SlideShare uma empresa Scribd logo
1 de 10
CINE SUNTEM?CINE SUNTEM?
Suntem părinţii, copii, fraţii, surorile,Suntem părinţii, copii, fraţii, surorile,
rudele şi cunoştinţele voastre diagnosticaţi curudele şi cunoştinţele voastre diagnosticaţi cu
handicap, invaliditate severă căzuţi în dizgraţiehandicap, invaliditate severă căzuţi în dizgraţie
deficienţe fizice, senzoriale, psihice, mentale,deficienţe fizice, senzoriale, psihice, mentale, cece
nene împiedică total sauîmpiedică total sau nene limitează accesul cu şanselimitează accesul cu şanse
egale la viata socială, potrivit vârstei, sexului,egale la viata socială, potrivit vârstei, sexului,
factorilor materiali, sociali si culturali proprii,factorilor materiali, sociali si culturali proprii,
necesitând măsuri de protecţie specială în sprijinulnecesitând măsuri de protecţie specială în sprijinul
integrării sociale si profesionale. Suntem cei ceintegrării sociale si profesionale. Suntem cei ce
avem nevoie de terapie pentru afecţiunile noastre,avem nevoie de terapie pentru afecţiunile noastre,
acces la un program de reabilitare şi integrareacces la un program de reabilitare şi integrare
socială, precum la recuperare şi la viaţă.socială, precum la recuperare şi la viaţă.
Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei‘!
Asociaţia SEUDAB din România areAsociaţia SEUDAB din România are
misiunea de a promova cercetarea ştiinţifică,misiunea de a promova cercetarea ştiinţifică,
de a stimula tratarea, recuperarea şide a stimula tratarea, recuperarea şi
intervenţia pentru fiecare, colaborarea intreintervenţia pentru fiecare, colaborarea intre
grupuri asemănătoare din România şi dingrupuri asemănătoare din România şi din
străinătate, schimburi de informaţii la nivelstrăinătate, schimburi de informaţii la nivel
internaţional, atragerea de fonduri şiinternaţional, atragerea de fonduri şi
sponsorizări pentru susţinerea Centruluisponsorizări pentru susţinerea Centrului
nostrunostru inin RomâniaRomânia !!
BENEFICIARIIBENEFICIARII ACŢACŢIIUNII DUMNEAVOASTRĂUNII DUMNEAVOASTRĂ
Sunt adulţii copii si tineriii afectaţi deSunt adulţii copii si tineriii afectaţi de
afecţiuni neuro-motorii aflaţi în baza noastraafecţiuni neuro-motorii aflaţi în baza noastra
de date pană în prezent (cei ce se confruntăde date pană în prezent (cei ce se confruntă
cu izolarea fizica, emotionala şicu izolarea fizica, emotionala şi
informaţionalăinformaţională,, confruntare generată deconfruntare generată de
imposibilitatea fizică a deplasării la scoală sauimposibilitatea fizică a deplasării la scoală sau
în exteriorul casei),în exteriorul casei), medici de familie simedici de familie si
specialisti implicati in asistenţa socio-medicalăspecialisti implicati in asistenţa socio-medicală
a copiilor şi familiilor afectate.a copiilor şi familiilor afectate.
Obiectivele noastre pentru perioada 201Obiectivele noastre pentru perioada 20133 - 201- 20155 ::
Infiintarea unui Centru de recuperareInfiintarea unui Centru de recuperare procesul prinprocesul prin
care diferitele sisteme sociale si de mediucare diferitele sisteme sociale si de mediu
(infrastructură, servicii, activitaţi informative,(infrastructură, servicii, activitaţi informative,
culturale, documentare) devin accesibile fiecăruia şi, inculturale, documentare) devin accesibile fiecăruia şi, in
