Umanism catolic vs. Doctrinele harului

1. a. munteanu - adunarea baptistă ,,harul suveran”
1
Umanism catolic vs. Doctrinele harului
Voința liberă sau abilitatea umană
Cu toate că natura umană a fost serios
afectată de cădere, omul nu a fost lăsat într-o
stare de totală neajutorare spirituală. Dumnezeu
dă cu bunăvoință posibilitatea fiecărui păcătos
să se pocăiască și să creadă, dar El nu se
interferează cu libertatea omului. Fiecare
păcătos posedă o voință liberă, iar destinul său
etern depinde de cum o folosește. Libertatea
omului constă în abilitatea sa de a alege binele
mai presus decât răul în cele spirituale; voința
sa nu este înrobită de natura sa păcătoasă.
Păcătosul are puterea fie de a coopera cu Duhul
Domnului și să fie regenerat ori puterea să se
împotrivească harului lui Dumnezeu și să piară.
Păcătosul pierdut are nevoie de asistența
Duhului, dar el nu trebuie să fie regenerat de
Duhul înainte ca el să poată crede, credința
fiind actul omului și precede nașterea din nou.
Credința este darul păcătosului pentru
Dumnezeu; este contribuția omului la mântuire.
Inabilitatea totală sau depravarea totală
Din cauza căderii, omul este incapabil prin el
însuși să creadă Evanghelia în mod mântuitor.
Păcătosul este mort, orb, și surd față de
lucrurile lui Dumnezeu; inima sa este
înșelătoare și coruptă, nespus de rea. Voința sa
nu este liberă, este înrobită naturii sale rele,
deci el nu va dori –el nu poate – alege binele și
nu răul în domeniul spiritual. În consecință e
nevoie de mai mult decât asistența Duhului
pentru a aduce un păcătos la Cristos – este
nevoie de regenerare prin care Duhul îl înviază
pe păcătos și îi dăruiește o natură nouă.
Credința nu este ceva, cu care omul contribuie
la mântuire ci ea însăși este o parte a darului lui
Dumnezeu, mântuirea – este darul lui
Dumnezeu pentru păcătos, nu darul păcătosului
către Dumnezeu.
Alegerea condiționată
Alegerea lui Dumnezeu pentru anumiți indivizi
înainte de întemeierea lumii a fost bazată pe
preștiința Sa, că ei vor răspunde chemării Sale.
El i-a ales doar pe cei care El a știut că prin
propria libertate vor crede Evanghelia. De
aceea alegerea a fost determinată sau
condiționată de ceea ce va face omul. Credința
pe care Dumnezeu a anticipat-o și pe care El și-
a bazat alegerea nu a fost dată păcătosului de
Dumnezeu, ci a rezultat doar prin voința
omului. A fost lăsat în întregime la latitudinea
omului să creadă sau nu, și astfel să fie ales
pentru mântuire. Dumnezeu i-a selectat pe toți
cei despre care El știa că prin propria lor voință
liberă, l-ar alege pe Cristos. Astfel alegerea lui
Cristos de către păcătos și nu alegerea
păcătoșilor de către Dumnezeu este cauza
Alegerea necondiționată
Dumnezeu a ales anumiți indivizi pentru
mântuire înainte de întemeierea lumii bazat
numai pe voința Sa suverană. Alegerea Sa
pentru anumiți păcătoși nu a fost bazată pe nici
un fel de răspuns anticipat de ascultare din
partea lor, cum ar fi credința, pocăința, etc. Din
contră, Dumnezeu dă credința și pocăința
fiecărui individ pe care El l-a ales. Aceste
acțiuni sunt rezultatul, nu cauza alegerii lui
Dumnezeu. Deci alegerea nu a fost determinată
sau condiționată de calități virtuase anticipate
în om. Pe acei aleși de Dumnezeu în mod
suveran El îi aduce prin puterea Duhului la
voința acceptării lui Cristos. Astfel, alegerea
păcătosului de către Dumnezeu, și nu alegerea
păcătosului pentru Cristos, este cauza
hotărâtoare a mântuirii.

