1. DESPRE ÎNTREPRINDERILE
MICI ŞI MIJLOCII 1
1 Suport teoretic
1.1 Câteva precizări de ordin legislativ
Literatura despre întreprinderile mici şi mijlocii devine tot mai bogată. Aproape toate
cărţile dedicate întreprinderilor mici şi mijlocii prezintă rolul acestora în economie, evoluţia
cantitativă şi calitativă, disputele pe marginea criteriilor de definire.
Aici vom spune doar atât: în România, asemenea Uniunii Europene, întreprinderile mici şi
mijlocii sunt definite după un singur criteriu: numărul de salariaţi. Desigur, existenţa unui singur
criteriu reprezintă un compromis, însă unul necesar, mai ales prin prisma facilităţilor fiscale
acordate acestui tip de întreprindere.
Astfel, după numărul de salariaţi, întreprinderile se împart, indiferent de domeniul de
activitate, cifra de afaceri, rata profitului sau alt indicator de performanţă economico-financiară,
în:
întreprinderi mici, până la 49 de salariaţi, inclusiv;
întreprinderi mijlocii, între 50 şi 249 de salariaţi;
întreprinderi mari, de la 250 de salariaţi.
În România, domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii este reglementat în principal de
Legea 133 din 20 iulie 1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi
dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii1.
1
Legiuitorul defineşte mai întâi întreprinderea ca reprezentând „orice formă de organizare a unei activităţi
economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul
obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în
condiţii de concurenţă“.

2. Conform prevederilor acestei legi, întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară
activitatea în sfera producţiei de bunuri materiale şi servicii, se definesc, în funcţie de numărul
mediu scriptic anual de personal, după cum urmează:
până la 9 salariaţi: microîntreprinderi;
între 10 şi 49 salariaţi: întreprinderi mici;
între 50 şi 249 salariaţi: întreprinderi mijlocii.
Legea 133/1999 nu se aplică societăţilor bancare, societăţilor de asigurare şi reasigurare,
societăţilor de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţilor de valori mobiliare,
societăţilor cu activitate exclusivă de comerţ exterior, precum şi societăţilor comerciale care au
ca acţionar sau asociat persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii: a)
au peste 250 de angajaţi şi b) deţin peste 25% din capitalul social.
De prevederile acestei legi beneficiază întreprinderile mici şi mijlocii cu o cifră de afaceri
anuală echivalentă cu până la 8 milioane euro.
Microîntreprinderile sunt supuse unor reglementări speciale. Noutatea în ceea ce priveşte
modalitatea de impozitare a fost adusă de Ordonanţa Guvernului 24/2001 privind impunerea
microîntreprinderilor, aprobată de Legea 111/12.04.2003.
Conform acestor reglementări, în categoria microîntreprinderilor intră persoanele juridice
care îndeplinesc cumulativ, la 31 decembrie anul precedent, următoarele condiţii:
a) sunt producătoare de bunuri materiale, prestatoare de servicii şi/sau desfăşoară activitate
de comerţ;
b) au de la 1până la 9 salariaţi inclusiv;
c) au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de până la 100000 euro inclusiv;
d) au capital integral privat.
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra sumei totale a veniturilor
trimestriale obţinute din orice sursă. Rămâne de văzut cât timp va rezista această facilitate,
existând indicii că nu este agreată de organismele specializate pe aceste probleme în Uniunea
Europeană.
1.2 Câteva caracteristici ale întreprinderilor mici
În general, despre o întreprindere mică se spune că este viabilă numai dacă a reuşit să
supravieţuiască primilor 5 ani de la înfiinţare. Deşi natura problemelor de importanţă vitală poate

3. să varieze, atât statisticile oficiale, cât şi studiile întreprinse de alte organizaţii ne dau o imagine
destul de clară a tipurilor de probleme cu care se confruntă întreprinderile mici1.
