de A. Strindberg, teatru, drama

1. Traducerea a fost realizatã cu sprijinul Consiliul Culturii aflat în
subordinea Ministerului Culturii din Suedia
PASTE
Sãptãmâna Patimilor
PÅSK
Passion spel
DE
AUGUST STRINDBERG
Traducerea si adaptarea
Prof. Dr. ZOLTÁN SCHAPIRA
psihodesingul textului
Dr. OLIVIA COSTEA
Personajele:
Doamna Heyst ….. Maria Lupu
Elis, fiul doamnei Heyst, profesor ….. Adrian Dumitrescu
Eleonora, fiica doamnei Heyst ….. Ana Maria Stefan
Kristina, logodnica lui Elis ….. Laura Iordan
Benjamin, elev de liceu ….. Razvan Banut
Lindkvist, binefãcãtorul familiei Heyst ….. Dorel Visan
Judecãtor, ….. Mihai Sorin Vasilescu
Piesã în trei acte.
Drepturile asupra textului piesei îl detine asociatia culturalã KULTUR UTAN
GRÄNSER, Suedia. Prima variantã a traducerii piesei ”Paste” de August
Strindberg a fost realizatã in 1999 si folositã pentru examenul de diplomã al
fiului meu Liviu Schapira, laTeatrul I.D. Sirbu din Petrosani. Dedicãm aceastã
adaptare a piesei publicului zilelor noastre. Pentru prima datã textul relevã noi
profunzimi si optimism. Pentru prima datã se realizeazã acest spectacol utilizând
metoda psihodesign si o tehnicã teatralã nouã.

2. 2
SCENOGRAFIA
Este aceeasi pentru toate trei acte
Toatã avanscena este transformatã într-o verandã de sticlã amenajatã
pentru o locuintã la parter. În mijloc se aflã o usã mare cu deschidere
spre grãdinã care este despãrtita de stradã cu un gard. În dreptul casei,
pe partea cealaltã a strãzii este un deal în vîrful cãruia, în depãrtare, se
vede un gãrdulet. In fundalul grãdinii se vad virfurile pomilor dintr-o
livada înfloriti de primãvarã. Deasupra se vede un turn de bisericã si
vîrful acoperisului unei case monumentale. Geamurile verandei, care
se desfãsoarã pe lãtimea integralã a scenei, sînt prevãzute cu perdele
din creton cu flori de culoare galben deschis care se pot trage. În
stînga usii, pe unul dintre stîlpii geamurilor este agãta o oglindã iar
dedesubt un calendar.
În partea dreaptã a usii din fundal se aflã un birou mare cu cãrti, hîrtii
si un telefon.
În stînga usii din fundal se aflã o masã de sufragerie si un semineu.
În planul apropiat este asezata o masinã de cusut cu mãsutã si o lampã.
Lîngã aceasta douã fotolii.
Afarã, pe stradã, este o lampã de iluminat cu gaz.
În partea stîngã a verandei este plasata o usã care dã în locuintã iar în
dreapta o usã care este intrarea în bucãtãrie.
Actiunea se petrece în zilele noastre.(nota traducatotului:zilele noastre
insemna anul 1900)

3. 3
ACTUL 1.
Joia, înainte de Vinerea Mare a Pastelui.
Muzica înaintea actului:
Haydn:
Sieben Worte des Erlösers.
Întroducere: Maestoso Adagio.
O razã de soare intrã în încãperea din stînga si cade pe unul dintre
fotoliile de lîngã masina de cusut. Pe celãlalt fotoliu, pe care nu-l
lumineazã raza soarelui, stã Kristina, care întroduce panglica într-o
perdea alba proaspãt cãlcatã.
Elis:
(intra imbracat într-un palton de iarnã cu nasturii încheiati, cãrînd o
legãturã mare de acte, pe care le aseazã pe birou. Apoi dezbracã
paltonul si-l agatã pe cuierul din stînga). Bunã ziua, draga mea!
Kristina:
Bunã ziua, Elis!
Elis:
(se uitã în jur). Obloanele deschise, podeaua spãlatã, perdele
curate…da… Vine primãvara! Au spart si gheata de pe stradã si
mâtisorii înfloresc lîngã pîrîu…da, e primãvarã… Si pot sã renunt la
palton… stii, e asa de greu – (Cîntãreste paltonul în mîini.) – parcã ar
fi adunat toatã oboseala iernii, transpiratia spaimei si praful scolii…
O!
Kristina:
Esti in vacantã acum!
Elis:
Vacanta de paste! Cinci zile de care sã te bucuri, sã respiri, sã uiti! (ii
întinde mîna Kristinei, apoi se aseazã pe fotoliu.) Vezi, a rãsãrit iarasi
soarele…. a apus în noiembrie, îmi amintesc ziua cînd a dispãrut în
spatele fabricii de bere, de peste drum…Ah, iarna asta! Ce iarnã
lungã!

4. 4
Kristina:
(cu un gest cãtre usa de bucãtãrie). Taci! Taci! Taci!
Elis:
O sã tac si o sã fiu fericit cã am supravietuit… Ah, soarele cel
bun…(isi freacã mîinile si mimeaza cã se spalã )…Vreau sã fac baie
în razele soarelui, sã mã spãl cu luminã de tot acest întuneric
murdar…
Kristina:
Taci! Taci!
Elis:
Stii ce cred eu, cã pacea se întoarce si nenorocirile pãlesc…
Kristina:
Crezi tu asta?
Elis:
Da… Pentru ca am trecut nu demult prin fata bisericii, iar un
porumbel alb a venit in zbor, s-a asezat pe trotuar si mi-a lãsat la
picioare crenguta pe care o purta in cioc .
Kristina:
Ai vazut ce fel de crengutã era?
Elis:
De mãslin nu putea sã fie, dar cred cã era un semn al pãcii pentru cã
m-a cuprins o liniste minunatã ca-n povesti. Simt cã e primãvarã! A
început sã cânte pitigoiul!
Kristina:
Simti tu asta aici?

5. 5
Elis: Aici? Da, este adevarat ca noi suntem aici dar eu … am fost
acolo, acolo sus în nord, acolo unde se aflã casa noastra… Cum am
ajuns în acest oras îngrozitor, unde toti oamenii se urãsc între ei si
unde intotdeauna esti singur. Da, sãrãcia ne-a împins aici si pe
deasupra s-au intimplat alte nenorociri: delicventa tatãlui si boala
surorii mele. Stii cumva dacã mama a fost la tata la inchisoare?
Kristina:
Eu sunt convinsã cã da!
Elis:
A spus ea ceva?
Kristina:
Nimic; a vorbit despre altceva!
Elis:
Este cert cã dupã judecatã s-a linistit mai ales dupã ce ziarele au
incetat sã mai scrie. A trecut un an, peste un an va iesi si putem sã o
luãm de la capãt.
Kristina:
Îti admir puterea de caracter .
Elis:
Oare?
Kristina:
Dacã ai suferi pentru greselile tale dar tu suferi pentru greselile altora!
Elis:
Ce cosi acolo?
Kristina:
Perdelele de la bucãtãrie, dragul meu!

6. 6
Elis:
Aratã ca un voal de mireasã… Kristina… la toamna o sã fii mireasa
mea, nu-i asa?
Kristina:
Da, dar hai sã ne gândim intâi la varã!
Elis:
Uite, deja am bani economisiti la bancã! Si când se terminã scoala ne
întoarcem în nord, pe meleagurile noastre – la Mälaren. Cãsuta, teii,
barca sub ponton ne asteaptã asa cum ni le amintim din copilãrie. De-
ar veni odatã vara sã mã scald in lac. Simt cã asa mã pot curãta de
rusinea familiei care mi-a mânjit si trupul si sufletul.
Kristina:
Mai stii ceva nou de Eleonora?
Elis:
Da, biata de ea, e nelinistitã, si scrie scrisori care îmi rup sufletul.
Vrea sã plece de acolo si sã vinã acasã bineînteles, dar directorul scolii
de corectie nu se încumetã sã o lase, pentru cã ar putea recidiva si-ar
ajunge la îchisoare. Stii, cîteodatã mã mustrã constiinta cã am fost de
acord sã fie internatã si asta-i cel mai rau.
Kristina:
Dragul meu, te frãmînti în zadar, în orice caz este o binecuvintare ca
primeste ajutor, biata de ea.
Elis:
Este adevãrat ce spui, cred cã s-au mai linistit lucrurile. Asa a fost cel
mai bine pentru ea! Îmi amintesc cum rãtãcea încolo si încoace
întunecând orice urmã de bucurie, cum soarta ei ne apãsa ca un
cosmar, ne scotea din minti, asa cã pot fi egoist si sã simt o usurare,
aproape bucurie. Si cel mai rãu lucru pe care mi-l inchipui ar fi s-o vãd
intrând pe usã. Sunt deplorabil!

