001 Partea I şi modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 166/2001 modificată şi completată inclusiv prin Legea nr. 90/2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 242/2007, cu aplicare de la 1.01.2008; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 444/2007). 9 Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 103/6.02.2002, modificată şi completată ulterior. 10 Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., pp. 7-8; Ioan Ciochină-Barbu – op. cit., p. 8 11 SandaGhimpu, IonTraianŞtefănescu, ŞerbanBeligrădeanu, op.cit.,p.279. 12 Sanda Ghimpu, „Dreptul muncii”, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1985, p. 4; Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, „Dreptul securităţii sociale”, Editura „All Beck“, Bucureşti, 1998, p. 8; Ioan Ciochină-Barbu – op. cit., p. 9 13 Gheorghe Brehoi, op. cit., p. 17; Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 8.
  5. 5. În susţinerea afirmaţiilor de mai sus aducem ca argument convingător prevederile Legii nr. 19/200014 privind sistemul public de pensii. Astfel, la art. 5 alin. 2 din acest act normativ se precizează că „se pot asigura în sistemul public pe bază de contract de asigurare (subl. ns.), în condiţiile prezentei legi, şi alte persoane care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute în alin. 1.“ După cum se poate vedea, acest mod de a beneficia de sistemul public de pensii nu izvorăşte dintr-un raport de muncă bazat pe contractul individual de muncă, ci acest drept are ca sorginte un contract de asigurare de o natură specială. Analiza atentă a principiilor care stau la baza acestei noi ramuri de drept - dreptul securităţii sociale, a metodei de studiu şi, mai ales, al obiectului acesteia, natura relaţiilor sociale reglementate ne conduc la concluzia că dreptul securităţii sociale ca ramură de drept aparţine, fără putinţă de tăgadă, dreptului public. „Într-adevăr, dreptul securităţii sociale este dominat de interesul general, iar raporturile juridice reglementate prevalează voinţa statului, a colectivităţii publice şi nu cea a persoanelor particulare. Subiectele unui asemenea raport nu sunt egale, ci unul dintre ele, reprezentând statul, îşi impune voinţa juridică asupra celuilalt. De altfel, sistemele de securitate socială sunt concepute să funcţioneze ca servicii publice pentru îndeplinirea unor misiuni în folosul societăţii.“15 Ideile ce se desprind din cele prezentate mai sus sunt concretizate în recente acte normative care reglementează trei mari segmente din securitatea socială şi anume: Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul VII privind asigurările sociale de sănătate16 . Astfel, în art. 1 din Legea nr. 19/2000 se precizează că „Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public.“ În art. 1 din Legea nr. 76/2002 se arată că „În România fiecărei persoane îi sunt garantate dreptul de a-şi alege liber profesia şi locul de muncă, precum şi dreptul la asigurări pentru şomaj“, iar în art. 2 se continuă cu precizarea că prevederile legii „reglementează măsurile pentru realizarea strategiilor şi politicilor elaborate în vederea protecţiei persoanelor pentru riscul de şomaj, asigurarea unui nivel ridicat al ocupării şi adaptării forţei de muncă la cerinţele pieţei muncii.“ În Legea nr. 95/2006, art. 208 alin. 1 se precizează că asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţate a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură un pachet se servicii de bază pentru asiguraţi. Pornind de la cele prezentate mai sus, având în vedere riscurile sociale care sunt reglementate prin actele normative citate, scopurile securităţii sociale proclamate în actele normative ce reglementează instituţiile juridice specifice acestei ramuri de drept, apreciem că o definiţie cât mai completă a dreptului securităţii sociale este cea formulată deja în literatura de specialitate de reputaţi jurişti17 , şi pe care şi-o însuşeşte în totalitate şi autorul acestei lucrări, şi anume: – dreptul securităţii sociale este „acea ramură autonomă de drept aparţinând dreptului public, alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează atât relaţiile de asigurări sociale, cât şi pe cele de asistenţă socială.“ 2. Obiectul dreptului securităţii sociale Plecând de la definiţia dată dreptului securităţii sociale se poate constata cu uşurinţă că această ramură de drept, acest „ansamblu de norme juridice“ urmăresc reglementarea relaţiilor ce se stabilesc în cadrul asigurărilor sociale şi cele de asistenţă socială. Raporturile juridice de asigurări sociale sunt definite în literatura de specialitate18 ca fiind acele „relaţii sociale în cadrul cărora se realizează asigurarea materială de bătrâneţe, boală sau accident a persoanelor care sunt subiecţi într-un raport juridic de muncă, a membrilor de familie sau a altor persoane prevăzute de lege.“ Considerăm că această definiţie trebuie completată şi revăzută în lumina noilor acte normative care reglementează raporturile de asigurări sociale. Astfel, aşa cum rezultă din prevederile Legii nr. 19/2000, în sistemul public sunt asigurate persoanele fizice denumite asiguraţi (art. 4 alin. 1) care pot fi cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au reşedinţa sau domiciliul în România (art. 4 alin. 2). Potrivit art. 5 alin. 1, în sistemul public „sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii“ nu numai „persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de muncă şi funcţionarii publici“, ci şi „persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative şi judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti“, şomerii, persoanele care se află în una din situaţiile următoare (asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari, administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management, membrii asociaţiilor familiale, persoanele autorizate să desfăşoare activitate independentă, persoanele angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii 14 Publicată în Monitorul Oficial al României, an XII, nr.140/1.04.2000, p. 1-30, modificată şi completată ulterior. 15 Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 25; Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 9; Ioan Ciochină-Barbu – op. cit., p. 10. 16 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372/20.04.2006, aşa cum a fost rectificată în Monitorul Oficial nr. 391/5.05.2006, modificată şi completată ulterior inclusiv prin Legea nr. 264/2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 503/2007). 17 Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 24; Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 10; Ioan Ciochină-Barbu – op.cit., p. 12. 18 Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, op. cit., p. 269.
