2. O viaţă întreagă veţi mărturisi cu
mândrie:
”Şi eu am fost la Alba Iulia !” Fiii fiilor
voştri vor chezăşui puternic și fericiţi,
rostind: ”Şi părinţii noştri au fost la
Alba Iulia!”
Iuliu Hossu,episcop,1 Decembrie 1918
“…Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea ma sublimǎ a
istoriei româneşti.
Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici
unui om politic, a nici unui govern, a nici unui partid; este fapta istorică a
întregii naţiuni române, realizată ȋntr-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile
conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l
călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.”

3. România este patria noastrǎ și a tuturor românilor.
E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
E patria celor dispǎruţi şi a celor ce va sǎ vie.
Barbu Ştefãnescu Delavrancea
Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului naţional,
anul încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale
pentru făurirea statului naţional unitar. Acest proces istoric, desfăşurat pe întreg spaţiul
de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca şi
evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei şi Munteniei în 1859, proclamarea
independenţei absolute a ţării de sub dominaţia otomană, consfinţită pe câmpul de luptă
de armata românǎ în războiul din 1877-1878, precum şi adunările reprezentative,
democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stăpânirea străină de la Chişinău,
Cernăuţi şi Alba Iulia din 1918.
Aceste memorabile momente din 1918 au făcut ca jertfa ostaşilor români în primul
război mondial să nu fi fost zadarnică. Ceea ce la 1600 – prin fapta Viteazului – fusese
doar o clipă de vis, la 1 Decembrie 1918 devenea cea mai miraculoasă realizare a
acestui popor.
Organizaţi în state separate din punct de vedere politic, ameninţaţi mereu de
expansiunea vecinilor mai puternici, cu părţi din teritoriul strămoşesc – Transilvania,
Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea – anexate de cele trei mari imperii, otoman,
habsburgic (din 1867 austro-ungar) şi rus, românii şi-au păstrat dintotdeauna conştiinţa
că aparţin aceluiaşi popor, că au aceeaşi geneză.

5. Această conştiinţă a unităţii de neam a românilor a fost consolidată de permanentele
şi multiplele relaţii politice, militare, economice şi culturale între ţările române de-a
lungul întregului ev de mijloc.
Secolul al XIX-lea – denumit şi “secolul naţionalităţilor” – a adus în spaţiul
românesc o nouă realitate, cea a naţiunii române, în cadrul căreia s-a cristalizat
conştiinţa unităţii naţionale, a conştiinţei destinului comun – trecut, prezent şi viitor.
Desăvârşirea unităţii naţionale
a românilor la sfârşitul primei
conflagraţii mondiale trebuie
înţeleasă ca o firească
împlinire, ca o necesitate
istorică impusă de evoluţia
statului naţional şi de
necesitatea desăvârşirii sale şi
nu ca urmare a efortului militar
al României.
Nu primul război mondial a creat România Mare; el a fost doar ocazia. România a
intrat în război pentru eliberarea provinciilor asuprite şi pentru întregirea ţării, idealul
Unirii afirmându-se intens prin eforturi, jertfe şi eroism pe câmpurile de luptă din
Transilvania şi Dobrogea, de pe Valea Jiului şi de pe Argeş, ca şi pe cele de la Mărăşti,
Mărăşeşti şi Oituz.

6. În viaţa tuturor popoarelor, în existenţa statelor, au fost momente sau evenimente de
însemnătate sau semnificaţie deosebită, ce le-au marcat existenţa, au devenit
memorabile, au ajuns a căpăta dimensiunile unor sărbători naţionale.
1 Decembrie 1918 a fost ziua în care românii au înfăptuit unul dintre cele mai
semnificative şi mai importante acte istorice, cu deosebite consecinţe pentru evoluţia
ulterioară a naţiunii noastre.
Marele istoric român de renume european A.D. Xenopol aprecia că în istoria
neamului românesc au fost mari acte definitorii, respectiv cucerirea Daciei de către
romani – care ne-a dat structura de esenţă romanică, latină a poporului şi limbii – şi
Unirea din 1918, când s-a desăvârşit statul naţional, marcând întreaga existenţă a
milioane de români.

7. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, înfăptuită în 1859, marchează cea de-a
doua unire, când s-au pus bazele statului naţional român modern, devenit, apoi,
independent pe harta Europei, după mai puţin de două decenii.
În condiţiile complexe ale Europei de sfârşit de epocă modernă, românii trăiau atât
într-o ţară liberă (cca. 130.000 kmp), cât şi sub diverse stăpâniri străine – ale Austro-
Ungariei şi Rusiei ţariste (Transilvania, Bucovina, Basarabia). La fel ca şi în cazul altor
popoare europene, s-a dezvoltat în sec. al XlX-lea, în mod organic, ca naţiune, s-a
definit ideea, ca atare s-a formulat în plan politic, moral, juridic, principiul de
naţionalitate.

8. Harta etnică a Austro-Ungariei şi a României, 1892
Bucovina se afla la intersecţia zonelor de interese austriece, ucrainene şi ruseşti. La
tratativele de la Brest-Litovsk din noiembrie 1917, Rada ucraineană a cerut Galiţia,
Bucovina şi Carpatorusia, care ar fi urmat să fie unite în Ucraina de vest. Printr-un tratat
secret, Puterile Centrale au făcut importante concesii Ucrainei, în schimbul furnizării
unor cantităţi uriaşe de grâu şi alte alimente. Din acest motiv s-a spus că „Bucovina a
fost vândută de Austria pe mâncare”, după ce fusese cumpărată de la otomani în 1775.
Mai mult decât atât, prin Pacea de la Bucureşti, Ţinutul Hotinului intra oficial în
componenţa Bucovinei împreună cu o parte din judeţul Dorohoi şi Dornele româneşti
până la Broşteni.

9. Moldova
Transilvania
CELE TREI MARI
PUTERI România Cea Mare
Ţara Românească

10. “Drept aceea Noi, Congresul General al Bucovinei,
întrupând suprema putere a ţării şi fiind investiţi singuri ca
putere legiuitoare,
În numele suveranităţii naţionale,
Hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile
ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul
României.”
Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România
15/28 noiembrie 1918
Palatul Metropolitan din Cernăuţi - în sala sinodală a avut
loc Congresul care a declarat unirea Bucovinei cu România
Ziarul “Glasul Bucovinei” din 29
noiembrie 1918

11. Romȃnii din
Bucovina au
beneficiat de o
viațǎ politicǎ,
națonalǎ,
religioasǎ și
culturalǎ
proprie.

12. La 3/16 octombrie, Carol I proclama
federalizarea Imperiului, însă fără să
recunoască şi drepturile românilor. Naşterea
statelor naţionale era iminentă, însă situaţia
românilor din Imperiu continua să fie foarte
incertă. În aceste condiţii, adunarea
românilor emigraţi din Austro-Ungaria se
reunea la Iaşi şi adopta o rezoluţie prin care
respingea federalizarea şi declara hotărârea
românilor de a lupta pentru întregirea
neamului sub un singur stat unitar.
La 19 octombrie 1918 Ucraina îşi
proclama independenţa. Noul stat naţional
proclamat la Liov includea şi Bucovina nord-
estică, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi
Siret. Proclamaţia de la Liov a produs un val
de îngrijorare în rândurile românilor
bucovineni. Eforturile lor unioniste trebuiau
intensificate, altfel riscau să intre în
componenţa Ucrainei.
În acest sens, la 22 octombrie a apărut la Cernăuţi ziarul „Glasul Bucovinei”, sub
conducerea lui Sextil Puşcariu, în care fruntaşii bucovineni publică editorialul „Ce
vrem?”, un veritabil document programator pentru românii din Bucovina. Adunarea din
14/27 octombrie, decide cu unanimitate de voturi, dar cu opoziţie ucraineană, unirea
Bucovinei la celelalte provincii româneşti.

13. Impropriu denumitǎ Bucovina,
„cheia Moldovei”, avea sǎ fie timp
de aproape un secol și jumǎtate sub
ocupație habsburgicǎ.
În jurul toponimului Bucovina s-au
vehiculat diverse supoziții. Unele
surse considerǎ cǎ denumirea
ținutului ar avea la bazǎ germanul
Buche, Buken′land sau Bukowina –
„Țara fagilor” .
Revoluția de la 1848 avea sǎ
producǎ schimbǎri importante pentru
Bucovina. La 26 iunie 1848, la Viena,
ȋn Adunarea Constituantǎ,
bucovinenii au obținut 8 mandate și
au cerut, printre alte revendicǎri,
separarea Bucovinei de Galiția și
constituirea ei ȋn țarǎ de coroanǎ,
autonomǎ.
Prin constituția austriacǎ din 4 martie 1849, Bucovina a fost declaratǎ provincie
autonomǎ a Casei de Austria, cu titlul de Ducat. Dupǎ aceastǎ perioadǎ de timp
Bucovina a fost condusǎ de contele Rudolf Meran.

