Vocea martorilor-lui-Dumnezeu

Vocea martorilor lui
Dumnezeu
Luigi Popescu
„Mi s-a spus că trebuie să prezentăm mai fervent mărturia acelor lucrători din
vechime care acum sunt morţi. Ei trebuie să continue să vorbească şi acum prin
articolele din reviste, întocmai cum o făceau în primii ani ai apariţiei lor. Aceste
articole trebuie retipărite, ca să se audă din nou vocea plină de viaţă a
martorilor lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Sfaturi pentru Editori, pag. 26

„Mulţi din poporul nostru nu îşi dau seama cât de ferm a fost pusă
temelia credinţei noastre...”
– Solii Alese, vol. 1, pag. 99, 1904 –
Vocea martorilor lui Dumnezeu
Copierea, reproducerea și distribuirea acestui material pot fi făcute în libertate de oricine dorește să răspândească
adevărul lui Dumnezeu cu privire la acest subiect.
Mulțumiri fraților Nader Mansour (revelation1412.org) și Terry Hill (theprophetstillspeaks.co.uk), ale căror colecții
de citate au stat la baza realizării acestei lucrări.
vmld.contact@gmail.com
Luigi Popescu
2017

CUPRINS
Introducere ...................................................................................................................................................3
Capitolul 1: Punctele fundamentale de credință de-a lungul istoriei BAZȘ..................................................5
Capitolul 2: Adventismul astăzi.....................................................................................................................7
Capitolul 3: Ellen White despre pionierii adventiști ...................................................................................11
Capitolul 4: „Morții să vorbească”..............................................................................................................16
James S. White (1821-1881) .............................................................................................................16
Joseph H. Waggoner (1820-1889).....................................................................................................18
Joseph Bates (1792-1872).................................................................................................................20
Merrit Cornell (1827-1893)...............................................................................................................20
John N. Andrews (1829-1883)...........................................................................................................20
John N. Loughborough (1832-1924) .................................................................................................21
Uriah Smith (1832-1903)...................................................................................................................22
Ellen White despre Fiul născut al Tatălui......................................................................................25
Ellen White despre Alfa și Omega ................................................................................................26
Stephen N. Haskell (1833-1922) .......................................................................................................27
R.F. Cottrell (1814-1892)...................................................................................................................28
A.J. Dennis.........................................................................................................................................30
J.M. Stephenson................................................................................................................................30
Joseph B. Frisbie (1816-1882)...........................................................................................................31
John G. Matteson (1835-1896).........................................................................................................31
George I. Butler (1834-1918) ............................................................................................................31
William W. Prescott (1855-1944)......................................................................................................32
James Edson White (1849-1928) ......................................................................................................32
William C. White (1854-1937)...........................................................................................................32
Milton C. Wilcox (1853-1935) ...........................................................................................................33
Ellen White despre Duhul Sfânt........................................................................................................34
Dudley M. Canright (1840-1919) ......................................................................................................37
Judson S. Washburn (1863-1955).....................................................................................................39
Ellet J. Waggoner (1855-1916) și solia de la 1888 ............................................................................40
Capitolul 5: Întrebări și răspunsuri inspirate...............................................................................................44
Concluzii......................................................................................................................................................49

3
Introducere
În ultimii ani, discuția depre Dumnezeire în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, a căpătat
proporții din ce în ce mai mari. Aproape toți dintre membri bisericii de astăzi am fost instruiți la vremea
botezului cu privire la punctul numărul doi al doctrinelor, Trinitatea, un Dumnezeu format din trei persoane.
De aceea, rareori, sau poate chiar niciodată nu ne-am pus problema autenticității scripturale ale acestei
doctrine, și nu ne-a luat mult timp de gândire pentru a-i cataloga drept mari eretici pe cei despre care am
auzit că nu mai cred în această doctrină, deși se numesc adventiști de ziua a șaptea. Astfel mulți dintre noi
am fost și suntem gata ca să ne avântăm în apărarea doctrinei Trinității și în condamnarea opozanților ei,
fără a ne fi luat timp să cercetăm vreodată subiectul în detaliu, pentru noi înșine.
În aceste condiții, mulți se întreabă de ce ar fi nevoie să trecem din nou cu studiul printr-un subiect
care a fost stabilit de atâta vreme – cred ei – ca doctrină fundamentală a Bisericii Adventiste. Cei care
gândesc astfel, nu cunosc, însă, istoria reală a acestei Biserici.
Scopul acestei lucrări nu este acela de a aduce argumente biblice împotriva doctrinei Trinității, deși
autorul consideră că acestea se pot găsi din belșug în Scriptură, ci rândurile pe care le țineți în mâinile
dumneavoastră sunt menite pentru a vă trezi interesul asupra acestui subiect și a vă trimite la Biblie, Sfânta
Scriptură a lui Dumnezeu în care putem găsi răspunsul la orice întrebare.
Întotdeauna am susținut ideea că singura noastră bază pentru formarea doctrinelor ar trebui să fie
Biblia și numai Biblia, și nu opiniile vreunui om, oricare ar fi acesta, după cum Scriptura însăși declară în
cuvintele rostite de Dumnezeu prin proorocul Ieremia:
„Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la
Domnul!
Căci este ca un nenorocit în pustiu şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiului, într-
un pământ sărat şi fără locuitori.
Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!
Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când
vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod.”- Ieremia 17:5-8
Din păcate însă, în discuția despre Dumnezeire din sânul Adventismului de Ziua a Șaptea, am observat
că oamenii recurg deseori la următoarea idee (de obicei, atunci când rămân fără argumente biblice): „Totuși
nu se poate ca Dumnezeu să fi îngăduit ca Biserica Lui, Biserica Adventistă, să meargă într-o direcție greșită
pentru atâta vreme. Este imposibil ca Biserica lui Dumnezeu, Laodicea, ultima biserică a profeției biblice, să
fie greșită în acest punct.”
Motivul pentru care consider necesară apariția acestui material este tocmai existența unor argumente
precum cel exprimat mai sus. Astfel am hotărât că o cunoaștere mai profundă a istoriei Bisericii Adventiste
de Ziua a Șaptea, a învățăturilor și doctrinelor ei, de-alungul timpului ar putea face lumină pentru mulți în
această direcție, și ne-ar putea face să ne apropiem de subiectul Dumnezeirii cu o mai mare deschidere a
inimii față de Dumnezeu, cu mai multă umilință, neîncredere în sine și dorința de a fi învățați.
Cu aceste lucruri în minte, pe lângă numărul bogat de citate ale Spiritului Profetic, ale pionierilor
adventiști și ale teologilor bisericii din ultimele decenii, am încercat să nu adaug mai mult decât un minim de
cuvinte proprii acolo unde am considerat că sunt necesare anumite explicații. Doresc ca influența autorului
în lectura dumneavoastră să fie cât mai mică, și singura influență pe care să o simțiți să fie aceea a Duhului
Sfânt.
De asemenea, mă rog ca aceste pagini să se dovedească a fi o binecuvântare în viața dumneavoastră și
să vă facă mai lesne calea către cunoașterea Dumnezeului nostru și al părinților noștri, după cum apostolul

4
Ioan notează în evanghelia care îi poartă numele: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine,
singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” – Ioan 17:3
Vă sfătuiesc să nu vă avântați în studiu fără a cere mai înainte călăuzirea Duhului Sfânt, Duhul lui
Hristos, Cel care nu doar că are adevărul, ci chiar este calea, adevărul și viața. Mă rog ca El să conducă
mințile tuturor celor care vor avea ocazia să pună mâinile pe acest material.

5
Capitolul 1: Punctele fundamentale de
credinta de-a lungul istoriei BAZȘ
Deși pionierii adventiști s-au pronunțat în repetate rânduri împotriva stabilirii unui crez1
, începând cu
anul 1889, în anuarul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea a apărut o listă cu punctele fundamentale ale
credinței advente, având ca scop inițial nu enunțarea unui crez, pe baza căruia să se ofere calitatea de
membru al Bisericii, ci exprimarea lucrurilor crezute în general de adventiști.
Vă invit să analizăm pe scurt cele trei faze principale ale acestor puncte fundamentale de-alungul
istoriei Bisericii Adventiste, cu mențiunea de a nu ignora notele de subsol, care își au importanța lor.
Sublinierile și îngroșările îmi aparțin atâta vreme cât nu am specificat altceva.
Punctele fundamentale de credință din anuarul AZȘ între 1889-19142:
„La fel cum am afirmat în alte locuri, Adventiștii de Ziua a Șaptea nu au nici un crez în afară de Biblie,
dar ei țin câteva puncte ale credinței bine definite, pentru care sunt pregătiți să dea un răspuns oricui ar
cere. Următoarele propoziții pot fi luate ca un sumar al trăsăturilor principale ale credinței lor religioase,
asupra cărora există, după câte știm noi, unanimitate desăvârșită între corpul credincioșilor. Ei cred, –
I. Că este un singur Dumnezeu, o ființă personală, spirituală, creatorul tuturor lucrurilor, omnipotent,
atotștiutor și veșnic; infinit în înțelepciune, sfințenie, dreptate, bunătate, adevăr și milă; neschimbător, și
pretudindeni prezent prin reprezentantul Său, Duhul Sfânt. Ps. 139:7
II. Că este un singur Domn Isus Hristos, Fiul Tatălui cel Veșnic, Cel prin care au fost create toate
lucrurile și prin care ele sunt ținute; că El a luat natura seminței lui Avraam pentru răscumpărarea rasei
noastre căzute. *…]
III.Că Sfintele Scripturi ale Vechiului și Noului Testament au fost date prin inspirația lui Dumnezeu și
conțin o revelație completă a voinței Sale către om și sunt singura regulă a credinței.” – Principiile
Fundamentale ale AZȘ, nr. 1, pag. 147
Între 1915 și 1930, Declarația Principiilor Fundamentale nu a mai apărut în anuarele adventiste.
Interesant că 1915 este anul morții sorei White. În 1924 a murit și ultimul dintre pionierii în adevăratul sens
al cuvântului ai Bisericii AZȘ, John Norton Loughborough.
„Nu avem nimic a ne teme”, spunea profetul, „decât de a uita felul în care ne-a condus Domnul, și
învățătura Sa din istoria noastră trecută.”3
Într-un manuscris foarte puțin cunoscut, deoarece a fost
publicat de White Estate abia în anul 2015, sora White, chiar în anul morții ei rostise aceste cuvinte: „Vă
spun acum, că atunci când voi trece la odihnă, mari schimbări vor avea loc. Nu știu când voi fi luată, și
1
Într-un articol din Review and Herald, 8 oct. 1861, J.N. Loughborough scria: „Primul pas al apostaziei este să
construiești un crez care să ne spună ce trebuie să credem. Al doilea este să faci din acel crez un test de frăție. Al
treilea este să îi examinezi pe membri după acel crez. Al patruelea este să îi denunți ca eretici pe cei care nu cred în
acel crez. Și al cincilea, să începi persecuția împotriva unora ca aceștia. ”
2
Această declarație de credință a fost pusă la punct în mare măsură de James White și publicată pentru prima dată în
1872, într-o broșură numită O declarație a Principiilor Fundamentale învățate și practicate de Adventiștii de Ziua a
Șaptea.
3
E.G. White, Schițe din viața mea, pag. 196