special, persoanelor cu handicap,special, persoanelor cu handicap, pentru recuperare .pentru recuperare .
Finanţarea şi acordarea unor burse de studiu pentruFinanţarea şi acordarea unor burse de studiu pentru
formarea unor specialişti romani in centre deformarea unor specialişti romani in centre de
cercetare acreditate internaţional.cercetare acreditate internaţional.
Promovarea contactului, comunicării şi schimbului dePromovarea contactului, comunicării şi schimbului de
informaţii valoroase în domeniu, menite să eviteinformaţii valoroase în domeniu, menite să evite
pasivitatea actului medical, greşelile terapeutice,pasivitatea actului medical, greşelile terapeutice,
atitudinea fatalistă in fata handicapului.atitudinea fatalistă in fata handicapului.
Sensibilizarea comunităţii medicale şi reconstruireaSensibilizarea comunităţii medicale şi reconstruirea
atitudinii fata de cei cu  handicap prin cunoaşterea şiatitudinii fata de cei cu  handicap prin cunoaşterea şi
acceptarea particularităţilor ce caracterizează aceastăacceptarea particularităţilor ce caracterizează această
categorie de oameni.categorie de oameni.
DOUĂ MOTIVE PENTRU A NE SUSŢINE...DOUĂ MOTIVE PENTRU A NE SUSŢINE...
1. Trecerea de la o atitudine fatalistă şi pasivă1. Trecerea de la o atitudine fatalistă şi pasivă
( legată de pronosticul celor afectati(incapacitatea( legată de pronosticul celor afectati(incapacitatea
de deplasare şi handicap) - la o atitudine maide deplasare şi handicap) - la o atitudine mai
activă , orientată spre adoptarea unor protocoaleactivă , orientată spre adoptarea unor protocoale
de tratament acreditate internaţional pană lade tratament acreditate internaţional pană la
găsirea unui tratament si creşterea calităţiigăsirea unui tratament si creşterea calităţii
îngrijirii în familie şi în spitalele de specialitateîngrijirii în familie şi în spitalele de specialitate
prin crearea Centrului de resurse pentru handicapprin crearea Centrului de resurse pentru handicap
(accentuat, sever sau grav).(accentuat, sever sau grav).
2. Contributia dumneavoastră concretă la crearea2. Contributia dumneavoastră concretă la crearea
unei societăţi mai solidare, care sa sporeasca inunei societăţi mai solidare, care sa sporeasca in
fapte bune, o societate ce va putea trai doar infapte bune, o societate ce va putea trai doar in
dragoste, bunastare si unire.dragoste, bunastare si unire.
Cu stimă şi un deosebit respectCu stimă şi un deosebit respect
Asociatia ,Speranta Este Un Dumnezeu Al
Bucuriei ‘!
Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei
 CUM NE PUTETI AJUTA:CUM NE PUTETI AJUTA:
 Pentru buna desfăşurare a activităţilor pe care ni le-am propus,Pentru buna desfăşurare a activităţilor pe care ni le-am propus,
dumneavoastră puteţi face o sponsorizare in:dumneavoastră puteţi face o sponsorizare in:
 - mobilier necesar amenajarii unui birou (masa, scaune);- mobilier necesar amenajarii unui birou (masa, scaune);
 - o masa de masaj, spalier, precum si cele necesare unei sali de- o masa de masaj, spalier, precum si cele necesare unei sali de
kinetoterapie;kinetoterapie;
 - medicamente sau produse de igiena, ce ne sunt indispensabile;- medicamente sau produse de igiena, ce ne sunt indispensabile;
