SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 22
Lectura activă pentru grupuri
defavorizate
Metodă de educaţie nonformală şi socializare culturală cu participarea
şi implicarea voluntarilor bibliotecii
DIACONU CELOZENA
Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia” Galaţi
PROVOBIS - ANBPR
 Educaţia non-formală poate fi descrisă ca fiind adaptată nevoilor reale de învăţare ale
beneficiarilui, facilitând identificarea acestuia pentru o mai bună adaptare a procesului de
învăţare. Un alt aspect important al acestui tip de educaţie se referă la capacitatea sa de
adaptare la specificul comunităţii, grupului, individului şi presupune o învăţare în ritm
propriu.[2]
 Centrul de interes al acestui tip de educaţie este definit de caracterul său voluntar,
bazându-se în special pe practică, cu toate că activităţile ce o descriu se desfăşoară într-un
cadru şi într-un mod organizat nefiind necesară prezenţa recompenselor sau pedepselor: note,
absenţe etc. Învăţarea în context nonformal contribuie la dezvoltarea personală a grupurilor
ţintă prin valorificarea experienţelor anterioare şi recunoaşterea competenţelor dobândite.
Educaţia non-formală poate fi descrisă ca fiind adaptată nevoilor reale de învăţare ale
beneficiarului, facilitând identificarea acestora pentru o mai bună adaptare a procesului de
învăţare. Un alt aspect important al acestui tip de educaţie se referă la capacitatea sa de adaptare
la specificul comunităţii, grupului, individului şi presupune o învăţare în ritm propriu.
Educatia non-formala se imparte in 2 tipuri principale, variind in functie de activitatile
specifice:
- activitati extradidactice: cercuri de discipline, ansambluri sportive si artistice, concursuri,
olimpiade etc.;
- activitati extrascolare: proiecte de ecologie si formare civica, excursii, actiuni social-culturale
(in clubul elevilor, la muzeu, la teatru, in biblioteci etc).
Educatia non-formala insoteste cu succes formarea educationala a tinerilor si ramane una
dintre variantele optime pentru sustinerea placerii de cunoastere si de afirmare profesionala.
Lectura activă ca metoda de
educaţie nonformală
Lectura activă este o metodă ce ajută la consolidarea a ceea ce se citeşte, deoarece face apel la
gândirea critică prin materializarea opiniilor. Aceasta constă într-un proces simplu, dar care cere
timp şi răbdare, proces constituit din participarea la activităţi destinate înţelegerii a ceea ce s-a citit în
vederea sporirii retenţiei de informaţii.
Printre avanatajele pe care le oferă acest tip de lectură se numără: consolidarea încrederii în sine,
cultivarea interesului pentru cercetare şi investigare, utilizarea aprofundată a sistemelor senzoriale de
percepţie umană deci a întregului potenţial al sistemului nervos şi dezvoltarea obiceiului de a citi
pentru dezvoltarea culturală.
Atitudinea pozitivă a facilitatorilor, în acest caz, este esenţială pentru a obţine rezultatele dorite. Se
recomandă examinarea atentă a scopurilor şi abordarea realistă a ceea ce trebuie făcut
Lectura activă
 Concentrarea, un alt aspect important, implică:
 - dezvoltarea unui plan care sa acopere întreaga paletă de probleme ce ar putea
perturba activitatea;
 - pregătirea psihologică;
 - îndeplinirea tuturor sarcinilor anterior începerii lecturii active;
 - folosirea judecăţilor de valoare;
 - documentarea prealabilă.
 Apelul la memorie: dacă nu înţelegeţi materialul pe care îl citiţi nu vă puteţi aştepta sa
reţineţi informaţia. Nu vă concentraţi asupra detaliilor nesemnificative ci încercaţi să
vă creaţi o imagine de ansamblu. Există o diferenţă între a învăţa şi a memora. Pentru
o mai bună înţelegere a materialului, trebuie să-l învăţaţi. .[3]
Lectura activă
 Fie că adolescenţii şi copiii au şapte sau şaptesprezece ani, există strategii pentru a dezvolta
aceste competenţe de citire activă:
1. Textul – previzualizare şi vocabular: înainte de a citi, uita-te la orice titluri, diagrame,
grafice și legende, vorbeste cu voce tare. Uită-te la structura textului: este amuzant, trist, realist?
Cum știm? Este ficțiune - un poem, o poveste? Cum știm? Este non-ficțiune - o scrisoare către
cineva, un articol de ziar? Cum știm? Informarea copiilor şi adolescenţilor în legătură cu noi
cunoștințe şi familiarizarea acestora cu structura textului și caracteristicile sale îi va ajuta cu
siguranţă și pentru a identifica obiectivele autorului sau intențiile acestuia.
2. Citirea cu un scop: această strategie se confruntă cu abordarea pasivă a lecturii. În loc să
cerem copiilor să citească putem spune: "Uite misiunea ta ..." Această solicitare le va activa şi le
va spori interesul, transformându-i în mici detectivi, în căutare de umor, imagini şi fapte. [4]
Lectura activă
 Proiectul Cartea cu poveşti poposeşte în comunitatea copiilor din Cartierul Valea oraşului