  6. 6. acestora alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale privind exploatarea de suprafeţe agricole şi forestiere, (persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul forestier), membri ai asociaţiilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură, persoanele care desfăşoară activităţi în unităţi de cult recunoscute potrivit legii şi care nu au încheiat contract individual de muncă etc. De asemenea, se pot asigura, în sistemul public, pe bază de contract de asigurare socială (s.n) în condiţiile legii, persoanele care se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin. (11) şi care doresc să-şi completeze venitul asigurat, precum şi persoanele care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1). Specifice raporturilor de asigurări sociale sunt următoarele caracteristici: – cea mai mare parte a acestor raporturi juridice izvorăşte din lege („ex lege”), adică în sistemul public persoanele sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii (art. 5 alin. 1 din Legea nr. 19/2000), în condiţiile stabilite de aceasta. Am afirmat mai sus că cea mai mare parte a acestor raporturi izvorăşte din lege pentru că în noua reglementare a sistemului public se pot asigura şi alte persoane care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute de lege, dacă încheie un contract de asigurare în condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000 (art. 5 alin. 2). Deci, în acest caz, izvorul raportului juridic de asigurare este contractul de asigurare şi nu legea, contract pe care persoanele în cauză pot opta să-l încheie sau nu, în funcţie de preferinţa lor. – cât priveşte subiectele acestui raport juridic, acestea pot fi categoriile de persoane expres prevăzute de lege (art. 5 alin. 1, pct. I-V), cât şi „alte persoane care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin.1“ care au încheiat un contract de asigurare în condiţiile legii, pe de o parte, şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) ca „instituţie publică autonomă de interes naţional, cu personalitate juridică“, pe de altă parte. De asemenea, potrivit modificărilor recente19 , se pot asigura în sistemul public, pe bază de contract de asigurare socială în condiţiile Legii nr. 19/2000, persoanele care se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi care doresc să îşi completeze venitul asigurat, precum şi persoanele care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin. (1). – obligaţiile corelative ale subiectelor raportului juridic de asigurări sociale sunt: - „asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale şi au dreptul să beneficieze de prestaţii de asigurări sociale“; - , iar CNPAS are obligaţia de a acorda prestaţiile de asigurare sociale „sub formă de pensii, indemnizaţii, ajutoare, alte tipuri de prestaţii prevăzute de lege, corelativ cu obligaţia privind plata contribuţiei de asigurări sociale“ (art. 4 alin. 3 coroborat cu art. 7 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale). Raporturile juridice de asistenţă socială au o vocaţie universală şi sunt izvorâte din nevoia socială. De remarcat faptul că prin Legea nr. 47/200620 la nivelul întregii ţări s-a dispus organizarea „Sistemului naţional de asistenţă socială” care prin art. 2 alin. (1) din acest act normativ a fost definit ca fiind un „ansamblu de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile administrative publice centrale şi locale colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor”. Asistenţa socială a fost definită prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/2006 ca fiind „componenta sistemului naţional de protecţie socială care cuprinde serviciile sociale21 şi prestaţiile sociale22 acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale23 , creşterii calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială”. „Într-adevăr, asistenţa socială are o vocaţie universală pentru că nevoia, odată dovedită, va permite accesul tuturor categoriilor de persoane defavorizate, adică a celor aflate în situaţii dificile din punct de vedere material, la prestaţiile ce se acordă în astfel de situaţii.“24 Specific asistenţei sociale îi este principiul solidarităţii sociale, conform căruia sumele alocate de stat celor defavorizaţi se regăsesc în ajutoare sociale, alocaţii băneşti pentru diferite nevoi, cât şi sub forma unor prestaţii în natură (asigurarea unei mese calde la cantinele de ajutor social, întreţinerea în şcoli speciale, maternităţi, centre de plasament pentru minori, persoane în vârstă etc.) Caracteristicile principale ale raporturilor juridice de asistenţă socială sunt: - reglementarea exclusivă a lor prin lege; - de regulă subiectele acestor raporturi sunt persoanele fizice aflate în situaţii defavorizate precum şi instituţiile şi serviciile publice specializate ale statului; - conţinutul acestor raporturi este format din dreptul persoanelor aflate în situaţii defavorizate de a primi prestaţiile în bani sau în natură şi obligaţiile serviciilor publice specializate de a le acorda; - prestaţiile au un cuantum fix, dar la stabilirea căruia s-a avut în vederea satisfacerea, în condiţii minime, a nevoii sociale sau a situaţiei defavorizate în care se află titularul dreptului de asistenţă socială. Secţiunea a III-a 19 Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a fost modificat şi completat prin. Art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale. 20 Privind sistemul naţional de asistenţă socială (publicat în Monitorul Oficial nr. 239/2006). 21 „Serviciile sociale” reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor în dependenţă, pentru creşterea calităţii vieţii şi promovarea coeziunii sociale. 22 „Prestaţii sociale” sunt măsuri de redistribuţie financiară destinate persoanelor sau familiilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege. 23 „Nevoia socială” reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile fiecărei persoane pentru asigurarea condiţiilor de viaţă în vederea integrării sociale (art. 5 lit. „b” din Legea nr. 4/2006). 24 Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 11; Ioan Ciochină-Barbu – op. cit., p. 14
  7. 7. Principiile dreptului securităţii sociale 1. Definirea noţiunii de principiu Noţiunea de principiu derivă din termenul latinesc principium şi este definită ca fiind un „element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc.“ sau ca „element primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva“.25 „Orice principiu este, deci, un început, în plan ideal sau, de asemenea, o sursă, o cauză de acţiune“.26 În literatura juridică27 s-au formulat mai multe definiţii în acest sens a noţiunii de principii de drept, autorul prezentei lucrări aderând la cea prezentată mai jos: Principiile de drept sunt reprezentate de „acele idei generale, postulate călăuzitoare sau precepte directoare care orientează elaborarea şi aplicarea normelor juridice într-o ramură de drept sau la nivelul întregului sistem de drept. Ele au forţa şi semnificaţia unor norme superioare, generale, ce pot fi formulate în textele actelor normative, de regulă în legea fundamentală sau, dacă nu sunt formulate expres, sunt deduse în lumina valorilor promovate de societate.“ Întocmai ca şi în toate celelalte ramuri de drept şi în cadrul normei de drept al securităţii sociale se disting două categorii mari de principii: – o categorie este formată din principii generale, comune tuturor normelor de drept care constituie sistemul nostru de drept şi o a doua – este alcătuită din principii specifice ramurii dreptului securităţii sociale. Din conţinutul reglementărilor juridice în vigoare28 se desprind următoarele principii specifice dreptului securităţii sociale: – principiul unicităţii; – principul egalităţii; – principiul solidarităţii sociale; – principiul obligativităţii; – principiul contributivităţii; – principiul repartiţiei; – principiul autonomiei; – principiul universalităţii; – principiul respectării demnităţii umane; – principiului subsidiarităţii; – principiul parteneriatului; – principiul participării beneficiarilor; – principiul transparenţei; – principiul nediscriminării; – principiul finanţării de la bugetul statului a prestaţiilor necontributive; – principiul indexării şi compensării cuantumului prestaţiilor. 1. Principiul unicităţii Potrivit acestui principiu statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept. Aceste norme de drept sunt cuprinse în conţinutul actelor normative citate în subsol. 2. Principiul egalităţii presupune asigurarea tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. Este neîndoios faptul că acest principiu decurge din cel al egalităţii prevăzut în art. 16 alin. 1 şi 2 şi art. 4 alin. 2 din Constituţie.29 Potrivit acestor prevederi, toţi cetăţenii români „fără deosebire de rasă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“. Egalitatea priveşte toate drepturile indiferent de domeniul de activitate şi de actul normativ care le consacră30 afirmă unii autori, iar alţii31 susţin că acest principiu „presupune, pe de o parte, obligaţia autorităţilor publice de a trata în mod egal 25 „Dicţionarul explicativ al limbii române”, Editura „Univers enciclopedic“, Bucureşti, 1998, p. 850. 26 Nicolae Popa, „Teoria generală a dreptului”, Editura „Actami“, Bucureşti, 1996, pp. 112-113. 27 Ion Craiovanu, „Teoria generală a dreptului”, Editura militară, Bucureşti, 1997, p. 126. 28 Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale , publicată în Monitorul Oficial nr. 140/1.04.2000; Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial nr. 748/14.10.2002; Legea nr. 72/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 103/6.02.2002; Hotărârea Guvernului nr. 1188/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recalcularea pensiilor militare de stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 782/7.12.2002; Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 372/2006, modificată şi completată ulterior, Legea nr. 47/2006 – privind sistemul naţional de asistenţă socială (publicată în Monitorul Oficial nr. 239/2006); Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2007 privind asigurarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale (publicată în Monitorul Oficial nr. 737/2007). 29 Adoptată în şedinţa Adunării Constituante la 21.11.1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 233/1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional din 8.12.1991. A fost revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin Referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 Republicată în Monitorul Oficial nr. 767/2003. 30 Ioan Muraru, ”Drept constituţional şi instituţii politice”, Editura „Actami“, Bucureşti, 1997, p. 196. 31 Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 13. A se vedea în acest sens şi Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (publicată în Monitorul Oficial nr. 431/2000) aprobată prin Legea nr. 48/2002 (publicată în Monitorul Oficial nr. 69/2002) cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, republicată în Monitorul Oficial nr. 135/2005); Convenţia europeană a drepturilor omului art. 14, precum şi Protocolul nr. 12 la Convenţie
