SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 52
1
smartcitymagazine.ro
SmartCityMagazine
Revista profesioniștilor din Industria Smart City | Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate
FONDAT 2016, Anul 4 | Nr. 8 | Ianuarie - Martie 2019 | smartcitymagazine.ro
2
Smart City Magazine
3
smartcitymagazine.ro
4
Smart City Magazine
5
smartcitymagazine.ro
	 Vremurile agitate pe care le trăim îi pot face
pe cei mai circumspecți să privească cu rezervă spre
viitor. Cu toate acestea, aceleași vremuri sunt cele în
care asistăm la descoperiri spectaculoase, la un avânt
extraordinar al tehnologiei și influența acesteia în
toate planurile sociale. De mult timp, tehnologia nu
mai este un atribut al celor mai activi, ci este fără să
mai realizăm, de multe ori, parte a vieții noastre.
	 În România avem tendința de a exagera cu
tonurile de gri și negru chiar și atunci când facem
un lucru bun și uităm cu desăvârșire să ne uităm la
lucrurile pozitive, frumoase, creative.
	 Avem start-up-uri inițiate de tineri cu minți
deschise, pline de entuziasm, dar mai ales bine
pregătiți, avem o corelare extraordinară între generații.
Este pentru prima oară când se produce transferul de
know-how de la cei mai experimentați către noile
generații cu sprijinul tehnologiei, ceea ce permite un
acces mai larg, mai sigur și de impact.
	 Experiențele acestui an, precum și inițiativele
în care suntem implicați, oamenii minunați și pozitivi
pe care i-am întâlnit în 2018, mă fac să afirm că anul
viitor tonurile cenușii se vor schimba. Definitiv!
	 2019 va fi spectaculos! Pentru prima oară,
putem fi lideri regionali prin fructificarea unor resurse
pe care le avem, atâta timp cât le folosim corect. 	
România va fi una dintre puținele țări cu o Strategie
Națională pentru Smart City - un demers extrem
de important care va crea macroclimatul necesar
dezvoltării proiectelor SC cu implicarea directă a
ministerelor ce au competențe directe.
	 Proiectul cloud-ului guvernamental este
iarăși un mare pas înainte, iar Strategia de Smart
City a capitalei, precum și actualizarea strategiei
de dezvoltare a Municipiului Cluj, dar și apariția
bugetelor dedicate Smart City alături de cele peste
300 de proiecte aflate în implementare, unele extrem
de ambițioase sunt tot atâtea motive să privim cu
încredere la anul 2019.
	 Următorul secol va fi digital sau nu va mai fi
deloc am putea parafraza, iar România are avantaje
competitive în aproape toate domeniile conexe
conceptului Smart City.
	 Schimbați tonurile de cenușiu. Implicați-vă!
	 La mulți ani!
La Mulți Ani, România!
Eduard Dumitrașcu
Președinte
Asociația Română
pentru Smart City și Mobilitate
6
Smart City Magazine
7
smartcitymagazine.ro
8
Smart City Magazine
Raport de activitate 2018
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU
SMART CITY ȘI MOBILITATE
	 Asociația Română Pentru Smart City și Mobilitate a continuat și
în anul 2018 strategia de promovare a conceptelor smart city, prin derularea
programelor deja cunoscute, precum și dezvoltarea unor noi programe, menite
să ajute la implementarea propriu-zisă a proiectelor. Parteneriatele încheiate în
prima jumătate a anului au pus bazele unor proiecte fără precedent!
	 În plus, pentru prima dată ARSCM a oferit consultanță la nivel
internațional și a trecut la promovarea experiențelor românești la evenimentele
internaționale de profil.
Ianuarie
	 23 și 24 ianuarie 2018 Transport&Ticketing Awards și Keynote
Speaker la dezbaterea AI and IOT – the future of mobility, Londra
	 23, 24 ianuarie 2018 au fost două zile dedicate evenimentului
internațional Transport Ticketing Global, respectiv Transport&Ticketing
Awards, ce au avut loc la Londra și au reunit leaderii soluțiilor pentru transport.
	 Președintele ARSCM, Eduard Dumitrașcu a fost invitat ca speaker la
dezbaterea AI and IOT – the future of mobility, promovând și cu această ocazie
conceptele smart city, precum și progresele realizate de România în privința
implementării tehnologiilor inteligente. În cadrul dezbaterii Președintele
ARSCM a discutat despre GDPR, despre importanța siguranței datelor, despre
importanța AI (artificial intelligence) și IoT în componentele proiectelor Smart
City. Reuniunea servește drept platformă pentru directorii de transport pentru
a stabili agenda spre viziunea globală a transportului în 2018.
	 A doua zi a evenimentului, Asociația Română pentru Smart City și
Mobilitateafostnominalizatăînlistascurtăafinaliștilorîncadrulevenimentului
internațional Transport&Ticketing Awards 2018, la categoria Smart City 2018,
unde competiția s-a purtat cu lideri ai domeniului. La această categorie au
fost nominalizate proiecte cu impact asupra transportului inteligent. ARSCM
a fost selectată pentru Programul Caravana Smart City, în cadrul căruia
componenta transportului inteligent are o pondere foarte importantă. Finaliștii
au fost: Tranzer, buy the ticket take the ride, Asociația Română pentru Smart
City și Mobilitate cu Programul Caravana Smart City, Las Vegas Monorail
Company, TAO Orelans Metropole în parteneriat cu Keolis-Kisio-Masabi
pentru PlanBookTicket.
	 Invitat la ceremonia de decernare a premiilor să adreseze un mesaj
celor prezenți, Președintele ARSCM a declarat că recunoașterea internațională
a eforturilor asociației, alături de actorii locali este un mare pas înainte, un
motiv pentru a privi România 2020 cu încredere.
	 25 ianuarie 2018 - Vizită de lucru a Președintelui ARSCM cu ES
Dan Mihalache, Ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi
Irlandei de Nord, domnul Mihalache la sediul ambasadei, pentru identificarea
oportunităților de investiții ale companiilor britanice în domeniul smart city în
România.
	 26-29 ianuarie - Delegație Barcelona
	 În perioada 26-29 ianuarie o delegație a ARSCM, condusă
de Președintele asociației a efectuat o vizită de lucru în Barcelona. Cu
această ocazie au avut loc o serie de întâlniri strategice pentru identificarea
oportunităților de investiții din Spania în domeniul smart city în România. Una
dintre cele mai ample întâlniri a fost reprezentată de cea cu ES  Manuel Pleșa,
Consulul României la Barcelona.
31 Ianuarie 2018 Caravana Smart City - Deva
	 Caravana Smart City a continuat parcursul său la Deva, Hunedoara.
Evenimentul a avut loc la Prefectura Hunedoara, în prezența celor mai de seamă
reprezentanți ai regiunii. În deschidere, dl Prefect Kiszely Fabius Tiberiu a
felicitat ARSCM pentru organizarea Programului Caravana Smart City și a
subliniat rolul său în promovarea conceptelor smart city și a proiectelor în
rândul administrației locale. Dl Bobora Mircea, Președintele Consiliului
Județean Hunedoara a prezentat inițiativele locale, precum și principalele
9
smartcitymagazine.ro
probleme cu care se confruntă administrația, dar mai ales a
prezentat o radiografie a soluțiilor adoptate și a celor ce urmează
a fi adoptate. Partenerii Caravanei Smart City - au prezentat
soluții unice, adaptate specificului local.
	 Telelink Group - Prezentă în 10 țări – cu sedii în:
Sofia, Bucuresti, Kiev, Belgrad, Skopie, Sarajevo, Podgorita,
Ljubljana, Dusseldorf, Londra, cu o cifră de afaceri de peste 90
de milioane de Euro și peste 500 de angajați și peste 2000 de
colaboratori subcontractați.
	 Grupul Iridex este alcătuit din următoarele companii:
Iridex Group Import-Export, Iridex Group Plastic, Iridex
Group Servicii Salubritate Bucureşti, Iridex Group Salubritate
Costineşti. La nivelul întregului grup, cifra de afaceri este de
circa 75 de milioane euro, cu o contribuţie anuală la bugetul
naţional de peste 15 milioane de euro, iar numărul angajaţilor
este de peste 700.
Februarie
Lansarea Academiei Smart City
20-23 Februarie - Primele cursuri Smart City din România
Luna februarie a marcat o nouă etapă extraordinară, prin lansarea
proiectului educațional Academia Smart City și realizarea
primelor Cursuri Smart City din România. Cursurile sunt
structurate în nivele Basic- Junior - Expert. Cursul Introducere
în Smart City este special creat pentru a înțelege funcțiile de
bază ale unui oraș sau ale unei comunități inteligente. Prin cursul
introductiv ne propunem ca participanții să înțeleagă nu doar
tendința de dezvoltare naturală a comunităților dar mai ales cum
se pot implica direct prin folosirea noilor tehnologii în beneficiul
locuitorilor. Ne propunem ca toți cursanții noștri să înțeleagă
la finalul cursului ce este o comunitate inteligentă, care sunt
principalele industrii care lucrează interconectat și cum se poate
crea o strategie Smart City.
6 februarie 2018 - Prezentare ARSCM în cadrul Seminarului
Organizat de Guvernul României - Departamentul Dezvoltare
Durabilă la Craiova. În continuarea parteneriatului existent din
anul 2017, ARSCM a susținut o prezentare privind conceptele și
soluțiile pentru dezvoltarea durabilă a comunităților cu ocazia
seminarului organizat de Guvernul României prin Departamentul
de Dezvoltare Durabilă, la Craiova.
18 februarie 2018 - Participare la invitația Canal 33 la Dezbatere
deschisă, având ca subiect predefinit “tehnologiile Smart în
orașele României, necesitate sau oportunitate”, având ca sub-
temă: “Ce și cum poate fi implementat în materie de Orașe
Inteligente în localitățile noastre, pe fondul necunoașterii
tehnologiilor și beneficiilor acestora”
Martie
8-11 martie 2018 ARSCM organizează Smart City Urban
Projects 2018, Expo&Conference (ediția a doua)
	 Smart City Urban Projects 2018 a transformat
Bucureștiul în Capitala Smart City a Europei Centrale și de Est -
Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate a organizat în
perioada 8-11 martie la Romexpo cel mai important eveniment
al  industriei orașelor inteligente – Smart City Urban Projects
2018 ce a reunit 16.600 vizitatori în toate evenimentele conexe
Romexpo.	
	 Eveniment concept – acesta a inclus expoziția dedicată
produselor și serviciilor smart city în Pavilionul B2, iar în data
de 9 martie 2018, în Sala Titulescu a complexului expozițional
Romexpo a găzduit conferința internațională Smart City Urban
Projects 2018, eveniment aflat la cea de-a doua ediție. Conferința
a reunit experți din domeniile componente ale dezvoltării
comunităților inteligente, reprezentanți ai autorităților centrale
și locale precum și  experți și reprezentanți internaționali.
	 Au fost prezenți pentru a transmite mesajele de susținere
miniștrii secretari de stat ai Ministerului Energiei, secretarul
de stat domnul Robert Tudorache, Ministerului  Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice, secretar de stat domnul
Lucian Ciprian Roșca, ministrul secretar de stat doamna
Maria Manuela Catrina – Ministerul Comunicațiilor și Societății
Informaționale, Ministerul Fondurilor Europene prin secretarul
de stat, domnul Octav-Dan Paxino, Ministerul Mediului, doamna
Oana Antonescu, Viceprimarul Capitalei, doamna Tomnița
10
Smart City Magazine
Florescu.
16 Martie 2018 – ”Împreună pentru Dezvoltare Durabilă” SGG-
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă
	 A avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Cluj
Napoca, ultimul seminar regional ,,Împreună pentru Dezvoltare
Durabilă”, regiunea Nord-Vest pe care Departamentul pentru
Dezvoltare Durabilă l-a organizat. Seminarul a avut următorii
speakeri: Dl László Borbély - Coordonatorul Departamentului
pentru Dezvoltare Durabilă, dl. IoanAurel Cherecheș – Prefectul
Județului Cluj, dl  VÁKÁR  ISTVÁN – Vicepreședintele
Consiliului Județean Cluj, dna. Petra Szavics – Șef departament,
ADR Nord-Vest. Asociația Română pentru Smart City și
Mobilitate a fost prezentă în calitate de partener, prezentând
rolul autoritatilor locale în dezvoltarea durabilă și sustenabilă în
conceptul smart city.
	 De la începutul lunii octombrie 2017 până în martie
2018, au fost organizate 8 astfel de seminarii, în toate regiunile
țării, la care ARSCM a participat activ, cu soluții pentru energie,
idei constructive şi planuri de viitor.
27- 29 martie 2018, Smart Cities Expo&Conference, Sofia,
Bulgaria
	 ARSCM a fost partener al conferinței internaționale
Smart Cities SEE, iar Alexandra Dumitrașcu, Director
Dezvoltare și Implementare Proiecte, a fost speaker la cea de-a
șasea ediție a Orașelor Inteligente. Smart Cities SEE - Expoziție
și Conferință organizată de Via Expo, Bulgaria. ”Orașele
inteligente urmăresc să deschidă calea tehnologiilor inteligente
avansate și a cunoștințelor către piața din Europa de Sud-Est
în creștere. Regiunea înregistrează progrese în implementarea
sistemelor inteligente în domeniul transporturilor și clădirilor
și se concentrează asupra politicilor de transformare urbană “.
Un aspect care a atras atenția în mod particular audienței a fost
prezentarea proiectelor existente, la acel moment la Alba Iulia
(72 soluții).
Aprilie
12 Aprilie 2018 - Caravana Smart City, Craiova
	 În data de 12 Aprilie, Asociația Română pentru Smart
City și Mobilitate a organizat la Craiova în cadrul  Centrului
Multifuncțional Craiova, cea de-a șasea ediție a Caravanei Smart
City, unicul program de promovare a conceptelor Smart City și
de informare a factorilor decidenți cu privire la noile tehnologii,
a modalităților de implementare și mai ales a oportunităților de
finanțare a acestora.
	 Evenimentul a reunit  reprezentanții autorităților
județelor Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea din mediul
administrativ, academic, privat și societate civilă. Auditoriul a
fost unul specializat, iar intervențiile celor prezenți în sală au stat
la baza unui dialog constructiv.
	 Au fost prezenți la eveniment dl. Robert Iulian
Tudorache, secretar de stat la Ministerul Energiei, dl. Cosmin
Vasile, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj, Subprefect-
Instituția Prefectului Dolj, dl. Sorin Manda – Administrator
Public al Municipiului Craiova, Agenția pentru Dezvoltare
Regională Sud-Oltenia și reprezentanți ai mai multor orașe și
comune din regiune.
Mai
10 Mai 2018 - FOCUS BUCUREŞTI - Camera de Comerț și
Industrie a Municipiului București
	 ARSCM a participat la sediul Camerei de Comerț și
IndustrieaMunicipiuluiBucureștilaseriadeevenimenteFOCUS
București. Ca parte a programului de evenimente speciale, CCI
Bucureşti a lansat seria de Conferinţe FOCUS BUCUREŞTI:
dezvoltare urbană, economie, mobilitate, în cadrul căreia au fost
abordate teme de interes major pentru comunitatea de afaceri şi
s-a oferit prilejul firmelor şi autorităţilor statului să interacţioneze
şi să identifice împreună soluţii pentru o dezvoltare economică
durabilă.
14 - 15 mai 2018  
CCIFER - Orașe Durabile
	 Pentru a putea vorbi de un oraș durabil, trebuie ca mai
întâi să concepem orașul ca pe un ecosistem. De aceea actorii
implicați (autorități locale, companii, furnizori de apă, de
energie, de infrastructură, IT, asiguratori, etc.) trebuie să treacă
de la o abordare secvențială la o abordare integrată.
Iunie
7 iunie 2018 - Liderii soluțiilor inteligente s-au reunit la
Prefectura Cluj la Caravana Smart City – Expertiza Cluj Napoca
Etapa a VII-a a Caravanei Smart City ce a reunit experți
ai Primăriei Municipiului Cluj Napoca, Administratorul
Municipiului Turda, Tîrgu Mureș, Gherla, Consiliului Județean
Cluj, Direcția Județeană pentru Cultură Cluj, Agenția pentru
Protecția Mediului Cluj, ADR Nord-Vest, reprezentanți ai
clusterelor și hub-urilor IT, precum Cluj IT, dezvoltatori și
integratori de soluții inteligente, precum și reprezentanți ai
mediului academic, Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de
Științe și Ingineria Mediului, Institutul Național de Cercetare-
Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială
Durabilă URBAN-INCERC, Cluj Innovation Park, precum și
alți reprezentanți relevanți în domeniul dezvoltării comunităților
creativ-inteligente.
19 iunie 2018 - Universitatea POLITEHNICA din București a
fost gazda primei vizite de lucru din cadrul „HEINNOVATE
11
smartcitymagazine.ro
COUNTRY REVIEW OF ROMANIA”.
	 Delegația formată din experți internaționali a fost
întâmpinată de diferite categorii de reprezentați ai comunității
UPB, începând de la echipa de management, cadre universitare,
studenți, alumni până la parteneri din sectorul privat, inclusiv
Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate, reprezentată
prin președintele său, Eduard Dumitrașcu. ARSCM a fost
prezentă la toate vizitele de monitorizare.
Iulie
6-7 iulie 2018 - ARSCM a lansat Satu Mare Smart City
	 Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate,
fidelă dezideratului său de a fi parte activă în dezvoltarea
comunităților creativ inteligente din România a devenit
platforma prin care proiectul Satu Mare Smart City a fost
lansat, ca parte a Programului Național Caravana Smart City.
Programul Caravana Smart City este organizat Sub Înaltul
Patronaj al Ministerului Energiei. Pentru ARSCM, acest proiect
reprezintă o dublă premieră – mai întâi este un proiect dezvoltat
în plan local de o companie din România și prin aceasta arătăm
expertiza înaltă pe care o deținem în acest domeniu și secundar,
dar la fel de important, Satu Mare Smart City este primul proiect
din România care permite conectarea ulterioară a altor soluții și
produse. Această abordare va duce la o integrare facilă și la o
gestiune ușoară a soluțiilor pentru comunitatea locală. Soluție
dezvoltată în România de către compania Smart Tech Alliance.
August
Cursuri Academia Smart City - Introducere în Smart City
	 Cursul Introducere în Smart City este special creat
pentru a înțelege funcțiile de bază ale unui oraș sau ale unei
comunități inteligente. Prin cursul introductiv ne propunem ca
participanții să înțeleagă nu doar tendința de dezvoltare naturală
a comunităților dar mai ales cum se pot implica direct prin
folosirea noilor tehnologii în beneficiul locuitorilor.
Septembrie
1-9 Septembrie 2018 - Berlin, International Academy for
Leadership
	 Președintele ARSCM a fost invitat și a participat la
12
Smart City Magazine
International Academy for Leadership alături de 25 de lideri și
experți în diferite domenii smart city, din 23 de țări.
	 Evenimentele IAF reunesc experți și personalități
cunoscute în diverse domenii, precum și lideri de opinie sau
lideri în devenire, pentru a discuta subiecte internaționale
privind politica, economia, știința, mass-media și probleme
de securitate. În acest forum internațional, tolerant și liber,
participanții împărtășesc experiențe și cunoștințe specifice, vin
cu soluții și pun la punct abordări comune care promovează
libertatea intelectuală, diversitatea culturală și relațiile globale.
25 septembrie Conferința Bursa: CONFERINŢA STRATEGIA
DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI / CIPRIAN ALEXANDRU
CARAGEA, ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY
ŞI MOBILITATE:
	 Structura populaţiei rezidente din România arată o
pondere destul de ridicată în zona rurală, de 46% din totalul de
19,5 milioane de locuitori, conform domnului CiprianAlexandru
Caragea, Expert Open Data la Asociaţia Română pentru Smart
City şi Mobilitate, care susţine că, în situaţia dată, “avem foarte
mult de lucru, iar oportunităţile sunt extraordinare pentru
viitor” în ceea ce priveşte implementarea de proiecte smart
villages (sate inteligente).
24 septembrie - 3 Octombrie 2018 - Pregătire implementare
Strategie Smart Nation Singapore și Vietnam
În perioada 24 septembrie - 3 octombrie o delegație condusă
de Președintele ARSCM a efectuat o vizită de lucru, în vederea
stabilirii recomandărilor pentru proiecte smart city în Singapore
și Vietnam. ARSCM participă la implementarea strategiei smart
nation.
27 septembrie 2018 - Co-organizarea dezbaterii și forumului
„Schimb de bune practici din sfera conceptului de SMART
CITY“, alături de Ambasada Ungariei
	 Ambasada Ungariei la București a  organizat o dezbatere
și forumul de afaceri în cadrul căreia au fost prezentate proiecte
legate de sfera conceptului Smart City, precum și exemple de
bune practică din Ungaria și România.
	 În cadrul Forumului Ciprian Alexandru Caragea,
Expert Big Data ARSCM, o radiografie a proiectelor smart city,
iar Vicepreședintele ARSCM, Sarolta Besenyei, Expert Comisia
Europeană a moderat evenimentul. Au participat la eveniment
companii reprezentative din România, invitate de ARSCM și din
Ungaria, pentru un schimb de bune practici.
Octombrie
1 octombrie 2018 - Smart Cities Global Contest - Londra, UK -
Co-organizator alături de The World Smart Cities Organization
	 ARSCM a fost partener strategic în organizarea Galei
Global Smart Cities Contest, 2018 la Londra, la 1 Octombrie
2018. Evenimentul a fost prezentat de Derek Redmond, speaker
motivațional și sportiv olimpic. Gala a avut loc la Hilton London
Tower Bridge și a premiat proiecte din întreaga lume.
	 Aufostdepusepeste300deînregistrăripentruconcursul
internațional, dintre care 36 au fost detaliate, respectând toate
domeniile obligatorii și au fost selectate pentru runda finală.
Juriul internațional a apreciat calitatea extraordinară a proiectelor
și viziunea concurenților.
	 Din juriul internațional au făcut parte expertul pe
mobilitate al ARSCM, Florin Nemțanu, precum și Șarolta
Besenyei, expert CE.
10-14 Octombrie 2018 - Vizită oficială în Israel, la Primăria
Ashdod
	 În perioada 10-14 octombrie ARSCM a organizat o
delegație condusă de Președintele ARSCM, domnul Eduard
Dumitrașcu la mai multe obiective, din Israel, inclusiv la
Primăria Ashdod, declarat cel mai bun model de Smart City din
Israel, având loc cu acest prilej inclusiv o vizită la Centrul de
Comandă, Centrul de Mobilizare și Centrul pentru Situații de
Urgență din Ashdod.
	 Cu un accent deosebit pe componenta de securitate,
modelul de Smart City din Ashdod pune cetățeanul în mijlocul
comunității și încearcă să îi facă viata mai ușoară: de la transport
public, mediu, taxe, energie, open data, pana la facilități pentru
turiști, Ashdod a devenit reper în Israel pentru Smart City.
Municipalități precum Tel Aviv, Ierusalim sau Haifa vin să se
inspire de aici. Simplu, eficient, funcțional!
19-21 Octombrie - Smart City Festival 2018, Belgrad
	 Primaziafestivaluluiafostdedicatăvizuniidespreorașe
inteligente din perspectiva instituțiilor de stat și administrației
locale, și prezentarea de bune practici internaționale.
	 În prima zi a festivalului Asociația Română pentru
Smart City și Mobilitate a avut două intervenții importante, prima
dintre acestea prin Sarolta Besenyei, Vicepreședinte ARSCM în
calitate de keynote speaker cu tema Creating a Smart City road
map for Europe. Tot în prima zi a festivalului, Asociația Română
Pentru Smart City și Mobilitate a fost invitată să participe în
panel-ul despre Orașele Inteligente ale Europei (Smart Cities of
Europe), unde a fost reprezentată de Alexandra Dumitrașcu –
Director Dezvoltare, care a amintit depre proiectele, inițiativele și
rezultatele obținute de orașele româneștiAlba Iulia, Cluj Napoca,
Timișoara, Satu Mare, Sibiu.  Au participat la dezbatere – Dario
Hrebak, Primarul orașului Bjelovar, Milutin Folić, Managerul
orașului Belgrad, Nasiha Pozder, profesor la Facultatea de
Arhitectură din Sarajevo, Drago Đeković, Managerul orașului
Podgorica, Jens Libbe, Institutul German de dezvoltare urbană
și amenjare teritorială.
25-26 Octombrie - Megara Challenges 2018, Tunisia
	 Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române
pentru Smart City și Mobilitate s-a aflat în Tunisia la invitația
oficialităților centrale, locale și a organizatorilor principalului
eveniment al Industriei Smart City din Africa – Megara
Challenges 2018.
	 Evenimentul a avut loc între 25-26 Octombrie în
orașul La Marsa. În cadrul sesiunii plenare, acesta a prezentat
progreselerealizatedeRomâniaîndomeniulSmartCity,aamintit