urmăreşte îmbunătăţirea comunicării şi relaţionării în rândul tinerilor defavorizaţi
prin lectură şi interpretare de text, dezbateri
 Grupul ţintă este reprezentat de copii şi elevi de gimnaziu din Cartierul Valea Oraşului
care frecventează Centrul Comunitar “LA VALE” cu servicii de zi pentru copii
defavorizaţi:
 - Director programe Fundaţia Cuvântul Întrupat – Valerica Archip;
 - Asistent social Fundaţia Cuvântul Întrupat – Oana Tonică.
Proiectul Cartea cu poveşti poposeşte în comunitatea copiilor din
Cartierul Valea oraşului ca parte a programului de voluntariat
BVAU STAR VOLUNTAR
Problema abordată de programul BVAU STAR VOLUNTAR a luat în considerare
diferite categorii de persoane, considerate de către comunitate a fi dezavantajate (de ex.
copii din familii cu venituri reduse aflaţi sub asistenţa unor organizaţii, copii cu autism şi
părinţii lor, nevăzători, persoane suferind de Alzheimer etc) si nu beneficiază de serviciile
bibliotecii pe măsura ofertei de care aceasta dispune.
Proiectul Cartea cu poveşti poposeşte în
comunitatea copiilor din Cartierul Valea
oraşului ca parte a programului de
voluntariat BVAU STAR VOLUNTAR
Recrutarea şi selectarea a fost realizată prin intermediul Clubului de Voluntariat
„VIRAL” constituit la nivelul Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia” în cadrul Programului
BVAU STAR VOLUNTAR şi a avut ca strategie identificarea nevoilor proiectului şi a
tipologiei voluntarului, a locaţiilor în care aceştia ar putea fi găsiţi, a momentului
recunoaşterii candidatului potrivit precum şi calea de acces către acesta. Tipurile de
recrutare alese au fost de tip concentric adică voluntarii existenţi au atras în organizaţie
noi voluntari sau s-a recrutat din organizaţii partenere, şi recrutare în sistem închis
respectiv selectarea voluntarilor din sisteme şcoli, companii, grupuri profesionale.
În urma procesului de selecţie au fost identificaţi şi cooptaţi cinci voluntari, elevi şi
profesori din liceele şi colegiile gălăţene, care au beneficiat de formari axate pe
comunicare şi stagii de instruire practică în secţiile de împrumut ale bibliotecii.
Recrutarea şi selectarea
voluntarilor
Voluntarii se
pregătesc
pentru activităţi
Creşterea numărului de utilizatori din rândul persoanelor defavorizate prin proiecte
culturale şi programe de vizite, campanii de promovare a lecturii, ateliere și teatru-forum,
precum și împrumut de documente în cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia” şi în exterior,
micorexpoziții de carte tematică, cu sprijinul Centrului de zi ”LA VALE”, Fundația
”Cuvânt Întrupat’.
 Realizarea serviciului de imprumut carte şi în afara spaţiului bibliotecii cu sprijinul
voluntarilor, pentru ong-uri şi fundatii care au in asistenţă persoane defavorizate.
 Crearea și gestionarea unui Punct de informare pentru voluntariat, intitulat ”Raftul cu
inițiativă” în cadrul Secției de Împrumut la Domiciliu pentru Adulți a Bibliotecii „V.A.
Urechia” şi unul la Filiala nr. 4 ‘Grigore Vierú’ și a unei rubrici cu informații și
adresabilitate similare pe site-ul BVAU, semnalizata printr-o iconita.
Obiectivele Proiectului
Activităţile din cadrul acestui proiect au ca perioadă de desfăşurare Noiembrie 2014 –
Iunie 2015, lunar, vineri, între orele 15.00 -16.00, în funcţie de solicitări, în spatiile
Centrului Comunitar pentru copii aflaţi în dificultate „LA VALE” şi vizite la bibliotecă.
Instituţiile colaboratoare, Biblioteca “V.A. Urechia’, Filiala nr. 4 ‘’Grigore Vieru’’ şi
voluntarii participă la organizarea, realizarea şi îmbunătăţirea activităţilor cultural-
educative propuse. Acestea, au la bază metodele educaţiei nonformale, în special lectura
activă, pentru formarea şi dezvoltarea personalitatii copiilor [5].
Activităţile Proiectului
Centrul de Zi La Vale
Centrul de Zi La Vale
Secţia Împrumut copii
Secţia Împrumut copii
Resurse umane: conducerea bibliotecii, coordonatorii proiectului de voluntariat,
bibliotecari, voluntari, personalul de specialitate din Centru, beneficiarii direcţi si indirecţi
ai proiectului.
Resursele materiale: cărţi pentru copii, cărţi jucării, jocuri, resursele multimedia ale
bibliotecii şi nu în ultimul rând materiale elaborate de voluntarii implicaţi în proiect.
Resursele Proiectului
 Conştientizarea de către membrii comunității a rolului bibliotecii de a oferi servicii
specifice în afara locaţiei sale(educare nonformală prin lectură, împrumut carte,
informare generală) și pentru categoriile defavorizate. În subsidiar, prin implicarea
voluntarilor în relația cu ONG-urile, biblioteca va fi percepută ca un partener
competitiv și ofertant, colectând, gestionând și diseminand informații pentru potențialii
solicitanți de voluntariat la nivel local şi judeţean.
Impactul Proiectului