  8. 8. pe toţi cetăţenii în domeniul securităţii sociale, iar, pe de altă parte, nimeni nu poate pretinde mai multe drepturi de protecţie (inclusiv într-un alt cuantum) decât este îndreptăţit, invocând, de exemplu, apartenenţa politică.“ 3. Principiul solidarităţii sociale Potrivit semnificaţiei acestui principiu, participanţii la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege. Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale , riscurile sociale asigurate sunt bătrâneţea, invaliditatea şi decesul, iar, potrivit art. 5 alin. 1 pct. III, şi şomerii beneficiază de efectele asigurării obligatorii în sistemul public De asemenea, în art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/200532 se arată că asiguraţii sistemului de asigurări sociale de sănătate au dreptul la concedii medicale şi la indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmolnăvirii şi recuperarea capacităţii de muncă, concedii medicale şi indemnizaţii de maternitate, concedii medicale, indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal. Toate acestea sunt expresia solidarităţii sociale faţă de cei care, dintr-un motiv sau altul, nu pot să-şi asigure în totalitate sau parţial veniturile profesionale şi prin prevederea acestor situaţii în actele normative citate se asigură nu numai alocarea acestor drepturi, ci şi garantarea acordării lor. 4. Principiul obligativităţii În conformitate cu acest principiu, persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor (art. 2 lit. ”d” din Legea nr. 19/2000). De asemenea, potrivit art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond sunt asigurate pentru sănătate. Potrivit art. 19 din Legea nr. 76/2002 privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă33 , în sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate obligatoriu - prin efectul legii; persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporară în condiţiile legii, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari - funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară activităţi pe baza actului de numire; persoanele care desfăşoară activităţi în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului; militarii angajaţi pe bază de contract; persoanele care au raporturi de muncă în calitate de cooperatori; alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate potrivit legii şi care nu se regăsesc în una dintre situaţiile enumerate mai sus. În cele trei acte normative la care am făcut referire mai sus (Legea nr. 19/2000, Legea nr. 76/2002 şi Legea nr. 95/2006) sunt prevăzute şi situaţiile în care asigurarea este facultativă, dar, având în vedere sfera persoanelor la care se referă aceste reglementări, se poate aprecia că acest tip de asigurare facultativă este, de fapt, o excepţie. Astfel, în art. 5 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 a fost inserată prevederea conform căreia „Se pot asigura în sistemul public, pe bază de contract de asigurare socială (ns.), în condiţiile prezentei legi, persoanele care se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi care doresc să îşi completeze venitul asigurat, precum şi alte persoane care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin. (1).” În art. 20 din Legea nr. 76/2002 se precizează că „Se pot (subl. ns.) asigura în sistemul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prezentei legi, următoarele persoane: asociat unic; asociaţi, administratori care au încheiat contracte potrivit legii; persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; membri ai asociaţiilor familiale; cetăţeni români care lucrează în străinătate conform legii; alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate potrivit legii şi care nu se regăsesc în una din situaţiile prezentate mai sus“. De asemenea, în art. 214 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 se arată că asigurarea de sănătate este facultativă pentru membrii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară, fără a solicita viză de lungă şedere şi cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în ţară. 5. Principiul contributivităţii Potrivit acestui principiu, stipulat expres în art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, „fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.“ O prevedere cu un conţinut asemănător se regăseşte şi în art. 256 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul VII, „Asigurările sociale de sănătate“. În art. 24 alin. 1 din Legea nr. 76/2002 se arată că partea de venituri ale bugetului de asigurări pentru şomaj se constituie din: „a) contribuţiile angajaţilor şi ale persoanelor juridice“ la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii, asimilate angajatorilor potrivit legii; b) contribuţiile individuale ale persoanelor prevăzute la art. 19; c) contribuţiile datorate de persoanele care încheie contracte de asigurare pentru şomaj; d) venituri din alte surse, inclusiv din finanţare externă.“ 32 Privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (publicată în Monitorul Oficial nr. 1074/2005) aprobată prin Legea nr. 399/2006 (publicată în Monitorul Oficial nr. 901/2006). 33 Art. 19 lit. ”a” a fost reprodus aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din Legea nr. 107/2004 (publicată în Monitorul Oficial nr. 338/2004).
  9. 9. 6. Principiul repartiţiei este cel consacrat în art. 2 lit. f din Legea nr. 19/2000. Potrivit acestui principiu, „fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public conform legii“. Plata acestor obligaţii o reprezintă prestaţiile de asigurări sociale care se acordă sub forma pensiilor, indemnizaţiilor, ajutoarelor, altor tipuri de prestaţii prevăzute de lege, corelative cu obligaţiile privind plata contribuţiei de asigurări sociale. Indemnizaţia de şomaj prevăzută de art. 34 din Legea nr. 76/2002 se acordă şomerilor numai dacă îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de lege (au un stagiu minim de cotizare de 12 luni din ultimele 24 luni premergătoare datei înregistrării cererii, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj, nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă etc.). În domeniul asistenţei sociale, redistribuirea acestor fonduri de asigurări sociale de sănătate se asigură prin acordarea, unor categorii de persoane, de gratuităţi la spitalizare, procurarea de medicamente gratuit sau la un preţ compensat. 7. Principiul autonomiei presupune, în accepţiunea art. 2 lit. g din Legea nr. 19/2000, că sistemul public se bazează pe o administrare de sine stătătoare. Într-adevăr, în baza prevederilor acestui act normativ a luat fiinţă Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), precum şi „casele teritoriale (judeţene) de pensii“. (art. 3 alin. (1-3) din Legea nr. 19/2000). Potrivit art. 100 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, „Realizarea politicilor, strategiilor, planurilor şi programelor privind ocuparea forţei de muncă şi formarea profesională a şomerilor se înfăptuieşte, în principal, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.34 ”. Asigurările de sănătate sunt organizate, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, titlul VIII – „Asigurările sociale de sănătate“, prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi prin casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti. 8. Principiul universalităţii Ideea de securitate socială se întemeiază pe ideea că protecţia socială este expresia unei solidarităţi a colectivităţii în ansamblul său35 ,deci protecţia socială trebuie să fie universală, astfel încât de aceasta să poată beneficia fiecare individ membru al colectivităţii atunci când se află într-o situaţie defavorizată şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Scopul securităţii sociale este acela de a acorda o anumită asistenţă socială, financiară, economică sau de altă natură în cazul pierderii ori scăderii veniturilor sub un nivel minim acceptat de colectivitate, de societate. Această diversitate de situaţii în care pot apărea condiţiile pierderii sau reducerii veniturilor este reglementată în concret de către actele normative în vigoare şi la care am mai făcut referire (Legea nr. 95/2006, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 76/2002, Legea nr. 164/2001 etc.). De altfel, se poate constata că în ultima perioadă de timp a apărut o reglementare mai unitară a acestor aspecte de securitate socială pe plan legislativ în comparaţie cu puzderia de acte normative existente în vigoare până nu demult. La ora actuală, aceste noi acte normative acoperă în întregime situaţiile care presupun luarea măsurilor de securitate socială. 9. Principiul respectării demnităţii umane Potrivit acestui principiu fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii. 10. Principiul subsidiarităţii este acel principiu potrivit căruia în situaţia în care persoana sau familia nu îşi poate asigura integral nevoile sociale, intervin colectivitatea locală şi structurile ei asociative şi complementar, statul. 11. Principiul parteneriatului este acel principiu în conformitate cu care autorităţile administraţiei publice centrale locale, instituţiile de drept public şi privat, structurile asociative precum şi instituţiile de cult recunoscute de lege, cooperează în vederea asigurării serviciilor sociale. 12. Principiul participării beneficiarilor. Potrivit acestui principiu beneficiarii măsurilor şi acţiunilor de asistenţă socială contribuie activ la procesul de decizie şi de acordare a acestora. 13. Principiul transparenţei. În conformitate cu acest principiu se asigură creşterea gradului de responsabilitate a participării active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor. 14. Principiul nediscriminării. Acesta este un principiu care caracterizează întreaga legislaţie românească, inclusiv cea privind ramura dreptului securităţii sociale. Potrivit acestui principiu accesul la drepturile de asistenţă socială se realizează fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie, sex ori orientare sexuală, vârstă, apartenenţă politică, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect restrângerea folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Principiul finanţării de către stat a unor prestaţii care nu sunt constituite prin contribuţia beneficiarilor 34 A se vedea şi Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (publicată în Monitorul Oficial nr. 452/2006) modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 84/2006 (publicată în Monitorul Oficial nr. 926/2006). 35 Bureau International du Travail, op. cit., p. 13.
