Bricul "Mircea" - Sistemul manevrelor fixe - 40 de ani de la prima echilibrare , 1976 by prof. dr. Garabet Kümbetlian

1. 40 de ani de la
prima echilibrare a
MANEVRELOR
NAVEI- ŞCOALĂ
(BRICULUI)
”MIRCEA”
(în anul 1976)
prof.dr.ing. G.Kümbetlian.

2. Era începutul anului 1976.
Se ştia că Nava-Şcoală
“MIRCEA” urma să
traverseze pentru prima
oară “Oceanul”. De la
construcţia sa (în anul 1938)
trecuse un timp apreciabil.
În acest interval, bricul
navigase şi servise la
instruirea marinărească a
zeci de generaţii de cadeţi, pe
timp frumos şi pe furtună.
Numai “Cel de Sus” ştia ce
se întămplase între timp cu
şi în manevrele (cablurile)
fixe ale navei.

3. ŞANTIERUL
BLOHM şi
VOSS
Nava fusese construită-aşa cum se ştie-în şantierul “Blohm
şi Voss” din Hamburg. Dar punerea în operă a sarturilor,
straiurilor şi pataraţinelor “căzuse” în responsabilitatea unei
mici cooperative din vecinătatea lui, în care “secretul”
echilibrării manevrelor se transmitea de câteva sute de ani
“din tată-n fiu”. Cei care fuseseră prezenţi în timpul
construcţiei şi predării navei îmi povesteau că cea mai
delicată “operaţie” (de echilibrare) aducea din toate punctele
de vedere cu cea de “acordare” a coardelor unui pian.

4. Amiralul
Ilie Ştefan
Manevrele erau lovite cu un ciocan de lemn
şi întinse (sau slăbite) din întinzători, până în
momentul când sunetul rezultat din lovire
ajungea la “înălţimea” celui numai de ei ştiut.
După atâţia ani de navigaţie, nimeni nu mai
putea garanta că eforturile din manevre s-ar
fi putut menţine la cele dorite iniţial. În
perspectiva unei traversări transoceanice, ca
cea care se preconiza, o verificare şi în
consecinţă o reechilibrare a acestora se
impunea. În consecinţă, rectorul Institutului
de Marină “Mircea cel Bătrân”, amiralul Ilie
Ştefan, m-a convocat la o discuţie în biroul
domniei sale. Ce puteam face ? Nava nu mai
putea fi dusă la Hamburg; noi nu eram
iniţiaţi în “secretele” familiei de “acordori”
de acolo.

5. MANEVRELE FIXE
Am avut un timp de
gândire de câteva zile. În
acest interval de timp mi-
am făcut un plan, pe care l-
am prezentat-la scadenţă-
amiralului.
Primul lucru care trebuia
ştiut era situaţia reală, la
zi, a manevrelor fixe
(cablurilor). În acest scop
ele trebuiau eliberate de
toate legăturile neesenţiale,
din punctul de vedere al
stării de tensiune a lor.

6. Sarturile şi
întinzătorii lor
Apoi, prin slăbirea
succesivă a fiecărui sart
(etc.) astfel eliberat,
trebuiau măsurate
eforturile remanente din
cabluri. Măsurarea putea fi
efectuată cu ajutorul unor
traductori tensometrici
rezistivi, lipiţi pe tijele
întinzătorilor.

7. Tijele
întinzătorilor
În felul acesta se puteau măsura prin metode electrice şi
electronice mărimile mecanice “interesante” ca deformaţiile,
cu ajutorul cărora se puteau calcula tensiunile şi forţele
captive remanente (eforturile). Metoda în sine era cunoscută
şi quasiclasică. Aparatura necesară era fabricată în ţară (la
Bucureşti), iar consumabilele necesare puteau fi puse la
dispoziţia noastră prin “Comisia Centrală de
Tensometrie”,(actuala “Asociaţie Română de Tensometrie”,
ARTENS), al cărei membru fondator eram şi eu.

8. Un “punct” de
măsură cu “mărci”
tensometrice. Aspecte
din timpul
măsurărilor
“Mâna de lucru” puteau fi studenţii anului II ai facultăţii de
Electromecanică şi care erau deschişi şi receptivi noului. De
regulă, astfel de preocupări puteau sta la baza întocmirii
proiectelor de diplomă ale lor, în anul IV de studii. Rămânea
deschisă problema costurilor pentru procurarea aparaturii şi
care nu erau deloc mici. Alternativa era apelarea (cu costuri
valutare sensibil mai mari) la fabricantul din Hamburg sau
asumarea riscului la traversarea oceanului.

9. Tensometrul IEMI N2301
în timpul “calibrării”.
Se părea, în aceste condiţii, că
singura soluţie viabilă,
onorabilă şi “la îndemână” era
cea care făcea obiectul
propunerii mele. În aceste
condiţii, amiralul Ilie Ştefan s-a
dovedit a fi un conducător de
mare curaj. Ca specialist,
marinar şi inginer ce era, a
evaluat pe loc situaţia şi a
hotărât să dispună
achiziţionarea aparaturii
necesare. S-au făcut
demersurile, s-au întocmit
urgent documentele financiare
şi în câteva zile aparatura era în
Institut. Lucrarea putea începe.

10. Am selecţionat pe cei mai buni studenţi cu înclinaţii
practice şi cunoştinţe teoretice ai anului II al Facultăţii de
Electromecanică şi ne-am mutat cartierul general la bric. Am
pus planul în aplicare şi ne-am apucat de lucru.
După două săptămâni de lucru continuu eram în posesia
datelor reale. Evident, situaţia era critică. Simetria în raport
cu planul diametral al navei a eforturilor din cabluri era
compromisă. Unele “manevre” făceau “burtă” (erau complet
descărcate), în timp ce altele erau în pericol de a fi
suprasolicitate în situaţii critice (mare agitată).
Întrucât “reacordarea” cu ciocanul de lemn nu mai putea fi
luată în considerare, trebuia imaginat un model de calcul
care să furnizeze valorile necesare ale eforturilor din cabluri,
astfel încât să se reconstituie simetria lor pe mare calmă, fără
a deveni periculoase pe mare agitată.

11. S-a modelat sistemul manevrelor
fixe (sarturi, straiuri, pataraţine) ca
unul multiplu static-nedeterminat,
cât mai apropiat situaţiei reale şi care
să furnizeze valorile iniţiale, necesare,
ale eforturilor din fiecare cablu, în
condiţiile descrise mai sus.
Baza de date astfel obţinută a fost
pusă la dispoziţia Comandamentului
Marinei Militare şi celor care urmau
să “reechilibreze” manevrele fixe,
după înlocuirea celor uzate cu altele
noi. Ceeace s-a întreprins atunci a fost
un uriaş efort finalizat cu succes şi
care s-a datorat tuturor celor care au
gândit, au propus, au imaginat şi pus
în aplicare acest plan îndrăzneţ.

12. BIBLIOGRAFIE
1. Kümbetlian,G., Zidaru,N.,Păun,V.,Brăilescu,C., Măsurări
tensometrice la nava-şcoală “Mircea”, “Revista
transporturilor şi telecomunicaţiilor nr.3/1980”.
2. Kümbetlian,G.,30 de ani de la prima echilibrare a
manevrelor fixe ale bricului N.S.”Mircea” , revista “Marea
Noastră” a Ligii Navale Române, anul XVII, nr.4(65),
2007.
MULŢUMESC PENTRU
ATENŢIE.