7. 7
Kristina:
Ãsta esti tu!
Elis:
Si prost pe deasupra… pentru cã mã doare sufletul, mã doare când mã
gândesc la zbuciumul ei si suferinta tatãlui meu!
Kristina:
Se pare cã unii sunt nãscuti sã pãtimeascã…
Elis:
Biata de tine, ai ajuns în familia asta, de la bun început condamnatã …
si nefericitã!
Kristina:
Elis! Nu se stie dacã sunt încercãri sau pedepse!
Elis:
În cazul tãu, nu stiu care dintre ele, pentru cã tu nu datorezi nimanui
nimic!
Kristina:
”Mintuirea vine prin suferinta ” Elis, poate, te pot ajuta sã treci prin
toate astea…
Elis:
Nu stii dacã mama are o esarfa albã?
Kristina:
(Nelinistitã). Trebuie sã pleci?
Elis:
Merg la cinã . Dupã cum stii, Petrus si-a sustinut teza de doctorat ieri
si oferã azi o masa.

8. 8
Kristina:
Vrei sã dai curs invitatiei?
Elis:
Vrei sã spui cã n-ar trebui sã merg… pentru cã el s-a comportat cu
mine ca un discipol nerecunoscator?
Kristina:
Nu neg cã nerecunostinta lui m-a revoltat; a promis cã v-a cita ce a
copiat din teza ta de doctorat, dar a furat pur si simplu fãrã sã
aminteascã sursa textului.
Elis:
Ah! Asa ceva se întâmplã des, dar mã bucur în sinea mea cã ”acesta
este creeatia mea”.
Kristina:
Te-a invitat?
Elis:
Ce-i drept, nu m-a invitat. Este foarte ciudat pentru cã vorbeste despre
cina aceasta de câtiva ani, cã eu voi fi acolo din oficiu, iar eu la rândul
meu am povestit si altora. Asa cã voi fi public insultat dacã nu sunt
acolo. Nu-i nici prima nici ultima datã asa cã, tot atâta-i!
(Pauzã.)
Kristina:
Benjamin întârzie! Crezi cã trece proba scrisã?
Elis:
Sper cã da si cu o notã foarte bunã la latina!
Kristina:
Benjamin este un bãiat bun.

9. 9
Elis:
Deosebit, dar cam tocilar. Tu stii de ce stã la noi, în casã ?
Kristina:
Pentru cã…
Elis:
Pentru cã… tata a delapidat banii care i se cuvin la majorat, ai lui si a
mai multora! Vezi Kristina, este oribil cã trebuie sã-i vãd pe orfanii
jefuiti, care pe deasupra mai trebuie sã îndure si umilinta de a fi scutiti
de taxe. Poti sã-ti imaginezi cu ce ochi mã privesc. Trebuie sã mã
gândesc tot timpul la suferinta lor ca sã le pot ierta cruzimea.
Kristina:
La urma urmei, cred cã tatãl tãu o duce mai bine decât tine!
Elis:
Într-adevar!
Kristina:
Elis, ar trebui sã ne gândim la vara care vine, nu la trecut.
Elis:
Da, la vara!
Kristina:
Mergem cãtre luminã, Elis, crede-mã.
Elis:
Anul trecut ai rupt logodna si m-ai pãrãsit! Acesta a fost cel mai
întunecat moment dintre toate. Am încetat sã exist ca om, am murit
bucatã cu bucatã; dar când ai revenit - am înviat. De ce ai plecat?
Kristina:
Nu mai are nici o importantã de ce am plecat. Am simtit pur si simplu
nevoia sã plec, ca un somnambul. Dar când te-am revãzut m-am trezit
si am fost fericitã!

10. 10
Elis:
Dar acum nu ne mai despãtim, altfel as muri cu adevãrat!…Vine
mama! Nu-i spune nimic, fie-ti milã si las-o în lumea ei, în care crede
cã tata este un martir si toate victimele lui sunt niste excroci.
Heyst:
(Intrã din bucãtãrie si aduce un pachet). Bunã ziua copii! Vreti supa de
mere rece sau calda?
Elis:
Rece, mãmicutã.
Heyst:
Bine bãiatul mamei, tu stii intotdeauna ce vrei si spui de a dreptul,
Kristina însã nu poate. Lindkvist… s-a mutat aici… în oras!
Lindkvist… cel mai mare excroc dintre toti!
Elis:
(se ridicã revoltat). Aici?
Heyst:
Da, locuieste peste drum.
Elis:
Asadar, o sã-l vedem trecînd în fiecare zi. Asta mai lipsea!
Heyst:
Lasã cã-l pun eu la punct pentru cã îi stiu punctul vulnerabil. Cum a
iesit prezentarea lui Petrus?
Elis:
Bine!
Heyst:
Sunt convinsã. Tu când ai de gând sã-ti sustii doctoratul?

11. 11
Elis:
Cînd o sã pot, mamã!
Heyst:
Cînd o sã pot! Asta nu e un rãspuns!… si… Benjamin!A trecut proba
scrisã?
Elis:
Încã nu stim, dar ar cam trebuie sã aparã!
Heyst:
Nu prea-mi place Benjamin, am impresia cã emite pretentii…dar sã
lãsãm asta… Elis, ai primit un pachet. (Pleacã)
Elis:
Cum le stie ea pe toate. Cred cã nu-i atât de naivã cum pare.
Kristina:
Ce-ai primit?
Elis:
(Deschide pachetul.) Crenguta de Paste!
Kristina:
De la cine?
Elis:
Expeditor anonim!… Oricum este un cadou nevinovat, si am sã-l pun
în apã sã înfloreascã asa ca toiagul lui Aaron! Mesteacãn… ca în
vremea copilãriei… Si Lindkvist...
Kristina:
Ce e cu el?
Elis:
Lui datorãm cea mai mare sumã de bani!

12. 12
Kristina:
Dar tu personal nu-i datorezi nimic!?
Elis:
Ei, unul pentru toti si toti pentru unul; cât timp datoria existã numele
familiei este dezonorat.
Benjamin:
(intrã).
Elis:
Spune, cum ti-a mers latina?
Benjamin:
Prost!
Elis:
Pot sã-ti vãd lucrarea!Ce-ai fãcut?
Benjamin:
Am pus indicativ desi stiam cã trebuie cojunctiv.
Elis:
Atunci ai picat!Cum adicã?
Benjamin:
(dezamãgit). Nu pot sã explic… am stiut cum trebuia sã fie, am vrut sã
scriu corect dar am scris gresit! (Se aseazã terminat la masã.)
Elis:
(se lasã încet pe scaunul de lîngã masa de scris si citeste lucrarea lui
Benjamin). Da, aici e scris la indicativ! O, Doamne!
Kristina:
Ei, data viitoare o sã fie mai bine: Viata e lungã – îngrozitor de lungã!

13. 13
Benjamin:
Da, asa e!
Elis:
(Cu durere dar fãrã amãrîciune). Niciodatã un rãu nu vine singur, pe
deasupra! Dacã tu ai fost cel mai bun elev al meu la ce mã pot astepta
de la ceilalti. Îmi pierd reputatia ca profesor, nu mai primesc ore si…
totul se nãruieste. N-o lua în numede rãu… nu e vina ta…
Kristina:
(spune facind un efort) Elis! Curaj, pentru numele lui Dumnezeu,
curaj!
Elis:
De unde? Dã-mi mîna; nu mai pot!
Kristina:
(întinde mîna).
Elis:
Îti tremura mâna… Nu esti atât de tare cum vrei sã pari…(se uita pe
geam)Stii cine vine acum?
Kristina (priveste pe geam si se prabuseste in genunchi):
Asta e prea de tot!
Elis:
Lindkvist… creditorul care ne poate lua mobilele oricând… s-a mutat
aici, ca un paianjen care pândeste mustele din mijlocul plasei.
Kristina:
Fugi!

