4. Izbucnirea Războiului Crimeii ( 1853 – 1856 ) a creat condiţii favorabile pe plan extern pentru unirea Principatelor Române. Problema românească a devenit o problemă europeană. Pe parcursul acestui conflict, teritoriul românesc a fost ocupat de ţările vecine. Trupele ruse, sosite în 1853 erau obligate să părăsească Principatele, în 1854, pentru a fi înlocuite cu trupe otomane şi austriece, acestea din urmă prelungindu-şi şederea până în 1857.

7. Falsificarea alegerilor a fost dată în vileag de către Al. I. Cuza, pe atunci pârcălab de Galaţi. Al. I. Cuza făcea participase la revoluţia paşoptistă fiind nevoit să ia calea exilului. În timpul domniei lui G rigore Al. Ghica, Al. I. Cuza a fost numit Preşedinte al Judecătoriei judeţului Covurlui, funcţie pe care a deţinut-o până în 1851, când I s-a încredinţat postul de Director al Ministerului de Interne, motiv pentru care s-a mutat de la Galaţi la Iaşi.

14. Vasile Alecsandri Al. I. Cuza Costache Negri

26. Abdicarea şi exilul Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intenţiona să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit poziţiile domnitorului şi a animat activitatea monstruoasei coaliţii, hotărîtă să-l înlăture. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgînd de partea lor o fracţiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ş.a.), şi l-au constrîns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin). A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul şi Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenţei domneşti a luat sfîrşit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866.