6
doresc să îi avertizez pe toți împotriva instrumentelor diavolului. Vreau ca oamenii să știe că i-am avertizat
pe deplin înainte de moartea mea.”1
Punctele fundamentale de credință din anuarul 1931:
„1.Că Sfintele Scripturi ale Vechiului și Noului Testament au fost date prin inspirația lui Dumnezeu și
conțin o revelație suficientă a voinței Sale față de oameni și sunt regula infailibilă a credinței și practicii.
2.Că Dumnezeirea, sau Trinitatea, constă în Tatăl cel Veșnic, o ființă personală și spirituală,
omnipotent, omnipreznt, atotștiutor, infinit în înțelepciune și dragoste; Domnul Isus Hristos, Fiul Tatălui cel
Veșnic, prin care au fost create toate lucrurile și prin care va fi realizată mântuirea celor răscumpărați;
Duhul Sfânt, a treia persoană a Dumnezeirii, marea putere regeneratoare a lucrării de răscumpărare. Mat.
28:19
3.Că Isus Hristos este Dumnezeu adevărat, fiind de aceeași natură și esență cu Tatăl cel Veșnic. Care,
păstrându-și natura divină, a luat asupra Lui natura familiei umane, a trăit pe pământ ca și om...” –
Principiile Fundamentale ale AZȘ, nr. 2, pag. 377
Punctele fundamentale începând cu anuarul 19812:
„1.Sfintele Scripturi
Sfintele Scripturi, Vechiul și Noul Testament, sunt Cuvântul scris al lui Dumnezeu. *…+
2.Trinitatea
Există un singur Dumnezeu: Tată, Fiu și Duh Sfânt, o unitate de trei persoane coeterne. Dumnezeu
este nemuritor, atotputernic, atotștiutor, deasupra tuturor și prezent pretutindeni. El3
este infinit și dincolo
de înțelegerea umană, și totuși făcut cunoscut prin revelația Sa personală. El este veșnic vrednic de
închinare, adorare și slujire din partea întregii creații. (Deut. 6:4, Mat 28:19, 2 Cor. 13:14, Ef. 4:46, 1 Pet. 1:2,
1 Tim 1:17,
Apoc, 14:7)
3.Tatăl
Dumnezeu Tatăl cel veșnic...
4.Fiul
Dumnezeu Fiul cel veșnic....
5.Duhul Sfânt
Dumnezeu Duhul cel veșnic...” – Principiile Fundamentale ale AZȘ, Nr. 3, pag. 5
Ați observat trecerea treptată de la „Un singur Dumnezeu”, Tatăl, pretutindeni prezent prin Duhul
Sfânt, și Singurul Domn, Isus Hristos, Fiul Tatălui, la „Trinitatea: Un singur Dumnezeu:” Dumnezeu Tatăl,
Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt?
1
E.G. White, Ms. 1, 24 februarie, 1915
2
Știați că Trinitatea, deși a apărut pentru prima oară în declarația de credință a AZȘ din anul 1931 a fost
votată oficial de Conferința Generală ca și doctrină fundamentală abia la Conferința Generală de la Dallas, în
anul 1980? Anuarul din 1981, este o reflexie a acelui vot.
3
În gândirea trinitariană, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, împreună sunt numiți „El”

7
Capitolul 2: Adventismul astazi
Am notat în capitolul anterior că Punctele Fundamentale ale Adventiștilor de Ziua a Șaptea au fost
schimbate destul de serios din 1872 și până astăzi. În acest al doilea capitol vom trece în revistă câteva
declarații foarte interesante și, din păcate, prea puțin cunoscute, ale unor importanți teologi și istorici ai
Bisericii din prezent, care ne vor ajuta să ne formăm o idee cu privire la felul în care este privit subiectul pe
care îl avem în studiu de acești oameni ai Bisericii Adventiste din ultimele decenii.
„Doctrinele adventiste s-au schimbat de-a lungul anilor sub impactul adevărului prezent. Cea mai
șocantă este învățătura cu privire la Isus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru... Înțelegerea trinitariană
a lui Dumnezeu care acum este parte din doctrinele noastre fundamentale nu a fost acceptată în general
de primii adventiști.” – William G. Johnson, Adventist Review, 6 ianuarie, 1994
„Majoritatea dintre fondatorii Adventismului de ziua a Șaptea nu ar putea să se alăture bisericii
astăzi dacă ar fi nevoiți să adere la doctrinele fundamentale ale denominațiunii. Mai exact, majoritatea
nu ar putea să fie deacord cu punctul numărul 2, care tratează doctrina trinității.” – George Knight,
Ministry Magazine, octombrie, 1993
„Că majoritatea pionierilor de frunte ai adventismului au fost non-trinitarieni în teologia lor a devenit
lucru acceptat în istoria adventistă, *…+. Mai recent, o nouă întrebare s-a ridicat, cu o urgență crescândă: a
fost credința pionierilor despre Dumnezeire corectă sau greșită? Dacă ne luăm după unul din firele de
gândire, fie pionierii au fost greșiți, și biserica actuală este corectă, sau pionierii au avut dreptate iar
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea de astăzi a apostaziat de la adevărul biblic.” - Jerry Moon, The
Trinity, pag. 1901
„Adventiștii susțin un creștinism construit pe autoritatea unică a Scripturii – întreaga Scriptură, și
nimic deasupra sau contrar Scripturii. Următorul capitol va arăta cum o astfel de percepție a Scripturii a
afectat dezvoltarea doctriniei Trinității.” – ibid, capitolul 12
„Un studiu al scriitorilor adventiști din această perioadă arată că, până la ultimul om, ei au respins
trinitatea, și totuși, cu egală unanimitate, ei au înălțat divinitatea lui Hristos. A respinge trinitatea nu
înseamnă în mod necesar a-L dezbrăca pe Mântuitorul de divinitatea Sa.” – Russel Holt, The doctrine of the
Trinity in the Seventh day Adventist denomination: Its rejection and acceptance., A term paper for Dr.
Mervyn Maxwell, 1969
„Rolul trinității într-o doctrină despre Dumnezeu ridică întotdeauna întrebări. Unul dintre motive este
acela că termenul în sine nu apare în Biblie, și nici nu există o afirmație clară a acestor idei. Dar Biblia
pregătește scena pentru formularea ei, iar conceptul reprezintă o dezvoltare a afirmațiilor și conceptelor
biblice. Astfel, chiar dacă doctrina trinității nu este parte din ceea ce Biblia însăși spune despre
Dumnezeu, ea este parte din ceea ce Biserica trebuie să spună pentru a păzi perspectiva biblică despre
Dumnezeu.” – Richard Rice, Domnia lui Dumnezeu, O introducere în teologia creștină din perspectiva
adventiștilor de ziua a șaptea, pag. 89, 1985
„Conceptul Trinității, și anume ideea că cei trei sunt unul, nu este în mod explicit exprimat [în
Scriptură], ci doar asumat.” – Fernando L. Canale, The Handbook of Seventh-day Adventist Theology,
Seventh-day Adventist Encyclopaedia, Vol. 12, pag. 138
1
Jerry Moon își continuă lucrarea încercând să demonstreze că pionierii au greșit

8
„Când între anii 1926-1928 am fost rugat de către liderii noștri să pregătesc un studiu despre Duhul
Sfânt, [...] am descoperit că, în afară de îndrumări neprețuite găsite în Spiritul Profetic, nu exista practic
nimic în literatura noastră care să prezinte o expoziție corectă, biblică, a acestui câmp de studiu enorm. *…+
Am fost obligat să cercetez zeci de cărți valoroase scrise de oameni din afara credinței noastre – aceia
pe care i-am amintit mai înainte – pentru indicii și sugestii inițiale, și să deschid noi perspective pentru un
studiu personal intens. Având aceste cărți, am mers mai departe de acolo. Dar ele au fost un ajutor
timpuriu decisiv. Și zeci, dacă nu sute, ar putea confirma aceeași convingere că unii dintre acești oameni au
avut de multe ori o cunoaștere mai profundă a lucrurilor spirituale ale lui Dumnezeu, decât mulți dintre
oamenii noștri au avut despre Duhul Sfânt și o viață biruitoare.” – Leroy E. Froom1
, Movement of Destiny,
pag. 322, 1971
„În primăvara anului 1930, Arthur G. Daniells, președinte al Conferinței Generale pentru mai mult de 20
de ani, mi-a spus că, undeva mai târziu, considera că ar fi trebuit să realizez un studiu amănunțit al
întregului plan de mântuire, – principiile, dispozițiile sale și Personalitățile divine – așa cum ele s-au
descoperit vederii noastre ca și mișcare de la 1844 înainte. *…+
Fratele Daniells a recunoscut serioasele probleme implicate, și a simțit în mod aproape profetic
anumite dificultăți cu care ne vom confrunta. El știa că ar fi nevoie de timp pentru ca anumite răni teologice
să fie vindecate și pentru ca atitudinea unora să fie schimbată. Probabil că ar fi fost necesar să așteptăm
până ce anumiți indivizi vor fi abandonat activitatea [vor fi murit]2
înainte ca imaginea de care aveam
nevoie să poată fi produsă în mod înțelept.” – ibid., pag. 17
„Un plan al mântuirii a fost inclus în legământul făcut de cele Trei Persoane ale Dumnezeirii, care
posedă în mod egal atributele Divinității. Pentru a eradica păcatul și rebeliunea din univers și a restaura
armonia și pacea, una dintre Ființele divine a acceptat și a intrat în rolul de Tată, cealaltă în rolul de Fiu.
[…]
Pe măsură ce păcatul s-a dezvoltat progresiv în cer, și mai târziu pe pământ, la fel și planul de tratare a
acestuia a fost descoperit progresiv – Ființele divine au intrat în rolurile pe care le hotărâseră înainte de
punerea temeliilor lumii....” – Gordon Jenson, Adventist Review, 31 octombrie, 1996
„Tatăl pare să joace rolul de sursă, Fiul pe cel de mijlocitor, iar Duhul pe cel de realizator, de
înfăptuitor.” – Adventiștii de Ziua a Șaptea cred3
, pag. 30, 2005
„În timp ce cele trei persoane divine sunt una, Ei au luat diferite roluri sau poziții în lucrarea
Dumnezeirii de creație, mântuire și administrare plină de dragoste a universului. Tatăl și-a asumat
conducerea generală, Fiul S-a supus pe Sine conducerii Tatălui, iar Duhul este în mod voluntar subordonat
atât Tatălui cât și Fiului.” – Woodrow Whidden, The Trinity, pag. 243, 2002
„Gând cheie: Din propria Lor inițiativă, Dmnezeirea a sabilit ca Unul dintre Ei să devină o ființă
umană.” – Edwin L. Thiele, Lecțiunile Școlii de Sabat, sâmbătă, 17 octombrie, 1998
„Rezumat: Exact la timpul potrivit și în modul potrivit, cei Trei Membri ai Dumnezeirii au pus în operare
un plan pe care Ei îl construiseră înainte ca lumea să fi fost creată. Ei au renunțat la o porțiune din Ei Înșiși –
Fiul cel Divin – pentru a deveni Mântuitorul lumii.” – ibid. vineri, 23 octombrie, 1998
1
Recunoscut drept unul dintre cei mai importanți istorici ai Bisericii, a fost omul care a jucat cel mai important rol în
introducerea Trinității în Adventism. Coautor al cărții Questions on Doctrines (1957)
2
Remarcile dintre parantezele pătrate îmi aparțin
3
O traducere mot-a-mot din limba engleză. Varianta în limba română a cărții se exprimă astfel: Tatăl acţionează ca
sursă, Fiul ca Mijlocitor, iar Duhul Sfânt ca realizator.

9
„Mai mult decât atât, ce se dovedește a fi destul de ironic este faptul că unele dintre cele mai
convingătoare dovezi ale egalității Tatălui și Fiului, apar tocmai în contextul folosirii metaforelor de
<<Tată>> și <<Fiu>>.” – Woodrow Whidden, The Trinity, pag. 106, 2002
„Dar imaginați-vă o situație în care Ființa pe care am ajuns să O cunoaștem ca Dumnezeu Tatăl ar fi
venit să moară pentru noi, și Cel pe care am ajuns să Îl cunoaștem ca Isus ar fi rămas în cer (vorbim în
termeni umani pentru a da un exemplu). Nimic nu s-ar fi schimbat, decât că I-am fi numit pe fiecare după
numele pe care îl folosim acum pentru celălalt. Aceasta înseamnă egalitate în Dumnezeire.” – Roy Adams,
Lecțiunile Școlii de Sabat, Marți, 10 Aprilie, 2008
„Scripturile învață și credința creștină susține că există trei persoane în cer, și că prin alegerea Sfintei
Trinități, a doua persoană a Dumnezeirii, aleasă prin propria Lui decizie (El nu a fost tras la sorți, Pavel
spune că S-a oferit în mod voluntar), a coborât în această lume și S-a născut în pântecul binecuvântatei
fecioare la Betleem. Singura persoană care S-a născut în lumea aceasta fără un tată pământesc este Domnul
nostru Isus Hristos. *…+ A doua persoană este Fiul primei persoane numai datorită a ceea ce s-a întâmplat
la Betleem. A doua persoană este Fiul primei persoane numai datorită a ceea ce s-a întâmplat aici, în
lumea aceasta.” – J.R. Hoffmann, Casetă ABC1
, 1982
„Nu cunosc un anume verset din Biblie care să explice cum de Isus a fost Membrul Trinității ales ca să
vină pe pământ, să trăiască și să moară. Ce găsesc este că toți cei Trei Membri ai Dumnezeirii au fost
implicați în toate aceste lucruri.
Nu știu cum Trinitatea a hotărât că Isus va fi Cel care să coboare pe pământ, dar știu că toți cei Trei
Membri ai Dumnezeirii au fost implicați în mântuirea noastră de la început și până la sfârșit.” – Steve Case,
Semnele Timpului, martie 2011, Why was it Jesus?
„Noi, un grup de creștini adventiști de ziua a șaptea, teologi, pastori, și administratori, convocați în
Wahroonga, am fost invitați de Diviziunea Pacificului de Sud să studiem aspectele biblice, teologice și
istorice ale acestei doctrine. *…+
Pe baza studiului Scripturii, ne afirmăm credința într-„Un Dumnezeu: Tată, Fiu, și Duh Sfânt, o unitate
de trei persoane co-eterne.” (doctrina fundamentală #2) *…+
Este un singur Dumnezeu, (deut 6:4) dar cu toate acestea, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt fiecare numiți
Dumnezeu. (mat 27:46, ioan 20:28, fapte 5:3,4). Prin urmare, noi nu ne închinăm la trei dumnezei, ci unui
singur Dumnezeu care se descoperă pe Sine și constă în trei „persoane”. Cele trei persoane împărtășesc o
natură indivizibilă. *…+
Fiecare persoană a Dumnezeirii este prin natură și esență Dumnezeu, toată plinătatea Dumnezeirii
locuind în fiecare dintre Ei. Pe de altă parte, fiecare persoană a Dumnezeirii este în mod inseparabil
conectată de celelalte.” – Biblical Research Institute newsletter Reflections, iulie, 2008.
„Suntem obligați de Scriptură să acceptăm că cei Trei, care sunt toți Dumnezeu adevărat, compun o
singură Entitate – Trinitatea. Există un singur Dumnezeu adevărat, așa că nu avem altă alternativă decât să
fim conduși la concluzia că cei Trei formează o Unitate indivizibilă, împărtășind o singură substanță sau
Esență Divină.” – Max Hatton2
, Our God is an Awesome God, pag. 17, 2014
„În Scriptură, Dumnezeu Și-a descoperit natura transcendentă ca Trinitate, și anume, trei persoane
divine distincte care acționează direct în istorie, și care constituie o singură Ființă Trinitariană.” –
Fernando L. Canale, the Handbook of Seventh-day Adventist Theology, Seventh-day Adventist
Encyclopaedia Vol. 12, pag. 138
1
ABC este cel mai important post de televiziune adventist (din SUA)
2
Max Hatton este un teolog adventist, autor a două cărți pe tema trinității, distribuite în librăriile bisericii. Declarațiile
sale sunt într-adevăr demne de luat în seamă.

