Carol I și Tripla Alianță
- în 1883 România a aderat la Tripla Alianță (Germania – Austro-Ungaria – Italia).
***
Alianța a fost încheiată la inițiativa cancelarului Otto von Bismark („cancelarul de
fier” al Germaniei), fiind, inițial, una de ordin defensiv, adică doar în cazul în care
Franța ar fi atacat pe unul din membrii acesteia, ceilalți ar fi fost nevoiți să intervină
militar.
La baza acestei alianțe stă tratatul secret negociat de von Bismarck cu Austro-
Ungaria în 1879, care sporea puterea în zonă a celor două state. Austro-Ungaria
câștiga un aliat puternic în lupta de rezistență dusă împotriva expansionismului
rusesc, iar Germania devenea și mai puternică în cadrul eventualelor conflicte cu
Franța, refăcută după încheierea războiului din 1870-1871.

Europa
1883

De ce a aderat România la Tripla Alianță?
• După încheierea Congresului de la Berlin (iulie 1878), România își
dorea afirmarea în cadrul Marilor Puteri cât și consolidarea
independenței.
• Într-o perioadă dificilă din punct de vedere al intereselor prezente în
spațiul european, unde atât interesele ruse cât și cele austro-ungare
doreau să se impună, România avea să găsească în spatele scutului
oferit de către Puterile Centrale avantajele politice și economice
oferite de către statutul de membru în cadrul Triplei Alianțe.

Carol spune „NU” Franței
În mod tradițional românii priveau spre Franța. Mulți oameni
importanți studiaseră acolo și aveau numeroase contacte la Paris.
O alianță cu Franța nu prezenta avantaje deosebite însă.
Din punct de vedere economic, schimburile comerciale dintre cele
două state erau la un nivel scăzut.
O diminuare a simpatiilor românești s-a produs din cauza atitudinii
diplomației franceze în timpul Congrsului de la Berlin și în perioada
imediat următoare, Franța fiind printre ultimele puteri care au
recunoscut independența României.

Dificila relație cu Austro-Ungaria
Hartă Austro-Ungaria. Culoare inchisă teritorii austriece, culoare deschisă cele maghiare

România și Austro-Ungaria – un cadru general
• Prin tratatul Triplei Alianțe s-a obţinut dezangajarea militară de ambele părţi
– atât a României, cât și a Austro-Ungariei.
• Se rezolvă conflictul vamal dintre cele două state.
• Totuși, majoritatea românească din Transilvania rămânea unul dintre punctele
sensibile ale relaţiilor bilaterale, Imperiul habsburgic fiind confruntat la rândul
său cu o multitudine a protestului minorităţilor naţionale de pe teritoriul său
→→ MIȘCAREA MEMORANDISTĂ!
• Aproximativ 3 milioane de români se aflau în granițele imperiului austro-
ungar!!
•

Războiul vamal din România și Imperiul Austro-Ungar
• În 1875, la Viena, este semnată Convenția comercială dintre România și Austro-Ungaria.
• Convenția își propunea să aducă în prim-plan dezvoltarea relațiilor comerciale dintre cei doi semnatari, promovând
o politică a liberului schimb, a „porților deschise”!
• . Însă Austro-Ungaria deținea avantaje economice substanțiale de pe urma convenției, deoarece produsele sale
beneficiau de tarife scăzute. Semnarea convenției de partea română a avut efecte negative asupra evoluției
industriei locale. Meșteșugăritul artizanal de la noi din țară nu putea intra pe o piață competitivă și industrializată
precum cea austro-ungară, iar din acest motiv industria românească a stagnat.
• Efectul a fost unul semnificativ – între 1876 și 1880 exporturile Austro-Ungariei în România au crescut cu
300%.
• Unul dintre cei mai importanți istoriografi contemporani, Keith Hitchins, preocupat fiind de problema românilor,
spunea în lucrarea sa „România 1866-1947” următoarele despre tratat:
• „El (tratatul – n.r.) prevedea dezvoltarea comerțului între cele două țări în conformitate cu principiul
liberului schimb, dar avantajele economice reveneau clar Austro-Ungariei, dat fiind că acesteia i se
acordaseră cele mai scăzute tarife posibile la aproape toate mărfurile, în special cele manufacturate, iar
grânele sale, făina, minereul de fier și o sumă de alte articole puteau fi exportate în România cu scutire de
taxe vamale”.
• Pentru că actul fusese semnat înainte de câștigarea independenței, România era privită în continuare ca un jucător
inferior, iar austriecii puseseră o clauză specială. Puteam să exportăm fără taxe vamale grâne și alte produse potrivit
principiului națiunii celei mai favorizate, însă aceste concesii puteau fi anulate de către Austro-Ungaria oricând. Cum
era posibil așa ceva? Era stipulat în convenție că Austro-Ungaria putea opri importul oricăror bunuri românești pe
care le considera ca fiind dăunătoare oamenilor, animalelor sau chiar plantelor!

