MINISTERUL EDUCATIEI AL REPUBLICI MOLDOVA
COLEGIUL DE INFORMATICĂ DIN CHIȘINĂU
REFERAT
PIELEA
Efectuat de elevul gr. I 1211
Braniște Eugeniu
Chisinau 2013

Cuprins
Introducere ....................................................................................................3
Proprietățile pielii ..........................................................................................4
Funcțiile pielii ...............................................................................................6
Structura microscopică ..................................................................................7
Epiderma ........................................................................................................................................................ 7
Stratul bazal ............................................................................................................................................... 8
Stratul spinos .............................................................................................................................................. 8
Stratul granulos .......................................................................................................................................... 8
Stratul lucid ................................................................................................................................................ 8
Stratul cornos ............................................................................................................................................. 9
Dermul............................................................................................................................................................ 9
Membrana bazală....................................................................................................................................... 9
Straturile .................................................................................................................................................... 9
Celulele .................................................................................................................................................... 10
Substanța fundamentală ........................................................................................................................... 10
Hipodermul .................................................................................................................................................. 10
Anexele pielii ..............................................................................................11
Fanerele ....................................................................................................................................................... 11
Unghia ...................................................................................................................................................... 11
Părul......................................................................................................................................................... 11
Tija ....................................................................................................................................................... 11
Foliculul pilosebaceu ........................................................................................................................... 12
Glandele pielii .............................................................................................................................................. 12
Glanda sebacee ........................................................................................................................................ 12
Glandele sudoripare................................................................................................................................. 12
Adevărat şi fals despre piele .......................................................................13
Bolile de piele .............................................................................................15
Tulburările inflamatorii ............................................................................................................................... 15
Boli virale ale pielii ...................................................................................................................................... 16
Boli bacteriene ale pielii .............................................................................................................................. 16
Boli cutanate bacteriene............................................................................................................................... 16
Infectiile fungice ........................................................................................................................................... 17
2

Introducere
Pielea (cutis) constituie un înveliș neîntrerupt care se continuă la nivelul marilor orificii
(gură, nas, etc.) cu o semimucoasă (parțial keratinizată) și care, în interiorul cavităților respective,
devine o mucoasă propriu-zisă. Pielea reprezintă o suprafață receptorie extrem de vastă, care
asigură o sensibilitate diversă, protejează corpul de leziuni mecanice și microorganisme, participă la
secretarea unor produse finale ale metabolismului și îndeplinește de asemenea un important rol de
termoregulație, execută funcțiile de respirație, conține rezerve energetice, leagă mediul înconjurător
cu tot organismul.
3

Proprietățile pielii
Suprafața pielii nu e uniformă, pe ea fiind prezente orificii, cute și proeminențe.
Orificiile sunt de 2 tipuri: unele sunt mari, conducând în cavitățile naturale (gură, nas etc.)
iar altele sunt mici, de-abia vizibile cu ochiul liber, dar bine vizibile cu lupa. Ultimele răspund fie
foliculilor piloși (din acestea răsar fire de păr), fie glandelor sudoripare ecrine (porii). Toate
orificiile, dar mai ales cele mari, precum și cele foliculare, sunt intens populate de microbi, fenomen
ce explică frecvența mare a foliculitelor. Orificiile foliculare reprezintă totodată și locul unde
absorbția percutanată a apei, electroliților, medicamentelor (unguente, creme etc.) și altor substanțe,
este maximă.
Cutele pielii sunt de 2 feluri: congenitale (sau structurale) și funcționale, ultimele apărând
odată cu îmbătrânirea și scăderea elasticității.
 Cutele structurale sunt fie cute mari (plica axilară, inghinală etc.), fie microcute.
 Cutele mari au unele particularități fiziopatologice ca: umiditatea mai mare față de
restul pielii, un pH alcalin sau neutru, pilozitate mai accentuată. Datorită acestor
caractere, ele pot prezenta unele îmbolnăviri specifice ca: micoze, fisuri, intetrigo etc.
 Cutele mici sau microcutele sunt prezente pe toată suprafața pielii reunind orificiile
porilor; ele determină astfel mici suprafețe romboidale, care constituie expresia unei
elasticități normale. Aceste microcute dispar la nivelul cicatricelor, în stările de atrofie
epidermică sau de scleroză dermică (sclerodermice). La nivelul palmelor și plantelor
microcutele sunt așezate în linii arcuate dispuse paralel, realizând amprentele, cu
caractere transmisibile ereditar, importante pentru identificarea juridică a individului.
Crestele dintre cute, dispuse de asemenea în linii paralele, prezintă pe ele orificiile
porilor sudoripari.
 Cutele funcționale se constituie ca urmare a scăderii elasticității cutanate și a contracțiilor
musculare (riduri).
Culoarea pielii depinde de:
 cantitatea de pigment melanic care conferă nuanțe de la pielea albă (lipsa pigmentului), până
la cea neagră (excesul de melanină). Cantitatea de melanină este determinată genetic, dar
variațiile culorii pielii, după latitudinea geografică (de la pol la ecuator), arată și o adaptare.
Melanina variază între anumite limite și în funcție de expunerea la razele ultraviolete.
 gradul de vascularizație capilară determină nuanța roz-roșie. Vascularizația mai abundentă a
feții produce și anumite particularități morbide regionale: bolile congestive ale feții sunt mai
4

