Criticismul junimist si Junimea - studiu de caz 5

1. -Studiu de caz 5-
Criticismul junimist
Profesor coordonator: Dinu Mioara Realizat de: Oprea Adelina
Florea Laurenţiu
Chiricuţă Iulian
Golea Olguţa
Cojocaru Monalisa
Burlacu Valentin

2. Cuprins:
-Junimea: Introducere - Ce este
Junimea?; Etape; Obiectivele
junimismului; Caracteristicile
junimismului;
-Fondatori: Petre P. Carp, Vasile Pogor,
Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti, Titu
Maiorescu - date biografice
-Titu Maiorescu- opere din vol. ,,Critice”
-Revista Convorbiri Literare

3. Introducere - Ce este Junimea?
Junimea este o societate culturală constituită la Iaşi prin
1863-1864, după opinia fondatorilor ei, cinci tineri
intelectuali, Titu Maiorescu, Petre P.Carp, Iacob Negruzzi,
Vasile Pogor şi Theodor Rosetti pe care afinităţile dintre
personalitaţile lor îi unesc într-un cenaclu în care se dezbat
public problemele culturale de seama din epoca de după
1860: probleme de ortografie şi limbă, proiectarea unei
antologii de poezie românească, organizarea unor
conferinţe prin care sa răspândească în public o serie de
cunoştinţe istorice, politice, economice şi de cultură.
Junimea reprezintă cea mai importantă grupare literară din
cea de-a doua jumătate a secolului al 19-lea. Tudor Vianu
apreciază că reunşte Junimea cele mai mari personalitaţi
intelectuale ale vremii.Membrii ai Junimii

4. Etapele Junimii
In viaţa societaţii Junimea se disting trei etape: Prima dintre acestea, etapa ieşeană (1863-1874) are un
pronunţat caracter polemic şi se manifestă în trei direcţii: limbă, literatură şi cultură. În această perioadă se
elaborează principiile sociale şi estetice ale junimismului. Tot acum se impune necesitatea educării publicului
prin aşa-numitele prelecţiuni populare. Organizate pe teme variate, în diverse cicluri sistematice şi ţinute într-
o formă academică, ele au avut drept scop educarea publicului larg, care să înţeleagă cultura ca factor de
progres şi moralitate.
Cea de-a doua etapă, din 1874 până în 1885 (cu desfăşurarea şedinţelor Junimii la Bucureşti, dar a activităţii
revistei la Iaşi), este o etapă de consolidare, în sensul că în această perioadă se afirmă reprezentanţii de
seamă ai „direcţiei noi” în poezia şi proza română, dar şi scriitori aproape necunoscuţi astăzi. Este o perioadă
în care se diminuează teoretizarea criticismului în favoarea judecăţilor de valoare. Acum sunt elaborate
studiile esenţiale prin care Titu Maiorescu se impune ca autentic întemeietor al criticii noastre literare
moderne, fără însă a neglija preocupările din domeniul civilizaţiei, dar mai ales din domeniul limbii literare,
necesare pentru că în 1860 se făcuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.

5. Sediul Junimii,
Casa Pogor
Iasul, oras al culturii romanesti, este locul pe unde au
trecut mari scriitori ai timpului (pastrandu-se o serie
de case ale acestora). O astfel de casa este cea care a
fost a lui Vasile Pogor – cunoscuta sub numele ,,Casa
cu ferestre luminate” (a fost prima dintre casele
particulare din Iasi iluminata electric) sau ,,Casa
Junimii”. Azi, in Casa Vasile Pogor este sediul
central al Muzeului Literaturii Romane din Iasi.

6. Etapa a treia (bucureşteană) începe din 1885, când revista Convorbiri literare este mutată la
Bucureşti, ca şi întreaga societate Junimea. Această etapă are un caracter preponderent universitar,
prin studiile de specialitate din domeniile: istorie, filozofie, filologie, geografie. Revista va apărea
până în 1944, dar ea nu va mai atinge gradul de popularitate din primii 20 de ani.

