57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului

- 1 -
NOTA INTRODUCTIVĂ
Teoria generală a statului şi dreptului este o disciplină introductivă,
fundamentală, de sinteză în jurisprudenţă. Ea are o importanţă primordială în
pregătirea juriştilor de calificare superioară.
Teoria generală a statului şi dreptului:
1) Este o ştiinţă introductivă, deoarece ne cunoaştem cu noţiunile, categoriile,
principiile, conceptele iniţiale al ştiinţei juridice în ansamblu, ajutându-ne astfel să
studiem ştiinţele juridice de ramură.
De aici, rezultă ca fără cunoaşterea teoriei statului şi dreptului este imposibilă
cunoaşterea ştiinţelor juridice de ramură.
2)Teoria statului şi dreptului este o ştiinţă generală în sistemul ştiinţelor
juridice de ramură, deoarece ea cercetează problemele comune pentru aceste ştiinţe.
3)Teoria statului şi dreptului se prezintă ca o ştiinţă de orientare metodologică,
deoarece ea elaborează teze teoretice cardinale ce ne orientează la soluţionarea
problemelor în ştiinţele juridice de ramură.
Studiind disciplina în cauză, studentul trebuie să însuşescă anumite cunoştinţe,
să-şi formeze unele deprinderi, să opereze cu noţiuni, categorii, principii, legităţi
privind astfel de fenomene sociale şi politice specifice, precum sunt statul şi dreptul.
Studentul va conştientiza arta de a face analiza unor doctrine şi teorii privind statul şi
democraţia de azi, statului de drept, suveranităţii şi independenţei Republicii
Moldova, elementele normei juridice, etc. Predarea disciplinii Teoria generală a
statului şi dreptului se va afectua în plan comparativ- juridic, cu utilizarea
procedeelor logice (analiza, sinteza, inducţia, deducţia, analogia, definirea,
clasificarea ş.a.).
Manualul reese din diversitatea metodelor şi principiilor didactice oportune la
temele respective.
Generated by Foxit PDF Creator © Foxit Software
http://www.foxitsoftware.com For evaluation only.
$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$
$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$$
www.tgds11.wordpress.com Sit specializat
In memoria profesorului Gheorghe Guzun

- 2 -
Teoria statului şi dreptului cuprinde partea conceptuală (filozofică) prin care
ştiinţa juridică judecă, explică şi modifică realizarea juridico-statală. Conchidem, că
necesitatea teoriei statului şi dreptului este solicitată atât de necesităţile teoretice, cît
şi de cele practice, iar scopul teoriei statului şi dreptului este de a îmbogăţi şi
intensifica cunoaşterea teoretică şi practică a statului şi dreptului.
Dr.,conferenţiar Guzun Gheorghe

- 3 -
PLANUL
TEMA 1 . CARACTEISTICA GENERALĂ A TEORIEI STATULUI ŞI
DREPTULUI
1.Teoria statului şi dreptului ca un sistem al cunoştinţelor generalizate despre stat şi
drept.
2.Obiectul de studiu al teoriei generale a statului şi dreptului. Definiţia teoriei statului
şi dreptului.
3.Metoda teoriei statului şi dreptului
4.Locul şi rolul teoriei generale a statului şi dreptului în sistemul ştiinţelor juridice.
5.Practica-criteriul principal al veridicităţii teoriei generale a statului şi dreptului.
6.Sistemul cursului de teorie generală a statului şi dreptului.
7.Manuale şi materiale didactice la cursul de teorie generală a statului şi dreptului.
TEMA 2 . ORIGINEA STATULUI ŞI DREPTULUI
1. Caracterizarea puterii obşteşti şi normele de comportare în organizarea socială
prestatală.
2. Premizele economice sociale de apariţie a statului. Apariţia statului.
Elementele,particularităţile statului.
3. Originea şi apariţia dreptului. Semnele lui.
4. Analiza succintă a teoriilor despre aparişia statului şi dreptului(tehnologica,
rasiala,patriarhala,contractuala, a violenţei, psihologică ş.a.)

- 4 -
TEMA 3 . NOŢIUNEA FUNDAMENTALĂ DESPRE STAT
1. Noţiunea statului şi puterii de stat. Semnele specifice ale statului. Definiţia
generală a statului.
2. Esenţa, scopul, sarcinile şi funcţiile statului
3. Mecanismul (aparatul ) statului.
4. Formele statului (de guvernămînt, a orînduirii de stat, regimul de stat (politic).
TEMA 4 . NOŢIUNI DE BAZĂ DE DREPT
1. Reglementarea normativă.
2. Esenţa dreptului. Semnele lui specifice.
Difiniţia generală a dreptului.
3. Dreptul şi statul. Corelaţia dintre stat şi drept.
4. Izvoarele(formele) dreptului şi felurile lor.
Legile şi actele normative juridice subordonate legii.
5. Funcţiile dreptului.
6. Tipul istoric de drept.
7. Dreptul şi normele juridice. Normele juridice şi relaţiile (raporturile) juridice.
Dreptul subiectiv şi obiectiv. Drepturile şi obligaţiunile subiective juridice
8. Faptele juridice şi felurile lor.
9. Dreptul şi conştiinţa juridică.
10. Cultura juridică
11. Dreptul, legalitatea, ordinea de drept şi ordinea publică.
12. Sistemul dreptului. Ramura şi instituţia de drept. Sistemul juridic.

- 5 -
TEMA 5 . STATUL ŞI DREPTUL MODERN
1. Apariţa statului şi dreptului modern.
2. Baza economică, socială , esenţa ,sarcinile, şi funcţiile de bază al statului
modern.
3. Mecanismul statului modern.
4. Formele statului modern. Democraţia modernă.
5. Esenţa şi principiile de bază ale dreptului modern.
6. Formele (izvoarele dreptului modern).
7. Deosebirea sistemului juridico-germanic de sistemul juridic anglo-saxon
T E M A 6. UNELE DOCTRINE ŞI TEORII CONTEMPORANE PRIVIND
STATUL ŞI DEMOCRATIA
1. Caracterizarea generala a unor doctrine contemporane cu privire la stat,
(doctrina statului, bunăstării generale, doctrinei tehnocratică, doctrinei fascistă,
doctrinei satului de drept, doctrina marxist-leninistă ş.a )
2. Analiza succintă a unor doctrine şi teorii referitoare la democraţie ( teoria
democraţiei pluralistice, teoria grupurilor de presiune, aşa zisă democraţie
socialistă de tip superior ş.a ) .
TEMA 7. STATUL, DREPTL SOCIALIST(PRIN PRISMA ZILEI DE AZI)
1. Importanţa studierii problemei statului şi dreptului socialist.
2. Doctrina marxist-leninistă despre dictatura proletariatului.
3. Evoluţia democrat socialist după 1917.
4. Dreptul în regimul totalitar sovietic(independent).

- 6 -
TEMA 8. NORMA JURIDICĂ
1. Noţiunea normelor sociale.
2. Caracteristicile normelor juridice.
3. Structura normei juridice.
4. Structura tehnico - legislativă a normei juridice.
TEMA 9. SISTEMUL JURIDIC AL SOCIETĂŢII
1. Noţiunea sistemului juridic al societăţii
2. Discuţii terminologice: „sistemul juridic”, „sistemul dreptului”, „sistemul
juridic”, etc.
TEMA 10. INTERPRETAREA DREPTULUI
I. Noţiunea interpretării dreptului
II. Necesitatea interpretării dreptului.
3. Felurile interpretării dreptului

- 7 -
TEMA 1. CARACTERISTICA GENERALĂ A TEORIEI STATULUI ŞI
DREPTULUI
PLAN:
1.Teoria statului şi dreptului ca un sistem al cunoştinţelor generalizate despre
stat şi drept.
2.Obiectul de studiu al teoriei generale a statului şi dreptului. Definiţia teoriei
statului şi dreptului.
4.Locul şi rolul teoriei generale a statului şi dreptului în sistemul ştiinţelor
juridice.
5.Practica-criteriul principal al veridicităţii teoriei generale a statului şi
dreptului.
6.Sistemul cursului de teorie generală a statului şi dreptului.
7.Manuale şi materiale didactice la cursul de teorie generală a statului şi
dreptului.
1.Teoria statului şi dreptului ca un sistem al cunoştinţelor generalizate despre
stat şi drept.
Ce înseamnă noţiunea?
Noţiunea – o formă a gîndirii (un termen), care exprimă semnele esenţiale ale
obiectului, fenomenului, procesului.
Categorii - acestea sunt noţiuni mai largi, cele mai largi noţiuni.
Teoria - exprimare concentrată a practicii sociale.
Teoria statului şi dreptului - exprimarea concentrată a practicii juridico-
statale.

- 8 -
Ştiinţa – un sistem de cunoştinţe despre natură, societate şi gîndire.
Aceste cunoştinţe sunt obţinute prin metoda corespunzătoare şi sînt exprimate
în noţiuni, cotegorii, principii (idei fundamentale) şi concepte (concepţii). Există un
sistem al ştiinţelor. Sistemul ştiinţelor se clasifică, adica se împarte în:
1.Ştiinţe ale naturii;
2.Ştiinţe despre societate;
3.Ştiinţe despre gîndire;
Ştiinţele sociale, adică ştiinţele despre societate (istoria, filozofia) urmăresc
scopul de a cunoaşte legităţile (legile) generale ale existenţei şi dezvoltării societăţii,
de a studia formele istorice de organizare socială şi modalităţile specifice de
manifestare a diverselor componente ale realităţii socioumane (politice, juridice etc).
Legalităţile generale au anumite trăsături ce le deosebesc de legile naturii în primul
rînd prin aceea, ca legităţile dezvoltării sociale se manifestă în însăşi ativitatea
oamenilor înzestraţi cu conştiinţă. Teoria generală a statului şi dreptului se referă la
ştiinţele sociale. Ea studiază astfel de fenomene sociale ca statul şi dreptul care apar
în societate şi se dezvoltă în legătură cu dezvoltarea societăţii umane. Din ştiinţele
sociale face parte nu numai Teoria generală a statului şi dreptului, dar toate ştiinţle
despre stat şi drept. Acestea ne propun un întreg sistem de cunoştinţe despre stat şi
drept. Este vorba de un şir de discipline ştiinţifice care în majoritatea cazurilor se
referă la ştiinţele speciale şi sînt consacrate numai anumitor laturi (aspecte) ale
activităţii statului sau sînt consacrate ramurilor de drept. Putem numi ştiinţa dreptului
constituţional, civil, penal, administrativ, financiar, familial, de muncă. Este
important să subliniem, că conţinutul lor este legat în fond de realizarea sarcinilor
practice - asigurarea însuşirii legilor, arată cum trebuie ele aplicate corect, contribuie
la formarea deprindelor alcătuirii diferitelor documente juridice: contracte, hotărîri,
decizii ale judecătoriilor ş.a.
Denumirea corectă a obiectului de studiu. Noi vom studia teoria generală a
statului şi dreptului. De ce?
1.Fiindcă vom studia anume teoria generală a statului şi dreptului în general
(sclavagist, feudal, burghez, socialist).

- 9 -
2.Fiindcă ea studiază legităţile generale, sau cele mai generale trăsături ale
3.Ea este teoria generală pentru toate celelalte ştiinţe juridice de ramură.
Ce este statul ?
Statul – o organizaţie politică, un instrument (formă) a organizării şi dirjării cu
societatea. Statul este organizarea puterii politice, este instrument al organizării şi
dirijării (conducerii) cu societatea .
Ce este dreptul ?
Dreptul - sistemul regulilor (normelor) generale de comportare, ce expimă
voinţa de stat şi serveşte ca regulator al relaţiilor sociale.
Statul şi dreptul sînt nu numai fenomene politice deosebite, dar şi fenomene
sociale deosebite, strîns legate între ele. Ele apar, funcţionează şi se dezvoltă,
interacţionează recipoc. Teoria generală a statului şi dreptului este sistemul
cunoştinţelor generalizate despre stat şi drept. Ea este o ştiinţă socială ce reprezintă
în sine un sistem de cunoştinţe teoretice depre stat şi drept.
Ce reprezintă legităţile ?
Legităţile sînt legături:
1. Permanente (stabile)
2. Esenţiale
3. Proprii lăuntric obiectului, fenomenului dat
4. Ce se repetă şi
5. exprimă esenţa obiectelor fenomenelor, proceselor date.