numeroase. Culoarea pielii depinde și de cantitatea de hemoglobină (paloarea în anemii).
Pielea copiilor mici este bogat vascularizată și mai subțire, motiv pentru care e roză.
 grosimea pielii influențează culoarea ei: pielea copiilor mici e mai subțire și e roză, pielea de
pe palme și plante are o culoare gălbuie datorită stratului cornos (keratinei) mai ales în
condiții de hiperkeratoză. Abundența keratohialinei (strat granulos) conferă pielii o culoare
albă.
Mucoasele sunt mai subțiri decât epidermul; keratina, keratohialina și melanina, în mod
normal, la acest nivel, lipsesc, astfel că ele sunt transparente, permițând să se perceapă
vascularizația din profunzime, de unde culoarea lor roșie.
În stările leucoplazice (leucos=alb) apare keratina și keratohialina și suprafețele morbide
devin albe și mai rugoase.
Pigmentogeneza copiilor sub 1 an este deficitară și acomodarea lor la razele solare e
deficitară, la ei apărând mai ușor arsurile actinice, după expuneri la soare sau raze ultraviolete.
Suprafața pielii, la un om matur și talie mijlocie, e de 1,5-1,8 m2. Greutatea ei totală
corespunde la circa 20% (în medie 14-16 kg), din care circa 15% reprezintă hipodermul (cu variații
largi în raport cu corpolența), circa 5% de derm și sub 1% de epiderm.
Grosimea pielii variază după regiuni: e subțire pe față, frunte, genitale, este mai groasă pe
toracele anterior, abdomen și marile pliuri. Grosimea crește la spate și pe suprefețele extensorice ale
membrelor, cea mai groasă e la palme și tălpi. Dintre straturile pielii epidermul e cel mai subțire
(între 0,03 și 1 mm), dermul este mai gros (are între 0,5-0,8 mm la față, 2 mm pe torace și 2,5), iar
hipodermul are variații mari regionale.
Elasticitatea pielii se datorează, în primul rând sistemului fibrilar dermic și mai ales fibrelor
elastice. Datorită lor pielea e depresibilă. La elasticitatea ei contribuie și paniculul adipos, ai cărui
lobuli grăsoși, înveliți într-un țesut conjunctivo-elastic, funcționează ca niște mingi minuscule de
cauciuc ce se deprimă la apăsare, după care însă revin la forma anterioară. Elasticitatea scade cu
vârsta și dispare în stările edematoase sau de scleroză cutanată. Datorită elasticității, plăgile devin
mai mari decât suprafața secționată, iar excizatele de piele (grefele) mai mici decât suprafața
prelevată.
Mobilitatea pielii este variabilă: față de planurile profunde este ușor mobilizabilă la față,
torace, membre, penis și puțin mobilizabilă la nivelul palmelor, tălpilor, pe pavilioanele urechilor și
pe aripile nazale. Ea scade în procesele de scleroză (cicatrici, scleroze secundare, sclerodermii
esențiale).
5