Dificultăţile majore apar din următoarele cauze:
i) probleme de constituire (în primii unu-doi ani de activitate: găsirea de clienţi,
dezvoltarea de produse etc.);
ii) probleme de consolidare (în următorii doi-trei ani: găsirea de personal, delegarea
autorităţii, controlul întreprinderii);
iii) probleme de expansiune (în faza următoare: găsirea de finanţare, concurenţa pe piaţă cu
întreprinderi mult mai mari).
Din dimensiunile mici ale acestor întreprinderi decurg mai multe „minusuri“:
• număr mic de angajaţi;
• resurse financiare limitate;
• un colectiv de conducere restrâns, compus mai ales din asociaţii firmei; în foarte multe
cazuri, aceştia învaţă „din mers“ care sunt principalele probleme pe care le presupune
activitatea economică;
• un sector de activitate destul de restrâns economic şi geografic;
• spaţii de activitate care nu sunt în totalitate corespunzătoare tipului de operaţiuni
desfăşurate.
Toţi aceşti factori – şi lista rămâne deschisă – accentuează fragilitatea întreprinderii mici.
De exemplu, dacă unul dintre angajaţii valoroşi părăseşte întreprinderea, efectul poate fi cu mult
mai mare – chiar catastrofal – decât plecarea lui dintr-o întreprindere mare. La fel, o criză de
proporţii poate fi declanşată de întârzierea plăţii din partea unui client semnificativ.
Având în vedere toate aceste elemente, cele mai grave probleme cu care se confruntă o
întreprindere mică pot fi sintetizate ca în lista de mai jos.
1) Echipa managerială – de cele mai multe ori doar întreprinzătorul – nu dispune de
competenţele necesare într-un număr de domenii-cheie. Cazul cel mai întâlnit, poate, este al
inginerului care începe să se confrunte cu probleme de finanţare, promovare, vânzare.
2) Întreprinzătorul nu are timp să ducă la îndeplinire multe din sarcinile complexe pe care
le va presupune evoluţia întreprinderii, iar, din cauza resurselor financiare limitate, nu poate să
recruteze personalul calificat în rezolvarea acelor probleme. Este o experienţă comună multor
1
West, A., Planul de afaceri, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 71

4. întreprinderi ca echipa managerială să-şi consume mult timp cu „stingerea incendiilor“ şi să nu
acorde suficientă atenţie aspectelor legate de dezvoltare.
3) Întreprinzătorul reacţionează la probleme atunci când apar şi mai puţin încearcă să le
prevadă şi să planifice măsuri profilactice.
4) De regulă, întreprinderile mici nu au experienţa necesară pentru a se dezvolta dincolo
de graniţele sectorului de activitate. Se apreciază că procentul exporturilor în cifra de afaceri a
întreprinderilor mici este, de obicei, mai mic de 11.
5) Profunda implicare a întreprinzătorului face ca judecata obiectivă să fie adesea dificilă.
Dincolo de aceste probleme, întreprinderile mici deţin şi o serie de atuuri care, exploatate
eficient, pot înlătura multe din minusurile aduse de caracterul limitat al resurselor acestor
întreprinderi:
1. deciziile pot fi luate mai rapid fiindcă structurile sunt mai simple iar întreprinderea îşi
poate schimba repede direcţia de acţiune pentru a valorifica oportunităţile mediului;
2. odată luată o decizie, aceasta poate fi mai repede pusă în aplicare iar rezultatele pot fi
vizibile mai rapid în comparaţie cu o întreprindere mai mare;
3. relaţiile dintre întreprinzătorul-manager şi angajaţi au şansă să fie mai echitabile iar
comunicarea poate fi destul de directă; relaţiile profesionale tind să fie mai flexibile, ceea ce ar
putea avea un efect benefic asupra moralului angajaţilor (mediul profesional fiind mai destins);
4. mediul de muncă are şanse să fie mai bun, angajaţii reuşind să vadă mai repede şi mai
clar care sunt rezultatele muncii lor; acest aspect se poate transforma într-un factor motivator
foarte puternic, mai ales pentru a încuraja angajaţii să vină cu idei;
5. întreprinzătorul-manager este aproape de clienţi şi de piaţă, în general, acest fapt
permiţând o reacţie mai rapidă la schimbări.