10
„Suferința lui Isus a fost simțită de Hristosul divino-uman până la momentul morții. Divinitatea Lui a
experimentat întreaga agonie la fel cum și umanitatea Sa a suferit. În momentul morții Sale, umanitatea Lui
a murit, dar divinitatea care suferise tot ce moartea poate însemna pentru cineva, nu a încetat să trăiască.
O persoană divină nu putea să moară și nici nu a murit.” – Max Hatton, Email către Terry Hill, 27 Februarie
2014
„Dacă Isus a fost Dumnezeu, El a existat întotdeauna și nu a murit atunci când Dumnezeul-om a
murit.” – Max Hatton, email către Terry Hill, 1 decembrie, 2002
„Nu mult timp după ce am devenit adventist, am fost uimit de o afirmație în care Ellen White spune
<<Omul trebuia să poarte chipul lui Dumnezeu atât în înfăţişarea exterioară, cât şi în caracter.>>
(sublinierea adăugată) Patriarhi și Profeți, pag. 45. Am fost destul de încurcat de asta. Recent petrecusem
mai mult de un an studiind intens lucruri despre Dumnezeu care mă făcuseră să devin Trinitarian. Cum aș fi
putut accepta acum că Dumnezeu arăta ca și mine? *…+
Acum înțeleg că declarația aparținea Ellenei White, care fusese condiționată să fie semi-ariană1
.
Dumnezeu arată în vreun fel ca mine? Cum ar putea vreun om să arate asemenea Marelui Dumnezeu
Spirit Trinitate, care este prezent peste tot în același timp? Afirmația iubitei noastre lady [Ellen White] se
potrivește cu Dumnezeul semi-arian destul de bine, dar, cu siguranță, nu cu Dumnezeul Trinitarian.” – Max
Hatton, Ellen White și doctrina Trinității, thetrinitydoctrine.com
„Faptul că Ellen White spune că a văzut în viziune că Isus și Tatăl sunt indivizi separați nu se
potrivește cu conceptul Trinitarian găsit în Scriptură.” – ibid.
„La un anumit timp, Ellen White a fost convinsă că Isus era singura Persoană din Univers care ar fi
putut să ispășească păcatele noastre. Iată una dintre afirmațiile ei în legătură cu aceasta:
<<Fiul lui Dumnezeu era următorul în autoritate după marele Dătător al Legii. El știa că numai viața lui
ar fi suficientă pentru răscumpărarea omului căzut.>> - RH, 17 decembrie, 1872. *…+
Cum ar putea fi adevărat că Isus era singurul care ar fi putut face ispășirea pentru păcatele noastre?
Atunci cum rămâne cu Tatăl? Cum rămâne cu Duhul Sfânt? Ellen White a putut spune ceea ce a spus
numai pentru că avea concepte semi-ariene.” – ibid.
Probabil că, după ce ați citit aceste cuvinte, v-ați putut da seama de ce am spus la început că, din
păcate ele sunt prea puțin cunoscute astăzi de către membri obișnuiți ai Bisericii Adventiste de Ziua a
Șaptea. Iar dacă unii dintre voi ați răspunde, „Eu cred în Trinitate, dar nu cred în ce spun teologii Bisericii”,
nu ar fi asta suficient pentru a vă pune pe gânduri?
Autorul acestei lucrări consideră că aceste concluzii la care au ajuns gânditorii adventiști ai prezentului
sunt rezultatul inevitabil al unei doctrine de natură filosofică, doctrină care, așa cum am citat mai sus, chiar
proponenții ei recunosc că nu poate fi găsită exprimată în mod explicit în Scriptură.
1
Semi-arianismul este numita credință (derivată din arianism - Hristos ca ființă creată) care Îl face pe Hristos un
dumnezeu mai mic, sau inferior Tatălui. Istoricii și teologii bisericii de astăzi atribuie, în mod fals – după cum vom
vedea – aceste credințe pionierilor adventiști.

11
Capitolul 3: Ellen White despre pionierii
adventisti
Mulți dintre cei care, așa cum am văzut în unele declarații de mai sus, susțin că pionierii adventiști au
fost greșiți, aduc ca argument același raționament biblic pe care l-am folosit și eu în introducerea acestei
lucrări: blestemat fie omul care se încrede în om. „Pionierii au fost doar niște oameni”, spun ei, „ei nu au fost
inspirați întru totul de Dumnezeu; au făcut greșeli.” – Cu lucrurile acestea sunt de acord, și tocmai de aceea
nu reușesc să înțeleg de ce, după ce afirmă că pionierii Bisericii nu au nici o autoritate pentru ei, ei merg mai
departe la a declara că doctrina Trinității nu poate fi greșită deoarece este o doctrină fundamentală a
Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, crezută și predicată de întreaga conducere, și majoritatea covârșitoare
a membrilor. –
În aceste condiții, vă invit să privim câteva declarații ale sorei White în ce privește pionierii Mișcării
Advente și în ce privește adevărul pe care Dumnezeu l-a dat acestora.
„Aceia care caută să dea la o parte vechile pietre de hotar nu sunt statornici. Ei nu își amintesc cum au
primit și auzit. Aceia care încearcă să introducă teorii care ar da la o parte stâlpii credinței noastre în
legătură cu Sanctuarul sau în legătură cu personalitatea lui Dumnezeu și a lui Hristos, lucrează ca niște
orbi. Ei încearcă să aducă nesiguranța și să facă pe poporul lui Dumnezeu să plutească în derivă, fără
ancoră.” – Ellen White, MR, Nr.760, pag. 9, 1905
„Dacă veţi continua să credeţi şi să vă supuneţi adevărurilor pe care le-aţi îmbrăţişat prima dată cu
privire la personalitatea Tatălui şi a Fiului, veţi fi uniţi împreună cu El în dragoste.” – Ellen White, Review
and Herald, 8 Martie, 1906
„Mulţi din poporul nostru nu îşi dau seama cât de ferm a fost pusă temelia credinţei noastre. Soţul
meu, fratele Joseph Bates, părintele Pierce, fratele *Hiram+ Edson şi alţii, care au fost nişte persoane
inteligente, nobile şi corecte, s-au aflat printre aceia care, după trecerea datei din 1844, au cercetat
adevărul ca pe o comoară ascunsă. Eu am participat la adunări cu ei, am studiat împreună şi ne-am rugat
stăruitor. Adesea am rămas până târziu noaptea şi, uneori, pe parcursul întregii nopţi, rugându-ne pentru
lumină şi studiind Cuvântul. Fraţii aceştia s-au adunat din nou şi din nou pentru a studia Biblia, ca să-i
cunoască semnificaţia şi să fie pregătiţi să o prezinte cu putere. Când ajungeau la un punct al studiului lor,
în care spuneau: „Nu putem să facem nimic mai mult”, Duhul Domnului venea asupra mea, eram luată în
viziune şi mi se descoperea explicaţia clară a pasajelor pe care le studiam, cu îndrumări privind felul în care
trebuia să lucrăm şi să le prezentăm cu succes. Aşa ne-a fost dată lumina care ne-a ajutat să înţelegem
pasajele din Scriptură cu privire la Hristos, la misiunea şi lucrarea Sa. Mi-a fost explicată cu claritate o linie
a adevărului, care se întinde din vremea aceea şi până când vom intra în cetatea lui Dumnezeu, iar eu le-am
prezentat altora învăţătura pe care Domnul mi-a dat-o.” – 1SA, pag. 99, 1904
„Punctele de căpătâi ale credinței noastre, așa cum le avem astăzi, au fost stabilite în mod ferm.
Punct după punct a fost definit în mod clar și toți frații au venit în armonie. Întregul trup al credincioșilor
a fost unit în adevăr. Au existat unii care au venit cu doctrine ciudate, dar nu ne-a fost niciodată teamă să le
înfruntăm. Experiența noastră a fost stabilită în mod minunat prin descoperirea Duhului Sfânt.” –
Manuscript Releases, Vol. 3, pag. 413, 1903
„Ca popor, noi trebuie să rămânem fermi pe platforma adevărului veșnic care a rezistat testului și
încercării. Trebuie să ne ținem de stâlpii siguri ai credinței noastre. Principiile adevărului pe care
Dumnezeu ni le-a descoperit sunt singura noastră temelie adevărată. Ele ne-au făcut ceea ce suntem.