- 10 -
Iată de ce în teorie se studiază mai ales originea, esenţa statului şi dreptului,
legătura lor cu baza economică şi cu alte fenomene sociale, semnele lor specifice,
fundamentale, dezvoltarea, tipurile istorice, formele şi funcţiile lor.
Teoria statului şi dreptului examinează statul şi dreptul ca părţi ale
suprastructurii asupra bazei economice.
Ce este suprastructura şi baza economică ?
Baza economică - totalitatea relaţiilor de producţie şi consumului, adică a
relaţiilordin sfera de producţie a schimbului şi repartiţiei ce formează structura
economică a societăţii.
Suprastructura - totalitatea ideilor, conceptelor (părerilor), relaţiilor
ideologice şi instituţiilor ce le corespund. Suprastructura apare în baza unei anumite
baze economice, este strîns legată de ea, şi influenţează poziti asupra ei. Ea se
compune din: religie, idiologie, ştiinţă, stat şi drept. Suprastructura juridică a
societăţii se compune din totalitatea fenomenelor juridice. Suprastructura politică din
stat şi organele lui (instituţiile lui). Teoria statului şi dreptului studiază statul şi
dreptul- în unitatea şi interacţiunea lor (în acţiunea lor reciprocă unul asupra altuia).
Statul şi dreptil sînt instrumente ale organizării şi conducerii cu societatea.
2. Obiectul de studiu al teoriei generale a statului şi dreptului. Definiţia teoriei
Ce studiază această ştiinţă?
Astfel, întrebarea despre obiectul de studiu (de cercetare) al ştiinţei este
întrebarea aceea ce studiază această ştiinţă. Spre deosebire de ştiinţele speciale
juridice, teoria generală a statului şi dreptului este ştiinţă generalizatoare. Ea este
orientată spre studierea statului şi dreptului în întregime, spre stabilirea celor mai
generale semne (trăsături) ale lor. Teoria generalizează experienţa juridico-statală a

- 11 -
reglementării vieţii societăţii pe parcursul dezvoltării ei (spre exemplu sec.XVIII
î.e.n. – yiua de azi). Astfel, teoria generală a statului şi dreptului nu studiază toate
aspectele activităţii statului, toate normele juridice concrete, practica aplicării lor.
Această sarcină este soluţionată de întregul sistem al ştiinţei despre stat şi drept.
Obiectul de cercetare al teoriei a statului şi dreptului sunt legităile de bază ale
statului şi dreptului, esenţa statului şi dreptului, rolul şi dezvoltarea lor.
DEFINIŢIA TEORIEI GENERALE A STATULUI ŞI DREPTULUI
I.Teoria generală a statului şi dreptului este un sistem de cunoştinţe generalizate
despre stat şi drept;
II. Despre legalităţile de bază ale statului şi dreptului (apariţia, dezvoltarea,
funcţionare, esenţa, rolul lor în societate).
În ce mod trebuie studiat statul şi dreptul ?
Metoda – calea spre adevăr, modul de cercetare a obiectelor, proceselor,
fenomenelor.
METODOLOGIA - ştiinţa despre metodele ştiinţifice de cercetare (a statului şi
dreptului).
1. Metoda istorică - statul şi dreptul se studiază în evoluţia lor istorică, atît
esenţialul cît şi neesenţialul şi dezvoltarea în ansamblul a statului şi dreptului,
începînd cu sec. 18 î.e.n. şi pînă azi.
2.Metoda logică – constă în studierea statului şi dreptului cu ajutorul
categoriilor, legilor logice. Metoda logică este o metodă universală de studiere
a)”INDUCŢIA”-de la particular la general.

- 12 -
b)”DEDUCŢIA”-de la general la particular
c)”ANALIZA” –descompunerea convenţională întregului în părţi şi studierea
lor.
d)”SINTEZA”-sintetizăm convenţional, unim elementele într-un întreg şi îl
studiem
e)”ANALOGIA”-asemănăm cu ceva.
3. Metoda comparativă - se stabilesc semnele comune distinctive ale
fenomenelor, obiectelor, proceselor. Este vorba despre compararea unei legi vechi cu
una nouă. Dr. comparat - se compară.
4. Metoda sociologică - fenomenele juridico- statale se studiază în legătură cu
viaţa societăţii (ancheta sociologică, interviu, chestionar).
5. Metoda experimentală - se aplică cu precădere în ştiinţele naturii. Metoda
experimentală se aplică şi în jurisprudenţă.
6. Metoda statistică - pe baza cifrelor constatăm sporirea sau micşorarea
criminalităţii.
4.Locul şi rolul teoriei generale a statului şi dreptului în sistemul ştiinţelor
juridice.
Menţionăm, ca teoria statului şi dreptului este strîns legată de ştiinţele juridice
de ramură. Legătură este reciprocă, bilaterală.
Sistemul ştiinţelor juridice se compune din:
1.Teoria generală a statului şi dreptului.
2.Ştiinţele juridico- istorice
3.Ştiinţele juridice de ramură
4.Ştiinţele ajutătoare

- 13 -
2)Ştiinţele juridico-istorice cercetează statul şi dreptul dintr-o anumită ţară
(ex. Istoria statului şi dreptului R.M.) sau dezvoltarea generală a fenomenelor
juridico-statale (ştiinţa despre stat şi drept scoate la iveală existenţa unor legităţi ale
apariţiei sau dispariţiei unor forme de stat şi drept. În numărul ştiinţei istorice intră
istoria doctrinelor politico-juridice (legităţi ce se referă la dezvoltarea gîndirii juridice
şi politice).
3) Ştiinţele juridice de ramură - studiază fenomene juridice particulare şi
anume ramurile al dreptului(ştiinţa dreptului constituţional, administrativ, civil,
penal).
4) Ştiinţele ajutătoare – strâns legate de ştiinţele juridice: criminalistica,
medicina legală, logica judiciară, statistica juridică. Ele ajută la cunoaşterea
fenomenelor juridico-statale, la aplicarea corectă a normelor de drept. Faţă de
ştiinţele juridice de ramură, teoriea statului şi dreptului se prezintă ca o ştiinţă
generalizatoare, deoarece ea elaborează noţiuni, categori, principii, concepte,
concluzii, recomandări, propuneri pentru toate ştiinţele juridice.
Teoria generală a statului şi dreptului:
1)Este o ştiinţă întroductivă, deoarece ne cunoaştem cu noţiunile, categoriile,
principiile, conceptele iniţiale al şiinţei juridice în ansamblu, ajutîndu-ne astfel să
studiem ştiinţele juridice de ramuă.
De aici, rezultă ca fără cunoaşterea teoriei statului şi dreptului este imposibilă
cunoaşterea ştiinţelor juridice de ramură.
2) Teoria statului şi dreptului este numită sociologia dreptului, filosofia
statului şi dreptului, enciclopedia juridică, alfabetul ştiinţei juridice.
3) Teoria statului şi dreptului este o ştiinţă generală în sistemul ştiinţelor
juridice de ramură, deoarece ea cercetază problemele comune. (Ex. tipurile statului şi
dreptului, interpretarea actelor normative, realizarea dreptului, funcţiile statului şi
dreptului, mecanizmul reglementării juridice ş.a.).

- 14 -
4)Teoria statului şi dreptului se prezintă ca o ştiinţă de orientare metodologică,
deoarece ea elaborează teze teoretice cardinale ce ne orienteză la soluţionarea
problemelor în ştiinţele juridice de ramură (esenţa statului, dreptului). Teoria statului
şi dreptului cuprinde partea conceptuală (filozofică) prin care ştiinţa juridică judecă,
explică şi modifică realizarea juridico-statală. Coinchidem, că necesitatea teoriei
statului şi dreptului este solicitată atăt de necesităţile teoretice, cît şi de cele practice,
iar scopul teoriei statului şi dreptului este de a îmbogăţi şi intensifica cunoaşterea
teoretică şi practică a statului şi dreptului.
De rănd cu aceasta, teoria statului şi dreptului porneşte de la ajunsurile
ştiinţelor juridice de ramură, de la materialul faptic acumulat de acesta, de la
generalizările lor (ex. conceptul normei juridice înstruneşte trăsăturile particulare ale
tuturor normelor de drept). Deci, legătura teoriei statului şi dreptului cu ştiinţele
juridice de ramură este reciprocă, bilaterală.
5) Teoria statului şi dreptului- o ştiinţă de sinteză (generalizatoare).
Toate ştiinţele ce studiază statul şi dreptul constituie jurisprudenţa, care mai
înseamnă (practica juridică).
 Jurisprudenţa-toate ştiinţele despre stat şi drept;
 Jurisprudenţa - practica judiciară (al doilea sens).
5. Practica - criteriul principal al veridicităţii teoriei generale a statului şi
dreptului.
Statul şi dreptul trebuie studiate în legătură cu practica vieţii sociale, adică in
legătură cu practica juridico-statală. Se are în vedere studierea activităţii diferitelor
organe de stat (primării, preturi, prefecturi) adică structura şi activitatea statului,
organizarea şi activitatea organelor de stat, activitatea de aplicare şi ocrotire a
normelor de drept. Statul şi dreptul se studiază în legătură cu practica emiterii,
acţiunii eficiente a normelor juridice ce are o importanţă primordială în procesul
cunoaşterii statului şi dreptului (ex. studierea dosarelor penale concrete ne ajută să
cunoaştem mai profound normele juridice în genere şi, mai ales, cele ale dreptului

- 15 -
penal). Practica determină scopurile studierii statului şi dreptului. Studierea statului şi
dreptului este cerută de necesităţile practicii, urmăreşte scopul de a-i ajuta ei. Practica
serveşte drept criteriu principal al veridicităţii concluziilor ştiinţifice, deoarece
justeţea lor se verifică în viaţă (ex. se adoptă nişte legi parcă echitabile, însă
aplicîndu-le în practică înţelegem că nu sînt drepte, sunt imperefecte). Studierea
practicii juridico-statale ajută să ne concentrăm atenţia asupra proceselor lăuntrice ale
statului şi dreptului (esenţa, rolul legislaţiei).
6. Sistemul cursului de teorie generală a statului şi dreptului.
Sistemul cursului teoriei statului şi dreptului reprezintă ordinea în care se
studiază materia de studiu, adică distribuirea ei pe teme. Temele sînt distribuite
astfel: răspunsul îl găsim în programa, manuale, materiale didactice, bibliografia la
cursul de teorie a statului şi dreptului.
7. Manuale şi materiale didactice la cursul de teorie generală a statului şi
dreptului.
Vezi bibliografia la teoria statului şi dreptului.
TEMA 2. ORIGINEA STATULUI ŞI DREPTULUI
5. Caracterizarea puterii obşteşti şi normele de comportare în organizarea
socială prestatală.
6. Premizele economice sociale de apariţie a statului. Apariţia statului.
Elementele, particularităţile statului.
8. Analiza succintă a teoriilor despre aparişia statului şi dreptului (tehnologica,
rasiala, patriarhala, contractuala, a violenţei, psihologică ş.a.)