7. Obiectivele junimismului
● Obiectiv general: promovarea adevărului în ştiinţă şi a frumosului în artă
● Obiective lingvistice:
1. înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin
2. combaterea scrierii etimologice
3. imbunataţirea limbii cu neologisme preluate din limbile romanice
4. combaterea traducerilor mot-a-mot
5. combaterea,, betiei de cuvinte”
● Obiective sociale: sustinerea independentei intelectuale a poporului
român(educarea publicului prin prelecţiuni populare);

8. ● obiective culturale: combaterea formelor fără fond
● obiective literare:
1. raspândirea spiritului critic
2. încurajarea progresului literaturii naţionale
3. susţinerea originalităţii culturii şi a literaturii române prin punerea
problemei unificării limbii române literare şi prin respectul acordat
literaturii
4. crearea şi impunerea valorilor naţionale

9. Caracteristicile Junimii
Societatea Junimea şi revista Convorbiri literare au creat un anumit mod de a înţelege cultura,
fenomenul primind, în ansamblu, numele de spirit junimist.
Sintetizate de Tudor Vianu, trăsăturile caracteristice ale spiritului junimist au fost următoarele:
înclinaţia spre filosofie, spiritul oratoric, clasicismul, ironia şi spiritul critic.
Înclinaţia spre filosofie
Intelectuali foarte cultivaţi, toţi junimiştii au fost oameni cu pregătire filosofică, la curent cu evoluţia
ştiinţei şi a literaturii.
Spiritul oratoric
Junimea a dezaprobat modul de a vorbi în public al generaţiei anterioare, care contribuise la crearea
unei frazeologii demagogice. Cuvântările junimiştilor se caracterizează printr-un sever control al
expresiei. Ei creează un nou stil oratonic, caracterizat prin rigurozitate şi laconism.

10. Ironia
Junimiştii cultivau umorul şi ironia. Ei aveau convingerea că nu se poate construi nimic pe o bază
nouă fără a distruge mai întâi, cu ajutorul ironiei, prejudecăţile şi ideile greşite. Una dintre ţintele
ironiei lui Maiorescu a fost „beţia de cuvinte”.
Spiritul critic
Junimiştii au fost partizanii spiritului critic în cultură, adică ai acelei atitudini care nu admite nimic
decât sub rezerva discuţiei şi a argumentaţiei temeinice.
În studiul intitulat În contra direcţiei de astăzi în cultura română, Titu Maiorescu a făcut observaţia
că, de la 1821 încoace, dezvoltarea ţării s-a realizat prin preluarea de la alte civilizaţii europene a
unor „forme” (adică a unor instituţii sociale sau culturale) ce nu ar corespunde „fondului”, adică
spiritului tradiţional, felului de viaţă de la noi. Observaţia maioresciană a devenit celebră sub numele
„forme fără fond„.

11. Membrii fondatori ai Junimii

12. Petre P. Carp

13. ● Născut pe 29 iunie 1837 la Iași a murit pe 19 iunie 1919,in Țibănești, județul Iași ,a fost un
politician român, membru marcant al Partidului Conservator.
● Este trimis încă de copil la Berlin (1850) unde învață la Liceul Francez.
● În anul 1858 se înscrie la Facultatea de Drept si Științe Politice din cadrul Universității din
Bonn.În anul 1862 revine la Iași și contribuie la punerea bazei societății Junimea (primăvara
anului 1864).
● A participat activ la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea
României. La 11 februarie 1866 a fost numit secretar intim al Locotenenței domnești,iar
ulterior secretar al Agenției diplomatice a României la Paris (mai 1867 - iulie1867).
● Adept al ideilor "junimiste" s-a remarcat ca unul dintre fruntașii Partidului Conservator din
acea perioadă. A fost ales în numeroase rânduri deputat și senator în Parlamentul României

14. ● A îndeplinit numeroase funcții politice în cadrul guvernelor care au succedat la conducerea
țării după plecarea domnitorului Cuza .
● A activat în cadrul diplomației românești îndeplinind funcțiile de agent diplomatic la Viena și
Berlin (martie 1871 -aprilie 1873) și ulterior la Roma (aprilie - octombrie1873). În perioada
noiembrie 1882 - octombrie 1884 a fost numit Trimis extraordinar și ministru Plenipotențiar al
României la Viena .În anul 1891 gruparea "junimistă" se desprinde din cadrul Partidului
Conservator și formează Partidul Constituțional ,iar Petre P. Carp este ales președinte. După
fuziunea din 1907 a tuturor elementelor politice conservatoare din România a fost ales
președinte al Partidului Conservator (21aprilie 1907 -14 mai 1913). În timpul Primului Război
Mondial a fost unul dintre susținătorii ideii de intrare a României în război alături de Puterile
Centrale. A fost prim-ministru al României de două ori din partea Partidului Conservator.