Concluzie
Bibliografie
 [1] http://www.imparte.ro/Ajutor/Reintegrare-sociala/Educatia-non-formala-si-
avantajele-sale-406.html
 [2] http://www.nonformalii.ro/
 [3]https://www.sru.edu/academics/enrollment/academicservices/Documents/College%2
0Success%20Resources/College%20Success%20Brochures/Active%20Reading.pdf
 [4] Kieran Egan, Predarea ca o poveste – o abordare alternativă a predării şi a
curriculum-ului în şcoala primară, Editura Diactia Press, Bucreşti, 2007
 [5] http://social.primariagalati.ro/subventi-si-finantari/centrul-comunitar-la-vale
Vă mulţumesc!

Mais conteúdo relacionado

Mais procurados

Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaNatalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaDIB ULIM
 
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaAnișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaDIB ULIM
 
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V... Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...
Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...
Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...DIB ULIM
 
Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...
Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...
Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Conferințe Zonale - 2019. Vera Osoianu, Ecaterina Dmitric. Imaginea pozitivă ...
Conferințe Zonale - 2019. Vera Osoianu, Ecaterina Dmitric. Imaginea pozitivă ...Conferințe Zonale - 2019. Vera Osoianu, Ecaterina Dmitric. Imaginea pozitivă ...
Conferințe Zonale - 2019. Vera Osoianu, Ecaterina Dmitric. Imaginea pozitivă ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Mais procurados (20)

Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaNatalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
 
Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul LecturiiDirectorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
 
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
 
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaAnișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
 
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...
 
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V... Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021
Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021
Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021
 
Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...
Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...
Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...
 
Anul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia Sitaru
Anul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia SitaruAnul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia Sitaru
Anul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia Sitaru
 
Imaginea bibliotecii publice
Imaginea bibliotecii publiceImaginea bibliotecii publice
Imaginea bibliotecii publice
 
Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...
Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...
Biblioteca publică şi impactul asupra comunităţii: contribuţii în sfere vital...
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
 
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...Algoritmul elaborării/ întocmirii   raportului analitic anual privind activit...
Algoritmul elaborării/ întocmirii raportului analitic anual privind activit...
 
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
 
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
 
Conferințe Zonale - 2019. Vera Osoianu, Ecaterina Dmitric. Imaginea pozitivă ...
Conferințe Zonale - 2019. Vera Osoianu, Ecaterina Dmitric. Imaginea pozitivă ...Conferințe Zonale - 2019. Vera Osoianu, Ecaterina Dmitric. Imaginea pozitivă ...
Conferințe Zonale - 2019. Vera Osoianu, Ecaterina Dmitric. Imaginea pozitivă ...
 
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
 
Ababii, Lilia. Centrul de Informare al României din Bălţi
Ababii,  Lilia. Centrul de Informare al României din BălţiAbabii,  Lilia. Centrul de Informare al României din Bălţi
Ababii, Lilia. Centrul de Informare al României din Bălţi
 
Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...
Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...
Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...
 
Destaque

Actividades y dinámicas Progreso Comercial
Actividades y dinámicas Progreso ComercialActividades y dinámicas Progreso Comercial
Actividades y dinámicas Progreso ComercialProgreso Comercial
 
CURSO Habilidades comerciales equipos tecnicos
CURSO Habilidades comerciales equipos tecnicosCURSO Habilidades comerciales equipos tecnicos
CURSO Habilidades comerciales equipos tecnicosMaría Eugenia del Riego
 
Presentación desarrollo de habilidades comerciales y servicio al cliente
Presentación desarrollo de habilidades comerciales y servicio al clientePresentación desarrollo de habilidades comerciales y servicio al cliente
Presentación desarrollo de habilidades comerciales y servicio al clienteSusana Humbrías Chimeno
 
Habilidades comerciales
Habilidades comercialesHabilidades comerciales
Habilidades comercialesaddhallx
 
Tecnicas de lectura activa (1)
Tecnicas de lectura activa (1)Tecnicas de lectura activa (1)
Tecnicas de lectura activa (1)luis123po
 
Planteamiento de alternativas de solución
Planteamiento de alternativas de soluciónPlanteamiento de alternativas de solución
Planteamiento de alternativas de soluciónGaby Galicia
 
Taller sobre el manejo y resolución de conflictos familiaresx
Taller sobre el manejo  y resolución de conflictos familiaresxTaller sobre el manejo  y resolución de conflictos familiaresx
Taller sobre el manejo y resolución de conflictos familiaresxmariapandoluzuriaga
 