14. Mult-aşteptatul Congres general al Bucovinei
s-a desfăşurat la 18/28 noiembrie 1918 la
Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului
Mitropolitan. Mii de locuitori din toate colţurile
provinciei au venit la Chişinău să participe la
marele eveniment.
Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor
conlocuitoare (români, polonezi, ruteni,
germani). În fruntea adunării s-au aflat Iancu
Flondor, Dionisie Bejan şi Ion Nistor. La
propunerea lui Flondor, congresul a votat cu
majoritate zdrobitoare de voturi „Unirea
necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în
vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi
Nistru, cu Regatul României”.
Era al doilea mare moment al Marii Uniri,
după ce Basarabia se unise cu Ţara Mamă în
aprilie. După Cernăuţi, toate privirile românimii
se îndreptau către Alba Iulia, unde urma să aibă
loc ultimul act din procesul de desăvârşire al
României Mari.
Recunoaşterea internaţională a fost un proces complicat mai ales de refuzul
Ucrainei de a recunoaşte unirea. Recunoaşterea internaţională a unirii avea să vină un
an mai târziu, la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain
dintre Puterile Aliate şi Austria.

15. În evoluţia lor, românii au realizat,
în genere, trei mari uniri. Cea dintâi,
sub egida voevodulul Mihai Viteazul,
s-a derulat între anii 1599 -1600, când
s-a strâns laolaltă cea mai mare parte a
teritoriilor româneşti din jurul
Carpaţilor.
Opoziţia internă şi, mai ales, cea
externă au dus la dispariţia unui stat
românesc cuprinzător în această parte a
Europei, însă acea realizare a rămas un
precedent istoric, un simbol şi un
imbold pentru generaţiile următoare.
În 9 mai 1877, România işi declară
Independenţa faţă de Imperiul Otoman şi
are loc războiul ruso-româno-turc.
Războiul s-a terminat cu victoria
României şi a Rusiei împotriva turcilor,
obţinerea Independenţei României şi
unirea Dobrogei cu România. Aspectul
negativ a fost acela că Rusia a anexat
sudul Basarabiei.

16. Neutralitatea (1914-1916). Declanşarea războiului găsea România într-o situaţie
extrem de complexă. Situată strategic între cele două tabere, avea puţine şanse să-şi
afirme şi să-şi păstreze neutralitatea. Prin urmare, deşi pentru politicienii români era
limpede că desăvârşirea unităţii naţionale nu era posibilă fără participarea la un
război, fără un important „tribut” de sânge, declanşarea primei conflagraţii mondiale,
oarecum previzibilă după războaiele balcanice, a găsit Bucureştiul nepregătit.

17. Prin Convenţia din 18 septembrie/1 octombrie 1914, semnată la Petersburg, Rusia a
garantat integritatea teritorială a României şi a recunoscut drepturile acesteia asupra
teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români, în schimbul neutralităţii binevoitoare.
Victoriile Antantei pe frontul de vest şi cele
din Balcani, din toamna anului 1918, au creat
un nou raport de forţe, care a permis României
decretarea mobilizării şi reintrarea în luptă la
28 octombrie/10 noiembrie 1918.
Deşi Primul Război Mondial s-a încheiat
prin armistiţiul de la Compiègne (29 oct./11
noiembrie 1918), armata română a fost
obligată să continue războiul aproape un an,
pentru a apăra graniţa de vest în faţa agresiunii
Ungariei, care nu accepta hotărârea de la Alba-
Iulia, din 1 decembrie 1918, prin care
Transilvania se unea cu România.

18. Ziarul “Tribuna”, din 30
martie 1918, despre unirea
Basarabiei cu România
“Basarabia în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre,
Marea Neagră ... În puterea dreptului istoric şi a dreptului
de neam, în baza principiului ca popoarele singure să-şi
hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se
uneşte cu mama sa România.”
Declaraţia de unire a Basarabiei cu România (fragment):

20. Transilvania a fost a treia provincie care s-a unit
cu patria-mamă. Unirea Transilvaniei cu România de
la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al
istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al
locuitorilor graniţelor vechii Dacii. Adunarea de la Alba
Iulia s-a ţinut într-o atmosferă sărbătorească.
Au venit 1228 de delegaţi oficiali, reprezentând
toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate
româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai
societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi
institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai
organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Toate
păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de
activitate românească erau reprezentate.
Visul de veacuri al românilor de pretutindeni s-a împlinit. Acum erau uniţi – într-o singură ţară
– oamenii care vorbeau, gândeau, simţeau şi se purtau româneşte...