exemplele de bună practică și a încurajat dezvoltarea proiectelor
cu implicarea celor patru piloni esențiali pentru costrucții pe
termen lung: mediul public, privat, academic și societatea
civilă. Totodată, președintele ARSCM a prezentat viziunea
globală și a anunțat proiectele pe care experții asociației le vor
derula începând din 2019 în Africa, unde ARSCM participă la
realizarea și implementarea strategiei Smart City alături de The
World Smart Cities Organization.
29 Octombrie 2018 - Întâlnire Comisar European Corina Crețu
	 La sediul Reprezentanței Comisiei Europene, o
delegație a Coaliției Naționale pentru Modernizarea României
(CNMR) formată din peste 30 de reprezentanți ai mediului social,
economic, academic și ai administrației publice locale, condusă
de președintele Alexandru Cumpănașu, a avut o întâlnire de
lucru cu comisarul european pentru politică regională, doamna
Corina Crețu.  La întâlnire, Asociația Română pentru Smart City
13
smartcitymagazine.ro
și Mobilitate a fost reprezentată de Directorul de Dezvoltare și
Implementare Proiecte.
	 Principalele teme de discuție au vizat absorbția
fondurilor europene, discutarea priorităților de finanțare ale
noului cadru financiar multianual 2021-2027 în contextul
nevoilor și problemelor identificate de CNMR în calitate de
organizație reprezentativă pentru peste 80% dintre beneficiarii
de fonduri europene și obiectivele pe aceasta le propune în
contextul preluării președinției Consiliului UE de către România.
Noiembrie
13-15 Noiembrie 2018 - Smart City Expo World Congress 2018
	 Asociația Română Pentru Smart City și Mobilitate
a fost prezentă la  Smart City Expo World Congress 2018, la
Barcelona. Delegația ARSCM a fost condusă de Președintele
ARSCM, Eduard Dumitrașcu.ARSCM a fost prezentă în calitate
de partener în standul Microsoft alături de Telelink.Au participat
871 de expozanți si 361 de soluții reale pentru îmbunătățirea
calității vieții.
	 Congresul mondial Smart City Expo permite
guvernelor și organizațiilor interguvernamentale să sprijine
economiile locale, IMM-urile locale și să consolideze branding-
ul țării sau al orașului. Deasemenea au fost prezentate proiecte
de orașe inteligente pentru a atrage investiții și a deschide noi
oportunități pentru găsirea de parteneri atât pentru PPP-uri cât
și pentru furnizori. Evenimentul oferă ocazia perfectă de a face
schimb de experiență și de bune practici cu orașele din întreaga
lume.
22 noiembrie 2018 - Președintele ARSCM, membru în juriul
concursului RoSmart - Țara lui Andrei
	 RO Smart este o competiție națională de proiecte
SMART, prin care sunt susținute inițiativele care folosesc
inteligent tehnologia pentru a construi comunități sustenabile
în România. OMV Petrom alocă granturi totale de 400.000 de
euro și mentorat din partea angajaților, precum și consultanță
tehnică pentru implementarea proiectelor software din partea
companiei Life is Hard. ARSCM a fost reprezentată la jurizarea
proiectelor de președintele Eduard Dumitrașcu. Mona Nicolici,
membru onorific al juriului este managerul Departamentului de
Sustenabilitate din OMV Petrom, funcție în care a construit,
timp de 12 ani, un departament de CSR de la zero și a creat
cel mai amplu program de responsabilitate socială din Româna,
Țara lui Andrei.  
10 Decembrie 2018 - Gala Smart City Industry Awards, ediția
a IIIa
	 În ultimii ani s-au făcut progrese majore în
implementarea conceptului Smart City în România. Avem
peste 300 de inițiative și proiecte în curs de implementare pe
tot parcursul țării. Avem o masă critică deja implicată în acest
proces.
SMART CITY INDUSTRY AWARDS este despre cei care au
decis să se implice, despre cei care au decis să schimbe România.
SCIA 2018 apreciază proiectele legate de dezvoltarea
comunităților creativ-inteligente care folosesc noile tehnologii
și/sau platforme Cloud, Big Data & Analytics, Mobilitate,
Social, IoT, Securitatea IT, Realitatea augmentată / Realitatea
virtuală, eServices, etc.
Principalele programe și proiecte dezvoltate în 2018
ACADEMIA SMART CITY
SMART CITY URBAN PROJECTS
CARAVANA SMART CITY
SMART CITY INDUSTRY AWARDS
SMART CITY MAGAZINE
Demersuri și inițiative ale ARSCM de la înființare:
• Lansarea platformei Satu Mare Smart City;
• Editarea primei reviste dedicate Industriei Smart City – Smart
City Magazine (www.smartcitymagazine.ro);
•Dezvoltareaunuiproiectpilot–HartaProiectelorSmart Citydin
România – care are menirea de a prezenta principalele proiecte
ale Industriei Smart City (www.map.romaniansmartcity.ro);
• ÎnființareaAcademiei Smart City – primul program educațional
de formare al specialiștilor în administrația publică cu privire la
tematica smart city (academia.romaniansmart.ro);
• Introducerea celor 8 standarde internaționale ISO în legislație;
• Realizarea primului Audit Smart City din România;
• Organizarea programului Caravana Smart City (www.caravana.
romaniansmartcity.ro)
• Lansat în luna septembrie 2017 la București, Programul
Caravana Smart City a ajuns până acum la Brașov, Iași, Piatra
Neamț, Alba Iulia, Deva, Craiova, Cluj-Napoca, Satu Mare.
• Programul Caravana Smart City a fost premiat în cadrul
Galei EduManager.ro pentru rezultatele excepționale și a
fost selectat ca finalist în cadrul evenimentului internațional
Transport&TicketingAwards 2018 la categoria Smart City 2018.
	 Cu peste 150 de membrii activi, ARSCM este cea mai
importantă organizație a Industriei Smart City din România,
implicată în dezvoltarea orașelor creativ-inteligente. Dintre
membrii instituționali amintim: Consiliul Județean Mureș,
Consilul Județean Ialomița, Primăria Satu Mare, Primăria Turda,
Primăria Mioveni, Primăria Bistrița, Primăria Bacău, Primăria
Curtea deArgeș,Adeh Hunedoara, PrimăriaTopoloveni,Primăria
Gheorgheni, etc. Parteneri instituționali: Universitatea
Politehnica București, Universitatea București – Facultatea de
Geografie, Universitatea Ecologică din București, Universitatea
din Craiova, Camera de Comerț și Industrie București iar dintre
partenerii privați: Asseco, Orange, SkyParc, Telelink, Telekom,
ZTE, Direct One, Schreder, DellEMC, Iridex Plastic Group,
Digitax, Ceetrus, ArcelorMittal, etc.
14
Smart City Magazine
	 Care este modelul de oraș inteligent cel mai apropiat
de ceea ce doriți să devină Iași-ul?	
	 Mihai Chirica - Primar Municipiul Iași (MC)
	 Nu ne-am ales un model de oraș inteligent. Încercăm
să preluăm și să adaptăm la specificul local, ce este mai bun
pe domenii specifice. De la Singapore se poate prelua modelul
de proiectare a infrastructurii și folosire a spațiilor urbane,
New York utilizează în modul cel mai eficient datele deschise,
sistemul de parcări inteligente și car sharing din San Francisco
poate fi un exemplu de bune practici, la fel ca și modul în care
Londra s-a concentrat pe comunități atunci când a implementat
tehnologia, având astfel cea mai bună acoperire wi-fi și un
sistem de transport remarcabil. Nu trebuie să neglijăm faptul că,
permanent apar orașe care redefinesc orașele inteligente, cum ar
fi Barcelona cu o guvernare deschisă pentru progresul orașului
și Dubai, a cărui viziune este de a deveni cel mai fericit oraș din
lume prin integrarea inovațiilor tehnologice.
	 Urmărim cu interes numeroasele proiecte realizate
deja la Iași. Care sunt principalele proiecte aflate în derulare
și ce planuri aveți pentru 2019?
	 MC: În prezent, ne-am axat pe mobilitatea inteligentă,
urmărind următoarele obiective:
- mobilitatea cu emisii reduse;
- soluțiile integrale de mobilitate;
- transportul multimodal.
	 Municipiul Iași a achiziționat 100 de autobuze cu
emisii reduse de carbon, Euro 6, și a pus accentul pe transportul
public cu emisii ”0” de carbon (completând parcul mijloacelor
de  transport cu 11 tramvaie).
Sunt planificate:
- achiziția a 44 autobuze electrice și 16 tramvaie;
- implementarea proiectului Iași Velo City - Bike Sharing, ce
va cuprinde 54 de stații de îmbarcare și închiriere a bicicletelor,
35 de parcări pentru biciclete private, 11 stații service, 940 de
biciclete mecanice, 83 de biciclete electrice, 43 de triciclete
pentru persoanele de vârsta a treia, 19 triciclete pentru persoane
cu dizabilități.
	 O parte dintre stațiile de biciclete vor fi amplasate în
nodurile de transport public, astfel încât să ofere călătorilor
posibilitatea de a-și continua drumul pe bicicletă, în cazul în care
nu există trasee ale autobuzelor / tramvaielor spre punctul de
destinație.
	 Pentru a încuraja transportul public și privat cu emisii
reduse de carbon:
- s-a depus un proiect pentru construirea de stații pentru
încărcarea vehiculelor electrice (în prezent, în municipiu există
17 stații);
- sunt în curs de proiectare benzile de mers dedicate mijloacelor
de transport în comun (destinate tramvaielor / autobuzelor,
mașinilor electrice și taxiurilor).
IAȘI
SMART
CITY
Mihai Chirica
Primarul Municipiului Iași
15
smartcitymagazine.ro
de la idee la implementare
	 Este implementat sistemul de e-ticketing, ce permite
plata biletului de transport / abonamentului utilizând telefonul
mobil (scanare cod QR sau NFC).
	 Mijloacele de transport în comun sunt dotate cu:
sisteme de numărare călători, sisteme de gestiune, sisteme de
verificare carduri, sisteme antifraudă, panouri de informare
călători, gps, wi-fi (smart conectivity) și aparate de măsurare a
calității aerului, ce transmit datele în timp real.                                                                                                              
	 În 2019, vom continua dezvoltarea mobilității
inteligente, prin:
- Introducerea de autobuze electrice;
- Introducerea de autobuze GNC;
- Extinderea stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice;
- Realizarea Planului Integrat de Mobilitate (îmbinarea
transportului tradițional cu bike sharing, car sharing, scooter
sharing, stațiile de taxi etc.);
- Display-uri electronice, instalate în stații, ce afișează timpul de
așteptare până la sosirea următorului mijloc de transport;
- Aplicația “Unde este autobuzul meu”;
- Sistem de prioritizare a transportului public;
- Parcări “park and ride”;
- Stații intermodale;
	 De asemenea, în 2019 vom finaliza Strategia de
Transformare Digitală a Municipiului Iași și vom începe
implementarea acesteia.
	 Care sunt cele mai importante realizări/proiecte
pentru trecerea la o administrare smart?
	 MC: Primăria Municipiului Iași a intrat în Parteneriatul
pentru Guvernare Deschisă, în cadrul OGP Local Program;
- Aplicația „Iași City Report”, pentru smartphone sau tabletă,
care permite cetățenilor cu spirit civic să transmită diverse
sesizări și reclamații către Primăria Municipiului Iași şi serviciile
publice locale;
Avem implementate:
- sisteme de informare și plată on-line a taxelor și impozitelor
locale;
- programare online pentru servicii specifice evidenței
persoanelor;
- plata online a taxelor de stare civilă și evidența persoanelor;
- plata online a utilităților;
- cereri, formulare tip și modele formulare tipizate ce pot fi
descărcate online;
- verificarea stadiului unei cereri;
- eliberarea on-line a documentelor de urbanism;
- sistemul electronic de dirijare și ordonare a fluxului de cetățeni;
- Transmitem în direct, online, ședințele Consiliului Local și
conferințele de presă;
- Platforma „IAȘI SMART CITY”, care pe lângă prezentarea
proiectelor smart implementate sau în curs de implementare,
oferă cetățenilor posibilitatea de a trimite propriile propuneri de
	”Municipiul Iași are
implementate proiecte smart pe
toate verticalele ce definesc un
oraș inteligent.”
16
Smart City Magazine
proiecte.
	 Care sunt principalele avantaje (atât pentru
administrație cât și pentru locuitori) în trecerea către
principiile guvernării inteligente și ale unei administrații
asemenea?
	 MC: Principala caracteristică a unei guvernări
inteligente este implicarea cetățenilor în luarea deciziilor, de
aici, rezultând imediat avantaje, atât pentru administrație, cât
și pentru cetățeni. O guvernare inteligentă, creează eficiență,
îmbunătățind calitatea vieții cetățenilor săi. Accentul se pune pe
serviciu, nu pe administrare, privind cetățeanul ca pe un client
nu ca pe un contribuabil. Astfel, crește încrederea cetățenilor în
actul administrativ.
	 Smart City pentru Iași este mai mult decât un
concept, este o realitate, la care se lucrează constant. Spre
deosebire de alte municipalități care se concentrează pe
soluții de mobilitate și infrastructură, Iași-ul dezvoltă toate
verticalele smart city, de la sănătate la implicarea civică.
Care considerați că sunt cele mai reprezentative proiecte
pentru fiecare dintre acestea?
	 MC: Într-adevăr, Municipiul Iași are implementate
proiecte smart pe toate verticalele ce definesc un oraș inteligent.
Pe mobilitate și guvernare inteligentă, le-am enumerat mai sus.
Pe celelalte verticale, avem implementate următoarele proiecte:
Infrastructura inteligentă
• Sistem informatic propriu securizat;
• Fibră optică cu 48 de fire optice;
• Rețele de comunicații prin cablu, fibră optică și radio (wi-fi);
• Senzorii în rețelele de apă și celelalte utilități, în rețeaua de
transport public și Sistemul de Management al Traficului;
• Monitorizarea, prin GPS, a flotei de mașini de colectare a
gunoiului;
• Monitorizarea aspiratoarelor prin GPS;
• Baterii de pubele pentru colectare selectivă;
În curs de implementare:
• Realizarea unei platforme Open Data cu informații deținute de
Municipiul Iași;
• Aplicație mobilă de dispecerizare și primire comenzi de la
clienți persoane juridice ce are ca scop eficientizarea serviciului
de colectare a deșeurilor menajere sau / și reciclabile;
• Aplicație Routte-planner care creează și optimizează rutele de
colectare a deșeurilor;
• Accesarea de către cetățeni a serviciului de măturat mecanizat;
• Tramvaiul de colectare a deșeurilor electrocasnice;
• Pubele inteligente, compactoare sau subterane.
Energie inteligentă
• Iluminat prin leduri;
• Iluminat public alimentat din panouri solare;
În curs de implementare:
• Utilizarea Blockchain;
• Controlul iluminatului public prin senzori de prezență;
• Introducerea senzorilor de lumină ambientală;
• Creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de carbon,
cu colaborarea activă a furnizorilor de utilități;
• Dezvoltarea rețelelor inteligente;
• Soluții inteligente de depozitare a energiei;
Sănătate inteligentă
• Programare on-line pentru servicii medicale sau consultare în
ambulatoriu;
• Obținerea online a analizelor de laborator;
• Obținerea online a scrisorilor medicale;
• Înscrierea online la audiențe la spitale;
• Ceasuri smart, asistenți smart health și smart fitness, monitoare
pentru sugari și copii, aparate de control acasă a tensiunii,
17
smartcitymagazine.ro
pulsului, grăsimii corporale, diabetului, temperaturii, greutății
etc.;
• Spitalele sunt dotate cu tehnologii moderne care permit atât
diagnosticarea pacienților cât și comunicarea ulterioară cu
aceștia.
În curs de implementare:
• Spitalul Regional de Urgențe, ultramodern, cu tehnologie de
ultimă generație. În jurul său va fi dezvoltat Iași Smart District
Clădiri inteligente
• Clădiri performante energetic;
• Tehnologia de automatizare a sistemelor principale ale clădirii
(climatizare HVAC „Heating, Ventilation, Air Conditioning”,
energie, ITC, securitate, iluminat, siguranță);
• Senzori de temperatură;
• Senzori de umiditate;
• Contoare inteligente (smart meters);
• Termostate inteligente;
• Supraveghere video cu capacitatea de prelucrare automată a
imaginilor;
În curs de implementare:
• Sisteme BMS (Building Management System);
Tehnologie inteligentă
• Zone cu free wi-fi;
• Banca inteligentă;
•Monitorizareamediului,transmitereaîntimprealainformațiilor
despre calitatea aerului;
• Sisteme de plăți prin mobil sau contactless;
• Platforme de management educațional (cataloage online,
clase virtuale, corectarea temelor online, rapoarte, statistici,
comunicari etc.
În curs de implementare:
• Introducerea utilizării codurilor QR și beacon;
• Introducerea realității augmentate în muzee;
• Introducerea de table smart în școli;
• Dezvoltarea aplicației e-IASI, cu servicii on-line pentru
cetățeni;
• Transformarea digitală a tuturor proceselor analogice existente
în prezent.
	 Există rezultate cuantificabile pentru proiectele
deja realizate?
	 MC: Toate proiectele mari au indicatori de performanță
pentru evaluarea gradului de realizare al obiectivelor propuse.
De exemplu, volumul de vânzare al unităților de călătorie a
crescut cu 15%, față de aceeași perioadă a anului trecut, după
introducerea sistemului de plată prin intermediul dispozitivelor
mobile. Implementarea Sistemului de Management al Traficului,
a însemnat crearea a 27 locuri de muncă, 1979 de indicatoare
rutiere, 1000 de semafoare de vehicule şi pietoni şi 70 de
semafoare de tramvai, 633 de camere de detecţie video, 59 de
camere de supraveghere video și 24 de servere.
	 Cum putem să menținem o armonie tehnologie -
implicare în comunitate?
	 MC: Armonia apare de la sine dacă tehnologia este
construită cu și nu pentru comunitate. Trebuie construită o
„tehnologie civică”, unde comunitatea este cea care identifică
problema și tot ea este cea care descoperă soluțiile. Astfel de
tehnologiisuntmultmairapidacceptateșiutilizatedecomunitate.
Participăm la întâlnirile grupurilor de lucru ale stakeholderilor
din Iași, avem înființate grupuri de lucru împreună cu mediul de
business și cel academic, unde căutăm soluții la problemele cu
care e confruntă cetățenii. În curând, vom dezvolta o platformă
unde se vor colecta proiectele comunității și se vor putea implica
direct toți cei care vor putea ajuta la punerea în practică a
acestora.
	 Ce ați descoperit anul acesta la Smart City Expo
World Congress, care v-a atras atenția în mod deosebit?
	 MC: Am vizitat toate pavilioanele țărilor, regiunilor și
orașelor ce au expus la Expoziția Smart City de la Barcelona
și cred că multe dintre soluțiile prezentate pot fi adaptate la
specificul local, în Iași. De exemplu, mi-a atras atenția proiectul
prezentat de Dijon pentru furnizarea de servicii publice și
stimularea creșterii locale și am preluat câteva idei din programul
primarului Londrei de transformare a orașului într-unul
inteligent. Pe data de 4 decembrie, Municipiul Iași a participat la
Bruxelles, la Summit-ul Primarilor pentru Digital Cities unde a
semnat o Declarație de Cooperare pentru transformarea digitală
a orașului.
	 Cum celebrează Iași-ul, orașul elitelor
intelectualității românești, Centenarul?
	 MC: În structura organizatorică a Primăriei
funcționează Compartimentul Centenar, ce are ca atribuții
urmărirea realizării proiectelor incluse în cadrul Programului
Centenar al municipalității ieșene. Programul include peste
30 de direcții tematice, 80 de proiecte cultural-academice, 9
proiecte de investiții și, în total, 180 de manifestări, evenimente
și acțiuni. Proiectele de investiții ale municipalității constau în
reabilitarea de monumente, restaurarea de morminte, reabilitarea
și consolidarea unor clădiri-simbol, achiziția de imobile,
realizarea și amplasarea unor statui.
Programul a început în 2017 și va continua până în 2020.
Smart City District - „Cartierul inteligent”
al Iașului din zona viitorului Spital Regional de Urgențe
18
Smart City Magazine
CEL MAI MARE PLAN
DE MOBILITATE
ELECTRICĂ DIN ȚARĂ,
CU CIRCA 2.500 DE
PUNCTE DE ÎNCĂRCARE
ȘI INVESTIȚII DE PÂNĂ
LA 20 DE MILIOANE
DE EURO
• Enel X România a fost creată pentru a oferi soluții inovatoare, cu
valoare adăugată, adaptate nevoilor consumatorilor individuali,
companiilor și municipalităților
• Punctele de încărcare prevăzute în planul de mobilitate electrică
vor fi instalate, începând cu 2019, în toate regiunile României,
pe principalele drumuri din țară, precum și în majoritatea marilor
orașe, începând cu București, Timișoara și Constanța
	 București, 13 noiembrie 2018 – Enel X România,
companie membră a Enel X, divizia de servicii avansate de
energie a Grupului Enel, a fost prezentată oficial astăzi și a
lansat cel mai mare plan de dezvoltare de infrastructură pentru
mobilitatea electrică din țară. Planul vizează instalarea a circa
2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile României, în
perioada 2019-2023, în urma unor investiții totale de 15 până la
20 de milioane de euro.
“Enel X România se angajează să ofere posesorilor și flotelor de
vehicule electrice posibilitatea de a se deplasa în toată țara, de
la nord la sud și de la est la vest, fără să se îngrijoreze unde vor
găsi următorul punct de încărcare. Prin acest plan ambițios de
dezvoltare a unei infrastructuri extinse de încărcare în următorii
cinci ani, vom contribui la un transport mai curat și mai sustenabil
în toată România,” a declarat Marius Chiriac, Director al Enel X
România.
	 Primele puncte de încărcare vor fi instalate în 2019 în
București, Timișoara și Constanța. Planul acoperă toate zonele
României, astfel încât poziționarea și instalarea infrastructurii
de încărcare să fie adaptată creșterii gradului de utilizare a
vehiculelor electrice la nivelul gospodăriilor, al instituțiilor,
precum și în rândul companiilor, ca urmare a cererii pentru flote.
Circa 300 de puncte încărcare urmează să fie instalate în 2019.
	 Enel X România va oferi serviciul de instalare de
infrastructură de încărcare către “Partenerii de Reîncărcare”,
cum ar fi centre comerciale, supermarketuri, restaurante și
hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de vehicule electrice.
Instalarea și mentenanța infrastructurii de încărcare nu presupune
costuri pentru Partenerii de Reîncărcare, în schimbul punerii la
dispoziție a locurilor de parcare.
	 Compania oferă un serviciu similar municipalităților
care sunt interesate de îmbunătățirea calității aerului prin
încurajarea mobilității electrice. Enel X România va sprijini
autoritățile locale să identifice cele mai bune soluții, iar apoi  
va instala infrastructura de încărcare și va asigura mentenanța
acesteia fără costuri pentru primării, pe locurile de parcare aflate
pe domeniul public.
	 Infrastructura care va fi dezvoltată în România se
bazează pe soluțiile de încărcare noi, inteligente, ale diviziei
globale Enel X. Acestea sunt echipamente modulare, scalabile,
livrabile ”la cheie” către consumatorii individuali, companii și
instituții. Este prevăzută instalarea de stații cu putere de 22 kW
(Quick), 50 kW (Fast) și peste 150 kW (Ultrafast).
Noile produse fac parte din recent lansata gamă “Juice Family”:
• JuicePole: stație de încărcare ce va fi instalată în orașe, facilitând
experiența de încărcare cu ajutorul noului ecran și integrării cu
aplicația Enel X Recharge. Aceasta poate asigura încărcarea
simultană a două vehicule, prin curent alternativ, și este
echipată cu cele mai noi tehnologii de conectivitate. Juice Pole
poate fi activat cu ajutorul Enel X Recharge App, care permite
utilizatorilor să identifice o stație din apropiere, să rezerve un
punct de încărcare, precum și să monitorizeze încărcarea bateriei
în timp real, prin intermediul telefonului mobil.
• JuiceBox: noua stație tip box care poate fi instalată la locuințe
individuale, fiind disponibilă și în versiune comercială pentru
încărcarea flotelor de vehicule.
• JuiceLamp: soluția creată de Enel X care integrează
infrastructura de iluminat public cu cea de încărcare. 	
Aceasta este o ”lampă LED inteligentă” care, pe lângă
asigurarea unei eficiențe ridicate și a controlului de la distanță,
oferă posibilitatea de a încărca două vehicule în același timp.
JuiceLamp poate fi de asemenea configurată pentru supraveghere
video, monitorizarea calității aerului, conectivitate prin fibră