Publicaţiile de specialitate prezintă chiar opinii ale unor întreprinzători care aduc
argumente în favoarea ideii că „mai mare nu înseamnă întotdeauna mai bine“, păstrarea
dimensiunilor mici ale întreprinderii prezentând avantaje obiective: răspuns rapid la solicitările
clienţilor, posibilitatea clienţilor de a discuta cu însuşi managerul întreprinderii (situaţie bine
apreciată de aceştia). În plus, clienţii sunt trataţi în mod egal, indiferent de statutul şi bugetul lor,
fapt care, de regulă, nu este valabil şi în întreprinderile mari în care o solicitare a unui client este
repartizată unei persoane mai mult sau mai puţin experimentate, în funcţie de mărimea profitului
implicat. De asemenea, o întreprindere mică are mai multă disponibilitate pentru clienţii săi,
dedicând mai mult timp relaţiilor publice (fapt, de asemenea, bine apreciat de clienţi).
1
idem, p.83

5. Un alt avantaj al întreprinderilor mici îl reprezintă varietatea proiectelor (în funcţie,
desigur, şi de obiectul de activitate). Dacă în întreprinderile mari proiectele se aleg, de regulă, în
funcţie de profitul pe care îl aduc, o întreprindere mică poate accepta orice proiect interesant,
fapt ce conduce la stimularea creativităţii angajaţilor săi şi evitarea monotoniei.
Nu este de neglijat nici faptul că, de multe ori, întreprinzătorul-manager are posibilitatea de
a practica el însuşi activitatea de care este pasionat şi pentru care este pregătit.
Toate argumentele de mai sus nu încearcă să minimizeze avantajele dezvoltării şi extinderii
unei întreprinderi, ci să prezinte şi cealaltă faţă a monedei, oferind celor aflaţi în dubiu dacă să-şi
extindă sau nu afacerea câteva motive de a medita înainte de luarea unei decizii.
1.3 Posibile tendinţe pentru micile afaceri
Identificarea tendinţelor a fost iniţial preocuparea marilor întreprinderi ca disciplină a
managementului afacerii. Însă şi micile întreprinderi pot beneficia de pe urma identificării
tendinţelor. Importantă pentru micile întreprinderi este alegerea corectă a momentului de
pătrundere pe o piaţă caracterizată de o anumită tendinţă. Cel mai bun moment de a intra pe o
piaţă este acela în care tendinţa respectivă a pătruns în conştiinţa maselor, astfel încât educarea
pieţei este mai puţin costisitoare.
Un posibil top al tendinţelor actuale de care pot beneficia întreprinderile mici este
prezentat în continuare.
1. Dezvoltarea „pieţelor“ adresate tinerilor. Aceasta este o tendinţă observabilă pe plan
mondial, dar şi în România. Generaţia actuală a tinerilor (numită „generaţia Y“ în Statele Unite)
reprezintă o adevărată forţă observabilă în situaţii de multe ori inexplicabile la prima vedere.
Această forţă ar putea explica de ce o senzaţie pop a unui orăşel (de exemplu, Câmpia Turzii)
poate trece de la obscuritate la cea mai prezentă persoană în topuri sau în emisiuni TV.
Sau un alt exemplu, în ţările occidentale, producătorii de autoturisme au previziuni foarte
optimiste în ceea ce priveşte numărul cumpărătorilor tineri de astfel de vehicule.
Un întreprinzător (cu spirit de observaţie) poate face o plimbare în tihnă până la chioşcul de
ziare şi reviste din colţul străzii. O privire rapidă asupra pieţei se poate realiza analizând
grosimea publicaţiilor. Numeroase reviste despre artă, afaceri şi chiar computere au dispărut sau,
cel puţin, s-au rărit în lipsa cererii pentru produsele promovate în astfel de reviste. În schimb,
sunt tot mai multe reviste despre muşchi şi fitness, în bună măsură ca urmare a dezvoltării pieţei
„bodybuilding“-ului adresat tinerilor.