21. Toţi cereau:
“Unirea sau moartea!”
Mulţimea entuziasmată a
intonat “Deşteptă-te, române” de
Andrei Mureşanu
şi
“Pe-al nostru steag e scris Unire,
Unire-n cuget şi-n simţiri
Şi sub măreaţa lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri ...”
“E scris pe tricolor unire”,
Ciprian Porumbescu
P.N.R. prin Vasile Goldiş a redactat o Declaraţie ( Proclamaţie) în care se arăta că
naţiunea română este decisă să-şi asigure “aşezarea ei printre naţiunile libere” şi că
“nimeni nu mai poate fi îndreptăţit să trateze în treburi referitoare la situaţia politică a
naţiunii române” în afara reprezentanţilor ei.
Această Declaraţie a fost citită de Al. Vaida – Voevod, unul dintre fruntaşii
Partidului Naţional Român, în cadrul unei şedinţe a parlamentului maghiar de la
Budapesta. Pentru coordonarea mişcării naţionale a luat fiinţă la Arad Consiliul
Naţional Român Central format din 12 membri: 6 din PNR şi 6 din PSD.

22. “Istoria ne cheamă la fapte. Toate neamurile
din jurul nostru şi-au hotărât viitorul. Naţiunea
română din Transilvania are să-şi spună
cuvântul său hotărâtor asupra sorţii sale şi acest
cuvânt va fi respectat de lumea întregă.”
Actul de convocare a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia
(fragment).
Sala Unirii din Alba Iulia
Clubul militar din Alba Iulia (“cazina”)

25. Rezoluţia Marii Adunări Naţionale
de la Alba-Iulia, 1 Decembrie 1918
Actul Proclamaţiei de Unire de la Alba-Iulia
citit de Vasile Goldiş

26. "În această zi - scria
Nicolae Iorga - a sosit un
ceas pe care-l așteptam de
veacuri, pentru care am
trăit întreaga noastră viaţă
națională, pentru care am
muncit şi am scris, am
luptat și am gândit.
A sosit ceasul în care
cerem şi noi lumii dreptul
de a trăi pentru noi,
dreptul de a nu da nimănui
ca robi rodul ostenelilor
noastre".
,,Fraţi români, locul cel mai
istoric al neamului vă aşteaptă
cu braţele deschise, veniţi deci
să-l atingeţi cu pasul vostru, ca
să simţiţi fiorul ce l-a mişcat
odată pe marele voievod cu
numele de arhangheli, pe
martirii Horea, Cloşca și Crişan,
pe craiul munţilor, Avram Iancu,
şi pe toţi cei care au început şi
lucrat la realizarea Visului de
veacuri pe care noi cei de azi îl
vedem ca pe răsăritul cel mai
strălucit al celei mai senine zile
a neamului românesc".
Vasile Goldis (1862 – 1934) Iuliu Maniu (1873-1953)
Nicolae Iorga (1871 -1940)
“Noi voim ca acest
pământ al Romȃniei mari
să întronăm libertatea
naţionalǎ pentru toti.
Voim ca fiecare naţiune
să se poată cultiva ȋn
limba ei, să se roage lui
Dumnezeu în limba ei şi
să ceară dreptate în limba
ei.
Numai având un
regim de drepturi și
libertăţi înăuntru ţării
vom avea tăria să
validăm cauza noastra ȋn
afară”.