12
Trecerea timpului nu le-a micșorat valoarea.” – Special Testimonies, Series B, No. 2, pag. 51, 1904; Sfaturi
pentru editori, pag. 52, 1903
„Nici o ramură a adevărului, care a făcut din adventiştii de ziua a şaptea ceea ce sunt ei azi, nu
trebuie să fie slăbită. Noi avem vechile pietre de hotar ale adevărului, experienţa şi datoria, şi trebuie să
stăm tari în apărarea principiilor noastre în faţa întregii lumi.” – 6M, pag. 17, 1901
„Noi suntem poporul care păzeşte poruncile lui Dumnezeu. În ultimii patruzeci de ani, asupra noastră
au fost aduse erezii de tot felul, ca să ne întunece mintea cu privire la învăţătura Cuvântului, îndeosebi cu
privire la lucrarea de slujire a Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc, precum şi solia Cerului pentru aceste
zile din urmă, aşa cum a fost vestită de îngeri în capitolul al paisprezecelea din Apocalipsa. Adventiştilor de
ziua a şaptea li s-au prezentat cu insistenţă solii de tot felul, ca să ia locul adevărului care a fost cercetat
punct cu punct prin studiu şi rugăciune şi a fost dovedit prin puterea făcătoare de minuni a Domnului. Dar
pietrele de hotar care ne-au făcut să fim ce suntem trebuie să fie păstrate şi vor fi păstrate aşa cum le-a
pus Dumnezeu prin Cuvântul Său şi prin mărturia Duhului Său. El ne cheamă să rămânem neclintiţi şi cu
credinţă la principiile fundamentale care se bazează pe o autoritate indiscutabilă.” – 1SA, pag. 99, 1904
„Raportul experiențelor prin care poporul lui Dumnezeu a trecut în istoria timpurie a lucrării noastre
trebuie să fie republicat. Mulți dintre cei care au intrat mai târziu în adevăr sunt în ignoranță cu privire la
modul în care a lucrat Domnul. Experiențele lui William Miller și ale asociaților săi, ale căpitanului Joseph
Bates și ale altor pionieri ai soliei advente ar trebui păstrate înaintea poporului nostru. Cartea fratelui
Loughborough [probabil că este vorba despre The Great Second Advent Movement – Marea mișcare a celei
de-a doua veniri] ar trebui să se bucure de atenție. Conducătorii noștri ar trebi se se ocupe de punerea în
circulație a acestei cărți.” – Manuscript Releases, Vol. 17, pag. 344, 1903
„Răspunderea de a avertiza acum lumea de aproape şi de departe să vină la poporul lui Dumnezeu este
solia îngerului al treilea. Cei care caută să înţeleagă solia aceasta nu vor fi conduşi de Domnul să
interpreteze Cuvântul într-un mod care va submina temelia şi va înlătura stâlpii credinţei care i-au făcut
pe adventiştii de ziua a şaptea să fie ce sunt astăzi. Adevărurile care au fost descoperite în ordinea lor, pe
măsură ce am înaintat de-a lungul liniei profeţiei aflate în Cuvântul lui Dumnezeu, constituie adevărul cel
sfânt şi veşnic astăzi. Cei care au parcurs drumul pas cu pas în istoria trecută a experienţei noastre,
văzând lanţul adevărului în profeţii, au fost pregătiţi să accepte şi să respecte fiecare rază de lumină. Ei se
rugau, posteau, cercetau în căutarea adevărului, săpând ca şi cum ar fi căutat comori ascunse, iar noi ştim
că Duhul Sfânt ne învăţa şi ne călăuzea. Au fost propuse multe teorii care semănau cu adevărul, dar erau
atât de amestecate cu pasaje din Scriptură interpretate şi aplicate greşit, încât au condus la idei false şi
periculoase. Noi ştim foarte bine cum a fost stabilit fiecare punct al adevărului şi cunoaştem sigiliul pus
asupra lui de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Întotdeauna s-au auzit voci spunând: „Aici este adevărul!”, „Eu
am adevărul, urmează-mă!” Dar ne-a fost adresată avertizarea: „Eu n-am trimis pe prorocii aceştia, şi totuşi
ei au alergat” (Ieremia 23,21).” – 2SA, pag. 58, 1896
„Dumnezeu m-a luminat cu privire la revistele noastre. Ce anume? El a spus că trebuie să vorbească
morţii. Ce vrea să spună asta? Roadele lor îi vor urma. În lucrarea noastră noi suntem datori să repetăm
cuvintele pionierilor, care ştiau ce înseamnă să cauţi adevărul cum se caută o comoară ascunsă, şi care au
trudit din greu pentru a pune bazele credinţei noastre. Pas cu pas ei au înaintat conduşi de Duhul Sfânt.
Unul câte unul însă, au trecut la odihnă. Mi s-a spus că trebuie să publicăm din nou ceea ce au scris aceşti
oameni în trecut.” – Sfaturi pentru editori, pag. 28, 1905
„Atunci când puterea lui Dumnezeu arată care este adevărul, acel adevăr va trebui să fie privit
întotdeauna ca fiind adevăr. Nu trebuie să fie îngăduită nici o presupunere ulterioară care este contrară
luminii prezentate de Dumnezeu. Se vor ridica unii cu o anumită înţelegere a Scripturii care este poate
adevărată pentru ei, dar care de fapt nu este așa. Dumnezeu ne-a dat adevărul pentru timpul de astăzi ca o

13
temelie pentru credinţa noastră. Tot timpul vor apărea oameni care vor aduce lumină nouă în
contradicţie cu lumina pe care Dumnezeu a dat-o prin puterea Duhului său celui Sfânt.” – SE, pag. 31
„Câţiva din cei care au trecut prin experienţa descoperirii acestui adevăr mai trăiesc încă. În mila Sa,
Dumnezeu le-a mai dat încă viaţă pentru a putea repeta mereu, până la sfârşitul vieţilor lor, experienţele
prin care au trecut, aşa cum a făcut şi apostolul Ioan până la sfârşitul zilelor sale. Chiar dacă cei ce au ţinut
odată sus stindardul adevărului nu mai trăiesc în prezent, experienţa lor trebuie să vorbească prin
retipărirea scrierilor lor. Mi s-a arătat că trebuie să-i facem să vorbească în felul acesta. Astfel vor depune
ei mărturie cu privire la adevărul pentru timpul prezent.” – SE, pag. 32
„Nu trebuie să primim cuvintele acelora care vin cu o solie care contrazice punctele principale ale
credinţei noastre. Ei adună multe versete din Scriptură şi le îngrămădesc ca dovezi pentru presupusele lor
teorii. Acest lucru s-a repetat iar şi iar în ultimii cincizeci de ani. În timp ce Cuvântul lui Dumnezeu trebuie
respectat ca atare, implementarea acestor adevăruri într-o manieră care afectează unul dintre stâlpi
credinţei pe care Dumnezeu i-a stabilit în aceşti cincizeci de ani, constituie o mare greşeală. Acela care
acţionează în acest mod nu cunoaşte minunata descoperire a Duhului Sfânt care a dat putere şi tărie soliilor
din trecut ce au fost revelate poporului lui Dumnezeu. — Preach the Word, pag. 5; SE, pag. 31-32, 1905
„Cuvântul Domnului a condus pașii noștrii după trecerea perioadei din 1844. Noi am cercetat
Scripturile, am construit trainic și n-a fost nevoie să dărâmăm temelia noastră pentru a face o construcție
nouă.” – Scrisoarea 24, 24 februarie, 1907, pag. 3
„Adevărurile care au fost întărite de manifestarea lucrării lui Dumnezeu trebuie să rămână ferme.
Nimeni să nu îndrăznească să mute un cui sau o piatră de temelie din această structură. Aceia care
încearcă să submineze stâlpii credinței noastre sunt printre cei despre care Biblia spune în vremurile din
urmă unii se vor depărta de la credință, dând crezare duhurilor înșelătoare și doctrinelor demonilor. ” –
Scrisoarea 87, 25 februarie, 1905, pag. 2-3
„Sunt instruită că Domnul, prin puterea Sa infinită, a ocrotit mâna dreaptă a solului Său pentru mai
mult de jumătate de secol, pentru ca adevărul să fie scris așa cum El îmi cere să o fac pentru publicare în
reviste și cărți. De ce? – Pentru că dacă nu ar fi fost scris astfel, când pionierii credinței vor muri, vor fi
mulți noi în credință care vor accepta uneori ca și solii ale adevărului, învățături care conțin sentimente
eronate și erezii periculoase.1
Uneori ceea ce oamenii prezintă ca „lumină deosebită” este în realitate o
eroare plăcută la vedere care, asemenea neghinei semănate printre grâu, va înflori și va aduce un rod
vătămător. Și astfel de erori vor fi susținute de unii până la sfârșitul istoriei pământului.
Sunt unii care, după ce acceptă aceste teorii greșite, se străduiesc să le demonstreze adunând
laolaltă afirmații ale adevărului din scrierile mele, pe care le folosesc separate de context, pervertindu-le
prin asocierea cu eroarea. Astfel semințe ale ereziei care înfloresc și cresc rapid în plante puternice sunt
înconjurate de multe plante prețioase ale adevărului și în acest fel se face un mare efort pentru justificarea
autenticității plantelor contrafăcute.
La fel s-a întâmplat cu ereziile prezentate în Templul Viu. Erorile subtile din această carte au fost
înconjurate de multe adevăruri frumoase... Sofismele seducătoare ale Satanei au subminat încrederea în
adevărații stâlpi ai credinței care sunt ancorați în dovezi biblice. Adevărul este susținut de un clar Așa zice
Domnul. Dar a avut loc o împletire cu eroarea, și folosirea versetelor Scripturii în afara contextului natural,
pentru a susține erorile, care ar înșela, dacă ar fi cu putință, chiar și pe cei aleși...” – Scrisoarea 136, 27
aprilie, 1906
„Nu doresc să ignor sau să pierd nici măcar o verigă din lanțul dovezilor care s-a format, după
trecerea perioadei din 1844, când mici companii de căutători după adevăr s-au adunat împreună pentru a
1
Vă aduceți aminte de schimbarea punctelor fundamentale, pe care am putut-o observa în capitolul 1?

14
studia Biblia și pentru a-I cere lui Dumnezeu lumină și conducere. *…+ Adevărul, punct cu punct, a fost
stabilit în mințile noastre atât de ferm încât nu puteam avea vreun dubiu *…+ Dovezile care ne-au fost
date în experiența noastră timpurie au aceeași forță pe care au avut-o atunci. Adevărul este același care a
fost din totdeauna, și niciun cui sau vreun stâlp nu poate fi mutat din structura adevărului. Ceea ce a fost
cercetat din Cuvânt în 1844, 1845 și 1846 rămâne adevărat în fiecare aspect.” – Scrisoarea 38, 1906, pag.
1-2, Către familia Sanatoriului Wahroonga, 23 ianuarie, 1906; Manuscript Releases, Vol. 1, pag. 52
„Am avut câteva intervenţii în care am prezentat dezamăgirile pe care Satana le produce în aceste
vremuri. Mi s-a spus că trebuie să prezentăm mai fervent mărturia acelor lucrători din vechime care acum
sunt morţi. Ei trebuie să continue să vorbească şi acum prin articolele din reviste, întocmai cum o făceau
în primii ani ai apariţiei lor. Aceste articole trebuiesc retipărite, ca să se audă din nou vocea plină de viaţă
a martorilor lui Dumnezeu. Istoria experienţelor timpurii ale lucrării va constitui o putere cu care se poate
rezista dezamăgirilor deosebit de ingenioase ale Satanei. Recent, acest lucru mi-a fost arătat din nou.
Trebuie să prezint oamenilor adevărurile Bibliei şi să repet soliile hotărâte date cu ani în urmă. Vreau ca
predicile pe care le-am ţinut la întâlnirile din corturi şi în biserici să trăiască şi să-şi facă lucrarea.” —
Scrisoarea 99, 1905; Sfaturi pentru editori, pag. 26
„Când vin oameni care ar vrea să mute un cui sau un stâlp de la temelia pe care Dumnezeu a
stabilit-o prin Duhul Său cel Sfânt, să-i lăsăm pe oamenii îmbătrâniți care au fost pionierii noștrii să
vorbească în mod clar, și să-i lăsăm de asemenea pe cei morți să vorbească prin republicarea articolelor
lor în revistele noastre. Adunați razele luminii divine pe care Dumnezeu a dat-o în timp ce și-a condus
poporul pas cu pas pe drumul adevărului. Acest adevăr va rezista trecerii timpului și încercărilor.” – Ms 62,
1905, pag. 6; Manuscript Releases, Vol. 1, pag. 55
„Adevărurile care ne-au fost date după trecerea perioadei din 1844 sunt la fel de sigure și de
neschimbat acum ca și atunci când Domnul ni le-a dat ca răspuns la rugăciunile noastre stăruitoare.
Viziunile pe care Domnul mi le-a dat sunt atât de remarcabile încât știm că ceea ce am acceptat este
adevărul. Lucrul acesta a fost demonstrat de către Duhul Sfânt. Lumina, prețioasa lumină de la Dumnezeu a
stabilit principalele puncte ale credinței noastre așa cum le păstrăm astăzi.” – Scrisoare 50, 1906, pag. 1-2;
Manuscript Releases, Vol. 1, pag. 53
„Ceea ce a fost adevăr la început este adevăr și acum. Chiar dacă adevăruri noi și importante pentru
generațiile următoare au fost deschise înțelegerii, descoperirile prezente nu le contrazic pe cele ale
trecutului. Fiecare adevăr nou înțeles nu face decât să dea o și mai are semnificație celor vechi.” – RH, 2
martie, 1886
„Este peste putință să apreciem urmările rele ale îndepărtării vreuneia dintre pietrele de hotar
stabilite de Cuvântul lui Dumnezeu. Cei puțini care se aventurează să facă acest lucru încep cu lepădarea
unui singur adevăr. Majoritatea continuă să îndepărteze unul după altul principiile adevărului, până devin în
realitate necredincioși.” – TV, pag. 525
„Poporul nostru trebuie să înţeleagă motivele credinţei şi experienţele noastre din trecut. Cât de trist
este faptul că mulţi din poporul nostru par să îşi pună o încredere nelimitată în oamenii care prezintă teorii
ce tind să dezrădăcineze experienţele noastre din trecut şi să înlăture vechile pietre de hotar! Aceia care pot
să fie conduşi aşa de uşor de un spirit fals arată că au urmat o căpetenie greşită pentru un timp — atât de
mult timp, încât nu sesizează faptul că se îndepărtează de la credinţă sau că nu clădesc pe temelia cea
adevărată. Trebuie să-i îndemnăm pe toţi să-şi pună ochelarii spirituali, să aibă ochii unşi cu alifia cerească
pentru a vedea cu claritate şi pentru a discerne adevăraţii stâlpi ai credinţei. Apoi vor şti că „temelia tare a
lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: «Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui»” (2 Timotei
2,19). Avem nevoie să reînviem vechile dovezi ale credinţei date sfinţilor o dată pentru totdeauna.” – 2SA,
pag. 25, 1904

15
Pasajele pe care le-am citit au fost uimitoare pentru mine atunci când le-am întâlnit pentru prima dată.
Ați observat îndemnul repetat al sorei White: „Morții trebuie să vorbească prin retipărirea scrierilor lor.” Ale
pionierilor…
Dacă ați face o incursiune rapidă în memoria dumneavoastră, câte titluri scrise de pionierii bisericii
noastre ați putea aminti? Câte cărți și articole ale acestora se află astăzi pe rafturile librăriilor adventiste? Și
câte ale unor autori evanghelici, neadventiști, sau chiar necredincioși? Oare de ce sfaturile profetului nu au
fost asculate?
Care au fost oare adevărurile „cu privire la personalitatea Tatălui și a Fiului”, pe care primii adventiști
le-au îmbrățișat în urma cercetării Scripturii, adevăruri despre care sora White spunea în 1906, că trebuiesc
crezute și ascultate în continuare? Cum arată oare stâlpul credinței, piatra de hotar, în ce privește
„personalitatea lui Dumnezeu și a lui Hristos”?
O bună idee despre lucrurile acestea ne vom face în capitolul următor.