  10. 10. În susţinerea acestui principiu sunt de remarcat prevederile Legii nr. 61/1993 cu privire la alocaţia de stat pentru copii;36 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2003 privind alocaţia familială complementară;37 Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;38 Legea nr. 208/1997 privind cantinele de ajutor social39 etc. De evidenţiat este faptul că actele normative citate mai sus stipulează în mod expres că toate aceste prestaţii se suportă din bugetul de stat. 16. Principiul indexării, compensării, recalculării şi recorelării cuantumului prestaţiilor „Indexarea şi compensarea sunt modalităţi de menţinere a puterii de cumpărare, de atenuare a efectelor inflaţiei asupra nivelului de trai“. Indexarea şi compensarea sunt măsuri care se impun în perioadele de stagnare economică, de recesiune.“40 Indexarea „presupune o majorare a veniturilor într-un procent sau uneori cu o sumă fixă, datorită creşterii generale a preţurilor“. Compensarea „reprezintă o sumă de bani cu care se majorează veniturile individuale ca urmare a creşterii preţurilor de consum şi a tarifelor la produsele şi serviciile la care se retrage subvenţia“.41 Guvernul, în baza unor analize fundamentate la nivel macroeconomic, aprobă acordarea acestor indexări şi compensări. De asemenea, Legea nr. 19/2000 prevede că Guvernul va lua măsuri de recorelare a tuturor categoriilor de pensii, având în vedere schimbările produse în baza de calcul a acestora începând cu anul 1991, ca urmare a trecerii la salarii individuale brute, a luării în considerare a sporurilor cu caracter permanent, precum şi a majorării salariilor în sectorul bugetar sau negocierii acestora la societăţi comerciale şi regii autonome. În acelaşi sens se poate avea în vedere şi hotărârea Guvernului nr. 1188/27.11.2001 referitoare la Normele metodologice privind recalcularea pensiilor militare de stat, conform art. 79 din Legea nr. 164/200142 , hotărârea Guvernului nr. 1550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public43 . În concordanţă deplină cu celelalte acte normative prezentate mai sus şi Legea nr. 76/2002 prevede că indemnizaţia de şomaj şi celelalte drepturi stabilite prin lege se recalculează ori de câte ori se modifică salariul brut pe economie. Trebuie de reţinut faptul că deşi actele normative mai recente folosesc terminologii noi: „recalculare“, „recorelare“, „corectare“ etc., toate aceste noţiuni exprimă în esenţă acelaşi lucru, având aceeaşi finalitate - menţinerea veniturilor populaţiei la un nivel corespunzător, optim, faţă de rata inflaţiei, faţă de fluctuaţia preţurilor, faţă de recesiunea accentuată din tranziţia prelungită pe care o parcurgem în prezent. Secţiunea a IV-a Izvoarele dreptului securităţii sociale 1. Noţiunea de izvoare ale dreptului securităţii sociale Sursa dreptului securităţii sociale, izvoarele acestuia o constituie totalitatea actelor normative care reglementează raporturile juridice de securitate socială, atât pe planul legislaţiei interne, cât şi în cel al reglementărilor internaţionale. Aşa după cum rezultă din încercarea de definiţie dată mai sus, izvoarele dreptului securităţii sociale pot fi împărţite în izvoare interne şi izvoare internaţionale. a. Izvoarele interne ale dreptului securităţii sociale sunt: – Constituţia, legea fundamentală care este un izvor general de drept, comun tuturor ramurilor de drept. În art. 34 se precizează că „(1)Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2)Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice“. „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii (art. 47)”. „Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. Statul acordă alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap.“ (art. 49 alin. 1 şi 2). În art. 50 al Constituţiei se proclamă principiul protecţiei persoanelor cu disabilităţi, precizându-se că: „Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate 36 Republicată în Monitorul Oficial nr. 56/1999, modificată şi completată prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2006 (publicată în Monitorul Oficial nr. 545/2006) şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 684/2007). 37 Privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală (publicată în Monitorul Oficial nr. 746/2003), modificată şi completată ulterior. 38 Publicată în Monitorul Oficial nr. 410/2001, modificată şi completată ulterior. 39 Publicată în Monitorul Oficial nr. 363/1997. 40 Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 15. 41 Idem, p. 16. 42 Republicată în Monitorul Oficial nr. 600/2006. 43 Publicată în Monitorul Oficial nr. 897/2004, completată prin Hotărârea Guvernului nr. 105/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 174/2005.
  11. 11. a şanselor, de prevenire şi de tratament, ale handicapului în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţilor respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi`` tutorilor“. După cum se poate constata, dispoziţiile redate mai sus au valoare de principii şi, pentru a prinde viaţă, acestea sunt materializate prin diferite acte normative, legi, ordonanţe de Guvern, hotărâri de Guvern, ordine, norme metodologice care şi acestea devin izvoare ale dreptului securităţii sociale. Legile Potrivit prevederilor constituţionale, reglementările juridice în domeniul securităţii sociale se fac prin legi organice. În acest sens, în art. 73 alin. 3 lit. ”p” din Constituţie se precizează că „Prin lege organică se reglementează: …… p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială.“ În prezent, regimul protecţiei sociale în ţara noastră este reglementat prin: − Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, modificată şi completată ulterior;44 − Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titlul VIII – „Asigurările sociale de sănătate“, modificată şi completată ulterior; − Legea nr. 19/2000, modificată şi completată ulterior; − Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, modificată şi completată ulterior; − Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată ulterior; − Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, modificată şi completată ulterior; − Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, modificată şi completată ulterior şi altele; − Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială. Decretele Multe dintre aceste acte normative au apărut înainte de 1989 şi în baza lor s-au născut unele drepturi privind securitatea socială, acte normative care, în prezent, sunt abrogate în marea lor majoritate. Amintim, în acest cadru, Decretul nr. 112/1965 privind acordarea unor drepturi personalului muncitor trimis să lucreze în ţări cu climă greu de suportat; Decretul nr. 217/1977 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de pensii şi asigurări sociale şi a comisiilor de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă; Decretul nr. 216/1977 privind criteriile şi normele de încadrare în gradele de invaliditate şi altele, acte normative care au fost abrogate expres prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Unele acte normative cu putere de lege au fost adoptate în perioada imediat următoare anului 1989 de către organele puterii de stat instaurată la acea dată. Enumerăm, spre exemplu: Decretul-lege nr. 70/1990 privind modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la pensii, asigurări sociale şi ocrotiri sociale45 , Decretul-lege nr. 51/1990 privind vechimea în muncă a soţiei salariate care îşi urmează soţul trimis în misiune permanentă în străinătate46 , ambele acte normative în prezent fiind abrogate prin Legea nr. 19/2000, Decretul nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportaţi în străinătate ori constituite în prizonieri47 . Ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului Potrivit prevederilor Constituţiei, art. 115, „Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice…. Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Potrivit art. 108 alin. (1) din Constituţie, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.” Aşa după cum se poate observa din cele arătate mai sus, ordonanţele şi hotărârile de Guvern pot fi izvoare de drept. Pentru a fi incluse în izvoarele de dreptul securităţii sociale acestea trebuie să se refere la relaţii sociale privind securitatea socială. În acest sens pot fi exemplificate: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate48 , Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap49 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii50 ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2007, privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale51 . 44 Republicată în Monitorul Oficial nr. 145/2007, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 684/2007). 45 Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 24/9.02.1990. 46 Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 20/6.02.1990. 47 RepublicatînMonitorulOficialnr.118/18.03.1998,completatşimodificatulteriorinclusivprinLegeanr.19/2007(publicatăînMonitorulOficialnr.33/2007). 48 Publicată înMonitorul OficialalRomâniei nr.1074/2005aprobată prin Legea nr. 399/2006, publicată în Monitorul Oficial alRomâniei nr. 901/2006. 49 Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 187/2007. 50 Publicată în Monitorul Oficial nr. 684/2007. 51 Publicată în Monitorul Oficial nr. 737/2007.