Comunicación Eficaz
Comunicación EficazComunicación Eficaz
Comunicación EficazLedy Cabrera
 
Alternativas de Solución y Marco Lógico
Alternativas de Solución y Marco LógicoAlternativas de Solución y Marco Lógico
Alternativas de Solución y Marco LógicoMarcos Canales Cádiz
 
Dinamicas practicas sobre atención al cliente (1)
Dinamicas practicas sobre atención al cliente (1)Dinamicas practicas sobre atención al cliente (1)
Dinamicas practicas sobre atención al cliente (1)olgaceu14
 
proceso de comunicación
proceso de comunicaciónproceso de comunicación
proceso de comunicaciónkarim obregon
 
Manual De Juegos Y Dinamicas De Grupo
Manual De Juegos Y Dinamicas De GrupoManual De Juegos Y Dinamicas De Grupo
Manual De Juegos Y Dinamicas De GrupoMarcia Muñoz Soto
 
Destaque (15)

Actividades y dinámicas Progreso Comercial
Actividades y dinámicas Progreso ComercialActividades y dinámicas Progreso Comercial
Actividades y dinámicas Progreso Comercial
 
CURSO Habilidades comerciales equipos tecnicos
CURSO Habilidades comerciales equipos tecnicosCURSO Habilidades comerciales equipos tecnicos
CURSO Habilidades comerciales equipos tecnicos
 
Presentación desarrollo de habilidades comerciales y servicio al cliente
Presentación desarrollo de habilidades comerciales y servicio al clientePresentación desarrollo de habilidades comerciales y servicio al cliente
Presentación desarrollo de habilidades comerciales y servicio al cliente
 
Habilidades comerciales
Habilidades comercialesHabilidades comerciales
Habilidades comerciales
 
Tecnicas de lectura activa (1)
Tecnicas de lectura activa (1)Tecnicas de lectura activa (1)
Tecnicas de lectura activa (1)
 
Planteamiento de alternativas de solución
Planteamiento de alternativas de soluciónPlanteamiento de alternativas de solución
Planteamiento de alternativas de solución
 
Escucha Activa
Escucha ActivaEscucha Activa
Escucha Activa
 
Taller sobre el manejo y resolución de conflictos familiaresx
Taller sobre el manejo  y resolución de conflictos familiaresxTaller sobre el manejo  y resolución de conflictos familiaresx
Taller sobre el manejo y resolución de conflictos familiaresx
 
Comunicación Eficaz
Comunicación EficazComunicación Eficaz
Comunicación Eficaz
 
Dinamica sobre servicio al cliente
Dinamica sobre servicio al clienteDinamica sobre servicio al cliente
Dinamica sobre servicio al cliente
 
Alternativas de Solución y Marco Lógico
Alternativas de Solución y Marco LógicoAlternativas de Solución y Marco Lógico
Alternativas de Solución y Marco Lógico
 
Dinamicas practicas sobre atención al cliente (1)
Dinamicas practicas sobre atención al cliente (1)Dinamicas practicas sobre atención al cliente (1)
Dinamicas practicas sobre atención al cliente (1)
 
proceso de comunicación
proceso de comunicaciónproceso de comunicación
proceso de comunicación
 
100 dinamicas-para-adultos
100 dinamicas-para-adultos100 dinamicas-para-adultos
100 dinamicas-para-adultos
 
Manual De Juegos Y Dinamicas De Grupo
Manual De Juegos Y Dinamicas De GrupoManual De Juegos Y Dinamicas De Grupo
Manual De Juegos Y Dinamicas De Grupo
 
Semelhante a Lectura Activa

Program de voluntariat: Prietenii bibliotecii: realizari si perspective
Program de voluntariat: Prietenii bibliotecii: realizari si perspectiveProgram de voluntariat: Prietenii bibliotecii: realizari si perspective
Program de voluntariat: Prietenii bibliotecii: realizari si perspectiveBiblioteca Municipala "B.P. Hasdeu"
 
Biblioteca prinde viaţă!
Biblioteca prinde viaţă!Biblioteca prinde viaţă!
Biblioteca prinde viaţă!Lazar Viorica
 
Biblioteca prinde viaţă!
Biblioteca prinde viaţă!Biblioteca prinde viaţă!
Biblioteca prinde viaţă!Lazar Viorica
 
Cerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lecturaCerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lecturaMaria
 
Rolul activităţilor extra toni
Rolul activităţilor extra toniRolul activităţilor extra toni
Rolul activităţilor extra toniTonik Kapak
 
ppt raport.ppt
ppt raport.pptppt raport.ppt
ppt raport.pptIbibi4
 
îMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc IîMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc Igueste13ea9
 
îMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc IîMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc Icastorpn
 
Servicii şi programe pentru adolescenţi şi tineri adulţi în biblioteci publice
Servicii şi programe pentru adolescenţi şi tineri adulţi în biblioteci publiceServicii şi programe pentru adolescenţi şi tineri adulţi în biblioteci publice
Servicii şi programe pentru adolescenţi şi tineri adulţi în biblioteci publiceBiblioteca Judeţeană "Octavian Goga" Cluj
 