16
Capitolul 4: „Mortii sa vorbeasca”
După lucrurile pe care le-am citit mai înainte, vă propun să încercăm să urmăm sfatul sorei White, și să
observăm câteva opinii și declarații ale pionierilor adventiști, care nu s-au sfiit să trateze subiectul
personalității lui Hristos și a Tatălui, și al doctrinei Trinității, cu toată puterea și după toată lumina pe care le-
a dat-o Dumnezeu. De remarcat faptul că doctrina Trinității la care ei fac referire, avea ca și astăzi, multe
forme, care mai de care mai ciudate, cum ar fi aceea că Dumnezeu nu are un trup, sau că El este o persoană
în trei persoane, ideea care nouă astăzi ne este prezentată ca un Dumnezeu în trei persoane, fiecare
persoană fiind Dumnezeu de sine stătător (cu alte cuvinte, un dumnezeu format din trei dumnezei). În
paginile următoare vom vedea poziția lor cu privire la această doctrină. Vom vedea, de asemenea, câteva
citate ale Spiritului Profetic, care e posibil să ne fi trecut de multe ori prin fața ochilor, fără ca noi să sezisăm
adevărata lor însemnătate.
Haideți să parcurgem următoarele rânduri având în minte atât declarațiile sorei White din capitolul
anterior, cât și pe cele ale teologilor adventiști de astăzi, pe care le-am văzut în capitolul 2. De asemenea, vă
reamintesc să nu treceți cu vederea notele de subsol.
James S. White1 (1821-1881)
Înainte de a trece la declarațiile acestuia, vom urmări câteva cuvinte pe care Ellen White le-a rostit în
dreptul soțului ei:
„Dumnezeu a permis ca lumina preţioasă a adevărului să strălucească asupra Cuvântului Său şi să
lumineze mintea soţului meu. El poate reflecta razele de lumină din prezenţa lui Isus asupra altora prin
predicile şi scrierile sale.” – Ellen White, 3M, pag. 502
„Mulți dintre pionieri care au împărtășit cu noi aceste încercări și biruințe au rămas credincioși
adevărului până la finalul vieții lor, și au adormit în Isus. Printre aceștia se numără și credinciosul luptător
care pentru treizeci și șase de ani a stat alături de mine în lupta pentru adevăr. Dumnezeu l-a folosit ca
învățător și conducător pentru a sta în prima linie în timpul luptelor grele ale zilelor timpurii ale soliei, dar
el a căzut la postul său, și alături de alții care au murit în credință, el așteaptă venirea Dătătorului vieții, care
îl va chema din locuința sa întunecoasă către nemurirea strălucită.” – Ellen White, RH, 20 noiembrie 1883
Iată acum cuvintele, așa cum au ieșit ele de sub pana acestui titan al credinței advente:
„Isus S-a rugat ca ucenicii Săi să fie una, cum El era una cu Tatăl Lui. Această rugăciune nu a avut în
vedere un ucenic cu doisprezece capete, ci doisprezece ucenici făcuți una în scop și silință pentru cauza
Stăpânului lor. Tot așa nici Tatăl și Fiul nu sunt parte a unui Dumnezeu tri-unic. Ei sunt două ființe distincte,
și totuși una în întocmirea și realizarea planului de mântuire. Cei răscumpărați, de la primul care beneficiază
de marea mântuire și până la ultimul, toți oferă onoarea, slava și lauda pentru salvarea lor atât lui
Dumnezeu cât și Mielului.” – James White, Life Incidents, pag. 343, 1868
„Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am
văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru
1
Soțul Ellenei White , fondator al BAZȘ și a mai multor asociații de presă adventistă, predicator, președinte
de conferință, editor, etc.

17
totdeauna. (Iuda 3,4) ... Îndemnul de a lupta pentru credința dată sfinților o dată pentru totdeauna ne este
făcut tocmai nouă. Și este foarte important pentru noi să știm cum și pentru ce să ne luptăm. În versetul 4,
el ne dă motivul pentru care ar trebui să ne luptăm pentru credință, o anumită credință, Căci s-au strecurat
printre voi unii oameni, sau o anumită clasă de oameni, care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn,
Isus Hristos... Modul în care spiritualiștii au dat la o parte sau L-au negat pe singurul Dumnezeu și pe
Domnul nostru Isus Hristos este în primul rând prin folosirea vechiului crez nescriptural Trinitarian, care
spune că Isus Hristos este Dumnezeul cel Veșnic, deși ei nu au nici un singur pasaj care să susțină asta, în
timp ce noi avem mărturia clară și din abundență a Scripturii că El este Fiul Dumnezeului cel Veșnic.” –
James White, The Day Star, 24 ian., 1846
„Inexplicabila Trinitate, care face Dumnezeirea trei în unu și unu în trei este suficient de rea, dar
ultra-Unitarianismul, care Îl face pe Hristos inferior Tatălui este și mai rău. A zis Dumnezeu unui inferior Să
facem om după chipul nostru? – James White, Review and Herald1
, 29 noiembrie, 1877
„În poziția Sa înălțată, înainte de a se fi umilit în lucrarea de răscumpărare a păcătoșilor pierduți,
Hristos n-a crezut ca un lucru de apucat a fi egal cu Dumnezeu, deoarece, în lucrarea de creație și instituire a
legii care să conducă inteligențele create, El fusese egal cu Tatăl. Tatăl era mai mare decât Fiul deoarece a
existat primul. Fiul era egal cu Tatăl prin faptul că primise toate lucrurile de la Tatăl.” – James White,
Review and Herald, 4 ianuarie, 18812
„A susține că vorbele Fiului și ale apostolilor Săi reprezintă poruncile Tatălui [cele 10 porunci]3
este la
fel de departe de adevăr ca și vechea absurditate trinitariană care spune că Isus Hristos este Însuși
Dumnezeul cel Veșninc.” – James White, RH, 5 august, 1852
„Fratele Cottrell are aproape 80 de ani, își amintește ziua întunecată din 1780 și a fost un păzitor al
sabatului pentru mai bine de 30 de ani. El a fost în trecut unit cu baptiștii de ziua a șaptea, dar în anumite
puncte de doctrină era diferit de acel grup. El a respins doctrina trinității, de asemenea doctrina conștienței
omului în moarte și pedepsirea veșnică a păcătoșilor. *…+ Acest adevăr este un îndrumător la vârsta sa
înaintată.” – James White, RH, 9 iunie, 1853
„Poziția rămășiței
Ca și erori fundamentale, am putea clasifica alături de acest sabat fals [duminica], alte erori pe care
protestanții le-au adus cu ei din biserica Catolică, cum ar fi botezul prin stropire, trinitatea, conștiența
morților și pedeapsa veșnică. Masele de oameni care au ținut la aceste erori fundamentale au făcut-o, fără
îndoială, în mod ignorant; dar am putea presupune că biserica lui Hristos va duce cu sine aceste erori până
ce scenele judecății vor izbucni asupra lumii? Noi credem că nu. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc
poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Această clasă de oameni care trăiesc chiar înaintea celei de-a
doua veniri, nu vor ține tradițiile oamenilor, nici nu vor păstra erorile fundamentale cu privire la planul de
mântuire prin Isus Hristos. Pe măsură ce lumina strălucește asupra acestor subiecte și este respinsă de
mase, condamnarea va veni apoi asupra lor.” – James White, RH, 12 sept, 1854
„Aici putem menționa Trinitatea, care distruge personalitatea lui Dumnezeu și a Fiului Său Isus
Hristos, botezul prin stropire, în locul îngropării cu Hristos prin botez, simbol al morții și învierii, dar trecem
de aceste născociri pentru a descoperi una care este ținută ca fiind sacră de aproape toți cei ce se pretind
creștini, atât protestanți cât și catolici. Este schimbarea sabatului poruncii a patra de la a șaptea zi a
săptămânii la cea dintâi.” – James White, RH, 11 decembrie, 1855
1
Prescurtat „RH”, echivalentul Curierului Adventist
2
1881 este anul morții lui James White. Teologii de astăzi susțin că James White și-a schimbat pe parcurs vederile sale
despre Dumnezeire, dar existența acestui articol demonstrează că el și-a păstrat convingerile până la sfârșit.
3
Cuvintele dintre parantezele pătrate sunt ale mele

18
„Taina fărădelegii a început să lucreze în biserică încă din zilele lui Pavel. În final, ea a înăbușit
simplitatea evangheliei și a corupt doctrina lui Hristos, iar biserica a fost alungată în sălbăticie. Martin
Luther și alți reformatori s-au ridicat în puterea lui Dumnezeu, și cu ajutorul Cuvântului și al Duhului au făcut
mari eforturi în perioada Reformei. Cea mai mare greșeală pe care o putem găsi în Reformațiune este că
reformatorii au încetat să mai reformeze. Dacă ei ar fi continuat până când ar fi lăsat în urmă ultimele
vestigii ale papalității, cum ar fi nemurirea sufletului, botezul prin stropire, trinitatea și păzirea duminicii,
biserica ar fi acum liberă de erori nescripturale.” – James White, RH, 7 februarie, 1856
„Noi avem la fel de multă simpatie față de unitarienii care neagă divinitatea lui Hristos, ca și față de
trinitarieni, care susțin că Fiul lui Dumnezeu este Tatăl cel Veșnic, și vorbesc într-un mod atât de mistic
despre Dumnezeul tri-unic. Dați Stăpânului întreaga divinitate cu care Scriptura Îl îmbracă.” – James White,
RH, 6 iunie, 1871
Joseph H. Waggoner1 (1820-1889)
„Doctrina Trinității, dăunătoare Ispășirii
Cu siguranță că unora li se va părea lipsit de politețe a vorbi în felul acesta despre trinitate. Dar credem
că aceștia ar trbui să privească subiectul într-o lumină diferită, dacă vor analiza cu calm și sinceritate
argumentele pe care le vom prezenta. Noi știm că scriem cu cele mai profunde sentimente de reverență
față de Scriptură și cu cel mai înalt respect față de orice doctrină sau fapt al Scripturii. Dar respectul față
Scriptură nu include în mod necesar respectul față de opiniile oamenilor despre Scriptură.
Nu este scopul nostru acela de a prezenta vreun argument cu privire la doctrina trinității pe cât este de
a arăta că aceasta are importanța sa în subiectul pe care îl tratăm, și anume Ispășirea. Și suntem dispuși,
plini de încredere, să lăsăm răspunsul la această întrebare pe seama tuturor celor care vor fi citit cu grijă
remarcile noastre, cu silința de a se dezice de prejudecăți, dacă, din nefericire, le posedă. Inconsistențele
trinitarienilor, care trebuiesc evidențiate pentru a elibera doctrina scripturală a Ispășirii din reproșurile la
care a fost supusă pentru atâta timp, sunt rezultatul natural al sistemului lor teologic.
Mulți teologi chiar cred că Ispășirea, în ce privește demnitatea și eficacitatea ei, depinde de doctrina
trinității. Dar noi nu vedem nicio conexiune între cele două. Din potrivă, susținătorii acelei doctrine cad în
dificultatea pe care par atât de doritori să o evite. Dificultatea lor constă în aceasta: Ei interpretează
negarea trinității ca fiind echivalentă cu negarea divinității lui Hristos. Dacă acesta ar fi cazul, ar trebui să
ne prindem de doctrina trinității cu toată tenacitatea de care putem da dovadă; dar nu este așa. Cei care
au citit remarcile noastre cu privire la moartea Fiului lui Dumnezeu știu că noi credem cu tărie în divinitatea
lui Hristos, dar nu putem accepta ideea unei trinități, așa cum este ea susținută de trinitarieni, fără să
renunțăm la importanța pe care o vedem în sacrificiul făcut pentru mântuirea noastră.
Aici se observă cum, în mod remarcabil, cele mai îndepărtate extreme se întâlnesc în teologie. Cel mai
avansat trinitarian și cel mai de jos unitarian se întâlnesc și sunt în perfectă unitate în ce privește moartea
lui Hristos – credința amândorura se reduce la socinianism2
. Unitarienii cred că Hristos a fost un profet, un
învățător inspirat, dar numai un om; că moartea Sa a fost aceea a unui trup uman; celălalt Îl vede ca a doua
persoană a trinității, care a locuit în trup pentru o perioadă de timp, dar nu avea cum să sufere sau să
moară; că Hristosul care a murit a fost numai natura umană în care divinitatea locuise. Ambele clase
susțin o jertfă umană și nimic mai mult. Indiferent cât de înălțat a fost Fiul pre-existent, indiferent cât de
glorios, cât de puternic sau chiar etern, dacă numai umanitatea a murit, sacrificiul a fost numai uman. Și în
ceea ce privește moartea înlocuitoare a lui Hristos, aceasta se rezumă la socinianism. Astfel afirmația că
doctrina trinității înjosește Ispășirea, având la bază o simplă jertfă umană, este corectă.” *…+
1
Evanghelist, editor, autor, unul dintre fondatorii Bisericii, alăturat soliei advente în 1851
2
Socinianismul la care se referă J.H. Waggoner, este o doctrină care Îl plasează pe Hristos în poziția unui simplu om