  12. 12. Hotărârile de Guvern se emit în aplicarea legilor. Atunci când o lege care reglementează raporturi juridice privind securitatea socială precizează, în conţinutul său, că anumite reglementări în detaliu a unei prevederi din acea lege se va face printr-o hotărâre de Guvern, acea hotărâre va fi socotită izvor al dreptului securităţii sociale. În sensul celor prezentate mai sus exemplificăm următoarele acte normative: Hotărârea de Guvern nr. 174/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă52 ; Hotărârea de Guvern nr. 1188/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recalcularea pensiilor militare de stat53 . Ordinele, Instrucţiunile, Normele metodologice pot fi socotite izvoare ale dreptului securităţii sociale în măsura în care ele se referă la aplicarea unor dispoziţii legale care reglementează raporturi juridice de securitate socială. Cu titlu de exemplu redăm mai jos câteva din asemenea izvoare ale dreptului securităţii sociale: – Ordinul nr. 85/2002 al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de muncă privind aplicarea Procedurii de primire şi de soluţionare a cererilor de loc de muncă54 ; – Ordinul nr. 110/2002 al ministrului muncii şi solidarităţii sociale pentru aprobarea Procedurii privind declararea lunară de către angajator a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj55 ; – Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă56 ; – Ordinul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei nr. 525/2004 privind aprobarea formatului şi conţinutului buletinului de calcul al punctajului mediu anual rezultat în urma evaluării în vederea recalculării pensiilor.57 b) Izvoarele internaţionale Normele juridice de drept internaţional privind dreptul securităţii sociale sunt consacrate prin instrumente specifice, cum ar fi tratatele, convenţiile, recomandările etc. În măsura în care ţara noastră a aderat la aceste instrumente ele devin izvoare pentru dreptul intern. Această idee îşi găseşte materializarea în prevederile art. 11 din Constituţie, potrivit căruia „(1)Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.“ Exemplificativ, arătăm că România, în demersul ei către lumea civilizată, a ratificat Convenţia nr. 24/1927 privind asigurările în caz de boală în industrie, Convenţia nr. 117/1962 privind politica socială, Convenţia nr. 102/1952 privind securitatea socială, etc., documente elaborate de Organizaţia Internaţională a Muncii. Norme internaţionale cu un conţinut similar sunt reglementate prin Codul european de securitate socială şi Convenţia europeană de securitate socială, documente elaborate de Consiliul Europei în anii 1964 şi, respectiv, 1973.58 Secţiunea a V-a Dreptul securităţii sociale şi celelalte ramuri de drept 1. Consideraţii introductive După cum este ştiut, sistemul de drept dintr-un stat este alcătuit dintr-un ansamblu de ramuri de drept care, fiecare, la rândul său, au ca obiect de reglementare relaţii sociale cu un anumit specific reglementate după metode proprii. Toate aceste ramuri, la rândul lor, se întrepătrund pe anumite segmente a relaţiilor sociale reglementate juridic existând între acestea o legătură firească. „Fiind însă integrate în sistem, nici una dintre ramurile dreptului nu este izolată de celelalte. Toate aceste ramuri se interferează şi se condiţionează reciproc şi permanent.“59 Sistemul de drept românesc este alcătuit din ramurile de drept constituţional, drept administrativ, drept civil, drept comercial, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul securităţii sociale, dreptul penal etc. În cele ce urmează ne vom referi doar la câteva dintre aceste întrepătrunderi a sferelor diferitelor ramuri de drept cu cele ale dreptului securităţii sociale. 2. Dreptul constituţional şi dreptul securităţii sociale Dreptul constituţional a fost definit de cunoscuţi „constituţionalişti“ în funcţie de criteriile avute în vedere, şi anume: criteriul material, criteriul formal, criteriul pedagogic etc. Astfel, potrivit unei opinii60 , „dreptul constituţional este acela care formulează în principii, organizează în proceduri şi consolidează în instituţii regimul politic al unei ţări, prin norme specifice adoptate de organul legiuitor.“ 52 Publicată în Monitorul Oficial nr. 181/18.03.2002. 53 Publicată în Monitorul Oficial nr. 782/7.12.2001. 54 Publicat în Monitorul Oficial nr. 181/18.03.2002. 55 Publicat în Monitorul Oficial nr. 181/18.03.2002. 56 Publicate în Monitorul Oficial nr. 181/18.03.2002. 57 Publicat în Monitorul Oficial nr. 955/2004. 58 Pentru detalii în acest sens a se consulta: Ovidiu Ţinca ”Drept social comunitar. Drept comparat. Legislaţie română”, Editura ”Lumina Lex”, Bucureşti, 2005. 59 Sanda Ghimpu, Al. Ţiclea, Constantin Tufan, op.cit., p. 20; Ioan Ciochină-Barbu – op. cit., p. 28 60 Ion Deleanu, ”Drept constituţional şi instituţii politice. Teoria generală”, Bucureşti, 1991, p. 11.
  13. 13. Într-o altă definiţie61 ,dreptul constituţional reprezintă „acea ramură a dreptului unitar formată din normele juridice care reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării statale a puterii.“ Poziţia de „ramură principală“ în sistemul de drept românesc a dreptului constituţional este dată de importanţa relaţiilor sociale reglementate, relaţii sociale cu caracter fundamental cum sunt valorile social-politice şi economice. Constituţia ţării – cel mai important izvor de drept – prevede, în art. 34, ocrotirea sănătăţii, în art. 41 protecţia socială a muncii etc. Toate acestea sunt drepturi fundamentale ridicate la rang de principii. Aceste drepturi fac obiectul de studiu al dreptului securităţii sociale. Dacă normele constituţionale numai consacră aceste drepturi fundamentale, dreptul securităţii sociale le dezvoltă stabilind modul de organizare a aplicării acestor drepturi în practică, instituţiile statului chemate la aplicarea lor, drepturile şi obligaţiile subiectelor raporturilor juridice ale securităţii sociale etc. 3. Dreptul administrativ şi dreptul securităţii sociale Dreptul administrativ a fost definit62 ca fiind „ramura dreptului public care reglementează concret sau cu valoare de principiu relaţiile sociale din sfera administraţiei publice, precum şi pe cele de natură conflictuală dintre autorităţile publice sau structuri private, investite cu autoritate publică, pe de o parte, şi cei vătămaţi în drepturile lor prin actele administrative ale acestor autorităţi, pe de altă parte.“ Interferenţa dreptului administrativ cu cea a dreptului securităţii sociale se realizează pe mai multe planuri. În primul rând, cel puţin o categorie a subiecţilor raportului juridic de securitate socială o constituie instituţiile publice şi alte persoane juridice de a căror organizare şi competenţă se ocupă dreptul administrativ. Astfel, potrivit art. 3 alin. 1, coroborat cu art. 39 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în baza acestui act normativ a luat fiinţă Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale care „este o instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică şi gestionează sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale“, iar potrivit art. 140 alin. 2, „Preşedintele CNPAS este numit de primul-ministru…“ O serie de acte normative, în al doilea rând, sunt emise de organe ale administraţiei publice (Ordonanţe şi hotărâri de Guvern, Ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor, Norme metodologice de aplicare a unor acte normative) şi constituie în acelaşi rând izvoare ale dreptului securităţii sociale. Ambele ramuri de drept au principii fundamentale şi metode de studiu proprii. 4. Dreptul securităţii sociale şi dreptul muncii În tratarea acestei corelaţii dintre cele două ramuri de drept trebuie să plecăm de la realitatea deja consacrată şi unanim recunoscută63 că dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale sunt două ramuri desprinse dintr-un trunchi unic“64 care, în timp, ca urmare a dezvoltării relaţiilor sociale specifice reglementate şi-au dezvoltat metode proprii de lucru şi au adoptat principii specifice fiecăreia dintre ele. După cum este deja cunoscut, „dreptul securităţii sociale este format din ansamblul normelor de drept public care reglementează raporturile juridice de asigurări sociale şi pe cele de asistenţă socială.“65 În general, asigurările sociale se referă la dreptul la pensie, alocaţia de sprijin, indemnizaţia de şomaj, ajutorul de deces, indemnizaţiile de maternitate, prestaţiile familiale, asigurarea de sănătate etc. Unele din aceste drepturi se desprind din calitatea de angajat, altele sunt derivate din raporturile conexe cu cele de muncă şi o mare parte din acestea sunt stabilite prin lege, care nu au nici o legătură cu raporturile de muncă. În categoria drepturilor de asigurări sociale se impun a fi cuprinse şi unele prestaţii privind veteranii şi invalizii de război, precum şi văduvele şi orfanii acestora, foştii deţinuţi politici, eroilor martiri, urmaşilor şi răniţilor din timpul Revoluţiei din decembrie 1989 etc.; ultimele două categorii de beneficiari ai prestaţiilor de asigurări sociale fiind relativ noi. În ceea ce priveşte asistenţa socială, aceasta presupune acordarea unor drepturi băneşti unor categorii de persoane cu venituri mici – ajutorul social, servicii de asistenţă socială (cantine de ajutor social), ajutoarele şi alocaţiile pentru persoane cu disabilităţi etc. Întrucât aceste raporturi juridice se nasc prin voinţa legiuitorului (ex. lege) şi nu prin voinţa subiecţilor, iar metoda de reglementare a dreptului securităţii sociale este una directă, prin acte normative, această ramură aparţine exclusiv dreptului public.66 „Dreptul securităţii sociale se află în corelaţie cu dreptul muncii, în primul rând datorită faptului că unele drepturi de asigurări sociale – indemnizaţiile şi concediile pentru incapacitate de muncă, de maternitate etc., sunt grefate pe calitatea de salariat, tot astfel pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă, precum şi ajutorul de şomaj se acordă avându-se în vedere activitatea salarială desfăşurată.“67 61 Ioan Muraru, ”Drept constituţional şi instituţii politice”, Editura „Actami“, Bucureşti, 1997, p. 196. 62 Antonie Iorgovan, ”Tratat de drept administrativ”, vol. I, Editura „Nemira“, Bucureşti, 1996, p. 128. 63 Gheorghe Brehoi, op. cit., p. 17; Ion Traian Ştefănescu, ”Dreptul muncii”, Editura „Lumina Lex“, Bucureşti, 1997, pp. 32-34; Alexandru Athanasiu, ”Dreptul securităţii sociale”, Editura „Actami“, Bucureşti, 1995, p. 24; Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 10; Ioan Ciochină-Barbu - op. cit., p. 30-31. 64 Valer Dorneanu, Gheorghe Bădica, ”Dreptul muncii”, Editura „Lumina Lex“, Bucureşti, 2002, p. 94. 65 Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 10, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 12. 66 Ibidem, p. 22; Ioan Traian Ştefănescu, ”Tratat elementar de dreptul muncii”, Editura „Lumina Lex“, Bucureşti, 1999, pp. 30-41. 67 Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., p. 23.