Ludmila CORGHENCI. „Biblioteca universitară: provocări la cunoaştere”
Ludmila CORGHENCI. „Biblioteca universitară: provocări la cunoaştere”Ludmila CORGHENCI. „Biblioteca universitară: provocări la cunoaştere”
Ludmila CORGHENCI. „Biblioteca universitară: provocări la cunoaştere”DIB ULIM
 
Curcubeul schimbarii.G.P.P TRENULETUL VESELIEI BISTRITA
Curcubeul schimbarii.G.P.P TRENULETUL VESELIEI BISTRITACurcubeul schimbarii.G.P.P TRENULETUL VESELIEI BISTRITA
Curcubeul schimbarii.G.P.P TRENULETUL VESELIEI BISTRITAVasilica Gazdac
 
Rolulproiectelorsiparteneriatelor...
Rolulproiectelorsiparteneriatelor...Rolulproiectelorsiparteneriatelor...
Rolulproiectelorsiparteneriatelor...Sardariu Adriana
 
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptxRaportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptxarabelatrica
 
A. Nagornaia : Formarea culturii informaţiei şi învăţarea permanentă în bibli...
A. Nagornaia : Formarea culturii informaţiei şi învăţarea permanentă în bibli...A. Nagornaia : Formarea culturii informaţiei şi învăţarea permanentă în bibli...
A. Nagornaia : Formarea culturii informaţiei şi învăţarea permanentă în bibli...DIB ULIM
 
Semelhante a Lectura Activa (20)

CAZACU, Gabriela. Educarea formală, nonformală şi informală a utilizatorului ...
CAZACU, Gabriela. Educarea formală, nonformală şi informală a utilizatorului ...CAZACU, Gabriela. Educarea formală, nonformală şi informală a utilizatorului ...
CAZACU, Gabriela. Educarea formală, nonformală şi informală a utilizatorului ...
 
Program de voluntariat: Prietenii bibliotecii: realizari si perspective
Program de voluntariat: Prietenii bibliotecii: realizari si perspectiveProgram de voluntariat: Prietenii bibliotecii: realizari si perspective
Program de voluntariat: Prietenii bibliotecii: realizari si perspective
 
Biblioteca prinde viaţă!
Biblioteca prinde viaţă!Biblioteca prinde viaţă!
Biblioteca prinde viaţă!
 
Biblioteca prinde viaţă!
Biblioteca prinde viaţă!Biblioteca prinde viaţă!
Biblioteca prinde viaţă!
 
Cerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lecturaCerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lectura
 
Rolul activităţilor extra toni
Rolul activităţilor extra toniRolul activităţilor extra toni
Rolul activităţilor extra toni
 
ppt raport.ppt
ppt raport.pptppt raport.ppt
ppt raport.ppt
 
Eu citesc
Eu citescEu citesc
Eu citesc
 
Terapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturii
Terapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturiiTerapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturii
Terapie prin lectură: Proiect pentru stimularea lecturii
 
Metamorfoze nr7
Metamorfoze nr7Metamorfoze nr7
Metamorfoze nr7
 
Bihor biblioteca si comunitatea
Bihor   biblioteca si comunitateaBihor   biblioteca si comunitatea
Bihor biblioteca si comunitatea
 
îMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc IîMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc I
 
îMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc IîMi Place Să Citesc I
îMi Place Să Citesc I
 
Servicii şi programe pentru adolescenţi şi tineri adulţi în biblioteci publice
Servicii şi programe pentru adolescenţi şi tineri adulţi în biblioteci publiceServicii şi programe pentru adolescenţi şi tineri adulţi în biblioteci publice
Servicii şi programe pentru adolescenţi şi tineri adulţi în biblioteci publice
 
Ludmila CORGHENCI. „Biblioteca universitară: provocări la cunoaştere”
Ludmila CORGHENCI. „Biblioteca universitară: provocări la cunoaştere”Ludmila CORGHENCI. „Biblioteca universitară: provocări la cunoaştere”
Ludmila CORGHENCI. „Biblioteca universitară: provocări la cunoaştere”
 
Curcubeul schimbarii.G.P.P TRENULETUL VESELIEI BISTRITA
Curcubeul schimbarii.G.P.P TRENULETUL VESELIEI BISTRITACurcubeul schimbarii.G.P.P TRENULETUL VESELIEI BISTRITA
Curcubeul schimbarii.G.P.P TRENULETUL VESELIEI BISTRITA
 
ROpot, nr. 3
ROpot, nr. 3ROpot, nr. 3
ROpot, nr. 3
 
Rolulproiectelorsiparteneriatelor...
Rolulproiectelorsiparteneriatelor...Rolulproiectelorsiparteneriatelor...
Rolulproiectelorsiparteneriatelor...
 
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptxRaportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx
 
A. Nagornaia : Formarea culturii informaţiei şi învăţarea permanentă în bibli...
A. Nagornaia : Formarea culturii informaţiei şi învăţarea permanentă în bibli...A. Nagornaia : Formarea culturii informaţiei şi învăţarea permanentă în bibli...
A. Nagornaia : Formarea culturii informaţiei şi învăţarea permanentă în bibli...
 