- 16 -
1. Caracterizarea puterii obşteşti şi normele de comportare în organizarea
socială prestatală.
Cauzele, condiţiile apariţiei statului şi dreptului s-au format în societatea
primitivă şi de aceea se cere făcută caracterizarea acestei societăţi.
Baza economică a societăţii primitive este factorul principal şi determinant în
viaţa ei, în apariţia statului şi dreptului. Baza economică a acestei societăţi se alcătuia
din proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producţie: împărţirea bunurilor
materiale se efectua în mod egal. Proprietatea colectivă asupra mijloacelor de
producţie era determinată de nivelul redus de dezvoltare a forţelor de producţie-
omul, mijloacele de producţie, uneltele. Uneltele de muncă în acea epocă erau
primitive. Productivitatea muncii putea fi joasă: oamenii nu cunoşteau bine realitatea.
Slăbiciunea lor în faţa naturii, condiţiile aspre de viaţă îi impuneau să se unească în
colective şi să muncească împreună (ginţi, triburi). Munca comună în mod inevitabil
conducea la proprietatea comună şi împărţirea produselor în baza egalităţii.
Particularităţile bazei economice a societăţii primitive au determinat structura socială,
viaţa spirituală, specificul puterii sociale şi a normelor sociale. Ginta- celula primară
a societăţii primitive. A apărut în rezultatul evoluţiei îndelungate a societăţii umane.
La începutul omenirii trăiau în turme, sub influienţa muncii ei căpătau “trăsăturile
omului social”. Munca a jucat rolul primordial în crearea ”omului social” şi al gintei.
Apariţia gintei înseamnă un pas înainte în dezvoltarea societăţii. Ea se prezintă ca un
organism social, o asociaţie ce constituie un colectiv de producţie, proprietar al
mijloacelor de producţie, organizator al muncii comune. Proprietatea comună asupra
pămîntului, obiectelor de consum, uneltelor, împărţirea lor egală au condiţionat
dominaţia puterii colective în gintă. Toţi membrii gintei erau oameni liberi, egali
legaţi prin rudenie; relaţiile dintre acestea se bazau pe frăţie, ajutor reciproc, nimeni
nu se bucurau de previlegii.
Pentru gintă, ca celulă primară a organizării sociale este caracteristic:

- 17 -
1. Ginta este o alianţă personală şi nu teritorială, ceea ce înseamnă că ginta nu
depinde de teritoriu. Ea putea să se mute dintr-un loc în altul, dar ea se păstra ca
organizaţie.
2. În gintă există autoadministrarea socială, lipsea puterea publică politică, iar
puterea socială(publică) purta un caracter “părintesc” şi se baza pe autoritate,
respect şi tradiţie.
Exponentul puterii era întrega gintă (societatea). Puterea nu era separată de
societate, ci coincidea cu ea, aparţinea ei. Cele mai importante întrebări ale vieţii
societăţii: producţia, războiul, ritualurile religioase, rezvoltarea litigiilor între anumite
persoane şi altele se soluţionau de adunarea tuturor membrelor mature ai ginţii
(femei, bărbaţi)- adunarea populară. Adunarea populară apărută odată cu ginta era
puterea supremă. Pentru conducerea nemijlocită cu afacerile gintei adunarea
poporului alegea căpitenia (stareişina) şi comandantul oastei, care nu avea
precumpăniri materiale, muncea de rînd cu ceilalţi membri ai ginţii şi se bucurau de
autoritatea morală (şi nu politică). Aceste persoane puteau fi înlocuite de adunare
oricînd. Funcţiile şi le îndeplineau sub controlul ginţei. Hotătîrile adunării populare
erau strict obligatorii pentru toţi şi se concepeau ca exprimare a voinţei comune.
Puterea publică din societatea primitivă era destul de autoritară, capabilă de a
conduce eficient cu ginta. Ea avea posibilitatea de a-i constrînge pe cei ce încalcau
ordinea, însă nu dispunea de organe de specialitate, de constrîngere (poliţie,
jandarmerie). Dacă apărea necesitatea soluţionării chestiunilor legate de încălcare a
obiceiurilor, regulilor morale, religioase (şi tradare), apoi cu aceasta se ocupa
adunarea populară, adică întreaga gintă. Ea scoate hotărîrea despre pedeapsă:
- Punerea în vedere;
- Dojana;
- Mustrarea;
- Alungarea din gintă.
Legăturile cu alte ginţi au contribuit la formarea de uniuni de ginţi, care a
fost denumită “fratarie” în Grecia “curie” în Roma. Cîteva fratarii în măsura
dezvoltării societăţii se uneau în triburi. Au existat şi uniuni de tribri. În “fratarii”

- 18 -
organizarea puterii se asemăna cu cea din gintă. În trib puterea socială se înfăptuia de
consiliul tribului în care intrau reprezentanţii “fratariilor”:
- Capiteniile (şeful tribului, preoţii);
- Comandanţii de oşti;
- Slujitorii cultelor (sacerdoţii).
Pentru gintă sînt caracteristice unitatea, colaborarea şi ajutorul reciproc. Ginta
este o organizaţie unică în care nu sînt interese lăuntrice, antagoniste. În gintă toate
problemele se rezolvă relative uşor. Toate acestea ne permit să vorbim ca această
putere reprezintă o autoconducere, o democraţie primitivă.
Concluzie:
1. Ginta ca celula primitivă a soietăţii a fost o organizaţie universală,
caracteristică pentru toate popoarele.
2. Pe treptele timpului ale epocii primitive a existat matriarhatul- rudenia se
socotea exlusiv pe linia mamei, deoarece în condiţiile căsătoriei în grup,
nimeni nu putea să-l ştie pe tatăl său. La această treaptă, cât şi mai târziu
femeia ocupa o situaţie dominantă în economie. Munca ei (culegerea fructelor,
prigătirea bucatelor, prelucrarea pământului cu ajutorul sapaligii), era pe atunci
un izvor cu mult mai efficient al existenţei decât munca bărbatului –vânător. În
cazul gintei matriarhale există diviziunea naturală a muncii – (grupuri de
bărbaţi, femei, bătrâni, copii se ocupau cu diferite feluri ale activităţii de
muncă). Treptat se îngustează cercul legăturilor de căsătorie, se formează
familia în perechi, ce reprezintă o alianţă nestabilă a căsătoriţilor, cu libertatea
divorţului din ambele părţi. Averea personală a membrilor gintei decedaţi era
moştenită de gintă.
Normele sociale din societatea primitivă.
În societatea primitivă existau anumite reguli de comportare a oamenilor, adică
normele sociale. La aceasta se referă obiceiurile – ce au jucat un rol important în
reglementarea producţiei, relaţiilor familiale şi a altor relaţii sociale.

- 19 -
Obiceiurile erau reguli de comportare ce s-au format istoriceşte şi au intrat în
viaţa socităţii în rezultatul aplicării de mai multe ori pe parcursul unei perioade de
timp. Obiceiurile erau legate de normele moralei primitive_ de precripţiile
religioase. Se contopea cu ele. De aici denumirea de mononormă. Un colorit
religios purtau ritualurile. Existau diferite interziceri – tabu (oprelişti). Toate
acestea serveau serveau ca regulator al relaţiilor sociale.
Particularităţile obiceiului din societatea primitivă:
1. Obiceiurile exprimau interesele şi voinţa întregii ginţi, porneau de la gintă, de
la trib.
2. Obiceiurile reglementau comportarea oamenilor uniţi pe baza colaborării,
ajutorului reciproc.
3. Acţionau (funcţionau) obiceiurile în puterea obişnuinţei, iar în caz de
necesitate, executarea lor se asigura de întreaga gintă.
Drepturile şi oblgaiunile se contopeau: oamenii procedau astfel deoarece
aceasta era dictată de obişnuinţă. Exemple de obicei:
- obiceiul egalităţii tuturor membrilor gintei;
- obiceiul moştenirii în folosul gintei;
- răzbunarea prin sânge.
Dreptul era privit ca oblgaiunea, iar oblgaiunea – ca drept. Şi drept şi
oblgaiune era răzbunarea prin sânge, munca colectivă, vânătoarea.
2.Premizele economice, sociale de apariţie a statului. Apariţia statului.
Elementele, particularităţile statului.
Cauzele – dezvoltarea logică de neocolit (inevitabilă) a economiei comunei
primitive. Economia comunei primitive progresa pe masura perfecţionării uneltelor
de muncă. Pentru dezvoltarea economică o importanţă primordială a avut diviziunea
socială a muncii:
1. Prima mare diviziune socială a muncii - de la agricultură s-a separate vităritul.
2. A doua mare diviziune socială a muncii - separarea meşteşugului de la
agricultură. Cea de-a doua diviziune socială a muncii a dus cu sine o nouă

- 20 -
împărţire a societăţiiîn în categorii sociale: deosebire dintre bogaţi şi săraci apare
odată cu deosebirea dintre robi şi liberi.
Dezvoltarea agriculturii, vităritul, meşteşugul, ca ramuri aparte a dus la o mai
mare acumulare a surplusului de produse. A apărut producţia pentru schimb,
producţia de mărfuri, iar odată cu ea comerţul, ce se ducea nu numai în interiorul
tribului (cea de a treia mare diviziune socială a muncii).
3. Apare a treia mare diviziune socială a muncii – comerţul. Astfel, apare o nouă
categorie socială, ce nu se ocupă cu producţia, dar numai cu schimbul produselor -
negustorii. Divizarea muncii şi perfecţionarea uneltelor de muncă au sporit
considerabil productivitatea muncii. A apărut surplusul de produse. În noile
condiţii economice o singură familie, un singur om putea nu numai să se asigure
cu mijloace pentru existenţă, dar şi să creieze un surplus. Apariţia surplusului de
produse a fost momentul – cheie, ce, nu în ultima analiză, a dus la prăbuşirea
organizării economice şi sociale a comunei primitive. Surplusul de produse le-a
creat anumitor familii, căpetenii gintei şi tribului, conducătorilor militari
posibilitatea de a concentra în mânile sale unetele de muncă, rezervele de mărfuri,
iar mai tîrziu şi sectoare de pământ. Aceasta s-a realizat în procesul schimbului
surplusul de produse. Ce a atras după sine inegalitatea de avere în gintă, în
interiorul ei. Aşa a apărut proprietatea privată.
Premizele sociale – societatea s-a scindat în oameni bogaţi şi săraci, ginta şi
tribul se scindează în oameni liberi - stăpânitori de robi şi robi. La popoarele ce nu
au cunoasut realităţile de producţie sclavagistă, descompunerea societăţii
primitive a cauzat apariţia societăţii feudale (aristocraţia funciară) şi tărani
dependenţi (şerbi). Deci în rezultatul descompunerii comunei primitive apare
robia sau în unele tări şerbia, creşte numărul robilor pe baza transformării
prizonierilor de război şi a oamenilor liberi ce nu pot achita datoriile, în robi. Are
loc trecerea de la ginta matriarhală la cea patriarhala. În cadrul ei se formează
familia patriarhala. Trecerea la patriarhat are cauzele sale sociale şi economice
(dezvoltarea agriculturii, vităritul meşteşugăritul, comerţul, succesiune averei de
copii – rolul hotărâtor al barbaţilor în economie). Patriarhatul a contribuit la