Funcțiile pielii
 funcția de apărare, împiedică pătrunderea unor agenți patogeni în organism (bacterii,
substanțe toxice, radiații)
 funcția termoregulatoare la menținerea unei temperaturi constante a corpului, pentru
evitarea supraîncălzirii reduce temperatura prin exaporarea evaporarea apei din sudoare, la o
temperatură scăzută pentru reducerea pierderii temperaturii corporale, firele de păr prin
Musculus arrector pili se zbârlesc pielea având aspectul de piele de gâscă.
 funcția de apărare față de razele ultraviolete la animale această funcție e realizată de blană
sau pene, la om stratul cornos stratum corneum absoarbe și reflectă cam 50% din radiații,
absorbirea radiațiilor se realizează prin pigmentul din piele melanină producând bronzarea
pielii, la o expunere extremă la aceste radiații se poate produce cancerul de piele.
 pielea ca rezervor de celule embrionare această funcție este folosită de chirurgie în
transplanturi.
 funcția imunologică a pielii este realizată de celulele Langerhans din piele.
 funcția de organ de simț este una din funcțiile de comunicare a pielii cu mediul înconjurător,
aceasta fiind îndeplinit de receptorii:
 de durere (fiind până la 200/cm2),
 de presiune (corpusculii Vater-Pacini),
 termoreceptorii (corpusculii Krause),
 receptorii la întindere (corpusculii Ruffini),
 receptorii tactili sunt mai deși la buze, degete, limbă, sfârcul mamelei, organele
genitale externe (corpusculii Meissner și celulele Merkel).
6

Structura microscopică
Pielea este constituită din 3 învelișuri: epidermul de origine ectodermică, dermul și
hipodermul (stratul celular subcutanat) de origine mezodermică (mezenchimală).
Epiderma
Epiderma este alcătuit dintr-un epiteliu stratificat și pavimentos, cornificat, celulele sale
fiind în permanență regenerare. El este lipsit de vase sangvine, nutriția celulelor are loc prin
difuzarea limfei interstițiale din derm, prin intermediul membranei bazale și prin spațiile înguste (de
cca 10 milimicroni), care separă între ele celulele vitale ale acestui strat. Epidermul este un
protector mecanic contra pierderilor de apă din straturile profunde ale pielii și împiedică
pătrunderea microbilor în ele. Celulele epidermului se împart, după origine, aspect microscopic și
funcții, în două linii distincte: keratinocitele, care constituie marea majoritate a masei celulare și
melanocitele mult mai puțin numeroase.
7