14. 14
Elis:
Nu! Nu fug!… Acum, cînd tu nu mai poti, eu mã simt puternic… vine
pe stradã încoace… si a pus deja ochii pe pradã…
Kristina: Ascunde-te mãcar!
Elis:
Nu, acum mã amuzã… Se lumineazã la fatã cînd simte prada în
capcanã… Hai!… Numãrã pasii pînã la poartã si vede usa deschisã,
suntem acasã… Acum s-a întâlnit cu cineva si stau de vorbã…
Vorbeste de noi… pentru cã se uitã incoace…
Kristina:
Numai sã nu se întâlneascã cu mama si sa-l provoace cu vorbe
necugetate… Elis! Încearcã sã eviti asta!
Elis:
Acum amenintã cu bastonul afirmând cu tãrie cã în cazul nostru nu
este îndurare! Îi citesc pe buze ce spune… ce as putea sã-i rãspund…
”Aveti dreptate domnul meu! Luati totul, vã apartine!”
Kristina:
Asta trebuie sã-i spui!
Elis:
Acum râde! Dar fãrã rãutate! Poate ca nici nu-i asa de rãu… îsi vrea
doar banii! … De-ar veni odatã si sã termine discutiile
”binecuvântate” … iarãsi îsi agita bastonul … întotdeauna au bastoane
cei cu creante de recuperat … si au galosi de piele care fac ”viss, viss”
asa cum face biciul (pune mîna Kristinei la inima lui.)… simti cum
îmi bate inima… o aud ca pe un vapor cu aburi… O Doamne, acum îsi
ia rãmas bun!… si galosii! ”Viss, viss” ca nuiaua de Paste… dar el
poarta talismane! Înseamnã cã nu e sãrac! Înotdeauna au talismane
pretioase … de culoarea cãrnii invechite, retezatã din spatele
invinsilor… auzi galosii ”viss, viss!” … Lupi… lupi furiosi… si mai
furiosi ”viss, viss!” Ai grijã! Mã vede! … Mã vede! … Mã salutã!...
Zîmbeste! Îmi face cu mîna… si… (Cade pe masa de scris plîngînd.)A
plecat!

15. 15
Kristina:
Binecuvîntat sã fie numele Domnului!
Elis:
A plecat!… Dar se va întoarce!… Hai sã iesim la soare.
Kristina:
Si prînzul cu Petrus?
Elis:
Întrucât nu am fost invitat nu merg! De ce as merge? Sã întîlnesc un
prieten necredincios!
Kristina:
Multumesc, pentru cã rãmâi cu noi!
Elis:
Mergem?
(Ies amîndoi în stînga.)
Elis:
(merge pe lîngã Benjamin, îl bate usor pe cap). Curaj, bãiete!
Benjamin:
(isi ascunde fata în mîini).
(ies)
Eleonora: (Intrã pe usa din spate;este o fata de16 ani cu parul impletit
intr-o coada pe spate.Are un ghiveci cu o narcisa.Fara sa il vada sau
pare ca nu il vede pe Benjamin, ia o carafa si uda floarea, o pune pe
masa apoi se aseaza vis-a-vis de Benjamin, il priveste si ii imita
gesturile).

16. 16
Benjamin:
(o obsearvã cu surprindere).
Eleonora:
(cu un gest spre narcisa). Stii ce este asta?
Benjamin:
(copilãros, simplu). Sigur cã stiu, e o narcisã!… Dar tu cine esti?
Eleonora:
(amabila, abatuta). Da, cine esti tu?
Benjamin:
(ca mai înainte). Mã numesc Benjamin si stau în gazdã la doamna
Heyst.
Eleonora:
Asa deci! Eu mã numesc Eleonora si sunt fiica ei!
Benjamin:
Ce ciudat, niciodatã nu s-a vorbit despre tine!
Eleonora:
Despre morti nu se vorbeste!
Benjamin:
Morti?!
Eleonora:
Din punct de vedere civil sunt moartã pentru cã am comis o faptã
necugetatã.
Benjamin:
Tu?!

17. 17
Eleonora:
Da, am risipit banii orfanilor si tata a luat vina asupra lui si a fost
închis. Vezi tu, asta nu se iartã niciodatã.
Benjamin:
Vorbesti asa de frumos si deosebit… Nu m-as fi gândit cã…
Eleonora:
Oamenii nu trebuiesc legati, ci eliberati.
Benjamin:
Asa este, tu m-ai eliberat de suferinta de-a fi înselat.
Eleonora:
Eu am fost mult timp bolnavã… de ce esti asa de trist?
Benjamin:
Am avut o neplãcere!
Eleonora:
De-asta esti trist? ”Dumnezeu îi încearcã pe cei pe care ii iubeste” Ce
fel de neplãcere ai avut?
Benjamin:
Am picat la latinã – cu toate cã am stiut.
Eleonora:
Aha, deci ai stiut, ai fost sigur, prea sigur pe tine.
Benjamin:
Crezi cã asta a fost cauza?
Eleonora:
Sigur cã asta a fost! Prea multã încredere te poate face sã gresesti!

18. 18
Benjamin:
O sã tin minte pentru data viitoare!
Eleonora:
Te-ai gândit bine.
Benjamin:
Esti prezicatoare?
Eleonora:
Da, eu sunt o prezicatoare!
Benjamin:
Una credincioasã, vreau sã spun!
Eleonora:
Da, vreau sã spun acelasi lucru.
Benjamin:
Cîti ani ai?
Eleonora:
Pentru mine nu existã timp si spatiu; eu sunt peste tot si întotdeauna!
Eu sunt în închisoarea tatãlui meu si în sala de clasã a fratelui meu, în
bucãtãria mamei. Benjamin, tu esti cel mai tînãr dintre prietenii mei…
da, toti oamenii sunt prietenii mei… vrei sã-mi dai voie sã sufãr în
locul tãu.
Benjamin:
Nu înteleg cuvintele pe care le rostesti, dar cred cã-ti intuiesc
gîndurile! Si de acum vreau si eu tot ce vrei tu.
Eleonora:
Daca vrei, atunci primul lucru este sã nu-i mai judeci pe oameni, chiar
si pe aceia care s-au dovedit a fi infractori…

19. 19
Benjamin:
Da, dar vreau sã am un motiv pentru asta! Vezi tu, am învãtat
filozofie!
Eleonora:
O, ai invatat! Atunci trebuie sã mã ajuti ca aceasta sã sune ca spusã de
un mare filozof: ”Cei care urãsc dreptatea, sunt infractori.”
Benjamin:
Dupã orice logicã, asta înseamnã cã poti fi condamnat sã sãvîrsesti
infractiuni…
Eleonora:
Si cã infractiunea în sine este o pedeapsã.
Benjamin:
Este într-adevãr profund! Se poate crede cã a fost Kant sau
Schopenhauer.
Eleonora:
Nu-i cunosc!
Benjamin:
Unde ai citit asta?
Eleonora:
În Sfînta Scripturã!
Benjamin:
Întra-devãr? Scrie asa ceva acolo?
Eleonora:
Ce copil nestiutor si naiv esti! Dacã as putea sã te educ!
Benjamin:
Draga de tine!

20. 20
Eleonora:
Cu sigurantã nu ai nimic rãu în tine!
Eleonora:
O, tatãl meu suferã acum! Îl chinuie! (Stã nemiscatã ca si cum ar
asculta.) Auzi,vocile în cablul telefonului… sunt cuvinte dure pe care
cuprul moale din fir nu le poate suporta… cînd oamenii se jignesc la
telefon… plînge cuprul, si acuzele… si fiecare cuvînt se scrie în
carte…iar la judecata de apoi… vine nota de platã!
Benjamin:
Esti asa de asprã!
Eleonora:
Nu eu, nu eu! Cum as îndrãzni sã fiu! Eu, eu?
Benjamin:
(se ridicã si se uitã la hîrtiile pe care Eleonora la aranjeazã pe masã).
Eleonora:
(pentru ea însãsi). Oamenii sunt atât de neglijenti, îsi lasã secretele în
semineu… Oriunde merg caut prima datã în semineu! Dar nu abuzez
niciodatã, nu as îndrãzni, pentru cã m-ar durea!… Ce este asta?
(Citeste.)
Benjamin:
Petrus este cel care a scris si îi dã întîlnire Kristinei… M-am asteptat
de mult acest lucru!
Eleonora:
(pune mîna deasupra hîrtiilor). O, ce ai asteptat asa de mult? Spune tu,
om rãu ce esti, crezi numai în rãu! Aceastã scrisoare e un semn bun,
pentru cã eu o cunosc pe Kristina care va fi cumnata mea. Si aceastã
întîlnire trebuie sã-l apere pe fratele meu Elis de o nenorocire… Îmi
promiti cã nu spui nimic, Benjamin?