6. Oportunităţile care decurg din această tendinţă pot fi variate: servicii conexe personalizate
adresate tinerilor dornici să devină conducători auto. Cum ar arăta o şcoală auto în care să se
utilizeze pentru „lecţii“ un Porsche?
De asemenea, cererea tinerilor pentru suplimente sportive pare a fi în creştere iar
concurenţa în acest domeniu se va întări. O combinaţie pentru viitorul apropiat ar putea fi
produsele pentru fitness şi sporturile extreme.
2. Mediul înconjurător (tendinţă cunoscută peste tot în lume drept „Green Power“). Un
sondaj efectuat în Statele Unite a arătat, de curând, că peste 74% din americanii adulţi cred teoria
încălzirii globale şi aprobă înţelegerile între ţări referitoare la limitarea emisiilor de monoxid de
carbon şi gaze generatoare ale efectului de seră.
Oportunităţi: această tendinţă (îngrijorarea cu privire la mediul înconjurător) poate fi
sprijinită prin activităţi care să se bazeze mai puţin pe consumul de petrol şi gaze şi mai mult pe
noi forme de energie cum ar fi energia eoliană. De asemenea, multe întreprinderi au ca obiect de
activitate ajutarea altor întreprinderi să diminueze consumul de energie prin produse
economicoase sau bazate pe forme alternative de energie.
3. Calitatea vieţii. Grija pentru bunăstare şi sănătate reprezintă o tendinţă care de mulţi ani
nu dă semne de încetinire. Această tendinţă a apărut ca rezultantă a creşterii costului sănătăţii şi a
îmbătrânirii populaţiei, a dorinţei de menţinere a tinereţii şi a speranţei de viaţă.
Oportunităţi: o gamă largă de produse şi servicii precum băuturi energizante, creme
împotriva ridurilor şi creme „hrănitoare“ pentru ten, produse „naturiste“, alimente „sănătoase“
etc.
4. Internetul. Utilizarea internetului continuă să ia amploare, ceea ce aduce mai multe
tranzacţii on line.
Oportunităţi: multe mici întreprinderi cu vânzări on line au nevoie de asistenţă în refacerea
website-urilor şi în optimizarea motoarelor de căutare; de asemenea, e-learning-ul sau jocurile on
line pot lua amploare. Nu trebuie uitată securitatea computerelor.
Lista tendinţelor poate continua, acestea fiind identificabile prin analizarea atentă a
comportamentului uman. De exemplu, omul modern este caracterizat de emancipare, fapt care
accentuează dorinţa de a gusta cât mai mult din libertatea individuală; de asemenea, se poate
vorbi despre consumatorul justiţiar care revendică şi acţionează pentru a-şi înlătura frustrările, de
consumatorul egocentric care are nevoi de a se afirma şi de a fi bine servit. În plus, omul
contemporan doreşte să se auto-recompenseze cu luxuri abordabile şi şi-a accentuat dorinţa de
libertate, de a gusta din „fructul oprit“.

7. Impactul acestor tendinţe (şi al altora neindicate aici) va continua să modeleze pieţe şi
domenii de activitate. Noii întreprinzători trebuie să măsoare de aproape piaţa pe care vor să
pătrundă. Un întreprinzător care îşi dezvoltă afacerea trebuie să caute pieţe complementare celor
deservite în mod curent. Pentru afacerile în derulare dar fără planuri de dezvoltare este necesară
observarea şi planificarea modului în care aceste tendinţe vor impacta respectivul domeniu de
activitate.
În concluzie, viitorul întreprinzător are posibilitatea de a crea o întreprindere şi de a
propune servicii care să corespundă dezideratelor consumatorilor potenţiali. De exemplu, pentru
o mai bună poziţionare în domeniul hotelier şi turistic în general, anumite tendinţe consumeriste
pot veni în ajutor: gustul libertăţii, dorinţa de a umbla pe „cărări bătătorite“, fără asumarea nici
unui risc, apartenenţa la un grup, dorinţa de a trăi mai simplu, dorinţa de a fi răsfăţat, întoarcerea
la valori tradiţionale, plăcerea de a se recompensa cu luxuri abordabile şi de a profita de o nouă
artă de a trăi graţie metodelor de sporire a longevităţii.