27. La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a
rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită!

28. Singurele fotografii care
s-au păstrat de la această
adunare au fost realizate de
către Samoilă Mârza din
satul Galtiu, pentru că
fotograful oficial al Marii
Adunări Naţionale, de origine
sas, nu s-a prezentat la
manifestări.
Manuscrisul original a ajuns în patrimoniul Muzeului
din Alba Iulia în 1929. În partea centrală a primei coperţi
este înscrisă fotografia lui Vasile Goldiş, încadrată în
partea stângă de frunze de stejar, iar în dreapta de măslin,
sub care stă scris cu majuscule: „Cuvântarea lui Vasile
Goldiş la 1 Dec. 1918“.
Proiectul prin care s-a hotărât „Unirea Transilvaniei,
Banatului şi a Părţilor Ungurene cu ţara-mamă“ a fost
întocmit de unul dintre cei mai reprezentativi oameni
politici români ardeleni, Vasile Goldiş. Documentul
cuprinde cele nouă puncte şi este conceput după cele mai
democratice principii, ca votul universal,
reprezentativitate totală pentru fiecare categorie socială,
etnică sau profesională în stat, organizarea pe temelii
solide a Transilvaniei, uniformizarea legislativă şi
administrativă cu România.
De jur împrejur se dezvoltă o cusătură cu sârmă de culoare roşu, galben, albastru.

29.  armata română nu a fost
prezentă la Alba-Iulia şi, ca
urmare, Hotărârea de unire nu
poate fi suspectată de o
presiune externă; solidaritatea
naţională a funcţionat la cel mai
înalt nivel, prin înţelegerea între
liderii Partidului Naţional
Român şi cei ai Partidului
Social-Democrat;
Cronologia faptelor dovedeşte profunda dorinţă de unire a românilor, de la elite
până la locuitorii munţilor, moţi, oşeni, bănăţeni şi mulţi alţii. În condiţiile războiului,
s-au desfăşurat numeroase acţiuni pentru unire ale românilor aflaţi în „lumea liberă”.
 alegerea celor 1.228 de delegaţi printr-o procedură democratică, credenţionalele
depuse la Alba-Iulia, conferă actului istoric de la 1 Decembrie un caracter
plebiscitar;
 prevederile Rezoluţiei de unire demonstrează maturitatea şi europenismul elitei
politice româneşti, care a hotărât unirea cu România cu gândul unei convieţuiri
paşnice cu minorităţile, care până în clipa unirii aparţinuseră prin etnie
opresorului de la Viena sau Budapesta.
În contextul istoric din toamna anului 1918, Unirea de la 1 Decembrie 1918 are o
serie de trăsături specifice:

30. Marea Unire proclamată la Alba-Iulia a avut, imediat, un ecou european, dar şi
peste ocean, în America, unde locuiau atunci peste 150.000 de români, şi care au
avut trimişi la faţa locului sau au relatat, pe baza unor corespondenţe, despre
justeţea hotărârilor românilor şi despre legitimitatea unităţii lor statale, într-o
serie de ziare şi publicaţii, precum „TheTimes”, „Daily Express”,
„Manchester Guardian”, „Le Matin”, „Le Temps”, „Corriere della Serra”, „II
Giornale d’ltalia”, „NewYorkTimes”, „Le Figaro”, „Journal de Geneve”.
Cititorii erau informaţi cu privire la existenţa istorică a românilor, a aspiraţiilor
şi eforturilor lor spre unitate şi libertate, ca şi spre o organizare democratică.
Anul 1918… Solidaritatea italenilor cu românii din Transilvania,
Banat și Bucovina, pentru libertate și Unire cu Patria Mamă
România, „sentinela orientală a latinității”.

31. Un reputat istoric englez, Q.W.A. Leeper, publica, în decembrie 1918, sub formă
de broşură, un studiu numit „Dreptatea cauzei româneşti” („The Justice of Rumania’s
Cause”), unde arăta că unirea românilor „este rezultatul firesc al rodului eroic al
grelelor suferinţe îndurate pentru înfăptuirea acestui ideal, care înseamnă un mare
câştig pentru cauza progresului şi democraţiei”.
În anul 1919-1920, Conferinţa de Pace de la Paris şi
tratatele încheiate acolo au consacrat pe plan internaţional
unitatea înfăptuită de românii înşişi, în cursul anului 1918.
După acest an, România întregită şi-a modificat locul
în Europa. Cu cei 295.049 kmp ca suprafaţă, ocupa locul
10 pe continent, iar ca potenţial uman (15 milioane – în
1919, 20 de milioane – în 1940) ocupa locul opt.
Unirea din 1918, piatră de hotar, a însemnat un nou
început de epocă în istoria românilor.
Actul Unirii citi de Aurel Vlad