 - consumabile de birou (topuri de hartie, pixuri, caiete,- consumabile de birou (topuri de hartie, pixuri, caiete,
hartie colorata, multiplicari).hartie colorata, multiplicari).
 - consumabile de birou (topuri de hartie, pixuri, caiete, hartie- consumabile de birou (topuri de hartie, pixuri, caiete, hartie
colorata, multiplicari), scaune cu rotile.colorata, multiplicari), scaune cu rotile.
 - o contributie in bani ( in contul nostru deschis la Banca Comerciala- o contributie in bani ( in contul nostru deschis la Banca Comerciala
Romana, Agentia Dărmăneşti, Bacau. Cont in leiRomana, Agentia Dărmăneşti, Bacau. Cont in lei IBAN;IBAN;
RO06RNCB0535118103700001RO06RNCB0535118103700001
Orice altă propunere va fi luată in considerare decătreOrice altă propunere va fi luată in considerare decătre
organizaţiaorganizaţia noastră.!noastră.!
Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei ‘!
Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei
ASEUDAB”!ASEUDAB”!
Adresa: Str.Adresa: Str. DumbraviiDumbravii nr.16, Oras. Darmanestinr.16, Oras. Darmanesti
Jud. Bacau  Tel:0746217193  0761622913Jud. Bacau  Tel:0746217193  0761622913
Cont in lei,Cont in lei, IBAN;IBAN; RO06RNCB0535118103700001RO06RNCB0535118103700001
E-mail:E-mail: romuluss75@yahoo.comromuluss75@yahoo.com
Site: http://www.dumnezeulsperantei.roSite: http://www.dumnezeulsperantei.ro
CU SUFLET, PENTRU SUFLETERANITE !CU SUFLET, PENTRU SUFLETERANITE !
Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei
Cu îngăduinţa dumneavoastră, dorim să vă supunemCu îngăduinţa dumneavoastră, dorim să vă supunem
atenţiei propunerea de a va alatura proiectului nostruatenţiei propunerea de a va alatura proiectului nostru
destinat celor aflaţi în dificúltate.destinat celor aflaţi în dificúltate.
Toti traim sub acelasi Cer, dar nu toti avem acelasiToti traim sub acelasi Cer, dar nu toti avem acelasi
orizont.orizont.
EmpatiaEmpatia de care dati dovada,de care dati dovada, deschide uşa bunătăţii şi adeschide uşa bunătăţii şi a
compasiuniicompasiunii D-voastra precum si increderea ca ne vetiD-voastra precum si increderea ca ne veti
ajuta!ajuta!
Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei
ASEUDAB”!ASEUDAB”!
Adresa: Str.Adresa: Str. DumbraviiDumbravii nr.16, Oras. Darmanestinr.16, Oras. Darmanesti
Jud. Bacau  Tel:0746217193  0761622913Jud. Bacau  Tel:0746217193  0761622913
Cont in lei,Cont in lei, IBAN;IBAN; RO06RNCB0535118103700001RO06RNCB0535118103700001
E-mail:E-mail: romuluss75@yahoo.comromuluss75@yahoo.com
Site: http://www.dumnezeulsperantei.roSite: http://www.dumnezeulsperantei.ro
CU SUFLET, PENTRU SUFLETERANITE !CU SUFLET, PENTRU SUFLETERANITE !
Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei
Cu îngăduinţa dumneavoastră, dorim să vă supunemCu îngăduinţa dumneavoastră, dorim să vă supunem
atenţiei propunerea de a va alatura proiectului nostruatenţiei propunerea de a va alatura proiectului nostru
destinat celor aflaţi în dificúltate.destinat celor aflaţi în dificúltate.
Toti traim sub acelasi Cer, dar nu toti avem acelasiToti traim sub acelasi Cer, dar nu toti avem acelasi
orizont.orizont.
EmpatiaEmpatia de care dati dovada,de care dati dovada, deschide uşa bunătăţii şi adeschide uşa bunătăţii şi a
compasiuniicompasiunii D-voastra precum si increderea ca ne vetiD-voastra precum si increderea ca ne veti
ajuta!ajuta!