  14. 14. La aceste susţineri trebuie să avem în vedere şi nuanţările date de noile reglementări în materie (Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale cu privire la „vârsta standard de pensionare“, „stagiul minim de cotizare“; Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă; Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii). Trebuie să remarcăm faptul că şi în planul izvoarelor interne de drept, cât şi în cele internaţionale, acestea, de regulă, sunt comune celor două ramuri de drept. 5. Dreptul financiar şi dreptul securităţii sociale „Dreptul financiar este acea ramură a sistemului de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice, instituite de statul nostru, care reglementează relaţiile sociale ce iau naştere în procesul constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor de dezvoltare (acumulare) şi a fondului de consum social în vederea satisfacerii intereselor generale ale societăţii.“68 Raporturile juridice de asigurări sociale de stat se nasc între stat şi instituţiile, întreprinderile, societăţile comerciale şi celelalte persoane juridice, întreprinderile mici şi mijlocii, asociaţiile cu scop lucrativ, precum şi cu persoanele fizice şi alte subiecte de drept ai căror salariaţi sau angajaţi sunt cuprinşi în sistemele de asigurări sociale ca beneficiari ai pensiilor, indemnizaţiilor şi ajutoarelor băneşti acordate în cadrul acestor asigurări în legătură cu plata unei contribuţii de asigurări sociale (Legea nr. 19/2000, Legea nr. 76/2002 şi Legea nr. 95/2006). Asemenea raporturi juridice de asigurări sociale apar şi între stat şi beneficiarii de asigurări în legătură cu plata drepturilor băneşti cuvenite acestora pentru cazuri de boală, accident de muncă, maternitate, ajutor social etc. De asemenea, nu trebuie scăpat din vedere faptul că prestaţiile de asistenţă socială stabilite prin actele normative în vigoare (alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală, reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2003, drepturile speciale acordate persoanelor cu disabilităţi, plata încălzirii pe timpul iernii, unele gratuităţi pentru transport local sau interurban etc.) sunt suportate în totalitate de la bugetul de stat. 6. Dreptul familiei şi dreptul securităţii sociale Aşa după cum este definit dreptul familiei în literatura de specialitate69 , această ramură de drept „reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile personale, nepatrimoniale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi întăririi familiei.“ Corelaţia dintre cele două ramuri de drept se regăseşte în reglementările juridice specifice dreptului securităţii sociale, reglementări prin care prestaţiile de asigurări sociale şi de asistenţă socială se fac şi în funcţie de cel puţin calitatea unuia dintre subiecţii raporturilor juridice respective – adică aceea de membru de familie, gradul de rudenie, veniturile acestuia etc. Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, „au dreptul la pensie de urmaş copiii şi soţul supravieţuitor….“ (art. 65-75). Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă stipulează că beneficiari ai prevederilor acestei legi sunt persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă dacă „la încetarea concediului plătit pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, în condiţiile legii, nu a mai fost posibilă reluarea activităţii din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului.“ (art. 16 lit. a şi lit. h). Prevederi cu un conţinut asemănător se regăsesc şi în Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat – de ajutorul social beneficiază numai familiile având un anumit plafon al veniturilor nete lunare – (art. 4). Demn de remarcat este şi faptul că acest act normativ dă şi o definiţie a conceptului de familie, precizând că prin familie se înţelege comuniunea dintre soţ, soţie şi copiii lor minori care au un domiciliu comun. Fac parte din familie şi copiii necăsătoriţi care au domiciliul comun cu al părinţilor şi care urmează cursurile de zi ale învăţământului superior; până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani. Familie în sensul dispoziţiilor acestui act normativ înseamnă şi persoana necăsătorită care domiciliază împreună cu copilul său. Prin termenul de copil, potrivit aceluiaşi act normativ, se înţelege atât copiii proveniţi din căsătoria soţilor, copiii unuia din soţi, copiii adoptaţi, cât şi copiii încredinţaţi potrivit legii unuia sau ambilor soţi (art. 2). În acelaşi sens mai pot fi enumerate Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2003; Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap70 . 7. Dreptul securităţii sociale şi dreptul comercial Dreptul comercial este „acea ramură a ştiinţei dreptului care reglementează raporturile ce se stabilesc în activitatea comercială internă între persoane fizice şi juridice aflate în poziţii de egalitate şi având calitatea de comercianţi.“71 68 Paul C. Olcescu, Toader Toma, ”Tratat de drept financiar şi fiscal”, Editura „Contes“, Iaşi, 2000, p. 33. 69 Ion P. Filipescu, ”Tratat de dreptul familiei”, ediţia a V-a revizuită şi completată, Editura „All Beck“, Bucureşti, 2000, p. 6. 70 Publicată în Monitorul Oficial nr. 1006/2006, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 187/2007, apelată cu completări prin Legea nr. 275/2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 700/2007). 71 Gheorghe Beleiu, ”Dreptul civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”, ediţie revăzută şi adăugită, casa de editură şi presă „Şansa“, Bucureşti, 1995, p. 37.