19
„Credem că am arătat spre deplina convingere a tuturor celor ce tremură în fața cuvântului Domnului
că Fiul lui Dumnezeu, care era la început, prin care lumile au fost făcute, a suferit moartea pentru noi,
demonstrând desele repetate declarații ale teologilor că numai un corp uman a murit, ca fiind neadevărate,
după Scripturi. Acești autori iau doctrina trinității ca bază și presupun că Hristos este a doua persoană a
trinității și nu putea muri. Din nou, ei presupun că moartea nu înseamnă încheierea vieții, și între cele
două presupuneri nescripturale, ei se implică în numeroase dificultăți, încărcând doctrina Ispășirii cu
contradicții nerezonabile. Noi nu ne-am așeza fără rost în opoziție cu sentimentele religioase ale vreunei
clase, dar, pentru a curăța doctrina Ispășirii de consecințele acestor presupuneri, suntem nevoiți să
evidențiem unele dintre argumentele proeminente prezentate în favoarea doctrinei trinității.
În Manualul Ispășirii, 1 Ioan 5:20 este citat drept conținând cea mai concluzivă dovadă a unei trinități
și a supremei dumnezeiri a lui Hristos. Acolo se susține că El este numit Dumnezeul cel Adevărat și viața
veșnică. Întregul verset spune astfel: Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe
Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul
adevărat şi viaţa veşnică. O persoană care citește acest verset și nu vede distincția între Adevăratul
Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu conținută în el trebuie să fie tare legat de o anumită teorie. Noi suntem în
Cel ce este adevărat. Cum? În Fiul Său, Isus Hristos. Distincția dintre Hristos și Dumnezeul Adevărat este și
mai clar arătată în propriile cuvinte ale Mântuitorului din Ioan 17:3: să Te cunoască pe Tine, singurul
Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
Se pune mare accent pe Isaia 9:6 ca demonstrând o trinitate, și pe care l-am citat mai înainte, ca
referindu-se la Marele nostru Preot care Și-a vărsat sângele pentru noi. Susținătorii acelei teorii vor spune
că versetul se referă la o trinitate deoarece Hristos este numit Tatăl cel veșnic1
. Dar pentru acest motiv,
afirmăm și noi împreună cu alții, că el nu poate să facă referire la o trinitate. Este Hristos Tatăl din
interiorul trinității? Dacă ar fi așa, atunci cum este el Fiul? Sau dacă El este atât Tatăl cât și Fiul, atunci
cum poate fi aceasta o trinitate? Pentru că o trinitate este formată din trei persoane. Pentru a recunoaște
o trinitate, distincția dintre Tatăl și Fiul trebuie să fie păstrată. Hristos este numit a doua persoană a
trinității, dar dacă acest verset demonstrează o trinitate, sau se referă câtuși de puțin la ea, atunci el
demonstrează că Hristos nu este a doua, ci prima persoană. Iar dacă El este prima, atunci cine este a
doua? Este foarte clar că acest verset nu face nicio referire la o astfel de doctrină.” – J.H. Waggoner, The
Atonement in the Light of Nature and Revelation, pag. 164,165, 167-169, 1884
„Așa cum am remarcat mai înainte, marea greșeală a trinitarienilor în dezbaterea acestui subiect este
că ei nu fac nicio diferență în negarea trinității și negarea divinității lui Hristos. Ei văd numai cele două
extreme între care se află adevărul și iau orice expresie care se referă la pre-existența lui Hristos ca
dovadă a unei trinități. Scripturile învață în abundență despre pre-existența și divinitatea lui Hristos, dar
ele sunt cu totul tăcute în privința unei trinități. Declarația că divinul Fiu al lui Dumnezeu nu putea muri
este la fel de departe de învățătura Bibliei precum întunericul de lumină. Iar noi i-am întreba pe trinitarieni,
căreia dintre cele două naturi îi suntem datori pentru mântuire? Răspunsul trebuie să fie, bineînțeles,
aceleia care a murit sau și-a vărsat sângele pentru noi, deoarece prin sângele Lui avem mântuirea. Atunci
este evident că dacă numai natura umană a murit, Mântuitorul nostru este numai uman iar Fiul divin al lui
Dumnezeu n-a avut nimic de a face în lucrarea de răscumpărare deoarece El nu putea nici să sufere și nici să
moară. Cu siguranță avem dreptate când spunem că doctrina trinității degradează Ispășirea, coborând
sacrificiul, sângele cu care am fost cumpărați, la standardul socinianismului.” – J.H. Waggoner, idem, pag.
173; de asemenea, RH, 10 noiembrie, 1863
1
conform traducerii KJV, din care citează J.H. Waggoner. În Cornilescu apara părintele veșniciilor.

20
Joseph Bates1 (1792-1872)
„Părinții mei erau membri cu vechime în Biserica Congregațională, sperând, cu toți copii lor convertiți
de până atunci, că și noi ne vom alătura lor. Dar ei au acceptat anumite puncte în credința lor pe care eu nu
le puteam înțelege. Voi numi numai două: metoda lor de botez și doctrina trinității. Tatăl meu, care fusese
diacon pentru multă vreme la ei, a lucrat pentru a mă convinge că ei aveau dreptate în punctele de doctrină.
*…+ În ce privește trinitatea, am ajuns la concluzia că era imposibil pentru mine să cred că Domnul Isus
Hristos, Fiul Tatălui, era de asemenea, Dumnezeul cel Atotputernic, Tatăl, una și aceeași ființă. I-am spus
tatălui meu: dacă tu mă poți convinge că noi doi suntem una în acest sens, că tu ești tatăl meu iar eu fiul
tău, și că eu sunt de asemenea tatăl tău și tu fiul meu, atunci voi putea crede în trinitate.” – Autobiografia
fratelui Joseph Bates, pag. 204, 1868
„Încă un lucru: se face multă zeflemea despre aceia dintre noi care s-au alăturat Zguduitorilor [o
mișcare religioasă+. Eu spun că este în primul rând spre rușinea lor, ca după ce au predicat venirea curândă a
Domnului nostru Isus Hristos în mod personal pentru adunarea sfinților, ei să se alăture Zguduitorilor în
credința lor că El a venit în mod spiritual în mama lor, Ann Lee, acum mai bine de 70 de ani. Aceasta, fără
niciun dubiu în mintea mea, se datorează credinței și învățăturii lor anterioare a doctrinei numite
Trinitatea. Cum poți să găsești greșeli în învățătura lor atâta timp cât tu susții chiar esența acestei
doctrine ce niciodată, dar niciodată, nu va putea fi înțeleasă?” – Joseph Bates, Past and Present
Experience, pag. 187, 1848
Merrit Cornell (1827-1893)
„Protestanții și catolicii sunt atât de îndeaproape uniți în sentimente încât nu este greu să înțelegi
cum protestanții vor putea să creeze o icoană fiarei. Masele protestante cred alături de catolici în
Trinitate, nemurirea sufletului, conștiența morților, răsplată și pedeapsă la momentul morții, chinul
nesfârșit al celor răi, moștenirea sfinților dincolo de ceruri, botezul prin stropire și DUMINICA PĂGÂNĂ ca
sabat, toate acestea fiind contrare spiritului și literei noului testament. Cu siguranță că există o mare
asemănare de familie între mamă și fiice.” – Facts for The Times, pag. 76, 1858
John N. Andrews2 (1829-1883)
„Doctrina Trinității care a fost stabilită în biserică prin conciliul de la Niceea, 325. Această doctrină
distruge personalitatea lui Dumnezeu și a Fiului Său, Isus Hristos, Domnul nostru. Metodele josnice prin
care acceptarea acesteia a fost forțată asupra bisericii, care apar pe paginile istoriei eclesiastice ar trebui să
îl facă pe oricine crede în această doctrină să roșească.” – J.N. Andrews, RH, 6 martie, 1855
„Fiecare membru al familiei umane, cu excepția lui Adam, a avut părinți, și toți au avut un început al
zilelor. Și, într-adevăr, cu două excepții, toți au avut un sfârșit al zilelor. Chiar și îngerii lui Dumnezeu au avut
toți început al zilelor, pentru a fi excluși din acest limbaj ca și oamenii. În ceea ce Îl privește pe Fiul lui
Dumnezeu, și El ar fi exclus, deoarece El Îl are pe Dumnezeu drept Tată și a avut, la un anumit punct în
eternitate, un început al zilelor.” – J.N. Andrews, RH, 7 septembrie, 1869
1
Unul din fondatorii BAZȘ, președinte de conferință; a făcut parte din mișcarea Millerită; a fost cel care a
adus Sabatul zilei a șaptea în adventism
2
Primul misionar adventist; al treilea președinte al Conferinței Generale; unul dintre fondatorii BAZȘ.

21
„Faptul că Dumnezeu este izvorul și sursa nemuririi este făcut clar din afirmația lui Pavel. El vorbește
astfel despre Dumnezeu Tatăl: singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te
apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin. 1
Tim. 6:16. Acest verset este în mod evident menit să arate că Dumnezeul existent prin Sine Însuși este
singura ființă care posedă această natură în Sine. Ceilalți o pot avea, primită de la El, dar numai El este
izvorul nemuririi. Domnul nostru Isus Hristos este sursa vieții pentru noi. Căci, după cum Tatăl are viaţa în
Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Ioan 5:26. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe
Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine. Ioan 6:57. Tatăl ne
dă viața Sa în Fiul Lui. Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este
în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa. 1Ioan 5:11,12. Aceste
versete arată clar că Hristos este sursa vieții veșnice, și că doar cei care Îl au pe Hristos o primesc.” – J.N.
Andrews, RH, 27 ianuarie, 1874
„Protestanții nu sunt conduși de Scriptură . "Doctrinal Catechism"- pp. 101,174,351-355.
Î: Aveți vreo dovadă că ei *protestanții+ nu sunt conduși de Scripturi?
R: Da. Atât de multe încât nu putem enumera decât puține în această mică lucrare. Ei resping multe
dintre lucrurile care sunt exprimate clar în Scripturi, și susțin altele care nu se află în Sfânta Carte.
Î: Dați-mi un exemplu din ambele.
R: Ar trebui, dacă Scriptura ar fi singurul lor ghid, să își spele picioarele unii altora, conform poruncii lui
Hristos din Ioan 13. Ar trebui să păzească sâmbăta, nu duminica, conform poruncii Adu-ți aminte de ziua de
odihnă ca să o sfințești, deoarece această poruncă nu a fost schimbată sau abrogată în Scripturi. *…+
Î: Există și alte adevăruri obligatorii învățate de biserică, dar care nu sunt exprimate clar în Scriptură?
R: Doctrina Trinității, o doctrină de a cărei cunoaștere este necesară mântuirii, nu este în mod explicit
și evident prezentată în Scripturi, după înțelesul protestant al interpretării cuvântului.” – J.N. Andrews,
Citat din Doctrinal Catechism, RH, 22 august, 1854
John N. Loughborough1 (1832-1924)
„ÎNTREBĂRI PENTRU FRATELE LOUGHBOROUGH *…+
ÎNTREBAREA 1: Ce obiecții serioase există împotriva doctrinei Trinității?
RĂSPUNS: Sunt mulțe obiecțiuni pe care le-am putea menționa, dar din cauza spațiului limitat le vom
reduce la următoarele trei: 1.Este contrară bunului simț. 2.Este contrară Scripturii. 3.Originea ei este de
născocire păgână. *…+
Această doctrină a trinității a fost adusă în biserică în aproximativ același timp cu închinarea la icoane
și păzirea zilei soarelui, și nu este altceva decât doctrină persană remodelată. A fost nevoie de
aproximativ 300 de ani de la introducerea ei, pentru a aduce doctrina acolo unde este acum. Procesul a
început în 325 și nu s-a terminat până în 681. Vezi cartea lui Gibbon, Roma, vol. 4, pag. 422. A fost adoptată
în Spania în 589, în Anglia în 596, în Africa în 534. Gib. vol. 4, pp.114,345; Milner, vol. 1, p.519.” – J.N.
Loughborough, RH, 5 noiembrie, 1861
1
Alăturat bisericii în 1852, a fost hirotonit în 1854; Unul dintre primii misionari, și primul istoric al bisericii.