21. 21
Benjamin:
Nu cred cã am sã îndrãznesc sã vorbesc despre asta!
Eleonora:
Vezi tu, asta este boala mea cã trebuie sã stiu totul, altfel devin
nelinistitã… E o gresalã pe care nu o pot depãsi dar eu înteleg ce spun
graurii… Când am venit am auzit doi grauri vorbind în nuc.
Benjamin:
Esti asa de amuzantã? Si ce- au spus ?
Eleonora:
Da! ”Petrus” – spunea prima. ”Juda!” spunea a doua – ”La fel de
mult” spunea prima. – ”Fi, fi, fi!” spunea a doua. Dar ai remarcat ca
privightorile cîntã numai în grãdina surdo-mutilor?
Acum iti vorbesc despre flori?… Stii, o datã cînd am fost bolnavã, am
luat un medicament, care are proprietatea de a transforma ochiul într-o
lupã… Belladonna, în schimb face ca totul sã se vadã micsorat…
Oricum, acum vãd mai departe decît altii si pot sã vãd stelele la
lumina zilei!
Benjamin:
Dar stelele nu sunt sus?
Eleonora:
Ce nostim esti! Stelele sunt întotdeuna sus… si acum ma uit înspre
nord si o vãd pe Cassiopea (Kassiopeja în mitologia greacã este sotia
lui Kefeus mama Andromedei, sau o grupare de stele care formeazã
un w.) care seamãnã cu un W si se aflã în Calea Lactee… o vezi?
Benjamin:
Nu, n-o vãd!
Eleonora:
Îti dai seama cã un om poate sã vadã ceva ce altii nu pot… Acum
vreau sã-ti vorbesc despre floarea de pe masã… Este o narcisã de

22. 22
Paste care provine din Elvetia… are un caliciu care a bãut lumina
soarelui, de aceea este galbenã si potoleste durerile…
Am trecut pe lângã o florarie, am vãzut-o si am vrut sã o dãruiesc
fratelui Elis… dar am gãsit usa inchisã… Cum trebuia sã iau floarea
am încercat cu cheia mea… poti sã-ti imaginezi, cheia mea s-a
potrivit… am intrat… întelegi tu, limba tãcutã a florilor! Fiecare miros
exprimã o grãmadã de gânduri si aceste gânduri m-au coplesit; si cu
ochiul meu care mãreste am vãzut în adâncul fiintei lor ceea ce nimeni
n-a vãzut. Mi-au povestit despre durerile pe care grãdinarul nepriceput
le-a pricinuit – nu spun cruzime – doar cã nu-si dã seama… Apoi am
pus o coroanã si cartea de vizitã pe tejghea, am luat floarea si am
plecat.
Benjamin:
Ce imprudent! Dacã nu gãseste banii doar floarea care lipseste?
Eleonora:
Ai dreptate!
Benjamin:
Dacã vor gãsi numai cartea ta de vizita esti pierdutã!
Eleonora:
Înteleg ce vrei sã spui! Asa tatã, asa fiicã! Ce nechipzuitã am fost!
Fie ce-o fi!
Benjamin:
Nu se poate face ceva…
Eleonora:
Taci! Sã vorbim despre altceva!… Bietul Elis! Bietii de noi! Este
Paste si trebuie suferim!

23. 23
Benjamin:
Ce fel de boalã ai avut?
Eleonora:
Boala acesta a mea nu este pentru cinstirea mortii ci a lui Dumnezeu!
”Am asteptat binele dar a venit rãul; am asteptat lumina dar a venit
întunericul!”… Cum a fost copilãria ta, Benjamin?
Benjamin:
Nu stiu. Nefericitã! Dar a ta?
Eleonora:
N-am avut copilãrie. M-am nãscut matura… Am stiut totul de cînd m-
am nãscut, iar când am învãtat ceva a fost doar o amintire. Am
cunoscut… nechibzuinta si neputinta oamenilor de a întelege cînd
aveam patru ani si de aceea au fost rãutãciosi cumine.
Benjamin:
Mi-am dat si eu seama de ceea ce spui!
Eleonora:
Bineînteles cã da! … De ce crezi cã banii s- ar putea pierde în
florãrie?
Benjamin:
Pentru cã în totdeauna se întâmplã ce-i mai rãu!
Eleonora:
Ai remarcat si tu!… Liniste, vine cineva! E Elis!… O, ce bine!…
Singurul meu prieten pe pãmînt!… (Ea se întunecã.) Dar… el… nu
mã asteaptã! Si nu se va bucura cînd o sã mã vadã. Eu mã ascund aici,
iar tu povesteste-i despre venirea mea. Ai grijã, cuvintele grele mã
dor!

24. 24
Eleonora:
(îl sãrutã pe crestet). Asa! Acum esti fratele meu cel mic.! Dumnezeu
sã te binecuvînteze si sã te ocroteascã! (Pleacã în stînga )
Elis:
(intrã ingindurat din fundal)
Heyst:
(intrã din bucãtãrie.)
Elis:
Ia uite-o pe mama!
Heyst:
Tu esti? Am avut impresia cã aud o voce strãinã!
Elis:
Am noutãti! M-am întîlnit cu avocatul pe stradã!
Heyst:
Siiii?
Elis:
Cazul merge mai departe la curtea de apel… si, ca sã câstigãm timp,
trebuie sã citesc toate procesele verbale de sedintã.
Heyst:
Deci, asta merge repede!
Elis:
(aratã spre documentele de pe masã.) O! Am crezut cã totul s-a
terminat; acum trebuie sã suport tortura de a citi istoria patimilor –
toate acuzatiile, toate mãrturiile, toate dovezile! Din nou!
Heyst:
Da, dar asa va fi achitat la curtea de apel.

25. 25
Elis:
Nu, mamã; doar a mãrturisit!
Heyst:
Da, dar avocatul mi-a spus, ultima datã cînd am vorbit cu el, cã poate
sã fie o gresalã de formã!
Elis:
A spus acesta doar ca sã te încurajeze!
Heyst:
Nu mergi la cinã?
Elis:
Nu!
Heyst:
Iarãsi te-ai rãzgîndit!
Elis:
Da!
Heyst:
Nu-i frumos ceea ce faci!
Elis:
Stiu, dar nu-mi place cum sunt tratat!
Heyst:
Mi s-a pãrut cã aud o voce strãinã care mi-e totusi familiarã! – Sigur
mi s-a pãrut (aratã spre palton.) Am spus cã paltonul ãsta nu trebuie sã
stea aici! (merge spre dreapta.)
Elis:
(se trage spre stînga; obsearvã narcisa. Il intreabã pe Benjamin.) De
unde a aparut floarea asta?

26. 26
Benjamin:
A adus-o o domnisoarã!
Elis:
O domnisoarã! Cine a fost?
Benjamin:
A fost…
Elis:
Sora mea?
Benjamin:
Da!
Elis:
O, Doamne, acum si asta!… A fost nepoliticoasa cu tine?
Benjamin:
Ea? Nu, a fost drãgutã, asa de drãgutã!
Elis:
Ciudat!… A vorbit despre mine? A fost supãratã pe mine?
Benjamin:
Nu! Dimpotrivã! A spus cã dumneavoastrã sunteti unicul ei prieten pã
pãmînt…
Elis:
Ce schimbare neasteptatã!
Benjamin:
Si cînd a plecat, a mîngîiat mîneca paltonul dumneavoastrã…
Elis:
A plecat? Unde a plecat?

27. 27
Benjamin:
(aratã spre usa din stînga.) Acolo!
Elis:
Benjamin, arãti atât de fericit.
Benjamin:
Mi-a vorbit atât de frumos…
Elis:
Sãraca Eleonora, ea atât de nefericitã dar poate aduce bucurie altora!
(Pleacã încet spre usa din stînga.) Dã-mi Doamne putere!

28. 28
ACTUL 2.
VINEREA MARE
Elis:
Da, Vinerea Mare! Dar groaznic de lungã!
Kristina:
Uitã-te la ei!
Elis:
Ai observat ce schimbat e Benjamin!
Kristina:
Iar Eleonora atât de luminoasã din adâncul fiinta ei.
Elis:
Si a adus cu ea un înger al pãcii care nevãzut rãspândeste liniste. Pânã
si mama s-a linistit când a vãzut-o lucru la care nu m-am asteptat.
Kristina:
Crezi cã s-a vindecat acum?
Elis:
Da, dacã aceastã sensibilitate exagerata nu ar fi rãmas. Citeste
Patimile lui Isus si plânge din când în când. Mai degraba poate e…
dragostea! Nu crezi cã…
Elis:
Este Vinerea Mare… Ieri a fost soare, am visat cu ochii deschisi…
Kristina… dacã va trebui sã rãmânem aici toatã vara!
Kristina:
Am putea sã economisim o multime de bani… dar ar fi pãcat!