Războiul vamal (continuare)
• La scurt timp după intrarea în vigoare, în 1878, Ungaria a blocat importul de vite
din România sub pretextul protecţiei împotriva epidemiei la vite. Măsura a lovit
puternic în economia românească, a căreia principală marfă de export erau
tocmai vitele.
• Pe măsură ce convenţia comercială se apropia de final, tensiunile dintre
guvernele celor două ţări au crescut. Austro-Ungaria a încercat să negocieze în
forţă un nou tratat comercial care defavoriza şi mai mult România.
• Proiectul austro-ungar de tratat prevedea chiar eludări ale constituţiei şi
suveranităţi româneşti (cum era încercarea de a forţa vânzarea de proprietăţi
imobiliare către cetăţenii austro-ungari în ciuda prevederilor articolului 7 din
constituţia românească care interzicea străinilor achiziţia de bunuri imobiliare
rurale).
• În aceste condiţii, guvernul lui Ion C. Brătianu a rupt negocierile şi a introdus un
tarif vamal autonom.
• În replică, Austro-Ungaria a interzis tranzitul vitelor româneşti pe teritoriul său şi
a introdus o taxă de represiune care consta în majorarea cu 30% a tuturor
tarifelor aplicate la mărfurile româneşti.

Continuare (II)
• Războiul vamal s-a terminat în 1891, iar ambele părți au ieșit
pierzătoare de pe urma sa. Austro-Ungaria a pierdut o piață de
desfacere pentru produsele de lux, mai ales cele produse în
Transilvania, iar România s-a confruntat cu exportarea pe alte
piețe care nu erau atât de favorabile din punct de vedere
logistic, dar și economic.

Regele Carol și Mișcarea Memorandistă
• Prelungirea tratatului cu Tripla Alianța s-a izbit, în 1892, de o serie întreagă de
greutăţi generate de declanşarea mişcării memorandiste din Transilvania şi maniera
brutală în care a răspuns acestora autorităţile austro-ungare din Transilvania.
• Mișcarea memorandistă reprezintă lupta românilor din Transilvania pentru
păstrarea identităţii naţionale în faţa politicii de maghiarizare forţată întreprinse de
guvernul de la Budapesta. Uciderea în timpul revoluţiei din 1848 a 40.000 de români
din Transilvania – în marea lor majoritate lideri politici şi intelectuali – a dus la o
pierdere imensă pentru clasa politică românească ardeleană.
• Mişcarea Memorandiştilor de la 1892 a fost, după multă vreme, o primă
manifestare politică a românilor din cadrul monarhiei austro-ungare. În 1892,
liderii politici ai românilor din Transilvania, în faţa presiunilor din ce în ce mai mari
de maghiarizare, au încercat să protesteze în mod paşnic trimiţând un memorandum
împăratului austriac Franz Iosif. În această petiţie liderii românilor solicitau pentru
români drepturi etnice egale cu cele ale populaţiei maghiare şi încetarea
persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare. Memorandumul a fost scris de către
liderii Partidului Naţional Român – Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen
Brote, Vasile Lucaciu.

Mișcarea memorandistă (II)
• Împăratul Franz Josef a ales să nu se implice şi a trimis
memorandumul autorităţilor de la Budapesta. Guvernul maghiar a
dat o turnură neaşteptată evenimentelor: autorii unei petiţii au fost
judecaţi de trădare de ţară la Cluj în mai 1894, fiind condamnaţi la
închisoare pentru vina de a fi scris şi semnat un memorandum.
• În lumina acestor evenimente, curentul anti-ungar a căpătat proporții
mai mari în România, astfel încât, deși semnează prelungirea
tratatului cu Tripla Alianță pentru încă 5 ani, încrederea lui Regelui
Carol I și a polticienilor români în intențiile Austro-Ungariei scade
foarte mult.

„Existența
unui popor
nu se discută,
se afirmă”
I. Rațiu