  15. 15. Conexiunile acestei ramuri de drept cu dreptul securităţii sociale o putem găsi, printre altele, în următoarele situaţii: - comercianţii în calitate de „angajatori“ au obligaţia de a plăti contribuţia de asigurări sociale, potrivit prevederilor art. 18 lit. b şi c din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. De asemenea, potrivit prevederilor art. 5 pct. IV, lit. a-b şi d din Legea nr. 19/2000, asociaţii sunt asiguraţi prin efectul legii, ca şi asociatul unic, asociaţii, comanditarii sau acţionarii, administratorii sau managerii etc; - potrivit art. 26 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, angajatorii (care, aşa după cum s-a văzut, pot fi şi „comercianţi“) care au angajaţi asiguraţi din categoriile prevăzute în art. 19 din lege, au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj în cotă de 5% asupra fondului total de salarii brute lunare. De asemenea, potrivit art. 27 din acelaşi act normativ, angajatorii au obligaţia de a reţine şi de a vira lunar contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Toate aceste prevederi cât şi altele care vor fi prezentate în alte capitole reglementează raporturi juridice de dreptul securităţii sociale în care cel puţin unul din subiecţi are calitatea de „comerciant“ în sensul definit mai sus. 8. Dreptul securităţii sociale şi dreptul penal şi dreptul procesual penal Dreptul penal a fost definit în literatura de specialitate ca fiind „acea ramură a sistemului de drept cu privire la totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea infracţiunilor sub sancţiuni specifice, denumite pedepse, a acţiunilor sau inacţiunilor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepselor persoanelor care le făptuiesc.“72 Într-o definiţie mai largă, dreptul procesual penal este acea ramură de drept care cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează activitatea de judecare a cauzelor penale şi de executare a pedepselor. Interferenţa dintre cele trei ramuri de drept rezultă cu deosebire din prevederile exprese cuprinse în noile acte normative ce reglementează raporturile juridice de securitate socială. Astfel, după ce în art. 145 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se arată că „încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz“, iar art. 142 şi art. 146 prevăd două infracţiuni specifice. Dispoziţii cu caracter relativ asemănător întâlnim şi în cazul Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Potrivit art. 110 din acest act normativ, încălcarea prevederilor legii atrage, pe lângă alte forme de răspunderi, şi pe cea penală, iar art. 111 şi 112 incriminează faptele de sustragere de la obligaţiile privind plata asigurărilor de şomaj, cât şi nevirarea contribuţiilor asigurărilor de şomaj. În aceleaşi acte normative citate mai sus sunt prevăzute expres şi regulile procedurale. 9. Dreptul civil,dreptul procesual civil şi dreptul securităţii sociale Dreptul civil a fost definit a fiind „acea ramură care reglementează raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică.“73 De la început trebuie remarcat faptul că interferenţa dreptului civil cu dreptul securităţii sociale se realizează pe multiple planuri şi aceasta este cauzată de originea dreptului securităţii sociale şi anume de la dreptul civil prin dreptul muncii la dreptul securităţii sociale. Atât în dreptul civil, cât şi în dreptul muncii şi în dreptul securităţii sociale sunt reglementate raporturi juridice de regulă patrimoniale, între persoane fizice şi juridice, care, în unele situaţii, au la bază un contract (ex. art. 5 alin. 2 din Legea nr. 19/2000; art. 20 şi 21 din Legea nr. 76/2002). Statutul subiectelor raporturilor juridice de dreptul securităţii sociale este definit prin dreptul civil. De remarcat ca o deosebire între dreptul civil şi cel al dreptului securităţii sociale este aceea că, de regulă, în dreptul securităţii sociale sunt dominante normele imperative, pe când în dreptul civil majoritare sunt normele dispozitive. Dreptul procesual civil a fost definit mai concis în literatura juridică de specialitate ca fiind „totalitatea normelor juridice care reglementează modul de desfăşurare a activităţii judiciare în scopul soluţionării litigiilor civile.“74 Dreptul securităţii sociale, în situaţia unor litigii având ca obiect încălcarea şi nesocotirea dreptului de asigurări sociale şi de asistenţă socială, apelează la principiile fundamentale ale dreptului procesual civil – publicitatea, oralitatea, contradictorialitatea. Astfel, potrivit art. 119 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul de asigurări pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, „litigiile rezultate ca urmare a aplicării prezentei legi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente potrivit legii“. Prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se instituie o jurisdicţie a asigurărilor sociale (art. 154-159). Interferenţa dintre această jurisdicţie specială şi dreptul de procedură civilă este redată de dispoziţiile art. 158 din acest act normativ potrivit cu care „Prevederile prezentei legi referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale se 72 Constantin Bulai, ”Drept penal român. Partea generală”, vol. I, Casa de editură şi presă „Şansa“, Bucureşti, 1992, p. 7. 73 Gheorghe Beleiu, ”Dreptul civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil”, Ediţie revizuită şi adăugită Casa de editură şi presă ”Şansa”, Bucureşti, 1995, p.37. 74 Ioan Leş, ”Principii şi instituţii de drept procesual civil”, vol. I, Editura „Lumina Lex“, Bucureşti, 1998, p. 24.
  16. 16. completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.“75 75 Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial nr. 259/1997, a fost abrogată succesiv prin Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial nr. 872/2005; Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial nr. 827/2005 şi Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial nr. 826/2005.
  17. 17. CURSUL Nr. 9(suport) SISTEMUL PUBLIC DE PENSII. FONDURILE DE PENSII ADMINISTRATE PRIVAT. PENSIA FACULTATIVĂ Secţiunea I-a Sistemul public de pensii 1. Necesitatea elaborării unui nou sistem public de pensii Noua reglementare privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale - Legea nr. 19/200076 - reprezintă una din cele mai importante legi menite să asigure realizarea unei reforme reale în materie. Necesitatea unei astfel de reforme a reieşit din cerinţa punerii de acord a întregului sistem de asigurări sociale cu noile realităţi din ţara noastră, realităţi cărora vechile reglementări (Legea 3/1977 cu modificările şi completările ulterioare) nu mai erau capabile să le facă faţă. Reforma are în vedere ca sistemul să devină atotcuprinzător sub aspectul persoanelor care urmează a se asigura în mod obligatoriu şi să răspundă noilor condiţii pe care economia de piaţă le generează, inclusiv restrângerea sectorului de stat şi dezvoltarea celui privat. 2. Principiile sistemului public77 Potrivit art. 2 din Legea 19/2000 cu modificările ulterioare, sistemul public se organizează şi funcţionează având ca principii de bază: - principiul unicităţii – potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept. - principiul egalităţii – asigură tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. - principiul solidarităţii sociale – conform căruia participanţii la sistemul public îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege. - principiul obligativităţii – în conformitate cu care persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor. - principiul contributivităţii – conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite. - principiul repartiţiei – pe baza căruia fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public, conform legii. - principiul autonomiei – are în vedere administrarea de sine stătătoare a sistemului public conform legii. - indexarea pensiilor – este un mecanism economico-financiar ce se aplică periodic sistemului public ca urmare a procesului inflaţionist din economia românească cauzat de liberalizarea preţurilor. Această se realizează prin acordarea unor procente graduale la pensiile curente sau aflate în plată la data indexării. 3. Coordonarea sistemului public de pensii Instituţiile abilitate pentru coordonarea sistemului public de pensii şi alte drepturi sociale sunt cele înfiinţate potrivit art. 3 din Legea 19/2000. Potrivit prevederilor acestui articol în baza legii s-a înfiinţat Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, denumită, în continuare, prescurtat, C.N.P.A.S. În subordinea C.N.P.A.S. s-au înfiinţat şi funcţionează case judeţene de pensii în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, precum şi Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, denumite case teritoriale de pensii. În funcţie de numărul, complexitatea şi structura asiguraţiilor, C.N.P.A.S. poate înfiinţa case locale de pensii, care funcţionează sub conducerea şi controlul caselor judeţene de pensii şi, respectiv, a Casei de pensii a municipiului Bucureşti. 4. Beneficiarii sistemului public de pensii A. Asiguraţii În sistemul public sunt asigurate persoanele fizice denumite de lege „asiguraţi“. Aceştia pot fi cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România, conform legii. Obligaţia asiguraţilor este aceea de a plăti contribuţiile de asigurări sociale, corelate cu dreptul de a beneficia de prestaţiile de asigurări sociale. 76 Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 140/1.04.2000 şi rectificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2000 (publicată în Monitorul Oficial nr. 183/27.04.2000), a mai fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 294/2000, (publicată în Monitorul Oficial nr. 707/30.12.2000) prin Legea 338/2002 privind aprobarea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (publicată în Monitorul Oficial nr. 446/25.06.2002), Ordonanţa de urgenţă nr. 9/2003 pentru modificarea şi completarea Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (publicată în Monitorul Oficial nr. 167/17.03.2003), Legea nr. 250/2007 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (publicată în Monitorul Oficial nr. 486/2007); Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale (publicată în Monitorul Oficial nr. 671/2007). 77 În acest sens a se vedea şi Ioan Ciochină-Barbu, ”Pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale”, Editura ”PIM”, Iaşi, 2003, pp. 13-15; Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, ”Dreptul securităţii sociale”, Editura „Global Lex“, Bucureşti, 2003, pp. 36-40; Ioan Ciochină-Barbu ”Dreptul securităţii sociale. Specializarea administraţie publică”, Editura ”Junimea”, Iaşi, 2006, p. 40 şi urm.