optică sau Wi-Fi urban.
	 În relația cu partenerii pe termen lung, Enel X România
poate:
•sprijini companiile să analizeze datele privind operarea f lotelor,
oferind soluții de încărcare personalizate pentru vehicule, bazate
pe nevoile specifice ale clienților;
• oferi un instrument complet administrare a infrastructurii de
19
smartcitymagazine.ro
încărcare, Recharge Manager
• extinde infrastructura în funcție de necesitățile flotei:
JuiceStation este o soluție competitivă și eficace, care permite
companiilor să conecteze o serie de Juice Box, în versiunea
comercială.
	 Enel este o companie energetică multinațională, unul
dintre liderii integrați pe piețele globale de electricitate, gaze
naturale și energii din surse regenerabile. Enel este una dintre
cele mai mari companii de utilități din Europa după capitalizarea
de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe
continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA
raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume,
având o capacitate instalată netă de producție de energie de circa
89 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2
milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienți casnici
și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază
de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia
de energii regenerabile Enel Green Power operează unități de
producție cu o capacitate instalată de 43 GW din surse eoliene,
solare, geo-termale și hidro în Europa, cele douăAmerici,Africa,
Asia și Australia.
	 Enel X este o nouă divizie globală a Enel, dedicată
dezvoltării de produse și servicii digitale inovatoare în domeniile
în care energia are cel mai mare potențial de transformare: orașe,
locuințe, industrii și mobilitate electrică.
Marius Chiriac
Director Enel X
România
20
Smart City Magazine
	 1. Aproape la toate conferințele europene la care
ARSCM a participat, am găsit pe cineva care lucrează cu
echipe din Cluj, care are o reprezentanță sau o intersectare
profesională cu Clujul, și în mod particular cu sectorul IT.
Când a început rebranding-ul pentru Cluj ca oraș pentru
resursă IT?
	 Emil Boc (EB):
	 Odată cu aprobarea primei Strategii de dezvoltare
a municipiului, pentru perioada 2007-2013, continuată cu
Strategia 2014-2020, comunitatea clujeană a stabilit domeniul
inovării, cercetării și IT-ului ca principal motor de dezvoltare
economică pentru Cluj-Napoca.
	 În acest sens, am regândit întreaga strategie de
dezvoltare urbană în jurul conceptului inovare. Spre exemplu, la
Cluj-Napoca nu au fost reconvertite toate platformele industriale,
ca urmare a căderii comunismului și a dispariției pieței statelor
socialiste, în blocuri și proiecte imobiliare sau mall-uri, ci o
parte din ele au fost regândite și transformate în clădiri de birouri
clasă A, cu dotări de ultimă generație, pentru a pune la dispoziția
sectorului IT infrastructura aferentă. De asemenea, ca politică
publică am venit cu un stimulent suplimentar, oferindu-le celor
care realizează clădiri verzi o scutire de 50% la plata impozitelor
pe clădire. Astfel au apărut multe clădiri de acest fel în Cluj-
Napoca: The Office, Liberty Technology Park, etc.
	 Deci, pe de o parte am aplicat această politică urbană,
iar pe de altă parte, politică de stimulare fiscală. Nu în ultimul
rând, am pus în centrul Strategiei conceptul de Calitate a vieții,
pentru că cele două merg mână în mână: să ai o infrastructură
aferentă și în același timp, un mediu tolerant, cu o calitate a vieții
ridicată, pentru a atrage în oraș talente, oameni extrem de bine
pregătiți.
	 2. A existat vreun oraș pe care l-ați privit ca reper,
model pentru Cluj? Dacă da, s-a schimbat pe parcurs?
	 EB: Poate am visat și visăm prea mult, ne-am dorit și ne
dorim să fim un Sillicon Valley pentru România și pentru centrul
și estul Europei. Acesta este modelul nostru, dar în același timp
aș menționa că Sillicon Valley nu este doar un loc, ci și o stare
de spirit. Clujul are toate ingredientele necesare și de aceea, am
pornit de la ideea de a crea, la nivelul nostru și cu mijloacele
specifice Clujului, un ecosistem de inovare după modelul
Sillicon Valley.
	 3. Care este modelul de guvernare locală la Cluj-
Napoca, având în vedere că ați reușit să implicați mediul
economic dar și comunitatea în deciziile locale?
	 EB: Modelul nostru de guvernare este “helixul
cvintuplu” sau Q-Helix, bazat pe colaborarea dintre cetățeni,
administrație publică, universități / mediul academic, sectorul
privat și ONG-uri, într-o manieră de ECO-sistem nu de EGO-
sistem. Subliniez acest lucru, anume importanța unui mediu
deschis, colaborativ, bazat pe încredere și toleranță, în care
utilizăm expertiza comunității, avantajele competitive pe care le
avem, pentru a crea și dezvolta un ecosistem de inovare spre
beneficiul întregului oraș.
	 4. Știm că în spatele dumneavoastră este o echipă
competentă. Cele mai mari provocări în mediul privat pleacă
de la lipsa capitalului uman. Cu toate acestea, în mediul
administrativ, unde salariile nu pot fi la fel de ofertante, ați
reușit să aveți o resursă umană extrem de performantă, așa
cumamconstatatprinprogramelederulatedemunicipalitate.
Cum ați reușit să aveți o echipă atât de compactă?
	 EB: În primul rând e meritul echipei performante din
primărie, pentru care nu componenta salarială a reprezentat cel
Cluj
		 Smart City
EXPERTIZA Emil Boc
Primarul
Municipiului Cluj Napoca
21
smartcitymagazine.ro
mai important obiectiv, ci posibilitatea de a da Clujului șansa
unei dezvoltări moderne, bazate pe inovare. Sunt oameni care și-
au dedicat timpul, energia și resursele pentru binele comunității,
mai puțin “cu ochii pe salarii” și mai mult cu ochii pe viitorul
Clujului. Între timp și salariile sunt mai bune, dar oricum,
departe de ceea ce ar merita acești oameni. Cu alte cuvine, aș
putea spune că este o pasiune, pe care împreună am reușit să o
construim pentru ecosistemul de inovare de la Cluj. Dincolo de
echipa din primărie, în Cluj-Napoca există echipe performante
atât la nivelul clusterelor, cât și a altor instituții sau firme de
profil, care cu aceeași pasiune și energie se dedică proiectului
comun. Ecosistemul creat de comunitatea clujeană este probabil
șansa Clujului de a fi acolo unde este.
	 5. Câte inițiative sau soluții care pot fi încadrate în
smart city are în acest moment Clujul? Care sunt cele mai
relevante?
	 EB: Avem funcționale în acest moment 65 de soluții
digitale și aplicații ale tehnologiei în domeniul administrației
publice. Cele mai importante sunt soluțiile de smart city precum
Antonia, primul funcționar public virtual din România, care
în prezent procesează 90 de tipuri de cereri de la cetățeni.
Dintre proceduri, amintesc câteva implementate în premieră
în România în materie de digitalizare: emiterea în format
digital a documentațiilor de urbanism (certificate, prelungirea
documentațiilor de construcții) sau Bugetare participativă -
primul proces online de acest fel din România, experimentat la
Cluj și devenit model de bune practici.
	 6. Care sunt beneficiile municipalităților în
implementarea soluțiilor inteligente?
	 EB: În primul rând, ne raportăm la respectul față
de cetățenii care plătesc impozite și taxe. Prin aceste soluții
inteligente cetățenii economisesc timp și bani, calitatea vieții
fiind astfel sporită. Tehnologia nu este un scop în sine, ci un
mijloc prin care reușim să îmbunătățim viața de zi cu zi a
cetățenilor, și să eliminăm în același timp o parte din birocrația
stufoasă care sufocă sistemul administrativ din România.
	 În al doilea rând, un beneficiu important este brandul
sau poziționarea Clujului în continuare ca un smart city în
Europa Centrală și de Est, care operaționalizează cele mai
avansate progrese ale tehnologiei în folosul oamenilor. Subliniez
faptul că toată această strategie de smart city are o dimensiune
incluzivă și nu excluzivă, potrivit principiului Nimeni nu trebuie
lăsat în urmă - “No one left behind”. Această componentă este
foarte importantă pentru integrarea tuturor în comunitate.
	 7. Care sunt rezultatele tangibile ale bugetării
participative?
	 EB: Suntem primul oraș din țară care a implementat
bugetarea participativă, odată cu ediția pilot din anul 2013.
Unul dintre cele mai vizibile rezultate ale procesului din 2013
este cinematograful Dacia din Cluj-Napoca, modernizat și
convertit într-un centru comunitar de excepție. Au urmat o
serie de procese participative pentru tineret, iar în 2017 am pus
în practică primul proces de bugetare participativă online din
România, cu sprijinul comunității locale de IT. Cluj-Napoca
a devenit în acest domeniu un model de bune practici la nivel
național și internațional, datorită implicării comunității în fiecare
etapă a proceselor participative.
	 Un alt exemplu, rezultat cu impact semnificativ la
nivelul municipiului, este proiectul Autobuze școlare cu circuit
închis, propus și votat de cetățeni pe www.bugetareparticipativa.
ro și implementat de Primăria Cluj-Napoca alături de Compania
de Transport Public Cluj-Napoca. În primele 45 de zile de la
startul proiectului, peste 10.000 de elevi au beneficiat de noile
autobuze dedicate.
	 8. În contextul în care fondurile europene
vor fi atribuite regiunilor și nu orașelor, constatăm că
regiunea, având punct de plecare Cluj-Napoca, se dezvoltă
extraordinar. În paralel, am urmărit în ultima perioada
intenția de trecere de la etapa Fabricat în Cluj. Considerați
că un astfel de demers va fi susținut și în țară, având șanse de
22
Smart City Magazine
a deveni un model de bune practici?
	 EB: Ați intuit foarte bine ceea ce ne propunem la Cluj-
Napoca. Da, urmărim să trecem la nivelul următor în materie de
inovare, delaFabricatînCluj-NapocalaInventatîn Cluj-Napoca.
Dorim să realizăm trecerea de la ceea ce numim outsourcing la
crearea de valoare adaugată care să constituie temeiul pentru
slujbe și mai bine plătite în Cluj-Napoca, pentru dimensiuni de
inovare care să țină cont de tendințele actuale manifestate în
lume. Din acest punct de vedere, ne vom concentra foarte mult
pe consolidarea ecosistemului de inovare și susținerea a tot ceea
ce înseamnă slujbele viitorului.
Clujul dorește să fie un model de inovare în inteligență
artificială și de ce nu, să excelăm în domenii precum quantum
computing, blockchain sau IoT (Internet of Things) pentru că,
repet, avem avantajele competitive care ne permit acest lucru:
talentele datorate universităților clujene, infrastructura specifică
- România deține a 4-a viteza de broadband din lume - și nu în
ultimul rând, ecosistemul de colaborare dintre toți stakeholderii
din comunitate.
	 De asemenea, Clujul e un oraș pilot într-un program
al Uniunii Europene pentru dezvoltarea unui ecosistem de
startup-uri. Conceptul de la care pornește această inițativă
strategică, Start-Up City Europe Partnership (SCEP), se referă
la faptul că orașele de talie medie din U.E. constituie o reală
coloană vertebrală a economiei statelor membre și, prin urmare,
potențialul lor de dezvoltare și rolul pe care îl pot juca în a
stimula inovarea și crearea de ecosisteme locale funcționale
trebuie susținut și de la nivelul instituțiilor europene.
9. Care sunt proiectele/realizările care vă fac să fiți mândru
că sunteți edilul Municipiului Cluj-Napoca?
	 EB: Municipiul Cluj-Napoca a câștigat, în doi ani
consecutivi, două premii importante la nivel național: Premiul
de Excelență în Digitalizare și Premiul de Excelență pentru
Transport public și Mobilitate. De asemenea, recunoașterea
Clujului ca hub al inovării în România și în Centrul și Estul
Europei reprezintă pentru mine atât un motiv de mândrie, cât și
motivația de a continua în această direcție.
	 10. Ce ați descoperit anul acesta la Smart City Expo
World Congress, care v-a atras atenția în mod deosebit?
	 EB: Preocuparea tot mai consistentă pentru ceea ce
înseamnă inteligență artificială și pentru folosirea tehnologiilor
moderne în vederea protecției mediului și a susținerii proiectelor
care vizează schimbările climatice.
	 11. Clujul, primul oraș care a introdus autobuze
electrice, orașul care a introdus bugetarea participativă încă
din 2013, ce pregătiți în 2019?
	 EB: Direcții principale: atragerea de resurse financiare
locale, regionale, naționale și europene pentru consolidarea
ecosistemului de inovare de la Cluj, pregătirea slujbelor viitorului
pentru Cluj și de ce nu, pentru România, accelerarea procesului
de digitalizare a administrației publice locale și nu în ultimul
rând, îmbunătățirea mobilității urbane prin soluții inteligente.
	 În privința mobilității urbane sustenabile, am demarat
studiile necesare pentru realizarea Centurii metropolitane,
proiect vital pentru dezvoltarea municipiului și urmărim să
consolidăm politica Clujului de a trece la transport public în
integralitate electric până în 2025. De asemenea, un alt proiect
important în perioada următoare  vizează  realizarea trenului
metropolitan.
	 În contextul anului 2019, menționez faptul că
Municipiul Cluj-Napoca va organiza evenimente internaționale
importante cu ocazia Președinției Consiliul Uniunii Europene,
deținută de țara noastră în perioada ianuarie - iunie a anului
următor.
23
smartcitymagazine.ro
ANUL II - ETAPA II
IMPLEMENTAREA
24
Smart City Magazine
- Shuffle Security aduce opțiuni de siguranță și securitate
sporite în cadrul rețelelor de iluminat cu LED
- Caracteristicile includ supraveghere video cu ajutorul
camerelor fixe sau tip Dome PTZ, interfon SOS și un inel
luminos pentru a îmbunătăți siguranța în spațiile publice
- Soluția a fost expusă la standul Schréder din cadrul
Congresului Internațional Smart City Expo din Barcelona,
în perioada 13-15 noiembrie2018
	 Liège, Belgia, 13 noiembrie 2018: Schréder,
producătorul independent de sisteme de iluminat pentru exterior,
lider pe acest segment, a lansat în mod oficial Shuffle Security
– o coloană de iluminat complet personalizabilă care combină
o gamă de caracteristici de siguranță pentru a livra o securitate
îmbunătățită, fiabilă, în orice mediu de iluminat. Pe lângă
iluminatul LED de înaltă performanță și conectivitatea wireless,
Shuffle poate fi configurat pentru a include caracteristici de
siguranță suplimentare precum:
- Interfonul cu două sensuri de comunicație: acesta permite
contactul direct cu personalul de securitate, la atingerea unui
buton, conectând publicul cu cei care au rolul de a le asigura
siguranța. Interfonul poate fi integrat în Shuffle la o înălțime
convenabilă pentru utilizarea de urgență și oferă un sistem audio
cu claritate ridicată a sunetului, prevăzut cu sistem activ de
anulare a zgomotului de fond. Această funcțiune de siguranță se
poate regăsi și sub forma unui buton SOS, cu rolul de a alerta
rapid autoritățile despre orice activități anti-sociale sau penale.  
- Camera de supraveghere: în Shuffle Security se poate acomoda
o cameră video cu rezoluție HD cu optimizarea imaginii, cu
detecția mișcării și declanșări pe bază de evenimente predefinite.
Opțiunile suplimentare includ o camera IP complet integrată sau
o camera motorizată externă de 360 grade, montată pe o consolă
potrivită pentru o gamă largă de camere de tip pan-tilt-zoom de
la  AXIS Communications.
- Inelul de lumină: un inel luminos discret care își poate schimba
culoarea pentru a indica diferite acțiuni (de exemplu : dirijarea
mulțimilor, alertarea serviciilor de urgență, identificarea
incidentelor). Activarea poate fi realizată în mod automat sau
poate fi gestionată la distanță.  
- Wi-Fi: lățimea de bandă poate fi dedicate serviciilor de urgență
sau pentru utilizarea de către autoritățile locale.  Disponibilă cu
conexiune la rețea fără fir sau cu fir, conectivitatea Wi-Fi poate
fi integrată într-un sistem de iluminat sau folosită ca un modul
independent.  
Nicolas Keutgen, Directorul de Inovație de la Schréder, a
comentat: „Cetățenii au dreptul să se simtă în siguranță oriunde
ar fi și iluminatul a jucat întotdeauna un rol important în a
asigura această stare sufletească. Cu ajutorul sistemului Shuffle,
rețele de iluminat cu LED sunt îmbunătățite cu instrumente de
Securitate de ultimă generație care pot ajuta autoritățile locale
să descurajeze comportamentul anti-social sau criminal și să
joace un rol cheie în crearea unor medii vibrante, prospere și
incluzive.”
	 Având rolul de a spori siguranța publică, Shuffle poate fi
utilizat în medii urbane și rezidențiale, în zone cu trafic pietonal
intens, precum zone în care se desfășoară evenimente sportive
sau de divertisment, în zone comerciale, în nodurile rețelelor de
transport public sau de-a lungul acestor rețele.  
Shuffle dispune de analitica avansată a camerei video, care este
furnizată în parteneriat cu specialiștii în domeniul supravegherii
video, Genetec.  Aceasta include: analiza în timp real a congestiei
traficului, a densității mulțumii, managementul spațiilor de
parcare și detectarea intrușilor.  Deasemenea, prin intermediul
parteneriatului dezvoltat cu Ruckus, experții în domeniul
rețelelor wireless, Shuffle este capabil să ofere analitica Wi-Fi
care permite o mai bună înțelegere a modului în care oamenii
interactionează cu mediul înconjurător.
„Shuffle îmbunătățește iluminatul prin adăugarea unei game de
funcții de securitate avansate care pot fi analizate și optimizate
pentru siguranța publică,” continuă Keutgen. „Natura
modulară a coloanei de iluminat permite autorităților locale
și organizațiilor private să aleagă cerințele exacte care oferă
soluția optimă de conectare pentru o anumită locație.”
Despre Schréder
	 Schréder este un lider internațional în soluții inteligente
de iluminat exterior. Societatea, înființată în 1907, este prezentă
în peste 35 țări, pe curpinsul a 5 continente. În România
suntem prezenți de peste 20 ani, cu soluții inovatoare, adaptate
nevoilor locale. Tradiția noastră în inginerie arată că am fost în
avanpostul inovației în întreaga noastră istorie. Cea mai recentă
abordare în urbanism presupune că centrele orașelor devin mai
vitale decât oricând: conectivitatea este crucială. Noi, Experts
in lightability™, propunem dezvoltarea unei infrastructuri de
iluminat care va juca un rol esențial în construirea Orașelor
inteligente și a rețelelor de comunicare ale viitorului.
Pentru mai multe informații, vizitați-ne pe
https://www.schreder.com/ro-ro
sau urmăriți-ne pe:
https://www.linkedin.com/company/schreder
https://twitter.com/SchrederGroup
https://www.youtube.com/SchrederGroup
https://www.instagram.com/schredergroup
Schréder a prezentat
Shuffle Security
la Congresul Internațional
Smart City Expo 2018
25
smartcitymagazine.ro
26
Smart City Magazine
	 Un demers extrem de important pentru dezvoltarea
comunităților creativ-inteligente din România, dar și a Industriei
SC este reprezentat de realizarea Strategiei Naționale Smart
City a României. SNSC va așeza țara noastră într-un top elitist
al puținelor state care se pot lăuda cu o astfel de strategie. Un
rol determinant în demararea și coordonarea acestei inițiative
îl are doamna Manuela Catrina, secretar de stat în Ministerul
Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).
	 Nu toate oraşele sunt gata să fie oraşe smart, iar pentru
a asista la o transformare digitală avem nevoie de patru lucruri:
oameni, proceduri, politici şi platforme, a declarat Manuela
Catrina, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii
Informaţionale (MCSI), la o conferință de profil.
	 “Avem nevoie de o strategie naţională pentru smart
city pentru că instrumentele digitale sunt unele dintre soluţiile
pe care le avem la îndemână pentru a moderniza România,
oraşele noastre şi locul în care trăim. Pentru a asista la o
transformare digitală, avem nevoie de patru lucruri: oameni,
proceduri, politici şi platforme. Din păcate, noi, de foarte multe
ori, începem cu platformele, eventual încercăm să adunăm
nişte oameni şi punem mai la sfârşit procedurile şi politicile.
În aşa fel, lucrurile nu pot să funcţioneze. E un proces dificil,
mai ales că tehnologiile noi reprezintă o transfomare continuă.
Dacă într-o comunitate în care alte lucruri ard, uneori chiar
la propriu, e greu să te reîntorci de fiecare dată, să te apuci să
modernizezi şi transformi. Cu siguranţă, anumite lucruri trebuie
standardizate, dar este un standard care evoluează. O să spun
ceva care nu e neapărat plăcut: nu toate oraşele sunt gata să fie
oraşe smart. Există standarde internaţionale care măsoară de la
numărul de şomeri la suta de locuitori, la numărul de locuitori
care au studii superioare. Avem o mare varietate de lucruri, deci
trebuie să ne uităm la toate aspectele, nu doar la conectivitate”,
a spus Catrina conform Agerpres.
	 Potrivit oficialului, un oraş inteligent este un oraş care
trebuie să aibă lideri cu viziune, dar şi locuitori inteligenţi.
	 “Strategia Naţională de Smart City nu e încă gata, dar
am descoperit că are atât de multe componente... Sunt sisteme
care deja există şi atunci trebuie să lucrezi cu ele şi atunci trebuie
să te gândeşti cum să faci, astfel încât să nu mai laşi tu o grea
moştenire. Mai avem scurtăturile, gen ‘Avem o aplicaţie veche,
haide să o punem pe mobil’. Cred cu tărie că un oraş inteligent
este un oraş care are lideri cu viziune şi lideri inteligenţi, dar
şi cetăţeni inteligenţi. Toţi am văzut multe strategii. Strategia
pentru smart city va avea puterea pe care o dăm noi, găsind în
ea resursele să modernizăm comunităţile. Strategia trece prin
Guvern în colaborare cu colegi şi celelalte instituţii, la fel ca
şi strategia pentru 5G. Trebuie să fim de acord cu ceea ce scrie
acolo, ca să se aplice ceea ce există acolo. Pe noi, ca minister,
ne interesează foarte mult zona de securitate cibernetică, de
rezilienţă, de interoperabilitate, de protecţie a datelor. Sunt
convinsă că pe alţi colegi din alte domenii îi interesează alte
lucruri în această strategie”, a afirmat secretarul de stat din
MCSI.
	 Asociația noastră a fost reprezentată în cadrul Grupului
de lucru Smart City de președintele Eduard Dumitrașcu. Suntem
bucuroși că demersurile și inițiativele ARSCM sunt sprijinite
Manuela Catrina
Secretar de Stat
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii
Informaţionale
27
smartcitymagazine.ro
Strategia
Națională
Smart City a
României
la nivel guvernamental, deoarece orice proiect de dezvoltare al
unei comunități creativ inteligente trebuie să includă și sprijinul
guvernului.
	 Eduard Dumitrașcu, Președinte ARSCM: Așa cum
am promis, în toate acțiunile și inițiativele asociației noastre,
dezvoltarea comunităților creativ-inteligente trebuie să fie o
prioritate națională. Prin inițierea grupului de lucru privind
realizarea Strategiei Naționale Smart City, România poate
deveni una dintre primele țări ale Uniunii Europene privind
dezvoltarea Industriei Smart City și un hub regional cu o
vastă recunoaștere și expertiză în domeniu. Noi deja am pus la
dispoziția guvernului experți naționali și internaționali pentru
principalele verticale ale conceptului smart city: digitalizare,
transport/mobilitate, energie, mediu, etc. Rămânem deschiși
continuării colaborării, și parteneri ai guvernului în această
inițiativă.
Demersuri și inițiative ale ARSCM de la înființare:
• Lansarea platformei Satu Mare Smart City;
• Editarea primei reviste dedicate Industriei Smart City – Smart
City Magazine (www.smartcitymagazine.ro);
•Dezvoltareaunuiproiectpilot–Harta ProiectelorSmart City din
România – care are menirea de a prezenta principalele proiecte
ale Industriei Smart City (www.map.romaniansmartcity.ro);
• ÎnființareaAcademiei Smart City – primul program educațional
de formare al specialiștilor în administrația publică cu privire la