- 21 -
apariţia comunelor săteşti (O.S.). Comunele săteşti se alcătuiau din familii
înrudite şi aveau la bază 2 feluri de proprietate:
- privată (locul pentru casă, grădină, lotul arabil)
- colectivă (păşunile, pădurile, iazurile) – sunt folosite de întreaga comună
sătească.
Următoarea formă de organizare socială, prin care trece comuna primitivă în
procesul descompunerii sale (perioada imediat premergătoare apariţiei statului) –
“democraţia militară” (în unele ţări “ierarhia militară”).
Democraţia militară – perioada de istorie, când democraţia primitivă se
transformă în democraţia militară. Această formă a puterii poporului includea:
- comandantul militar;
- consiliul comandantul militar;
- adunarea populară.
Războaiele au devenit fenomene bişnuite ale vieţii populare. Războaiele,
jafurile au concentrat mai multe bogăţii în mîine unor capi de familie din numărul
cărora apare aristocraţia gentilică – de trib, comandantul militar capătă mai multe
drepturi exepţionale (prerogative), iar puterea lui se transmite prin moştenire.
Astfel, se pune fundamentul puterii regelui (monarhului). Aşa dar, dezvoltarea
economică, apariţia proprietăţii private au condus la schimbări esenţiale în structura
şi organizarea socială a comunei primitive, la o diferenţiere a intereselor sociale a
diferitor categorii (grupuri sociale). Apar contradicţii sociale, ce pot fi soluţionate
numai prin victoria forţelor şi formelor noi de organizare statală a societăii. De acum
organizaţia gentilică de trib nu mai era comodă pentru a organiza şi a conduce
societatea: ea a devenit neputencioasă în faţa contradicţiilor din societate. Rolul ei
este preluat de stat.
Apariţia proprietăţii private, a categoriilor sociale cu o diferenţiere a intereselor
lor a fost o necesitate istorică, economică, socială, politică, un progres social.
Apariţia statului este, de asemenea, o necesitate istorică, economică, socială, politică
de neocolit. Statul are menirea să ţină conflictele sociale în limitele ordinii, să asigure
dominaţia unui grup de proprietari ai principalelor mijloace de producţie asupra

- 22 -
majorităţii poporului (statul feudal, sclavagist), la etapa contemporană - a
deţinătorilor puterii de stat, ce reprezintă interesele majorităţii populaţiei (statul
modern). Deci de rînd cu dezvoltarea economică, apariţia proprietăţii private, cu
scindarea societăţii în grupuri sociale cu interese antagoniste, cu trecerea de la
societatea primitivă la cea sclavagistă are loc şi modificarea tipului puterii – puterea
obştească, ce se înlocuieşte cu puterea de stat (politică) concentrată în mîinele
sclavagiştilor şi în unele triburi a feudalilor. Procesul de apariţie a statului în diferite
condiţii istorice a avut particularităţile sale specifice.
Formele de bază a apariţiei statului:
1. forma ateniană (Atena, Grecia)
2. forma romană (Roma)
3. forma de apariţie a statului la germanii antici.
1. Apariţia statului în Atena, reprezintă forma pură (clasică). Aici statul apare
nemijlocit din contradicţiile sociale (dintre grupurile sociale) ce s-au dezvoltat în
interiorul societăţii gentilice, fără influenţa cărorva factori interni sau externi.
Apariţia statului sclavagist atenian este un exemplu tipic de apariţie a statului (fără
amstec – extern, fără alţi catalizatori interni, adică odată cu scindarea societăţii în
categorii sociale şi lupta dintre ele).
2. Apariţia statului în Roma, a vut loc ca şi la atenieni, însă acest proces a fost
urgentat de lupta plebeilor şi patricienilor.
Aşa dar, particularităţile apariţiei statului la romani constau în aceea că acest
proces a fost grăbit de lupta plebeilor împotriva aristocraţiei gentilice romane -
patricienilor.
Plebeii – oameni personal liberi din populaţia teritoriilor cotropite (supuse), dar
care se aflau în afara cetăţilor romane şi nu făceau parte din populaţia romană. Ei
aveau proprietate funciară, plăteau impozite, satisfăceau serviciul militar, dar nu
ocupau posturi în aparatul de stat.
Patricienii – oameni previligiaţi.

- 23 -
3. Germanii antici au cucerit teritorii imense şi din Imperiul Roman. Germanii antici
nu aveau statalitate şi acest fapt – cucerirea, a grăbit procesul de scindare a societăţii
în grupuri sociale cu interese diferite, de apariţie a statului. Astfel, cuceririle au
accelerat acest proces. Triburile germane se aflau în faza orînduirii gentilice şi nu
puteau să conducă cu ajutorul organizaţiei gentilice cu provinciile ocupate. Se cerea
un aparat special de conducere şi constrângere (în locul statului roman sclavagist –
statul feudal). Statul la germanii antici apare nu ca stat sclavagist, dar ca stat feudal
timpuriu. Aceasta e particularitatea specifică a apariţiei statului la germanii antici. Ea
a fost condiionată de faptulcă în Imperiul Roman robia s-a învechit din punct de
vedere economic. Aici au apărut şi se consolidau relaţiile feudale de proprietate, pe
când triburile germane se aflau în situaţia descompunerii relaţiilor de producere
gentilice şi diferenţierii sociale.
Concluzia: Însă care nu ar fi specificul apariţiei statului la diferite popoare,
în toate cazurile el apare în ultima analiză sub influenţa dezvoltării economice, ca
rezultat al descintralizării societăţii primitive şi apariţiei societăţii cu grupuri
sociale antagonistice şi luptei lor pentru putere.
Elementele – din ce se compune sau care sunt părţile întregului. Ceterchi şi
Craiovan definesc statul: 1) o putere organizată, 2) asupra unei populaţii, 3) pe un
anumit teritoriu.
În definiţie sunt menţionate toate cele 3 elemente constituitive ale statului:
1) puterea organizată, 2) populaţia, 3) teritoriu, care sunt obligatorii pentru
existenţa unui stat.
Alţi autori vorbesc numai despre semnele, trăsurile statului. Semnele statului
sunt criterii ce ne permit a deosebi statutul de organele puterii sociale din comuna
primitivă, statul ca organizaţie politică de alte organizaţii politice.
La semne se referă:
1) Teritoriul (repartizarea teritorială a populaţiei, a supuşilor statului). Statul îi
uneşte pe oameni nu după semnul rudeniei, dar după locul de trai, pe baza
principiului teritorialităţii.

- 24 -
2) Crearea puterii publice politice, ce nu coincide cu populaţia. Puterea publică
(socială) a existat şi în societatea primitivă, însă acolo ea coincidea nemijlocit cu
societatea, adică era putere publică nepolitică. Puterea publică politică se
înfăptuieşte de detaşamente speciale, ce execută funcţiile specifice de conducere şi
constrîngere (armata, poliţia, jandarmeria).
3) Populaţia - statul nu poate fi conceput fără populaţie. Cetăţenia este apartenenţa
oamenilor unui anumit stat. Deosebim:
1. cetăţeni ai unuim stat concret (România, RM);
2. cetăţeni străini;
3. apatrizi - persoane fără cetăţenie ( în Moldova peste sunt 101 persoane )
4) Impozitele – pentru întreţinerea aparatului de stat ce se dezvoltă, sporeşte
numeric, pe măsura dezvoltării societăţii se înlătură o parte mare de oameni din
producţie, se cer mijloace materiale. Acestea se percep de la populaţie pe calea
impozitelor şi taxelor.
5) Suveranitatea - are 2 aspecte
Aspectul interior şi exterior.
Aspectul interior – nici o altă formă de autoritate nu este superioară puterii de
stat.
Aspectul exterior – constă în raporturile statului cu alte state, adică
independentă, neatîrnarea lui, libertatea statului.
6) Legislaţia (dreptul) ca semn al statului.
7) Azi se vorbeşte mult şi despre simbolurile statului ca semne ale statului (stema,
drapelul).
Odată cu procesul apariţiei statului are loc şi procesul formării dreptului.
Cauzele apariţiei dreptului sunt aceleaşi ca şi la apariţia statului
Cum apare dreptul? Dreptul apare pe 3 căi:

- 25 -
1. pe calea transformării obiceiurilor primitive în normele obiceiului juridic. Pe
măsura descompunerii orînduirii primitive unele obiceiuri care mai înainte
exprimau voinţa intregii ginţi, se schimbă după conţinut. Ele au început să
exprime voinţa unor grupuri sociale. Concomitent cu acesta statul asigură
obiceiurile prin constrîngere, adică a început să le susţină prin puterea sa de
constrîngere.
2. pe calea creării lui ( a dreptului) de către organele de stat. Organele de stat au
început să creeze şi să fixeze norme juridice în diferite acte juridice (legi,
coduri). Cu timpul acest canal devine principala cale de creare a dreptului.
3. pe calea precedentului juridic sau administrativ în crearea normelor juridice.
Un rol esenţial au jucat organele judiciare sau administrative (Anglia, SUA
Canada).
Precedentul juridic - hotărîrile concrete ale organelor judiciare sau
administrative servesc ca model pentru rezolvarea tuturor cazurilor similare pe
viitor:
1. normele de drept apar la o anumită treaptă a dezvoltării societăţii.
2. sunt adoptate sau sancţionate şi asigurate de organele de stat prin
convingere şi constrîngere.
3. normele juridice reglementează cele mai importante relaţii sociale.
4. poartă un character, general-obligatoriu , formal-determinat.
5. sunt un mijloc de impunere a voinţei statului întregii populaţii.
4. Analiza succintă a teoriilor despre aparişia statului şi dreptului (tehnologica,
rasiala, patriarhala, contractuala, a violenţei, psihologică ş.a.)
Există o mulţime de concepţii, teorii, scoli, curente referitoare la apariţia
statului şi dreptului. Noi le vom evidenţia pe principalele:
1. teoria teologică – este una din cele mai vechi teorii ale apariţiei statului şi
dreptului. Exponenţii ei Tomas dAquino, Mariten (sociolog). Ei susţin că

- 26 -
statul şi dreptul sunt produse ale unei forme supranaturale, divine, adică statul
şi dreptul provine de la Dumnezeu.
2. teoria patriarhală – reprezentaţii ei: Aristotel, Mihailovschi, Filmer.
Exponenţii teoriei patriarhale pornesc de la ideea, că statul parvine de la
familie; este rezultatul creşterii, ramificării dezvoltării ei. Filmer afirmă, că
puterea absolută a monarhului este continuarea puterii tatălui în familie.
Puterea monarhului poartă un carcter puternic.
3. teoria de contact ( contractuală) – reprezentanţii ei: Epicur( filosof antic,
Grecia), Hugo Groţius, Benedict Spinosa (Olanda), J. Locke, Hobbs,
Rouseau(France), Peşteli, Radişţev (Rusia). Aceştea examinează puterea de
stat ca rezultat al asocierii oamenilor pe baza înţelegerii receproce benevole,
adică pe baza contractului, deci, părtaşii teoriei admit faptul că au fost
perioade cînd statul nu a existat. Ce a precedat statului? Hoobs spunea, că a
fost un război al oamenilor şi ei au fost nevoiţi să încheie un contract. Apare
statul pentru a menţine pacea. Statul apare pentru a pune capăt nelegiuirilor.
În secolul XVII-XVIII reprezentanţii teoriei contractuale reieşeau din
aceea, că în rezultatul contractului despre crearea statului oamenii au
transmis puterii de stat o parte din drepturile sale naturale şi în schimb
statul şi-a asumat obligaţiunile de a ocroti proprietatea şi securitatea lor.
4. teoria violenţei - exponenţii ei Kauţkii(Rusia), Diuring Eugen(Germania).
Teoria violenţei susţine că puterea de stat apare ca rezultat al acţiunii
factorilor militaro-politice, cuceririi unui trib de către altul.
5. teoria psihologică –la baza ei stau particul. psihice, instinctele. Exponenţii ei:
Tard, Frezer. Cauza apariţiei statului şi dreptului trebuia căutată în psihologia
omului, care este o fiinţă sociabilă şi tinde spre societate. Omul nu poate trăi
izolat de alţi indivizi de felul său, adică izolat de societate. Teoria psihologică
explică provenirea statului şi dreptului prin necesităţile psihice ale omului de
a se supune.
6. teoria organică – juristul elveţian Bliunciuli, Spenser ( Anglia). Ei încearcă
să răspîndească legitităţile dezvoltării organismelor vii asupra dezvoltării

- 27 -
societăţii, adică societatea statul se dezvoltă conform aceloraşi legit. ca şi
organizmelor vii.
7. teoria rasială - statul şi dreptul sunt fenomene inevitabile, dar nu fiecare
popor este în stare să-şi creeze statul şi dreptul său. De aceea naţiunea
capabilă trebuie să ajute altor naţiuni mai puţin capabile în crearea statului şi
dreptului. Nu există naţiuni (popoare) incapabile, incapabil poate fi un individ
luat aparte.
TEMA 3. NOŢIUNEA FUNDAMENTALĂ DESPRE STAT
PLAN:
2. Esenţa, scopul, sarcinile şi funcţiile statului.
3. Mecanismul (aparatul) statului.
4. Formele statului (forma de guvernămînt, a orînduirii de stat), regimul de stat
(politic).
Omul este o fiinţă raţională, psihofizică, ce trăieşte în societate. Personalitatea
este omul ce are în societate o situaţie (statut), autonomă şi în corespundere cu ea
posedă un complex de drepturi, libertăţii şi obligaţiei.
PUTEREA –reprezintă relaţiile ale dominaţiei şi supunerii, cînd voinţa şi
acţiunile unor persoane (guvernanţi) domină asupra voinţei şi acţiunile altor persoane
(guvernate).

