SlideShare a Scribd company logo
1 of 11
 Art. 257
 Ultrajul
 (1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte
violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite
împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se
majorează cu o treime.
 (2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în
legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
 (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un
membru de familie al funcţionarului public.
 (4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.
 În general, gările sunt cunoscute ca fiind un adevărat hub al tuturor claselor sociale. În
gară tranzitează oameni de pe tot mapamondul, reprezentanți ai tuturor raselor și
etniilor, oameni cu înalte funcții politice, șefi de stat, miniștri, parlamentari, celebrități,
artiști, oameni de rând, dar și persoane problematice ce nu respectă legile sau care
sunt predispuși la încălcarea legii.
 Poliţia Transporturi are misiunea de a veghea ca viaţa, integritatea şi
bunurile tuturor să fie în siguranţă pe perioada în care se află în staţiile
CFR şi în mijloacele de transport feroviar, prin asigurarea și menţinerea
unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi respectarea
regulilor de convieţuire socială, alături de alte atribuții polițienești.
 11 Octombrie 2020: În Constanța, un bărbat cu HIV abia ieșit din închisoare, acuzat
de ultraj după ce a mușcat un polițist / El fusese prins fără bilet și fără mască în tren.
În momentul în care a fost încătușat, bărbatul a încercat să îi lovească pe polițiști,
reușind să îl muște pe unul dintre ei de antebrațul stâng. Persoana a fost reținută și s-
au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și transmiterea
sindromului imunodeficitar dobândit.
 21 Septembrie 2017: În fața gării din Brăila, un indivit aflat sub influența unor
substanțe interzise, a amenințat și a fugit cu un cuțit după diferite persoane, inclusiv
după polițiști. Acesta a ajuns la secție pentru audieri, apoi a fost dus la spitalul de
specialitate.
 În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunile de ultraj cât și port și folosire de
armă alba.
 11 Februarie 2020: Un incident neobișnuit a avut loc la Gara de Nord din București. În timpul unei misiuni
de menținere a ordinii și liniștii publice, jandarmii și polițiștii au surprins un bărbat dezbrăcat.
 În momentul interceptării, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a devenit agresiv și a lovit unul dintre jandarmii
aflați în patrulă.
 Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ultraj și ultraj contra bunelor moravuri (Art.
375 din Codul Penal: Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă
explicit o activitate sexuală, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite)
 Potrivit primelor informații, se pare că bărbatul umbla dezbrăcat ”în semn de protest față de politicieni”.
 29 Noiembrie 2020: Poliţist lovit violent de un şofer. Un autoturism staţionat
neregulamentar în zona Garii de Nord din Bucureşti, pe modul ‘avarii’, a fost
atenţionat de un poliţist să se pună în mişcare. Şoferul nu a ‘suportat’ critica şi a
devenit agresiv în exprimare. Iar în momentul în care poliţistul a coborât din
autospecială, pentru a-l legitima şi a lua măsurile legale, şoferul a demarat în trombă
lovindu-l violent pe polițist. Șoferul a fost prins la cinci străzi distanţă de locul faptei.
Potrivit Sindicatului Europol, încadrarea juridică a acestei fapte este ultraj, părăsirea
locului accidentului și tentativă de omor.
 A preveni este mai salutar decât a restabili ordinea încălcată, este mult mai util pentru societate să
preîntâmpine fapte şi consecinţe grave, unele dintre ele ireparabile. Tocmai de aceea, prevenirea
reprezintă latura fundamentală, cu cea mai mare pondere în activitatea de poliţie, fiind aplicabila in
majoritatea domeniilor de actiune
 După cum observăm, din punctul de vedere al muncii de poliţie, prevenirea cuprinde patru
laturi esenţiale, şi anume:
 a) Împiedicarea săvârşirii de infracţiuni şi alte fapte antisociale.
Acest aspect vizează îndeosebi intervenţia poliţiei faţă de unele persoane care se află în situaţii
preinfracţionale pentru a le determina să renunţe la săvârşirea de infracţiuni sau alte fapte antisociale
şi depistarea lor cu operativitate pentru a nu mai avea posibilitatea să comită altele.
 b) Reducerea continuă a numărului celor ce pot fi angrenati în încălcarea legilor şi normelor de
convieţuire socială, latură care se referă mai ales la măsurile preventive cu efect general în rândul
cetăţenilor, pe care le întreprind organele de poliţie.
 c) Pregătirea antiinfracţională a populaţiei, desfăşurată atât pentru cunoaşterea şi respectarea
legilor de către cetăţeni, cât şi pentru a-i feri să devină victime ale infractorilor.
 d) Sprijinirea unităţilor economice şi instituţiilor în organizarea şi desfăşurarea activităţii de pază.
În cazul ultrajului în sistemul transporturilor feroviare, aș mai adăuga câteva metode de prevenire:
- Solicitări către structurile responsabile din I.G.P.R pentru suplimentarea personalului precum și sprijin
logistic cu scopul de spori patrulele pedestre, pe tren cât și auto pe toată aria de competență a birourilor,
serviciilor, posturilor TF dar și programe de pregătire fizică si tactica mai complexe.
- Sensibilizarea personalului feroviar in vederea reducerii cazurilor de ultraj in Statiile C.F. si trenurile de
calatori.
Vă mulțumesc pentru atenție!
Breje Sergiu
Grupa 213

More Related Content

Featured

Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Kurio // The Social Media Age(ncy)
 
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them wellGood Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
Saba Software
 
Introduction to C Programming Language
Introduction to C Programming LanguageIntroduction to C Programming Language
Introduction to C Programming Language
Simplilearn
 

Featured (20)

How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best Practices
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project management
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
 