tematica smart city (academia.romaniansmart.ro);
• Introducerea celor 8 standarde internaționale ISO în legislație;
• Realizarea primului Audit Smart City din România;
• Organizarea programului Caravana Smart City (www.caravana.
romaniansmartcity.ro)
• Lansat în luna septembrie 2017 la București, Programul
Caravana Smart City a ajuns până acum la Brașov, Iași, Piatra
Neamț, Alba Iulia, Deva, Craiova, Cluj-Napoca, Satu Mare.
• Programul Caravana Smart City a fost premiat în cadrul Galei
EduManager.ro pentru rezultatele excepționale și a fost selectat
ca finalist în cadrul evenimentului internațional Transport &
Ticketing Awards 2018, la categoria Smart City 2018, unde
competiția s-a purtat cu lideri internaționali ai domeniului.
	 Cu peste 150 de membrii activi, ARSCM este cea mai
mare organizație din România, implicată în dezvoltarea orașelor
creativ-inteligente. Dintre membrii instituționali amintim:
Consiliul Județean Mureș, Consilul Județean Ialomița, Primăria
Satu Mare, Primăria Turda, Primăria Mioveni, Primăria Bistrița,
Primăria Bacău, Primăria Curtea de Argeș, Adeh Hunedoara,
Primăria Topoloveni, Primăria Gheorgheni, etc. Parteneri
instituționali: Universitatea Politehnica București, Universitatea
București – Facultatea de Geografie, Universitatea Ecologică
din București, Universitatea din Craiova, Camera de Comerț și
Industrie București iar dintre partenerii privați: Asseco, Orange,
SkyParc, Telelink, Telekom, ZTE, Direct One, Schreder,
DellEMC, Iridex Plastic Group, Digitax, Ceetrus, ArcelorMittal,
etc.
28
Smart City Magazine
	 Orașul prin prisma abordării ingineriei de sistem
poate fi privit ca sistemul oraș care, cu ajutorul subsistemelor
și componentelor sale preia diferitele intrări (oameni, mărfuri,
informații, resurse etc.), le transformă, activează funcțiunile
urbane și generează ieșiri din sistem (oameni, mărfuri,
informații, resurse, deșeuri, poluare etc.). Sistemul urban
este o colecție de subsisteme și componente care conduce la
obținerea unor rezultate (acestea pot fi pozitive și negative) care
nu ar fi putut fi obținute de fiecare element constituent in mod
independent. Abordarea sistemica impune o integrare a tuturor
subsistemelor urbane pentru a atinge nivelul de sistem și pentru
a furniza rezultatele dorite. Trebuie inclusă în sistemul urban și
componenta umană, orașul și subsistemele sale fiind construite
pentru cetățeni.
	 Distribuirea și alocarea resurselor în spațiul urban se
realizeazăprinintermediulsistemuluidetransporturbancasuport
pentru mobilitatea urbană și prin sistemul informatic urban (care
oferă suport pentru transferul informațiilor între componentele
orașului, inclusiv cetățeni). Mobilitatea inteligentă și sistemele
inteligente pentru transporturi pot fi considerate un rezultat al
integrării celor două sisteme prezentate anterior.
	 Două dintre cele mai provocatoare concepte ale
momentului sunt smart mobility și smart city. Acestea sunt
utilizate în acest moment atât ca obiective cât și ca instrumente
sau soluții pentru acțiunile de dezvoltarea urbană sustenabilă.
	 Mobilitatea reprezintă capacitatea de a mișca sau de a fi
mișcat liber și ușor. Mobilitatea urbană este transpunerea acestui
concept în spațiul urban fiind conectată cu celelalte componente
ale orașului în direcția dezvoltării orașului și a întreținerii
activităților urbane curente.
	 Utilizarea aplicațiilor IT&C și abordarea eficienței
și sustenabilității în mobilitatea urbană ne conduc la definirea
mobilității inteligente sau smart mobility. Smart mobility
este una dintre cele mai importante componente ale unui oraș
inteligent (smart city) prin prisma asigurării mișcării eficiente și
sustenabile a oamenilor și mărfurilor în spațiul urban.
	 Mobilitatea urbană împreună cu sistemul de transport
urban reprezintă componente vitale ale unui oraș și asigură
legătura dintre diferitele funcțiuni urbane și dintre diferitele
subsisteme urbane. Smart mobility ca principală componentă
a orașului inteligent poate genera rezultate superioare prin
implementarea soluțiilor din domeniul sistemelor inteligente
pentru transporturi.
	 Conceptul de smart mobility oferă o soluție interesantă
dezvoltării orașului prin integrarea sistemelor de transport urban
cu sistemele informatice din spațiu urban. Mișcarea informațiilor
poate fi înainte, în timpul sau după mișcarea fizică a oamenilor
și mărfurilor și duce la creșterea accesibilității și, indirect, la
creșterea mobilității.
	 Prin intermediul sistemului informațional (în special al
informațiilor digitale) se poate trece la virtualizarea/digitalizarea
sistemului de transport urban și acesta poate fi conectat cu
celelalte subsisteme și componente ale orașului și, prin abordarea
inteligentă, poate maximiza efectele aplicării conceptului de
smart city.
	 În concluzie, la fel ca abordarea sistemică a orașului,
este necesară o abordare sistemică, integrată a orașului inteligent
(smart city) în care mobilitatea inteligentă sau smart mobility
joacă un rol decisiv, în special pentru alocarea echilibrată a
resurselor orașului și pentru accesul la aceste resurse.
Florin Codruț NEMȚANU
Expert Mobilitate ARSCM
Associate Professor, PhD, MEng, BEng, BComm
Universitatea Politehnica București
SM IEEE, MIET, M ACM
Smart Mobility
					& Smart City
29
smartcitymagazine.ro
30
Smart City Magazine
	 Marile orașe din România fac pași serioși spre conceptul
de “smart city”, încă nou în țara noastră. La nivelul Capitalei
României au fost făcuțí câțiva pași importanțí pentru creșterea
calității vieții bucureștenilor.
	 Am stat de vorbă cu Claudiu Daniel Catana, Consilier
General în cadrul Consiliului General al Municipiului București
despre ultimele decizii luate în ceea ce privește transformarea
Bucureștiului într-un oraș inteligent.
	 Un studiu Roland Berger, publicat anul trecut, a analizat
peste 85 de orașe de pe tot globul, care au adoptat strategii și fac
eforturi pentru a deveni “smart cities”. Conform acestui studiu
sunt mai mulți pași care trebuie făcuți pentru a ajuta orașele să
dezvolte o strategie completă și integrată.
	 Un oraș “smart” este un oraș care folosește tehnologia
pentru a îmbunătăți viața locuitorilor săi. Este un oraș care
colectează informații și folosește tehnologia modernă pentru
a fluidiza traficul, a îmbunătăți transportul public, a reduce
poluarea și consumul de energie, a facilita o relație mai bună a
cetățenilor cu autoritatea, a crește nivelul condițiilor de locuire,
a îmbunătăți sistemul de sănătate și educație. Pentru a deveni
“smart city” trebuie, printre altele, să fie reevaluat rolul orașului
și al administrației locale, e nevoie de implicarea cetățenilor și
a societății civile, de evitarea soluțiilor izolate și aplicarea celor
mai bune practici.
	 În calitate de Consilier General susțin aplicarea
strategiei Smart City. Planurile Primăriei Municipiului Bucureşti
cuprind mai multe zone, iar domeniile de implementare pe termen
mediu şi scurt pentru dezvoltarea infrastructurii Smart City în
Bucureşti sunt Sistemul de Management al traficului, sistemul
de bike-sharing, transportul public, sistemele informatice din
cadrul PMB şi sistemul pentru Managementul Situaţiilor de
Urgenţă la nivelul Municipiului Bucureşti
	 Recent Primăria Capitalei a făcut noi achiziții în ceea
ce privește transportul în comun. Însă procesul de modernizare
a transportului bucureștean nu se oprește aici. Despre ce este
vorba?
	 Acord o atenție deosebită procesului de extindere a
modernizării transportului în comun și, în general, creșterii
gradului de confort al pasagerilor. În consecință, am susținut și
votat propunerile supuse atenției consilierilor generali în cadrul
ultimei ședințe a CGMB.
	 Linia de tramvai 55 beneficiază deja de un contract
de finanțare pentru proiectul de modernizare și dotare. Alte 4
proiecte au fost selectate, de asemenea, pentru finanțare, urmând
să fie semnate contractele. Pe liniile 32, 41, 21 și 25 vor circula
tramvaie noi, din gama de 36 m. De asemenea, liniile 1, 10 și 40
vor beneficia de tramvaie noi. Aceste linii supraaglomerate vor
beneficia de achiziția totală a 100 de tramvaie.
	 Primele 20 de autobuze noi, ultramoderne, au ajuns și
ele în București. Sunt dotate cu aer condiționat, sistem de taxare
inteligent și GPS. După ce vor fi recepționate și înmatriculate,
acestea vor fi introduse pe traseele din Capitală. Urmează, foarte
curând, să li se alăture alte 100 de autobuze noi electrice și 100
de troleibuze cu autonomie. Există şi un plan de achiziţie în
vederea instalării de internet wireless gratuit pentru călători în
mijloacele de transport în comun.
	 Luna aceasta, în ședința Consiliului General al
Municipiului București ați votat o hotărâre privind aprobarea
programului Stimularea mobilității și decongestionarea traficului
din Municipiul București. Puteți să ne oferiți mai multe detalii?
Traficul din Bucureşti este poate una dintre cele mai mari
probleme vizibile ale Capitalei. Primăria a venit cu o soluție
un pas important
pentru transformarea
Bucureștiului într-un
smart city european
Claudiu Daniel Catana,
Consilier General în
cadrul Consiliului
General al Municipiului
București
Modernizarea
Transportului
În Comun
Institutul de Studii Liberale
INTERVIURILE
31
smartcitymagazine.ro
Foto: Mediafax Foto
pentru reducerea traficului din București prin decontarea unei
sume maxime de 500 de lei pentru combustibil.
	 Suma va fi oferită locuitorilor din Regiunea de
Dezvoltare Bucureşti-Ilfov (Municipiul Bucureşti şi localităţile
din Ilfov) care vor fi de acord să-şi împartă maşina cu mai mulţi
şoferi. Schemele de grupare a autoturismelor pot fi integrate
în transportul public şi încurajează proprietarii de autoturisme
să renunţe la utilizarea individuală a vehiculului propriu şi
să-l utilizeze în comun, prin asociere voluntară, şi utilizarea
la maximum a capacităţii de transport pentru autoturismul
proprietate personală pentru deplasările regulate ale persoanelor
care au aceeaşi direcţie de deplasare cu destinaţia Municipiul
Bucureşti.
	 Practic, Primăria îi încurajează pe părinţii care au
domiciliul în această regiune să folosească autoturismul
proprietate personală la comun pentru a-şi duce copii la şcoală.
Sistemul este numit car-pooling şi pentru diferite ţări ale lumii
este deja o normalitate.
	 Proiectul mai prevede înființarea unui sistem municipal
de car-sharing, dotat cu autoturisme ecologice: electrice sau
hibrid. Acestea pot fi folosite de către cetățeni pentru deplasarea
în municipiul București. De asemenea, va fi înființat un sistem
municipal de bike-sharing, dotat cu biciclete electrice. Un alt
punct important al proiectului este înființarea unui sistem
municipal de transport dotat cu microbuze școlare, care să
faciliteze transportul elevilor din ciclul primar și secundar pe
teritoriul municipiului București. Efortul de modernizare a
Capitalei va continua. Bucureștiul Centenar are nevoie de o
preocupare constantă pentru creșterea calității vieții locuitorilor
săi, care se reflectă inclusiv în acest domeniu al transportului
în comun. Smart City este un concept dinamic, iar la nivelul
Consiliului General al Capitalei, încercăm să luăm cele mai bune
decizii pentru creșterea calității vieții locuitorilor Bucureștiului.
32
Smart City Magazine
	 Recent a fost semnat la Madrid “Memorandumul
de Înțelegere dintre Primăria Generală a Municipiului
București și Primăria Madridului”, eveniment la care ați luat
parte. În ce măsură va ajuta acest parteneriat Bucureștiul să
devină smart city?
	 Memorandumul semnat in luna octombrie de către
Primarul General al capitalei, Gabriela Firea și Primarul orașului
Madrid, Manuela Carmena Castrillo,  are la bază interesul comun
al celor două orașe pentru servicii publice de calitate, pentru
bunăstarea cetățenilor celor două orașe și implicarea lor activă,
alături de autorități în procesul de transformarea a orașelor în
medii cât mai plăcute de trai. Practic acestea sunt elementele
cheie care definesc un oraș „smart”, un bun punct de pornire în
acest demers.
	 Care este în prezent statusul acestui acord de
colaborare?
	 Primul pas facut în această direcție a fost desemnarea
unei echipe formate din experți madrileni și specialiști ai
Primăriei Capitalei care va demara primele acțiuni, în două
dintre domeniile prevăzute în documentul oficial: fluidizarea
traficului și turismul.
	 Sunteți încrezătoare în găsirea unor soluții pentru
rezolvarea traficului din București, astfel încât să poată fi
demn de luat în considerare ca destinație turistică?
	 Toate capitalele mari ale Europei întâmpină dificultăți
în ceea ce privește aglomerarea urbană, Bucureștiul nu este
un caz izolat. Așa cum am mai declarat, conform statisticilor,
până în anul 2050, populația urbană va crește cu aproximativ
80%, de aici înțelegem faptul că adaptarea la noile condiții de
conviețuire este un proces continuu, în toate domeniile, nu doar
în infrastructură.
	 Totuși, soluții există și noi căutăm, adaptăm și
implementăm soluții testate, care și-au dovedit funcționalitatea.
Concret, în București urmează să fie construite pasaje subterane,
unele artere vor fi lărgite, după modelul celor de la
Madrid, unde acestea rezolvă cu succes problema traficului.
Prin HCGMB 394/21.12.2016 Primăria Capitalei a achiziționat
un număr de 400  autobuze urbane.
	 Ce alte aspecte sunt prevăzute în Memorandum?
     	 Alte domenii, la fel de importante prevăzute în
Memorandum sunt: dezvoltarea durabilă, din perspectiva
Agendei 2030, educația, cultura, dar si modernizarea
administrației publice locale.
	 Putem concluziona semnarea memorandumul ca
fiind de bun augur?
	 Acest acord de colaborare este binevenit în contextul
în care, Madridul este un bun exemplu de smart city.  Acest
lucru a fost și este în contiuare susținut atât de Primarul Gabriela
Firea, care și-a exprimat de mai multe ori convingerea că dacă
îi urmăm exemplul, “vom prelua cele mai bune practici pentru a
transforma tot mai mult Bucureștiul într-un oraș „smart”, dar și
de întreg Consiliul General al Municipiului, pe care îl reprezint.
	 Mai mult, este extrem de benefic pentru românii care
reprezintă în prezent cea mai tânără comunitate semnificativă
de cetăţeni din Spaţiul Economic European aflați în Spania.
Faptul că autoritățile spaniole sunt deschise pentru a le facilita
integrarea acestora în Spania și să ofere României o mână de
ajutor în procesul de dezvoltare, prin expertiza specialiștilor lor,
reprezintă cu siguranță premisele unei fructuoase colaborări pe
termen lung, între cele două state.
Bucureștiul
	 învață din exemplele
de bună practică ale
Madridului
Florentina Gherghiceanu
Consilier General în
cadrul Consiliului
General al Municipiului
București
33
smartcitymagazine.ro
34
Smart City Magazine
	 Cele mai importante valori ale unei societăți sunt
într-o formă sau alta legate de transparență. Fie că este vorba
de transparența actului administrativ, de transparența actului
decizional sau transparența procesului de guvernare în întregime.
	 Întreaga administrație publică este în mod tradițional
responsabilă pentru progresul orașelor aflate în subordinea sa.
Integrarea tehnologiilor permite economii substanțiale atât de
timp cât și financiare, dar mai ales eficientizarea resursei umane.  
Serviciile oferite de guverne sunt prezentate ca instrumente
utile de informare, gestionare și accesibilitate pentru cetățenii
care în fiecare zi au nevoie de noi servicii pentru a-și îmbunătăți
calitatea vieții.
	 Guvernarea inteligentă este elementul cheie pentru
dezvoltarea unui oraș inteligent, iar rolul său determinant este
de a dezvolta politici care să promoveze includerea soluțiiilor
software sau hardware în orașe în beneficiul cetățeanului
și a realizării unei mai bune cooperări între diferiții actori
din societate. Tehnologia informației nu este obiectivul, ci
instrumentul prin care orașul să aibă elementele necesare, astfel
încât, în mod progresiv, acesta să fie un oraș durabil.
Cele patru axe pentru smart guvernment
	 Transparență: prin intermediul tehnologiei informației,
cetățeanului i se oferă de oriunde accesul la informațiile și
procesele desfășurate de administrație, oferind transparență
tuturor proceselor de concesiune și proiectelor aprobate.
e-guvernare: extinderea relațiilor guvernamentale cu cetățenii
și întreprinderile în toate zonele orașului inteligent. Datorită
tehnologiei informației, putem îmbunătăți procesele democratice
și creștem oportunitățile pentru toți cetățenii de a interacționa
cu guvernele. Adoptarea votului electronic, încurajarea utilizării
tehnologiei informației, dezvoltarea unei platforme comune
iCloud ca integrator de servicii fac parte dintr-un guvern
electronic activ.
	 e-Administrație: trebuie să faciliteze relația dintre
cetățeni și administrație prin oferirea accesului on-line la
informații de bază, finalizarea procedurilor, plata impozitelor, a
ghișeelor ​​unice sau a semnăturii electronice.
	 Open Data: oferă acces la date într-o manieră simplă
și gratuită, care este esențială pentru transparență și crearea de
servicii cu valoare adăugată pentru cetățeni, ia decizii și are un
impact economic semnificativ.
	 Pentru punerea în aplicare a serviciilor inteligente
într-o guvernare smart, avansată tehnologic și cu piloni solizi,
este necesar să se adauge activități de planificare, conducere,
noi tehnici de gestionare, schimbare și formare profesională,
diseminare bună și promovarea servicii și o urmărire.
Soluțiile smart government
	 Un bun exemplu de urmărit este Barcelona, care a
implicat mai mulți actori locali și regionali în definirea și punerea
în aplicare a strategiei sale inteligente, în special a companiile
și universitățile. Parteneriatele public-privat și colaborarea
cu alte administrații publice s-au dovedit foarte eficiente în
implementarea diferitelor programe locale, deși fiecare dintre
aceste programe a fost abordat diferit.
	 În cazul Barcelonei, sprijinul a fost acordat de guvernul
autonom al Cataloniei, în special în ceea ce privește proiectele
mai largi care includeau și alte zone din Catalonia, pe lângă
Barcelona. Cooperarea cu alte orașe din Spania, împreună cu
sprijinul Uniunii Europene, a fost, de asemenea, importantă.
Cu toate acestea, pentru adoptarea unei perspective de sus în jos,
au existat eforturi ale conducerii Consiliului Local al orașului
Barcelona: deși au participat alți actori, Consiliul Local a oferit
o direcție explicită privind strategia, programele și proiectele în
efortul de oraș inteligent.
Constantin Tomescu
Expert Smart Governance
Global Vice President
The World Smart Cities
Organization
Importanța Implementării
Soluțiilor Smart Gov.
35
smartcitymagazine.ro
36
Smart City Magazine
37
smartcitymagazine.ro
Tehnică modernă de
vizualizare, verificare,
măsurare și control
SISTEMUL DE NAVIGARE
GNSS, INS
SENZORUL DE IMAGINE
CAMERE HD ŞI PANORAMICE
ECHIPAMENTE DE PROCESARE A DATELOR
CONTROLLER, SYNCBOX ŞI SOFTWARE1
INOVITAS.RO
Mun. Tîrgu Mureş, Str. Brăila nr. 1
tel: +40 728 034 402, +40 721 222 277, office@inovitas.ro
ORAȘULTĂUDIGITAL
38
Smart City Magazine
	 Conceptul de Smart City aplicat comunităților locale de
mici dimensiuni ar fi o definiție poate prea generală a expresiei
Smart Villages. În încercarea de a înțelege mult mai detaliat ce
anume înseamnă Smart Villages, un prim pas este traducerea
efectivă a expresiei, care, adaptată limbii române, reprezintă
Comunități Rurale Creativ-Inteligente. Evident că și termenul
de rural poate fi nuanțat în diferite înțelesuri, în funcție de zona
de dezvoltare în care se află comunitatea respectivă. În țările
occidentale dezvoltate, un sat sau o comună are cu totul alte
caracteristici de dezvoltare în comparație cu unul aflat în est.
Totuși, vom reține caracteristicile comune ale acestor comunități,
faptul că localitatea rurală are o densitate mică a populației,
populație care la rândul este mult mai puțin numeroasă în
comparație cu cea a unui oraș, ajungând uneori până la doar
câteva zeci de locuitori. Pe de altă parte, populația din zonele
rurale se ocupă, în general,  cu agricultura și cu meșteșugurile,
iar diferențierea pe zone de dezvoltare este dată de tehnologiile
utilizate, ceea ce va conduce și la productivități diverse. O altă
caracteristică importantă a acestor mici comunități locale este
cea a unor resurse financiare cu mult mai restrânse în comparație
cu orașele, iar acest lucru este cauzat de multe ori de valoarea
adăugată inferioară celei din mediul urban, ceea ce se reflectă
în venituri mai mici și, implicit, în impozitele colectate la nivel
local.
	 La prima vedere, caracteristicile comunităților rurale
ne pot conduce spre ideea că putem identifica un număr extrem
de redus de aplicații și tehnologii de tip Smart City care pot fi
implementate în aceste localități. Totuși, realitatea ne arată că
se pot realiza proiecte incredibile, care pot scoate în evidența
abilitățile pe care le au oamenii din comunitățile mici și pot pune
în legătură nevoile oamenilor din orașele mari cu abundența
naturii din zonele rurale.
	 Comisia Europeană, împreună cu Parlamentul
European, a publicat un document intitulat „Măsurile UE pentru
satele inteligente” pentru a face mai vizibile oportunitățile pentru
comunitățile rurale. O primă acțiune care este în curs de realizare
până în luna Aprilie 2019, poartă în denumire un concept și mai
cuprinzător și anume, cel de comunități eco-sociale inteligente
(“Pilot Project on Smart eco-social villages”, http://www.
pilotproject-smartvillages.eu/). Într-adevăr, o comunitate este un
ecosistem social, cu anumite caracteristici care pot fi identificate
și încurajate să se dezvolte.
	 Obiectivelegeneralealeproiectuluisunt:1.Identificarea
oportunităților și provocărilor din zonele rurale; 2. Să ofere o
definiție a expresiei „Smart Villages”; 3. Descrierea în detaliu
a celor mai bune practici existente: cele zece cele mai bune
practici vor fi identificate și analizate; 4. Să investigheze cum să
devii un sat creativ-inteligent: șase studii de caz vor primi sprijin
în elaborarea unui plan de acțiuni, inclusiv un parcurs, pentru
a începe procesul de a deveni un „smart villages”. În cadrul
acestui proiect, consultările publice privind definiția pentru
Smart Villages s-au închis la sfârșitul lunii august 2018. Definiția
se conturează astfel: Satele creativ-inteligente sunt comunități
din mediul rural care dezvoltă soluții „smart” pentru a face față
provocărilor în contextul lor local. Ele se bazează pe punctele
forte existente și pe oportunitățile locale de a se angaja într-un
proces de dezvoltare durabilă a teritoriilor lor. De asemenea,
ele se bazează pe o abordare participativă pentru dezvoltarea
și implementarea strategiilor de îmbunătățire a condițiilor lor
economice, sociale și de mediu, în special prin promovarea
inovării și mobilizarea soluțiilor oferite de tehnologiile digitale.
Satele inteligente beneficiază de cooperare și alianțe cu alte
comunități și actori din zonele rurale și urbane. Inițierea și
punerea în aplicare a strategiilor inteligente ale satelor se pot
baza pe inițiativele existente și pot fi finanțate de o varietate de
surse publice și private.
	 După cum se observă, definiția este foarte generoasă
și este menită să inspire și să încurajeze comunitățile locale
să adopte o gândire creativ-inteligentă pentru îmbunătățirea
calității vieții economice, sociale și de mediu.
	 În cazul României putem afirma că avem mult de lucru
în domeniul SmartVillages, dacă privim spre populația rezidentă,
de circa 19.524 mii persoane, reprezentată în proporție de 46,2%
de persoanele aflate în mediul rural.
			