Keratinocitele provin din celulele stratului bazal, care se divid permanent, celulele fiice fiind
împinse spre suprafață. Se realizează astfel o mișcare celulară lentă-ascendentă, în cursul căreia ele
se încarcă progresiv cu keratină. Melanocitele elaborează pigmentul melanic, care, eliberat din ele,
este stocat atât în celulele epidermice (mai ales în stratul bazal) cât și în macrofagele dermice, care
astfel devin melanofore. Embriologic, ele provin din creasta neurală sub forma de metaboliști care
în cursul primelor luni de viață fetală migrează spre unele regiuni din sistemul nervos central (tuber
cinereum, locus niger etc.), în peritoneu și în piele. În piele se așază între celulele bazale.
Stratul bazal
Stratul bazal (sau generator) este cel mai profund, fiind în contact cu membrana bazală.
Celulele sale au un nucleu mare situat apical. La polul apical sunt dispuse granule de melanină, care
are un rol fotoprotector, ferind acizii nucleici (mai ales ADN) de razele ultraviolete, cu acțiune
inhibantă asupra acestora. Între celulele bazale se găsesc melanocitele și corpusculii senzoriali
Merkel-Ranvier.
Stratul spinos
Stratul spinos este situat imediat deasupra celui bazal, din care provine. În mod normal, el
este alcătuit din 6-15 rânduri de celule poliedrice, care pe măsură ce urcă spre suprafață devin tot
mai turtite. Ele sunt mai acidofile decât cele bazale, dar sunt intens vitale, acest strat fiind sediul
unor transformări importante în eczemă sau în metaplazii, și în alte numeroase afecțiuni. Celulele
sunt separate prin spații înguste de cca 10 milimicroni, prin care circulă limfa interstițială nutritivă,
rare celule limfocitare și se găsesc terminații nervoase amielinice. Aceste spații reunite constituie
"sistemul lacunar epidermic" în care coeziunea celulară e menținută prin punți intercelulare.
Citoplasma celulelor se caracterizează pe lângă formațiunile obișnuite, prin filamente dispuse în
mănunchiuri, numite tonofibrile. Ele au un rol important în sinteza keratinei (precursori).
Stratul granulos
Stratul granulos este situat deasupra celui precedent, fiind compus din 1-5 rânduri de celule
turtite. Caracteristica lor e abundența granulațiilor citoplasmatice de keratohialină. Formează o
barieră care împiedică pierderea apei. Această barieră este însă penetrată de gaze, lipide, vitamine,
enzime, hormoni sexuali, radiații, glucoză, dar și de substanțe nocive (ex. nicotina).
Stratul lucid
Stratul lucid numit și stratul cornos bazal e format din celule bogate în glicogen, eleidină și
grăsimi. Prezența glicogenului atestă existența unor procese vitale necesare etapelor finale în sinteza
8

keratinei. Acest strat este ultimul strat vital al epidermului, care împreună cu stratul cornos profund
constituie așa-numita "bariera epidermică" (barieră față de apă, substanțele chimice și
microorganisme).
Stratul cornos
Stratul cornos este cel mai superficial. El este alcătuit din două straturi: stratul cornos
profund sau conjunct și cel superficial sau disjunct numit și exfoliator. În cel profund celulele
cornoase sunt alipite, în cel superficial celulele au conexiuni laxe, desprinzându-se la suprafață.
Celulele cornoase normale au formă de solzi, nucleul este dispărut ca și organitele celulare, iar
celula apare ca un sac format dintr-un înveliș de keratină și un conținut bogat în grăsimi osmiofile
(lipoide de colesterol). Deasupra stratului cornos și amestecat cu celulele stratului disjunct, se
găsește un strat funcțional (fiziologic) rezultat din prelingerea secreției sudoripare și sebacee, și din
debriurile celulelor cornoase și a substanței intercelulare. Acest strat numit filmul sau mantaua
(pelicula) lipo-proteică acidă a pielii (pH=4,5-5,5), conferă o protecție față de microorganisme și
față de substanțele chimice. Pe suprafața pielii și între celulele stratului disjunct, se găsesc
microorganisme din flora saprofită. Numărul acestor germeni scade treptat spre profunzime, ei fiind
opriți la nivelul stratului conjunct.
Dermul
Dermul constituie scheletul nerezistent conjunctivo-fibros al pielii. El este separat (și
totodată reunit) de hipodrema prin membrana bazală.
Membrana bazală
Membrana bazală este alcătuită dintr-o împletire de fibre epidermice și dermice. Ea
îndeplinește o funcție de filtru selectiv, pentru substanțele provenite din derm și care servesc la
nutriția epidermului, dar constituie și a doua „barieră" pentru substanțele ce ar putea pătrunde din
epiderm.
Straturile
Dermul este compus din două straturi. Stratul superficial subepidermic cuprinde papilele
dermice și o zonă subțire situată sub ele. El este denumit strat subpapilar și se caracterizează prin
elemente fibrilare gracile, elemente celulare mai numeroase, substanța fundamentală mai abundentă
și o vascularizație și inervație bogată (plexuri subpapilare). Stratul profund numit dermul propriuzis sau corionul este mult mai gros, este mult mai rezistent și e compus preponderent din fibre
colagenice, elastice și reticulare.Pielea este 7% din greutatea corporala.
9