Mais de Biblioteci Bihorene

Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfPrezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfBiblioteci Bihorene
 
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdfeugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdfBiblioteci Bihorene
 
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdfEUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdfBiblioteci Bihorene
 
Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale Biblioteci Bihorene
 
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptxThe Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptxBiblioteci Bihorene
 
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii Biblioteci Bihorene
 
Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus  Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus Biblioteci Bihorene
 
Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023Biblioteci Bihorene
 
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022 Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022 Biblioteci Bihorene
 
Charlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, BudapestCharlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, BudapestBiblioteci Bihorene
 
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio StassiUltimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio StassiBiblioteci Bihorene
 
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptxColegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptxBiblioteci Bihorene
 
White Nights of hell - prezentare de proiect
White Nights of hell  - prezentare de proiect White Nights of hell  - prezentare de proiect
White Nights of hell - prezentare de proiect Biblioteci Bihorene
 
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
 Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale  Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale Biblioteci Bihorene
 
Bibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturaleBibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturaleBiblioteci Bihorene
 
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptxBiblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptxBiblioteci Bihorene
 
Mais de Biblioteci Bihorene (20)

Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdfPrezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
Prezentare CODE Kids 2024 - prezentare coordonatori noi_compressed (1).pdf
 
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdfeugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
eugen-oniscu-2024-inima-strainului (1).pdf
 
Calendarul cultural 2024
Calendarul cultural 2024Calendarul cultural 2024
Calendarul cultural 2024
 
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdfEUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
EUGEN-ONISCU-2023-Puterea-celor-slabi .pdf
 
Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale Podul Prieteniei Interculturale
Podul Prieteniei Interculturale
 
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptxThe Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
The Europe Challenge_Narrowcasting.pptx
 
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii Importanța comunicării vizuale  în promovarea bibliotecii
Importanța comunicării vizuale în promovarea bibliotecii
 
Oferta ANBPR 2023_v2.pdf
Oferta ANBPR 2023_v2.pdfOferta ANBPR 2023_v2.pdf
Oferta ANBPR 2023_v2.pdf
 
Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus  Influenta pandemiei de coronavirus
Influenta pandemiei de coronavirus
 
Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023Programul Național Code Kids 2023
Programul Național Code Kids 2023
 
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022 Foaia de istorie  a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
Foaia de istorie a Liceului Teoretic Aurel Lazăr 2022
 
Charlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, BudapestCharlie utolsó tánca, Budapest
Charlie utolsó tánca, Budapest
 
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio StassiUltimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
Ultimul dans a lui Charlot .Fabio Stassi
 
A magyar népviselet
A magyar népviseletA magyar népviselet
A magyar népviselet
 
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptxColegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
Colegiul National Mihai Eminescu -Holocaust.pptx
 
White Nights of hell - prezentare de proiect
White Nights of hell  - prezentare de proiect White Nights of hell  - prezentare de proiect
White Nights of hell - prezentare de proiect
 
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
 Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale  Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
Surse de informații pentru cercetătorii istoriei locale
 
Bibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturaleBibliotecari maghiari personalități culturale
Bibliotecari maghiari personalități culturale
 
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptxBiblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
Biblioteca-școlară-în-pandemie-2022-B.J. (1).pptx
 