29. 29
Elis:
Îmi amintesc sãrbãtoarea solstitiului de varã de acum doi ani!
Kristina:
Elis, Elis! Gândeste-te la viitor!
Elis:
E mai luminos acolo?
Kristina:
Hai sã credem asta!
Heyst:
(intrã, îmbrãcatã in negru cu o carte de psalmi si o batistã în mînã).
Bunã ziua copii.
Toti:
(în afara lui Benjamin care salutã fara vorbe). Bunã ziua mamã dragã!
Heyst:
Toti sunteti îmbrãcati în negru de parcã ati fi în doliu.
(Liniste).
Elis:
Încã mai ninge?
Heyst:
Da, viscoleste! E cam rece aici pentru voi! … (Merge la Eleonora si o
bate usor pe la spate). Si tu puiule, înveti dupã cum vãd! (pentru
Benjamin). Si tu înveti destul!
Eleonora:
(Ia mîinile mamei în mîini si le duce la buze).

30. 30
Heyst:
(isi tempereaza miscarile). Asa, copiii mei! Asa, asa!…
Elis:
Ai fost la vecernie, mamã! Te-ai întîlnit cu vre-o cunostintã?
Heyst:
Lindkvist! A venit la mine.
Elis:
Ce cruzime, ce cruzime.
Heyst:
A întrebat dacã poate sã ne facã o vizitã în dupãmasa asta.
Elis:
În ziua de Pasti?
Heyst:
Am rãmas fãrã grai! Iar el a interpretat tãcerea mea ca un acord!
(Pauzã). Poate sã soseascã în orice clipã!
Elis:
(Se ridicã).Aici? Acum?
Heyst:
A spus cã trebuie sã ne lase o hârtie care nu poate suferi amânare.
Elis:
Vrea sã ne ia mobila!
Heyst:
Mi s-a pãrut atât de ciudat…!

31. 31
Elis:
Lasã sã vinã! Dreptatea-i de partea lui si noi o sã ne supunem! Trebuie
sã-l primim într-un mod adecvat.
Heyst:
As prefera sã nu-l întâlnesc!
Elis:
Da, poti sã stai în cealaltã odaie!
Heyst:
Dar mobila nu poate s-o ia. Cum ne-am descurca dacã ne-ar lua toate
lucrurile? Nu putem sta în casa goalã!
Ai gãsit vre-o gresealã?
Elis:
Nu, nu cred cã este vre-una!
Heyst:
Dar nu de mult l-am întîlnit pe notarul de stat si mi-a spus cã trebuie
sã fie vre-o gresalã de formã, un martor recuzabil, o afirmatie
nedoveditã sau o afirmatie cu douã întelesuri. Trebuie sã citesti
amãnuntit!
Elis:
Da, mamã dar e asa de jenant…
Heyst:
Auzi, cind m-am întîlnit cu notarul mi-a povestit si despre o spargere
care s-a comis în oras, ziua în amiaza mare. (Eleonora si Benjamin
asculta atent)
S-a întîmplat la florãria de pe Klostergatan. Dar a fost totul asa de
ciudat. Se pare cã vânzãtorul a închis buticul ca sã meargã la bisericã.
Cînd s-a întors a gãsit usa descuiata, o grãmadã de flori lipsã, prima
fiind o lalea galbenã.

32. 32
Elis:
Lalea! Dacã era narcisã m-ar fi apucat frica.
Heyst:
Nu, era o lalea, este absolut sigur. Politia se ocupã de caz.
(Eleonora se ridicã ca si cum ar dori sã vorbeascã dar Benjamin se
aseaza in fata ei si ii sopteste ceva).
Heyst:
Gîndeste-te, în Joia Mare… Numai excroci în tot orasul! Iar oamenii
nevinovati stau la închisoare!
Elis:
Nici un suspect?
Heyst:
Nu! Dar a fost un hot ciudat, pentru cã nu a luat banii din caserie!…
Kristina:
O, dacã s-ar sfârsi odatã ziua asta!
Heyst:
Da, am auzit vorbindu-se despre masa datã de Petrus ieri! A fost
prezent si prefectul.
Elis:
Mã surprinde, pentru cã Petrus pãrea întotdeauna ca este împotriva
partidului prefectului!
Heyst:
Se pare cã si-a schimbat pãrerea.
Elis:
Se pare cã nu se numeste Petrus degeaba…

33. 33
Heyst:
Ce ai tu împotriva prefectului?
Elis:
Taceti! Îl aud pe Lindkvist venind! Du-te dincolo mamã!
Eleonora:
(cu pãrere de rãu). Mamã!
Heyst:
O, Doamne, cum m-ai pãrãsit!
(plecã spre stînga).
Elis:
(se uitã pe geam). S-a oprit!… Poate crede cã nu se cuvine… sau e
prea crud!…
Kristina:
Ce propui?
Elis:
Nu stiu! Mi-am pierdut stãpînirea de sine, mi-am pierdut cumpãtul!
Kristina:
(din spatele perdeleror se uitã pe stradã). Nu mai e acolo! A plecat!
Elis:
O!… Stii, cã pe mine mã frãmîntã mai rãu apatia mamei decât furia ei!
Kristina:
Indiferenta ei este doar aprentã sau închipuitã.
Elis:
Ce noroc cã nu am fost ieri la masa aceea… Eram hotãrât sã tin un
discurs împotriva prefectului… As fi stricat totul, in ce mã priveste si
in ce ne priveste! A fost un mare noroc!

34. 34
Kristina:
Ai vãzut!
Elis:
Multumesc pentru sfat. Tu îl cunosti pe Petrus al tãu!
Kristia:
Petrus al meu!
Elis:
Am vrut sã spun… al meu! Uite, s-a întors! Vai de noi!... Acum
pleacã!
Kristina:
Vreau sã te rog ceva.
Elis:
Spune!
Kristina:
Nu, nu îndrãznesc!
Eleonora:
(ascultã din culise).
Elis:
De ce mã chinui?
Kristina:
Am s-o regret… dar fie ce-o fi… Elis, lasã-mã sã mã duc la concert în
seara asta.
Elis:
Ce conceret?

35. 35
Kristina:
Concertul lui Hyden la bisericã!
Elis:
Cu cine?
Kristina:
Cu Alice…
Elis:
Si?
Kristina:
Petrus!
Elis:
Cu Petrus?
Kristina:
Vezi, te-ai întunecat!… Imi pare rau, dar deja e tîrziu!
Elis:
Explicã-te!
Kristina:
De aceea te-am rugat sã ai încredere!
Elis:
(slab). Du-te! Eu am încredere în tine; dar sufãr tot sufãr pentru cã ii
cauti compania trãdãtorului!
Kristina:
Înteleg! Dar e numai o încercare!
Elis:
La care eu nu fac fata!

36. 36
Kristina:
O sã faci! Pe curând!
(pleacã în dreapta).
Eleonora:
Doamne, ajuta-ne ce-am fãcut? Politia îl cautã pe fãptas, si dacã mã
descoperã – sãraca mama, si Elis!
Benjamin:
(copilãros). Eleonora, o sã spui cã eu am fãcut-o!
Eleonora:
Poti tu sã te încarci cu vinovãtia altuia, ce copil esti?
Benjamin:
Este usor sã o faci cînd stii cã e nevinovat, lasã-mã sã sun la florãrie si
sã spun cum stau lucrurile!
Eleonora:
Nu, eu am gresit, si eu trebuie sã fiu pedepsitã.
Benjamin:
Dar dacã vine politia…
Eleonora:
O, dacã s-ar sfîrsi odatã ziua asta! (pune pendula pe masã si aranjeazã
arãtãtorul)… Ceasule drag, sã mergi mai repede! Tic, tac, ping, ping,
ping! Acum e ora opt! Ping, ping, ping… acum e ora nouã! Zece!
Unsprezece! Doisprezece!… Acum e ziua de Paste! Imediat rãsare
soarele.
Benjamin:
Eleonora, de ce te chinui singurã?

37. 37
Eleonora:
Gîndeste-te, Benjamin la toate florile care au înflorit deja, care au stat
toatã ziua si noapte în zãpadã si au înghetat afarã în întuneric?
Gîndeste-te cît trebuie sã fi suferit! Noaptea e cel mai greu, e întuneric
si lor le este fricã de întuneric si nu pot fugii… si trebuie sã stea… sã
astepte ziua. Toatã lumea suferã, dar cel mai mult florile! S-au întors
pãsãrile cãlãtoare! Unde vor dormi la noapte? Sãracul Elis, crede cã l-
a pãrãsit Kristina; dar eu stiu cã se întoarce!
Benjamin:
Dacã stii asta, de ce nu i-ai spus?
Eleonora:
Pentru cã Elis, trebuie sã sufere; toti trebuie sã suferim în Vinerea
Mare, sã mãrturisim patimile lui Isus pe cruce!
(Se aude, din afarã, fluierul unui politist).
Benjamin:
Politia!
Eleonora:
Ah!… Asa a fost si când l-au arestat pe tata… Si m-am înbolnãvit!
Acum mã vor lua pe mine!
Benjamin:
(se pune în fata Eleonorei acoperîndu-l) Nu, nu te vor lua! Am sã te
apãr, Eleonora!
Eleonora:
E frumos, Benjamin, dar n-o sã faci asta…
Benjamin:
(se uitã prin perdele). Fãrã tine Eleonora nu mai vreau sã trãiesc!
Eleonora:
(se uitã pe geam fãrã sã se ascundã).Ce copil esti! Stai jos! Crezi cã
Dumnezeu e asa de crud, cînd nu am fãcut nimic rãu, am fost doar
nechipzuitã… Draptatea e de partea mea! De ce mã îndoiesc de asta!