Celulele
Celulele sunt prezentate de fibroblaști, fibrociți, histocite, mastocite, limfocite și plasmocite
cu specificul lor funcțional.
Substanța fundamentală
Substanța fundamentală afară de mucopolizaharide acide e bogată în apă, conține săruri (mai
ales sodiu și calciu), proteine, glicoproteine și lipoproteine, glucoză (care la acest nivel are o
concentrație identică cu cea din plasmă, în timp ce în epiderm este redusă la 1/3).
Hipodermul
Hipodermul este stratul care separă pielea de straturile subiacente. El este alcătuit din lobuli
de celule grase (lipocite) conținând trigliceride, cu rol de rezervă nutritivă și de izolator termic și
mecanic. Acești lobuli sunt separați prin septe conjunctive, în care se găsesc vase și nervi. O
structură tegumentară mai deosebită este linia apocrină. Ea se întinde de la axilă, în regiunea
mamelonară și coboară convergent lateral spre perineu. Este alcătuită din aglomerări celulare clare
ce, structural, se apropie de celulele glandulare mamare. În această accepțiune glanda mamară poate
fi privită ca o glandă apocrină enormă cu o structură corelată cu funcția sa secretorie. Între
modalitatea secretorie a glandei mamare și glandele apocrine sunt relații apropiate, în sensul că:
celulele secretă un conținut bogat de proteine;
tipul celular secretor se caracterizează prin „decapitarea" polului secretor al celulelor
glandulare.
10

Anexele pielii
Anexele cutanate sunt reprezenate de fanerele și glandele pielii.
Fanerele
Fanerele sunt organe anexe ale pielii diferențiate la suprafața ei, cu funcție de apărare a
organismului, fiind prezente la om sub forma unghiilor și a părului.
Unghia
Unghia (unguis) este formată dintr-o lamă cornoasă dură, distală, numită corpul unghiei
(corpus unguis), alcătuit din limbul și patul unghial și o rădăcină (radix unguis), situată proximal,
corespunzând părții acoperite de un repliu cutanat, numit plica supraunghială, care se prelungește pe
laturile unghiei. Plica acoperă lunula, porțiunea roză, palidă semilunară a corpului, care în
profunzime, se continuă cu rădăcina.
Lama unghială e formată dintr-o porțiune superficială dură și un strat profund moale. Stratul
dur este regenerat de matricea unghială (porțiunea cea mai profundă a rădăcinei), în timp ce stratul
moale ia naștere prin cornificarea celulelor patului unghial, pe care zace unghia. Sub marginea
liberă a unghiei se găsește șanțul subunghial, la nivelul căruia epidermul, cu stratul său cornos, se
continuă cu unghia, formând hiponichium-ul. Limbul unghiei este unghia propriu-zisă și este format
din celule solzoase, cheratinizate. Cele de la suprafața limbului se continuă la nivelul plicii
supraunghiale cu stratul cornos al epidermului formând eponichium (perionix).
Părul
Firul de păr este alcătuit din două părți: una externă, vizibilă, liberă, numită tulpină sau tijă
și o parte ascunsă profund în derm, numită folicul pilosebaceu sau rădăcină (radix pili). Ultima se
termină printr-o parte umflată ca o măciucă, numită bulb al părului (bulbi pili) creșterea părului se
produce în regiunea bulbului. Bulbul, în partea sa cea mai profundă, prezintă o scobitură în care
pătrunde papila dermică nutritivă a părului, intens vascularizată. Culoarea firelor de păr este
diferită: blondă, roșie, castanie, neagră. Ea este determinată de un pigment brun-grăunțos sau
roșiatic, care se formează în bulb. Părul alb al senectuții se datorește pătrunderii aerului în tijă.
Tija
Tija se dezvoltă din epiderm și este cornoasă, flexibilă, elastică, groasă între 0,006-0,6 mm,
cu lungimea care variază între câțiva milimetri, până la peste un metru. Lungimea și densitatea
11