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
 
12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work
 
ChatGPT webinar slides
ChatGPT webinar slidesChatGPT webinar slides
ChatGPT webinar slides
 
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike RoutesMore than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
 
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
 
Barbie - Brand Strategy Presentation
Barbie - Brand Strategy PresentationBarbie - Brand Strategy Presentation
Barbie - Brand Strategy Presentation
 
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them wellGood Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
Good Stuff Happens in 1:1 Meetings: Why you need them and how to do them well
 
Introduction to C Programming Language
Introduction to C Programming LanguageIntroduction to C Programming Language
Introduction to C Programming Language
 

Metode de prevenire a ultrajului în sistemul transporturilor feroviare.pptx

  • 1.
  • 2.  Art. 257  Ultrajul  (1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.  (2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.  (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.  (4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.
  • 3.  În general, gările sunt cunoscute ca fiind un adevărat hub al tuturor claselor sociale. În gară tranzitează oameni de pe tot mapamondul, reprezentanți ai tuturor raselor și etniilor, oameni cu înalte funcții politice, șefi de stat, miniștri, parlamentari, celebrități, artiști, oameni de rând, dar și persoane problematice ce nu respectă legile sau care sunt predispuși la încălcarea legii.
  • 4.  Poliţia Transporturi are misiunea de a veghea ca viaţa, integritatea şi bunurile tuturor să fie în siguranţă pe perioada în care se află în staţiile CFR şi în mijloacele de transport feroviar, prin asigurarea și menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi respectarea regulilor de convieţuire socială, alături de alte atribuții polițienești.
  • 5.  11 Octombrie 2020: În Constanța, un bărbat cu HIV abia ieșit din închisoare, acuzat de ultraj după ce a mușcat un polițist / El fusese prins fără bilet și fără mască în tren. În momentul în care a fost încătușat, bărbatul a încercat să îi lovească pe polițiști, reușind să îl muște pe unul dintre ei de antebrațul stâng. Persoana a fost reținută și s- au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit.
  • 6.  21 Septembrie 2017: În fața gării din Brăila, un indivit aflat sub influența unor substanțe interzise, a amenințat și a fugit cu un cuțit după diferite persoane, inclusiv după polițiști. Acesta a ajuns la secție pentru audieri, apoi a fost dus la spitalul de specialitate.  În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunile de ultraj cât și port și folosire de armă alba.
  • 7.  11 Februarie 2020: Un incident neobișnuit a avut loc la Gara de Nord din București. În timpul unei misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, jandarmii și polițiștii au surprins un bărbat dezbrăcat.  În momentul interceptării, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a devenit agresiv și a lovit unul dintre jandarmii aflați în patrulă.  Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ultraj și ultraj contra bunelor moravuri (Art. 375 din Codul Penal: Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite)  Potrivit primelor informații, se pare că bărbatul umbla dezbrăcat ”în semn de protest față de politicieni”.
  • 8.  29 Noiembrie 2020: Poliţist lovit violent de un şofer. Un autoturism staţionat neregulamentar în zona Garii de Nord din Bucureşti, pe modul ‘avarii’, a fost atenţionat de un poliţist să se pună în mişcare. Şoferul nu a ‘suportat’ critica şi a devenit agresiv în exprimare. Iar în momentul în care poliţistul a coborât din autospecială, pentru a-l legitima şi a lua măsurile legale, şoferul a demarat în trombă lovindu-l violent pe polițist. Șoferul a fost prins la cinci străzi distanţă de locul faptei. Potrivit Sindicatului Europol, încadrarea juridică a acestei fapte este ultraj, părăsirea locului accidentului și tentativă de omor.
  • 9.  A preveni este mai salutar decât a restabili ordinea încălcată, este mult mai util pentru societate să preîntâmpine fapte şi consecinţe grave, unele dintre ele ireparabile. Tocmai de aceea, prevenirea reprezintă latura fundamentală, cu cea mai mare pondere în activitatea de poliţie, fiind aplicabila in majoritatea domeniilor de actiune  După cum observăm, din punctul de vedere al muncii de poliţie, prevenirea cuprinde patru laturi esenţiale, şi anume:  a) Împiedicarea săvârşirii de infracţiuni şi alte fapte antisociale. Acest aspect vizează îndeosebi intervenţia poliţiei faţă de unele persoane care se află în situaţii preinfracţionale pentru a le determina să renunţe la săvârşirea de infracţiuni sau alte fapte antisociale şi depistarea lor cu operativitate pentru a nu mai avea posibilitatea să comită altele.  b) Reducerea continuă a numărului celor ce pot fi angrenati în încălcarea legilor şi normelor de convieţuire socială, latură care se referă mai ales la măsurile preventive cu efect general în rândul cetăţenilor, pe care le întreprind organele de poliţie.  c) Pregătirea antiinfracţională a populaţiei, desfăşurată atât pentru cunoaşterea şi respectarea legilor de către cetăţeni, cât şi pentru a-i feri să devină victime ale infractorilor.  d) Sprijinirea unităţilor economice şi instituţiilor în organizarea şi desfăşurarea activităţii de pază.
  • 10. În cazul ultrajului în sistemul transporturilor feroviare, aș mai adăuga câteva metode de prevenire: - Solicitări către structurile responsabile din I.G.P.R pentru suplimentarea personalului precum și sprijin logistic cu scopul de spori patrulele pedestre, pe tren cât și auto pe toată aria de competență a birourilor, serviciilor, posturilor TF dar și programe de pregătire fizică si tactica mai complexe. - Sensibilizarea personalului feroviar in vederea reducerii cazurilor de ultraj in Statiile C.F. si trenurile de calatori.
  • 11. Vă mulțumesc pentru atenție! Breje Sergiu Grupa 213