- 28 -
SOCIETATEA- o comunitate a oamenilor pe un anumit teritoriu ce se
caracterizează prin unitatea economică, spirituală şi integră al organizării vieţii.
Societatea nu este un conglomerat de oameni, ci este produsul interacţiunii,
colaborării oamenilor. Societatea este un organism complicat. Precum se ştie oricare
societate există în orice societate, organizaţie obştească. În ramura familiei puterea
socială reprezintă un anumit sistem al supunerii oamenilor, gradul organizării
relaţilor sociale ce există în societate.
În societatea cu grupuri sociale, cu interese opuse cea mai importantă varietate
a puterii sociale este puterea politică.
CE ESTE POLITICA?
POLITICA – ştiinţa guvernării statelor. În manualele de POLITOLOGIE,
politica este reprezentată ca fiind ceea ce se referă la stat, la guvernare. Platon (a.a.
427 î.e.n.-344 î.e.n.) afirmă că politica este arta de a-i conduce pe oameni prin
consimţămîntul lor. Homer spunea , că politica este o artă a conducerii cetăţii (stat)
pe timp de pace şi război. Necesitatea puterii politice este determinateă în mod
inevitabil de structura economică şi socială a societăţii. Prin urmare, puterea politică
este rezultatul firesc al dezvoltării bazei economice, structurii economice.
Statul, puterea de stat, puterea politică.
Statul nu poate fi conceput fără puterea de stat. Puterea de stat este o putere
politică, Statul este principala instituţie prin care se exercită puterea de stat, politică.
Nu întîmplător unii autorii ( “Politologiei” (1992), (p.55) susţin, că statul poate fi
definit ca fiind principala instituţie prin care se exercită puterea politică în societate,
în limitele unui anumit teritoriu de către un grup organizat de oameni ce-şi impun
voinţa societăţii privind modul de organizare şi conducere a societăţii.
Puterea de stat şi puterea politică
1. puterea de stat este puterea politică;
2. puterea de stat- o putere organizată;
3. puterea de stat-o putere de comandă;

- 29 -
4. puterea de stat –o putere unică;
5. puterea de stat este suverană;
6. puterea de stat are vocaţia globalităţii (universalităţii), adică de extinde
asupra întregii populaţii, a întregului teritoriu.
STATUL este instrumentul puterii de stat (politice) el este forma de
organizare şi conducere cu societatea .
Semnele specifice ale statului.
1. Statul este o organizare unică politico-teritorială a puterii pe scara integrării
societăţii. El este legat de un anumit teritoriu asupra căruia îşi extinde
puterea sa. Din acest punct de vedere “STAT” şi”ŢARĂ” (noţiunea
politico-geografică) coincid.
2. STATUL este o organizaţie deosebită a puterii publice politice. Puterea
publică politică este semnul determinat al statului. În primul rînd, înseamnă
ca statul este o putere ce nu se contopeşte cu societatea. În al doilea rînd, că
puterea de stat reprezintă întreaga societate în exterior şi interior oficial,
apare ca un organ special de conducere în societate.
3. STATUL este organizarea puterii, baza căreia o constituie un aparat special
de conducere şi constrîngere.
4. STATUL este organizarea puterii ce atribuie prescripţiilor sale un caracter
obligatoriu pentru populaţia întregii ţări.
5. STATUL este organizarea suverană a puterii.
SUVERANITATEA statului este supremaţia statului în interiorul ţării şi
independenţa lui în exterior.
Definiţia generală a statului.

- 30 -
I. STATUL- o organizaţie politico teritorială unică, deosebită, suverană a
puterii, care dispune de un aparat special de conducere şi constrîngere,
capabilă de a face prescripţiile sale obligatorii pentru populaţia întregii
ţări.
II. STATUL- un instrument pentru organizarea şi conducerea societăţii în
serviciul forţelor sociale, politice ce deţin puterea.
Tip istoric de stat (drept) - totalitatea celor mai esenţiale semne caracteristice
statului (sau sistemelor juridice) ale formaţiei social economice unice (sau unei
anumite baze economice sau unei anumite societăţi economice). Tipul statului şi
dreptului sînt noţiuni fundamentale ale teoriei statului şi dreptului. Aceste noţiuni
conţin constituirea concentrată despre semnele esenţiale privind anumite state şi
sisteme juridice. Dacă de exemplu, se afirmă că acest stat se referă la statutul feudal,
apoi se dă informaţia despre cele mai esenţiale semne ale lui. În corespundere cu
noţiunele examinate are loc clasificarea (tipologia), gruparea tuturor statelor şi
sistemelor juridice ce au existat sau există. La baza acestei clasificări se pun cele mai
esenţiale semne ale statului şi dreptului. Momentul hotărîrilor sînt noţiunile de
formaţie social-economice, tipul istoric societăţii bazate pe un anumit mod de
producere sau baza economică. Fiecărui tip istoric de societate îi este caracteristic un
anumit tip de relaţii de producţie (baza economică) şi o suprastructură.
Statul şi dreptul sînt cele mai importante părţi ale suprastructurii (esenţa,
conţinutul lor sînt determinate de baza economică). Fiecărui tip al relaţiilor de
producţie îi corespunde tipul său de stat şi drept. Istoria cunoaşte 4 tipuri de formaţii
social-economice cu diviziune în grupuri sociale, politice (sclavagist, feudal, modern,
socialist), 4 tipuri de bază economică cărora le corespunde şi 4 tipuri de stat şi drept.
Unii autori recunosc numai 2 tipuri de stat şi drept (democratic şi antidemocratic).
Clasificarea statelor:

- 31 -
I. După marxism:
1. state sclavagiste
2. state feudale
3.state burgheze
4. state socialiste
II. State ţărăneşti, industriale, postindustriale.
III. State mici, mijlocii, mari.
IV. După epoci istorice:
1. State antice
2. Statele Evului Mediu
3. State moderne
4. State socialiste
2. Esenţa, scopul, sarcinile şi funcţiile statului.
ESENŢA STATULUI- ale cui interese şi voinţă exprimă.
Ea este elementul principal, determinant în conţinutul activităţii statului.
Scopul statului – rezultatul final spre care tinde societatea, statul. Se spune, că
scopul, statului contemporan democratic este de a promova şi apăra drepturile şi
libertăţile fundamentale ale omului.
- Scopul statului sclavagist – nu corespunde noţiunii date.
- Scopul statului feudal – la fel
- Statul modern – exprimă şi apără interesele generale
- Scopul statului socialist - construcţia socialismului şi comunismului .
Sarcinile statului - probleme pe care statul trebuie să le soluţioneze în
exteriorul şi interiorul său. În exterior: problemele comerciale, economice ale păcii.

- 32 -
Funcţiile statuluiu (”Funcţio”- executare, îndeplinire, competenţă). Funcţiile de
bază sînt direcţiile principale ale activităţii statului ce exprimă esenţa şi menirea
(rolul) lui în societate. Este cunoscut ca statut îşi înfăptuieşte activitatea în cele mai
diferite direcţii. Toate acestea pot fi numite funcţii, dar teoria statului şi dreptului
separă funcţiile de bază –direcţiile principale, ce exprimă esenţa şi menirea lui în
societate (adică cu care întrebări se ocupă statul).
I.Funcţiile statului se împart în:
1.Funcţii de bază, principale;
2.Funcţii secundare (serviciul poştal, gospodăria comună, statistica).
II.Funcţiile statului se pot subîmpărţi:
1.Funcţiile interne (rolul statului în interior, în viaţa internă;
2.Funcţiile externe (rolul statului în exterior).
La funcţiile interne putem referi:
1.Funcţia de înăbuşire a adversarilor de clasă (în trecut) –statele sclavagist şi feudal;
2.Funcţia de menţinere a ordinii publice şi de drept-la orice stat;
3.Funcţia economică la orice stat, unele elemente ale funcţiei date chiar şi la statul
sclavagist;
4.Funcţia de ocrotire a proprietăţii -la orice stat;
5.Funcţia ideologică (în trecut) ––statele sclavagist şi feudal.
La funcţiile externe putem referi:
1.Funcţia de apărare a ţării;
2.Funcţia de apărare a păcii, liniştei proprii ( statului modern şi statului socialist);
3.Funcţia de colaborare economică, socială, culturală, tehnică şi ştiinţifică.
III. Funcţii permanente şi funcţii provizorii (vremelnice).

- 33 -
Statul îşi înfăptuieşte funcţiile sale în anumite forme juridice.
1.Elaborarea şi adoptarea normelor juridice - această formă se manifestă
în emiterea actelor normative, adică, a actelor ce instituie norme juridice, le
modifică, le anulează (abrogă) pe cele vechi.
2.Activitatea de executare a normelor juridice ce constă în măsurile luate
privind executarea normelor juridice (se emit hotărîri, dispoziţii, acte
individuale prin care persoana concretă e numită în post sau i se înmînează
orderul la locuinţă ).
3.Activitatea de ocrotire a normelor juridice (sau mai precis de ocrotire a
relaţiilor sociale): condamnarea , aplicarea pedepselor.
Profesorul Alexeev în “Gosudarstvo i pravo” vorbeşte astfel despre
funcţiile statului . La funcţiile statului el indică doar 2:
1. Funcţiile de organizare-asigurare
2. Funcţiile de ocrotire
3. Mecanismul (aparatul) statului.
MECANISMUL STATULUI - un sistem de organe cu ajutorul cărora se
realizează în practică sarcinile şi funcţiile statului. Mecanismul (aparat, st.) nu este o
simplă totalitate de organe, ci un sistem. Ap. de stat se compune numai din organele
de stat, examinate în unitatea şi interacţiunea lor.
ORGANUL DE STAT este parte a ap. de stat , o instituţie politică cu o
anumită structură, competenţă şi împuterniciri autoritare de stat
4. Formele statului (forma de guvernămînt, a orînduirii de stat), regimul de stat
(politic).
Statele au o anumită formă. Forma statului este examinat în 3 aspecte:
1.forma cîrmuirii (de guvernămînt )