variază regional și este legată de sex, pilozitatea fiind mai accentuată în regiunea capului, pe față la
bărbat, în axile, în regiunea pubiană, pe torace și abdomen (la bărbat).
Foliculul pilosebaceu
Foliculul pilosebaceu reprezintă o invaginație în profunzime a pielii, care prin vârful său
ajunge până în hipoderm. El conține firul de păr și are anexate glanda sebacee și un o fibră
musculară netedă, mușchiul piloerector.
Glandele pielii
Glanda sebacee
Glanda sebacee este glanda acinoasă (în ciorchină). Ea o holocrină, sebumul secretat luând
naștere prin degenerescența groasă a celulelor care căptușesc pereții glandei. În regiunile numite
seboreice (nas, frunte, menton, ureche, mediosternal etc.) aceste glande sunt hipertrofiate, conferind
regiunilor respective o onctuozitate și o reactivitate particulară. Funcția acestor glande este
endocrino-dependentă (sistemul hipofizo-steroidic cortico-suprarenal și sexual). Ele secretă
grăsimea pielii, care unge stratul cornificat al epidermusului și părul, îi apără de apă,
microorganisme, înmoaie pielea. Canalele glandelor sebacee se deschid de obicei în sacii pieloși.
Glandele sudoripare
Glandele sudoripare sunt tubulare, fiind terminate cu un glomerul secretor. Ele sunt de două
tipuri: glandele ecrine mai mici, dispuse aproape toată suprafața corpului și care se deschid direct la
suprafața epidermului prin pori și glandele apocrine, mult mai mari, dispuse numai la nivelul axelor,
în jurul mamelonului și la perineu. Glandele ecrine elimină produsul fără a modifica structura
celulelor, ce rămân intacte: sudoarea elaborată de ele e apoasă și bogată în săruri, cu un pH acid,
fără conținut proteic sau părți din celulele secretante. Glandele apocrine sunt merocrine: secreția lor
rezultă în parte din eliminarea unei părți din celulele secretante. Ele intră în funcție după pubertate,
fapt ce arată endocrino-dependența lor. Ele se varsă în infundibulul folicular, sudoarea lor este mai
viscoasă, mai bogată în proteine și are un pH neutru, ceea ce explică infecția lor frecventă. Glandele
sudoripare secretă sudoarea, care conține mari cantități de apă și, evaporând-o reglează astfel
temperatura corpului. În afară de apă sudoarea conține produsele metabolismului azotat (ureea) și
diferite săruri.
12

Adevărat şi fals despre piele
Solarul poate ajuta la tratarea psoriazisului.
ADEVĂRAT. Bronzarea la solar, realizată numai în scop terapeutic şi sub control medical,
poate ameliora unele afecţiuni ale pielii, printre care psoriazisul, vitiligo şi eczemele.
Acneea este cauzată de alimentaţie.
FALS. Acneea este cauzată de hipersecreţia glandelor sebacee, fiind favorizată de un
dezechilibru hormonal. Unele medicamente, stresul şi folosirea unor creme nepotrivite cu tipul de
ten pot agrava acneea.
Virusul herpetic rămâne toată viaţa în organism.
ADEVĂRAT. Există două tipuri de virus Herpes Simplex: de tipul 1, responsabil pentru
herpesul labial, şi cel de tip 2, care cauzează herpesul genital, însă ambele tipuri de virus pot
provoca erupţii atât în zona bucală, cât şi în zona genitală. Virusul herpetic poate fi activat de stres
şi de imunitatea scăzută.
Pot sta oricât la soare pentru că am folosit cremă de protecție.
FALS. Vă imaginați că dacă ați aplicat pe piele cremă de protecție solară sunteți protejați pe
toată durata zilei? Nu ați uitat câteva zone? Ceafa, urechile, scalpul (dacă suferiți de calviție) sunt
zone pe care deseori le trecem cu vederea. Mijlocul spatelui nu va fi niciodată bine protejat, dacă nu
aveți alături pe cineva care să vă ajute în timpul aplicării. În plus, crema de protecție, oricât de bună
ar fi, asigură o protecție maximă timp de două ore, după care trebuie să repetați aplicarea. În unele
situații, refolosirea cremei poate fi necesară chiar mai des: dacă intrați în apă sau dacă transpirați
abundent, de exemplu. Cantitatea de cremă folosită trebuie să fie de asemenea corespunzătoare, așa
că nu vă „zgârciți” când trebuie să consumați cremă. În plus, gândiți-vă mereu la indicele factorului
de protecție și asigurați-vă că el corespunde tipului vostru de piele.
Alunițele care se modifică în timp pot semnala un cancer de piele.
ADEVĂRAT. Majoritatea alunițelor sunt benigne (leziuni necanceroase). Schimbarea
culorii şi a formei unei alunițe sunt primele semne de avertizare care pot să indice existenţa
cancerului de piele. Uneori modificările sunt foarte mici, insesizabile cu ochiul liber, iar alteori
alunițele periculoase sunt amplasate în zone pe care îți este greu să le explorezi, așa că un control de
rutină la dermatolog este necesar, cel puțin o dată pe an – cu ajutorul dermatoscopului, într-o
investigație rapidă și lipsită de disconfort, medicul te ajută să afli cu exactitate starea leziunilor de
pe piele și felul în care trebuie să acționezi mai departe pentru a-ți proteja sănătatea.
13