Sursa: Populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2018, INS Comunicat
29.aug.2018
	 Din perspectiva categoriilor de unități administrative,
din totalul de 3.181 de localități, 103 sunt municipii, 217 sunt
orașe, iar majoritatea covârșitoare este formată de comune (2861
unități).
Sursa:
INS Tempo Online
Ciprian Alexandru-Caragea
Expert BigData ARSCM, Institutul Național de Statistică
Conf. Univ. Dr., Prorector Universitatea Ecologică din
București
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)
Revista Smart City Magazine (nr. 8)

Mais conteúdo relacionado

Semelhante a Revista Smart City Magazine (nr. 8)

Guvernul romaniai da-sibiu-03052012
Guvernul romaniai da-sibiu-03052012Guvernul romaniai da-sibiu-03052012
Guvernul romaniai da-sibiu-03052012Agora Group
 
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP Moldova
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP MoldovaProgramul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP Moldova
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP MoldovaCalestru Iurie
 
Ro ecipes progres iulie 2019-octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019-octombrie 2020 idep moldovaRo ecipes progres iulie 2019-octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019-octombrie 2020 idep moldovaCalestru Iurie
 
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP Moldova
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP MoldovaProgramul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP Moldova
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP MoldovaCalestru Iurie
 
ECIPES Program. IDEP Moldova.
ECIPES Program. IDEP Moldova.ECIPES Program. IDEP Moldova.
ECIPES Program. IDEP Moldova.Calestru Iurie
 
ECIPES Program, iulie 2019-septembrie 2020. IDEP Moldova.
ECIPES Program, iulie 2019-septembrie 2020. IDEP Moldova.ECIPES Program, iulie 2019-septembrie 2020. IDEP Moldova.
ECIPES Program, iulie 2019-septembrie 2020. IDEP Moldova.Calestru Iurie
 
Presentation Digital Agenda Romania 2011
Presentation Digital Agenda Romania 2011Presentation Digital Agenda Romania 2011
Presentation Digital Agenda Romania 2011Madalina Mocanu
 
Jurnal cdimm_martie 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal cdimm_martie 2015_Europe Direct MaramuresJurnal cdimm_martie 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal cdimm_martie 2015_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal cdimm nr. 12 2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr. 12 2013-ed maramuresJurnal cdimm nr. 12 2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr. 12 2013-ed maramuresMargareta Capilnean
 
Ro ecipes progres iulie 2019 octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019   octombrie 2020 idep moldovaRo ecipes progres iulie 2019   octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019 octombrie 2020 idep moldovaCalestru Iurie
 
Ro ecipes progres iulie 2019 octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019   octombrie 2020 idep moldovaRo ecipes progres iulie 2019   octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019 octombrie 2020 idep moldovaCalestru Iurie
 
ECIPES Program. IDEP Moldova. Iulie 2019-Octombrie 2020.
ECIPES Program. IDEP Moldova. Iulie 2019-Octombrie 2020.ECIPES Program. IDEP Moldova. Iulie 2019-Octombrie 2020.
ECIPES Program. IDEP Moldova. Iulie 2019-Octombrie 2020.Calestru Iurie
 
De la smart city la smart society
De la smart city la smart societyDe la smart city la smart society
De la smart city la smart societySmartH2O
 
Newsletter ed maramures-nov_dec 2019
Newsletter ed maramures-nov_dec 2019Newsletter ed maramures-nov_dec 2019
Newsletter ed maramures-nov_dec 2019Radu Big
 
Digitalizare Prioritati Sectorul Public
Digitalizare Prioritati Sectorul PublicDigitalizare Prioritati Sectorul Public
Digitalizare Prioritati Sectorul Publiclaurentiu.stelea
 
Tendintele anului 2017 in digitalizare
Tendintele anului 2017 in digitalizareTendintele anului 2017 in digitalizare
Tendintele anului 2017 in digitalizareConstantin Magdalina
 
Jurnal CDIMM nr. 6/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 6/2016_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 6/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 6/2016_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 

Semelhante a Revista Smart City Magazine (nr. 8) (20)

Guvernul romaniai da-sibiu-03052012
Guvernul romaniai da-sibiu-03052012Guvernul romaniai da-sibiu-03052012
Guvernul romaniai da-sibiu-03052012
 
Revista Regio nr. 18
Revista Regio nr. 18Revista Regio nr. 18
Revista Regio nr. 18
 
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP Moldova
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP MoldovaProgramul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP Moldova
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP Moldova
 
Ro ecipes progres iulie 2019-octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019-octombrie 2020 idep moldovaRo ecipes progres iulie 2019-octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019-octombrie 2020 idep moldova
 
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP Moldova
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP MoldovaProgramul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP Moldova
Programul ECIPES iunie 2019-aprilie 2020 IDEP Moldova
 
ECIPES Program. IDEP Moldova.
ECIPES Program. IDEP Moldova.ECIPES Program. IDEP Moldova.
ECIPES Program. IDEP Moldova.
 
ECIPES Program, iulie 2019-septembrie 2020. IDEP Moldova.
ECIPES Program, iulie 2019-septembrie 2020. IDEP Moldova.ECIPES Program, iulie 2019-septembrie 2020. IDEP Moldova.
ECIPES Program, iulie 2019-septembrie 2020. IDEP Moldova.
 
Presentation Digital Agenda Romania 2011
Presentation Digital Agenda Romania 2011Presentation Digital Agenda Romania 2011
Presentation Digital Agenda Romania 2011
 
Viitorul program URBACT si retelele pilot, 9 mai 2014
Viitorul program URBACT si retelele pilot, 9 mai 2014Viitorul program URBACT si retelele pilot, 9 mai 2014
Viitorul program URBACT si retelele pilot, 9 mai 2014
 
Jurnal cdimm_martie 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal cdimm_martie 2015_Europe Direct MaramuresJurnal cdimm_martie 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal cdimm_martie 2015_Europe Direct Maramures
 
Jurnal cdimm nr. 12 2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr. 12 2013-ed maramuresJurnal cdimm nr. 12 2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr. 12 2013-ed maramures
 
Ro ecipes progres iulie 2019 octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019   octombrie 2020 idep moldovaRo ecipes progres iulie 2019   octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019 octombrie 2020 idep moldova
 
Ro ecipes progres iulie 2019 octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019   octombrie 2020 idep moldovaRo ecipes progres iulie 2019   octombrie 2020 idep moldova
Ro ecipes progres iulie 2019 octombrie 2020 idep moldova
 
ECIPES Program. IDEP Moldova. Iulie 2019-Octombrie 2020.
ECIPES Program. IDEP Moldova. Iulie 2019-Octombrie 2020.ECIPES Program. IDEP Moldova. Iulie 2019-Octombrie 2020.
ECIPES Program. IDEP Moldova. Iulie 2019-Octombrie 2020.
 
De la smart city la smart society
De la smart city la smart societyDe la smart city la smart society
De la smart city la smart society
 
Newsletter ed maramures-nov_dec 2019
Newsletter ed maramures-nov_dec 2019Newsletter ed maramures-nov_dec 2019
Newsletter ed maramures-nov_dec 2019
 
Jurnal ian2014 ed maramures
Jurnal ian2014 ed maramuresJurnal ian2014 ed maramures
Jurnal ian2014 ed maramures
 
Digitalizare Prioritati Sectorul Public
Digitalizare Prioritati Sectorul PublicDigitalizare Prioritati Sectorul Public
Digitalizare Prioritati Sectorul Public
 
Tendintele anului 2017 in digitalizare
Tendintele anului 2017 in digitalizareTendintele anului 2017 in digitalizare
Tendintele anului 2017 in digitalizare
 
Jurnal CDIMM nr. 6/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 6/2016_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 6/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 6/2016_Europe Direct Maramures
 

Revista Smart City Magazine (nr. 8)

