1. DESPRE TOLERANŢĂ,
ÎN DIALOG CU ADOLESCENŢII
Prof. Popa Daniela Maria
Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”

2. Conform Dicţionarului Enciclopedic,
„toleranţa reprezintă, în prezent, un
pilon central al societăţii libere care
promovează pluralismul moral şi
cultural.” [1]
Discuţiile şi urmărirea unor modele
comportamentale (pattern-uri) sunt puncte
de
sprijin
în
promovarea
unui
comportament tolerant al adolescenţilor.

3. ETAPE PARCURSE ÎN DIALOGUL
DESPRE TOLERANŢĂ:
• Identificarea surselor care generează
frustrarea
• Identificarea
situaţiilor
cu
potenţial
antisocial
• Ameliorarea comportamentelor agresive
• Exerciţii şi activităţi de promovare a
comportamentelor prosociale

4. De multe ori, părinţii constituie modele
pentru copii şi, până la vârsta integrării lor
într-un sistem organizat, familia are rolul
principal în sistemul de greşeli-pedepse,
expectanţe-recompense.
Frica generată de reacţia parentală la o
greşeală a copilului generează o atitudine
nesinceră din partea lui.
Astfel, el preferă să ascundă adevărul,
decât să-l mărturisească, din cauză că nu
suportă o reacţie negativă.

5. Pentru copil, e mult mai uşor de
acceptat o modificare comportamentală a
părintelui, un sfat, un exemplu concret în
mod conştient şi responsabil, decât să-i
ceri să înţeleagă şi să se schimbe, pentru
că el -copilul- nu are discernământ şi nici
putere decizională.

6. De aceea, ca adult, trebuie să ai
puterea de a-l ierta, aceasta fiind premisa
toleranţei în familie în relaţia părinte-copil.
O astfel de atitudine va determina din
partea copilului şi apoi a adolescentului,
responsabilizarea şi corijarea ulterioară a
lui.

7. Toleranţa poate fi rezumată în zicala:
„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”

8. Şcoala este
principalul formator
educaţional având rolul de stimula
interesul şi participarea tuturor celor
implicaţi în procesul instructiv-formativ în
pregătirea adolescenţilor ca viitori adulţi cu
comportamente etice responsabile, care
să manifeste toleranţă.
Responsabilităţile familiei şi şcolii
includ "realizarea unei comunicări eficiente
cu adolescenţii“[2].

9. Intransigenţa şi respingerea din
partea profesorilor, dezacordul şi
mustrările părinţilor vor submina
încrederea în sine şi dezvoltarea
personalităţii adolescenţilor.
În acest caz e foarte important
dialogul deschis, ascultarea activă,
încurajarea
exprimării
diferitelor
puncte de vedere.

10. Ce NU este toleranţa:
•
•
•
Indiferenţă. Dacă nu-ţi pasă de un anumit
lucru, nu înseamnă că îl tolerezi. Se pune
problema toleranţei atunci când ai putea să
respingi un lucru, dar tu alegi să înţelegi şi să
accepţi.
Resemnare. Să accepţi ceva numai pentru că
nu ai încredere că se poate schimba. Acest
mod de a pune problema adună foarte multe
frustrări care vor izbucni la un moment dat.
Disimulare. Să te prefaci că eşti de acord cu
un lucru, numai ca să faci impresie bună sau
ca să eviţi alte neplăceri.

11. Referinţe bibliografice:
1. Dicţionar Enciclopedic, vol. VII, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2009
2. West, M.A. – Lucrul în echipă, Editura
Polirom, Iaşi, 2005