38. 38
Benjamin:
Dar mîine vine cel care vrea sã ia mobila.
Eleonora:
Poate sã vinã! Si noi va trebui sã plecam! Da… nu trebuie sã posezi
ceva ce te leagã de pãmînt. Afarã, pe drumuri desfundate sã cutreieri
cu picioarele rãnite pentru cã acest drum te înaltã…
Benjamin:
Iar te chinui, Eleonora!
Eleonora:
Asta nu conteazã!… Stii, de ce mã despart eu cel mai greu? De
pendulã! M-a vãzut venind pe lume si mi-a mãsurat orele si zilele…
(ridicã pendula de pe masã.) … Auzi tu, bate ca o inimã… si s-a oprit
la ora cînd bunicul a murit… pentru cã era deatunci cu noi ! Adio,
ceasule drag, va trebui sã te opresti din nou curând!… Stii, cînd aveam
necazuri obisnuia sã se grãbeascã, de dragul nostru bineînteles, sã
trecem mai repede peste acele momente! Dar cînd trãiam momente
fericite, încetinea timpul, ca sã ne putem bucura mai mult. Este un
ceas cumsecade.
Benjamin:
Crezi cã vom scapa de toate astea, Eleonora?
Eleonora:
Da, o mare parte se vor lãmuri, numai sã treaca Vinerea Mare, dar nu
tot! Azi nuia iar mîine ou de Paste! Azi, zãpadã, mîine dezghet! Azi
moartea, mîine învierea!
Benjamin:
Ce înteleaptã esti!

39. 39
Eleonora:
Da; simt deja cã se însenineazã, cã zãpada se topeste… simt mirosul
zãpezii… mîine vor infloriie viorelele! A rãsãrit luna, simt cînd cerul
se deschide !… trage perdelele, Benjamin… vreau sa ne vadã
Dumnezeu!

40. 40
ACTUL 3.
SEARA ZILEI DE PASTI
Muzica pentru acest act:
Haydn:
Sieben Worte Nr.5.Adagio.
Elis:
(intrã prin dreapta) A sosit ziarul?
Eleonora:
Nu, Elis!
Elis:
(trece prin scenã si cînd ajunge la mijloc intrã Kristina din stînga).
Kristina:
(fãrã sã-l vadã pe Elis). A sosit ziarul?
Eleonora:
Nu a sosit!
(Kristina traverseazã scena spre dreapta, trece de Elis care pleacã spre
stînga fãrã sã se uite unul la celãlalt.)
Eleonora:
Ai, ce frig s-a fãcut! Ura a pãtruns în casã! Cât timp era iubire, puteam
suporta orice, dar acum nu, ce frig!
Benjamin:
De ce întreabã de ziar?
Eleonora:
Nu întelegi? Acolo trebuie sã scrie…
Benjamin:
Ce?

41. 41
Eleonora:
Totul! Spargerea, politia si multe altele…
Heyst:
(din dreapta). Av venit ziarul?
Eleonora:
Nu, mãmã dragã!
Heyst:
(plecã în dreapta). Sã mi-l aduci mie cînd soseste!
Eleonora:
Ziarul, ziarul! – O, dacã tipografia s-ar strica, dacã redactorii s-ar
îmbolnãvii… nu, nu-i frumos sã spun asa! Stii, azi noapte am fost la
tata…
Benjamin:
Azi noapte?
Eleonora:
Da, în vis… Auzi zumzetul din cablul telefonului. Deci ziarul a iesit;
si acum oamenii îsi telefoneazã! ”Ati citit” ”Da, am citit” ”Nu e
îngrozitor?”
Benjamin:
Ce e îngrozitor?
Eleonora:
Totul! Toatã viata este îngrozitoare! Dar noi trebuie sã fim multumiti
oricum!… Gîndeste-te la Elis si Kristina; ei se plac si se urãsc la fel de
mult, termometrul scade cînd trec prin camera! Ea a fost ieri la concert
iar azi nu-si mai vorbesc … de ce, de ce?
Benjamin:
Pentru cã fratele tãu e gelos!

42. 42
Eleonora:
Sã nu rostesti acest cuvînt! De altfel ce stii tu despre asta, înafarã de
faptul cã este o boalã si în consecintã o pedeapsã. Sã nu atingi rãul
cãci îl atragi asupra ta! Uitã-te la Elis, ai obsrvat cît de schimbat este
de cînd a început sã citeascã hîrtiile acelea…
Benjamin:
De la proces?
Eleonora.
Da! Parcã rãul i-a cuprins sufletul… Asta simte Kristina, si ca sã se
apere si-a pus o armurã de gheatã! Hârtiile acelea, dacã as putea sã le
ard! Emanã rãutate, falsitate, rãzbunare.
Benjamin:
Cum poti sã-ti dai seama de toate astea!
Eleonora:
Stiu la ce mã asteapt, Elis si toti ceilalti vor afla de modul ciudat în
care am cumpãrat narcisa.
Benjamin:
Ce-o sã facã?
Eleonora:
O sã fiu trimisã înapoi… acolo, de unde am venit, unde nu vezi
soarele niciodatã, unde se aude numai plîns si jale, acolo… unde am
pierdut un an din viatã!
Benjamin:
Ce vrei sã spui?
Eleonora:
Acolo unde esti chinuit, mai rãu decât în închisoare, acolo unde stau
cei osânditi, acolo unde nelinistea este la ea acasã, acolo unde
disperarea vegheazã zi si noapte si nimeni nu are scãpare.

43. 43
Benjamin:
Ce vrei sã spui?
Eleonora:
În închisoare esti condamnat, dar acolo esti osîndit! În închisoare esti
anchetat si ascultat, dar acolo nu esti auzit!… Sãraca narcisã de Paste,
care poartã vina; am vrut atât de mult sã fac bine si am fãcut atîta rãu!
Benjamin:
… ca un miel dus la tãiere.
Eleonora:
… nu se opune… nu fuge!
Elis:
(intrã din stînga cu o scrisoare în mînã). Nu a venit încã ziarul?
Eleonora:
Nu, frate!
Heyst:
(intrã din dreapta).
Eleonora si Benjamin (speriati).
Elis:
(pentru Eleonora si Benjamin). Copii, vã rog sã iesiti o clipã!
Eleonora si Benjamin (ies în stînga).
Heyst:
Ai primit o scrisoare?
Elis:
Da!
Heyst:
De la scoala de corectie?

44. 44
Elis:
Da!
Heyst:
Ce vor?
Elis:
O vor pe Eleonora înapoi.
Heyst:
Asta nu o sã se întîmple! Este copilul meu!
Elis:
Si sora mea!
Heyst:
Ce sã facem?
Elis:
Nu stiu! Nu mai pot gândi!
Heyst:
Pot eu!… copil nãpãstuit, s-a întors cu bucurie! Si-a transformat
nelinistea în pace pe care o îmarte cu noi! Întelept sau nu – pentru
mine ea este înteleaptã pentru cã a înteles mai bine decât mine cum sã
ducã pe umeri povara vietii. Dealtfel, Elis, a fost întelept din parte
mea sã cred în nevinovãtia sotului? Am stiut desigur, cã a fost coplesit
cu dovezi de netãgãduit în plus a mãrturisit si el… Si tu Elis, nu-ti dai
seama cât te iubeste Kristina? Tu chiar crezi cã te urãste?
Elis:
Este un fel ciudatã de a iubi!
Heyst:
Nu! Tu esti cel care urãste iar carapacea cu care te-ai înconjurat o
dezarmeazã. Nu ai dreptate si o sã suferi pentru asta!