- 34 -
2. structura de stat
3. regimul de stat(politic)
Forma de guvernămînt- organizarea puterii supreme în stat. După forma
cîrmuirii statale se împart în: monarhii şi republici. Semnul dinstinctiv al monarhiei
este concentrarea deplină (totală) sau parţială a puterii supreme în mîinile şefului
unipersonal al statului (faraon, rege, ţar, împărat, şah).
Se deosebesc monarhii:
1.Limitate, în feudalism în Europa (de parlament în Anglia, de statele generale
în Franţa, de Cortese în Spania).
2.Nelimitate (absolute)- toată puterea supremă e concentrată în mîinile şefului
unipersonal al statului. Puterea monarhului se transmite prin moştenire, (el uneori se
alege). E.A. Unite,Malaysia.
Republica -în republică organele supreme ale puterii de stat sînt colegiale şi în
fond elective (se alege preşedintele, parlamentul) ele se aleg de populaţie pe un
termen.
Republici au existat ca:
1.Republici aristocratice (sclavagism şi feudalism);
2.Republici democratice (capitalism, socialism şi sclavagism).
În statele moderne, contemporane republicile au existat şi există ca:
1.Republica parlamentară (puterea executivă aparţine guvernului – India).
2.Republica prezidenţială (puterea executivă aparţine preşedintelui).
Structura de stat ( forma sau orînduirea de stat).
STRUCTURA DE STAT –organizarea administrativ teritorială a puterii. Prin
această noţiune se înţelege componenţa statului şi principiile relaţiilor reciproce
dintre centru şi locuri. După structura de stat avem:
1.State unitare

- 35 -
2.State federative
3.State confederative (nu-s state noi, ci alianţe dintre state).
STATUL UNITAR- este format parcă dintr-o singură bucată. El nu are în
componenţa sa alte state.
State unitare: România, Franţa, Polonoia, Moldova.
STATE FEDERATIVE- Unirea a 2 sau mai multor state (ex. URSS,
Cehoslovacia, Belgia din 1993, Brazilia, SUA, Elveţia, Mexic, R.F. Germană,
Federaţia Rusă, Iugoslavia, India, Australia, Nigeria) . Federaţia este un stat unit
unional, adică suprastat. Statul federativ este subiect al comunităţii internaţionale are
cetăţenia sa, organele proprii ale puterii şi administraţiei de stat, are armată,
constituţie, suveranitate. În prezent există 24 de federaţii.
CONFEDERAŢIA- o alianţă statală formată pentru atingerea scopurilor de stat
(economice, militare, diplomatice). Confederaţie: SUA(1776-1787), Germania(1815-
1867), Elveţia(pînă la 1848).
Confederaţia reprezintă o formaţiune statală provizorie, slabă.
Confederaţiile există comparativ puţin timp. Ele ori se descompun, ori se
transformă în state federative. Ele se formează benevol. Imperiul se crează pe calea
violentă şi se referă la statele compuse. Au existat în sclavagism, în feudalism, în
capitalism.
Regimul de stat (politic)- totalitatea procedeelor, metodelor de înfăptuire a
puterii de stat este regimul de stat. De regimul de stat, trebuie deosebit regimul
politic, care caracterizează viaţa politică a societăţii în ansamblu şi este strîns legat de
sistemul politic al societăţii.
SISTEMUL POLITIC AL SOCIETĂŢII – totalitatea organizaţiilor de stat şi
nestatale care participă la înfăptuirea puterii politice. Statul este nucleul principal al
sistemului politic. În sistemul politic în afară de stat intră: partidele politice, mişcările
social-politice, organizaţiile obşteşti, organizaţiile sindicale, organizaţiile sportive,
organizaţiile religioase, cooperatiste.

- 36 -
Regimul politic e o noţiune mai largă decât regimul de stat. El poate fi inclus
în forma de stat numai parţial, cel de stat – în întregime.
Regimul politic este constituit din ansamblul instituţiilor, metodelor şi
mijloacelor prin care se realizează puterea politică. Se deosebesc 2 tipuri de regim
politic:
- regim democratic
- regim autoritar
REGIMUL DEMOCRATIC - democraţia ca formă de guvernare şi tip de
funcţionare a regimului politic se caracterizează prin:
- puterea aparţine poporului,
- pluralism politic
- se aplică principiul majorităţii, prin libertatea recunoaşterii opoziţiei,
promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ÎN REGIMURILE NEDEMOCRATICE – statul se manifestă ca un organ
dominator. El intervine în toate domeniile vieţii sociale, domină şi dictează totul.
Regimurile nedemocratice nu recunosc pluralismul pololitic, dreptul la opoziţie,
separaţia puterii în stat, ignorează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
TEMA 4. NOŢIUNI DE BAZĂ DE DREPT
P L A N:
2. Esenţa dreptului. Semnele lui specifice. Definiţia generală a dreptului.
4. Izvoarele (formele) dreptului şi felurile lor. Legile şi actele normative juridice
subordonate legii.
6. Tipul istoric de drept.

- 37 -
7. Dreptul şi normele juridice. Normele juridice şi relaţiile (raporturile) juridice.
Dreptul subiectiv şi obiectiv. Drepturile şi obligaţiunile subiective juridice.
15. Cultura juridică
Termenul «regularea» este de provenienţă latină, ce înseamnă a supune, a
regla, a reglementa, a pune la punct, a organiza. Referitor la societate, a regula
înseamnă «a îndrepta pe o anumită cale», «a orienta», «a pune în ordine
comportarea oamenilor», activitatea organizaţiilor obşteşti, a colectivelor de
muncă, a societăţii în ansamblu. Obiect al reglementării normative sînt relaţiile
sociale.
Regularea relaţiilor sociale cu ajutorul normelor sociale. Noţiunea
reglementării normative este întălnită în lucrările sociologilor, psihologilor, în etică,
în literatura juridică, şi în primul rînd, în Teoria statului şi dreptului. Importanţa
acestei noţiuni sporeşte în legătură cu existenţa altei noţiuni înrudite cu ea –
reglementarea juridică.
REGLEMENTAREA JURIDICĂ este o parte a reglementării normative şi
pentru a înţelege profund esenţa reglementării juridice se cere înţeleasă noţiunea -
reglementării normative.
Coraportul dintre reglementările normative şi reglementările juridice.

- 38 -
REGLEMENTĂRILE NORMATIVE – influenţează cu un anumit scop
asupra purtării conştiente, volitive a oamenilor, înfăptuită cu ajutorul normelor
sociale, adică comportării.
Reglementare normativă conduce la coordonarea faptelor oamenilor atît de
necesară societăţii şi fiecărul individ luat aparte. Ea conduce la o anumită orientare
socială a acţiunilor indivizilor, a activităţilor colectivelor, grupelor sociale, societăţii
în ansamblu. Ea a existat în toate societăţile, inclusiv în societatea primitivă.
Noţiunea de reglementare normativă este întîlnită în diferite domenii ale
ştiinţei, ea poartă un caracter obiectiv şi subiectiv.
NORMELE SOCIALE
Reglementare normativă e legată de apariţia şi dezvoltarea normelor sociale.
NORMELE SOCIALE- regului de purtare, în fond, cu caracter general, ce
se răspîndeşte asupra unui grup, colectiv de oameni sau asupra societăţii în
ansamblu.
Normele sociale sunt diferite. Din ele fac parte:
1. obiceiul;
2. normele morale;
3. normele organizaţiei obşteşti (normele corporative);
4. normele de drept;
5. normele religioase;
6. normele politice;
7. normele estetice;
8. normele tehnice;
9. normele sportive, etc.
Normele sociale sînt reguli de purtare social-volitive ce s-au format
istoriceşte . Ele pot fi privite ca metode de purtare, adică arată cum trebuie şă fie
purtarea din punct de vedere al colectivului, grupului social, organizaţiei obşteşti,
societăţii.

- 39 -
1. Normele sociale nu sunt pur şi simplu reguli, deoarece reguli există şi în
formaţiile nesociale, matematică, gramatică, tehnică. Ele sunt reguli cu
caracteristici, în fond, general determinate de baza economică şi regulează purtarea
oamenilor în societate. De aici şi cracteristica lor- ele sunt neconcrete, deoarece ele
nu arată concret cui sunt adresate (abstracţie, imporsonale);
2. Normele sociale prescriu o anumită comportare a oamenilor, stabilesc interziceri,
arată modele de comportare;
3. În unitatea lor normele sociale asigură o influenţă profundă şi multilaterală asupra
relaţiilor sociale.
CLASIFICARE A NORMELOR SOCIALE
I Normele sociale pot fi clasificate după sfera relaţiilor sociale reglementate , prin
urmare, după conţinutul lor: politice, tehnice, economice, religioase, etice, estetice,
sportive, etc.
II După particularităţile regulative normele sociale se împart în 4 varietăţi de bază:
1. normele de drept;
2. normele morale;
3. normele organizaţiilor obşteşti
4. obiceiurile.
NORMELE MORALE - reguli sau principii de purtare cu caracter, în fond,
general privite prin prisma binelui-raiului, dreptăţii-nedreptăţii, lăudabilului-
ruşinosului, dreptului-obligaţiunii ş.a, susţinute de opinia publică, adică asigurate de
societate(prin blamare morală).
OBICEIURILE- reguli de purtare cu caracter, în fond, general ce s-au format
istoriceşte pe parcursul repetării lor de mai multe ori.
NORMELE ORGANIZAŢIILOR OBŞTEŞTI- reguli de purtare ce se
stabilesc de organizaţiile obşteşti şi se extind, în primul rînd, asupra membrilor
organizaţiei obşteşti date. Normele organizaţiilor obşteşti expuse în programul şi

- 40 -
statutul lor se asigură prin influenţa organizaţională (punere în vedere, avertismentul,
mustrare, mustrare aspră, excluderea din rîndul membrilor acestei organizaţii)
2. Esenţa dreptului. Semnele lui specifice. Definiţia generală a dreptului.
Esenţa dreptului înseamnă ale cui interese şi voinţă exprimă dreptul dat (de
lămurit esenţa dreptului sclavagist, feudal, modern, socialist)
SEMNELE SPECIFICE ALE DREPTULUI
1. Dreptul are semne specifice ce îl deosebesc de alte norme sociale ale societăţii.
Semnele specifice ale dreptului care exprimă particularităţile lui ca voinţă,
înălţată la rangul de lege sunt: dreptul e alcătuit din norme, adică reguli de
comportare cu caracter general.
Art.12 din Codul penal al RM ne vorbeşte despre săvîrşirea infracţiunii în stare
de ebrietate (oricine va săvîrşi infracţiunea)
2. Dreptul se constituie din norme ce au un caracter nu numai general, dar
general-obligatoriu, care exprimă voinţa de stat.
Normele de drept se răspîndesc asupra tuturor persoanelor cărora ele le
sunt adresate. Ex. Tinerii ce au atins vîrsta de 18 ani sunt obligaţi să-şi
satisfacă serviciul militar. Excepţie: bolnavii şi cei ce au amînare (nu sunt
obligaţi).
3. Dreptul reprezintă, un sistem de norme. Normele ce formează dreptul sunt
sunt strîns legate între ele. Ele acţionează în unitatea lor, în sistem. Din ele se
formează instituţiile şi ramurile dreptului. În multe cazuri acţiunea unei norme
presupune, cheamă acţiunea altor norme.
4. Dreptul este sistemul normelor formal-determinate.
FORMAL- fixarea consfinţirea normelor de drept în legi sau alte acte
normative-(“de iure” şi “de facto”)
CARACTERUL DETERMINAT- normele de drept arată mai mult sau mai
puţin precis drepturile şi obligaţiile persoanelor sau lipsa lor.