15. Vasile Pogor

16. ● Vasile Pogor s-a născut la data de 20 august1833 în orașul Iași,ca fiu al comisului V.Pogor și al
Zoei Cerchez. A studiat la pensionul Malgouverne din orașul Iași, după care (din anul 1849) și-a
continuat studiile secundare, apoi cele juridice la Paris.
● După revenirea sa în țară, a intrat în magistratură, lucrând ca membru la Tribunalul Iași (1857-
1858) și la Curtea de Apel Iași (din 1859). A participat la coaliția politică care a complotat
pentru detronarea lui Alexandru Ioan Cuza.După schimbarea regimului politic, Vasile Pogor
este numit ca prefect al județului Iași (februarie 1866)și deputat în Adunarea Constituantă din
1866. A deținut apoi funcția de prim-președinte al Curții de Apel Iași.
● Intră în politică, ca membru al grupării "junimiste". După ce o scurtă perioadă deține funcția
de ministru al cultelor și instrucțiunii (20 aprilie- 23 mai 1870), Vasile Pogor va fi ales în mai
multe rânduri ca primar al municipiului Iași.

17. ● Vasile Pogor a fost unul dintre fondatorii societății Junimea și ai revistei Convorbiri literare
,unde a colaborat cu versuri, scrieri în proză și traduceri. A tradus din Horațiu
,Goethe,Hugo,Gauthier,Baudelaire ș.a.
● Ulterior, Vasile Pogor a fost și deputat, devenind din anul 1891 membru fondator al Partidului
Constituțional ("junimist"). A trecut la cele veșnice la data de 20 martie 1906 în localitatea
Bucium.

18. Iacob Negruzzi

19. ● Iacob Negruzzi (1842-1932)a fost scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician,
președinte al Academiei Române.
● Este cel de-al doilea fiu al lui Costache Negruzzi și al Mariei Gane. În anul 1853 este trimis de
tatăl său în Germania la studii. Aici face liceul, împreună cu fratele său Leon,iar din anul 1859
studiază dreptul, obținând doctoratul (1863). Revenit în țară, devine profesor de drept
comercial la Universitatea din Iași, unde va preda până în anul 1884 când, după moartea lui
Vasile Boerescu, se va muta la Facultatea de Drept a Universității din București, unde
profesează până în 1897, când a ieșit la pensie.
● În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp,Titu Maiorescu,Vasile Pogor și Theodor Rosetti ,pune
bazele societății culturale ,,Junimea” și ale revistei sale ,,Convorbiri literare”, pe care o
conduce timp de 28 de ani (1867- 1895).
● Iacob Negruzzi a fost un excelent conducător de revistă, un organizator plin de talent,el
atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură.

20. ● Ca scriitor, debutează în anul 1866, în ,,Foaia societății pentru literatura și cultura română în
Bucovina”. Scrie poezii lirice, balade, idila Miron și Florica (1870), satire,epistole, schițe,
romanul Mihai Vereanu (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii
intitulat sugestiv Amintiri de la Junimea (1921).
● Ca membru al Partidul Conservator a fost de mai multe ori deputat ori senator de Iași. Este
memorabilă intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai
Eminescu. Membru titular (1881) al Academiei Române,fiind de mai multe ori vicepreședinte
al acestei prestigioase instituții, de două ori conducând-o în calitate de președinte sau secretar
general. Acest ,,gospodar al vieții culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a contribuit
la răspândirea ideologiei junimiste prin toate scrierile lui și, mai ales, a fost unul dintre cei mai
activi susținători ai adepților proaspăt recrutați, făcând din ei scriitori de o importantă
valoare. Și-a făcut studiile în Germania. A fost profesor la Facultatea de drept din Iași și
președinte al Academiei Române .Membru fondator al societății Junimea a condus timp de
peste 28 de ani revista Convorbiri literare.