22
Uriah Smith (1832-1903)
În dreptul lui Uriah Smith se cuvine să ne oprim mai multe momente pentru a trece în revistă câteva
declarații ale sorei White, care îl privesc. E drept că Smith a avut perioadele sale de neclaritate, fiind
avertizat de mai multe ori de către profet, în special în anii ’80-’90, perioadă în care s-a numărat printre
opozanții soliei de la Minneapolis, 1888. El a dat însă dovadă de căință în această direcție și s-a pocăit de
greșelile făcute, dovadă fiind și următoarea declarație:
„Putem să-i enumerăm cu uşurinţă pe primii purtători de poveri care sunt în viaţă acum *1902+. Fratele
Smith a fost alături de noi încă de la începutul lucrării de publicare. El a lucrat împreună cu soţul meu.
Sperăm să vedem întotdeauna numele lui în Review and Herald, în capul listei editorilor, pentru că
trebuie să fie acolo. Cei care au început lucrarea şi au luptat plini de curaj, când lupta a fost atât de grea,
nu trebuie să-şi piardă influenţa acum. Ei trebuie să fie onoraţi de cei ce au intrat în lucrare după ce alţii
suportaseră lipsurile cele mai grele.
Am un sentiment de duioşie profundă faţă de fratele Smith. Implicarea mea de o viaţă în lucrarea de
publicare este legată de implicarea lui. El a venit la noi ca un tânăr cu talente care l-au calificat să-şi
îndeplinească partea şi să ocupe locul de editor. Cât de mult mă bucur când citesc articolele lui în Review
— sunt excelente, atât de pline de adevăr spiritual! Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ele. Am o simpatie
puternică faţă de fratele Smith şi cred că numele lui trebuie să apară întotdeauna în Review ca fiind
editorul principal. Aşa doreşte Dumnezeu să fie. Cu câţiva ani în urmă, când numele lui a fost pus pe locul
al doilea, m-am simţit rănită. Când a fost pus din nou pe primul loc, am plâns şi am zis: „Mulţumiri fie aduse
lui Dumnezeu!” Acesta să fie întotdeauna acolo, după cum plănuieşte Dumnezeu, atâta vreme cât mâna
dreaptă a fratelui Smith poate să ţină un condei. Iar când puterile mâinii lui vor scădea, fiii lui să scrie ce
le dictează el.
Sunt mulţumitoare că fratele *J. N. Loughborough+ încă poate să-şi folosească aptitudinile şi darurile în
lucrarea lui Dumnezeu. El a stat cu credincioşie în mijlocul furtunii şi al încercării. Alături de fratele Smith,
de soţul meu, de fratele Butler, care ni s-a alăturat mai târziu, şi de tine *S. N. Haskell+, el poate să spună:
„Ce era de la început… deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu
noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos” (1 Ioan 1,1-3).” – Ellen White, Solii Alese,
vol 2, pag 126.
Un spațiu și mai important, însă, trebuie să dedicăm uneia dintre lucrările speciale ale lui Uriah Smith,
Gânduri despre Daniel și Apocalipsa, o carte considerată foarte mult timp ca un „stâlp” a literaturii
adventiste. Iată ce ne spune cuvântul profeției despre această lucrare:
„Daniel și Apocalipsa [a lui U. Smith], Tragedia Veacurilor, Patriarhi și Profeți, și Hristos, Lumina Lumii
ar trebui să meargă acum în lume. Marile instrucțiuni conținute în „Daniel și Apocalipsa” au fost citite cu
atenție de mulți în Australia. Această carte a fost mijlocul prin care multe suflete prețioase au fost aduse la
cunoștința adevărului. Ar trebui făcut tot ce se poate pentru ca „Gânduri despre Daniel și Apocalipsa” să
fie pusă în circulație. Nu cunosc nici o altă carte care să ia locul acesteia. Ea este mâna de ajutor a lui
Dumnezeu.” – Ellen White, Publishing Ministry, pag. 365
„Chestiuni de o importanță profundă au fost descoperite lui Ioan, adevăruri care trebuiau să fie duse
lumii pentru a fi citite, înțelese și apreciate. Cărțile „Daniel și Apocalipsa” și Tragedia Veacurilor sunt cărțile
care, deasupra tuturor celorlalte, ar trebui puse în circulație acum. Dați-le poporului. Ele sunt lumina și
adevărul pe care ei trebuie să le aibă.” – Ellen White, 21MR, pag. 452
O privire ceva mai în detaliu a istoriei advente, pe care însă timpul și spațiul de aici nu ne-o permite, ne-
ar arăta că sfatul sorei White prezent în citatele de mai sus a fost înțeles și aplicat de conducerea bisericii
noastre pentru mult timp. Paginile istoriei sunt țesute cu numeroase declarații ale liderilor misiunii

23
adventiste, care pun Daniel și Apocalipsa alături de Tragedia Veacurilor, Patriarhi și Profeți și Hristos,
Lumina Lumii în lista celor mai importante cărți ale adventiștilor, „stâlpii literaturii” noastre.
Aceste cărți au continuat să fie distribuite cu miile până în anii ’30, și chiar mai târziu. În preajma anului
1931, când, după cum am observat în primul capitol, apare prima declarație trinitariană în adventism, se
ridică însă voci care încep să pună la îndoială marea lucrare a lui Smith. Iată ce spunea unul dintre pastorii
„conservatori” din adventismul acelor vremuri:
„Cărți care conțin solia specială a lui Dumnezeu sunt socotite ca fiind pline de greșeli, sau date cu
totul afară din publicație. Domnul, prin profetul Său, a numit cărțile de care este cel mai mult nevoie astăzi.
În mare măsură prin învățăturile fratelui Prescott, una dintre acestea este criticată ca fiind plină de greșeli,
și alta a fost dată afară din publicație. Dacă Dumnezeu a vorbit vreodată poporului Său, următoarele
cuvinte sunt adevărul veșnic al lui Dumnezeu:
<<Patriarhi și Profeți, Daniel și Apocalipsa, și Tragedia Veacurilor sunt necesare acum mai mult decât
oricând... tomai cărțile de care au nevoie cei mai mulți.>> E.G.White, RH, 16 februarie, 1905. <<Daniel și
Apocalipsa, Tragedia Veacurilor și Patriarhi și Profeți ar trebui să fie distribuite. Ele conțin solia pe care
oamenii trebuie să o aibă, lumina specială pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său. Îngerii lui Dumnezeu
pregătesc calea pentru aceste cărți în inimile oamenilor.... Din toate cărțile care au ieșit din tipare, cele
menționate înainte au avut cel mai mare efect în trecut și au și în prezent.>> – Mărturii speciale privind
drepturile de autor.” – J.S. Washburn, The Trinity, 1939
W.W. Prescott, cel la care Washburn face referire, se întreba dacă nu cumva este greșit să distribui o
carte care, după cum vom vedea, declară că Hristos nu este co-etern cu Tatăl. Un lucru de remarcat este că
Leroy E. Froom, cel care a jucat probabil cel mai important rol în stabilirea doctrinei Trinității în AZȘ, declara
că a fost nevoit să caute în afara Bisericii noastre, în scrierile evanghelicilor pentru a-și face o idee corectă
despre Duhul Sfânt, ajungând la concluzia că mulți dintre oamenii din afară aveau o înțelegere mai bună
asupra acestui subiect și asupra unei vieți biruitoare, decât adventiștii.1
Totuși, probabil că datorită imaginii de carte inspirată pe care Daniel și Apocalipsa o avea în rândul
membrilor bisericii, conducătorii nu au oprit circulația acesteia. În schimb, în 1944, o nouă ediție, revizuită,
a lucrării, a fost publicată. O bună parte a cărții a fost modificată, uneori fără niciun motiv evident, iar în alte
locuri, schimbând cu intenție clară și bună direcție, ideile care nu se mai armonizau cu doctrina prezentă a
bisericii.
Astăzi, marea lucrare a lui Smith, „lumina și adevărul”, „mijlocul prin care multe suflete au fost aduse la
lumina adevărului”, pentru care trebuia făcut „tot ce se poate” pentru a fi pusă în circulație, sora White
necunoscând „nici o altă carte” care să o poată înlocui, a fost schimbată astăzi în librăriile și bibliotecile
noastre cu cărțile teologilor contemporani, ale evanghelicilor, despre care mulți consideră că au astăzi mult
mai multă lumină decât au avut pionierii adventiști.
Să facem o scurtă comparație între ediția 1897 a cărții, ultima editată de U. Smith, și cea din 1944,
despre care am vorbit:
1
Declarații pe care le puteți revedea la pagina 8

24
„Mai mult decât atât, El este începutul zidirii
*creației+ lui Dumnezeu. Unii înțeleg prin acest
limbaj că Hristos ar fi fost prima ființă creată,
datându-Și existența înainte de orice ființă sau
lucru creat, după Dumnezeul cel Veșnic și existent
prin Sine Însuși. Dar limbajul acesta nu implică în
mod necesar faptul că El a fost creat, deoarece
cuvintele Începutul zidirii ar putea pur și simplu să
semnifice faptul că lucrarea de creație a fost
începută de El. Nimic din ce a fost făcut n-a fost
făcut fără El. Cu toate acestea alții consideră, în
mod mai corect, credem, cuvântul grecesc
„arche” ca însemnând agent sau entitate
lucrătoare, acestea aflându-se printre definițiile
cuvântului, arătând faptul că Hristos este agentul
prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile, dar că
El Însuși a venit la existență printr-o metodă
diferită, după cum este scris că El este singurul
născut al Tatălui. Ar fi nepotrivit să aplicăm
această expresie unei ființe create în sensul
normal al cuvântului. Deci în loc de Începutul,
vom citi Începătorul.” – U. Smith,
Daniel&Revelation, pag. 371, ediția 1897
„Mai mult decât atât, El este începutul zidirii
*creației+ lui Dumnezeu. Unii înțeleg prin acest
limbaj că Hristos ar fi fost prima ființă creată,
datându-Și existența înainte de orice ființă sau
lucru creat, după Dumnezeul cel Veșnic și existent
prin Sine Însuși. Dar limbajul acesta nu implică în
mod necesar faptul că El a fost creat, deoarece
cuvintele Începutul zidirii ar putea pur și simplu să
semnifice faptul că lucrarea de creație a fost
începută de El. Nimic din ce a fost făcut n-a fost
făcut fără El. Cu toate acestea alții consideră, în
mod mai corect, credem, cuvântul grecesc
„arche” ca însemnând agent sau entitate
lucrătoare, acestea aflându-se printre definițiile
cuvântului, arătând faptul că Hristos este agentul
prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile. dar că
El Însuși a venit la existență printr-o metodă
diferită, după cum este scris că El este singurul
născut al Tatălui. Ar fi nepotrivit să aplicăm
această expresie unei ființe create în sensul
normal al cuvântului. Deci în loc de Începutul,
vom citi Începătorul.” – U. Smith,
Daniel&Revelation, pag. 153, ediția 1944
Înainte de următorul pasaj sunt 30 rânduri care vorbesc despre domnia sfinților pe noul pământ și
despre distrugerea celor răi, care lipsesc cu desăvârșire din versiunea 1944. Greu de expilcat de ce s-a recurs
la eliminarea acestor rânduri din carte, de vreme ce ele conțin una dintre ideile foarte bine înrădăcinate în
adventism și bazate pe Scriptură.
„Mielului, în mod egal cu Tatăl care șade pe tron, Îi este atribuit cântecul de adorare. Comentatorii, în
mare unanimitate, au confiscat acest lucru ca fiind o dovadă că Hristos este de aceeași vârstă cu Tatăl,
pentru că altfel, spun ei, am avea de a face cu o închinare adusă creației, care aparține numai Creatorului.
Dar aceasta nu pare a fi singura concluzie. Scripturile sugerează limpede că existența lui Hristos a avut un
început (Ioan 1:1), ceea ce nu este valabil în cazul Tatălui. (Vezi remarcile față de Apoc. 3:14, unde se arată
că Hristos nu este o ființă creată)*. Dar în timp ce El nu posedă o co-eternitate a existenței trecute cu Tatăl,
începutul existenței Sale ca Cel născut din Tatăl antecedează întreaga lucare a creației, în relație cu care El
stă ca și co-creator, unit cu Dumnezeu. Ioan 1:3, Evr. 1:2. N-ar fi putut Tatăl să decidă ca o asemenea Ființă
să fie egală cu Sine, fără ca aceasta să devină idolatrie din partea închinătorilor? El L-a înălțat la poziția
care face potrivit să-I fie adusă închinare, și chiar a ordonat ca să-I fie adusă închinare, lucru care nu ar fi
fost necesar dacă El ar fi fost egal cu Tatăl în eternitatea existenței. Hristos Însuși declară că, după cum
Tatăl are viață în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viață în Sine. Ioan 5:26. Tatăl L-a înălţat nespus de
mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume. Fil. 2:9. Iar Însuși Tatăl spune Toți îngerii lui
Dumnezeu să I se închine. Evr. 1:6. Aceste mărturii arată faptul că Hristos este subiectul închinării în mod
egal cu Tatăl, dar ele nu demonstrează că El posedă o eternitate a existenței trecute împreună cu Acesta.” -
U. Smith, Daniel&Revelation, pag. 401, ediția 1897
Ediția 1994 spune astfel:

25
„Mielului, în mod egal cu Tatăl care șade pe tron, Îi este atribuit cântecul de adorare. A Celui ce şade
pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor! Apoc. 5:13.” - U.
Smith, Daniel&Revelation, pag. 166, ediția 1944
Restul pasajului lipsește în totalitate.
Aici voi mai face o scurtă pauză pentru a arăta că ideile lui Smith sunt în perfectă armonie cu scrierile
inspirate are sorei White. Haideți să privim câteva dintre acestea:
Ellen White despre Fiul născut al Tatălui
„Domnul Hristos iubeşte lumea cu o dragoste infinită. El Şi-a dat viaţa preţioasă. El a fost Singurul
Născut din Tatăl. El a înviat din morţi şi se află la dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi.” – Ellen
White, MP, pag. 157
„O jertfă desăvârșită a fost făcută; fiindcă "atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul
Său Fiu născut" - nu un fiu creat, cum sunt îngerii, nici un fiu adoptat, cum este păcătosul iertat, ci un Fiu
născut după întipărirea persoanei Tatălui, și în toată strălucirea maiestății și slavei sale, Unul egal cu
Dumnezeu în autoritate, demnitate și perfecțiune divină. În El locuia trupește toată plinătatea Dumnezeirii.”
– Ellen White,ST, 30 mai, 1895
„El era Maiestatea Cerului, singurul Fiu născut din Dumnezeu.” – Ellen White, 9M, pag. 202
„Hristos, Cuvântul, singurul Fiu al lui Dumnezeu era una cu veşnicul Tată — una în natură, în caracter şi
în scop — singura Fiinţă care putea intra în toate sfaturile şi planurile lui Dumnezeu. „Îl vor numi: Minunat,
Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii“ (Isaia 9, 6). Obârşia Lui „se suie până în vremuri
străvechi, până în zilele veşniciei“ (Mica 5, 2). Fiul lui Dumnezeu, El Însuşi, declară despre Sine: „Domnul
m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui. Eu am fost aşezată din veşnicie..., când a pus temeliile
pământului, eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat
înaintea Lui“ (Proverbe 8, 22-30).” – Ellen White, PP, pag. 34
„Consacrarea primului născut îşi avea originea în timpurile cele mai îndepărtate. Dumnezeu făgăduise
să-L dea pe Întâiul născut al cerului pentru a-i salva pe păcătoşi.” – Ellen White, HLL, pag. 51
„Tatăl Cel Veșnic, Cel de neschimbat, L-a dat pe singurul Său Fiu născut, rupt de la sânul Său, Acela
care a fost făcut după întipărirea persoanei Sale, și L-a trimis pe pământ pentru a dezvălui cât de mult a
iubit omenirea.” – Ellen White, RH, 9 iulie 1895
„Marele Creator a adunat oștile cerești pentru a putea, în prezența tuturor îngerilor, să ofere onoare
supremă Fiului Său. Fiul a șezut pe tron împreună cu Tatăl, iar îngerii cei sfinți s-au adunat în jurul Lor. Tatăl
a făcut atunci cunoscut că fusese hotărât de El ca Hristos, Fiul Lui, să fie egal cu Sine, astfel încât oriunde se
afla prezența Fiului, aceasta să fie precum propria Sa prezență. Cuvântul Fiului trebuia să fie ascultat la fel ca
și cuvântul Tatălui. El Îl învestise pe Fiul Său cu autoritatea de a conduce oștile cerești.” – Ellen White, 1SP,
pag. 17
„Pentru cel credincios, Hristos este învierea şi viaţa. În Mântuitorul nostru s-a recâştigat viaţa care se
pierduse prin păcat, deoarece El are viaţă în Sine pentru a învia pe acela pe care El voieşte. El este învestit
cu dreptul de a da nemurire.” – Ellen White, HLL, pag. 767

26
„Marele nostru Exemplu a fost înălţat spre a fi egal cu Dumnezeu. El era mare comandant în ceruri.
Toţi sfinţii îngeri erau încântaţi să se închine înaintea Lui. „Şi când duce în lume pe Cel întâi născut, zice:
«Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine»“ (Evrei 1,6).” – Ellen White, 2M, pag. 426
„Nu fac nimic de la Mine Însumi“, zice Hristos. „Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin
Tatăl.“ „Eu nu caut slava Mea“, ci slava Celui ce M-a trimis" (Ioan 8, 28; 6, 57; 8, 50; 7, 18). În aceste
cuvinte, se face cunoscut marele principiu, care este legea vieţii pentru univers. Domnul Hristos a primit
toate lucrurile de la Dumnezeu, însă El a primit ca să dea. Tot aşa procedează El şi în curţile cereşti, în
slujirea Sa pentru toate fiinţele create: prin Fiul iubit, viaţa Tatălui se revarsă peste toţi şi tot prin Fiul revine,
printr-o slujire voioasă şi de proslăvire, în valuri de iubire la Marele Izvor al tuturor. Şi astfel, prin Hristos,
circuitul binefacerilor este complet, reprezentând caracterul Marelui Dătător, legea vieţii.” – Ellen White,
HLL, pag. 21
„Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: «Tu eşti Fiul Meu; astăzi te-am născut?» Şi iarăşi: «Eu Îi voi fi
Tată, şi El Îmi va fi Fiu?»“ (Evrei 1, 1-5) Dumnezeu este Tatăl lui Hristos; Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Lui
Hristos I s-a dat o poziţie proslăvită. El a fost făcut egal cu Tatăl. Toate gândurile lui Dumnezeu sunt
descoperite Fiului Său.” – Ellen White, 8M, pag. 268
Haideți să analizăm un nou citat din cartea lui Smith:
„Aici Hristos aplică la El Însuși denumirea de Alfa și Omega. Aplicată la El, expresia trebuie înțeleasă
într-un sens mai limitat decât atunci când este aplicat Tatălui, ca în cap. 1:8. Hristos este Alfa și Omega,
începutul și sfârșitul marelui plan de mântuire.” - U. Smith, Daniel&Revelation, pag. 721, ediția 1897
Versiunea 1944 se rezumă la această afirmație:
„Aici Hristos Își atribuie Lui Însuși denumirea de Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, Cel dintâi și Cel de
pe urmă.” - U. Smith, Daniel&Revelation, pag. 314, ediția 1944
Pare puțin deplasat, nu-i așa? Întotdeauna am privit titlul de Alfa și Omega din Apocalipsa ca fiind un
indicativ al egalității prefecte care există între Tatăl și Fiul – amândoi fiind fără început și fără sfârșit. Când
am căutat însă această sintagmă în scrierile sorei White am descoperit, din nou, că acestea se armonizează
cu ideea lui Smith. Mai exact, nu am găsit nicăieri în cele peste 100 de referințe din comentariile spiritului
Profetic, faptul că Alfa și Omega ar sugera mai mult decât susține autorul cărții Daniel și Apocalipsa.
Ellen White despre Alfa și Omega
„Toate marile adevăruri ale Scripturii îşi au centrul în Hristos, iar dacă sunt înţelese corect, toate
conduc la El. Domnul Hristos să fie prezentat ca fiind Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul marelui Plan de
Mântuire.” – Ellen White, Ev, pag. 485
„El spune, Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul în mântuirea fiecărui suflet.” – Ellen White,
1NL, pag. 65
„În planul de mântuire, Domnul Hristos este Alfa şi Omega — Cel dintâi şi Cel de pe urmă.” – Ellen
White, PP, pag. 467

27
„Hristos este Alfa, prima verigă, și Omega, ultima verigă, din lanțul evangheliei care este sudat în
Apocalipsa.” – Ellen White, 10MR, pag. 171
În lumina acestor dovezi, consider că putem spune cu și mai mare siguranță că motivele editării cărții
Daniel și Apocalipsa, din 1944 nu sunt deloc greu de intuit. De fapt, tot L.E. Froom, cel despre care am mai
amintit în acest context, vorbește despre ultima urmă de arianism ca fiind eliminată din literatura
adventistă în momentul editării cărții lui Smith, în anul menționat. Totuși, cunoscând felul în care Dumnezeu
a susținut lucrarea aceasta prin cuvintele sorei White, putem spune cu tărie că această schimbare nu se
poate să fi fost autorizată de Cer.
Înainte de a trece la următorul pionier, să mai cităm câteva din declarațiile lui Uriah Smith:
„Numai Dumnezeu este fără început. În cea mai timpurie epocă în care ar fi putut exista un început, -
o perioadă atât de îndepărtată încât pentru mintea finită este practic eternitate, - a apărut Cuvântul. La
început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. Ioan 1:1. Acest Cuvânt ne-
creat a fost Ființa care, la împlinirea timpului, S-a făcut trup și a locuit printre noi. Începutul Său nu a fost ca
al nici unei alte ființe din Univers. Acesta este descris în misterioasele expresii singurul Lui Fiu născut
(Ioan 3:16, 1 Ioan 4:9), singurul născut din Tatăl (Ioan 1:14), și Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu. (Ioan
8:42). Astfel, se pare că printr-un anume impuls divin sau proces, cunoscut numai Omniștiinței și posibil
numai Omnipotenței, nu prin creație, a apărut Fiul lui Dumnezeu. Și atunci Duhul Sfânt, Spiritul lui
Dumnezeu, Spiritul lui Hristos, inspirația divină și mediul puterii Lor, reprezentantul Amândorura (Ps.
139:7) S-a aflat de asemenea în existență.” – U. Smith, Looking unto Jesus, pag. 10, 1898
„1.Noi suntem botezați în numele Tatălui, al Fiului, și al Sfântului Duh. Mat 28:19. Prin aceasta noi ne
exprimăm credința în existența singurului Dumnezeu adevărat, mijlocirea Fiului Său, și influența Duhului
Sfânt.” – The Bible Students Assistant, pag. 21-22, 1858
„FR. DANIEL BAKER scrie din Tioga Co., Pa.: <<După ce m-am luptat împotriva doctrinei Trinității și a
tuturor disciplinelor sectare pentru șaisprezece ani, și împotriva doctrinei nemuririi sufletului, opt ani, iar
pentru Sabatul zilei a șaptea, trei ani, este cu adevărat revigorator să găsesc în revista dvs. aceleași păreri
dovedite cu Scriptura.>>” – Review and Herald, 13 martie, 1856; Fragment de scrisoare publicat sub editura
lui Uriah Smith
Stephen N. Haskell (1833-1922)
Despre Haskell ni se spune:
„Fratele Haskell este slujitorul Domnului, un om al oportunităților. Noi apreciem experiența sa,
judecata sa, firea sa gânditoare și precaută. El este într-adevăr un om puternic în Scripturi. El deschide
cuvântul lui Dumnezeu într-un mod atât de simplu, făcând fiecare subiect să-și descopere adevărata
importanță.” – Ellen White, Scrisoarea 140, 1897
Vom observa că și cuvintele lui sunt în armonie cu ale celorlalți pionieri:
„Când data din 1844 a trecut, nu era nimeni care să creadă adevărul așa cum îl credem astăzi. Toți
credeau profețiile care ne aduseseră până acolo. Atunci a început cea mai mare căutare a Scripturilor care
a fost, probabil, din zilele apostolilor. Ei au trecut din nou și din nou peste argumentele privind profețiile ce

Vocea martorilor-lui-Dumnezeu

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Similar to Vocea martorilor-lui-Dumnezeu

Similar to Vocea martorilor-lui-Dumnezeu (20)

More from PROADVENT .

More from PROADVENT . (20)

Vocea martorilor-lui-Dumnezeu