  • 1. 1 smartcitymagazine.ro SmartCityMagazine Revista profesioniștilor din Industria Smart City | Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate FONDAT 2016, Anul 4 | Nr. 8 | Ianuarie - Martie 2019 | smartcitymagazine.ro
  • 5. 5 smartcitymagazine.ro Vremurile agitate pe care le trăim îi pot face pe cei mai circumspecți să privească cu rezervă spre viitor. Cu toate acestea, aceleași vremuri sunt cele în care asistăm la descoperiri spectaculoase, la un avânt extraordinar al tehnologiei și influența acesteia în toate planurile sociale. De mult timp, tehnologia nu mai este un atribut al celor mai activi, ci este fără să mai realizăm, de multe ori, parte a vieții noastre. În România avem tendința de a exagera cu tonurile de gri și negru chiar și atunci când facem un lucru bun și uităm cu desăvârșire să ne uităm la lucrurile pozitive, frumoase, creative. Avem start-up-uri inițiate de tineri cu minți deschise, pline de entuziasm, dar mai ales bine pregătiți, avem o corelare extraordinară între generații. Este pentru prima oară când se produce transferul de know-how de la cei mai experimentați către noile generații cu sprijinul tehnologiei, ceea ce permite un acces mai larg, mai sigur și de impact. Experiențele acestui an, precum și inițiativele în care suntem implicați, oamenii minunați și pozitivi pe care i-am întâlnit în 2018, mă fac să afirm că anul viitor tonurile cenușii se vor schimba. Definitiv! 2019 va fi spectaculos! Pentru prima oară, putem fi lideri regionali prin fructificarea unor resurse pe care le avem, atâta timp cât le folosim corect. România va fi una dintre puținele țări cu o Strategie Națională pentru Smart City - un demers extrem de important care va crea macroclimatul necesar dezvoltării proiectelor SC cu implicarea directă a ministerelor ce au competențe directe. Proiectul cloud-ului guvernamental este iarăși un mare pas înainte, iar Strategia de Smart City a capitalei, precum și actualizarea strategiei de dezvoltare a Municipiului Cluj, dar și apariția bugetelor dedicate Smart City alături de cele peste 300 de proiecte aflate în implementare, unele extrem de ambițioase sunt tot atâtea motive să privim cu încredere la anul 2019. Următorul secol va fi digital sau nu va mai fi deloc am putea parafraza, iar România are avantaje competitive în aproape toate domeniile conexe conceptului Smart City. Schimbați tonurile de cenușiu. Implicați-vă! La mulți ani! La Mulți Ani, România! Eduard Dumitrașcu Președinte Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate
  • 8. 8 Smart City Magazine Raport de activitate 2018 ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY ȘI MOBILITATE Asociația Română Pentru Smart City și Mobilitate a continuat și în anul 2018 strategia de promovare a conceptelor smart city, prin derularea programelor deja cunoscute, precum și dezvoltarea unor noi programe, menite să ajute la implementarea propriu-zisă a proiectelor. Parteneriatele încheiate în prima jumătate a anului au pus bazele unor proiecte fără precedent! În plus, pentru prima dată ARSCM a oferit consultanță la nivel internațional și a trecut la promovarea experiențelor românești la evenimentele internaționale de profil. Ianuarie 23 și 24 ianuarie 2018 Transport&Ticketing Awards și Keynote Speaker la dezbaterea AI and IOT – the future of mobility, Londra 23, 24 ianuarie 2018 au fost două zile dedicate evenimentului internațional Transport Ticketing Global, respectiv Transport&Ticketing Awards, ce au avut loc la Londra și au reunit leaderii soluțiilor pentru transport. Președintele ARSCM, Eduard Dumitrașcu a fost invitat ca speaker la dezbaterea AI and IOT – the future of mobility, promovând și cu această ocazie conceptele smart city, precum și progresele realizate de România în privința implementării tehnologiilor inteligente. În cadrul dezbaterii Președintele ARSCM a discutat despre GDPR, despre importanța siguranței datelor, despre importanța AI (artificial intelligence) și IoT în componentele proiectelor Smart City. Reuniunea servește drept platformă pentru directorii de transport pentru a stabili agenda spre viziunea globală a transportului în 2018. A doua zi a evenimentului, Asociația Română pentru Smart City și Mobilitateafostnominalizatăînlistascurtăafinaliștilorîncadrulevenimentului internațional Transport&Ticketing Awards 2018, la categoria Smart City 2018, unde competiția s-a purtat cu lideri ai domeniului. La această categorie au fost nominalizate proiecte cu impact asupra transportului inteligent. ARSCM a fost selectată pentru Programul Caravana Smart City, în cadrul căruia componenta transportului inteligent are o pondere foarte importantă. Finaliștii au fost: Tranzer, buy the ticket take the ride, Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate cu Programul Caravana Smart City, Las Vegas Monorail Company, TAO Orelans Metropole în parteneriat cu Keolis-Kisio-Masabi pentru PlanBookTicket. Invitat la ceremonia de decernare a premiilor să adreseze un mesaj celor prezenți, Președintele ARSCM a declarat că recunoașterea internațională a eforturilor asociației, alături de actorii locali este un mare pas înainte, un motiv pentru a privi România 2020 cu încredere. 25 ianuarie 2018 - Vizită de lucru a Președintelui ARSCM cu ES Dan Mihalache, Ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, domnul Mihalache la sediul ambasadei, pentru identificarea oportunităților de investiții ale companiilor britanice în domeniul smart city în România. 26-29 ianuarie - Delegație Barcelona În perioada 26-29 ianuarie o delegație a ARSCM, condusă de Președintele asociației a efectuat o vizită de lucru în Barcelona. Cu această ocazie au avut loc o serie de întâlniri strategice pentru identificarea oportunităților de investiții din Spania în domeniul smart city în România. Una dintre cele mai ample întâlniri a fost reprezentată de cea cu ES Manuel Pleșa, Consulul României la Barcelona. 31 Ianuarie 2018 Caravana Smart City - Deva Caravana Smart City a continuat parcursul său la Deva, Hunedoara. Evenimentul a avut loc la Prefectura Hunedoara, în prezența celor mai de seamă reprezentanți ai regiunii. În deschidere, dl Prefect Kiszely Fabius Tiberiu a felicitat ARSCM pentru organizarea Programului Caravana Smart City și a subliniat rolul său în promovarea conceptelor smart city și a proiectelor în rândul administrației locale. Dl Bobora Mircea, Președintele Consiliului Județean Hunedoara a prezentat inițiativele locale, precum și principalele
  • 9. 9 smartcitymagazine.ro probleme cu care se confruntă administrația, dar mai ales a prezentat o radiografie a soluțiilor adoptate și a celor ce urmează a fi adoptate. Partenerii Caravanei Smart City - au prezentat soluții unice, adaptate specificului local. Telelink Group - Prezentă în 10 țări – cu sedii în: Sofia, Bucuresti, Kiev, Belgrad, Skopie, Sarajevo, Podgorita, Ljubljana, Dusseldorf, Londra, cu o cifră de afaceri de peste 90 de milioane de Euro și peste 500 de angajați și peste 2000 de colaboratori subcontractați. Grupul Iridex este alcătuit din următoarele companii: Iridex Group Import-Export, Iridex Group Plastic, Iridex Group Servicii Salubritate Bucureşti, Iridex Group Salubritate Costineşti. La nivelul întregului grup, cifra de afaceri este de circa 75 de milioane euro, cu o contribuţie anuală la bugetul naţional de peste 15 milioane de euro, iar numărul angajaţilor este de peste 700. Februarie Lansarea Academiei Smart City 20-23 Februarie - Primele cursuri Smart City din România Luna februarie a marcat o nouă etapă extraordinară, prin lansarea proiectului educațional Academia Smart City și realizarea primelor Cursuri Smart City din România. Cursurile sunt structurate în nivele Basic- Junior - Expert. Cursul Introducere în Smart City este special creat pentru a înțelege funcțiile de bază ale unui oraș sau ale unei comunități inteligente. Prin cursul introductiv ne propunem ca participanții să înțeleagă nu doar tendința de dezvoltare naturală a comunităților dar mai ales cum se pot implica direct prin folosirea noilor tehnologii în beneficiul locuitorilor. Ne propunem ca toți cursanții noștri să înțeleagă la finalul cursului ce este o comunitate inteligentă, care sunt principalele industrii care lucrează interconectat și cum se poate crea o strategie Smart City. 6 februarie 2018 - Prezentare ARSCM în cadrul Seminarului Organizat de Guvernul României - Departamentul Dezvoltare Durabilă la Craiova. În continuarea parteneriatului existent din anul 2017, ARSCM a susținut o prezentare privind conceptele și soluțiile pentru dezvoltarea durabilă a comunităților cu ocazia seminarului organizat de Guvernul României prin Departamentul de Dezvoltare Durabilă, la Craiova. 18 februarie 2018 - Participare la invitația Canal 33 la Dezbatere deschisă, având ca subiect predefinit “tehnologiile Smart în orașele României, necesitate sau oportunitate”, având ca sub- temă: “Ce și cum poate fi implementat în materie de Orașe Inteligente în localitățile noastre, pe fondul necunoașterii tehnologiilor și beneficiilor acestora” Martie 8-11 martie 2018 ARSCM organizează Smart City Urban Projects 2018, Expo&Conference (ediția a doua) Smart City Urban Projects 2018 a transformat Bucureștiul în Capitala Smart City a Europei Centrale și de Est - Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate a organizat în perioada 8-11 martie la Romexpo cel mai important eveniment al  industriei orașelor inteligente – Smart City Urban Projects 2018 ce a reunit 16.600 vizitatori în toate evenimentele conexe Romexpo. Eveniment concept – acesta a inclus expoziția dedicată produselor și serviciilor smart city în Pavilionul B2, iar în data de 9 martie 2018, în Sala Titulescu a complexului expozițional Romexpo a găzduit conferința internațională Smart City Urban Projects 2018, eveniment aflat la cea de-a doua ediție. Conferința a reunit experți din domeniile componente ale dezvoltării comunităților inteligente, reprezentanți ai autorităților centrale și locale precum și  experți și reprezentanți internaționali. Au fost prezenți pentru a transmite mesajele de susținere miniștrii secretari de stat ai Ministerului Energiei, secretarul de stat domnul Robert Tudorache, Ministerului  Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, secretar de stat domnul Lucian Ciprian Roșca, ministrul secretar de stat doamna Maria Manuela Catrina – Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerul Fondurilor Europene prin secretarul de stat, domnul Octav-Dan Paxino, Ministerul Mediului, doamna Oana Antonescu, Viceprimarul Capitalei, doamna Tomnița
  • 10. 10 Smart City Magazine Florescu. 16 Martie 2018 – ”Împreună pentru Dezvoltare Durabilă” SGG- Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă A avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Cluj Napoca, ultimul seminar regional ,,Împreună pentru Dezvoltare Durabilă”, regiunea Nord-Vest pe care Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă l-a organizat. Seminarul a avut următorii speakeri: Dl László Borbély - Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, dl. IoanAurel Cherecheș – Prefectul Județului Cluj, dl  VÁKÁR  ISTVÁN – Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, dna. Petra Szavics – Șef departament, ADR Nord-Vest. Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate a fost prezentă în calitate de partener, prezentând rolul autoritatilor locale în dezvoltarea durabilă și sustenabilă în conceptul smart city. De la începutul lunii octombrie 2017 până în martie 2018, au fost organizate 8 astfel de seminarii, în toate regiunile țării, la care ARSCM a participat activ, cu soluții pentru energie, idei constructive şi planuri de viitor. 27- 29 martie 2018, Smart Cities Expo&Conference, Sofia, Bulgaria ARSCM a fost partener al conferinței internaționale Smart Cities SEE, iar Alexandra Dumitrașcu, Director Dezvoltare și Implementare Proiecte, a fost speaker la cea de-a șasea ediție a Orașelor Inteligente. Smart Cities SEE - Expoziție și Conferință organizată de Via Expo, Bulgaria. ”Orașele inteligente urmăresc să deschidă calea tehnologiilor inteligente avansate și a cunoștințelor către piața din Europa de Sud-Est în creștere. Regiunea înregistrează progrese în implementarea sistemelor inteligente în domeniul transporturilor și clădirilor și se concentrează asupra politicilor de transformare urbană “. Un aspect care a atras atenția în mod particular audienței a fost prezentarea proiectelor existente, la acel moment la Alba Iulia (72 soluții). Aprilie 12 Aprilie 2018 - Caravana Smart City, Craiova În data de 12 Aprilie, Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate a organizat la Craiova în cadrul  Centrului Multifuncțional Craiova, cea de-a șasea ediție a Caravanei Smart City, unicul program de promovare a conceptelor Smart City și de informare a factorilor decidenți cu privire la noile tehnologii, a modalităților de implementare și mai ales a oportunităților de finanțare a acestora. Evenimentul a reunit  reprezentanții autorităților județelor Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea din mediul administrativ, academic, privat și societate civilă. Auditoriul a fost unul specializat, iar intervențiile celor prezenți în sală au stat la baza unui dialog constructiv. Au fost prezenți la eveniment dl. Robert Iulian Tudorache, secretar de stat la Ministerul Energiei, dl. Cosmin Vasile, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj, Subprefect- Instituția Prefectului Dolj, dl. Sorin Manda – Administrator Public al Municipiului Craiova, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Oltenia și reprezentanți ai mai multor orașe și comune din regiune. Mai 10 Mai 2018 - FOCUS BUCUREŞTI - Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București ARSCM a participat la sediul Camerei de Comerț și IndustrieaMunicipiuluiBucureștilaseriadeevenimenteFOCUS București. Ca parte a programului de evenimente speciale, CCI Bucureşti a lansat seria de Conferinţe FOCUS BUCUREŞTI: dezvoltare urbană, economie, mobilitate, în cadrul căreia au fost abordate teme de interes major pentru comunitatea de afaceri şi s-a oferit prilejul firmelor şi autorităţilor statului să interacţioneze şi să identifice împreună soluţii pentru o dezvoltare economică durabilă. 14 - 15 mai 2018 CCIFER - Orașe Durabile Pentru a putea vorbi de un oraș durabil, trebuie ca mai întâi să concepem orașul ca pe un ecosistem. De aceea actorii implicați (autorități locale, companii, furnizori de apă, de energie, de infrastructură, IT, asiguratori, etc.) trebuie să treacă de la o abordare secvențială la o abordare integrată. Iunie 7 iunie 2018 - Liderii soluțiilor inteligente s-au reunit la Prefectura Cluj la Caravana Smart City – Expertiza Cluj Napoca Etapa a VII-a a Caravanei Smart City ce a reunit experți ai Primăriei Municipiului Cluj Napoca, Administratorul Municipiului Turda, Tîrgu Mureș, Gherla, Consiliului Județean Cluj, Direcția Județeană pentru Cultură Cluj, Agenția pentru Protecția Mediului Cluj, ADR Nord-Vest, reprezentanți ai clusterelor și hub-urilor IT, precum Cluj IT, dezvoltatori și integratori de soluții inteligente, precum și reprezentanți ai mediului academic, Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Științe și Ingineria Mediului, Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă URBAN-INCERC, Cluj Innovation Park, precum și alți reprezentanți relevanți în domeniul dezvoltării comunităților creativ-inteligente. 19 iunie 2018 - Universitatea POLITEHNICA din București a fost gazda primei vizite de lucru din cadrul „HEINNOVATE
  • 11. 11 smartcitymagazine.ro COUNTRY REVIEW OF ROMANIA”. Delegația formată din experți internaționali a fost întâmpinată de diferite categorii de reprezentați ai comunității UPB, începând de la echipa de management, cadre universitare, studenți, alumni până la parteneri din sectorul privat, inclusiv Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate, reprezentată prin președintele său, Eduard Dumitrașcu. ARSCM a fost prezentă la toate vizitele de monitorizare. Iulie 6-7 iulie 2018 - ARSCM a lansat Satu Mare Smart City Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate, fidelă dezideratului său de a fi parte activă în dezvoltarea comunităților creativ inteligente din România a devenit platforma prin care proiectul Satu Mare Smart City a fost lansat, ca parte a Programului Național Caravana Smart City. Programul Caravana Smart City este organizat Sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei. Pentru ARSCM, acest proiect reprezintă o dublă premieră – mai întâi este un proiect dezvoltat în plan local de o companie din România și prin aceasta arătăm expertiza înaltă pe care o deținem în acest domeniu și secundar, dar la fel de important, Satu Mare Smart City este primul proiect din România care permite conectarea ulterioară a altor soluții și produse. Această abordare va duce la o integrare facilă și la o gestiune ușoară a soluțiilor pentru comunitatea locală. Soluție dezvoltată în România de către compania Smart Tech Alliance. August Cursuri Academia Smart City - Introducere în Smart City Cursul Introducere în Smart City este special creat pentru a înțelege funcțiile de bază ale unui oraș sau ale unei comunități inteligente. Prin cursul introductiv ne propunem ca participanții să înțeleagă nu doar tendința de dezvoltare naturală a comunităților dar mai ales cum se pot implica direct prin folosirea noilor tehnologii în beneficiul locuitorilor. Septembrie 1-9 Septembrie 2018 - Berlin, International Academy for Leadership Președintele ARSCM a fost invitat și a participat la
  • 12. 12 Smart City Magazine International Academy for Leadership alături de 25 de lideri și experți în diferite domenii smart city, din 23 de țări. Evenimentele IAF reunesc experți și personalități cunoscute în diverse domenii, precum și lideri de opinie sau lideri în devenire, pentru a discuta subiecte internaționale privind politica, economia, știința, mass-media și probleme de securitate. În acest forum internațional, tolerant și liber, participanții împărtășesc experiențe și cunoștințe specifice, vin cu soluții și pun la punct abordări comune care promovează libertatea intelectuală, diversitatea culturală și relațiile globale. 25 septembrie Conferința Bursa: CONFERINŢA STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI / CIPRIAN ALEXANDRU CARAGEA, ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY ŞI MOBILITATE: Structura populaţiei rezidente din România arată o pondere destul de ridicată în zona rurală, de 46% din totalul de 19,5 milioane de locuitori, conform domnului CiprianAlexandru Caragea, Expert Open Data la Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate, care susţine că, în situaţia dată, “avem foarte mult de lucru, iar oportunităţile sunt extraordinare pentru viitor” în ceea ce priveşte implementarea de proiecte smart villages (sate inteligente). 24 septembrie - 3 Octombrie 2018 - Pregătire implementare Strategie Smart Nation Singapore și Vietnam În perioada 24 septembrie - 3 octombrie o delegație condusă de Președintele ARSCM a efectuat o vizită de lucru, în vederea stabilirii recomandărilor pentru proiecte smart city în Singapore și Vietnam. ARSCM participă la implementarea strategiei smart nation. 27 septembrie 2018 - Co-organizarea dezbaterii și forumului „Schimb de bune practici din sfera conceptului de SMART CITY“, alături de Ambasada Ungariei Ambasada Ungariei la București a organizat o dezbatere și forumul de afaceri în cadrul căreia au fost prezentate proiecte legate de sfera conceptului Smart City, precum și exemple de bune practică din Ungaria și România. În cadrul Forumului Ciprian Alexandru Caragea, Expert Big Data ARSCM, o radiografie a proiectelor smart city, iar Vicepreședintele ARSCM, Sarolta Besenyei, Expert Comisia Europeană a moderat evenimentul. Au participat la eveniment companii reprezentative din România, invitate de ARSCM și din Ungaria, pentru un schimb de bune practici. Octombrie 1 octombrie 2018 - Smart Cities Global Contest - Londra, UK - Co-organizator alături de The World Smart Cities Organization ARSCM a fost partener strategic în organizarea Galei Global Smart Cities Contest, 2018 la Londra, la 1 Octombrie 2018. Evenimentul a fost prezentat de Derek Redmond, speaker motivațional și sportiv olimpic. Gala a avut loc la Hilton London Tower Bridge și a premiat proiecte din întreaga lume. Aufostdepusepeste300deînregistrăripentruconcursul internațional, dintre care 36 au fost detaliate, respectând toate domeniile obligatorii și au fost selectate pentru runda finală. Juriul internațional a apreciat calitatea extraordinară a proiectelor și viziunea concurenților. Din juriul internațional au făcut parte expertul pe mobilitate al ARSCM, Florin Nemțanu, precum și Șarolta Besenyei, expert CE. 10-14 Octombrie 2018 - Vizită oficială în Israel, la Primăria Ashdod În perioada 10-14 octombrie ARSCM a organizat o delegație condusă de Președintele ARSCM, domnul Eduard Dumitrașcu la mai multe obiective, din Israel, inclusiv la Primăria Ashdod, declarat cel mai bun model de Smart City din Israel, având loc cu acest prilej inclusiv o vizită la Centrul de Comandă, Centrul de Mobilizare și Centrul pentru Situații de Urgență din Ashdod. Cu un accent deosebit pe componenta de securitate, modelul de Smart City din Ashdod pune cetățeanul în mijlocul comunității și încearcă să îi facă viata mai ușoară: de la transport public, mediu, taxe, energie, open data, pana la facilități pentru turiști, Ashdod a devenit reper în Israel pentru Smart City. Municipalități precum Tel Aviv, Ierusalim sau Haifa vin să se inspire de aici. Simplu, eficient, funcțional! 19-21 Octombrie - Smart City Festival 2018, Belgrad Primaziafestivaluluiafostdedicatăvizuniidespreorașe inteligente din perspectiva instituțiilor de stat și administrației locale, și prezentarea de bune practici internaționale. În prima zi a festivalului Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate a avut două intervenții importante, prima dintre acestea prin Sarolta Besenyei, Vicepreședinte ARSCM în calitate de keynote speaker cu tema Creating a Smart City road map for Europe. Tot în prima zi a festivalului, Asociația Română Pentru Smart City și Mobilitate a fost invitată să participe în panel-ul despre Orașele Inteligente ale Europei (Smart Cities of Europe), unde a fost reprezentată de Alexandra Dumitrașcu – Director Dezvoltare, care a amintit depre proiectele, inițiativele și rezultatele obținute de orașele româneștiAlba Iulia, Cluj Napoca, Timișoara, Satu Mare, Sibiu.  Au participat la dezbatere – Dario Hrebak, Primarul orașului Bjelovar, Milutin Folić, Managerul orașului Belgrad, Nasiha Pozder, profesor la Facultatea de Arhitectură din Sarajevo, Drago Đeković, Managerul orașului Podgorica, Jens Libbe, Institutul German de dezvoltare urbană și amenjare teritorială. 25-26 Octombrie - Megara Challenges 2018, Tunisia Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate s-a aflat în Tunisia la invitația oficialităților centrale, locale și a organizatorilor principalului eveniment al Industriei Smart City din Africa – Megara Challenges 2018. Evenimentul a avut loc între 25-26 Octombrie în orașul La Marsa. În cadrul sesiunii plenare, acesta a prezentat progreselerealizatedeRomâniaîndomeniulSmartCity,aamintit exemplele de bună practică și a încurajat dezvoltarea proiectelor cu implicarea celor patru piloni esențiali pentru costrucții pe termen lung: mediul public, privat, academic și societatea civilă. Totodată, președintele ARSCM a prezentat viziunea globală și a anunțat proiectele pe care experții asociației le vor derula începând din 2019 în Africa, unde ARSCM participă la realizarea și implementarea strategiei Smart City alături de The World Smart Cities Organization. 29 Octombrie 2018 - Întâlnire Comisar European Corina Crețu La sediul Reprezentanței Comisiei Europene, o delegație a Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR) formată din peste 30 de reprezentanți ai mediului social, economic, academic și ai administrației publice locale, condusă de președintele Alexandru Cumpănașu, a avut o întâlnire de lucru cu comisarul european pentru politică regională, doamna Corina Crețu.  La întâlnire, Asociația Română pentru Smart City
  • 13. 13 smartcitymagazine.ro și Mobilitate a fost reprezentată de Directorul de Dezvoltare și Implementare Proiecte. Principalele teme de discuție au vizat absorbția fondurilor europene, discutarea priorităților de finanțare ale noului cadru financiar multianual 2021-2027 în contextul nevoilor și problemelor identificate de CNMR în calitate de organizație reprezentativă pentru peste 80% dintre beneficiarii de fonduri europene și obiectivele pe aceasta le propune în contextul preluării președinției Consiliului UE de către România. Noiembrie 13-15 Noiembrie 2018 - Smart City Expo World Congress 2018 Asociația Română Pentru Smart City și Mobilitate a fost prezentă la  Smart City Expo World Congress 2018, la Barcelona. Delegația ARSCM a fost condusă de Președintele ARSCM, Eduard Dumitrașcu.ARSCM a fost prezentă în calitate de partener în standul Microsoft alături de Telelink.Au participat 871 de expozanți si 361 de soluții reale pentru îmbunătățirea calității vieții. Congresul mondial Smart City Expo permite guvernelor și organizațiilor interguvernamentale să sprijine economiile locale, IMM-urile locale și să consolideze branding- ul țării sau al orașului. Deasemenea au fost prezentate proiecte de orașe inteligente pentru a atrage investiții și a deschide noi oportunități pentru găsirea de parteneri atât pentru PPP-uri cât și pentru furnizori. Evenimentul oferă ocazia perfectă de a face schimb de experiență și de bune practici cu orașele din întreaga lume. 22 noiembrie 2018 - Președintele ARSCM, membru în juriul concursului RoSmart - Țara lui Andrei RO Smart este o competiție națională de proiecte SMART, prin care sunt susținute inițiativele care folosesc inteligent tehnologia pentru a construi comunități sustenabile în România. OMV Petrom alocă granturi totale de 400.000 de euro și mentorat din partea angajaților, precum și consultanță tehnică pentru implementarea proiectelor software din partea companiei Life is Hard. ARSCM a fost reprezentată la jurizarea proiectelor de președintele Eduard Dumitrașcu. Mona Nicolici, membru onorific al juriului este managerul Departamentului de Sustenabilitate din OMV Petrom, funcție în care a construit, timp de 12 ani, un departament de CSR de la zero și a creat cel mai amplu program de responsabilitate socială din Româna, Țara lui Andrei. 10 Decembrie 2018 - Gala Smart City Industry Awards, ediția a IIIa În ultimii ani s-au făcut progrese majore în implementarea conceptului Smart City în România. Avem peste 300 de inițiative și proiecte în curs de implementare pe tot parcursul țării. Avem o masă critică deja implicată în acest proces. SMART CITY INDUSTRY AWARDS este despre cei care au decis să se implice, despre cei care au decis să schimbe România. SCIA 2018 apreciază proiectele legate de dezvoltarea comunităților creativ-inteligente care folosesc noile tehnologii și/sau platforme Cloud, Big Data & Analytics, Mobilitate, Social, IoT, Securitatea IT, Realitatea augmentată / Realitatea virtuală, eServices, etc. Principalele programe și proiecte dezvoltate în 2018 ACADEMIA SMART CITY SMART CITY URBAN PROJECTS CARAVANA SMART CITY SMART CITY INDUSTRY AWARDS SMART CITY MAGAZINE Demersuri și inițiative ale ARSCM de la înființare: • Lansarea platformei Satu Mare Smart City; • Editarea primei reviste dedicate Industriei Smart City – Smart City Magazine (www.smartcitymagazine.ro); •Dezvoltareaunuiproiectpilot–HartaProiectelorSmart Citydin România – care are menirea de a prezenta principalele proiecte ale Industriei Smart City (www.map.romaniansmartcity.ro); • ÎnființareaAcademiei Smart City – primul program educațional de formare al specialiștilor în administrația publică cu privire la tematica smart city (academia.romaniansmart.ro); • Introducerea celor 8 standarde internaționale ISO în legislație; • Realizarea primului Audit Smart City din România; • Organizarea programului Caravana Smart City (www.caravana. romaniansmartcity.ro) • Lansat în luna septembrie 2017 la București, Programul Caravana Smart City a ajuns până acum la Brașov, Iași, Piatra Neamț, Alba Iulia, Deva, Craiova, Cluj-Napoca, Satu Mare. • Programul Caravana Smart City a fost premiat în cadrul Galei EduManager.ro pentru rezultatele excepționale și a fost selectat ca finalist în cadrul evenimentului internațional Transport&TicketingAwards 2018 la categoria Smart City 2018. Cu peste 150 de membrii activi, ARSCM este cea mai importantă organizație a Industriei Smart City din România, implicată în dezvoltarea orașelor creativ-inteligente. Dintre membrii instituționali amintim: Consiliul Județean Mureș, Consilul Județean Ialomița, Primăria Satu Mare, Primăria Turda, Primăria Mioveni, Primăria Bistrița, Primăria Bacău, Primăria Curtea deArgeș,Adeh Hunedoara, PrimăriaTopoloveni,Primăria Gheorgheni, etc. Parteneri instituționali: Universitatea Politehnica București, Universitatea București – Facultatea de Geografie, Universitatea Ecologică din București, Universitatea din Craiova, Camera de Comerț și Industrie București iar dintre partenerii privați: Asseco, Orange, SkyParc, Telelink, Telekom, ZTE, Direct One, Schreder, DellEMC, Iridex Plastic Group, Digitax, Ceetrus, ArcelorMittal, etc.
  • 14. 14 Smart City Magazine Care este modelul de oraș inteligent cel mai apropiat de ceea ce doriți să devină Iași-ul? Mihai Chirica - Primar Municipiul Iași (MC) Nu ne-am ales un model de oraș inteligent. Încercăm să preluăm și să adaptăm la specificul local, ce este mai bun pe domenii specifice. De la Singapore se poate prelua modelul de proiectare a infrastructurii și folosire a spațiilor urbane, New York utilizează în modul cel mai eficient datele deschise, sistemul de parcări inteligente și car sharing din San Francisco poate fi un exemplu de bune practici, la fel ca și modul în care Londra s-a concentrat pe comunități atunci când a implementat tehnologia, având astfel cea mai bună acoperire wi-fi și un sistem de transport remarcabil. Nu trebuie să neglijăm faptul că, permanent apar orașe care redefinesc orașele inteligente, cum ar fi Barcelona cu o guvernare deschisă pentru progresul orașului și Dubai, a cărui viziune este de a deveni cel mai fericit oraș din lume prin integrarea inovațiilor tehnologice. Urmărim cu interes numeroasele proiecte realizate deja la Iași. Care sunt principalele proiecte aflate în derulare și ce planuri aveți pentru 2019? MC: În prezent, ne-am axat pe mobilitatea inteligentă, urmărind următoarele obiective: - mobilitatea cu emisii reduse; - soluțiile integrale de mobilitate; - transportul multimodal. Municipiul Iași a achiziționat 100 de autobuze cu emisii reduse de carbon, Euro 6, și a pus accentul pe transportul public cu emisii ”0” de carbon (completând parcul mijloacelor de transport cu 11 tramvaie). Sunt planificate: - achiziția a 44 autobuze electrice și 16 tramvaie; - implementarea proiectului Iași Velo City - Bike Sharing, ce va cuprinde 54 de stații de îmbarcare și închiriere a bicicletelor, 35 de parcări pentru biciclete private, 11 stații service, 940 de biciclete mecanice, 83 de biciclete electrice, 43 de triciclete pentru persoanele de vârsta a treia, 19 triciclete pentru persoane cu dizabilități. O parte dintre stațiile de biciclete vor fi amplasate în nodurile de transport public, astfel încât să ofere călătorilor posibilitatea de a-și continua drumul pe bicicletă, în cazul în care nu există trasee ale autobuzelor / tramvaielor spre punctul de destinație. Pentru a încuraja transportul public și privat cu emisii reduse de carbon: - s-a depus un proiect pentru construirea de stații pentru încărcarea vehiculelor electrice (în prezent, în municipiu există 17 stații); - sunt în curs de proiectare benzile de mers dedicate mijloacelor de transport în comun (destinate tramvaielor / autobuzelor, mașinilor electrice și taxiurilor). IAȘI SMART CITY Mihai Chirica Primarul Municipiului Iași