21. Theodor Rosetti

22. ● Theodor Rosetti (1837- 1923), om politic român, publicist, jurist, diplomat, fondator al
Societăţii Junimea,membru de onoare al Academiei Române.
● Theodor Rosetti a fost unul dintre cei mai importanţi oameni politici ai veacului al XIX-lea.
● S-a numărat printre fondatorii Societăţii literare Junimea, contribuind la dezvoltarea spiritului
critic în literatura românească. Magistrat de elită, Rosetti a fost membru al Curţii Permanente
de Arbitraj Internaţional de la Haga.
● Theodor Rosetti era descendentul unei vechi familii boiereşti. Părinţii săi erau postelnicul
Gheorghe Rosetti şi Caterina Sturdza. Sora sa mai mare, Elena Rosetti ,va fi viitoarea soţie a
domnitorului Alexandru Ioan Cuza .Tânărul Rosetti începe liceul la Lemberg, dar îl termină la
Viena în anul 1855.Studiile universitare le urmează la Facultatea de Drept din Viena(1855 -
1859), iar licenţa în ştiinţe juridice obţine la Paris.

23. ● Este numit judecător la Tribunalul Iaşi(19 ianuarie 1861), la Curtea de Apel Iaşi şi prefect al
judeţului Vaslui. În paralel, începând cu 11 mai 1864,Rosetti predă economie politică şi finanţe
la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi.
● Totodată, Theodor Rosetti se numără printre fondatorii Societăţii literare Junimea în 1863
,participând şi la întocmirea principalelor linii de direcţie pentru ,,Convorbiri literare” şi
,,Timpul”. Începând cu 26 noiembrie 1873 ,ocupă în mai multe rânduri poziţia de consilier la
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
● Marele istoric Nicoale Iorga a apreciat activitatea politică a lui Theodor Rosetti,afirmând
despre acesta că era ,,un exemplar de cea mai mare demnitate personală,unită cu cea mai
desăvârşită simplicitate”.

24. Titu Maiorescu
Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova - d. 18 iunie
1917, București) a fost un academician, avocat, critic literar,
eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român,
prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de
interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate
remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și
începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii
sociologice a formelor fără fond, baza Junimismului politic și
„piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai
Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici.

25. Copilăria
Între 1846 și 1848 Titu Maiorescu este elev al școlii primare din Craiova. În zilele revoluţiei, Ioan
Maiorescu plecând în misiune la Frankfurt am Main, Maria Maiorescu cu copiii pribegește la
București, Brașov, Sibiu. Prin decembrie 1848 sub conducerea lui Avram Iancu, familia lui Ioan
Maiorescu ajunge la Blaj. Din nou la Brașov. Titu Maiorescu continuă cursul primar la școala
protodiaconului Iosif Barac unde urmează primele două clase elementare. Între 1850 - 1851 –
absolvind școala primară, Titu Maiorescu este înscris la Gimnaziul românesc din Schei-Brașov,
gimnaziu înfiinţat în 1850 prin strădania unchiului său, Ioan Popazu, pe atunci paroh al bisericii Sf.
Nicolae din Schei, apoi protopop al orașului. El face clasa întâi de gimnaziu la gimnaziul românesc din
Brașov.

26. La Academia Tereziană
În septembrie 1851 familia Maiorescu se stabilește la Viena. În octombrie Titu Maiorescu este înscris
în clasa I la Gimnaziul academic, anexă pentru externi a Academiei Tereziene. În timpul șederii
familiei sale la Viena, Titu Maiorescu urmează cursurile Academiei Tereziene. În această perioadă
începe redactarea Însemnărilor zilnice, pe care le va continua până la sfârșitul vieţii și care constituie
o preţioasă sursă de cunoaștere a omului Maiorescu. Însemnările ni-l prezintă încă din adolescenţă
ca pe un caracter puternic, ambiţios și iubitor de ordine, pasionat de cultură și dornic să se afirme
prin capacităţile sale intelectuale în faţa colegilor austrieci, care, provenind adesea din familii
aristocratice, îl priveau de sus. Succesul pe care îl obţine în 1858 absolvind ca șef de promoţie
Academia Tereziană reprezintă o încununare a eforturilor sale și a voinţei de care dăduse dovadă.