MOTIVE GEOMETRICE.pdf
MOTIVE GEOMETRICE.pdfMOTIVE GEOMETRICE.pdf
MOTIVE GEOMETRICE.pdf
 
Lectura Activa

  • 1. Lectura activă pentru grupuri defavorizate Metodă de educaţie nonformală şi socializare culturală cu participarea şi implicarea voluntarilor bibliotecii DIACONU CELOZENA Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia” Galaţi
  • 3.  Educaţia non-formală poate fi descrisă ca fiind adaptată nevoilor reale de învăţare ale beneficiarilui, facilitând identificarea acestuia pentru o mai bună adaptare a procesului de învăţare. Un alt aspect important al acestui tip de educaţie se referă la capacitatea sa de adaptare la specificul comunităţii, grupului, individului şi presupune o învăţare în ritm propriu.[2]  Centrul de interes al acestui tip de educaţie este definit de caracterul său voluntar, bazându-se în special pe practică, cu toate că activităţile ce o descriu se desfăşoară într-un cadru şi într-un mod organizat nefiind necesară prezenţa recompenselor sau pedepselor: note, absenţe etc. Învăţarea în context nonformal contribuie la dezvoltarea personală a grupurilor ţintă prin valorificarea experienţelor anterioare şi recunoaşterea competenţelor dobândite.
  • 4. Educaţia non-formală poate fi descrisă ca fiind adaptată nevoilor reale de învăţare ale beneficiarului, facilitând identificarea acestora pentru o mai bună adaptare a procesului de învăţare. Un alt aspect important al acestui tip de educaţie se referă la capacitatea sa de adaptare la specificul comunităţii, grupului, individului şi presupune o învăţare în ritm propriu. Educatia non-formala se imparte in 2 tipuri principale, variind in functie de activitatile specifice: - activitati extradidactice: cercuri de discipline, ansambluri sportive si artistice, concursuri, olimpiade etc.; - activitati extrascolare: proiecte de ecologie si formare civica, excursii, actiuni social-culturale (in clubul elevilor, la muzeu, la teatru, in biblioteci etc). Educatia non-formala insoteste cu succes formarea educationala a tinerilor si ramane una dintre variantele optime pentru sustinerea placerii de cunoastere si de afirmare profesionala. Lectura activă ca metoda de educaţie nonformală
  • 5. Lectura activă este o metodă ce ajută la consolidarea a ceea ce se citeşte, deoarece face apel la gândirea critică prin materializarea opiniilor. Aceasta constă într-un proces simplu, dar care cere timp şi răbdare, proces constituit din participarea la activităţi destinate înţelegerii a ceea ce s-a citit în vederea sporirii retenţiei de informaţii. Printre avanatajele pe care le oferă acest tip de lectură se numără: consolidarea încrederii în sine, cultivarea interesului pentru cercetare şi investigare, utilizarea aprofundată a sistemelor senzoriale de percepţie umană deci a întregului potenţial al sistemului nervos şi dezvoltarea obiceiului de a citi pentru dezvoltarea culturală. Atitudinea pozitivă a facilitatorilor, în acest caz, este esenţială pentru a obţine rezultatele dorite. Se recomandă examinarea atentă a scopurilor şi abordarea realistă a ceea ce trebuie făcut Lectura activă
  • 6.  Concentrarea, un alt aspect important, implică:  - dezvoltarea unui plan care sa acopere întreaga paletă de probleme ce ar putea perturba activitatea;  - pregătirea psihologică;  - îndeplinirea tuturor sarcinilor anterior începerii lecturii active;  - folosirea judecăţilor de valoare;  - documentarea prealabilă.  Apelul la memorie: dacă nu înţelegeţi materialul pe care îl citiţi nu vă puteţi aştepta sa reţineţi informaţia. Nu vă concentraţi asupra detaliilor nesemnificative ci încercaţi să vă creaţi o imagine de ansamblu. Există o diferenţă între a învăţa şi a memora. Pentru o mai bună înţelegere a materialului, trebuie să-l învăţaţi. .[3] Lectura activă
  • 7.  Fie că adolescenţii şi copiii au şapte sau şaptesprezece ani, există strategii pentru a dezvolta aceste competenţe de citire activă: 1. Textul – previzualizare şi vocabular: înainte de a citi, uita-te la orice titluri, diagrame, grafice și legende, vorbeste cu voce tare. Uită-te la structura textului: este amuzant, trist, realist? Cum știm? Este ficțiune - un poem, o poveste? Cum știm? Este non-ficțiune - o scrisoare către cineva, un articol de ziar? Cum știm? Informarea copiilor şi adolescenţilor în legătură cu noi cunoștințe şi familiarizarea acestora cu structura textului și caracteristicile sale îi va ajuta cu siguranţă și pentru a identifica obiectivele autorului sau intențiile acestuia. 2. Citirea cu un scop: această strategie se confruntă cu abordarea pasivă a lecturii. În loc să cerem copiilor să citească putem spune: "Uite misiunea ta ..." Această solicitare le va activa şi le va spori interesul, transformându-i în mici detectivi, în căutare de umor, imagini şi fapte. [4] Lectura activă
  • 8.  Proiectul Cartea cu poveşti poposeşte în comunitatea copiilor din Cartierul Valea oraşului urmăreşte îmbunătăţirea comunicării şi relaţionării în rândul tinerilor defavorizaţi prin lectură şi interpretare de text, dezbateri  Grupul ţintă este reprezentat de copii şi elevi de gimnaziu din Cartierul Valea Oraşului care frecventează Centrul Comunitar “LA VALE” cu servicii de zi pentru copii defavorizaţi:  - Director programe Fundaţia Cuvântul Întrupat – Valerica Archip;  - Asistent social Fundaţia Cuvântul Întrupat – Oana Tonică. Proiectul Cartea cu poveşti poposeşte în comunitatea copiilor din Cartierul Valea oraşului ca parte a programului de voluntariat BVAU STAR VOLUNTAR