  18. 18. a) Prin efectul legii78 , în sistemul public sunt asigurate obligatoriu următoarele categorii de persoane: I. persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă şi funcţionarii publici; II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la punctul I; III. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumiţi, în continuare, „şomeri“; IV. persoanele care se află în una din situaţiile următoare79 : a) asociat unic, asociaţi comanditari sau acţionari; b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management; c) membri ai asociaţiilor familiale; d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; e) persoane angajate în instituţii internaţionale dacă nu sunt asiguraţii acestora; f) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale. V. persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic, echivalente cu cel puţin 3 salarii medii brute şi care se regăsesc în două sau mai multe situaţii prevăzute la punctul IV; b) Asigurarea facultativă în sistemul public de pensii se poate face în condiţiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 19/200080 . Potrivit acestei reglementări se pot asigura în sistemul public, pe bază de „contract de asigurare socială“ în condiţiile Legii 19/2000, modificată, persoanele care se regăsesc în situaţiile prevăzute la alin. (1) – şi care doresc să îşi completeze venitul asigurat, precum şi alte persoane care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute în alin. (1). Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată, sau, după caz, mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau reşedinţa persoanei interesate. Contractul de asigurare socială se încheie în formă scrisă şi produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii. În ceea ce priveşte persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV şi V care au cel puţin vârsta de 18 ani sunt obligate să se asigure pe baza declaraţiei de asigurări (s.n.) care se depune în termen de 30 de zile de la data încadrării în situaţia respectivă la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţă. Venitul lunar asigurat este cel stabilit prin declaraţia de asigurare. Sunt exceptate de la obligativitatea depunerii declaraţiei de asigurare persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV şi V dacă beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de Legea nr. 19/2000 sau dacă se regăsesc în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I, II şi III (art. 61 din Legea nr. 19/2000)81 . B. Asiguratorii a) Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea 19/2000 sunt asigurători, persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin 1, pct. I şi II, denumiţi, în continuare, angajatori, precum şi instituţiile care efectuează plata drepturilor de şomaj pentru şomerii prevăzuţi la art. 5 alin 1, pct. III. b) Obligaţiile asiguratorilor: Potrivit art. 6 alin 1 din Legea 19/2000, modificată şi completată, asiguratorii au obligaţia să depună în fiecare lună, la termenul stabilit de C.N.P.A.S., declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.82 c) Prestaţiile de asigurări sociale În sistemul public prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venituri de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor asigurate, ca urmare a bătrâneţii, invalidităţii sau decesului, toate acestea din urmă constituind riscurile asigurate. Prestaţiile de asigurări sociale se acordă sub formă de: pensii, ajutoare şi alte tipuri de prestaţii prevăzute de lege, corelativ cu plata contribuţiei de asigurări sociale. 78 Art. 5 din Legea 19/2000 a fost modificat prin art. I.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003 pentru modificarea şi completarea Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (publicată în Monitorul Oficial nr. 167/17.03.2003). În redactarea art. 5 modificat ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 de modificare şi completare a Legii 19/2000 aprobată, modificată şi completată prin Legea 338/2002 (publicată în Monitorul Oficial nr. 446/25.06.2002), enumerarea categoriilor de asiguraţi prin efectul legii continuă cu literele f, g, h şi i în care sunt cuprinşi: - proprietarii şi/sau arendaşii de suprafeţe agricole şi forestiere; - persoanele care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul forestier; - membrii asociaţiilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură; - persoanele care desfăşoară activităţi în unităţile de cult recunoscute potrivit legii şi care nu au încheiat contract individual de muncă. Apreciem că formularea de la lit. f este mult mai cuprinzătoare, în noua reglementare evitându-se orice interpretare restrictivă ce s-ar fi putut da în situaţiile prezentate în art. 5 pct. IV din vechea formulare. 79 Pct. IV al art. 5 din Legea nr. 19/2000, a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 250/2007. 80 Modificat prin art. I din Legea nr. 250/2007 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007. 81 Art. 61 din Legea nr. 19/2000 a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale. 82 Această prevedere a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000.
  19. 19. d) Stagiul de cotizare este alcătuit din perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale în sistemul public din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte. Cât priveşte modul de constituire a stagiului de cotizare legiuitorul a precizat că în sistemul public „stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator şi asigurat, sau, după caz, s-a datorat şi s-a plătit de către asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. IV şi V şi alin. (2). De asemenea, mai constituie stagiu de cotizare şi perioadele în care anterior intrării în vigoare a legii 19/2000 o persoană s-a aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 3883 .” Potrivit prevederilor art. 38 alin. 1, „În sistemul public se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive denumite perioade asimilate în care asiguratul: a) a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale, cu excepţia celor prevăzute la art. 40 lit. a-c şi e (adică de pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială şi pensia de urmaş); b) a urmat cursurile la zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor, respectiv, cu condiţia absolvirii acestora; c) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat“84 Constituie, de asemenea, stagiu de cotizare şi timpul util la pensie realizat de agricultori, în condiţiile reglementate de Legea nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cel realizat anterior apariţiei Legii nr. 80/199285 . Stagiul minim de cotizare este perioada de cotizare minimă care permite asiguratului care a împlinit vârsta să solicite înscrierea la pensie pentru limită de vârstă. 5. Contribuţia de asigurări sociale 1. Noţiunea de contribuţii de asigurări sociale Contribuţiile de asigurări sociale reprezintă cote procentuale din veniturile realizate de asiguraţi şi asiguratori care sunt plătite de aceştia lunar la bugetul asigurărilor sociale de stat administrat de C.N.P.A.S. în vederea acoperirii riscurilor asigurate. 2. Categorii de contribuabili Potrivit art. 18 alin. 1 din Legea 19/200086 cu modificările ulterioare, în sistemul public sunt contribuabili, după caz: a) asiguraţii care datorează contribuţii individuale deasigurări sociale; b) angajatorii; c) persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. II, asimilate angajatorului în condiţiile prezentei legi; d) Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Formare Profesională care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj; e) persoanele prevăzute la art. 5 alin. (2), care încheie contract de asigurare. Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă normale, deosebite sau speciale. Contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. I şi II se reţine integral din veniturile care constituie, conform art. 23 alin. (1), baza de calcul şi/sau, după caz, din cuantumul indemnizaţiei de asigurări sociale de sănătate. Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul asiguraţiilor o constituie: a) venitul brut realizat lunar, în situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. I şi II. b)venitullunarasigurat,înscrisîndeclaraţiasaucontractul deasigurare socială,încazulasiguraţilorprevăzuţilaart.5alin.(1)pct.IV şi Vşialin.(2). c) salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical, cu excepţia cazurilor de accident de muncă sau boală profesională. 3. Cazurile în care nu se datorează contribuţia de asigurări sociale87 Acestea sunt prevăzute în mod expres de art. 26 din Legea 19/200088 cu modificările ulterioare. 83 Art. 38 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a fost modificat prin Legea 338/31.05.2002 care a aprobat, modificat şi completat O.U.G. nr. 49/2001 de modificare a Legii 19/2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 446/25.06.2002. 84 Deşi serviciul militar obligatoriu a fost desfiinţat de la 1.01.2007 potrivit Legii nr. 395 (publicată în Monitorul Oficial nr. 1155/2005) el continuă să fie reglementat printr-o serie de acte normative cum sunt: Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare (publicată în Monitorul Oficial nr. 990/2006) care reglementează menţinerea contractelor de muncă ale salariaţilor chemaţi pentru îndeplinirea serviciului militar în termen ori pentru concentrare; Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari (publicată în Monitorul Oficial nr. 868/2006) care reglementează raportul de muncă sau de servicii ale salariaţilor care au semnat contracte ca rezervist voluntar cu unităţi militare. 85 Legea 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 37/9.02.1994, a fost abrogată prin dispoziţiile art. 198 din Legea 19/2000, modificată şi completată ulterior. 86 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003. 87 Ioan Ciochină-Barbu, op. cit., pp. 33-34; Costel Gâlcă, op. cit., pp. 70-84; Alexandru Ţiclea, Constantin Tufan, op. cit., pp. 59-61. 88 Conţinutul art. 26 din Legea 19/2000 a fost redat aşa cum a fost modificat prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale.

×