Mais conteúdo relacionado

Semelhante a Aseuda bultimar 1

tulburarile-de-personalitate-1231793288794383-3.pdf
tulburarile-de-personalitate-1231793288794383-3.pdftulburarile-de-personalitate-1231793288794383-3.pdf
tulburarile-de-personalitate-1231793288794383-3.pdfTeodoraLazr1
 
Gec nera si centrul de voluntariat 2019
Gec nera si centrul de voluntariat 2019Gec nera si centrul de voluntariat 2019
Gec nera si centrul de voluntariat 2019Cornel Popovici Sturza
 
C1 Introducere Sistem1
C1 Introducere Sistem1C1 Introducere Sistem1
C1 Introducere Sistem1antropologie
 
Abaromanaautism 120411111540-phpapp01
Abaromanaautism 120411111540-phpapp01Abaromanaautism 120411111540-phpapp01
Abaromanaautism 120411111540-phpapp01Stanica Ileana
 
Obezitatea boala secolului
Obezitatea boala secoluluiObezitatea boala secolului
Obezitatea boala secoluluiTipa Ioana Elena
 
Spunem NU Discriminarii
Spunem NU DiscriminariiSpunem NU Discriminarii
Spunem NU Discriminariielena1r
 
Prezentare centru de zi periam
Prezentare centru de zi periamPrezentare centru de zi periam
Prezentare centru de zi periamcristimirea
 
_ROM_suport_de_curs.sanatatea mintaladocx
_ROM_suport_de_curs.sanatatea mintaladocx_ROM_suport_de_curs.sanatatea mintaladocx
_ROM_suport_de_curs.sanatatea mintaladocxAdamConsuela
 
Aspecte psiho sociale ale abuzului asupra copilului
Aspecte  psiho sociale  ale  abuzului  asupra  copiluluiAspecte  psiho sociale  ale  abuzului  asupra  copilului
Aspecte psiho sociale ale abuzului asupra copiluluiMariteana Pantiru
 
Guide journalists content
Guide journalists contentGuide journalists content
Guide journalists contentCiutac Victor
 
Comunicarea cu si despre persoanele cu dizabilitati
Comunicarea cu si despre persoanele cu dizabilitatiComunicarea cu si despre persoanele cu dizabilitati
Comunicarea cu si despre persoanele cu dizabilitatiincluziune
 
Aba romana autism
Aba romana autismAba romana autism
Aba romana autismnatulea_87
 

Semelhante a Aseuda bultimar 1 (20)

tulburarile-de-personalitate-1231793288794383-3.pdf
tulburarile-de-personalitate-1231793288794383-3.pdftulburarile-de-personalitate-1231793288794383-3.pdf
tulburarile-de-personalitate-1231793288794383-3.pdf
 
Gec nera si centrul de voluntariat 2019
Gec nera si centrul de voluntariat 2019Gec nera si centrul de voluntariat 2019
Gec nera si centrul de voluntariat 2019
 
C1 Introducere Sistem1
C1 Introducere Sistem1C1 Introducere Sistem1
C1 Introducere Sistem1
 
Brosura „Acesti copii care, altfel, nu ar fi existat”
Brosura „Acesti copii care, altfel, nu ar fi existat”Brosura „Acesti copii care, altfel, nu ar fi existat”
Brosura „Acesti copii care, altfel, nu ar fi existat”
 
Abaromanaautism 120411111540-phpapp01
Abaromanaautism 120411111540-phpapp01Abaromanaautism 120411111540-phpapp01
Abaromanaautism 120411111540-phpapp01
 
Brosura OSPV 28 copii.pdf
Brosura OSPV 28 copii.pdfBrosura OSPV 28 copii.pdf
Brosura OSPV 28 copii.pdf
 
Brosura Acesti copii care altfel nu ar fi existat.pdf
Brosura Acesti copii care altfel nu ar fi existat.pdfBrosura Acesti copii care altfel nu ar fi existat.pdf
Brosura Acesti copii care altfel nu ar fi existat.pdf
 
E sunet project rom
E sunet project romE sunet project rom
E sunet project rom
 
Autism conexiuni1
Autism conexiuni1Autism conexiuni1
Autism conexiuni1
 
Obezitatea boala secolului
Obezitatea boala secoluluiObezitatea boala secolului
Obezitatea boala secolului
 
Prezentare SOS Infertilitatea pentru CNP 2012
Prezentare SOS Infertilitatea pentru CNP 2012Prezentare SOS Infertilitatea pentru CNP 2012
Prezentare SOS Infertilitatea pentru CNP 2012
 
Spunem NU Discriminarii
Spunem NU DiscriminariiSpunem NU Discriminarii
Spunem NU Discriminarii
 
Prezentare centru de zi periam
Prezentare centru de zi periamPrezentare centru de zi periam
Prezentare centru de zi periam
 
_ROM_suport_de_curs.sanatatea mintaladocx
_ROM_suport_de_curs.sanatatea mintaladocx_ROM_suport_de_curs.sanatatea mintaladocx
_ROM_suport_de_curs.sanatatea mintaladocx
 