45. 45
Elis:
Cum adicã nu am dreptate? Nu s-a întâlnit ea, ieri dupãmasã, cu
prietenul care m-a trãdat?
Heyst:
Da, s-a întâlnit dar ti-a spus. Dar de ce a fãcut-o ? Ei, ar trebui sã
bãnuiesti!
Elis:
Nu, nu pot!
Heyst:
Dacã nu poti, asta e!
(Se deschide usa bucãtãriei si o mînã întinde ziarul. Heyst il preia si-l
dã lui Elis.)
Elis:
Asta a fost singura nenorocire realã! Împreunã cu ea puteam sã suport
orice! Dar acum s-a ales praful de ultimul sprijin si simt cã mã
prãbusec.
Heyst:
Ce scrie în ziar? Dãmi-l sã citesc!
Elis:
Nu! Asteaptã o clipã!…
Heyst:
De ce te temi, ce presimti tu…?
Elis:
Tot cei mai rãu!

46. 46
Heyst:
Asta s-a întîmplat deja… O, copile, dacã ai stii cum a fost viata mea…
am vãzut cum tatãl tãu se îndrepta spre pierzanie fãrã ca eu sã-i pot
preveni pe cei pe care i-a tras dupã el. Când a cãzut m-am simtit
complice pentru cã am stiut ce se întâmplã… dacã judecãtorul nu ar fi
fost un om drept care mi-a înteles situatia as fi fost si eu condamnatã.
Elis:
De ce a fãcut tata asta, nu am înteles niciodatã ?
Heyst:
Din arogantã ca noi toti!
Elis:
De ce trebuie sã suferim noi pentru gresala lui?
Heyst:
Taci!…
(Pauzã, ea preia ziarul si începe sã citeascã.)
Elis:
(stã îngrijorat, pe urmã se plimbã.)
Heyst:
Ce este asta?… N-am spus cã din florãrie s-a furat o lalea galbenã?
Elis:
Da, îmi amintesc cu certitudine!
Heyst:
Dar aici scrie… o narcisã!
Elis:
(speriat.) Asa scrie?

47. 47
Heyst:
(se lasã într-un scaun.) Dunezeule! Asta e Eleonora! O, Doamne!
Elis:
Asa dar nu s-a terminat!
Heyst:
Închisoarea sau scoala de corectie!
Elis:
Nu e posibil sa fi fost ea! Imposibil!
Heyst:
Iar ajungem în gura lumii!…
Elis:
Trebuie sã vorbesc cu ea!
Heyst:
(se ridicã.) Vorbeste-i frumos!... pierdutã… regãsitã si pierdutã…
(Pleacã în dreapta.)
Elis:
O! (Pleacã spre usa din stînga.) Eleonora! Vreau sa-ti vorbesc!
Eleonora:
(De afarã, are pãrul desfãcut.) Sunt ocupatã vreau sa-mi aranjez pãrul!
Elis:
Lasã asa!… Spune-mi de unde ai primit floarea aceea?
Eleonora:
Am luat-o…
Elis:
Dumnezeule!

48. 48
Eleonora:
(cu capul aplecat, indurerata si cu mîinile încrucisate la piept). Dar am
lãsat banii …
Elis:
Deci ai plãtit-o?
Eleonora:
Da si nu! E asa de enervant… n-am fãcut nimic rãu… am vrut un
lucru bun… mã crezi?
Elis:
Eu te cred; dar ziarul nu!
Eleonora:
Trebuie sã sufãr si pentru asta… (ea apleacã capul în asa fel cã pãrul îi
cade în fatã.) Ce vor sã facã cu mine acum?
Benjamin:
(intrã din stînga.) Sã nu vã atingeti de ea, pentru cã n-a fãcut nici un
rãu. Stiu pentru cã eu am fãcut asta, eu am fãcut-o,– (Plînge.) – eu!
Eleonora:
Nu-l crede… eu am fost!
Elis:
Pe cine sã cred?
Benjamin:
Pe mine! Pe mine!
Eleonora:
Pe mine! Pe mine!
Benjamin:
Lasã-mã sã mã duc la politie…

49. 49
Elis:
Încetati, încetati… vine mama!
Heyst:
(intrã foarte nervoasã, o imbratiseaza pe Eleonora). Copilul meu drag!
Nu te las sã pleci!!
Eleonora:
Mã sãruti mamã? N-ai mai fãcut asta de mult. De ce o faci acum?
Heyst:
De aceea, pentru cã acum… vînzãtorul de la florãrie a venit si si-a
cerut iertare pentru cã ne-a provocat atâtea probleme… banii pierduti
s-au gãsit împreunã cu numele tãu…
Eleonora:
(fuge la Elis si îl sãrutã pe obraji dupã care se agatã în gîtul lui
Benjamin si îl sãrutã pe frunte). Tu copil bun, care voiai sã suferi
pentru mine! Cum sã vrei asta?
Benjamin:
(rusinos, copilãros). Pentru cã îmi placi foarte mult, Eleonora!
Heyst:
Copii, mergeti în grãdinã. Se însenineazã!
Eleonora:
O, se însenineazã! Hai Benjamin.
(Îl ia de mînã si se duc mînã-n mînã în stînga.)
Elis:
Asadar putem arunca acum nuiaua în foc?
Heyst:
Încã nu! Mai e un pic!
Elis:
Lindkvist?

50. 50
Heyst:
Este la usã!
Elis:
Sã vinã!
Heyst:
Dar nu-l provoca… Elis! Gîndeste-te la noi toti! (pleacã în dreapta.)
Lindkvist:
Numele meu este Lindkvist!
Elis:
(defensiv.) Doktorand Heyst este… Luati loc vã rog.
Lindkvist:
(se aseazã pe un scaun lîngã masina de cusut si se uitã lateral la Elis.)
(Pauzã.)
Elis:
Cu ce vã pot fi defolos?
Lindkvist:
(Oficial). Hm! – Am avut onoarea de a vã face cunoscut încã de ieri
intentia mea de a va face o vizita, dar dupã ce m-am gândit mai bine,
am gãsit cã este nepotrivit sã port discutii de afaceri într-o zi de
sãrbãtoare.
Elis:
Vã suntem recunoscãtori…
Lindkvist:
(întepat.) Vã suntem recunoscãtori! Da! (Pauzã.) Cu toate astea; alaltã
ieri am fost într-o vizitã ocazionalã la prefect… (face o scurtã pauzã si
controleazã ce efect are asupra lui Elis.)… Îl cunoasteti pe prefect?

51. 51
Elis:
(taios) Nu am avut onoarea!
Lindkvist:
Atunci veti avea onoarea!… Acolo am vorbit despre tatãl
dumneavoastrã!
Elis:
Sunt convins!
Lindkvist:
Am primit aceastã hârtie!
Elis:
Am asteptat asta de mult! Dar înainte sã mergem mai departe, pot sã
vã întreb un lucru!
Lindkvist:
(scurt.) Poftiti!
Elis:
De ce nu predati aceastã hârtie executorilor asa mãcar scãpãm de o
executie lungã si penibilã.
Lindkvist:
Asa va sã zicã, tinere!
Elis:
Tânãr sau nu, nu cer îndurare, doar dreptate!
Lindkvist:
Asa, nu îndurare! – Uite hîrtia asta! … Deci dreptate! Doar dreptate!
Ascultã, prietene, odatã am fost jefuit într-un mod neplãcut, am fost
jecmãnit de bani! Cînd, am întrebat într-o scrisoare cât timp vreti sã
amînati plata nu ati rãspuns politicos! Si m-ati tratat ca pe un cãmãtar,
care vrea sã jefuiasca vãduve si orfani, când de fapt eu eram cel jefuit

52. 52
si dumneavoastrã jefuitorii. Însã eu am fost mai întelegãtor si nu am
rãspuns provocãrilor dumneavoastra!
(Se uitã în jur, în camerã.)
Elis:
Vã rog, mobila vã stã la dispozitie!
Lindkvist:
Nu mã intereseazã mobila! Mã intereseazã dacã mama dumneavoastrã
este acasã! Probabil si ei place dreptatea la fel de mult ca si
dumneavoastrã!
Elis:
Sper!
Lindkvist:
Bine!…Stiti, dacã s-ar fi fãcut dreptatea atât de mult pretuitã atunci
mama dumneavoastrã ar fi dat si ea socotealã pentru cã trebuie sã fi
stiut de acel act criminal.
Elis:
O, nu!
Lindkvist:
Ba da, si încã nu-i prea tîrziu!
Elis:
(se ridicã). Mama!
Lindkvist:
(scoate o altã hîrtie albastrã.) Uitati-vã la hîrtia aceasta!...
Elis:
Dumnezeule! Mama! Totul începe de la început!
Lindkvist:
Da, tinere, iubitor de dreptate!