  • 15. 15 smartcitymagazine.ro de la idee la implementare Este implementat sistemul de e-ticketing, ce permite plata biletului de transport / abonamentului utilizând telefonul mobil (scanare cod QR sau NFC). Mijloacele de transport în comun sunt dotate cu: sisteme de numărare călători, sisteme de gestiune, sisteme de verificare carduri, sisteme antifraudă, panouri de informare călători, gps, wi-fi (smart conectivity) și aparate de măsurare a calității aerului, ce transmit datele în timp real. În 2019, vom continua dezvoltarea mobilității inteligente, prin: - Introducerea de autobuze electrice; - Introducerea de autobuze GNC; - Extinderea stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice; - Realizarea Planului Integrat de Mobilitate (îmbinarea transportului tradițional cu bike sharing, car sharing, scooter sharing, stațiile de taxi etc.); - Display-uri electronice, instalate în stații, ce afișează timpul de așteptare până la sosirea următorului mijloc de transport; - Aplicația “Unde este autobuzul meu”; - Sistem de prioritizare a transportului public; - Parcări “park and ride”; - Stații intermodale; De asemenea, în 2019 vom finaliza Strategia de Transformare Digitală a Municipiului Iași și vom începe implementarea acesteia. Care sunt cele mai importante realizări/proiecte pentru trecerea la o administrare smart? MC: Primăria Municipiului Iași a intrat în Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă, în cadrul OGP Local Program; - Aplicația „Iași City Report”, pentru smartphone sau tabletă, care permite cetățenilor cu spirit civic să transmită diverse sesizări și reclamații către Primăria Municipiului Iași şi serviciile publice locale; Avem implementate: - sisteme de informare și plată on-line a taxelor și impozitelor locale; - programare online pentru servicii specifice evidenței persoanelor; - plata online a taxelor de stare civilă și evidența persoanelor; - plata online a utilităților; - cereri, formulare tip și modele formulare tipizate ce pot fi descărcate online; - verificarea stadiului unei cereri; - eliberarea on-line a documentelor de urbanism; - sistemul electronic de dirijare și ordonare a fluxului de cetățeni; - Transmitem în direct, online, ședințele Consiliului Local și conferințele de presă; - Platforma „IAȘI SMART CITY”, care pe lângă prezentarea proiectelor smart implementate sau în curs de implementare, oferă cetățenilor posibilitatea de a trimite propriile propuneri de ”Municipiul Iași are implementate proiecte smart pe toate verticalele ce definesc un oraș inteligent.”
  • 16. 16 Smart City Magazine proiecte. Care sunt principalele avantaje (atât pentru administrație cât și pentru locuitori) în trecerea către principiile guvernării inteligente și ale unei administrații asemenea? MC: Principala caracteristică a unei guvernări inteligente este implicarea cetățenilor în luarea deciziilor, de aici, rezultând imediat avantaje, atât pentru administrație, cât și pentru cetățeni. O guvernare inteligentă, creează eficiență, îmbunătățind calitatea vieții cetățenilor săi. Accentul se pune pe serviciu, nu pe administrare, privind cetățeanul ca pe un client nu ca pe un contribuabil. Astfel, crește încrederea cetățenilor în actul administrativ. Smart City pentru Iași este mai mult decât un concept, este o realitate, la care se lucrează constant. Spre deosebire de alte municipalități care se concentrează pe soluții de mobilitate și infrastructură, Iași-ul dezvoltă toate verticalele smart city, de la sănătate la implicarea civică. Care considerați că sunt cele mai reprezentative proiecte pentru fiecare dintre acestea? MC: Într-adevăr, Municipiul Iași are implementate proiecte smart pe toate verticalele ce definesc un oraș inteligent. Pe mobilitate și guvernare inteligentă, le-am enumerat mai sus. Pe celelalte verticale, avem implementate următoarele proiecte: Infrastructura inteligentă • Sistem informatic propriu securizat; • Fibră optică cu 48 de fire optice; • Rețele de comunicații prin cablu, fibră optică și radio (wi-fi); • Senzorii în rețelele de apă și celelalte utilități, în rețeaua de transport public și Sistemul de Management al Traficului; • Monitorizarea, prin GPS, a flotei de mașini de colectare a gunoiului; • Monitorizarea aspiratoarelor prin GPS; • Baterii de pubele pentru colectare selectivă; În curs de implementare: • Realizarea unei platforme Open Data cu informații deținute de Municipiul Iași; • Aplicație mobilă de dispecerizare și primire comenzi de la clienți persoane juridice ce are ca scop eficientizarea serviciului de colectare a deșeurilor menajere sau / și reciclabile; • Aplicație Routte-planner care creează și optimizează rutele de colectare a deșeurilor; • Accesarea de către cetățeni a serviciului de măturat mecanizat; • Tramvaiul de colectare a deșeurilor electrocasnice; • Pubele inteligente, compactoare sau subterane. Energie inteligentă • Iluminat prin leduri; • Iluminat public alimentat din panouri solare; În curs de implementare: • Utilizarea Blockchain; • Controlul iluminatului public prin senzori de prezență; • Introducerea senzorilor de lumină ambientală; • Creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de carbon, cu colaborarea activă a furnizorilor de utilități; • Dezvoltarea rețelelor inteligente; • Soluții inteligente de depozitare a energiei; Sănătate inteligentă • Programare on-line pentru servicii medicale sau consultare în ambulatoriu; • Obținerea online a analizelor de laborator; • Obținerea online a scrisorilor medicale; • Înscrierea online la audiențe la spitale; • Ceasuri smart, asistenți smart health și smart fitness, monitoare pentru sugari și copii, aparate de control acasă a tensiunii,
  • 17. 17 smartcitymagazine.ro pulsului, grăsimii corporale, diabetului, temperaturii, greutății etc.; • Spitalele sunt dotate cu tehnologii moderne care permit atât diagnosticarea pacienților cât și comunicarea ulterioară cu aceștia. În curs de implementare: • Spitalul Regional de Urgențe, ultramodern, cu tehnologie de ultimă generație. În jurul său va fi dezvoltat Iași Smart District Clădiri inteligente • Clădiri performante energetic; • Tehnologia de automatizare a sistemelor principale ale clădirii (climatizare HVAC „Heating, Ventilation, Air Conditioning”, energie, ITC, securitate, iluminat, siguranță); • Senzori de temperatură; • Senzori de umiditate; • Contoare inteligente (smart meters); • Termostate inteligente; • Supraveghere video cu capacitatea de prelucrare automată a imaginilor; În curs de implementare: • Sisteme BMS (Building Management System); Tehnologie inteligentă • Zone cu free wi-fi; • Banca inteligentă; •Monitorizareamediului,transmitereaîntimprealainformațiilor despre calitatea aerului; • Sisteme de plăți prin mobil sau contactless; • Platforme de management educațional (cataloage online, clase virtuale, corectarea temelor online, rapoarte, statistici, comunicari etc. În curs de implementare: • Introducerea utilizării codurilor QR și beacon; • Introducerea realității augmentate în muzee; • Introducerea de table smart în școli; • Dezvoltarea aplicației e-IASI, cu servicii on-line pentru cetățeni; • Transformarea digitală a tuturor proceselor analogice existente în prezent. Există rezultate cuantificabile pentru proiectele deja realizate? MC: Toate proiectele mari au indicatori de performanță pentru evaluarea gradului de realizare al obiectivelor propuse. De exemplu, volumul de vânzare al unităților de călătorie a crescut cu 15%, față de aceeași perioadă a anului trecut, după introducerea sistemului de plată prin intermediul dispozitivelor mobile. Implementarea Sistemului de Management al Traficului, a însemnat crearea a 27 locuri de muncă, 1979 de indicatoare rutiere, 1000 de semafoare de vehicule şi pietoni şi 70 de semafoare de tramvai, 633 de camere de detecţie video, 59 de camere de supraveghere video și 24 de servere. Cum putem să menținem o armonie tehnologie - implicare în comunitate? MC: Armonia apare de la sine dacă tehnologia este construită cu și nu pentru comunitate. Trebuie construită o „tehnologie civică”, unde comunitatea este cea care identifică problema și tot ea este cea care descoperă soluțiile. Astfel de tehnologiisuntmultmairapidacceptateșiutilizatedecomunitate. Participăm la întâlnirile grupurilor de lucru ale stakeholderilor din Iași, avem înființate grupuri de lucru împreună cu mediul de business și cel academic, unde căutăm soluții la problemele cu care e confruntă cetățenii. În curând, vom dezvolta o platformă unde se vor colecta proiectele comunității și se vor putea implica direct toți cei care vor putea ajuta la punerea în practică a acestora. Ce ați descoperit anul acesta la Smart City Expo World Congress, care v-a atras atenția în mod deosebit? MC: Am vizitat toate pavilioanele țărilor, regiunilor și orașelor ce au expus la Expoziția Smart City de la Barcelona și cred că multe dintre soluțiile prezentate pot fi adaptate la specificul local, în Iași. De exemplu, mi-a atras atenția proiectul prezentat de Dijon pentru furnizarea de servicii publice și stimularea creșterii locale și am preluat câteva idei din programul primarului Londrei de transformare a orașului într-unul inteligent. Pe data de 4 decembrie, Municipiul Iași a participat la Bruxelles, la Summit-ul Primarilor pentru Digital Cities unde a semnat o Declarație de Cooperare pentru transformarea digitală a orașului. Cum celebrează Iași-ul, orașul elitelor intelectualității românești, Centenarul? MC: În structura organizatorică a Primăriei funcționează Compartimentul Centenar, ce are ca atribuții urmărirea realizării proiectelor incluse în cadrul Programului Centenar al municipalității ieșene. Programul include peste 30 de direcții tematice, 80 de proiecte cultural-academice, 9 proiecte de investiții și, în total, 180 de manifestări, evenimente și acțiuni. Proiectele de investiții ale municipalității constau în reabilitarea de monumente, restaurarea de morminte, reabilitarea și consolidarea unor clădiri-simbol, achiziția de imobile, realizarea și amplasarea unor statui. Programul a început în 2017 și va continua până în 2020. Smart City District - „Cartierul inteligent” al Iașului din zona viitorului Spital Regional de Urgențe
  • 18. 18 Smart City Magazine CEL MAI MARE PLAN DE MOBILITATE ELECTRICĂ DIN ȚARĂ, CU CIRCA 2.500 DE PUNCTE DE ÎNCĂRCARE ȘI INVESTIȚII DE PÂNĂ LA 20 DE MILIOANE DE EURO • Enel X România a fost creată pentru a oferi soluții inovatoare, cu valoare adăugată, adaptate nevoilor consumatorilor individuali, companiilor și municipalităților • Punctele de încărcare prevăzute în planul de mobilitate electrică vor fi instalate, începând cu 2019, în toate regiunile României, pe principalele drumuri din țară, precum și în majoritatea marilor orașe, începând cu București, Timișoara și Constanța București, 13 noiembrie 2018 – Enel X România, companie membră a Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului Enel, a fost prezentată oficial astăzi și a lansat cel mai mare plan de dezvoltare de infrastructură pentru mobilitatea electrică din țară. Planul vizează instalarea a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile României, în perioada 2019-2023, în urma unor investiții totale de 15 până la 20 de milioane de euro. “Enel X România se angajează să ofere posesorilor și flotelor de vehicule electrice posibilitatea de a se deplasa în toată țara, de la nord la sud și de la est la vest, fără să se îngrijoreze unde vor găsi următorul punct de încărcare. Prin acest plan ambițios de dezvoltare a unei infrastructuri extinse de încărcare în următorii cinci ani, vom contribui la un transport mai curat și mai sustenabil în toată România,” a declarat Marius Chiriac, Director al Enel X România. Primele puncte de încărcare vor fi instalate în 2019 în București, Timișoara și Constanța. Planul acoperă toate zonele României, astfel încât poziționarea și instalarea infrastructurii de încărcare să fie adaptată creșterii gradului de utilizare a vehiculelor electrice la nivelul gospodăriilor, al instituțiilor, precum și în rândul companiilor, ca urmare a cererii pentru flote. Circa 300 de puncte încărcare urmează să fie instalate în 2019. Enel X România va oferi serviciul de instalare de infrastructură de încărcare către “Partenerii de Reîncărcare”, cum ar fi centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de vehicule electrice. Instalarea și mentenanța infrastructurii de încărcare nu presupune costuri pentru Partenerii de Reîncărcare, în schimbul punerii la dispoziție a locurilor de parcare. Compania oferă un serviciu similar municipalităților care sunt interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice. Enel X România va sprijini autoritățile locale să identifice cele mai bune soluții, iar apoi va instala infrastructura de încărcare și va asigura mentenanța acesteia fără costuri pentru primării, pe locurile de parcare aflate pe domeniul public. Infrastructura care va fi dezvoltată în România se bazează pe soluțiile de încărcare noi, inteligente, ale diviziei globale Enel X. Acestea sunt echipamente modulare, scalabile, livrabile ”la cheie” către consumatorii individuali, companii și instituții. Este prevăzută instalarea de stații cu putere de 22 kW (Quick), 50 kW (Fast) și peste 150 kW (Ultrafast). Noile produse fac parte din recent lansata gamă “Juice Family”: • JuicePole: stație de încărcare ce va fi instalată în orașe, facilitând experiența de încărcare cu ajutorul noului ecran și integrării cu aplicația Enel X Recharge. Aceasta poate asigura încărcarea simultană a două vehicule, prin curent alternativ, și este echipată cu cele mai noi tehnologii de conectivitate. Juice Pole poate fi activat cu ajutorul Enel X Recharge App, care permite utilizatorilor să identifice o stație din apropiere, să rezerve un punct de încărcare, precum și să monitorizeze încărcarea bateriei în timp real, prin intermediul telefonului mobil. • JuiceBox: noua stație tip box care poate fi instalată la locuințe individuale, fiind disponibilă și în versiune comercială pentru încărcarea flotelor de vehicule. • JuiceLamp: soluția creată de Enel X care integrează infrastructura de iluminat public cu cea de încărcare. Aceasta este o ”lampă LED inteligentă” care, pe lângă asigurarea unei eficiențe ridicate și a controlului de la distanță, oferă posibilitatea de a încărca două vehicule în același timp. JuiceLamp poate fi de asemenea configurată pentru supraveghere video, monitorizarea calității aerului, conectivitate prin fibră optică sau Wi-Fi urban. În relația cu partenerii pe termen lung, Enel X România poate: •sprijini companiile să analizeze datele privind operarea f lotelor, oferind soluții de încărcare personalizate pentru vehicule, bazate pe nevoile specifice ale clienților; • oferi un instrument complet administrare a infrastructurii de
  • 19. 19 smartcitymagazine.ro încărcare, Recharge Manager • extinde infrastructura în funcție de necesitățile flotei: JuiceStation este o soluție competitivă și eficace, care permite companiilor să conecteze o serie de Juice Box, în versiunea comercială. Enel este o companie energetică multinațională, unul dintre liderii integrați pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Enel este una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa după capitalizarea de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume, având o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 89 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unități de producție cu o capacitate instalată de 43 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, cele douăAmerici,Africa, Asia și Australia. Enel X este o nouă divizie globală a Enel, dedicată dezvoltării de produse și servicii digitale inovatoare în domeniile în care energia are cel mai mare potențial de transformare: orașe, locuințe, industrii și mobilitate electrică. Marius Chiriac Director Enel X România
  • 20. 20 Smart City Magazine 1. Aproape la toate conferințele europene la care ARSCM a participat, am găsit pe cineva care lucrează cu echipe din Cluj, care are o reprezentanță sau o intersectare profesională cu Clujul, și în mod particular cu sectorul IT. Când a început rebranding-ul pentru Cluj ca oraș pentru resursă IT? Emil Boc (EB): Odată cu aprobarea primei Strategii de dezvoltare a municipiului, pentru perioada 2007-2013, continuată cu Strategia 2014-2020, comunitatea clujeană a stabilit domeniul inovării, cercetării și IT-ului ca principal motor de dezvoltare economică pentru Cluj-Napoca. În acest sens, am regândit întreaga strategie de dezvoltare urbană în jurul conceptului inovare. Spre exemplu, la Cluj-Napoca nu au fost reconvertite toate platformele industriale, ca urmare a căderii comunismului și a dispariției pieței statelor socialiste, în blocuri și proiecte imobiliare sau mall-uri, ci o parte din ele au fost regândite și transformate în clădiri de birouri clasă A, cu dotări de ultimă generație, pentru a pune la dispoziția sectorului IT infrastructura aferentă. De asemenea, ca politică publică am venit cu un stimulent suplimentar, oferindu-le celor care realizează clădiri verzi o scutire de 50% la plata impozitelor pe clădire. Astfel au apărut multe clădiri de acest fel în Cluj- Napoca: The Office, Liberty Technology Park, etc. Deci, pe de o parte am aplicat această politică urbană, iar pe de altă parte, politică de stimulare fiscală. Nu în ultimul rând, am pus în centrul Strategiei conceptul de Calitate a vieții, pentru că cele două merg mână în mână: să ai o infrastructură aferentă și în același timp, un mediu tolerant, cu o calitate a vieții ridicată, pentru a atrage în oraș talente, oameni extrem de bine pregătiți. 2. A existat vreun oraș pe care l-ați privit ca reper, model pentru Cluj? Dacă da, s-a schimbat pe parcurs? EB: Poate am visat și visăm prea mult, ne-am dorit și ne dorim să fim un Sillicon Valley pentru România și pentru centrul și estul Europei. Acesta este modelul nostru, dar în același timp aș menționa că Sillicon Valley nu este doar un loc, ci și o stare de spirit. Clujul are toate ingredientele necesare și de aceea, am pornit de la ideea de a crea, la nivelul nostru și cu mijloacele specifice Clujului, un ecosistem de inovare după modelul Sillicon Valley. 3. Care este modelul de guvernare locală la Cluj- Napoca, având în vedere că ați reușit să implicați mediul economic dar și comunitatea în deciziile locale? EB: Modelul nostru de guvernare este “helixul cvintuplu” sau Q-Helix, bazat pe colaborarea dintre cetățeni, administrație publică, universități / mediul academic, sectorul privat și ONG-uri, într-o manieră de ECO-sistem nu de EGO- sistem. Subliniez acest lucru, anume importanța unui mediu deschis, colaborativ, bazat pe încredere și toleranță, în care utilizăm expertiza comunității, avantajele competitive pe care le avem, pentru a crea și dezvolta un ecosistem de inovare spre beneficiul întregului oraș. 4. Știm că în spatele dumneavoastră este o echipă competentă. Cele mai mari provocări în mediul privat pleacă de la lipsa capitalului uman. Cu toate acestea, în mediul administrativ, unde salariile nu pot fi la fel de ofertante, ați reușit să aveți o resursă umană extrem de performantă, așa cumamconstatatprinprogramelederulatedemunicipalitate. Cum ați reușit să aveți o echipă atât de compactă? EB: În primul rând e meritul echipei performante din primărie, pentru care nu componenta salarială a reprezentat cel Cluj Smart City EXPERTIZA Emil Boc Primarul Municipiului Cluj Napoca
  • 21. 21 smartcitymagazine.ro mai important obiectiv, ci posibilitatea de a da Clujului șansa unei dezvoltări moderne, bazate pe inovare. Sunt oameni care și- au dedicat timpul, energia și resursele pentru binele comunității, mai puțin “cu ochii pe salarii” și mai mult cu ochii pe viitorul Clujului. Între timp și salariile sunt mai bune, dar oricum, departe de ceea ce ar merita acești oameni. Cu alte cuvine, aș putea spune că este o pasiune, pe care împreună am reușit să o construim pentru ecosistemul de inovare de la Cluj. Dincolo de echipa din primărie, în Cluj-Napoca există echipe performante atât la nivelul clusterelor, cât și a altor instituții sau firme de profil, care cu aceeași pasiune și energie se dedică proiectului comun. Ecosistemul creat de comunitatea clujeană este probabil șansa Clujului de a fi acolo unde este. 5. Câte inițiative sau soluții care pot fi încadrate în smart city are în acest moment Clujul? Care sunt cele mai relevante? EB: Avem funcționale în acest moment 65 de soluții digitale și aplicații ale tehnologiei în domeniul administrației publice. Cele mai importante sunt soluțiile de smart city precum Antonia, primul funcționar public virtual din România, care în prezent procesează 90 de tipuri de cereri de la cetățeni. Dintre proceduri, amintesc câteva implementate în premieră în România în materie de digitalizare: emiterea în format digital a documentațiilor de urbanism (certificate, prelungirea documentațiilor de construcții) sau Bugetare participativă - primul proces online de acest fel din România, experimentat la Cluj și devenit model de bune practici. 6. Care sunt beneficiile municipalităților în implementarea soluțiilor inteligente? EB: În primul rând, ne raportăm la respectul față de cetățenii care plătesc impozite și taxe. Prin aceste soluții inteligente cetățenii economisesc timp și bani, calitatea vieții fiind astfel sporită. Tehnologia nu este un scop în sine, ci un mijloc prin care reușim să îmbunătățim viața de zi cu zi a cetățenilor, și să eliminăm în același timp o parte din birocrația stufoasă care sufocă sistemul administrativ din România. În al doilea rând, un beneficiu important este brandul sau poziționarea Clujului în continuare ca un smart city în Europa Centrală și de Est, care operaționalizează cele mai avansate progrese ale tehnologiei în folosul oamenilor. Subliniez faptul că toată această strategie de smart city are o dimensiune incluzivă și nu excluzivă, potrivit principiului Nimeni nu trebuie lăsat în urmă - “No one left behind”. Această componentă este foarte importantă pentru integrarea tuturor în comunitate. 7. Care sunt rezultatele tangibile ale bugetării participative? EB: Suntem primul oraș din țară care a implementat bugetarea participativă, odată cu ediția pilot din anul 2013. Unul dintre cele mai vizibile rezultate ale procesului din 2013 este cinematograful Dacia din Cluj-Napoca, modernizat și convertit într-un centru comunitar de excepție. Au urmat o serie de procese participative pentru tineret, iar în 2017 am pus în practică primul proces de bugetare participativă online din România, cu sprijinul comunității locale de IT. Cluj-Napoca a devenit în acest domeniu un model de bune practici la nivel național și internațional, datorită implicării comunității în fiecare etapă a proceselor participative. Un alt exemplu, rezultat cu impact semnificativ la nivelul municipiului, este proiectul Autobuze școlare cu circuit închis, propus și votat de cetățeni pe www.bugetareparticipativa. ro și implementat de Primăria Cluj-Napoca alături de Compania de Transport Public Cluj-Napoca. În primele 45 de zile de la startul proiectului, peste 10.000 de elevi au beneficiat de noile autobuze dedicate. 8. În contextul în care fondurile europene vor fi atribuite regiunilor și nu orașelor, constatăm că regiunea, având punct de plecare Cluj-Napoca, se dezvoltă extraordinar. În paralel, am urmărit în ultima perioada intenția de trecere de la etapa Fabricat în Cluj. Considerați că un astfel de demers va fi susținut și în țară, având șanse de
  • 22. 22 Smart City Magazine a deveni un model de bune practici? EB: Ați intuit foarte bine ceea ce ne propunem la Cluj- Napoca. Da, urmărim să trecem la nivelul următor în materie de inovare, delaFabricatînCluj-NapocalaInventatîn Cluj-Napoca. Dorim să realizăm trecerea de la ceea ce numim outsourcing la crearea de valoare adaugată care să constituie temeiul pentru slujbe și mai bine plătite în Cluj-Napoca, pentru dimensiuni de inovare care să țină cont de tendințele actuale manifestate în lume. Din acest punct de vedere, ne vom concentra foarte mult pe consolidarea ecosistemului de inovare și susținerea a tot ceea ce înseamnă slujbele viitorului. Clujul dorește să fie un model de inovare în inteligență artificială și de ce nu, să excelăm în domenii precum quantum computing, blockchain sau IoT (Internet of Things) pentru că, repet, avem avantajele competitive care ne permit acest lucru: talentele datorate universităților clujene, infrastructura specifică - România deține a 4-a viteza de broadband din lume - și nu în ultimul rând, ecosistemul de colaborare dintre toți stakeholderii din comunitate. De asemenea, Clujul e un oraș pilot într-un program al Uniunii Europene pentru dezvoltarea unui ecosistem de startup-uri. Conceptul de la care pornește această inițativă strategică, Start-Up City Europe Partnership (SCEP), se referă la faptul că orașele de talie medie din U.E. constituie o reală coloană vertebrală a economiei statelor membre și, prin urmare, potențialul lor de dezvoltare și rolul pe care îl pot juca în a stimula inovarea și crearea de ecosisteme locale funcționale trebuie susținut și de la nivelul instituțiilor europene. 9. Care sunt proiectele/realizările care vă fac să fiți mândru că sunteți edilul Municipiului Cluj-Napoca? EB: Municipiul Cluj-Napoca a câștigat, în doi ani consecutivi, două premii importante la nivel național: Premiul de Excelență în Digitalizare și Premiul de Excelență pentru Transport public și Mobilitate. De asemenea, recunoașterea Clujului ca hub al inovării în România și în Centrul și Estul Europei reprezintă pentru mine atât un motiv de mândrie, cât și motivația de a continua în această direcție. 10. Ce ați descoperit anul acesta la Smart City Expo World Congress, care v-a atras atenția în mod deosebit? EB: Preocuparea tot mai consistentă pentru ceea ce înseamnă inteligență artificială și pentru folosirea tehnologiilor moderne în vederea protecției mediului și a susținerii proiectelor care vizează schimbările climatice. 11. Clujul, primul oraș care a introdus autobuze electrice, orașul care a introdus bugetarea participativă încă din 2013, ce pregătiți în 2019? EB: Direcții principale: atragerea de resurse financiare locale, regionale, naționale și europene pentru consolidarea ecosistemului de inovare de la Cluj, pregătirea slujbelor viitorului pentru Cluj și de ce nu, pentru România, accelerarea procesului de digitalizare a administrației publice locale și nu în ultimul rând, îmbunătățirea mobilității urbane prin soluții inteligente. În privința mobilității urbane sustenabile, am demarat studiile necesare pentru realizarea Centurii metropolitane, proiect vital pentru dezvoltarea municipiului și urmărim să consolidăm politica Clujului de a trece la transport public în integralitate electric până în 2025. De asemenea, un alt proiect important în perioada următoare  vizează  realizarea trenului metropolitan. În contextul anului 2019, menționez faptul că Municipiul Cluj-Napoca va organiza evenimente internaționale importante cu ocazia Președinției Consiliul Uniunii Europene, deținută de țara noastră în perioada ianuarie - iunie a anului următor.
  • 23. 23 smartcitymagazine.ro ANUL II - ETAPA II IMPLEMENTAREA
  • 24. 24 Smart City Magazine - Shuffle Security aduce opțiuni de siguranță și securitate sporite în cadrul rețelelor de iluminat cu LED - Caracteristicile includ supraveghere video cu ajutorul camerelor fixe sau tip Dome PTZ, interfon SOS și un inel luminos pentru a îmbunătăți siguranța în spațiile publice - Soluția a fost expusă la standul Schréder din cadrul Congresului Internațional Smart City Expo din Barcelona, în perioada 13-15 noiembrie2018 Liège, Belgia, 13 noiembrie 2018: Schréder, producătorul independent de sisteme de iluminat pentru exterior, lider pe acest segment, a lansat în mod oficial Shuffle Security – o coloană de iluminat complet personalizabilă care combină o gamă de caracteristici de siguranță pentru a livra o securitate îmbunătățită, fiabilă, în orice mediu de iluminat. Pe lângă iluminatul LED de înaltă performanță și conectivitatea wireless, Shuffle poate fi configurat pentru a include caracteristici de siguranță suplimentare precum: - Interfonul cu două sensuri de comunicație: acesta permite contactul direct cu personalul de securitate, la atingerea unui buton, conectând publicul cu cei care au rolul de a le asigura siguranța. Interfonul poate fi integrat în Shuffle la o înălțime convenabilă pentru utilizarea de urgență și oferă un sistem audio cu claritate ridicată a sunetului, prevăzut cu sistem activ de anulare a zgomotului de fond. Această funcțiune de siguranță se poate regăsi și sub forma unui buton SOS, cu rolul de a alerta rapid autoritățile despre orice activități anti-sociale sau penale. - Camera de supraveghere: în Shuffle Security se poate acomoda o cameră video cu rezoluție HD cu optimizarea imaginii, cu detecția mișcării și declanșări pe bază de evenimente predefinite. Opțiunile suplimentare includ o camera IP complet integrată sau o camera motorizată externă de 360 grade, montată pe o consolă potrivită pentru o gamă largă de camere de tip pan-tilt-zoom de la AXIS Communications. - Inelul de lumină: un inel luminos discret care își poate schimba culoarea pentru a indica diferite acțiuni (de exemplu : dirijarea mulțimilor, alertarea serviciilor de urgență, identificarea incidentelor). Activarea poate fi realizată în mod automat sau poate fi gestionată la distanță. - Wi-Fi: lățimea de bandă poate fi dedicate serviciilor de urgență sau pentru utilizarea de către autoritățile locale. Disponibilă cu conexiune la rețea fără fir sau cu fir, conectivitatea Wi-Fi poate fi integrată într-un sistem de iluminat sau folosită ca un modul independent. Nicolas Keutgen, Directorul de Inovație de la Schréder, a comentat: „Cetățenii au dreptul să se simtă în siguranță oriunde ar fi și iluminatul a jucat întotdeauna un rol important în a asigura această stare sufletească. Cu ajutorul sistemului Shuffle, rețele de iluminat cu LED sunt îmbunătățite cu instrumente de Securitate de ultimă generație care pot ajuta autoritățile locale să descurajeze comportamentul anti-social sau criminal și să joace un rol cheie în crearea unor medii vibrante, prospere și incluzive.” Având rolul de a spori siguranța publică, Shuffle poate fi utilizat în medii urbane și rezidențiale, în zone cu trafic pietonal intens, precum zone în care se desfășoară evenimente sportive sau de divertisment, în zone comerciale, în nodurile rețelelor de transport public sau de-a lungul acestor rețele. Shuffle dispune de analitica avansată a camerei video, care este furnizată în parteneriat cu specialiștii în domeniul supravegherii video, Genetec. Aceasta include: analiza în timp real a congestiei traficului, a densității mulțumii, managementul spațiilor de parcare și detectarea intrușilor. Deasemenea, prin intermediul parteneriatului dezvoltat cu Ruckus, experții în domeniul rețelelor wireless, Shuffle este capabil să ofere analitica Wi-Fi care permite o mai bună înțelegere a modului în care oamenii interactionează cu mediul înconjurător. „Shuffle îmbunătățește iluminatul prin adăugarea unei game de funcții de securitate avansate care pot fi analizate și optimizate pentru siguranța publică,” continuă Keutgen. „Natura modulară a coloanei de iluminat permite autorităților locale și organizațiilor private să aleagă cerințele exacte care oferă soluția optimă de conectare pentru o anumită locație.” Despre Schréder Schréder este un lider internațional în soluții inteligente de iluminat exterior. Societatea, înființată în 1907, este prezentă în peste 35 țări, pe curpinsul a 5 continente. În România suntem prezenți de peste 20 ani, cu soluții inovatoare, adaptate nevoilor locale. Tradiția noastră în inginerie arată că am fost în avanpostul inovației în întreaga noastră istorie. Cea mai recentă abordare în urbanism presupune că centrele orașelor devin mai vitale decât oricând: conectivitatea este crucială. Noi, Experts in lightability™, propunem dezvoltarea unei infrastructuri de iluminat care va juca un rol esențial în construirea Orașelor inteligente și a rețelelor de comunicare ale viitorului. Pentru mai multe informații, vizitați-ne pe https://www.schreder.com/ro-ro sau urmăriți-ne pe: https://www.linkedin.com/company/schreder https://twitter.com/SchrederGroup https://www.youtube.com/SchrederGroup https://www.instagram.com/schredergroup Schréder a prezentat Shuffle Security la Congresul Internațional Smart City Expo 2018