27. În 1858, pe lângă activitatea universitară, predă psihologia la pensioane particulare și franceza în
casa Kremnitz. Preparator pentru limba franceză în familia Kremnitz, Titu Maiorescu dă lecţii celor
patru copii ai familiei: Klara (viitoarea sa soţie), Helene, Wilhelm și Hermann. Titu Maiorescu își trece
doctoratul în filozofie la Giessen, magna cum laude. Universitatea din Giessen îi considerase, în
vederea doctoratului, ultimii doi ani de la Academia Tereziană drept studii universitare. Întors în
ţară, publică articolul „Măsura înălțimii prin barometru” în revista „Isis sau natura”

28. Academia Tereziană, Viena

29. Implicarea in viaţa socială
În ziua de 10 martie 1861, Titu Maiorescu ţine la Berlin o conferinţă (Die alte französische Tragödie
und die Wagnersche Musik — „Vechea tragedie franceză și muzica lui Wagner”) în folosul
monumentului lui Lessing la Kamenz, repetată la 12 aprilie la Paris, la „Cercle des sociétés savantes“
și reluată sub formă de comunicare, la 27 aprilie, din nou la Berlin, la Societatea de filozofie. La 28
noiembrie obţine la Paris diploma de licenţă în drept, cu teza "Du régime dotal". În ziua de 10
decembrie el începe ciclul de conferinţe despre „Educațiunea în familie”. Tot în decembrie se
întoarce în ţară și se stabilește în București. Întors în ţară la sfârșitul lui 1861, Titu Maiorescu este
dornic să contribuie din toate puterile la înscrierea statului recent format în urma Unirii din 1859 pe
făgașul unei vieţi culturale și politice de nivel european. În acel moment în care totul era de făcut și
în care era nevoie de energii proaspete și de oameni de cultură formaţi în școlile înalte ale apusului,
Titu Maiorescu va cunoaște la vârsta tinereţii o ascensiune vertiginoasă, greu sau aproape imposibil
de conceput mai târziu: profesor universitar (la Iași) la 22 de ani, decan la 23 și rector la aceeași
vârstă, academician (membru al Academiei Române) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de
ani.

30. Dar această ascensiune n-a fost mereu lină și nici scutită de grele încercări, precum procesul care i-a
fost intentat în urma calomniilor aduse de adversarii săi politici, care atrăseseră și suspendarea lui
din toate funcţiile în 1864, până când verdictul de achitare din anul următor avea să dovedească
netemeinicia acuzaţiilor îndreptate împotriva lui. A fost iniţiat în Loja masonică ieșeană Steaua
României, la 26 noiembrie 1866 (al cărei Venerabil era George Șuţu), iar după câteva luni, la 11
februarie 1867, primește gradele de Companion și Maestru, în această lojă.

31. Titu Maiorescu, critic literar
Adversarii de idei i-au numit depreciativ acţiunea „critică judecătorească“, întrucât studiile și
articolele lui nu analizează detaliat opera literară discutată, ci conţin mai mult sentinţe asupra ei.
Acestea se întemeiază pe o vastă cultură, un gust artistic sigur și pe impresionante intuiţii Rolul
Junimii, al lui Maiorescu însuși, este legat de creaţia și impunerea în conștiinţa publicului a unor
scriitori ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu și alţii. În privinţa comportării, a
felului de a fi i s-a reproșat lui Maiorescu răceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiană, care părea să
ascundă un suflet uscat; este celebră în acest sens aprecierea lui N. Iorga: „Cald și frig nu i-a fost
nimănui lângă dânsul“. Ajutorul dat de Maiorescu scriitorilor din cercul Junimii și discipolilor său,
chiar adversarului său, Dobrogeanu-Gherea, într-un moment important din viaţa acestuia, ne relevă
însă un om de o mare și, în același timp, discretă generozitate

32. Opere literare
● O cercetare critică asupra poeziei române (1867)
● În contra direcției de astăzi în cultura română (1868)
● Direcția nouă în poezia și proza română (1872)
● Comediile domnului Caragiale (1885)
● Eminescu și poeziile sale (1889)
● Povestirile lui Sadoveanu (1906)
● Poeziile lui Octavian Goga (1906)
● Retori, oratori, limbuți
● Beția de cuvinte