- 41 -
5. Dreptul este instituit sau sancţionat şi garantat de stat, este susţinut de forţa de
constrîngere. Dreptul e garantat de stat, adică dacă normele de drept nu se
execută benevol, statul iau măsuri pentru executarea lor forţată, influenţează
asupra violatorului normelor de drept. Astfel statul asigură caracterul general-
obligatoriu al normelor de drept.
DEFINIŢIA GENERALĂ A DREPTULUI
Dreptul este un sistem de norme generale –obligatorii, formal-
determinate, instituite sau sancţionate şi garantate de stat, care exprimă
voinţa de stat, înălţată la rangul de lege, determinată economic şi apar în
calitate de regulator al relaţiilor sociale.
S-a spus deja, că statul şi dreptul sunt 2 părţi străns legate între ele, ale
suprastructurii, sînt fenomene politice deosebite, deci, pe ele le uneşte politica, un
fenomen social mai larg. Ele au apărut odată, există, funcţionează, se dezvoltă
împreună. Totodată, statul şi dreptul sînt fenomene sociale diferite. Statul reprezintă
organizaţia puterii politice, exprimată în anumite organe de stat. Dreptul este
regulator al relaţiilor sociale şi e alcătuit din norme, din reguli cu caracter general.
Statul şi dreptul se află în interacţiune strînsă, şi satul depinde de drept, şi
dreptul depinde de stat. Dreptul este un instrument necesar în mîinele statului. Statul
nu poate exista fără drept. Cu ajutorul dreptului statul îşi înfăptuieşte funcţiile sale,
impune voinţa sa întregii societăţi. Dreptul este un mijloc de organizare a puterii de
stat (doar Constituţia, alte legi stau la baza formării şi activităţii organelor de drept).
La rîndul său dreptul nu poate exista fără stat, care este capabil să constrîngă
pentru a fi respectate normele juridice.
Normele juridice îşi au începutul de la stat. Statul le concretizează în actele
sale individuale, le asigură prin puterea sa de contrîngere. Dependenţa dreptului de

- 42 -
stat se exprimă şi în formele înfăptuirii funcţiilor statului care crează dreptul, adică
instituie, modifică, anulează normele juridice, atribuie un caracter juridic altor norme
sociale (de exmplu: obiceiurile), concretizează normele juridice în actele individuale
(activitate de executare a dreptului), adoptă măsuri privind asigurarea normelor
juridice (activitatea de ocrotire a normelor juridice).
4. Izvoarele(formele) dreptului şi felurile lor.
Legile şi actele normative juridice subordonate legii.
Termenul “lege” se foloseşte în 2 sensuri, în:
1 Sens îngust;
2 Sens larg.
În sens îngust – actul normativ, adoptat de organul suprem legislativ, într-un
anumit mod, care are mai mare putere juridică şi reglementează cele mai
importante relaţii sociale.
În sens larg – diferite hotărîri a diferitor instituţii obşteşti şi de stat ş, a. – orice
act adoptat de un organ care se situiază mai jos de Parlament. Ele nu trebuie să
contravină regulilor adoptate de Parlament.
IZVORUL DREPTULUI (forma dreptului) majoritatea savanţilor folosesc
termenul “izvorul dreptului”- model oficial de stat de fixare, exprimare şi
existenţă a normelor de drept. Izvor al dreptului este un termen juridic special.
IZVOARELE DREPTULUI
Izvoarele dreptului sunt legate de activitatea statului privind înălţarea voinţei
de stat la rang de lege, ce are 2 varietăţi:
1. elaborarea şi emiterea normelor juridice ;
2. aribuirea puterii juridice altor norme sociale.

- 43 -
De ex. obiceiurilor, normelor organizaţiilor obşteşti. Ceea ce însemnă
aprobarea sau sancţionarea lor. În funcţie de modul înălţării voinţei de stat la rang de
lege se deosebesc 4 izvoare de bază ale dreptului:
1. atele normative juridice- documente normative, ce sunt acte ale activităţii de
creare a dreptului şi conţine norme de drept. (Ex. Legi, acte normative ale
Guvernului, ministerului, departamentului, etc.)
În limitele statului aceste acte se unesc, se sistematizează. Cele mai
importante acte sistematizate sînt codurile. Sistematizarea apare ca codificare şi
incorporare juridică (unii savanţi vorbesc şi de consolidare).
2. Obiceiurile sancţionate –sînt obiceiuri cărora statul le-a atribuit o importanţă
general-obligatorie şi respectarea căror e asigurată prin puterea de constrîngere a
statului.
3. Precedentul juridic- o hotărîre juridică sau administrativă asupra unui dosar
concret, căruia i se atribuie o importanţă general-obligatorie, de care sunt obligate să
se conducă judecătoriile în cazul dosarelor asemănătoare (SUA, Anglia).
4. Contractele normative – sînt o varietate specială a actelor normative (pot fi
incluse în primul izvor de drept). În ele se exprimă voinţa coordonată a cîtorva state
(în dreptul internaţional cînd se formează statul federativ, în dreptul muncii-
contractul colectiv de muncă).
Dreptul după menirea sa socială e un regulator al relaţiilor sociale, chemat să
asigure organizarea, reglementare a vieţii sociale, adică a fi baza vieţii normale a
societăţii. Practic dreptul este un criteriu al purtării legitime sau nelegitime (adică
pe baza normelor juridice stabilim ce e legitim şi ce nu e legitim, de aici funcţia de
apreciere a dreptului).
Definiţia funcţiilor dreptului – menirea socială a dreptului se exprimă în funcţiile
lui, adică în direcţiile de bază ale influenţei juridice.

- 44 -
În procesul influenţei juridice rolul principal în joacă funcţiile regulative, îndreptate
spre influenţa juridică pozitivă, adică spre reglementarea relaţiilor sociale,
întroducerea lor în anumite limite, contribuind la dezvoltarea lor. În acelaşi timp
dreptul în procesul regulării îi este propie şi-o altă funcţie, funcţia de ocrotire a
relaţiilor sociale, la înfăptuirea căruia are loc înlăturarea relaţiilor străine orînduirii
date. Dreptul îndeplineşte două funcţii regulative:
1. fixează relaţiile sociale dominante;
2. asigură dezvoltarea, dinamismul lor.
În corespundere cu aceasta deosebim funcţiile regulative:
a) statică (de fixare);
b) dinamică (de dezvoltare)
Mijlocul juridic principal al infăptuirii funcţiei statice este depunerea
asupra persoanelor a interzicerilor, adică a obligaţiunilor pasive de ase abţine de la
anumite acţiuni (ex. de a nu încălca drepturile proprietarului, autorului);
Funcţia dinamică se realizează prin alte mijloace juridice: persoanele sunt
obligate să săvîrşească acţiuni pozitive, active (ex. plata chiriei, îndeplinirea
obligaţiunilor de serviciu).
A treia funcţie a dreptului este funcţia de ocrotire a normelor de drept (mai
precis a relaţiilor sociale).
Şi a 4 funcţie – funcţia de apreciere a comportării oamenilor în baza normelor
juridice, adică au o comportare legitimă sau nelegitimă.
6. Tip istoric de drept-independent
7. Dreptul şi normele juridice. Normele juridice şi relaţiile (raporturile)
juridice. Dreptul subiectiv şi obiectiv. Drepturile şi obligaţiunile subiective
juridice
NORMA JURIDICĂ - o regulă de comportament a oamenilor cu caracter
general, instituită sau sancţionată şi garantată de stat.

- 45 -
Norma juridică este model, etalon al comportării omului. Norma juridică arată
care drepturi sau obligaţiuni poate sau nu poate avea omul. Ex. Ciobanu e privată de
drepturi părinteşti, dar ea poate schimba apartamentul.
CORELAŢIA DREPTULUI ŞI A NORMELOR JURIDICE
Dreptul este sistemul tuturor normelor juridice. Norma juridică este o parte a
dreptului, deci corelaţia lor e echivalentă cu corelaţia dintre întreg şi parte.
Normele juridice şi relaţiile (raporturile) juridice.
Raportul juridic - în manualul de “Teorie” sub redacţia lui Alexeev 1985 la pag.57 se
accentuează:
“… relaţiile juridice sunt legătura dintre persoane bazate pe normele juridice,
participanţii cărora au drepturi şi obligaţiuni (legături juridice).
Halfina R., Osipovna, Boboş (1992), Ceterchi, Craioval:
Relaţiile juridice –relaţiile sociale reglementate de norme juridice (1961, 74, 98). În
dreptul familiei încheierea căsătoriei – înregistrarea ei.
DREPTUL OBIECTIV ŞI DREPTUL SUBIECTIV
Dreptul obiectiv- 1) reprezintă toate normele juridice sau întregul sistem al
normelor juridice existente într-un stat sau 2) reprezintă toate normele juridice din
legislaţie.
Dreptul subiectiv –reprezintă posibilităţile juridice concrete ale persoanelor
(posibilităţile juridice pe care omul le poate avea sau nu le poate avea). (ex. Elvira
Cârpală are dreptul să schimbe spaţiul locativ )
Unii savanţi văd dreptul subiectului doar în relaţiile juridice (împuterniciri concrete).
Acest fapt nu este precis, deoarece există dreptul constituţional la muncă, învăţătură,
la asigurare la odihnă în afara relaţiilor juridice.
Relaţiile juridice se constituie din drept şi obligaţiuni subiective (conţinutul
lor). Ele se numesc “subiective “, deoarece purtătorii lor sînt subiecte concrete.

- 46 -
Dreptul şi obligaţiile subiectelor concrete din relaţiile juridice se mai numesc
“juridice”, pentru că ele sunt prevăzute în normele de drept. De aici şi numirea de
“drepturi şi obligaţiuni subiective juridice”.
REGLEMENTAREA JURIDICĂ
Funcţionarea şi realizarea drepturilor se manifestă (exprimă) în reglementarea
juridică.
Reglementarea juridică este influenţa realizată cu ajutorul sistemului special
de mijloace juridice asupra relaţiilor sociale (asupra vieţii sociale).
Reglementarea juridică şi influenţa juridică.
Influenţa juridică- o noţiune mai largă decît noţiunea “reglementarea juridică”.
Mecanizmul reglementării juridice – sistemul mijloacelor juridice speciale, luate în
unitatea şi interacţiunea lor cu ajutorul cărora se realizează reglemenarea juridică
rezultativă (eficienţa) a relaţiilor sociale.
FAPTELE JURIDICE - circumstanţe din viaţa de care legea (normele juridice)
leagă apariţia, modificarea sau încetarea (stingerea) relaţiilor juridice. (Ex.
înregistrarea căsătoriei- fapt juridic, încheierea contractului, moartea persoanei, ş.a.)
(În virtutea contractului de vînzare–cumpărare încheiat, o persoană devinde
purtătorul drepturilor şi obligaţiunilor vînzătorului, iar alta drepturilor şi obligaţiunilor
cumpărătorului).
Actele de aplicare a drepturilor
Uneori pentru realizarea cerinţelor (prescripţiile) normelor juridice se cer adoptate
acte suplimentare ale organelor competente de stat. Ele sînt necesare atunci cînd
subiectele nu îndeplinesc binevol obligaţiunile lor. În asemenea cazuri se pronunţă
sentinţe, hotărîri, decizii ale judecătoriei, hotărîri ale altor organe de stat pentru
aplicarea normelor juridice (hotărîrea preturii- de amînare a ordinului pentru
primirea locuinţei).