Loisir-ul, cultura, transporturile sunt în progres continuu. Specialiştii în previziuni au
studiat „valorile sporite“ ale acestor ani; de aici decurg câteva oportunităţi de reuşită1.
Valori sporite Oportunităţi în hotelărie şi turism
Sănătatea, formă fizică bună, Moda turismului termal, cure de refacere a formei
bunăstare fizice, regimuri dietetice, nutriţionale, vacanţe
sportive…
Rapiditate, acţiuni practice, eficiente Livrarea produselor alimentare la domiciliu, la birou,
la coafor…
Proximitatea Hoteluri, restaurante, cafenele de cartier, livrări la
domiciliu…
Evadarea din obişnuinţă Călătorii în străinătate, restaurante tematice, foto-
safari…
Împlinirea de sine Călătorii tematice, culturale…
Autenticitatea Restaurante dietetice, bucătărie tradiţională, produse
„ale pământului“, vacanţe „verzi“…
Comfortul Hoteluri şi restaurante cu calitate ridicată a serviciilor
Convivialitate Cluburi de vacanţă, parcuri de distracţie, voiaje
organizate, animarea seratelor la domiciliu…
Normele anilor viitori par a fi constituite de profitarea de un timp liber sporit şi de o
longevitate mai importantă. Însă riscul vidului intelectual şi moral este acela care îl face pe om să
caute întotdeauna un sens pentru viaţa sa şi să-l exprime, de multe ori, prin cumpărăturile sale.
1
Revista Entreprendre, Paris, iunie 1996.

8. Dorinţa de a da un sens vieţii… …se exprimă prin cumpărăturile efectuate
• A economisi devine o virtute Sunt căutate cumpărăturile „abile“, eficiente. Ex.:
voiaje cu discount.
• Rapiditatea devine un mod de viaţă Este apreciat orice produs sau serviciu care permite
câştigarea timpului. Ex.: restauraţie rapidă, produse
semipreparate.
• Este căutat „sensul“ cumpără(tu)rilor Consumatorul apreciază produsele sau serviciile cu
conotaţii morale sau culturale. Ex.: vacanţe
tematice, voiaje culturale, sejururi expo, cafenele
filosofico-literare…
• Căutarea tuturor aspectelor legate de Căutarea bună-stării se repercutează în alimente,
sănătate sport sau distracţie. Ex.: restaurante „light“, loisir
sportiv, centre de vacanţă.
• Puterea în creştere a ecologiei Dorinţa de a trăi într-un mediu natural şi nepoluat.
Ex.: lungi plimbări pedestre, vacanţe verzi, circuite
în aer liber…
• Persoanele vârstnice (în funcţie de Se dezvoltă anumite produse sau servicii. Ex.:
puterea de cumpărare) voiaje şi sejururi pentru vârsta a treia, cluburi de
vacanţă adaptate (tendinţă vizibilă mai mult în
occident deocamdată).
• Nevoia de siguranţă se dezvoltă Căutarea securităţii şi confortului se accentuează.
Ex: restaurantele propun produse naturale etichetate
în acest sens, circuitele organizate pun accent pe
securitate, loisir fără riscuri, prestaţii de calitate.
Sursa: L’Entreprise, Paris, iunie 1996.
Adesea se aud refrene tânguitoare: „Totul este deja făcut“, „Ce mai poate fi conceput în
plus?“, „Ce se mai poate face cu adevărat inovant?“. Nimic nu este mai puţin adevărat.
Multitudinea produselor şi în special a serviciilor propuse zilnic, ca şi înnoirea lor
cvasipermanentă nu pot face decât onoare inventivităţii umane, creând şi răspunzând nevoilor
nelimitate ale consumatorilor.