33. Opere publicate postum
● „Jurnal”, se întinde pe zece volume, e cel mai lung jurnal intim din literatura română.
● Jurnalul este început de Maiorescu la vârsta de 15 ani, când era elev la Institutul Academia
Tereziană din Viena, și este continuat până la vârsta de 77 de ani, cu două săptămâni înainte
de a muri.
● El are doar mici întreruperi și tinde să se suprapună peste existenţa autorului.
● Publicarea acestei scrieri a făcut posibilă o cunoaștere mai amănunţită și mai aparte a
personalităţii lui Maiorescu: era nu doar un om echilibrat, impersonal, lucid, ci și sentimental,
însingurat, dorind sa fie înconjurat de oameni care să-l asculte și să-l înţeleagă.
● „Scrieri de logică”, restituite de Alexndru Surdu, Editura știinţifică și enciclopedică, 1988
● „Istoria politică a României sub domnia lui Carol I” ediţie de Stelian Neagoe, București, Editura
Humanitas, 1994
● „Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltării politice a României sub domnia lui Carol
I”, vol. I-V, studiu introductiv, îngrijire de ediţie, note și comentarii de Constantin Schifirneţ,
Editura Albatros, 2001-2003

34. O cercetare critică asupra poeziei de la 1867
Cea dintâi lucrare critica literara a lui Maiorescu ,studiul “O cercetare critică asupra poeziei române
de la 1867”,contine “didactic şi limpede estetica maioresciană ,ramasă neschimbată pe toată
întinderea activităţii criticului “,cum afirma George Calinescu. Criticul incepe prin a stabili faptul ca
fiecare arta are un material de lucru ,numai poezia nu are un material specific ,căci cuvintele sunt
destinate comunicării.Rolul poeziei este acela de a se deştepta “prin cuvintele ei imagini sensibile în
fantezia auditoriului”. În concepţia lui Maiorescu,poetul trebuie să desfaşoare o adevarată luptă
pentru sensibilizarea cuvântului, care tindea catre abstractizare. Criticul enumera ,oferind exemple
câteva modalidăţi de sensibilizare a cuvântului:”alegerea cuvântului celui mai puţin
abstract”,utilizarea adjectivelor şi adverbelor –“epitete ornante”,a personificărilor ,a comparaţiilor şi
a metaforelor. Ideile criticului sunt argumentate cu exemple din operele marilor scriitori
universali:Schiller,Victor Hugo,Shakespeare,Horaţiu,Heine. Maiorescu încheie prima parte a studiului
prin realizarea unei distincţii clare intre politica ,”product al ratiunii” şi poezie,”product al
fanteziei”.Condamnate de către critic sunt “poeziile politice” şi cele “rele istorice” pentru că sunt
“lipsite de sensibilitate poetică”.

35. În contra direcţiei de astăzi în cultura română
Studiul este publicat în „Convorbiri literare”, în 1868 și lansează „Teoria formelor fără fond”. Aceasta
exprimă viziunea lui Titu Maiorescu asupra culturii, construită pe următoarele trei principii:
autonomia valorilor, unitatea dintre cultură şi societate, unitatea dintre fond (activităţile sociale,
culturale, tradiţiile şi mentalităţile) şi formă (structurile instituţionale ale societăţii, sistemul
educaţional şi cel cultural, prin care se realizează circulaţia valorilor în cadrul societăţii) Maiorescu se
revoltă împotriva viciului epocii de a împrumuta forme ale culturii apusene fără a le adapta
condiţiilor româneşti existente. Această critică este adresată şi generaţiei paşoptiste pentru că
aceştia au creat o direcţie falsă prin imitarea culturii apusene. În ultima parte a studiului se susţine
ideea renunţării la indulgenţa faţă de mediocrităţi în toate domeniile si se sugerează că imitaţia
formelor discreditează cultura unui popor şi că falsa cultură este mai nocivă decât lipsa ei.

36. Direcție nouă în poezia și proza română
1. Studiul este publicat în 1872 și cuprinde două părţi: prima dedicată poeziei, iar a doua
dedicată prozei.
2. Prima parte - Poezia
3. Evoluţia liricii românești
4. Caracterizarea operelor marilor poeţi insistându-se asupra scrierilor lui Vasile Alecsandri și
Mihai Eminescu
5. Vasile Alecsandri
● Considerat poet naţional prin diversitatea tematică și accentuarea elementului naţional
● Apreciază în special volumele „Doine și lăcrămioare” și „Pastelul”
● Definește pastelul

37. 6. Mihai Eminescu
● Considerat om al timpului modern, iubitor de antiteze cam exagerate, blazat în cuget, poet în
toată puterea cuvântului
● Recunoaște geniul eminescian însă accentuează rolul operei lui Alecsandri ca un omagiu adus
celui mai mare scriitor pașoptist. A doua parte – Proza. Îi consideră reprezentanţi de frunte pe
Odobescu, Slavici și Negruzzi. Apreciază depășirea caracterului știinţific, academic din
perioada post pașoptista și evidenţiază apariţia unei noi generaţii de prozatori.