- 47 -
Subiectele dreptului
Subiect al dreptului sunt:
1) părtaşii relaţiilor juridice;
2) persoanele înzestrate cu drepturi şi obligaţiuni (cetăţeni, organizaţii), adică
persoanele juridice şi fizice.
În diferite ramuri ale dreptului sunt diferite subiecte ale dreptului (drept penal –
infractor, drept civil- delicvent, drept administrativ -contravenient).
CONŞTIINŢA JURIDICĂ- un ansamblu de idei, teorii, reprezentări,
concepţii, convingeri şi sentimente (emoţii) ce exprimă atitudinea subiectivă a
oamenilor faţă de drept , legi, faţă de fenomene juridico-statale în ansamblu.
Aici se manifestă atitudinea (raportul) faţa de legea veche, cea în vigoare şi cea
viitoare.
Conştiinţa juridică este înaltă, redusă şi nicidecum nu se spune că la om nu
există elemente ale conştiinţei juridică. Poate fi: cotidiană, personală, profesională,
ştiinţifică, colectivă. Unul din elementul conştiinţei juridice este ideologia juridică,
altul e psihologia juridică (aceasta e structura conştiinţei juridice).
10.Cultura juridică
Termenul “Cultura juridică” se foloseşte în sens de cunoaştere, înţelegere a
legilor, a actelor normative. Pentru ridicarea nivelului culturii juridice se înfăptiuieşte
educaţia juridică.
Cultura juridică - cunoaşterea şi aplicarea corectă a legilor şi a actelor
normative juridice. Dar momentul – cheie la conştiinţa juridică e cunoaşterea
conţinutului, sensului normei juridice, a legilor statului ce se obţin prin experienţa
de viaţă, instruire aşezeminte de învăţămînt, prin educaţie juridică, autoinstruirea
juridică. Cultura juridică e o noţiune mai largă decăt “conştiinţa juridică”.

- 48 -
LEGALITATEA – este privită ca un regim al vieţii sociale ca un principiu
al dreptului, al activităţii statului, al activităţii de creare a dreptului, al activităţii de
aplicare a dreptului ,etc.
Legalitatea - este cerinţa care se exprimă în cea mai strictă respectare şi
executare a legilor şi a normelor juridice subordonate legii de toate persoanele
fizice şi de persoanele oficiale, organizaţii de stat şi obşteşti, partide politice şi
cetăţeni, mişcări sociale –politice (majoritatea savanţilor o susţin).
Este vorba de respectarea şi executarea cea mai riguroasă, strictă a
normelor juridice de către toate persoanele fizice şi juridice, adică de toate
subiectele dreptului.
ORDINEA DE DREPT (legală) - rezultatul acţiunii legalităţii, realizării ei.
Definiţie: ORDINEA DE DREPT - o astfel de stare a relaţiilor sociale ce
corespunde normelor juridice. Ea poate fi considerată ca rezultatul final al relizării
normelor juridice. Astăzi ordinea de drept este strictă sau se încalcă?
Definiţie: ORDINEA PUBLICĂ- o astfel de stare a relaţiilor sociale, care
corespunde tuturor normelor sociale.
- ordinea publică
- ordinea legală
Încălcarea ordinei de drept este şi încălcarea ordinei publice, pe cînd
încălcarea ordinei publice nu întotdeauna este şi încălcarea ordinei de drept.
SISTEMUL DE DREPT

- 49 -
În cadrul statului normele juridice formează un sistem unic, regulat, care are
subdiviziuni lăuntrice- ramurile dreptului şi instituţii juridice (instituţiile dreptului de
proprietate, instituţia contra crimelor statului, infracţiunilor comise de persoane
oficiale, cu funcţii de răspundere).
RAMURA DE DREPT - o totalitate de norme ce formează o parte a
sistemului de drept, ce regulează printr- o metodă specifică relaţiile sociale calitativ
omogene (de acelaşi fel).
INSTITUŢIA JURIDICĂ- o totalitate de norme juridice ce formează o parte
izolată a ramurii de drept şi reglementează o varietate, un gen aparte a relaţiilor
sociale din ramura dată. Luate împreună ramurile de drept şi instituţiile juridice ce
întră în ele constituie “sistemul dreptului”.
SISTEMUL JURIDIC – o noţiune mai largă decît noţiunea “sistemul
dreptului”. Sistemul juridic este dreptul examinat pe scara întregii ţări, luat în unitate
din activitatea organelor de drept. Organele de stat pot institui, modifica, anula sau
sancţiona normele juridice (guvern, parlament, preşedenţie) (dreptul +practica
juridică+ideologia juridică).
ORGANUL DE OCROTIRE A NORMELOR JURIDICE – este organul ce
asigură traducerea în viaţă a normelor juridice. Prin urmare, sistemul juridic e o
noţiune mai largă, de rănd cu dreptul el cuprinde şi astfel de fenomene juridice, în
particular rezultatul activităţii organelor de creare a dreprului, precum şi actele de
ocrotire a normelor juridice (sentinţe, decziile, hotărîrile judiciare ). Dar trebuie de
memorizat, că nucleul sistemului juridic al unei ţări este dreptul, ca un sistem de
norme juridice.
Sistemul juridic adesea e identificat cu sistemul dreptului.
Deşi, deosebim noţiunea de “sistemul dreptului “, “sistemul juridic”, “sistemul
legislativ”.
TEMA 5. STATUL ŞI DREPTUL MODERN

- 50 -
PLAN:
8. Baza economică, socială, esenţa, sarcinile şi funcţiile de bază al
statului modern.
11. Esenţa şi principiile de bază ale dreptului modern.
12. Formele (izvoarele dreptului modern).
13. Deosebirea sistemului juridic romano-germanic de sistemul juridic
anglo-saxon.
În însăşi societatea feudală, în perioada decăderii şi descompunerii, ei apare
modul de producere burghez, bazat pe munca lucrătorilor personal liberi. Acesta este
mai progresiv ca cel feudal, ce se baza pe munca ţăranilor şerbi, însă dezvoltarea
modului de producere nou cu mult mai progresist, era împiedicată de relaţiile feudale
de producţie, ocrotite de statul şi de dreptul feudal. Relaţiile feudale de producţie
perimate şi statul feudal, tot mai mult deveneau o frînă în calea dezvoltării forţelor de
producţie. Ascuţirea contradicţiilor în societatea feudală a adus după sine în sec.
XVI-XVIII un şir de revoluţii burgheze în rezultatul cărora statul şi dreptul feudal au
fost înlocuite cu statul şi dreptul modern.
Prima revoluţie a fost revoluţia din Ţările de Jos la sf. sec.XVI, apoi a urmat
revoluţia din Anglia (sc.XVII). Cea mai radicală a fost Marea revoluţie modernă din
Franţa (1789-1794). Destul de importantă a fost în lupta cu feudalismul revoluţia
americană de la finele sec.XVIII.
O importanţă mare pentru dezvoltarea statalităţii burgheze a avut revoluţia
din 1848.
SCOPUL STATULUI MODERN.

- 51 -
Statul este folosit în interesul omului, al satisfacerii binelui comun, a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor: de a promova drepturi şi libertăţi fundamentale
ale omului.
2.Baza economică, socială, esenţa, sarcinile şi funcţiile de bază al statului
modern.
Baza economică a statului burghez, este proprietatea privată asupra uneltelor şi
mijloacelor de producţie, folosirea muncii salariale, libera concurenţă. În capitalism
mai există şi proprietatea de mică gospodărie ţărănească (de fermier) asupra uneltelor
şi mijloacelor de producţie. Acesteia îi aparţin poziţii considerabile în producţia
produselor agricole.
Baza socială a statului burghez: În societatea burgheză se deosebesc 2 mari
forţe (grupuri) sociale(capitaliştii) şi lucrătorii (muncitorii). În afară de aceste grupuri
secundare – moşierii şi ţăranii, cît şi pătura socială-inteligenţia.
ESENŢA STATULUI MODERN:
Statul modern exprimă interesele şi voinţa naţiunii respective, a poporului.
Statul burghez se află în slujba poporului (şi nu a bancherilor, fabricanţilor, stăpînilor
de uzine).
SARCININLE ŞI FUNCŢIILE STATULUI BURGHEZ:
Autorii monografiei colective “politologia” (C. Vîlsan)-1992, la pag.59-60
vorbeşte despre funcţiile statului în general, mărind numărul funcţiilor interne.
Reeşind din tezele lor şi a altor autori, concluzionăm că, statul burghez neapărat
îndeplineşte următoarele funcţii interne:
1. Legislativă - prin care statul adoptă întreaga legislaţie din societate (puterea
legislativă).

- 52 -
2. Organizatorică - transpunerea în viaţă a actelor normative juiridice, organizarea
întregii vieţi sociale mai ales de executiv.
3. Judecătorescă- prin care se supraveghează aplicarea corectă a legilor şi
pedepsirea infractorilor.
4. Economică – statul este organizatorul direct al producţiei, adoptă programe
anticriză, asigură promovarea programelor dezvoltării economice, care
determină volumul şi perspectivele dezvoltării producţiei.
5. Socială – funcţia socială e îndreptată spre organizarea învăţămîntului, ocrotirea
sănătăţii, protecţia socială (ca toţi cetăţenii să ducă o viaţă decentă).
6. Administrativă - prin care se asigură servicii pentru întrega societate, pentru
întreaga populaţie, pentru desfăşurarea normală a tuturor activităţilor: energie,
apă, reparaţii publice.
7. Culturală-prevede crearea de condiţii pentru instruire, educaţia tuturor
cetăţenilor pentru cercetările ştiinţifice, pregătirea cadrelor.
8. De ocrotire ( apărarea) ordinii sociale şi asigurarea conveţuirii normale- această
funcţie e îndreptată împotriva diversioniştilor, spionilor, hoţilor, ş.a. Tot aici
este vorba despre apărarea ordinii de drept.
9. Funcţia de apărare a sistemului economic şi a proprietăţii private şi publice.
10.Funcţia ecologică - prevede apărarea şi conservarea mediului ambiant, biologic
prin măsuri îndreptate împotriva tuturor surselor sau agenţilor de poluare.
FUNCŢIILE EXTERNE ALE STATULUI MODERN:
1. Funcţiile de apărare a ţării, a independenţii şi suveranităţii statale, a
integrităţii teritoriale.
2. Funcţiile de organizare a colaborării cu alte ţări (politice, economice,
culturale, diplomatice, ştiinţifice.)
3. Funcţiile de apărare a păcii, liniştii şi înţelegerii între popoare.

- 53 -
Moldova tinde a însuşi principiile democratice şi formele de constituire şi
funcţionare a mecanismului de stat al SUA. Menţionăm că principala trăsătură
calitativă a organelor puterii, administrării ale SUA rezidă în faptul că ele în
ansamblul şi fiecare în parte formează şi exprimă voinţa majorităţii cetăţenilor. De
aici, mecanismul de stat al SUA în ansamblu, adică de la Congres, Preşedinte pînă la
organe municipale are menirea să exprime voinţa poporului şi să slujească intereselor
lor. Moldova suverană şi independentă recepţionează principiile democratice ale
societăţii americane, sistemul tuturor organelor din statul modern, adică-
reprezentative, militare, poliţieneşti, judiciare ş.a, care alcătuiesc mecanismul de stat,
chemat să înfăptuiească organizarea şi conducerea politică a societăţii (în SUA sunt
2,5 mln. funcţionari, în Moldova 1,7 % din populaţie). Pentru mecanismul statului
burghez e caracteristică existenţa parlamentului - organ reprezentativ, legislativ,
proclamat ca purtător al puterii supreme în ţară (Congres, Reihstag).
Guvernul ca organ executiv suprem stă în fruntea aparatului de stat modern, ce e
alcătuit din armate de cinovnici ai ministerelor, departamentelor, organelor locale,
armata permanentă, jandarmeria, poliţia, judecătoria, serviciul de informaţie şi
contrainformaţie.
Forma cârmuirii (de guvernămînt):După forma cîrmuirii statale burgheze se
împart în republici şi monarhii.
Republica burgheză se împarte în:
1.Republici prezidenţiale;
2.Republici parlamentare.
1.Republici prezidenţiale –(SUA, Filipine, Franţa, Argentina, Mexicul, Brazilia)
se caracterizează prin concentrarea în mîinile prezidentului a împuternicirii şefului
statului şi guvernului. Preşedintele republicii prezidente nu se alege de parlament, ci

57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului

57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (9)

Similar to 57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului

Similar to 57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului (20)

More from exodumuser

More from exodumuser (20)

57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului