SlideShare a Scribd company logo
1 of 12
Principii si tehnici promovate 
Prof. Maria ŢUCA 
de noul concept 
VISIBLE LEARNING 
• Cerc pedagogic 2014-2015
Principii si tehnici promovate 
de noul concept VISIBLE LEARNING 
VISIBLE LEARNING 
înseamnă un rol 
fundamental pentru cadrele 
didactice care devin 
evaluatori ai propriei lor 
predări. Predarea si 
învățarea vizibilă are loc 
atunci când cadrele 
didactice pot vedea 
învățarea prin ochii elevilor 
și ii ajută să devină proprii 
lor profesori. Învățarea 
vizibila ajută școlile să afle 
impactul pe care il au 
asupra rezultatelor elevilor. 
CADRE 
Sarcina mea fundamentală este 
de a evalua efectul predarii mele 
pe baza învățarii și realizarii 
elevilor. Succesul și eșecul 
învățarii elevilor se datoreaza a 
ceea ce eu fac sau nu fac. Sunt 
un agent de schimbare. Vorbesc 
mai mult despre învățare decât 
de predare. Evaluarea este de 
aproximativ impactul meu. 
Predau prin dialog, nu monolog. 
Îmi place provocarea și nu 
consider ca eu fac cel mai bine. 
Rolul meu este să dezvolt relații 
pozitive și staffrooms în clasă. 
Informez despre limba de 
John Hattie și-a unit fortele 
cu psihologul cognitiv Greg 
Yates pentru a construi, 
Invațarea vizibila si Stiința 
invațarii modul în care 
povestea de bază și științele 
cognitive pot forma un 
puternic și gratuit cadru 
pentru învățarea în sala de 
clasă și în afara ei. Cartea 
explică principiile și 
strategiile de învățare 
majore, subliniind de ce 
poate fi atât de greu, 
uneori, și totuși ușor cu alte 
ocazii.
Centrul de activitate - Bibliotecă 
Cadrul proiectării - CERCUL ADORE 
• Putem deprinde copiii sǎ 
aleaga cu grijǎ materialele 
puse la dispoziţie; Citim şi 
răsfoim împreunǎ cărţi. 
IMPLICARE 
• Sprijinim dezvoltarea 
folosind o voce caldǎ, 
expresivǎ, un ritm adecvat; 
folosind ilustraţii pe care 
copiii le vor comenta, 
stimuland copiii să asculte 
activ, încurajându-i sǎ 
continue, sǎ gândească în 
mod critic, sǎ vinǎ cu soluţii 
noi. 
INTERACŢIUNE 
• Conversaţiile ajută profesorii 
să facă transparentă, vizibilă 
activitatea lor cognitivă şi 
oferă elevilor posibilitatea să 
analizeze reflectiv şi să 
determine impactul 
procesului lor de gândire. 
METACOGNIŢIE 
• Alegem un text provocator 
(prin structură, conţinut şi 
vocabular) şi îl facem 
accesibil lor. 
TEXTUL 
• Contactul cu mesajul scris în 
diversele sale forme 
(imagini, simboluri, cuvinte) 
exersează îndeosebi 
limbajul, dar şi deprinderi 
de exprimare în scris. 
VOCABULAR 
• Copiii pot scrie etichete, 
completează fişe de lecturǎ, 
pot scrie poezii scurte, pot 
ilustra paginile pe care le 
pot capsa pentru a realiza 
cărticele. 
STRATEGII DE 
LECTURĂ
Rapsodii de toamnă - LDI 
Cadrul proiectării - CERCUL ADORE 
IMPLICARE 
Implicăm elevii la 
alegerea materialelor de 
învăţare şi la stabilirea 
scopurilor învăţării lor 
individuale. Concentrare 
şi implicare totală; Citirea 
tablourilor. 
INTERACŢIUNE 
Arătam, spunem, modelăm, 
demonstrăm şi explicăm cum se 
folosesc strategiile eficient, în 
cadrul obiectului nostru (material 
de citit hârtie sau material online, 
material video … Oferim 
feedback şi încurajări pe măsură 
ce aceştia îşi dezvăluie propriile 
„secrete cognitive”. Ne asumăm 
responsabilitatea de a rezolva 
sarcina împreună cu elevii. 
METACOGNIŢIE 
îi ajutam pe elevi sa înţeleaga 
importanţa activării cunoştinţelor 
anterioare. îi ajutam pe elevi să 
se concentreze asupra sarcinilor 
de învăţare, să îşi monitorizeze 
continuu propria lor 
comprehensiune. Elevii vor putea 
sa corecteze ceea ce nu au 
înţeles, astfel încât să aibă 
performanţe mai bune în 
rezolvarea sarcinii. 
TEXTUL 
Textul este interesant si 
relevant. Viaţa socială este 
prezentată printr-o alegorie. 
Ideile majore sunt 
personificări, prin care tipurile 
umane, cuvintele, gesturile, 
atitudinile omeneşti sunt puse 
pe seama florilor, gâzelor, 
păsărilor. Ideile se leagă de 
conţinutul lecţiilor precedente. 
Textul este în „zona proximei 
dezvoltări” a elevilor. 
STRATEGII DE 
LECTURĂ 
Pentru a structura 
conţinutul textului elevii 
trebuie să folosească o 
serie de instrumente 
(sublinierea selectivă, 
incercuirea rezumarea, 
VOCABULAR 
Selectăm cuvintele care 
sunt esenţiale elevilor 
în învăţarea disciplinei. 
Folosim strategii pentru 
ca elevii să 
stăpânească 
vocabularul important.
Matematică: SA CONSTRUIM UN ORAŞ 
Cadrul proiectării - CERCUL ADORE 
IMPLICA 
RE 
INTERAC 
ŢIUNE 
METACO 
GNIŢIE 
TEXT 
Elevii sunt implicati in selectarea materialului didactic: 
Trusa Dienes, ecusoane(meseriile fiecaruia), cutii colorate, 
imagini, figuri geometrice de diferite culori şi dimensiuni, 
coli colorate, lipici, marcăr… 
Rolul profesorului este să lucreze cu elevii discutând 
despre motivul pentru care au ales anumite informaţii; 
Rezolvă sarcina împreună cu elevii. 
VOCA 
BULAR 
Oraşul: Descriem piesa, Cu ce se aseamănă? La 
ce poate fi folosită? În ce constructie ar putea fi 
aşezată? Ce forma are casa? Ce forma are 
acoperisul? Cate usi? Cate ferestre? In ce parte 
este usa? Cum este asezata strada, cati copaci 
sunt. Cate figuri geometrice sunt în fiecare casă. 
Vom construi cel mai atractiv oras din lume cu toate 
instituţiile necesare unei comunitati: obiective 
turistice, obiective economice, scoli, spitale, 
magazine, strazi, piscine, parcuri, … 
STRATE 
GII DE 
LECTU 
RĂ 
Se utilizeaza un limbaj matematic adecvat în 
rezolvarea şi prezentarea sarcinilor de lucru. 
GÂNDIŢI - LUCRAŢI ÎN PERECHI – COMUNICAŢI 
Fiecare echipă primeşte un plic cu figuri geometrice 
de diferite forme, mărimi şi culori pe care trebuie să le 
asambleze şi să formeze un obiectiv …
Povestirea - Ursul pacalit de vulpe 
Cadrul proiectării - CERCUL ADORE 
• Încurajarăm copilul în 
alegerea mijloacelor de 
învăţare , în organizarea 
condiţiilor de învăţare în 
funcţie de opţiunile 
personale; Prezentăm 
curriculumul într-un mod 
adecvat resurselor copiilor; 
Proiectăm activităţi 
educaţionale capabile să 
sprijine diversitatea. 
IMPLICARE 
• Copiii trebuie să lucreze 
împreună pentru a atinge 
scopul propus, au nevoie 
unul de celălalt, pentru 
sprijin, explicaţii, coordonare. 
Conversaţiile oferă elevilor 
posibilitatea să analizeze 
reflectiv şi să determine 
impactul procesului lor de 
gândire. 
INTERACŢIUNE 
• Putem utiliza filozofia poveştii 
pentru a înţelege mai bine 
faptele şi consecinţele lor-conexiuni 
cu viaţa personală, 
evocări, momente similare cu 
ale personajelor. 
Reactualizăm cunoştinţele 
despre animalele pădurii, 
imităm sunetele produse de 
ele, si mişcările lor; Creăm un 
decor-secvenţă, utilizând 
figurine, plante de cameră. 
METACOGNIŢIE 
• Textul si materialele sunt 
interesante si relevante 
pentru viata sociala. 
Respectul față de ceea ce 
elevul aduce cu el (cultura de 
acasă) și crearea mediului în 
care experiențele elevului să 
fie recunoscute în clasă. 
TEXT 
• Putem utiliza dialogul pentru 
ca un număr cât mai mare de 
copii să înţeleagă povestirea. 
Copiii vor pune şi vor 
răspunde la întrebări, fac 
predicţii, sunt coautori. Vor 
crea subiecte noi, 
introducând şi alte personaje, 
alte acţiuni. 
VOCABULAR 
• Putem utiliza grafica, 
imaginea, jucăria pentru a 
vizualiza ideile din poveste. 
Prin întrebări ce vizează 
înţelegerea unor fenomene 
dezbătute anterior, ei pot fi 
conduşi să emită idei noi. 
STRATEGII DE 
LECTURĂ
Cei trei purceluşi- dramatizare 
Cadrul proiectării - CERCUL ADORE 
IMPLICARE 
Alegerea selectivă a 
textului care urmează să 
fie dramatizat (acesta 
trebuie să cuprindă 
acţiuni accesibile şi 
dinamice, dialog bogat, 
viu care mobilizează 
copiii şi facilitează 
înscenarea conflictului. 
INTERACŢIUNE 
Vom ţine seama de 
posibilităţile de 
memorare ale copiilor, 
de capacitatea redusă 
de concentrare. Ne 
putem încadra în jocul 
copiilor şi ii putem 
sprijini prin 
demonstrarea rolurilor 
implicate în înscenare; 
Ne putem încadrare în 
jocul copiilor prin 
asumarea unui rol 
definit; îndrumam 
exterior. 
METACOGNIŢIE 
Cum pot ajuta elevii în 
înţelegerea importanţei 
activării cunoştinţelor 
anterioare? Cum îi pot ajuta 
să se concentreze asupra 
sarcinilor de învăţare şi să-şi 
definească scopuri proprii 
ale învăţării? Cum îi pot 
ajuta pe elevi să-şi 
monitorizeze continuu 
propria lor 
comprehensiune? 
TEXT 
Însuşirea temeinică 
a textului poveştii 
în vederea 
transpunerii lui in 
joc il vom realiza 
prin: repovestire, 
povestire după un 
şir de tablouri, 
vizionarea 
diafilmului. 
VOCABULAR 
Putem selecta 
cuvintele si expresiile 
care sunt esenţiale 
elevilor în învăţarea 
disciplinei. Elevii 
trebuie să stăpânească 
vocabularul important 
al textului. 
STRATEGII DE 
LECTURĂ 
Ce instrumente trebuie 
să folosească elevii 
pentru a structura 
conţinutul acestui text 
în timpul lecturii şi 
după sublinierea 
selectivă, rezumarea, 
hărţile conceptuale, 
diagrame Venn, tabele, 
grafice, jurnal dublu 
etc.)
Memorizare - Sunt copil ca fiecare 
Proiectul CRISS 
Pentru predare - învățare, elevii primesc o foaie de lucru cu subiectul lecţiei (versurile poeziei 
ilustrate) şi câteva informaţii suplimentare. 
SCRIS 
Prima sarcină 
• Se concentrează 
asupra antrenării şi 
implicării elevilor, deci 
asupra conectării lor cu 
textul. 
DISCUŢII 
Folosim tehnica de 
învăţare GÂNDIȚI, 
LUCRAȚI ÎN PERECHI, 
COMUNICAȚI: mai întâi 
fiecare elev gândeşte 
(scrie) individual, apoi 
discută cu un partener 
(face legături), apoi 
comunică mesajul său 
întregii clase. 
VIZUALIZARE 
A treia sarcina este de a 
consemna procesul 
• Ce ai făcut pentru a 
desluşi înţelesul 
poeziei? Putem 
vizualiza versurile 
ilustrate ale poeziei, 
alte materiale. 
ORGANIZARE 
A patra sarcina 
• Ce am făcut eu, ca 
profesor, pentru a te 
ajuta să înţelegi 
poezia? Citirea cu voce 
tare, demonstrarea 
activităţilor de răspuns 
şi conducerea 
discuţiilor, dezvăluind 
secretele cognitive pe 
care le are el, ca un 
cititor expert. 
Crearea independenţei prin strategiile stăpânite de elev
Cunoasterea mediului: Planeta Pamant 
Proiectul CRISS 
Pentru predare - învățare, elevii primesc glob pământesc (de dimensiuni mari); planete, Soare şi 
stele confecţionate din carton; Planşe ce înfăţişează Sistemul Solar, astronauţi pe Lună, porţiuni din 
Univers, rachete; Planşe ce înfăţişează acţiuni ale omului, unele împotriva mediului (de poluare) şi 
unele de protejare. http://www.filmedocumentare.com/planeta-pamant-muntii/ 
• Ce este planeta 
Pământ , ce 
forma are, alte 
caracteristici, 
simbol, 
descoperiri 
geologice 
privitoare la 
„copilăria” 
Pamantului. 
Cum este 
alcatuitit, cum 
putem să il 
protejăm. 
SCRIS 
DISCUŢII 
• Think – Pair – 
Share 
• Gândiți 
• Rețineți ideile 
împărtășite între 
dvs. și perechea 
cu care ați lucrat. 
• Comunicati întregii 
grupe relaţiile 
cauzale, relaţiile 
spaţiale și 
temporale. 
Cerinţele pentru 
citirea acestor 
texte se află în 
ZPD. 
VIZUALIZARE 
• 7 minuni mai 
putin cunoscute 
ale naturii; 
Pamantul la 
superlativ; 
Punctele extreme 
ale Terrei; Lucruri 
inedite pe care nu 
le știai despre 
Terra; Pamantul in 
imagini 
spectaculoase; 
Mari enigme ale 
planetei Pământ; 
Vizionare 
onlinePlanet Earth 
– Mountains 
ORGANIZARE 
• Construirea unei 
comunităţi de 
învăţare în clasă, 
inclusiv 
recunoaşterea 
resurselor cu 
care contribuie 
fiecare membru, 
dezvoltarea unui 
mediu sigur, în 
care elevii să se 
simtă în 
siguranţă atunci 
când îndrăznesc 
să recunoască 
faptul că au 
dificultăţi în 
procesul lecturii.
Ed. Muzicala: Altfel de copii 
Proiectul CRISS 
Pentru predare - învățare, elevii primesc o foaie de lucru cu subiectul lecţiei (versurile cantecului 
ilustrate) şi informaţii suplimentare. https://www.youtube.com/watch?v=I4DmScE2c0Q 
SCRIS 
Porfesorul 
antrenează, 
implică, conectează 
elevii cu textul. 
Combină: 1) 
încrederea în sine a 
elevului, 2) 
implicarea prof., 3) 
relevanța textelor, a 
selectării lor şi a 
sarcinilor. 
Crearea independenţei prin strategiile stăpânite de elev 
DISCUŢII 
Gândiți, Lucrați în 
perechi, Comunicați: 
Fiecare elev 
gândeşte individual, 
apoi discută cu un 
partener (face 
legături), apoi 
comunică mesajul 
său întregii clase. 
VIZUALIZARE 
Consemneaza 
procesul 
• Pentru a desluşi 
înţelesul textului 
elevii pot citi 
tablouri(versurile 
cantecului 
ilustrate) sau pot 
vizualiza 
videoclipuri 
ORGANIZARE 
Profesorul sprijină 
integrarea inf. noi în 
cunoştinţele 
anterioare, un scop 
clar, o atentie 
concentrata,consecve 
nţa activă dezvoltarea 
unui climat socio-emoţional 
puternic şi 
cald în sala de clasă.
Ed. Practicǎ : Decoraţiuni de Crǎciun 
Proiectul CRISS 
Pentru învățare, participanţii primesc coli glacee, carton de diferite culori, forme şi dimensiuni, aracet, 
palete, beţişoare, fire din lânǎ, bucǎţi de pânzǎ, cotoane, resturi din material de piele, dopuri, cutii de 
chibrituri, şabloane, foarfece, hârtie de impachetat, reviste, ziare, materiale din naturǎ, sârmǎ. Foaie 
volanta cu informaţii ilustrate privind sarbatoarea Craciunului. 
• Antrenarea şi 
implicarea elevilor, 
conectărea lor cu 
textul. Crăciunul 
este o sărbătoare 
laică, celebrată de 
către creștini și de 
către necreștini, 
celebrarea 
deplasându-se de la 
participarea în 
biserică la rit spre 
aspectul familial al 
schimbului de 
cadouri. 
SCRIS 
Prima sarcină 
DISCUŢII 
A doua sarcina 
GÂNDIȚI, LUCRAȚI 
ÎN PERECHI, 
COMUNICAȚI: 
Moș Crăciun este 
un om bătrân 
prietenos care 
împarte cadouri tut 
uror copiilor în 
noaptea de Crăciun 
Este îmbrăcat într-un 
costum roșu, are 
o barbă lungă și albă 
și locuieste într-o 
țară nordică. 
• Copilul vizualizează 
materiale(tiparite, 
online, confecţionate) 
si alege să lucreze sau 
să creeze un model. El 
dobândeşte cunoştinţe, 
achiziţionează depr., 
dezvoltă comport. 
adecvate. 
VIZUALIZARE 
A treia sarcina 
ORGANIZARE 
A patra sarcina 
Profesorul 
construiește relații 
pozitive cu elevii, 
comunică așteptări 
înalte față de toți, 
alocă sarcini 
provocatoare, îi 
sprijină prin 
modelare, instruire 
directă și eșafodaj. 
Crearea independenţei prin strategiile stăpânite de elev
Mulţumesc pentru atenţia 
dumneavoastră!

More Related Content

What's hot

„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...Livia Dobrescu
 
Strategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participativeStrategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participativeConstanta Nedelcof
 
Tema 16 __managementul_clasei_de_elevi
Tema 16 __managementul_clasei_de_eleviTema 16 __managementul_clasei_de_elevi
Tema 16 __managementul_clasei_de_eleviTheoray Toader
 
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primar
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primarMetode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primar
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primarTacheIrinuca
 
Metode de predare jocuri istorice
Metode de predare jocuri istoriceMetode de predare jocuri istorice
Metode de predare jocuri istoriceSima Sorin
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Mary Dulits
 
Cerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lecturaCerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lecturaMaria
 
Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”
Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”
Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”Naghi Elisabeta Edit
 
Jocul in formarea cc la copii cu ces
Jocul in formarea cc la copii cu cesJocul in formarea cc la copii cu ces
Jocul in formarea cc la copii cu cesLivia Dobrescu
 
Managementul clasei
Managementul claseiManagementul clasei
Managementul claseiSima Sorin
 
Managementul clasei ca grup
Managementul clasei ca grupManagementul clasei ca grup
Managementul clasei ca grupSima Sorin
 
Managementul clasei
Managementul claseiManagementul clasei
Managementul claseiMihai Bordea
 
Plan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatPlan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatCristina Moraru
 
Metode activ participative_istorie
Metode activ participative_istorieMetode activ participative_istorie
Metode activ participative_istorieSima Sorin
 

What's hot (20)

Cerc pedagogic1
Cerc pedagogic1Cerc pedagogic1
Cerc pedagogic1
 
Metodistul vivaldi
Metodistul  vivaldiMetodistul  vivaldi
Metodistul vivaldi
 
„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
 
Strategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participativeStrategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participative
 
Tema 16 __managementul_clasei_de_elevi
Tema 16 __managementul_clasei_de_eleviTema 16 __managementul_clasei_de_elevi
Tema 16 __managementul_clasei_de_elevi
 
Strategii didactice 1
Strategii didactice 1Strategii didactice 1
Strategii didactice 1
 
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primar
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primarMetode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primar
Metode activ participative utilizate în învăţarea matematicii la ciclul primar
 
Metode de predare jocuri istorice
Metode de predare jocuri istoriceMetode de predare jocuri istorice
Metode de predare jocuri istorice
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)
 
Cerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lecturaCerc pedagogic comunicare_lectura
Cerc pedagogic comunicare_lectura
 
Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”
Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”
Prietenia-„Bune practici în educația incluzivă”
 
Scoala incluziva
Scoala incluzivaScoala incluziva
Scoala incluziva
 
Strategii didactice 2
Strategii didactice 2Strategii didactice 2
Strategii didactice 2
 
Jocul in formarea cc la copii cu ces
Jocul in formarea cc la copii cu cesJocul in formarea cc la copii cu ces
Jocul in formarea cc la copii cu ces
 
Managementul clasei
Managementul claseiManagementul clasei
Managementul clasei
 
Managementul clasei ca grup
Managementul clasei ca grupManagementul clasei ca grup
Managementul clasei ca grup
 
Managementul clasei
Managementul claseiManagementul clasei
Managementul clasei
 
Plan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatPlan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizat
 
Metode
MetodeMetode
Metode
 
Metode activ participative_istorie
Metode activ participative_istorieMetode activ participative_istorie
Metode activ participative_istorie
 

Viewers also liked

Viewers also liked (20)

Clasa a viii a
Clasa a viii aClasa a viii a
Clasa a viii a
 
Instrumente si bune practici care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...
Instrumente si bune practici  care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...Instrumente si bune practici  care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...
Instrumente si bune practici care sprijina cultivarea dorintei de a invata l...
 
Aplicatii ale matematicii
Aplicatii ale matematiciiAplicatii ale matematicii
Aplicatii ale matematicii
 
Prisma
PrismaPrisma
Prisma
 
Aria şI Volumul Corpurilor Rotunde
Aria şI Volumul Corpurilor RotundeAria şI Volumul Corpurilor Rotunde
Aria şI Volumul Corpurilor Rotunde
 
Corpuri geometrice
Corpuri geometriceCorpuri geometrice
Corpuri geometrice
 
9 клас
9 клас9 клас
9 клас
 
Matematica Vietii
Matematica VietiiMatematica Vietii
Matematica Vietii
 
Proiect lectie
Proiect lectieProiect lectie
Proiect lectie
 
Lectie demonstrativa cerc pedagogic 04.2013
Lectie demonstrativa cerc pedagogic 04.2013Lectie demonstrativa cerc pedagogic 04.2013
Lectie demonstrativa cerc pedagogic 04.2013
 
Trucuri matematice
Trucuri matematiceTrucuri matematice
Trucuri matematice
 
Visible learning- principii si tehnici promovate, aplicabile la nivel prescolar
Visible learning- principii si tehnici promovate, aplicabile la nivel prescolarVisible learning- principii si tehnici promovate, aplicabile la nivel prescolar
Visible learning- principii si tehnici promovate, aplicabile la nivel prescolar
 
Invitación
InvitaciónInvitación
Invitación
 
Piramida Aromatov
Piramida AromatovPiramida Aromatov
Piramida Aromatov
 
Piramida Konturnoj Krasotq
Piramida Konturnoj KrasotqPiramida Konturnoj Krasotq
Piramida Konturnoj Krasotq
 
Trunchiul de piramida
Trunchiul de piramidaTrunchiul de piramida
Trunchiul de piramida
 
Rebus
RebusRebus
Rebus
 
Usechjonnaya piramida
Usechjonnaya piramidaUsechjonnaya piramida
Usechjonnaya piramida
 
Poliedre
PoliedrePoliedre
Poliedre
 
Insuccesul scolar
Insuccesul scolarInsuccesul scolar
Insuccesul scolar
 

Similar to Visible learning 2014

O explozie de creativitate
O explozie de creativitateO explozie de creativitate
O explozie de creativitateAdina Popa
 
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docxLilianaIvasc
 
Primavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nouPrimavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nouNicole France
 
PRACTICA PEDAGOGICĂ FINAL.ppt
PRACTICA PEDAGOGICĂ  FINAL.pptPRACTICA PEDAGOGICĂ  FINAL.ppt
PRACTICA PEDAGOGICĂ FINAL.pptmihaelacosma8
 
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, GrădinițăAlgoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, GrădinițăDaniela Munca-Aftenev
 
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...ELENA ADRIANA DOBRINOIU
 
STEP BY STEP.pptx
STEP BY STEP.pptxSTEP BY STEP.pptx
STEP BY STEP.pptxRamonM7
 
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE" BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE" ELENA ADRIANA DOBRINOIU
 
Brosura cum sa inveti mai usor si mai repede
Brosura cum sa inveti mai usor si mai repedeBrosura cum sa inveti mai usor si mai repede
Brosura cum sa inveti mai usor si mai repedeEusebiu Cristian
 
strategii didactice interactive.doc
strategii didactice interactive.docstrategii didactice interactive.doc
strategii didactice interactive.docLilianaIvasc
 
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”Daniela Munca-Aftenev
 
Psihopedagogie conspect final_toate_temele2
Psihopedagogie conspect final_toate_temele2Psihopedagogie conspect final_toate_temele2
Psihopedagogie conspect final_toate_temele2Teselea Madalina
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxMoroianuCristina1
 
Dificultati de comunicare si interactiune sociala.pptx
Dificultati de comunicare si interactiune sociala.pptxDificultati de comunicare si interactiune sociala.pptx
Dificultati de comunicare si interactiune sociala.pptxMaxDanyCekan
 
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionaleEducația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionaleDaniela Munca-Aftenev
 

Similar to Visible learning 2014 (20)

O explozie de creativitate
O explozie de creativitateO explozie de creativitate
O explozie de creativitate
 
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx
0_metode_interactive_de_evalaure (1).docx
 
Primavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nouPrimavara copilariei 30nou
Primavara copilariei 30nou
 
PRACTICA PEDAGOGICĂ FINAL.ppt
PRACTICA PEDAGOGICĂ  FINAL.pptPRACTICA PEDAGOGICĂ  FINAL.ppt
PRACTICA PEDAGOGICĂ FINAL.ppt
 
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, GrădinițăAlgoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
Algoritmul de prezentare a unui studiu de caz, Grădiniță
 
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
 
STEP BY STEP.pptx
STEP BY STEP.pptxSTEP BY STEP.pptx
STEP BY STEP.pptx
 
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE" BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
BROSURA ELECTRONICA - "SCHOOL OF THE FUTURE"
 
Paunoiu Mariana Jenica, Braila Invatarea Prin Cooperare
Paunoiu Mariana Jenica, Braila   Invatarea Prin CooperarePaunoiu Mariana Jenica, Braila   Invatarea Prin Cooperare
Paunoiu Mariana Jenica, Braila Invatarea Prin Cooperare
 
Strategii didactice
Strategii didacticeStrategii didactice
Strategii didactice
 
Referat
Referat Referat
Referat
 
Brosura cum sa inveti mai usor si mai repede
Brosura cum sa inveti mai usor si mai repedeBrosura cum sa inveti mai usor si mai repede
Brosura cum sa inveti mai usor si mai repede
 
strategii didactice interactive.doc
strategii didactice interactive.docstrategii didactice interactive.doc
strategii didactice interactive.doc
 
Inducas
InducasInducas
Inducas
 
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
Proba „Interviul de evaluare a competențelor profesionale”
 
Psihopedagogie conspect final_toate_temele2
Psihopedagogie conspect final_toate_temele2Psihopedagogie conspect final_toate_temele2
Psihopedagogie conspect final_toate_temele2
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
 
Dificultati de comunicare si interactiune sociala.pptx
Dificultati de comunicare si interactiune sociala.pptxDificultati de comunicare si interactiune sociala.pptx
Dificultati de comunicare si interactiune sociala.pptx
 
Metamorfoze nr7
Metamorfoze nr7Metamorfoze nr7
Metamorfoze nr7
 
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionaleEducația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
 

More from Maria ŢUCA

water day 2023.pptx
water day 2023.pptxwater day 2023.pptx
water day 2023.pptxMaria ŢUCA
 
CITY STORY - RÂMNICU VÂLCEA
CITY STORY  -  RÂMNICU VÂLCEACITY STORY  -  RÂMNICU VÂLCEA
CITY STORY - RÂMNICU VÂLCEAMaria ŢUCA
 
Aderă la e twinning
Aderă la e twinningAderă la e twinning
Aderă la e twinningMaria ŢUCA
 
Vâlcea ţinuturi de basm si de legendă
Vâlcea   ţinuturi  de  basm  si  de legendăVâlcea   ţinuturi  de  basm  si  de legendă
Vâlcea ţinuturi de basm si de legendăMaria ŢUCA
 
Our activity smart team
Our activity   smart teamOur activity   smart team
Our activity smart teamMaria ŢUCA
 
“ I do…! – i don’t…!
“ I do…! – i don’t…!“ I do…! – i don’t…!
“ I do…! – i don’t…!Maria ŢUCA
 
I do…! – i don’t…!
I do…! – i don’t…!I do…! – i don’t…!
I do…! – i don’t…!Maria ŢUCA
 
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umane
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umaneSocietatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umane
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umaneMaria ŢUCA
 
Castles in romania
Castles in romaniaCastles in romania
Castles in romaniaMaria ŢUCA
 
My county valcea
My county    valceaMy county    valcea
My county valceaMaria ŢUCA
 
Echange de mascottes
Echange de mascottesEchange de mascottes
Echange de mascottesMaria ŢUCA
 
Little european citizens our countries
Little european citizens our countriesLittle european citizens our countries
Little european citizens our countriesMaria ŢUCA
 
Childrens rights & responsabilities
Childrens  rights  & responsabilitiesChildrens  rights  & responsabilities
Childrens rights & responsabilitiesMaria ŢUCA
 

More from Maria ŢUCA (20)

water day 2023.pptx
water day 2023.pptxwater day 2023.pptx
water day 2023.pptx
 
CITY STORY - RÂMNICU VÂLCEA
CITY STORY  -  RÂMNICU VÂLCEACITY STORY  -  RÂMNICU VÂLCEA
CITY STORY - RÂMNICU VÂLCEA
 
Dicover Romania
Dicover RomaniaDicover Romania
Dicover Romania
 
Romania
RomaniaRomania
Romania
 
Vâlcea county
Vâlcea countyVâlcea county
Vâlcea county
 
Aderă la e twinning
Aderă la e twinningAderă la e twinning
Aderă la e twinning
 
Vâlcea ţinuturi de basm si de legendă
Vâlcea   ţinuturi  de  basm  si  de legendăVâlcea   ţinuturi  de  basm  si  de legendă
Vâlcea ţinuturi de basm si de legendă
 
Our activity smart team
Our activity   smart teamOur activity   smart team
Our activity smart team
 
“ I do…! – i don’t…!
“ I do…! – i don’t…!“ I do…! – i don’t…!
“ I do…! – i don’t…!
 
I do…! – i don’t…!
I do…! – i don’t…!I do…! – i don’t…!
I do…! – i don’t…!
 
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umane
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umaneSocietatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umane
Societatea şi educaţia în dezvoltarea personalităţii umane
 
Castles in romania
Castles in romaniaCastles in romania
Castles in romania
 
My county valcea
My county    valceaMy county    valcea
My county valcea
 
Echange de mascottes
Echange de mascottesEchange de mascottes
Echange de mascottes
 
Nunta regala
Nunta regalaNunta regala
Nunta regala
 
Little european citizens our countries
Little european citizens our countriesLittle european citizens our countries
Little european citizens our countries
 
Scool no.10
Scool no.10Scool no.10
Scool no.10
 
Our towns
Our townsOur towns
Our towns
 
Romania
RomaniaRomania
Romania
 
Childrens rights & responsabilities
Childrens  rights  & responsabilitiesChildrens  rights  & responsabilities
Childrens rights & responsabilities
 

Recently uploaded

Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de PromovareStudiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de PromovareGeorgianaDascalu1
 
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdfRegulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdfCimpeanemese
 
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima oraBaltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima oraancatrusca1
 
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdfAlbum de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdfAndreiDumitruBran
 
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdfSPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdfaulsauul
 
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptxExaminarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptxDragosCuzino
 

Recently uploaded (6)

Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de PromovareStudiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
Studiu Nike.pptx proiect pentru Mijloace de Promovare
 
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdfRegulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
Regulament concurs eTwinning-2024-FINAL.pdf
 
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima oraBaltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
Baltagul de Mihail Sadoveanu,activitate prima ora
 
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdfAlbum de Crestaturi in Lemn  (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
Album de Crestaturi in Lemn (Dimitrie Comşa) - Sibiu 1979.pdf
 
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdfSPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
SPĂTARU-PAUL-ANUL2-CRP-16LF323-NIKE-YOUCANTSTOPUS-2024-SEM2-MP.pdf
 
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptxExaminarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
Examinarea CT cerebrala-AVC ischemic.pptx
 

Visible learning 2014

  • 1. Principii si tehnici promovate Prof. Maria ŢUCA de noul concept VISIBLE LEARNING • Cerc pedagogic 2014-2015
  • 2. Principii si tehnici promovate de noul concept VISIBLE LEARNING VISIBLE LEARNING înseamnă un rol fundamental pentru cadrele didactice care devin evaluatori ai propriei lor predări. Predarea si învățarea vizibilă are loc atunci când cadrele didactice pot vedea învățarea prin ochii elevilor și ii ajută să devină proprii lor profesori. Învățarea vizibila ajută școlile să afle impactul pe care il au asupra rezultatelor elevilor. CADRE Sarcina mea fundamentală este de a evalua efectul predarii mele pe baza învățarii și realizarii elevilor. Succesul și eșecul învățarii elevilor se datoreaza a ceea ce eu fac sau nu fac. Sunt un agent de schimbare. Vorbesc mai mult despre învățare decât de predare. Evaluarea este de aproximativ impactul meu. Predau prin dialog, nu monolog. Îmi place provocarea și nu consider ca eu fac cel mai bine. Rolul meu este să dezvolt relații pozitive și staffrooms în clasă. Informez despre limba de John Hattie și-a unit fortele cu psihologul cognitiv Greg Yates pentru a construi, Invațarea vizibila si Stiința invațarii modul în care povestea de bază și științele cognitive pot forma un puternic și gratuit cadru pentru învățarea în sala de clasă și în afara ei. Cartea explică principiile și strategiile de învățare majore, subliniind de ce poate fi atât de greu, uneori, și totuși ușor cu alte ocazii.
  • 3. Centrul de activitate - Bibliotecă Cadrul proiectării - CERCUL ADORE • Putem deprinde copiii sǎ aleaga cu grijǎ materialele puse la dispoziţie; Citim şi răsfoim împreunǎ cărţi. IMPLICARE • Sprijinim dezvoltarea folosind o voce caldǎ, expresivǎ, un ritm adecvat; folosind ilustraţii pe care copiii le vor comenta, stimuland copiii să asculte activ, încurajându-i sǎ continue, sǎ gândească în mod critic, sǎ vinǎ cu soluţii noi. INTERACŢIUNE • Conversaţiile ajută profesorii să facă transparentă, vizibilă activitatea lor cognitivă şi oferă elevilor posibilitatea să analizeze reflectiv şi să determine impactul procesului lor de gândire. METACOGNIŢIE • Alegem un text provocator (prin structură, conţinut şi vocabular) şi îl facem accesibil lor. TEXTUL • Contactul cu mesajul scris în diversele sale forme (imagini, simboluri, cuvinte) exersează îndeosebi limbajul, dar şi deprinderi de exprimare în scris. VOCABULAR • Copiii pot scrie etichete, completează fişe de lecturǎ, pot scrie poezii scurte, pot ilustra paginile pe care le pot capsa pentru a realiza cărticele. STRATEGII DE LECTURĂ
  • 4. Rapsodii de toamnă - LDI Cadrul proiectării - CERCUL ADORE IMPLICARE Implicăm elevii la alegerea materialelor de învăţare şi la stabilirea scopurilor învăţării lor individuale. Concentrare şi implicare totală; Citirea tablourilor. INTERACŢIUNE Arătam, spunem, modelăm, demonstrăm şi explicăm cum se folosesc strategiile eficient, în cadrul obiectului nostru (material de citit hârtie sau material online, material video … Oferim feedback şi încurajări pe măsură ce aceştia îşi dezvăluie propriile „secrete cognitive”. Ne asumăm responsabilitatea de a rezolva sarcina împreună cu elevii. METACOGNIŢIE îi ajutam pe elevi sa înţeleaga importanţa activării cunoştinţelor anterioare. îi ajutam pe elevi să se concentreze asupra sarcinilor de învăţare, să îşi monitorizeze continuu propria lor comprehensiune. Elevii vor putea sa corecteze ceea ce nu au înţeles, astfel încât să aibă performanţe mai bune în rezolvarea sarcinii. TEXTUL Textul este interesant si relevant. Viaţa socială este prezentată printr-o alegorie. Ideile majore sunt personificări, prin care tipurile umane, cuvintele, gesturile, atitudinile omeneşti sunt puse pe seama florilor, gâzelor, păsărilor. Ideile se leagă de conţinutul lecţiilor precedente. Textul este în „zona proximei dezvoltări” a elevilor. STRATEGII DE LECTURĂ Pentru a structura conţinutul textului elevii trebuie să folosească o serie de instrumente (sublinierea selectivă, incercuirea rezumarea, VOCABULAR Selectăm cuvintele care sunt esenţiale elevilor în învăţarea disciplinei. Folosim strategii pentru ca elevii să stăpânească vocabularul important.
  • 5. Matematică: SA CONSTRUIM UN ORAŞ Cadrul proiectării - CERCUL ADORE IMPLICA RE INTERAC ŢIUNE METACO GNIŢIE TEXT Elevii sunt implicati in selectarea materialului didactic: Trusa Dienes, ecusoane(meseriile fiecaruia), cutii colorate, imagini, figuri geometrice de diferite culori şi dimensiuni, coli colorate, lipici, marcăr… Rolul profesorului este să lucreze cu elevii discutând despre motivul pentru care au ales anumite informaţii; Rezolvă sarcina împreună cu elevii. VOCA BULAR Oraşul: Descriem piesa, Cu ce se aseamănă? La ce poate fi folosită? În ce constructie ar putea fi aşezată? Ce forma are casa? Ce forma are acoperisul? Cate usi? Cate ferestre? In ce parte este usa? Cum este asezata strada, cati copaci sunt. Cate figuri geometrice sunt în fiecare casă. Vom construi cel mai atractiv oras din lume cu toate instituţiile necesare unei comunitati: obiective turistice, obiective economice, scoli, spitale, magazine, strazi, piscine, parcuri, … STRATE GII DE LECTU RĂ Se utilizeaza un limbaj matematic adecvat în rezolvarea şi prezentarea sarcinilor de lucru. GÂNDIŢI - LUCRAŢI ÎN PERECHI – COMUNICAŢI Fiecare echipă primeşte un plic cu figuri geometrice de diferite forme, mărimi şi culori pe care trebuie să le asambleze şi să formeze un obiectiv …
  • 6. Povestirea - Ursul pacalit de vulpe Cadrul proiectării - CERCUL ADORE • Încurajarăm copilul în alegerea mijloacelor de învăţare , în organizarea condiţiilor de învăţare în funcţie de opţiunile personale; Prezentăm curriculumul într-un mod adecvat resurselor copiilor; Proiectăm activităţi educaţionale capabile să sprijine diversitatea. IMPLICARE • Copiii trebuie să lucreze împreună pentru a atinge scopul propus, au nevoie unul de celălalt, pentru sprijin, explicaţii, coordonare. Conversaţiile oferă elevilor posibilitatea să analizeze reflectiv şi să determine impactul procesului lor de gândire. INTERACŢIUNE • Putem utiliza filozofia poveştii pentru a înţelege mai bine faptele şi consecinţele lor-conexiuni cu viaţa personală, evocări, momente similare cu ale personajelor. Reactualizăm cunoştinţele despre animalele pădurii, imităm sunetele produse de ele, si mişcările lor; Creăm un decor-secvenţă, utilizând figurine, plante de cameră. METACOGNIŢIE • Textul si materialele sunt interesante si relevante pentru viata sociala. Respectul față de ceea ce elevul aduce cu el (cultura de acasă) și crearea mediului în care experiențele elevului să fie recunoscute în clasă. TEXT • Putem utiliza dialogul pentru ca un număr cât mai mare de copii să înţeleagă povestirea. Copiii vor pune şi vor răspunde la întrebări, fac predicţii, sunt coautori. Vor crea subiecte noi, introducând şi alte personaje, alte acţiuni. VOCABULAR • Putem utiliza grafica, imaginea, jucăria pentru a vizualiza ideile din poveste. Prin întrebări ce vizează înţelegerea unor fenomene dezbătute anterior, ei pot fi conduşi să emită idei noi. STRATEGII DE LECTURĂ