Epilatul cu lama, poate face ca parul sa creasca mai des si firul de par sa fie mai gros
FALS. Epilatul de acest fel nu influenteaza cresterea parului sau grosimea firului. Ceea ce
vezi atunci cand te razi, este o iluzie optica cauzata de cresterea parului aspru de la aparitia firelor
mai groase, cand de fapt este vorba de aceeasi marime a firului dintotdeauna.
14

Bolile de piele
Bolile de piele includ o gama larga de conditii care afecteaza pielea. Acestea pot fi cauzate
de complicatii ale altor afectiuni medicale, infectii fungice, bacteriene, reactii alergice sau chiar
muscaturi de insecte.
Pielea este expusa si vulnerabila la o serie de pericole din mediu. Predispozitiile genetice la
anumite afectiuni contribuie la aparitia unora dintre bolile de piele. Chiar si aparitia unei afectiuni a
pielii poate conduce la declansarea alteia.
Bolile de piele pot fi de mai multe tipuri, iar cele mai frecvente includ tulburarile
inflamatorii, virale, bacteriene, canceroase si fungice. Bolile de piele care fac parte din aceeasi
categorie au simptome similare, sunt cauzate de surse similare si vor fi tratate in acelasi mod.
Gravitatea bolilor de piele poate fi diferita, de la boli de piele minore la cele care pot pune in
pericol viata unei persoane. Tipul bolilor de piele va ajuta la determinarea cauzei probabile si la
adoptarea celui mai bun tratament.
Tulburările inflamatorii
Bolile inflamatorii ale pielii fac referinta cel mai des la eruptiile cutanate. Eczemele,
dermatitele, psoriazisul, eruptiile cutanate si de scutec intra in aceasta categorie. Chiar si acneea
este o boala inflamatorie a pielii.
Cele mai multe dintre aceste conditii se manifesta pe termen lung, provoaca roseata,
umflaturi, vezicule (cu sau fara lichid), leziuni si prezinta cruste la nivelul pielii. Pielea va fi
inflamata si poate fi calda la atingere. In plus, multe dintre bolile inflamatorii ale pielii sunt asociate
cu pruritul.
Manifestarile devin grave daca nu este instituit tratament si uneori sunt chiar dureroase. In
urma anumitor conditii inflamatorii ale pielii pot rezulta cicatrici. Simptomele trebuie tratate pentru
a se tine boala sub control si a se evita transmiterea bolii.
In cazul bolilor de piele provocate de tulburarile inflamatorii, se vor folosi medicamente
care vor ameliora mancarimile, inflamatia si pielea uscata. Pacientilor li se recomanda aplicarea de
unguente topice pe zonele afectate, cel mai des fiind recomandate unguentele cu cortizon.
De asemenea, ar putea fi prescrise si medicamente cu corticosteroizi topici pentru eruptiile
cutanate severe si recurente, cum ar fi pzoriazis. O alta modalitate de tratament este terapia cu
lumina, frecvent utilizata pentru controlul si diminuarea simptomelor eruptiilor cutanate extinse.
15