  • 26. 26 Smart City Magazine Un demers extrem de important pentru dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România, dar și a Industriei SC este reprezentat de realizarea Strategiei Naționale Smart City a României. SNSC va așeza țara noastră într-un top elitist al puținelor state care se pot lăuda cu o astfel de strategie. Un rol determinant în demararea și coordonarea acestei inițiative îl are doamna Manuela Catrina, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). Nu toate oraşele sunt gata să fie oraşe smart, iar pentru a asista la o transformare digitală avem nevoie de patru lucruri: oameni, proceduri, politici şi platforme, a declarat Manuela Catrina, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), la o conferință de profil. “Avem nevoie de o strategie naţională pentru smart city pentru că instrumentele digitale sunt unele dintre soluţiile pe care le avem la îndemână pentru a moderniza România, oraşele noastre şi locul în care trăim. Pentru a asista la o transformare digitală, avem nevoie de patru lucruri: oameni, proceduri, politici şi platforme. Din păcate, noi, de foarte multe ori, începem cu platformele, eventual încercăm să adunăm nişte oameni şi punem mai la sfârşit procedurile şi politicile. În aşa fel, lucrurile nu pot să funcţioneze. E un proces dificil, mai ales că tehnologiile noi reprezintă o transfomare continuă. Dacă într-o comunitate în care alte lucruri ard, uneori chiar la propriu, e greu să te reîntorci de fiecare dată, să te apuci să modernizezi şi transformi. Cu siguranţă, anumite lucruri trebuie standardizate, dar este un standard care evoluează. O să spun ceva care nu e neapărat plăcut: nu toate oraşele sunt gata să fie oraşe smart. Există standarde internaţionale care măsoară de la numărul de şomeri la suta de locuitori, la numărul de locuitori care au studii superioare. Avem o mare varietate de lucruri, deci trebuie să ne uităm la toate aspectele, nu doar la conectivitate”, a spus Catrina conform Agerpres. Potrivit oficialului, un oraş inteligent este un oraş care trebuie să aibă lideri cu viziune, dar şi locuitori inteligenţi. “Strategia Naţională de Smart City nu e încă gata, dar am descoperit că are atât de multe componente... Sunt sisteme care deja există şi atunci trebuie să lucrezi cu ele şi atunci trebuie să te gândeşti cum să faci, astfel încât să nu mai laşi tu o grea moştenire. Mai avem scurtăturile, gen ‘Avem o aplicaţie veche, haide să o punem pe mobil’. Cred cu tărie că un oraş inteligent este un oraş care are lideri cu viziune şi lideri inteligenţi, dar şi cetăţeni inteligenţi. Toţi am văzut multe strategii. Strategia pentru smart city va avea puterea pe care o dăm noi, găsind în ea resursele să modernizăm comunităţile. Strategia trece prin Guvern în colaborare cu colegi şi celelalte instituţii, la fel ca şi strategia pentru 5G. Trebuie să fim de acord cu ceea ce scrie acolo, ca să se aplice ceea ce există acolo. Pe noi, ca minister, ne interesează foarte mult zona de securitate cibernetică, de rezilienţă, de interoperabilitate, de protecţie a datelor. Sunt convinsă că pe alţi colegi din alte domenii îi interesează alte lucruri în această strategie”, a afirmat secretarul de stat din MCSI. Asociația noastră a fost reprezentată în cadrul Grupului de lucru Smart City de președintele Eduard Dumitrașcu. Suntem bucuroși că demersurile și inițiativele ARSCM sunt sprijinite Manuela Catrina Secretar de Stat Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale
  • 27. 27 smartcitymagazine.ro Strategia Națională Smart City a României la nivel guvernamental, deoarece orice proiect de dezvoltare al unei comunități creativ inteligente trebuie să includă și sprijinul guvernului. Eduard Dumitrașcu, Președinte ARSCM: Așa cum am promis, în toate acțiunile și inițiativele asociației noastre, dezvoltarea comunităților creativ-inteligente trebuie să fie o prioritate națională. Prin inițierea grupului de lucru privind realizarea Strategiei Naționale Smart City, România poate deveni una dintre primele țări ale Uniunii Europene privind dezvoltarea Industriei Smart City și un hub regional cu o vastă recunoaștere și expertiză în domeniu. Noi deja am pus la dispoziția guvernului experți naționali și internaționali pentru principalele verticale ale conceptului smart city: digitalizare, transport/mobilitate, energie, mediu, etc. Rămânem deschiși continuării colaborării, și parteneri ai guvernului în această inițiativă. Demersuri și inițiative ale ARSCM de la înființare: • Lansarea platformei Satu Mare Smart City; • Editarea primei reviste dedicate Industriei Smart City – Smart City Magazine (www.smartcitymagazine.ro); •Dezvoltareaunuiproiectpilot–Harta ProiectelorSmart City din România – care are menirea de a prezenta principalele proiecte ale Industriei Smart City (www.map.romaniansmartcity.ro); • ÎnființareaAcademiei Smart City – primul program educațional de formare al specialiștilor în administrația publică cu privire la tematica smart city (academia.romaniansmart.ro); • Introducerea celor 8 standarde internaționale ISO în legislație; • Realizarea primului Audit Smart City din România; • Organizarea programului Caravana Smart City (www.caravana. romaniansmartcity.ro) • Lansat în luna septembrie 2017 la București, Programul Caravana Smart City a ajuns până acum la Brașov, Iași, Piatra Neamț, Alba Iulia, Deva, Craiova, Cluj-Napoca, Satu Mare. • Programul Caravana Smart City a fost premiat în cadrul Galei EduManager.ro pentru rezultatele excepționale și a fost selectat ca finalist în cadrul evenimentului internațional Transport & Ticketing Awards 2018, la categoria Smart City 2018, unde competiția s-a purtat cu lideri internaționali ai domeniului. Cu peste 150 de membrii activi, ARSCM este cea mai mare organizație din România, implicată în dezvoltarea orașelor creativ-inteligente. Dintre membrii instituționali amintim: Consiliul Județean Mureș, Consilul Județean Ialomița, Primăria Satu Mare, Primăria Turda, Primăria Mioveni, Primăria Bistrița, Primăria Bacău, Primăria Curtea de Argeș, Adeh Hunedoara, Primăria Topoloveni, Primăria Gheorgheni, etc. Parteneri instituționali: Universitatea Politehnica București, Universitatea București – Facultatea de Geografie, Universitatea Ecologică din București, Universitatea din Craiova, Camera de Comerț și Industrie București iar dintre partenerii privați: Asseco, Orange, SkyParc, Telelink, Telekom, ZTE, Direct One, Schreder, DellEMC, Iridex Plastic Group, Digitax, Ceetrus, ArcelorMittal, etc.
  • 28. 28 Smart City Magazine Orașul prin prisma abordării ingineriei de sistem poate fi privit ca sistemul oraș care, cu ajutorul subsistemelor și componentelor sale preia diferitele intrări (oameni, mărfuri, informații, resurse etc.), le transformă, activează funcțiunile urbane și generează ieșiri din sistem (oameni, mărfuri, informații, resurse, deșeuri, poluare etc.). Sistemul urban este o colecție de subsisteme și componente care conduce la obținerea unor rezultate (acestea pot fi pozitive și negative) care nu ar fi putut fi obținute de fiecare element constituent in mod independent. Abordarea sistemica impune o integrare a tuturor subsistemelor urbane pentru a atinge nivelul de sistem și pentru a furniza rezultatele dorite. Trebuie inclusă în sistemul urban și componenta umană, orașul și subsistemele sale fiind construite pentru cetățeni. Distribuirea și alocarea resurselor în spațiul urban se realizeazăprinintermediulsistemuluidetransporturbancasuport pentru mobilitatea urbană și prin sistemul informatic urban (care oferă suport pentru transferul informațiilor între componentele orașului, inclusiv cetățeni). Mobilitatea inteligentă și sistemele inteligente pentru transporturi pot fi considerate un rezultat al integrării celor două sisteme prezentate anterior. Două dintre cele mai provocatoare concepte ale momentului sunt smart mobility și smart city. Acestea sunt utilizate în acest moment atât ca obiective cât și ca instrumente sau soluții pentru acțiunile de dezvoltarea urbană sustenabilă. Mobilitatea reprezintă capacitatea de a mișca sau de a fi mișcat liber și ușor. Mobilitatea urbană este transpunerea acestui concept în spațiul urban fiind conectată cu celelalte componente ale orașului în direcția dezvoltării orașului și a întreținerii activităților urbane curente. Utilizarea aplicațiilor IT&C și abordarea eficienței și sustenabilității în mobilitatea urbană ne conduc la definirea mobilității inteligente sau smart mobility. Smart mobility este una dintre cele mai importante componente ale unui oraș inteligent (smart city) prin prisma asigurării mișcării eficiente și sustenabile a oamenilor și mărfurilor în spațiul urban. Mobilitatea urbană împreună cu sistemul de transport urban reprezintă componente vitale ale unui oraș și asigură legătura dintre diferitele funcțiuni urbane și dintre diferitele subsisteme urbane. Smart mobility ca principală componentă a orașului inteligent poate genera rezultate superioare prin implementarea soluțiilor din domeniul sistemelor inteligente pentru transporturi. Conceptul de smart mobility oferă o soluție interesantă dezvoltării orașului prin integrarea sistemelor de transport urban cu sistemele informatice din spațiu urban. Mișcarea informațiilor poate fi înainte, în timpul sau după mișcarea fizică a oamenilor și mărfurilor și duce la creșterea accesibilității și, indirect, la creșterea mobilității. Prin intermediul sistemului informațional (în special al informațiilor digitale) se poate trece la virtualizarea/digitalizarea sistemului de transport urban și acesta poate fi conectat cu celelalte subsisteme și componente ale orașului și, prin abordarea inteligentă, poate maximiza efectele aplicării conceptului de smart city. În concluzie, la fel ca abordarea sistemică a orașului, este necesară o abordare sistemică, integrată a orașului inteligent (smart city) în care mobilitatea inteligentă sau smart mobility joacă un rol decisiv, în special pentru alocarea echilibrată a resurselor orașului și pentru accesul la aceste resurse. Florin Codruț NEMȚANU Expert Mobilitate ARSCM Associate Professor, PhD, MEng, BEng, BComm Universitatea Politehnica București SM IEEE, MIET, M ACM Smart Mobility & Smart City
  • 30. 30 Smart City Magazine Marile orașe din România fac pași serioși spre conceptul de “smart city”, încă nou în țara noastră. La nivelul Capitalei României au fost făcuțí câțiva pași importanțí pentru creșterea calității vieții bucureștenilor. Am stat de vorbă cu Claudiu Daniel Catana, Consilier General în cadrul Consiliului General al Municipiului București despre ultimele decizii luate în ceea ce privește transformarea Bucureștiului într-un oraș inteligent. Un studiu Roland Berger, publicat anul trecut, a analizat peste 85 de orașe de pe tot globul, care au adoptat strategii și fac eforturi pentru a deveni “smart cities”. Conform acestui studiu sunt mai mulți pași care trebuie făcuți pentru a ajuta orașele să dezvolte o strategie completă și integrată. Un oraș “smart” este un oraș care folosește tehnologia pentru a îmbunătăți viața locuitorilor săi. Este un oraș care colectează informații și folosește tehnologia modernă pentru a fluidiza traficul, a îmbunătăți transportul public, a reduce poluarea și consumul de energie, a facilita o relație mai bună a cetățenilor cu autoritatea, a crește nivelul condițiilor de locuire, a îmbunătăți sistemul de sănătate și educație. Pentru a deveni “smart city” trebuie, printre altele, să fie reevaluat rolul orașului și al administrației locale, e nevoie de implicarea cetățenilor și a societății civile, de evitarea soluțiilor izolate și aplicarea celor mai bune practici. În calitate de Consilier General susțin aplicarea strategiei Smart City. Planurile Primăriei Municipiului Bucureşti cuprind mai multe zone, iar domeniile de implementare pe termen mediu şi scurt pentru dezvoltarea infrastructurii Smart City în Bucureşti sunt Sistemul de Management al traficului, sistemul de bike-sharing, transportul public, sistemele informatice din cadrul PMB şi sistemul pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă la nivelul Municipiului Bucureşti Recent Primăria Capitalei a făcut noi achiziții în ceea ce privește transportul în comun. Însă procesul de modernizare a transportului bucureștean nu se oprește aici. Despre ce este vorba? Acord o atenție deosebită procesului de extindere a modernizării transportului în comun și, în general, creșterii gradului de confort al pasagerilor. În consecință, am susținut și votat propunerile supuse atenției consilierilor generali în cadrul ultimei ședințe a CGMB. Linia de tramvai 55 beneficiază deja de un contract de finanțare pentru proiectul de modernizare și dotare. Alte 4 proiecte au fost selectate, de asemenea, pentru finanțare, urmând să fie semnate contractele. Pe liniile 32, 41, 21 și 25 vor circula tramvaie noi, din gama de 36 m. De asemenea, liniile 1, 10 și 40 vor beneficia de tramvaie noi. Aceste linii supraaglomerate vor beneficia de achiziția totală a 100 de tramvaie. Primele 20 de autobuze noi, ultramoderne, au ajuns și ele în București. Sunt dotate cu aer condiționat, sistem de taxare inteligent și GPS. După ce vor fi recepționate și înmatriculate, acestea vor fi introduse pe traseele din Capitală. Urmează, foarte curând, să li se alăture alte 100 de autobuze noi electrice și 100 de troleibuze cu autonomie. Există şi un plan de achiziţie în vederea instalării de internet wireless gratuit pentru călători în mijloacele de transport în comun. Luna aceasta, în ședința Consiliului General al Municipiului București ați votat o hotărâre privind aprobarea programului Stimularea mobilității și decongestionarea traficului din Municipiul București. Puteți să ne oferiți mai multe detalii? Traficul din Bucureşti este poate una dintre cele mai mari probleme vizibile ale Capitalei. Primăria a venit cu o soluție un pas important pentru transformarea Bucureștiului într-un smart city european Claudiu Daniel Catana, Consilier General în cadrul Consiliului General al Municipiului București Modernizarea Transportului În Comun Institutul de Studii Liberale INTERVIURILE
  • 31. 31 smartcitymagazine.ro Foto: Mediafax Foto pentru reducerea traficului din București prin decontarea unei sume maxime de 500 de lei pentru combustibil. Suma va fi oferită locuitorilor din Regiunea de Dezvoltare Bucureşti-Ilfov (Municipiul Bucureşti şi localităţile din Ilfov) care vor fi de acord să-şi împartă maşina cu mai mulţi şoferi. Schemele de grupare a autoturismelor pot fi integrate în transportul public şi încurajează proprietarii de autoturisme să renunţe la utilizarea individuală a vehiculului propriu şi să-l utilizeze în comun, prin asociere voluntară, şi utilizarea la maximum a capacităţii de transport pentru autoturismul proprietate personală pentru deplasările regulate ale persoanelor care au aceeaşi direcţie de deplasare cu destinaţia Municipiul Bucureşti. Practic, Primăria îi încurajează pe părinţii care au domiciliul în această regiune să folosească autoturismul proprietate personală la comun pentru a-şi duce copii la şcoală. Sistemul este numit car-pooling şi pentru diferite ţări ale lumii este deja o normalitate. Proiectul mai prevede înființarea unui sistem municipal de car-sharing, dotat cu autoturisme ecologice: electrice sau hibrid. Acestea pot fi folosite de către cetățeni pentru deplasarea în municipiul București. De asemenea, va fi înființat un sistem municipal de bike-sharing, dotat cu biciclete electrice. Un alt punct important al proiectului este înființarea unui sistem municipal de transport dotat cu microbuze școlare, care să faciliteze transportul elevilor din ciclul primar și secundar pe teritoriul municipiului București. Efortul de modernizare a Capitalei va continua. Bucureștiul Centenar are nevoie de o preocupare constantă pentru creșterea calității vieții locuitorilor săi, care se reflectă inclusiv în acest domeniu al transportului în comun. Smart City este un concept dinamic, iar la nivelul Consiliului General al Capitalei, încercăm să luăm cele mai bune decizii pentru creșterea calității vieții locuitorilor Bucureștiului.
  • 32. 32 Smart City Magazine Recent a fost semnat la Madrid “Memorandumul de Înțelegere dintre Primăria Generală a Municipiului București și Primăria Madridului”, eveniment la care ați luat parte. În ce măsură va ajuta acest parteneriat Bucureștiul să devină smart city? Memorandumul semnat in luna octombrie de către Primarul General al capitalei, Gabriela Firea și Primarul orașului Madrid, Manuela Carmena Castrillo, are la bază interesul comun al celor două orașe pentru servicii publice de calitate, pentru bunăstarea cetățenilor celor două orașe și implicarea lor activă, alături de autorități în procesul de transformarea a orașelor în medii cât mai plăcute de trai. Practic acestea sunt elementele cheie care definesc un oraș „smart”, un bun punct de pornire în acest demers. Care este în prezent statusul acestui acord de colaborare? Primul pas facut în această direcție a fost desemnarea unei echipe formate din experți madrileni și specialiști ai Primăriei Capitalei care va demara primele acțiuni, în două dintre domeniile prevăzute în documentul oficial: fluidizarea traficului și turismul. Sunteți încrezătoare în găsirea unor soluții pentru rezolvarea traficului din București, astfel încât să poată fi demn de luat în considerare ca destinație turistică? Toate capitalele mari ale Europei întâmpină dificultăți în ceea ce privește aglomerarea urbană, Bucureștiul nu este un caz izolat. Așa cum am mai declarat, conform statisticilor, până în anul 2050, populația urbană va crește cu aproximativ 80%, de aici înțelegem faptul că adaptarea la noile condiții de conviețuire este un proces continuu, în toate domeniile, nu doar în infrastructură. Totuși, soluții există și noi căutăm, adaptăm și implementăm soluții testate, care și-au dovedit funcționalitatea. Concret, în București urmează să fie construite pasaje subterane, unele artere vor fi lărgite, după modelul celor de la Madrid, unde acestea rezolvă cu succes problema traficului. Prin HCGMB 394/21.12.2016 Primăria Capitalei a achiziționat un număr de 400 autobuze urbane. Ce alte aspecte sunt prevăzute în Memorandum? Alte domenii, la fel de importante prevăzute în Memorandum sunt: dezvoltarea durabilă, din perspectiva Agendei 2030, educația, cultura, dar si modernizarea administrației publice locale. Putem concluziona semnarea memorandumul ca fiind de bun augur? Acest acord de colaborare este binevenit în contextul în care, Madridul este un bun exemplu de smart city. Acest lucru a fost și este în contiuare susținut atât de Primarul Gabriela Firea, care și-a exprimat de mai multe ori convingerea că dacă îi urmăm exemplul, “vom prelua cele mai bune practici pentru a transforma tot mai mult Bucureștiul într-un oraș „smart”, dar și de întreg Consiliul General al Municipiului, pe care îl reprezint. Mai mult, este extrem de benefic pentru românii care reprezintă în prezent cea mai tânără comunitate semnificativă de cetăţeni din Spaţiul Economic European aflați în Spania. Faptul că autoritățile spaniole sunt deschise pentru a le facilita integrarea acestora în Spania și să ofere României o mână de ajutor în procesul de dezvoltare, prin expertiza specialiștilor lor, reprezintă cu siguranță premisele unei fructuoase colaborări pe termen lung, între cele două state. Bucureștiul învață din exemplele de bună practică ale Madridului Florentina Gherghiceanu Consilier General în cadrul Consiliului General al Municipiului București
  • 34. 34 Smart City Magazine Cele mai importante valori ale unei societăți sunt într-o formă sau alta legate de transparență. Fie că este vorba de transparența actului administrativ, de transparența actului decizional sau transparența procesului de guvernare în întregime. Întreaga administrație publică este în mod tradițional responsabilă pentru progresul orașelor aflate în subordinea sa. Integrarea tehnologiilor permite economii substanțiale atât de timp cât și financiare, dar mai ales eficientizarea resursei umane. Serviciile oferite de guverne sunt prezentate ca instrumente utile de informare, gestionare și accesibilitate pentru cetățenii care în fiecare zi au nevoie de noi servicii pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții. Guvernarea inteligentă este elementul cheie pentru dezvoltarea unui oraș inteligent, iar rolul său determinant este de a dezvolta politici care să promoveze includerea soluțiiilor software sau hardware în orașe în beneficiul cetățeanului și a realizării unei mai bune cooperări între diferiții actori din societate. Tehnologia informației nu este obiectivul, ci instrumentul prin care orașul să aibă elementele necesare, astfel încât, în mod progresiv, acesta să fie un oraș durabil. Cele patru axe pentru smart guvernment Transparență: prin intermediul tehnologiei informației, cetățeanului i se oferă de oriunde accesul la informațiile și procesele desfășurate de administrație, oferind transparență tuturor proceselor de concesiune și proiectelor aprobate. e-guvernare: extinderea relațiilor guvernamentale cu cetățenii și întreprinderile în toate zonele orașului inteligent. Datorită tehnologiei informației, putem îmbunătăți procesele democratice și creștem oportunitățile pentru toți cetățenii de a interacționa cu guvernele. Adoptarea votului electronic, încurajarea utilizării tehnologiei informației, dezvoltarea unei platforme comune iCloud ca integrator de servicii fac parte dintr-un guvern electronic activ. e-Administrație: trebuie să faciliteze relația dintre cetățeni și administrație prin oferirea accesului on-line la informații de bază, finalizarea procedurilor, plata impozitelor, a ghișeelor ​​unice sau a semnăturii electronice. Open Data: oferă acces la date într-o manieră simplă și gratuită, care este esențială pentru transparență și crearea de servicii cu valoare adăugată pentru cetățeni, ia decizii și are un impact economic semnificativ. Pentru punerea în aplicare a serviciilor inteligente într-o guvernare smart, avansată tehnologic și cu piloni solizi, este necesar să se adauge activități de planificare, conducere, noi tehnici de gestionare, schimbare și formare profesională, diseminare bună și promovarea servicii și o urmărire. Soluțiile smart government Un bun exemplu de urmărit este Barcelona, care a implicat mai mulți actori locali și regionali în definirea și punerea în aplicare a strategiei sale inteligente, în special a companiile și universitățile. Parteneriatele public-privat și colaborarea cu alte administrații publice s-au dovedit foarte eficiente în implementarea diferitelor programe locale, deși fiecare dintre aceste programe a fost abordat diferit. În cazul Barcelonei, sprijinul a fost acordat de guvernul autonom al Cataloniei, în special în ceea ce privește proiectele mai largi care includeau și alte zone din Catalonia, pe lângă Barcelona. Cooperarea cu alte orașe din Spania, împreună cu sprijinul Uniunii Europene, a fost, de asemenea, importantă. Cu toate acestea, pentru adoptarea unei perspective de sus în jos, au existat eforturi ale conducerii Consiliului Local al orașului Barcelona: deși au participat alți actori, Consiliul Local a oferit o direcție explicită privind strategia, programele și proiectele în efortul de oraș inteligent. Constantin Tomescu Expert Smart Governance Global Vice President The World Smart Cities Organization Importanța Implementării Soluțiilor Smart Gov.
  • 37. 37 smartcitymagazine.ro Tehnică modernă de vizualizare, verificare, măsurare și control SISTEMUL DE NAVIGARE GNSS, INS SENZORUL DE IMAGINE CAMERE HD ŞI PANORAMICE ECHIPAMENTE DE PROCESARE A DATELOR CONTROLLER, SYNCBOX ŞI SOFTWARE1 INOVITAS.RO Mun. Tîrgu Mureş, Str. Brăila nr. 1 tel: +40 728 034 402, +40 721 222 277, office@inovitas.ro ORAȘULTĂUDIGITAL
  • 38. 38 Smart City Magazine Conceptul de Smart City aplicat comunităților locale de mici dimensiuni ar fi o definiție poate prea generală a expresiei Smart Villages. În încercarea de a înțelege mult mai detaliat ce anume înseamnă Smart Villages, un prim pas este traducerea efectivă a expresiei, care, adaptată limbii române, reprezintă Comunități Rurale Creativ-Inteligente. Evident că și termenul de rural poate fi nuanțat în diferite înțelesuri, în funcție de zona de dezvoltare în care se află comunitatea respectivă. În țările occidentale dezvoltate, un sat sau o comună are cu totul alte caracteristici de dezvoltare în comparație cu unul aflat în est. Totuși, vom reține caracteristicile comune ale acestor comunități, faptul că localitatea rurală are o densitate mică a populației, populație care la rândul este mult mai puțin numeroasă în comparație cu cea a unui oraș, ajungând uneori până la doar câteva zeci de locuitori. Pe de altă parte, populația din zonele rurale se ocupă, în general, cu agricultura și cu meșteșugurile, iar diferențierea pe zone de dezvoltare este dată de tehnologiile utilizate, ceea ce va conduce și la productivități diverse. O altă caracteristică importantă a acestor mici comunități locale este cea a unor resurse financiare cu mult mai restrânse în comparație cu orașele, iar acest lucru este cauzat de multe ori de valoarea adăugată inferioară celei din mediul urban, ceea ce se reflectă în venituri mai mici și, implicit, în impozitele colectate la nivel local. La prima vedere, caracteristicile comunităților rurale ne pot conduce spre ideea că putem identifica un număr extrem de redus de aplicații și tehnologii de tip Smart City care pot fi implementate în aceste localități. Totuși, realitatea ne arată că se pot realiza proiecte incredibile, care pot scoate în evidența abilitățile pe care le au oamenii din comunitățile mici și pot pune în legătură nevoile oamenilor din orașele mari cu abundența naturii din zonele rurale. Comisia Europeană, împreună cu Parlamentul European, a publicat un document intitulat „Măsurile UE pentru satele inteligente” pentru a face mai vizibile oportunitățile pentru comunitățile rurale. O primă acțiune care este în curs de realizare până în luna Aprilie 2019, poartă în denumire un concept și mai cuprinzător și anume, cel de comunități eco-sociale inteligente (“Pilot Project on Smart eco-social villages”, http://www. pilotproject-smartvillages.eu/). Într-adevăr, o comunitate este un ecosistem social, cu anumite caracteristici care pot fi identificate și încurajate să se dezvolte. Obiectivelegeneralealeproiectuluisunt:1.Identificarea oportunităților și provocărilor din zonele rurale; 2. Să ofere o definiție a expresiei „Smart Villages”; 3. Descrierea în detaliu a celor mai bune practici existente: cele zece cele mai bune practici vor fi identificate și analizate; 4. Să investigheze cum să devii un sat creativ-inteligent: șase studii de caz vor primi sprijin în elaborarea unui plan de acțiuni, inclusiv un parcurs, pentru a începe procesul de a deveni un „smart villages”. În cadrul acestui proiect, consultările publice privind definiția pentru Smart Villages s-au închis la sfârșitul lunii august 2018. Definiția se conturează astfel: Satele creativ-inteligente sunt comunități din mediul rural care dezvoltă soluții „smart” pentru a face față provocărilor în contextul lor local. Ele se bazează pe punctele forte existente și pe oportunitățile locale de a se angaja într-un proces de dezvoltare durabilă a teritoriilor lor. De asemenea, ele se bazează pe o abordare participativă pentru dezvoltarea și implementarea strategiilor de îmbunătățire a condițiilor lor economice, sociale și de mediu, în special prin promovarea inovării și mobilizarea soluțiilor oferite de tehnologiile digitale. Satele inteligente beneficiază de cooperare și alianțe cu alte comunități și actori din zonele rurale și urbane. Inițierea și punerea în aplicare a strategiilor inteligente ale satelor se pot baza pe inițiativele existente și pot fi finanțate de o varietate de surse publice și private. După cum se observă, definiția este foarte generoasă și este menită să inspire și să încurajeze comunitățile locale să adopte o gândire creativ-inteligentă pentru îmbunătățirea calității vieții economice, sociale și de mediu. În cazul României putem afirma că avem mult de lucru în domeniul SmartVillages, dacă privim spre populația rezidentă, de circa 19.524 mii persoane, reprezentată în proporție de 46,2% de persoanele aflate în mediul rural. Sursa: Populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2018, INS Comunicat 29.aug.2018 Din perspectiva categoriilor de unități administrative, din totalul de 3.181 de localități, 103 sunt municipii, 217 sunt orașe, iar majoritatea covârșitoare este formată de comune (2861 unități). Sursa: INS Tempo Online Ciprian Alexandru-Caragea Expert BigData ARSCM, Institutul Național de Statistică Conf. Univ. Dr., Prorector Universitatea Ecologică din București