53. 53
Elis:
Aveti dreptate, luati totul! Vã apartine!
Lindkvist:
Am dreptul, dar nu îndrãznesc ca sã uzez de el!
Elis:
Eu trebuie sã mã gîndesc la copiii dumneavoastrã si sã nu mã plîng!
Lindkvist:
(Pune hîrtia la loc.) Bine! Atunci pun hîrtia asta la loc!… Acum
mergem un pas mai departe!
Elis:
Scuzati-mã… E posibil ca mama sã fie datã în judecatã?
Lindkvist:
Acum mergem un pas înainte!… Deci, dumneavoastrã nu-l cunoasteti
personal pe prefect?
Elis:
Nu, si nici nu vreau sã-l cunosc!
Lindkvist:
(scoate hîrtia albastrã si-l fluturã.) Nu, asa, nu, asa!… Vedeti,
prefectul a fost prieten din copilãrie cu tatãl dumneavoastrã si el
doreste sã vã cunoascã! Totul se repetã, totul. Nu vreti sã-i faceti o
vizitã?
Elis:
Nu!
Lindkvist:
Prefectul…
Elis:
Putem sã vorbim despre altceva?

54. 54
Lindkvist:
Ce aveti împotriva prefectului? În momentele de crizã ale vietii
trebuie sã ne acceptãm reciproc cu greselile si slãbiciunile noastre!…
Mergeti la prefect!
Elis:
Niciodatã!
Lindkvist:
Ce fel de om sunteti?
Elis: (hotãrît).
Da, ãsta sunt!
Lindkvist:
(se ridicã si începe sã meargã cu galosii lui scîrtîitoare fluturînd hîrtia
albastrã). Nu e bine! Nu e bine!… În sfîrsit, vreau sã vã spun ceva!…
O persoanã invidioasã si rãzbunãtoare a început sã vorbeascã
împotriva mamei dumneavoastrã. Asta puteti s-o împiedicati!
Elis:
Cum?
Lindkvist:
Sã mergeti la prefect!
Elis:
Nu!
Lindkvist:
(merge si-l prinde pe Elis de umeri). Atunci sunteti cel mai mizerabil
om pe care l-am întâlnit vrodatã!… Si acum mã duc personal la mama
dumneavoastrã!
Elis:
Sã nu faceti asta!

55. 55
Lindkvist:
Atunci mergeti la prefect?
Elis:
Da!
Lindkvist:
Spune încã odatã si mai tare!
Elis:
Da!
Lindkvist:
Atunci acest lucru este rezolvat! (Lasã hîrtia pe masã). Poftim hîrtia!
Elis:
(Ia hîrtia fãrã sã citeascã.)
Lindkvist:
În al doilea rînd!… Locuinta dumneavoastrã este proprietatea mea.
Vreau tot ce-i al meu, pînã la ultimul ban.
Elis:
Asta înteleg!
Lindkvist:
(tãios). Asa dar, întelegeti?
Elis:
Nu am vrut sã vã jignesc…
Lindkvist:
Ati avut un prieten care se numeste Petrus, Petrus Holmblad. V-a fost
discipol Dar dumneavoastrã ati vrut sã faceti din el un profet… Ei
bine, el a fost necredincios; de douã ori a cîntat ca cocosul, nu-i asa?

56. 56
Elis:
(sufera in tacere).
Lindkvist:
Petrus a fost un trãdãtor, nu neg si nici nu-l apãr. Referitor la acest
lucru.
Elis:
Un trãdãtor…
Lindkvist:
Acest trãdãtor, fãrã sã stiti, v-a fãcut un mare serviciu.
Elis:
Chiar si asta!
Lindkvist:
(se mutã mai aproape de Elis.) Totul se repetã, totul!
Elis:
Da, tot rãul! Iar binele este rãsplãtit cu rãu!
Lindkvist:
Am spus cã Petrus v-a fãcut un serviciu!
Elis:
Nu vreau sã primesc serviciile acestui om!
Lindkvist:
Am ajuns iar de unde am plecat!… Ascultã! Interventia prietenului
dumneavoastrã Petrus, l- a convins pe prefect sã se implice în favoarea
mamei dumneavoastrã! De aceea trebuie sã-i scrieti o scrisoare lui
Petrus si sã-i multumiti! Promiteti asta.
Elis:
Nu! Orcui dar nu lui!

57. 57
Lindkvist:
(se apropie.) Trebuie sã vã presez din nou… Aveti bani depusi la
bancã!
Elis:
De unde stiti? Eu nu sunt garantul datoriilor tatalui meu!
Lindkvist:
Nu! Dar n-ati mâncat si bãut împreunã banii copiilor mei în casa asta?
Rãspunde!
Elis:
Asta nu pot sã neg!
Lindkvist:
Si dacã valoarea mobilei nu acoperã datoriile o sã completati imediat
un cec pentru restul – stiti suma?
Elis:
Si asta?
Lindkvist:
Da, si asta! Vã rog sã scrieti!
Elis:
(se ridicã si începe sã scrie în carnetul cu cecurile). Oricum nu ajunge!
Lindkvist:
În acest caz va trebui sã faceti un împrumut! Vreau toatã suma pînã la
ultimul ban!
Elis:
Asta nu pot sã fac!
Lindkvist:
Atunci veti cãuta un garant!
Elis:
Nu este nimeni care sã garanteze pentru un Heyst!

58. 58
Lindkvist:
Ca un ultimatum vã amintesc cele douã posibilitãti: Sã-i multumiti lui
Petrus sau scoateti toti banii!
Elis:
Nu vreau sã am de-a face cu Petrus.
Lindkvist:
Cu un simplu gest de politete puteti sã salvati casa mamei si relatia cu
logodnica dumneavoastrã dar nu o faceti! De ce-l urîti pe Petrus?
Elis:
Nu mã mai torturati!
Lindkvist:
Sunteti gelos pe el?
Elis:
(dã din umeri).
Lindkvist:
Deci asta e!… (se ridicã si merge. Pauzã.) Ati citit ziarul de
dimineatã?
Elis:
Da, din pãcate!
Lindkvist:
Tot ziarul?
Elis:
Nu, nu tot!
Lindkvist:
Asaaa?… Deci nu stiti cã Petrus s-a logodit?
Elis:
Asta nu am stiut!

59. 59
Lindkvist:
E logodit cu domnisoara Alice, si asta s-a decis ieri la un concert
unde logodnica dumneavoastrã a fost mediator.
Elis:
De ce trebuia sã fie secret?
Lindkvist:
N-au dreptul?
Elis:
Si pentru fericirea lor trebuia sã îndur toate astea?
Lindkvist:
Da! Stati jos, trebuie sã vã povestesc o întîmplare!
Elis:
(se aseazã fãrã vointa lui.)
Lindkvist:
S-a întîmplat acum patruzeci de ani! Am ajuns în capitalã, eram tânãr,
singur si fãrã sã cunosc pe nimeni, ca sã-mi caut norocul. Era o searã
întunecatã si aveam doar o coroanã. Cum nu stiam nici un hotel ieftin
întrebam trecãtorii; dar nimeni nu mi-a rãspuns. Cînd am ajuns în
culmea disperarii a apãrut un om care m-a întrebat de ce plîng! –
plîngeam. I-am povestit omului necazul meu! A mers cu mine la un
hotel încurajîndu-mã cu cîteva cuvinte prietenesti. Cînd am intrat în
hol, deodatã sa deschis usa de sticlã a unui butic lovindu-mã în cot
astfel cã sticla sa spart. Proprietarul buticului neînduplecat m-a
însfãcat pretinzând sã plãtesc sau cheamã politia. Gînditi-vã, ce
disperare, cu gândul la o noapte pe strada ! – Binefãcãtorul
necunoscut care a vãzut întâmplarea a intervenit, s-a deranjat sã cheme
politia si m-a salvat! Acel om era tatãl dumneavoastrã!… Totul se
repetã chiar si binele. De dragul tatãlui dumneavoastrã… mi-am retras
pretentiile!… De aceea… luati hîrtia asta si pãstrati-vã cecul! (se
ridicã.) Cum vã este greu sã spuneti multumesc, plec! Povestiti-l
mamei sã se linisteascã… Mergeti!

60. 60
Elis:
(Se grãbeste spre dreapta.)
Intrã toti ceilalti. Lindkvist urcã niste trepte in alb se intoarec si ridicã
pãlãria salutând:
Lindkvist:
Intrati si nu vã fie teamã! Sã fiti binecuvântati!
Kristina a intrat din stînga si s-a oprit. Elis si doamna Heyst din
dreapta. Kristina si Elis se apropie cu prietenie, dar cortina cade
înainte ca ei sã se întîlneascã.
C O R T I N A