32. Marea Unire din 1918 a încununat aspiraţiile seculare ale
românilor de a vieţui într-un singur stat. Ea a fost rodul luptei
tuturor forţelor şi categoriilor sociale interne. De asemenea,
au contribuit la edificarea ei o generaţie importantă de
oameni politici precum: regele Ferdinand, Ionel Brătianu,
Iuliu Maniu, Ion Nistor, Take Ionescu, Ion Inculeţ, Nicolae
Iorga şi mulţi alţii.
În noul cadru istoric de după anul 1918 s-a accelerat
ritmul de dezvoltare şi modernizare al societăţii româneşti,
ceea ce a conferit trăinicie statului naţional. Suprafaţa ţării a
sporit de la 137 000 km2 la 295 049 km2, populaţia de la 7
250 000 locuitori, înainte de 1918, la 18 052 896 locuitori, la
recensământul din 1930.
Au marcat creşteri importante, între altele, suprafaţa
arabilă de la 6,6 milioane ha la 14,6 milioane ha, suprafaţa
acoperită cu păduri - de la 2,5 milioane ha la 7,3 milioane ha,
reţeaua căilor ferate de la 4300 km la 11 000 km.
A avut loc integrarea deplină, social-economică şi
politică, a noilor teritorii unite cu patria-mamă, un progres
economic real şi eficient, aplicarea unui program democratic
de propăşire a ţării.

33. Istoric si politic favorabil realizǎrii Marii Uniri a tuturor provinciilor romȃnești
(Basarabia, Bucovina, Banatul, Crișana și Maramureșul) cu Romȃnia, la conducerea
țǎrii se afla Regele Ferdinand I de Hohenzollern, nepotul regelui Carol I, acesta din
urmǎ neavȃnd un descendent ȋn linie directǎ care sǎ ȋi urmeze la tron.
ȋn aceastǎ situație, lui Ferdinand I , prin Decretul din martie, 1889, i s-a conferit
titlul de Altețǎ Regalǎ, Principe de Romȃnia. Chiar dacǎ unii contemporani l-au
considerat pe Ferdinand I, omul, prea timid uneori și prea influențabil, nimeni nu a
contestat meritele regelui ȋn realizarea statului național unitar romȃn, toți l-au
recunoscut ca pe un adevǎrat patriot, bun, generos și devotat țǎrii, numindu-l, pe
bunǎ dreptate, Ferdinand “Întregitorul de țarǎ” sau “Regele Marii Uniri”.

34. Carte poştală emisă cca. 1918–1919 pentru a sărbători Unirea. Observaţi traseul ciudat al
graniţei de vest a ţării: este cuprins întreg Maramureşul, o parte mai mare a Crișanei, cu
posibilitatea extinderii Banatului până la Tisa și Dunăre. Granițele definitive vor fi stabilite abia
în 1920.

36. • Întâi Decembrie este ziua
naţională a României, potrivit
Constituţiei României din
2003, art. 12, alin 2.
• Această zi a fost adoptată
anterior, prin Legea nr. 10 din
31 iulie 1990, promulgată de
preşedintele Ion Iliescu şi
publicată în Monitorul Oficial,
nr. 95 din 1 august 1990.
De-a lungul timpului, imnurile nationale au fost:
“Trăiască Regele” (1866-1948)
“Zdrobite cătuşe” (1948-1953)
“Te slăvim, Românie! ” (1953-1977)
“Trei culori” (1977-1989)
“Deşteaptă-te, române! ” (1989-prezent)

37. 1) https://www.balcanii.ro/2012/12/unirea-de-la-1-decembrie-1918/
2) http://www.dacoromania-alba.ro/nr52/marea_unire.htm
3) http://istoria-romaniei.blogspot.ro/2010/02/importanta-istorica-marii-
uniri-din.html
4) http://history.uaic.ro/wp-content/uploads/2012/12/2015sem2-Partea-I-
Romania-in-secolul-XX.pdf
5) https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/06/03/anul-1918-in-istoria-
romanilor/
6) http://alba24.ro/istorie-vie-la-alba-iulia-marea-unire-de-la-1-
decembrie-1918-marturii-documente-si-semnificatii-372169.html
7) https://www.edusoft.ro/istoria-romanilor/
8) http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Unirea_Transilvaniei_cu_Rom%
C3%A2nia
9) http://history.uaic.ro/wp-content/uploads/2012/12/2015sem2-Partea-I-
Romania-in-secolul-XX.pdf
10) https://www.scribd.com/doc/20279395/Unirea-Bucovinei-Cu-
Romania
11) https://www.slideshare.net/furduieliza/1dec-lc