De aceea, un bun întreprinzător trebuie să aibă, printre cele mai importante calităţi,
imaginaţie, spirit de observaţie şi capacitate analitică.
2 Întrebări şi teme pentru dezbateri
1. Care sunt actele normative cele mai importante referitoare la întreprinderile mici şi mijlocii
din România, emise începând cu anul 2000? (Activitate individuală de informare şi analiză a
cadrului legislativ).

9. 2. Care sunt aspectele cele mai importante care v-ar determina să alegeţi statutul de
microîntreprindere pentru noua dumneavoastră afacere? (Trebuie analizate toate implicaţiile,
pornind de la avantajele fiscale, dar luând în calcul şi caracterul limitat al resurselor, în special
numărul de salariaţi?).
3. Indicaţi alte exemple de probleme de constituire, consolidare şi expansiune ale
întreprinderilor mici şi mijlocii decât cele indicate în Text.
4. Dezvoltaţi, prin găsirea altor exemple, tendinţele de care pot beneficia în prezent
întreprinderile mici şi mijlocii.
3 Exerciţii
Exerciţiul 1
Întrebări cu alegeri multiple
1. Pot beneficia de facilităţile acordate microîntreprinderilor persoanele juridice care:
a) produc bunuri şi servicii realizând venituri de cel puţin 100000 euro şi au cel mult 9
angajaţi;
b) produc bunuri şi servicii, realizează venituri de cel mult 100000 euro şi au cel puţin 9
angajaţi;
c) produc bunuri şi servicii, realizează venituri de până la 100000 euro inclusiv, au cel mult 9
angajaţi şi capital integral privat;
d) realizează cel mult 100000 euro din orice fel de activitate licită, au cel mult 9 angajaţi şi
capital integral privat.
2. Găsirea de clienţi reprezintă pentru o întreprindere mică:
a) o problemă de consolidare;
b) o problemă de constituire;
c) o problemă de expansiune;
d) o preocupare a specialiştilor în marketing.

10. 3. Judecata obiectivă mai dificilă reprezintă o problemă a întreprinderilor mici şi mijlocii în
special ca urmare a:
a) implicării majore a întreprinzătorului;
b) lipsei de experienţă pentru dezvoltarea activităţii;
c) lipsei de previziune şi planificare a activităţii;
d) lipsei de timp cu care se confruntă întreprinzătorul.
4. Cererea pentru călătorii tematice sau culturale este consecinţa nevoii consumatorilor de:
a) îngrijire a sănătăţii;
b) confort;
c) evadare din cotidian;
d) împlinire de sine.
Exerciţiul 2
Potriviţi fiecare concept din coloana stângă cu exemplul corespunzător din coloana dreaptă:
1. Atitudine A. Senzaţia de foame
2. Cultură B. Căsătorit / copil / adolescent
3. Influenţă C. Chelnerul care te sfătuieşte să bei vin Riesling
Italian într-un restaurant
4. Căutarea informaţiilor D. Funcţionar din categoria gulere albe
5. Etapa din ciclul de viaţă E. Puritanism
6. Ocupaţie F. Şovinism
7. Problema recunoaşterii G. Lecturarea revistelor de film înainte de a merge la
cinematograf
Exerciţiul 3
Aceeaşi cerinţă ca mai sus:
1. Convingere A. Tinerii Y (Yuppie) locuiesc în vile situate în
suburbii şi joacă tenis
2. Stil de viaţă B. Să auzi clopoţei la radio în timp ce conduci către
serviciu
3. Motivaţie C. Să opreşti la cea mai apropiată staţie de încărcare

11. deoarece rezervorul se va goli curând
4. Percepţie D. Maşinile Peugeot sunt cele mai bune
5. Comportament post-cumpărare E. Nevoia de recunoaştere
6. Grup de referinţă F. Să fii încântat de un produs care este mai bun
decât te aşteptai
7. Răspuns rutinier G. Directorii generali ai întreprinderilor mici şi
mijlocii