38. Comediile d-lui Caragiale(1885)
Este o lucrare scrisă de Titu Maiorescu din dorinţa de a-l apăra pe I. L. Caragiale de
atacurile din presa vremii care-l acuzau de imoralitate (datorată prezenţei unei lumi de
joasă speţă în piesele sale: oameni "viţioşi sau proşti", amor nelegiuit etc.). Pornind de la
constatarea că tipurile şi situaţiile din sfera timpului, Maiorescu atrage atenţia că artistul
recreează realitatea dintr-o perspectivă ideal-artistică, fără nicio preocupare practică.
Stratul social luat sub observaţie de Caragiale în aceste comedii este cel de jos, iar
aspectele prezentate sunt tipice, există la toată lumea, autorul dramatic descoperind
existenţa unei societăţi în toată veridicitatea ei, "sub formele unei spoieli de civilizaţie
occidentală, strecurată în mod precipitat până în acel strat şi transformată într-o
adevărată caricatură a culturei moderne." Tipologia personajelor este, de asemenea,
diversă, caracterizată cu o intuiţie şi o fervoare critică de-a dreptul remarcabile. În studiul
său, Maiorescu precizează faptul că societatea, împreună cu opinia publică, consideră
drept trăsătură caracteristică a comediilor lui Caragiale trivialitatea, însă argumentele şi
comparaţiile aduse pe parcursul articolului au întemeiat concluzia că în lumea artei nu
poate fi vorba de "trivial", ci fiecare scriitor are dreptul său literar incontestabil.

39. Eminescu si poeziile lui
Studiu realizat de Titu Maiorescu, publicat în anul 1889. Studiul cuprinde două
părţi: prima parte se referă la viaţa poetului, în timp ce a doua cuprinde o analiză
a operei acestuia. Prima parte: se insistă asupra personalităţii lui Eminescu se
valorifică imaginea geniului din imaginea schopenhauriană se insistă asupra
pesimismului eminescian de natură metafizică se accentuează memoria
fabuloasă, inteligenţa sclipitoare, cultura vastă (filozofie, religie,istorie), setea de
cunoaștere, modestia și pasiunea pentru literatura populară A doua parte: Se
surprinde rafinamentul expresiei artistice, plasticitatea, claritatea limbajului
profunzimea expresiei și bogăţia de idei Apreciază creaţiile de factură clasică
„Oda” și „Glossa” Studiul se încheie prin precizarea că Eminescu va fi un punct
de reper în dezvoltarea literaturii române.

40. Convorbiri Literare
La 1 martie 1867 apare la Iași, în redacţia lui Iacob Negruzzi și sub conducerea spirituală a lui Titu
Maiorescu, revista Convorbiri literare, care va domina aproape trei decenii viaţa literară și
publicistică română. Revista a apărut până în 1884-1885 bilunar, în 16 pagini, într-un tiraj de 300 de
exemplare, iar din 1885- 1886 până în 1893-1894: câte un număr lunar.

41. Colaboratori
● În poezie: Ion Alecsandri, Mihai Eminescu, Scarlat Capșa, Ștefan Cacoveanu , Bengescu-Dabija
etc.
● În proză: Ioan Alecsandri, I. Alecsandrescu, E. Baican, A. Chibici-Râvneanu (prietenul lui
Eminescu) etc.
● În dramaturgie: Ioan Alecsandri, Scarlat Capșa, Ioan Ionov, T. C. Văcărescu.
● Cu studii și articole de critică literară,știinţifică, istorie : Ion Bogdan, T. C. Văcărescu,Cernescu,
Alexandru D.Xenopol etc.

42. Bibliografie
www.scribd.com
www.wikipedia.com
www.didactic.ro
Titu Maiorescu - vol. Critice
Z. Ornea - Junimea si Junimismul