  • 7. Cei trei purceluşi- dramatizare Cadrul proiectării - CERCUL ADORE IMPLICARE Alegerea selectivă a textului care urmează să fie dramatizat (acesta trebuie să cuprindă acţiuni accesibile şi dinamice, dialog bogat, viu care mobilizează copiii şi facilitează înscenarea conflictului. INTERACŢIUNE Vom ţine seama de posibilităţile de memorare ale copiilor, de capacitatea redusă de concentrare. Ne putem încadra în jocul copiilor şi ii putem sprijini prin demonstrarea rolurilor implicate în înscenare; Ne putem încadrare în jocul copiilor prin asumarea unui rol definit; îndrumam exterior. METACOGNIŢIE Cum pot ajuta elevii în înţelegerea importanţei activării cunoştinţelor anterioare? Cum îi pot ajuta să se concentreze asupra sarcinilor de învăţare şi să-şi definească scopuri proprii ale învăţării? Cum îi pot ajuta pe elevi să-şi monitorizeze continuu propria lor comprehensiune? TEXT Însuşirea temeinică a textului poveştii în vederea transpunerii lui in joc il vom realiza prin: repovestire, povestire după un şir de tablouri, vizionarea diafilmului. VOCABULAR Putem selecta cuvintele si expresiile care sunt esenţiale elevilor în învăţarea disciplinei. Elevii trebuie să stăpânească vocabularul important al textului. STRATEGII DE LECTURĂ Ce instrumente trebuie să folosească elevii pentru a structura conţinutul acestui text în timpul lecturii şi după sublinierea selectivă, rezumarea, hărţile conceptuale, diagrame Venn, tabele, grafice, jurnal dublu etc.)
  • 8. Memorizare - Sunt copil ca fiecare Proiectul CRISS Pentru predare - învățare, elevii primesc o foaie de lucru cu subiectul lecţiei (versurile poeziei ilustrate) şi câteva informaţii suplimentare. SCRIS Prima sarcină • Se concentrează asupra antrenării şi implicării elevilor, deci asupra conectării lor cu textul. DISCUŢII Folosim tehnica de învăţare GÂNDIȚI, LUCRAȚI ÎN PERECHI, COMUNICAȚI: mai întâi fiecare elev gândeşte (scrie) individual, apoi discută cu un partener (face legături), apoi comunică mesajul său întregii clase. VIZUALIZARE A treia sarcina este de a consemna procesul • Ce ai făcut pentru a desluşi înţelesul poeziei? Putem vizualiza versurile ilustrate ale poeziei, alte materiale. ORGANIZARE A patra sarcina • Ce am făcut eu, ca profesor, pentru a te ajuta să înţelegi poezia? Citirea cu voce tare, demonstrarea activităţilor de răspuns şi conducerea discuţiilor, dezvăluind secretele cognitive pe care le are el, ca un cititor expert. Crearea independenţei prin strategiile stăpânite de elev
  • 9. Cunoasterea mediului: Planeta Pamant Proiectul CRISS Pentru predare - învățare, elevii primesc glob pământesc (de dimensiuni mari); planete, Soare şi stele confecţionate din carton; Planşe ce înfăţişează Sistemul Solar, astronauţi pe Lună, porţiuni din Univers, rachete; Planşe ce înfăţişează acţiuni ale omului, unele împotriva mediului (de poluare) şi unele de protejare. http://www.filmedocumentare.com/planeta-pamant-muntii/ • Ce este planeta Pământ , ce forma are, alte caracteristici, simbol, descoperiri geologice privitoare la „copilăria” Pamantului. Cum este alcatuitit, cum putem să il protejăm. SCRIS DISCUŢII • Think – Pair – Share • Gândiți • Rețineți ideile împărtășite între dvs. și perechea cu care ați lucrat. • Comunicati întregii grupe relaţiile cauzale, relaţiile spaţiale și temporale. Cerinţele pentru citirea acestor texte se află în ZPD. VIZUALIZARE • 7 minuni mai putin cunoscute ale naturii; Pamantul la superlativ; Punctele extreme ale Terrei; Lucruri inedite pe care nu le știai despre Terra; Pamantul in imagini spectaculoase; Mari enigme ale planetei Pământ; Vizionare onlinePlanet Earth – Mountains ORGANIZARE • Construirea unei comunităţi de învăţare în clasă, inclusiv recunoaşterea resurselor cu care contribuie fiecare membru, dezvoltarea unui mediu sigur, în care elevii să se simtă în siguranţă atunci când îndrăznesc să recunoască faptul că au dificultăţi în procesul lecturii.
  • 10. Ed. Muzicala: Altfel de copii Proiectul CRISS Pentru predare - învățare, elevii primesc o foaie de lucru cu subiectul lecţiei (versurile cantecului ilustrate) şi informaţii suplimentare. https://www.youtube.com/watch?v=I4DmScE2c0Q SCRIS Porfesorul antrenează, implică, conectează elevii cu textul. Combină: 1) încrederea în sine a elevului, 2) implicarea prof., 3) relevanța textelor, a selectării lor şi a sarcinilor. Crearea independenţei prin strategiile stăpânite de elev DISCUŢII Gândiți, Lucrați în perechi, Comunicați: Fiecare elev gândeşte individual, apoi discută cu un partener (face legături), apoi comunică mesajul său întregii clase. VIZUALIZARE Consemneaza procesul • Pentru a desluşi înţelesul textului elevii pot citi tablouri(versurile cantecului ilustrate) sau pot vizualiza videoclipuri ORGANIZARE Profesorul sprijină integrarea inf. noi în cunoştinţele anterioare, un scop clar, o atentie concentrata,consecve nţa activă dezvoltarea unui climat socio-emoţional puternic şi cald în sala de clasă.
  • 11. Ed. Practicǎ : Decoraţiuni de Crǎciun Proiectul CRISS Pentru învățare, participanţii primesc coli glacee, carton de diferite culori, forme şi dimensiuni, aracet, palete, beţişoare, fire din lânǎ, bucǎţi de pânzǎ, cotoane, resturi din material de piele, dopuri, cutii de chibrituri, şabloane, foarfece, hârtie de impachetat, reviste, ziare, materiale din naturǎ, sârmǎ. Foaie volanta cu informaţii ilustrate privind sarbatoarea Craciunului. • Antrenarea şi implicarea elevilor, conectărea lor cu textul. Crăciunul este o sărbătoare laică, celebrată de către creștini și de către necreștini, celebrarea deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri. SCRIS Prima sarcină DISCUŢII A doua sarcina GÂNDIȚI, LUCRAȚI ÎN PERECHI, COMUNICAȚI: Moș Crăciun este un om bătrân prietenos care împarte cadouri tut uror copiilor în noaptea de Crăciun Este îmbrăcat într-un costum roșu, are o barbă lungă și albă și locuieste într-o țară nordică. • Copilul vizualizează materiale(tiparite, online, confecţionate) si alege să lucreze sau să creeze un model. El dobândeşte cunoştinţe, achiziţionează depr., dezvoltă comport. adecvate. VIZUALIZARE A treia sarcina ORGANIZARE A patra sarcina Profesorul construiește relații pozitive cu elevii, comunică așteptări înalte față de toți, alocă sarcini provocatoare, îi sprijină prin modelare, instruire directă și eșafodaj. Crearea independenţei prin strategiile stăpânite de elev
  • 12. Mulţumesc pentru atenţia dumneavoastră!