  • 9. Problema abordată de programul BVAU STAR VOLUNTAR a luat în considerare diferite categorii de persoane, considerate de către comunitate a fi dezavantajate (de ex. copii din familii cu venituri reduse aflaţi sub asistenţa unor organizaţii, copii cu autism şi părinţii lor, nevăzători, persoane suferind de Alzheimer etc) si nu beneficiază de serviciile bibliotecii pe măsura ofertei de care aceasta dispune. Proiectul Cartea cu poveşti poposeşte în comunitatea copiilor din Cartierul Valea oraşului ca parte a programului de voluntariat BVAU STAR VOLUNTAR
  • 10. Recrutarea şi selectarea a fost realizată prin intermediul Clubului de Voluntariat „VIRAL” constituit la nivelul Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia” în cadrul Programului BVAU STAR VOLUNTAR şi a avut ca strategie identificarea nevoilor proiectului şi a tipologiei voluntarului, a locaţiilor în care aceştia ar putea fi găsiţi, a momentului recunoaşterii candidatului potrivit precum şi calea de acces către acesta. Tipurile de recrutare alese au fost de tip concentric adică voluntarii existenţi au atras în organizaţie noi voluntari sau s-a recrutat din organizaţii partenere, şi recrutare în sistem închis respectiv selectarea voluntarilor din sisteme şcoli, companii, grupuri profesionale. În urma procesului de selecţie au fost identificaţi şi cooptaţi cinci voluntari, elevi şi profesori din liceele şi colegiile gălăţene, care au beneficiat de formari axate pe comunicare şi stagii de instruire practică în secţiile de împrumut ale bibliotecii. Recrutarea şi selectarea voluntarilor
  • 12. Creşterea numărului de utilizatori din rândul persoanelor defavorizate prin proiecte culturale şi programe de vizite, campanii de promovare a lecturii, ateliere și teatru-forum, precum și împrumut de documente în cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia” şi în exterior, micorexpoziții de carte tematică, cu sprijinul Centrului de zi ”LA VALE”, Fundația ”Cuvânt Întrupat’.  Realizarea serviciului de imprumut carte şi în afara spaţiului bibliotecii cu sprijinul voluntarilor, pentru ong-uri şi fundatii care au in asistenţă persoane defavorizate.  Crearea și gestionarea unui Punct de informare pentru voluntariat, intitulat ”Raftul cu inițiativă” în cadrul Secției de Împrumut la Domiciliu pentru Adulți a Bibliotecii „V.A. Urechia” şi unul la Filiala nr. 4 ‘Grigore Vierú’ și a unei rubrici cu informații și adresabilitate similare pe site-ul BVAU, semnalizata printr-o iconita. Obiectivele Proiectului
  • 13. Activităţile din cadrul acestui proiect au ca perioadă de desfăşurare Noiembrie 2014 – Iunie 2015, lunar, vineri, între orele 15.00 -16.00, în funcţie de solicitări, în spatiile Centrului Comunitar pentru copii aflaţi în dificultate „LA VALE” şi vizite la bibliotecă. Instituţiile colaboratoare, Biblioteca “V.A. Urechia’, Filiala nr. 4 ‘’Grigore Vieru’’ şi voluntarii participă la organizarea, realizarea şi îmbunătăţirea activităţilor cultural- educative propuse. Acestea, au la bază metodele educaţiei nonformale, în special lectura activă, pentru formarea şi dezvoltarea personalitatii copiilor [5]. Activităţile Proiectului
  • 14. Centrul de Zi La Vale
  • 15. Centrul de Zi La Vale
  • 18. Resurse umane: conducerea bibliotecii, coordonatorii proiectului de voluntariat, bibliotecari, voluntari, personalul de specialitate din Centru, beneficiarii direcţi si indirecţi ai proiectului. Resursele materiale: cărţi pentru copii, cărţi jucării, jocuri, resursele multimedia ale bibliotecii şi nu în ultimul rând materiale elaborate de voluntarii implicaţi în proiect. Resursele Proiectului
  • 19.  Conştientizarea de către membrii comunității a rolului bibliotecii de a oferi servicii specifice în afara locaţiei sale(educare nonformală prin lectură, împrumut carte, informare generală) și pentru categoriile defavorizate. În subsidiar, prin implicarea voluntarilor în relația cu ONG-urile, biblioteca va fi percepută ca un partener competitiv și ofertant, colectând, gestionând și diseminand informații pentru potențialii solicitanți de voluntariat la nivel local şi judeţean. Impactul Proiectului
  • 20.  Conştientizarea de către membrii comunității a rolului bibliotecii de a oferi servicii specifice în afara locaţiei sale(educare nonformală prin lectură, împrumut carte, informare generală) și pentru categoriile defavorizate. În subsidiar, prin implicarea voluntarilor în relația cu ONG-urile, biblioteca va fi percepută ca un partener competitiv și ofertant, colectând, gestionând și diseminand informații pentru potențialii solicitanți de voluntariat la nivel local şi judeţean. Concluzie
  • 21. Bibliografie  [1] http://www.imparte.ro/Ajutor/Reintegrare-sociala/Educatia-non-formala-si- avantajele-sale-406.html  [2] http://www.nonformalii.ro/  [3]https://www.sru.edu/academics/enrollment/academicservices/Documents/College%2 0Success%20Resources/College%20Success%20Brochures/Active%20Reading.pdf  [4] Kieran Egan, Predarea ca o poveste – o abordare alternativă a predării şi a curriculum-ului în şcoala primară, Editura Diactia Press, Bucreşti, 2007  [5] http://social.primariagalati.ro/subventi-si-finantari/centrul-comunitar-la-vale