Boli virale ale pielii
Bolile virale ale pielii sunt cauzate de un virus de un anumit tip. Multe dintre acestea sunt
conditii de scurta durata si sunt insotite de simptome neplacute.
Varicela si rujeola sunt cel mai usor de recunoscut. Ambele boli sunt insotite de febra,
eruptii cutanate si manifestari asemanatoare racelii. Varicela este caracterizata prin aparitia de
vezicule pruriginoase care acopera tot corpul.
Herpes simplex 1 si 2 sunt alte tipuri de boli virale ale pielii. Ambele se raspandesc prin
contact fizic. In cazul herpesului simplex tip 1 apar vezicule in zona buzelor, iar in cazul herpesului
simplex tip 2 leziunle apar in zona organelor genitale.
Boli bacteriene ale pielii
Cele mai multe dintre bolile bacteriene ale pielii sunt cauzate de stafilococi. Aceste bacterii
cauzeaza majoritatea conditiilor cutanate bacteriene. Stafilococii se regasec in mod normal pe pielea
oamenilor dar doar 40% dintre oameni sunt purtatori de stafilococi care cauzeaza boli.
Afectiunile cutanate bacteriene apar atunci cand bacteriile patrund printr-o crapatura a pielii.
Infectiile sunt in general rezultatul altor conditii de baza, ceea ce face ca persoana infectata sa fie
mai sensibila sau vulnerabila la infectii.Diabetul zaharat sau dermatita atopica sunt cel mai des
vinovate de aparitia acestui tip de infectie.
Boli cutanate bacteriene
Multe dintre bolile grave de piele sunt clasificate ca fiind boli cutanate bacteriene. Impetigo,
celulita, foliculita, scabia si fasceita necrozanta includ o gama larga de simptome, de la cele minore
pana la cele care ar putea pune in pericol viata unei persoane.
Pielea poate avea eurptii cutanate, cosuri, furunculi si leziuni. Bolile se manifesta atat la
nivelul pielii dar si in plan intern, fasceita necrozanta fiind cea mai grava infectie bacteriana.
Bacteriile care cauzeaza aceasta infectie elibereaza toxine care cauzeaza formarea
cheagurilor de sange in vasele sanguine. Conditia rezulta in urma interventiilor chirurgicale sau a
unui prejudiciu semnificativ, insa bacterile pot patrunde in corp si printr-o rana minuscula.
16

Infectiile fungice
Infectiile fungice sunt cele cauzate de ciuperci microscopice. Fungii supravietuiesc in
celulele moarte ale pielii. De cele mai multe ori, aceste organisme sunt inofensive, dar acestea pot
deveni o problema atunci cand se reproduc rapid.
Infectiile fungice includ herpesul si piciorul de atlet. Candida este una dintre ciupercile care
provoaca cel mai frecvent infectii fungice, cea mai afectata fiind zona genitala. Simptomele
infectiilor fungice sunt destul de asemanatoare si implica: mancarimea, arsura si roseata.
Infectile fungice sunt tratate cu medicamente, iar unguentele topice antifungice si cremele
sau pudrele ajuta la eliminarea ciupercilor care cauzeaza infectii. Unele dintre infectii sunt tratate cu
medicamente prescrise de medic care vor fi administrate pe cale orala, iar uneori pot fi prescrise
antiseptice orale.
Se vor adopta metode de precautie pentru a se minimiza sau elimina riscul de reinfectare:
 zona afectat trebuie curatata in mod regulat
 prosoapele, lenjeria, paturile si hainele ar trebui sa fie spalate in mod regulat
 se vor purta haine largi, din bumbac pentru a preveni inmultirea ciupercilor.
17