Consilierea psihologica in reproducerea asistata
Consilierea psihologica in reproducerea asistataConsilierea psihologica in reproducerea asistata
Consilierea psihologica in reproducerea asistata
 
Consilierea psihologica in reproducerea asistata
Consilierea psihologica in reproducerea asistataConsilierea psihologica in reproducerea asistata
Consilierea psihologica in reproducerea asistata
 
Aspecte psiho sociale ale abuzului asupra copilului
Aspecte  psiho sociale  ale  abuzului  asupra  copiluluiAspecte  psiho sociale  ale  abuzului  asupra  copilului
Aspecte psiho sociale ale abuzului asupra copilului
 
Guide journalists content
Guide journalists contentGuide journalists content
Guide journalists content
 
Comunicarea cu si despre persoanele cu dizabilitati
Comunicarea cu si despre persoanele cu dizabilitatiComunicarea cu si despre persoanele cu dizabilitati
Comunicarea cu si despre persoanele cu dizabilitati
 
Aba romana autism
Aba romana autismAba romana autism
Aba romana autism
 

Aseuda bultimar 1

  • 1. CINE SUNTEM?CINE SUNTEM? Suntem părinţii, copii, fraţii, surorile,Suntem părinţii, copii, fraţii, surorile, rudele şi cunoştinţele voastre diagnosticaţi curudele şi cunoştinţele voastre diagnosticaţi cu handicap, invaliditate severă căzuţi în dizgraţiehandicap, invaliditate severă căzuţi în dizgraţie deficienţe fizice, senzoriale, psihice, mentale,deficienţe fizice, senzoriale, psihice, mentale, cece nene împiedică total sauîmpiedică total sau nene limitează accesul cu şanselimitează accesul cu şanse egale la viata socială, potrivit vârstei, sexului,egale la viata socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali si culturali proprii,factorilor materiali, sociali si culturali proprii, necesitând măsuri de protecţie specială în sprijinulnecesitând măsuri de protecţie specială în sprijinul integrării sociale si profesionale. Suntem cei ceintegrării sociale si profesionale. Suntem cei ce avem nevoie de terapie pentru afecţiunile noastre,avem nevoie de terapie pentru afecţiunile noastre, acces la un program de reabilitare şi integrareacces la un program de reabilitare şi integrare socială, precum la recuperare şi la viaţă.socială, precum la recuperare şi la viaţă. Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei‘!
  • 2. Asociaţia SEUDAB din România areAsociaţia SEUDAB din România are misiunea de a promova cercetarea ştiinţifică,misiunea de a promova cercetarea ştiinţifică, de a stimula tratarea, recuperarea şide a stimula tratarea, recuperarea şi intervenţia pentru fiecare, colaborarea intreintervenţia pentru fiecare, colaborarea intre grupuri asemănătoare din România şi dingrupuri asemănătoare din România şi din străinătate, schimburi de informaţii la nivelstrăinătate, schimburi de informaţii la nivel internaţional, atragerea de fonduri şiinternaţional, atragerea de fonduri şi sponsorizări pentru susţinerea Centruluisponsorizări pentru susţinerea Centrului nostrunostru inin RomâniaRomânia !!
  • 3. BENEFICIARIIBENEFICIARII ACŢACŢIIUNII DUMNEAVOASTRĂUNII DUMNEAVOASTRĂ Sunt adulţii copii si tineriii afectaţi deSunt adulţii copii si tineriii afectaţi de afecţiuni neuro-motorii aflaţi în baza noastraafecţiuni neuro-motorii aflaţi în baza noastra de date pană în prezent (cei ce se confruntăde date pană în prezent (cei ce se confruntă cu izolarea fizica, emotionala şicu izolarea fizica, emotionala şi informaţionalăinformaţională,, confruntare generată deconfruntare generată de imposibilitatea fizică a deplasării la scoală sauimposibilitatea fizică a deplasării la scoală sau în exteriorul casei),în exteriorul casei), medici de familie simedici de familie si specialisti implicati in asistenţa socio-medicalăspecialisti implicati in asistenţa socio-medicală a copiilor şi familiilor afectate.a copiilor şi familiilor afectate.