2. a. munteanu - adunarea baptistă ,,harul suveran”
2
finală a mântuirii.
Răscumpărarea universală sau ispășirea
generală
Munca răscumpărătoare a lui Cristos a făcut
posibilă mântuirea pentru oricine, dar practic
nu a asigurat mântuirea pentru nimeni. Cu toate
căci Cristos a murit pentru toți oamenii și
pentru fiecare om, doar acei ce cred în El sunt
mântuiți. Moartea Sa îi dă posibilitatea lui
Dumnezeu să ierte păcătoșii cu condiția ca ei să
creadă, dar practic nu îndepărtează păcatul
nimănui. Răscumpărarea lui Cristos devine
eficace doar dacă omul alege să o accepte.
Răscumpărarea particulară sau ispășirea
limitată
Lucrarea de răscumpărare a lui Cristos a
intenționat să-i mântuiască doar pe cei aleși și
practic să asigure mântuirea pentru ei. Moartea
Sa a fost substituirea în îndurarea pedepsei
pentru păcat în locul anumitor păcătoși
specifici. În plus față de ștergerea păcatului
poporului Său, răscumpărarea lui Cristos a
asigurat tot ce a fost necesar pentru salvarea
lor, inclusiv credința care îi unește pe ei cu El.
Darul credinței este în mod desăvârșit aplicat
de Duhul tuturor celor pentru care a murit
Cristos, garantând prin aceasta mântuirea lor.
Împotrivire eficace contra Duhul Sfânt
Chemarea interioară a Duhului este în toți aceia
care aud chemarea exterioară a invitației
Evangheliei. El face tot ce poate să aducă
fiecare păcătos la mântuire. Dar deoarece omul
este liber, el se poate împotrivi cu succes
chemării Duhului. Duhul nu poate să
regenereze păcătosul până când el nu va crede;
credința (care este contribuția omului) precede
și face posibilă nașterea din nou. Astfel voința
liberă a omului limitează Duhul în aplicarea
lucrării mântuitoare a lui Cristos. Duhul Sfânt
poate doar să-i atragă la Cristos pe toți acei ce
îi îngăduie să împlinească voia Lui în ei.
Înainte ca păcătosul să răspundă, Duhul nu
poate da viața. Deci, harul lui Dumnezeu nu
este invincibil; se poate, și deseori se întâmplă
ca omul să-i reziste și să i se împotrivească.
Harul eficace sau harul irezistibil
În completare la chemarea generală exterioară
la mântuire care este făcută tuturor celor ce aud
Evanghelia, Duhul Sfânt oferă aleșilor o
chemare interioară specială care în mod
inevitabil îi aduce la mântuire. Chemarea
interioară (care este făcută doar celor aleși) nu
poate fi respinsă; ea are întotdeauna ca și
rezultat convertirea. Prin intermediul acestei
chemări speciale, Duhul îl atrage în mod
irezistibil pe păcătos El nu este limitat în
lucrarea Sa de realizare a mântuirii de voința
umană și succesul Său nu depinde de
cooperarea oamenilor. Duhul, prin har îl
determină pe păcătosul ales să coopereze, să
creadă, să se pocăiască, să vină liber și de bună
voie. Deci, harul lui Dumnezeu este invincibil;
nu eșuiază niciodată în a avea ca rezultat
mântuirea celor ce au parte de el.
Căderea din har
Acei ce au crezut și sunt mântuiți cu adevărat
pot să-și piardă mântuirea eșuând în păstrarea
credinței lor, etc. Nu toți umaniștii arminieni
sunt de acord la acest punct; unii susțin că
odată ce păcătosul a fost regenerat, el nu mai
poate niciodată să se piardă.
Perseverența sfinților
Toți acei ce sunt aleși de Dumnezeu,
răscumpărați de Cristos, și cărora Duhul le dă
credința sunt mântuiți pentru eternitate. Ei sunt
păstrați în credință de puterea Dumnezeului
Atotputernic și astfel ei perseverează până la
sfârsit.