  • 4. Obiectivele noastre pentru perioada 201Obiectivele noastre pentru perioada 20133 - 201- 20155 :: Infiintarea unui Centru de recuperareInfiintarea unui Centru de recuperare procesul prinprocesul prin care diferitele sisteme sociale si de mediucare diferitele sisteme sociale si de mediu (infrastructură, servicii, activitaţi informative,(infrastructură, servicii, activitaţi informative, culturale, documentare) devin accesibile fiecăruia şi, inculturale, documentare) devin accesibile fiecăruia şi, in special, persoanelor cu handicap,special, persoanelor cu handicap, pentru recuperare .pentru recuperare . Finanţarea şi acordarea unor burse de studiu pentruFinanţarea şi acordarea unor burse de studiu pentru formarea unor specialişti romani in centre deformarea unor specialişti romani in centre de cercetare acreditate internaţional.cercetare acreditate internaţional. Promovarea contactului, comunicării şi schimbului dePromovarea contactului, comunicării şi schimbului de informaţii valoroase în domeniu, menite să eviteinformaţii valoroase în domeniu, menite să evite pasivitatea actului medical, greşelile terapeutice,pasivitatea actului medical, greşelile terapeutice, atitudinea fatalistă in fata handicapului.atitudinea fatalistă in fata handicapului. Sensibilizarea comunităţii medicale şi reconstruireaSensibilizarea comunităţii medicale şi reconstruirea atitudinii fata de cei cu  handicap prin cunoaşterea şiatitudinii fata de cei cu  handicap prin cunoaşterea şi acceptarea particularităţilor ce caracterizează aceastăacceptarea particularităţilor ce caracterizează această categorie de oameni.categorie de oameni.
  • 5. DOUĂ MOTIVE PENTRU A NE SUSŢINE...DOUĂ MOTIVE PENTRU A NE SUSŢINE... 1. Trecerea de la o atitudine fatalistă şi pasivă1. Trecerea de la o atitudine fatalistă şi pasivă ( legată de pronosticul celor afectati(incapacitatea( legată de pronosticul celor afectati(incapacitatea de deplasare şi handicap) - la o atitudine maide deplasare şi handicap) - la o atitudine mai activă , orientată spre adoptarea unor protocoaleactivă , orientată spre adoptarea unor protocoale de tratament acreditate internaţional pană lade tratament acreditate internaţional pană la găsirea unui tratament si creşterea calităţiigăsirea unui tratament si creşterea calităţii îngrijirii în familie şi în spitalele de specialitateîngrijirii în familie şi în spitalele de specialitate prin crearea Centrului de resurse pentru handicapprin crearea Centrului de resurse pentru handicap (accentuat, sever sau grav).(accentuat, sever sau grav). 2. Contributia dumneavoastră concretă la crearea2. Contributia dumneavoastră concretă la crearea unei societăţi mai solidare, care sa sporeasca inunei societăţi mai solidare, care sa sporeasca in fapte bune, o societate ce va putea trai doar infapte bune, o societate ce va putea trai doar in dragoste, bunastare si unire.dragoste, bunastare si unire. Cu stimă şi un deosebit respectCu stimă şi un deosebit respect
  • 6. Asociatia ,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei ‘!
  • 7. Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei
  • 8.  CUM NE PUTETI AJUTA:CUM NE PUTETI AJUTA:  Pentru buna desfăşurare a activităţilor pe care ni le-am propus,Pentru buna desfăşurare a activităţilor pe care ni le-am propus, dumneavoastră puteţi face o sponsorizare in:dumneavoastră puteţi face o sponsorizare in:  - mobilier necesar amenajarii unui birou (masa, scaune);- mobilier necesar amenajarii unui birou (masa, scaune);  - o masa de masaj, spalier, precum si cele necesare unei sali de- o masa de masaj, spalier, precum si cele necesare unei sali de kinetoterapie;kinetoterapie;  - medicamente sau produse de igiena, ce ne sunt indispensabile;- medicamente sau produse de igiena, ce ne sunt indispensabile;  - consumabile de birou (topuri de hartie, pixuri, caiete,- consumabile de birou (topuri de hartie, pixuri, caiete, hartie colorata, multiplicari).hartie colorata, multiplicari).  - consumabile de birou (topuri de hartie, pixuri, caiete, hartie- consumabile de birou (topuri de hartie, pixuri, caiete, hartie colorata, multiplicari), scaune cu rotile.colorata, multiplicari), scaune cu rotile.  - o contributie in bani ( in contul nostru deschis la Banca Comerciala- o contributie in bani ( in contul nostru deschis la Banca Comerciala Romana, Agentia Dărmăneşti, Bacau. Cont in leiRomana, Agentia Dărmăneşti, Bacau. Cont in lei IBAN;IBAN; RO06RNCB0535118103700001RO06RNCB0535118103700001 Orice altă propunere va fi luată in considerare decătreOrice altă propunere va fi luată in considerare decătre organizaţiaorganizaţia noastră.!noastră.! Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei ‘!
  • 9. Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei ASEUDAB”!ASEUDAB”! Adresa: Str.Adresa: Str. DumbraviiDumbravii nr.16, Oras. Darmanestinr.16, Oras. Darmanesti Jud. Bacau  Tel:0746217193 0761622913Jud. Bacau  Tel:0746217193 0761622913 Cont in lei,Cont in lei, IBAN;IBAN; RO06RNCB0535118103700001RO06RNCB0535118103700001 E-mail:E-mail: romuluss75@yahoo.comromuluss75@yahoo.com Site: http://www.dumnezeulsperantei.roSite: http://www.dumnezeulsperantei.ro CU SUFLET, PENTRU SUFLETERANITE !CU SUFLET, PENTRU SUFLETERANITE ! Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei Cu îngăduinţa dumneavoastră, dorim să vă supunemCu îngăduinţa dumneavoastră, dorim să vă supunem atenţiei propunerea de a va alatura proiectului nostruatenţiei propunerea de a va alatura proiectului nostru destinat celor aflaţi în dificúltate.destinat celor aflaţi în dificúltate. Toti traim sub acelasi Cer, dar nu toti avem acelasiToti traim sub acelasi Cer, dar nu toti avem acelasi orizont.orizont. EmpatiaEmpatia de care dati dovada,de care dati dovada, deschide uşa bunătăţii şi adeschide uşa bunătăţii şi a compasiuniicompasiunii D-voastra precum si increderea ca ne vetiD-voastra precum si increderea ca ne veti ajuta!ajuta!
  • 10. Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei ASEUDAB”!ASEUDAB”! Adresa: Str.Adresa: Str. DumbraviiDumbravii nr.16, Oras. Darmanestinr.16, Oras. Darmanesti Jud. Bacau  Tel:0746217193 0761622913Jud. Bacau  Tel:0746217193 0761622913 Cont in lei,Cont in lei, IBAN;IBAN; RO06RNCB0535118103700001RO06RNCB0535118103700001 E-mail:E-mail: romuluss75@yahoo.comromuluss75@yahoo.com Site: http://www.dumnezeulsperantei.roSite: http://www.dumnezeulsperantei.ro CU SUFLET, PENTRU SUFLETERANITE !CU SUFLET, PENTRU SUFLETERANITE ! Asociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al BucurieiAsociatia,,Speranta Este Un Dumnezeu Al Bucuriei Cu îngăduinţa dumneavoastră, dorim să vă supunemCu îngăduinţa dumneavoastră, dorim să vă supunem atenţiei propunerea de a va alatura proiectului nostruatenţiei propunerea de a va alatura proiectului nostru destinat celor aflaţi în dificúltate.destinat celor aflaţi în dificúltate. Toti traim sub acelasi Cer, dar nu toti avem acelasiToti traim sub acelasi Cer, dar nu toti avem acelasi orizont.orizont. EmpatiaEmpatia de care dati dovada,de care dati dovada, deschide uşa bunătăţii şi adeschide uşa bunătăţii şi a compasiuniicompasiunii D-voastra precum si increderea ca ne vetiD-voastra precum si increderea ca ne veti ajuta!ajuta!